Politica socială si ocuparea forței de muncă in U.E

Raicea Mihaela ElenaSprîncu AnamariaScaunașu Marius

Cuprins:1.Politica socială a Uniunii Europene

1.1 Baza legală 1.2 Actori institutionali ai politicii U.E 1.3 Priorităţi ale politicii sociale 1.4 Direcţii de acţiune ale politicii sociale 1.5 Strategii, instrumente şi metode de implementare a politicii sociale 1.6 Dialogul social2.Ocuparea forței de muncă in U.E 2.1 Momente cheie în domeniul politicii de ocupare a forţei de muncă 2.2 Noua Agendă Socială3.Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă4.Statistici privind ocuparea forței de muncă

1.Politica socială a Uniunii Europene

Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ceafectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială. Permanenta preocupare a comunităţii europene pentru aspectele de politică socială - începută cu Tratatul de Roma (1957)-a dus, în timp, la crearea unui „model social european”.

1.1 Momente cheie• Politica socială a comunităţii europene a debutat odată cu tratatul de

constituire a acesteia, în 1957. Astfel, Tratatul de la Roma pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune.

• Pasul următor a fost constituit de adoptarea Actului Unic European, în 1986;

• Anul 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială

• În 1991 a fost adoptat Protocolul Social, ce a fost anexat Tratatului de la Maastricht şi care stabileşte obiectivele politicii sociale;

• Cartea Verde, lansată în 1993, deschide procesul de discuţie asupra viitorului politicilor sociale ;

• 1994, de Cartea Albă – ce stabileşte priorităţile politicii sociale până în anul 2000.

• Anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona, prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene

1.2 Baza legală

Baza legală a politicii sociale a fost stabilită prin Tratatul de la Roma (1957), întărită prin Actul Unic European (1986/1987) şi consolidată prin Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de la Amsterdam (Tratatul Uniunii Europene 1997).

Tratatul de la Roma reflectă momentul de început al politicii sociale prin câteva articole referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi a libertăţii de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune..

1.3 Actori institutionali ai politicii U.E

• Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicilor sociale, prin Direcţia Generală(DG) Probleme Sociale şi Ocupare a Forţei de Muncă.

• Parlamentul European este implicat în procesul decizional prin Comitetul pentru Ocupare şi probleme sociale.

• Consiliul UE este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel european şi se reuneşte de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor sociale

• Comitetul Economic şi Social (CES) are rol consultativ în procesul de decizie şi emite opinii, la solicitarea Comisiei Europene

• Comitetul de Ocupare are rol consultativ şi este activ implicat în dezvoltarea Strategiei europene de angajare a forţei de muncă.

1.3 Priorităţi ale politicii sociale

Priorităţile politicii sociale reflectă orientarea spre calitate şi sunt reprezentate de:• gradul ridicat de ocupare al forţei de muncă • calitatea muncii;• calitatea politicii sociale propriu-zise • calitatea relaţiilor industriale.

Aceste priorităţi reflectă nevoile cu care se confruntă la ora actuală societatea europeană şi se constituie ca puncte de referinţă ale noii politici sociale, fiind secondate de instrumente şi direcţii de acţiune special adoptate în vederea realizării lor.

1.4 Direcţii de acţiune ale politicii sociale

Astfel, dat fiind că primele două priorităţi - gradul ridicat de ocupare al forţei de muncă şi calitatea muncii - ţin de dinamica pieţei muncii şi de sfera profesională, ele sunt tratate împreună şi dispun de direcţii comune de acţiune ce au în vedere:• crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune ;• anticiparea şi managementul schimbării;• exploatarea oportunităţilor oferite de o societate bazată pe cunoaştere; • promovarea mobilităţii forţei de muncă.

Direcţiile de acţiune adoptate pentru adresarea acestei nevoi sunt:• modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale;• promovarea incluziunii sociale ;• promovarea egalităţii de gen;• întărirea drepturilor fundamentale şi combaterea discriminării.

1.5 Strategii, instrumente şi metode de implementare a politicii sociale

“Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă” a fost adoptată odată cu introducerea, în Tratatul de la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea forţei. Strategia are drept scop combaterea şomajului la nivelul UE şi a fost concepută ca instrument principal de trasare şi coordonare a priorităţilor comunitare în această direcţie.

În funcţie de priorităţile identificate, strategia este structurată pe patru piloni, fiecare reprezentând un domeniu de acţiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a forţei de muncă la nivel comunitar:1)angajabilitatea 2) antreprenoriatul 3) adaptabilitatea4) asigurarea de şanse egale

Modul de funcţionare a strategiei este structurat pe mai multe etape, după cum urmează:1)stabilirea unor „Direcţii în ocuparea forţei de muncă;2) elaborarea unor „Planuri naţionale de acţiune;3) elaborarea unui „Raport comun asupra ocuparii”;4) trasarea de recomandări specifice pentru fiecare SM.

Temele identificate pentru reforma Strategiei de ocupare a forţei de muncă sunt: a) stabilirea de obiective clare b) simplificarea direcţiilor de ocupare c) întărirea rolului parteneriatului social în aplicarea strategiei d) creşterea coerenţei şi complementarităţii cu alte procese comunitare

1.6 Dialogul social Dialogul social – iniţiat în 1985, reprezintă o procedură de consultare la nivel comunitar, în care sunt implicaţi diverşi parteneri sociali, pe de o parte, şi Comisia Europeană, pe de altă parte.

În timp, dialogul social s-a dovedit a fi o procedură eficientă de găsire a soluţiilor comune în dezvoltarea politicilor sociale, având ca rezultat un număr de opinii comune şi de acorduri colective (4) între partenerii sociali şi Comisia Europeană

Acordurile realizate până în prezent se referă la:• concediul parental (1996) • munca cu jumătate de normă (1997)• contractele pe termen limitat (1999) • organizarea timpului de lucru al personalului de pe mare (1999

2.Ocuparea forței de muncă in U.E

Politica de ocupare a U.E. este parte integrantă din ansamblul de politici complementare care au evoluat continuu odată cu modelele de dezvoltare socioeconomică.

Tratatul de la Roma din anul 1957 avea poate primele prevederi privind libertatea de mişcare a muncitorilor, egalitatea privind plata drepturilor salariale, iar dintre instrumentele create, Fondul European Social este primul care îşi propune să ofere sprijin pentru realizarea politicii sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

2.1 Momente cheie în domeniul politicii de ocupare a forţei de muncă

• Fondul Social European între 1957-1971;• Carta Socială in 1989;• Acordul de Politică Socială in 1989;• Carta Verde in 1993; • Carta Albă in 1994 ;• Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă

in 1997;• Strategiei de la Lisabona in 2000.

Obiectivele Strategiei de la Lisabona în ceea ce priveşte politica de ocupare a forţei de muncă, au fost:- creşterea calitativă şi cantitativă a locurilor de muncă;- anticiparea şi capitalizarea schimbărilor pieţei muncii;- lupta împotriva sărăciei şi discriminarii;- modernizarea serviciilor de securitate socială;- promovarea egalităţii între sexe;- sporirea importanţei aspectelor sociale a extinderii şi a relaţiilor externe ale Uniunii Europene.

2.2 Noua Agendă Socială

Noua Agendă Socială, din 9 februarie 2005 prezentată la Bruxelles se orientează spre asigurarea de locuri de muncă pentru cetăţeni Uniunii prin acordarea de şanse egale tuturor.

Priorităţile Agendei sunt legate de:- adaptarea legislativă referitoare la relaţiile de muncă cu un continuu dialog social;- monitorizarea evoluţiei sărăciei cu ajutorul unui „Green Paper” care să urmărească evoluţia demografică a populaţiei şi a relaţiilor viitoare dintre generaţii;- piaţa europeană a muncii în care lucrătorii să beneficieze de acordarea unei pensii sau de protecţie socială.

Liniile directoare integrate pentru creştere economică şi locuri de muncă.

a) Liniile directoare macroeconomice:

- securitarea stabilităţii economice;- salvgardarea sustenabilităţii economice prin promovarea alocării eficiente de resurse;- promovarea unei coerenţe sporite între politicile macroeconomice şi cele structurale;- dezvoltarea veniturilor salariale ce contribuie la stabilitatea macroeconomică şi la creşterea economică;- contribuirea la obţinerea unei EMU dinamice şi funcţionale.

b) Liniile directoare microeconomice:

- adâncirea şi extinderea pieţelor interne;- asigurarea existenţei unor pieţe deschise şi competitive;- crearea unui mediu favorabil afacerilor;- promovarea unei culturi a antreprenoriatului şi crearea unui mediu propice IMM-urilor ;- lărgirea şi îmbunătăţirea infrastructurii europene şi finalizarea proiectelor transfrontaliere prioritare deja aprobate;- creşterea şi îmbunătăţirea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare;- încurajarea folosirii înţelepte a resurselor şi întărirea sinergiei dintre protecţia mediului înconjurător şi creşterea economică;- formarea unei baze industriale solide.

c) Linii directoare pentru ocuparea forţei de muncă

- implementarea politicilor de ocupare stabilite pentru ajungerea la ocuparea deplină a forţei de muncă;- promovarea unei abordării a muncii etapizate de-a lungul întregii vieţi;- asigurarea integrării pe piaţa forţei de muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a grupurilor dezavantajate;- îmbunătăţirea corelării cererii de pe piaţa forţei de muncă cu oferta existentă;- asigurarea unui sistem favorabil stabilirii corecte a veniturilor şi a altor costuri legate de dezvoltare;- creşterea volumului şi îmbunătăţirea calităţii investiţiilor în capitalul uman;- adaptarea sistemului educaţional şi de dezvoltare la noile cerinţe

Principalele programe care sprijină ocuparea forței de muncă și politica socială sunt:• Fondul social european (FSE)• Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)• Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială care include:PROGRESS si EURES• Microfinanțare și antreprenoriat social

Programe de finanțare europeană

3.Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă

Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă îşi propune să creeze locuri de muncă mai multe şi mai bune pe tot teritoriul Uniunii Europene. Ea se inspiră din Strategia Europa 2020.

Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă le oferă statelor membre un cadru („metoda deschisă de coordonare”) pentru a face schimb de informaţii, pentru a discuta şi pentru a-şi coordona politicile în domeniul ocupării forţei de muncă

În fiecare an, acest proces implică următoarele etape:• orientările privind ocuparea forţei de muncă – priorităţi şi obiective comune pentru politicile în domeniu;• raportul comun privind ocuparea forţei de muncă – se bazează pe evaluarea situaţiei de pe piaţa europeană a muncii, punerea în aplicare a orientărilor în materie de ocupare a forţei de muncă etc.• programele naţionale de reformă – transmise de guvernele naţionale către Comisie pentru a garanta că sunt compatibile cu obiectivele Strategiei Europa 2020 ;

• recomandări specifice fiecărei ţări – publicate de către Comisie, bazate pe analiza programelor naţionale de reformă.

4.Statistici privind ocuparea forței de muncă

Ratele de ocupare a forței de muncă

Rata șomajului in U.E

Procentul din persoanele angajate din categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani din UE

Vă mulțumim!!