Tema 8: Presiunea fiscală1.Presiunea fiscală: noţiuni generale2.Măsurarea presiunii fiscale3.Efectele şi rolul presiunii fiscale4.Căi de reducere a presiunii fiscale

1. Presiunea fiscală: noţiuni generale Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor venituri publice.

Pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale, statul trebuie să mobilizeze resurse şi să facă anumite cheltuieli, procedând la repartiţia sarcinilor publice între membrii societăţii - persoanele fizice şi cele juridice. Instrumentul financiar şi juridic prin care se înfăptuieşte această repartiţie îl constituie obligaţia fiscală sub forma impozitelor, taxelor şi a altor sarcini fiscale specifice fiecărei ţări şi fiecărei etape istorice în parte.

În cazurile când impozitele depăşesc anumite limite suportabile, când se inhibă iniţiativa şi când se ajunge la revolte fiscale sau la alte acţiuni de acest gen, înseamnă că ne aflăm în situaţia în care contribuabilii resimt din plin presiunea fiscală, care conduce la împiedicarea unui comportament normal în cadrul economiei şi societate

Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate veniturile de la persoanele fizice sau juridice, sau la nivelul întregii societăţi, prin intermediul impozitelor, având o mare relevanţă economică, deoarece indică măsura în care veniturile nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării, şi în acelaşi timp arată măsura în care bugetul îşi alocă veniturile pe seama colectării impozitelor.

Mărimea presiunii fiscale este importantă atât din punct de vedere al contribuabililor, cât şi din cel al statului, ca administrator general al resurselor acumulate.

Din perspectiva plătitorului de impozite, presiunea fiscală reprezintă gradul de supunere a acestuia la suportarea sarcinii fiscale. Astfel, mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venit, ca materie impozabilă, va fi sustrasă individului în scopul satisfacerii nevoilor generale a societăţii. Creşterea ratei presiunii fiscale indică o creştere a prelevării relative la bugetul statului, adică, o reducere relativă a venitului rămas în posesia contribuabilului. Nivelul presiunii fiscale poate fi apreciat ca acceptabil în măsura în care, veniturile rămase fac posibilă acoperirea tuturor necesităţilor, permiţând, în acelaşi timp, şi acumularea unei părţi din venit. Nesatisfacerea acestor necesităţi califică presiunea fiscală ca împovărătoare.

Din perspectiva statului încasator de impozite. Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii economici urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale indică o relaxare a mecanismului de finanţare a cheltuielilor bugetare (a deficitului bugetar), în timp ce o scădere a lui atenţionează asupra tensionării acoperirii deficitului bugetar. Din perspectiva statului, este importantă şi semnificaţia legată de de politica fiscală. Astfel,. în perioadele de inflaţie, când este necesară reducerea masei monetare aflate în circulaţie, statul procedează la o creştere a presiunii fiscale, în timp ce în perioada de recesiune, când trebuie stimulată cererea, statul reduce presiunea fiscală, lăsând mai multe venituri la dispoziţia consumatorilor.

Indicatorul „presiunea fiscală” este foarte des utilizat în comparaţii temporale şi internaţionale, ceea ce produce adesea interpretări eronate.

Astfel, pe lângă o presiune fiscală obiectivă determinată tehnic în funcţie de necesităţile de finanţare a cheltuielilor publice, există şi o presiune fiscală psihologică care măsoară pragul toleranţei la impozit. Cel mai adesea, aceasta din urmă ia forma presiunii fiscale individuale care este raportul între totalul prelevărilor suportate de către contribuabil şi totalul veniturilor obţinute de acesta înainte de impozitare.

La nivel macroeconomic Rata presiunii fiscale poate avea o dublă accepţiune:1

presiunea fiscală în sens strict egală cu raportul dintre mărimea impozitelor încasate de către stat şi produsul intern brut (PIB)

presiunea fiscală în sens larg egală cu raportul dintre ansamblul impozitelor şi contribuţiilor sociale pe de o parte şi PIB pe de altă parte.

În practica fiscală, însă, se folosesc şi alţi indicatori derivaţi de măsurare a presiunii fiscale, dintre care putem menţiona:

rata fiscalităţii consolidate care elimină anumite prelevări cu caracter redonant în scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinate finanţării activităţii administraţiilor publice. Primul nivel de consolidare constă în eliminarea cotizaţiilor sociale şi a impozitelor plătite de administraţiile publice.

Al doilea nivel de consolidare se obţine prin eliminarea tuturor prelevărilor obligatorii autofinanţate.

rata fiscalităţii nete care se obţine eliminând din prelevările obligatorii partea redistribuită direct agenţilor economici, în special sub forma prestaţiilor sociale pentru familii şi subvenţiilor pentru întreprinderi. Se obţine astfel suma prelevărilor obligatorii necesare propriei funcţionări a administraţiei publice.

alte tipuri de rate ale fiscalităţii rezultă din diverse combinaţii posibile ale criteriilor de definire a numărătorului relaţiei.

Rata presiunii fiscale reprezintă aşadar un indicator de comensurare a părţii de venituri provenite din producţie care tranzitează printr-un proces de afectare, obligatorie şi publică, în loc să fie lăsată la libera dispoziţie a iniţiativei private.

Variaţiile în ceea ce priveşte presiunea fiscală reprezintă la noi un factor de descurajare a proiectării reformei în domeniul fiscal. Modificările în structura sistemului de impozite şi în volumul şi rata acestora influenţează echilibrele existente în economia naţională şi au repercusiuni finale asupra nivelului inflaţiei.

De aceea, orice modificare necesită evaluări privind efectul noilor impozite şi taxe sau al creşterii celor existente asupra fiscalităţii agregate sau a sarcinii fiscale, precum şi a adecvării acesteia la posibilităţile de suportare a lor de către titularii de venituri.

2. Măsurarea presiunii fiscaleÎn prezent multe ţări, inclusiv Republica Moldova, în calculul presiunii fiscale utilizează

metoda calculului presiunii fiscale nete ceea ce permite oferirea imaginii fiscale din punct de vedere contabil.

I. Presiune fiscală generală

(1)

II. Presiune fiscală strictă

(2)

unde: PF – presiunea fiscală

- suma totală de impozite şi taxe (inclusiv defalcările în Fondul Social)

- suma totală de impozite şi taxe (fără defalcările în Fondul Social)

PIB – produsul intern brut

2

III. Presiunea fiscală a unui impozit sau taxă

(3)

(4)

(5)

unde: – presiune fiscală a unui impozit sau taxă j considerat – impozitul sau taxa considerată

- baza impozabilă sau taxabilă consideratăIV. Presiune fiscală a economiei naţionale

(6)

(7)

(8)

unde: VV – venitul din vânzăriAceste modalităţi de calculare a presiunii fiscale nu permit de a compara rezultatele obţinute

de agenţii economici din diferite ramuri ale economiei naţionale. În schimb, aplicarea acestora permite pe deplin de a analiza dinamica presiunii fiscale la nivel macroeconomic

Presiunea fiscală la micronivel este analizată în baza a doi indicatori care permit de a reliefa acest proces din două poziţii. În special au fost utilizaţi parametrii care caracterizează:

1. Povara fiscală suportată de agenţii economici – ea fiind calculată ca raportul procentual dintre defalcările efectuate şi valoarea, care a fost adăugată în procesul de producţie la întreprinderea analizată. Indicatorul caracterizează cota veniturilor agenţilor economici, care a fost sustrasă sub forma taxelor şi impozitelor, inclusiv a celor de natură socială (asigurarea socială). La valoarea adăugată evoluată conform calculelor tradiţionale au fost sumate impozitele indirecte (TVA, accize) pentru a obţine comparabilitatea datelor raportate. În plus permite de a evolua un indicator care e similar PIB - lui la macronivel şi, deci, din aceste poziţii, datele devin comparabile cu nivelul mediu al poverii fiscale pe totalul economiei naţionale.

2. Ponderea impozitelor în preţul producţiei – ea este calculată ca raport procentual al impozitelor şi taxelor la producţia marfă la preţuri curente (cu TVA şi accize). Indicatorul denotă faptul în ce măsură impozitele presează preţul producţiei şi deci conduc la reducerea consecutivă a competitivităţii ei, a cererii solvabile şi, în fine, a volumului vânzărilor producţiei finite şi a veniturilor obţinute pe urma ei.

În evaluarea presiunii fiscale totale se folosesc trei trepte deja evidenţiate în practica mondială:

1. Treapta I – critică, care se caracterizează printr-un nivel al presiunii fiscale superioare de 35-40% în totalul PIB-ului, astfel de presiune stopează activitatea economică şi conduce în general la diminuarea veniturilor fiscale ale bugetului de stat;

3

2. Treapta II – medie (neutră), care se caracterizează printr-un nivel al presiunii fiscale de 30-35% în totalul PIB-ului, care atestă partea veniturilor la maximum cedate de societate satului din considerentele autoapărării veniturilor proprii, ea fiind însă, neutră din punct de vedere al accelerării proceselor economice;

3. Treapta III- stimulatorie, care se caracterizează printr-un nivel al presiunii fiscale de 20-30% în totalul PIB-ului. Acest tip de presiune implică multiple eliberări investiţionale, însă la etapa actuală poate fi aplicată cu precauţie, ţinând cont că societatea, în cazul lipsei surselor financiare, în general, nu poate redresa substanţial procesul investiţional (înlesnirea fiscală).

3. Efectele şi rolul presiunii fiscale

În situaţiile de depăşire a pragului admisibil al presiunii fiscale în anumite condiţii socio-economice existente, apar unele fenomene negative (efecte economice şi sociale): scăderea efortului productiv, riscul de inflaţie prin fiscalitate, apariţia economiei tenebre, reducerea competitivităţii pe plan internaţional, frauda şi evaziunea fiscală.

Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii, precum şi la nivelul individual. La nivelul agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce măreşte cererea de bunuri private.

Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, şi anume: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor inflaţioniste se va spori presiunea fiscală.

Trebuie de avut în vedere şi faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesităţilor de finanţarea a deficitului bugetar are unele restricţii descrise de curba Laffer şi anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creşterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a descurajării contribuabililor.

Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii cererii agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc mai mult din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea comportamentelor de consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.

Conform curbei Laffer, reprezentată în figura 3.1, suma prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, notat cu M, ce corespunde nivelului maximal al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a acestei rate, ea mergând până la anulare dacă rata ar atinge nivelul teoretic de 100%. Curba Laffer se divide în două zone:

zona din stânga, denumită zona admisibilă, în care se subliniază ideea că reducerea bazei impozabile este inferioară creşterii ratei presiunii fiscale, rezultând o creştere a încasărilor la buget şi

zona din dreapta, denumită zona inadmisibilă, prin care se evidenţiază că orice creştere a presiunii fiscale nu este suficientă pentru a compensa reducerea bazei de impozitare, pe care o provoacă, rezultând, prin urmare, o diminuare a sumei încasărilor obţinute de puterea publică.

4

Atunci când contribuabilii se află în zona inadmisibilă a curbei Laffer, ei au ca răspuns, la gradul ridicat de fiscalitate, fie substituirea venitului impozabil cu timp liber neimpozabil, producându-se efectul de substituţie, fie evaziunea fiscală, astfel încât totalul veniturilor impozabile se diminuează, producându-se efectul de transfer spre economia subterană. Figura 3.1

Curba lui Laffer

Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacităţii de cumpărare la nivelul venitului

real. Totuşi, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensaţi prin politica de protecţie socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.

Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenţei la impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:

- Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă, prin care o persoană activă caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).

- Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee deosebit de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională (delocalizarea producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală mai favorabilă);

- Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a se răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta astfel inflaţia.

- Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone sau a micşorării capacităţii de investire şi modernizare.

Sistemul fiscal reglemantat corect trebuie, pe de o parte, să asigure cu resurse financiare necesităţile statului, iar pe de altă parte, nu numai să nu reducă stimulentele contrbuabilului faţă de activitatea de antreprenor, ci şi să-l orienteze spre căutarea permanentă a unor căi de sporire a eficienţei gospodăririi. De aceea, indicele poverii fiscale este un măsurător serios al calităţii sistemului fiscal al ţării. Precum demonstrează experienţa mondială a impunerii, perceperea de la contribuabil pînă la 30-40% din venit este o trăsătură distinctivă a faptului că începe procesul de scădere a economiilor şi, bineînţeles, a investiţiilor în economie, iar o dată cu perceperea a 40-50% din venituri se lichidează complet stimulentele iniţiativei de antreprenoriat şi ale extinderii producţiei.

4. Căi de reducere a presiunii fiscaleEste bine cunoscut faptul că povara fiscală existentă e predeterminată de cerinţele statului în

surse financiare pentru a-şi asigura cheltuielile necesare. De aici şi apare problema diminuării 5

presiunii fiscale care poate fi soluţionată numai în strictă concordanţă cu optimizarea cheltuielilor statale. Extinderea presiunii fiscale poate fi prevenită, de asemenea, prin impulsionarea activităţii economice – donatoare de venituri, anume prin intermediul direcţionării alocaţiilor bugetare.

Dintre multiplele măsuri ce s-ar putea întreprinde în direcţia reducerii presiunii fiscale, se atenţionează următoarele:

- reducerea drastică a cheltuielilor publice, mai ales a celor care susţin o birocraţie anacronică situaţiei în care se află economia moldovenească la etapa actuală;

- procurarea resurselor bugetare strict necesare acoperirii cheltuielilor publice raţionalizate, prin deficite bugetare care să fie bine gestionate. Recurgerea la deficite bugetare se poate argumenta prin ceea că şi generaţiile următoare sunt datoare să contribuie, în momente cruciale, ca cele în care se află economia naţională acum, la finanţarea intergeneraţională al prezentului, dacă se doreşte în mod cinstit pregătirea în prezent a unui viitor prosper pentru economia naţională; declararea unei lupte susţinute împotriva contrabandei şi evaziunii fiscale ilicite (fraudei) pe baza unei legislaţii corespunzătoare, precum şi lichidarea a cât mai multor portiţe de evaziune fiscală licită;

- elaborarea unei politici fiscale echilibrate, simplificarea şi nu diversificarea continuă a instrumentelor de acţiune, utilizarea unor categorii de impozite şi taxe probate în practica financiară internaţională, rezistente în timp şi cu efecte favorabile atât asupra bugetelor publice, cât şi asupra economiei în întregime;

- reducerea presiunii fiscale preponderent pe urma acordării diverselor înlesniri şi eliberări cu caracter investiţional; ş.a

6