Dezintegrarea Iugoslaviei

O analiza critica a abordarilor explicative

Dejan Jovic

In literatura de specialitate recenta, există şapte tipuri majore de argumente cu

privire la motivele pentru prăbuşirea Iugoslaviei:

· argumentul economic

· argumentul vechea ura etnica

· argumentul nationalismului

· argumentul cultural

· argumentul politica internationala

· argumentul rolul personalitatii

· argumentul caderea imperiilor

Cu excepția argumentului "vechea ură etnică", toate abordările ofera elemente utile

pentru a explica motivele care au dus la dezintegrarea Iugoslaviei.

Totusi, ele tind uneori sa reduca complexitatea acestuia la o singură cauza. In acest articol se

argumenteaza că dezintegrarea Iugoslaviei a avut mai multe cause şi că numai prin analiza

percepţiilor acestor elemente de catre actorii politici, se pot intelege evenimentele care au urmat.

Argumentul economic

Se bazeaza pe presupunerea ca situatia economica din anii `70-`80, care a dus la o

discrepanta foarte mare intre regiunile dezvoltate si sub-dezvoltate( republici,provincii) ar fi

facut imposibila mentinerea statului. Slovenia si Croatia nu tolerau limitarea autonomiei

economice, in timp ce Kosovo nu mai putea identifica stimulente economice pentru a ramane in

statul-mama.

Acest factor a fost important pentru crearea contextului care a dus la destramare.

Conform lui Woodward ( 1996), criza economică de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor

1980 a declanșat un conflict constituțional , care a dus la criza de stat în sine. Cu toate acestea,

criza economica nu ar fi dus la dezintegrarea Iugoslaviei, daca aceasta nu ar fi atacat conceptul

de socialism iugoslav (formulat în primul rând de către ideologul Edvard Kardelj). Ante

Markovic realizeaza o serie de reforme economice cu rezultate incredibile, anume eliminarea

inflatiei si cresterea veniturilor personale ale cetatenilor iugoslavi.

Factorul economic nu a jucat rolul principal în ultima fază a negocierilor cu privire la

viitorul țării , atunci când cei trei lideri principali ai republicilor iugoslave ( Milan Kucan ,

Slovenia , Franjo Tudjman , Croația , și Slobodan Milosevic , Serbia ) au refuzat oferta din

partea Comunitatii Europeană de a găsi un compromis politic în schimbul unui sprijin economic

substantial. În schimb , ei au decis să continue politicile de compromisuri , care au dus la eșecul

economic din toate statele post - iugoslave , cu excepția parțială a Sloveniei .

Elementul economic a jucat un rol important in producerea de diferențiere între diferite

părți ale Iugoslaviei, care, în cele din urmă, a dus …..

Argumentul vechea ura etnica

Argumentul vechea ura etnice este foarte popular dar nu in dezbaterile strict academice,

cum ar fi in mass-media cu politicieni, militari si scriitori. Acesta este, probabil, cel mai bine

rezumat de catre presedintele SUA,Bill Clinton care a justificat interventia militara impotriva

fostei republici Iugoslavia. Sub o conducere comunista aceasta natiune a proiectat o imagine a

stabilitatii, dar defapt era o falsa stabilitate impusa de conducatorii care aveau ca raspuns la

tensiunile etnice suprimarea si negarea acestora. Cand s-a incheiat represiunea comunista,

tensiunile s-au manifestat mai intens, ramanand a fi rezolvate prin cooperare sau exploatare. Nu

ar fi corecta presupunerea ca Iugoslavia s-a mentinut unita datorita unei politici dictatoriale sau a

unei represiuni asupra sentimentului national. Acest argument al tensiunilor etnice poate explica

intr-o oarecare masura evenimentele post razboi, cand elitele politicile nationaliste au reusit sa

promoveze conflictele intre populatii.

Argumentul nationalismului

În timp ce argumentul vechii uri entice(desi populara in dezbaterile actiale) poate fi uşor

respins ca inadecvat, este cu siguranţă mult mai greu să se opună argumentului naţionalismului,

care a fost prezent pe scară largă în dezbaterile academice pe dezintegrarea Iugoslaviei.

Naţionalismul, aici definit ca primat naţional peste orice alt interes în activități politice şi

ca o doctrină care are crearea unui stat-naţiune omogen la baza ei, nu se dezvoltă întotdeauna în

ura etnica faţă de celalalt. În timp ce ura etnică între naţiunile iugoslave nu a existat într-o

măsură mai mare decât în alte state multi -etnice, naţionalismul a fost întotdeauna prezent ca o

doctrină politică, în numeroasele sale forme și, prin urmare alternativa principala după căderea

comunismului. În forma sa cea mai periculoasă în care a apărut la sfârșitul anilor 1980,

naționalismul a fost creat de către elitele intelectuale și apoi acceptate de anumite elemente din

cadrul elitei politice, mai ales în Serbia și Slovenia.

Cauzele de naţionalism în Iugoslavia au fost într-adevăr multe, insa diferenţele istorice,

economice şi culturale au fost printre cele mai importante. În acelaşi timp, însă, Iugoslavia era

încă unită de narativele sale ideologice, formulate de Kardelj şi acceptate de către alţi membri ai

elitei politice. În mod paradoxal, statul iugoslav în sine a fost bazat pe o concepție ideologic anti-

stat. Acest paradox se află în centrul crizei a statului iugoslav în post-1974 .

Prin promovarea unei baze non-etnice pentru unitatea iugoslava, elita a facut

naţionalismul principalul antipod retoric la ideologia dominantă a regimului. În acelaşi timp, prin

declararea tuturor celor care s-au opus regimului naţionalist, regimul in sine a promovat

naţionalismul ca o principala alternativa.

Cererea de a stabili un stat propriu care nu exista, a fost ceea ce sârbii, slovenii, croaţii au

avut in comun în Iugoslavia. Dar ei nu sunt de acord cu privire la definirea naţiunii constitutive

cum că ar trebui să creeze acest stat. Lipsa unui spațiu cultural iugoslav unic și a instituțiilor

politice iugoslave care să reprezinte cetățenii Iugoslaviei (mai ales în perioada de după 1974), a

fost principalul obstacol în calea crearii unei națiuni iugoslave. Sistemele culturale distincte,

recunoscute și dezvoltate în continuare după 1967, în cele șase națiuni constitutive iugoslave, a

dus la crearea de șase națiuni politice și - în cele din urmă - state independente.

În noua sa formă,ca protest public, deschiderea naţionalismului la sfârşitul anilor 1980 a

fost un rezultat al democratizării ţării. Desigur, aceasta nu avea să se întâmple în acest fel. Pentru

atâta timp cât ei au rămas angajati conceptului Kardeljist, liderii politici din Iugoslavia au respins

coaliţia cu naţionaliştii etnici şi au căutat un compromis intra-partid. În cele din urmă, ceea ce

argumentul nationalismului nu reuşeşte să explice este sentiment crescând de Yugoslavism în

rândul populaţiei în acelaşi timp in care naţionalismul etnic era în creştere. Două procese paralele

au caracterizat ultima perioadă înainte de prăbuşirea ţării: primul consta, in (re)apariţia unei

culturi iugoslave, iar al doilea, in reacţia naţionaliştilor etnici şi comuniştilor conservatori la

aceasta. Deși se subliniază în mod corect importanța naționalismului pentru dezintegrarea

Iugoslaviei, argumentul naționalismului are in vedere de multe ori relațiile ambivalente dintre

comunism și nationalism. De asemenea, aceasta tinde să subestimeze complexitatea situației în

care membrii elitei politice s-au aflat la sfârșitul anilor 1980. În cele din urmă, se neglijează

importanța convingerilor personale si perceptiile elitei și populației.

Argumentul cultural

În multe tentative de a explica prăbuşirea Iugoslaviei, s-a susţinut faptul că diversitatea de

tradiţii şi culturi ale naţiunilor Iugoslave a jucat un rol major în eşecul de a constitui o cultură

iugoslava, naţiune şi stat. Argumentul se bazează pe discuţiile lui John Stuart Mill de

nationalitate în lucrarea sa “Considerații asupra guvernului reprezentativ”

Într-o versiune recenta. argumentul cultural a reapărut în luptele lui Huntington in

lucrarea intitulata Ciocnirea Civilizaţiilor. Deşi cartea se concentrează asupra politicii

internaţionale după sfârşitul Războiului Rece, a fost folosita de către politicienii naţionalişti din

statele post-iugoslave pentru a legitima şi justifica nu numai destrămarea Iugoslaviei, dar si cele

mai recente conflicte recente între croaţi(catolici) şi bosniaci(musulmani) în Bosnia-

Herţegovina.

Folosirea exclusivă a factorilor culturali de multe ori duce la subestimarea cadrul

contextual în care conceptele ( inclusiv conceptul de iugoslavism ) au apărut învinse sau

triumfătoare. Argumentul cultural este o bază bună pentru analizarea colapsului iugoslav, dar

numai atunci când anumite elemente din alte explicaţii sunt, de asemenea, aplicate pentru a

explica contextul în care cultura funcţionează.