Preparate Din Lapte

4
PREPARATE DIN LAPTE Laptele este un aliment complet, format din proteine, grăsimi şi zaharuri în proporţii aproape egale şi anume: 100 g lapte conţine: 3 g proteine, 3,6 g grăsimi, 4,5 g zahăr şi 90% apă şi produce în organism 65 calorii. Laptele conţine şi mult calciu, dar puţin fier. Proteinele se găsesc în formă de cazeină, grăsimile în formă de unt şi zahărul sub formă de lactoză. Fiind un aliment complet, este absolut necesar, în special copiilor. Laptele trebuie consumat proaspăt, să aibă culoarea albă sau alb-gălbuie. Laptele se bea câte puţin, nu tot deodată, căci în acest din urmă caz se transformă în stomac într-un boţ de brânză sub influenţa acidului clorhidric şi devine greu de digerat. Aşadar, laptele se mănâncă şi nu se bea. Laptele se poate asocia cu ouă, făinoase, dar niciodată cu carne căci devine indigest şi uneori chiar toxic. Laptele trebuie să fiarbă câteva minute ca să se distrugă eventualii microbi. Din lapte se pot prepara diferite produse, foarte gustoase şi necesare organismului. 1. LAPTE ACRU 1 litru lapte fiert şi călduţ, 1 linguri smântână (50 g). Se pune într-un vas sau mai bine într-o oală de lut 2 linguri de smântână şi se unge fundul şi pereţii oalei. Se toarnă apoi laptele fiert şi călduţ şi se amestecă. Se pune la loc cald, cu temperatura de 18-20 grade C şi se lasă 24 de ore. Se consumă proaspăt, cu mămăliguţă caldă sau cu pâine. 2. IAURT ½ lapte crud, ½ litru lapte fiert. Se amestecă bine laptele crud cu cel fiert, se toarnă într-o oală de lut ars sau în bocănele de iaurt şi se lasă la loc cald să se prindă. Se consumă proaspăt. 3. CHEFIR 1 litru lapte fiert şi răcorit, o bucăţică ciupercă de chefir. Se pune laptele fiert într-un borcan şi se adaugă ciuperca. Se lasă 12-20 ore să se prindă. Se consumă proaspăt. 4. CHIŞLEAG 1 litru lapte nefiert. 41

description

gastronomy

Transcript of Preparate Din Lapte

GUSTRI

PREPARATE DIN LAPTELaptele este un aliment complet, format din proteine, grsimi i zaharuri n proporii aproape egale i anume: 100 g lapte conine: 3 g proteine, 3,6 g grsimi, 4,5 g zahr i 90% ap i produce n organism 65 calorii. Laptele conine i mult calciu, dar puin fier. Proteinele se gsesc n form de cazein, grsimile n form de unt i zahrul sub form de lactoz. Fiind un aliment complet, este absolut necesar, n special copiilor. Laptele trebuie consumat proaspt, s aib culoarea alb sau alb-glbuie.

Laptele se bea cte puin, nu tot deodat, cci n acest din urm caz se transform n stomac ntr-un bo de brnz sub influena acidului clorhidric i devine greu de digerat. Aadar, laptele se mnnc i nu se bea.

Laptele se poate asocia cu ou, finoase, dar niciodat cu carne cci devine indigest i uneori chiar toxic.

Laptele trebuie s fiarb cteva minute ca s se distrug eventualii microbi.

Din lapte se pot prepara diferite produse, foarte gustoase i necesare organismului.

1. LAPTE ACRU

1 litru lapte fiert i cldu, 1 linguri smntn (50 g).

Se pune ntr-un vas sau mai bine ntr-o oal de lut 2 linguri de smntn i se unge fundul i pereii oalei. Se toarn apoi laptele fiert i cldu i se amestec. Se pune la loc cald, cu temperatura de 18-20 grade C i se las 24 de ore. Se consum proaspt, cu mmligu cald sau cu pine.

2. IAURT

lapte crud, litru lapte fiert.

Se amestec bine laptele crud cu cel fiert, se toarn ntr-o oal de lut ars sau n bocnele de iaurt i se las la loc cald s se prind. Se consum proaspt.

3. CHEFIR

1 litru lapte fiert i rcorit, o bucic ciuperc de chefir.

Se pune laptele fiert ntr-un borcan i se adaug ciuperca. Se las 12-20 ore s se prind. Se consum proaspt.

4. CHILEAG

1 litru lapte nefiert.

Se pune laptele ntr-o oal de lut sau ntr-un borcan i se las la loc cald, cu temperatur de 18-20 grade. Dup 24 de ore este prins. Se scoate smntna sau se las i se consum cu mmligu cald sau cu pine, sau se bea, simplu, ca o butur rcoritoare.

5. LAPTE DULCE CU MMLIGU

litru lapte dulce cald; 1-2 linguri mmligu, puin sare.

Se fierbe laptele. n acest timp se prepar o mmlig moale. Se pune laptele cald n farfurie, se adaug puin sare i 3-4 linguri mmligu fierbinte. Se poate consuma i lapte cald cu mmligu rece, sau lapte rece cu mmligu cald.

6. LAPTE CU TIEI

2 litri lapte dulce, 100 g zahr, 200 g tiei cu ou, vanilie, un vrf cuit sare.

Se fierbe laptele i cnd d n clocot se pun tieii i se las s fiarb. Apoi cnd sunt aproape gata fieri se adaug zahrul i vanilia, sare i se las s fiarb bine pn cnd tieii devin fragezi. Se amestec din cnd n cnd cu lingura s nu se prind de fundul tigii. Se servesc calzi ca i o sup.

7. LAPTE CU GRI

lapte, cecu gri, zahr dup gust, zahr vanilat.

Se pune laptele la fiert i cnd d n clocot se adaug griul n ploaie i se amestec mereu; apoi se adaug zahr i vanilie. Se amestec ncet i se las s fiarb 8-10 minute. Cine dorete l garnisete cu dulcea i fric.

8. LAPTE DE PASRE

1 litru lapte, 150 g zahr pudr, sare, 4 ou, zahr vanilat.

Se fierbe laptele, se adaug sare i zahr vanilat. Se bat albuurile spum cu 100 g zahr pudr. Cnd laptele d n clocot se ia cu lingura de metal din albuul spum i se pun bule n lapte, ntorcnd fiecare bul de albu repede; apoi se scoate i se pune pe o farfurie. n lapte se pun deodat doar 2-3 gogoele cci nu se las n lapte dect 1-2 minute. Dup ce s-a fcut bule din tot albuul, se freac glbenuurile cu zahr pe o baie de ap care fierbe i se adaug treptat laptele rcorit i se amestec mereu, la foc mic, pn se ngroa puin. Se d deoparte, se las s se rcoreasc. Se pune ntr-o farfurie mare, adnc, gogoelele de albu i peste ele se toarn laptele amestecat cu glbenuurile. Se poate aduga n laptele n care au fiert gogoelele de albu, puin ciocolat ras i apoi se amestec bine.

9. LAPTE MPRTESC

1 litru lapte, pahar cu orez (165 g), fructe din dulcea, 2 linguri rom, 500 g fric, 1 pachet ciocolat.

Se fierbe mai nti orezul 8-10 minute n lapte pn se umfl i absoarbe laptele. Cnd este aproape fiert orezul, se pune zahr i vanilie i se las s mai fiarb. Cnd este aproape fiert orezul, se pune zahr i vanilie i se las s mai fiarb. Cnd este gata se d deoparte i se las s se rceasc. Se iau fructele din dulcea, se pun ntr-o farfurie i peste ele se toarn rom. Se taie apoi fructele bucele i se amestec cu orezul i cu 250 g fric. Se topete ciocolata i se amestec cu cellalt sfert de fric. Se aranjeaz orezul pe o farfurie n form de piramid i peste el se aranjeaz frica cu ciocolat. Se d la frigider.10. ODOU

250 g sau 1 pahar cu lapte, un glbenu, una linguri zahr (10 g).

Se freac bine glbenuul cu zahr i cnd devine spumos se toarn cte puin laptele fierbinte, se amestec bine. Cine dorete poate aduga puin coniac. Se poate aduga vanilie. Se amestec pe marginea plitei pn se mai ngroa; se poate folosi la budinci. Este foarte bun de but cald n caz de bronite.

11. BRNZ DE VACI I

1 litru lapte

Se pune laptele nefiert, ntr-un vas, de preferin de lut i se aaz ntr-un loc cald. Se las 24 de ore s se prind. Dup aceea se pune pe marginea plitei i se las s se coaguleze. Se ia un tifon pus n dou, sau o strecurtoare de pnz i se aaz pe gura unei oale. Se ine tifonul bine i se toarn laptele coagulat. Se strnge tifonul, se leag cu o sfoar i se atrn de un suport. Dedesubt se pune o oal s se scurg zerul n ea. Dup cteva ore brnza este gata.

12. BRNZ DE VACI II1 litru de lapte nefiert, 1 litru de lapte fiert.

Se pune un litru de lapte nefiert la prins. Dup 24 de ore, cnd s-a prins, se toarn ntr-o tigaie de 3 litri i peste el se toarn un litru de lapte fiert, n clocot. n cteva minute tot laptele se coaguleaz i zerul rmne limpede. Se strecoar prin tifon pus n dou pe o oal, se strnge tifonul la gur, se leag cu o sfoar i se atrn. Brnza astfel preparat este foarte gustoas.

13. URD

100 g lapte praf, litru ap, 6-7 pastile de calciu lactic.

Se dizolv laptele praf n ap i se pune la foc s dea un clocot. Se adaug apoi pastilele de calciu lactic i se mai las s fiarb cel mult un minut. Se las jumtate de or s se rceasc, apoi se strecoar prin tifon pus n dou.

14. BRNZ DE VACI CU SMNTN I MMLIGU

Se prepar o mmligu moale i se servete cu brnz i smntn. Cine dorete poate mnca i ceap verde sau o ceap veche, zdrobit cu pumnul. Brnza de vaci cu smntn i mmligu este o mncare specific moldoveneasc. n loc de smntn se poate aduga puin unt pe mmligu. Cine nu suport smntna o poate nlocui cu iaurt.

15. PAPANAI FIERI DIN BRNZ DE VACI

200 g brnz de vaci, 1 ou, 2 linguri fin, 1 lingur gri, puin sare.

Se pune o crati de 2 kg cu ap i puin sare s fiarb.

Se amestec bine brnza de vaci cu glbenuul, fin, gri, albuul spum i sare.

Se ia din aceast compoziie cu mna uns cu fin, i se modeleaz gogoele de mrimea unei prune mari. Se dau prin fin i se rotunjesc. Dup ce s-au terminat de fcut, li se d drumul n apa care fierbe. Se las s fiarb 15-20 minute. Dup aceea, se scot cu lingura cu guri, se aaz pe o farfurie i peste ei se toarn unt fierbinte. Se servesc calde. Se pot servi i cu smntn sau iaurt. Dac se servesc la desert, se pot servi cu smntn i zahr.16. PAPANAI DE BRNZ DE VACI PRJII

Se face acelai aluat ca la papanaii fieri, dar nu se pune gri, ci numai 2 linguri cu fin, puin bicarbonat i se modeleaz papanai n form de prjoale i se prjesc n mult untdelemn fierbinte, pe ambele pri ca s se rumeneasc frumos. Se servesc calzi cu smntn i zahr.PAGE 43