ANALIZA POLITICII FISCAL-BUGETARE A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE (1990-2007)

1. Sistemul fiscal din România (progresiv 1990-2004 versus cota unică 2005-2007)

La începutul anului 2005, noul guvern introducea cota unică de impozitare de 16% asupra veniturilor persoanelor fizice şi asupra profitului firmelor, reformând astfel din temelii sistemul fiscal din România.

Care sunt diferenţele de abordare a reformei fiscale până în 2005 şi după 2005?

Care dintre cele două sisteme fiscale este sustenabil pe termen mediu şi lung, fiind puţin probabil să genereze dezechilibre macroeconomice?

Cum poate creşte ponderea veniturilor încasate la buget în PIB de la 29% (în 2006, România aflându-se, la acest indicator, pe ultimul loc în UE27) la 40-45%, cât este media ţărilor UE27?

La aceste întrebări vom încerca să răspundem în continuare. Mai întâi, vom analiza comparativ cele două sisteme fiscale: cel de până în 2004 şi sistemul actual, iniţiat la 1 ianuarie 2005. Ulterior, vom compara sistemul fiscal actual din România cu alte sisteme fiscale din ţările UE27.

Sistemul fiscal de până în 2004: progresiv, redistributiv, socialÎn 2004, sistemul fiscal era unul progresiv, cu cote diferenţiate în ceea ce priveşte

impozitul aplicat pe venitul persoanelor fizice. Astfel, cei care aveau venituri de până la 28 milioane ROL, plăteau 18% drept impozit pe venit, pentru cei cu venituri cuprinse între 28 milioane ROL şi 69,6 milioane ROL cota era de 23% şi impozitul putea ajunge până la 40% în condiţiile în care venitul depăşea suma de 156 milioane ROL. Impozitul aplicat asupra profitului impozabil al companiilor era de 25%. Dobânzile erau impozitate cu 1%, iar dividendele cu un procent de 5%. Microîntreprinderile plăteau un impozit pe venit de 1,5%.

În 2004, sistemul fiscal din România era considerat de către Fondul Monetar Internaţional1 ca fiind unul sustenabil, care nu creează dezechilibre macroeconomice pe termen mediu şi lung. Balanţa economii-investiţii îmbunătăţită, arierate într-o scădere rapidă, menţinerea salariilor în limita bugetelor aprobate şi ratele ridicate de colectare de 95-98% la principalele utilităţi fundamentau analiza pozitivă a specialiştilor FMI: „Politica bugetară în anul 2004 va susţine obiectivele de dezinflaţie şi limitarea deficitului de cont curent extern, creând în acelaşi timp condiţii pentru creşterea în continuare a investiţiilor sectorului privat”.

1 Acord Stand-By 2004-2006, încheiat de România cu FMI la 7 iulie 2004, dar modificat la începutul anului 2005, ca urmare a modificării Guvernului, analiză disponibilă pe www.fmi.ro

Ce urma să se întâmple cu sistemul fiscal în 2005, dacă guvernarea de atunci continua? Guvernul convenise deja cu FMI, din luna iulie 2004, un program de reformă fiscală care ar fi intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Principalii piloni ai acestui program prevedeau o reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19%; o reducere a impozitului pe venit pentru cea mai mică tranşă de impunere de la 19% la 14%, compensate parţial prin îngheţarea deducerilor personale la nivelul din 2004 şi o reducere a ratei contribuţiilor pentru asigurările sociale cu 1,25%. Pentru a compensa o parte din pierderea de venituri, autorităţile doreau să introducă simultan un impozit pe teren, să crească impozitul pe dividende şi accizele, cu începere de la 1 iulie 2005. Pierderea netă de venit asociată reformei s-ar fi ridicat la 0,25% din PIB faţă de referinţa de bază, datorită efectului pe parcursul întregului an al eliminării ratei reduse de impunere la impozitul pe profit pentru activităţile de export, efectului reportat al creşterii accizelor din iulie 2004 şi al unor îmbunătăţiri în colectare datorită reformei administraţiei fiscale şi a unei reduceri a evaziunii fiscale.

Obiectivele reformei propuse de guvernul din 2004 erau legate de sprijinirea distribuţiei echitabile a câştigurilor de pe urma creşterii economice ridicate, îmbunătăţirea climatului de afaceri şi întărirea poziţiei competitive a României. În plus, reforma fiscală dorea să răspundă şi aşteptărilor oamenilor de afaceri, legate de creşterea predictibilităţii în domeniul fiscal, reducerea costurilor administrative legate de impozite şi reducerea presiunilor legate de impozitarea muncii.

Sistemul fiscal din 2005-2007: stimulativ pentru afacerile mari şi consumDeşi sondajele efectuate în rândul oamenilor de afaceri în ultimii 5 ani arată că

nivelul fiscalităţii este una dintre preocupările secundare ale managementului companiilor (mult mai puţin importantă decât, de exemplu, predictibilitatea fiscală), reforma fiscală din 2005 a ţintit încurajarea afacerilor mari, a companiilor cu forţă financiară ridicată, mizându-se pe efectele de antrenare ale investiţiilor masive realizate de aceşti investitori.

De la 1 ianuarie 2007, au intrat în vigoare amendamentele, îndelung disputate, aduse Codului Fiscal. Amendamentele nu au avut în vedere modificarea elementelor esenţiale ale sistemului fiscal românesc, construit, în principal, pe baza cotei unice de 16% aplicate veniturilor şi a unei taxe pe valoarea adăugată de 19%.

Impozitul pe dividende, plătit de către acţionarii persoane juridice, este de 10% în condiţiile în care nu deţin participaţii de minimum 15% până la 1 ianuarie 2009, respectiv 10% după această dată pentru o perioadă de minimum doi ani înainte de data plăţii. Excepţia de la regula de impozitare a societăţilor comerciale este, în continuare, dată de impozitarea venitului microîntreprinderilor, cu condiţia ca acestea să realizeze minimum 50% din venituri din alte activităţi decât cele de consultanţă pentru management şi afaceri. Prevederea se doreşte o soluţie în sensul eliminării folosirii microîntreprinderilor pentru încasarea salariilor de către unii angajaţi. Cota de impozitare a veniturilor este, în cazul microîntreprinderilor, de 2% în anul 2007, 2,5% în anul 2008 şi 3% în anul 2009.

Pentru câştigurile obţinute din răscumpărarea titlurilor la fondurile deschise de investiţii se aplică o rată de impozitare diferenţiată în funcţie de durata de deţinere a

2

acestor titluri după cum urmează: dacă sunt deţinute o perioadă mai mică de 365 de zile, se aplică rata de impozitare generală de 16%; dacă sunt deţinute o perioadă mai mare de 365 de zile, se aplică o rată de impozitare de 1% pe câştigul net obţinut.

Pentru titlurile de valoare, valori mobiliare, cumpărate şi răscumpărate se aplică un impozit de 16% pe câştigul net obţinut din operaţiunile de vânzare - cumpărare din cursul exerciţiului fiscal. Dividendele, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerilor de titluri la fondurile închise de investiţii, obţinute de către persoanele fizice, se impozitează cu o cotă de 16% din valoarea dividendelor brute cuvenite.

Sistemul fiscal intrat în vigoare în 2005 şi ajustat în 2007, şi-a stabilit ca obiectiv asigurarea unor venituri disponibile mai mari, potenţiala expansiune a afacerilor, creşterea investiţiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o creştere economică sustenabilă, mai multe locuri de muncă, creşterea economisirii şi a investiţiilor. Dintre aceste ţinte, analiştii consideră că au fost atinse creşterea investiţiilor străine (un record în perioada postdecembristă, 9,1 miliarde de euro în 2006), o creştere economică ridicată (7,7% în 2006, chiar dacă în mare parte bazată pe consum) şi expansiunea afacerilor desfăşurate de firmele mari, puternice din punct de vedere financiar. Ce nu a reuşit să obţină reforma sistemului fiscal promovată de guvernarea de după 2005 au fost creşterea ponderii veniturilor bugetare în PIB, creşterea economisirii iar ceea ce a înrăutăţit este accentuarea deficitului de cont curent. Veniturile disponibile mai mari au însemnat un consum mai mare (mai ales de bunuri din import) şi implicit, adâncirea deficitului balanţei comerciale.

2. Comparaţia sistemului fiscal românesc cu sistemele fiscale din ţările UE27

Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la bugetul de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea Europeană, contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe, indirecte şi contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest context, putem observa că fiscalitatea din România este una medie faţă de ţările Uniunea Europeană, situându-se la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplică o cotă unică de 19% atât pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi mult mai redusă atât faţă de cea din ţările UE15, de exemplu, Suedia, Franţa sau Danemarca, cât şi în comparaţie cu unele dintre ţările nou-venite în UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Serbia (cu venituri impozitate progresiv, cu o rată minimă de 10% şi una maximă de 14%) şi ţările dezvoltate din UE, în care predomină, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda

3

(29%-53,5%), Olanda (34,2%-52%) şi Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 ţări noi membre ale UE (zece care au aderat în mai 2004 şi două în ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decât România. Astfel, Ungaria are cote cuprinse intre 18% si 36%Cehia (12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% şi 24%.

În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai scăzute cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de 16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu 29,44%, în cazul acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cotă de impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie menţionat că Bulgaria şi Estonia nu impozitează veniturile din dividende). Dacă avem în vedere rata de impozitare combinată (impozit pe profit + impozit pe dividende), observăm că ţările dezvoltate din UE au un regim de impozitare mult mai restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul final combinat este de 19% în Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia (34,4%), Franţa (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel din Grecia (29%).

Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în România se situează la un nivel relativ mediu. Aceeaşi rată, 19%, este întâlnită în Slovacia (unde se practică principiul cotei unice extins şi la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rată a TVA este înregistrată în Suedia, Norvegia şi Danemarca (25%). Rata utilizată în România este mai mare decât cea practicată de alte state, cum ar fi, de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea Britanie (17%). Altfel, legat şi de taxa de primă înmatriculare, nou introdusă în Codul Fiscal şi atât de contestată, trebuie menţionat că, în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în comparaţie cu Uniunea Europeană.

Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România. Succesul sau eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care este implementată şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrângeri tari rău-platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În România, opiniile pro cota unică vorbesc despre creşteri de venituri la buget, „magnet” pentru investiţiile străine, crearea de locuri de muncă etc. Părerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale (simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa de echitate. Se argumentează că veniturile la buget s-au mărit prin creşterea încasărilor din TVA, generate de expansiunea consumului datorată transferurilor băneşti de la românii plecaţi în străinătate şi măririi cererii celor cu venituri mari, care au câştigat mai mult ca urmare a aplicării cotei unice. În mod cert, consensul minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece concurenţa fiscală între ţările UE este din ce în ce mai puternică.

4

4. Economia politică a reformei fiscale din România – sistem progresiv de impozitare versus cota unică

Începând cu 2005, guvernul a introdus cota unică de impozitare de 16% asupra veniturilor persoanelor fizice şi asupra profitului firmelor.

După opinia autorităţilor ce au propus-o, această măsură reprezenta osatura unei relaxări fiscale. Potenţiala expansiune a afacerilor, creşterea investiţiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o creştere economică sustenabilă, mai multe locuri de muncă, creşterea economisirii şi a investiţiilor erau enumerate ca ingredientele unui program de succes. Totuşi, mulţi specialişti îşi arătau îngrijorarea cu privire la oportunitatea momentului de introducere a cotei unice. Care erau condiţiile pentru ca introducerea cotei unice în România să fie un succes? Prin introducerea cotei unice, apar presiuni inflaţioniste puternice în România? Dispare stabilitatea macroeconomică? Se vor manifesta şi în România beneficiile cotei unice, observate în Slovacia?

Practica arată că această măsură a avantajat mai ales firmele cu putere financiară ridicată şi indivizii cu venituri mari. Totuşi, firmele mici şi mijlocii, în cadrul cărora ponderea cheltuielilor cu forţa de muncă este ridicată, introducerea cotei unice este o reducere perversă a fiscalităţii. La nivelul acestor companii, un impact semnificativ asupra profitabilităţii o are cota de contribuţie la asigurările sociale, care a rămas la un nivel ridicat (chiar dacă s-a redus cu 4 puncte procentuale faţă de 2004, ea rămâne cu 8 puncte procentuale peste media UE).

Modelul teoretic...În proiectarea unei reforme fiscale, trebuie cunoscută magnitudinea efectului de

multiplicare al reducerii ratei de impozitare, datorită faptului că acesta poate conduce la o cerere agregată în exces, determinând astfel efecte inflaţioniste greu de oprit, prin canalul unor deficite bugetare ridicate pe termen mediu şi lung. Teoria economică ne învaţă că o creştere temporară a venitului curent (prin scăderea ratei de impozitare, pe termen scurt) determină o modificare mică a cheltuielilor de consum ale menajelor. În schimb, o creştere a venitului permanent (prin scăderea ratei de impozitare, pe termen lung) determină o modificare puternică a cheltuielilor de consum şi astfel, a cererii agregate. Mulţi economişti consideră - în mod eronat - că reducerea fiscalităţii va duce la o creştere puternică şi pe latura ofertei agregate. Ei spun că măsurile de relaxare fiscală reprezintă esenţa abordării economice prin prisma ofertei agregate. Reducerea fiscalităţii va conduce la o creştere a nivelului veniturilor colectate la buget şi se va ajunge la o economie de tip voodoo (economie în care menajele vor consuma mai mult, producţia va creşte, are loc o reducere a şomajului şi nu o creştere a inflaţiei).

Totuşi, chiar dacă reducerea fiscalităţii are impact atât asupra cererii agregate cât şi asupra ofertei agregate, efectele sunt diferenţiate ca mărime. Incidenţa reducerii fiscalităţii este mult mai puternică asupra cererii agregate şi mai redusă asupra ofertei agregate. Teoreticienii motivează creşterea ofertei agregate prin îmbunătăţirea stimulentelor de a munci, deşi studii recente demonstrează că introducerea cotei unice de impozitare are drept principală calitate reducerea costurilor administrative (simplitatea ei).

5

Pe termen scurt, ca urmare a reducerii impozitării, cererea agregată creşte, produsul intern brut creşte cu o mărime mare conducând la scăderea veniturilor fiscale încasate la buget cu un procent mai mic decât procentul de scădere a ratei marginale de impozitare. Pe termen lung, ca urmare a reducerii impozitării cresc stimulentele de a munci şi astfel creşterea PIB-ului potenţial este mult mai mică decât cea a PIB pe termen scurt, obţinută prin stimularea cererii agregate. Rezultă că veniturile fiscale colectate la bugetul de stat cresc cu o rată mult mai mică faţă de rata de scădere a încasărilor la buget ca urmare a aplicării cotei unice → creşte deficitul bugetar → apar presiuni inflaţioniste puternice.

6

Nivelul mediu al

preţurilorP

P0

0 PIBpotent0 PIBpotent1 Produsul Intern Brut PIB

E2

E0

E1

AS0 AS1

AD1AD0

P1

Evoluţiile din economia românească par să redea fidel ceea ce a prognozat modelul teoretic.

Conform Guvernului, primii doi ani de cotă unică în România au însemnat venituri bugetare mai mari cu 14,8% (comparativ cu nivelul din 2004), descurajarea muncii la negru, „oficializarea” veniturilor şi crearea de noi locuri de muncă (efectivul salariaţilor din economie a crescut cu circa 177 mii persoane în luna decembrie 2006 faţă de sfârşitul anului 2004).

Un alt aspect important vizat de reforma fiscală este reprezentat de transformarea impozitelor şi taxelor pe bunuri şi servicii în principala sursă de venituri ale bugetului de stat.

Realizarea acestui obiectiv este susţinută de ponderea sporită pe care au dobândit-o aceste impozite, îndeosebi taxa pe valoarea adăugată, în formarea veniturilor bugetului de stat.

Totodată, impozitele pe bunuri şi servicii au participat la formarea veniturilor bugetului de stat într-o proporţie de 58,4% în 2006 faţă de 62,5% în perioada corespunzătoare a anului 2005.

Dintre acestea, cea mai importantă contribuţie aparţine taxei pe valoarea adăugată, de 32,5% (35,6% în perioada ianuarie-decembrie 2005), urmată de accize (a cărei pondere în totalul veniturilor bugetului de stat a fost apropiată în 2006 de cea din anul 2005 şi anume 24,4% faţă de 24,8%.

Spre deosebire de autorităţile române, care consideră că implementarea cotei unice a adus venituri la buget, specialiştii Fondului Monetar Internaţional2 consideră că introducerea acestei măsuri „a determinat o pierdere de venituri din impozitul pe venit şi impozitul pe profit de aproximativ 1% din PIB în 2005. Totuşi, susţin ei, „această pierdere a fost compensată de colectarea unor venituri mai mari decât cele prevăzute din impozite indirecte, datorită unei cereri puternice de bunuri şi servicii. Veniturile totale au fost deci, constante ca procent din PIB. Complementar, reducerea semnificativă a cheltuielilor de capital şi necesarul redus de resurse publice pentru cofinanţare, ca urmare a gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene, au condus la obţinerea unui deficit bugetar moderat în 2005, de 0,9% din PIB”.

Contradicţii există şi între valorile prognozate de Guvern şi cele publicate de direcţia de Statistică a Uniunii Europene, Eurostat, cu privire la ponderea încasărilor bugetare în PIB. Astfel, dacă în Programul Economic de Preaderare (ediţia 2005)3

evoluţia veniturilor bugetare în raport de PIB este de 33,5% în 2005, 32,9% în 2006, 32,2% în 2007 şi 31,9% în 2008 (comparativ cu 32,1% în 2004), în Programul de Convergenţă (2006-2009)4 găsim că „veniturile bugetare vor ajunge la 36,5% din PIB în 2007”, iar Eurostat arată că „România are cel mai scăzut nivel al veniturilor bugetare ca pondere în Produsul Intern Brut (circa 29%), dintre toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, unde media veniturilor s-a situat la 40,8% din PIB în 2005”.

2 Vezi Fondul Monetar Internaţional – Raportul Fondului privind Consultările din 2006 pe Articolul IV, 30 martie 2006, disponibil pe www.fmi.ro 3 disponibil pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, www.cnp.ro 4 disponibil pe site-ul Ministerului Finanţelor, www.mefromania.ro

7

... sunt însoţite de riscuri majore pe termen mediu şi lungRiscurile asociate reformei fiscale din România, având ca pilon cota unică de

impozitare sunt creşterea deficitului bugetar, o adâncire a deficitului balanţei comerciale, o creştere a deficitului de cont curent până la nivelul de 14% în 2007 şi presiuni inflaţioniste puternice începând cu 2007 (vezi în cursul trecut că rata inflaţiei a crescu la 6,67%, la sfârşitul lunii noiembrie). Banca Centrală va continua să scadă rata dobânzii de referinţă, ceea ce va provoca reducerea economisirii şi creşterea consumului.

Riscuri Ideea conform căreia modificarea ponderii veniturilor încasate la bugetul de

stat din impozite indirecte este un efect pozitiv pentru România este cel puţin controversată.

Creşterea încasărilor din TVA şi accize se bazează mai ales pe creşterea consumului, care va avea un ritm din ce în ce mai scăzut în următorii ani (conform Comisiei Naţionale de Prognoză, consumul final a crescut cu 11,5% în 2006 şi va creşte cu 9,5% în 2007, 8,3% în 2008 pentru a ajunge la 7,5% în 2009 – modificări procentuale faţă de anul anterior).

Boom-ul creditelor de consum se va tempera iar remitenţele se saturează în jurul nivelului de 4-5 miliarde euro.

Scăderile de venituri la buget sunt procese care pot fi observate încă din primele 10 luni ale anului curent, când veniturile realizate la buget din TVA au reprezentat doar un procent de 91%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2006. O altă reducere se va realiza în ceea ce priveşte încasările din taxele vamale, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană (doar 38% venituri bugetare din taxe vamale în primele 5 luni din 2007, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2006).

Propuneri Pentru a asigura succesul cotei unice de impozitare, decidenţii trebuiau să

combine această reformă fiscală cu măsuri acompaniatoare.

a) Perfecţionarea sistemului financiar: reducerea cheltuielilor publice, prin reducerea dimensiunii sectorului

guvernamental, o politică salarială prudentă etc (măsură greu de realizat deoarece România are nevoie de un stimulent de creştere, iar investiţiile în infrastructură reprezintă cel mai la îndemână instrument, concordant şi cu obiectivele de modernizare);

intensificarea executării silite şi a impunerii de constrângeri tari tuturor rău-planicilor;

8

reducerea ponderii contribuţiei la asigurările sociale – un echilibru pe termen lung între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului.

b) Implementarea politicilor de stimulare a ofertei agregate: o stabilitate legislativă mai ridicată, instituţii capabile să exercite guvernanţa; micşorarea lag-urilor interne ale politicii fiscale (care şi aşa sunt mari); predictibilitate în reforma fiscală; un mediu concurenţial stabil, predictibil (funcţionalizarea Consiliului

Concurenţei); acordarea ajutoarelor de stat numai în concordanţă cu legislaţia europeană în

domeniu; stimularea economiilor şi investiţiilor interne; strategii coerente de atragere a investiţiilor străine directe; reducerea contribuţiilor sociale pentru a creşte gradul de ocupare al forţei de

muncă; creşterea mobilităţii forţei de muncă prin conceperea unui Cod al Muncii

nemarcat de prevalenţe ideologice şi care să admită flexibilitatea pieţei muncii şi să genereze responsabilizarea actorilor economici.

c) Reducerea distorsiunilor pieţei prin restrângerea/stimularea efectelor externalităţilor negative / pozitive, prin:

stabilirea riguroasă a drepturilor de proprietate; reducerea costurilor de tranzacţie; utilizarea taxelor şi subvenţiilor pentru a elimina efectele externalităţilor

negative; un proces eficient de restructurare şi privatizare, însoţit de stimularea aplicării

politicilor industriale active; intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă a agenţilor economici (mai ales

liberalizarea ieşirilor din sistem).Matricea de politici acompaniatoare ale cotei unice (propuse mai sus) este în stare

să conducă la o creştere mai mare a PIBpotential (PIBpotential0→ PIBpotential1) faţă de creşterea PIB potenţial din modelul iniţial. Oferta agregată AS va creşte cu o mărime mai mare astfel încât curba AS se va deplasa mai mult spre dreapta (faţă de modelul iniţial) (AS0→AS1).

9

Astfel, deficitele bugetare vor fi mai mici, iar presiunile inflaţioniste mai puţin apăsătoare (P0→P1). Banca Naţională a României îşi va putea atinge ţinta de inflaţie pentru următorii ani, deficitul de cont curent nu se va mai afla la „cote îngrijorătoare”. Se creează astfel un cerc virtuos. Vom putea remotiva speranţa că introducerea cotei unice poate să fie un succes.

10

Nivelul mediu al

preţurilorP

P0

0 PIBpotent0 PIBpotent1 Produsul Intern Brut

PIB

E2

E0

E1

AS0 AS1

AD1AD0

P1

5. Analiza politicii fiscal-bugetare în România în 2007. Perspective 2008-2010

Execuţia bugetară 11M 2007 Deşi programul bugetar al anului 2007 anticipa un deficit al bugetului general

consolidat de 2,7% din PIB – ţinând cont de execuţia în primele 11 luni ale anului, prin ultima rectificare, acesta a fost crescut la 2,9 la sută din PIB

În primele 11 luni ale anului 2007, execuţia bugetului general consolidat indică un deficit de 1% din PIB, comparativ cu 1,7% PIB în aceeaşi perioadă a anului 2006. Veniturile fiscale au crescut cu 0,6 puncte procentuale, ajungând la 13,8% din PIB în primele 9 luni ale anului 2007

Pe termen mediu, deficitul prognozat se situează la 2,9% din PIB, în creştere faţă de cel prevăzut în Programul de Convergenţă anterior. Această ajustare este determinată de necesitatea asigurării fondurilor în scopul iniţierii unor proiecte pentru infrastructură în domeniile prioritare: transport, mediu, învăţământ şi sănătate, în paralel cu susţinerea contribuţiei naţionale la programele de investiţii eligibile a fi finanţate din fonduri europene (vezi tabelul 1 din anexe).

Datoria publică Gradul de îndatorare publică a României se situează sub 20% din PIB, cu mult

sub limita de 60% din PIB stabilită prin Tratatul de la Maastricht. Astfel, pe fondul creşterii economice susţinute, la sfârşitul anului 2006 datoria guvernamentală calculată conform metodologiei UE (ESA95) reprezenta 12,4% din PIB, din care datoria internă 2,7%, iar cea externă 9,7%. Pentru sfârşitul anului 2007 nivelul acestui indicator este estimat la 11,9% din PIB.

Sursa: Ministerul Economiei şi Finanţelor

Graficul 1. Structura datoriei publice

11

Structura datoriei guvernamentale la 31.12.2006 pe instrumente de datorie arată că emisiunile de titluri guvernamentale reprezintă 28,4% din total datorie, iar diferenţa este acoperită cu împrumuturi.

În ceea ce priveşte maturitatea iniţială aferentă datoriei guvernamentale, 9,5% din datorie avea scadenţe pe termen scurt iar 90,5% cu scadenţe pe termen mediu şi lung, în timp ce maturitatea medie a soldului datoriei la sfârşitul anului 2006 era de 5,1 ani.

Piaţa titlurilor de stat În anul 2007, strategia de finanţare a fost planificată astfel încât să fie utilizate

preponderent sursele interne de finanţare. Astfel, a fost emis calendarul anual de emisiuni de titluri de stat, anunţându-se un volum indicativ de titluri de stat de 12 mld. lei, instrumentele anunţate fiind certificate de trezorerie cu scadenţe la 6 luni şi 12 luni, respectiv obligaţiuni benchmark, cu scadenţe de 3, 5 şi 10 ani, iar până la 30 septembrie 2007 au fost emise titluri de stat în valoare de 9,0 mld.lei.

Sursa: Ministerul Economiei şi Finanţelor

Graficul 2. Evoluţia randamentului titlurilor de stat active la data de 30 septembrie 2007

12

În anul 2006 finanţarea deficitului bugetar s-a realizat în proporţie de 84,3% din surse interne, iar în anul 2007 finanţarea deficitului bugetar se va realiza, în principal, din surse interne. Datorită unor politici fiscale prudente cât şi a reducerilor costurilor aferente noilor împrumuturi urmare a îmbunătăţirilor succesive ale ratingului suveran, povara serviciului datoriei guvernamentale s-a redus gradual şi este uniform distribuită pentru anii următori.

13

14