Portofoliu Chimie Final

I. ANESTEZICE GENERALE INTRAVENOASE

Clasa Barbiturice

Anestezicele generale i.v. sunt utilizate pentru inducerea rapida a anesteziei , care este ulterior menținută cu un anestezic general inhalator. Injectarea trebuie făcută lent.

Potența anestezică este măsurată pentru anestezicele i.v., în concentratia plasmatică a formei libere, care produce pierderea reacției la incizia chirurgicală, pentru 50% dintre pacienți.

TIOPENTAL

STRUCTURA CHIMICĂ

Derivat al acidului tiobarbituric;utilizat ca tiopental sodic

PROPRIETĂȚI FICIZO-CHIMICE

Liposolubilitate mare, cu repercursiune semnificativă asupra latenței și duratei de acțiune.

FARMACOCINETICĂ

Distribuire ultrarapidă în SNC, urmată de redistribuire ultrarapidă în țesutul adipos. Determină pierderea cunoștinței în 10-20 secunde, cu efect maxim la circa 40 secunde și trezire după circa 30 minute.

FARMACODINAMIE

Agonist al GABA-A cu creșterea conductanței ionului clor și hiperpolarizarea membranei neuronale.

FARMACOTOXICOLOGIE

Deprimă respirația, provoacă laringospasm.

FARMACOTERAPIE ȘI FARMACOGRAFIE

Indicații: inducția anesteziei, intervenții de scurtă durată. Pulberea se dizolvă extemporaneu, 2,5% în apă distilată, ser fiziologic sau soluție glucozată izotonă.

Dozele sunt variabile în funcție de indicație, sex și vârstă. Bărbații și tinerii necesită doze mai mari.

II. BARBITURICELE

GENERALITĂȚI

Barbituricele sunt substanţe cu acţiune sedativ-hipnotică fiind primii agenţi farmacologici de acest tip. Ele influenţeaza funcţia sistemului nervos central determinând o varietate de efecte, de la sedare moderată, la anestezie.

Au şi efecte: anxiolitic, hipnotic şi anticonvulsivant, acestea fiind motivele pentru care în trecut, în special, abuzul de barbiturice era foarte des întâlnit. Barbituricele au capacitatea de a determina dependenţa, atât fizică, dar şi psihică, însă în prezent se incearcă înlocuirea lor cu benzodiazepine (substanţe mai puţin periculoase).

În prezent administrarea barbituricelor se face strict după reţetă medicală specială şi doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

CAUZE ALE ABUZULUI

În ciuda faptului că utilizarea medicală a barbituricelor şi prescrierea lor pacienţilor a scăzut semnificativ din anii 1970, studii recente atrag atenţia că abuzul acestor substanţe înregistrează o continuă creştere, în special în ultimii 10 ani.

Unul din cele mai frecvente motive de administrare, şi în final de abuz, îl constituie faptul că barbituricele contracarează reacţiile adverse ale altor medicamente sau substanţe de abuz. Se pare că popularitatea lor crescândă se corelează cu creşterea popularităţii cocainei şi metamfetaminelor: acestea au importante efecte stimulatoare pe care barbituricele le modelează.

Barbituricele sunt şi substanţe utilizate în tentativele de suicid.

Administrarea cronică a barbituricelor determină apariţia dependenţei fizice de substanţe. Situaţia poate fi chiar dramatică în cazul femeilor însărcinate care transmit dependenţa fătului.

Cele mai utilizate barbiturice î n prezent sunt:

pentobarbital,

amobarbital,

fenobarbital,

tiopental,

hexobarbital,

secobarbital.

SIMPTOMATOLOGIE

Barbituricele sunt considerate a fi neurorelaxante, ca şi alcoolul (efectele lor fiind, de fapt, similare cu ale acestuia). Simptomatologia indusă de barbiturice este asemănătoare şi cu cea determinată de analgezicele puternice sau de antihistaminice. Pacienţii care abuzează de barbiturice sunt somnolenţi, au o lentoare caracteristica în gândire, au mers lent, vorbesc cu dificultate. Barbituricele afectează sistemul nervos central, sistemul respirator, cardiovascular, iar administrarea lor are un răsunet general asupra organismului.

Simptomele specifice sunt:

Letargie, hipotermie, vertij, ataxie,iritabilitate; Scaderea peristaltismului intestinal; Diureza scăzută; Apariţia unor leziuni buloase caracteristice supradozelor de barbiturice

(cu localizare palmară, fesieră, pe suprafaţa genunchilor şi maleolelor). Aceste leziuni apar la 5-10% din pacientii intoxicati.

De retinut!

Barbituricele sunt substanţe care traversează liber placenta şi pot avea importante efecte asupra fătului. Expunerea acestuia la barbiturice este asociată cu intelect scăzut, dependenţă şi sindrom de sevraj. Sugestiv pentru sindromul de sevraj la un nou născut din mamă în tratament sau abuz de barbiturice sunt: hiperactivitate,tremorvizibil, hipertonicitate, hiperfagie şi instabilitate vasomotorie. Simptomele pot debuta la 4-7 zile de la nastere şi pot dura chiar şi 4 luni.

III. ANALGEZICELE

Clasificare:

Analgezice opioide (morfinomimetice)

Analgezice neopioide (analgezice antipiretice si antiinflamatorii)

Clasificarea si efectele activarii receptorilor opioizi

Tipul de receptorTipul de receptor Efectele activariiEfectele activarii

µ (miu)µ (miu) Analgezie supraspinala, euforie, sedare, Analgezie supraspinala, euforie, sedare, deprimarea respiratiei, dependenta fizicadeprimarea respiratiei, dependenta fizica

µ1µ1 AnalgezieAnalgezie

µ2µ2 Deprimarea respiratieiDeprimarea respiratiei

K (kapa)K (kapa) Analgezie spinala, sedare, miozaAnalgezie spinala, sedare, mioza

δδ (delta) (delta) Analgezie spinala si analgezie supraspinala (mai Analgezie spinala si analgezie supraspinala (mai putin)putin)

Clasificare (dupa origine):

1. Alcaloizi naturali ai opiului: Morfina, Codeina

2. Derivati semisintetici ai morfinei: Dionina, Hidromorfona

3. Opioide de sinteza: Petidina, Metadona, Fentanil, Dextropropoxifen, Tramadol, Pentazocina

MORFINA

Alcaloid din opiu

Farmacocinetica:

Absorbtia: este buna de la toate locurile de administrare;

Distributia: rapida, traverseaza placenta;

Metabolizarea: hepatica;

Eliminarea: urinara, gastrica, salivara, secretia lactate

Actiune farmacodinamica:

1. Efecte asupra SNC:

analgezic selectiv si intens;

sedativ, anxiolitic, euforic;

deprima centrul respirator;

antitusiv puternic;

mioza.

2. Efecte gastro-intestinale:

• scaderea peristaltismului si motilitatii gastrice → constipatie;

• scaderea secretiilor digestive;

• contractia sfincterului Oddy.

3. Efecte cardio-vasculare:

• hTA (prin eliberare de histamina)

4. Alte efecte sistemice:

• bronhoconstrictie;

• cresterea tonusului sfincterelor si ureterelor;

• cresterea glicemiei;

• prurit.

Utilizari terapeutice:

dureri mari: cancer

edem pulmonar acut

preanestezie

diaree severa

Efecte adverse:

deprimarea respiratiei, convulsii

greturi, varsaturi, constipatie

reactii alergice

retentie urinara

Intoxicatia acuta (supradozaj)

Intoxicatia cronica (morfinomanie):

toleranta

dependenta psihica si fizica

sindrom de abstinenta

Simptome in intoxicatia acuta:

mioza;

respiratie Cheyne-Stokes → apnee;

cianoza;

hTA → soc;

coma convulsiva;

deces.

Antidot: NALORFINA, NALOXONA

Contraindicatii:

copii < 2 ani;

astm bronsic;

edem cerebral;

hipertrofie de prostata

Administrare: Morfina f 2%, s.c.

Dmax/1d = 1 fiola

Dmax/24h = 3 fiole

IV. BARBITURICE HIPNOTICE

Barbituricele sunt derivati ai acidului barbituric, un compus cu nucleu pirimidinic rezultat din condensarea ureei cu acidul malonic .

Prezenta unor radicali asimetrici, nesaturati sau halogenati face sa creasca actiunea hipnotica. Cand radicalii substituienti au catena ramificata sau structura aliciclica actiunea este de scurta durata. Compusii N-metilati si tiobarbituricele au actiune de foarte scurta durata si se folosesc ca anestezice intravenoase.

In functie de doza, barbituricele au actiune sedativa, hipnotica sau anestezica generala.Dozele mici provoaca sedare cu deprimarea performantelor psihomotorii. Dozele ceva mai mari induc somnul, care se mentine obisnuit 6-7 ore in conditii favorabile (mai mult pentru compusii de lunga durata). Barbituricele au proptietati anticonvulsivante, care pentru unii compusi sunt evidenti chiar la dozele mici. Nu au actiune analgezica- dozele utile terapeutic pot chiar creste reactia la stimulii durerosi; actiunea de potentare a analgeziei produse de analgezicele-antipiretice este indoielnica. Respiratia si circulatia nu sunt practic modificate de dozele terapeutice ( in afara deprimarii slabe, firesti pentru starea de somn).

Barbituricele influenteaza functia enzimelor hepatice. In conditii acute ele inhiba competitiv citocromul P450 si NADH (Nicotinamida Adenin Dinucleotida cunoscuta si sub denumirea de Coenzima-1 sau CoE-1), diminuand metabolizarea unor medicamente si a unor steroizi fiziologici. Adminitrate repetat au actiune inductoare enzimatica, care este maxima dupa cateva zile de tratament. Consecutiv, isi cresc propria metabolizare si grabesc metabolizarea altor medicamente.

Principalele efecte nedorite sunt somnolenta si diminuarea performantelor, care se pot mentine cateva ore dupa trezire. Nelinistea si iritabilitatea survin relativ rar. La batrani sau in prezenta durerii, barbituricele pot provoca o stare confuzionala. Tratamentul repetat duce deseori la dereglarea modelului fiziologic de somn, ca urmare a desincronizarii perioadelor circadiene si a scurtarii fazelor de somn rapid; la intreruperea medicatiei survine un rebound al acestui tip de somn. Consecutiv pot sa apara insomnie,somn neodihnitor cu cosmaruri, tulburari psihice si de afect. Alte reactii adverse sunt de natura alergica: dermatite, rareori leziuni hepatice. Administrarea la bolnavii cu porfirie hepatica poate declansa o criza severa, mergand pana la paralizie si moarte – aceasta afectiune este o contraindicatie absoluta.

Toleranta se observa in special la barbituricele cu efect de lunga durata. Dependenta fizica este cu atat mai mare cu cat dozele au fost mai mari si tratamentul de lunga durata.

FENOBARBITAL

5-etil-5-fenil-2, 4,6-(1 H, 3H, 5H)-pirimidintrionă

Formula chimica: C12H12N2O3

Este un barbituric cu actiune lenta si prelungita. Efectul apare in circa o ora de la administrarea orala si se mentine 8 ore sau mai mult. Este folosit ca hipnotic pentru mentinerea somnului (100 mg la culcare) si ca sedativ (15-39 mg de 2-3 ori pe zi). Are proprietati anticonvulsivante selective, pentru care este utilizat in tratamentul epilepsiei, mai ales in marele rau; injectat i.m. sau i.v. este util in stari convulsive acute.

Fenobarbitalul creste metabolismul sarurilor biliare si are actiune coleretica, pentru care poate fi folosit in cazuri selectionate de colestaza. Deoarece mareste, prin inductie enzimatica, activitatea glucuroniltransferazei

hepatice si cantitatea de proteina, este indicat in tratamentul starilor de hiperbilirunemie neconjugata si al icterului nuclar.

AMOBARBITAL

5-etil-5-(3-metilbutil) -2,4,6- (1 H, 3H, 5H)- pirimidintrionă


Amobarbitalul este un barbituric cu durata de actiune relativ lunga, efectul se instraleaza in 30 minute si are actiune de 5-7 ore. Este indicat in insomniile prin deficit de mentinere a somnului in doze de 100-200 mg seara inainte de culcare. Poate provoca somnolenta la trezire.

BARBITAL

5,5-dietil-2, 4,6-(1 H,3H,5H)-pirimidintrionă


Barbitalul este un derivat barbituric, el este un hipnotic barbiturat care a fost folosit ca somnifer, dozele mari produc moartea, din cauza faptului că blochează procesele metabolice.

Barbitalul are efecte asemanatoare fenobarbitalului. Se utilizeaza mai putin deoarece provoaca somnolenta si sedare prelungita.

V. BENZODIAZEPINELE

Multe dintre persoanele de peste 40 de ani, cel mai adesea femeile, solicită tratament pentru stările de frică aproape permanentă (stări de anxietate) sau pentru insomnii. Reducerea acestor stări după administrarea de benzodiazepine îndeamnă la repetarea administrării, ceea ce duce, în timp, la crearea dependenţei.

Benzodiazepinele se numără printre medicamentele cele mai prescrise, pe plan mondial, pentru tratamentul stărilor de anxietate sau al tulburărilor de somn. Dintre benzodiazepine fac parte Diazepam, Clordiazepoxid (cu denumirea comercială de Napoton®), Medazepam (cu denumiri comerciale de Rudotel® sau Nobrium®), Bromazepam (cu denumiri comerciale de Calmepam® sau Lexotanil®), Alprazolam (cu denumirile comerciale de Xanax® sau Helex® sau Frontin®).

Tratamentul de anxietate sau al tulburărilor de somn trebuie urmat conform indicaţiilor medicului curant. Acesta recomandă un anumit tip de medicament, care, uneori, i se pare pacientului că nu este prea eficient.

Reducerea stării de anxietate sau dispariţia disconfortului cauzat de tulburările de somn, după administrarea de benzodiazepine, îndeamnă la repetarea administrării, ceea ce duce, în timp, la crearea dependenţei. Consumul repetat de benzodiazepine produce iniţial toleranţă, apoi dependenţă psihică moderată, iar la doze mari se poate instala dependenţa fizică, la fel ca şi în cazul consumului altor substanţe, cum ar fi alcoolul, morfina.

Toleranţa la benzodiazepine se caracterizează prin nevoia de a creşte doza administrată, pentru a se obţine acelaşi efect. Apariţia toleranţei este primul semn de instalare a dependenţei. Ulterior, apare necesitatea ca benzodiazepinele să fie administrate în doze mai mari decât cele recomandate iniţial şi pentru perioade mai lungi de timp. Acesta este un alt criteriu pe baza căruia se stabileşte instalarea dependenţei de benzodiazepine. Persoanele care ajung dependente de benzodiazepine se confruntă, din acest moment, cu dorinţa de a continua administrarea, iar încercările de a întrerupe administrarea eşuează.

În cazul persoanelor dependente de benzodiazepine, activităţile zilnice sunt reduse ca intensitate, dar benzodiazepinele sunt administrate cu multă conştiinciozitate. Sindromul de abstinenţă (de sevraj) la benzodiazepine apare

prin întreruperea bruscă a administrării acestora, după un tratament îndelungat. Atacurile de panică, starea de anxietate intensă, insomnia, coşmarurile, depresia, starea de agitaţie, tremurăturile, palpitaţiile, tulburările de vedere sunt simptomele caraceristice sindromului de abstinenţă.

Severitatea acestor simptome este crescută în cazul în care admnistrarea benzodiazepinelor a fost făcută continuu, timp de mai multe luni, cu doze mari sau în cazul administrării de benzodiazepine cu durată scurtă de acţiune.

Un prim pas pentru a scăpa de această dependenţă constă în reducerea dozei. Pentru o persoană care consumă benzodiazepine de mai mulţi ani se recomandă, la fiecare două săptămâni, reducerea dozei cu 1/10 din doza zilnică. Se va constata că, atunci când doza ajunge la 25% din doza zilnică, vor apărea îmbunătăţiri ale stării de sănătate, ale performanţelor fizice şi psihice.

Prevenirea dependenţei de benzodiazepine se realizează doar dacă sunt respectate recomandările medicului cu privire la administrarea acestor medicamente. Tratamentul cu benzodiazepine trebuie să fie intermitent, pe o perioadă de maximum 2-4 săptămâni.

DIAZEPAMUL

Prezentare farmaceutica: Comprimate continand diazepam 2 mg sau 10 mg (flac. cu 30 buc.); fiole a 2 ml solutie injectabila continand diazepam 10 mg (cutie cu 5 buc.).

Actiune terapeutica: Tranchilizant din grupa benzodiazepinelor; miorelaxant si anticonvulsivant, antispastic uterin, slab parasimpatolitic; efectul este rapid, de durata relativ scurta la inceputul tratamentului, dar durabila la prelungirea acestuia.

Indicatii: Stari de anxietate in nevroze, sindrom psihovegetativ, sindrom de menopauza, stari depresive cu agitatie, afectiuni diverse insotite de tensiune psihica si anxietate; insomnie prin anxietate, pavor nocturn si somnambulism; pentru sedare, in cadrul curei de dezintoxicare la alcoolici; spasme musculare in boli reumatice, traumatisme, fracturi, accidente cerebro-vasculare; tetanos, stare de rau epileptic; ca medicatie pre- si postoperatorie; in iminenta de avort sau nasterea prematura, pentru usurarea nasterii in caz de hipertonie uterina.

Mod de administrare: Oral, la adulti si copii mari 2 mg, 5 mg sau 10 mg de 1-2 ori/zi (dupa situatie); la batrani 2 mg de 1-2 ori/zi (se poate creste, cu prudenta); la copii mici cate 1-2 mg de 2 ori/zi (se poate creste, cu prudenta, pana la 0,5 mg/kg corp si zi). I.m. sau i.v. (lent, cu multa prudenta) la adulti si copii mari 2-20 mg (se poate repeta, dupa 3-4 ore), in tetanos 200-400 mg/zi; la copiii mici 0,1-0,25 mg o data (se repeta, la nevoie, dupa 15-30 minute).

Reactii adverse: Somnolenta, oboseala, ameteli, slabiciune musculara, uscaciunea gurii, constipatie, tulburari de vedere, hipotensiune, diminuarea libidoului, rareori ataxie, agiatie psihimotorie, foarte rar neutropenie, icter; dozele mari, administrate timp indelungat, pot provoca dependenta. Injectarea i.v. (mai ales cand se face repede) poate fi cauza de deprimare respiratorie marcata (sunt necesare mijloace pentru asistarea respiratiei). Injectia i.m. este dureroasa; uneori dureri de-a lungul venei injectate.

Contraindicatii: Stari comatoase, colaps, miastenie grava, alergie specifica; se evita la sugarii mai mici de o luna, prudenta in timpul sarcinii si alaptarii; prudenta la bolnavii cu glaucom, doze mici la cerebrovasculari, in insuficienta cardio-respiratorie, la batrani si la debilitati; injectarea nu este recomandabila in caz de insuficienta respiratorie decompensata si impune multa prudenta la bolnavii cu ateroscleroza cerebrala avansata si la cei cu insuficienta respiratorie cronica.

Nu se administreaza ca tratament ambulator la soferi si la cei cu alte profesiuni care impun concentrarea intensa si prelungita a functiilor psihice; se recomanda evitarea bauturilor alcoolice; prudenta la asocierea cu alte deprimante centrale si cu substante antidepresive; forma injectabila nu se amesteca cu alte medicamente si nu se adauga solutiilor perfuzabile i.v..

VI. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE

- LEVODOPA -

Structura chimica: C 9 H 11 NO 4 197.19 L-tirozina ,3-hidroxi-. (-) -3 - (3,4-dihidroxifenil) - L-alanină [59-92-7]

Descriere: Este precursorul metabolic al dopaminei si spre deosebire de aceasta poate fi administrat oral si traverseaza bariera hemato-encefalica. Este rapid preluata de neuronii dopaminergici si convertit la dopamina. Aceasta este utilizata pentru tratamentul tulburarilor parkinsoniene si se administreaza de obicei cu substante care inhiba conversia acestuia la dopamina in afara sistemului nervos central.

Farmacodinamie: Levodopa este utilizata pentru a inlocui dopamina pierduta in boala Parkinson(nivelurile dopaminergice din boala Parkinson sunt reduse cu 60 pana la 80%).

Deoarece dopamina in sine nu poate traversa bariera sange-creier unde precursorul sau poate. Cu toate acestea L-dopa este transformata in dopamina la periferie , precum si in SNC, astfel incat aceasta este administrata cu decarboxilaza dopaminergica, inhibitor periferic, cum ar fi carbidopa.

Reactii adverse si contraindicatii: Reactiile adverse sunt de natura digestiva, manifestate prin anorexie, discomfort epigastric, greata si voma. Poate da tulburari de somn mai ales la batrani. Tratamentul prelungit provoaca stari paranoide si halucinatii. Este contraindicat in afectiuni cardiovasculare grave, glaucom cu unghi inchis, la bolnavii cu psihoze severe.

VII. HIPNOTICE

Hipnoticele sunt folosite pentru tratamentul insomniilor. Acestea pot fi trecătoare cauzate de schimbarea rapidă a fusului orar,perioade de activitate/odihnă trecatoare,bolnavi sau bătrâni care dorm ziua și insomnia persistentă sau cronică.

Benzodiazepine Hipnotice

Benzodiazepinele au efect hipnotic și dau impresia unui somn profund și revigorant.Ele micșorează latența somnului,cresc timpul total de somn,măresc pragul de trezire și diminuează numărul de treziri.Oprirea tratamentului determină un fenomen de rebound.

Compușii benzodiazepinici se obsorb în general bine din intestin,dar viteza absorbției diferă de la o substanță la alta,se leagă in proporție mare de proteinele plasmatice.

Benzodiazepinele sunt metabolizate in ficat.

Unele formează metaboliti activ,care pot avea timpul de înjumătațire lung.

Câteva benzodiazepine(oxazepamul și lorazepamul) se metabolizează in metaboliți inactivi.

Timpul de înjumătățire plasmatică variază in funcție de substanță. Acesta poate fi:

Scurt 3-10 ore;

Medazepam Diazepam Nordazepam Oxazepam

Mediu 10-40 ore; Lung 30-90 ore.

Benzodiazepinele se folosesc pentru tratamentul insomniei,pentru combaterea pavorului nocturn(manifestare paroxistică de tip anxios manifestată prin trezire bruscă in timpul nopții,urmată de o stare de agitație puternică,spaimă și plâns) și a somnambulismului.

NITRAZEPAMUL

Are proprietăți hipnotice,este activ ca miorelaxant și are și efect antianxios moderat.Induce un somn asemănător celui fiziologic cu o durată de 6-8 ore.Administrat oral se absoarbe in proporție de 80% și realizează concentratie plasmatica maxima in 2 ore.Administrarea repetată poate mari durata efectului cu până la 20 de ore.S-au semnalat incidența crescută a cosmarurilor. Nu se asociază cu alcool,dozele recomandate sunt 5-10 mg seara la culcare mai putin la batrani care vor lua 2,5-5 mg.

VIII. ANESTEZICE GENERALE LICHIDE

- HALOTAN –

Structura chimica:

Forma de prezentare: lichid, volatil,incolor, neinflamabil, coeficient de partitie 2-3;

Indicatii: Este un anestezic cu potenta medie folosit pentru inducerea si mentinerea anesteziei. La doze uzuale, pentru care riscurile toxice sunt mici, analgezia este slaba de aceea se asociaza cu analgezice opioide. Relaxarea musculaturii este slaba de aceea in majoritatea cazurilor se asociaza cu un curarizant.

Revenirea din anestezie este relativ rapida, dar functiile mintale raman deprimate cateva ore. Trezirea este de regula placuta; uneori bolnavul poate prezenta varsaturi, cefalee si frison.

Dozare si mod de administrare:

Adulti: inducerea anesteziei: 2-4% halotan; mentinerea anesteziei: 0,5-2% halotan.

Copii: inductie: 1,5-2%, mentinere: 0,5-2%.

Atentionari si precautii speciale: Prudenta in interventii obstetricale, expunerea repetata in decurs de 3 luni, ciroza, hepatita virala sau alte afectiuni

hepatice pre-existente, leziuni intracraniene, hipertensiune arteriala, bradicardie, feocromocitom, miastenia gravis; asigurarea unei ventilatii adecvate a salilor; asocieri cu: curarizante, aminoglicozide, adrenalina, alte simpatomimetice, aminofilina, teofilina si antidepresive triciclice; sarcina, alaptare; soferi si activitati de precizie.

Contraindicatii: Hiperpirexie maligna sau la cei susceptibili de a dezvolta hiperpirexie maligna. Aparitia icterului si a pirexiei dupa expunerea la halotan este o contraindicatie pentru utilizarea lui ulterioara.

Reactii adverse: Bradicardie si/sau hipertensiune arteriala, frisoane, febra, greata si varsaturi, afectare hepatica.

IX. ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE (AINS)

Clasificare:

1. Derivati de acid salicilic: Acid acetilsalicilic

2. Derivati de acid acetic: Indometacin, Diclofenac

3. Derivati de acid propionic: Ibuprofen, Ketoprofen, Naproxen

4. Oxicami: Piroxicam, Fenoxicam

5. Derivati de pirazolona: Fenilbutazona

Absorbtia: AINS se absorb rapid si complet din tubul digestive.

Distributia:

se fixeaza de proteinele plasmatice (> 98%)

traverseaza placenta

trec in secretia lactata

Metabolizarea: hepatica

Eliminarea: urinara


1. Antiinflamatoare puternica;

2. Analgezica;

3. Antipiretica;

4. Antiagreganta plachetara (AAS)

Efecte adverse:

tulburari gastro-duodenale (epigastralgii, pirozis);

eruptii cutanate; bronhospasm;

renale: insuficienta renala, nefrita interstitiala;

retentie hidrosalina;

mielotoxicitate;

risc teratogen;

sindrom Reye (AAS).

Contraindicatii:

ulcer gastro-duodenal;

insuficienta hepato-renala;

sarcina/alaptare;

cu prudenta la copii < 15 (AAS);

Interactiuni medicamentoase (contraindicate):

AINS + antivitaminele K (Trombostop) → risc hemoragie;

AINS + sulfamide hipoglicemiante → risc hipoglicemie;


afectiuni reumatice articulare acute si cronice;

entorse/tendinite;

coxartroza;

afectiuni inflamatorii din ORL, stomatologie, ginecologie;

tromboze varicoase.

X. ANALGEZICE ANTIPIRETICE (AA)

Clasificare:

Derivati de acid salicilic: Acid acetilsalicilic (AAS), Diflunisal, Benorilat Derivati de pirazolona: Fenazona, Aminofenazona, Noraminofenazona

(Metamizol), Propifenazona Derivati de anilina: Fenacetina, Paracetamol Derivati de chinolina: Glafenina

Caracteristici commune (analgezice antipiretice):

Actiune farmacodinamica; Actiune analgezica; Actiune antipiretica; Actiune antiinflamatoare; Actiune antispastica.


AAS si Paracetamol

nevralgii, artralgii, mialgii, cefalee;

dureri postoperatorii moderate;

fracturi;

entorse;

colici;

febra.

Reguli de utilizare a A-A:

calea de administrare;

ritmul de administrare;

individualizarea terapie;

asocieri medicamentoase: PARACETAMOL + COFEINA → SARIDON

ACIDUL ACETIL SALICILIC

Farmacocinetica:

absorbtie gastrica buna;

traverseaza placenta.


antipiretic si analgezic moderat;

antiinflamator puternic;

antiagregant plachetar;

uricozuric.

Efecte adverse:

ulcerigen, microhemoragii gastrice;

bronhoconstrictie;

sindrom Reye (copii)

Contraindicatii:

ulcer gastro-duodenal;

astm bronsic;

diateza hemoragica.

PARACETAMOL

(metabolit activ al Fenacetinei)

Farmacocinetica:

metabolit inactiv citotoxic (doze mari) → necroza hepatica

Antidot: acetilcisteina

Actiune farmacodinamica: analgezic - antipiretic

Avantaje:

NU este ulcerigen, nici teratogen NU are risc alergizant analgezic de prima intentie la copii <15 si gravide

METAMIZOL (ALGOCALMIN)

Actiune:

cel mai puternic analgezic al clasei;

antipiretic;

antispastic.

Efecte adverse:

agranulocitoza;

soc anafilactic (i.v.);

eruptii cutanate.

Prezentare: comprimate, supozitor, fiole (i.v./i.m.).

XI. HIPNOTICE (SOMNIFERE)

Hipnoticele (somniferele) sunt substante deprimante ale SNC care induc, produc sau prelungesc somnul. Somnul provocat de hipnotice difera calitativ de cel fiziologic, prin cresterea duratei somnului lent si a numarului perioadelor de somn rapid.

Hipnoticele au efecte gradate, in functie de doza. Succesiunea efectelor este urmatoarea:

sedare (calmare psiho-motorie cu deprimarea performantelor),

somn hipnotic,

somn anestezic

coma.

Dozele mici au actiune sedativa:

la animale: micsoreaza activitatea spontana, apare tendinta de inchidere a ochilor in repaus;

la om: diminueaza activitatea motorie si mentala, micsoreaza reactivitatea la stimuli externi si favorizeaza aparitia somnului, atunci cand conditiile fiziologice si de mediu sunt favorabile.

Dozele mari provoaca somn profund in orice conditii. Efectul hipnotic se manifesta prin:

scaderea latentei somnului;

prelungirea timpului total de somn;

scaderea timpului de veghe si a numarului de treziri pe noapte.

Dupa durata somnului produs, hipnoticele se clasifica in:

hipnotice cu actiune de durata scurta sau medie (2-6 ore);

hipnotice cu actiune de lunga durata (> 8 ore).

Hipnoticele au o serie de efecte nedorite :

prelungirea diminuarii performantelor psihomotorii si dupa trezire,

stare de oboseala, ameteala, buimaceala (mai ales dupa doze mari).

In functie de structura chimica substantele hipnotice se clasifica in:

hipnotice barbiturice

hipnotice nebarbiturice.

Hipnoticele barbiturice

Proprietati farmacologice: Barbituricele nu au actiune analgezica, ci pot chiar creste reactia la stimuli durerosi. Barbituricele trec usor in sangele fetal. In proportie mica se regasesc si in laptele matern. Epurarea organismului de barbiturice depinde de structura acestora. Cele cu liposolubilitate buna se metabolizeaza hepatic predominant, sub actiunea unor enzime nespecifice, iar cele cu liposolubilitate redusa sunt indepartate atat prin metabolizare hepatica cat si neschimbate, direct prin eliminare renala.

Indicatii: Avand in vedere efectele lor farmacologice, barbituricele sunt indicate ca:

hipnotice, in insomnii si ca premedicatie in anestezii;

sedative, in stari de anxietate, agitatie sau ca medicatie adjuvanta in afectiunile in care se urmareste sedare (hipertensiune arteriala, tulburari digestive, hiperexcitabilitate, etc.), stari de agitatie psihomotorie indusa de medicamente excitante-stimulante psihomotorii, simpatomimetice, etc;

anticonvulsivante, antiepileptice sau in alte stari convulsive - intoxicatii cu excitante centrale, tetanus.

Principalele hipnotice barbiturice sunt:

Fenobarbitalul (gardenal, luminaL), care are actiune lenta si prelungita (efectul apare dupa cca o ora de la administrarea orala si se mentine 8 ore sau mai mult). Este folosit ca sedativ(15-30 mg de 2-3 ori /zi), ca hipnotic,

pentru mentinerea somnului (100 mg la culcare) si ca anticonvulsivant, in tratamentul epilepsiei.

Amobarbitalul (amital, dormital), ciclobarbitalul, secobarbitalul) sunt barbiturice cu actiune de dura medie sau scurta. Efectul se instaleaza in 15-30 minute si dureaza 2-7 ore (in functie de doza si de conditii).

Hipnotice nebarbiturice

Aceasta grupa cuprinde compusi cu structuri chimice variate si anume: benzodiazepine, derivati piperidindionici, chinazolone, ureide, carbonati, alcooli, aldehide, eteri ciclici.

Nitrazepamul, flurazepamul si flunitrazepamul sunt derivati de benzodiazepina inruditi cu tranchilizantele, din aceeasi clasa chimica. Au actiune sedativa si hipnotica rapida, de durata medie. Sunt preferate pentru ca produc un somn mai apropiat celui fiziologic, au toxicitate redusa si determina relativ rar dependenta. Provoaca de asemenea relaxare musculara.

Zolpidemul este caracterizat prin faptul ca provoaca instalarea rapida a somnului de durata si de calitate. Nu are efect tranchilizant, anticonvulsivant, miorelaxant. Are toleranta buna si risc de dependenta mic.

Zopiclona este o ciclopirolona, de asemenea recent folosita ca hipnotic. Are proprietati asematoare benzodiazepinelor, respectiv efect hipnotic, sedativ, tranchilizant, miorelaxant si anticonvulsivant. Nu produce inductie enzimatica.

Glutetimida -efectul se instaleaza rapid (20-30 minute) si dureaza 6-7 ore. Se foloseste ca sedativ si hipnotic. Are dezavantajul ca este inductor al enzimelor metabolizante.

Bromizovalul este ureida acidului bromizovalerianic si are actiune sedativa si hipnotica slaba, cu durata de 4-5 ore. Nu da efecte secundare.

Cloralhidratul, CCl3-CH(OH)2, este un alcool cu actiune hipnotica rapida (20-30 minute) si durata medie

(5-7 ore). Produce un somn linistit, foarte asemanator celui fiziologic. Are si efect anticonvulsivant.

Paraldehida este produsul de condensare a trei molecule de acetaldehida si are actiune sedativa si hipnotica, precum si efect anticonvulsivant.

XII. ANALGEZICE OPIOIDE

Sunt medicamente cu acţiune analgezică intensă însoţită adesea de calmarea anxietaţii, sedare şi euforie. Acţionează asupra sistemului nervos central, favorizând proceselele care controlează inhibitor durerea. La doze mari are acţiune depresivă si paralizantă a centrilor respiratori si ai tusei.

MORFINA

Fruct de Papaver somniferum (Mac), sursa naturală a opiului și implicit a morfinei

Termenul provine de la numele lui Morpheu, zeul visurilor în mitologia greacă. Este principalul agent activ din opiu, căruia îi determină principalele acţiuni farmacologice, asupra SNC şi tractului gastrointestinal.

Acţiunea analgezică este intensă.Analgezia se manifestă îndeosebi prin înlaturarea caracterului de suferinţă a senzaţiei dureroase, care devine suportabilă, creşterea pragului la durere este moderată.Durerea continuă să fie simţită de pacinet, dar implicaţiile emoţionale cu caracter de suferinţă(anxietate, panică) sunt atenuate.

Morfina şi celelalte opioide acţionează la nivelul mecanisemelor fiziologice centrale care controlează senzaţia de suferinţă dureroasă.Efectul este

maxim la circa 1 oră de la injectarea sub cutanat sau intra muscular şi se menţine 4-6 ore.În cazul administrării orale, efectul este maxim la 1-2 ore fără să se atingă valoarea obţinută prin injecţie şi durează 3-7 ore, 10 mg pentru injecţia intra musculară şi de 70 mg pentru calea orală.

Administrată obişnuit la omul normal, morfina poate provoca:

liniştire; o senzaţie de ameţeală şi usoară confuzie cu caracter plăcut sau

neplăcut.În caz de dureri şi anxietate, calmarea acestora este urmată de o stare de bine.Adiminstrarea repetată întăreşte efectul euforizant.Uneori pot surveni tulburări psihice.Dupa doze mari bolnavul adoarme, dar poate fi trezit cu uşurinţă.Efectul liniştitor şi euforizant, deşi uneori avantajos terapeutic, reprezintă unul din factorii care favorizează dezvoltarea dependenţei.

Indicații:

Dureri intense traumatice, acute sau cronice, la adulti. Intoxicație cu atropină. Utilizarea la copii este contraindicată.

Utilizarea morfinei ca antidiareic sau antitusiv este în prezent anacronică și chiar contraindicată. În situații cu totul excepționale se poate folosi morfina în tratamentul tusei severe fără expectorație , al diareei severe, sau ca adjuvant pentru anestezia generală.

Contraindicații:

Pancreatită acută

Insuficiență renală (acută sau cronică)

Insuficiență respiratorie

Astm bronșic

Traumatisme cerebrale

Efecte adverse:

Greață și vărsături

Constipație, diminuarea apetitului

Stop respirator prin paralizia centrului respirator la doze peste cele terapeutice

Toleranță la efectul analgetic și adicție (dependență) la repetarea dozelor.

Prurit

Morfina, ca şi celelalte analgezice euforizante este indicată pentru acţiunea analgezică însoţite de dureri intense care nu pot fi calmate prin medicaţia etiopatogenică,prin analgezice antiinflamatorii.

Durerile cronice, puternice ale cancerului,durerile traumatice şi cele postoperatorii, infarctul acut de miocard, colicile biliare şi ureterale constituie indicatiile principale.In cancer dozarea trebuie să fie progresivă,evitând utilizarea dozelor mari de la început,deoarece instalarea toleranţei poate priva bolnavul de singura modaliate de liniştire a suferinţei.În colici,este necesară asocierea unui antispastic.În edemul pulmonar acut morfina acţionează favorabil prin calmare,deprimarea respraţiei şi vasodilataţie periferică.

XIII. MEDICAMENTE ANTIEPILEPTICE

Antiepilepticele = anticonvulsivantele - sunt capabile sa opreasca convulsiile si sa scada frecventa de aparitie a convulsiilor, indiferent daca apar in epilepsie sau in alte conditii (convulsii febrile, meningitice, etc.).

Convulsiile apar pentru ca la un moment dat apare un focar ce descarca impulsuri cu frecventa mare . Aceasta descarcare are consecinte somatice in functie de localizarea focarului. O descarcare aparuta intr-o zona nervoasa, se intinde in SNC din aproape in aproape cuprinzand zonele invecinate, determinand o expresie somatica corespunzatoare zonei afectate.

Convulsiile sunt generalizate, pot duce la pierderea cunostintei. Cand generalizarea apare foarte repede, avem de-a face cu “marele rau epileptic”: pacientul isi pierde cunostinta, apare o contractie tonica a intregii musculaturi (muschii extensori, uneori muschii respiratori si cei ai corzilor vocale ). Aceste manifestari dureaza cateva secunde sau zeci de secunde, apoi apar miscarile spasmodice (1-2 minute), dupa care bolnavul cade intr-un somn profund, hipnotic.

Alteori pot aparea manifestari psihosomatice = “micul rau epileptic” - apare o stare de detasare si absenta din mediu; dureaza 10-20 secunde, dupa care bolnavul isi reia activitatea ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Pe durata unei zile, pot apare mai multe crize de acest fel.

Medicamentele antiepileptice intrerup criza si scad frecventa de aparitie a crizelor:

scad frecventa de descarcare a excitatiei. impiedica extinderea excitatiei in restul creierului.

Medicamentele antiepileptice nu actioneaza pe toate crizele epileptice.

In tratamentul cu antiepileptice de lunga durata,la oprire, foarte frecvent boala reapare. Un astfel de tratament este insotit de reactii adverse. Exista reactii adverse comune tuturor antiepilepticelor:

efecte sedative - nu toate antiepilepticele au efecte la fel de sedative; sedarea si efectele antiepileptice se produc prin mecanisme diferite, astfel

incat se dezvolta toleranta la efectul sedativ , fara a se dezvolta toleranta si la efectul antiepileptic.

afecteaza capacitatea de invatare si de memorare, aceste medicamente nu impiedica activitatea sociala, dar este necesar un efort crescut pentru adaptare.

sunt de obicei inductoare enzimatice si cresc metabolismul altor medicamente; frecvent creste si metabolizarea vitaminelor, astfel incat cei aflati sub tratament cu antiepileptice pot avea hipovitaminoze sau avitaminoze.

FENITOINA

Ca structura chimica este asemanatoare cu fenobarbitalul; nu este activa pe micul rau epileptic; este activa pe marele rau epileptic . Mecanism de actiune: blocheaza canalele de Na, avand efect antiepileptic (nu se mai depolarizeaza asa de usor membranele neuronale).

Da o serie de reactii adverse:

usoara sedare de mica intensitate. reactii adverse digestive: greturi, varsaturi, crampe abdominale. reactii adverse neurologice: tremor al extremitatilor, stari de confuzie,

nistagmus (tremor al globilor oculari la fixarea unui punct). relativ frecvent, da gingivita hipertrofica. reactii adverse hematologice si imunologice (anemii hemolitice

autoimune).

Alte medicamente antiepileptice:

carbamazepina fenobarbitalul primidona BENZODIAZEPINELE - Diazepamul - este eficace pentru oprirea

convulsiilor tonico-clonice si in starea de rau epileptic. Administrat injectabil este medicamentul de electie pentru oprirea crizei convulsive.

clonazepam etoxusimida

Din punct de vedere clinic se folosesc:

in marele rau epileptic si convulsiile tonico-clonice: Fenitoina, Carbamazepina si Acidul valproic.

in micul rau epileptic: Etosuximida in ambele: Acidul valproic

XIV. ANESTEZICE

- KETAMINA -

Generalitati: Ketamina este un anestezic general, sintetizat in 1963 pentru a inlocui fenciclidina, in scopul producerii tipului particular de anestezie denumita "anestezie disociativa". Ketamina se distribuie initial in creier, unde realizeaza concentratii de 3-5 ori mai mari decat cele plasmatice, dupa care se redistribuie in tesuturi mai putin vascularizate.

Abuzul de ketamina este raportat mai ales in SUA, unde se semnaleaza un numar important de spargeri la clinicile veterinare in scopul sustragerii ketaminei, medicament utilizat in aceasta tara ca anestezic in medicina veterinara. Aceste semnale alarmante au determinat autoritatile americane sa introduca ketamina, incepand cu 1999, pe lista substantelor supuse controlului.

Actiune toxica: Ketamina are efect deprimant SNC deosebit de cel al anestezicelor generale clasice. Anestezia produsa este denumita "anestezie disociativa", fiind caracterizata prin desprinderea de mediu, urmata de somn superficial si analgezie intensa.

Ketamina actioneaza mai ales la nivelul scoartei cerebrale si sistemului limbic ca antagonist al receptorilor NMDA, impiedicand activarea lor de catre acidul glutamic, neurotransmitator excitator din creier. Se presupune ca analgezia este mediata partial de receptorii μ (administrarea ketaminei pe cale parenterala non-spinala potenteaza efectele antinociceptive ale fentanilului prin receptorii μ), naloxonul avand capacitate (limitata) de a antagoniza efectul analgezic al ketaminei.

Actioneaza la nivelul receptorilor opioizi specifici (receptori ) de la nivelul SNC; ketamina scade functia talamusului care este un fel de "statie" pentru perceptia de la nivelul creierului ceea ce are ca rezultat senzatii nediferentiate. Ketamina reduce de asemenea functia hipotalamusului rezultatul fiind aparitia de reactii emotionale detasate de realitate.

Efectele apar intr-un interval de timp dependent de calea de administrare, astfel:

la administrarea intramusculara efectele apar in mai putin de 5 minute;

la administrarea orala, efectele apar la 15-20 de minute dupa administrare; la administrarea prin prizare efectele apar in 5-10 minute.

Dozele terapeutice de ketamina produc:

tahicardie; cresterea presiunii sanguine; cresterea consumului miocardic de oxigen.

Din aceste motive este contraindicata ca unic agent de anestezie la pacientii cu ischemie miocardica (fiind de obicei preferata ca agent de inhibare a pacientilor cu bronhospasm pentru ca relaxeaza musculatura bronhiilor). In ciuda limitelor de mai sus, ketamina se foloseste frecvent datorita modului simplu de administrare si duratei scurte de actiune.

Fiind un anestezic disociativ, la nivel cerebral are loc inducerea unei lipse de responsabilitate si se produce un efect care da senzatia unei experiente extracorporale.

Intoxicatia acuta: In intoxicatia acuta, ketamina afecteaza performantele cognitive si perceptia propriului corp, a timpului, lumii inconjuratoare si a realitatii.

Manifestarile intoxicatiei acute cu ketamina sunt:

anxietate; agitatie; modificari de perceptie; tulburari motorii si efecte analgezice (in asemenea conditii, consumatorul

risca sa se raneasca prin arsuri, caderi sau alte accidente).

In supradozari masive pot sa apara convulsii si uneori apnee.

Tratamentul intoxicatiei acute: Pentru reactiile adverse sau in cazul intoxicatiei acute cu ketamina se indica tratament simptomatic si de sustinere. Se administreaza anticonvulsivante daca apar convulsii. Stimularea cardiovasculara se trateaza cu blocanti adrenergici. Nu exista antidot specific. Masurile de crestere a eliminarii (diureza fortata, hemoperfuzie, hemodializa) nu au utilitate din cauza volumului mare de distributie si a liposolubilitatii ketaminei.

http://www.sfatulmedicului.ro/Ingrijirea-pielii/arsurile-solare_1384

http://www.sfatulmedicului.ro/Bolile-aortei-si-ale-arterelor/ischemia-arteriala-periferica_949

Intoxicatia cronica: In conditii de abuz, ketamina produce efecte progresiveasociate cu doza, de la o stare de visare la delir insotit de incapacitatea de miscare, analgezie intensa si amnezie. Starea indusa ("trip") este asemanatoare cu cea generata de LSD sau fenciclidina, dar dureaza doar 30 - 60 de minute. Ketamina duce la un sindrom clinic asemanator din punct de vedere neurofiziologic si comportamental cu psihoza schizofrenica.

Efectele descrise de consumatorii de ketamina sunt:

la inceput apare senzatia ca totul in jur incepe sa se roteasca, dar fara ca aceasta senzatie sa fie insotita de ameteala;

la un moment dat consumatorul va avea senzatia ca se afla in afara corpului.

Desi descrierile facute de diversi consumatori variaza destul de mult, majoritatea au relatat perceperea unor planuri alternative de existenta, revelatii privind trecutul si viitorul, moment in care comunicarea este foarte dificila, iar consumatorii nu sunt capabili sa vada sau sa auda persoanele prezente in aceeasi incapere.

Toleranta observata prin experimente pe animale apare rapid si implica cresterea dozei.

XV. ANESTEZICE LOCALE

Anestezicele locale sunt substante care introduse in formatiunile nervoase,in concentratie potrivita,provoaca pierderea reversibila a sensibilitatii dureroase dintr-o zona delimitata.

Durata anesteziei locale depinde de capacitatea moleculelor de a se lega de proteinele plasmatice,de doza si de circulatia locala.

Concentratiile sanguine mari de anestezice locale deprima miocardul si scad debitul cardiac.

Reactiile alergice survin relativ rar,fiind mai frecvente pentru compusii cu structura esterica si se manifesta prin prurit,eruptii eczematoase,dispnee,etc.

LIDOCAINA

Efectul anestezic local se instaleaza rapid si este de durata medie.Doza maxima este de 4mg/kgc dar poate creste pana la 7mg/kgc

Lidocaina introdusa iv sau im are proprietati antiaritmice, fiind utilizata pentru profilaxia aritmiilor ventriculare periculoase. Metabolizarea se face in ficat.

Efecte nedorite: somnolenta si ameteli;reactiile alergice sunt rare si au fost observate cazuri de hipertermie maligna.

Supradozarea sau injectarea iv rapida provoaca la inceput convulsii, hipertensiune si tahicardie urmata de coma cu bradicardie, hipotensiune si deprimare respiratorie.

Asocierea cu digitalice poate provoca bradicardie severa si tulburari de conducere.

PROCAINA

Durata efectului este scurta si se mentine 45-60 min pentru infiltratii,20-45 de min pentru anestezie tronculara si 30-60 min pentru rahianestezie.Asocierea cu adrenalina prelungeste efectul local.

Doza maxima recomandata de FR X este de 200mg pentru o data si 600mg pentru 24 de ore.

In afara actiunii anestezice locale au fost descrise procainei efecte sistemice multiple: analgezie, deprimarea miocardului si proprietati antiaritmice. Procaina se absoarbe repede de la locul injectarii iar in organism este hidrolizata de colinesteraza plasmatica. Procaina este un anestezic local avantajos pentru infiltratii si bloc nervos .

Prezinta interactiuni cu alte medicamente, micsoreaza eficacitatea sulfamidelor antibacteriene.

Injectarea iv este contraindicata celor care au primit in prealabil in opiod.

XVI. BARBITURICE

ALCALOIZI NATURALI AI OPIULUI

Barbituricele - sunt o clasa de medicamente derivate din acidul barbituric,sunt sedative hipnotice care deprima activitatile SNC(au fost primii agenti farmacologici cu aceasta actiune).

Actiuni ale barbituricelor:

hipnotica(provoaca un somn profund) sedativa(acest efect se produce la doze mici) anticonvulsivanta anestezica(prin administrare iv.produc anestezie rapida)

ACID BARBITURIC

Formula Moleculara

C4H4N2O3

Alcaloizii naturali ai opiului sunt: MORFINA, CODEINA,TEBAINA.

Farmacocinetica:

Absorbtia: este buna de la toate locurile de administrare;

Distributia: rapida, traverseaza placenta;

Metabolizarea: hepatica;

Eliminarea: urinara, gastrica, salivara, secretia lactate

CODEINA

Codeina, numită și metilmorfină, este un alcaloid natural din opiu. Concentrația sa în extractul de opiu (meconat) variază între 0,7% și 2,5%.

Formula moleculara: C18H21NO3

XVII. DERIVATI DE ACID SALICILIC

Acidul salicilic ( acid 2-hidroxi-benzoic, C6H4(OH)(COOH) ) este un acid organic cristalizat, fără miros, cu gust caracteristic dulceag, apoi acru.

Este întrebuinţat în medicină (ca şi keratolitic - are proprietatea de a dizolva cheratina) la producerea aspirinei, în industria coloranților și în cea alimentară.

Structură chimică:

C7H6O3 ↔ C6H4(OH)(COOH)

Masă moleculară = 138,1

În această grupă sunt cuprinşi o serie de derivaţi ai acidului salicilic (care nu poate fi folosit ca atare, pe cale generală, din cauza acţiunii iritante), care în doze mici au efect antipiretic şi analgezic, iar în doze mari au efect antiinflamator.

Aceşti derivaţi de acid salicilic sunt:

Acid acetilsalicilic;

Salicilat de sodiu;

Salicilat de metil;

Diflunisan;

Benorilat;

Salicilamidă;

Acetilsalicilatul de lizină.

Acidul acetilsalicilic (Aspirina)

Acidul acetilsalicilic (acid 2-acetoxibenzoic) este esterul acidului acetic cu acidul salicilic, incolor sau pulbere cristalină albă, fără miros sau cu miros slab de acid acetic şi cu gust acru.

Este întrebuinţat în medicină ca analgezic, antipiretic şi antiinflamator de intensitate moderată, dar şi ca antiagregant plachetar.


C9H8O4↔ C6H4(OOCCH3)CO2H


Salicilatul de metil

Salicilatul de metil (2- hidroxibenzoat de metil) este un lichid incolor sau alb gălbui, cu miros caracteristic aromatic, persistent, cu gust dulceag şi arzător.

Este întrebuinţat în medicină ca antiinflamator local, în afecţiuni reumatice cronice, mialgii şi ca revulsiv.


C8H8O3

Masa moleculară = 152,1

Salicilamida

Salicilamida (2- hidroxibenyamidă) se prezintă sub formă de cristale aciculare, incolore sau pulbere cristalină aproape albă, fără miros, cu gust slab amar.

În medicină este puţin eficace ca analgezic, antipiretic şi antiinflamator şi intră în compoziţia unor preparate antinevralgice.


C7H7NO2


Salicilatul de sodiu

Salicilatul de sodiu (2- hidroxibenzoat de sodiu) se prezintă sub formă de pulbere cristalină sau lamele mici albe, fără miros, cu gust dulceag sărat. La lumină se colorează.

În medicină are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsalicilic, dar este mai slab analgezic. Utilizarea este limitată, singura indicaţie fiind reumatismul poliarticular.


C7H5NaO3


XVIII. DERIVATI DE MORFINAN

BUTORPHANOLUM este un analgezic opioid de tip morfinanic. Din punct de vedere structural este asemanator dextromorfanului, avand proprietati asemanatoare pentazocinei.

Indicatii:

analgezie postoperatorie, pentru combaterea durerilor in afectiunile maligne si dureri posttraumatice,

premedicatie pentru anestezia generala, cea mai frecventa utilizare in terapie este in migrene, modul de utilizare

fiind spray-ul nazal.

Comparativ cu morfina efectul butorfanolului apare la doze mult mai mici. Durata analgeziei este de 3-4 ore. Efectul analgezic se instaleaza in 30 de min. de la injectarea intramusculara si foarte rapid dupa cea intravenoasa.

Contraindicatii: abdomen acut, hipersensibilitate la butorfanol.

Reactii adverse:

rareori sedare, greata, transpiratii, vertij, senzatie de plutire, letargie, confuzie, mai rar constipatie.

butorfanolul trece bariera placentara si se excreta in laptele matern.

Deoarece in dozele terapeutice butorfanolul produce disforie, potentialul abuziv este mai scazut comparativ cu alti opioizi.

NALFUBINA este un analgezic opioid, avand caracteristicile unui agonist-antagonist (receptorii µ si k). Este inrudit chimic cu naloxonul (cel mai frecvent utilizat antagonist) si cu oximorfona.

Potenta sa analgezica este echivalenta cu cea a morfinei, efectele instalandu-se la aproximativ 2-3 minute de la administrarea intravenoasa si la mai putin de 15 minute de la administrarea subcutana sau intramusculara. Timpul de injumatatire plasmatic este in jur de 5 ore iar durata analgeziei induse este cuprinsa intre 3 si 6 ore. Activitatea antagonista a nalbufinului este un sfert din cea a nalorfinului si de 10 ori potenta pentazocinei.

Indicatii pentru administrarea nalbufinului:

dureri moderate pana la severe; in cadrul anesteziei in vederea analgeziei pre si post operatorii.

Cu toate ca nalbufinul prezinta activitate de tip antagonist, in cazul subiectilor ce nu prezinta dependenta fata de opioide, acesta nu va antagoniza efectul analgezic al unui alt opioid (administrat anterior, concomitent sau imediat dupa administrarea nalbufinului).

Printre efectele adverse ale administrarii nalbufinului se numara:

sedarea (apare in 36% din cazuri); transpiratii; greata, varsaturi; vertij; senzatie de uscaciune a gurii; cefalee.

Printre efectele adverse mai rar intalnite sunt: hipo si hipertensiune, deprimare respiratorie, edem pulmonar, deprimare SNC, prurit, urticarie.

Nalbufina poate fi administrata:

intravenos; intramuscular; subcutanat.

Doza obisnuita este de 10 mg pentru un adult de 70 kg. Doza unica maxima este de 20 mg, iar doza maxima/24 ore este de 160 mg.

Derivati de morfinan

Consumul cronic de derivati de morfinan determina:

1. Dependenta psihica - de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog.

Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog.

Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving"(dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.

2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.

3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog.

In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.

4. Sindrom de abstinenta – este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze mari.

Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de "sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.

XIX. ALCALOIZII DIN OPIU

Alcaloizii sunt sustanţe de origine vegetală, heterociclice cu azot, reacţie alcalină şi acţiune farmacodinamică pronunţată, în general sunt toxici. Au un gust amar, prezentând un numar de reacţii comune faţă de anumiţi reactivi chimici.

Opiul este latexul concretizat din mac ( Papaver somniferum).Opiul oficinal folosit ca medicament se prepară prin uscarea,pulverizarea si titrarea opiului brut.Opiul conţine circa 20 de alcaloizi dintre care morfina(10%) şi codeina(0,5%) sunt cei mai importanţi.Noscapina(6%) şi papaverină(1%) cu structură izochinolinică sunt lipsiţi de activitate analgezică şi nu produc dependenţă.

Alcaloizii se găsesc în vacuolele plantelor, sub forma de săruri cu diferiţi acizi (acid benzoic,citric, meconic,tartric. etc), sau în combinaţii tanice,însă se mai pot găsi şi sub formă de baze cuaternare sau terţiare.Acizii organici care formează cel mai frecvent săruri cu alcaloizii sunt:

Acid aconitic (acid achilic)

Formula chimică:C6H6O6

Masa moleculară:174.108g/mol

Punct de topire:287 °C

Acid Veratric

Formula chimică:(CH3O)2C6H3CO2H

Masa moleculară:182.17

Principalii alcaloizi din opiu

MORFINA

Formula moleculară brută:C17H19NO3

Masa moleculară: 285,338

Metabolist: Hepatic

Timp de înjumătăţire:2-3 ore

Căi de administrare:per os, subcutanat, intramuscular, intravevos

Doza:0,1 g (parenteral); 0,5 g (per os)

Morfina este un agonist opioid complet, a cărui acțiune se localizează la nivel central.Acţiunea analgezică este intensă.Analgezia se manifestă îndeosebi prin înlăturarea caracterului de suferinţă a senzaţiei dureroase, care devine suportabilă, creşterea pragului de durere este moderată.

Căi de administrare: Morfina se administrează de obicei parenteral, sub formă de clorhidrat de morfină.

Indicații:

Dureri intense neoplazice sau traumatice, acute sau cronice, la adulți. Intoxicație cu atropină (de elecție) Utilizarea la copii este contraindicată.

Contraindicații:

Abdomen acut

Pancreatită acută

Insuficiență renală (acută sau cronică)

Insuficiență respiratorie

Astm bronșic

Traumatisme cerebrale

Efecte adverse:

Greață și vărsături Constipație, diminuarea apetitului

Stop respirator prin paralizia centrului respirator la doze peste cele terapeutice

Toleranță la efectul analgetic și adicție (dependență) la repetarea dozelor.

Prurit

CODEINA

Formula moleculară brută:C18H21NO3

Masa moleculară:299,4

Metabolism:Hepatic

Timp de înjumătăţire:3-4 ore.

Căi de administrare:per os, subcutanat, intramuscular, intravevos

Doza minimă letală:0,4 g (parenteral); 2 g (per os)

Codeina este metabolizată în ficat la 6-glucuronid-codeină prin conjugare cu acid glucuronic în proporție de 80%. Restul trece în norcodeină (2%), morfină (0,5%), 2-glucuronid-morfină (2%), 6-glucuronid-morfină (0.8%) și normorfină (2.5%).

Căi de administrare: cel mai frecvent se administrează oral, sub formă de săruri de codeină: sulfat sau fosfat.Este inclusă în multe combinații alături de paracetamol, aspirină și alte antiinflamatoare nonsteroidiene, deoarece în aceste asocieri componentele își potențează reciproc efectul analgezic.

Indicații:

Tuse fără expectorație. În prezent codeina se folosește doar la cazurile rebele și foarte grave;

Diaree; Dureri moderate sau severe.

Contraindicații:

Sensibilitate la codeină sau la alte opiacee Insuficiență respiratorie

Insuficiență hepatică, renală, cardiacă

Nu se admnistrează la sportivi, deoarece pozitivează testele de dopaj

Femei care alăptează

La gravide se impune prudență, este mai bine să fie evitată

La copii sub 5 ani poate produce convulsii.

Efecte adverse:

Sedare

Greață, vărsături

Constipație

La doze mari sau la copii există riscul de deprimare respiratorie, până la stop respirator.

Rezistență (diminuarea efectelor odată cu administrarea de doze din ce în ce mai mari pe timp îndelungat). Dependența este posibilă, însă riscul este mult mai mic decât la morfină.

Interacțiuni:

efectul deprimant al codeinei este potențat de fenotiazine, antidepresive triciclice, sedative hipnotice, alcool.

Codeina potențează analgezicele, efectele codeinei sunt scăzute de caolin (scade absorbția)

modifică testele de laborator: crește concentrațiile serice ale LDH, amilazei, lipazei, TGO, TGP.

XX. INDOL

Indolul este un compus chimic obținut prin distilarea indigoului și a gudroanelor cărbunilor de pământ, care se folosește în industria cosmetică, in industria farmaceutica, în chimie, ca reactiv etc.

Este un produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, care, împreună cu scatolul, dă fecalelor mirosul specific.

Structura chimica:

Benzopirolul sau indolul este un compus organic heterociclic, fiind format din 2 nuclee: unul aromatic condensat cu un nucleu pirolic. Se găseste în fractia de gudroane distilată la temperaturi de 220-2600C.

De asemenea, a mai fost identificat în uleiurile volatile extrase din florile de portocal sau iasomie. Denumirea sa esta dată de combinatia dintre indigo și oleum, datorită faptului că a fost izolat prin tratarea indigoului cu amestec oleum (SO3 și H2SO4).

Proprietati chimice: inelul pirolic are o reactivitate mult mai mare fata de nucleul benzenic, acest fapt datorandu-se electronilor neparticipanti de Azot, electroni neparticipanti care sunt delocalizati.

Oxidarea indolului: Indolul este relativ usor oxidat în natură, oxidanti simpli de tipul N-bromosuccinimida oxidează selectiv indolul la oxindol.

Oxindolul reacţionează în 2 forme tautomere 4 (forma indolică) şi 5 (forma lactamică).

Actiune:

modularea metabolismului estrogenilor si efectului lor la nivelul aparatului genital feminin si masculine;

sustinerea diviziunii celulare normale.

Recomandat in:

cancer de san, ovare, uter, col uterin, prostata, colon, creier, oase, plamani, leucemie

afectiuni cu dominanta hormonala estrogenica (endometrioza, fibrom uterin, displazie mamara, cervicala, fibroadenoame mamare, menstre neregulate si sangerari excesive)

tratamentul cu modulatori selectivi de receptori estrogenici boli autoimune (boala Graves, sclerodermie, lupus sistemic eritematos) papilomatoze respiratorii si genitale

XXI. DERIVATI DE BENZODIAZEPINE

Generalitati: Benzodiazepinele actioneaza asupra unor receptori specifici din creier, situati la nivelul neuronilor, mai ales in scoarta cerebrala, sistemul limbic si cerebel.

Benzodiazepinele reprezinta o familie de substante chimice care poseda, in grade diferite, proprietati anxiolitice, sedative, miorelaxante, anticonvulsivante si hipnotice.

Structura: Benzodiazepinele de interes terapeutic cuprind un nucleu benzenic condensat cu un heterociclu cu 7 atomi, dintre care 2 atomi de N in pozitiile 1 si 4 (1 si 5 sau 2 si 3 pentru un numar mic de compusi).

Farmacocinetica: Benzodiazepinele difuzează bine în creier, trec bariera placentară şi în lapte. Concentraţia în lichidul cefalorahidian (LCR) este aproximativ egală cu cea a medicamentului care circula liber prin plasma. Redistribuirea de la creier la alte ţesuturi este importantă pentru terminarea efectului.

Reacţii adverse:

1. Sedarea este efectul cel mai frecvent;

2. Performanţele psihomotorii sunt micşorate, fenomenul evident la doze mari;

3. Tulburările de memorie ;

4. Benzodiazepinele pot determina efecte paradoxale.

Alte efecte adverse relativ comune ale benzodiazepinelor sunt reprezentate de slăbiciune, cefalee, tulburări de vedere, vertij, greţuri şi vărsături, jenă epigastrică şi diaree. Mai pot surveni modificări de greutate datorate creşterii apetitului, diminuarea libidoului, tulburări menstruale. Uneori pot apărea dureri articulare.

Diazepam

7-cloro-1-metil-5-fenil-1,3-dihidro-2H-1,4-benzodiazepin-2-onã (C16H13ClN2O )

Masa moleculara = 284,7

Forme farmaceutice: Diazepam, Valium, Seduxen

Farmacocinetica: Diazepamul este foarte liposolubil. Se absoarbe digestiv repede şi aproape complet, realizând nivel plasmatic maxim la o oră de la administrarea orală. Se leagă în proporţie de 98,7% de proteinele plasmatice. Se distribuie repede la creier, apoi se redistribuie la alte ţesuturi. Este practic metabolizat în totalitate în ficat, prin intervenţia sistemului oxidazic cu funcţie complexă, se transformă în N-desmetildiazepam sau nordazepam (pp. Metabolit), apoi în oxazepam, ambii activi biologic. Timpul de înjumătăţire prin distribuire este de 2,5 ore, prin epurare 43 de ore, iar pentru metaboliţi ajunge la 90 de ore. Metabolizarea mai înceată la bătrâni, nou-născuţi, insuficienţa hepatică. Alcoolul creşte absorbţia şi întârzie metabolizarea.

Acţiune terapeutică:

1. Tranchilizant: Pentru a combate anxietatea în nevroze şi psihoze, sau anxietatea care însoţeşte tulburările funcţionale sau anumite boli organice medicale şi chirurgicale. Rezultate bune se obţin în anxietatea cu insomnie, unde linişteşte bolnavul, favorizând în acelaşi timp somnul. Este indicat în pavor nocturn şi somnambulism. Efecte bune în cura de dezintoxicare a alcoolicilor.

2. Efect miorelaxant: În contracturi musculare şi stări spastice, spasme musculare în boli reumatice, traumatism, fracturi.

3. Efect anticonvulsivant: Util în stări convulsive, tetanos, stare de rău epileptic, iminenţă de avort, naştere prematură.

4. Folosit în chirurgie pentru pregatire preanestezică şi îngrijire postoperatorie.

Reacţii adverse:

Somnolenţă, oboseală, ameţeli, slăbiciune musculară, uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de vedere, hipotensiune

Doze mari administrate timp îndelungat pot provoca dependenţă

Injectarea i.v. => deprimare respiratorie marcată

Contraindicaţii:

stări comatoase, colaps, miastenie, insuficienţă cardio-respiratorie, la bătrâni, cerebro-vasculari

in primul trimestru de sarcină (risc de malformaţie), la sugari mai mici de o lună

injectarea trebuie evitată în insuficienţa respiratorie, prudentă în ateroscleroza cerebrală

nu se administrează la şoferi, alte profesiuni care impun concentrare intensă

nu se asociază cu alcool, alte deprimante centrale

Alprazolam

8-cloro-1-metil-6-fenil-1,2,4-trihidro-4H-4,3-benzodiazepin-1,4-onã (C17H12ClN4)

Masa moleculara = 308,7

Forme farmaceutice: Alprazolam, Helex, Xanax, Frontin, Alprox.

Farmacocinetica: După administrare orală nivelul maxim de concentraţie plasmatică este atins la 1-2 ore de la administrare. Timpul de înjumătăţire este de 12-15 ore. Alprazolamul este în mare parte oxidat. Metaboliţii principali au timpul de înjumătăţire de acelaşi ordin cu alprazolamul.

Acţiune terapeutică: Anxiolitic, sedativ, antidepresiv, antipanică. Efectul anxiolitic este realizat prin legarea de receptori benzodiazepinici, iar cel antidepresiv prin normalizarea activităţii beta-adreno-receptorilor.

Mod de administrare: doza optimă de alprazolam trebuie individualizată în funcţie de severitatea simptomelor şi de răspunsul fiecărui pacient

Întreruperea tratamentului: doza trebuie redusă în mod gradat. Se recomandă ca doza să nu fie scăzută cu mai mult de 0,5 mg la fiecare 3 zile.

Indicaţii:

stări anxioase (nevroza anxioasă)

depresie anxioasă

depresie nevrotică sau reactivă

stări de anxietate, depresie anxioasă sau depresie

stări de panică

Contraindicaţii:

hipersensibilitate la benzodiazepine;

glaucom cu unghi închis;

miastenia gravis;

depresie bipolară, depresie cu manifestări psihotice, forme severe de depresie, depresie cu ideaţie suicidală;

la persoanele ce pot face uşor dependenţă: alcoolici, dependenţi de droguri;

copii mai mici de 18 ani;

sarcina şi alăptarea – ca şi alte benzodiazepine, alprazolamul determină risc crescut de anomalii congenitale;

nu se asociază cu alte deprimante SNC, antihistaminice, anticonvulsivante, alcool;

conducătorii auto sau alte profesii ce necesită coordonare psihomotorie crescută.

Reacţii adverse:

în general la începutul tratamentului; cele mai frecvente: somnambulie şi ameţeală. Mai puţin frecvente: tulburări de vedere, cefalee, depresie, insomnie, tremor, modificări de greutate, tulburări de memorie, tulburări de coordonare, diferite simptome gastro-intestinale şi manifestări vegetative;

alte reacţii comune benzodiazepinelor: oboseală, slăbiciune musculară, modificări de libido, neregularităţi ale ciclului menstrual, incontinenta, retenţie de urină, afectarea funcţiei hepatice;

comportamentul paradoxal: iritabilitate, agresivitate, furie, agitaţie, ostilitate;

dependenţă psihică şi fizică;

sindrom de abstinenţă după scăderea rapidă sau întreruperea bruscă a tratamentului: de la euforie uşoară, insomnie, la crampe musculare, abdominale, vărsături, transpiraţie, tremor, convulsii. Simptomele pot apărea şi la întreruperea bruscă a dozelor terapeutice.

Farmacodependenta este o stare psihică şi/sau caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii, incluzând nevoia de a lua substanţa continuu sau periodic pentru a resimţi efecte psihice sau a evita suferinţele privaţiunii.

Farmacodependenţa psihică este o stare ce constă în modificări de comportament şi o stare mentală particulară, cu necesitate psihică imperioasă de administrare continuuă sau periodică a substanţei, procurată prin orice mijloc, pentru a obţine o senzaţie de bine (euforie) sau pentru a înlătura disconfortul psihic, în pofida faptului că indivizii respectivi ştiu că le dăunează sănătăţii, situaţiei familiale şi sociale, şi se expun la riscuri pentru procurare.

Farmacodependenţă fizică: este o stare patologică, cauzată de administrarea repetată a unei substanţe, stare ce se evidenţiază numai la întreruperea administrării sau la reducerea importanţa a dozelor. Evidenţierea se face prin apariţia sindromului de abstinenţa manifestată prin simptome caracteristice psihice, vegetative şi somatice, opuse acţiunilor farmacodinamice ale substanţei. Farmacodependenţă fizică reclamă necesitatea continuării

administrării substanţei, pentru a evita tulburările şi simptomele neplăcute şi uneori grave ale sindromului de abstinenţă.

Portofoliu Chimie Final

Documents

Transcript of Portofoliu Chimie Final