Povestile Tulcei. 7 Doc
-
Upload
grety-iancu -
Category
Documents
-
view
4 -
download
0
description
Transcript of Povestile Tulcei. 7 Doc
Povestile Tulcei - capitolul VIII
nişte pribegi, când ei sunt invitaţii noştri şi i-am tratat uneori ca pe nişte miluiţi, când ei nu ştiu ce
înseamnă mila nimănui…”.
Până pe la 1877 macedo-românii erau puţin numeroşi în Dobrogea.
Sunt menţionaţi pe la 1871, când e numit în funcţia de guvernator al
sangeacului Tulcea Ismail Bey, un român macedonean din Albania, trecut la Islamism şi care vine în oraş însoţit de „o mulţime dintre
rudele şi cunoştinţele sale”. Probabil de aici vine atitudinea binevoitoare a paşei faţă de românii dobrogeni,
pe care i-a ajutat să-şi înfiinţeze şcoli.
Aromânii vin şi se stabilesc în număr mare după 1925, când regele Carol II dă o hotărâre în acest sens. Din acte reiese că aromânii stabiliţi în Tulcea proveneau din
localităţile Scopie, Ohrida, Bitolia.
Parcul Personalităţilor din Tulcea cuprinde bustul istoricului de artă Orest Tafrali, despre care se ştie că era macedonean de origine, născut în Tulcea.
Bulgarii
Au venit în număr mare de prin părţile Basarabiei în timpul războaielor ruso-turce. La venirea lor în Tulcea, oraşul se întindea mai mult pe Dealul Monumentului şi
Mahmudiei, iar în vale Dunărea făcea legea; aşa că bulgarii ocupă „malul” dinspre Dealul Mahmudiei al golfului Dunării. Mahalaua Bulgărească cuprindea străzile Păcii,
Mahmudiei (partea de jos), Potcovari, Dragoş-Vodă, dar case bulgăreşti găsim în număr mare şi în alte părţi ale oraşului. E de reţinut că strada Păcii s-a numit mult
timp Strada Basarabilor, tocmai de la populaţiile stabilite aici şi provenite din Basarabia.
Comunitatea bulgarilor din Tulcea era cândva una foarte numeroasă (a doua ca mărime după români; pe la 1878 erau 7744 bulgari) şi foarte activă (aveau şcoală primară şi secundară, club literar, societate feminină şi o grămadă de prăvălii).
Biserica cu Ceas este înălţată de bulgari în 1857, pe locul celei vechi, de lemn, ridicată încă din 1830. În pisania de deasupra uşii bisericii era scris: „S-a zidit biserica
cu hramul Marele Mucenic Gheorghe de obştea comunităţii bulgare”.
Cine are curiozitatea, va găsi în spatele bisericii nişte
monumente foarte interesante (din păcate uitate, degradate şi deloc puse în valoare) printre care mormântul lui Dumitrache Todorof şi al soţiei sale
Sultana, al lui Hagi Veliu, cei care au contribuit cu danii importante la
construirea bisericii.
Clădirea veche din apropiere, care a servit drept sediu la tot felul de firme, nu e o oarecare: a fost la 1882 Şcoala Naţională Bulgară de
cea de azi, dar mare parte din ea a fost cedată în perioada comunistă, pentru a face loc blocurilor din apropiere.
Aromânii
Despre aromâni, macedo-români, sau mai popular, machedoni,
vorbeşte foarte frumos Nicolae Iorga în articolul
„O comoară a neamului”, în care îi denumeşte „oameni de credinţă şi de vitejie, călăuzi, ostaşi, ctitori de oraşe, străbătători de ţări şi mari creatori. I-am primit ca pe nişte
pribegi, când ei sunt invitaţii noştri şi i-am tratat uneori ca pe nişte
miluiţi, când ei nu ştiu ce înseamnă mila nimănui…”.
Până pe la 1877 macedo-românii erau puţin numeroşi în Dobrogea. Sunt menţionaţi pe la 1871, când e numit în funcţia de guvernator al sangeacului Tulcea Ismail Bey, un român macedonean din Albania, trecut la Islamism şi care vine în oraş
însoţit de „o mulţime dintre rudele şi cunoştinţele sale”. Probabil de aici vine atitudinea binevoitoare a paşei faţă de românii dobrogeni, pe care i-a ajutat să-şi
înfiinţeze şcoli.
Aromânii vin şi se stabilesc în număr mare după 1925, când regele Carol II dă o hotărâre în acest sens. Din acte reiese că aromânii stabiliţi în Tulcea proveneau din
localităţile Scopie, Ohrida, Bitolia.
Parcul Personalităţilor din Tulcea cuprinde bustul istoricului de artă Orest Tafrali, despre care se ştie că era macedonean de origine, născut în Tulcea.
Bulgarii
Au venit în număr mare de prin părţile Basarabiei în timpul războaielor ruso-turce. La venirea lor în Tulcea, oraşul se întindea mai mult pe Dealul Monumentului şi
Mahmudiei, iar în vale Dunărea făcea legea; aşa că bulgarii ocupă „malul” dinspre Dealul Mahmudiei al golfului Dunării. Mahalaua Bulgărească cuprindea străzile Păcii,
Mahmudiei (partea de jos), Potcovari, Dragoş-Vodă, dar case bulgăreşti găsim în număr mare şi în alte părţi ale oraşului. E de reţinut că strada Păcii s-a numit mult
timp Strada Basarabilor, tocmai de la populaţiile stabilite aici şi provenite din Basarabia.
Comunitatea bulgarilor din Tulcea era cândva una foarte numeroasă (a doua ca mărime după români; pe la 1878 erau 7744 bulgari) şi foarte activă (aveau şcoală primară şi secundară, club literar, societate feminină şi o grămadă de prăvălii).
Biserica cu Ceas este înălţată de bulgari în 1857, pe locul celei vechi, de lemn, ridicată încă din 1830. În pisania de deasupra uşii bisericii era scris: „S-a zidit biserica
cu hramul Marele Mucenic Gheorghe de obştea comunităţii bulgare”.
Cine are curiozitatea, va găsi în spatele bisericii nişte
monumente foarte interesante (din păcate uitate, degradate şi deloc puse în valoare) printre care mormântul lui Dumitrache Todorof şi al soţiei sale Sultana, al lui
Hagi Veliu, cei care au contribuit cu danii importante la construirea bisericii.
Clădirea veche din apropiere, care a servit drept sediu la tot felul de firme, nu e o oarecare: a fost la 1882 Şcoala Naţională Bulgară de Fete, întemeiată prin grija
Societăţii feminine „Speranţa” şi a Societăţii bulgare de lectură, aşa cum stă scris pe placa în limba bulgară de pe frontispiciul clădirii. În dreapta bisericii se mai afla o
clădire de-a bulgarilor, demolată la un moment dat şi anume Şcoala Primară bulgară şi Gimnaziul bulgăresc, înfiinţate în 1858 din iniţiativa filantropului bulgar Hagi Veliu
si a profesorului Isvolsky.
Despre bulgari ar mai fi interesant să povestim puţin despre exodul sau migraţia lor, căci a fost una destul de consistentă. În 1812, când ocupă Basarabia, ruşii,
evident vor să colonizeze partea ei de sud, părăsită de tătari, cu populaţie creştină, adusă din Balcani. Se evita, binenţeles, atragerea românilor, aşa că au fost preferaţi bulgarii. 4000 de familii sunt aduse atunci în mod oficial din Bulgaria. După un timp însă, din cauză regimului şi a serviciului militar, o parte dintre ei preferă să plece, imigrând în nordul Dobrogei, adică aici la noi. Marele exod bulgar se produce însă
abia după 1828. Acum fug circa 25 000 familii bulgare, cele mai multe spre Basarabia şi Rusia. Ce se întâmplase? În timpul războaielor ruso-turceşti, pentru că vroiau libertate şi independenţă, bulgarii i-au sprijinit pe ruşi, aşa că după război
turcii nu au întârziat să-i persecute pe bulgari.
De teamă să nu se depopuleze de tot provincia, Poarta dă amnistia în 1830, astfel că o parte din bulgari
se întorc, pe când alţii sunt opriţi din drum şi întemeiază aşezări în
preajma drumului Constanţa – Babadag – Isaccea. Un număr
important se stabilesc acum şi în oraşul Tulcea.
Pe la 1900 numărul bulgarilor atingea 26 000 numai în judeţul Tulcea. Numărul lor s-a redus
drastic după 1877 şi mai ales după Al Doilea Război Mondial, când s-a
făcut schimbul cu populaţia românească din Cadrilater, circa 61.000 de bulgari părăsind atunci
judeţele Tulcea şi Constanţa.
Momentul, istoric pentru locuitorii Tulcei, a rămas în
memoria multora dintre ei: „Ţiu minte când au plecat din oraş, când
îi încărca pe şlepuri, chiar aici în port, pe bulgari şi pe sârbi. Îi lua cu căruţa, cu bagaje, cu tot; pe vremea
aia îi despăgubea. Se făcea un schimb de populaţie; le dădea casă
în partea cealaltă. Cam 90% din bulgari au plecat atunci din oraş… îi obliga… şi germani au plecat foarte mulţi.
Când eram copil… ştiam şi turceşte şi bulgăreşte, pentru că ne jucam cu toate
naţiile… învăţam unii de la alţii… ciupeam de la ei… ei erau obligaţi să înveţe limba română”. – Dl. C., român, 75 de ani.