Protectia Juridica a Padurilor

PROTECTIA JURIDICA A PADURILOR

CUPRINS

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE...............................................................................21.1. Reguli în vechiul drept românesc..................................................................21.2. Perioada modernă..........................................................................................31.3. Dezvoltarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător după al

doilea război mondial..............................................................................................................32. CONSIDERAŢII GENERALE. CADRU LEGISLATIV....................................5

2.1. Componentele fondului forestier...................................................................62.2. Regimul juridic al fondului forestier.............................................................82.3. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului.....................92.4. Noţiunea de protecţie juridică a pădurilor. Generalităţi................................92.5. Clasificarea mijloacelor de protecţie juridică a pădurilor. Prezentare...........9

3. MIJLOACELE JURIDICE DE PROTECŢIE A PĂDURILOR........................103.1. Mijloacele de drept constituţional...............................................................103.2. Mijloacele de drept administrativ................................................................103.3. Mijloacele de drept penal............................................................................113.4. Mijloace juridice silvice..............................................................................113.5. Mijloacele de drept civil..............................................................................123.6. Obligaţiile deţinătorilor de păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră..........13

4. CONCLUZIE......................................................................................................145. BIBLIOGRAFIE.................................................................................................14

1


1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Reguli în vechiul drept românesc

Iniţiativele ocrotirii naturii pe pământul românesc sunt vechi şi numeroase. Unele mărturii le găsim în operele cronicarilor Ion Neculce şi Dimitrie Cantemir1.

Una din primele încercări de reglementare a raporturilor omului cu natura datează încă din vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504), care preocupat de protejarea vânatului şi a altor resurse naturale a dat „legea braniştei” - loc oprit unde nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să păşuneze vitele şi nici măcar să cosească fânul fără voia stăpânului.

Cei ce încălcau legea erau aspru pedepsiţi, cu pedeapsă corporală şi confiscarea a tot ce aveau asupra lor când săvârşeau infracţiunea.

Actele domneşti ale lui Vlad Vintilă (1533) şi mai ales, ale lui Ştefan Tomşa (1621) reglementau „braniştele” sau „opreliştile de stricare a naturii”. Astfel, într-un document emis la 4 noiembrie 1621 de Ştefan Tomşa se întărea mănăstirii Bisericani o branişte din Popeşti (judeţul Neamţ) care arăta că „Nimeni să nu aibă nici o treabă, nici pădurea să n-o taie, nici să vâneze, nici să prinză peşte... pe cine-l vor prinde în pădure, să aibă a-l lua carul cu boi şi pe cine-l vor găsi prinzând peşte să fie tari şi puternici cu această carte a noastră a prinde acel om şi a-i lua totul ce va fi asupra lui”2.

Despre regimul juridic al braniştei pomeneşte şi un document dat de Matei Basarab la 30 mai 1646 prin care se întăreşte mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti ocina ei de la Cimernicu între Dudeşti, Văcăreşti, Popeşti, Conduratu.

Instituţia braniştei a funcţionat şi în Transilvania. Astfel, la 1 octombrie 1588 principele Sigismund Bathory dă instrucţiuni nobilului Matei Myari cu privire la interzicerea tăierii pădurilor şi a prinderii vânatului în hotarele sale din Miceşti, Drâmbar, Amoşiţa, Stremţ şi Salda de Jos, lângă Alba lulia.

Un pas înainte pe linia măsurilor oficiale de ocrotire a naturii pe teritoriul nostru îl constituie primele încercări de reglementare a folosirii pădurilor.În Banat s-a constituit serviciul silvic regulat în 1739; în Transilvania, prima reglementare oficială este dată în anul 1781 în timpul împăratului Iosif al ll-lea.

În Moldova, domnitorul Alexandru Moruzzi, la 28 noiembrie 1792, întăreşte „anaforaua” pentru codru, dumbrăvi şi lunci, urmată doi ani mai târziu (1794) de o altă orânduială, motivată de faptul că „s-au tăiat fără socoteală vârf de păduri şi codri, locurile rămânând câmpii goale” şi deci trebuie „să fie oprite de a nu se strica rău pădurile şi dumbrăvile supt nici un fel de nume”3.

1 Daniela Marinescu, Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 30-35.

2 R. Stancu, Gh. Deaconu, A. Richiţeanu, Saltiţa Stancu, Aspecte ale dezvoltării legislaţiei de ocrotire a naturii în România, Revista Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător, t. 2 nr. 2/1977, p.

3 R. Stancu, Gh. Deaconu, A. Richiţeanu, Saltiţa Stancu, op. cit., p. 96.

2


O astfel de reglementare pentru ocrotirea pădurii este dată şi în Ţara Românească în anul 1793.

O caracteristică a acestor prime legiuiri constă în faptul că ele reglementau dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra pădurilor, inclusiv fauna lor, şi totodată dădeau unele recomandări silvice ca: stabilirea vârstei optime pentru tăiere, nevoia de a curăţa pădurile, interzicerea păşunatului şi, lucru foarte interesant, se făceau chiar propuneri pentru împăduriri în zonele lipsite de păduri.

1.2. Perioada modernă

În primele decenii ale secolului al XlX-lea, deşi apar noi coduri şi legi, Condica lui Calimah, în Moldova, şi Condica lui Caragea, în Ţara Românească, aplicate între anii 1817 şi 1832, ele nu cuprind dispoziţii speciale cu privire la ocrotirea naturii şi a vânatului.

Ca urmare a liberalizării comerţului în urma aplicării Tratatului de la Adrianopol (1829), cultura cerealelor ia o mare dezvoltare, ceea ce determină creşterea suprafeţelor agricole printr-o distrugere fără precedent a pădurilor şi o accelerată degradare a solurilor. În faţa acestei situaţii precare, generată de greşita înţelegere a avantajelor comerţului liber, anumiţi oameni preocupaţi de viitorul bogăţiilor ţării cer introducerea unor reglementări legale, care să oprească distrugerea pădurilor. Astfel, în 1843 în Moldova şi 1848 în Ţara Românească se introduc unele dispoziţii care să pună ordine în exploatarea pădurilor ce aparţineau bisericii şi clerului, dispoziţii care, deşi nu au dus la rezultate notabile, au prefigurat legile ce se vor adopta în cea de a doua jumătate a secolului al XlX-lea, generate de noile condiţii create prin formarea statului naţional şi cucerirea independenţei de stat a României.

În anul 1872 apare Legea despre vânatu, prin care se reglementează dreptul de vânătoare, introducând perioade de oprire a vânatului şi, foarte important, chiar prohibiţia totală a vânătorii pentru unele specii. De asemenea, legea menţiona că vânătoarea se face numai cu puşca sau călare şi prevedea sancţiuni pentru cei ce săvârşeau infracţiuni.

Apare primul Cod silvic al României independente la 19 iunie 1881, care încearcă o reglementare a regimului de exploatare a tuturor pădurilor ţării în scopul asigurării „pe tot locul unde natura terenului şi a esenţelor vor permite, lemnul pentru lucru şi industrie reclamate de necesităţile generale ale ţării.” Pentru prima dată este prevăzută de lege necesitatea igienizării unor păduri indiferent de proprietar, în scopul antierozional, de fixare a solului şi reglare a regimului apelor.

Măsurile cu caracter antipoluant sunt completate cu prevederile din noua Lege sanitară din 1885. Pe baza ei, se elaborează şi se adoptă la 24 49 septembrie 1894, Regulamentul pentru industriile insalubre - o lege modernă şi complexă pentru protecţia mediului înconjurător.

1.3. Dezvoltarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător după al doilea război mondial

După al doilea război mondial, la 17 octombrie 1950 s-a elaborat o nouă lege de ocrotire a naturii, prin Decretul nr. 237, completat cu un regulament de aplicare aprobat prin

3


Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 518 din 1954. Ocrotirea naturii devine o problemă de stat. S-a reorganizat Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii în cadrul Academiei4.

Pe plan local, măsurile de administrare a monumentelor naturii au fost date în competenţa primăriilor în perimetrul cărora se aflau rezervaţiile naturale. Ulterior, în locul fostelor comisii regionale au fost înfiinţate subcomisii, pe lângă filialele Academiei, în Cluj (1955), laşi (1956) şi pe lângă baza de cercetări ştiinţifice din Timişoara (1959). Pe lângă aceste subcomisii au fost create Consiliile regionale de îndrumare pentru ocrotirea naturii şiconservarea genofondului României, având menirea să ţină legătura permanentă între Comisia pentru Ocrotire a Monumentelor Naturii şi fostele comitete executive ale consiliilor populare şi de a le ajuta să-şi desfăşoare activitatea.

H.C.M. nr. 518/1954, împuternicea comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, ca la propunerea Comisiei pentru Monumentele Naturii, să adopte măsuri provizorii pentru ocrotirea faunei, florei, depozitelor fosiliere, peşterilor etc. aflate pe teritoriile propuse spre a dobândi calitatea de monument al naturii şi să prevină executarea oricăror lucrări care ar putea prejudicia integritatea acestor obiective.

După Conferinţa Mondială asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm în 1972, la 20 iunie 1973 se dă o nouă Lege privind protecţia mediului înconjurător5, situând România printre primele ţări din lume - care dispunea de o lege-cadru în acest domeniu, lege ce a fost întregită şi completată cu alte reglementări sectoriale6.

În concepţia legiuitorului român, mediul înconjurător este constituit din „totalitatea factorilor naturali şi ai celor creaţi prin activităţi umane care, în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii” (art. 5 din Legea nr. 9/1973 ).

Factorii naturali ai mediului supuşi protecţiei în condiţiile legii sunt: aerul, apa, solul şi subsolul, pădurile şi orice altă vegetaţie terestră şi acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii. În acelaşi timp, legea prevede că se supun protecţiei aşezările omeneşti şi ceilalţi factori creaţi prin activităţi umane.

Constituţia adoptată în anul 1991 a stabilit obligaţia statului de a asigura „refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic.” De asemenea, Constituţia a stabilit că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului.”

La 29 decembrie 1995 s-a adoptat o nouă Lege a protecţiei mediului nr. 137, înlocuită la 22 decembrie 2005 de O.U.G. nr. 195, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile.

În anul 1991, s-a înfiinţat ca autoritate publică centrală (prin H.G. nr. 264) Ministerul Mediului, în prezent Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Având în vedere proporţiile îngrijorătoare ale poluării mediului, în ansamblul componentelor sale, în România, ocrotirea şi ameliorarea acestuia este condiţia sine qua non pentru ridicarea calităţii vieţii oamenilor şi asigurarea condiţiilor optime de trăi pentru generaţiile viitoare.

4Daniela Marinescu, op. cit., p. 36-38. 5 Legea nr. 9/1973, publicată în B. Of. nr. 91 din 23 iunie 1973.

6 Legea nr. 3/1962 de aprobare a Codului silvic, republicată în B. Of. nr. 22 din 8.09.1969.

4


Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, defineşte în art.41 mediul, ca fiind “ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menţionează:

"Mediul cuprinde:· resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi flora,

precum şi interacţiunile între aceşti factori;· bunurile care compun moştenirea culturală; şi· aspectele caracteristice ale peisajului".

Aceasta definiţie, care se impune cu forţa juridica parţilor semnatare ale Convenţiei este, rezultatul dezbaterilor dintre filosofi, economişti, ecologişti şi jurişti, fiind una dintre cele mai elaborate şi complete.

2. CONSIDERAŢII GENERALE. CADRU LEGISLATIV

Pădurile sunt o componentă majoră a Capitalului Natural al ţării, fiind un factor principal de stabilitate ecologică. România este o ţară cu o mare biodiversitate şi cu un procent ridicat de ecosisteme naturale intacte.

Aici se găseşte cea mai mare suprafaţă de pădure naturală din Europa şi pe teritoriul ei sunt numeroase culoare de migraţie. Nivelul ridicat al diversităţii ecosistemelor şi localizarea geografică se reflectă în bogata diversitate floristică şi faunistică.

Considerate metaforic “plămânul verde al pământului”, pădurile au o deosbită valoare economică şi un important rol de protecţie şi conservare.

Pădurile îndeplinesc următoarele funcţii:a) Funcţia de regulator climatic şi factor antipoluantPrin capacitatea de a absorbi dioxidul de carbon din aer, pădurile contribuie la

diminuarea modificărilor climatice la nivel planetar. Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, încheiată la Rio de Janeiro în 1992 şi Protocolul de la Kyoto la această convenţie încurajează statele semnatare să gospodărească durabil absorbanţii şi rezervoarele de gaze cu efect de seră: pădurile, oceanul planetar, etc.7. Totodată, prin capacitatea lor de reţinere a precipitaţiilor, pădurile au un rol de reglare şi modelare a climei. Generarea oxigenului, în urma procesului de fotosinteză, precum şi captarea pulberilor şi a altor poluanţi din atmosferă conferă pădurilor şi atributul de factor antipoluant.

b) Funcţia de protecţie a solului

7 Convenţia-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice a fost ratificată de România prin Legea nr.24/1994, publicată în M. Of. Nr.119 din 12.05.1994. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11.12.1997 şi ratificat de România prin Legea nr.3/2001, publicată în M. Of. Nr.81/16.02.2002.

5


Prin vegetaţia forestieră se combate eroziunea solului, alunecările de teren şi fenomenul de deşertificare.

c) Funcţia hidrologicăPădurile au un aport deosebit la atenuarea viiturilor torenţiale şi diminuarea efectelor

marilor inundaţii. Acest aport rezultă din capacitata de reţinere în sol a unor volume mari de apă, care alimentează izvoarele şi menţin un regim de scurgere echilibrat al cursurilor de apă.

d) Funcţia de conservare a biodiversităţiiPădurea reprezintă mediul de viaţă pentru specii de plante şi animale deosebit de

valoroase.e) Funcţia economicăFondul forestier al unei ţări constituie o resursă naturală extrem de importantă, prin

furnizarea lemnului şi a produselor nelemnoase (vânat, peşte, fructe de pădure, ciuperci comestibile, etc).

f) Funcţia recrativă şi turisticăPădurea crează cadrul natural favorabil dezvoltării staţiunilor de odihnă şi tratament

şi a turismului.g) Funcţia esteticăPădurea constituie sursa de inspiraţie pentru personalităţi cultural-artistice.Indiferent de formă de proprietate, pădurile constituie o avuţie naţională de care

beneficiază întreaga societate.În acest scop este necesară asigurarea gestionării durabile a pădurilor.Prin gestionarea durabilă a pădurilor se înţelege, conform definiţiei formulate la

Conferinţa ministerială pentru protecţia pădurilor europene de la Helsinki din 1993, administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să li se conserve şi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi să li se asigure pentru prezent şi viitor capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale pertinente, la nivel local, regional şi global, fără a genera prejudicii altor ecosisteme.

De-a lungul timpului, suprafeţe întinse de păduri au fost tăiate iraţional, nerespectându-se măsurile de refacere şi protecţie, fapt ce a dus la importante perturbări ecologice.

În prezent, preocuparea fundamentală de interes naţional, a autorităţii publice care răspunde de agricultură o constituie ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional8.

2.1. Componentele fondului forestier

Potrivit art. 1 din Codul silvic fondul forestier al ţării este format din pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, indiferent de natura dreptului de proprietate.

Noţiunea de fond forestier naţional după forma de proprietate asupra pădurilor, include fondul forestier proprietate publică şi fondul forestier proprietate privată.

Şi Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar republicată şi modificată prevede în art. 2 lit. b că terenurile cu destinaţie forestieră sunt cele “împădurite sau cele care servesc

8 art. 50 din Codul silvic.6


nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi - dacă sunt cuprinse în amenajările silvice”.

Noţiunea de fond forestier nu este identică cu cea de pădure. Noţiunea de pădure a fost precizează pentru prima dată în Legea nr. 204/1974 pentru apărarea patrimoniului forestier.

Sunt considerate păduri, în sensul prezentului cod, şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.

Termenul pădure include:a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990,

precum şi cele incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii;b) perdelele forestiere de protecţie;c) jnepenişurile;d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată

numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră (art. 2 din Codul silvic).Prin terenuri destinate împăduririi şi cele care servesc nevoilor de cultură se înţeleg:

terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile stabilite prin amenajamente silvice să fie împădurite; pepinierele, solariile, culturile de răchită şi cele cu arbuşti ornamentali şi fructiferi; terenurile destinate asigurării hranei vânatului şi animalelor din dotarea unităţilor silvice; terenurile date în folosinţă temporară personalului silvic; terenurile ocupate de construcţii şi cele aferente acestora, drumuri şi căi ferate forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări tehnice specifice sectorului forestier.

Cea mai mare parte a fondului forestier aparţine domeniului public. O parte relativ mică din terenurile acoperite cu păduri se află în proprietatea privată a persoanelor fizice, conform prevederilor art. 41 din Legea nr. 18/1991.

Fondul forestier naţional este supus în întregime regimului silvic, care reprezintă un sistem unitar de norme cu caracter tehnic silvic, economic şi juridic, referitoare la amenajarea, paza, protecţia contra dăunătorilor, exploatarea şi regenerarea pădurilor, în vederea asigurării gestionarii durabile a ecosistemelor forestiere.

Respectarea normelor privind regimul silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii de păduri sau alţi deţinători.

Normele tehnice silvice reglementează activităţile de amenajare şi regenerare a pădurilor, protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor, îngrijire (degajări, curăţări, rărituri), punere în valoare a masei lemnoase şi de exploatare a lemnului atât pentru pădurile proprietate publică, cât şi pentru pădurile proprietate privată.

Normele tehnice silvice reglementează activităţile de amenajare şi regenerare a pădurilor, protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor, îngrijire (degajări, curăţări, rărituri), punere în valoare a masei lemnoase şi de exploatare a lemnului atât pentru pădurile proprietate publică, cât şi pentru pădurile proprietate privată.

Normele cu caracter economic se referă la totalitatea obligaţiilor financiare ce revin proprietarilor de păduri pentru asigurarea regenerării pădurilor, stării de sănătate a acestora, efectuării lucrărilor de amenajare, îngrijire şi punere în valoare, precum şi la modalităţile de finanţare.

7


Normele juridice cuprind totalitatea reglementărilor cu specific silvic (legi, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale autorităţile publice centrale care răspunde de silvicultură).

Regulile amintite mai sus nu sunt aplicabile terenurilor cu vegetaţie forestieră, care nu sunt cuprinse în amenajamentele silvice şi deci, nu fac parte din fondul forestier.

2.2. Regimul juridic al fondului forestier

Potrivit art. 3 alin. 1 din Codul silvic: “Fondul forestier naţioal este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional”.

Regimul juridic al fondului forestier naţional este reglementat ( chiar şi parţial) în: a) Codurile: civil, silvic,în materia protecţiei consumatorului, etc. b) Legi: ex. Legea nr. 18/1991, Legea nr. 33/1994 privind expropierea pentru

cauză de utilitate publică, Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, Legea 213/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, Lege a nr. 167/2008 pentru modificarea si completarea Legii imbunatatirilor funciare nr. 138/2004, Legea 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi legi sectoriale în domeniul protecţiei apelor, solului, animalelor, deşeurilor, etc.

c) Ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului:OUG. 195/2005 reprezintă norma cadru în domeniul protecţiei mediului

d) Acte ministeriale;e) Hotărâri de Guvern: ex.Hotărârea 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului

de pază a fondului forestierf) Acte ale autorităţilor locale g) Jurisprudenţa – deciziile Curţii Constituţionale, deciziile pronunţate de Înalta

Curte de Justiţie şi Casaţie în recursurile în interesul legii, deciziile privind legalitatea actelor administrative normative

a. Importanţă din ce în ce mai mare o prezintă deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene:

h) tratele constitutive ale Uniunii Europene ( ex. art 174 şi 175 din TCE ); i) directive ;j) regulamente ; k) decizii ; l) recomandări m) convenţii internaţionale – ex. Convenţia UNESCO privind Protecţia

Patrimoniului Mondial, Cultural şi Natural ( 1972), Convenţia de la Basel privind Controlul Transporturilor Peste Frontiere a Deşeurilor Periculoase şi a Eliminării Acestora ( 1979);

n) tratate ;o) protocoale ;p) cutuma ;q) uzanţele din materie comercială ;r) jurisprudenţă .

8

http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_modificare_imbunatatiri_funciare_167_2008.php

http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_modificare_imbunatatiri_funciare_167_2008.php


2.3. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului

Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează prin Regia Naţională a Pădurilor, care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor se desfăşoară pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor provin din valorificarea produselor fondului forestier, prestări de servicii, executări de lucrări pentru terţi, închirieri, concesionări de bunuri, cu excepţia pădurilor şi a celorlalte terenuri din fondul forestier ş.a.

Regia Naţională a Pădurilor aplică regimul silvic la fondul forestier pe care îl administrează.

2.4. Noţiunea de protecţie juridică a pădurilor. Generalităţi

Scopul instituirii mijloacelor de protecţie este strâns legat de caracterul de bun interes naţional al pădurii. Astfel, art.6 din Legea nr.46/2008 (Codul silvic), stabileşte că scopul protecţiei îl reprezintă asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere. Dispoziţiile art.6 din Codul silvic prevăd la alin.1 ca: 'Fondul forestier national este supus regimului silvic' constituit din norme tehnice silvice, economice şi juridice, a căror elaborare revine autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura şi care exercita şi controlul aplicării acestui regim.

Aceasta înseamnă că legiuitorul are ca obiectiv protecţia pădurilor prin însăşi elaborarea Codului silvic şi stabilirea regimului silvic prin lege. Prin aceasta se conferă juridic o natură imperativă majorităţii normelor tehnice silvice, economice şi strict juridice ce alcătuiesc regimul silvic.

O latură distinctă a protecţiei juridice a pădurilor o reprezintă ansamblul de norme juridice speciale privind apărarea acestora. în acest context se evidenţiază normele juridice referitoare la paza pădurilor.

2.5. Clasificarea mijloacelor de protecţie juridică a pădurilor. Prezentare

Mijloacele juridice de protecţie a pãdurilor se clasificã dupã:a). în scopul urmãrit prin instituirea lor avem:· mijloace juridice de protecţie cantitativã a pãdurilor;· mijloace juridice de protecţie calitativã a pãdurilor.b). în funcţie de natura normei juridice avem:· mijloace juridice de drept constituţional;· mijloace juridice de drept administrativ;· mijloace juridice de drept penal;· mijloace juridice de dreptul muncii.c). dupã forma proprietãţii pãdurii cãreia îi serveşte avem:· mijloace juridice cu caracter general;· mijloace juridice specifice proprietãţii publice;· mijloace juridice specifice proprietãţii private.

9


d). în raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc pãdurile avem:· mijloace juridice ce servesc protecţiei pãdurii cu funcţii speciale de protecţie;· mijloace juridice ce servesc protecţiei pãdurii cu funcţii mixte;· mijloace juridice destinate protecţiei pãdurii, în general.e). în funcţie de caracterul mijloacelor ce realizeazã protecţia juridicã:· mijloace juridice cu caracter reparator-represiv;· mijloace juridice cu caracter preventiv.f). din analiza scopului concret şi domeniul vizat prin reglementare avem:· mijloace de protecţie împotriva tãierilor iraţionale;· mijloace de protecţie împotriva poluãrii;· mijloace de protecţie împotrivabolilor şi dãunãtorilor;· mijloace de protecţie a fondului cinegetic şi piscicol.Indiferent de mijloacele prin care se realizează protecţia pădurilor, acestea trebuie să

garanteze ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic.

3. MIJLOACELE JURIDICE DE PROTECŢIE A PĂDURILOR

3.1. Mijloacele de drept constituţional

În cadrul acestor mijloace sunt cuprinse o serie de norme constituţionale, cum sunt spre exemplu, cele cuprinse în articolele 35,44,135 şi art.136 din Constituţie.

Astfel:- art.35 din Constituţie consacra dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător

sănătos şi echilibrat ecologic, obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept şi a persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător;

-art. 44 ( 7 ) din Constitutie- consacra servitutea legală de mediu9 ; -art. 135 din Constitutie- consacra obligaţiile statului în materie de mediu 10;-art 136 din acelaşi act normativ – defineşte proprietatea publică şi

regimul de gestionare a acesteia11

;

3.2. Mijloacele de drept administrativ

Normele de dreptul mediului au cea mai strânsă legătură cu dreptul administrativ; sunt norme administrative iar instituţiile care acţionează în domeniul protecţiei mediului sunt instituţii administrative speciale.

9 art 44 al.7 din Constitutie ,, Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului ” 10 art. 135 – (2) ,, Statul trebuie sa asigure: d) exploatarea resurselor naturale in concordanţă cu interesul national; e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator precum si mentinerea echilibrului ecologic;”11 art 136 - (3) ,, Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori instituţtilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate. De asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica . “

10


Actele emise de către autorităţile de mediu sunt, de regulă, acte administrative individuale.

Normele dreptului mediului au avut un impact semnificativ asupra normelor dreptului administrativ prin instituirea unei administraţii speciale, cu atribuţii specifice. Atât în raporturile juridice de dreptul mediului cât şi în cele administrative, părţile se afla pe poziţii de subordonare, cel mai adesea una din părţi este o autoritate a statului;

3.3. Mijloacele de drept penal

Mijloacele de drept penal presupun cea mai severă sancţionare în ce priveşte răspunderea juridică, datorită gradului mai ridicat de pericol social pe care-l prezintă unele fapte, calificate astfel drept infracţiuni.

Instituţia răspunderii penale pentru fapte care aduc atingere unor valori sociale silvice, este conforma cadrului juridic unitar instituit în privinţa reglementarii regimului silvic şi administrării fondului forestier, care se justifica indiferent de formă de proprietate asupra pădurilor prin scopul valorificării funcţiilor ecologice şi social-economice în folosul generaţiilor prezente şi viitoare.

In consecinţă, legiuitorul a prevăzut că anumite fapte prin care se aduce atingere fondului forestier şi gospodăririi acestuia, să constituie infracţiuni silvice, stabilindu-le în Codul silvic, care are un caracter de lege specială în raport cu dreptul comun în materie, respectiv, dispoziţiile Codului penal. Sancţiunile stabilite pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul silvic au rolul de asigurare a pazei şi integrităţii fondului forestier naţional, considerat avuţie naţională, ce trebuie ocrotita.

3.4. Mijloace juridice silvice

Din categoria mijloacelor de protecţie fac parte şi mijloacele juridice specifice protecţiei pădurilor, acestea reprezentând norme juridice speciale conţinute de Legea nr.46/2008 şi de alte legi speciale în materie.

În concepţia Codului silvic din 2008, protecţia pădurilor se realizează într-un mod special, prin instituirea obligaţiei de pază a acestora, ce incumba deţinătorilor de pădure,intelegandu- se prin aceasta, toate acţiunile şi diligenţele întreprinse de către Regia Naţională a Pădurilor pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, distrugerilor, degradărilor, păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare.

Subiectele de drept cărora le revine obligaţia de pază sunt determinate de Codul silvic, ele fiind toate persoanele fizice sau persoanele juridice cărora le incumba sarcini prin care se realizează concret paza pădurii, astfel:

Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.

Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condiţiile legii. În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.

11


Unităţile de poliţie şi jandarmerie, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.

Activităţile ce sunt întreprinse de subiectele de drept care au sarcini ce vizeza paza pădurilor şi a fondului forestier constau în:

· adoptarea de către Regia Naţională a Pădurilor a tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea pazei;

· desfăşurarea şi îndeplinirea activităţilor şi procedurilor de pază, şi executarea pazei de către personalul silvic;

· emiterea, respectarea şi aplicarea reglementarilor de prevenire şi stingere a incendiilor de către Regia Naţională a Pădurilor şi de către persoanele fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi pe teritoriul pădurii; aducerea la cunoştinţa populaţiei şi punerea lor în aplicare de către Regia Naţională a Pădurilor;

· participarea la stingerea incendiilor a persoanelor fizice aflate în zonele forestiere supuse incendiilor;

· activităţi de control, de instruire şi de propagandă desfăşurate de toate organele abilitate;

· constatarea şi combaterea efectivă a faptelor ce constituie infracţiuni şi contravenţii la regimul silvic, precum şi sancţionarea contravenienţilor.

Natura juridică a obligaţiei de pază, al cărei conţinut, este complex, diferă în funcţie de calitatea subiectului de drept căruia îi revine, precum şi de caracterul dispoziţiei incidente.

3.5. Mijloacele de drept civil

Mijloacele de drept civil, servesc apărării dreptului de proprietate şi a dezmembramintelor asupra pădurilor. Mijloacele juridice civile pot fi directe şi indirecte, în funcţie de temeiul juridic ce le da naştere, respectiv un drept real sau un drept de creanţa. Acţiunea în revendicare este cel mai energic mijloc civil de apărare a proprietăţii, prin care se apăra toate formele dreptului de proprietate, fiind o acţiune reală prin care proprietarul unui bun aflat în posesia nelegitimă a altei persoane solicita instanţei de judecată recunoaşterea dreptului sau de proprietate şi obligaţia paratului la restituirea posesiei bunului.

Dispoziţiile codului civil în materia răspunderii reprezintă dreptul comun în materia răspunderii în dreptul mediului.

Între cele două ramuri de drept exista însă şi diferenţe precum : · poziţia pe care se afla subiecţii care intra în raporturile juridice de drept civil

respectiv dreptul mediului. În primul caz aceştia se afla pe poziţie de egalitate în timp ce în cel de-al doilea caz,

aceştia se afla pe poziţii de subordonare. · conţinutul raporturilor de drept civil este de regulă stabilit de către părţi în timp

ce conţinutul raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit prin legeÎn cazul raporturilor juridice civile, subiectul pasiv este de regulă nedeterminat

( obligaţia de a nu face nimic de natură să stânjenească exerciţiul dreptului revine tuturor persoanelor) în timp ce în cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el este de regulă determinat ( obligaţia de a face sau nu face ceva privind protecţia sau ameliorarea mediului revine anumitor persoane)

12


· răspunderea poluatorului prezintă particularităţi: a) răspunderea este de regulă obiectivă şi nu subiectiva b) răspunderea este solidara c) exista o răspundere preventivă Comercianţii care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra pădurilor

(implicit asupra mediului) sunt obligaţi să plătească o taxă către fondul de mediu. În acele cazuri în care poluatorul nu poate fi identificat, din banii care se strâng prin colectarea acestor taxe, statul plăteşte cheltuielile pentru readucerea mediului la starea iniţială.

3.6. Obligaţiile deţinătorilor de păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră

Art. 17 - (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi deţinătorii de fond forestier.

(2) Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:

a) să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice;b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi

dăunătorilor pădurilor;f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea

parchetelor şi eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în

administrare sau în proprietate;i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate şi

să menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar;j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale

care răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor forestiere.

(3) În cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligaţiile prevăzute la alin. (2) aparţin acestora.

Art. 18 - Proprietarii vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier au următoarele obligaţii:

a) să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementările privind circulaţia materialelor lemnoase;

b) să asigure îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere, precum şi combaterea dăunătorilor acesteia.

Art. 51 - (1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.

13


4. CONCLUZIE

În condiţiile dezvoltării civilizaţiei, cu toate avantajele şi dezavantajele ei, protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu au devenit pentru întreaga umanitate un obiectiv primordial, o sarcină dificilă a cărei realizare presupune nu numai eforturi material–financiare şi organizatorice naţionale şi internaţionale, ci şi fundamentarea unor concepţii ştiinţifice pentru această activitate, formarea şi dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice.

In concepţia de elaborare a strategiilor şi politicilor economice ale guvernelor s-a produs o modificare esenţială, potrivit căreia s-a considerat că activitatea de protecţie a mediului reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic şi a dezvoltării durabile a societăţii.

Transformările care au loc la nivel global în ceea ce priveşte calitatea mediului, impun găsirea unor soluţii pentru a asigura menţinerea echilibrului ecologic al planetei, în condiţiile unei dezvoltări durabile

Politica de protecţie a mediului, ca parte a politicii generale de dezvoltare economico–socială, poate fi concepută numai în contextul general al politicii de dezvoltare economică, cu prognozarea pe termen mediu şi lung. Politicile de mediu trebuie armonizate cu programele de dezvoltare în toate domeniile, iar reuşita luptei împotriva poluării nu poate fi decât rezultatul coordonării şi dezvoltării economiei globale

Principiul de a aborda întâi paguba şi apoi remedierea, este pus în discuţie şi nu constituie singura cale. Managementul ecologic are la bază un principiu confirmat: prevenirea este întotdeauna mai bună şi mai economică decât tratarea.

5. BIBLIOGRAFIE

Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008

Legea nr.46/2008 privind Codul silvicLegea nr. 286/2009 privind Codul penalOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.http://www.mmediu.ro/paduri/informatii/17.11.2010_Programul-National-

Impadurire.pdfhttp://www.mmediu.ro/alte_informatii/interes_public/2011-09-

20_interes_public_raportactivitatemmp2010.pdfhttp://www.hr.ro/digest/200808/digest_ro.htm

14

http://www.hr.ro/digest/200808/digest_ro.htm

http://www.mmediu.ro/alte_informatii/interes_public/2011-09-20_interes_public_raportactivitatemmp2010.pdf

http://www.mmediu.ro/alte_informatii/interes_public/2011-09-20_interes_public_raportactivitatemmp2010.pdf

http://www.mmediu.ro/paduri/informatii/17.11.2010_Programul-National-Impadurire.pdf

http://www.mmediu.ro/paduri/informatii/17.11.2010_Programul-National-Impadurire.pdf

Protectia Juridica a Padurilor

Documents

Transcript of Protectia Juridica a Padurilor