PORTOFOLIU OANA

31
UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA SERIA II, GRUPA 1 PORTOFOLIU PEDAGOGIE

Transcript of PORTOFOLIU OANA

Page 1: PORTOFOLIU OANA

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

SERIA II, GRUPA 1

PORTOFOLIU PEDAGOGIE

PROFESOR COORDONATOR: MOSOIU OANA

STUDENT: MILITARU OANA

Page 2: PORTOFOLIU OANA

DEFINIREA EDUCATIE

Procesul de educare constituie influențarea sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale,

morale și fizice ale copiilor și tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (p. ext.)

culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic,cultural ,professional, faptul de a dezvolta facultățile

morale, intelectuale și fizice ale unui om, ale unui popor etc

Educatia reprezinta o activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a

culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale

sau fizice; totalitatea acestei acțiuni.

Educaţia este un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa, educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe”, şi implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul XVII,John Locke educaţia se prezintă sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi intervenţie ce se stabileşte între „preceptor” (educator) şi copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant, aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educaţie şi că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Pentru Jean –Jacques Rousseau educaţia este în acelaşi timp intervenţie şi neintervenţie : „Educaţia negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării fireşti, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenţie”.

În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educaţia este împărţită în trei subdiviziuni: guvernarea, învăţământul (realizarea unor obiective specifice) şi educaţia morală.

Sociologul francez Emile Durkheim considera că educaţia este o acţiune „exercitată de generaţiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viaţa socială.”; are ca obiect să provoace şi să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale. Durkheim afirma că „educaţia constă într-o socializare metodică a tinerei educaţii”.

Page 3: PORTOFOLIU OANA

Pedagogul român Constantin Narly, consideră că educaţia este „un fapt social şi individual în acelaşi timp”. Florin Georgescu considera că „educaţia este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” (Florin Georgescu 1970).

Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligenţa şi capacitatea creatoare a omului. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodaolski , va situa capacităţile intelectuale în condiţiile deplinei afirmări şi va da un larg avans dorinţei de cunoaştere.

Educaţia are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmăreşte dezvoltarea unor calităţi umane şi explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenţei, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educaţie îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educaţională este dinamică şi flexibilă în acelaşi timp, iar educaţia stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi şi a deveni’’.

În concluzie, prin educaţie se doreşte dezvoltarea conştientă a potenţialului biopsihic al omului şi formarea unui tip de personalitate solicitat de condiţiile prezente şi de perspectiva societăţii.

EDUCATIA CA ARTA SI EDUCATIE

Educatia - Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica,la un grad inalt de generalitate si abstractizare,a unei realitati psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si proces.

Educatia - Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in viata sociala. De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a culturii si civilizatiei.

Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin educatie care,in aceasta ipostaza ,reprezinata institutia constituirii si transmiterii ereditatii sociale a culturii si civilizatiei. Pe acest fundament de experienta condensata se actioneaza,prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori,ca producator si creator de valori. Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului.In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei – economice, politice, religioase, filosofice, artistice,stiintifice si tehnice – de la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru. Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor, s-a asigurat continuitatea existentei materiale si spirituale a omenirii.

Page 4: PORTOFOLIU OANA

In sens social-cultural,educatia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o. Omul este, dupa Ralph Linton, natura ± educatie.Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv,afectiv-motivational, volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-nativ al fiintei biologice, in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al experientei adultului-parinte, invatator, profesor. Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate.In sens pedagogic, educatia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:-activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare, indrumare, formare a obiectului educatiei (educat);-proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces de formare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;-rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri comportamentele proprii de cunoastere si actiune.

Pentru Platon,educatia ar fi “arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”. Aristotel, in lucrarea sa “Politica”, considera ca educatia “trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice,iar nu particulare”. In consecinta,ea trebuie sa pregateasca viitori cetateni. Aceasta pregatire trebuia sa se fac diferentiat dupa modelul in care cele trei aspecte ale sufletului (vegetativ,animal, rational) se distribuie in randul oamenilol.

JEAN PIAGET

Jean Piaget s-a nascut in Elvetia si la varsta de 10 ani si-a inceput deja cariera de cercetator si scriitor. A studiat stiintele naturale la Universitatea din Neuchatel, unde si-a obtinut doctoratul in zoologie. Ca profesor in domeniul psihologiei copilului a condus multe cercetari de epistemologie genetica. A fost interesat de rolul factorului genetic in dezvoltarea copilului. Este faimos pentru elaborarea teoriei dezvoltarii cognitive. In aceasta teorie, Piaget a semnalat stadiile prin care copilul trece in drumul spre aparitia gandirii formale. A murit la Geneva la varsta de 84 de ani.Jean Piaget, psiholog, biolog, epistemolog si logician elvetian, profesor si creatorul unei renumite scoli psihologice, este foarte pentru munca sa de pionierat privind dezvoltarea inteligentei copiilor. Studiile sale au avut un impact major in campul psihologiei si educatiei.

S-a nascut la 9 august 1896, in Neuchatel. A scris si publicat prima sa lucrare stiintifica la varsta de 10 ani. A studiat la Universitatea din Neuchatel si a primit doctoratul in biologie la varsta de 22 de ani. Dupa studii de biologie, Piaget s-a orientat spre psihologie, dar pregatirea sa de naturalist s-a resimtit in toate studiile si cercetarile sale. A studiat si realizat cercetari mai intai in Zürich, Elvetia si, apoi, la Sorbonna in Paris, unde si-a inceput studiile privind dezvoltarea capacitatilor cognitive. A predat la diverse universitati europene in timp ce isi continua cercetarile si scrisul. A urmat lui Claparéde la conducerea Institutului ?J.J.Rousseau? (1929-1967). In 1956 a infiintat Centrul International de Epistemologie

Page 5: PORTOFOLIU OANA

Genetica la Universitatea din Geneva, iar, mai tarziu devine codirector al Biroului International privind Educatia. A murit la Geneva, in 17 septembrie 1980.In studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei si mecanismelor gandirii denumita teoria operationala. El a delimitat stadii si serii de operatii ale inteligentei. In ce priveste stadiile:

> stadiul senzorialo-motor, desfasurat de la nastere pana la varsta de 2 ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea obiectelor fizice. 18278hct19cxu4j

> stadiul preoperational, intre 2 si 7 ani, cand copilul este preocupat cu calificarea verbala.

> stadiul concret operational, intre 7 si 12 ani, cand copilul incepe sa se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele si relatiile, inrudirile.

> in fine, stadiul, formal operational, intre 12 si 15 ani, etapa in care copilul incepe sa rationeze logic si sistematic.

Intr-o alta conceptie acestea sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gandirii magice, al gandirii referential egocentrice-sincretice, subictivist-autista si in fine, al constituirii gandirii concrete si apoi a celei formal-logice. cx278h8119cxxu

Operatiile folosite de gandire se dezvolta si ele si se exprima ca operatii de: clasare, seriere, numarare, masurare, deplasare in spatiu si in timp etc. Operatiile se datoreaza interiorizarii, transpunerii in plan mental a actiunii cu subiectele. Operatiunile devin reversibile si se coordoneaza cu alte operatii integrandu-se in structuri de ansamblu. Reversibilitatea, capacitatea de a inversa si reconstitui operatii, caracterizeaza, conform opniei lui Piaget, gandirea operationala privitoare la relatiile dintre subiect si obiect.

Intre multitudinea de probleme ce au constituit obiectul preocuparilor lui Piaget se regasesc si urmatoarele:

1.Psihologia copilului

Este stiinta care studiaza comportamentul copiilor, inclusiv insusirile fizice, cognitive, motorii, lingvistice, privind perceptia, sociale si emotionale, de la nastere pana la adolescenta.

Din 1920, psihologul elvetian Jean Piaget a scris despre dezvoltarea gandirii copiilor. Piaget a pus bazele epistemologiei genetice, considerandu-se o persoana care studiaza originile cunoasterii umane, iar teoriile sale au fost determinante in progresul cunoasterii psihologiei copilului. Munca sa implica metode experimentale si observationale si, in justificarea comportamentului, a combinat, a reunit variabile biologice si ambientale. Piaget considera ca de la nastere oamenii sunt ?invatacei activi care nu necesita stimulente exterioare?. El considera, in acest context, ca dezvoltarea cognitiva parcurge cele patru stadii prezentate mai sus.

Page 6: PORTOFOLIU OANA

2.Adolescenta

Adolescenta este o etapa a maturizarii cuprinsa intre copilarie si perioada adulta.

Jean Piaget considera adolescenta ca fiind inceputul etapei gandirii formal operationale ce poate fi caracterizata ca o gandire care implica deductii logice. Psihologul presupune ca aceasta etapa se desfasoara printre persoanele indiferente la experientele educationale. Dovada cercetarii a respins aceasta ipoteza, aratandu-se ca abilitatea adolescentilor de a solutiona probleme complexe este o functie a invatarii si educatiei acumulate.

3.Accesul, calea educationala

Munca lui Jean Piaget a avut un impact major asupra teoriei educationale in secolul al xx-lea, in special in Europa. Piaget a scris mult despre dezvoltarea modelelor gandirii si limbajului la copii. A examinat in randul copiilor conceptele de numar, spatiu, logica, geometrie, realitate fizica si judecata morala. Piaget a crezut ca, explorand mediul lor inconjurator, copiii isi creeaza propriile conceptii cognitive, sau intelectuale asupra realitatii. Prin continua interactiune cu mediul ce-i inconjoara ei adauga si rearanjeaza, rearmonizeaza conceptiile despre lume. Piaget a afirmat ca inteligenta umana se dezvolta in etape, fiecare dintre acestea sporind intelegerea lumii de catre individ intr-un mod nou si mai complex.

4.Psihologia educationala

Teoria lui Piaget conform careia capacitatea intelectuala este calitativ diferita la varste diferite si copii au nevoie de interactiunea cu mediul inconjurator pentru a castiga competenta intelectuala, a influentat stiinta educatiei si psihologia. Acest nou concept asupra inteligentei a afectat modelul, proiectul invatarii naturale pentru copiii mai mici si dezvoltarea matematicii si programelor stiintifice.

5.Aspecte criminologice

Criminologia reprezinta studiul stiintific asupra criminalilor si comportamentului criminal.

Piaget porneste de la cele patru stadii ale dezvoltarii cognitive a copilului. Astfel, el considera ca la inceput regulile sunt date, impuse de puterea celorlalti. Mai tarziu insa, copiii isi dau seama ca pot inventa si modifica regulile. Pornind de la teoria lui Piaget, in anii ?60, psihologul american Lawrence Kolhberg dezvolta o teorie a evolutiei morale bazata pe o multitudine de etape.

Opera lui Piaget cuprinde aproximativ 100 de carti stiintifice si numeroase articole si studii: Le langage et la pensée chez l'enfant, Le jugement et le raisonnement chez l'enfant, La naissance de l'intelligence chez l'enfant, La formation du symbole chez l'enfant, La psychologie de l'intelligence, Introduction a l'épistémologie génétique, De la physique de l'enfant a la logique de l'adolescent, Les mécanismes perceptifs, Traité de psychologie expérimentale, Epistémologie des sciences de l'homme etc.

Psihologul elvetian Jean Piaget a ramas cel mai creativ, mai original si mai mare psiholog al mijlocului secolului XX, chiar daca i se poate reprosa faptul ca a vorbit de un copil vesnic, abstract, normativ, nu unul concret, determinat social-istoric si educativ ca dezvoltare.

Page 7: PORTOFOLIU OANA

TEORII ALE INVATARII

1. Teoria psihogenezei cunoştinţelor şi a operaţiilor intelectuale – Jean Piaget

Cunoaşterea îşi are izvorul în acţiune. A cunoaşte un obiect sau fenomen presupune a acţiona asupra lui şi a-l transforma, înţelegând mecanismele acestei transformări..

Etapele învăţării în concepţia lui Piaget:

-precizarea operaţiilor necesare pentru elaborarea noţiunii respective;

-crearea condiţiilor necesare pentru construirea acelor operaţii;

-acţiunea cu obiectele, fenomenele, exemplele;

-Interiorizarea acţiunilor externe şi transformarea lor în structuri operaţionale:cunoştinţe, capacităţi, abilităţi.

2.Teoria genetic-cognitivă - J.Bruner:

Jerome Bruner a făcut observaţii critice referitoare la opera lui Piaget(,,a realizat mai mult o descriere logică, decât una psihologică”).

Bruner prezintă posibilitatea cunoaşterii lumii în trei moduri, aflate în relaţie reciprocă. În ordinea complexităţii putem distinge:

1.Modaliatatea activă – realizată prin acţiune , manipulare liberă, exersare (duce la formarea de priceperi şi obişnuinţe, achiziţionarea primelor cunoştinţe) - caracterizează cunoaşterea din primii ani ai vieţii.

2.Modalitatea iconică – bazată pe imagini vizuale, fără manipulare efectivă(punctul maxim al dezvoltării acestei forme de cunoaştere se află în jurul vârstei de 5-7 ani).

3.Modalitatea simbolică – simbolurile înlocuiesc imaginile(cuvinte sau alte semne convenţionale). Simbolurile permit o exprimare a realităţii şi distingerea aspectelor esenţiale, lucru hotărâtor în rezolvarea problemelor existenţei.

Bruner arată că şcoala scoate învăţarea ,,din contextul acţiunii imediat” şi o transformă într-un act independent, facilitând sarcina de a distinge esenţialul de neesenţial şi a elabora idei complexe. Totodată există riscul ruperii de realitate, formalismului, de aceea se recomandă activizarea elevilor pentru a învăţa să gândească, fiind încurajată participarea efectivă la formularea de probleme şi la soluţionarea lor.

Page 8: PORTOFOLIU OANA

3. Teoria operaţională a învăţării – P. I. Galperin (teoria formării în etape a acţiunilor mintale)

Acţiunea este îndreptată asupra unui obiect sau fenomen şi constituie mijlocul de formare a imaginii asupra obiectului respective.Pe baza acestei teorii a fost elaborat umătorul model de învăţare pe etape a noţiunilor:

- cunoaşterea de către elev a scopului şi modelului acţiunii(elemente componente şi model de execuţie);

- învăţarea activă, practică, prin acţiunea elevului cu obiectele, fenomenele, exemplele;

- acţiunea în planul limbajului extern, când elevul, cu voce tare sau în scris, descrie logica acţiunii;

- acţiunea în planul limbajului intern, doar pentru sine, când elevul repetă acţiunea prescurtată , schematizată;

- acţiunea în planul limbajului intern pentru interiorizarea unor scheme generalizate sau automatizate, devenite operaţii mintale.

4. Modelul învăţării depline - J.B.Caroll

Modelul situează elevul în centrul preocupărilor pentru instruire, rezultatele acesteia fiind dependente de cunoştinţele anterioare, de motivaţiiile şi abilităţile intelectuale.

-diagnosticul deficienţelor de învăţare şi alcătuire pe această bază a unor programe de compensare;

-prezentarea obiectivelor pedagogice, predarea de către profesor;

-aplicarea unor teste formative şi elaborarea unor programe îmbogăţite pentru elevii cu rezultate bune;

-programe de remediere;

-învăţarea prin cooperare – discutarea în grup a dificultăţilor întâmpinate;

-aplicarea de teste sumative.

Page 9: PORTOFOLIU OANA

5.Instruirea modulară – R. Titone

Instruirea modulară este derivată din teoriile holistice şi dinamice asupra învăţarii, modulul fiind un program de învăţare ce intră într-o unitate cu o structură coerentă.După obiectivele urmărite, modulele pot fi: de corespondenţă, de fixare, de verificare, de recuperare, de perfecţionare a unor performanţe.

Modelul modular cuprinde:faza activă de cunoaştere , înţelegere a unei sarcini de învăţare;

-faza de întărire , de asimilare prin exerciţii;

-faza de control prin evaluarea periodică şi de corectare.

6. Modelul instrucţional al învăţării eficiente în clasă – J inga şi Negret

- evaluarea iniţială pentru a depista lacunele în pregătirea fiecărui elev;

- planificarea instruirii pe baza obiectivelor urmărite;

- proiectarea activităţilor didactice pe baza evaluării iniţiale a cunoştinţelor;

- instruirea diferenţiată în clasă pe baza sarcinilor de învăţare, derivate din obiectivele operaţionale;

- parcurgerea unor programe de îmbogăţire;

- evaluări continue de progres;

- evaluări sumative, periodice, centrate pe obiectivele operaţionale;

- întreţinerea învăţării prin sarcini de lucru pentru acasă.

Model creativ de învăţare – presupune două etape:

1. învăţarea participativă – elevul prin asumare de roluri participă prin efort propriu de gândire la elaborarea cunoştinţelor, învăţând prin problematizare, dialog – euristic, descoperire, dezbatere, simulare, modelare şi prin alte procedee euristice;

2. învăţare anticipativă – elevul reuşeşte să domine realitatea prin cunoaştere, încearcă să o simplifice şi să o schimbe prin inovaţii şi descoperiri, folosind metode creative:brainstorming, sinectica, metode de creativitate şi de grup.

Page 10: PORTOFOLIU OANA

INFLUENTELE DEZVOLTARII PERSONALITATII

Ereditate, mediul si educatia - Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural.

Ereditate, mediul si educatia - Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.

Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa.Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.

Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia.

Conceptul “ ereditate “ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999).

De remarcat in acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila intre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.

Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.

Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. “ Purtatorii “ materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic.

Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata intr-o celula constituie mesajul genetic

Page 11: PORTOFOLIU OANA

care, in forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.

EDUCATIA PERMANENTA SI AUTOEDUCATIA

Ideea educatiei permanente nu este noua. O gasim prezenta inca din antichitate, la greci si la romani, iar mai tarziu la arabi au inscris-o in Coran, ca obligatie religioasa. “Intreaga viata este o scoala” afirma J.A. Comenius, iar N. Iorga sustinea ca “invatat este omul care se invata necontenit pe sine si invata necontenit pe altii”.

1. Concept si factori. Pentru secolul nostrum, invatarea continua a devenit o cerinta fundamentala a societatii, determinanta de: cresterea exponentiala a informatiilor si uzura accelerata a acestora, de mobilitatea profesiunilor, de progresele extraordinare ale stiintei, tehnicii, tehnologiei si mijloacelor de informatie, de dinamismul vietii economice si sociale, de democratizarea invatamantului, de cresterea nivelului de aspiratie spre cultura si educatie, de folosirea cat mai utila si placuta a timpului liber.

A invata sa inveti si a dori sa te perfectionezi continuu sunt cerinte ale educatiei permanente, prin care omul contemporan invata sa fie el insusi, receptive la schimbari, capabil sa la anticipeze sis a se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la programul social, prin autonomia sa intelectuala si moral-civica.

2. Continutul. Educatia permanenta se caracterizeaza prin aceea ca este continua si globala, integrand toate nivelurile si tipurile de educatie. Astfel, este asigurata formarea echilibrata a personalitaii, cu grad inalt de autonomie a invatarii, pe baza carei omul sties a identifice si sa foloseasca sursele de informatie, sa participle la dezvoltarea societatii, la educarea celorlalti membri ai colectivitatii din care face parte si la cresterea calitatii vietii.

In reformele actuale, privind sistemele educationale din toate tarile, se observa preocupari de articulare a diferitelor niveluri si tipuri ale educatiei, urmarindu-se continuitatea acesteia in timp si spatiu, incercand sa transforme punctele terminale ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si universitar in deschideri spre invatarea continua, spre autoeducatie.

Componenta generala si ce profesionala a educatiei permanente sunt strans legate intre ele, permitand dezvoltarea si adaptarea omului la noile conditii, in scopul cresterii vietii si folosirii eficientea timpului liber, pentru desavarsirea formarii personalitatii creatoare.

3. Metodologia. Scolaritatea este o etapa initiala a educatiei permanente, care trebuie sa-i invete pe elevi cum sa invete sis a se integreze socio- professional. Ca urmare, din aceasta perspective vor trebui regandite obiectivele educationale, continul si metodele de predare – invatare – evaluare.

In acest scop, se va pune accentual pe folosirea pe scara larga a metodelor actic – participative, pe tehnicile de invatare eficienta, pe folosirea unui stil didactic integrat, pe cresterea efortului de invatare al elevilor sip e formarea capacitatii de autoevaluare, elevii invatand sa se formeze pentru o lume in continua schimbare.

Page 12: PORTOFOLIU OANA

Ca forme de perfectionare permanenta a cadrelor didactice sunt prevazute: studiul individual, sesiuni metodico- stiintifice, schimburi de experiente, cursuri periodice de informare, cercuri si seminarii pedagogice , stagii de perfectionare, consultatii, cursuri la distanta, cursuri de vara, postuniversitare si de doctorat. Stagiile de perfectionare urmeaza sa se inchiei cu elborarea unei lucrari cu character metodico- stiintific.

Autoeducatia este o activitate constienta, orientate spre formarea sau desavarsirea propriei personae, in conformitate cu nazuintele, aspiratiile, idealurile si conceptia despre rolul omului in societate.Autoeducatia devine posibila la varsta adolescentei, datorita celor trei functii ale constiintei de sine:

• functia anticipative, de proiectare a propriei personae, facilitand formarea idealului de viata;• functia normative, concretizata in modul de apreciere a valorilor pe baza unor criterii sociale;• capacitatea omului de a se reflect ape sine insusi, dandu-si seama de ceea ce este si de ceea ce vrea sa devina. Autoeducatia devine posibila pe baza educatiei, cand adolescentul, reflectand asupra celor invatate si dispunand de un mod propriu de apreciere a valorilor socio- culturale, le interiorizeaza, participand astfel la propria sa formare sa dezvoltare. In acelasi timp, autoeducatia favorizeaza asimilarea influentelor educative iar pe de alta parte se integreaza in educatia permanenta, sporindu-i eficienta.

Ca urmare, in scoala vor trebui sa se transmita elevilor bazele si metodele autoformarii, pregatindu-I pentru educatia permanenta.

Autoeducatia se realizeaza sub influenta unui grup de factori interni si externi.

EDUCATIA FORMALA, INFORMALA SI NONFORMALA

Tradiţional, educaţia oferită de şcoală a fost considerată educaţie formală, activităţile educative organizate de alte instituţii, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept educaţie nonformală, iar influenţele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc., educaţie informală. Delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei este una teoretică, în practică ele funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de trasat. Mai mult, în ultima perioadă asistăm la o dezvoltare şi la o "formalizare" a educaţiei nonformale, care se apropie din ce în ce mai mult de spaţiul şcolar. Şi şcoala - ca instituţie - a răspuns provocărilor sociale prin lărgirea sferei de activitate şi iniţierea unor parteneriate cu societatea civilă, comunitatea locală sau cu diferite instituţii culturale. Aceasta deoarece învăţarea „nu este legată numai de şcoală sau de alte contexte organizate. Concepţia despre învăţare are la bază ideea şi observaţia că un număr mare al experienţelor noastre de învăţare s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite organizaţii şi

Page 13: PORTOFOLIU OANA

biblioteci.” (Pasi Sahlberg, “Building Bridges for Learning – Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei nonformale în activităţile cu tinerii”).

Criteriu de comparaţie Educaţia formală Educaţia nonformală Educaţia informală

Subiectul educaţiei (actorii care desfăşoară acţiuni de educaţie)

instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi)

(instituţii a căror principală misiune este educaţia)

instituţii culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc.), organizaţii nonguvernamentale, alte instituţii care au ca misiune conexă educaţia şi cultura

familia, media, grupul de prieteni, oricine exercită o influenţă educaţională neintenţionată sau neorganizată

Gradul de pregătire al "educatorului"

Personal didactic calificat

Personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având şi pregătire didactică

Pregătire didactică absentă sau sporadică

Pregătirea nu este o condiţie a influenţei educaţionale.

Finalităţi ale educaţiei clar stabilite şi gradate pe etape de studiu, pe discipline etc.

stabilite pentru fiecare activitate, fără o organizare pe termen lung

nestabilite

Conţinutul educaţiei organizat pe ani de şcolaritate (etape de vârstă), pe profiluri / filiere profesionale

relativ organizat pe arii de interes

neorganizat, contextual

Modalităţi de certificare certificate recunoscute la nivel naţional şi,

certificate de participare, certificate de absolvire a

fără certificare

Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin:

• valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional;

• oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;

• participare voluntară, individuală sau colectivă;

Page 14: PORTOFOLIU OANA

• modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe;

• dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;

• un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală

- Programul european TINERET: vizite de studiu în ţară sau în alte ţări, mese rotunde, ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT), activităţi culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare, discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală.

- Taberele pentru elevi şi pentru studenţi, cluburile elevilor sau casele studenţilor, proiectele initiate e organizatii nonguvernamentale sau de alte institutii.

EDUCATIA PENTRU MEDIU

Sintagma « educatie pentru mediu » a fost aplicata la atat de multe forme de educatie incat am considerat ca este necesar sa clarificam ce inteleg autorii acestui pachet educational prin aceasta formulare.

Deseori « educatia pentru mediu » este confundata cu ecologia. In unele dintre limbile vorbite in jurul Marii Negre, rusa de exemplu, se foloseste formula « educatie ecologica ». Educatia pentru mediu nu se limiteaza la  ecologie sau studiul stiintelor naturii. A invata despre organismele vii, habitatul lor si felul in care interactioneaza unele cu altele si cu mediul in care traiesc, este o parte importanta a educatieie pentru mediu, dar nu este totul.Poate ca o analogie ne-ar ajuta sa intelegem mai bine. Ganditi-va la educatia pentru mediu ca la un copac. Radacinile sunt reprezentate de chimie, fizica, biologie, geografie. Educatia pentru mediu are la baza stiinta. Trunchiul copacului este reprezentat de ecologie. Intelegerea interconexiunilor si a interdependentelor tututror formelor de viata este centrala in educatia pentru mediu. Convingerile si atitudinile sunt ramurile copacului.

Educatia pentru mediu contesta convingerea in superioritatea umana asupra altor forme de viata   si preconizeaza atitutini de respect si grija fata de natura. Frunzele copacului sunt sentimentele. Frunzele se

Page 15: PORTOFOLIU OANA

rotesc dupa soare furnizand energie copacului. Fara ele, copacul ar fi lipsit de viata si s-ar usca. Frunzele sunt cele care dau vitalitate copacului si il fac sa devina un tot unitar si nu o colectie de radacini si ramuri. Prin analogie, fara implicarea sentimentelor, educatia pentru mediu isi pierde scopul si eficienta. Educatia pentru mediu ii pune pe elevi in contact direct cu natura pentru a le dezvolta dragostea fata de toate formele de viata.

In final, inflorirea copacului este reprezentata prin schimbarile de mentatlitate, iar fructele prin actiunile desfasurate in sprijinul naturii.Realitatea privind situatia prezenta a mediului in lume este negativa si deprimanta dar educatia pentru mediu are grija sa nu  promoveze atitudini de apatie si de fatalism in randul tinerilor..Orice prezentare a problemelor de mediu trebuie sa inceapa cu cauzele fenomenului si sa se incheie cu alternative pozitive si cai posibile de solutionare a sa. Cele mai multe probleme de mediu sunt complexe. Cu alte cuvinte « mediu » ca subiect al educatiei  pentru mediu, include nu doar natura ci si societatea, cultura, economia si politica.Trezeste si dezvolta sentimentul de dragoste fata de natura. Ofera informatii despre mediu Practica, prin poltica scolara si prin implicarea familei, prin comportatment-economisirea apei si a electricitatii, reciclarea hartiei si a altor materiale, cumpararea hranei produse natural, si chiar proucerea uneori a acesteia- o atitudine favorabila naturii. Incurajeaza atitudinea civica activa prin implicarea personala in protectia mediului Toti profesorii care au contribuit la acest curriculum practica educatia pentru mediu pentru ca doresc sa-si vada elevii alegand un stil de viata sanatos, fara a distruge mediul si cu respect fata de generatiile viitoare de oameni sau alte forme de viata. Va invitam sa va alaturati noua in introducerea educatiei pentru mediu in cat mai multe scoli din regiunea Marii Negre.

EDUCATIA PENTRU SANATATE

“Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult societatea in intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic” (Schopenhauer).

Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a medicinii omului sanatos care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara al diferitelor grupuri de populatie, precum si mijloacelor si procedeelor educativ-sanitare necesare formarii unui comportament sanogenic. Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi preocupari ale omului. De altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de obicei cu urarea : vale (fii sanatos)

Page 16: PORTOFOLIU OANA

OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata astfel : ‘sanatatea este acea stare de complet bine fizic, mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii’Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si dezvoltarea in randul populatiei, incepand de la varstele cele mai fragede, a unei conceptii si a unui comportament igienic, sanogenic, in scopul apararii sanatatii, dezvoltarii armonioase si fortificarii organismului, adaptarii lui la conditiile mediului ambiental natural si social, cat si al participarii active a acesteia la opera de ocrotire a sanatatii populationale. In acest sens, este necesara formarea unei opinii de masa, fundamentata stiintifica, fata de igiena individuala si colectiva, fata de alimentatie, imbracaminte, munca si odihna, fata de utilizarea rationala a timpului liber si afactorilor naturali de calire a organismului, fata de evitarea factorilor de risc, precum si a modului de solicitare a asistentei medicale si a diferitelor mijloace de investigatie si tratament.Educatia pentru sanatate a populatiei trebuie sa reprezinte un obiectiv major al politicii sanitare nationale, stabilindu-se ca sarcini de baza, in domeniul asigurarii sanatatii populatiei, dezvoltarea activitatilor medicale preventive si ridicarea nivelului de cultura sanitara a intregii populatii, ceea ce implica desfasurarea unor ample actiuni educative in domeniul sanatatii populationale.

Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii au permis o explorare mult mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi de posibilitati de investigatie mult mai fine si mult mai precise, care depasesc cu mult simturile noastre comune de apreciere, pentru descoperirea cat mai precoce a starilor anormale, a devierilor de la sanatate. Introducerea unor tehnici noi au facut ca organismul uman sa devina din ce in ce mai transparent si accesibil explorarilor morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificari anatomice prin : tomografie computerizata (scanner) care ne reda tot organismul uman in sectiuni anatomice de 1-3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigrafia, rezonanta magnetica nucleara etc. Putem explora, vazand in direct tot interiorul tubului digestiv sau al arborelui traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-chimie si histochimie, teste imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a analizelor.

Educatia pentru sanatate are trei laturi: cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii sanatatii; motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza; comportamental-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate. Primul este cel al prioritatii : cu cat interventia in « cariera sanatatii » este mai timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace. Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu graitor de comportament sanogenic. Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu statutul social-economic si cultural al acesteia, precum si cu progresele inregistrate in domeniul stiintelor medicale.

Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.

Page 17: PORTOFOLIU OANA

Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare, pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase, educatia sanogenica constituind o parte integranta a medicinii omului sanatos.Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare si tertiare.Profilaxia nu mai poate fi redusa numai la metodele ei mai vechi cum ar fi : prezentarea la vaccinari contra bolilor infectioase, trebuie sa ne bazam pe o profilaxie activa, pe participarea intregii populatii la obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viata care asigura sanatatea, protectia mediului inconjurator, dobandirea unei culturi medicale. Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in apararea sanatatii prin :

• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in care traieste si munceste omul, pentru a face acest mediu cat mai favorabil sanatatii

• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana, folosind toate mijloacele de cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti. Intr-un sens mai larg, formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie si lucrarea de fata ca o contributie la acest important obiectiv. Sanatatea nu se vinde in farmacii, ci se asigura prin deprinderi igienice : igiena alimentara, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;

• Imbunatatirea conditiilor de mediu la locul de munca si aplicarea tuturor masurilor care privesc protectia muncii ;

• Aplicarea unui complex de masuri pentru dezvoltarea normala, fizica si mintala a copiilor, incepand cu supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu cea a copilului si a adolescentului ;

• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in aer liber, folosirea factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare, munte, mare ; Exercitiile fizice reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem greutatea indeala, sa ne mentinem mobili, fac ca inima noastra sa functioneze mai bine si ne ajuta la scaderea nivelului colesterolului si a TA. De asemenea ne protejeaza impotriva unor imbolnaviri serioase ca : bolile de inima, diabetul si comotia cerebrala.

• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a exceselor alimentare,, cat si a subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor nutritivi a prepararii greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot sa duca la boli de nutritie si ale tubului digestiv.

• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca acestea sa se exprime prin suferinte si boala declarata.

O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate activitatile umane care pot afecta sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau va trebui ascultat in toate problemele care privesc mediul inconjurator si unde pot aparea factori de risc pentru sanatatea omului. Sanatetea este mai mult decat o problema pur medicala : ea angajaza raspunderea intregii societati.

Este necesara antrenarea sistematica a studentilor medicinisti la actiuni educativ-sanitare, pentru a deprinde “arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor si de a-i convinge,pentru a le trezi interesul nu numai fata de boala, ci in primul rand fata de mentinerea sanatat

Page 18: PORTOFOLIU OANA

FINALITATILE EDUCATIEI

Finalitatile reprezinta directiile, orientarile strategice ale functionarii invatamantului, intr-o anumita perioada istorica, a dezvoltarii social-economice si culturale a unei societati.

Idealul educatiei nu este un model standard, impus o data pentru totdeauna, ci un model dynamic ce permite redimensionari in functie de campul de posibilitati in care are lor educatia.

Idealul educational ar trebui sa se caracterizeze prin trei dimensiuni:•Dimensiunea sociala•Dimensiunea psihologica (sa raspunda nevoilor si posibilitatilor indivizilor)• Dimensiunea pedagogica (sa permita o transpunere practica in plan instructic-educativ).Valoarea pedagogica a orcarui ideal educativ depinde de echilibrul pe care reuseste sa-l stabileasca intre realitate si posibilitate. Idealul nu este o constructie arbitrara, originile sale se afla in realitatea sociala, psihologica si pedagogica, iar pe masura cunoasterii si perfectionarii acestora, idealul se imbogateste cu noi elemente.

In Legea invatamanului se prevede ca “invatamantul urmareste realizarea idealului educational, intemeiat pe traditii umaniste, pe valorile democratice sip e aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii natinale.Idealul educational este categoria de generalitate maximal ace surprinde tipul de personalitate, proiectul devenirii umane la un moment dat, inre-o societate data.Un ideal educativ nu este si nu poate fi propunerea exclusiva a sistemului educativ. Acesta este formulat intr-o zona de contact a educatiei ca atare, sistemului culturii si comunitatii care-si emite propriile sale exigente educative.Idealul educativ este rezultatul unor negocieri care se instituie intre sistemul pedagogic, sistemul culturii si macro-sistemului social.Modernitatea inseamna o dezvoltare fara precedent intr-o multime de domenii, inseamna chiar progress in unele dintre acestea, insa acest lucru nu s-ar fi petrecut fara o alta mare descoperire a modernitatii – educatia pentru toti, deci educatia conceputa ca o activitate institutionalizata, organizata special si globala.

Modernitatea a facut din educatie una din principalele resurse ale dezvoltarii, aceasta din urma a servit adesea cu stralucire, obiectivele modernitatii. Insa, pentru educatie modernitatea inseamna si momentul in care problema idealului educativ nu mai poate ramane una implicita, ce-I privea pe unuii membrii “luminati” ai comunitatii ci devine una explicit ace-I priveste pe toti oamenii.

Daca idealul educativ vizeaza finalitatea actiunii educationale in ansamblul sau, ca o componenta a sistemului macro-social, scopul vizeaza finalitatea unui complex de actiuni educationale determinate. In timp ce idealul este specific unei perioade sau epoci istorice, scopurile educative ce-I corespuns sunt multiple si variate in functie de diversitatea actiunilor educationale ce se organizeaza prin virtutea dezideratealor sale.

Page 19: PORTOFOLIU OANA

SISTEMUL NATIONAL DE INVATAMANT

Procesul instructiv – educativ poate fi definit ca un ansamblu de activităţi educative şi de experienţe de învăţare prin care trece subiectul învăţării pe întreaga durată a traseului profesional. Se ştie că omul nu este şi nu poate fi produsul unei singure instituţii de învăţământ. El se formează, în timp, sub influenţa familiei, a şcolii şi a mediului social. Acestea trebuie să şi coreleze şi să-şi potenţeze eforturile şi acţiunile, orientându-se constant, prin forme şi metode de educaţie specifice, pentru atingerea obiectivelor propuse.Învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane prin:a) însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale;b) formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice;c) asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi;d) educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii;e) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral civice, arespectului pentru natura şi mediul înconjurător;f) dezvoltarea armonioasă a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului;g) profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăşurarea unor activităţi utile, producătoare de bunuri materiale şi spirituale. Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare.Sistemul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de educaţie, care se referă la organizarea instituţională a învăţământului.În cadrul sistemuluide învăţământ sunt reunite instituţiile specializate implicate în procesul de educaţie, cercetare şi cultură, responsabile de realizarea în mod organizat, planificat şi metodic a dezideratelor educative. Proiectarea şi realizarea funcţiilor educaţiei prin conţinuturi şi metodologii specifice, organizate formal şi nonformal se realizează în conformitate cu anumite principii educaţionale generale şi în corelaţie cu gradul de dezvoltare economică, socială şi politică a societăţii. În viziune postmodernistă, sistemul de învăţământ, în sens larg, cuprinde “ansamblul instituţiilor care participă la organizarea arhitecturii şcolare, adică la derularea generală a studiilor pe cicluri, orientări, filiere etc.Privit din această perspectivă, sistemul de învăţământ are un caracter deschisincluzând pe lângă instituţiile şcolare şi universitare cu caracter formal şi instituţile specializate în instruire nonformală, cum ar fi centrele de pregătire profesională, cluburile, taberele şcolare, programele de radio/televiziune şcolară/universitară, pe de o parte şi pe de altă parte, diferiţi agenţi sociali cu care şcoala stabileşte relaţii de tip contractual (şcolilemilitare, şcolile profesionale, biserica) sau consensuale ( familia, comunitatea locală).

Page 20: PORTOFOLIU OANA

In sens restrâns sistemul de învăţământ cuprinde instituţiile şcolare (şcoala primară, gimnaziul, liceul, învăţământul profesional şi superior), organizate pe trepte, cicluri şi ani de studii.Sistemul naţional de învăţământ are următoarea structură:a) învăţământ preşcolar: grupele mică, mijlocie şi mare, de pregătire pentru şcoală;b) învăţământ primar: clasele I–IV;c) învăţământ secundar:- învăţământ gimnazial: clasele V–VIII;- învăţământ profesional;- învăţământ liceal: clasele IX–XII (XIII);d) învăţământ postliceal;e) învăţământ superior:- învăţământ universitar;- învăţământ postuniversitar;f) educaţie permanentăPrivit din acest punct de vedere, sistemul de învăţământ este definit ca sistem şcolar, “specializat în realizarea funcţiilor pedagogice ale sistemului de educaţie la nivelul procesului de instruire, în cadrul concret al activităţii didactice/educative.Ca “parte a sistemului de educaţie”, sistemul de învăţământ cuprinde “reţeaua organizaţiilor şcolare” determinată în plan pedagogic şi juridic, în contextul unor “servicii publice” dorite a fi deschise şi receptive permanent la nou în vederea realizării cu maximă eficienţă a activităţii de bază a procesului de învăţământ, şi anume instruirea.„Şcoala românească se află în plin proces de reformă, atât în plan structural, cât şi în plan funcţional. Unul dintre domeniile în care reforma trebuie să producă schimbări esenţiale este cel al managementului sistemului de învăţământ, în general, şi cel al instituţiei şcolare, în special.