Portofoliul Partilor De Vorbire - Gramatica

DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila care denumeste lucruri, fiinte, fenomene,

notiuni sau idei.

Substantivele pot fi clasificate in functie de:

inteles: - proprii care denumesc anumite fiinţe, lucruri sau fenomene considerate

izolat, pentru a le distinge de celelalte

- comune care denumesc obiecte de acelaşi fel

alcatuire: - simple

- compuse: Albă-ca-zăpada, floarea-soarelui, pierde-vară

masculin: baiat/baieţi

feminin: elevă/eleve

neutru: tablou/tablouri

SUBSTANTIVE MOBILE, categorie reprezentată de substantive care, din aceeaşi

radacină, pot realiza forme şi pentru masculin şi pentru feminin (ex. bunic-bunică, naş-naşă,

văr-vară,verişoară).

SUBSTANTIVE EPICENE care denumesc printr-o singură formă, de masculin sau

feminin, anumite specii din regnul animal: elefant, fluture, girafa, crocodil, viespe.

A. SINGULAR sau PLURAL. Substantivele realizeaza opoziţia dintre cele douş

numere cu ajutorul desinenţelor : caine/caini, frate/fraţi, pom/pomi etc.

Pagina 1 din 21

DEFINITIE:Desinentele sunt sunetele care marcheaza genul, numarul si cazul

substantivelor aflandu-se la sfarsitul acestora.

Unele substantive masculine au aceeaşi formă la ambele numere întrucat desinenţa

este zero şi la singular şi la plural: crai, pui, ochi.

Substantivele feminine derivate cu sufixul -toare au singularul la fel ca pluralul :

îngrijitoare, învăţătoare, directoare.

Şi anumite substantive neutre au pluralul la fel ca singularul: nume, pantece, codice.

B. DEFECTIVE DE NUMĂR sunt acele substantive care nu pot avea formă decat fie

la singular fie la plural.

Defective de plural (care au formă numai la singular):

-nume de materii: argint, tablă, zinc, sange, miere, vată.

-sporturi: şah, fotbal, tenis, ski.

-noţiuni abstracte:fericire, foame, cinste, lene, sclavagism.

-substantive proprii: Vasile, Dobrogea, Mangalia, Banat.

b) Defective de singular (care au formă numai pentru plural)

-este o categorie reprezentatădoar de cateva substantive: zori, ochelari, icre, şale, la

care se mai adaugă anumite toponimice: Iaşi, Carpaţi, Văleni.

NOMINATIV

Laacest caz substantivul poate avea funcţiile sintactice:

SUBIECT: Maria citeşte o carte.

APOZIŢIE: Ioana, fiica mea, s-a supărat.

NUME PREDICATIV: Ileana a ajuns medic.

B. GENITIV

La acest caz substantivul poate avea funcţia sintactică de :

ATRIBUT: Cartea mamei e nouă.

COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Maşina se află în faţa casei.

Pagina 2 din 21

COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Clima s-a schimbat de-a lungul secolelor.

COMPL. CIRCUMS. DE CAUZĂ: M-am supărat din pricina Ioanei.

COMPL. INDIRECT: Ceaiurile sunt bune contra gripei.

NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este al Ioanei.

C. DATIV

La acest caz substantvul poate avea urmatoarele funcţii:

COMPLEMENT INDIRECT: I-am adus colegului o carte.

COMPLEMENT INSTRUMENTAL: Ileana a reuşit datorită ţie

COMPL. CIRCUMST. DE MOD: Am procedat conform programului.

COMPL. CIRCUMST. DE LOC: „Stelele-n cer. / Deasupra mărilor/ Ard

depărtărilor / Pană ce pier.”

ATRIBUT SUBSTANTIVAL: Nepot de soră Mariei.

D. ACUZATIV

La acest caz substantivul poate avea următoarele funcţii sintactice:

ATRIBUT SUBSTANTIVAL: casa: de piatră, cu grădină etc.

COMPLEMENT DIRECT: L-am întalnit pe vărul meu.

COMPLEMENT INDIRECT: Emil e prieten cu toată lumea.

COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Oameni vin de la munte.

COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Am stat pană apropae de pranz.

COMPL. CIRCUMST. DE MOD: A fost pedepsit după fapta comisă.

COMPL.CIRCUMST. DE CAUZĂ: Dintr-o eroare a comis accidentul.

COMPL. CIRCUMST. DE SCOP: Ioana a plecat după cumpărături.

COMPL. DE AGENT: Ioana fusese certată de tatăl ei.

10. NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este de la Ramona.

Declinarea substantivelor poate fi:

nearticulata

articulata cu articol hotarat

articulata cu articol nehotarat

exemplu: declinarea substantivului prietenul (cu articol hotarat)

sg. N prietenul pl. N prietenii

Pagina 3 din 21

Ac pe prietenul Ac pe prietenii

G al prietenului G ai, ale prietenilor

D prietenului D prietenilor

V prietenule! V prietenilor!

Cele mai multe locuţiuni substantivale provin din verbe sau locuţiuni verbale, prin

substantivizarea infinitivului lung, supinului sau a participiului:

bătaie de cap, aruncătură de ochi, cal de bătaie.

Aducere aminte, dare de mană, luare în primire.

Locuţiunile substantivale mai provin din elementul nominal al unui verb: cai verzi pe

pereţi, foc de paie, soare cu dinţi.

DEFINIŢIE: Este partea de vorbire flexibilă cu rol auxiliar care însoţeşte un

substantiv, arătand măsura în care obiectul cunoscut este cunoscut vorbitorilor.

-prezinta obiectul denumit ca fiind clar individualizat.

FORME: N. Ac. –l, -le, -a / -i, -le

G. D. -lui, i / lor

N. Ac. un, o / nişte

G. D. unui, unei / unor

Pagina 4 din 21

Articolul nehotărat este întotdeauna prolitic.

!!! Atenţie la confuzia cu numeralul sau adjectivul pronominal nehotărat.

Este articolul care apare ca element auxiliar la pronumele posesive si la numeralele

ordinale. De asemenea insoţeşte un substantiv sau un pronume în cazul genitiv. Se adaugă

forma -alor de plural la cazurile genitiv şi dativ.

Este articolul care leagă un substantiv sau un nume propriu de persoană de

determinantul său. Articolul demonstrativ este şi un auxiliar al gardului superlativ relativ: cei

mai buni.

Formele articolului demonstrativ au uneori valoarea unui pronume demonstrativ

redus, concentrat: L-am întalnit pe cel ce m- ajutat.

DEFINIŢIE: Este partea de vorbire flexibilă care exprimă o însuşire a unei fiinţe sau a

unui obiect, acordandu-se cu substantivul respectiv.

CLASIFICARE:

ADJECTIVE VARIABILE

Variabile cu două terminaţii care îşi schimbă forma după gen şi după număr: bun-

bună, buni-bune.

Variabile cu o terminţie care îşi schimbă forma numai după număr: cuminte-cuminţi,

verde-verzi, tare-tari

ADJECTIVE INVARIABILE

adjective provenite din adverbe: aşa, astfel, asemenea, bine.

Pagina 5 din 21

nume de culori: bleu, roy, verde-praz, galben-pai.

adjective neologice: perspicace, atroce, precoce, propice, vivace.

POZITIV: bun.

COMPARATIV:

1.de superioritae: mai bun ;

2.de egalitate: tot aşa de, la fel de bun ;

3. de inferioritate: mai puţin bun.

C. SUPERLATIV RELATIV

1. de superioritate : cel mai bun;

2. de inferioritate : cel mai puţin bun.

D. SUPERLATIV ABSOLUT – realizat cu adverbele FOARTE şi TARE.

*există adjective care nu pot avea grade de comparaţie deoarece exprima însuşiri cu

caracter absolut: inferior, anterior, suprem, optim, viu, mort, veşnic, perfect, principal,

complet, întreg, pătrat, rotund etc.

ATRIBUT ADJECTIVAL: Carte frumoasă.

NUME PREDICATIV: Cartea este frumoasă.

COMPLEMENT INDIRECT: Din rău a devenit bun.

COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: L-am cunoscut de mic.

COMPL. CIRCUMST. DE CAUZĂ: De rău nu vrea să asculte.

LOCUŢIUNI VARIABILE: luat de suflet, bătător la ochi, al naibii.

LOCUŢIUNI INVARIABILE: nu ştiu cum, de ispravă, fel de fel.

Pagina 6 din 21

DEFINITIE: Este partea de vorbire care exprima un numar, determinarea numerica a

obiectelor sau ordinea acestora prin numarare.

NUMERALUL CARDINAL PROPRIU-ZIS

simple: 1-10, 100, 1000 ...

compuse: 11, 12... incepand cu douazeci, datorita aparitiei prepozitiei de, numeralul

preia functia substantivului pe care il insoteste. Am gasit douazeci de lei. (atr. substantival)

2.NUMERALUL COLECTIV

- amadoi, tustrei, catestrei, toti cinci,, o duzina, ambii,

3.NUMERALUL FRACTIONAR

-doime, patrime, cincime,jumatate

4.NUMERALUL MULTIPLICATIV

-indoit, impatrit, insutit, dublu

5.NUMERALUL ADVERBIAL

-o data, de doua ori, bis.

6.NUMERALUL DISTRIBUTIV

-cate unul, cate cinci, cate o suta, doi cate doi, trei cate trei.

primul (intaiul), al doilea, ... ultimul.

Cifrele romane: X=10, V=5, L=50, C=100, D=500, M=1000

DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila care exprima actiuni sau stari.

Pagina 7 din 21

I.Clasificarea verbelor dupa capacitatea de a forma un predicat

A. VERBE PREDICATIVE , care pot forma singure predicatul daca sunt la un mod

personal.

B. VERBE NEPREDICATIVE care nu pot forma singure predicatul si care se impart

in doua categorii:

a) verbe auxiliare care intra in alcatuirea formelor verbale compuse. In limba romana

sunt folosite ca auxiliare verbele a fi, a avea si a vrea.

b) verbe copulative (a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a ramane, a parea, a insemna etc)

care intra in lcatuirea predicatului nominal impreuna cu un nume predicativ.

II.Clasificarea verbelor dupa continutul semantic

A. VERBE PERSONALE, sunt acele verbe care se definesc prin relatia pe care o

realizeaza cu un subiect cu care se acorda in persoana si numar : Copiii alearga. Ei merg.

B. VERBE IMPERSONALE, care nu au subiect.

- verbe impersonale absolute: ninge, ploua, tuna, fulgera, se innoreaza, se innopteaza,

se insenineaza.

- verbe onomatopeice: a guita, a latra, a mieuna, a scartai

- verbe personale devenite impersonale: a merita, a ajunge, a face, a strica, a urma, a

merge, a urma, a continua, a incepe.

- verbe unipersonale prin forma si impersonale prin continut: trebuie, se cade, se

cuvine, se intampla, importa, decurge, rezulta.

III. Clasificarea verbelor dupa posibilitatea de a primi sau nu un complement direct

A. VERBE TRANZITIVE - care admit complement direct. Verbele tranzitive pot

deveni intranzitive atunci cand au valoare copulativa sau cand se transforma in impersonale

reflexive : Ioana a facut un desen (tranzitiv)

Ileana s-a facut profesoara. (cop. intranz.)

Deci un verb va fi considerat tranzitiv doar daca in enuntul in care apare, accepta un

complement direct.

B. VERBE INTRANZITIVE – care nu admit un compl. direct.

Din aceasta categorie fac parte:

Pagina 8 din 21

verbe intranz. absolute: a veni, a fugi, a sta, a aluneca, a cadea.

verbe copulative;

verbe impersonale;

verbe la diateza reflexiva/

IV. Clasificarea verbelor din punct de vedere morfologic are drept criterii sufixul de

infinitiv

Astfel toate verbele se clasifica in patru conjugari:

conjugarea I : cuprinde verbe care formeaza infintivul cu sufixul –a: a canta, a lucra, a

da, a ruga.

conjugarea a II-a: cuprinde verbe care formeaza infinitvul cu sufixul –ea: a vedea, a

vrea, a avea.

conjugarea a III-a: cuprinde verbe care formeaza infinitivul cu sufixul –e: a merge, a

crede, a rupe.

conjugarea a IV-a: cuprinde verbe care formeaza infinitivul cu sufixul –i: a citi, a

veni, a cobori, a dobori.

Modurile se clasifica in PERSONALE si NEPERSONALE (dupa capacitatea de a

exprima persoana), iar sintactic in PREDICATIVE si NEPREDICATIVE (dupa capacitatea

de a forma un predicat). Rezulta ca modurile personale sunt in acelasi timp si predicative, iar

cele nepersonale sunt nepredicative.

I. MODURILE PERSONALE SI PREDICATIVE

Modul indicativ

1. prezent: citesc;

imperfect: citeam;

perfect compus: am citit;

perfect simplu: citii;

m m ca perfect: citisem;

viitor: voi citi;

Pagina 9 din 21

viitor anterior: voi fi citit.

B. Modul conjunctiv

1. conjunctiv prezent: sa citesc;

2. cinjunctiv perfect: sa fi citit.

C. Modul conditional - optativ

1. conditional prezent: este format din infinitiv precedat de formele atone ale

auxiliarului a avea: as, ai, ar, am ati, ar.

2. conditionalul perfect: este alcatuit din participiul verbului de conjugat precedat de

conditionalul prezent al auxiliarului a fi: as fi citit.

D. Modul imperativ - nu are timpuri. Este singurul mod personal la care formele

pozitive se disting de cele negative (sati! / nu sta!). Imperativul se mai deosebeste de celelalte

moduri prin faptul ca are numai persoana aII-a singular si plural.

II. MODURILE NEPERSONALE SI NEPREDICATIVE

A. Modul infinitiv – este precedat de prepozitia a care a devenit o marca a

infinitivului. (a avea, a pleca, a termina). Infinitivul are si forma lunga , realizata cu sufixul -

re . Aceasta forma s-a substantivizat si a devenit variabila, putand fi trecuta si la plural: a

pleca/ plecare – plecarile.

B. Modul gerunziu – se formeaza cu ajutorul sufixelor -ind sau –and. Formele

negative ale gerunziului se realizeaza cu prefixul ne- dupa care poate urma adverbul mai :

neauzind, nemaiauzind.

C. Modul participiu – se formeaza cu ajutorul sufixelor -t sau -s (lovit, plecat, spus,

cules). Formele negative se realizeaza, ca si la gerunziu, cu ajutorul prefixului ne- urmat

uneori de adverbul mai : nevazut/ nemaivazut.

D. Modul supin este omonim cu participiul de care se deosebeste prin prezenta unei

prepozitii (de, dupa, la, pentru): S-a plictisit de citit.

DEFINITIE: Diateza stabileste raportul dintre actiunea exprimata de verb si subiect.

Din acest punct de vedere vrbele pot aparea la trei diateze: activa, reflexiva si pasiva.

Pagina 10 din 21

DIATEZA ACTIVA arata ca actiunea este savarsita de subiectul gramatical: El citeste

(sufera, suporta, ajunge etc)

DIATEZA REFLEXIVA arata ca actiunea e savarsita si suportata de subiect. Un verb

la diateza reflexiva se recunoaste prin prezenta pronumelui reflexiv. Criteriul nu este valabil

cand pronumele reflexiv are functia de atribut pronominal. Diateza reflexiva se poate construi

si cu un pronume reflexiv in acuzativ.

DIATEZA PASIVA arata ca subiectul suporta actiunea facuta de un complement de

agent. Diateza pasiva se construieste cu verbul A FI la modul si timpul exprimat, urmat de

participiul verbului de conjugat, acordat in gen, numar si caz cu sub.

DEFINITIE: Sunt grupuri de cuvinte care prezinta o unitate de sens cu valoarea unui

verb. Acesta are rolul gramatical de a exprima diateza, modul, timpul, persoana si numarul.

Cuvintele cu care se combina verbul intr-o locutiune au rol lexical: a tine minte, a avea de

gand, a-si bate joc, a baga de seama, a da bir cu fugitii, a se da jos etc.

DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv.

Este pronumele care desemneaza diferite persoane.

FORME:

A. NOMINATIV

I. eu noi

II. tu voi

Pagina 11 din 21

III. el/ea ei/ele (la care se adauga formele dansul, dansa)

Functii sintactice

SUBIECT: Ei au intarziat.

APOZITIE: Maria, adica ea, s-a suparat.

NUME PREDICATIV: Maria este ea. Eu sunt eu.

B. GENITIV

Functii sintactice

ATRIBUT PRONOMINAL: Am citit cartea lui.

C.C. DE LOC: Am trecut prin fata ei.

C.C. DE TIMP: Pe vremea lor era altfel.

C.C. DE CAUZA: Din cauza lui am gresit.

COMPL.INDIRECT: Asupra lor s-a abatut o nenorocire.

Prepozitiile care cer functiile de mai sus sunt aceleasi prepozitii care preced un

substantiv in cazul genitiv.

C. DATIV

Accentuat Neaccentuat Accentuat Neaccentuat

I. mie imi, mi noua ne, ni

II. tie iti, ti voua va, vi, v-

III.lui/ei ii, i lor le, li

Functii sintactice

COMPL.INDIRECT: Mie mi s-a spus ca a plecat.

C.C.INSTRUMENTAL: Multumita lui am reusit.

DATIV POSESIV: „Tot mai citesc maiastra-ti carte.”

DATIVUL ETIC: Vor sa mi te-omoare. (valoare stilistica)

D. ACUZATIV

Accentuat Neaccentuat Accentuat Neaccentuat

I. mine ma,m- noi ne

II. tine te voi va,v-

III.el/ea il,l/o ei/ele le

Functii sintactice

1. ATRIBUT PRON. PREPOZ.: Am cartea de la tine.

Pagina 12 din 21

2. COMPLEMENT DIRECT: Pe mine ma asteapta?

3. COMPLEMENT INDIRECT: Mie ce-mi dai?

4. C.C. DE LOC: Merg spre ei.

5. COMPLEMENT DE AGENT: Am fost urmarit de ea.

6. NUME PREDICATIV: Cartea este de la el.

Si la acuzativ exista forme cu valoare sintactica neutra: A incurcat-o.

E. VOCATIV II. tu! voi!

Exprima identitatea subiectului cu complementul direct sau indirect. Se caracterizeaza

formal prin identitatea de persoana cu verbul insotit.

FORME:

A. DATIV

I. imi, mi ne

II. iti, ti va, vi

III. isi, si isi, si -siesi

Pronumele reflexiv are rolul de esential de a forma diateza reflexiva a verbului, fara

posibilitatea de a avea si functie sintactica.

B. ACUZATIV

I. ma ne

II. te va

III. se, s se, s sine

Pagina 13 din 21

!!! Formele dansul, dansa / dansii, dansele – nu sunt pronume de politete ci forme ale

pronumelui personal.

Dumneavoastra Dumneata (Mata, Matale)

N.Ac. Dumneavoastra N.Ac. Dumneata

G.D. Dumneavoastra G.D. Dumitale/Dumnealui(ei) (lor)

In afara de aceste forme de baza exista si forme compuse (locutiuni pronominale)

folosite in imprejurari speciale:

Excelenta (Voastra) – Excelentei (Voastre)

Inaltimea Voastra – Inaltimii Voastre

Sanctitatea Voastra – Sanctitatii Voastre

Eminenta Voastra – Eminentei Voastre

Domnia Voastra – Domniei Voastre

Maria Ta/ Voastra

La acestea pot fi adaugate formele peiorative, intalnite mai ales in basme:

Intunecimea Voastra/

In limba romana actuala nu mai este folosit decat sporadic ca pronume, ci doar ca

adjectiv pronominal de intarire.

Masculin Feminin

Sg. I. însumi însămi

II. însuţi însăţi

III. însuşi însăşi

Pl. I. înşine însene

II. înşivă însevă

III. înşişi înseşi (însele)

Pagina 14 din 21

ATENŢIE la formele de G.D. pentru genul feminin, singular.

N.Ac. eu însămi G.D. mie însemi

tu înăţi ţie înseţi

ea însăşi ei înseşi

FORME

A. UN SINGUR POSESOR

I. al meu a mea ai mei ale mele

II. al tau a ta ai tai ale tale

III. al sau a sa ai sai ale sale

(al lui) (a lui) (ai lui) (ale lui)

(al ei) (a ei ) (ai ei) (ale ei)

B. MAI MULŢI POSESORI

I. al nostru a noastră ai noştri ale noastre

II. al vostru a voastră ai voştri ale voastre

III. (al lor) (a lor) (ai lor) (ale lor)

Formele subliniate intre paranteye nu sunt pronume posesive ci pronume personale in

genitiv.

Funcţii sintactice

A. NOMINATIV

1. SUBIECT: Al meu s-a stricat.

2. APOZIŢIE: Aceste lucruri, adica ale mele, imi apartin.

3. NUME PREDICATIV: Cartea este a mea.

B.GENITIV

1. ATRIBUT: Aceasta este cartea alor mei.

2. NUME PREDICATIV: Cartea este a alor mei.

Pagina 15 din 21

C.DATIV

1. COMPLEMENT INDIRECT: Le-am spus alor mei.

2. C.C. INSTRUMENTAL: Mulţumită alor mei am reuşit.

D. ACUZATIV

1. ATRIBUT PRONOMINAL: Parerea ta despre ai mei m-a dezamăgit.

2. COMPLEMENT DIRECT: L-am rugat pe al tău.

3. COMPLEMENT INDIRECT: Plec cu ai mei.

4. C.C. DE LOC: Stau langă ai mei.

5. COMPLEMENT DE AGENT: Am fost pedepsit de ai mei.

6. NUME PREDICATIV: Cadoul este de la ai mei.

Cand se acorda in gen, numar si caz cu substantivul pe care il determina, devine

adjectiv pronominal posesiv cu unica functie de atribut adjectival.

FORME:

A. DE APROPIERE

N.Ac. acesta, aceasta - acestia, acestea ăsta, asta – ăştia, ăstea

G.D. acestuia, acestea – acestora ăstuia, ăsteia – ăstora

B. DE DEPĂRTARE

N.Ac. acela, aceea – aceia, acelea ăla, aia – ăia, ălea

G.D. aceluia, aceleia – acelora ăluia, ăleia – ălora

C. DE IDENTITATE

N.Ac. acelaşi, aceeaşi – aceiaşi, aceleaşi

G.D. aceluiaşi, aceleiaşi – aceloraşi

D. DE DIFERENTIERE

Pagina 16 din 21

N.Ac. celălalt, cealaltă – ceilali, celelalte ălălalt, ailaltă – ăilalţi

G.D. celuilalt, celeilalte – celorlalţi, celorlalte ăluilalt, ălorlalţi

(cestălalt, ceastălaltă, ceştialalţi, cestealalte)

Funcţiile sintactice sunt aceleaşi ca şi la celelalte pronume.

A. CINE

N.Ac. cine; G.D. cui (nu poate fi adj. pronominal)

B. CE

N.Ac. ce; G.D. --- (poate fi adj. Pronominal; Ce carte citeste?)

C. CARE

N.Ac. care; G.D căruia, căreia – cărora

D.CAT

N.Ac. cat, cată – caţi , cate G.D. ---------- cator

E. DE, atunci cand are valoare de pronume relativ

Oamenii de s-au adunat s-au împrăştiat.

Funcţii sintactice

SUBIECT: Cine a venit? Ce se aude?

NUME PREDICATIV: Cine eşti tu? Ce eşti tu?

COMPLEMENT DIRECT: Ce citeşti?

COMPLEMENT INDIRECT: Despre cine vorbesti?

ATRIBUT PRONOMINAL: A cui carte o preferi?

C.C. DE LOC: În faţa cui stai tu?

C.C. DE CAUZĂ: Din cauza cui te-ai lovit?

Pagina 17 din 21

COMPLEM,ENT DE AGENT: De cine ai fost urmărit?

Este pronumele care înlocuieşte un substantiv dand indicaţii foarte vagi despre

obiectul denumit de acesta.

Exemple:

Cineva, ceva , careva, catva, oricine, oricum, oriunde, fiecare, orişicine, altcineva,

altceva, altcareva, vreunul, vreuna, vreun, vreo, altul, puţin,cutare etc

Unele din pronumele nehotşrate se folosesc numai ca adjective pronominale: fiece,

vreun, alde, anume, anumit. Altele sunt folosite numai ca pronume: cineva, careva, altceva,

oricine, fiecine.

Funcţiile sintactice sunt aceleasi ca si la celelalte pronume.

N.Ac. nici unul, nici una, - nici unii, nici unele

G. D. nici unuia, nici uneia – nici unora

2. N.Ac. nimeni nu pot şi adjective pronominale negative

G. D. nimănui

3. N. Ac. nimic nu poate fi şi adjectiv pronominal negativ

G.D. ---------

Funcţiile sintactice sunt aceleaşi ca şi la celelalte pronume.

Pagina 18 din 21

cate şi mai cate, cate toate, cate alea toate;

cine ştie cine, cine ştie ce, nu ştiu cine, nu ştiu ce;

nimica toată, te miri ce şi mai nimica, nici cat negru sub unghie

nici ţipenie de om, nici picior de om.

DEFINITIE: Este partea de vorbire neflexibilă care ajuta la exprimarea raporturilor

dintre partile de prpozitie. Prepozitiile au rolul unor cuvinte auxiliare sau instrumente

gramaticale, fara posibilitatea de a avea o functie sintactica.

CLASIFICARE

1.Prepoziţii propriu-zise :

a) Prepoziţii simple: sunt cele formate dintr-un singur element (a, cu, de în, la fără) ;

b) Prepoziţii compuse: sunt cele formate din două sau mai multe prepoziţii simple: de

la, pana la, pe la, de pe la, de pe, de către, fără de, de langă.

2. Locuţiuni prepoziţionale

= conţin de obicei, un substantiv sau un adverb precedate sau urmate de o prepoziţie

propriu-zisă.

a) Locuţiuni de origine substantivală : în faţa, în urma, în spatele, din pricina, din

cauya etc.

b) Locuţiuni de origine adverbială: în jurul, în stanga, de jur îm prejurul, de-a lungul,

din fundul, în susul, înainte de, relativ la, din sus de etc.

DEFINITIE: Conjunctiile sunt neflexibile si invariabile, indiferent de context. Ca si

prepoyitiile au rolul de unealtă gramaticală.

Pagina 19 din 21

Clasificare:

I.Conjunctii coordonatoare

a) Conjuncţii copulative Ş şi, precum şi, nici, iar, şi cu;

b) Conjuncţii disjunctive: ori, sau, fie.

c) Conjuncţii adversative: dar, însă, iar, ci;

d) Conjuncţii conclusive : deci, aşadra, prin urmare, de aceea, în concluzie, în

consecinţă.

Conjuncţiile coordonatoare realizeaza joncţiunea între două sau mai multe părţi de

prpozitie de acelasi fel sau, la nivelul frazei, intre doua sau mai multe prpozitii de acelasi fel.

II. Conjuncţii subordonatoare exprima relaţii de subordonare a unor propoziţii faţă de

un termen regent. (pană să, după cum, căci, fiindcă, în caz că, pentru ca să, deşi, măcar, cu

toate că, încat)

Conjuncţiile mai pot fi şi:

simple: ca, ci, doar, iar, şi, deoarece, deşi etc.

Compuse: ca să, fără să, cum că, precum că, chit că etc.

DEFINIŢIE: Este partea de vorbire neflexibila care exprima o stare afectiva, un act de

vointa sau reproduce sunete sau zgomote. Interjectia este specifica limbii vorbite.

Dupa forma interjectiile pot fi:

a) simple: ah, vai, poc, amin, bravo, halal, parol, bogdaproste, salve, bre.

b) compuse: ei aş, haida-de, hei-rup, hodoronc-tronc, tura-vura, treanca-fleanca, tic-

tac, ei na etc.

Functiile sintactice ale interjectiilor:

SUBIECT: Din strada se auzea poc! poc!

PREDICAT: Iată şcoala!

NUME PREDICATIV : E vai de noi!

COMPLEMENT DIRECT: Am auzit buf în uşă.

C:C: DE MOD: Făcea zum-zum.

Pagina 20 din 21

ATRIBUT: A ieşit o mancare ţuţ!

Interjectia poate avea valoarea unei intregi propozitii: Marş! , Ura!

BIBLIOGRAFIE: “Gramatica limbii romane” de Silvestru Botoaca, Marcel Crihana,

Mircea Mardare

Pagina 21 din 21