Priceperile motrice

Priceperile motrice sunt componente voluntare neautomatizate ale

motricităţii individului, rezultate ale procesului de învăţare motrică, care valorifică

prin intermediul inteligenţei, ansamblul deprinderilor cunoscute, în condiţiile

adaptării la sarcini motrice variabile.

Principala cale de formare a priceperilor motrice o constituie

problematizarea, ca metoda euristică cu cea mai larga aplicabilitate în activitatea de

educaţie fizică şi sport.

Nivelul de exprimare a priceperilor motrice depinde de următorii factori:

- conştientizarea şi aprecierea cât mai exactă a sarcinii motrice;

- volumul deprinderilor motrice cunoscute de individ;

- experienţa motrică a individului;

- capacitatea de generalizare, memoria, imaginaţia şi creativitatea,

manifestate de individ.

Împreună cu deprinderile, priceperile motrice formează baza

comportamentului învăţat, caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la

situaţiile în care este pus subiectul. Tratarea separată a priceperilor şi deprinderilor

este impusă numai de raţiuni didactice, cu scopul de a evidenţia anumite

caracteristici şi – de aici – cu scopul de a sublinia faptul că de multe ori procesul

instructiv din domeniul educaţiei fizice se opreşte la nivelul priceperilor în

accepţiunea lor restrânsă.

O definiţie a priceperii elementare poate fi următoarea: modalitate de acţiune

în care se organizează un răspuns motric pe baza cunoştinţelor şi a unor capacităţi

motrice, în condiţiile iniţiale ale învăţării (situaţie nouă şi instructaj verbal orientativ

din partea profesorului, instructaj care poate fi înlocuit de simpla observare a

acţiunilor altui subiect sau a profesorului).

Priceperile motrice pot fi clasificate ca priceperi elementare şi priceperi

complexe (superioare)

Priceperile motrice elementare asigură răspunsul motric în faza iniţială a

învăţării sau exersării unei acţiuni; ele reprezintă un produs al învăţării prin imitaţie1

Relaţia acestui gen de pricepere cu deprinderea este uşor de intuit: priceperea

elementară constituie prima etapă a formării unei deprinderi, etapa familiarizării cu

sarcina, etapa primelor încercări în care cunoştinţele, aptitudinile şi capacitatea

motrică. ale subiectului se confruntă cu noua situaţie, rezolvând-o la nivel

satisfăcător. (Eşecul într-o astfel de confruntare este „nepricepere” şi implică un plus

de pregătire pe unul sau pe toate planurile care condiţionează reuşita).

Priceperile motrice complexe (superioare) reunesc în rezolvarea unei situaţii

variabile, cunoştinte teoretice, deprinderi cunoscute, experienta motrică.

Specific celor doua tipuri de priceperi, este aspectul conştientizării situaţiei

motrice şi alegerea în consecinţă, a mijloacelor optime pentru rezolvarea acesteia.

Realizarea priceperilor motrice reprezintă o finalitate a pregătirii specifice

activităţii de educaţie fizică şi sport.

Ceea ce caracterizează priceperea, atât la nivelul ei elementar, cât şi

superior, este gradul de conştientizare a situaţiei şi alegerii celor mai adecvate

1 Epuran, M., Psihologia educaţiei fizice, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1976

ExersareRepetarea situaţiei

Pricepereelementară

DEPRINDERICUNOŞTINŢESCHEME OPERAŢIONALE(ALGORITMI)

SITUAȚII N

OI

(BARIERE)

PRICEPERI DE TIP SUPERIORINTELIGENȚĂ MOTRICĂ CREATIVITATE REZOLVARE DE PROBLEME

PROCES INSTRUCTIV

Aplicarea cunoştinţelor şi a unor capacităţi motrice, la o situaţie nouă

Aplicare adaptivă prin selecţie raţională a „mijloacelor de răspuns”

mijloace (gesturi, acţiuni) de adaptare la situaţii. În cazul deprinderilor conştiinţa

va urmări în mod deosebit efectul şi nu mijloacele prin care acesta este realizat.

Învăţarea motrică apare astfel numai ca o latură a procesului instructiv specific

domeniului educaţiei fizice şi sportului, cealaltă, învăţarea inteligentă, teoretică

necesitând şi meritând o atenţie tot atât de mare din partea profesorilor şi elevilor,

lucru ce se face într-o măsură încă mult prea mică.

Fig. 12. Schema raportului dintre priceperi şi deprinderi2

2 EPURAN, M., op. Citate, 1976, p.

Atât în activităţile corporale, cât şi în cele de tip profesional şi social, priceperile

superioare răspund nevoii de comportare complexă, dictată de situaţiile reale.

Manifestându-se pe baza cunoştinţelor şi deprinderilor, aceste priceperi

utilizează scheme operaţionale care îmbină ideativul cu programul acţiunii practice şi

duc, în final, la executarea actului.