Dumitrascu Elena Alexandra, Master B1, An II, Facultatea de Stiinte Economice, Sibiu

Scoala si educatia în secolul al XX-lea. Evolutia regimurilor politice, ca si formarea noilor state europene dupa Primul Razboi Mondial au determinat guvernele sa acorde atentie sporita mediului scolar si educatiei în general. Legislatia scolara din perioada interbelica a pus accentul pe raspândirea stiintei de carte, pe construirea de scoli noi si pe dezvoltarea învatamântului secundar si superior. În acelasi timp, mai ales din anii '20, s-au înmultit scolile tehnice si de meserii, învatamântul raspunzând astfel nevoilor crescute ale industriei în privinta mâinii de lucru calificate.

Politica educationala a fost abordata diferit în statele cu regimuri democratice fata de cele cu regimuri totalitare. În acestea din urma, educatia avea ca scop manipularea cetatenilor si transformarea lor în supusi devotati lipsiti de vointa de a se opune regimului politic. În Italia fascista, în Germania nazista, în U.R.S.S. sau, dupa al Doilea Razboi Mondial, în statele europene cu regimuri comuniste, scoala a reprezentat si un mijloc de înregimentare a tinerilor în structurile sistemului totalitar. În perioada postbelica, evolutia învatamântului s-a caracterizat prin cresterea alocarilor bugetare pentru domeniul educatiei sporirea numarului elevilor si al absolventilor cu studii medii si superioare, preocuparea constanta pentru dezvoltarea educatiei permanente, a educatiei pentru cetatenie democratica (îndeosebi dupa 1989, când fostele state comuniste europene au revenit la democratie), pregatirea tinerilor pentru societatea bazata pe cunoastere.

Cultura este astazi înteleasa ca un factor care exprima gradul de dezvoltare al unei societati, calitatea vietii, integrarea sociala a unor grupuri etc. Aderarea la Uniunea Europeana presupune un proces de echilibru între valorile culturale comune si cele nationale, specifice; astfel, diversitatea culturala este înteleasa ca o bogatie a patrimoniului european si nu o sursa de divizare si conflicte. În acest context, o functie importanta a politicilor culturale vizeaza conservarea identitatii si pastrarea diversitatilor, dar si stimularea creativitatii cetatenilor, protectia minoritatilor etc. În elaborarea politicilor culturale se are în vedere: pastrarea patrimoniului, marturie a unor momente istorice sau a unor realizari culturale remarcabile. Pastrarea patrimoniului are un rol deosebit în conservarea identitatii nationale; dezvoltarea turismului ca o activitate menita sa puna în valoare patrimoniul cultural si natural al unei tari, cunoasterea si întelegerea reciproca. În acelasi timp, turismul aduce venituri necesare pentru proiectarea altor activitati în cadrul politicilor culturale; conservarea si dezvoltarea muzeelor, arhivelor si bibliotecilor; încurajarea industriilor culturale. Acestea includ, radioul, televiziunea, editurile, casele de discuri, industria mobilei si a designului, moda, publicatiile (ziarele si revistele) etc.

În acelasi timp, politicile culturale vizeaza respectarea unor drepturi ale omului, înscrise în documente internationale: dreptul de acces la viata culturala, dreptul de participare la viata culturala, dreptul respectarii identitatii culturale, dreptul de acces la patrimoniul cultural etc. În aceasta directie, Consiliul European din noiembrie 2001 a adoptat "Rezolutia cu privire la rolul culturii în Uniunea Europeana", care considera cultura "un element esential al integrarii europene, mai ales în contextul extinderii Uniunii." Uniunea sprijina politicile culturale ale statelor membre prin finantari realizate în cadrul unor programe, cum ar fi Cultura 2000 sau Media (aprobate de Parlamentul European si Consiliul European în anul 2000). De asemenea, fondurile structurale acordate de UE pot fi utilizate în conditiile în care, de exemplu, dezvoltarea unei regiuni sau activitati economice prezinta si o componenta culturala (de exemplu, protejarea unei activitati traditionale sau lucrari de restaurare).

1