1

Antoaneta Rădoi

Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...

(„Spovedania unui învins!“)

"Să se dea poporului în mînă, înainte de toate şi mai presus de orice carte din lume, spre citire, gîndire şi îndreptare, SFÎNTA SCRIPTURĂ, căci este lăsată de la Dumnezeu pentru hrănirea duhovnicească a tuturor!"

(Biblia Sinodală 1936 – Mitropolit Andrei Şaguna )

2

3

4

Imaginea de pe coperta întîi a fost preluată de pe google și prelucrată de Antoaneta Rădoi ISBN 978-973-0-16972-0

5

Cuvînt înainte

Tulburătoarea mărturisire „... Şi ne iartă, Doamne, pe noi, pe toţi, pe mine şi pe

semenii mei, pentru toate cîte le-am greşit unii faţă de alţii şi toţi înaintea TA! Fiidcă TU, Doamne, ştii toate neputinţele noastre şi îl ştii şi pe vrăjmaşul nostru, care, cu vicleniile lui, ne pune în ceartă cu fraţii noştri! Dar, întrucît TU eşti, Doamne, CEL ATOTPUTERNIC, te rugăm: Izbăveşte-ne de cel viclean!”

Cu această rugă se încheie tulburătoarea mărturisire a Antoanetei Rădoi, care a încredinţat tiparului „Spovedania” ei sfîşietoare, pe care am parcurs-o cu sufletul lăcrimînd de durere, văzînd cîtă suferinţă poate îndura o fiinţă nevinovată din partea unor slujitori ai Bisericii.

În aceste vremuri cumplite, fiecare muritor simte strivitoarea povară a crucii unei sorţi nefericite, urcînd Golgota asumată spre devenire a spiritului. Noi, creştinii cei dintîi, acceptăm cu demnitate toate chinurile îndurate, căci întotdeauna ne gîndim la Bunul, Înţelegătorul şi Marele Iubitor de oameni, al nostru Iisus, care a suportat, tot nevinovat, cele mai crunte dureri şi batjocuri, astfel căpătînd şi noi puterea de a le duce, ca fiind calea spre mîntuire.

6

Tot în numele Blîndului şi Înţeleptului nostru Învăţător aşteptăm de la slujitorii Săi, de la preoţii Bisericii, înţelegere şi milă. Mila fiind cel mai complex sentiment coborît din Ceruri, de la Dumnezeu-Tatăl, în sufletele noastre. Astfel sîntem înnobilaţi/îndumnezeiţi cu Iubire, Iertare, Toleranţă, Ajustare, Jertfire, întru înălţarea noastră, spre a fi demni de Dumnezeul din noi.

„Noi, ce din mila Sfîntului/Umbră facem pămîntului” (aşa ne numea Mihail Eminescu în a sa „Rugăciune”), am înţeles mila creştină, pe care o trăieşte şi trebuie să o trăiască şi să şi-o manifeste fiecare, faţă de semenul aflat în nevoi şi lovit de nenorociri. Cu atît mai mult aşteptăm mila şi ajutorul de la cei ce se cred aleşii lui Dumnezeu, de la mai-marii Bisericii, căci aşa am fost învăţaţi de strămoşii noştri şi aşa ştim, că preotul este cel care vindecă sufletul bolnav, neajutorat, fiind el considerat doctor de suflete. Uneori tot preotul vindecă trupul, prin rugăciunea făcută pentru cel bolnav şi învăţătorul - tot preot - îmbogăţeşte mintea, pe care o luminează cu credinţă şi cunoaştere. Aşadar, în întregul fiinţei preotului sălăşluiau trei piloni susţinători ai OMULUI - cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu, modelată „după chipul şi asemănarea” Părintelui Ceresc.

Astfel de aşteptări avea şi Antoaneta Rădoi de la învăţătorii şi păstorii Bisericii, de la mai-mari, de la „sinodali”. Ea care, artist plastic fiind, înzestrată cu talent, şi-a concretizat priceperea şi iubirea de frumos creînd obiecte de cult, întru Slava lui Iisus Christos, şi care, încercînd apoi să le vîndă, şi-a deschis un micuţ Magazin, o Prăvălioară, undeva în apropierea Dealului Mitropoliei. Spre marea ei nefericire însă, a trebuit să închidă mica ei Prăvălie - singura sursă de venit -, clădită cu eforturi supraomeneşti şi înrobitoare împrumuturi - neachitate încă, după ani de muncă - din pricini pe care Antoaneta le-a mărturisit în amănunt în „spovedania” ei.

7

Autoarea „Spovedaniei” a traversat perioade de viaţă negre, marcate de moartea unor fiinţe dragi, de despărţirea de un suflet din suflet, de boală cruntă, de pagube şi pierderi culminînd cu desfiinţarea micuţului ei Magazin, ceea ce, e de înţeles ce a generat această tulburătoare mărturisire, făcută cu sufletul la gură, cu lacrimi de sînge, cu revoltă, cu indignare şi cu zbatere între a înţelege şi a îndura, între a spera şi a deznădăjdui, între a lupta în genunchi şi a ridica ochii spre Cer, implorînd ajutor şi iertare.

Cine va parcurge aceste pagini din care reiese o strivitoare suferinţă, va înţelege zbuciumul nefericitei care n-a înţeles de ce i s-a interzis să-şi exprime Iubirea faţă de Fiul lui Dumnezeu, prin ceea ce confecţiona ea cu mîinile şi sufletul ei, de ce i sa interzis de către mai-marii Bisericii, să-şi cîştige dreptul la o bucată de pîine obţinută din munca ei!

Indignarea şi revolta Antoanetei Rădoi izvorăsc cu atît mai tumultuos, cu cît ea este o creştină adevărată - dovadă fiind mulţimea de citate, înserate în text, din Cartea Cărţilor, Cartea de Căpătîi a fiinţei ei.

După lecturarea acestor dramatice zbateri, ne întrebăm cu îndreptăţire: „Nu se putea, oare, găsi o modalitate de a fi ajutată, şi nu distrusă o astfel de fiinţă nevinovată?”

Este evidentă opulenţa multora dintre slujitorii Bisericii, deşi noi ştim că Învăţătorul Iisus Christos (Sfîntul Model), trăia modest, cumpătat, fiindu-ne nouă pildă şi exemplu. De aceea, ne întrebăm: Îi va fi oare pe plac Tatălui, Fiului, Sfîntului Duh, Maicii noastre, această uriaşă bogăţie materială a Instituţiei ce se numeşte Biserica lui Iisus Christos?

Noi ştim şi credem că, dimpotrivă, avuţia plăcută Creatorilor şi Învăţătorilor noştri este cea spirituală! Şi atunci, cum se împacă aceste contrarii în chiar incinta ce ar trebui să fie sacră, neatinsă de lăcomie, ură, duşmănie şi alte manifestări incompatibile cu tot ce este sfînt?

8

Punîndu-ne întrebări, găsim şi un posibil răspuns şi înţelegem de ce din fiecare celulă din fiinţa Antoanetei Rădoi picură sînge. Înţelegem că s-a prăbuşit întregul ei edificiu interior, clădit pe încrederea în slujitorii Bisericii lui Iisus şi nu ai bisericii, instituţie administrativă, preocupată de ban - cîndva considerat „ochiul...”

Îngenunchem, odată cu tine, Antoaneta, şi ne rugăm Preasfîntului Tată Ceresc, să-i ierte pe toţi cei care te-au prigonit cu atîta răutate şi ne-au dezamăgit pe noi, care credeam în misiunea lor pe pămînt!

Doamne, iartă-ne şi luminează-ne, ocroteşte-ne cu mare mila Ta! Amin.

Prof. Floarea Necşoiu

9

O experienţă de viaţă netrucată

Mi se cere părerea asupra unui conflict extraordinar, dintre o femeie şi Înaltul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Nu am nici o competenţă şi nici o pornire justiţiară, într-o asemenea confruntare aproape incredibilă. Cum să poţi să te amesteci într-o asemenea ceartă? Poţi fi martor de pe margine sau, cel mult, spectator neimplicat.

Deseori, sensul şi valoarea existenţelor umane vor fi acordate de luptele pe care oamenii le-au dat în chiar viaţa lor repede trecătoare. Unii s-au luptat cu duşmănii feroce, alţii s-au confruntat cu vecinii, alţii au moştenit luptele strămoşilor şi le-au continuat pentru o casă, pentru o palmă de pămînt, sau pentru un nume pe care îl meritau... Şi se întîmplă că, de multe ori, oamenii sînt evaluaţi ori judecaţi chiar după valoarea inamicului. Este puternic cine are duşmani puternici! Înseamnă ceva cineva care a îndrăznit să înfrunte inamici mult mai răi şi mai înverşunaţi decît îi recomandau condiţia lor umană.

Am citit - aş zice - cu interes crescut de la o pagină la altă pagină, şi am rămas stupefiat de mizeriile şi adversităţile pe care le-a înfruntat Antoaneta Rădoi pentru a-şi supune adversarul şi a-şi revendica dreptul ei în faţa unei instituţii cu care nimeni nu îndrăzneşte să lupte, pentru că se presupune avînd o protecţie divină, deşi mulţi dintre exponenţii ei au arătat deficienţe de comportament, slăbiciuni şi insuficienţe umane uriaşe. Poate că femeia era pornită dintr-un avînt interior spre luptă. Dar alt adversar nu şi-a găsit?! Or, poate şi-o fi zis vorba ceea: Dacă e vorba de luptă - luptă să fie! Miza? E un oponent neimportant. O cocioabă care stătea în calea „dezvoltării” uriaşe a unei instituţii colos, care nu se încurcă cu mici oprelişti ce stau în faţa tăvălugului lor instituţional.

10

Să admitem că sinodalii au ordonat desfiinţarea micuţului Magazin cu Obiecte de Cult, ca urmare a aşa-zisei Legi 1o3/92, Legea Monopolului Bor asupra obiectelor de cult, dar se putea găsi şi alte modaliăţi de abordare, prin care o femeie, o familie, un grup de credincioşi îşi puteau asigura traiul de azi pe mîine.

Credinţa, iubirea de Dumnezeu au călăuzit-o pe Antoaneta Rădoi spre aflarea binelui, după multe căutări. Şi binele s-a identificat (şi se identifică în continuare) cu lupta, cu înfruntarea uriaşei instituţii care patronează credinţa în Dumnezeu, a unui popor întreg. E un mare păcat, dar nu pot să nu-i zic: Iartă-ne, Doamne, greşelile noastre, că noi nu putem să iertăm geşelile greşiţilor noştri!...

Cine oare ar putea să o ajute? Cine ar trece sufleteşte de partea ei? Dacă cineva ar ridica un deget, şi-ar atrage adversitatea colosului instituţional. Noroc că Biserica Orto-doxă Română nu a ars pe nimeni pe rug. E un bun prilej însă să se nască precedentul...

O experienţă de viaţă netrucată, o situaţie-limită a existenţei care, fără îndoială, a îmbogăţit şi întărit personalitatea neînfricatei luptătoare pentru drepturile sale minimale.

Orice s-ar zice, să admitem că lupta nedreaptă, nedorită şi inegală, pe care trebuie s-o ducă Antoaneta Rădoi pentru a-şi salva mica sa afacere, e o formă de eroism, discret, raţional, înălţător prin proiecţia simbolică. Sigur că această femeie e prima pe lista celor care trebuie arşi pe rug, ca adversar incorigibil al unei instituţii naţionale. Pe Antoaneta, fie că vrea, fie că nu vrea, o paşte ironizarea veninoasă a adversarilor BOR, în balanţă cu chiar afurisania înaltei instituţii. Opţiunea luptei produce dileme de conştiinţă, iar cine trece de partea ei poate suferi, anatemizarea...

Confruntarea aceasta inegală - Şi asta cînd? De reţinut că 2012 fusese Anul Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor! -, nu i-a modificat credinţa şi nici apartenenţa intimă, sufletească la acea instituţie cu care, inegal, incredibil, trebuie să se confrunte!

Am uitat să vă spun că Antoaneta Rădoi a relatat pas cu pas confruntarea ei cu sinodalii BOR, rezultînd un text, greu

11

de catalogat, un fel de „mixtum”, de amestec între jurnalul intim, un pamflet ironic şi zdrobitor despre situaţia ei umană, poate şi un fel de roman de tipul „dosarelor autenticităţii” sau chiar un scenariu de film. Să mai adăugăm că textul conţine bune pagini de proză şi chiar incantaţii lirice cu substanţă sufletească.

Această relatare care vrea (şi poate) să devină o carte - de aici s-a generat şi posibilitatea prezenţei mele în această confruntare în care, logic, nu-mi găsesc locul - e un fel de strigăt în pustiu, un pamflet fără obiect sau, poate, un denunţ către... oficialităţi: Primărie, Guvern sau... Dumnezeu!

Farmecul ei constă în faptul că e ceva din toate genurile invocate mai sus şi din toate la un loc, divagînd şi insistînd în toate direcţiile, fără să rămînă exclusiv într-o singură limitativă calificaţie.

Am rămas impresionat de strigătul de dreptate al acestei femei, de nefericirea citită în glas, de invocaţia dreptăţii dumnezeieşti care i-ar putea aduce liniştea, dreptatea şi libertatea ei - materială şi insituţională - în aceste vremuri tulburi în care statul şi instituţiile fură de la cetăţean.

Eu nu ştiu unde e dreptatea, eu nu pot să fac dreptate, eu nu pot să mă amestec, dar vorbesc despre strigătul acestei femei, aflată în luptă cu instituţia celor mai sensibile senti-mente creştineşti. Mi se pare o luptă atît de disproporţionată încît verdictul cu victoria celui mic nu mai pare verosimilă, decît în cîteva proverbe optimiste, romîneşti, şi în arhetipul victoriilor disproporţionate dintre David şi Goliath.

S-ar putea ca femeia chiar să nu aibă dreptate, dreptatea să fie de partea celor puternici, a sinodalilor, dar şi aşa glasul ei înfrînt să taie ca un jungher conştiinţele martorilor, martori care nu pot, nici nu vor să se implice pentru că se tem. Dar, iată şi pe cineva, care nu se teme!

Eu, şi acum, după finalul confruntării, o povăţuiesc pe femeie să găsească o cale de împăcare, un mod fericit de încheiere a diferendului, cu ambele părţi mulţumite, dar nu cred să găsesc înţelegere pentru împăcare, nici la femeia cu

12

orgoliul şi, mai ales, cu sufletul rănit, nici la înalţii funcţionari ai credinţei.

Nu sînt eu cea mai potrivită persoană care să judece (sau, mă rog, să arbitreze) un asemenea diferend disproporţionat, şi nici nu judec, ci caut nişte căi de împăcare sau consolare pentru partea păgubită, sărăcită şi nefericită.

Faptul că femeia, prinsă în inegala confruntare, a ales calea textului şi argumentele scrisului dovedesc o bogăţie cognitivă, o conştiinţă puternică, activă şi o împăcare supe-rioară, în chiar sensul învăţăturilor sacerdotale.

Nu doar a scris această carte, dar a fost animată de puternice sentimente care au explodat în forme... poetice: „Făcutu-mi-am un Magazin/ de mare preţ,/ un Magazin cu.../ Artă sacră!/ Şi-n loc de beneficii/ am cules,/ doar... poamă acră/ şi „dulce-binecuvîntarea”/ păstorilor din... Deal!/ Strîns-am în mine lacrimi/ cît pentru nouă vieţi!/ Strîns-am în mine lacrimi,/ în zori/ şi în amiezi,/ şi-n seară/ şi-n nopţi fără de somn,/ dar astăzi... s-a sfîrşit!/ Deschis-am stăvilarul/ să curgă toate... val,/ căci s-a umplut paharul/ şi iat’/ a dat pe-afar’!/ Deschid azi stăvilarul,/ mîhnirile să-mi curgă! Din suflet tot amarul,/ afar’ să mi se scurgă!/ Să fie gol... paharul,/ Şi lacrimii hotar!”

Acum, să nu se supere pe mine autoarea, dar mie - care nu mă pricep în afaceri juridice de patrimoniu şi monopol, dar mă bag ca musca-n lapte în chestiunea asta - mi se pare firesc ca BOR să aibă exclusivitate de producţie şi vînzare de produse bisericeşti pe undeva prin zona Dealului Mitropoliei, iar faptul că Antoaneta Rădoi a reuşit să deschidă un Magazin în spaţiul privilegiat, iarăşi mi se pare o mare faptă de vitejie – prima – dar vor urma şi următoarele, în care a provocat la luptă întreg Aliotmanul...

Eu însumi care am scris multe prefeţe, sute, mii, am avut o strîngere de inimă cînd am început-o pe aceasta, şi mi-am făcut o cruce mare...

Aş vrea ca toată lumea să aibe dreptate în confruntarea aceasta, şi să iasă bine pentru toţi creştinii.

Aureliu Goci (critic literar, scriitor)

13

Despre mine...

Motto: „Dacă stai în genunchi îna-

intea lui Dumnezeu, te poţi ridica în picioare în faţa lu-mii, şi o poţi înfrunta!”

Despre mine, mi-aş fi dorit să-i las pe alţii, pe cei din jur,

să vorbească. Însă, am să spun doar cîteva cuvinte, strict necesare pentru cei care, încă, nu mă cunosc. De profesie sînt: Artist Plastic. Mai exact, designer vestimentar. Diploma o am de la Şcoala de Artă, iar talanţii de la Dumnezeu! Binecuvîntat fie!

De profesat, nu mai profesez demult, ceea ce v-ar face să credeţi despre mine că sînt un Artist Plastic, un designer… ratat! Ei, n-ar fi fost de mirare să fiu, dacă mai profesam! Mai ales cu stilurile astea post-moderniste, absolut indescifrabile pentru gusturile mele artistice, cu „artişti” şi cu „maeştri designeri”, cu aceşti designeri struţo-cămile gen Iulia Albu, care „se exprimă” cu gura pînă la urechi în modă, plimbîndu-şi, „cu still”, găina pe Calea Victoriei, şi punîndu-şi sîrmă ghimpată, răsucită pe trei rînduri, în jurul capului pe post de diademă!!! Nu! Eu nu pot să mă ridic la… elevaţia aceasta!...

Dar nu, dragii mei! Nu sînt un designer ratat. Zic. Deşi nu mai fac haine ca înainte, nu stau. Ci fac! Fac. Fac... ce pot, după binecuvîntarea lui Dumnezeu!

O vreme, am pictat. Am pictat la început nişte… cai vezi pe pereţi! Ca orice începător. Mai apoi, pentru că iubesc foarte mult caii, dîndu-mi eu seama că superbele necuvîntătoare, atît de

14

măiestrit zămislite de către Creatorul Suprem-Dumnezeu, nu merită batjocorite într-un asemenea hal, în care eu, neisprăvita, o făceam, am schimbat caii pe… cămile. Măcar cămila e sluţită ea, sărăcuţa, din naştere, de la mama ei. Aşa că, dacă o poceam, ce mare lucru îi făceam?? Sluţeala mea, asupră-le, nu ar fi sensibilizat pe nimeni. Zic. Şi, tot cămilind eu aşa, prin pîrjolul deşertului, m-a pocnit ceva-n tărtăcuţă! Mi-a venit o străluminare. M-am aşezat! Şi-am poposit un pic... mai mult. Am luat o pauză. O binecuvîntată pauză! După care, venindu-mi eu în fire, m-am reorientat, spre... Lumina ce-o primisem! Şi uite-aşa, o vreme, am pictat Icoane.

Dar, cum Arta Sacră, a fost, şi ea (?...), confiscată de către mai-marii Bor (Biserica Ortodoxă Română), a trebuit, de bună voie şi nesilită de nimeni, să renunţ la… pictat Icoane!!!, deşi talentul de la Dumnezeu cît şi Diploma de la Scoala de Artă, mă îndeamnă, mă îndreptăţesc şi mă obligă totododată să o fac în continuare. Şi o fac, dar, nu atît de des, pe cum o făceam înainte!...

Acum, spre exemplu, mai mult, scriu. DA, scriu! De ce scriu? Pentru că simt nevoia să mă exprim. Pentru că... am ceva de spus! Zic eu. Deşi alţii spun că, mai bine-ar fi... să tac! Şi sînt unii care şi-ar dori să tac… pe vecie! Ca să le dau lor şansa să-mi poată cînta: veşnica pomenire! Este vorba, evident, despre sinodalii Bor. Dar nu le voi da eu şansa aceasta! Nu le voi da ocazia să mai beneficieze ei de niciun crăiţar de la mine. Şi nu le-o voi da, din două motive, şi anume: 1) Pentru că eu, sînt Lefterica Popescu (stare în care, ei – scumpii de ei!!!, „sfinţişorii din Deal” –, m-au adus). 2) Pentru că, şi de n-aş fi Lefterica Popescu, tot n-ar mai vedea ei de la mine niciun şfănţuc chior, fiindcă am renunţat de multişor la obiceiul acesta – prost – al meu, de a mai da bani la popi. Şi cum preoţi ai lui Dumnezeu nu se prea mai găsesc cu una-cu două, mira-m-aş dacă s-ar mai găsi vreunul pentru înmormîntarea mea, care să-mi cînte o Veşnica Pomenire mai acătării, după pofta inimii mele!!! Şi, cum nu am de gînd să mor – pentru că-s datoare vîndută şi nu am de gînd să mor înainte de a-mi achita datoriile, ca măcar pe lumea cealaltă să nu mai aud strigătele creditorilor mei!!! –, scriu! Şi printre altele scriu şi despre dualismul, despre fariseismul ce-i caracterizează pe aceşti

15

tătuci, pe mai-marii Bor, dar scriu şi despre preoţii lui Dumnezeu – puţini la număr; dar, Slavă lui Dumnezeu! – pe care-am avut binecuvîntata bucurie de a-i fi întîlnit, şi scriu despre Sfinţii care „au lucrat” în viaţa mea şi despre Maica Domnului. Şi, desigur, vă voi da ocazia să mă cunoaşteţi! Pînă atunci... Doresc să fac o urare, tuturor celor care vor citi Cărţile mele, şi anume: Dumnezeul Păcii, să vă întărească în tot lucrul bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în toţi ceea ce este bine-plăcut Lui, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! (Evrei 13, 20-21); Harul şi Pacea să vă fie înmulţite, prin cunoaşterea lui Dumnezeu!, dragii mei.

De asemeni, doresc să împărtăşesc cu voi o binecuvîntare pe care eu am primit-o de la dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, un ilustru necunoscut! – dar care este, Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica – şi care mi-a dat binecuvîntarea cu porunca să o împărtăşesc tuturor. Vă rog, aşadar, s-o primiţi! Iat-o: „Duhul înţelepciunii, duhul blîndeţii, al răbdării, al smereniei, al gîndului curat... şi toată darea cea bună, de la Dumnezeu, de la Părintele luminilor, să fie peste voi toţi!”, dragii mei. Amin!

Antoaneta Rădoi

Bucureşti, 12 mai, 2014

16

Preambul

Agenţia de Ştiri Basilica, Ziarul Lumina şi Televiziunea

Trinitas Tv (Toate, proprietate privată a Patriarhiei.Ro!, dar susţinute financiar de către toată ortodoximea română), aceste prea-ţipătoare şi prea-zornăitoare „voci” - înainte-mergătoa-rele sinodalilor -, anunţau cu surle şi trîmbiţe că anul 2014 a fost proclamat, de către PREA (...) FERICITUL patriarh, „Anul Omagial al Spovedaniei!...” Ce fain!!! Ce oportunitate!!! Cred că ar fi un moment prielnic să o fac şi eu! Să mă spovedesc!, mi-am zis. Şi profitînd de această unică „şansă”, am decis să vin în faţa voastră, a tuturor, să fac: O Spovedanie! Publică. Să mărtu-risesc ceva ce-mi ardea sufletul. Căci multă mîhnire-am acumulat în sufletul meu din pricina supărării pe care mi-au făcut-o sinodalii (sau... poate că eu le-am făcut-o lor!!! Nu ştiu! Voi veţi analiza! Eu nu voi face altceva decît să fac mărturisirea „evenimentelor” întîmplate, deloc... întîmplător!!!, şi coordonate de orchestra sinodală a Bor, condusă de oficialii: episcopul C Cîmpineanu şi de către conştiinciosul său secretar sinodal, I G Corduneanu, de încă un „slujbaş conştiincios” al cărui nume îmi scapă, cît şi, neoficial, din culise!!! - păpuşarii, cum se zice -, de încă două-trei nume sonore şi cu trecere mare, în Sinod!!!, dintre care unul, V Goreanu, „coleg şi bun tovarăş întru năstruşnicii” - în loc de binecuvîntări! - cu IGC), îmi macină sufletul şi nu-mi mai găsesc pacea! Căci m-au rănit pînă la sîngerare, „mîngîierile de bici” pe care sinodalii mi le-au administrat vreme de mai mult

17

de trei ani, prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi-s toată o rană deschisă de la „graţioasele binecuvîntări”, pe care scumpii mei „tătici” le „pecetluiau” cu semnul Crucii” (??...), ori de cîte ori treceau pe trotuarul din faţa Magazinului meu! Şi cum treceau zilnic, vă daţi seama cam cît de „binecuvîntată” eram! Ei „au trudit” din greu ca eu să ajung o deznădăjduită şi o muritoare de foame - „aşa, ca un semn al părtăşiei lor cu mine, ca-ntre fraţi!!!...” -, iar eu nu pot să las nemărturisit cum ei, sinodalii, mai-marii Bisericii mele, în timp ce-mi şopteau la ureche, în văzul lumii, de la Amvon, „cîntecelele lor „tandre” despre „iubirea de semeni şi întrajutorarea frăţească”, îmi puneau, mai apoi, mişeleşte, „cuţitul la gît!”

Şi dacă tot au proclamat, tătucii mei din Deal, acest an „Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis „să-l omagiez” şi eu, cum se cuvine, ca tot creştin-ortodoxul, cu ce altceva, dacă nu cu o... spovedanie!! Şi iată-mă-s!

Pregătiţi-vă patrafirele, scumpi sinodali! Făcutu-mi-am un Magazin de mare preţ, un Magazin cu... Artă Sacră! Şi-n loc de beneficii am cules, doar... poamă acră şi „dulce-binecuvîntarea” păstorilor din... Deal!! Strîns-am în mine lacrimi cît pentru nouă vieţi! Strîns-am în mine lacrimi, în zori şi în amiezi, şi-n seară, şi-n nopţi fără de somn,

18

dar astăzi... s-a sfîrşit! Deschis-am stăvilarul să curgă toate... val, căci s-a umplut paharul şi iat’ a dat pe-afar’! Deschid, azi, stăvilarul, mîhnirile să-mi curgă! Din suflet tot amarul, afar’ să mi se scurgă! Să fie gol... paharul, Şi lacrimii hotar!

Antoaneta Rădoi 18 oct 2014, Bucureşti

19

Cap 1

Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...

(”Spovedania unui învins!”...)

„Ghidîndu-se după Legea Spartană, cei puternici, îi eli-mină pe cei slabi!, dar le va veni şi lor timpul!!!”...

...”Rămîne de văzut pînă unde sînt un învins!” Ştiu că textul acestei Cărţi, îmi va aduce nenumărate

„elogii” de la „fraţii” creştin-ortodocşi! Însă am decis să fac ceea ce am de făcut, ca un „gest de recunoştinţă”, faţă de sinodali, „păstorii şi învăţătorii” mei, de la care „am învăţat” să mă port „creştineşte”, într-o mică măsură, comparativ cu ceea ce am văzut la ei şi după felul cum ei s-au purtat cu mine! Le cer iertare că „nu s-a prins” mai mult de mine! Deh’, mai e „de lucru” pînă să ajung la „măsurile lor!”...

Dat fiind faptul că Patriarhia.Ro a proclamat anul 2014, „Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis să purced şi eu, ca orice creştin-ortodox care se respectă, la o mică-mare SPOVE-DANIE. Ca măcar la acest capitol să fiu şi eu, o dată, sub... ascultare!!!

Numele meu este fără importanţă. Dar pentru că-i spovedanie vi-l voi spune deschis, pe parcursul mărturisirii! Pentru început am să vă spun că, sînt doar un „miel rătăci” (fost administrator al unui... fost Magazin cu Obiecte de Cult), pe care „scumpii tătici”, „păstorii cei mari” ai Bisericii mele, sinodalii

20

BOR (Biserica Ortodoxă Română), s-au „ostenit” - „trudind, la greu şi asudînd” -, să-l ţină sub... ”ascultare!” Şi întru aceasta, pentru că, în „înţelepciunea” lor, aceea de păstori şi învăţători, de îndrumători spirituali, cum se vor ei a fi - dar, din păcate, nu le iese decît, poate, teoretic!!!; la teorie, tre’ să recunosc: sînt buni „băieţii în sutană!” -, n-au găsit altă cale, drept pentru care, cu „avînt duhovnicesc” şi cu „sporită rîvnă”, „l-au gratulat”, pe „mieluşelul rătăcit” în mai multe rînduri, cu „BINE-CUVÎN-TĂRI” (a se citi: reclamaţii, delaţiuni, turnătorii) către Garda Financiară, pe motiv că, prin activitatea firmei sale, „mielul rătăcit”, ar încălca Legea 103/’92, o aşa-zisă Lege care pune Monopol pe producerea şi comercializarea Obiectele de Cult. O „Lege” care a fost promulgată de Guvernul din 1992, pe vremea cînd alţii erau diriguitorii Bisericii Ortodoxe din/în România, dar care, deşi au emis nişte idei de monopol, idei ce au fost transpuse într-o „lege” (a fărădelegii, dacă ne gîndim că ei, sinodalii acelei vremi; ca şi cei de azi, dealtfel!!, se voiau şi se vor a fi Ucenicii lui Hristos şi Păstori de suflete!...). Legea promulgată de către guvernul vremii respective, nu a fost pusă în aplicare niciodată de către patraihul Teoctist, deşi sub tutela lui se emisese ideea de Monopol! Patriarhul Teoctist (fie-i ţărîna uşoară!) nu a emis nicio „Bulă Patriarhală!” prin care să-i oblige pe preoţii parohi din vremea sa la fapte neortodoxe! Acum însă, sinodalii de după patriarhul Teoctist Arăpaşu, au emis o „Bulă Patriarhală”, „Circulară”, o numesc sinodalii!!! (Oare de la ce să vină termenul acesta? Cumva de la circul care urmează emiterii Circularei??? De la circul care emană din însuşi textul ei?? Sau de la faptul că Circulara circulă într-un permanent circuit, peste/prin toate eparhiile, parohiile de pe întreg pămîntul românesc???) Circulară care, circulînd prin întreaga Românie (aşa cum îi stă bine unei... circulare!!) pe la toate „drept-măritoarele” eparhii, face o trimitere spre aducere-aminte tuturor „uitucilor” de interdicţia care reiese din Lege - aceea ca nicio persoana fizică sau juridică să nu producă şi/sau să comercializeze Obiecte de Cult, fără binecuvîntare sinodală! Binecuvîntare pe care nimeni dintre muritorii de rînd n-o va

21

primi de la prea... fericirea sa, Daniel patriarhul, nici de la Sinod! Pentru simplul motiv că... nu-i aşa?, Patriarhia Română „are multe guri de hrănit”, multe limuzine de-ntreţinut, muuulteee, extrem de multe, „Asociaţii Filantropice şi Aşezăminte Sociale” care au nevoie de fonduri pentru a... - mă abţin de la comentarii -, şi cîte multe „alte nevoi” nu au, sinodalii??!! Plus „cinstita Catedrală a Neamului” (cui?), ditai Faraonicul Mausoleu!! Doamne, iartă-mă! Măcar de-ar fi să fie acesta, acel „TEMPLUL SFÎNT” ori acea „Casa a MEA”, aşa cum au numit-o proorocii Tăi, Enoh şi Isaia! Aşa că, vînzarea exclusiv de către Patriarhia.Ro, a colportajului, le-ar fi extrem de... în folosul semenilor (Dar semenul lor să nu fiu eu!!!, ci ei înşişi)! Drept pentru care, Circulara, atenţionîndu-i pe „neaveniţi”, pune „sub ascultare” tot ce mişcă! Atît preoţi cît şi mireni!...

LEGEA promulgată, dar nepusă în aplicare mult timp, a fost scoasă de la naftalină, la scurt timp după înscăunarea lui Daniel patriarhul şi a instalării în scaunele Sinodale şi în „alte saune” ale „unşilor” lui! Şi după ce unul dintre „haiducii deştepţi” din Ceata patriahului a citit mai atent conţinutul aberaţiei cu titlu’ pompos de Lege şi a văzut că tare bine le măi dă lor la socoteală şi că tare bine mai fusese întocmită „Legea 103” în favoarea lor, l-a „sfătuit” pe patriarh să convoace Sinodu’ „sfînt”, ceea ce se şi făcu! ORDINEA de ZI: implemen-tarea Legii pe întreg teritoriul ţării! S-au strîns, aşadar, ÎNVĂŢAŢII, în Sinod, au ţinut sfat şi au luat măsuri ca să tragă spuza pe turta SRL-ului lor numit pompos Patriarhia.Ro sau cum îmi place mie de la o vreme să le spun: Bor Srl! O aşa-zisă Lege, inventată şi emanată de minţile „luminate” ale potentaţilor sinodali şi promulgată de „aliaţii lor”, guvernanţii corupţi - parteneri loiali (întru... năstruşnicii legislative) ai sinodalilor Bor!! -, Lege care, ea însăşi, prin Textul şi aplicarea ei, încalcă FLAGRANT, Dreptul Constituţional al cetăţeanului român, întrucît, după cum se ştie, România este o ţară democrată, cu un Stat de Drept, în care drepturile cetăţeanului la liberă asociere şi liberă practică sînt garantate prin Constituţie. Se pare însă că sîntem deficitari şi la acest capitol. Altfel nu înţeleg cum s-a putut

22

strecura, printre atîtea alte aberaţii legislative, încă o şi mai mare aberaţie, Legea 103/92 cu toate revizuirile, adăugirile şi refasonările ulterioare!!! Lege care PERMITE şi FAVORI-ZEAZĂ, totodată - în mod cu totul excepţional -, Patriarhia.Ro să desfăşoare activităţi neimpozabile!!! - în mare parte -, în timp ce un întreg popor român plăteşte împozite cu nemiluita, pînă şi pe aerul respirat...

Aţi remarcat, că am zis: fost Magazin! Da, fost! Pentru că... „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am decis - cu „revărsare de bucurie!!!” - să-l închid şi să închei „afacerea” (... lu’ Peşte, îmi vine să zic!)! Am luat decizia aceasta grea din pricina presiunilor care s-au făcut asupra mea, în mod repetat, de către Patriarhia.Ro - prin sinodalii sîrguincioşi în a da „bine-cuvîntari!” (Tare-mi mai vine să zic precum zisese personajul principal al lui Cezar Petrescu, Ion Săracu, în Romanul: „Războiul lui Ion Săracu”, şi anume: „hiene cuprinse de nebunie şi însătoşate de sînge”; Doar că Ion Săracu vorbea despre politicienii vremii, în timp ce eu vorbesc aici, despre... clerici, mai exact despre sinodalii care, deşi ei zic că slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, sfîrtecă şi înfulecă cu lăcomie, carnea oiţelor din turma pe care ei, sinodalii, se prefac că o păstoresc) Şi au dat „binecuvîntări” - scrise - Gărzii Financiare, să se facă presiuni asupra mea, iar ei, sinodalii, au făcut „după putinţă” alte cele ori „lobby” la adresa firmuliţei mele. Ceea ce a prins rapid printre... supuşii lor, ”credincioşii” ortodocşi, potenţialii mei clienţi, „evlavioşii” care îngurgitează tot, absolut tot, ce dezgur-gitează... sinodalii Bor, fiindcă deh’, „tre’ să facem... ascultare de mai-marii noştri!”, că, na!, bun le este „evlavioşilor” ceea ce mai-marii lor din Bor, sinodalii, dezgurgitează!!!... Şi asta fără discernămîntul pe care Bunul Dumnezeu, în mărinimia Sa, ni l-a dat spre a cunoaşte şi a deosebi duhurile!...

Cîţiva ani buni, vreo trei, de prin 2010 pînă în octombrie 2013 (cînd am decis să închid Magazinul şi să abandonez lupta - nu şi războiul!! - la care ei, sinodalii, m-au obligat!!!; luptă căreia eu i-am făcut faţă cu greu şi cu mari sacrificii financiare, afectiv-emoţionale, psihice şi... spirituale!!!) -, „scumpa Patriarhie”,

23

prin reprezentanţii ei, sinodalii zeloşi, unul mai zelos decît altul, mi-a purtat un aprig război! Şi în acest sens, străduitu-s-au sinodalii zeloşi foarte!!! Astfel, episcopul C Cîmpineanu a semnat şi şi-a pus, cu largheţe, parafa - cu satisfacţia împlinirii datoriei sale de „păstor înduhovnicit ” -, peste delaţiunile întoc-mite, pentru Garda Financiară, de „înduhovnicitul” său subal-tern, I G Corduneanu şi de „sfinţia sa” vicarul Iordache - vicar la acea vreme, că acum, în octombrie 2014, cînd scriu rîndurile de faţă, aud cum că... ar fi fost detronat! Ce rău îmi pare!!! -, şi de alţi „buni samariteni” din „sfîntul Sinod!” Delaţiuni care au fost întocmite la uneltirea şi solicitarea expresă, din culise, a celui mai „samaritean” dintre „samaritenii sfîntului Sinod” - unul care avea o „mare dragoste” pentru mine şi şi-o manifesta făţiş, aşa încît nici maşina mea nu avea voie să staţioneze cumva pe trotuarul public din faţa Bisericii unde slujea!!! -, un anume VG - un înfiat care, acum, după ce s-a văzut înfiat de către sinodali şi de Biserica Ortodoxă Română, bine înfipt fiind el în... Sinod, ”taie şi spînzură”, cu putere multă, prin ortodoxia română... şi de a cărui putere, mulţi se tem şi se cutremură... fără a înţelege de unde-i vine acestui haiduc ortodox, puterea! Şi cuprinşi de pizmă mi-au purtat, aşadar, un aprig război! Război ce mi-a creat un real discomfort financiar, afectiv-emoţional şi psihic! Război care m-a adus într-o stare de stres soră cu... disperarea, cu deznădejdea cu... necredinţa, ducîndu-mă pînă în pragul falimen-tatului spiritual!

Nu-i de neglijat şi de trecut cu vederea, faptul că, din cauza supărării şi a stresului acumulat, cît şi a lipsurilor materiale, a grelelor datorii pe care nu le puteam achita - pentru că eram nevoită să achit amenzi emise pe Legea 103/92, în timp ce vînzările mele deveniseră insignifiante - am fost pusă, o vreme, chiar la pat, pe toată perioada verii lui 2013. Starea de stres continuu la care am fost supusă timp îndelungat, urmare a controalelor Gărzii Financiare şi a OPC-ului - care aveau loc la trimestru, la ordinul mai-marilor Bisericii (Biserică al cărei copil eram şi sînt...) -, era cît pe ce să mă culce la pămînt... Fiindcă mi-au administrat, „scumpii mei tătici”, lovituri în stare să doboare

24

pînă şi un elefant! Doar că mila lui Dumnezeu este mare şi nu a îngăduit mai mult... aşa că... cu chiu cu vai, m-am ridicat din patul bolii şi a deznădejdii şi am rămas la verticală, chiar dacă nu într-o perfectă verticalitate (căci sciaticul mă îndoaie ori de cîte ori îşi aduce aminte că există... şi-şi cam aduce!!!, iar deznădejdea îmi dă tîrcoale neîncetat...). Dar, Slavă lui Dum-nezeu! Avînd în vedere că putea fi şi mai rău (după modelul din 2004-2005, cînd am fost complet paralizată!)!!!...

Încă din 2011, începînd cu luna aprilie şi, mai apoi, în mod repetat, comisarii Gărzii Financiare şi ai Oficiului pentru Protecţia Cumpărătorului, au venit asupra mea, cu asalt, cu surle şi trîmbiţe, cu toate „pîrghiile de drept” - dreptu’ mamii lor!, vorba lu’ Ion Săracu al lui Cezar Petrescu - „legale” - legea ma-mii lor (iartă-mă, Doamne, dar mai răsuflu şi io!)! -, „gra-tulîndu-mă” repetat cu controale peste controale şi para-controale şi amenzi, aplicate mie, pentru „nerespectarea Le-gii”, Legea Monopolului Bor!; Legea FĂRĂDELEGII!!! - zic eu -, pusă în aplicare, asupra mea, cu maximum de efecienţă - „din dragoste” pentru mine cît, poate, şi pentru alţi creştin-ortodocşi -, de inchizitorii sinodali, via GF, inadmisibil de des!!! Ceea ce mi-a creat un stres de nedrescris, o mîhnire fără margini şi un gust amar şi m-a determinat să închid Magazinul!

Deşi, din punct de vedere economic, contabiliceşte, comisarii GF nu mi-au găsit nimic în neregulă, la niciun control, nimic pentru care să fiu sancţionată, eu încasam amenzi cu multe zerouri pentru că „încălcam” nuş-ce-Lege. La început n-am ştiut care-i rostul acestor controale şi nu ştiam nici despre ce Lege-i vorba. Dar n-a durat prea mult şi, cînd controalele s-au înteţit... „m-am luminat!!!” Slavă, Ţie, Doamne!!!...

Era vorba despre o aşa-zisă lege - 103/92 - despre care eu nu ştiusem nimic pînă atunci. Nu ştiam despre existenţa ei. Apoi, am aflat şi, mai apoi, am descoperit că, deşi ea există, este totuşi neconstituţională! Dar... cui îi păsa? Şi cui îi pasă? Sinodalilor Bisericii mele, în niciun caz! Ei doar îşi savurează VICTORIA asupra mea!!! Sacrificîndu-mă, oferindu-mă „drept miel spre

25

junghiere” - din pricina ”neascultării mele!!!” -, pe „altarul Jerfei”... cainice.

Am descoperit, în timp, prin voia Domnului, că „sfîntul Sinod” bazîndu-se pe subterfugiile aşa-zisei Legi, a încheiat cu GF un PACT (drăcesc zic, iertat să-mi fie!, dar nu am cum altfel să-l definesc, nr 89344 din 20 nov 2012), şi în baza acestui PACT, sinodalii - fraţii mai mari, păstorii mei, chipurile, tăticii - m-au oferit pe tavă, cu bucurie nemărginită, cu şampanie, trabuc şi cu fundiţă roşie, comisarilor GF, drept ofrandă! Un miel spre... junghiere!!!... Numele mielulului: Antoaneta Rădoi!...

Nu m-au dat drept jertfă comisarilor, ci m-au jertfit - pe mine, un copil al Bisericii Ortodoxe -, ZEULUI lor, celui căruia ei, sinodalii în frunte cu PREA... fericitul lor domn şi stăpîn, patriarhul, slujesc! Aceluia m-au jetfit! Căci acel stăpîn încă mai cere slujitorilor lui, slugilor sale credincioase: JETRFĂ de SÎNGE!...

Hristos Domnul nostru, ne-a dat PORUNCĂ şi ne cere: „să vă iubiţi unul pre altul, precum v-am iubit Eu!”(Ioan 13, 34). Întru aceasta îndrăznesc să vă-ntreb:

În virtutea cărei „iubiri” m-aţi vîndut, voi sinodalilor, pe mine, Gărzii Financiare??? În virtutea cărui deziderat aţi încheiat, voi sinodalilor, PACTUL - 89344 din 20 nov 2012 - cu Garda Financiară???

În virtutea cărei „iubiri de semeni”, batjocoriţi, după „bunul” vostru plac, preoţii din subordine şi pe credincioşii ortodocşi, împunîndu-le taxe fără precedent în Istoria Bise-ricii??? Iudelor!!... V-aţi multiplicat şi v-aţi modernizat meto-dele/armele şi armatele/ tehnicile de luptă/tacticile, şi nu înce-taţi să-L răstigniţi, iar şi iar, pe Hristos Domnul! Cel Care v-a îmbrăcat în hainele LUMINII!, dar voi, precum porcii vă bălăciţi în lături şi în întuneric umblaţi, deşi, făcînd pe luminaţii, nu încetaţi a propovădui fariseic, de la Amvon, „iubirea de semeni”, „smerenia”, „întrajutorarea frăţească!” şi altele de gen. Despre ce întrajutorare frăţească vorbiţi?, amicilor. A, DA! Asta DA „întrajutorare frăţească!” Să mă daţi

26

pe mine, „sora voastră”, pe mîna Gărzii, „fraţii mei!!” Halal frăţietate! N-am ce zice!!!..

Făţarnicilor, NU ÎNCETAŢI a mă numi pe mine (tot de la Amvon!): „sora noastră!”... în timp ce, în realitate, dacă v-ar fi stat vouă întru totul în putinţă, m-aţi fi jupuit de vie, precum au jupuit turcii, pe Brîncoveni! Deşi turcii aveau o scuză, fiindcă erau... păgîni, pe cînd voi, sinodalilor, nu mai conteniţi a vă bate cu palma-n piept, numindu-vă, voi înşivă, pe voi: creştini şi... sfinţi!!! Aşa... a… a... ”cu sfinţenie”... m-aţi fi jupuit de vie!!! Şi asta, dintr-o prea multă... ”smerenie”, „din dragoste” şi din „nevoia” voastră de a-mi arată mie, cît de mult „mă iubiţi!!”... şi cîtă „ascultare!!!” faceţi voi, sinodalilor, de cuvîntul Mîntuitorului Hristos, pe Care vă prefaceţi că-L slu-jiţi!!!...

I-am tot văzut şi auzit în timp - cu toţii cred c-aţi auzit şi văzut - pe sinodali, cît şi pe prea... fericitul patriarh, vorbind despre iubirea de semeni, despre smerenie, despre întrajutorare frăţească, despre... frica de Dumnezeu, despre roade pe care - ne povăţuiesc ei pe noi -, cu toţii ar trebui să le cultivăm, să le creştem şi să le facem să rodească în grădinile inimilor noastre. Frumoase vorbe! Doar că, în tot acest timp, de cînd se războiesc ei cu mine - şi nu numai cu mine, ci şi cu preoţii din subordine, pe mulţi batjocorindu-i în fel şi chip, iar pe alţii caterisindu-i fără temei!!!, numai că preoţii, în proporţie de 99%, au gura pecetluită de frica de a nu fi ei caterisiţi, dacă vor vorbi! Am observat că, multora dintre ei, le este mai frică de sinodali decît de Dumnezeu şi de Legile Lui!!!! Din laşitate, aşadar, sau... motivînd aşa-zisa... ascultare „canonică!!!”, ei tac (prin aceasta nefăcînd în fapt, în opinia mea, altceva, decît să propage, printre credincioşi, fariseismul, făţărnicia, laşitatea, în locul adevărului şi a demnitaţii umane cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu)! -, am observat că foarte puţin din cele pe care ei le propovăduiesc, prin vorbăria de Amvon, a fost pus în practică de către aceşti mai-mari... ”fraţi!” Şi asta doar aşa ca să ne mai scoată nouă ochii, că uite ce mare treabă fac ei!...

27

M-am tulburat şi mult s-a mîhnit inima mea, pentru cele ce mi-au făcut! Mult a lăcrimat sufletul meu! Dar, cui i-a păsat? Păstorilor Bisericii mele? Nicidecum!

Prin educaţie, prin cuminţenia părinţilor mei (creştin-ortodocşi din neam în neam), mama şi tata, care au ostenit la formarea mea ca om, printr-o aşezare sufletească şi prin Harul lui Dumnezeu - pe Care-L simt lucrînd asupra mea, şi-L măr-turisesc! -, îmi place să cred că: eu sînt situată în Rai. Doar că vin unii şi-mi tulbură... aşezarea!!! Şi culmea, cei care-mi tulbură aşezarea - făcîndu-mi supărare (şi au făcut-o cam des şi peste măsura răbdării mele) - sînt cei care-mi spun mie, suav, de la Amvon: „sora noastră!”...

De cum mi-au descoperit aceşti „fraţi” mai-mari, Magazinul şi obiectul lui de activitate, de cum au văzut fru-museţea Magazinului meu, pe sinodali i-a cuprins pizma şi furia, turbarea chiar şi îndată „s-au înarmat şi s-au încins pentru luptă” declarîndu-mi RĂZBOI! Şi dintr-o dată, ca la un semn, Magazinul meu a devenit un CÎMP de LUPTĂ continuă, eu fiind asediată şi lovită din toate părţile, de către aceşti... puternici din „Jandarmeria Ortodoxă!”

Mai întîi, chiar în vara lui 2009, pe cînd amenajam, a venit „în treacăt” episcopul Bucureştiului (la acea vreme!) şi a încercat „să afle” de la o amică a mea (care mă ajuta la amenajare), al cui este Magazinul. Apoi au tot venit, pe rînd „trimişii” lui. După care, la scurt timp, o trupă de „arcaşi înarmaţi”, „soldaţi” ai „Jandarmeriei sinodale”, mi-au trecut pragul, într-una din zilele anului 2010, în frunte cu vicarul de la acea vreme, Iordache! Cinci la număr! Au intrat în biroul meu în şir indian, şi fără să se legitimeze, fără să-şi decline identitatea şi calitatea în care-mi trecuseră pragul, m-au întrebat de... ”binecuvîntare patriarhală!” Întrebare retorică, evident! Pentru că ei ştiau că eu nu am ceea ce ei nu-mi dăduseră! Ş-apoi, a început prigoana cea mare! Aprilie 2011!

N-au mai venit ei sinodalii sau adminii, aceşti jandarmi ai Bor, în persoană, să se lupte cu mine - fiindcă deh’, ei sînt nişte „sfinţi”; că de aia sînt în „sfîntul Sinod!” -, ci şi-au băgat la

28

înaintare „aliaţii”... partenerii de bisnis... Adică: GF-ul şi OPC-ul, cu care au încheiat Pact!!! Iar ei, sinodalii, s-au spălat pe mîini precum Pilat din Pont la Răstignirea lui Iisus! Ei, sinodalii, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase!!!... numai că faptele lor urîte vorbesc despre ei!!!... Cică, vezi Doamne, ei au încheiat Protocoale!!!... Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’!...

Dureros şi jenant este aceea că sinodalii, aceşti aşa-zişi mai-mari fraţi iubitori ai mei, se luptau cu mine, din „înălţimea” lor! Şi că însuşi patriarhul, tăticul, s-a dedat la fapte neortodoxe, necomforme cu statutul de patriarh şi, totodată, de Păstor al unei Biserici care se vrea a fi creştină! „Cea mai creştină dintre toate cîte există!!!” Şi mi-am dat seama că mult adevăr exprimă vorbele lui Petre Ţuţea, care zicea că: „sinodalii n-au vocaţie în ceea ce priveşte gîndirea şi trăirea teologică, ci ei teologhisesc NEGUSTOREŞTE şi ÎL invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvînteze lor Prăvăliile!” Ei teologhisesc negustoreşte, doar în favoarea lor! Cît despre ”prostime”: „ducă-se dra-cului!”, în zisa lor...

Doamne, iartă-mă, Tu Hristoase al meu şi, TE ROG, nu mă înscrie la mai multe păcate! TU ştii, Doamne, că nimeni nu şi-ar sacrifica nici măcar un fir de păr ca să spună lucrurilor pe nume, legat de „bunele obiceiuri” ale sinodalilor şi ale sus-puşilor clerici BOR! [Fiindcă au fost îndoctrinaţi creştinii, după cum Tu Însuţi ştii, cu-n citat din poveţele Părinţilor Cleopa ori Argatu (nu mai ştiu care dintre ei a spus, că eu îi cam încurc!), citat care le place foarte mult clericilor, şi anume: „pe preot chiar şi în şanţ dacă l-ai vedea, beat-mort, să-i săruţi mîna! Că el, şi acolo, în şanţ, beat-mort - sau mort de beat!!! -, este preotul lui Hristos!” Haida de! Auzi tu, creştinule, ce ţi „se serveşte!!” Să-i săruţi mîna beţivului căzut în şanţ!!! Şi să-l cinsteşti ca pe Hristos!!! Păi aşa ne învaţă Hristos? Să ne îmbătăm ca porcii??? O, voi sinodalilor, voi care ne daţi nouă „aceste poveţe, uitaţi ce spune Hristos? Auzi tu! Să-i sărutăm mîna beţivului! Ca şi cum n-ar fi atîţia preoţi care, cu sfinţenie, cu credincioşie seamănă, ară şi cu sîrguinţă treieră în cîte-o ŢARINĂ a lui Hristos, ca să culeagă şi să-I adune Domnului cît mai multe suflete! Preoţi

29

cărora noi creştinii, sărutînd cu sfială mîinile lor sfinţite de truda în Ogorul Domnului, să le urmăm exemplul! Ferice de ei! Păcat însă că atîţia preoţi şi atîţia monahi (călugări) care-s plini de evlavie şi de frică de Dumnezeu, o mulţime de clerici sînt batjocoriţi de către cîţiva haiduci din Sinod! Îi batjocoriţi, voi neisprăviţilor, cînd ar trebui, nici privirea să v-o ridicaţi în faţa lor! Ci în genunchi să le staţi, voi care faceţi Biserica de rîs şi-i batjocoriţi, în fel şi chip, pe cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu cu credincioşie!

Hristos a zis: „beţivii nu vor intra în Impărăţia Domnului!” Aşadar, cum mă învăţaţi voi să-i sărut mîna celui ce, preot fiind, s-a bălăcit în băutură precum porcul în mocirlă? Păi dacă îi sărut mîna acestuia, celor cucernici, sfinţilor lui Dumnezeu, ce-ar mai rămîne să le sărut?...

Domnul Hristos, ca să priceapă toată lumea - inclusiv voi, scumpici sinodali! -, a spus clar aşa: „După faptele lor îi veţi cunoaşte că sînt Ucenicii Mei!” Aşadar, al cui ucenic este, oare, cel ce se îmbată ca un porc, pînă cade în şant, preot fiind???... Unuia ca acesta, nu i-aş săruta mîna, ci i-aş sugera: dezbrace-se singur de haina ce-a îmbrăcat-o! Spele-se, curăţească-se şi... întoarcă-se, cu mare căinţă, la cele ale lui Hristos! Căci Hristos, n-are nevoie de porci, de preoţi beţi căzuţi prin şanţuri, ci de SFINŢI, care prin exemplul lor personal, să ne arate nouă Calea către Hristos!]

Eu am avut şi am îndrăzneala să aduc, să arăt pe cele rele pe care sinodalii le-au săvîrşit asupra mea şi cîte ceva din ce-am mai văzut pe ici-pe colo. Nu o fac cu bucurie! Deloc! Dimpotrivă! Dar o fac, în speranţa că mai-marii Bisericii se vor ruşina şi îi va cuprinde, într-o bună şi binecuvîntată zi, Frica de Dumnezeu şi li se vor umple inimile, în mod real, de dragostea pentru semeni, pentru cei care le-au căzut lor la împărţeală! Atît faţă de credincioşi cît şi faţă de preoţii din subordine! Sper că îşi vor descuia inimile spre primirea Duhului de Pocainţă şi se vor întoarce de la „năstruşniciile” lor! Eu încă mai cred că va veni o zi cînd le va părea rău pentru delaţiunile pe care le-au făcut împotriva mea, către GF şi pentru toate cele ce-au decurs din

30

acestea! Şi nădăjduiesc să le pară rău pentru toate cele de batjocură pe care le-au săvîrşit asupra preoţilor parohi! Pentru cei pe care i-au caterisit fără temei ori cărora le-au „subtilizat” Biserici la cheie, construite de parohi cu sudoarea ostenelilor lor şi cu banul văduvei, Biserici pe care, sinodalii, le-au „donat” mai apoi, preferaţilor lor! Nădăjduiesc să nu-mi poarte ranchiună pentru îndrăzneala mea, nici cu vreo „binecuvîntare” să mă gratuleze, deşi-i cam şubredă nădejdea mea!

Doamne, ajută-ne! ........................................................................................ Dragi sinodali, pentru cele ce le-am scris aici despre voi

(puţine faţă de cîte altele ar mai fi putut fi adăugate şi despre care voi înşivă ştiţi că le aveţi în cont şi ştiţi că v-au fost contorizate în Cartea Vieţii), nu mă aştept la clemenţă, drept pentru care nici n-o să vă solicit aşa ceva! Doar nădăjduiesc că veţi ciţi, şi citind şi descoperindu-vă voi printre rînduri - fiecare după al său nume, fiecare după cum vă ştiţi „bunele obiceiuri” ori după cum i-o deschide Dumnezeu mintea spre chibzuinţă şi inima spre despietrire şi întoarcere -, să vă pară rău şi să vă căiţi în inimile voastre pentru toată durerea ce mi-aţi pricinuit mie, poate şi altor creştini, precum şi preoţilor din subordine! Şi părîndu-vă rău, să îngenuncheaţi înaintea Domnului şi să-I cereţi iertare cu zdrobire de inimă! Şi, smerindu-vă voi, să nu mai faceţi rău, niciunuia „dintre aceştia mici ai MEI!”, care „v-au căzut vouă la împărţeală”...

Amintiţi-vă ce vă spune Sfîntul Antonie de la Iezerul Vîlcii: „Dumnezeu ne-a încredinţat bunurile Sale, nu pentru a ne înălţa şi slăvi noi pe noi înşine, nu pentru a avea noi putere şi a oprima pe ceilalţi, ci pentru a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru grija şi iubirea ce ne-o poartă!”

Cît despre mine, în legătură cu cele pe care le-am scris în această carte - şi în altele -, cît şi despre faptul că mi-am permis să scriu despre voi, scumpi sinodali, trag nădejde că Domnul Hristos va înţelege durerea mea, şi o va lua ca pe un semnal de

31

alarmă, ca pe un S.O.S, lansat de către unul dintre ... naufragiaţi!!! Unul care-a fost, în fapt, aruncat peste bord de către Căpitanul neiscusit al Navei! Un naufragiat care, salvîndu-se (el singur, sub îndrumarea Duhului Sfînt): V-A IERTAT!

Al vostru sac de box,

Antoaneta.

Dragi Sinodali

Motto: ”Luaţi-aminte la strălucirea hainei cu care aţi fost îm-brăcaţi!”

Ceea ce am să spun aici, acum, se vrea a fi o

SPOVEDANIE sau un fel de... Scrisoare deschisă, dacă vreţi, adresată în primul rînd vouă, „iubiţii mei”... „fraţi mai mari!” Vouă sinodalilor! Prea mult m-aţi batjocorit! Prea mult m-aţi prigonit! Iar eu... prea mult am tăcut! Deşi am suferit precum un cîine prins în laţul prea strîns al hingherilor! Iată că a sosit vremea să vă spun ceea ce simt şi ceea ce gîndesc, raportat la voi „preţioşii” mei... păstori!

Am să mărturisesc, aici, toate „facerile voastre de bine”, pe care le-aţi revărsat, „cu largheţe sufletească şi cu maximă generozitate”, începînd din 2011 asupra mea, şi-am să spun, ca să afle toţi creştinii, cîtă „grijă” aţi avut pentru mine, cîte „sfinte Masluri” „aţi organizat” (împreună „cu-n întreg sobor” de arhierei, cu vicari şi secretari patriarhali, cu întreg „Sinodu’ Sfînt”) pentru mine în 2012 - „Anul Omagial al Sfîntului Maslu” -, cîte „binecuvîntări” „mi-aţi administrat”, cu „lar-gheţe duhovnicească”, voi „scumpii mei tătici”, voi „învăţători şi povăţuitori”, voi împărţitori şi diriguitori cu „dreaptă socoteală” a... ”harului”! „Binefacere” la care „osteneaţi” cu mult mai înainte de 2011 (doar că mai înainte, nu v-aţi exprimat

32

foarte făţiş, iar eu v-am descoperit „isprăvile”, abia în 2011, deşi voi... ”lucraţi” demult la răstignirea mea chiar în Altarele în care slujeaţi)... dintr-o „nemărginită iubire de semeni”, faţă de... ”sora voastră”, care chiar la acele Altare vă aducea, ca lui Hristos, darul ei! Şi poate voi face trimitere şi la alte, ale voastre „faceri de bine” faţă de alti... confraţi şi faţă de cei care v-au căzut, la împărţeală... vouă, „filantropilor!!!”...

Şi fiindcă voi mai-marii BOR aţi decretat anul 2014, ANUL SPOVEDANIEI, mi-am zis că ar fi păcat să las să treacă în necunoscut, atîta „iubire de semeni” de care am avut „binecu-vîntata bucurie” de-a „mă bucura„ atîţia „binecuvîntaţi” ani, graţie prea-plinului vostru de „duhovnicească iubire” pe care, constant aţi revărsat-o asupra mea „cu prisosinţă!”

Nu puteam să fiu eu atît de ingrată încît să las să treacă neobservată „generozitatea” voastră de „buni creştini”, „auten-tici” chiar, de „păstori şi învăţători iscusiţi” şi plini de „rîvnă” în a vă manifesta „nemărginita dragoste” ce-mi purtaţi şi pe care-o purtaţi multora dintre cei care „”v-au căzut la împăr-ţeală!”

Nu puteam să las să se piardă în necunoscut „dragostea şi căldura” voastră, pe care aţi revărsat-o, cu largheţe, asupra „fiicei” voastre „duhovniceşti”, „scumpii mei tătici”, întrucît mă ardea, şi încă mă arde cumplit căldura... inimilor voastre! E-atît de fierbinte!!! Permiteţi-mi, acum, să mă răcoresc!!! Căci vreau să vă-ntorc, fie şi cu oarecare întîrziere, RESPECTUL pe care vi-l datorez. Primiţi-l, aşadar!

Voi mărturisi public cum m-aţi pus la „canon aspru” timp de 3 ani, cum m-aţi „hărţuit” în tot acest timp, prin intermediul comisarilor GF şi OPC, care au fost asmuţiţi asupra mea de către voi „Păstorii” Bisericii mele, sinodalii, pe motiv că nu m-am supus aşa-zisei Legi 103/92 (acea lege a Monopolului Bor asupra Obiectelor de Cult!!!; o lege a fărădelegii, aş zice! Şi nu Legea în sine cît Circulara 1064!!!, care instigă pe fraţi contra fraţi!, în opinia mea.), şi cum, „graţie” acestor interminabile „hărţuiri”, am intrat, înainte de toate, în faliment... spiritual!!!, după care a urmat şi celălalt faliment, cel material, căci, din pricina stresului şi a sănătăţii fizice precare, am clacat şi nu m-

33

am mai putut ocupa cum se cuvenea de administrarea firmei mele. Plus că presiunea făcută în mod repetat asupra mea, cît şi amenzile pe care le-am plătit comform „Legii 103/’92” m-au determinat, fără drept de apel, să închid Magazinul... şi să ajung, mai apoi, „sprijinită” de „păstorii cei mari” din BISERICA mea, o muritoare de foame... o deznădăjduită!

Ştiu că această „spovedanie” îmi va aduce nenumărate „elogii” din partea „fraţilor” creştin-ortodocşi, din partea „evla-vioşilor” îndoctrinaţi cu sloganul: NU JUDECA! Dar, de-aşa „fraţi”, mă lipsesc bucuroasă!!!

Ştiu, din experienţă, că mulţi or să-şi umple buzunarele cu pietre şi vor sta gata pregătiţi să... arunce cu ele în mine, pe motiv că le denigrez idolii, şi totuşi... o voi face! Voi mărturisi! Şi, tuturor acelora, care şi-au pregătit pietrele, le spun că: îi aştept cu bucurie! Nu mă tem de lapidare, întrucît, sînt deja antrenată, după cum veţi constata din „spovedania” ce urmează! M-au bătucit, vreme de mai mult de trei ani, „mîngîierile de bici” ale sino-dalilor, administrate prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi, poate şi graţioasele lor „binecuvîntări” „pecetluite” cu SEMNUL CRUCII (?!...), ori de cîte ori treceau pe trotuarul din faţa Magazinului meu! La asta se pricep ei cel mai bine! Voi mărturisi cum, în timp ce-mi şopteau, suav, în ureche, de la Amvon, „cîntecelele tandre” ale „înfrăţirii” şi-ale... ”iubirii de aproapele!!!”... sinodalii „îmi puneau cuţitul la gît” fără nicio jenă!

Scumpii sinodali!!!... ...Dragilor, faţă de cele ce le-am spus undeva mai sus, m-

am răzgîndit oarecum într-o privinţă şi am decis să vă cer iertare, prea... iubiţii mei! „Scumpii mei tătici!!!”... Vă cer iertare, vouă, cei atît de... ”iubitori” faţă de mine - ingrata -, care v-am pricinuit atîta amar de „supărare” prin... ”neascultarea” mea!!! Vă cer iertare, „scumpi şi sfinţi” sinodali, vouă, celor atît de „iubitori” faţă de cei care „v-au căzut la împărţeală!!!”... printre care, întîmplător sau nu, m-am numărat şi eu! Vă cer iertare că am îndrăznit să vreau să mă ating de firimiturile ce ar fi putut cădea de la masa voastră îmbelşugată! Vă cer iertare pentru că,

34

neştiind că aţi pus Monopol pe Hristos, am îndrăznit să mă apuc, cu mîinile tremurînde, de poala hainei Lui!...

Vă cer iertare şi voi face „spovedania”, aşa că… deschideţi-vă bine urechile! Mai ales voi, cei ale căror urechi sînt deprinse cu şuşoteala de prin spatele uşilor Altarelor... şi cu şuşoteala din culisele Consiliilor Sinodale... cînd şuşotiţi şi şuşoteaţi spre uneltire a răului... şi spre surparea - cu vicleşug - a celor „mici ai Mei!”...

Este vorba, evident, despre „spovedania unui învins”. Adică, a mea! Învinsă într-un RĂZBOI dur, mişelesc, pe care, „atotputernicii şi omniprezenţii” admini ai „scumpei şi dreptei Patriarhii”, sinodalii, unindu-se cu toţii, în „credinţă, în cuget şi-n simţiri”, cu „credincioşie neştirbită”, l-au pornit şi l-au dus împotriva mea, pînă ce... m-au biruit (Spre nemărginita lor, orgasmică bucurie!!! Iertaţi!!!...)!

În fapt, ei au declanşat un război împotriva firmei pe care eu o administram, dar consecinţele, urmările devastatoare ale RĂZBOIULUI, s-au răsfrînt asupra mea, aducînd prejudicii majore psihicului şi sufletului meu! Nemaisocotind prejudiciile colaterale care rezultă în urma oricărei crîncene lupte!...

Despre falimentul spiritual, n-aş vrea să vorbesc, sau, mai degrabă, n-aş vrea să vorbesc prea mult, întrucît am nădejde că Domnul „se va îngriji de mine!” Dumnezeu, Singurul în Care: Eu CRED şi Care este: NEMINCINOS! Slavă, Ţie, Doamne!

De ce aşa şi nu altfel?

Iată de ce: M-aş fi dus în Deal, să mă „spovedesc” la PREA...

fericitul patriarh, să mă plîng „tăticului iubitor”, mai-marele Bisericii mele, însă, după cum se ştie, nu se poate ajunge cu una-cu două la „măria-sa”, din pricina „portăreilor”, care îl păzesc, pe acest Prea... Fericit (vai fericirea lui!!!), mai ceva decît păzesc Sfintele Moaşte ale Sfîntului Dimitrie Basarabov! Îl

35

păzesc pe patriarh, cu străşnicie, ca nu cumva să li-l fure careva şi să rămînă ei, sinodalii, fără „comoara lor cea de mare preţ!”... Să nu cumva să rămînă ei fără „boţul lor de aur!!!”... Şi, cum sînt destui „pitt-bulli de Curte”, prin Deal, care-ţi arată colţii de cum te adulmecă prin zonă, te laşi lipsit, îţi iei picioarele la spinare şi te duci să-ţi spovedeşti apăsările pe unde-apuci! Şi, dacă eşti un pic mai slab de Înger, te „sminteşti” şi poţi ajunge la... eretici sau pe la „lupii” din „bisericile paralele!!”... Că-s precum ciupercile după ploaie...

Dar, nu e cazul meu. Nu mă duc eu la de-alde ăştia, căci aş prefera mai degrabă să mă spovedesc la vreun copac, decît să mă duc la „paraleli”... pe care-i ştiu, pe mulţi, ca pe propriul meu buzunar gol... aşa cum îi cunosc, acum, pe mulţi dintre fraţii lor întru „năstruşnicii”, din Deal!

Aş fi putut merge să mă spovedesc la un arhiereu, că, Slavă Domnului, sînt destui! Bogat îi Sinodu’ în înalţi şi înalt-PREA-sfinţiţi!!! Însă, dat fiind faptul că mă dusesem la unul, odată, şi-l rugasem să-mi facă o „dezlegare”, iar acesta, după ce mă pusese, firesc, la postire pentru o vreme, cînd a sosit sorocul (timpul stabilit de către „sfinţia sa”, arhiereul), PREA... sfinţitu’, se tot codea să mă mai primească, dar primindu-mă el, într-un final - după vreo 30 de apeluri telefonice pe care i le „administrasem” atît lui cît şi supuşilor lui -, m-a ţintuit în pragul uşii de la reşedinţa sa, şi acolo, fix în prag, mi-a citit „lepă-dările!!”

Toţi cei care ieşeau de la închinare, din Biserică, se uitau la SCENĂ, ca la nişte măscărici de la Circul Globus, care „executau” un număr de... ”magie”... nemaivăzută...

Eu stînd îngenuncheată, ghemuit, pe treptele reşedinţei arhiereului şi alături de mine martora mea, stînd şi ea în genunchi - înghesuite amîndouă în canatul uşilor de la intrarea în Palatul Episcopal sau cum s-o numi el! -, iar „sfinţia sa”, episcopul, în ţinută şi-n papuci de casă, cu mîinile puse deasupra capetelor noastre, ritorisind „dezlegarea!”... Ce să-i faci, noi - păcătoasele - aveam nevoie să fim smerite... de către unul.. ”prea-înalt”... şi... ”curat ca lacrima”...

36

M-am ridicat din genunchi, de-acolo, din pragul acela şi, cînd întorcîndu-mă să plec, am văzut cîtă lume participase la „taina” noastră, nu ştiam dacă e cazul să mă bucur sau dacă... să mă întristez! Ştiu doar că m-am adunat cu greu şi am reuşit să îngaim şi să adresez un cuvînt, un mulţumesc, PREAsfinţitului, cuvînt deabia perceptibil mie însămi!

Am plecat de-acolo mai încărcată decît mă dusesem şi am rămas, după „incursiunea” mea la episcop, cu un gust amar şi cu sufletul şi mai afundat în durere! Şi eu care mă dusesem să mă eliberez!!!... (Mai tîrziu am aflat, în mod miraculos, de la cineva care se spovedea la el - care mi-a redat cu lux de amănunte spovedania!!!, ce nu a fost o spovedanie propriu-zisă, ci o… chestionare legată de Magazinul meu!!! - că în fapt, acest PREA... sfinţit purta sîmbetele... Magazinului meu... Ierte-l Domnul!, că poate n-o fi ştiut ce face! Ei, arhiereii ăştia, nu prea ştiu ei ce fac!!!... Sînt tare… nevinovaţi!!!...)

M-am simţit asemenea unui lepros de care fuge toată lumea!...

M-am dus să mă spovedesc, în mai multe rînduri, la duhovnic (am avut şi eu unul!) şi am încercat, de mai multe ori, să mă sfătuiesc cu el dar şi cu alţi preoţi ai Bisericii al cărei copil eram, la nişte confidenţi ai mei (la acea vreme!). Apoi, după o vreme, am decis să nu mai merg la niciunul, deoarece la oricare aş fi mers, cînd încercam să-i vorbesc despre zdroabele mele - care pe mine mă ardeau pînă-n străfundul sufletului, fiindcă eram falită din toate punctele de vedere -, ei preoţii, începeau a da, fiecare, din colţ în colţ, evitînd „subiectul”, de parcă-i ardeam cu ceară fierbinte!! Căci preoţilor, le era frică de mai-marii lor... mai mult decît de Hristos! I-am înţeles într-o oarecarea măsură. Şi, încet-încet, mi-am dat seama că nu are niciun rost să mai bat drumurile pe la preoţii Bor, nici să-mi mai bat gura de pomană. Rănile mele se adînceau, cu fiecare „înfăţişare” a mea înaintea „micului Tribunal!” Foarte mulţi preoţi cunoşteau „problema” mea, ştiau despre „nesupunerea” mea (care în parte, fusese, pînă la un anumit punct, şi „nesupunerea„ lor, doar că ei, preoţii, se „dăduseră pe brazdă”, căci de nu, riscau... caterisirea!!!). Nu

37

prea mai puteam spera în a-mi găsi la ei alinare, întrucît ei îşi trăiau propria lor dramă, legată de „ascultarea” pe care trebuiau s-o facă faţă de mai-marii lor! Fiind ei înşişi „spionaţi”, „vămuiţi”, prigoniţi, umiliţi, caterisiţi fără motiv! Căci „Bula Patriarhală”, cea care conţinea „termenii şi condiţiile ascul-tării”, devenise din ce în ce mai... absurdă şi exclusiv materială, dar bine mascată sub fardul „duhovniciei”... ”a ascultării”... Mulţi dintre preoţi, poate că erau obligaţi, şi sigur erau - reiese asta clar din textul Circularei 1064/2013 -, să facă „lobby” îm-potriva mea. Ei bine, nu ştiu cîţi şi dacă au făcut-o! Eu ştiu unul singur, un arhimandrit, care s-a ţinut de capul meu pînă m-a... ”terminat!” Pînă am închis Magazinul şi după... Ierte-l Domnul!

Unora dintre preoţi, puţini, care erau scutiţi de a face ascultare (poate că-şi luaseră cu de la sine acest... pogorămînt!!; nu ştiu, zic doar!), care erau, va să zică, nişte oameni liberi (vai libertatea lor!), cu care aş fi putut sta eu de vorbă şi le-aş fi putut spune despre durerea mea, cărora le mai puteam încă vorbi prin 2011-2013, căci mai erau printre clerici, destui preoţi cu frica lui Dumnezeu şi care-l puneau pe om şi sufletul lui, inaintea banilor şi a marii frici de sinodalii Bor, şi care, ştiind ei de necazul meu, de războiul pe care-l duceau sinodalii împotriva mea, ar fi vrut să mă mîngîie, măcar cu o vorbă, însă aveau o... oarecare sfială... se temeau ei, ca nu cumva, văzîndu-i careva dintre „pionii” (a se citi cu „s” în faţă) sinodalilor - era „la lucru”, prin 2011-2013, cel puţin unul, în fiecare Biserică!!! - stînd de vorbă cu mine, să creadă cumva că ei, preoţii aceia, fac „niscai afaceri” cu firma mea [deşi NIMENI, niciun preot paroh nu-şi permitea să mişte-n front!!!, exceptîndu-i, evident, pe... acoliţi, la care, oricum, nu aveam acces, fiind eu persona non-grata!!! Ăştia, acoliţii, aveau/au Pangarele pline de „lucruri” - colportaj din afară -, inclusiv din cele lucrate la fraţii lor budiştii, taoişti, adică: made în China, India, etc..!!!... (Ale mele, spre exemplu, Icoanele - pe care eu le pictam - „nu erau canonice”, pentru simplul moriv că ei, sinodalii, comfiscaseră Arta Sacră şi o ţineau sub obroc. Iar pictarea Icoanelor, ca să fie ele declarate canonice - valide, de uz ortodox, politic-corecte, cum se zice -, trebuiau pictate

38

numai şi numai de către cei acreditaţi în/din Deal!!!) Lor le era permis!!... iar credincioşii/cumpărătorii fuseseră... ”informaţi şi puşi la curent” cu decizia sinodalilor, erau bine îndoctrinaţi, şi ei, credincioşii, „ştiau” acum, ce-i „canonic” şi ce nu!!! Şi erau „ghidaţi”, prin „săgeţi orientative” bine plasate şi prin „ghizi dibaci”, către Magazinele acreditate pentru vînzarea de „artă sacră”, adică spre magazinele Patriarhiei.ro. Aşa că... nu prea mai aveau ce căuta în Magazinul meu, întrucît li se suflase bine în urechi!!!]. Nu mi-au spus-o confidenţii mei niciodată, dar le citeam pe chip temerea, îi simţeam crispaţi cînd le treceam pragul şi, dîndu-mi seama de temerile lor, am realizat pericolul care-i poate paşte pe preoţii respectivi, pentru prezenţa mea în Biserica pe care aceştia ÎNCĂ o mai păstoreau (Se ştie deja că, decum se înălţa o Biserică într-un Cartier, degrab era trimis, din Deal, un „doctor docent” - în Teologie! - să ia locul parohului care-o construise cu sudoarea frunţii şi cu oamenii cartierului - care-şi dăduseră bănuţii pentru Biserică, rupînd pîinea de la gura copiilor, din dragoste pentru bunul lor învăţător şi pentru Hristos!)! Şi, ca nu cumva să le pricinuiesc eu vreo supărare mare, sau, Doamne Fereşte!, caterisirea, cu durere în suflet… m-am retras! M-am retras, fără să le spun vreun cuvînt! Pentru că erau nişte preoţi ai lui Dumnezeu la care ţineam şi nu le-aş fi făcut supărare, pentru nimic în lume! Şi, din pricina urii, a vicleniei şi a lăcomiei pe care prigonitorii mei, sinodalii, o revărsau asupra mea necontenit, am fost nevoită să... fug! Şi, m-am refugiat departe de... Biserica mea! Am fugit în ... ”Egipt”. Loc în care, asemenea Pruncului Iisus odinioară, să-mi fie unul mai sigur decît în Biserica ce devenise, cînd era vorba de încasări, proprietatea exclusivă a patriarhului - şi a vasalilor lui Sinodali! Biserică pe ai cărei păstori nu-i mai sinţeam ca fiind ai mei! Fiindcă nimănui, absolut nimănui din Sinod, nu-i păsase de mine! Niciunul dintre „cei mari” ai Bisericii mele nu venise la mine să mă-ntrebe cum îmi este sau ce mă doare. Dar toţi, la unison, votaseră în Sinod (chiar dacă vreunul a făcut-o doar prin tăcere) „răstignirea mea!!!”... Nici măcar un sinodal, unul singur, nu s-a ridicat împotriva „propunerii canonico-juridice” şi a

39

DECIZIEI ca eu să fiu „KILLĂRITĂ!” cu mîinile comisarilor Gărzii!...

M-a durut şi mă doare, deoarece am crezut şi cred că BOR e şi Biserica mea! Şi că, şi eu, ca şi ei - sinodalii, clerul -, am dreptul „să mă folosesc” de ea, să respir, să mă exprim, să mă hrănesc, să simt şi să exist prin ea şi pentru ea! Întrucît ştiam că Domnul Hristos a lăsat Biserica, pentru ca ea să fie adăpost lumii ostenite! Şi că în Biserică trebuie să trăim în comuniune, iar la păstori să ne găsim mîngîiere în necazuri! Numai că în timp, mi-am dat seama că „cineva” a pus stăpînire pe Biserică şi a transformat-o, făcînd din ea, biserică! Fără majusculă! Doar Zid! Fără suflare de viaţă! Fără Duhul lui Dumnezeu, Care zideşte... Fără acea frăţietate, pe care o tot trîmbiţează, „păstorii cei mari” de la Amvon... cînd ne spun nouă, dulceag: „frăţiile voastre!”

Niciunuia dintre mai-marii Bor nu i-a păsat de sufletul meu! Dimpotrivă, m-au trîntit la pămînt şi m-au călcat în picioarele lor, strivindu-mă ca pe un gîndac nefolositor!...

„Hărţuirea” ce s-a săvîrşit asupra mea de către Sinodali, via GF, în mod repetat, începînd cu 2011, m-a afectat profund, din toate punctele de vedere. M-a durut şi am suferit şi m-am simţit, precum un cîine prins şi hăituit în laţul prea strîns al hingherilor! M-a durut şi am suferit! Însă... nimănui nu i-a păsat de durerea şi de necazul meu! Nici prea... fericitului, nici sino-dalilor, nici duhovniclui meu - de la un punct încolo, căci vai lui!, că şi el era, în felul lui prigonit şi asuprit peste măsură de prea multele biruri la care era supus şi de umilinţele pe care era nevoit (?!??) să le îndure (pe motiv de... „ascultare!!!”) -, nici preoţilor sau monahilor (care, şi ei, erau în aceeaşi liberă... ”bătaie a puştii”)! Creştin-ortodocşilor, nici atît! Ei măcar, unii dintre ei, erau binecuvîntaţi cu necunoaşterea acestor „scîrbavnice preo-cupări” ale păstorilor lor şi a multor „scîrbavnice îndeletniciri” ale acestora. Ferice de ei! De neştiutori...

..................................................................................................

40

Rănită de atîtea biciuiri sinodale (deh’ „tăticii” au dreptul să-şi „bată” copiii, spre „educare!!!” Ăştia n-au auzit de DREPTUL UMAN!!! Ei trăiesc în... lumea lor!... Lumea banu-lui, a lăcomiei, a asupririi semenului, a aburirii neamului ortodox şi a nesimţirii fără margini...), împovărată şi mîhnită peste măsură de greaua povară a „binecuvîntărilor Sinodale” şi de necontenita revărsare „de dragoste” a mai-marilor Bisericii mele, faţă de mine, după vreo trei ani de luptă, de rezistenţă, de lacrimi şi zdroabă, de sărăcire, de deznădejde (pentru că nu întrezăream nicio revenire a sinodalilor la nişte gînduri mai bune pentru „sora lor mai mică”), cînd în loc să zic Doamne ajută! şi să respir uşurată că reuşisem să încropesc micuţul Magazin şi poate, să am şi eu un cîştig după atîta cheltuială, nemaiputînd lupta, nici lucra, l-am închis! Deşi eram datoare vîndută, căci îl făcusem cu împrumuturi de mari sume băneşti şi cu efort psiho-fizic însumînd o muncă de peste 14-16-18 ore pe zi ! Muncisem mult, căci sperasem că, după atîta amar de trudă şi după atîtea cumplite repetate încercări ale vieţii, voi avea asigurată măcar bucata zilnică de pîine! Dar, „parcă dinadins, ca să se împlinească întru totul URSITA aşa cum ţi-e scris din veac” - pentru că, prea mult mă prigoniseră „îngerii vărsărilor de sînge, care dezlănţuiseră cumplitul încaier” asupra mea - şi, nemai-putînd îndura eu, o femeie singură, să mai lupt cu mişeii din Deal - bărbaţi puternici, bine hrăniţi din banul văduvei -, am decis, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, să închei „afacerea mea”: Ermant Art! Am închis Magazinul şi, mai apoi, am abandonat, pentru o vreme, Biserica! Nu mai puteam îndura să-i privesc în faţă pe făţarnicii care una îmi propovăduiau de la Amvon şi alta îi vedeam făcînd în viaţa de zi cu zi! Nu mai suportam să aud apelativul: „sora noastră!” Nu mai puteam vedea în faţa ochilor mei „cuierele de haine”... N-am mai simţit nevoia de o „so-cializare îngrădită!!” şi, am ieşit din „ţarc!”...

Nemaiputînd lupta cu monştrii „sacri” ai „Ministerului iubirii”, „lovită şi zdrobită” sufleteşte, mîhnită, am căzut în deznădejde! Am fost nevoită să renunţ la luptă, să abandonez Magazinul ce cu multă trudă l-am ridicat din... nimic şi pe care îl

41

îngrijisem, îl amenajasem şi-l apărasem de intemperii ca pe o floricică de colţ! Am renunţat, aşadar, la „afacerea mea” şi... m-am întors la casa mea... unde, cu sufletul contorsionat de durere, mă străduiesc să-mi ung singură „cu untdelemn”, rănile ce-mi sîngerază profund în urma „sfintelor Masluri” săvîrşite, „cu credincioşie”, de către sinodali, asupra mea!!!

Le-am lăsat lor, sinodalilor, bucata mea de pîine! Era prea amară!!! Dar ei, sinodalii, credeau că eu

mănînc... cozonaci!! Să nu le facă lor parte, Dumnezeu, de „cozonacii” pe care eu i-am mîncat preţ de 5 ani, acolo în... strada Şerban-vodă 18-20, nici să le împartă lor, careva, „cozonaci” ca aceia din care ei „mi i-au servit” mie cu atîta mărinimie! Ci să le dea lor Domnul inima bună şi cuget curat! Şi, să le dea Domnul OGLINDĂ sufletului, ca, uitîndu-se-n ea, să vadă ei, adevărul despre ei!...

Mi-am „strîns catrafusele” - în zisa „păstorului” Tănă-sache şi spre bucuria multor scîrbavnici sinodali, - şi strîngîndu-mi şi inima-n dinţi, cu zdroabă mare, m-am retras! Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că m-aştepta să mă mîngîie! L-am regăsit acolo unde-L lăsasem atunci cînd am plecat în căutarea Lui prin Biserica ce, iată îi transformată-n Rece Zid... de către sinodalii ale căror inimi sînt îngheţate şi împietrite! Această biserică, ce a fost cîndva „Templul Sfînt”, „Casă a Tatălui Meu” și a ajuns să fie departe de Apostoleasca... BISERICĂ a Sfinţilor Părinţi, care-şi vindeau averile şi împărţeau banii la săraci! Eu văd că aceia care o conduc, nu sînt DELOC Apostoli ai lui Hristos, ci doar nişte „unşi” preferenţial, ai patriarhului, care stăpîniţi de „duhul finanţist” fac „apostolia banului şi a înavuţirii lor”, lansînd de la Amvon, slogane lacrimogene, plîngăcioase gen: reclama pentru strîngerea de fonduri întru construirea... Catedralei... Mîntuirii!!!, şi multe alte sloganuri, întru... ABURIREA şi AMEŢIREA... neamului românesc! Şi-şi umilesc în fel şi chip subordonaţii, asuprindu-i maxim pe bunii şi blînzii păstori reali, care-şi duc preoţia cu cinste! Auzi tu! Unde s-a mai pomenit să „scoţi la pensie” pe preot? În toată Istoria Bisericii, preotul „n-a ieşit la pensie” decît pe... năsălie! Atunci

42

cînd a fost chemat la Domnul! Şi-a ieşit cu „picioarele-nainte!” Pe cînd acum, în anii de „domnie” ai prea... fericitului Daniel, mi ţi-i scoate „la pensie”, mai cu seamă pe cei care au Biserici bănoase ori pe cei „incomozi”, cu-n picior în... dos!!! Iar pe cei rămaşi, îi încarcă, la greu, cu colportaj: marca BOR srl şi/sau cu vrafuri de maculatură gen „Lumina” ori „alte cele canonico-juridice”, de „uz ortodox” ori cu niscai... ”obligaţii pastorale” ce decurg din Circulare, gen 1064/2013, ș.a.m.d...

[Chiar acum cînd scriu textul cărţii acesteia, primesc un

telefon de la un preot dintr-un sătuc dintr-o zonă îndepărtată a ţării, undeva, unde eu credeam că nu a ajuns „jugul sinodal” şi care-mi spune mîhnit, că a fost chemat la Protoierie, la Episcopia zonală, şi i s-a făcut „apostolia implementării” în garderoba personală a unui rînd de veşminte , marca „made by Episcopia locală” cu ordin de la „împărăţia regională”, după „chipul şi asemănarea Arihepiscopiei Bicureştilor” - unde totul „se bagă pe gît” preoţilor - că na!, acum doară nu era să rămînă episcopii zonalii mai prejos decît „fraţii” lor de la Centru (Peştele de la cap se-mpute!!!) Şi... după acest model, au fost sau vor fi „implementaţi” OBLIGATORIU, într-un viitor foarte apropiat, toţi preoţii, cu cîte un veşmînt preoţesc în valoare de 1400, 00 lei, că deh’, chipurile să aibă toţi la fel... uniformă, să fie la fel îmbrăcaţi!!! Găselniţă mare, dom’le!!! Cîtă duhovnicie!!! Amărîtul acela de preot care nu şi-a luat leafa de nu-mai-ţine-minte, fiindcă tot ce avea de încasat a dat pe colportajul obli-gatoriu pe care TREBUIA să-l achite la „Serviciul colportaj” al Episcopiei, pentru cele multe „canonico-juridice” printre care, cel-mai-cel-mai dintre „canonice” fiind ziarul „Lumina, Ediţia de... Beep-Beep”, pe care nu i-l cumpără nimeni, şi i se pune în faţă situaţia de a mai achita şi una bucată veşmînt preoţesc!! Îl „liniştesc” spunîndu-i că şi la Bucureşti îi la fel. Şi la Bucureşti tronează ziarele pe mesele din Biserici, în colecţii întregi, aproape neatinse, căci oamenii nu le bagă-n seamă, dară-mi-te să le mai şi citească, ci arar vreun bătrîn care n-are, poate, cu ce-şi aprinde focu-n sobă, îşi mai „însuşeşte” cîte-un exemplar-două,

43

uitîndu-se pe furiş ca nu cumva să-l vadă cineva că a luat ziarul şi n-a pus banu’ în cutiuţa destinată acestuia, ori şi mai rar, cîte un „nabab evlavios” mai aruncă „generos”, cîte o bancnotă consistentă în Cutia pt Bani, pusă anume lîngă „colecţia Lumina”, fără ca măcar să ia vreun exemplar să-l citească! (Acu’, sincer! La ce bun? Ce-i trebe generosului citeală? A pus omu’ banu? L-a pus! Ura şi la gară!) Am văzut asta cu ochii mei şi... m-am crucit! Altfel, „generosul samaritean” - tiii, ce pleonasm!! -, n-ar fi dat unui sărac de pe lîngă uşa Bisericii, nici măcar un covrig!

Se vînd ori nu, preotul paroh, din fiecare Parohie de pe teritoriul întregii ţări, e obligat să le achite contravaloarea! Niciun preot nu le solicită la Protoierie, ci i se trimit şi îi sînt băgate pe gît, ca mai apoi, „ziariştii” Bor, să se mîndrească cu „medalii” şi cu „recolte” mari obţinute la... ”hectar”, că deh’, mare-i „Gră-dina Bor SRL” şi „generoşi” îs cei ce tac şi... înghit, dintr-o eronată înţelegere a evlaviei creştine!]

M-am retras, aşadar! Pierdusem Lupta cu ei! Mulţam

Domnului că nu şi Războiul! Nu mai am Magazinul, dar mi-a rămas Hristos! L-am găsit,

la loc sigur, în cămăruţa Lui din casa mea şi în cămăruţa inimii mele...

M-am retras, aşadar! Şi rugîndu-mă, plîngînd şi suspindînd cu amar, m-am străduit din răsputeri să-mi oblojesc şi să-mi vindec singură rănile provocate de către cei din... Biserica mea, de „tăticii mei!” Cei ce-şi zic loruşi: păstori de suflete!... Dar, care, în fapt, nu păstoresc decît propria lor afacere şi propriile lor ineterese, sub egida BOR (cel mai mare SRL din România..), lansînd repetat, plîngăcios „propovăduiri lacrimo-gene” pentru urechi sensibile la aberaţii gen spotul publicitar referitor la „Catedrala Neamului”, lansat obsedanto-obsesiv de la „amvonul” Postului lor privat de Televiziune - TiVi întreţinut şi finanţat tot din „banul văduvei” şi din grelele biruri puse pe cap de creştin-ortodox şi de paroh, toate avînd un UNIC scop: „subtilizarea banului văduvei!”...

44

În tot acest timp, cît s-au războit cu mine sinodalii - via GF -, dar şi acum, de cînd am abandonat lupta, şi-am avut şi am mai multă vreme pentru cugetare, pentru ANALIZĂ de VALOARE, m-am tot întrebat şi întreb (retoric, evident):

Cînd vor cere, sinodalii - şi acoliţii lor -, iertare celor pe care i-au supărat? Că mulţi sînt!!!

Cînd vor vrea sinodalii să se împace cu mine, cu preoţii parohi din subordine (pe care-i umilesc şi-i batjocoresc în fel şi chip), cu alţii şi cu Dumnezeu?

Cînd vor veni să-mi şteargă lacrimile, pe care mi le-au pus pe suflet şi pe obraz?

Cînd vor veni să-mi ungă, spre tămăduire, cu untdelemn sfinţit, rănile-mi sîngerînde? (Răni pe care ei mi le-au provocat şi adîncit!... ”cu grijă şi responsabilitate”, chiar în anul „proclamat” de ei „Anul Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolna-vilor - 2012!”)

Cînd îmi veţi arăta o REALĂ iubire de fraţi? Voi care nu aţi încetat nicio clipă să mă numiţi pe mine, în discursurile voastre de Amvon: „sora noastră”, în acelaşi timp în care mă înjunghiaţi pe la spate!

Cînd vă veţi aduce aminte cu zdrobire de inimă, că aveţi CEVA asupra cuiva şi, cînd, aducîndu-vă aminte de lucrul acesta, veţi lăsa darul vostru - cel afierosit lui Hristos -, în faţa Altarului şi veţi merge să vă împăcaţi cu acest... cineva? Ca apoi, întorcîndu-vă, să duceţi lui Hristos jertfa cea bine-plăcută Lui...

Cînd veţi merge voi „să spălaţi picioarele” celor pe care i-aţi prigonit, pe care i-aţi umilit, i-aţi jecmănit şi i-aţi batjocorit în fel şi chip?

Cînd veţi merge la văduvă să-i înapoiaţi crăiţarul „subtilizat” în preţul prea mare - pentru posibilităţile lor - al lumînărilor „marca BOR?”

Cînd veţi îngenunchea în faţa bătrînilor de la care „aţi împrumutat haiduceşte” - prin şmecheria numită „donaţie” - banii din vistieria Bugetului Primăriilor de pe întreg teritoriul României? Şi cînd vă veţi ruşina de lacrimogenele voastre slogane, gen: „daţi un bănuţ” pentru... ”Catedrala Neamului?”

45

Transformîndu-vă în cerşetori profesionişti! Aburindu-i, în fapt, pe creştini...

Cînd aveţi de gînd să nu-i mai innebuniţi de cap, pe bieţii creştini, cu nelipsita voastră „COLECTĂ?” Ca să vă dea ei vouă, nababilor, bănuţii lor de sicriu şi de colivă, pe care să-i depuneţi voi sub formă de cărămizi în faraonicul MAUSOLEU, numit, şi el, lacrimogen - de impresie, ca mai toate amăgitoarele voastre PROIECTE!!! -, „Catedrala Mîntuirii Neamului...!” Dar măcar de i-aţi fi depus acolo! Că tare mi-i că, vorba lui Cezar Petrescu, „gura voastră bogată, v-a adus vouă bun bănet în sipetul de fier ferecat cu tari încuietori, ale căror chei le zornăiţi mereu în lanţ ca să dezmierde auzul vostru lacom şi avid după clinchetul bine-plăcut urechilor voastre...”

Cînd vă veţi smeri şi voi în mod real şi veţi sluji celor mai mici decît voi? Aşa cum vă porunceşte Hristos, Cel Căruia pretindeţi că slujiţi!

Cînd vă veţi vinde colosalele voastre averi, aşa cum au făcut înaintaşii voştri: Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Vasilie cel Mare şi mulţi alţi Sfinţi Părinţi (pe care nu vă sfiiţi să-i pomeniţi în discursurile voastre), ca să daţi săracilor de sub Deal de mîncare şi să-i alinaţi cu-n acoperiş deasupra capului pe cei sărmani...?

Cînd vă vom cunoaşte după faptele voaste bune că sînteţi Apostoli ai lui Hristos, buni învăţători şi demni de urmat?

Cînd veţi merge să cereţi iertare - pînă nu apune soarele peste supărarea ce aţi făcut - semenilor? Aşa cum porunceşte Hristos, Căruia, voi sinodalilor şi voi mai-marii Bor, pretindeţi că slujiţi!

Cînd vă veţi ruşina pentru că, de mult-prea-multă-vreme, vi-L asumaţi, în voi, cu mult-prea-multă-neruşinare, pe Hristos? În timp ce nouă, muritorilor, ni-L interziceţi cu desăvîrşire!!! Îndrăznesc să vă-ntreb şi mă minunez totodată: Ce Împărtăşire-I aceasta?!!! Cînd chemarea sună aşa: „Cu credinţă, cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Unde vă este CREDINŢA! Unde Dragostea! Unde... Frica de Dumnezeu?... Unde-i Părtăşia? Cînd vom simţi în mod real că ne sînteţi păstori şi tătici iubitori? Şi cînd vom simţi, în mod

46

real, că sîntem cu toţii fraţi ÎNTRU HRISTOS? Şi că petrecem în PĂRTĂŞIE şi în... FRÎNGEREA PÎINII!

Cînd? Cînd? Cînd?... dragii noştri.. .scumpi sinodali! Cînd Învăţătorilor?!! Cînd Păstorilor?... Cînd Înalţilor şi PREA... ÎNALŢILOR?... Cînd PREASFINŢIŢILOR??? Cînd, PREAFERICITE Patriarh?

Pînă cînd mai aveţi de gînd să-L răstigniţi pe Hristos, răstignindu-i pe cei care v-au căzut la împărţeală?!! Pînă cînd vă mai bateţi joc - voi o mînă de clerici sus-puşi - de preoţii, de diaconii, de slujitorii care, cu rîvnă vor să slujească lui Hristos şi semenilor, dar nu-i lăsaţi???

Pînă cînd mai „subtilizaţi” voi,”haiduceşte”, „Biserici la cheie” - făcute cu trudă de către creştini şi parohi, din banul văduvei cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de credinţa stră-moşească - şi pînă cînd vi le mai însuşiţi cu neruşinare, ca, mai apoi, să le împărţiţi voi, după placul vostru şi să le daţi în dar şi în stăpînire acoliţilor voştri, cu creştini cu tot? Ca şi cum şi aceştia v-ar aparţine, exclusiv, precum o marfă, ca şi cum Bise-ricile ar fi ale voastre, construite din sudoarea frunţii voastre!! Acestor „doctori docenţi în Teologie”, cărora nici că le pasă de Hristos!!!... Pînă cînd să mai plîngă poporul acesta şi din pricina aceasta?

Pînă cînd?... Pînă cînd Îl mai RĂSTIGNIŢI, iar şi iar, pe Hristos, voi

„farisei şi cărturari făţarnici???”... Pînă cînd... sinodalilor? Cînd mă veţi mîngîia (fără baston şi şuturi în...)? Cînd îmi veţi reda voi mie, somnul, tihna, odihna,

sănătatea, nădejdea, credinţa? Cînd veţi veni să-mi alinaţi durerea ce doare atît de...

dureros? Cînd mă veţi întreba ce mai fac şi cum îmi e? Cînd o veţi face, iubiţi păstori ai... Bisericii mele?

..................................................................................................

Dragi sinodali, vorbiţi deseori despre Sfinţii Închisorilor

comuniste şi/sau despre Martirii Neamului, vorbiţi despre

47

Dumnezeu şi despre Sfinţii Lui! Vorbiţi despre omenie, despre sfinţirea omului şi despre sfinţenie! Vorbiţi despre smerenie şi vorbiţi despre iubirea de semeni!

V-ascult şi eu şi... v-aud!!! Sau... v-aud şi v-ascult, uneori cu luare-aminte! Mă uit la voi, cît de bine ştiţi voi mînui cuvîntul, încît să pară autentic! Şi să pară că: vă pasă! Dar NU! Vouă nu vă pasă de NIMIC şi de NIMENI! Vouă nu vă pasă decît de voi! Şi de CONTurile voastre! Iar dacă se-ntîmplă să vorbiţi de aceşti răstigniţi, de Sfinţii Închisorilor şi de Martirii Neamului (care şi-au vărsat sîngele lor luptînd pentru DREAPTA CREDINŢĂ şi pentru LIBERTATEA şi DEMNITATEA neamului românesc - de care voi vă bateţi joc, cu neruşinare!!!) nu o faceţi decît doar ca să vă aduceţi vouă înşivă laudă. Că, vezi Doamne, iată s-a vorbit despre... Şi „vai!!! Cît de frumos şi cursiv-elogios a vorbit arhiereul, Preasfinţitul X sau Y despre... Ori ÎnaltPREAsfinţitu’-nu-ştiu-care!” „Vai!!!, cîtă duhov-nicie!!!... Vai!!, cu cîtă pioşenie a evocat Preafericitul Patriarh amintirea, comemorarea Martirilor Neamului!!!...” Pfuiii!!! Să leşini, nu alta!... Îmi vine să sparg televizorul sau să-l arunc pe geam, cînd vă văd înzorzonaţi şi îmbăţoşaţi cum vă îmburiciţi călare pe... situaţie... cît şi pe ecranul lat al televizorului... care-mi face-n duşmănie parcă, afişîndu-vă ostentativ opulenţa costisitoarelor veşminte şi a nepreţuitelor vostre engolpioane şi pectorale trase peste burdihanele voastre neostoite de lăcomie, şi cînd văd limuzinele voastre de lux, dotate cu mulţi cai putere, prin ale căror portiere de-abia mai puteţi pătrunde (bieţii de voi! Atît de slăbiţi de atîta postire!!!...), cît or fi ele de luxoase şi de comfortabile... Cînd vă văd pelerinînd, strategic, de la un Hram la altul, îndemnîndu-ne pe noi, cei care-am venit înghesuiţi pe scara vreunui tramvai şi, poate, mulţi cu burta goală, să mai cotizăm un bănuţ pentru... UNA sau ALTA, ori să mai participăm, „frăţeşte” la vreo... COLECTĂ!...

Vorbiţi despre eroi şi martiri! Ei, DA! Vorbiţi! Şi dacă vorbiţi, ce lucru bun faceţi? O faceţi doar ca să vă aduceţi vouă înşivă sporire de capital în faţa unui auditoriu, mult-prea-obişnuit cu spusul vorbelor voastre - lipsite de conţinut autentic, conţinut

48

lipsit de trăire, ca să zic aşa -, un auditoriu mult-prea... neatent la vorbăria voastră goală!!! Întrucît, vouă, chiar nu vă pasă! Vouă nu vă pasă de un Iustin Pîrvu, spre exemplu, de acest mare duhovnic, răstignit prin temniţele comuniste! Căci dacă vă păsa, nu-l mai „răstigneaţi” şi voi încă o dată sau chiar de mai multe ori cu nepăsarea voatră! Şi nu vă pasă de niciunul dintre Martirii Neamului! Decît doar în ideea în care aţi putea stoarce ceva părăluţe-n cont (sau... mă rog!, la CUTIA MILEI) de pe urma poveştilor destinului lor tragic, pus în pagină de vreun scriitoraş slugarnic, dornic să vă satisfacă poftele voastre lacome de cîştig, şi de ce nu, şi un titlu în plus în palmaresul său, plus ceva bănuţi agonisiţi în punguţa sa de pe urma lacrimogenelor evocări despre... ”martirii neamului/ Sfinţii Închisorilor comuniste!!!” Deja ştiu cîţiva „sportivi de performanţă” în ale scrisului...

Vouă, sinodalilor, nu vă pasă de Hristos, nici de Biserica Lui! Nu vă pasă de preoţii parohi (decît cu arare excepţii, de cei care vă cîntă-n strună şi vă fac jocul!! Şi, mai ales de cei care, vă cîntă osanale!!!, deşi, şi ăştia, parol!!, că v-ar cînta bucuroşi o... veşnica pomenire!!!)! Nu vă pasă de credincioşii care v-au căzut la împărţeală! Nu vă pasă de săracii lumii! Săracii lumii sînt pentru voi doar un subterfugiu. Sînt, dacă vreţi, o... ”vacă de muls”... fonduri de la Statul Roman (complicele vostru!, prin mijlocirea guvernanţilor corupţi care fac pe evlavioşii cînd nu-i cazul) şi de la... ”prostime” - în zisa voastră! Că, pe necazul, pe sărăcia şi pe jalea săracilor lumii vă întemeiaţi „Asociaţiile Filantropice” şi Asociaţiile de aşa-zisă Caritate, mult-prea-multe la număr pentru insignifiantele acte de caritate înfăptuite! Asociaţii care fac... mult-prea-mult zgomot pentru... NIMIC! Sau... mă rog, mai nimic!...

Vouă nu vă pasă de om şi de sufletul lui! Decît doar cînd acesta, sufletul omului, a părăsit trupul celui pe care, unul dintre voi, îl va duce, cu satisfacţie, în locul unde-i va cînta: „veşnica pomenire”, şi de unde, cel ce o va face, va pleca satisfăcut financiar, că... şi-a mai adăugat ÎN CONT, iată... un ORT dat Popii... după datina din străbuni... ca să aibă bietul

49

răposat cu ce trece „vămile”, să-şi găsească „contra-cost”, ca la Piaţă, liniştea mult dorită... şi să-l acopere... ”pacea Dom-nului!”, ce-a fost „administrată” cu „spirit de răspundere... frăţească” de către... ”omul lui Dumnezeu”… preotul..., fără de a cărui VĂMUIRE... ”nu putem” ajunge în Rai...

Dragi teoreticieni, scumpi sinodali, aceasta este concluzia la care am ajuns după parcurgerea multor ani în Biserica Ortodoxă - pe care voi aţi comfiscat-o şi o folosiţi după placul vostru şi nu după cele plăcute ale lui Dumnezeu! Cu mîhnire v-o spun! Şi mă doare că am fost nevoită şi că TREBUIE să v-o spun! Deoarece sînt copil creştin-ortodox, plămădit într-un neam, seminţie după seminţie, din tată-n fiu, pînă la al nouălea neam şi mai mult decăît atît, un copil al cărei mamă a slujit lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cu credincioşie şi dragoste, punîndu-şi la lucru - fără plată, dar cu dăruire -, talanţii, în strana unei Biserici, pînă în ziua în care a plecat la Domnul!

E dureros şi jenat, totodată, pentru mine, să constat CĂ NU VĂ OPRIŢI ÎN A FACE RĂUL!... Şi că NU VĂ RUŞI-NAŢI! Şi, totodată este jenant şi dureros că, printre credincioşi, nimeni nu are demnitatea să vă tragă de mînecă! Şi, în acest context, eu vin şi îndrăznesc să vă-ntreb (retoric, evident!): Cînd, oare, veţi înţelege voi sinodalilor (cît şi voi guvernanţii care le cîntaţi în strună „partenerilor” voştri întru năstruşnicii, emiţînd şi promulgînd aberante, „constituţionale”, legi fărăde-lege, ce obstrucţionează şi încalcă flagrant libertatea constitu-ţională a cetăţeanului, care încalcă flagrant Legile lui Dum-nezeu, cum ar fi Legea Iubirii şi a Dragostei, pe care voi sinodalilor o tot propovăduiţi gol, plîngăcios, tactic, de la Amvon!), cînd veţi înţelege, vă-ntreb, că poporul acesta CREŞ-TIN-ortodox, nu-i un popor de CRETINI? Şi vă-ntreb: De cînd are BOR drept de proprietate intelectuală asupra lui Iisus? Nu, nu vă osteniţi să-mi răspundeţi! Nu vă mai osteniţi să inventaţi şi să emiteţi aberaţii lexicale, care să vă avantajeze şi care-s numa’ bune de ameţit „evlavioşii” care îngurgitează, fără

50

discernămînt, tot ceea dezgurgitaţi voi, „preaiubiţilor!” Fiind-că: NU! Bor NU ARE, nici NU POATE AVEA drept de proprietate pe Iisus!

Iată argumentul: Iisus nu este o „marcă înregistrată” a vostră,

„scumpilor”, oricît v-aţi dori voi să fie aşa! Pe Iisus nu-L puteţi duce voi la OSIM!, că... tare L-aţi mai fi dus!!!

Iisus nu este un CONCEPT menit să aducă fonduri pentru elitele BORului, cu precădere sinodalilor şi unui GRUP restrîns de acoliţi! Nu! Iisus este DOMNUL şi STĂPÎNUL lumii! Este CREATORUL meu şi-al tău, sinodalule! Iar după ce ne-a creat, ne-a dat: PORUNCA IUBIRII! Poruncă de care voi sinodalilor - şi acoliţii vostri - aţi uitat cu desăvîrşire!! Şi aţi uitat că Iisus este Cel Care a creat totul şi toate spre folosul nostru, al tuturor! De la Iisus şi prin Iisus ne hrănim toţi! Atît cu cele de trebuinţă pentru viaţa ACEASTA cît şi pentru cea VIITOARE!

Să fim înţeleşi domnilor! Nu autenticitatea „obiectului” în sine (a Icoanei, a Crucii, a candelei, a obiectelor de cult peste care aţi pus voi labele voastre murdare, punînd Monopol Bor!) v-a interesat pe voi emitenţii şi promulgatorii LEGII FĂRĂDELEGII, a aşa-zisei Legi 103/92, cînd aţi conceput TEXTUL neconstituţionalului MONOPOL asupra Obiectelor de Cult! Nu rîvna şi dragostea voastră pentru ca Hristos să nu fie pîngărit de mîinile trudite de muncă ale vreunui meşter oarecare, lucrător la lutul candelei, v-a animat pe voi în emiterea şi promulgarea Legii 103/92, ci EXCLUSIVITATEA ÎNCASĂRILOR din vînzarea acestora! Ca totul să vă aparţină, în mod exclusiv, şi nimeni să nu se poată atinge de nicio firimitură - ce-ar fi putut cădea, prin absurd!!! - de la... ”masa voastră!” Şi ca să fiţi siguri că nimeni nu o va face, că NIMENI nu va avea curajul de a se atinge de vreo eventuală firimitură ce-ar fi putut să cadă de la masa voastră - bine păzită, de pittbuli bine dresaţi -, v-aţi luat drept acoperămînt: „ascultarea canonică!” Apoi v-aţi luat parteneri întru NĂSTRUŞNICII, mai întîi pe legiuitor (ca să promulge „legea”) iar mai apoi, printr-un PACT - drăcesc!; altfel nu-i pot spune!, deşi voi îl

51

numiţi elegant, PROTOCOL!!!; păi dacă nu v-aţi pricepe voi la cuvinte, atunci cine??? -, pe comisarii GF! Şi aşa, v-aţi luat „pogorămînt” (că, na!, voi „faceţi legea!!!”, după modelul cel de odinioară al lui Irod) şi i-aţi asmuţit asupra mea - fiindcă eu v-am fost cea mai la îndemînă!!, şi v-am căzut la zar, cum se spune! - falimentîndu-mă spiritual şi... material!!! Nădăjdu-iesc că-s singura, deşi... mîna voastră-i destul de lungă iar pizma şi răutatea voastră, fără limite! Ştiu - pe surse - că preoţii voştri gem de durere! De-atîta asuprire! De-atîta umilire!!! Doar că ei... tac! Încă tac! Pînă cînd?...

Şi, în acest context, m-am întrebat şi mă-ntreb: Ce fel de creştini şi, mai ales, ce fel de PĂSTORI sînt aceştia, ai căror diabolice minţi emană şi pactizează la aberaţii gen Legea 103/92? Şi ce fel de PĂSTORI CREŞTINI sînt aceia ale căror minţi ordonă comisarilor Gărzii Financiare... ”UCIDEREA PRUNCILOR”..., emiţînd Bule Patriarhale, gen Circulara cu nr 1064/2013?

Păstorii mei... „Grait-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte

de ură m-au înconjurat” Eu nu pot face nimic împotriva lor dar... Dumnezeu i-a

auzit şi i-a văzut pe ei şi le va răsplăti lor, după faptele lor!... Şi eu nu mă îndoiesc de aceasta, numai că, dacă vom tăcea, la infinit, pe motiv de... evlavie - prost înţeleasă -, ei, sinodalii, ne vor încălca, la plus infinit, libertarea şi demnitatea pe care ni le conferă atît Dumnezeu cît şi Constituţia Romîniei! Plus că fac de batjocură şi Biserica! Şi-apoi, tot ei se plîng că alţii din afară o batjocoresc! Nu, nu domnilor sinodali! Faptele voastre, aceste urîciuni despre care, doar în parte am amintit aici, fac ca cei din afară să vorbească de rău Biserica Ortodoxă.

Sînt extrem de mîhnită să constat că mai-marii Bisericii Ortodoxe, au învăţat şi pun în aplicare PRACTICI NEOR-TODOXE! Ruşinaţi-vă, aşadar, sinodalilor (şi voi acoliţii lor!!!) pînă mai aveţi vreme! „Luaţi-aminte la strălucirea hainei cu care aţi fost îmbrăcaţi!”...

52

Cap 2

Aşa-zisa Lege 103/’92 (Legea Monopolului Bor asupra Obiectelor de Cult)

& Jandarmeria Ortodoxă

1) Că Legea 103/’92, revituită şi adăugită prin nuş-ce-an,

este neconstituţională deja ştie lumea. Doar că, pînă acum, nu s-a găsit nimeni ca să o demonstreze şi să ceară Curţii Constituţionale o îndreptare, deşi sînt foarte mulţi cetăţeni nemulţumiţi, şi chiar din rîndul clericilor, însă, bieţii de ei, nu scot un pîs de teama „grelei afurisanii” ce-ar curge din Deal spre parohiile lor!

Despre „năstruşniciile” care se fac de către sinodalii BOR, sub neruşinata acoperire a acestei aşa-zise Legi, ştiu mai puţini, aşa că am să relatez aici cîte ceva din ce cunosc şi am trăit pe propria-mi piele!

Printr-o SIMBIOZĂ MALEFICĂ între BOR şi STAT, profitînd de starea de somnolenţă a „naţiunii”, „sfinţişorii din Deal”, „băieţii deştepţi în sutană” din Staff-ul BOR, şi-au pus, „cu osîrdie”, nu genunchiul la rugăciune, ci mintea „la lucru”, şi au reuşit să convingă Statul „să-l jefuiască şi să-l decapiteze” pe cel cu iniţiativa (înzestrat, poate, chiar cu talanţi), şi au colaborat la promulgarea neconstituţionalei Leigi 103 /’92! Lege ce încalcă, FLAGRANT, drepturile cetăţeanului! Şi fiindcă se bucură acum de o Lege Specială, în baza ei, au emis

53

mai multe Circulare, şi aşa au infiinţat „Jandarmeria Orto-doxă!”, obligîndu-i pe clerici, pe parohi să devină „jandarmi” şi... turnători!

Mulţi dintre cei care mă cunosc şi ştiu că sînt copil al Bisericii Ortodoxe, ştiu şi că eu nu prea fac „ascultare” cînd e vorba despre „ciudăţeniile” emanate din Deal, însă faţă de ceea ce mi „s-a-ntîmplat” legat de Legea 103/’92, şi de faptul că scumpii mei tătici văzînd un copil al Bisericii Ortodoxe că şi-a deschis un Magazin cu Obiecte de Cult, a decis să-l „exter-mine”, vreau să vă spun că, în această „neascultare” eu am căzut în ghearele lor ca musca-n lapte! Fiindcă habar n-aveam că există o Lege - preferenţială de altfel, făcută doar ca să avantajeze Patriarhia, în detrimentul majorităţii celor inte-resaţi în domeniu -, nu ştiam că există o Lege care mi-ar interzice să funcţionez ca persoană juridică pe teritoriul ţării mele, atîta timp cît România este un Stat de Drept în care cetăţenii se pot asocia şi pot desfăşura activităţi legate de profesia lor! Activităţi pentru care plătesc Statului Român taxe şi impozite! Aşadar, nu ştiam de existenţa aşa-zisei Legi! Ei bine, nu ştiu dacă aş fi ţinut cont de ea, în ideea în care aş fi ştiut că există, însă treaba e că eu nu am ştiut! Lucrurile au stat cam aşa:

Prin 2007, după nenumărate „evenimente” - unele de-a dreptul dramatice - petrecute în viaţa mea, decum am ieşit din convalescenţa de pe urma perioadei de paralizie şi am început să pot merge pe propriile-mi picioare, pentru că nu prea mai ştiam încotro s-o apuc, fiindcă nu mai aveam nimic din ceea ce avusesem înainte de paralizie, am făcut un gest nebunesc, de-a dreptul! Am împrumutat vreo douăj’de mii de euro, am înfiinţat o firmuliţă, mi-am scos Certificat de Importator Intra-comunitar (după Legea Statului Român, de care musai trebuia să fac... ”ascultare”) şi am deschis un mic, foarte mic, Magazin de Artă religioasă şi Artă decorativă, eu fiind de profesie Artist Plastic. Nu ştiam ce mă aşteaptă! Abia cînd am pus totul la

54

punct, cînd am intrat mai în... ”pîine”, am realizat, cu adevărat, cam cum stă treaba în „domeniul... religios” şi cine-mi sînt „tăticii!!”... care „tătici” mi-au tras-o scurt şi cuprinzător sub centură! Ca să mă-nvăţ minte şi să ştiu cine-i ŞEFU’! Să-nvăţ ce-nseamnă să nu faci „ascultare” de Biserică ori să te bagi unde... nu-ţi fierbe oala!!!...

Că acum (în 2014) după atîţia ani, cei douăj’de mii s-au făcut trej’de mii (euro!!!), n-ar fi chiar aşa mare problema (Deşi se aud strigătele creditorilor mei precum nişte tunete ce sparg văzduhul!!! Başca săraca mea conştiinţă!; Unii au decretat deja că nici măcar nu aş avea eu aşa ceva!!!) Nici că-s Lefterica Popescu, muritoare de foame - după ce cîţiva ani buni am muncit la „Cooperativa Munca în Zadar”, deşi am trudit la greu, cîte 16-18 ore pe zi, ceea ce era nepermis de mult, avînd în vedere starea mea fizică -, nu mai contează! Problema mare e... Biserica! Nu ANAFul sau OPCul! Nu!

(Deşi, „drăgălaşii” angajaţi ai „sublimelor” Instituţii statale, „m-au călcat” destul de des şi suficient de… eficace! Ce-i drept, au făcut-o la... ”sesizarea”, la comanda cuiva!) Nici Inflaţia, deşi, şi ea, îşi spune, serios, cuvîntul, cu... putere multă!! Nu! Ci... Biserica! Biserica al cărei copil sînt, nu doar ca membru numeric. Biserica mea, ai cărei mai-mari n-ar lăsa nicio firimitură să cadă de la masa lor pentru vrunul dintre cei mici ai lui Hristos! Şi care, în hulpăvia lor, nici că le-a păsat de sufletul meu! Nu şi-au făcut niciun fel de procese de conştiinţă, prigonindu-mă! Nu i-a stăpînit niciun sentiment uman, cînd i-au trimis pe cei de la GF să mă „killărească!” Nici cînd au încheiat cu aceştia, acel PACT diavolesc din data de 20 nov 2012 sau cînd, adunîndu-se în Sinod, au emanat Circulara 1064/ 2013, Circulară care a fost răspîndită cu surle şi trîmbiţe, spre a fi pusă în aplicare obligatorie - CU PRIORITATE! - de către toţi preoţii parohi, în TOATE paro-hiile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi nu numai!

Pescari de suflete? Un non-sens...

55

Mai-marii Bor vor doar bani, bani şi iar... bani! Nimic altceva!

Oooo, dar greşesc un pic! Mai vor ei şi altceva! Vor cît mai multă „prostime!” Care să se comporte precum roboţeii! Să facă exact aşa cum le dictează ei! Sau după cum le suflă ei, sinodalii, suav în ureche, mieroasele lor cuvinte! Să cotizeze! Ba la lumînarea brănduită (musai marca BOR srl), ba un „mic obol întru veşnicie”, pentru Catedrala Neamului (cui?), ba în taxele pentru nunţi (că deh’, nunta e SACRĂ doar!!!, şi na, trebuie taxată ca atare!!!), ba pentru înmormîntări ori botezuri!

Auzi tu! Botez pe bani! Vine omu’ la Hristos, iar ei îl taxează pentru asta!!! Aş vrea să mă abţin să mai commentez... dar’ tocmai am botezat recent o turcoaică - ce s-a convertit la ortodoxie -, şi-mi sînt proaspete-n minte, „lepădările”:

- Te lepezi de Satana?, întreabă clericul. Iar cel care urmează să primească Botezul rosteşte:

- Mă lepăd de Satana! Nu ştiu cum să spun, dar văzînd atitudinea sinodalilor

faţă de mine şi faţă de preoţii parohi pe care-i umilesc ei în fel şi chip, mă bate gîndul că, poate mulţi dintre „cei lepădaţi” şi-au găsit culcuş taman la cei care-i exorcizează!!! Altfel, de unde-atîta răutate? De unde-atîta lăcomie de bani? De unde atîta pizmă a mai-marilor asupra „unuia dintre aceştia mici ai Mei?”

Şi cînd zic: „aceştia mici ai Mei”, mă refer nu doar la un creştin oarecare - care a căzut la numărătoare în coşniţa sinodalilor -, ci mă refer, inclusiv la preoţii din subordine. Care, după cum se ştie deja, sînt prigoniţi în fel şi chip, de cîţiva „ştrengari în rasă”, cu funcţii prin Deal şi care, nu au frică de Dumnezeu! Atît de cumplit sînt prigoniţi preoţii parohi, că... spaimă şi cutremur i-a cuprins de vreo cîţiva ani încoace! Dar, ei strîng din dinţi (de ce?) şi... tac! Tac! O tăcere mormîntală,

56

căci parcă... morţi au devenit, şi nu fiinţe vii, dotate cu glas şi cu conştiinţă de sine!!!...

Ori A TĂCEA în atari condiţii, mi se pare a fi într-o totală contradicţie cu libertatea pe care Dumnezeu Atotpu-ternicul a dat-o omului! Fie el şi cleric! Căci Domnul a zis, că dacă te nedreptăţeşte cineva, să-l spui mai-marelui ierarhic! Or’ ei, sărmanii preoţi, fug de mai-marele ierarhic, precum dracu’ de tămîie, dară-mi-te să-i mai treacă prin faţă ori să-ncerce cu mai-marele vreun dialog! Asta ar fi culmea „neascultării!” Să încerci să intri în dialog cu mai-marii Cetăţii?? Ferească Sfîntul Duh, de despoţii ăştia!

Apoi, dacă mai-marele nu te ascultă, zice Scriptura, mergi la mai-marele-mai-marelui! Opsss!!! Asta ar fi culmea culmilor neruşinării şi a neascultării şi asigurarea unei POLIŢE SIGURE a caterisirii ulterioare, fără drept de apel!

În ceea ce priveşte „neascultarea” mea, legat de Aşa-zisa Lege 103, treaba e că nimeni dintre sinodali ori vreun supus al lor nu a venit la mine, nici nu m-au chemat la ei, la vreun dialog. Nimeni dintre aceşti ÎNŢELEPŢI ai BISERICII mele - care în ÎNŢELEPCIUNEA lor, sprijiniţi sîrguincios de către amploaiaţii Statului (de Drept!!!), au pus Monopol pe comerţul cu Obiecte de Cult - nu mi-a trecut pragul Magazinului cu gînd de pace, aşa cum ar fi fost firesc unor creştini! Nu, ci PĂSTORII mei, au preferat să mă înjunghie pe la spate! Că, deh’, aşa se procedează în creştinsim!...

Iar eu, în acest caz, cui să mă plîng?... Cui să-i spun păsul meu?...

Cui, scumpii mei „tătici”?!... „Pacea mea o dau vouă!” Şi „bucuria mea!”... ”Bucuria

şi Pacea” cu care voi m-aţi „binecuvîntat” atîta amar de ani...

57

2)

Dinspre Deal citire... ”În atenţia tuturor Parohiilor”

(Jandarmeria Ortodoxă)

Motto: a) „Unde mergi NEANIA, şi asupra cui te scoli? b) „Saule, Saule, de ce MĂ prigoneşti?”

„ Arhiepiscopia Bucureştilor Oficiul Canonico-Juridic Nr. 1064/2013

Către, Protopopiatul X În atenţia tuturor Parohiilor

Urmare a Înaltei Rezoluţii de pe Temei nr 1064/2013, prin care s-a hotărît o informare generală şi o gestionare CENTRALIZATĂ a fenomenului privitor la încălcarea Legii 103/’92, privind dreptul EXCLUSIV al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult de către numeroşi agenţi economici.

Diminuarea fenomenului comercializării fără drept a obiectelor de cult rezidă în ultimă instanţă în identificarea şi tragerea la răspundere a operatorilor economici care încalcă legea, iar această identificare nu poate fi făcută DATORITĂ LACUNELOR LEGISLATIVE, prin intermediul bazelor de date din cadrul instituţiilor statului îndrituite cu evidenţa agenţilor economici (Minsiterul Finanţelor, Registrul Comerţului etc). Identificarea agenţilor economici care comercializează ilegal

58

obiecte de cult se poate face doar descoperind fizic magazinele care încalcă legea.

Întrucît eficientizarea eforturilor de combatere a eludării Legii 103/ 1992 este direct proporţională cu numărul de persoane implicare în descoperirea acestor fapte de comeţ ilicit, sarcina identificării operatorilor economici care încalcă Legea 103/92 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru pro-ducerea obiectelor de cult va fi a preoţilor din parohii. Rapoar-tele întocmite în acest sens vor avea anexat un „MATERIAL PROBATORIU” constituit din facturi, bonuri fiscale, poze, datele de identificare etc. Rapoartele se vor centraliza la nivelul fiecărui Protopopiat şi vor fi transmise apoi Oficiului Canonico-Juridic al arhiepiscopiei Bucureştilor care în baza Protocolului de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Finanţelor Publice (nr 89344/2012) privind asigurarea respectării Legii nr 103/1992, va sesiza instituţiile ce se impun.

Avînd în vedere cele de mai sus, vă comunicăm următoarele:

1) Toate Protopopiatele au obligaţia de a întocmi un tabel în care vor fi centralizate sub semnătură comunicarea către toate parohiile aflate în subordine a Circularei ataşate. O copie a tabelului completat va fi remisă Oficiului Canonico-Juridic.

2) Protopopiatele vor centraliza rapoartele preoţilor din parohii, întocmite în baza Circularei anexate, şi vor comunica situaţia trimestrial (sfîrşitul lunilor aprilie/august/decembrie) Oficiului Canonico-Juridic, comform Protocolului de colabo-rare nr 89344/2012 dintre Patriarhia Română şi Ministerul Finanţelor Publice.

3) Monitorizarea fenomenului încălcării Legii 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea/comercializarea obiectelor de cult va constitui unul din capitolele obligatorii ale Rapoartelor de activitate ale preoţilor/protopopiatelor”.

PS: „se va comunica tuturor unităţilor bisericeşti!”

59

V-am transliterat, dragi cititori, Circulara cu nr 1064/2013, emisă de către „Sfîntul Sinod” - Circulară pe care am s-o adaug, în facsimil, la sfîrşitul Cărţii -, fiindcă vreau să vă arăt una dintre PREOCUPĂRILE de BAZĂ ale CLERI-CILOR, pe care noi îi susţinem financiar, plătindu-le salarii din Bugetul de Stat, ducîndu-le daruri, construindu-le Biserici şi cinstindu-i ca pe nişte SFINŢI, în timp ce ei nu sînt decît nişte despoţi care trăiesc precum nababii, nepăsîndu-le nicicum de sufletele oamenilor!

Şi-acum, am să vă fac O TRADUCERE în varianta mea, a acestei Circulare, să vă expun cam ce-am înţeles eu din ea. Care va să zică:

În noiembrie 2012, „înţelepţii” „sfîntului Sinod” BOR, arhiereii, s-au adunat şi au ţinut sfat, în urma căruia au hotărît „cu înţelepciune”, în unanimitate de voturi, să ia măsuri urgente, să caute şi să găsească ”pîrghiile necesare” care să le permită lor, să gestioneze ei „fenomenul privind încălcarea Legii 103/1992”, întru „diminuarea fenomenului comercia-lizării fără drept a obiectelor de cult” ce erau supuse Mono-polului Bor, prin aberanta Lege 103. Şi, bieţii de ei, sinodalii, au luat hotărîrea aceasta cu mare strîngere de inimă şi cu nespusă părerea de rău, însă... n-au avut încotro - deşi... greu le-a mai fost să ia o asemenea NEORTODOXĂ decizie!!! -, dar au făcut aceasta „datorită lacunelor legislative” şi din cauza „NEPUŢINŢEI” „Instituţiilor Statului îndrituite cu evidenţa agenţilor economici”, cum ar fi „Ministerul Finanţelor, Re-gistrul Comerţului, etc”, după cum reiese din Circulara Bor: 1064/2013

Şi „întrucît EFICIENTIZAREA EFORTURILOR DE COMBATERE A ELUDĂRII LEGII 103/1992 ESTE DIRECT PROPORŢIONALĂ CU NUMĂRUL PERSOANELOR IMPLI-CATE ÎN DESCOPERIREA ACESTOR FAPTE DE COMERŢ ILICIT, SARCINA IDENTIFICĂRII OPERATORILOR ECO-NOMICI CARE ÎNCALCĂ LEGEA PRIVIND DREPTUL EX-CLUSIV AL CULTELOR RELIGIOASE PENTRU PRODU-CEREA OBIECTELOR DE CULT VA FI A... PREOŢILOR DIN

60

PAROHII” Aşadar, iată care este SARCINA preotului (trasată de Sinod), care este rolul preotului în Societate!!! „Să descopere faptele de COMERŢ ILICIT!!!” Asta este „sarcina de căpătîi”, a preoţilor din parohii! Ordin de la... ”Împărăţia” din Deal!!! Eu cred că nici dracu’ - Doamne, iartă-mă! - nu a mai auzit de aşa ceva, pînă în anul de graţie 2013!!!... Şi cred că, pînă şi el, năstruşnicul, se minunează, se cutremură şi se cruceşte - da data aceasta, la propriu - de ceea ce le poate glagoria acestor mintoşi din Deal! Auzi tu, să facă din preoţii parohi, spioni şi informatori!!! Doamne, nu i-ai mai răbda!

După ce-i spionează pe credincioşi - conform ordinului primit de la mai-marii Bor, prin Circulara 1064 din 2013 - preoţii parohi sînt obligaţi să întocmească tabele cu numele celor depistaţi „în flagrant”(să te ferească Dumnezeu să te afle preotul paroh că pictezi vreo icoană şi o vinzi ca să iei de mîncare la copii, că eşti mîncat!!! Îndată te trece la răboj!!!), la care vor adăuga „MATERIAL PROBATORIU: bonuri fiscale, facturi, poze, etc”, după care le vor transmite către Protoierii. Protoieriile, prin protoiereii sîrguincioşi, după ce le adună din „teritoriu”, adică de pe la Parohii, le vor centraliza, vor întocmi un tabel mai mare, evident, şi-l vor depune, o dată la trimestru, la Oficiul... ”Canonico-Juridic” al... BISERICII ORTODOXE ROMÂNE!!! Doamne, ia de priveşte cam ce „lucruri duhov-niceşti” se petrec la Oficiul canonico-juridic al BOR!!!...

Ei, şi... ca să fie ei, preoţii parohi puşi „sub acoperire”, „sfinţii sinodali”, au încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice (!!!) un PACT, un „Protocol”, chipurile, de... COLABO-RARE!!! Nr 89344 din 20 nov 2012. Şi... ATENŢIE!!!... la ce spune textul Circularei 1064/2013, emisă în baza PACTULUI:

„MONITORIZAREA FENOMENULUI ÎNCĂLCĂRII Legii 103”... bla… bla… ”VA CONSTITUI UNUL DINTRE CA-PITOLELE OBLIGATORII ALE RAPOARTELOR DE ACTIVI-TATE ALE PREOŢILOR/ PROTOPOPIATELOR!!!”

Analizaţi şi singuri, oameni buni! Voi enoriaşilor care cotizaţi la primul scîncet patriarhal! Vedeţi şi voi, cam cu ce sînt OBLIGAŢI să se ocupe preoţii pe care noi îi susţinem

61

financiar!!!... Cam ce ORDINE dau latifundiarii din Deal, care nu încetează a vă gargarisi non-stop cu lozinci mieroase, lansate de la Amvon, despre... iubirea de semeni!

Vă ameţesc cu sloganuri lacrimogene, cerşidu-vă în fapt şi ultimul crăiţar, dar nu vă spun că ei, „sfinţii” din Sinodul Bor (Bor SRL; cel mai mare SRL din România, care însu-mează, zice-se, peste 18 milioane de membri, cu tot cu pruncii din scutece, pe care „sfinţiile” lor, clericii, deja i-au trecut în custodia lor fără să-i întrebe dacă şi ei vor), au încheiat un „Protocol”, adică mai limpede spus, un PACT drăcesc cu... Ministerul Finanţelor Publice, mai precis cu Garda Financiară! (Aflăm asta chiar din conţinutul textului Circularei de mai sus, iar eu am aflat asta pe propria-mi piele!!! N-aş mai fi aflat-o!!) PACT în baza căruia, scumpii noştri „tătici”, preoţii parohi, duhovnicii noştri, cărora noi le încredinţăm toate necazurile noastre, multele noastre zeciuieli deloc de neglijat - mai un „bănuţ” la o înmormîntare, mai la un Botez, mai la o nuntă, mai la o sfeştanie, mai un Acatist acolo, ba încă şi o „mică atenţie” pentru drumul spre Rai, ori un „bănuţ al văduvei” pentru „Catedrala Neamului” (al cărui neam?) şi altele -, preoţii cărora noi le încredinţăm sufletele noastre, sînt însărcinaţi (prin Circulara al cărei text vi l-am transliterat mai sus), sînt obligaţi chiar, de către mai-marii din Deal, să ni le vîndă. Sufletele!!! Şi asta cam aşa:

Tu, creştinul de rînd, mergi care va să zică la preot şi-i încredinţezi tainele tale. Îi mai zici cu ce te ocupi, îi mai povesteşti că, uite mai pictezi şi tu o Icoană, mai faci şi tu o candelă, cîte-o cruce pictată/sculptată - că, Slavă lui Dumne-zeu, acesta ţi-e talatul dăruit de la... Părintele Luminilor, ca să te poţi hrăni şi tu, copilul Lui! -, şi pentru că eşti creştin, şi ortodox pe deasupra, şi ai cultul Icoanelor, a Sfintelor Moaşte, a spovedaniei, a încrederii oarbe în duhovnicul tău - preotul cătunului, învăţătorul şi povăţuitorul tău, duhovnicul tău -, îi încredinţezi, cu credincioşie, toate ale tale... După care el, preotul, poate chiar duhovnicul tău - după cum spuneam; şi după cum îi cere Circulara din Deal -, la scurt timp, o dată la

62

trimestru (conform obligativităţii ce decurge din textul Circularei „canonico-juridice”) se transformă din preot în popă, din duhovnic în Iudică (adică un Iuda mai mic; şi-o să vedeţi de ce... e mai mic!), şi... pac la ţidula veselă!!!...

„Băiatu-n sutană”, adună toate cîte i le încredinţezi tu, de bună-voie şi nesilit de nimeni, la spvedanie, după care întocmeşte un tabel în care este înscris numele tău, îndelet-nicirea ta, adresa ta, etc, o adevărată „NOTĂ INFORMA-TIVĂ” a la Securitatea comunistă!!! După ce, cu „sîrguinţă duhovnicească”, întocmeşte tabelul, preotul devenit mai întîi popă şi după aceea Iudică, te va „raporta” lui Iuda hrăpăreţul. Iuda hrăpăreţul la rîndul lui, prin mijlocirea slugarnicilor lui servitori de Curte (mulţi ajunşi „prematur” în funcţii cheie în administraţia „Raiului din Deal”, trepăduşi care le-ar vinde şi pe propriile lor mămici pentru niscai „zaharicale” de Palat), te va vinde, pe mai puţin de 30 de arginţi, Gărzii Financiare, conform Pactului (drăcesc) încheiat în 20 nov trecute fix (2012).

Şi ascultaţi mai departe logica „sfinţilor din Deal” (a „prea-fericitului”, a înălţimilor lor episcopii şi a toată suflarea Sinodului... ”sfînt”): „Eficientizarea eforturilor de combatere a eludării Legii 103/1992 este direct proporţională cu numărul de persoane implicate în DESCOPERIREA acestor FAPTE de Comerţ ILICIT”. De aceea: „SARCINA identificării operatorilor economici care încalcă Legea 103”… bla... bla... ”va fi a PREO-ŢILOR din Parohii!!!”, zice Circulara.

Citesc textul Circularei şi… mă crucesc! La propriu! Şi, totodată, mă îngrozesc! Care va să zică, aşa arăta IN-CHIZIŢIA!!!

Eii, iată că a trebuit să trăiesc eu anul de graţie al Domnului, 2013, ca să aflu cam care-i rostu’ preoţilor pe lumea asta, cît şi în Biserica pe care eu o credeam a fi a lui Hristos! Şi unde mai pui că, încă din pîntecele maicii mele, şi-apoi de cum am descins în lumea aceasta şi-am făcut ochi, am urmat şi-am mers... într-un prezent continuu, păşind cu credincioşie în credinţa ortodoxă a străbunilor mei - care m-au învăţat că

63

Biserica Ortodoxă este Sfîntă şi Dreaptă şi în ea îţi găseşti Pacea şi Bucuria, şi numai în ea Îl găseşti pe Domnul Hristos!

Şi-acum ce descopăr în ea? Lupi în piei de oaie! Şi eu care, „ca un neghiob ce sînt”, „om limitat”,

CREDEAM că ducîndu-mă la Biserică, ducîndu-mă la preoţii Bisericii, mă duc la Dumnezeu şi la Sfinţii Lui, şi mă încredinţam preotului (pînă la descoperirea Circularei!! Şi pîn’ să „mă calce” în mod repetat şi abuziv, comisarii Gărzii, trimişi la „solicitarea expresă” a „păstorilor mei!!!”), mă încredinţam duhovnicului, crezînd că-i omul lui Dumnezeu (aşa cum m-au învăţat părinţii mei, credincioşi Bisericii Ortodoxe şi supuşi Scripturii şi învăţăturii ei, din neam în neam) şi nădăjduind că eu merg pe... Cale! Dar, din păcate, personal, într-un final dramatic, „graţie” slujitorilor din capul Bisericii, graţie decidentului IUDA - care m-a vîndut pe mai puţin de 30 de arginţi (deh’, doar eu nu eram Hristos ca să valorez atît, eram doar unul dintre copiii Lui!!!) - m-am ales cu mult-prea-multe şi mult-prea-costisitoare drumuri la Garda Financiară!!! Cu mult prea multă ZDROABĂ! Graţie „iubirii nemăsurate” a „fraţilor” mai-mari şi a „tăticilor” care... n-aveau loc de mine pe planetă. Şi, uite-aşa, „băieţaşii de băieţaşi în sutană”, „m-au ras, tuns şi frezat”, scoţîndu-mă din „arenă” cu mîinile comisarilor GF... iar ei, „sfinţii slujitori” ai Altarelor (cui?), nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase!!! Zic ei! Şi zicînd, triumfă şi-şi freacă mîinile, bucurîndu-se şi savurînd VICTORIA (de moment) pe care-au obţinut-o asupra unuia... ”dintre aceştia mici ai Mei!” Halal Victorie!!!... ”fraţii mei” mai mari! Cinste vouă!!!, sinodalilor!

„SĂ NU VĂ CEREŢI IERTARE - ŞI MIE-MI PARE RĂU!, TOTUŞI, ASTA NU ÎMI ESTE DE NICIUN FOLOS. NU VĂ AŞTEPTAŢI SĂ VĂ VORBESC CU DRAGOSTE - TOŢI CEI CE SCOT SABIA, DE SABIE VOR PIERI!”

(Raluca Neagu: poet şi prozator)

64

Eu m-am ales de pe urma „afacerii mele” şi-a ortodoxiei, aş putea zice (dacă mă gîndesc că sinodalii sînt diriguitorii ei!), doar cu... un suflet contorsionat de durere! Căci cei ce-şi spun ortodocşi, şi şi-L arogă loruşi pe Dumnezeu ca a fi numai şi numai al lor, ei, urmaşii arhiereilor care L-au răstignit cu sînge rece pe Hristos, nu le-a fost lor deloc greu să mă răstignească şi pe mine (ultima oiţă din Turma LUI) pe altarul lăcomiei lor! Asta după ce eu i-am cinstit cu credincioşie pe preoţi, cinstindu-i ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, ducînd, într-un prezent continuu, ani de-a rîndul, daruri şi obolul meu, la măsura şi peste măsura posibilităţilor mele, încredinţată că-I duc lui Dumnezeu: „ale Sale dintru ale Sale!”... ca şi preoţii, slujitorii Altarelor, să aibă hrană din destul de pe urma Altarului (aşa cum zice Scriptura), dar...

Constat acum, în anul Domnului 2013, că nu am fost şi nu sînt pentru ei, decît: UN CÎRLAN numa’ bun de JUNGHIAT... pe la spate!! De către făţarnicii sinodali, lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, care-mi propovăduiesc mieros, iubirea de semeni, smerenia, facerea de bine!!!... ”siluirea de mamă!!!”... ”mama mamii lor!” de neisprăviţi.

Iartă-mă, Doamne! Tu Cel ce ierţi toate! Şi care SINGUR ştii suferinţa şi durerea bietului meu suflet oropsit de vajnicii slujitori ai Vrăjmaşului, din pricina cărora am căzut, mai întîi bolnavă la pat şi apoi în grea deznădejde! Căci...

...ca „răsplată” a credincioşiei mele, mai-marii Bisericii, mi-au făcut mie - un copil al Bisericii Ortodoxe -, „Sfinte Masluri” (pe întreg parcursul „Anului Omagial al Sf Maslu, 2012) şi „strigări” către „sfînta” Gardă Financiară, sperînd ei că... mă vor „lecui” de „cele rele” ale mele, de „neascultare”, de „încălcarea legii 103” şi nădăjduind ei, totodată, că... vor elimina „concurenţa” pe care le-o făceam eu, ultimul muritor de rînd, cu cei 60-100 de lei pe zi încasare (în urma activităţii mele, care încălca, „flagrant!!!”, legea 103; lege care, în fapt, încalcă ea FLAGRANT drepturile cetăţeanului! Dar... cui îi pasă?, atîta timp cît ei, BORu’ „fac legea” - că Bor este, în fapt, un Stat în Stat, şi BORu’ e dumnezeu între dumnezei, iar

65

sinodalii sînt domni şi stăpîni peste toată „prostimea” ortodoxă, pe care-o abureşte după cum poftesc ei..)! Sume din care, eu trebuia să achit taxe şi impozite către... Ministerul Finanţelor Publice (către cei care încheiaseră Pactul cu BORu’!!! BOR care are Nje scutiri de taxe!!!)!!! Apoi, tot din aceşti bănuţi trebuia să plătesc şi un contabil - că aşa mă obliga o altă Lege -, trebuia să achit chiria spaţiului - super-mega-exorbitantă, comparat la condiţiile de comfort! -, să achit apa, lumina, gunoiul, mai un gaz iarna, mai un... mai un ce, Doamne? Şi de unde bani? Eu ce să mai duc acasă? Cu ce să-mi mai achit şi eu, ca tot omul, hangaralele casei? Cu ce să-mi mai cumpăr, Doamne, aspirina care-mi trebuie ca să-mi treacă durerea de cap provocată de sinodali?

Şi ce să-Ţi mai aduc ŢIE, Doamne al meu, la... Altar??? Ce, Doamne??? Că nu mai am decît un imens morman de liste cu creditori, Procese-verbale cu amenzi de la GF - emise în baza „legii 103” -, un proces în instanţă legat de... ”subiect” şi... în rest... un munte de NĂDUF şi de ZDROABE!!!, pricinuite de cei de la... ”Ministerul Iubirii”, care sînt diriguitorii „dragostei şi a iubirii de semeni” şi care-mi împart mie cu largheţe din... prisosul inimilor lor, cu o nemăsurată „dragoste!”, atît de multă „iubire!!!”...

Slavă, Ţie, Doamne al meu! Auziţi, oameni buni, ce zice textul Circularei emisă de

minţile „sfinţilor” din Sinod! Zice cum că preoţii TREBUIE să se facă PÎNDACI şi INFORMATORI şi să VEGHEZE la „respectarea legii”, fiindcă cei îndrituiţi a face aceasta, anagajaţii GF-ului adică, ai statului, „au lacune!”, în zisa sinodalilor. Drept pentru care, în spirit de „solidaritate frăţească” faţă de „neputincioşii” comisari ai GF, ca să le acopere „lacunele şi neputinţele” comisarilor GF, toată suflarea preoţească - şi Slavă Domnului!, că multă este!!! -, TREBUIE să-i „sprijine” pe comisari, să-i ajute „să pună mîna” pe creştinii care „nu fac ascultare” de biserica-mamă - scumpa de ea!!! - şi de Monopolul instaurat preferenţial de către Sinodul Bor, într-o ţară cu o „democraţie originală”,

66

undeva în Europa, într-o Românie în care drepturile cetăţeanului de rînd sînt doar cu titlu onorific în Constituţie, iar drepturile unora - ale sinodalior, spre exemplu - sînt mai drepturi decît ale altora, toţi fiind însă cetăţeni ai aceleiaşi Patrii... Patrie care, mie ca persoană juridică (şi fizică) îmi percepe taxe la greu, iar BORului ca persoană juridică, nu-i ia niciun şfănţuc pentru multe dintre activităţile desfăşurate, ba, dimpotrivă o ocroteşte şi-o cocoleşeşte, o gratulează generos cu aberaţii legislative gen, Legea 103/1992, şi mai pune şi cireaşa pe tort cu „Pactul drăcesc” 89344 din 20 nov 2012!!!

Ba încă, Statul de Drept, după ce-i dă de la Buget, Bisericii, bani pentru salariile clericilor, îi mai dă Bor-ului bani pentru Catedrala nu-știu-cărui-neam (?!), ba pentru aşa-zisele Asociaţii de Caritate şi Aşezăminte Sociale (care-s cu sutele, multeee, apărute ca ciupercile după ploaie!!!, inutile celor pentru care sînt destinate, în sensul că numărul celor care beneficiază de ele, este extrem de limitat, comparativ cu cît se trîmbiţează şi se umflă-n pene diriguitorii), dar bine garnisite cu bani de la Bugetul de Stat ori de pe la „filantropii” (care n-ar arunca un şfanţ în şapca unui cerşetor, a unui bătrîn neputincios care-i iese-n drum, dar, în schimb, ar da cu nemi-luita - că oricum nu dă de la ei!! - bun bănet pentru ZIDURI RECI, ori pentru împopistrocirea sinodalilor cu veşminte înzorzonate) şi de pe aiurea...

Ordinul sună clar: „Monitorizarea fenomenului încăl-cării Legii 103” ... bla... bla... bla „VA CONSTITUI UNUL DINTRE CAPITOLELE OBLIGATORII ALE RAPOARTELOR de ACTIVITATE ale PREOŢILOR/ PROTOPOPIATELOR!” Aşadar, nu tu obligativitatea preoţilor de a face Liturghia, nu tu obligativitatea lor de a săvîrşi Sf Maslu pentru cei bolnavi, nu tu Slujbe şi Rugăciuni pentru încetarea ploilor cu grindină - care s-au abătut, din ce în ce mai des şi mai aprig, asupra României noastre -, nu tu obligativitatea ca preoţii să meargă pe la casele oamenilor şi să caute să-i ajute cumva pe cei foarte săraci şi disperaţi, pe cei depresivi, şi să-i scoată din necaz cu rugăciunea, poate „să le scape” şi cîte-un bănuţ acolo, o bucată

67

de pîine, să-i mîngîie cu-o vorbă! Nimic din toate acestea!!! Ci, activitatea, cu prioritate, OBLIGATORIE, a preoţilor din Parohii, TREBUIE să fie aceea a... DELAŢIUNII!!! A turnării, a vînzării semenului lui! A turnării fratelui lui (mai mic şi mai prost, mai „neascultător” şi mai nepriceput, chipurile, în ale legislaţiei Europene dintr-un Stat de Drept..) la Garda Financiară... de către cei ce au transformat Biserica în... „Jandarmerie Ortodoxă!”

Aşa biserică mai zic şi eu!!!... În fapt, prin Circulara emisă din Deal (de către minţi

bolnave de ură şi de lăcomie), li se cere preoţilor parohi din subordinea sinodalilor, ca obligaţie „sfîntă”, „să te tragă de limbă”, poate chiar în scaunul de spovedanie (că deh’, ce nu-i zice amărîtul de creştin duhovnicului său!), şi apoi, „să te dea” „pe tavă”, mai sus, superiorilor săi, „sfinţilor din Deal”, că ei ştiu mai bine cele ale lui Iuda, ei ştiu bine „drumul” spre... GF! Că doar ei au fost la „negocieri”, la Sediul acestora, ei au pus „ţara la cale”, ei au stabilit „preţul vînzării” şi ei au încheiat Pactul (diavolesc) cu Garda Financiară („cea neputincioasă” , în zisa Sinodalilor - după cum reiese din textul Circularei -, care „subliniază” că, această Institţie „nu ar avea capacitatea” de-a depista agenţii economici care „încalcă” Legea!!!)! Iar tu, ortodox imbecil (e doar cazul meu!), te duci la spovedit ca un mieluşel care nu ştie că va ajunge curînd la... TĂIERE! Trufanda pe masa Gărzii Financiare, spre deliciul ORGAS-MIC al CĂLĂILOR din Sinodul însetat de... pofta de sînge... şi care, spre a şi-o satisface, au ordonat Gărzii... ”UCIDEREA PRUNCILOR!!!” Aşa sfînt Sinod, mai zic şi eu!!...

Tu, individ idiot, creştin-ortodox (repet, e doar cazul meu!) te duci la preot şi-i încredinţezi toate tainele tale, ca unui tată iubitor, nebănuind, bietul de tine, că te dai, de bună-voie, unui Iuda al vremurilor tale! Iuda care te va vinde curînd!!! (Nu e şi cazul duhovnicului meu, cu siguranţă! De ce spun asta? Pentru că, el însuşi a fost prigonit pe nedrept şi încă mai soarbe tăcut, amarul pelinului oferit de Sinod într-un „Potir

68

plin cu cucută”) Şi te va vinde, DOAR o dată pe trimestru!, că mai des de-atît nu prevede „litera” Circularei 1064/2013!!!...

Care va să zică, dacă tot „am terminat-o” cu „Anul omagial al Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, 2012” (aşa încît nu mai e picior de bolnav în teritoriu de la atîta „întrajutorare şi mirungere”, şi nu mai e pe suprafaţa Românicii noastre dragi, nici picior de bolnav sau sărac, că deh’, s-au ostenitără clericii la îndemnu’ „stăruitor” al mega-fericitului patriarh Dănuţ - în zisa unui amic de-al meu -, griju-liu nevoie-mare faţă de „supuşii care i-au căzut la împărţeală”, şi graţie „intervenţiei urgente”, acolo unde a fost nevoie, a aşa-ziselor Asociaţii de Caritate ori a Organizaţiilor „non-profit”, „filantropice”, patronate de Bor SRL - cu mulţi bani de la Bugetul de Stat, în primul rînd, că deh’, Statu-i filantrop faţă de Biserică, şi dă, că doar... nu dă de la el!!!), să ne în-deletnicim acum cu acordarea cinstei „cuvenite”... ”împă-raţilor” şi.. să-i dăm „CEZARULUI din Deal” ce-i al... ”Ceza-rului” Lui şi numai lui? Ooo, nu! Nu doar lui, ci... şi acoliţilor lui!

Adică, să-i dăm „sfîntului Sinod”, BORului, printr-o neconstituţională Lege (dar, cine are urechi de auzit?!!!), Legea 103/1992, revizuită şi readăugită, dreptul „EXCLU-SIV” de a se înfrupta din roadele exclusivităţii, a acestei aşa-zise Legi, şi de a se îmbuiba, cu prisosinţă, din toate bunătăţile lumii, fără să-i percepem taxe şi impozite către Bugetul de Stat - aşa cum se percep muritorilor de rînd -, şi să-i mai cadorisim pe Sinodali şi cu mulţi, nepermis de mulţi bani de la Buget pentru nu-ştiu-ce-aberaţii patriotarde, să le dăm sinodalilor salarii cu muuulte zerouri, plătite tot de la Buget (că deh’, „ei e în slujba comunităţii!” şi „fac osteneală” - şi asudă la greu, în „slujba” semenului, după cum se poate vedea şi din Textul Circularei 1064/ 2013!!!, nu?) Să le dăm, să le dăm, să aibă, să nu ducă nicio lipsă, că... doar au depus „votul sărăciei de bună-voie!!!”...

„(Luxul afişat, opulenţa - limuzinele de lux, deplasările excesive în străinătate, personalul pus la dispoziţie,

69

îmbrăcămintea şi încălţămintea achiziţionate de pe la Case de Modă cu ştaif, aurul şi pietrele preţioase afişate făţiş de sinodali şi acoliţii lor, condiţiile de locuit din „obedientele chilii”, telefoanele mobile şi multe alte „nimicuri” care frizează ridicolul - mai-marilor Bisericii, sinodalii din Ro, contrastează FLAGRANT cu mesajul creştin de austeritate şi smerenie, emanat şiretelnic de la Amvon - şi mai nou, trîmbiţat zornăitor de la „Privata TiVi”, susţinută tot din banii „prostimii” - şi, totodată, contrastează cu starea de sărăcie şi de sărăcire a populaţiei româneşti!)”

Să-i dăm, aşadar, „Sinodului sfînt” o LEGE prefe-renţială, 103/ 1992 - revizuită, „îmbunătăţită” sistematic şi readăugită preferenţial -, o Lege în baza căreia BOR poate să pună Monopol pe ceva ce, nici măcar n-a avut vreodată: Drep-turi de Autor pe... Icoană, pe Cruce, pe Coşciug şi Morminte (apropos de morminte: vă aduc în atenţie, celor acre vreţi să interziceţi Cimitirele Private, că Însuşi Hristos, a fost înmormîntat într-un Cimitir Privat, al lui Iosif din Arima-teea!!! Luaţi-aminte, aşadar!) şi altele... Îi dăm toate astea, dar... să nu-i luăm, Doamne feri!, care cumva vreun şfănţuc pe post de taxă şi impozit! Să nu-i percepem taxă, nici impozit pe niciuna dintre cele Njde activităţi pe care le desfăşoară Sinodu’ Bor, prin Njde firme deţinute de către scumpii sinodali! Să nu fim haini şi să le percepem taxe! Haideţi, fiţi creştini!!!... Şi...

Haideţi să-i dăm „Sinodului sfînt”, în baza „legii 103”, „jetfa de sînge” a „copiilor neascultători” ai Bisericii, printre care, CEL DINTÎI (de data aceasta!!!), sînt eu: Antoaneta! (sîc!)

Să-i dăm „Sinodului sfînt” drept „jertfă de sînge!”... ”prunci ortodocşi!”

Să facem aceasta „uniţi în cuget şi-n simţiri!” Deo-potrivă Sinodalii Bor şi comisarii GF - reprezentanţii Statului de Drept! Alăturaţi-vă şi voi, „fraţi creştini!” Daţi o mînă de ajutor în... prinderea „infractorului!” Nu-i lăsaţi pe clerici să ostenească singuri, pe „Ogorul Nebuniei!”...

Aşa aţi auzit voi, sinodalilor că spune Hristos? Ce „scriptură” aţi citit?

70

Toată stima... stimabili sinodali!!! Arhiereilor!! Ierar-hilor, care n-aţi mişcat poziţia „preţioaselor” voastre engol-pioane, nici măcar cu-o centimă în Şedinţa Sinodală, la auzul textului Circularei 1064/2013! Care n-aţi scos un pîs să luaţi atitudine creştinească întru a opri... ”Uciderea Pruncilor!”...

Nu v-aţi ridicat în picioare, ca scoţîndu-vă de la piept engolpioanele voastre preţioase, să luaţi atitudine faţă de TEXTUL Circularei şi faţă de cel ce l-a întocmit. Nici măcar unul dintre voi n-a zis: „Eu nu sînt de acord cu acest Text! E un Act Criminal! E NEORTODOX! Imi scot engolpionul şi abdic din Scaunul Episcopal, fiindcă a fi de acord cu textul Circularei, pe mine, episcopul X, acest lucru mă dezonorează, preafericirea voastră!!! Iată depun inaintea Sfinţiei voastre, prefericite Patriarh, engolpionul meu şi toate pectoralele mele, şi las liber Jilţul şi Palatul episopal în semn de protest pentru un asemenea Text, pentru o asemenea... Circulară! Şi abdic, din calitatea mea de arhiereu şi păstor, fiindcă textul Circularei acesteia nu-mi sună, deloc, creştineşte! Nu-mi sună deloc ORTODOX! Eu nu pot să fac aşa ceva semenului meu! Mă dezbrac eu însumi de hainele cu care sînt îmbrăcat, mă lipsesc cu bucurie de engolpion şi de scaunul episcopal şi merg în Piaţa Publică să-mi pun cenuşă-n cap - precum odinioară ninivitenii -, şi mă rog pentru voi, confraţii mei, să vă lumineze şi pe voi Domnul Hristos, Capul Bisericii, Stăpînul nostru, ca nu cumva să faceţi voi una ca aceasta, celor care ne-au căzut la împărţeală! Eu plec din prezidiu, pentru că nu vreau să am parte cu voi la nelegiuiri!” N-am auzit să fi zis careva, vreun episcop, măcar unul dintre cei prezenţi la acea „epocală Şedinţă Sinodală”, aşa ceva! Nu! Ci, ei îşi poartă, pe mai departe, „cu demnitate creştinească” engolpioanele, însemnele distinctive de „întîi-stătători” ai Bisericii Ortodoxe, păstrîndu-şi confortabilele jilţuri de arhierei, fără să se ruşineze de starea lor...

Iar eu, minunîndu-mă de neruşinarea voastră, mă deplîng pe mine pentru c-am avut şi-am crezut în astfel de păstori şi învăţători, şi, totodată, vă deplîng şi pe voi, pentru „neputinţele” voastre şi mă rog Bunului Dumnezeu să pună capăt obrăzniciei voastre!

71

13 (!!!) Februarie vs Vizita mea la GF

Primesc o „Invitaţie” la… ”spectacol!” Gratuit care va să zică!!!... Aşadar, să mergem! Cum poţi refuza o invitaţie?!! Cînd

eşti invitat (!!) undeva, nu-i frumos să refuzi, nu? „Protocolul” o cere...

Eii, nu vă hazardaţi aşa! Nu vă daţi cu părerea, nici nu mă invidiaţi pînă nu vă spun unde urma „să-mi beau cafeaua” în ziua de 13 (!) februarie 2013, la ora 9,00 dimineaţa!! Aşa de cu zori!!!...

Unde? Pariu că nu vă trece prin minte!... Aveţi permisiunea mea la 3 încercări... Da’, hai că am decis să nu vă las prea mult să vă bateţi capul cu mărunţişri „ieftine”... că poate aveţi treburi mai interesante de făcut! Unde credeţi că am fost „invitată” să-mi petrec ziua de 13 februarie? Unde altundeva decît la...

GARDA FINANCIARĂĂĂ!!!... Nu-i aşa, dragiilor, că nu vă trecea prin minte varianta

aceasta? Recunoaşteţi! Nu vă face nimeni nimic!... Dap!... La Garda Financiară! Scumpii de ei!!!... Biata de mine!... Începe... ”dansul!” Să cînte muzica!!!...

..................................................................................................

Unii primesc invitaţii la Operă, alţii la Concerte rock, eu... la Garda Financiară!!! Ce să fac şi eu?! Dacă alt fel de INVITAŢIE n-am primit? Na, asta e! Tre’ s-o onorez! Şi... să mă mulţumesc cu ce-mi dă Domnul! Că doar datorită „oamenilor Bisericii”, a „înalţilor prelaţi” şi graţie „iubirii de semeni” şi „întrajutorare frăţească” (Nu? Parc-aşa trîmbiţează mega-fericitu’ pe mult-prea-răspînditele unde ale mult-prea-zgomotosului post TiVi, spre aburirea credincioşilor „nea-mului”...) a sinodalilor, mi-au adus „vornicii” comisari ai GF,

72

această... INVITAŢIE!! Şi ce mă mai gratulează „fraţii” mei mai-mari!! Tiii!!! Ce mai ... fericire, pe mine!!! O dată la trimestru, eu sînt „gratulată” cu-o vizită „de curtoazie” a oamenilor legii (??!) - comisarii GF, care-mi fac vraişte-n bătă-tură, scotocind, ei ştiu după ce (că eu nu), mai ceva ca la Sile Cămătaru - vizită care se lasă, mai apoi, după scotocire, cu o... INVITAŢIE!!! La ei acasă. La Sediul GF. Fain! Mai fain nici că se poate!!!...

Tre’ să merg acolo cu tona de hîrţogăraie (hîrţogăraie care-a mai fost verificată şi în urma cu 3 luni şi răs-verificată şi în urmă cu 6 luni ş.a.m.d..), cu contabila firmei după mine (că, deh’ tre’ să răspundă iar şi iar la Njde întrebări stupide, la care a mai răspuns şi în urmă cu 3 luni, şi în urmă cu 6 luni, şi a mai răspuns de fiecare dată cînd am avut... INVITAŢIE la GF), să merg cu... poate ar trebui, de astă dată, să-mi iau şi... avocatul! Căci cu aceşti „domni” (...), nu se ştie niciodată, dacă nu cumva ai nevoie de apărător!!! Dar... de unde să iau avocat? Căci pe cel pe care-l avusesem, tocmai l-am pierdut! Cum? Păiii, ghinionu’ meu! Era ucenicul „înaltului!” „Înalt” care în „dragostea lui frăţească” îşi amintise că are faţă de mine, „sora lui” mai mică, o „misiune” de îndeplinit! Şi fiindcă eu încă existam în „ZONA INTERZISĂ” mie, a decis să-şi împlinească „misiunea” faţă de creştin-ortodoxul care eram eu, şi să mă desfiinţeze. Să mă „killărească!” Cu „mîinile curate!” Adică prin mîinile altor „călăi”. Aşa cum şi Ponţiu Pilat „şi-a spălat mîinile”, spurcatele lui mîini, cînd a decis RĂSTIGNIREA Domnului HRISTOS!!! (Nu, nu el, Ponţiu Pilat, făcuse aceasta! Nu!!! Nu în mîinile lui se afla decizia de A FACE sau de a NU FACE lucrul acela oribil! Nu el, Ponţiu Pilat, era mai-marele Cetăţii!! Nu el l-a răstignit pe Hristos! Nu! Ci, vezi Doamne, mulţimea iudeilor! Cît de tare te-ai amăgit, Pilate!!! Cît de tare vă amăgiţi, cu subterfugii ieftine, voi „pilaţii” mei!!!)

Dar... nu-i bai! Nu-i bai că nu mai am avocat! Un făţarnic mai puţin în viaţa mea! Mergem la GF şi fără avocat! În fond, asta-i „lupta mea”, nu a lui...

73

Nu era prima oară cînd mă „invitau” la ei, drăguţii! „Mă placeau” ăştia de la GF, mai abitir decît pe ultimul infractor din România, mai mult decît „i-au plăcut” pe Regii Asfaltului şi ai Bordurilor - care „umflară” nestigheriţi banii de la Bugetul de Stat! Asta ca să dau doar un exemplu! Păi cum să nu „mă placă” dacă „am călcat” pe bec!!! Aşa păţeşti cînd eşti mic-mic, cînd eşti „gîndac” şi nu stai în ierbarul tău! Cînd eşti „un nimeni” şi încalci „teritorii marcate” de către GANGSTERI, nu prea mai ai cale de ieşire şi ajungi în „in-sectar” Eşafod scrie pe tine! Căci, după ce ei, GANGSTERII, încearcă să te intimideze în fel şi chip, după ce încearcă prin strategii „subtile” să te convingă să-ţi iei calabalîcu’ şi să dispari, să „părăseşti (dracului!!!) ZONA”, dacă „nu te-au convins” prin „metodele lor” - ohooo!!! -, trec la Planul B. Îţi împletesc „cunună de spini”, te „încoronează” fain-frumuşel cu ea, îţi pun „hlamida” şi te predau, spre „răstignire” şi „împungere cu suliţa în coastă”, pentru „actul final”, „par-tenerilor” lor, gealaţilor de la Garda Financiară!...

Scumpii de ei! Cît de mult mă iubesc!! Şi unii şi alţii!! Dar cît de mult am ajuns să-i iubesc eu!! Şi pe unii şi pe alţii!!!... deşi, parol, „băieţii” de la GF, s-au arătat cu mult mai „umani” decît sinodalii...

Într-un noiembrie sumbru, Sinodalii, s-au adunat, au ţinut „sfat” şi au încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice (Garda Financiară - cea care ar trebui să-i ridice pe mulţi dintre sinodali, unul cîte unul, şi să-i ducă la Sediul lor, în vederea verificării fiscale pentru averile şi firmele ce le deţin camuflate în Asociaţii Filantropice ori Asociaţii de Caritate, făurite din „smeritele” lor salarii de bugetari, de „bieţi clerici” ai BOR, care-au depus votul sărăciei) un PACT. Pardon, „un Protocol” de... ”colaborare!” (Ce interesant sună: COLA-BORARE!!! Unde, oare, am mai auzit eu termenul acesta? A... da! La Securitate!!! Acolo erau numiţi unii, colaboratori!!! Hmm...) Protocolul nr 89344/2012. Şi în baza acestui PACT - drăcesc!; scuzaţi, vă rog! -, în urma acestui „Protocol de colaborare”, Patriarhia (prin preoţii parohi, care au

74

OBLIGAŢIA - „pastorală!!!” - de a sta la pîndă, de a urmări care dintre enoriaşii lui fac Icoane, cruci, veşminte, şi apoi să întocmească liste cu „evazioniştii”, cu cei care încalcă „teritoriile de acţiune ale Patriarhiei”, şi să le predea la Protoierii, şi capii Protoieriilor, protoiereii, să le predea mai departe la Cancelaria Patriarhiei) predă „pe tavă” pe... ”eva-zionişti!!”

De’, cică au încheiat acest „Protocol de colaborare” cu GF-ul, fiindcă Garda „nu ar avea... capacitatea” de a „depista” - în zisa Sinodului Bor; scuzaţi „sfinţiile voastre”, dar nu-i pot zice Sfînt; Spuneţi-i voi! Voi sînteţi obişnuiţi cu spusu’ fără fond - „evazioniştii”. Drept pentru care, sinodalii, au ţinut „sfat” şi au hotărît să pună „început bun duhovniciei”, gîndind că prioritar pentru preoţii parohi, nu mai este Slujba Liturghiei, nu mai este Rugăciunea, nu mai este Sf Maslu pentru bolnavi! Nu! Nimic din toate acestea nu mai este prioritar! Ci, prioritar este ca preotul paroh, să stea la pîndă, sau, poate chiar să-i tragă de limbă, la spovedanie, pe enoriaşi, şi să vadă cu ce se ocupă. Şi dacă cumva, constată că, printre enoriaşi există careva care sculptează cruci, sau pictează Icoane spre a le comercializa în vederea cîştigării vreunei bucăţi de pîine, acesta,”evazionistul” să fie deferit Gărzii!!! Dar nu direct de către preotul paroh. Nu! Ci, mai întîi preotul întocmeşte o listă, pe care o predă la Protoierie, ca mai apoi protoiereul, adunînd toate listele de la toţi preoţii din eparhie, să facă un listoi şi să-l predea la Cancelarie. După care, Cancelaria, prin „sîrguincioşii ei slujbaşi”, să întocmească un şi mai mare listoi, pe care după semnare şi parafare de către un „înalt”, de către un „Înalt PREA... sfinţit” - cum ar fi Ciprian Cîmpineanu (delatorul meu din perioada 2011-2013) -, să-l predea Gărzii! Iată, aşadar, ce frumos, ce „canonic” „se lucrează” în „sfînta Patriarhie!!!” Cît de disciplinat!!! Cîtă „organizare” în „Sfîntul Sinod”, pentru „grija” faţă de „cei care le-au căzut la împărţeală!”...

Au semnat un „Protocol”... Aşa că, neavînd altă treabă (Ce treabă să aibă ei acolo în

Deal?? Decît să numere banii adunaţi prin „COLECTĂ”, din vînzarea colportajului de la cele N’jde Magazine din Bucureşti,

75

ale Patriarhiei.Ro şi pe cei adunaţi din Cutia Milei ori din vînzarea maculaturii cu titlu pompos: „Lumina”... pe care nimeni n-ar da preţul unei „hinginerice” dacă nu ar fi băgată cu anasîna pe gît preoţilor din parohii...), după ce-au terminat de numărat banii din „colectele enumerate mai sus, ca să aibă grijă de „paza minţii”, şi-au căutat şi ei ceva cu care să se ocupe şi, se ocupă cu: DELAŢIUNEA! Mai exact, cu... ”Uciderea Pruncilor!”, avînd în vederea că eu sînt unul dintre copiii Bise-ricii Ortodoxe, Biserică pe care ei, delatorii mei, o „moderează” după poftele lor! Şi... cam au!...

Şi cum eu am fost „o oiţă rătăcită” care nu a respectat aberaţia cu titlu’ de Lege (103/92; e vorba despre un flagrant Monopol, pe care Patriarhia l-a pus pe Obiectele de Cult: cruci, veşminte, Icoane, candele, lumînări, etc), ei, mai-marii „Sino-dului sfînt” au decis: Răstignirea mea! Doar că nu m-au răstignit ei, cu mîinilor lor! Nu! Ei au fost doar pe post de IUDA! Ei doar... m-au vîndut, spre răstignire, comisarilor GF! Frumos lucrat!!!...

Speram să rămîn doar cu Răstignirea!... Am scăpat nekillărită de cei de la GF (spre disperarea şi

furia sinodalilor), căci Dumnezeu nu a îngăduit ca „securea Gărzii” să-mi taie gîtul şi să-mi cadă capul, chiar dacă financiar m-am ales, de fiecare dată, la fiecare control, de N ori cu cîte o amendă consistentă pe „Legea Fărădelegii” 103/ 92. Căci la GF nu scapi netaxat. La ei e ca-n bancul cu iepuraşul: de ce ai căciuliţă, de ce n-ai căciuliţă?!! Treaba era că oricum ieşeai la controlul operativ, tot plăteai. Fie că erai sau nu vinovat! Ideea era că tu, „evazionistul”, pus „pe tavă” de către sinodali şi „servit” comisarilor GF, trebuia să lupţi să faci tot posibilul să nu încasezi prea mult. Măcar să nu te usture aşa tare-n ... vorba aia... Numai că la mine, ori că „îmi dădea” minim, ori că „îmi aplica” maximum, era cam totuna! Tot falit scria pe mine, la ce vînzări „fulminante” avusesem în ultimele 12 luni! „Preţioşii” ăştia de la Gardă, erau doar... cireaşa de pe tort... pe lîngă „dulcile binecuvîntări” pe care mi le tot admi-nistrau cu largheţe sufletească scumpii mei tătici, la fiecare trecere prin faţa Magazinului meu!...

76

Apoi la Sediul GF era cam ca la Concursul: „ştii şi cîştigi!” Îţi puneau ăştia nişte întrebări de numa-numa! Dacă nu aveai mintea-n cap, te „încuiau” şi apoi... ţi-o puneau băieţii de nu mai ştiai de tine!!! Ieşeai de la ei şi destul de „şifonat” şi cu „potul” luat... Oricum aş fi dat-o, oricît aş fi fost eu de co-rectă, căci din punct de vedere contabilicesc, din punct de vedere al Legii Economice nu încălcam nicio Lege (firma mea fiind autorizată de Camera de Comerţ a României, avînd şi sta-tut de Importator Intracomunitar, pentru care plăteam taxe către Stat), iar Cassa de Marcat, de cîte ori mi-au luat-o cu asalt, nu au descoperit nimic în neregulă (nu că aş fi fost eu „cuminţenia pămîntului”, dar, na, cine ştiindu-se în colima-torul Gărzii, ar călca strîmb, dacă ştie că în orice moment îi pot intra pe uşă comisarii GF?), tot nu scăpam de la ei, netaxată, pe motiv că ieşisem din „ascultarea Bor”, că nu aveam „bine-cuvîntarea lor” şi nu respectamsem, aşadar... ”legea 103 /92”. „Lege” iniţiată de Sinodul Bor, într-un Stat de Drept! „Lege” care încearcă, şi a şi reuşit, să pună Monopol pe ceva ce nu-i aparţine. Pe ceva ce nu are: Drepturi de autor, ca să zic aşa, pe Icoană şi pe mort! Iar eu, avînd un mic, foarte mic, Magazin cu Obiecte de Cult şi Obiecte decorative, intram sub incidenţa acestei „politic-corecte” năstruşnicii legislative, care poartă numele pompos de: Lege!

Oricît de favorabile mi-au fost rezultatele Controlului Operativ (Ăsta, CONTROLUL OPERATIV, se face „la coman-da” cuiva, de regulă; scuzaţi, la „sesizare!” Tot un drac!) al comisarilor GF, oricît de „mici” erau amenzile pe care le încasam pentru „neascultare”, la un moment dat n-am mai ştiut cum s-o scot la capăt, căci... ele, amenzile, deveniseră prea... costisitoare pentru mine şi erau mult-prea îndesite... iar încasările mele erau... aş putea zice: zero, graţie „lobby-ului” care se făcea, la adresa Magazinului meu...

Lucrurile stăteau urît de tot în Deal. Indivizii ăştia, sinodalii, care mă numeau pe mine, suav, de la Amvon, „sora noastră”, ar fi fost în stare de orice, numai să nu mă mai vadă prin faţa ochilor lor!

77

Se pusese „preţ mare pe capul meu!” Îmi spusese asta, mai în glumă mai în serios, unul dintre comisari, cu multe luni în urmă, cu vreo doi ani, mai exact, cam pe la primele „des-cinderi” ale comisarilor GF. Apoi, auzisem „refrenul” în mai multe rînduri, mai voalat, „scăpat” printre dinţii cîte unui comisar, dar eu nu am crezut. Cine eram eu, ca să se pună „preţ mare” pe capul meu?, îmi ziceam. Ba, la un moment dat, le-am zis-o şi celor care susţineau asta... Apoi, cînd „gorilele” au atacat din nou, iar şi iar, mi-am dat seama că „străinii” aceia care-mi spuseseră - ce-i drept, voalat - că „s-a pus un preţ pe capul meu”, nu o făcuseră nefondat... Ştiau ei ce ştiau!...

„Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit, şi locuiesc în Corturile lui Chedar!”...

Care va să zică... ”s-a pus preţ mare pe capul meu!!!”... De cîte ori auzisem asta???...

Eii, dară, cînd unul îţi zice că eşti beat, nici măcar nu-l iei în seamă! Dar cînd îţi zice unul, şi încă unul, şi tot aşa... atunci… te laşi de băut şi te duci să te culci...

Şi cum, eu chiar dacă m-aş fi dus să mă culc, n-aş fi putut dormi, pentru că... nu mă prindea somnu’ (făceau ăştia din Deal prea mult zgomot!!!), mai sigur era să mă apuc de... băut!... căci nu mă puteam lăsa de băut atîta vreme cît încă nu mă apucasem!

Şi... uite-aşa s-apucă omul de băut!... O să beau Red-Bull. Mă gîndesc că, poate… prind aripi...

Dar… Mai bine mănînc ceva spanac. Poate prind ceva puteri... Urîtă treabă aţi săvîrşit, păstorii mei! Murdară! Josnică!

Mai ales pentru nişte… păstori!

78

Cap 3 Reclamagii la Garda Financiară

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi Ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul faţă de altul!”

(Ioan 13,35)

Citesc mai dăunăzi pe un Forum, cum că, cei care se ocupă cu reclamatu’ la Garda Financiară, ar fi nişte prostălăi. Nimic mai fals! Nu toţi cei care fac reclamaţii, pardon „sesizări”, către Garda Financiară sînt „prostălăi!” Nu!!! Categoric, nu!

Uite, reclamagiul meu, care făcea consecutiv reclamaţii, pardon „sesizări” - scuzaţi, da’ m-a cam lăsat capu’ de-atîta dat cu subsemnatul la GF -, nu este deloc un „prostălău”. E ditai episcopu’! Şi are-atîta carte că n-ar încăpea-ntr-un tren! Şi ce mai de „doctorate” are!!!... Unul singur îi mai lipseşte. Doctoratul în... Frica de Dumnezeu! În adevărata Teologie! Aceea în care omul uneşte vorba cu fapta sa! Aceea în care el, omul-episcop, trăieşte în Hristos! Că de grăit, frumos gră-ieşte!...

Mulţime de credincioşi îi fac temenele şi-i „savurează” discursul de Amvon. Însuşi avocatul meu, cînd l-am sunat să-i zic ce şi cum cu GF şi cînd i-am spus cine-mi este Iuda, cine anume mi-i trimitea „plocon”, în mod repetat (şi la intervale scurte de timp, inadmisibil de des, pentru un control legal) pe comisari pe cap, a zis:

- Nu se poate! Nu pot să cred aşa ceva!! Episopul X nu poate să facă aşa ceva!, se lamenta avocatul, pierzîndu-se-n explicaţii puierile, prea puierile pentru un om „cu cap” şi

79

pentru „cotele” lui de avocat renumit, care... întîlnise destule nemernicii în cariera sa.

- Păii, tocmai îţi explicam, cum că... A FĂCUT!, îi zic avocatului meu. Ce nu-nţelegi? Nu vorbesc româneşte? Sau tu nu mai înţelegi limba asta (obişnuit fiind - îmi venea să-i zic - cu „limba lui de lemn”. A episcopului, evident!)? Ori, poate, nu m-am exprimat eu destul de clar şi vrei să repet?

- Nu! Nu trebuie să repeţi! Am auzit ce-ai zis, doar că... nu pot înţelege! Şi nu pot să cred! Refuz să cred!, sublinia avocatul bîlbîindu-se.

- Şi de ce mă rog „nu poţi crede?” De ce „refuzi să crezi”, cînd eu îţi vorbesc despre lucruri reale care... tocmai s-au întîmplat, deloc întîmplător?...

- Pentru simplul motiv că episcopul ăla e... e un sfînt!, rosteşte avocatul meu, după o oarecare ezitare. Părea convins de ceea ce spunea şi-şi argumentă, mai apoi, spusele, enumerîndu-mi despre nenumăratele Predanii ale episcopului, la care el, avocatul meu, asistase şi... tare-i mai plăcuse cum vorbeşte... Drept pentru care, eu a trebuit să-mi caut... alt avocat!

Eu, după a N-a „vizită OPERATIVĂ” a comisarilor, primită în urma a numeroase „sesizări” făcute la GF de către unul şi acelaşi „slujbaş de frunte”, de elită aş putea zice, al unei „foarte credibile INSTITUŢII”, pot spune cu mîna pe inimă şi fără teama de a greşi, că delatorul meu, nu-i deloc un „prostălău!” Nu-i un neica-nimeni! Ci..

E doar un neiprăvit, un om fără Dumnezeu, care s-a legat de mine, ca boala de omul sănătos! Dintr-un prea-plin de inimă „bună” şi dintr-o „nemăsurată” dragoste de semeni! Ca să transpună „în fapt” cele spuse de domnia sa, pardon, „sfin-ţia sa”, la... Amvon!!

Aceasta este „evanghelia” lui!... Aşa ştie el „să litur-ghisească!” De la mai-marele lui... citire, şi uitînd de cuvîntul Cărţii, care spune: „de i-aţi făcut una ca ACEASTA unuia dintre aceştia mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!”...

80

Acum, că ştiu numele „bunului samaritean”, ce-aş putea să fac?

Nu-mi rămîne decît să mă rog, şi mă rog! Şi iată zic: „Doamne, scoate-mă de la VRĂJMAŞUL meu, cel ce-a

pus curse picioarelor mele şi groapă mi-a săpat !” Dar, fiindcă-ntre timp, după repetate „asalturi”, după

multe descinderi ale comisarilor GF la Firma mea - ca şi cum eu aş fi fost „Regele Asfaltului” sau cine ştie care alt mafiot, care subminează şi devalizează Bugetul Statului -, „m-am luminat” şi am descoperit că nu era doar un „samaritean” şi nevoită-am fost să schimb registrul strigării, şi zic:

„Doamne, fă-i să cadă din sfaturile lor! Că Tu eşti, Doamne, scăparea mea şi izbăvitorul meu de vrăjmaşii mei cei tari!”

„Tinde braţul Tău, CEL Atotputernic şi mă scoate din ape multe şi din CURSELE pe care ei mi le-au întins mie! Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă ei şi să se ruşineze! Căci Tu eşti, Doamne, scăparea mea şi izbăvitorul meu! Iar eu voi slăvi numele Tău şi Te voi lăuda, Doamne, Dumnezeul meu!” Amin.

Antoaneta şi GF

Mă vizitaseră, pentru a treia oară în decursul a trei sferturi de an, comisarii GF, la „solicitarea şi îndrumarea expresă” a unor „funcţionari” cu rang din BOR! Atunci am zis: Doamne, o dată e prea puţin, de două ori este suficient, dar de trei ori, este deja... prea mult! Prea mult în comparaţie cu prevederile Legii - care prevede un control pe an! Prea mult, raportat la umila activitate pe care o desfăşuram în Magazinul ăla, şi prea mult pentru demnitatea mea! Plină de năduf, secătuită de atîta hărţuială, am decis să nu mă mai las călcată-n picioare şi batjocorită, şi am hătărît ferm să iau taurul de coarne, indiferent cît de ÎNCORNORAT ar fi!

81

Am făcut un MEMORIU şi m-am dus, să-l duc, personal, la Sediul Central al GF. Nu ştiam atunci că „vîntul” bătea dinspre... Deal!

După nişte „scurte” dialoguri care au avut loc între diverşi comisari şi mine (în funcţie de etajul la care reuşeam să pătrund, etapă cu etapă!!!), am reuşit să depun MEMORIUL (care avea 9 pagini!), la cabinetul mai-marelui GF pe România şi, totodată, am obţinut şi o audienţă la acesta, pentru o dată ulterioară zilei în care am depus memoriul!

N-am să descriu desfăşurarea audienţei, nici conţinutul memoriului făcut - deşi, sincer, vă văduvesc de o lectură cu un conţinut interesant -, însă am să spun că audienţa s-a desfăsurat în condiţii decente, de bun-simţ, ceea ce le-a adus ălora un punct în plus în ochii mei. Mă primise în audienţă o doamnă, care îi luase, de vreo săptămînă, locul în Scaunul GF, lui Sorin Blejnar (care tocmai „spălase putina” cu mulţi bani în cont!!!). O doamnă la propriu şi un caracter puternic! M-a uns pe suflet întîlnirea cu femeia aceea - Pop, parcă se numea, ceva cu L Pop - nu-i mai ţin minte numele - şi era trimisă la Bucureşti de la Cluj -, chiar dacă avea în dreapta şi-n strînga cîte două „lădoaie” de bodygarzi, stil ukrainean, cam de vreo 2,05 m înălţime, laţi în spate şi cu generoşi muşchi bine-lucraţi!!! N-am avut nicio tresărire, cînd i-am văzut şi m-am simţit în largul meu, de parcă erau bodygarzii mei! Habar n-am de ce! Oricum, n-au mişcat în front! Căci femeia, nu le-a solicitat ajutorul, ci doar prezenţa, fiidcă „protocolul” o cerea!

Nu ştiam de ce tot îmi călcau pragul cei de la GF, fiindcă eram aşa de mică şi neînsemnată, aşa că m-am dus să cer lămuriri, mai-marelui GF. N-am aflat nimic. Mi se repeta robotic, maşinal, cum că ei au venit la firma mea şi vin în control în urma „sesizărilor” şi la „solicitările” pe care le primesc ei la Sediu! Opsss! Dar cine le face şi de ce? Nimeni n-a vrut să-mi spună! Aveau gura pecetluită! Dar, mare-i Dumnezeu! Unuia dintre comisarii prezenţi la audienţă, „i-a zburat porumbelul!” Şi eu, „m-am luminat!”

82

Şi, fiindcă prinsesem din zbor un fulg din coada „porumbelului”, la întoarcerea de la sediul GF, m-am pus pe cercetat. Şi, prin mijlocirea scumpului Gugălică - scumpul de el! Pe toate le ştie! Slavă Domnului, că acum, mai ştiu şi eu cîte ceva, graţie lui!!! - am aflat ceea ce nu ştiusem pînă atunci, şi anume, cum că „sfinţii Sinodali” nutresc pentru mine şi firma mea nişte ciudate „sentimente de iubire!” „Descoperisem” cine-mi „poartă sîmbetele”, cine-mi sînt trădătorii, cine-i Iuda, şi cine-mi pregătise... ”veşnica pomenire!” Am aflat, aşadar, despre PACTUL pe care sinodalii îl încheiaseră cu GF, PACT drăcesc, în care era stipulată „UCIDEREA PRUNCILOR” „neascultători” ai Bisericii, de către comisarii GF! Era stipulată „killărirea” de către comisarii GF, a celor care „ies din ascultare” de aşa zisa Lege 103! Aşadar, ei, scumpii sino-dali, erau, chipurile absolviţi! Căci tu, un neisprăvit de rînd, o oiţă proastă - ca orice oiţă!!! - nu ştiai de unde vine securea care te loveşte! Ei, sinodalii, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le mirosea! Ei, „haiducii deştepţi” îmbrăcaţi în sutane, scoteau „castanele din foc” cu mîinile comisarilor GF! Faină treabă, amicilor!!! Ce v-aţi zis voi în sinea voastră: „Cine ne-a văzut pe noi”, făcînd asta? Uitaţi că există CINEVA, Care vede toate? Uitaţi că CEL CĂRUIA voi pretindeţi că slujiţi este a TOATE VĂZĂTOR? Uitaţi că ACESTA v-a văzut pe voi, cei care nu încetaţi a-mi vorbi mie - şi altora - despre iubirea de fraţi?

Învăţătorul, păstorul de suflete, trebuie să fie bun şi blînd, capabil să „te ungă pe suflet!” Dar, ia priviţi, voi ortodocşilor la „adevăratele valori”, iată de ce-s „capabili” sinodalii!! Ia ascultaţi voi, din Spovedania mea, cît m-au mai „mîngîiat” ei pe mine!!! Cîtă „jertfă” au depus întru prigo-nirea mea!!! Şi cît de... ”discret” au făcut-o!

„Pastoralele” care au tot curs din Deal, de la „Sfîntu’ Sinod” către Garda Financiară şi Ordinile date, prin Circulara 1064 /2013 către preoţii parohi, precum şi numele semna-tarilor, vor rîmîne DE POMINĂ, de-a pururi!

83

Domnilor (din Deal), eu sînt doar un biet creştin. Cel mai mic dintre cei mici. Nu mă pot apăra împotriva voastră! Eu sînt doar o femeie! Voi sînteţi bărbaţi şi sînteţi mulţi! Sînteţi puternici! Aveţi de partea voastră Legea 103/’92 - fie ea şi necostituţională! -, aveţi de partea voastră „armatele” de orto-docşi pe care-i ameţiţi cu vorbele voastre mieroase (pînă se vor trezi!, şi vor vedea că bolborosiţi vorbe...), şi aveţi de partea voastră „armate” de comisari ai GF (cu care aţi încheiat un PACT de neagresiune asupra voastră, ci de agresiune îm-potriva mea şi a celor care „ies din ascultare” de aşa-zisa Lege 103) care au subscris - tacit sau nu - să vă aservească, pe salariul plătit de mine şi de alti mieluşei, care ne plătim taxele la zi către Buget! Dragilor! Aţi scos sabia? Nu cred că-i nevoie să vă amintesc continuarea!...

Aş vrea să spun şi eu cum le-a spus Hristos arhiereilor din vechime, şi anume: „Doamne, iartă-i că nu ştiu ei ce fac!” Dar..

Evident că ştiţi voi ce faceţi! Ştiţi EXACT! Şi cei din vechime ştiau ce fac, atunci cînd l-au RĂSTIGNIT pe Hristos! Cine sînt eu, în comparaţie cu EL! Dar... ierte-vă, Domnul!

Copilul adus jertfă...

Am cugetat în mintea şi inima mea şi ades mi-am zis: Poate că ei, sinodalii, Păstorii mei, nu m-au considerat pe mine a fi copilul lor! Şi-atunci se subînţelege că mă puteau sacrifica, fără reţineri, fără mustrări de conştiinţă, aşa cum fac musul-manii cu ostaticii americani! Un fel de... Jihad, dacă vreţi! Ori, poate, li s-a părut mai excitant să-şi sacrifice proprii copii?? Ştiu şi eu! Unii pot avea astfel de... fetişuri. Nu mă mai miră nimic la ei!

Relaţia sinodalilor cu mine, a fost o relaţie jertfitoare. O relaţie în care JERTFA eram eu! Iar ei, sinodalii, după ce au ordonat „killărirea” mea, au privit „Scena Răstignirii şi a Schingiuirii” mele - executată la comanda lor, de comisarii GF, frecîndu-şi mîinile a izbîndă!!!...

84

Şi pentru că, după atîtea „răstigniri şi schingiuiri”, nu voiam să mor şi nu mă dădeam bătută, deşi bătaia se înteţise - luînd, totodată, forme diverse -, scumpii mei prigonitori, ambi-ţionîndu-se şi mai mult, şi-au făcut un scop din a mă vedea căzută la pămînt ori măcar îngenuncheată! Lor, sinodalilor, numai aşa le place să stea oamenii în faţa lor: Îngenun-cheaţi!!! Şi, să nu se mai ridice omul decît atît cît să ajungă pînă la Cutia Milei, ca să-şi arunce în ea şi ultimul crăiţar (mă rog, eurocent, că deh’, sîntem în UE - cea care ne garantează TOATE drepturile depline... de a fi călcaţi în picioare de... mai-marii Europei, de mai-marii din Scaunul Ţării, de mai-marii Bor şi de cîţi alţi „mai-mari” ai acestui pămînt)!...

Chiar şi după ce am abandonat lupta pe care eu am fost nevoită s-o port mult timp în cadrul unui... război mişelesc, căruia nu i-am putut ţine piept mai mult decăt am făcut-o, cu riscuri majore, chiar şi după ce am închis Magazinul şi am încheiat „afacerea” (vai afacerea mea!!!), ei şi-au continuat prigoana asupra mea, emiţînd o Circulară - Circulara Sf Sinod din 29 oct 2013 - în care era stipulat, în mod expres, numele firmei mele şi li se „recomanda” oamenilor Bisericii, ca dacă cumva află careva că aş încerca să vînd ceva pe net - cum ar fi vinul Kagor -, să fiu imediat pîrîtă, spre a fi supusă controalelor „Organelor”, cu tot ce derivă din treaba asta... Au făcut, aşadar, din scopul lor de a „mă termina” un scop în sine, o... ”Cultură a Morţii”, i-aş putea spune! A morţii mele ca persoană juridică, dar şi... Doamne fereşte!!!... că... m-au sufocat cu „dragostea” lor!

Financiar căzusem demult. Căzusem de la primele lovituri! Încă din 2011. Doar că ei nu ştiau asta! Acum mai rămăsese pe baricadă doar Duhul din mine! Şi mai rămăsese dragostea mea pentru... micuţul meu Ermant Art, pe care-l construisem cu extrem de multă trudă, cu împrumuturi peste împrumuturi, cu foarte multă ZDROABĂ... şi pe care eu, în pofida tuturor, îl tot suscitam şi voiam, cu orice preţ să-l ţin în viaţă!... Însă n-am reuşit! Ei au fost mai tari! Şi, m-au biruit!...

Slavă, Ţie, Doamne! Îţi mulţumesc pentru faptul că sînt eu JERTFA şi nu JERTFITORUL!...

85

Cap 4

Ermant Art ...

Ermant Art nu mai era acum un concept Erm+Ant Art,

aşa cum fusese dintru început. Erm nu mai exista. Rămăsesem doar… Ant Art, şi devenise însăşi existenţa mea! Aerul pe care-l respiram ca să nu mă-năbuş, să nu sucomb...

Ridicasem Magazinul cu lacrimi de sînge! Cu suflet din sufletul meu! Cu mulţi, foarte mulţi bani împrumutaţi şi cu un efort dus, uneori, pînă dincolo de extrem, avînd în vedere starea mea... Muncisem mult, dincolo de epuizare, ca să nu dau timp ZDROABELOR de tot felul şi DEZNĂDEJDII celei mari - care-mi dădea tîrcoale permanent. - , să se caţăre pe mine să mă năpădească, să mă copleşească şi să mă culce iarăşi la pămînt... Nu mai voiam orizontală, căci prea fusese cumplit...

După o îndelungă paralizie (2004-2005) din care, numai printr-un miracol dumnezeiesc am ajuns să mai pot merge pe propriile-mi picioare (fără baston sau cîrje), ridicîndu-mă, m-am găsit oarecum descoperită. Mergeam acum pe propriile-mi picioare, numai că... nu prea ştiam încotro s-apuc!

Mă însănătoşisem, în mod miraculos, cînd nimeni nu se aştepta şi îmi reluasem mersul pe propriile-mi picioare, mă ridicasem, oarecum, la verticală (nu era verticala perfectă, însă erau semne că va fi...) dar... nu mai aveam din ce trăi. Chel-tuisem pentru însănătoşirea mea, toţi banii agonişiţi pentru zile negre. Şi cum zilele negre fuseseră, implacabil, multe, banii se terminaseră. Nu mai aveam Atelierul, nu mai aveam familie (demult!), nu mai erau nici mama, nici tata - cărora, la o adică, le-aş fi putut cere sprijin (plecaseră, şi ei!!!, tiptil din viaţa mea şi din lumea aceasta) -, nu-l mai aveam acum nici pe bunul şi

86

blîndul meu Erm, nu mai aveam niciun dram de energie fizică, nici psihică, n-aveam niciun suport moral, nicio mîngîiere şi, în general, nu prea mai aveam... ÎNCOTRO! Dar... păşeam! Pe propriile-mi picioare! Şi acum, deşi nu mai aveam NIMIC din ceea ce avusesem dat, cu prisosinţă, de la Dumnezeu (da-mi luase Vrăjmaşul, tot „cu prisosinţă!!!”), aveam, în schimb, după nenumărate peripeţii, un mic şi cochet Magazin! Aveam Ermant Art! Şi asta mi se părea acum cel mai mare dar cu care mă binecuvîntase Dumnezeu în mărinimia Sa, după ridicarea mea din patul paraliziei şi, poate, ca o compensaţie pentru cele pe care le pierdusem! De aceea, mi-am zis că nu am dreptul să mă tot lamentez şi să mă tîngui, la infinit, din pricina lipsurilor şi a neajunsurilor, să nu mă mai pun la judecată cu Dumnezeu, să nu-L mai trag la răspundere, îndreptăţindu-mă, aşa cum făcuse odinioară şi Iov (Da, Iov, s-a îndreptăţit... Nimănui nu-i trece prin cap să cerceteze Capitolele din Biblie, din Cartea lui Iov, ca să vadă că: DA, Iov a cîrtit şi s-a îndreptăţit pe sine înaintea lui Dumnezeu! Începînd de la Cap 3, pînă spre sfîr-şit!!!), ci am decis să încerc să fac ceva. Dacă nu spre reuşită şi izbîndă, măcar spre omorîrea gîndurilor negre, care mă asasinau cu zdrobitoarea lor prezenţă continuuă, punîndu-mi în faţă situaţii pe care le trăisem „din plin” şi prin care trecusem „experimentînd Golgota”, gînduri ce nu-mi dădeau pace nici ziua nici noaptea şi care se luptau cu mine încercînd să-mi transforme viaţa într-un calvar, parcă, fără sfîrşit!! Şi, fiindcă acum mă puteam mişca - slavă Domnului!, că S-a îndurat de mine -, mi-am zis că trebuie să-I arăt lui Dumnezeu, recunoştinţa mea. Plus că trebuia să mă întreţin şi eu cumva!

Pe parcursul „şederii” mele la pat, acumulasem datorii. Paralizia durase un an încheiat, iar convalescenţa mea se prelungise încă un an şi chiar mai mult. Nici fizic, nici psihic, nici financiar nu-mi puteam face iluzii că voi putea face faţă reînfiinţării Atelierului de Confecţii şi a echipei de lucru. Acest lucru necesita volum mare de energie vitală şi bani, iar resursele mele erau, de mult, sub ZERO, la toate capitolele! Aşa că, trebuia să mă reorientez! Trebuia să mă gîndesc, să

87

caut şi să găsesc ceva care să mă solicite mai puţin, din toate punctele de vedere!

M-am apucat de pictat, punînd în aplicare, pentru prima oară după mulţi ani de pauză, talanţii dăruiţi de Dumnezeu. Plus că eram... Artist Plastic cu Diplomă - obţinută cu nota 10!!!; diplomă pe care, imediat după absolvire o aruncasem într-un sertar, şi acolo a rămas nefolosită!

Împreună cu Erm - care îmi era la vremea aceea parte-ner -, ne apucasem şi făcusem, prin 2006 (în timpul interminabilei mele convalescenţe), o mulţime de Icoane cît şi foarte multe suveniruri (nişte obiecte artizanale, pictate, lucrate pe bucăţele de lemn, pe surcele şi cioate - pe care le adunasem, gratis, din pădure ori de prin parcuri -, pe frunze şi... pe cam tot ce ne tăia capul şi nevoia... Ieşiseră frumuşele foc, dar nu le puteam valorifica, nu aveam unde să le vindem. Ne trebuia un cadru legal. Lui Erm i-a venit ideea de Magazin. El, Erm, întodeauna avea... IDEI!!! Ceea ce presupune că el era... mai „idiot” decît mine!!!..

Idei aveam noi, doar că, nu aveam lăscaie!.. Am decis să împrumutăm nişte bani. Dar pentru un

Magazin era nevoie de... mulţi bani! Trebuia să fii tare nebun ca să cutezi să faci un asemenea împrumut, şi trebuia să fii nebun de-a binelea să crezi că se va găsi un alt nebun care să creadă în tine şi să-ţi mai şi împrumute o sumă astronomică! Şi totuşi...

Am găsit, în mod miraculos, înţelegere, unde nu ne aşteptam, şi am împrumutat suma necesară investiţiei. Mulţi!!! Vreo 20.000 euro pentru început!!!

Am închiriat un Spaţiu într-un Angro, la Voluntari. Am stat acolo 6 luni. Conserve, şampoane, băuturi, ţigări, peste tot fel de fel de lucruri, iar noi cu Icoanele noastre şi cu suveniruri lucrate manual, printre acareturile acelea...

În timp ce încă învesteam în amenajarea Magazinului de la Voluntari, ne-a fost furată maşina care era încărcată cu mărfuri pentru Magazin. Furată din parcarea plătită a

88

blocului. Poliţie, declaraţii, alergare, stres maxim, pierderi! Alte pierderi! O, Doamne!!!...

(Cu doar un an în urmă, ca un blestem, ne arsese maşina plină cu marfă, marfă ce abia sosise cu o seară înainte din Grecia. Arsese scum, în doar 7 minute, fără drept de apel. Şi maşina şi marfa! Iar la doar un an distanţă de la acel incendiu - ca să se împlinească DESTINUL!!! - ni se fură maşina pe care-o cumpăraserăm în rate, de la un om milostiv, şi pentru care plăteam rate, avînd încă de plată, evident, şi pentru marfa din maşina care arsese! O, Doamne, „Îndură-Te şi nu-i da omului cît poate duce!”...)

Am împrumutat alţi bani!... Căci aveam acum Magazinul, aveam chiria plătită pe trei luni înainte, amena-jaserăm, dar... nu mai aveam marfă!!! Ne fusese furată odată cu maşina!! Şi de unde? Din faţa Poliţiei Capitalei!!!... Ghi-nion?!!... Întîmplare!... Destin???, aranjat... Nu ştiu! Noi nu aveam duşmani! Aşa credeam noi... Dar, n-aveam vreme de pierdut pentru... dat cu presupusu’. Trebuia să ne mişcăm re-ped, dacă nu voiam să clacăm. Cum-necum trebuia să mergem mai departe!

Noi, eu şi Erm, artişti plastici amîndoi, pictaserăm Icoanele şi acele mici suveniruri –nişte lemnişoare ornate cu simboluri religioase, cu mici citate din Biblie -, pe care le lucraserăm cu sufletul şi pe care le iubeam mult, dar ele nu cadrau, nicicum, cu acel Angro. Eram nemulţumiţi! Voiam altceva! Şi, fiindcă aveam promisiunea nepotului meu, Florin (care lucra de cîţiva ani buni în Italia şi avea o muncă stabilă şi destul de bine plătită, comparativ cu „alţi cetăţeni români” plecaţi în căutarea unui El-Dorado... italian), pe care-l reîn-tîlnisem, după perioada mea de paralizie (la unul dintre parastasele alor mei), şi care se oferise să-mi achite chiria pentru un spaţiu de Magazin, o sumă limită, evident, am pornit în căutarea unui spaţiu în oraş.

Preţurile la spaţii în oraş erau exorbitante şi nu se încadrau nicicum în suma promisă de Florin. Deţinătorii de

89

Spaţii Comerciale nu voiau să cedeze şi nu închiriau la preţ mic, chit că le ţineau neînchiriate! A mai trecut încă un an...

Mă îndreptasem binişor spre verticală şi durerile de coloană şi de sciatic mă slăbiseră în mod evident, permiţîndu-mi să mă mişc iarăşi ca înainte de paralizie şi, totodată, lăsînd loc speranţei de mai bine...

Căpătasem şi o maşină pe care urma să o plătesc la un termen stabilit. Lucrurile păreau să prindă iarăşi contur! Părea!!!... Căci… ”l-am pierdut” pe nepusă-masă pe Erm. Nu pot, nici nu mai vreau să mai descriu şi durerea aceasta prin care-am fost nevoită să trec! E destul că l-am pierdut!!! Dom-nul cu mila asupra noastră şi asupra celor care s-au interpus între noi!!!...

Am dublat porţia de muncă, de stres, de alergare, de zdroabă...

Într-una din zile, în drumurile mele întru căştigarea existenţei, trecînd pe str Şerban-vodă, am văzut, din mesul maşinii, pe geamul unei clădiri, numărul de telefon şi anunţul: de închiriat! Am parcat imediat maşina şi am mers să văd. M-am uitat pe geam şi am văzut că era un spaţiu micuţ. Exact ce aveam nevoie! Mă gîndeam că fiind micuţ, poate că pro-prietarul nu va cere mult pentru el. Aş!!!...

Am luat numărul şi am plecat. Aveam treabă la Ploieşti... Am făcut un mic popas la dragul, scumpul şi sfîntul meu

părinte Nicodim Bujor (Domnul să-l odihnească în rînd cu Sfinţii Săi!, căci plecat-a el la Domnul) şi i-am spus BĂTRÎ-NULUI meu că am văzut un spaţiu în care mi-aş dori să amenajez şi să deschid un Magazin cu Obiecte Religioase. Reacţia Bătrînului a fost:

- „Se face lumină-n cer! Se face lumină-n cer! Toată binecuvîntarea! Toată binecuvîntarea! Eşti cu Dumnezeu!”, a spus bunul, blîndul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, luîndu-mi capul în palmele-i ţinute căuş, binecuvîn-tîndu-mă şi pecetluindu-mă cu SEMNUL CRUCII.

90

Am venit de la Ploieşti, de la Părintele, aproape zburînd, secondată tot drumul de... ”toată binecuvîntarea, toată bine-cuvîntarea”... Aveam inima plină de bucurie! Ştiam că NIMIC nu-mi va mai sta în cale dacă BĂTRÎNUL meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor, îmi dăduse cu toată largheţea inimii lui, aşa o binecuvîntare!!! „Toată Binecuvîntarea!!!”

De cum am ajuns în Bucureşti, deşi se făcuse seară tîrziu, l-am sunat pe proprietarul spaţiului respectiv şi am intrat la negocieri. Ceruse o sumă exorbitantă. Am crezut că mor acolo de inimă!!! Io care n-aveam, al meu, în buzunar, nici măcar o monedă de 50 de bani! Iar ăla, neisprăvitu’ de proprietar, voia o sumă cu mult-prea-multe... zerouri!!! Dar...

M-am întărit, şi nu ştiu de unde mi-a venit puterea şi curajul, şi i-am spus franc, că eu nu-i dau mai mult de o anumită sumă pe „dugheană” - căci eu nu mă puteam baza decît pe suma pe care mi-o promisese Florin. Omul, pro-prietarul, a acceptat pe loc, fără alte intermezzo-uri, şi am bătut palma! Era oricum mult, dar asta era Piaţa!...

Am considerat, ca fiind o minune a lui Dumnezeu (una dintre multe altele), cînd proprietarul a căzut la înţelegere cu mine, fără prea multe negocieri, fără tocmeala de care mă temeam şi care îmi displăcea. Am dat Slavă lui Dumnezeu!

Noaptea l-am sunat pe Florin şi a doua zi la ora 16,00 aveam banii pentru chirie şi Contractul de Inchiriere încheiat! M-am apucat, apoi, de treabă.

M-a ajutat mama Maria, scumpa mea Baby, care a fost nelipsită de lîngă mine şi a rămas pe baricade pînă am desăvîrşit lucru. Non-stop a stat cu mine!

A pus umărul şi proprietarul cu încă „un nene” din cartier şi doi muncitori plătiţi. Cînd greul a fost trecut, „am eliberat” muncitorii plătiţi, fiindcă nu-mi permiteam să-i mai ţin, şi mi-am continuat munca, fiind însoţită şi ajutată de Baby. Spaţiul devenise acum, o „micuţă farmacie”. Îl făcuse Baby a mea, lacrimă! Iar eu îl stropisem cu lacrimi din belşug... fiindcă pierdusem cîteva persoane dragi mie... Tatăl meu, tatăl lui Erm, unul după altul, plecaseră, fiind chemaţi la Domnul doar cîteva

91

luni mai înainte. Şi colac peste pupăză, dragul, scumpul, blîndul şi bunul meu tovarăş, Erm, a luat alt drum decît cel pe care, dimpreună pornisem!!! „Îl pierdusem!” ŞI PE EL!!!... La trei săptămîni după decesul tatălui lui a făcut o depresie urîtă, depresie care mi-a pus greu de tot răbdarea la încercare. ”Cireaşa de pe TORT!!!”...

Munceam mult, din greu, fără tihnă şi odihnă între dru-muri kilometrice, udate cu lacrimi de suflet, între parastase... cu dureri şi doruri, cu jale, cu lipsuri şi zdroabe... plus durerile de coloană care reapăruseră, de-atîta stres, făcîndu-şi, acut, simţită prezenţa!

Am muncit de mi-au sărit capacele! Cu scop şi fără scop! Am muncit mult, ca o refulare... Avusesem atîtea pierderi... atîtea pagube... Pierdusem cîteva persoane dragi, pierdusem multe şi mult şi cîştigasem... ce?

Am adus preot să facă Sfeştania obişnuită la noi la ortodocşi şi am deschis Magazinul pentru public în una dintre cele două încăperi. Dar mai erau încă foarte multe de făcut, foarte mult de investit. Nu erau bani. Făceam după cum dădea Dumnezeu. În „nebunia mea!”, m-am împrumutat din nou de bani ca să fac ceva frumos şi chiar făcusem.

Am muncit ore, zile, luni întregi cîte 16-18 ore pe zi! Chiar şi mai mult. Munceam pînă la epuizare, pînă cădeam doborîtă de oboseală şi de dureri de coloană! Pe întreg parcusrul anului 2009, veneam la Magazin la 5 dimineaţa şi plecam acasă, mult după ora 24,00, de cele mai multe ori. Munceam acasă şi la Magazin. Mă mutam cu munca dintr-un loc în altul! Cădeam ruptă! Fizic, psihic, afectiv-emoţional. Adormeam şi dormeam în felii, zvîcnit, în coşmaruri. Mă trezeam dimineaţa, după doar vreun ceas jumate de somn, cu lacrimi pe suflet şi trăgeam de trupul meu, care, covîrşit de atîtea zdroabe şi de urmările acelei paralizii ce mă ţintuise atîta amar de vreme la pat, dădea semne că n-ar mai putea! Mă dădeam la marginea patului, ruptă-frîntă, şi-ngăimînd o Rugăciune, ÎL strigam pe Dumnezeu, implorîndu-L stăruitor, cu, şi, mai ales, fără nădejde - ce nădejde aş mai fi putut avea,

92

la cîte lovituri încasasem??; dar mă rugam cu disperarea înnecatului aflat în vîrful unui catarg al cărui Vapor stă gata să se scufunde!!! -, să mă ajute să mă ridic, argumentîndu-I că... nu are cine face treaba în locul meu! Îl rugam să nu mă lase să cad în deznădejdea cea mare, ci să mă ajute, s-o pot lua din loc, să mă rup de SOARTA care mă batjocorea cu sfidare, luînd, rînd pe rînd, de lîngă mine pe cei dragi şi SUBTI-LIZÎNDU-MI HAIDUCEŞTE, tot ceea ce avusesem mai de preţ, mai scump! Dar care, mai apoi, mi-a redat, în mod paradoxal... PICIOARELE!... iar, mai apoi, după „alte peri-peţii”, ca o „zburdălnicie” a sa, cadorisindu-mă cu... ERMANT ARTul! Ei, dar... nu ştiam ce m-aşteaptă!!! Atunci, în 2009, nu ştiam că Ermant Art este, în fapt, tot un implacabil joc al Soartei, căreia îi plăcea să-şi bată joc de mine... Mă făcea să sper, mă înalţa pe culmi... ca să aibă de unde mă trînti...

Trebuia să muncesc! Nimeni altcineva n-o putea face în locul meu! Cerşeam mila Domnului, căci voiam să înving! Voiam să cred că voi putea! Şi, cînd Dumnezeu îmi răspundea în mod vădit, la rugăciuni, prindeam curaj!...

Eram copleşită de neputinţe, de mîhnire şi deznădejde, de trudă, de nesomn şi neodihnă, de lipsa banilor sau mai bine zis de povara datoriilor, de jalea ce mă copleşea după plecarea celor dragi, de doruri şi dureri şi zdroabe fără număr şi... mă bătea gîndul să abandonez. Uneori simţeam că mă prăbuşesc sub povara zilei, dar... TREBUIA să merg mai departe... Grelele datorii acumulate erau stimulentul forte! Căci îmi doream nespus să le achit!

Dădeam să mă ridic şi parcă-parcă reuşeam, şi, cînd totul părea a fi perfect, din senin, CEVA se-ntîmpla şi mă trîntea la pămînt!...

Care va să zică, mă ridicasem în 2006 dintr-o lungă şi grea paralizie - care mă ţintuise un an (2004) la pat şi alt an (2005) într-o lungă convalescenţă şi nesperată vindecare -, cînd nimeni nu mai credea că se va-ntîmpla! Mă refăcusem fizic şi psihic după îndelungata convalescenţă şi reuşisem să depăşesc, cu greu, toate CURSELE ce-mi fuseseră întinse succesiv!

93

Îmi luase foc maşina, în februarie 2007, şi se făcuse scruuum, în doar 7 minute! Am plătit cu greu daunele şi cu foarte multă trudă mi-am recăpătat un oarecare echilibru financiar, fizic, psiho-afectiv. Cînd credeam că m-am restabilit şi că VRĂJMAŞULUI i s-au mai înmuiat săbiile, din nou s-a abătut asupra mea necazul. Împrumutasem bani, cumpărasem altă maşină (în rate), cumpărasem altă marfă pentru Magazin, încărcasem maşina, dar nu apucasem s-o mai duc, pentru că nu mă mai puteam încadra în timp, din cauza lucrărilor de reabilitare la Şoseaua Colentinei, aşa că a rămas pentru a doua zi. Dar, a doua zi, mai ia maşina de unde nu-i!!! Locul meu de parcare, unde fusese maşina lăsată de cu seară, era..gol! Maşina mea plină cu marfă dispăruse! Nimeni nu văzuse nimic! Nici camerele de luat vederi de la Poliţia Capitalei, nici Echipa de Jandarmi care patrula în perimetrul Parcării!... 2008, februarie (??)!

Aşadar... Antoaneta iar era bună de plată!! Dumnezeule Mareee!!! Pînă cînd??? „Pînă cînd se vor bucura de mine vrăjmaşii mei???”...

Apoi a plecat dintre noi tatăl lui Erm. S-a dus la Domnul! Toamna 2008.

La începutul anului, februarie 2009, pleacă, fiind chemat la Domnul, şi tatăl meu, la vreo două luni de la pa-rastasul de 7 ani al mamei mele.

Apoi, nitam-nisam, fără o vorbă măcar, „pleacă” şi Erm! Şi uite-aşa , ieşeam din una şi intram în alta. Necaz după

necaz, într-un perpetuum-mobile.. Nu prea mai puteam spera într-o îzbîndă. Şi totuşi...

Nu m-am dat bătută, deşi numai Dumnezeu ştie prin ce stări mă trecea! El, Dumnezeu, avea un PLAN cu mine! Iar eu mergeam acum după planul LUI. Plan pe care eu nu-l cunoşteam. Nu mai era VOINŢA mea! Căci dacă ar fi fost după mine, eu renunţam demult... Era acum un mers „ghidat”. De subconştient... SOARTA TREBUIA ÎMPLINITĂ!!! Doar că

94

eu, atunci, nu ştiam lucrul acesta. Acum... îl ştiu! Nu l-aş mai fi ştiut!!!...

..................................................................................................

Am închiriat, aşadar, prin vara lui 2009, spaţiul din

Şerban-vodă, plătind chiria cu bani de la nepotul meu Florin. Am împrumutat alţi, mulţi bani, pentru a achiziţiona marfă, pentru contractele cu Grecia, pentru amenajarea spaţiului, pentru cumpărarea rafturilor şi a tot ceea ce era necesar unui Magazin cu Obiecte de Cult. Şi..

Cînd totul a fost pus la punct şi cînd eu am crezut că, în sfîrşit, vor veni şi pentru mine, clipe de linişte şi că voi avea şi eu tihnă şi odihnă şi, poate şi un mic cîştig, a început să vină... GARDA!!! Şi a început să vină OPC-ul! „ORGANE” ale Statului de Drept (DREPTU’ mamii lui!!!...) dar care erau asmuţite asupra mea de către cei din Deal! Al Patriarhiei.Ro! BOR S.R.L!!!

Cinste vouă, „fraţii mei” mai-mari! Binecuvîntare vouă, „tăticii mei”! „Bunii mei Păstori”!!!...

Voi sinodalilor, nu mai sînteţi demult, pentru creştini, nişte fraţi mai mari, buni şi iubitori, ci nişte fraţi vitregi! Iară tu, patriarhule, nu-mi eşti mie un tată iubitor, ci-mi eşti un „părinte” vitreg, care nu m-ai chemat la tine ca să mă cerţi - în ideea că am greşit -, şi apoi să mă mîngîi, să mă alini, să mă îmbrăţişezi şi să mă ierţi! Ci ţi-ai trimis pitt-bulli, să mă sfîşie! Ooo, scumpul meu „tătic!” Cinste ţie!

Niciunul dintre voi n-aţi venit să mă întrebaţi vreodată de-mi este bine sau rău! Niciunul dintre voi, scumpi Sinodali, nu mi-aţi trecut pragul cu gînd de pace sau să mă binecuvîntaţi! Nu! Ci, aţi venit să mă striviţi! Cîtă iubire!!!...

Mă cutremur de... dragostea voastră!!!...

95

„Apostolatul” prin… Ermant Art

Nu mai aveam vînzare, nu mai aveam clienţi în schimb aveam... Gardă Financiară şi OPC!!! Fain!!! Cum nu se putea mai bine! „Bucuria nebunilor!”, cum se zice...

Aveam, în Deal, „tătici iubitori”... care nu conteneau cu „binecuvîntările”. Cu pizmă, cu ură nedreaptă şi cu VICLENIE mă înconjurau!

Slavă, Ţie, Doamne! Reuşisem, cu mare efort fizic, financiar, psihic, printr-o

muncă asiduuă şi cu mari şi grele împrumuturi de bani, prin eforturi depuse peste puterea mea fizică şi afectiv-emoţională (din acea vreme!), reuşisem, ziceam, să clădesc Ermant Art, din nimic... sperînd că Magazinul îmi va aduce un oarecare cîştig financiar, atît cît să-mi tîrăsc zilele, să-mi pot achita între-ţinerea la bloc şi facturile la utilităţi - facturi care se încăpăţînau să crească lună de lună, fără să le pese că... nu sînt bani!!! - şi nădăjduind - cu nădejde deznădăjduită!!! - că va veni şi vremea să fac economii din cîştig ca să returnez banii împrumutaţi. Nu mi-am făcut niciodată vise de cîştiguri pentru niscai viloaie şi/sau mercedesuri, pentru vreun lux sau vreo înnavuţire! Nu! Prin Ermant Art, se împlinise un vis pe care eu şi partenerul meu, Erm, îl năzuisem prin 2006 (cînd noi doi eram ultimii amărîţi de pe planetă şi cînd eu de-abia reuşisem să mă ridic la verticală, ceva mai binişor, după paralizia pe care o traversasem în 2004-2005-2006 şi din care NIMENI nu îndrăznea să creadă că mă voi mai ridica şi că voi mai merge VREODATĂ pe picioarele mele). Acum visul de-a avea un Magazin cu Obiecte de Cult Ortodox, se împlinise, cum-necum, iar eu deveneam din zi în zi mai săracă, mai deznădăjduită şi... mai încercată spiritual, fiindcă încălcasem, fără să ştiu, Legea 103, iar „tăticii” mei au decis să mă „extermine!”...

Preţ de 5 ani, cît am avut Magazinul (din Şerban-Vodă), nimeni nu m-a văzut vreodată purtînd haine de lux. Intram toamna tîrziu, prin octombrie de multe ori (cînd aveam bafta să fie toamna călduroasă), în ghete, direct din şlapii cu care

96

umblam toată vara şi cu care umblasem şi anul anterior şi anul anterior anului anterior şi pentru care - şlapi -, dădeam Slavă lui Dumnezeu că fuseseră întocmiţi cu spirit de răspundere şi nu se rupseseră, ba încă îmi mai dădeau nădejde că, dacă voi trăi pînă la vara viitoare, o să-i port, tot pe aceia şi să nu fiu nevoită să-mi cumpăr alţii. Pentru că îmi doream nespus de mult, arzător, să-mi achit datoriile care se încăpăţînau, parcă, să se înmulţească şi să rămînă cununate cu mine pe viaţă... Îmi doream nespus să-mi pot achita împrumuturile pe care le făcusem în nădejdea că va fi bine şi că TREBUIE să răsară cumva soarele şi pe strada mea!!! Purtam ghetele toamna, iarna şi primăvara pînă pe la sfîrşitul lui mai, lună în care treceam direct în şlapii mei purtaţi şi răspurtaţi, mulţumind lui Dumnzeu că încă nu sînt nevoită să „investesc” întru vreo altă pereche de încălţări! Haine? Aceleaşi haine purtam, schimbînd din cînd cînd cîte un tricou, pe care mi-l cumpăram de la Hanţe Vechi (S H, second hand), ca să-mi mai schimb şi eu ţinuta şi să nu mă demoralizez de tot! De altfel, îmi petreceam tot timpul între Magazin, casă, Biserică şi nu simţeam nevoia de mai mult! În restul timpului, atîta cît îmi mai rămînea citeam şi... scriam... plîngînd!!! Arar se-ntîmpla să am vreo bucurie sau ceva care să-mi înveselească inima cumva! Plecase demult binele de la mine! Plecaseră pe rînd, unul după altul doi dintre fraţii mei, plecaseră mama şi tata, plecase tatăl lui Erm, plecase, mai apoi, şi el, ducîndu-se pe un alt drum decît cel pe care împreună porniserăm, cînd cu mare nădejde am conceput Ermant Art! Plecaseră toţi, pe rînd, lăsînd în inima mea goluri de neacoperit. Şi inima mea îndurerată... sîngera permanent! Muncind şi rugîndu-mă, îmi mai găseam un oarecare echi-libru! Cu şi fără nădejde, cu şi fără... credinţă, eu, mă rugam! Da! Fără credinţă! Şi fără nădejde! Căci... în ce să mai poţi nădăjdui cînd înşişi „oamenii Bisericii” care nu conteneau a mă numi pe mine, duios: „sora noastră, Antoaneta”, mă deza-măgeau zi de zi!!! Fie că erau mireni - credincioşii obişnuiţi -, fie că erau clerici, fiecare îmi aducea, aproape zilnic cîte, cel puţin o dezamăgire! Iar eu, continuam să exist, totuşi, şi... să

97

mă rog! E-adevărat că uneori, o făceam aşa... a... a… de-a surda, căci nici măcar eu nu-mi mai auzeam rugăciunea, abia şoptită mie însămi...

Mă treceau „vizitatorii” Magazinului - Cumpărători nu-i pot numi, aceia erau rari, foarte rari! Erau precum mai sînt astăzi... caprele negre prin munţi! - prin toate stările posibilie şi... imposibile!!! Iar eu TREBUIA să îndur şi... să tac! De ce? Pentru că aşa învăţasem de la BĂTRÎNI! Pentru că aşa mă învăţau Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei mele dragi! Stăteam în Magazin aşteptînd clienţi, dar sosea... Garda Financiară şi Protecţia Consumatorului!!! „Bucuria nebu-nilor!!!”... Garda Financiară şi Protecţia Consumatorului! Asta după ce o TRUPĂ de ”Arcaşi Înarmaţi” ai „Sfîntului Sinod” îmi trecuse pragul, ca să mă... ”binecuvînteze!” Apoi au lăsat treaba murdară în mîinile comisarilor GF-ului şi a OPC-ului. O dată, de două ori, de Njde ori... pînă mi-au distrus toţi neuronii, rînd pe rînd, şi... am clacat! Evident după o LUPTĂ aprigă, dură, inegală... Ei fiind mulţi, puternici, înarmaţi, iar eu... cu mîinile goale... singură... În faţa unor CĂLĂI… ortodocşi! A unor IUDE, urmaşi ai urmaşilor lui IUDA, cel care-l vînduse pe Hristos pentru... 30 de arginţi... şi urmaşi ai lui Cain, cel ce-şi ucisese din invidie fratele...

Şi uite-aşa, prin Ermant Art, „mi-a fost dat” să văd, să simt, să trăiesc „ortodoxia sfîntului sinod”, pînă-n străfundul sufletului meu... .Mă pătrunsese dincolo de rinichi, dincolo de fiecare mădular şi neuron!!! O ortodoxie pe care n-o recu-noşteam! Nu era acea Ortodoxie pe care-o preluasem, în mers, de la bunii mei străbunici, de la bunicii şi părinţii mei! Nu văzusem la ei ura! Nu văzusem pizma! Nu văzusem trădarea! Ci văzusem şi practicasem iubirea, milostivirea, întrajutorarea, frica de Dumnezeu! Acum vedeam lucruri urîte, străine mie şi neamului meu ortodox. Şi, nu mai ştiam ce să cred! Nu mai ştiam ce să fac!...

Mi-am dat seama că în lumea asta „nebună”, nu mai e loc decît de... ”nebunie”... Şi-am început să practic „o nebunie” după cum îmi dicta cugetul! Am început să dau lucruri din

98

Magazin. Am început A DA cum, cît şi cui „mă taia” capul! Şi... mă cam tăia! Nu mă mai interesa că un obiect are preţul cu multe zerouri. Nu! Dacă-mi intra cineva, în Magazin, pentru care aveam „chemare”, împachetam „obiectul” şi i-l înmînam, spre surprinderea aceluia care se trezea cu el în braţe!. Uneori eram văzută de cîte cineva apropiat şi mă dojenea aspru, ştiind cîte datorii aveam. Apoi eu, deveneam mai atentă, ca nu cumva să mai fiu descoperită de observatorii ocazionali - foarte vigilenţi - şi să-mi strice treaba...

Aşa, în timp, am început să uit de ce mă aflam acolo... Zilnic aveam ocazia să fac acest lucru care mă acaparase şi mă făcea să mă simt mai bine şi să mai uit de necazuri, mai ales că veneau mulţi ca să-şi mai plîngă of-ul şi durerea la mine, crezînd ei că acolo, la Ermant Art, este Casă de Binefacere!!!... Iar eu, vedeam că sînt mulţi, foarte mulţi oameni nefericiţi, chiar în josul Dealului (al Patriarhiei!), oameni de care nu-i păsa şi nu-i pasă nimănui!... Căci mulţi ajungeau la mine, după ce fuseseră în prealabil, prin Deal sau pe la Centrul Social X - construit în curtea unei renumite Biserici, chipurile, pentru oropsiţii Soartei, din banii unor aşa-zişi filantropi (după cum arată inscripţia de pe faţadă, inscripţie scrisă cu litere de-o şchioapă!!!) - şi pe la alte porţi, de pe la alte... ”Centre de Întrajutorare frăţească” coordonate, „cu grijă”... ”frăţească”, de către mai-marii Bor SRL! Mult ZGOMOT pentru... prea puţin lucru făcut!!...

Îi vedeam bucuroşi pe cei care primeau darul şi acest lucru îmi era mie însămi bucurie! Treaba era că, nu numai cel amărît se bucura, cel care nu ar fi avut cu ce să-şi cumpere acel obiect drag, iar uneori poate nici măcar un pliculeţ cu tămîie pentru mortul lui, ci se bucurau şi bogaţii! Ba încă, parcă mai abitir se bucurau aceştia! Şi, dacă am văzut eu lucrul acesta, am început a le da şi acestora mai cu rîvnă, zicînd:

- Lasă-i, Doamne, să se bucure! Lasă-i, Doamne! Dacă lor, A PRIMI, le este bucurie mai mare decît aceea de A DA, atunci, lasă-i, Doamne, să primească şi să se bucure! Că mie bucurie-mi este aceasta! Şi... le dădeam, cu toată largheţea...

99

spre disperarea vînzătorului - pe care l-am avut într-o vreme - şi/sau a prietenei mele Elena, care mai tot timpul, ori de cîte ori mă surprindea asupra „faptului”, mă „atenţiona” amintindu-mi cum că sînt... datoare vîndută şi că aşa, „în stilul acesta”, nu o să-mi mai pot eu achita niciodată împrumutul... Că parcă „alt stil” mă putea ajuta!!!... Şi încă mai aveam a-i achita şi ei vreo 5000 de euro, împrumutaţi prin 2007... Avea de primit!!!... Ea era într-o poziţie mai bună decît a mea! Eu aveam de dat, ea de primit!... Slavă, Ţie, Doamne!

Aşadar, cînd să încep şi eu să lucrez în cîştig, după atîta trudă şi atîta investiţie, după atîta amar şi chin, cînd să zic, Doamne-ajută, a venit peste mine „tăvălugul ortodox!!”, răsturnînd toate valorile ortodoxiei, cunoscute mie!...

Mi-a fost dat să cunosc o altă faţă a Ortodoxiei!... Eu ştiam despre Ortdoxie că este, în esenţă, Legea Iubirii

şi-a Iertării! Legea binelui şi-a milostivirii! Legea Păcii! Şi, DA, sinodalii îmi vorbeau, de la Amvon, despre toate acestea. Îmi vorbeau despre milostivire, despre iertare, despre iubire! Numai că ei, vorbeau în chip înşelător! Pentru că, în realitate, ei mă urau şi-mi doreau... dispariţia! Şi, în acest sens, pentru a-şi duce la îndeplinire dezideratul, au ordonat Gărzii să mă... ”killărească”...

A fi ortodox, spun Sfinţii Părinţi, înseamnă „a te lăsa răstignit pe crucea necazurilor şi a încercărilor de la Dumne-zeu!” Să se fi hotărît, oare, sinodalii, să „mă determine”, pe mine, prin... ”constrîngere” să devin „ortodoxul dorit de ei”? Să se fi decis ei, oare, să mă „convingă” cu „mijloace adec-vate”, să mă las... ”răstignită” fără cîrtire? Vai... vă mulţumesc, scumpii mei „fraţi!”

Eu ştiu că „Ortodoxia - pentru cine o cercetează şi o trăieşte în ADEVĂR -, este de-o profunzime dumnezeiască!” Şi ştiu, fiindcă aşa am auzit şi am învăţat de la duhovnici îmbunătăţiţi, că: „Ortodox este omul care trăieşte în ADEVĂR!” Şi, a fi ortodox, „înseamnă a-L mărturisi pe Hristos în FAPTĂ şi în CUVÎNT!” Iar din cele citite şi învăţate de mine de la minunaţii BĂTRÎNI, pe care i-am „cercetat” şi

100

cu care am avut binecuvîntata bucurie „să mă întersectez”, am reţinut că... ”frumos şi bun lucru-i a fi Ortodox!” Frumos şi bun! Nimic de zis. Doar că vin unii şi-ţi fură frumosul şi-ţi fură bunul! Şi cei ce-ţi fură frumosul şi bunul sînt chiar cei ce-ţi sînt... păstori! Şi asta e jalnic şi dureros!...

Ce-am reţinut din toată nebunia asta cu sinodalii, via GF şi OPC? Ce-am reţinut din toată această luptă inegală? Din acest BARBARISM exercitat de către sinodali asupra mea? Am reţinut că, m-au transformat dintr-un creştin oarecare, într-un... martir! Iar duhovnicul meu îmi zicea, poate doar în glumă - poate doar să mă încurajeze ca să nu deznădăjduiesc, ca nu cumva să mă prăbuşesc -, că eu sunt... un mic Apostol al lui Dumnezeu! Şi completînd, zic: da, poate că eram un Apostol şi, poate că, tocmai de aceea fariseii şi cărturarii sinodului Bor, m-au pus şi m-au tras pe roată... şi-au decis să mă răstig-nească!...

Nişte confidenţi ai mei, preoţi, cînd mai discutam despre „problemele mele”, îmi ziceau că sînt şi eu un… mucenic, în felul meu...

Da, poate că eram! Sau poate că ei îmi ziceau aşa ca să mă încurajeze ca să nu disper! Nu ştiu! Ceea ce ştiu sigur este aceea că, am observat că ei „mă sfătuiau”, pe mine, să fiu tare, să nu dezarmez de la credinţă, să nu-mi pierd nădejdea, argumentîndu-mi în subsidiar că aşa au suferit şi mucenicii lui Hristos, doar că îmi spuneau asta, în timp ce, niciunul dintre ei nu s-a arătat a fi disponibil să poarte dimpreună cu mine... mucenicia! Mucenicie pe care-o propovăduiau lejer!!!, şi pe care, de altfel, mi-o şi recomandau cu căldură şi largheţe, cu insistenţă chiar! Asta în timp ce unora le era teamă să stea măcar şi un pic în prezenţa mea, să stea de vorbă cu mine sau să fie cumva văzuţi în compania mea!!! Ei îmi recomandau MUCENICIA, dar fără asumarea muceniciei din partea lor! Îmi recomandau să stau supusă ca să mi se administreze 39 de nuiele la spate, în timp ce ei n-ar fi suportat nici măcar una!!! Asadar, eu puteam duce, ei însă, NU!... Ei dacă rămîneau fără parohie, dacă erau cumva caterisiţi pe nedrept (se poartă în

101

BOR!) sau li se „subtiliza” - aşa cum se cam obişnuia!!! - Biserica nou construită, şi rămîneau fără parohie şi enoriaşi, era mare jale! Dar eu care rămăsesem fără Magazin, fără Ermant Art şi fără sursa mea de existenţă, fără lucrul în care pusesem însuşi sufletul meu şi în care investisem mult timp, mulţi bani împrumutaţi şi extrem de mult efort fizic şi psihic, eu care aveam UN MILIARD de lei datorii (datorită multiplelor pagube suferite, pagube despre care, parţial, am relatat deja mai sus) şi care nu aveam Asigurare de Sănătate nici Carte de Muncă şi niciun fel de venit, eu DA, puteam fi... MUCENIC!, în zisa lor. Şi, în acest context, se pune întrebarea: dacă sînt căzută, mă mai pot ridica, în situaţia în care îmi iau exemplele din ceea ce VĂD la aceşti PĂSTORI?...

102

Cap 5

Atenţiune, Atenţiune, ORDIN de la prea... Înalta Stăpînire:

Turism ecumenic, doar sub egida „Vasilica” Travel!

Patriarhia Ro, prin comunicatele Trustului ei de Presă

audio-vizuală şi scrisă, îi SFĂTUIEŞTE (Ce suav îmi sună în ureche!!!, Ce cald mă gîdilă la auz! Mă sfătuieşte!!! Vai, ce baftă pe mine!!! Că am sfătuitori profesionişti! Altfel aş putea greşi... ţarcul!!!) pe românii interesaţi de turism ecumenic să apeleze la Agenţiile de Turism ale BOR, cum ar fi: Basilica Travel, şi nu la oricare Agenţie de Turism la care au apelat pînă acum. Totodată, înştiinţează Agenţiile de Turism (care de veacuri, pînă să fie inventată găselniţa aia de „Vasilica lu’ Travel”, a Patriarhiei.Ro, au dus pelerini prin Ţara Sfîntă şi peste tot prin locuri binecuvîntate de Dumnezeu, şi s-au descurcat de minune!), de fapt le atrage atenţia că, potrivit Hotărîrii Sfîntului Sinod 8348 din 25 oct 2011, Agenţiile de Turism sînt scoase în afara legii, şi, prin urmare, acestea SĂ IA AMINTE că: nu mai au voie - fără binecuvîntarea Patriarhiei!!! - pe care oricum n-o vor primi, că nu-s tîmpiţi sinodalii să-şi bage singuri mîna-n sac, să-şi facă loruşi pagubă, lăsînd să se scurgă cîţiva turişti de la ei la... ”alte agenţii” (frauduloase!!!, în zisa sinodalilor) - să transporte turişti/pelerini şi că dacă nu vor face „ascultare” şi dacă vor încălca „legea” (Hotărîrea 8348 a Sinodului Bor, adică), oficiul canonico-juridic al Bor, va ordona (??!!!) să fie luate măsuri împotriva Agenţiilor iar patronii lor vor fi acuzaţi de încălcarea Legii şi la… bla… bla...

103

În zisa lor, a sinodalilor, a „luminatelor capete”, numai „Vasilica” lor ar fi Agenţie de Turism bine intenţionată, şcolită, pregătită şi, mai ales, instruită, restul ar fi, în varianta guralivilor de la Patriarhie, „Agenţii frauduloase”. Ca şi cum nu aceste Agenţii de Turism ar fi dus de veacuri turiştii/pelerinii pe la Locurile Sfinte!!! De veacuri n-au mai fost „Agenţii frauduloase!” Acum, că şi-a făcut Patriarhia, Agenţie de Turism, a decis ea, unilateral, că ea ar fi singura cu drepturi depline să care turişti/pelerini, iar Agenţiile de Turism clasice, au devenit peste noapte, de prisos!!! Şi asta sub oblăduirea tacită a Statului de Drept, ai cărui cetăţeni sîntem cu toţii!... Doar că... ”unii e mai egali decît alţii în faţa legii!!”, şi fiindcă-s „mai egali” îşi fac propriile lor legi, legi care să-i avantajeze şi să le umple burţile lor pîntecoase, cu... ”toată darea cea bună!”, după criteriul: „cine-mparte, parte-şi face!”...

Mă întreb şi vă-ntreb, retoric, evident: după care biblie vă ghidaţi voi, sinodalilor, cînd emiteţi Hotărîri gen 943 (aceea legată de monopolul Bor asupra Cimitirelor); 8348 (legată de turism); „legea” 103/92 (legată de Monopolul Bor asupra Obiectelor de Cult - veşminte, icoane, candele, cruci, etc), Circulare gen 1064/2013 (prin care îi instigaţi pe fraţi contra fraţi, prin care îi obligaţi pe preoţii parohi să devină „Iude” şi „Turnători”, şi cărora le impuneţi să vă aducă vouă, la trimestru, rapoarte despre enoriaşii care ar picta Icoane sau ar sculpta mobilier bisericesc ori ar face candele şi cruci, ca, mai apoi, voi să-i deferiţi pe aceşti enoriaşi Gărzii Financiare, ca nişte „buni creştin-ortodocşi” - şi mai-mari ai Bisericii, tătici şi învăţători grijulii, şi... ”buni” duhovnici - ce sînteţi!!!) şi cîte altele? Vă întreb pe voi sinodailor, mai-marii BOR, dar şi pe voi cei care sinteţi „purtători de cuvînt”, mai mult sau mai puţin oficiali!...

„Vai de voi, puternici ai zilei! Care nu luaţi în seamă pricina văduvei şi nu luaţi apărarea orfanului!” Voi care vă daţi în vînt după emis Circulare şi „Legi”, prin care căutaţi să vă îndreptăţiţi şi să-i subjugaţi pe creştini, suflîndu-le-n urechi sloganuri plîngăcioase! Nu vă urăsc, ci, vă compătimesc...

104

Dragi creştini, care sînteţi „sfătuiţi părinteşte” cu-atîta „grijă” ca nu cumva să greşiţi „ţarcul”, pe voi, oameni buni, vă invit la meditaţie! Faceţi-vă rost de „Legi”, de Circulare, de Hotărîri emise de „Sfîntul Sinod”, citiţi-le, aprofundaţi-le şi vedeţi dacă pe întreg parcursul textelor veţi găsi în ele ceva creştinesc! Dacă veţi descoperi, măcar şi un pasaj din care să reiasă iubirea de semeni şi grija reală faţă de om, să mă anunţaţi! Şi v-aş mai recomanda tuturor, şi vouă creştin-ortodocşilor dar şi vouă sinodalilor, să vă faceţi grabnic rost de o SFÎNTĂ SCRIPTURĂ, să-i citiţi conţinutul, şi vă asigur că dacă o veţi face, veţi descoperi că aceată carte - BIBLIA -, e singura care „ar putea să vă călăuzească!” N-o spun eu, v-o spun înţelepţii lumii, şi iată cît de sugestiv vă îndeamnă Andrei Şaguna: „să se dea poporului în mîna, înainte de toate şi mai presus de orice carte din lume, spre citire, gîndire şi îndreptare, Sfînta Scriptură, căci este menită de la Dumnezeu spre hrănirea duhovnicească a tuturor!” Aşa că, scumpi sinodali, nu mai daţi poporului „îndrumări” ca cele la care am făcut referire mai sus! Ci îndrumaţi-i spre cuvîntul Scripturii! Şi, n-ar fi rău să mai răsfoiţi şi voi, măcar din cînd în cînd această... Carte, Biblia, „singura care ar putea să vă călăuzească!” Fiindcă tare aţi mai rătăcit drumul!!...

Şi unora şi altora, vă doresc: SPOR DUHOVNICESC! Să aveţi parte de binecuvîntata iubire a lui Dumnezeu, acum şi în veci! Amin.

Binecuvîntare sau Blestem?

Dat fiind faptul că Patriarhia mă adusese la disperare, terorizîndu-mă în permanenţă cu reclamaţii către GF, pe motiv că încalc legea Monopolului BOR, şi pentru că GF-ul mă vizita cu timp şi fără timp, şi fiecare „vizită” a comisarilor se solda cu o amendă pentru „încălcarea” Legii 103/’92, mi-am propus să plec, să-mi mut Magazinul într-un alt cartier, ca să nu le mai dau ocazia sinodalilor să se mai împiedice de mine.

105

Am căutat şi mi-am găsit un mic spaţiu, într-un alt cartier. Am închiriat şi ajutată de prietena mea, l-am amenajat, după care am chemat preotul din cartierul respectiv, să facă o slujbă, o Sfeştanie, aşa cum se obişnuieşte la noi ortodocşii. Preotul a venit şi a făcut slujba. Era în ultima zi a anului 2012, aşa că după rugăciunea preotului şi după binecuvîntare, am închis şi am plecat acasă, unde am rămas în zilele de 1 şi 2 ianuarie, care erau zile libere. Apoi pe 3 ianuarie, am trimis-o pe prietena mea să deschidă Magazinul, iar eu am plecat la fosta mea locaţie ca să mai împachetez din lucruri pentru a le aduce în noua locaţie. Dar nu m-am pus bine pe treabă, că mă sună prietena mea şi-mi spune că a venit la ea preotul care ne făcuse slujba pe 31 decembrie şi i-a spus să-mi transmită să mă duc de urgenţă la el, că sînt probleme legate de prezenţa mea în Zonă şi că TREBUIE să părăsesc Zona!!! Am crezut că n-aud bine! Am întrebat-o pe prietena mea dacă sigur îl recunoscuse pe acel preot ca fiind cel din 31 decembrie - care ne făcuse Sfeştania -, şi mi-a comfirmat că acela era.

- Nu se poate! Cred că îl confunzi! Poate e alt preot! Vreunul care a trecut, şi el, pe-acolo, întîmplător, şi vrea să „să se bage-n seamă”, îi zic, oarecum contrariată, prietenei mele.

- Nu, nu îl confund! Este acela de atunci, care a făcut Slujba!, îmi replică ea.

- Păi, cum să fie el? NU văd logica! Păi, dacă avea ceva de zis împotrivă, nu zicea atunci cînd l-am chemat să facă Sfeştania?

- Ştiu că n-are logică, dar... ce mai are logică în ziua de azi!!!, îmi argumentează prietena mea.

Am încercat să-mi văd de treaba programată pentru acea zi, amînînd pentru a doua zi mersul la acel preot.

Bun început de an 2013!!!, îmi ziceam, bombănind şi trebăluind fără rost, fiindcă nu-mi mai stătea mintea la ceea ce aveam de făcut... Încercam să ghicesc ce anume îl determinase pe acel preot să facă lucru acesta! Tot restul zilei mi-am bătut capul, însă nu am reuşit să pricep care ar fi putut fi motivul...

106

A doua zi, pe 4 ianuarie 2013, mă duc la Biserica unde era paroh acel preot. Îl cunoşteam din vedere, fiindcă slujise la o Biserică de pe lîngă Magazinul meu şi ştiam despre el că este profesor pe la Teologie. Auzisem despre el că ar fi un preot bun, un bun familist, un preot cu har, un îmbunătăţit. Personal, nu mă intersectasem cu el, pînă atunci, cînd mergînd la acea Biserică din acel cartier, să caut un preot ca să-mi facă o Rugăciune în Magazin, o Sfeştanie, cum se zice, şi cînd am avut surpriza să constatat că este preotul pe care-l ştiam oarecum. M-am bucurat cînd l-am văzut! Mi-am zis: taci că-i bine!!! Doar că... nu ştiam şi... cît de bine!!!

Ajung în Biserică şi mă îndrept spre Altar, cu gînd să-l salut pe preot şi să vorbim. El, mă vede, iese întru întîmpinarea mea, şi fără să-mi dea vreo binecuvîntare de bun-sosit - aşa cum se obişnuieşte - mă întreabă plin de sine:

- Auzi, măi fato! (Opsss!!!, ce limbaj!!!) Cine ţi-a dat dumitale binecuvîntarea să deschizi Magazinul?

- Statul român!, îi răspund pe acelaşi ton, reamintindu-mi de „binecuvîntările” care-mi tot fusese cerut să le prezint, pînă şi comisarilor Gărzii, comisari ce erau salariaţi ai Statului de DREPT, şi plătiţi cu salarii consistente de la Buget!!!...

- Aaa!!!, eşti smecheră... Ia să-ţi iei tu, mai fato, catrafusele şi să dispari din parohia mea!, îmi zice poruncitor.

- Mai întîi să-mi spuneţi şi mie, de unde şi pînă unde ţine „parohia domniei voastre”, stimate părinte! Mai apoi, poate îmi spuneţi şi în ce calitate îmi porunciţi dumneavoastră aceasta?, îl întreb, încercînd să-mi păstrez, totuşi, calmul şi respectul pentru HAINA de pe el, pentru LOCUL în care mă aflam şi pentru VÎRSTA omului din faţa mea.

- Eu atîta îţi spun: să-ţi iei catrafusele şi să pleci! Altfel ai să ai probleme mari! Că eu nu-ţi permit să deschizi un Magazin în parohia mea!, subliniază preotul.

- Părinte, să vă spun ceva: În primul rînd că parohia domniei voastre nu-i în locul în care mi-am deschis eu Magazin, iar dumneavoastră nu aveţi nicio autoritate să-mi dictaţi mie unde anume să-mi desfăşor activitatea pentru care firma mea este

107

înregistrată la Camera de Comerţ a României! Românie care nu-i condusă de către dumneavoastră, din cîte ştiu! Dumneavoastră, în calitate de preot, aveţi dreptul, eventual, cel mult, să refuzaţi a face o Sfeştanie, o rugăciune în Magazinul meu. Pînă una-alta, deja aţi făcut Sfeştania şi… v-aţi încasat banii!

- Te rog să nu-mi vorbeşti mie aşa, obraznico! Să-ţi iei catrafusele din parohia mea, că de nu, FOC DIN CER VA VĂRSA SFÎNTUL ILIE PESTE TINE ŞI CASA TA ŞI... bla… bla… bla...!, şi-a înşirat el „mărgăritarele duhovniceşti”, cu „măiestrie teologică”, ca un om, ca un pedagog, un profesor - de Teologie -, ca un teolog „bine instruit”...

(La auzul „binecuvîntării”, mi-a luat-o adrenalina la galop! Mi s-a suit sîngele-n cap şi-am văzut stele colorate-n faţa ochilor. Mi-au venit în faţă imagini din incendiul în care îmi arsese maşina, făcîndu-se scrum fără drept de apel.)

- Heiii, părinte!!! Mulţam’ fain! Opriţi-vă! Nu-l mai invocaţi pe Sfîntul Ilie ca să-mi aducă mie foc din cer, căci deja a făcut asta! Am avut parte de „foc din cer!” (Poate tot vreo „sfîntă binecuîntare”, de pe la vreun înduhovnicit!!!) Nu vă mai „osteniţi” atîta cu „binecuvîntările!” Nu de alta, dar n-o să mai ştie Dumnezeu cînd aţi vorbit serios şi cînd să vă asculte: acum, cînd mă blestemaţi de mama-focului învocîndu-l pe Sfîntul Ilie să vă fie părtaş întru „năstruşnicii” ori cînd, luîndu-mi banii pentru Sfeştanie, pe 31 decembrie, L-aţi invocat (pe Dumnezeu) să-mi binecuvînteze Magazinul???

- Obraznico!!! Piei din faţa mea! Că de nu, Sfîntu’ Ilie... bla… bla... bla...

În fine, „dialogul” a continuat tot în acest context al... ”binecuvîntărilor duhovniceşti”, revărsate, cu generozitate „teologică” asupra mea, iar eu, persiflîndu-l şi întocîndu-i vorbele. El a zis destule, cu largheţe sufletească, eu i-am întors aşişderea cu mărinimie! Dar oricum, cît de bogat ar fi fost „repertoriul” meu, spusele mele nu cîntăreau nici cît pe sfert de sfert dintru cele ale lui. Tre’ să recunosc că „le avea omul” cu „blagoslovelile!!!”... Nap, te pui cu clericu’!!!... Adevărată enciclopedie!!!

108

Cînd unul dintre noi a făcut o pauză, cînd mi-am dat seama că la tot CIRCUL nostru participaseră, nolens-volens, în calitate de „spectatori”, cîţiva bătrîni (care se aciuaseră prin strană, aşteptînd cuminţi - fără să intervină şi fără să-şi facă simţită prezenţa în vreun fel!!! - sfîrşitul reprezentaţiei), şi cînd am realizat că omul, preotul, „înduhovnicitul” acela nu va obosi şi nu-şi va epuiza repertoriul „binecuvîntărilor” (deh’ era teolog, era preot şi era profesor!!!, plus că-l mai striga, chemîndu-l în ajutor duhovnicesc, şi pe Sfîntul Ilie Tesviteanul, care asista liniştit, dintr-o Icoană a Catapetesmei Bisericii cît şi pe colegul de breaslă, care însă nu s-a prea băgat în seamă cu mine, decît arar, punctînd şi el, ici-colo, cîte ceva - aşa cum îi stă bine unui chibiţ-), am plecat, lăsîndu-l în plata Domnului. În urma mea, încă mai răsunau „blagoslovelile” „bunului păstor!”...

Ajunsă acasă, „m-a luat capul”, la propriu! Şi m-au durut pe rînd şi toate deodată: măselele, capul şi întreg corpul de-am crezut că o să crăp! Mai erau două zile şi venea Boboteaza. 6 ianuarie. Mare sărbătoare pentru noi ortodocşii: Botezul Domnului! Plus că era şi ziua mea de naştere! Îmi părea rău că se-ntîmplase incidentul! Îmi părea rău că-i căzusem şi ăstuia la împărţeală (de parcă mai era nevoie!!!), şi-mi părea rău că nu fusesem mai atentă şi-i căzusem în plasă şi vrăjmaşului! Îmi părea rău că nu mă purtasem creştineşte! N-aveam linişte! Mă umplusem de obidă!

Am sunat-o pe o ucenică de-a preotului respectiv şi i-am relatat toată „povestea”, în nădejdea că poate îmi dă un sfat. Nu prea ştiam ce să fac. Ucenica aceea nu mi-a fost însă de niciun ajutor, aşa că m-am rugat să-mi dea Dumnezeu gîndul cel bun. Şi... mi-a dat! M-am „sfătuit” cu părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor, pe care îl am acasă, lîngă candela, printre Icoane, într-o fotografie, şi pe care-l păstrez cu sfinţenie! Am făcut de urgenţă un „consiliu” şi, după dezbateri, am concluzionat!

A doua zi, dimineaţa, pe 5 ianuarie adică, luîndu-l „la purtător”, într-o fotografie, în buzunar, pe părintele Nicodim Bujor, m-am dus la preotul respectiv cu un mare buchet de crini

109

albi, cu scopul să ne împăcăm. Fiindcă venea Boboteaza şi, efectiv, îmi părea rău să întîmpin Sărbătoarea Domnului Hristos cu aşa o mare zdroabă, şi nu mai voiam să mai apună încă o dată soarele peste supărarea mea cu acel preot! Nu mă mai interesa nimic! Dădusem toată agoniseala mea, la nişte ţigănci din Piaţă, pe buchetul de crini albi, rămînînd... fiica ploii. Voiam doar linişte! Linişte pe care însă nu mi-o mai puteam găsi, atăta timp cît aveam Magazinul de Obiecte religioase. Devenise din ce în ce mai clar pentru mine acest lucru!

Cînd mă îndreptam spre Altar, ţinînd florile la spate, preotul mă vede din Altar şi ieşind în uşă, îşi strigă colegul şi-i zice, zeflemitor la dresa mea:

- Ia uite, părinte, cine vine!!! Ia uite cine-i aici!!!... M-am făcut că nu aud zeflemeaua, m-am îndreptat, glonţ,

spre Altar şi scoţînd florile de la spate, i le pun în braţe preotului guraliv, spunîndu-i sec:

- Părinte, v-am adus acest buchet de flori pe care vă rog să-l primiţi! Ca să nu mai apună încă o seară soarele peste supărarea noastră! Mîine-i Botezul Domnului şi-i şi Ziua mea de naştere! Regret incidentul de ieri!, am zis - fără să-i cer iertare; nu-mi propusesem asta - după care, m-am întos ca soldatul pe călcîie şi am plecat de la uşa Altarului. Cînd ajung pe la mijlocul Bisericii aud în spatele meu:

- Să ştii că-mi pare rău!... - Domnul să vă ierte, părinte!, îi zic, continuîndu-mi

drumul spre uşă fără să mă întorc, ci doar, limitîndu-mă la a-i face semn cu mîna - în sensul s-o lase aşa cum căzuse!!!

- Îmi pare rău! Îmi pare rău!, repetă ca pentru sine, preotul. Şi să ştii că... primesc cu bucurie buchetul de flori!, adugă el.

- Păi, cum să nu primeşti cu bucurie, că voi doar atît ştiţi! Să primiţi, cu bucurie, tot ce vi se dă! Şi... cu bucurie, vă place: doar să primiţi! Ai habar, neiprăvitule, cam cît m-a costat buchetul de flori, ce cu... bucurie îl primeşti? Şi ai habar, trogloditule, cam cîtă energie psihică am investit în gestul meu?, mă îndemna gîndul să-i arunc în faţă. Cît despre oferit,

110

oferiţi, doar... ”binecuvîntari” din acelea de care mi-ai împărţit mie ieri cu prisosinţă!, îmi venea să-i zic. Dar... nu i-am zis.

Îl strîngeam pe Moşu’ Nicodim Bujor în palma din buzunar, ca să-mi reprim un gest... nebunesc!!!... Căci furia nu-mi trecuse! Mai ales că mă întîmpinase cu zeflemeaua...

Cînd ajung la uşă mă aud strigată pe nume. Preotul mă ruga să mă întoc şi să mă duc la Altar. N-aveam niciun „chef” să fac cale-ntoarsă, nici să-l mai aud pe măscăriciul burdihănos îmbrăcat în haine preoţeşti, dar, strîngîndu-l straşnic în pumn pe BĂTRÎNUL Nicodim Bujor, am făcut totuşi cale-ntoarsă.

Ajunsă la uşa Altarului, preotul îşi pune patrafirul, ia Moliftelnicul, şi fără să-i cer, începe să-mi citească o Rugăciune, împlorîndu-L pe Dumnezeu să dezlege ceea ce el, preotul - neisprăvitul; în text: „nevrednicul preot” - legase, „cu puterea ce-i fusese dată!!!” (De unde?, Cine-i era, oare, stăpînul şi domnul? Ei, cine? Doar „după faptele lor îi veţi cunoaşte că sînt ucenicii Mei!”, zice Hristos. După faptele lui, din momentul în care împărţise „binecuvîntări”, la greu, cu o zi în urmă, îmi dădusem eu seama al cui ucenic era!!! Dar acum, „îngenun-cheat” de gestul meu - care-i gîdilase orgoliul - făcea pe bunul păstor!) Îmi citeşte rugăciunea, după care mă însemnează cu Semnul Crucii pe cap, şi adaugă:

- Îmi pare rău! Să ştii că-mi pare rău pentru ce s-a-ntîmplat ieri!...

Îmi era greaţă, la propriu, şi voiam să mă depărtez de făţarnicul acela cît mai rapid, să mă duc să vomit!...

Nu înţelegeam cum va proceda Dumnezeu! Mi se învîrteau în minte şi mă hărţuiau fără-ncetare zeci de întrebări fără răspuns sau cu mii de răspunsuri! Mă frămîntam să înţeleg cînd oare îl ascultase Dumnezeu: Astăzi, cînd implora clemenţă de la Dumnezeu pentru gestul lui de ieri (şi asta pentru că eu îi dusesem un buchet de flori, pe care el îl primise cu bucurie), sau ieri cînd îşi lansase asupra mea artileria grea a „binecuvîntărilor!!” Îmi venea să-i zic cîteva „bune”, să mă ţină minte, dar m-am întors să plec. Preotul însă m-a apucat de mînă şi m-a oprit. Şi-a mai cerut încă o dată iertare şi mi-a explicat, în

111

linii mari, ce se întîmplase de fapt, de a venit el la prietena mea să-i spună să mă anunţe că trebuie să plec din Zonă, cînd nici bine nu venisem! Aşa am descoperit că... cineva îmi pusese o „vorbă bună!”... la acest „înduhovnicit păstor”. Dar, pe mine nu mă mai interesa acest lucru. Ci mă durea că fusesem iarăşi lovită, de un om al Bisericii mele! De un preot! Un preot despre care auzisem că ar fi un... înduhovncit! Şi... ”m-am convins!!!”...

Model de spovedanie (după modelul preasfintiţului X)

- Doamne ajută şi sărut dreapta, preasfinţia voastră! Am

venit să mă spovedesc. - Domnu’! Bine ai făcut, soră Frusinico! Ia zi, care-i baiul! - Poiii, sfinţia voastră, sînt năcăjită, zice Frusina, că am

rămas fără serviciu, mama-i bolnavă la pat, frati-miu nu-i în toate minţile, mă cert mereu cu el şi... aşa şi pe dincolo...

- Auzi, măi Frusinico, ia ascultă aici! Ia lasă jelania!, îi zice, preasfinţitul, femeii, făcînd abstracţie de năcazu’ ei. De mult voiam să te întreb: ştii Magazinul ăla de Obiecte de Cult de pe lîngă...

- Da, preasfinţia voastră, desigur că îl ştiu! - Măi, ia zi-mi, cine-i patron acolo, cum îl cheamă? - Poiii... acolo, patron, e o femeie. E o doamnă, Antoaneta

o cheamă. - Ei, na, e o femeie! La suprafaţă e o femeie, dar în spate?

În spate cine e? E soţie de preot sau, poate, în spatele ei se află vreun preot? Ia, te rog să-mi cercetezi şi să vii să-mi spui!

- Poiii, ce să mai cercetez, preasfinţia voastră, dacă ştiu! Toată lumea ştie! Nu e niciun secret.

- Drăguţă, tu auzi ce spun? Mergi! Cercetează! Află şi vino să-mi spui!

- Poiii, v-am auzit, preasfinţia voastră, dar nu am ce să mai cercetez, că ştiu! Am vorbit cu femeia de mai multe ori! I-o

112

femeie de treabă din cîte mi-am dat io seama! E amărîtă, singură... Îi cunosc istoricul, aşa că...

- Drăguţă, tu fă ce-ţi spun! Mergi şi cercetează! Fă ascultare, Frusinico! Şi după ce afli vii şi-mi spui! Şi acum... hai, du-te!...

- Poiii, io venisem, preasfinţia voastră, că aveam nişte năcazuri! Venisem să mă spovedesc, să mă eliberez că uite...

- Hai, pleacă! Mergi, cercetează ce ţi-am zis şi... întoarce-te!

- Poiii... preasfinţia voastră, dar mă aflu-n năcaz, nu mai am linişte, ascultaţi-mă că...

- Drăguţă, tu nu auzi? Tu ascultă-mă pe mine! Că eu sunt arhiereul! Fă ce spun şi apoi... mai vorbim!

- Poiii!!!... mai încearcă Frusinica să forţeze mîna arhiereului...

- Nici un poiii!, drăguţă. Du-te, află şi, apoi, întoarce-te!, îi zise poruncitor arhiereul.

- Biiine-bine! M-oi duce! Sărut dreapta, preasfinţia voastră...

(Dialog redat mie, de Frusinica, ucenica preasfinţitului X, într-una din zilele lui octombrie 2013, zi în care, trecînd ea prin faţa Magazinului meu, a intrat şi a văzut că-mi strînsesem catrafusele din Magazin ca să-l închid, şi probabil, într-un acces de milostivire, de mustrare de conştiinţă, de părere de rău că nu-mi spusese mai demult despre uneltirea episcopului - duhovnicul ei!!! - asupra mea, s-a decis atunci, pe loc, să se despovăreze. Zic!)

Ei, şi... întru această „duhovnicească învăţătură”, nu mai am a zice decît:

„Să ne trăiţi, prea... sfinţite părinte episcop X, întru mulţi ani, întru mulţi ani, întru... mulţi, muluulţi, muuuulţi ani!!!”, că... ”VREDNIC sunteţi!”

113

Preasfinţitul X înaintat în gradul de... Înaltpreasfinţit

În timp ce încă scriam la Cartea „Prigonitorii mei”, aud şi

să văd la un post TiVi cum că preasfinţitu’ episcop NU-ŞTIU-CARE din Arhiepiscopia Bicureştiului, a fost numit nuş-ce, nu-ştiu-unde... Casc ochii mari! Ca să văd mai bine! Îmi destup bine urechile, ca să aud, totodată, ştire de ştire, neicuşorule!!! Pentru mine, NU, dar... pentru alţii, oho!!!... de cînd tot aşteptau unii să-l vadă odată plecat! Cred c-au făcut tumbe, la primirea veştii!!!..

Hop, îmi sună telefonu’... Cineva are grijă să-mi anunţe vestea, de parcă nu era din

destul că erau ecranele televizoarelor, pe toate „canalele!!!” (pfui!!! Canal!!! Bleahhh!!! Tii, ce pute!!!), pline pînă la refuz cu inconfundabila faţă, pardon, imagine a chipului prea... sfinţitului!!! Offf!!! Să mă apere Domnul de gura lui, că ştiu „pe surse” că o are cam... bogată!!! Şi-i cam aprig, preasfinţitul ăsta, la mînie! Îl auzisem odată (parol, n-am tras cu urechea, am auzit pur şi simplu, fără să vreau!!!) că-i zisese unuia, să-i transmită altuia - care fusese cîndva elev la Seminar, dar nu-l şi absolvise, şi despre care preasfinţitul auzise că se făcuse popă şi că „slujea”, la o „Biserică paralelă” -, din partea lui, următoarele: „Auzi... drăguţă (Nu, nu vorbea cu o femeie, ci cu un bărbat!)! Spune-i neisprăvitului ĂLUIA, că dacă nu se lasă de nuş-ce-năstruşnicie, PRAFUL şi PULBEREA s-alege de el! M-ai auzit... drăguţă! Aşa să-i spui! PRAFUL şi PULBEREA!”, zis-a preasfinţitul. După care, şi-a „pecetluit” vorbele cu... Semnul Crucii!!! Aşa cum făcea şi cel căruia îi fusese destinată „binecuvîntarea cu... praful şi pulberea!” - acum văd că... după „învăţătura” bine-primită!!!, în anii de Şcoală, de la „învăţătorul” său, făcea aceasta şi „neisprăvitul!”

Acum, na, Doamne feri! Că io, am uitat - să tot fie vreo 4-5 ani de-atunci - dar uite că... mi-am adus aminte-amu’, cînd... tre’ să spun ce am de spus! Şi, na, voi spune! Cu orice risc! Vorba aia: „meseria mea e riscul!” (Ş-apoi... ce mai am eu de pierdut!

114

Ce-am avut de pierdut, dusu-s-a!) Ş-acum, dacă tot a devenit „sfinţia sa” ceva mai... Înalt, poate că nici aşa aprig n-o mai fi la mînie! Am dreptul să sper, nu?...

Unii s-au întristat şi îndoliat, fiindcă le pleca idolul şi protectorul, alţii însă, mulţi, cu siguranţă, au făcut tumbe - de la ieşirea din Biserică pîn’ la fosta lui Reşedinţă şi-napoi - şi poate că au aruncat şi cu cenuşă după el - după un obicei tradiţional medieval reactualizat; c-aşa-i bine la români, „ca să fugă răul şi să nu se mai întoarcă!”, zice-se! Eu nu ştiu, zic şi eu ce aud că zice lumea! Şi lumea zice că... dar, mai bine tac! Preasfinţite, mă ierţi! Pardon, Înaltpreasfinţite! Eşti băiat bun da’... pămîntu-i rău că te ţine!!... Da’... nu e treaba mea!

Treaba mea e că, eu personal, nici nu mă bucur, nici nu mă-ntristez! Din partea mea, poţi rămîne liniştit acolo unde eşti acum, pînă la sfîrşitul veacurilor, că nu mi-i dor să te văd! Iar de-oi mai dori vreo „dezlegare arhierească” duce-m-oi pe la alte uşi mai generoase... Ori duce-m-oi la vreo buturugă, că tot cam aia îmi e! Ş-apoi... Buturuga-i buturugă, nu-i poţi cere mai mult!!!...

Au trecut cîteva zile bune. Uitasem de numirea Prea/sfinţitului în funcţia de Înal/prea/sfinţit. Mai ales că nu era, nicidecum, o preocupare a mea! „Viii cu viii, morţii cu morţii!”, cum se spune. Sau, mai exact, ”despre morţi, numai de bine!”...

Într-o seară mă sună o doamnă să mă-ntrebe nu-ştiu-ce. Vorbim noi, îi răspund la ceea ce-o interesa, apoi... ”o dăm pe... diverse”. Din una din alta, hop, aflu cum că Înaltu’, a avut „bucuria” să ia la el, la noua lui reşedinţă, acolo unde a fost el numit, pe nuş-care-preot... Îmi povesteşte femeia, cum şi ce, fără să ştie că eu îl cunoşteam pe acel preot. După ce-o las să desfăşoare povestirea (pe care-o ştia de la o altă femeie, care femeie era... ucenica, acelui preot şi care era foarte mîhnită că rămîne fără duhovnic, întrucît, preotul acela, duhovnicul ei, în cel mai scurt timp, va părăsi localitatea şi se va stabili pe unde-i va dicta mai-marele-Înalt - Şi io, care speram că acum dacă a ajuns domnia sa, aşa ÎNALT, va face lucruri... înalte!!! Dar, uite-aşa se-nşeală omu’! -), îi zic:

115

- Păiii, staţi puţin! Preotul acela nu-i călugăr! E preot de mir! Are soţie şi doi copii mici, din cîte ştiu!

- Da, zice femeia! Ştiu! Păi tocmai asta este! Că e tare necăjită preoteasa lui, că stau acum despărţiţi, departe unul de altul, el acolo, ea aici cu copiii, şi e greu şi...

- Cum? Ce să caute un preot de mir, care are parohie, enoriaşi şi familie aici, să plece pe coclauri? Ce, nu-s atîţia călugări pe-acolo? Ş-apoi, putea să-şi ia de la BAZĂ, din „pepiniera” lui, călugări, cîţi îi poftea inima, dacă voia! Sînt printre monahi, foarte mulţi care-s foarte pricepuţi şi care excelează în multe domenii.

- Păi, nu! Că el e specialist! Cică se pricepe la construit Biserici! Că a mai făcut două! Şi că el, Inaltul, vrea să facă, acolo unde s-a dus, o Biserică, şi avea nevoie de acel preot!, zice femeia senin.

- Mdaa?? Mă rog!!! Adică cum? Înaltul avea nevoie de prezenţa lui? De priceperea lui şi de mîna lui de lucru? Dar nevasta şi copilaşii lui, nu?!! Ucenicii şi enoriaşii cu care construise Biserica parohială aici, nu aveau nevoie de el, nu? Cum mai vine şi asta?...

- Ei, ce să facă! Tre’ să facă... ascultare!, zice femeia , încercînd să dea o conotaţie pozitivă, deloc creştinească, dacă e să ne raportăm la situaţie şi la familia preotului de mir, familie în care erau doi copilaşi care aveau nevoie de tatăl lor...

- Mă omori cu zile, femeie!! După care principii se ghidează „înaltul” ăla?...

S-a-ntors lumea cu susu-n jos! Au ajuns călugării, administratori ai creştinilor şi decid ce şi cum în familiile preoţilor de mir şi ale mirenilor!

No comment... No... more!

116

Cap 6

Ortodoxia unora

Motto: „Nădejdea mea este Tatăl. Scăparea ea este Fiul Acoperîmîntul meu este Duhul Sfînt, Treime Sfîntă: Slavă ŢIE!”

„Ortodoxia unora constă în faptul de a fi recunoscuţi sub

o AUTORITATE Bisericească (recunoscută, evident), ca să aibă, chipurile, siguranţa protecţiei instituţionale!” Am auzit lucrul acesta la un teolog, un om cu vederi largi, care încă mai crede - ca şi mine, de altfel! - că „lumea mai poate fi mîntuită prin cuvînt şi nu prin puterea forţei”, şi care, presupun, nu crede în „ONG-uri ori în Asociaţii de Caritate sau Filantropice! Nici eu nu cred în ele! Cum nu cred în adevărul ce se presupune c-ar ieşi la suprafaţă în urma dezbaterilor din Comitete şi Comisii!...

La prima vedere ai zice că, dacă aparţii unei Organizaţii religioase, unui Cult religios, eşti asigurat, şi nu oricum! Nu de protecţie instituţionalizată pămînteană! NUuu!!! Ci de-a dreptul de... moştenirea Raiului!!! Zic! Şi zic, ca una care aparţin Bisericii Ortodoxe! Ia uitaţi, de cîtă „protecţie instituţionalizată” m-am bucurat eu! Unde mi-a fost mie siguranţa protecţiei, cînd tăticii mei m-au biciuit nestingheriţi? A, am uitat! Aşa şi numai aşa pot dobîndi Raiul! Prin suferinţă şi înfometare! Prin batjocura încasată de la mai-marii Bisericii mele şi de la ai Statului de Drept ! Ei îmi voiau binele, doar că eu... nu pricepeam. Ca nu cumva avînd eu Magazinul, să cîştig prea mult, să mă îmbuib şi să-L uit pe Dumnezeu!! Şi cît au mai lucrat ei întru năruirea mea, ca eu să-mi pot cîştiga, prin mijlocirea lor, drumul spre Rai!!! Cîtă osteneală pe ei! Cum de nu m-am gîndit

117

la asta! Ooo, ingrata de mine! O, vai mie! Nerecunoscătoarea de mine! Iertaţi!!! Vai, vă mulţumesc, prea... iubiţii mei „tătici!” Vă mulţumesc, vouă, mai-marii mei... ”fraţi!”, pentru „grija şi dragostea” voastră! Dar nu uitaţi, pînă una-alta, luaţi seama la îmbuibările voastre şi la „calea” pe care mergeţi!...

Oameni buni, cel ce crede în Dumnezeu, Îl mărturiseşte pe El nu doar cu gura, ci o va face din inimă! Cel ce are Frică de Dumnezeu, cel ce deţine „ştiinţa” de a avea Frică de Dumnezeu, se va strădui, din răsputeri, să respecte Poruncile Lui şi să caute Pacea cu el însuşi şi cu cei din jur, nu să ţină şi cu dinţii de nişte porunci omeneşti sau de scaune, de titluri, de onoruri şi aşa mai departe!

Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi-I pare rău cînd ne certăm între noi. El ne-a poruncit: „Iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fiţi fii ai Tatălui ceresc! (Ev. Matei), dar cîţi dintre noi mai facem astăzi lucrul acesta? Cîţi mai sărim în ajutorul aproapelui? Ciţi dintre noi ne mai bucurăm astăzi pentru succesul şi reuşita semenului? Mă refer acum la... noi ortodocşii!

Nu mi-am propus să fac o Analiză de Valoare aprofundată a defectelor creştin-ortodocşilor, ci am aruncat doar o privire succintă şi am văzut că că majoritatea membrilor Bisericii, făcînd pe evlavioşii - dintr-o evlavie eronat înţeleasă -, sînt toleranţi cu păcatul - al lor şi al altora şi, mai ales, cu păcatul clericilor! -, iar eu, personal, nu găsesc că acest lucru este în regulă şi că nu-i deloc creştinească această practică. Zic! Membrii, în majoritate, se mulţumesc să meargă la Biserică, să asculte o predică (din care, poate, de multe ori, unii nu au înţeles mai nimic, dar... nu vor pune întrebări pentru lămurire, că... nu se cade să tulbure „bunul mers” al predicii, fiindcă deh’, nu-i frumos să-l întrerupi pe cel ce predică, să pui tu, un oarecare, întrebări „stupide” unui preot!), să ducă daruri la Altar (că, na, lui Hristos I le duce!!!), să mai cotizeze pe la Cutia Milei, să mai aprindă un maldăr de patruj’de lumînări (marca: made by BOR SRL; musai luate de la Pangar şi cît mai multe; cu cît mai multe cu atît mai... ”politically correct”), să mai meargă într-un pelerinaj-două, să mai atingă nişte Moaşte şi vreo Icoană care plînge, să mai dea un obol -

118

„banu’ văduvei” - pentru Caterdala Neamului (că tot „e la modă” şi „se poartă”. Sintem în trend deci... plus că... îţi asigură drumul direct spre RAI! Prin cotizarea asta!) Cam în asta constă toată ortodoxia, tot creştinismul-ortodox al multora! Păcat!...

Foarte mulţi dintre clerici s-au programat, precum roboţii, în împlinirea unui ritual. Ard, la greu, în Altare, tămîia adusă de credincioşii fideli, generoşi, şi înalţă ritualic, sterp, stereotip, cîntarea: Osana, Osana!!!, şi rostesc, de fiecare dată, la fiecare Liturghie: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm-aminte, Sfînta Jertfă cu Pace să o aducem!”, fără însă să socotească mai înainte ori măcar în clipa aceea, că ei nu stau, deloc, cu frică înaintea lui Hristos, şi nu stau cu Pace, nici cu luare-aminte! Nici că ar tresări la rostirea cuvîntelor: Sfînta Jertfă cu pace să o aducem! Ştiu asta deoarece m-am dus, de mai multe ori, în Biserica unde doi dintre delatorii mei slujeau - împreună - Sfînta Liturghie şi cărora eu le-am dus daruri la Altar. Şi ei ştiau că eu ştiu că ei sînt delatorii mei!!! Ei bine, n-au avut nici măcar o tresărire, văzîndu-mă! S-au mulţumit să iasă din Altar, să ia darul meu şi să se reîntoarcă să-şi continue nestingherit „litania”. Sînt sigură că „glasul tainic al lui Dumnezeu” le şoptea, fiecăruia dintre ei, atunci, cam aşa: „Ce preţ au pentru Mine jetfele tale? M-am săturat de arderile-de-tot ale tale! Mergi de te împacă su sora ta!, cu unul dintre cei mici ai Mei!!!, şi apoi vino să-Mi aduci arderi-de-tot!... ” Dar ei, L-au ignorat pe Hristos şi şi-au văzut mai departe de „misiunea” lor... ”apostolică!!!”, după care, s-au Împărtăşit - liniştiţi - cu Hristos, în timp ce eu/tu/noi toţi, n-am îndrăznit să ne apropiem, să cinăm cu Domnul, fiindcă eram... necuraţi, păcătoşi, eram nevrednici!!! Noi nevrednici, fiindcă ei vrednicii, mai-marii, au „legat sarcini grele asupra noastră!”...

„Să-L ai pe Dumnezeu în inima ta, mereu!”, păzind Poruncile!, ne învaţă Scriptura. Altfel nimic bun faci! „Păzirea Poruncilor Lui este ceea ce contează!” Doar că pentru mulţi dintre noi ortodocşii contează ritualul, mersul la Biserică, aprinsul lumînărilor şi cele pe care le-am mai enumerat mai sus. Şi conteză, în zisa unora, ce-a zis, nu Hristos Domnul, adică: „Să

119

vă iubiţi unul pre altul, ca să fiţi fii ai lui Dumnezeu!”, ci ceea ce a zis Bătrînul Cleopa, şi anume: „dacă pe un preot îl vezi beat căzut într-un şanţ, du-te şi sărută-i mîna!” Iată ce spuse, ce vorbe pune ortodoxul majoritar, mai întîi şi mai presus de spusele lui Hristos!

Ascultaţi ce spune Scriptura (pe care mulţi dintre noi, dacă nu cumva o majoritate jenantă, nu au citit-o): „Ascultaţi cuvîntul Domnului, voi conducători ai Sodomei! Luaţi aminte la Legea lui Dumnezeu, voi popor al Gomorei!”

„Ce-MI foloseşte mulţimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. „Ce preţ au pentru mine arderile-de-tot şi jertfele voastre? M-am săturat de grăsime! Nu vă mai înfăţişaţi înaintea Mea cu arderile-de-tot de berbeci şi miei şi cu sînge de tauri şi ţapi! De-acum încolo să nu mai călcaţi prin curtea TEMPLULUI Meu!„ (Isaia 1: 10-12)

„Nu-MI mai aduceţi daruri zornăitoare! Tămîierile voastre Îmi sînt dezgustătoare, lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de sărbători nu le mai pot suferi! Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!”

„Urăsc lunile noi, iar sărbătorile voastre sînt pentru Mine o povară!”

„Cînd ridicaţi mîinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii aiurea şi, cînd înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult! Căci mîinile voastre sînt pline de sînge! Ajunge!!! Spălaţi-vă! Curăţiţi-vă!”

„Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei! Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1: 13-17)

„Se năruie oamenii credincioşi şi nimănui nu-i pasă!” (Isaia 57: 1) „Mai-marii (...) sînt părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu miluiesc orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge pînă la ei!” Mai relevant decît atît, nici că se poate!, dragi sinodali... dragi ortodocşi!

Aşadar... luaţi-aminte la cele scrise în Scriptură! Mai lăsaţi olecuţă la o parte „predaniile” despre sărutatu’ mîinii preotului care mort de beat tocmai a căzut în şanţ! Căci „beţivii

120

nu vor intra în Împărăţia Domnului!” Nici fariseii! Aşa că, încetaţi să mai fiţi farisei! Scoateţi-l pe preotul beat din şant, dacă vreţi, ca o milostenie pentru „neputinţa” lui, dar limitaţi-vă la atît! În rest: Citiţi Biblia! Căci „cel ce nu citeşte, nu este mai presus de cel ce nu ştie să citeasă!” Nu aştepaţi să îngurgitaţi tot ceea ce dezgurgitează unul-altul, pe care-l credeţi înţelept doar pentru că are darul vorbirii! Uneori puteţi fi înşelaţi de la prea multa lui vorbărie!...

Puneţi mîna pe Biblie şi citiţi-o! Ea vă va învăţa cele bune şi drepte! Cele bine-plăcute lui Dumnezeu! Ea vă va învăţa ce înseamnă, în adevăr, să fii credincios! Să fii creştin! Şi, dacă vrei, chiar să fii: creştin-ortodox!

Faraday spunea: „Ceea ce mă umple de tristeţe este faptul că oamenii rătăcesc atît de mult, fără să ia seama de această Carte, BIBLIA, care ar putea să-i călăuzească!” Şi eu zic la fel! Şi la fel ca Farady, şi eu mă întristez, cînd văd că oamenii nu citesc Biblia! Carte care ar putea să-i călăuzească! Ci, se lasă călăuziţi de prea multele... ”predanii folclorice!”

121

Cap 7

Trăirea în Hristos

De-a lungul a vreo 9 ani de activitate, grosso-modo, am cunoscut şi „lucrat” cu fel de fel de oameni, cu cu fel de fel de caractere şi comportamente şi mi-am dat seama că sînt foarte mulţi oameni necăjiţi, foarte mulţi obidiţi, că e multă „jale” în lume, că sînt oameni care trăiesc în mari lipsuri, dar sînt destul de mulţi oameni care au tot ceea ce le trebuie din punct de vedere material, însă au sufletul „înţelenit”, fiind total străini de viaţa spirituală deşi merg la Biserică - unii fiind nişte „destoinici practicanţi” în a... merge, şi care îşi spun ei înşişi, loruşi, creştini - şi ortodocşi pe deasupra!! -, fără să aibă habar de creştinism, fără să ştie în mod real, ce-i mila şi iubirea de semeni. De aceea eu îndrăznesc să spun că toţi aceştia nu-L cunosc pe Dumnezeu, aşa cum este EL şi, prin urmare, au nevoie urgentă de cuvîntul Scripturii. Au nevoie de învăţătură şi au nevoie de exemple vii! De modele!

Desigur că le prinde bine învăţătura de Amvon, dar, noi oamenii, majoritatea, ne luăm după exemplele învăţătorilor. Şi dacă noi avem învăţători care săvîrşesc, chiar în faţa noastră, cele ale lumii acesteia cu mai mare rîvnă decît pe cele ale lui Dumnezeu, ce ne facem? De unde ne luăm exemplele? De unde să ne mai hrănim spiritual?

„Religia”, spune părintele Arsenie Boca, „este legătura omului cu Dumnezeu”, aşa că bine e ca omul să fie religios! Asta însemnînd însă ca omul să fie în comuniune cu Dumnezeu, în sensul că, prezenţa omului în Biserică, să nu fie o... simplă prezenţă, ci o TRĂIRE, o trăire pe care să şi-o manifeste şi dincolo de porţile Bisericii! Între oameni! Cu oamenii! Căci altfel, „mersul la Biserică”, fără mărturisirea de credinţă prin

122

îndreptarea vieţii, nu are nicio valoare. Mîntuirea este un har al locuirii în om al lui Dumnezeu, dar este şi rezultatul unui efort al conştiinţei omului! Este o atenţie de viaţa pe care TREBUIE să ne străduim să o dobîndim! Căci „mersul” la Biserică fără trăire, reală, fără miez, fără însuşirea în noi, în inimile noastre, a lui Dumnezeu, nu face altceva, decît să ne transforme în nişte „călători” fără… cale!

BOTEZUL... Ne-am Botezat! Gata!!! Sîntem creştin-ortodocşi! Noi sîntem cei mai tari! Cu noi, la noi este Hristos!, zicem cu toţii, bătîndu-ne zdravăn cu cărămida-n piept. Uitînd că, în fapt, BOTEZUL este a ne decide cum vrem să trăim: cu Hristos sau împotriva Lui! Dacă nu-L ai pe Hristos în inima ta şi nu faci FAPTELE Lui, degeaba te-ai lăsat scufundat în apa Cazanului de Botez! Degeaba-I aduci jertfă, „arderi-de-tot cu tămîie şi berbeci”, dacă în restul timpului te comporţi ca un sălbatic. „Cine zice că iubeşte pe Hristos, dar pe semenul său urăşte, mincinos este!”

Sîntem creştini? Iată întrebarea care trebuie să ne frămînte neîncetat! Păi... nu prea sîntem, nici prea... ne frămîntă!!!, dacă e să ne gîndim că noi, care ne numim creştini, nu facem cele ale creştinismului, nici măcar în 30% din timp! Nu lucrăm cele ale creştinismului! Căci „lucrarea creştinismului este aceea de a duce fiinţa omenească de la periferia vremurilor, la destinaţia şi obîrşia ei divină, la... Dumnezeu!” „Ca să fii candidat la viaţa de veci” şi „fiu al Tatălui”, nu-i suficient „mersul la Biserică”, ca un simplu mers, ci „TREBUIE să păzeşti şi să ţii cu stricteţe PORUNCILE! Să le împlineşti adică! Şi dacă nu poţi, dar vrei, dacă eşti bine intenţionat, Dumnezeu te ajută!”, zicea „bunul şi bravul soldat al lui Hristos”, Părintele de vrednică pomenire, Teofil Pârâianu de la Sîmbăta de Sus, şi poate că au spus-o şi alţi înţelepţi înaintea sa! Important e să vrei! Noi vrem?

Este impotant, zic, să ne rînduim viaţa în aşa fel, încît să ne putem prezenta, cu ea, înaintea lui Dumnezeu, dar... şi înaintea oamenilor! Fiindcă şi oamenii şi Dumnezeu ne judecă după... FAPTELE noastre! Căci FAPTELE noastre vorbesc limpede, altora şi lui Dumnezeu, despre noi!

123

Creştineşte este, şi TREBUIE să fie, să fim preocupaţi, să fim angajaţi permanent în a face binele! „Să înmulţim bucuria!”, în jurul nostru. „Să utilizăm toate mijloacele care ne stau la îndemînă pentru înmulţirea binelui”, ne învaţă părintele Teofil Pârâianu - Domnul să-l odihnească între Sfinţii Lui! Eu, mă străduiesc şi am o preocupare permanentă pentru aceasta, deşi uneori nu-mi iese nicicum, căci de cum mă angajez în a face cele ale lui Hristos, de îndată CEL VICLEAN îşi trimite „ambasadorii”, ca să mă facă arşice!!! Dar, măcar am bucuria aceasta a străduirii! Mulţam’ Domnului!

Mulţi creştini au o frămîntare şi îşi pun problema: ce e mai bine să faci? Să te călugăreşti sau să te căsătoreşti? Tot de la părintele de vrednică pomenire, monahul lui Dumnezeu şi arhimandritul Bisericii Ortodoxe, părintele Teofil Pârâianu, dar şi din Scriptură şi de la alţi Părinţi ai Creştinismului, mari Înţelepţi, am aflat că oricare dintre căi este plăcută lui Dumnezeu! Căci Dumnezeu nu ne vrea pe toţi călugări, îmbrăcaţi în rase, şi nu se aşteapă, nici nu cere de la noi să fim toţi cu viaţă de familie, ci ne cere şi aşteaptă de la noi să fim corecţi, să fim oameni - fie că sîntem călugări ori cu viaţă de familie, fie că avem funcţii şi ranguri lumeşti mari, fie că sîntem nişte oameni simpli - care să-I slujească Lui, fiecare în starea lui, în structura lui cea lăsată de la Dumnezeu, şi fiecare să preamărească pe Dumnezeu prin comportamentul lui, prin faptele lui, în viaţa de fiecare zi!

„Nu poţi să-i urmezi samarineanului milostiv, dacă te gîndeşti cu mult-mai-mult, la ce să-ţi rămînă, decît la ceea ce dai!” Apoi trebuie să ne gîndim şi la lucruri de „subţirime sufletească”, şi să căutăm să facem binele, inclusiv, aducîndu-i pe oameni înaintea lui Hristos prin rugăciunile noastre! Să avem dragoste pentru toţi! Desigur că trebuie să învăţăm să deosebim rudele cele după trup, de străini - „căci nu ne putem raporta la cei străini ca la rudele cele după trup” -, dar nu-i mare lucru dacă sîrguim un pic mai mult în a învăţa să avem dragoste şi „înţelegere”pentru toţi, fiindcă este loc sub soare pentru toţi! Că acest lucru ne cere Hristos. Să ne îmbunătăţim sufleteşte şi să nu pregetăm în a ajuta! Cu cît de puţin. Chiar şi cu un sfat, cu o

124

vorbă, cu o încurajare! Căci şi a sta de vorbă cu cineva şi a-l asculta pe cel de lîngă tine, este... milostenie şi este, lucru bun şi bine-plăcut înaintea lui Hristsos!

„Sursa tuturor relelor este neştiinţa”, spune un proverb străvechi. Ei bine, care-i nemintos, e scuzat, dar... ce ne facem noi cei care ştim? Căci ştim bine - cei ce ştim!!! -, că „există titraţi care nu ştiu să gîndească, şi există INCULŢI care au un înnăscut dar al gîndirii!” Haideţi, dar, să nu fim noi „titraţii” care nu ştiu gîndi!

Legat de RELIGIE, da, vine o vreme cînd omul, fiecare persoană, TREBUIE să ia o decizie în privinţa ei - asta dacă nu cumva altcineva a „hotărît” deja în locul tău, cum ar fi părinţii, în cazul copiilor botezaţi! Şi, în noianul de „Organizaţii religioase” - fiecare dintre ele revendicîndu-şi un dumnezeu numai şi numai al lor -, nu mai ştii prea clar, încotro să te îndrepţi! Oferta-i mare! Asta nu înseamnă însă, că trebuie să alergi buimac, de colo-colo, aiurea... Sfîntul Apostol Pavel spunea o vorbă, care mie-mi place tare mult: „cercetaţi toate lucrurile, şi luaţi ceea ce este bun!” Dacă eşti cumva confuz şi nu mai ştii să găseşti Calea, strigă la Dumnezeu, şi El te va călăuzi! „Cere de la Dumnezeu ÎNŢELEPCIUNE şi PRICEPERE, şi El îţi va da!”

Sînt unii care spun că RELIGIA, ca şi cult, nu prea ar avea de-a face cu CREDINŢA sau cu... Scriptura. Şi eu aş tinde să le dau dreptate, dacă mă gîndesc la cît de superficial, şi cu cîtă uşurătate se complac oamenii în a amesteca lucrurile, făcînd din cele sacre, harcea-parcea, şi cînd vezi că oamenii dăruiţi de Dumnezeu cu anumiţi talanţi, îi risipesc ori îi îngroapă, în loc să-i facă roditori!

În decursul a mai mulţi ani, împrejurările, m-au pus, de mai multe ori, în situaţia de a auzi, foarte multe lucruri neplăcute la adresa reprezentanţilor cultului religios ortodox (cult din care fac şi eu parte, şi, repet, nu doar ca membru numeric, ci, îmi place să cred că, sînt un... trăitor în Hristos, sau, cel puţin, mă străduiesc să fiu! Cît îmi reuşeşte, numai Dumnezeu ştie! Şi Îi mulţumesc LUI pentru toate darurile, pentru „toată darea cea

125

bună” revărsată asupra mea!). Desigur că-mi displace să aud lucruri urîte despre cei care aparţin cultului religios din care fac parte, fie că sînt clerici, fie mireni! Sînt îngrijorată de amploarea celor urîte săvîrşite de anumiţi clerici, despre care aud şi văd că se tot „întîmplă” în... Biserica mea! Am suferit şi sufăr cînd văd clerici căzuţi şi cînd văd nelegiuirea unora ca aceştia, manifestîndu-se în toată „splendoarea ei!” Şi-am suferit cu-atît mai mult cu cît ea, nelegiuirea, s-a abătut cumplit şi asupra mea! Sînt şi în Biserică (deşi n-ar trebui să fie, măcar aici!), mulţi care şi-au uitat ori şi-au abandonat menirea. Despre cîţiva chiar şi eu am scris în Textele Cărţilor mele, deşi n-am făcut-o cu bucurie! Însă necesitatea o impunea!!!

Sînt multe lipsuri, însă, atîta timp cît am avut bucuria ca în Biserica mea, să întîlnesc oameni, să întîlnesc şi să cunosc preoţi precum părintele NICODIM BUJOR (Era un om şi un monah de o mare fineţe duhovnicească, „UN ILUSTRU NECUNOSCUT!”, care a întocmit cu dumnezeiască smerenie, cu mult har şi cu revărsare de dragoste sfîntă, Acatistul Sfîntului Calinic de la Cernica - sfînt pe care părintele Nicodim Bujor, l-a preţuit nespus, şi al cărui Acatist ni l-a lăsat, nouă ortodocşilor, moştenire peste veacuri, ca o dovadă a smereniei sale şi a rafinamentului lui spiritual! L-am cunoscut personal, şi pot spune, fără teama de a greşi, că simpla lui atingere, te ridica din patul bolii ori a altor „neputinţe”. Dumnezeu să-l odihnească între Sfinţii săi! - Am scris despre el în Cartea mea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor”, o carte care... merită citită!), ori precum blîndul părinte, preotul de mir, Nicanor Lemne de la Siliştea-Snagovului (ca să mă refer doar la aceştia doi, dintre mulţi alti BĂTRÎNI pe care Domnul mi i-a pus în Cale!!!; preoţi care au slujit pe Dumnezeu şi semenii, cu credincioşie, cu mare smerenie şi cu îndumnezeită iscusinţă şi care n-au aşteptat vreo plată de la nimeni ci, doar sîrguiau în Ogorul lui Hristos, spre cîştigarea sufletelor pentru... mîntuire), eu am curajul să spun că, noi ortodocşii, sîntem pe Drumul cel Bun, drum bătătorit de Apostoli!

126

Bunii mei BĂTRÎNI, au fost (Pr Nicanor Lemne încă este acum cînd scriu, octombrie 2014, are 98 de ani) gata mereu, ca nişte soldaţi, cu ARMA DUHOVNICEASCĂ pregătită, spre a te mîngîia, la necaz, cu-o vorbă, cu-o rugăciune, cu-n sfat, alinîndu-ţi suferinţa, zdroaba, vai-ul!! Şi ca ei avem încă mulţi, printre care o să-l aduc aici în iniţiale, pe unul dintre „confidenţii mei”, părintele N F - nu-i pot da numele întreg, nu de alta dar, nu vreau să-l determin să devină „alt om” şi să mă pună la „canon!!” -, un om bun şi blînd (aşa cum îi stă bine unui om al lui Dumnezeu, unui creştin, unui cleric), pita lui Dumnezeu, un om a cărui vorbe şi purtări sînt mîngîiere şi balsam! Am cunoscut mulţi asemenea lui, dar am să mai amintesc doar pe părintele Gavriil, care a ostenit vreo doi ani, la Ruina Chiajna.Un monah care nu a aşteptat niciodată vreun folos material de la ucenicii săi sau de la credincioşii care-i treceau pragul!

Cu toate multele neajunsuri şi chiar cu „mulţi căzuţi”, atîta timp cît avem destui păstori şi învăţători destoinici, asemenea celor pe care i-am numit mai sus şi a încă mulţi alţii, ştiuţi şi neştiuţi, am nădejdea că noi, ortodocşii sîntem pe calea cea bună! Şi am nădejdea, deşi nădăjduiesc cu oarecare sfială, că aşa cum pe poporul israelitean, pe care, din pricina nelegiuirilor lor, Dumnezeu hotărîse să-i piardă, dar nu i-a pierdut, pentru că a stat Fines şi s-a rugat pentru ei, tot aşa, nici pe noi, ortodocşii, nu ne va pierde Domnul! Fiindcă Domnul Dumnezeu a zis (citez din memorie): „De voi găsi în Cetate, zece drepţi, nu o voi pierde!”(Facerea 18: 32) Ori noi, în Cetatea Ortodoxă avem 10, avem 100, şi, poate, avem, şi avem, cu siguranţă, peste 100, peste 1000 de drepţi, adăugaţi celor doi „bătrîni” (plus „confidentul meu”, părintele N F şi Cuviosul meu Gavriil. Sînt ei mai mulţi da’, na, am şi io preferaţii mei!) amintiţi mai sus! Căci sînt mulţi de care am auzit ori pe care-i ştim şi sînt încă mulţi despre care n-am auzit şi nu-i ştim! Dar dacă noi nu am auzit şi nu-i ştim, asta nu înseamnă că ei nu există! Avem, slavă Domnului, mulţi DREPŢI! Nu că nu ne-ar mai trebui! Dar... am nădejde! Şi am nădejde că pentru aceşti 10, 100, 1000, nu va pierde Dumnezeu ortodoxia! Amin.

127

Mi-am aruncat o privire pe la „alte culte”, superficial, ce-i drept, mai mult teoretic, dar suficient cît să-mi dau seama şi să-mi pot forma o opinie proprie, şi am ajuns la concluzia că, au, fiecare în parte, cîte... ceva! În Biserica mea, Biserica Ortodoxă am găsit însă, ceva... cu mult mai mult din acel... CEVA! Biserica Ortodoxă, în opinia mea, este cea mai apropiată de Cuvîntul lui Dumnezeu! Este adevărat că mai sînt şi „scăpări”, că sînt printre noi ortodocşii, atăt mireni cît şi clerici destui care nu sînt aşa cum ar trebui să fie creştinul autentic, nu sîntem exact aşa cum ne vrea Hristos, Domnul nostru. Ştim bine că vrăjmaşul Domnului şi al omului nu stă niciodată degeaba, nici nu oboseşte! Ci cu iscusitele lui arme, mereu inventează motive de sminteală printre copiii lui Dumnezeu! Prin lucrarea cea rea a vrăjmaşului, oricine poate să cadă. Chiar cînd te simţi mai stăpîn pe situaţie, el, vrăjmaşul, vine şi te trînteşte la pămînt şi atunci toată truda ta se duce şi se risipeşte! Uneori e foarte greu, pentru cel căzut, să se ridice singur! De aceea este bine dacă tu, cel de-alături, prin cuvîntul tău, strecurat discret, poţi da un sfat ori să înalţi o rugăciune pentru îndreptarea celui ce face rele! Politica struţului nu-i bună în creştinism! Zic. Deşi în Ortodoxie se cam practică! Mulţi trecem pe lîngă „cel căzut” şi-l vedem, dar trecem mai departe, prefăcîndu-ne că n-am văzut! Sau îi mai şi „sărutăm mîinile” „preotului beat”, căzut în şanţ de la atîta bălăceală în băutură, ca şi cum ar fi făcut fapte de mare cinste, îmbătîndu-se!!! Aici mai avem de lucrat! Să lăsăm, dar, la o parte eronata înţelegere a evlaviei şi „predaniile” despre care am amintit ceva mai sus, să renunţăm la formalism şi la ritualism şi să punem lucrurile la punct acolo unde sînt de pus! Să punem punctul pe i, dacă vrem să fim creştini autentici! Căci NU TĂCEREA va rezolva racilele noastre şi a semenilor noştri ortodocşi, ci... CUVÎNTUL!

Stăteam odată, pe marginea unui şanţ şi priveam mulţimea de oameni trecînd prin faţa mea, cete-cete, grăbiţi să ajungă într-o oarecare Mănăstire de lîngă Bucureşti. Veneau după cum putea fiecare. Cu ITB-ul (mijloc de transport în comun), cu Maxi-Taxi (o altă formă de transport, un pic mai costisitor pentru buzunarul

128

românului de rînd, deşi nu-i prea mare diferenţa de cost între ITB şi Maxi-Taxi, nici comfortul pe măsura titulaturii) sau cu maşina personală. Unii mai avuţi, material, vin cu nişte ditai limuzinoaiele cu maneaua dată la maxim. Vin la Biserică! E important că vin! Eu mă bucur să-i văd venind! Căci venitul la Biserică/Mănăstire e, totuşi, mai avantajos decît mersul la Bodegă! Dar e şi în venitul acesta o ... problemă!, şi anume: mulţi, habar n-au de ce vin!!! Vin la Mănăstire, mai ales, ca la un spectacol inedit. Sau ca la ceva de la care se aşteaptă să... Se aşteaptă să ce?...

Foarte mulţi întră doar ca să aprindă... lumînări!... Mai dăunăzi, venind spre casă, însoţită fiind de o amică,

ne-am zis să ne abatem şi noi din drum şi să ne oprim pentru cîteva momente la o Biserică, ceea ce am şi făcut. Acolo era curtea arhiplină de „populaţie”. Iertaţi dar nu le pot spune: credincioşi! N-aveai unde s-arunci un ac! Nici măcar nu te mai puteai strecura în Biserică, fiindcă era coadă la Acatist! Am vrut să mă-ntorc, dar amica mea voia, musai, să aprindă măcar nişte... lumînări, aşa că am schimbat ruta, voind să ne îndreptăm spre lumînărar. Şi acolo era „om la om!” Ba parcă mai abitir ca la intrarea în Biserică! O îmbulzeală de nedescris! Fiecare om avea în mînă un mănunchi consistent de lumînări şi stătea la rînd să-şi poată face chiar şi un foarte mic culoar spre „altarul de jertfire” al lumănărilor... Noianul de lumînări aprinse scotea flăcări mari, iar fumul urca pînă la nori, tăindu-ţi respiraţia! Alături cîţiva saci plini cu „resturi” de lumînări arse doar pe sfert de sfert (Na! La cîtă populaţie îşi aducea „cu credincioşie” „jertfa” acolo!!!; Bucuria parohului, că aşa avea şi el, o cantitate mai... consistentă de ceară, pe care s-o ducă la Protoierie şi pe care să încaseze ceva parale!!!, sau să ia, la schimb, alte... lumînări pentru o altă zi de pelerinaj... ”creştinesc!!!”, pentru o altă zi de... rugăciune!!! O, Doamne!!... iartă-mă!).

Ei bine, dragii mei, pentru că amica mea, voia - şi ea!! - cu tot dinadinsul să aprindă „un mănunchi” de lumînări - deşi vedea că-i coadă mai ceva ca la ouă pe vremea răposatului Ceauşescu Nicolae (Dumnezeu să-l ierte!) şi vedea clar că nu mai

129

avea niciun locşor unde să posteze lumînările, căci era lumînare lîngă lumînare, aşa încît se scurgeau de la flacăra şi căldura celorlalte în loc să ardă cum trebuie -, m-am decis s-o aştept şi m-am aşezat undeva pe o piatră, mai într-o parte, între Lumînărar şi Pangar şi am privit „spectacolul” pe care-l dădeau „credincioşii!” „Spectacol” la care, se alăturase, evident, amica mea, avînd în mînă „mănunchiul” ei de lumînări!! Eram debusolată şi mă frămîntam în inima mea şi în mintea mea căutam să pricep rostul acelui... ritual, împămîntenit acolo de multe generaţii, ritual în care eu nu găseam nicio dreaptă-socoteală! Ştiu cel puţin o Biserică, deşi ele sînt multe, la care preotul ar da ani din viaţă ca să-i fie cumpărate măcar un mănunchi de lumînări însumat de la toţi cei ce-i calcă pragul, pe duminică! Om bun şi blînd, care face Sfînta Liturghie împreună cu mamimum maximorum douăj’de credincioşi, într-un Lăcaş de o dumnezeiască frumuseţe, şi face Sfîntul Maslu doar la doi-cinci credincioşi şi o face cu multă dăruire! N-am înţeles, aşadar, pe ce criterii în unele locuri se aprind lumînări cu tonele şi-i populaţie puzderie, iar în alte locuri, nici măcar 10 oameni la Acatist şi nici măcar „un mănunchi” de lumînări... Dar... să revenim...

Oamenii aprindeau lumînările - pe care la nici cîteva secunde, cineva - pus anume acolo - le înşfăca, le stingea, le arunca-ntr-o găleată şi le ducea apoi la... Sac! Numărasem vreo 9. Saci! Asta da jertfă!!!

Am vrut chiar să scot aparatul să fac o fotografie, dar avînd în vedere îmbulzeala şi faptul că avea blitz-ul în funcţiune, mi-am zis... să nu deranjez, „bunul-mers” al... rînduielii! Aşa că am lăsat asta pentru o altă dată... Am răsuflat uşurată cînd supliciul aşteptării mele a luat sfîrşit! Căci amica mea, după o şedere de vreo 15 minute, dîndu-şi seama că nu are nicio şansă să „aducă lumină celor adormiţi” din neam şi, poate, şi celor vii - că, mai ales aceştia aveau nevoie de... lumină, doar că nu de lumina lumînărilor ci de Lumina cea de Sus, de la Duhul Sfînt! - a renunţat la idee. Am plecat, uşor descumpănită de Spectacolul pe care-l vizionasem şi pe care, „credincioşii” îl dădeau şi îl dau, din cîte ştiu, o dată pe săptămînă, aşteptînd ca, mai apoi, să le

130

cadă pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă - care şi-a dat „obolul”, chipurile, Sfîntului, patronului Bisericii ori lui... Dumnezeu! De parcă Dumnezeu n-ar şti cît de amărîţi erau mulţi dintre ei!! EL ştie! Doar că, ei nu ştiu că Dumnezeu nu avea şi nu are nevoie de „mănunchiul lor de lumînări” ori de credincioşia lor exprimată în „mănunchiul de lumînări” (al căror cost ar fi putut fi preţul unei duzini de pîini, care ar fi putut hrăni, mai multe zile, familia un om sărman! Zic.), ci de faptele lor bune, făcute faţă de aproapele: milostenia, sfatul bun, întrajutorarea, şi de păzirea Poruncilor! Eu n-am auzit că s-ar fi zis în Porunci, ori că în Testamentul Mîntuitorului Hristos ar fi scris, că trebuie să aprind cîte un „mănunchi de lumînări” deodată, la o rugăciune! Ci, am auzit că a zis Hristos Domnul, să iubesc pe vrăjmaşii mei, iertîndu-i şi rugîndu-mă pentru „neputinţele” lor, să hrănesc pe cel flămînd, ori să îmbrac pe cel gol!!! Aşa că, eu trebuie să aleg între a asculta de glasul Scripturii ori de cel al „predaniilor folclorice”, care mă „asasinează” financiar, cu prea-costisitoarele investiţii în preţul „mănunchiului de lumînări!”... ori în „danii” pentru Catedrala Neamului şi în interminabilele Colecte...

Sînt un copil creştin-ortodox, însă personal, eu nu practic o aşa închinare lui Dumnezeu! Pentru că eu nu aşa înţeleg „lucrurile” LUI! Aprind şi eu o lumînare, ca orice om, atunci cînd fac o rugăciune, cînd fac un parastas, cînd merg la mormîntul cuiva, am şi eu acasă o Candelă aprinsă, iar cînd merg la Biserică, desigur că îmi duc darul înaintea lui Hristos, adăugînd una-două lumînări aprinse şi... cam atît!

Chiar dacă eu sînt un stînjenitor monument de superficialitate la multe capitole, vreau să cred că nu mă aflu în faliment spiritual dacă nu aprind „mănunchiul de lumînări!” Căci „faliment spiritual” înseamnă, în opinia mea, să te afli cu totul departe de Dumnezeu! Eu nu vreau să demonstrez nimănui cît sînt şi dacă sînt aproape de Dumnezeu, dar ştiu că nu mă voi simţi mai aproape de El dacă voi aprinde un „mănunchi de lumînări” la fiecare rugăciune!... Şi vreau să cred că, nu sînt mai puţin creştin-ortodox, dacă nu practic

131

ritualul „mănunchiului de lumînări”... Şi încă vreau să cred că Dumnezeu îmi primeşte rugăciunea, fără sacrificiul „mănunchiului de lumînări” şi că Îi este bine-plăcută doar simpla mea îngenunchere!

Cred, de asemenea, că Dumnezeu nu a făcut prea complicat lucrurile, ci le-a făcut simple, simple de tot, iar de complicat, le-au complicat... ”istoricii”. „Predaniştii!” „Folcloriştii!”... Ei au inventat aceste „predanii folclorice” despre... aprinsul „mănunchiului de lumînări” şi despre cîte altele... Ei au avut şi au rolul acesta de a complica lucrurile, omiţînd că „nu-i nevoie de multe, ca să faci cele puţine ale lui Dumnezeu!”

Ceea ce este necesar, nu-i „tăierea-mprejur”, ci „paza Poruncilor!”, spune înţeleptul.

Desigur că, aşa cum spun Sfinţii Părinţi - care s-au nevoit: „şi cea mai mică nevoinţă va avea valoare înaintea lui Dumnezeu”, însă eu cred că aprinsul unui „mănunchi de lumînări” deodată, nu va fi socotit la capitolul nevoinţe! Şi tare mă tem că mulţi dintre cei care am aprins zeci şi sute de „mănunchiuri de lumînări”, al căror fum a ajus dincolo de nori, nu vom fi printre cei găsiţi de Domnul Hristos ca pe fecioarele cu candelele aprinse ci ca pe cele cu candelele stinse! Zic, doar! De aceea, bine ar fi dacă ne-am dezmetici puţin din buimăceală, dacă ne-am trezi, dacă am fi mai atenţi la nuanţe! Atunci, Ortodoxia noastră dragă ar fi fără cusur! Doamne ajută-ne! Dă copiilor Tăi... Lumină!

Canonico-juridicitatea

N-am mai trecut demult pragul uneia dintre cele mai vechi bisericuţe din Bucureşti, şi fiindcă avusesem ceva treabă prin zonă, mi-am zis să întru şi poate am bafta să schimb două cuvînţele şi cu parohul, un om şi un preot de mare-mare angajament. Ştiam că în ziua aceea ar fi trbuit să se săvîrşească Maslu.

132

Am urcat nenumăratele trepte ce duceau spre intrarea istoricului Lăcaş. În Biserica mica-micăăă, nu erau decît vreo două-trei persoane. Linişte deplină! Icoanele încărcate de istorie, stăteau cuminţele la locul lor, aşteptînd, parcă, în taină, să le vorbeşti, iar ele să te asculte! Îmbiată de gînd, am îngenuncheat şi... m-am rugat!

Mă ridic apoi şi o întreb pe femeia de la Pangar, ce ştie de părintele şi cînd începe Maslu. Îmi răspunde uimit:

- Păii, nu ştii că: NU MAI E VOIE SĂ SE FACĂ MASLU AICI!

- Nu! Nu ştiam! De cînd? - Păii, aşa şi aşa... mă lămureşte, oarecum, femeia. Offf, aflu, printre altele cum că părintele, preotul paroh ar

fi fost înaintat în grad! O, Doamne! L-am pierdut şi pe acesta!!!... Care va să zică, acum, „nu mai e voie” să se săvîrşească

Slujba de Maslu aici! Plus că preotul paroh a fost înaintat în grad!!! Nu-i semn bun!...

Vis-a-vis, la Mănăstire, „nu mai e voie” de cîţiva ani buni, să se oficieze Nunţi şi Botezuri, apoi, de vreo cîţiva ani şi Molitvele Sf Vasilie cel Mare sînt interzise peste an! Măi să fie! Doamne, iartă-mă!

Că interzici Nunta şi /sau Botezul în Mănăstire, poate că aş înţelege, dar, ceea ce nu înţeleg este „criteriul” după care se selectează Lăcaşurile de Cult în care „e voie” şi cele în care „nu e voie!” Căci ştiu Lăcaşuri, care-s tot cu statut de Mănăstire ori de Paraclis Patriarhal, în care se Oficiază Nunţi şi Botezuri la greu. Şi-atunci? Care-i chichirezu’, că nu pricep?! Unde îi şi unde nu-i canonico-juridicu’ aici? Unu’ mumă, altu’ ciumă!!!...

La fel şi cu colportajul. Eu, un copil al Bisericii Ortodoxe Române, nu primeam mult-rîvnita binecuvîntare de Sus, să vînd prin Magazinul meu, Obiecte de Cult, fiindcă, probabil, „obiectele” mele, nu erau „polliticaly-correct” întocmite, nu erau „canonic-juridice!”. Pentru că multe Icoane, spre exemplu, erau pictate de mine (Sînt Artist Plastic, cu patalama de la Ministerul Învăţămîntului ce-i drept, nu de la „Ministerul iubirii de semeni!”). Eu n-aveam şi NU AM DREPTUL, să-mi cîştig

133

bucata de pîine de pe urma talanţilor pe care Dumnezeu mi i-a dat! Şi asta pentru că „împăratul Daniel Ciubotea ” mi-l interzice, punînd monopol pe Arta Sacră! Magazinul meu era supus EMBARGOULUI, pentru că... Dumnezeu ştie pentru ce!! Dar la Pangarele Bisericilor, tronau liniştit, „obiecte de cult” confecţionate de „fraţii” budişti, taoişti, etc, fiind ele: made în China, made în India, s.a.m.d. ...

Ba încă am văzut la Pangare, tronînd ca la Birt, ŢUICA! Parol! M-am crucit! Dar, m-am liniştit, oarecum, citind afişul care era mai alături şi care „m-a asigurat” că: „toate produsele sînt de la Sfînta Patriarhie!” deci... ”canonic-juridice!!!” Ce mai vreţi?... Mai EXPLICIT de-atît nici că se putea!!!

La fel stă treaba şi cu lumînările! Nimeni NU ARE VOIE să se prezinte la Altar, cu lumînare „din afară!” Ce dacă vrei tu, creştin, să-i duci lui Hristos o lumînare din ceara de la albinele pe care Dumnezeu ţi le-a rînduit în bătătură? N-ai decît să vrei! Dacă ai dus, cumva, la Altar ori în Biserică vreo căndelută „altfel” decît cea... ”canonico-juridică”, ai devenit, INSTANT, persona non-grata, şi halt!!! Nu mai poţi fi numit creştin-ortodox! Gata!! Piei din faţa preotului cu lumînarea ta „eretică” cu tot! Du-te!... Şi nu te mai întoarce decît cu o lumînare „marca Bor srl!!!”, musai cu SCRIS, ori adu-o pe aceea galbenă: „candela lui Daniel, din ulei de palmier!!!”, înregistrată la OSIM!!! Că aceea-i... lumînare ortodoxă!!! Plus că ai „avantajul” - unul cu totul special!!! - că vei fi pomenit la Catedrală!!! O... la... la...

O, voi sinodalilor! Cît interes NEALTERAT aveţi voi pentru banu’ enoriaşului!!! Cît de lesne de învăţat v-au fost vouă, sinodalilor (ortodocşi), practici NEORTODOXE!! O, voi clericilor, care achiesaţi tăcuţi la IDEE!!! Nu ştiţi voi, oare, că şi aceasta este „ucidere?

Vă veţi primi răsplata pentru „liturghisirea” voastră!!!... Amar vouă!

134

Rachiul, un produs „canonic” la... Pangare

Vă cer iertare tuturor preoţilor care mă cunoaşteţi, care mă ştiţi, care îmi ştiţi sufletul şi-mi cunoaşteţi necazul şi durerea, şi care veţi vedea atitudinea mea vis-a-vis de purtarea mai-marilor voştri faţă de mine! Ştiţi că vă iubesc şi vă preţuiesc! Şi ştiţi că ştiu că şi voi aţi avea de spus un cuvînt, dar... NU PUTEŢI, pentru că, din pricini „obiective”, „v-a fost pus laţul în jurul gîtului şi căluşul în gură!!” (Art 13 din Statutul Bor, vă interzice ieşirea şi exprimarea în spaţiul public. Acest lucru v-ar aduce, fără vreun alt motiv, caterisirea!!!) De aceea vă înţeleg şi respect, pînă la un punct, „tăcerea” voastră!

Iartă-mă, tu, duhovnicul meu, care-mi cunoşti „neputinţele!”... (Ce mult ar da mai-marii tăi să ştie cine eşti!!! ca să te... ”binecuvînteze” niţel cu-o... ”sfîntă caterisire!!!”, şi să-ţi subtilizeze frumuseţea aia de Biserică...)

Şi întru „neputinţe” aflîndu-mă eu, dragii mei, nu mă pot înfrîna să nu relatez despre cel mai „politic-correct” obiect liturgic, din Arhiepiscopia Bucureştilor (nu bag mîna-n foc, că n-o mai fi şi pe la alte... Case)! „Întîmplarea” a făcut să intru în posesia unei imagini, o minunată „achiziţie”, a unui obiect care reprezintă, UN PRODUS al naibii (iertat să-mi fie!) de „canonic!!”, pe care l-am descoperit la un Pangar de-al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Arhiepiscopie păstorită „canonic” de un „sfînt Sinod!” Sinod care a decis în unanimitate de voturi, fără mustrări de conştiinţă, să mă dea, în mod repetat, „canonico-juridic”, drept „miel de junghiere”, pe mîna comisarilor Gărzii Financiare - aservită BOR, printr-un PACT încheiat între ei în 20 nov 2012! Ca să mă killărească aceştia (pentru că vindeam legal, plătind taxe la stat, prin firma mea, Vin Kagor cît şi Obiecte de cult, supuse „monopolului Bor”).

Sinodalii zeloşi, m-au dat pe mîna comisarilor GF, ca să mă „killărească” aceştia, iar ei, mai-marii Bisericii mele, arhiereii, vicarii, arhimandriţii, nişte „sfinţi”, „n-au mîncat usturoi” şi... ”gura nu le miroase!!”, zic ei. Ba vă miroase, stimabililor! Vă miroase, şi încă cum!!!...

135

Am dat nume, aşa că n-o să le mai repet acum. Vă ştiţi voi, făţarnicilor! Şi ştiţi că şi eu vă ştiu acum! După al Njdelea control al Gărzii, după ce m-aţi băgat în faliment, după ce-am îndurat atîta zdroabă „m-am luminat” şi vă ştiu pe fiecare după numele vostru! Căci, FAPTELE voastre săvîrşite la întuneric, au ieşit la... lumină! Dar... să lăsăm! Să trecem, acum, la... rachiul vostru „canonic!”

Decesul cuiva apropiat mie, la a cărui înmormîntare am participat în noiembrie trecut, m-a adus într-o stare de mustrare de conştiinţă, că nu mai fusesem demult la cei dragi ai mei plecaţi la Domnul, drept pentru care, a doua zi după „eveniment”, dau fuga la Cimitir, la cei dragi ai mei! Şi cum, prin tradiţie, la Cimitir, se aprind lumînări pentru cei adormiţi, am mers şi eu, ca tot omul „civilizat” să cumpăr. Musai de la Pangar! Aşa ne inştiinţa un afiş de la intrare! La Pangar am avut o mică-mare surpriză! În geam, pe lîngă alte „obiecte de cult”, mi-a atras atenţia unul cu totul special, şi anume: RACHIUL! Am crezut că nu văd bine! Casc ochii mari şi-mi dau seama că... nu visam! Mă uit împrejur şi văd cruci şi morminte! Aşadar, nu eram la Cîrciumă! Nici la Birtu’ lu’ Nea Gicu, din colţ, unde mai trage unul cîte-un ţoi! Nu! Ci... la Cimitir! Şi mă aflam în faţa unui Pangar. Unul de-al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Deci, unul... politic-correct! Alături de sticla de „Vin Bisericesc” - care-i în fapt o acritură, şi nu un vin Pastoral, dulce care să poată fi utilizat pentru Împărtăşanie (scop în care este expus acolo spre vînzare; dar... are STEMA Patriarhiei pe etichetă, deci... ”canonic!”) - trona frăţiorul lui... Rachiul!! Iar mai în dreapta, pe uşa de la Intrarea în Sala de Mese, unde se organizau Parastasele probabil, era afişat, pentru o informare ”politic-correctă”, un anunţ care va aduce cumpărătorului-mirean, lămuriri şi, mai ales, asigurări, şi anume:

„STIMAŢI CLIENŢI, VĂ RUGĂM, RESPECTUOS, SĂ CUMPĂRAŢI LUMÎNĂRI, TĂMÎIE, CĂRBUNI DE LA MAGAZINUL NOSTRU. TOATE PRODUSELE SÎNT DE LA PATRIARHIE. Vă mulţumesc!” Aşadar, RACHIUL era... ”canonic!”, fiindcă na, era de la... Patriarhie!

136

O să ataşez imaginea (sper să nu uit!). Pentru că vreau să-l vedeţi, voi „mega-extra-ortodocşilor”, care „îngurgitaţi” la greu „dezgurgitarea” sinodalilor, care vă aburesc pînă la ameţire, indicîndu-vă „canonic” de unde şi ce să cumpăraţi, că deh’... ”Cuvîntul vieţii” e doar la ei!!! Numai la ei sînt, vezi Doamne, canonice metaniile, crucile, lumînările, iată şi vinul şi, mai nou... rachiul... Numai prin sudoarea frunţii lui Bejenariu cel Năstruşnic s-au putut achiziţiona cruci, metanii, brăţări de pe la „fraţii budişti, taoişti” adică: made în China, made în India! Că doar ei, „fraţii aceştia” sînt „meşteri” în a face „cele pentru uz ortodox”, cum ar fi: brelocurile, rozariile, etc... iar acum avem la vînzare, în Pangarele Bisericilor alăturat Icoanelor Maicii domnului, pe lîngă alte „mărunţişuri” budiste şi Rachiul! Căci deh’, doar nu degeaba le-au fost retrocedate Mănăstirilor podgoriile!!! Ce să facă şi ei cu-atîta răchie la hectar??!!!

Sinodalii vă dau de ştire, vestindu-vă cu PUTERE MULTĂ, vouă mirenilor, vouă creştin-ortodocşilor, prin trîmbiţele TiVi-ului lor (întreţinut din banii voştri, dragi creştin-ortodocşi), prin emisiuni zornăitoare ale CANALULUI de ştiri, prin presa scrisă cît şi prin toate „mijloacele de informare” - a se citi: aburire a neamului; de „încreştinare”, „sfătuindu-vă” de la Amvon, să căscaţi bine ochii, ca nu cumva „să vă păcăliţi”, să „cădeţi în păcat” şi să „vă înfruptaţi” din altă parte, cum ar fi Magazine particulare (aşa cum a fost micuţul, dragul meu Magazin - pe care l-am făcut cu sufletul meu şi cu multă cheltuială de bani şi energie - dar care nu mai este pentru că am fost pusă sub EMBARGO Patriarhal, cu nemăsurată „iubire de semeni”, de către Sinodali - vicari, arhimandriţi, episcopi, secretari şi mulţi alţi lachei slugarnici care doar pentru a-şi plimba fundul prin Deal, ar vinde-o şi pe mumă-sa care i-a dat viaţă!!), ci să cumpăraţi numai şi numai de la „scumpa şi sfînta” Patriarhie!!! Altfel sînteţi pierduţi! V-aţi lins pe bot de mîntuire!!! Dar... ca să nu rataţi, faceţi „ascultare” şi urmăriţi „săgeţile indicatoare!”... trasate din Deal. Mult succes!!

Iată „am cules” pentru domniile voastre, „din teren”, chiar din „Moşia voastră canonică”, scumpi sinodali, o imagine a unui

137

produs „super-mega-canonic”: RACHIUL! Produs expus la vînzare, într-unul din Pangarele Arhiepiscopiei... ”canonice!” Drept pentru care... „fraţi şi surori” cărora vi se tot suflă-n ureche, care sînteţi permanent „sfătuiţi cu grijă” şi „învăţaţi” despre ce-i „canonic”, nu pregetaţi! Ci... cumpăraţi!

Cumpăraţi Rachiul cel de toate... zilele!! Nimic mai canonic de cumpărat de la un Pangar bisericesc, decît un RACHIUL!! Iar bănuţul vostru, rezultat din vînzarea rachiului canonic, se va duce la... ”Catedrala Mîntuirii!!” Şi... veţi fi pomeniţi la Slujbele din Deal!!!, acum şi la... Paştele Cailor!!!...

Aşadar, „stimaţi clienţi”, avînd în vedere faptul că sînteţi asiguraţi că, „toate produsele” sînt un BRAND - conform anunţului care face precizări -, un produs „marcă înregistrată” a Patriarhiei, vă doresc... ÎNGURGITARE CANONICĂ!

Iar vouă, dragi ortodocşi... hai noroc!!!, la un ţoi de răchie!!! De Pangar! Marcă înregistrată: By Bor srl!, după cum vă asigură anunţul. Canonic!!!

..................................................................................................

Vouă bunilor păstori, cei care ştiţi durerea mea, voi cei

care ştiţi necazul meu, voi care ştiţi că eu ştiu că şi voi sînteţi, în proporţie mare prigoniţi în fel şi chip de către mai-marii voştri, de care TREBUIE (...) să faceţi ascultare, vouă v-aş spune că, dacă nu veţi pune, dacă nu vom pune degetul pe rană, ea va deveni cangrenă! Şi dacă vom mai ascunde mult murdăria pe sub preş, va fi vai şi-amar!, zic eu. Pentru că acest ULTIM BASTION al demnităţii umane, Biserica, este ameniţat din interior de un suflu ce nu are nimic a face cu Duhul lui Dumnezeu, ci cu duhul finanţist! Şi... curios lucru... toată lumea tace! Tace cu rost şi tace fără rost!...

Un ochi sănătos, vede limpede manifestarea dictaturii „politic-corecte” a sinodalilor, care vine ca un bumerang din Deal în vale, închizînd gurile preoţilor - prin măsuri despotice luate împotriva lor, cum ar fi: caterisirea fără temei, pensionarea, mutarea din parohie, dajdii, sau... obligîndu-i să vîndă la

138

Pangare... ŢUICĂ!!!, răsturnînd toate valorile creştine! Amploarea nesimţirii la care au ajuns ierarhii se datorează într-o mare măsură, lipsei de reacţie a preoţilor, dar şi a nepăsării ori a înţelegerii eronate a evlaviei creştinilor. Ierarhii au pus laţ şi l-au strîns în jurul gîtului preoţilor, iar pe creştini îi îndoctrinează cu duhul evlaviei eronate, fariseice, a... tăcerii, a politicii struţului în timp ce ei sînt pătrunşi din ce în ce mai profund de... duhul finanţist!

Dragi creştini, n-am să mai lungesc vorba, dar am să vă spun ceva ce vă rog să nu uitaţi, şi anume: „Dumnezeu ne va judeca pentru ceea ce am făcut, însă ne va judeca şi pentru ceea ce n-am făcut!” Compromisul pe care-l facem faţă de mai-marii noştri, din laşitate ori dintr-o eronată înţelegere a evlaviei creştine, nu este nicidecum o virtute! Cel ce iubeşte Biserica lui Hristos, e obligat să se şi impună, nu numai să se smerească!

Biserica lui Dumnezeu nu este un LĂCAŞ în sine - fie el şi Catedrala Neamului -, ci „Biserică este cel ce s-a făcut pe sine Biserică!”

Eu nu pot spune despre voi sinodalilor dacă sînteţi sau nu Biserică, dar ştiu sigur că voi... nu sînteţi sarea pămîntului! Şi obsev că sînteţi prea mici pentru înaltele jilţuri pe care le ocupaţi!

De aceea, zic (vorba nu-mai-ştiu-cui): „E nevoie să se încreştineze slujitorii, ca mai apoi, să recreştineze ei neamul acesta!”...

Mulţi, citind cele scrise de mine, vor zice: „Dar cine-i asta, ca să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala?” Acelora le răspund acum pe loc: Pardon, domnilor! Biserica Ortodoxă este Biserica mea! Şi este Biserica neamului meu! Iar eu şi neamul meu sîntem copii ai lui Hristos! Eu, scumpii mei, am abandonat „afacerea mea”, am renunţat la Magazinul care le punea sinodalilor atîta venin la inimă, şi m-am retras, ca să le pot aduce pacea şi să-i văd fericiţi! Dacă nu sînt, nu e vina mea!!!

Hristos a înălţat Biserica, pentru ca ea să fie adăpost lumii ostenite! Loc în care, venind noi, să ne găsim alinarea, mîngîierea! Loc în care să ne odihnim sufletul! Însă sinodalii au transformat Biserica într-o proprietate personală, într-o tarabă

139

la care-şi vînd mărfuri, iar noi toţi, ca şi credincioşi, avem ca principal „merit” doar acela că... ne lăsăm mulşi de bună-voie, precum... oaia! Şi sîntem bucuroşi! Ei, eu nu mai vreau să fiu! Vă las vouă „bucuria” aceasta! Fiţi, dar, bucuroşi în bucuria voastră!...

„Ce să-ţi mai pun sub ochi, sinodalule, ca să te fac să înţelegi din ce suspine îţi aduni tu comorile?” (Sf Vasile cel Mare)

Ia uite ce frumos vă atrage atenţia Apostolul Petru: ”Trăiţi ca nişte oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperămînt al răutăţii voastre!” (1 Petru 2: 16)

Îmi cer iertare dacă, poate, n-am reflectat exact realitatea sau, poate că, pe alocuri, n-am punctat prea bine, în scris, anumite realităţi cotidiene!

Voi sinodalilor, nu-mi închideţi gura cu binecunoscutele voastre „binecuvîntări”, ci cu faptele voastre cele bune să astupaţi gura mea, a celei „fără de minte!”...

Eu sînt... ”oaia cea pierdută!” Nu mă mai căutaţi cu Garda Financiară! Căci nu mai aveţi ce-mi lua! V-am lăsat vouă, aşa cum v-am spus şi undeva mai sus, bucata mea de pîine! Pentru mine era prea... amară! Mîncaţi-o sănătoşi! Şi nu uitaţi:

„Curăţaţi-vă sufletele prin ascultarea de ADEVĂR, spre nefăţarnică iubire de fraţi!” Iar atunci vă veţi bucura şi de respectul meu!

La vînătoare de... oameni

Am auzit pe cineva, spunînd şi, totodată, am şi constatat că, noi oamenii acestui secol „civilizat”, ne comportăm precum canibalii. De ce spun asta? Pentru că, se vede cu ochiul liber că „ne-am mînca unii pe alţii, fară rezerve, de nu ne-ar opri legile statului!” Dar, chiar şi aşa, nu prea ne pasă...

Sîntem stăpîniţi de Complexul Cain şi majoritatea dintre noi avem o înclinaţie în a-l urmări şi „asasina” pe celălalt. Avem

140

o pornire nestăvilită în a face răul cu orice preţ, încît cu anevoie ne mai temem de consecinţele răului. Nimeni, indiferent de cultul religios din care facem parte, nu face excepţie! De ce spun asta ? Pentru că observ că Frica de Dumnezeu nu o mai cultivă nimeni aşa că, despre ea, nici nu se mai poate vorbi! Nimeni nu o mai ia în calcul! Nimeni nu se mai teme de Dumnezeu! Că na, trăim acum într-o lume... ”civilizată”, unde nu mai luăm în calcul „entităţi invizibile!!!”...

Trăim? Nu!, aş zice eu. Doar pretindem... că trăim. În fond, noi, doar existăm în lumea aceasta şi o traversăm, tîrîndu-ne cu nepăsare şi cu o nesimţire fără limite, sfidînd toate Poruncile lui Dumnezeu, de la prima pînă la ultima! Cît despre Testamentul Mîntuitorului Hristos, despre Porunca Iubirii: „Să vă iubiţi unul pre altul, aşa cum v-am iubit EU!”, cine-şi mai aduce aminte?!!!... Grav este că în UITAREA se poartă, frecvent, în ortodoxie!

Fiind eu născută şi crescută într-o familie de creştin-ortodocşi, oameni cu frica lui Dumnezeu, în care bunul-simţ, respectul pentru celălalt este Literă de Lege şi primă poruncă, şi văzînd, zi de zi, în oraşul în care-am ajuns să vieţuiesc, atîta obidă faţă de semen, cuget şi mă frămînt cu mintea şi cu inima mea şi tot nu înţeleg: De ce „stau” oamenii la pîndă, ca să se vîneze unul pe altul? Şi de ce cred ei că au mai mult loc sub soare dacă şi numai dacă un semen de-al lor dispare?!! De ce rîvnim mereu şi mereu şi luptăm cu toate armele să-l distrugem, să-l desfiinţăm pe semenul nostru şi să ocupăm locul lui? Nu pricep, nici în ruptul capului, de ce ne comportăm precum animalele, oameni fiind...

Şi nu pricep nici în ruptul capului, oricît m-aş frămînta, cum de poate un om să spună dimineaţa, cînd se scoală, o rugăciune, poate chiar Rugăciunea domnească,Tatăl nostru, în care este stipulat parcă anume: „”Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!!!”, ca mai apoi, tot restul zilei să se comporte ca o fiară ??!! Păii, ori iertăm ca să fim iertaţi, ori nu-I mai punem în faţă lui Dumnezeu lucrul acesta, şi ne comportăm, mai departe, ca sălbaticii?!!

141

Cercetînd mai adînc textul Rugăciunii domneşti, Tatăl nostru, şi dîndu-mi seama că am o anumită obidă pe cîte un semen de-al meu şi că sînt neputincioasă în a fi „cu înţelegere” faţă de „neputinţa” lui, eu adesea, schimb conţinutul rugăciunii, şi zic: Tată Dumnezeule, iartă-mi greşelile şi ajută-mă ca şi eu să-l pot ierta pe cel care mi-a greşit! Ajută-mă să pot cere, la rîndul meu, iertare celui căruia eu i-am greşit! Căci Tu ştii, Doamne, că anevoie îmi este mie lucrul acesta! Şi, Te rog, nu ne duce pe noi în ispită! Ci ne izbăveşte de cel viclean! Amin. Ei, aflaţi că mi-a reuşit! Şi după îndelugi îngenuncheri, după îndelungată strigare, am avut rezultate! Am putut să cer iertare celor cărora le-am greşit şi... am primit! Şi, am primit chiar şi cerere de iertare de la persoane care mi-au făcut mult rău şi despre care nu credeam nici în ruptul capului că vor avea vreodată deschiderea să-şi recunoască vina!...

Te uiţi la televizor şi vezi zilnic la Ştiri „oameni vînaţi!” Citeşti în ziare, aşişderea! Întîlneşti cîte un cunoscut şi-ţi povesteşte că i s-antîmplat ceva! Că a fost lovit , uneori, chiar de cel mai bun prieten sau de cel cu care a împărţit pîinea lui! Zilnic, mereu şi mereu, auzi despre... şi vezi... oameni vînaţi! Şi vezi... vînători! Tu însuţi eşti permanent, fără măcar s-o bănuieşti, în vizorul unui vînător! La tot pasul vezi vînători! Ba încă, din ăştia, mai sînt mulţi, pe care... nu-i vezi. Că-s destul de bine camuflaţi!!! Iar tu, zburzi liniştit precum o căprioară pe pajiştile însorite, fără să bănuieşti că eşti în bătaia puştii.

„Omul bun şi blînd, omul smerit, omul curat, omul slab, este pîndit şi este vînat de către omul viclean. Omul viclean nu poate trăi fără pradă!” Şi, uite-aşa viaţa noastră, a omului „civilizat”, „a devenit asemeni acelei imagini, dintr-un film de Oscar, în care, pe întinderile fără sfîrşit ale zăpezii, UN LUP aleargă după O CĂPRIOARĂ...“

...LUPUL, aleargă ştiind că o va prinde şi o va sfîşia! El ştie că ea, CĂPRIOARA, oricît de sprintenă ar fi, va obosi, la un moment dat! Şi ştie că, atunci, el, LUPUL, o va înhăţa şi se va înfrupta, cu lăcomie, din carnea ei gustoasă, frăgezită bine de atîta alergare!!!...

142

Ea, CĂPRIOARA - bună şi blîndă -, s-a trezit dintr-o dată alergată de Lup! Ea, habar n-are de ce-o aleargă lupul cel rău, dar… fuge! Instinctiv, ea... fuge!...

Eu, în Şerban-vodă, în micuţul şi cochetul meu fost Magazin, am fost, multă vreme... ”căprioara”... urmărită şi apoi vînată... de către „lupii” nesătui, îmbrăcaţi în piei de oaie ai... Bisericii mele. Şi cînd m-au înhăţat, m-am luptat cu ei, ca să nu mă sfîşie. Şi-am tot rezistat. Pînă într-o zi, cînd am fost răpusă şi... sfîşiată... Am fost sfîrtecată, făcută bucăţi... bucăţele... din punct de vedere spiritual. Fiindcă am ieşit atît de dihocată sufleteşte, din „sfîrtecarea” aceasta, încît un an întreg nici n-am mai vrut să mai aud de Biserică şi de preoţi, nici să-i mai văd, pe lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, care mă hărţuiseră neîncetat. Nu mai puteam vedea nici măcar pe clericii cei mai apropiaţi sufletului meu, pe care-i iubeam şi despre care ştiam că nu sînt lupi! N-am mai vrut să-i mai văd şi nu le-am mai acordat niciun credit! Şi a trebuit să mă închid în casă şi să strig la Dumnezeu, să mă dau cu capul de pereţi şi să lupt să ies din... cădere, din prăpastia în care fusesem împinsă de „tăticii” Bor! Şi-am trudit să-mi alipesc, fîşie cu fîşie, bucăţile de suflet sfîrtecate! Şi, încă o fac!...

Preoţii parohi, negri pe Plantaţia Sinodalilor?

Curg din Deal, Circulare după Circulare şi Hotărîri după

Hotărîri, ale Sfîntului Sinod, una după alta, una mai incisivă, mai poruncitoare şi mai împovărătoare decît alta, Circulare şi Hotărîri care, musai, trebuie puse în aplicare! Birurile patriarhale s-au înmulţit:

- Cotizaţii pentru Filantropia, - Cota pentru Protoierie, - Abonamente presă; „Lumina” şi altele, - Trinitas Tv şi Radio, - Bani pentru lumînări cu scris şi candela - lu’ Daniel, cu

ulei de palmier -, plus colportaj obligatoriu, - Furnituri de birou,

143

- Cota parte - per Parohie/enoriaş - pentru Catedrala Mîntuirii etc, etc... fiecare taxă cu „valoarea”ei, cîteva zerouri bune, însumînd o sumă „frumuşică”... Atît de multe-s încît preoţii nu mai pot face faţă cerinţelor de la Înalta Poartă Ortodoxă. Şi-atunci, cînd merg ei să-şi ia leafa (aceea plătită de la Bugetul de Stat), se întorc acasă, arar, cu cîte 100-200 de lei, iar de multe ori sînt nevoiţi să meargă la Protoierie cu bani de acasă, ca să acopere cheltuielile pentru ceea ce au de achitat, conform Circularelor sau Hotărîrilor emise, fără milă sau discernămînt, din Deal!

Pe de altă parte, creştinii sînt „sfătuiţi” şi li se „recomandă duhovniceşte”, „politic-corect” ce carte să citească şi ce obiect de cult să cumpere, cît şi din care Magazin să le achiziţioneze. Ca nu cumva să rătăcească el, cumpărătorul creştin, de la „Cuvîntul vieţii”, „Bob de Rouă”, „Kivotul Sfînt”, „Potirul de Aur” şi altele de gen, care aparţin Patriarhiei SRL, să nu cumva să umble, aiurea, prin alte Magazine! Acelea nu-s „canonice!!”, în zisa sinodalilor. Ci doar cele patronate de „sfinţişorii din Deal!!!...”

Sîntem „îndemnaţi” să fim milostivi, să participăm cu ceva bănuţi la „COLECTELE” pentru întrajutorare - multe şi dese -, dar, cu precădere la COLECTA pentru Caterdala Mîntuirii. Şi referitor la acest fastuos şi costisitor edificiu, mie personal, investiţia în această megalomanică construcţie, în defavoarea înfiinţării/construirii de Spitale sau Şcoli, ori în a investi în construirea de case pentru oamenii defavorizaţi, iertat să-mi fie, dar o consider o gravă manipulare religioasă şi o încălcare a învăţăturii lui Hristos şi chiar a demnităţii umane! Căci această monumentală construcţie, Catedrala Mîntuirii, cît şi toate aceste TEMPLE - zecile, sutele de Ziduri construite în ultimii 25 de ani, pe post de Lăcaşe de Cult, -, nu răspund nicicum nevoilor sufleteşti ale creştinilor, chiar dacă, prin „îndemnurile şi sfaturile” pe care le primim, ni se insuflă ideea că, cei care „cotizăm”, vom fi mîntuiţi! Cred că, dimpotrivă, mulţi dintre noi, vom fi foarte dezamăgiţi, cînd vom ajunge la Poarta Raiului, şi cînd, vrînd să intrăm, nu vom fi lăsaţi, ci vom fi ghidaţi spre...

144

IAD, sau, mă rog, cam pe-acolo... Şi-atunci, degeaba îi vom mai zice lui Hristos:

- Doamne, dar... n-am cotizat noi, la Catedrala Mîntuirii???

- Plecaţi de-aici, căci nu vă cunosc pe voi! Căci, gol am fost, şi nu m-aţi îmbrăcat! Flămînd am fost, şi nu mi-aţi dat să mănînc! Necăjit am fost, şi nu m-aţi mîngîiat! Ci v-aţi depus banii voştri în Cutia Milei din Templele Zeilor pămînteni!!!, va zice Domnul Hristos, Mîntuitorul! Zic.

Reprezentanţii bisericii, „buni de gură”, pretind că Biserica este locul de întîlnire a omului cu Dumnezeu. Şi eu asta am crezut ani de-a rîndul. Dar... Ooo, Doamne, de cînd nu Te-am mai întîlnit într-un Lăcaş prin care am trecut!!!... fiindcă oamenii au stricat LEGEA TA, Doamne! Şi au făcut din Biserica Ta, Ruină!!!... deşi pe-afar’ tare bine mai arată...

Eu, ca şi creştin, aparţînînd prin BOTEZ - şi prin convingerea mea proprie -, Bisericii Ortodoxe, nu pot fi indiferentă atunci cînd mi se bagă mîna-n buzunar de însuşi duhovnicul meu - care-i obligat de superiorii lui să-mi facă asta, ba îndemnîndu-mă să cumpăr o „Lumina”, ba să iau lumînări „doar de la Pangar”, ba „un borş” pe post de Vin Liturgic, ba să mai particip la o COLECTĂ, şi cîte altele, pe care le tot aud de la Amvon! Bietul paroh e nevoit să facă asta, să strige, să cheme în ajutor credinciosul de rînd, să-l îndemne să cumpere produsele care-i sînt lui, preotului, băgate pe gît, cu anasîna, că altfel, dacă nu te îndeamnă şi nu te convinge să cumperi „produsul canonic”, el, parohul, nu are cu ce să acopere cerinţele din Deal! Şi în acest caz, eu nu pot rămîne nepăsătoare cînd duhovnicul meu e batjocorit şi umilit şi nu-i lăsat să facă cele duhovniceşti, să se ocupe de cele ale sufletului credinciosului! Atunci cînd, dimpreună cu preotul paroh - cel cu o inimă bună şi cu har de la Dumnezeu -, ajutat de creştinii cu inimă mare, fiecare după posibilităţile lui, am pus umărul la construirea unui Lăcaş de cult, a unei Biserici, şi, mai apoi, cînd Biserica este „la cheie”, eu văd cum în loc să-l lase, sinodalii, pe acel preot, să-i slujească pe cei care şi-au rupt de la gură ca să dea pentru construcţie, îi este

145

„subtilizat” Lăcaşul, ori urmează s-i fie „rechiziţionat” de către nişte „haiduci” trimişi din Deal şi făcut cadou, cu fundiţă roz, unui... ”doctor docent”, desigur că, eu nu mai pot să rabd! Şi nu tac! Şi, evident că, atunci... cuvintele nespuse devin... oase de peşte pentru mine! Şi, cum nu vreau să mă înec în ele, le scot afară!!

Vi le pun în faţă, vouă tuturor! Iar pe voi sinodalilor, v-aş ruga, să nu-i mai batjocoriţi pe duhovnicii noştri! Nu-i mai umiliţi! Lăsaţi-i să-I slujească lui Dumnezeu şi să-I întoarcă înmulţit, talanţii dăruiţi! Lăsaţi-i pe preoţi să ne slujească cu credincioşie şi cu dragoste, în Duhul lui Dumnezeu, nu în duhul banului!

Eu, ca şi creştin, consider că nu-i nimic creştinesc în faptul că, voi sinodalilor, îi băgaţi pe gît duhovnicului meu, un ziar „creştin!”, un ziar pe care nici el, nici enoriaşii nu vi l-au solicitat! Ca, mai apoi, să-i tot strigaţi şi să-l terorizaţi să v-aducă banii, contravaloarea maculaturii, amintindu-i mereu, ori de cîte ori merge la Protoierie, de „disciplina bisericească” şi de „ascultare!!” Nu vă mai purtaţi ca şi cum, preoţii parohi, ar fi nişte negri pe Plantaţia voastră, iar noi creştinii nişte... cretini, veniţi în Biserică la re-educare prin silnicie!!

Vreau să vă rog, pe voi sinodalilor, să ne lăsaţi duhovnicii să ne fie păstori de suflete şi să-şi facă treaba lor de duhovnici iscusiţi! Lăsaţi preoţii să lucreze la mîntuirea sufletelor credincioşilor, după cum le este menirea, nu la sărăcirea lor spirituală şi materială! Lăsaţi preoţii parohi să prezinte şi să reprezinte în faţa credincioşilor, interesele Domnului Hristos, nu interesele voastre! Nu-i mai omorîţi cu atîtea taxe, taxe şi iar... taxe!! Nu-i mai dijmuiţi atîta! Nu mai atentaţi la demnitatea şi la libertatea duhovnicească a preoţilor parohi ori a noastră a credincioşilor! Opriţi-vă! Nu mai transformaţi credincioşii în „consumatori de servicii religioase!” şi pe preoţi duhovnici în „agenţi de vînzări” ai acestor „servicii!” Nu mai faceţi din preoţii parohi, din duhovnicii noştri, nişte „colectori de taxe”, altfel costumaţi decît perceptorii!! Lăsaţi-i pe preoţii care vor să-i slujească lui Hristos şi semenilor, să facă aceasta! Nu-l mai

146

împovăraţi pe duhovnic cu „misiunea” marketingului religios! Nici să facă pe spionul pentru voi, urmărindu-şi ucenicii care pictează Icoane ori sculptează cruci, ca mai apoi să-l dea în mîinile voastre ca să-l daţi voi pe mîna Gărzii Finaciare! (mai bine v-aţi preda voi singuri, pe voi înşivă Gărzii!!!; Ştiţi voi de ce!) Ci lăsaţi-l pe cel care doreşte, „să spele picioarele fratelui lui”, să o facă!...

Un portret-robot al preotului zilelor noastre, aşa după cum l-ar vrea şi îl vrea sinodalul, reiese clar din textul Circularei 1064 - şi din alte Circulare şi Hotărîri patriarhale! Prin aceste Circulare, ei, preoţii, duhovnicii, păstorii şi învăţătorii nostri, sînt transformaţi în zapcii, în perceptori cu sutană, care sînt puşi, parcă anume, să ia şi pielea de pe creştini. Ei, dar nu ţi-o vor lua gratis, frate creştine! Ci contra... ”serviciului religios!!!” Iar preotul va fi apreciat şi evaluat de mai-marii lui, în funcţie de cît de mulţi bani ţi-a „subtilizat” prin „sfaturi duhovniceşti”, cît de multe produse indezirabile a reuşit să-i vîndă „evlaviosului” în urma „îndrumărilor” primite, cît de „bun agent de vînzări” şi cît de „iscusit” a fost în „strîngerea de fonduri” şi după cît profit a adus instituţiei din Deal! Pe sinodal nu-l mai interesează cîte suflete a adus preotul/duhovnicul la Domnul, ori dacă a adus! Nu! Ci îl interesează „măreţele realizări” şi cifrele de afaceri obţinute din vînzarea de lumînări cu scris şi a candelelor lu’ Daniel - din ulei de palmier -, ori numărul de zerouri al banilor adunaţi din Colecte! Doar acestea sînt criteriile de evaluare ale preoţilor de către mai-marii lor! Nimic altceva nu-i interesează pe sinodali!

Ori de cîte ori merg la Protoierie, bieţii preoţi sînt luaţi la întrebări:

- Hai, nu iei ceva lumînări? Ceva colportaj? Nişte „borş” - părerea mea - (pe post de Vin Liturgic!!!), nu iei? Nu iei nimic, nu? Ţi le bag pe gît! Dar... ceva taxe ai adus? Ceva bani pentru Catedrala Mîntuirii? Ceva pentru Colectă? Ai venit să-ţi iei leafa? Să vedem mai întăi ce-ai de achitat pe-aici! Ţi-ai achitat dajdiile către Înalta Poartă Ortodoxă? Ia să vedem noi, dacă nu cumva trebuie să mai aduci de-acasă!!! Cam astea sînt

147

„dialogurile” de care are parte parohul, ori de cîte ori calcă pragul Protoieriei. Depre cele duhovniceşti nu-i întrebat nimic preotul. Cui îi pasă de cele duhovniceşti? Sinodalilor?? Aş...

Cît despre oficiosul „Lumina”, el a devenit deja ziar naţional. E răspîndit mai ceva ca Daciada, pe timpul lui Ceaşcă (Nicolae Ceauşescu)! Nu există oraş, nu exită sat, nu există cătun uitat de lume, în care să nu ajungă oficiosul! Ce dacă parohul, poate nu are nici bani pentru cumpărat pită la copii? Important este ca el să ştie, cu „dibăcie” să convingă văduva să dea bănuţul de coşciug, contra... ”Lumina!!!” Ei, sinodalii, şi-au făcut un reflex, o adevărată „meserie”, aş putea zice, o vocaţie, din a-i îndemna pe preoţii din parohii să bage mîna în buzunarul văduvei! Iar parohul, cu cît va fi mai dibaci în a convinge, cu atît va pleca mai rapid la oraş, într-o parohie mai bogată sau va primi rangul de iconom stavrofor ori vreo altă... cruce atîrnată de gît, cruce care, în fapt, nu-i aduce nicio bucurie duhovnicească, nicio tihnă, ci... ”îndatorirea”, ca în viitor să devină un „colector de taxe” şi mai bun, ori un „agent de vînzări servicii”, pe cinste!!...

„Iată vine timpul - şi-acum este! -, cînd foarte multe Biserici şi Mănăstiri se vor repara, pe dinăuntru şi pe dinafară, şi vor fi poleite şi turlele cu aur, dar preoţii nu vor mai lucra cu sufletul credinciosului, ci la cărămizile lui Faraon!” proorocea Sfîntul Lavrentie al Cernicovului. Şi nu-i singurul!... Mai relevant decît atît, nici că se putea!!!

Şi cît adevăr exprimă proorocia! Vedem, sub ochii noştri, cum credincioşii, îşi rup de la gură şi investesc în fiecare cărămidă, pentru zidirea templului lui... Faraon din zilele noastre. Şi nu ne cutremurăm! Dimpotrivă! Aplaudăm, punem umărul sau... tăcem!

Desigur că sînt încă mulţi creştini care fac milostenia şi cu cei amărîţi din preajma lor! Sînt destui creştini care nu rămîn indiferenţi la strigătul de durere al unui semen aflat în nevoi! Sînt încă mulţi care fac binele comunităţii! Care ajută pe cel sărman. Eu însămi cunosc mulţi care fac asta! Dar, dureros şi jenant totodată, este aceea că, cel mai rapid şi mai consistent, răspunde credinciosul la strigătul celui de la Amvon, care nu incetează a

148

ne chema să depunem bănuţul nostru pentru cărămida... Templului Faraonic cu nume pompos! Şi asta pentru că... prea plîngăcios îi sună credinciosului, prea tînguitor e glasul celui ce-i strigă de la Amvon! Şi... prea convingător!!! Hmm! Vom fi mîntuiţi dacă ne tot dăm bănuţul pentru cărămizile Catedralei Mîntuirii Neamului, în timp ce lîngă noi moare un om de foame ori din lipsa de medicamente?? Mira-m-aş!!!

Haideţi dragi credincioşi, dragi creştini să construim TEMPLE ale IUBIRII de semeni! Haideţi să facem din inimile noastre TEMPLE ale Duhului Sfînt! Haideţi să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l hrănim pe cel flămînd, să-l mîngîiem pe cel amărît şi asuprit!

Hei, tu, sinodalule, trezeşte-te! Şi hai să-mi fie mie păstor şi frate bun! Nu te mai purta cu mine şi cu duhovnicul meu, ca şi cum noi am fi nişte „negri mititei”, robi şi slugi pe plantaţia ta!

Tu patriarhule, vino să-mi fii mie tată iubitor! Vino! Nu-mi lua pîinea de la gură! Nu-mi „subtiliza” şi ultimul şfănţuc! Nu mai vreau să văd cum zace oficiosul „Lumina” pe masa din Biserica duhovnicului meu! Căci nu mai vreau să văd şi să simt tristeţea din sufletul lui, cînd îl apasă birurile tale! Ci vreau s-i văd în ochi sclipirea Bucuriei, sclipirea Păcii şi a Duhului Sfînt! Nu mai vreau maculatură! Nu mi te mai tîngui şi nu-mi mai cere bănuţi pentru COLECTĂ! Ci vino şi mîngîie-mă cu iubirea ta! Cu binecuvîntarea ta! Căci numai aşa te voi recunoaşte că esti tatăl meu, învăţătorul meu, păstorul meu, şi numai aşa vei primi respectul meu şi supunerea mea!

Haideţi cu toţii, împreună - mireni, preoţi, călugări, maici, arhierei, patriarh -, să învăţăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu! Şi cunoscîndu-L, să-l reprezentăm în caracterul nostru şi în faptele noastre bune şi frumoase! Căci numai aşa, vor cunoaşte „neamurile” că sîntem, cu toţii, creştin-ortodocşi şi... Ucenici ai lui Hristos! Amin.

149

Cap 8 Prigonitorilor mei din... Sinod!

Hristoa a Înviat! Şi întru aceasta, nădăjduiesc, întru Iisus Hristos

Domnul, ca voi, SINODALII, cei care, cu multa voastră nebunie m-aţi hărţuit şi m-aţi prigonit trimiţînd, în mod re-re-repetat asupra mea, Garda Financiară (şi rîvnind voi la cele ale mele, mi-aţi tulburat pacea şi mi-aţi prejudiciat grav sănătatea şi credinţa), să vă bucuraţi de LUMINA şi de IUBIREA de oameni a Stăpînului Hristos, Mîntuitorul Lumii! Şi primind LUMINA cea înţelegătoare - precum odinioară Pavel, pe drumul Damascului! -, să vă lepădaţi de întunericul înşelăciunii, a răutăţii, a pizmei şi a vrăjmăşiei!

Să vă izbăvească Domnul Luminilor, pe voi, de Complexul Cain! Şi astfel, să mă izbăvească, şi pe mine, de uneltirile voastre cele ce cu multă viclenie le-aţi revărsat asupra mea - ca nişte „buni apostoli şi învăţători” ce sînteţi!

Luaţi-aminte, voi „puternicilor”, că - aşa cum spunea într-o emisiune televizată la Postul vostru privat (de libertatea altora decît a voastră, de a se exprima) de Televiziune, arhimandrutu’ Veniamin Goreanu: „Sîntem pelerini pe Pămînt!”(Frumoase vorbe, ieşite din gura lui!! Păcat însă că domnia sa, nu cugetă, el însuşi, mai cu luare-aminte la adîncimea vorbelor rostite! Ceea ce mă îndeamnă să-i zic: parole, parole, stimate arhimandrit!!! „Prietenii ştiu de ce!!...”)

Voi spuneţi altora vorbe care sînt perfect valabile pentru voi. Voi uitaţi că, şi voi sînteţi pelerini atît în „pelerinajul” vostru prin Sfîntul Sinod (mai puţin sfînt!), prin aşa-zisa voastră preoţie, cît şi pe Pămînt!!...

150

Voi înşivă uitaţi că FAPTELE, ceea ce înfăptuiţi aici, în calitate de „pelerini”, cu aceea, şi voi care vă ziceţi vouă înşivă sfinţi - fără să fiţi -, veţi merge înaintea Domnului, a Stăpînului Atotputernic, şi întru FAPTELE voastre veţi da socoteală! Uitaţi că prin FAPTELE voastre cele urîte, smintiţi pe cei ce le văd!

Puneţi-vă întrebarea: smintesc eu care arăt cu degetul cele urîcioase ale voastre, ori smintiţi voi cei care le săvîrşiţi?

Ruşinaţi-vă de urîciunea faptelor voastre! Chiar de-ar fi să fie şi numai fapta voastră, aceea că m-aţi dat pe mîna Gărzii Financiare drept miel de junghiere!!! Sau de ar fi numai fapta aceea, că aţi pus voi Monopol pe o parte a comerţului din România (cum ar fi producerea şi comercializarea crucilor, a lumînărilor, a Icoanelor şi altele de gen), ori fapta voastră, reprobabila voastră faptă, aceea că aţi încheiat acel PACT (drăcesc) cu Garda, şi aţi emis, cu năstruşnicelele voastre creieraşe - infestate de virusul lăcomiei - o năstruşnică Circulară (1064/2013), care vă atestă statutul de Iudă cu acte-n regulă! Şi prin care instigaţi pe fraţi contra fraţi şi pe păstori, pe preoţi împotriva creştinilor!!!

Aduceţi-vă aminte că ceea ce-şi face omul pe pămînt, cît trăieşte, aceea va găsi la Dreapta Judecată! Asta o ştiţi voi înşivă! Că doar despre asta daţi din gură la... Amvon! Doar că, iată, vă luaţi cu „trebuşoarele duhului finanţist” şi uitaţi de strălucirea hainei în care aţi fost îmbrăcaţi!

Deoarece constat că sînteţi orbi şi sînteţi hulpavi, şi văd că sînteţi nemintoşi şi nu vă opriţi în a face răul, nici după ce m-aţi văzut dărîmată, îndemn vă dau vouă, citire de la Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Luaţi-aminte, voi puternicilor” (Sinodalilor, care n-aţi lăsa nici măcar o firimitură dintr-o pîine să cadă de la masa voastră bogată, ca s-o mănînce vreun sărac - „unul dintre aceştia mici ai Mei”), „luaţi-aminte, zic, la covîrşitoarea mărinimie a STĂPÎNULUI, DUMNEZEU ATOTPUTER-NICUL! Cereţi-I LUMINĂ! Daţi-I, Lui, slavă, prin FAPTELE

151

voastre! Vrednici faceţi-vă de sclipirea hainei pe care aţi îmbrăcat-o!

Faceţi, aşadar, fapte vrednice de pocăinţă, căindu-vă cît mai aveţi vreme! Să strălucească înaintea oamenilor şi a Domnului, NU VORBELE voastre frumos creionate, ci FAPTELE voastre bune! Şi... bucuraţi-vă de ÎNFIERE!... întru Iisus Hristos Domnul”

Cu „fiiască” supunere, A voastră „oiţă rătăcită!”: A R

152

Tuturor cititorilor mei...

Motto: „E important pentru un creştin să fie generos, dar la fel de important este ca el să nu fie... prost!”

(Sf Procopie, cel ce se numea NEANIA!)

Vrînd-nevrînd aţi fost martorii unei Spovedanii.

Spovedania unui învins! („Rămîne de văzut pînă unde sînt un învins!”)...

Am făcut această Spovedanie, pentru că, un om cu personalitatea mea, nu putea să tacă la plus infinit, nici nu putea face prea mult pe surdo-mutul, privind impasibil la mîrşăviile ce se săvîrşesc în Biserica mea, de către sinodali.

Noi oamenii, vedem lucrurile urîte care se-ntîmplă chiar lăngă noi, şi, cel mai ades, tăcem! Auzim despre „urîciunea pustiirii” care a cuprins toate zonele existenţei noastre, urîciune care a pătruns şi în Altare şi, nepăsători, tăcem, prefăcîndu-ne că n-am auzit şi că nu am văzut! Motivînd că: nu e treaba noastră! Sau cum procedează foarte, foarte mulţi dintre creştini, „asasinîndu-mă” cu slogane gen:... vai... NU JUDECA!, ca să nu fii judecat (Doar asta au reţinut din toată Scriptura, dar şi asta, rupt din context. De fapt, nu din Scriptură ştiu ei asta, fiindcă mulţi nici măcar n-au deschis-o! Iertat să-mi fie! Ci o ştiu fiindcă au auzit cum că ar fi zis pr Cleopa, şi dacă a zis pr Cleopa, apoi... atunci e litera de lege!!!)! Nimic mai fals! Zic.

A tăcea nu este soluţia corectă! Eu cred, cu tărie, că lumea, DA, lumea poate fi mîntuită prin... CUVÎNT! Altfel Hristos, care este CUVÎNTUL lui DUMNEZEU şi FIUL lui DUMNEZEU şi este DUMNEZEU, tăcea şi EL! Şi ne lăsa să bîjbîim în întuneric precum orbeţii! Dar El ne-a dat Cuvîntul şi

153

ne-a dat Înţelepciune şi Pricepere, ca să înţelegem, să pricepem „lucrurile” Sale! Dacă voia ca noi să tăcem, ne făcea legume şi nu oameni! Şi nu ne înzestra cu simţuri, cu raţiune şi cu grai! Ne lăsa să scoatem doar onomatopee gen: behehe... behehe...

Eu am ales: să vorbesc! Mie, personal, îmi place să mi se spună cînd greşesc şi

unde greşesc! Îmi place să mi se facă observaţie, să mă tragă cineva de mînecă atunci cînd fac lucruri incorecte, lucruri care se abat de la principiile moralei creştine! Desigur că nu întotdeauna primesc cu bucurie observaţia! Uneori mă mîhnesc! Alte ori mă revolt, iar de multe ori mă enervez de-a dreptul! Dar, aproape întotdeauna îmi dau seama că cel care mi-a atras atenţia că m-am abătut de la Cale, a avut dreptate! Şi chiar dacă, din orgoliu, sau din uitare nu m-am dus să-i mulţumesc, am căzut în genunchi şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru... trimisul Său!

Ne bălăcim în promiscuitate, acceptăm şi facem compromisuri cu viaţa noastră şi sîntem de bună-voie nişte farsori, nişte farisei... făţarnici - în zisa Domnului Iisus!

Eu, am ales să nu mai fac pe fariseul! (Asta vă spune clar că am făcut-o cîndva. Da, am fost farisee! Cine n-a fost, măcar pînă la un punct!!!) Şi... am ales să vorbesc! Asta după ce, mai întîi m-am folosit de „arma tăcerii” timp de mai mulţi ani! Acum am ales să vorbesc, fiindcă nu mai puteam tăcea! Nu puteam să nu spun, să nu scriu despre cele ce le-am expus aici!

Nu ştiu cum veţi primi! Dar eu vă spun că aceste pagini sînt, în fapt, un strigăt... disperat de durere, aruncat spaţiului! O respiraţie adîncă, după o îndelungă sugrumare!!!...

Ştiu că nu voi schimba lumea, dar mi-i de-ajuns strigătul acesta!

Ştiu că sînt un învins, şi ştiu şi simt că... MĂ DOARE! Şi mă doare cu-atît mai mult cu cît sînt un invins al Bisericii mele! Dar măcar am bucuria de a fi un învins care a încercat, un învins care a luptat, un învins care... gîndeşte şi ia atitudine!

Ce vină are Biserica?, veţi zice. Păi, are! Are fiindcă cei care m-au răstignit sînt „în capul unghiului”, ca să zic aşa. Noi

154

toţi, şi ei, sinodalii - care m-au batjocorit, care au ordonat GF „killărirea mea”, şi care-i umilesc şi pe preoţii din subordine -, şi eu şi tu semenule (care vezi şi taci) şi voi cititorii mei, sîntem mădularele Bisericii! Şi toţi ne facem culpabili la „năstruşniciile” ce se petrec de la vîrf în jos, atîta timp cît tăcem, dintr-o eronată înţelegere a... evlaviei! Ei bine, eu refuz să practic o aşa evlavie! Aşadar: NU TAC! Nu pot să subscriu, tacit, la isprăvile mai-marilor Bisericii mele...

Aveţi vină, voi care nu încetaţi a construi Biserici de mir şi Schituri şi Mănăstiri din piatră, din lemn, din marmură, şi care construiţi Catedrale înalte! Construiţi? E bine că o faceţi! Deşi sînt destule!, aş zice. Auziţi ce simplu şi hîtru zice un BĂTRÎN pustnic:

„Sînt destule! Mai întîi să se umple aistea care sînt şi apoi, dacă s-o umplut aistea, să mai facă altele! Dar cît timp aistea-s goale...” (Cuvintele-i aparţin Bătrînului Proclu, un om pe care nu l-am cunoscut personal, dar mă înclin în faţa înţelepciunii lui, pe care o simt vie, lucrătoare! Şi îngenunchez înaintea lui Dumnezeu şi-I mulţumesc Lui pentru aceşti minunaţi „monştri sacri” ai Bisericii noastre, pe care ni I-a dăruit!)

Aşadar, urmînd sfatul Părintelui Proclu, să ne străduim, ca, înainte de orice Biserică de Zid, să facem Biserică în inimile noastre! Şi după ce facem Biserica lui Dumnezeu în inima noastră, fiecare, abia după aceea să ne adunăm „şi-om face una din lemn, din marmură sau din ce-o fi ea!...”

Auziţi ce, cu miez, mai spune Bătrînul Proclu, mai departe: „Care a început a face biserică în inimă, biserica Duhului Sfînt, acela o să mai facă şi alte biserici. Dar nu din acestea de lut, din marmură, din lemn, ci... din astea vii cu Duhul! Pînă-n prezent sînt destule biserici. Să nu lase călugărul - preotul - pravila şi rînduiala lui, ca să se ducă să caute bani, să caute chiatră, să caute lemne, să caute ştiu-eu-ce...” Nici să lase călugărul - preotul - pravila lui, rînduiala lui de preot, zic eu acum, ca să se ocupe cu spionarea creştinilor, aşa cum îl obligă mai-marele lui, sinodalul din Deal, prin Circulara 1064/2013, ca să-i toarne, mai apoi, printr-un

155

raport/sesizare la Garda Financiară!!! Căci acesta-i lucru NEORTODOX! Necreştinesc! E un lucru drăcesc! Şi vă mai daţi creştini, voi cei care lucraţi la emiterea Circularei! Şi încă cei mai mari dintre toţi creştinii din Univers!...

Şi mai zice Bătrînul Proclu, apropos de ceea ce-au făcut cu mine sinodalii: „Dacă vrei să îndrepţi pe cineva, o faci cu milă, nu scrîşnind din dinţi!” (Sărut-dreapta părinte Proclu! Încă o dată mă înclin, condescendent, înaintea sfinţiei voastre!)

Aşadar, să presupunem că chiar greşisem, că intrasem „la furat” pe teritoriul lor, în Podgoria lor, şi c-am băgat struguri în traista mea. Pentru acest lucru, ei, tăticii mei, fraţii mei mai-mari, păstorii Bisericii mele, trebuiau să mă ardă pe rug???

Ei bine, să admitem că eu „m-am dus la furat” în Ograda BOR şi c-am vrut să păgubesc firmele sinodalilor: „Chivotul Mare”(Servicii funerare), „Bob de Rouă” (spălătorie ecologică) - sîc!!!,”Potirul de Aur” (Magazin de Obiecte de cult), „Cuvîntul vieţii” (Aş!!!) şi altele de gen. Ce pedeapsă trebuia să-mi aplice mie, fratele mai mare, care m-a prins „la furat?” Trebuia să-mi taie mîna pe care-am întins-o după strugurii lor, cînd, poate, mi-era foame? Răspundeţi-mi voi fraţii mei mai-mari! Răspundeţi-mi şi voi, armate de ortodocşi orbi la faptele sinodalilor, dar extrem de vigilenţi la „fapta” şi la spusele mele!!! Care şi voi v-aţi înfruptat din dragostea mea, din timpul meu, din sfatul meu, din mîngîierea cu care v-am alinat cînd aţi călcat pragul micuţului meu Magazin, nu să cumpăraţi ceva, ci să vă tînguiţi de ale voastre! Iar eu, din tot ce-aveam, am împărţit cu voi! Dar n-aveţi demnitatea s-o spuneţi! Nici nu v-aş cere asta! Vă las să mă damnaţi şi să mă clopoţiţi cu sloganul: „NU JUDECA!”, pentru că am curajul să vorbesc şi să-l scuip, cu curaj, în faţă pe anticrist! Voi care-aţi fost transformati, nu în creştini autentici, ci în nişte armate de cotizanţi orbi, care bîjbîie orbecăind cu banu-n mînă, tot căutînd o inestimabilă Cutie a Milei, sperînd că veţi descoperi Raiul! Iertaţi, dar... Nimic mai fals!... Însă ce pot face eu? Cînd Răul a răstignit IUBIREA! Iar eu n-am făcut altceva decît să experimentez, vreme de 5 ani, o

156

înfricoşătoare încercare a... IUBIRII! Şi... m-am ales cu RĂS-TIGNIREA mea! Mulţam’ Domnului!

Cît despre voi, nădăjduiesc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fiţi condamnaţi la întuneric pe viaţă, asemeni orbilor! Ci să vă reaprindă, Dumnezeu, lumina cunoaşterii, ca să puteţi distinge din nou binele de rău, şi invers!

Nu-am să mai vînd Kagor domnilor sinodali! N-am să mai vînd, şi nu mai vînd deloc, demult! Chiar dinainte de-a emite voi Circulara aia drăcească sau Hotărîre sinodală, prin febr 2014 (cînd eu nici măcar nu mai existam, căci închisesem Magazinul, fiind falită financiar şi spiritual, şi obosită fizic şi psihic de la prea-multa voastră „mîngîiere!!”) împotriva firmei mele. Nu mai vînd acest dulce Vin Kagor, care v-a pus vouă atîta venin la inimă, dar cu care v-aţi împărtăşit mulţi dintre voi de mult prea multe ori!! Nu-l mai vînd! Aşa că nu vă mai pierdeţi preţiosul vostru timp ca să emiteţi Circulare/Hotărîri sinodale, în mod expres pentru Ermant Art! Fiţi, aşadar, cu... minţi! Vindeţi voi, pe post de VIN LITURGIC, poşirca voastră acră ca o aguridă corcită! Băgaţi-o la vînzare în Pangare şi propovăduiţi-i calita-tea de: „Bun pentru uz Liturgic!” şi „Produs canonic”, căci asta veţi bea la Dreapta Judecată! Zeamă de aguridă, pe care I-o daţi, în ticăloşia voastră, cu anasîna lui Hristos!... Şi vindeţi-vă, în Pangare, rachiul ăla „canonic”, al vostru!...

Voi sinodalilor, ar trebui, nu să mă ardeţi pe mine pe rug, fiindcă socotiţi - în „dreapta voastră judecată!!” - că m-aş fi atins, chipurile, de cele ale voastre, ci ar trebui să vă găsiţi naşul, care să vă trimită pe voi în judecată şi să fiţi acuzaţi în instanţă (împreună cu statul, cu cei care guvernează - dar ce spun eu, că deja văd la televizor că a şi început reţinerea multor infractori din Guvernul român, care au devalizat ţara asta!!!; voi încă sînteţi acopeiţi de haina voastră!! Pînă cînd??) - pentru concurenţă neloială şi subminarea economiei naţionale! Căci Monopolul nu are ce căuta într-un stat de drept, într-un stat democrat, într-o ţară liberă...

Vai vouă, sinodalilor, care-i „sfătuiţi şi îndemnaţi” pe credincioşi să se închine numai la Icoane produse „marca Bor!”

157

Vai vouă, sinodalilor, care nu-i lăsaţi pe credincioşi să mai aducă la Înviere lumînarea din ceară curată, pe care o mai are încă prin casă cîte-un creştin, adunată din stupul de prin curte, şi pe care-o aducea cu mare dragoste şi cu multă dăruire şi credinţă la Altar, ca şi cum i-ar duce-o lui Hristos! Vai vouă, sinodalilor, care faceţi aceasta, şi nu agreaţi lumînarea săracului, pe motiv că ea, lumînarea... nu poartă ştampila „oficială” şi pentru că lumînarea era făcută din ceară curată în loc de ulei din...”palmierul strămoşesc!!!” Vai vouă, sinodali „iscusiţi”, care v-aţi propus să continuaţi „demersurile” către autorităţile locale (cu care sînteţi într-o mare cîrdăşie!!!), în scopul anulării Certificatelor de Urbanism eliberate pentru amenajarea Cimitirelor Private! Apropos, v-aduc aminte (dac-oţi fi ştiut vreodată?!) că Însuşi Domnul Hristos, a fost înmormîntat acum 2000 de ani, într-un Cimitir Privat! Cel al lui Iosif din Arimateea! Mă-ntreb aşadar, dacă acum 2000 de ani, erau Cimitire Private, acum de ce n-ar fi? Pentru că nu vrea „muşchiul vostru!” , evident!... Pentru că voi sînteţi mai puternici şi mai „cu muşchi” decît erau romanii din vremea în care Iisus era, fizic, pe pămînt...

O, voi sinodalilor, care îmbuibaţi pînă la refuz, plini de ifose şi aroganţi, propovăduţi sărăcia drept virtute! Şi care, fără nicio jenă, faceţi asta din Audi..., voi, cei care faceţi cam tot ce vă trece prin cap, dar mai puţin v-aduceţi aminte să respectaţi Poruncile lui Dumnezeu! Voi cei care v-aţi umplut straiele de swarovsky, care, destul de des, vă verificaţi Acţiunile la Bursă şi Conturile din Bancă şi care vă ocupaţi, mai ales, cu luptele de culise, în loc să vă preocupe sufletele credincioşilor ori soarta celor flămînzi şi goi care v-au căzut la împărţeală! Mă-ntreb: oare vă veţi sătura vreodată? Oare veţi obosi ori veţi face o pauză?Oare va veni pentru voi o zi în care să vreţi să vă priviţi conştiinţa! Sau... s-o ascultaţi!

M-aţi atacat, m-aţi terorizat, m-aţi înfierat cu Garda, abuzînd de „legile” care vă favorizează, sprijiniţi de Organele Statului, care şi acestea vă favorizează făţiş! Aţi dat „dezlegare” GF-ului să mă „killărească!” Aţi cerut preoţilor să mă spioneze

158

”duhovniceşte” şi să cheme GF-ul ca să mă eliminaţi! Aţi „lucrat” fără scupule! Fără frică de Dumnezeu, mi-aţi ucis spiritul! Şi nu doar pe-al meu! Iar habotnicii Ortodoxiei nu văd abuzurile voastre, pentru că-i „împlementaţi” cu... ”asculta-rea” şi-i zăpăciţi cu slogane de-adormit copiii.

Eu nu-mi caut doar dreptatea mea, dreptul meu la o viaţă decentă în ţara mea! Ci caut şi dreptatea ta, semenule! Şi cînd Guvernul sau Biserica, sau oricine altcineva îmi bagă mîna în buzunar, în mod abuziv, şi cînd apoi, după ce mă jecmăneşte, mă mai şi răstigneşte, eu... mă revolt! Şi mă revolt cu-atît mai mult, cu cît m-au „răstignit” cei din Biserica mea! Nu statul! Nu ANAF-ul! Nu GF-ul! Nu! Fiindcă toţi aceştia la un loc, au fost mai umani decît cei din Biserica mea!... Cei din Biserica mea, au făcut totul ca să mă vatăme! Şi le-a reuşit! Prin atitudinea lor s-au dovedit a fi „mici la suflet şi puţini la minte!!” Păcat mare, că sînt cîţiva preasfinţiţi în ţară care-ar putea să facă ceva şi... nu fac! Iar în Sedinţele Sinodale în care s-a cerut răstignirea mea, cu toţii au tăcut! Deşi, ştiu cel puţin unul singur care ar fi putut - dac-ar fi vrut? - să-mi ia apărarea! Fiindcă, din întîmplare, cel puţin o dată, dădusem nas în nas cu el, în nişte locuri în care eu... ”cercetam sărmanii” (în zisa lui!!!)! Şi, ah!!!, „ce bine făceam, că-i cercetez!!!” C-am şi vrut să-i zic, atunci cînd mă bătea pe umăr, că-mi stătea pe limbă să-i zic: Da’ tu de ce nu-i cercetezi, preasfinţite? Ce te-mpiedică să donezi leafa sfinţiei tale de nabab, pe vreo trei ani, acestor amărîţi??? Că, na... are balta peşte! Dar, nu i-am zis. Mă-ngreţoşase atît prezenţa lui acolo (Şi-mi păruse rău că, întuneric fiind, nu-l observasem la timp - acolo neexistînd curent electric, atunci, plus că mai erau şi nişte ditai bălăriile, din spatele cărora apăruse, ca din senin... Şarpele!!!, pardon, „preasfinţia sa!” - şi am parcat fix la picioarele lui. L-am văzut abia cînd am deschis portiera ca să ies din maşină! Era însă prea tîrziu ca să mă furişez, aşa că nolens-volens m-am înclinat pe sfert în faţa lui! Şi asta pentru că femeia care mă însoţise, de cum a ieşit din maşină s-a dus glonţ la el „să ia” binecuvîntare. Iar el, doar ce-i şterse creştetul femeii cu vîrful gingaşelor lui degete, după care, dintr-

159

un salt, a şi fost lîngă portbagajul maşinii mele, ca să vadă el, cu ochii lui, „ce le-a adus norocul” bieţilor călugări puşi la ascultare printre bălăriile alea. Atunci ştia preasfinţitul X cine sînt şi cu ce „mă ocup”. Dar, mai apoi, cînd a fost vorba în Sinod ca eu să fiu „răstignită”, şi cînd el ar fi putut să intervină, să-mi ia apărarea, l-a apucat, dintr-o dată amnezia! Şi l-a cam ţinut!!! Fiindcă mai apoi, o pusese pe Frusinica, îi dăduse ăleia „canon”, să mă spioneze...), cît şi făţărnicia sa.

Mulţi dintre cei care vor citi, mă vor cataloga şi vor zice că vorbesc ca un neortodox. Acelora vă spun: Wrong! Eu sînt un creştin-ortodox, care are demnitatea să-i înfrunte pe stimabilii sinodali, să le spună verde-n faţă ce crede despre ei şi să-i atenţioneze pe aceştia, că nu au moralitatea să-mi mai propovăduiască mie modestia, umilinţa, sărăcia, tăcerea, credinţa (oarbă-n preoţi), în timp ce ei, pe spinarea creştinilor - pe care i-au sărăcit asuprindu-i şi cerşind de la ei COLECTE şi iar COLECTE - trăiesc şi se lăfăie-n lux şi pretind că ei deţin... cheia credinţei ortodoxe! Ei, ce-ar fi să faceţi pe credincioşii şi să vă autofinanţaţi Catedrala aia a Mîntuirii, scumpi sinodali! Sau, ce-ar fi, ca voi dimpreună cu acoliţii voştri întru „năstruşnicii duhovniceşti” şi cu cei mai „ortodocşi” dintre ortodocşi să ieşiţi în genunchi în Piaţa Publică, sau măcar pe Colina Bucuriei, lîngă statuia aia, şi spovedindu-vă, să vă mărturisiţi mîrşăviile, că tot începe Postul!!...

N-aveţi nevoie de opinii? Ba aveţi! Doar că ai voştri „credincioşi” au devenit nişte sclavi tăcuţi, în timp ce voi duceţi Sacru în derizoriu. Ordinea Sacrului nu mai e una naturală cu care eram obişnuiţi, ci sacrul este „manifestat sub forma unei puteri care acţionează în lumea reală diferit de ordinea naturală cu care erau obişnuiţi oamenii!” (Mircea Eliade, Rudolf Otto, Julien Ries) Uciderea spirituală este îngrozitoare! Sau nu este o crimă decăt dacă „se vede?” Rolul Bisericii, al clericului este sporirea duhovnicească a credincioşilor, nu trimiterea Gărzii Finnciare peste el! Îi preferam pe clerici să se fi limitat la rolul spiritual! Dar ei care se dau drept Ucenici ai lui Hristos, poartă şi bani şi traistă! Şi nu au doar o pereche de

160

sandale! Şi mai au şi 300 de cai putere sub capota maşinii!!! Plus dulapuri pline cu haine şi pantofi de pe la Case de modă cu staif! De aceea, am decis să-mi fac auzită vocea şi opinia în acest subiect care mă arde la principii, şi chiar la buzunar! Şi asta este, dincolo de dreptul meu! Este o obligaţie de cetăţean şi de... creştin! Religia creştină este Însuşi Hristos şi este a lui Hristos! Nu a unor sinodali înteresaţi de o supunere oarbă a credincioşilor şi de manipularea acestora! Dacă sinodalii şi acoliţii lor ar fi obligaţi să facă acte caritabile din banii lor proprii sau să renunţe la privilegii, aţi auzi multe gemete înfiorătoare dinspre Deal ori din Palatele episcopale...

„E mare lucru că există Kant, Descartes, Newton, atîţia mari creatori de cultură (şi e mare lucru că există sinodali, preasfinţiţi şi înaltpreasfinţiţi, aş adăuga), şi există şi făuritorul de religie - Hristos - dar nu ne interesează!”, ne atenţionează Petre Ţuţea. Cam asta-i cu noi aşa-zişii creştini! Ne interesează să tăcem, chiar dacă ar trebui să vorbim, şi asta pentru că... există sinodalii care ne impun tăcere!...

Vreau să ştiţi că am vorbit şi am scris pentru cei care au urechi de auzit, ochi pentru văzut, creier pentru A ANALIZA şi inimă pentru a înţelege! Ceilalţi puneţi-vă, rogu-vă pledu’ peste cap, strecuraţi-vă „bine disciplinaţi” şi ascundeţi-vă slugarnic în... tăcere, sub patrafirele „lupilor” îmbrăcaţi în piei de oaie! „Dormiţi liniştiţi” sub evlavioasa voastră... dulce smerenie!!! „Somn uşor” dragilor! Sinodalii „lucrează” pentru voi!!!... Aveţi grijă numai să nu vă treziţi precum cotizanţii FNI-ului (FNI, o Asociaţie - din care făceau parte celebra Maria Vlas şi mai-celebru’ Ovidiu Vintu - care avea drept slogan: „dormiţi liniştiţi, FNI-ul lucrează penru voi!” Şi... au dormit... liniştiţi, doar că, cei care erau sfătuiţi „să doarmă liniştiţi”, s-au trezit într-o dimineaţă cu conturile golite!!!...

Cineva spunea că: „Masele care tac subjugate, furnizează elite şi-şi susţin propriii tirani!” Nimic mai adevărat! Nimic mai aproape de realitatea actuală! Şi tragedia e aceea că, tirania s-a instalat, bine-mersi, şi în Biserică, în acest ULTIM BAS-TION al păcii, în timp ce... mai toată creştinătatea tace! De

161

aceea, eu prin SPOVEDANIA mea, am ales să vorbesc, protestînd - într-un fel - faţă de elitele din Deal, faţă de sinodalii BOR, fiindcă oricît m-am străduit, n-am mai putut să-i cruţ! Prea mare le-a fost mîrşăvia! Şi încă le este!!! Şi... prea mult m-a durut şi mă doare!...

Şi protestez, dacă vreţi, împotriva celor care-şi zic creştini şi care, sub evlavia geşit înţeleasă, pactizează mutual cu cei care fac atîtea încălcări ale Legii lui Dumnezeu! Şi acestora le atrag atenţia că „mutismul” lor, ori „NU JUDECA”-ul lor, nu-i face mai creştini decît pe păgîni sau pe cei cărora ei li se adresează cu apelativul: sectari ori eretici!

Oameni buni, Petre Ţutea a spus o vorbă cu miez, şi anume: Iisus nu e din FĂLTICENI! (Înţelegeţi voi, fiecare, ce vreţi din spusele lui Ţuţea! Doar că vă invit la... meditaţie adîncă!) Iar eu vă spun că: IISUS nu este fariseu! Deci... nu-i plac fariseii!!! Iisus nu Se ascundea după vorbe mioritice. El era, este direct! Şi, cînd a fost nevoie a dat chiar cu biciul şi a răsturnat mesele de comerţ şi Tarabele schimbătorilor de bani ale iudeilor din Templul Domnului! Ei, apropos... ce mult mi-ar plăcea să mai vină Domnul Hristos şi azi prin „Templu!!” Ar avea ce răsturna!!! Fiindcă arhiereii acestei vremi, nu se deosebesc întru nimic de cei din vechime!! Ba, dimpotrivă, „schimbătorii de valută” ai vremii noastre şi-au înmulţit Tara-bele (plasîndu-şi PANGARELE, nu în afara „Templului”, aşa cum făceau iudeii din vechime, ci în interioarul lui, chiar în mijlocul lui, aş putea să spun, şi chiar aş putea exemplifica în imagini) şi le-au înţesat cu lucuri „sfinţite”... ”canonice”... acreditate de Oficiul „canonico-juridic” al... Bisericii mele!...

Şi, încă un apropos: legat de „sfinţit”, am o opinie personală, şi anume: Oameni buni, UN LUCRU, UN OBIECT OARECARE, nu poate fi sfinţit! Sfinţit poate fi doar omul! Persoana! Nu şi obiectul! Cît despre Icoane, noi ortodocşii, cinstim, nu lemnul în sine, sau hîrtia sau pînza ori metalul din care este confecţionată acea Icoană, ci cinstim PROTOTIPUL, adică pe cel reprezentat în Icoana! Iar sfinţirea Icoanelor este pur şi simplu, în opinia mea, o invenţie a nu-ştiu-cui. Preotul nu

162

sfinţeşte întru nimic obiectul acela, nu el, preotul o face „lucrătoare” ci, prin rugăciunea pe care el o rosteşte şi prin stropirea cu agheazmă (ceea ce poţi face şi tu cititorule!) îi dă un plus faţă de „alte obiecte” din casa ta! Iar „lucrătoare” (pe Icoană) o face doar Dumnezeu şi, mai apoi, tu, cel care o cinsteşti, cinstind, în fapt, prototipul! O Icoană cumpărată de la Magazinele Patriarhiei ori de la Pangarele Bisericilor, nu-i cu nimic mai prejos decît una cumpărată de pe la vreun pictor oarecare ori de prin Tîrgul de vechituri! Şi la Pangarele Patriarhiei şi la Tîrgul de vechituri, Icoanele sînt făcute de om! Depinde cu ce scop cumperi! Cumperi Icoana ca pe un simplu obiect artizanal, pentru măiestria artistului care a făcut acel obiect sau ca să-ţi arăţi „evlavia” faţă de cei din Patriarhia Ro, ori îl cumperi pentru că „acel obiect” reprezintă pentru tine CEVA la care ţii? Avem exemple concrete în acest sens. Dealtfel, vă invit să experimentaţi şi-apoi mai vorbim! (Nădăjduiesc că m-am făcut înţeleasă, şi... vă mulţumesc anticipat!)

Eu am un prost obicei: nu mă uit şi nu ascult la spusele oamenilor, ci iau aminte, cu sîmţ de răspundere, la ceea ce ei fac! Şi îmi plac oamenii care pun în acord cuvintele lor cu faptele lor! Căci mulţi sînt cei care ştiu a vorbi frumos, dar de înfăptuit înfăptuiesc mai deloc! Ca în cazul celor despre care am relatat pe parcursul SPOVEDANIEI mele, care se laudă mult cu Aşezămintele lor şi cu Casele lor de binefacere!!!... Multă vorbărie, pentru, prea puţină împlinire...

Cînd mi-am descoperit prigonitorii, cînd am descoperit cine dirija (din umbră ori făţiş) atacurile împotriva mea, am avut un şoc! Mare minune a fost că nu m-am prăbuşit sub povara durerii!!! Mi-a trebuit destulă vreme şi multă luptă (cu mine însămi) şi rugăciune, ca să-mi revin! Şi vă spun că n-am fost în necazul meu decît eu şi Dumnezeu! Nimeni altcineva! Căci nimănui nu i-a păsat, deşi mulţi îşi exprimau verbal compasiunea dar... cam atît! Şi-acum că mi-am revenit, mi-am promis că n-o să-mi mai înghit niciodată cuvintele cînd cineva, fără scrupule, mă batjocoreşte aşa cum m-au batjocorit clericii Bisericii mele, sinodalii, care-mi „trăgeau clopotele” spre îngropăciune, în

163

timp ce-mi şopteau, tandru, la ureche, de la Amvon, cuvinte de iubire! Şi în privinţa sinodalilor, a prigonitorilor mei, n-am să mai rabd, n-am să mai stau să privesc impasibil la opulenţa în care îşi duc viaţa aceste elite sinodale, în timp ce ortodoxul de rînd este asuprit, exploatat, gargarisit cu gargară de Amvon! N-am să le mai permit prigonitorilor mei să vorbească despre frumos, în timp ce ei pun la cale URÎTUL, RĂZBUNAREA... în timp ce pun la cale... ”Uciderea Pruncilor!” (ca în cazul meu!) N-am să-i mai las să-mi şoptească, suav, de la Amvon, apelativul „sora noastră”, ca mai apoi, după ce şi-au ţinut spiciul, cînd coboară scările Amvonului, să-mi înfingă cuţitul pe la spate, ca să-mi ia haina de pe mine şi bucata de pîine pe care Dumnezeu mi-a dat-o!

Şi întru acestea, am ales să vorbesc! Şi am spus o parte din ceea ce aveam de spus...

Vouă „creştinilor”, care mă veţi lua la refec şi-mi veţi pune repetat, zornăitor, sloganul: Nu JUDECA!, vouă dragilor, am a vă spune: n-aveţi decît să vă plecaţi voi capetele voastre, fiecare la măsurile lui, şi să vă duceţi să daţi toate agoniselile voastre, pînă la ulţimul crăiţar, ori de cîte ori sînteţi „stimulaţi” auditiv, de „tînguirile blajinelor glasuri” ale celor de la „amvonul Trinitas tv”, de la „amvonul Agenţiei de Stiri Basilica” ori din paginile oficiosului „Lumina” sau de alte spiciuri de Amvon, tînguiri ce vă înmoaie inima cu „jălania” cupinsă anume în text, cum că le-ar mai trebui un bănuţ, „mic de tot”, de la voi, pentru că ar mai avea de pus vreo cărămidă pe... aiurea, dar, cu precădere pe la Catedrala Mîntuirii Neamului (Nici nu-mi vine să scriu cu majuscule, din pricina ipocriziei voastre „scumpi sinodali”; Ce pompos! Cît de subtil aţi ales acest nume: CN!!!; Despre care „neam” vorbiţi? Poate „neamurile” despre care aminteşte Hristos în Scriptură!!) şi/sau „alte obiective spirituale” de... aburire a neamului românesc! Eu mi-am dus destul darul şi obolul, atîta timp cît i-am crezut a fi slujitori ai lui Hristos şi a-mi fi fraţi! Dar... m-am convins de frăţietatea lor cu mine! Cît despre slujirea pe care ei I-o aduc lui Hristos, judece-i Domnul!!...

164

Acum n-am făcut decît o succintă ANALIZĂ de VALOARE a unui FENOMEN, care, din păcate, se-ntîmplă-n BOR! Cu precădere în Sinod, dar şi pe la anumite Parohii! Şi, am numit-o: spovedanie! Căci în fapt, asta şi este!

Vouă, celor care mă veţi băga la „sfatul bătrînilor”, vă adresez întrebarea: Cînd, oare, veţi avea şi voi, fiecare dintre voi, verticalitatea s-o faceţi? Să vă spovediţi în mod real!

Ştiu că şi voi, majoritatea, purtaţi în inimile voastre stigmatul spovedaniei! Ştiu că şi voi aveţi „dureri!” Căci şi voi sînteţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe! Şi de aceea, cred că, şi pe voi: vă doare! Cu siguranţă, vă doare cînd Hristos, Capul Bisericii noastre, este lapidat iar şi iar, şi cînd noi toţi sîntem scuipaţi şi batjocoriţi cînd datorită obrăzniciei sinodalilor noştri, vin „alţii” de pe la „neamuri” şi dau cu pietre în Biserica noastră! Ori cînd se aud „voci” în mulţime din pricina smintelilor pe care le fac unii dintre mai-marii Bisericii, prin „obrăznicia” lor! Cînd însă veţi avea verticalitatea să ieşiţi în faţă şi să le strigăm împreună sinodalilor cu pricina: OPRIŢI-vă! Nu-L mai răstigniţi pe Hristos! Nu mai faceţi Biserica Lui de rîs şi de batjocură printre... neamuri!!!

Ştiu că şi voi aveţi nemulţumiri legate de „subiectul” Spovedaniei mele, şi ştiu că şi voi aţi vrea să spuneţi cîte ceva! Doar că dintr-o.. disciplinată pioşenie, tăceţi! E alegerea voastră! Dacă voi vă simţiţi bine-n pielea asta, fiţi binecu-vîntaţi!...

Cineva spunea că: „E strigătoare la cer prăpastia dintre OPULENŢA în care se afişează staff-ul BOR (... aici puteţi trece voi cititorii, numele acestora, după cum voi înşivă i-aţi văzut afişînd-o) şi îndemnul (pentru „ameţirea” enoriaşilor) la sfială, umilinţă, sărăcie... într-un cuvînt... ascultare!” Cît adevăr în cuvintele acestea şi cît fariseism pe sinodali!! Cîtă făţărnicie!!!...

„Este important pentru un creştin să fie generos dar, la fel de important este, să nu fie prost!”, zicea Sf Procopie. Ascultaţi, aşadar, voi sinodali, dar şi voi fraţi creştini! Ascultaţi, nu ce vă spun eu, ci, ceea ce vă învaţă Sfîntul Procopie, care a

165

fost un Martir pentru Hristos! Să fi prevăzut Sfîntul Procopie „evenimentele” zilelor acestea, în care mai-marii Borii, ne îndeamnă pe noi la generozitate, la smerenie, la donaţii, la întrajutorare frăţească, la COLECTĂ, la postire, în timp ce ei se înfruptă cu nesaţ din toate bunătăţile, ignorîndu-şi semenii care sînt în nevoi, şi cînd ei, sinodalii, ne îndeamnă pe noi să ne deschidem larg baierele pungii şi ale inimii noastre ca să-i miluim pe cei săraci, în timp ce ei tot strîng şi înoadă bine baierele pungilor şi ale inimilor lor?...

Fraţi creştini, constat cu regret că s-a pierdut un principiu vital, şi anume: ONOAREA!

Observ, cu stupoare, că nu-i asupreşte niciun gînd de remuşcare, nicio apăsare de conştiinţă, pe cei din Sinod (cu precădere), pentru tot circul pe care-l fac cu preoţii din subordine, pe care-i supun la suplicii financiare, la taxe şi para-taxe (fără precedent în Istoria Bisericii şi în Istoria Guvernării; a doua după domnia lui Brîncoveanu, evident, pe vremea căruia, am aflat din Istoria reală, că cele mai mari biruri dintotdeauna, pe vremea lui le-au suportat românii!!!, dar asta-i o altă „poveste”... nu dezvoltăm acum... No comment! No more!!!... Acum, doar, ne închinăm lui... că aşa vrea biserica... Ei bine, eu nu o să mă închin lui Brîncoveanu! Am destui Sfinţi cărora să le aduc omagiul meu! Şi, ÎL am pe Hristos, Căruia să mă închin! Amin.) şi la atîtea caterisiri fără temei şi „substituiri” de Biserici la cheie! Şi nu-i asupreşte nici un gînd de remuşcare ori vreo mustrare de conştiinţă pentru neruşinarea cu care cheamă la smerenie pe alţii, în timp ce ei se fac pricină de sminteală lumii, prin atîtea „nebunii” şi cu traiul lor de nababi!

Ei stau acolo sus, în DEAL (al Patriarhiei) pe „Colina Bucuriei” (bucuriei lor, a sinodalilor, evident!!!), în jilţuri luxoase, savurînd succes după succes, contabilizîndu-şi numărul banilor strînşi în cont după fiecare HRAM şi după fiecare nouă şi deasă sfinţire şi re-sfinţire a unui nou edificiu - care, şi acesta, în viitorul foarte apropiat, va aduce noi valuri de mulţime care va cotiza la Cutia Milei -, ori frecîndu-şi mîinile a Victorie faţă de cei deferiţi, de către ei, Gărzii Financiare (Conf Hot

166

89344../2012 a Sinodului Bor; conf Hotărîrii... Oct 29, 2013... conf circularei 1064/2013 şi altele) şi OPC-ului, contabilizînd permanent numărul celor adăugaţi pe listele „donatorilor”, şi gîndesc (visînd frumos) cum... vai!, cît de iubiţi sînt ei de.. „prostimea” pe care ei, sinodalii, nu dau, în schimb, nici măcar o ceapă degerată şi pentru care, dacă ar fi după „ iubirea lor” faţă de cei sărmani, ar construi, aşa cum poate am mai zis, cartiere Speciale, pe care le-ar separa de ei, delimitînd spaţiul cu sîrmă ghimpată!!! Dar nu fac asta pentru că n-au încotro, şi pentru că, na, e bună şi ea, „prostimea”, la ceva! Că doar ea, „prostimea”, îngurgitează fără discernămînt fiecare dezgur-gitare de cuvînţel emanată din gurile „sfinţilor” din Deal! Şi tot ea, „prostimea”, îi admiră ovaţionînd, cînd trec ei plimbîndu-se prin faţa mulţimii, îmbrăcaţi în porfiră, tronînd lăfăit în... „caleaşca de aur”, pe care tot din banii „prostimii” şi-au cumpărat-o!!...

Nu vă culcaţi însă pe-o ureche, stimabili sinodali! Nu-i subestimaţi! Nici pe preoţii din subordinea voastră (care acum, pare-se, fac ascultare), nici pe credincioşii ortodocşi, cărora le-aţi implementat cu succes, sloganul: „nu judeca ca să nu fii judecat!” (scuzaţi CACAfonia!!!; Offf, mă jenez să ştiu că scumpicile, preţioasele voastre urechi sinodale, arhiereşti, înalte şi preaÎNALTE!!!, înaltPREAsfinte şi înaltPREAAAAsfinţite!!!, obişnuite cu... „fineţuri evlavioase”, vor trebui să mă suporte!!!; Vaiii, cîtă lipsă de respect din partea mea!!!) Nu-i subestimaţi, zic, pe cei care „v-au căzut la împărţeală”, domnilor sinodali! Fiindcă acum, doar întru „împlementarea” ce le-a fost făcută cu sloganul: „Nu judeca!”, nu sînteţi voi intraţi încă la JUDEŢ! Şi întru „implementarea ascultării”, nu scot ei un chiţăit împotriva voastră! Poate că ei nu se vor „trezi” şi nu vor lua atitudine (din pricina „ascul-tării”), poate vor scrîşni, mai departe din dinţi şi vor răbda (???), dar de mînia lui Dumnezeu, cu siguranţă, nu veţi fi exoneraţi! De aceea, cred că, nu ar fi rău să vă căiţi de cele rele ale voaste cît mai aveţi încă vreme... căci nu sînteţi decît nişte

167

pelerini pe pămînt şi sînteţi nişte pelerini prin jilţurile sinodale! Temeţi-vă de Dumnezeu, Care vede toate!

Iară vouă creştinilor, vă reamintesc, acum la final, ceea ce a spus Sfîntul Procopie, şi anume: „E important pentru un creştin să fie generos, dar, la fel de important este... SĂ NU FIE PROST!”, la care aş adăuga, de la mine, şi aş zice că, e important să nu vă mai lăsaţi prostiţi (iertaţi!) de sloganele ieftine, de plîngăcioasele îmbieri de Amvon, ci fiţi cu înţelepciune şi... toate să le faceţi în frica de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu şi-n iubirea de semeni! Toate cu măsură măsurată!

Sfîntul Ioan Gură de Aur, ca unul care a fost, este şi va fi peste veacuri, una dintre TRÎMBIŢELE lui Hristos, spunea: „Să asude banu-n palma ta, pînă să-l dai de pomană!” Şi el, nu zicea asta, în sensul ca noi să fim zgîrciţi, ci ne îndemna la o bună chiverniseală a banului nostru muncit! Să dăm banul nostru săracului de lîngă noi, să-l dăm cu mărinimie pentru o pîine! Să construim cu banii noştri ZIDURI de IUBIRE!... nu cît cele ale Catedralei Neamului, ci ca nişte colibioare unde să se adăpostească seara, cel fără adăpost şi unde să-şi pună seara, capul pe o pernă, văduva ori orfanul...

În ceea ce mă priveşte, stimaţi sinodali, am să vă spun că am decis să fac SPOVEDANIA, şi am decis a grăi, după o îndelungă perioadă de tăcere, timp în care, din acest „dialog al tăcerii”, voi nu aţi înţeles nimic, drept pentru care mi-am zis să încerc să vă vorbesc prin... cuvinte. Poate că le veţi îngădui, ca pătrunzînd prin urechi, să ajungă la inimile voastre!

Probabil că, după ce SPOVEDANIA mea va ajunge la urechile voastre, nu mă veţi mai numi pe mine, suav: „sora noastră!” De aceea, vă voi spune, că acest apelativ, rostit din gurile voastre, nu m-a onorat niciodată, iar acum, cu-atît mai puţin! Drept pentru care, ciuliţi-vă bine gingaşele voastre urechi, ascuţiţi-vă bine auzul ca să auziţi ceeea ce, răspicat, vă spun acum: „eu nu pot fi frate cu cel ce calcă Cuvîntul lui Dumnezeu!” Nu sînt nicidecum vreo Sfîntă Iustina, însă măsura la care călcaţi voi Cuvîntul în picioare, mă determină

168

să mă dezic de voi! Aşa cum, nu-i aşa... v-aţi dezis şi voi de mine, Iudelor, cînd m-aţi dat pe mînă Gărzii ca să mă killărească! Drept aceea, nu vă mai osteniţi, să-mi adresaţi mie apelativul: „sora noastră!”

„Atîta timp cît te dai la mine luminat şi nu eşti!”, n-ai să te bucuri tu, sinodalule, în veci de respectul meu, oricîte engolpioane sau pectorale îţi vor atîrna de gît şi cu oricîte veşminte, înzorzonate cu swarovschi şi pietre preţioase, te vei înveşmînta! Ba, încă atîta vreme cît eu te văd făcînd cu osîrdie cele ale întunericului la lumina zilei, nu vei beneficia de... supunere şi de cinstire din partea mea! Aşa să ştii acum, sinodalule, că: AM IEŞIT DIN ŢARCUL TĂU! Mă duc să-mi caut preot, pe al cărui cap să nu fi pus tu mîinile tale murdare, pătate de sîngele ce mi-a curs din rănile pe care mi le-ai făcut tu mie, trădătorule! Vîndutule!...

„Bucuraţi-vă şi vă veseliţi”, voi sinodalilor care aţi tăcut! Şi voi cei care aţi votat, care aţi subscris la unison şi aţi lucrat cu vicleşug sfătuindu-vă într-un gînd pentru vinderea mea către Garda Financiară! Bucuraţi-vă de cîştigurile şi de opulenţa voastră, că mie nu-mi pare rău! Şi bucuraţi-vă, că mulţi sînt încă cei care vă mai cîntă osanale şi v-aduc obolu-n Deal, crezînd că îl aduc lui Hristos! Aşa cum şi eu am crezut pînă să mă mitraliaţi voi cu veninul urii voastre!! Bucuraţi-vă, că încă mai aveţi adepţi care cred, cu tărie, că voi sînteţi slujitorii lui Dumnezeu!

Faceţi-vă un serviciu: uitaţi de mine! Abia atunci aş fi şi eu bucuroasă şi aş avea pace!

Şi... fiţi iertaţi! Voi... prigonitorii mei!

169

Epilog

Motto: „Cuvintele nespuse, sînt oase

de peşte pentru mine. Mă înec cu ele!”

Cuvintele sau Tăcerea? Şi eu, ca şi alţii poate, m-am întrebat adesea şi m-am

frămîntat: „Ce este mai bine: să spui ceva şi apoi să-ţi pară rău că ai spus sau să nu spui ceva şi, mai apoi, să-ţi pară rău că n-ai spus?” Personal, aplic TĂCEREA atunci cînd, şi cît, am credinţa că cel căruia i-o adresez îi descifrează mesajul. S-a-ntîmplat însă, că adesea am dat-o-n bară cînd am tăcut. Fiindcă omul din faţa mea, cel căruia îi adresam tăcerea, se uita la mine confuz... tîmp! Cam ca viţelul la poarta nouă!, mai exact. Şi-atunci, ca să nu mai existe confuzii, iau cuvîntul şi... cuvîntez! Ca să-nţeleagă „adversarul!” Deşi, am constatat că unii abia dacă pricep ceea ce vrei să le transmiţi chiar şi-atunci cînd tu „dialoghezi” cu ei prin... cuvinte! Dar măcar, prin cuvinte ai şansa să le mai adaugi şi cîte-o notă de subsol, pe cînd la tăcere, nu prea mai ai alternativă!!... Şi-apoi, „cuvintele nespuse, sînt oase de peşte, pentru mine! Mă înec cu ele!!!...

Stimaţi sinodali, în ceea ce vă priveşte, am decis a grăi după o îndelungă perioadă de tăcere, timp în care, din „dialogul tăcerii”, voi nu aţi înţeles nimic! Drept aceea, am hotărît să „dialoghez” cu voi, exprimîndu-mă prin... cuvîntul scris! Şi nădăjduiesc, că atunci cînd cuvintele SPOVEDANIEI mele vor ajunge la voi, să le îngăduiţi, ca pătrunzînd prin urechi, să ajungă pînă la inimile voastre - măcar în parte!! Şi sălăşluindu-se ele acolo, să le lăsaţi să... ”lucreze!” Nădăj-duiesc că ele te vor ajuta să te cobori, tu sinodalule, în conştiinţa ta! Şi dacă o vei face, cu siguranţă vei descoperi şi singur cele pe care eu ţi le-am pus în faţă, şi încă altele...

”... Şi-acum, pune, Doamne, strajă gurii mele, ca să nu mă înglodez mai mult în băltoacele cîrtelii mele!... Atîta mă-ntoc şi zic,

170

înainte de-a conteni: Nevoia s-arăta să le spun pe toate, ca să-mi răcoresc sufletul şi să-i răcoresc pe toţi”... cei prigoniţi de către sinodalii BOR! Că TU ştii, Doamne, că nimeni nu şi-ar risca niciun fir de păr din preţiosul scalp, ca să le spună!..

...Şi ne iartă, Doamne, pe noi, pe toţi - pe prigonitorii mei, pe mine şi pe semenii mei (semeni pe care, poate, fără să vreau i-am atins în vreun fel şi le-am lezat demnitatea şi cărora le cer iertare!) - pentru toate cîte le-am greşit unii faţă de alţii şi toţi înaintea Ta! Fiindcă Tu, Doamne, ştii toate NEPUTINŢELE noastre şi îl ştii pe VRĂJMAŞUL nostru cel tare, care, cu VICLENIILE lui, ne pune-n ceartă cu fraţii noştri! Dar, întrucît TU eşti, Doamne, CEL ATOTPUTERNIC, te rog: IZBĂ-VEŞTE-NE de cel VICLEAN şi de toate „lucrările” lui!

Doamne, întru credincioşia Ta, auzi RUGĂCIUNEA mea şi o primeşte pe ea! Căci pe Tine, cu stăruinţă, Te rog: SĂ NU INTRI LA JUDECATĂ CU ROBII TĂI! Căci... NIMENI dintre noi, nu-i drept înaintea Ta!

Auzi-mă, Doamne! Căci... mîhnit este întru mine duhul meu! De aceea, tind către Tine mîinile mele! Înaintea Ta pun astăzi sufletul meu şi mă rog Ţie: Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Binecuvîntează-ne cu IUBIREA Ta! Fă să fim cu toţii, mădulare şi vase alese de cinste şi de trebuinţă ale Bisericii Tale! Şi întru aceasta, fă, Doamne, să ne bucurăm de bucuria binecuvîntării Tale!

Îţi mulţumesc, Doamne al meu! Amin. 17 octombrie 2014, Bucureşti

Notă: Vă mulţumesc pentru că „m-aţi citit!” Vă doresc tuturor să aveţi parte de lucruri minunate în

viaţa voastră pămînteană! Credeţi în Dumnezeu! Închinaţi-vă Lui şi numai Lui! Binecuvîntaţi-L în tot ceea ce faceţi! Străduiţi-vă să fiţi... oameni (buni)!

Toate vi le-am spus, Cu dragoste! Antoaneta

171

172

173

174

Cuprins Cuvînt înainte

Tulburătoarea mărturisire .................................................... 5 O experienţă de viaţă netrucată ........................................... 9

Despre mine........................................................................... 13

Preambul ............................................................................... 16

Cap 1 Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!............................ 19

Dragi Sinodali .................................................................. 31 De ce aşa şi nu altfel? ....................................................... 34

Cap 2 Aşa-zisa Lege 103/’92 (Legea Monopolului Bor asupra Obiectelor de Cult) & Jandarmeria Ortodoxă ......................... 52

Dinspre Deal citire... ”În atenţia tuturor Parohiilor” (Jandarmeria Ortodoxă) .................................................... 57 13 (!!!) Februarie vs Vizita mea la GF ............................... 71

Cap 3 Reclamagii la Garda Financiară ............................................. 78

Antoaneta şi GF ................................................................ 80 Copilul adus jertfă... .......................................................... 83

Cap 4 Ermant Art ... ......................................................................... 85

„Apostolatul” prin… Ermant Art...................................... 95

Cap 5 Atenţiune, Atenţiune, ORDIN de la prea... Înalta Stăpînire: Turism ecumenic, doar sub egida „Vasilica” Travel! ............ 102

Binecuvîntare sau Blestem? ............................................ 104 Model de spovedanie (după modelul preasfintiţului X) .... 111 Preasfinţitul X înaintat în gradul de... Înaltpreasfinţit ....... 113

Cap 6 Ortodoxia unora ................................................................... 116

175

Cap 7 Trăirea în Hristos ................................................................. 121

Canonico-juridicitatea ..................................................... 131 Rachiul, un produs „canonic” la... Pangare ...................... 133 La vînătoare de... oameni ................................................ 139 Preoţii parohi, negri pe Plantaţia Sinodalilor? .................. 142

Cap 8 Prigonitorilor mei din... Sinod! ............................................ 149

Tuturor cititorilor mei... ....................................................... 152

Epilog .................................................................................. 169

176

ivanacristescu@yahoo.com antoradoi@yahoo.com tel. 0723.906.446 drumulevanghelic.blogspot.com ivanacristescu.wordpress.com

Tiparul executat la S.C. LUMINA TIPO s.r.l. str. Luigi Galvani nr. 20 bis, sect. 2, Bucureşti

tel./fax 021.211.32.60; tel. 0741/040.408 E-mail: office@luminatipo.com

www.luminatipo.com