Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație...

5
Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi Online 1. Despre prezenta Politică de retur 2. Dreptul de a vă retrage din Contract 3. Returnarea Produselor 4. Grija rezonabilă față de Produse 5. Condițiile de ridicare a coletelor pentru retur 6. Costul de transport 7. Rambursarea banilor 8. Drepturile tale în calitate de consumator 1. Despre prezenta Politică de retur Prevederile din prezenta „Politică de retur" se aplică tuturor Produselor achiziționate prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online, accesibil la adresa www.IKEA.ro/ComenziOnline, atât de către consumatori, cât și persoane/entități care nu au această calitate, cu excepțiile menționate mai sus. Prezenta Politică de retur, împreună cu Termenii și Condițiile de vânzare din care face parte, reprezintă clauzele Contractului încheiat între dumneavoastră și IKEA, clauze pe care le acceptați în momentul în care achiziționați Produse prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online. Unde este cazul, termenii din prezenta Politică de retur au sensul definit în cuprinsul Termenilor și Condițiilor. În cazul unui conflict între Termeni și Condiții și prezenta Politică de retur, prevederile din Termeni și Condiții se vor aplica cu prioritate. 2. Dreptul de a vă retrage din Contract 2.1. În cazul în care efectuați o Comandă prin serviciul IKEA Comenzi Online, puteți anula Comanda în orice moment înainte de încheierea Contractului conform Termenilor și Condițiilor. 2.1. În cazul în care doriți să anulați o Comandă sau să vă retrageți din Contract înainte ca Produsele să vă fie efectiv livrate, vă rugăm să contactați IKEA la unul din numerele de telefon 021.407.45.11 sau 0374.45.14.11 sau la adresa de email [email protected]. 2.2. După primirea/livrarea Produselor, aveți posibilitatea de a vă retrage din Contractul încheiat ca urmare a înregistrării Comenzi prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online în termen de 365 de zile de la data la care Produsele au fost livrate. Pentru a exercita dreptul de retragere/retur trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din Contract, în interiorul termenului de 365 de zile, utilizând una dintre următoarele variante: completând modelul de formular de retur primit odată cu factura de achiziție (așa cum se prevede în secțiunea 4 de mai jos); sau

Transcript of Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație...

Page 1: Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori

Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi Online

1. Despre prezenta Politică de retur

2. Dreptul de a vă retrage din Contract

3. Returnarea Produselor

4. Grija rezonabilă față de Produse

5. Condițiile de ridicare a coletelor pentru retur

6. Costul de transport

7. Rambursarea banilor

8. Drepturile tale în calitate de consumator

1. Despre prezenta Politică de retur

Prevederile din prezenta „Politică de retur" se aplică tuturor Produselor achiziționate prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online, accesibil la adresa www.IKEA.ro/ComenziOnline, atât de către consumatori, cât și persoane/entități care nu au această calitate, cu excepțiile menționate mai sus.

Prezenta Politică de retur, împreună cu Termenii și Condițiile de vânzare din care face parte, reprezintă clauzele Contractului încheiat între dumneavoastră și IKEA, clauze pe care le acceptați în momentul în care achiziționați Produse prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online. Unde este cazul, termenii din prezenta Politică de retur au sensul definit în cuprinsul Termenilor și Condițiilor.

În cazul unui conflict între Termeni și Condiții și prezenta Politică de retur, prevederile din Termeni și Condiții se vor aplica cu prioritate.

2. Dreptul de a vă retrage din Contract

2.1. În cazul în care efectuați o Comandă prin serviciul IKEA Comenzi Online, puteți anula Comanda în orice moment înainte de încheierea Contractului conform Termenilor și Condițiilor.

2.1. În cazul în care doriți să anulați o Comandă sau să vă retrageți din Contract înainte ca Produsele să vă fie efectiv livrate, vă rugăm să contactați IKEA la unul din numerele de telefon 021.407.45.11 sau 0374.45.14.11 sau la adresa de email [email protected].

2.2. După primirea/livrarea Produselor, aveți posibilitatea de a vă retrage din Contractul încheiat ca urmare a înregistrării Comenzi prin intermediul serviciului IKEA Comenzi Online în termen de 365 de zile de la data la care Produsele au fost livrate. Pentru a exercita dreptul de retragere/retur trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din Contract, în interiorul termenului de 365 de zile, utilizând una dintre următoarele variante:

• completând modelul de formular de retur primit odată cu factura de achiziție (așa cum se prevede în secțiunea 4 de mai jos); sau

Page 2: Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori

• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori un apel telefonic;

Aceasta înseamnă că dacă vă răzgândiți cu privire la Produsele achiziționate sau, din orice alt motiv, decideți că nu doriți să le păstrați, ne puteți informa cu privire la decizia de a vă retrage din Contract urmând să ne returnați Produsele în schimbul rambursării banilor plătiți. În cazul în care Contractul s-a încheiat cu privire la mai multe Produse puteți returna oricare dintre aceste Produse, individual sau în orice combinație.

2.3. În cazul în care doriți să anulați o Comandă sau să vă retrageți din Contract înainte ca Serviciile să vă fie efectiv prestate, vă rugăm să contactați IKEA la unul din numerele de telefon 021.407.45.11, 0374.45.14.11 sau la adresa de e-mail [email protected].

2.4. În termen de 14 zile calendaristice de la data încheierii Contractului, în conformitate cu Termenii și Condițiile aplicabile, vă puteți exercita dreptul de retragere din Contract, în măsura în care, din orice motiv, nu mai doriți să beneficiați de Serviciile contractate, prin utilizarea modalităților prevăzute la punctele 2.2 sau, după caz, 2.3 de mai sus.

2.5. Dacă, la solicitarea / cu acordul dumneavoastră, prestarea Serviciilor a început, înainte de expirarea termenului prevăzut la punctul 2.4. de mai sus, IKEA vă va restitui o sumă proporțională cu Serviciile care nu au fost prestate până la momentul exercitării dreptului de retragere, în raport cu valoarea totală a Serviciilor contractate.

2.6. În cazul în care IKEA a prestat în integralitate / complet Serviciile pe care le-ați solicitat în mod expres, vă veți pierde dreptul de a vă retrage din Contract cu privire la respectivele Servicii. În conformitate cu Termenii și Condițiile aplicabile, prin comandarea Serviciilor vă exprimați acordul expres cu privire la prestarea acestora de către IKEA și confirmați că ați luat cunoștință de faptul că, după executarea completă a Contractului, vă veți pierde dreptul la retragere.

2.7. Nicio prevedere din prezenta Politică de retur sau Termeni și Condiții nu aduce atingere drepturilor de care beneficiați, în temeiul legii, în calitate de consumatori. Astfel, veți putea, în orice moment, să ne returnați Produsele pentru o rambursare completă a contravalorii lor sau să solicitați înlocuirea acestora, în cazul în care, de exemplu, am livrat alte Produse decât cele comandate și nu putem remedia greșeala spre satisfacția dumneavoastră rezonabilă. Toate detaliile legate de rambursarea banilor sunt cuprinse la Punctul 7.

3. Returnarea Produselor

3.1. Dacă doriți să vă retrageți din Contract după ce Produsele v-au fost livrate, trebuie să ne returnați Produsele conform procedurii de mai jos. În acest sens, vă rugăm să aveți la îndemână formularul de retur trimis de noi sau pe care îl puteți accesa direct pe site. Vă rugăm să completați formularul de retur conform indicațiilor și să specificați în mod clar ce Produse doriți să returnați. De asemenea, vă rugăm să aveți la îndemână și factura de livrare, dacă este cazul.

3.2. Pentru a stabili detaliile legate de returnarea Produselor nedorite, vă rugăm să contactați IKEA la următoarea adresă: [email protected]. Alternativ, puteți discuta cu un consilier IKEA la unul din numerele de telefon 021.407.45.11 sau 0374.45.14.11 și să ne furnizați numărul comenzii (sau al facturii) pentru care doriți să

Page 3: Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori

returnați produsul/produsele. Noi vom aranja ca Produsele pe care doriți să le returnați să fie colectate de un reprezentant al societății de curierat indicată de IKEA, în afară de cazul în care solicitați altfel.

3.3 Este necesar să returnați Produsele cu toate părțile componente și toate articolele sau accesoriile aferente, în stare vandabilă și cu ambalajul lor original, dacă este posibil. Pentru Produsele returnate conform prezentei Politici de retur trebui să suportați costurile directe legate de returnarea acestora (de exemplu costurile de transport).

4. Grija rezonabilă față de Produse

4.1. Sunteți de acord să acționați cu o grijă rezonabilă față de Produse, din momentul în care vă sunt livrate și până în momentul în care le returnați.

4.2. Vă rugăm să aveți în vedere că, în calitate de consumator, sunteți responsabil pentru diminuarea valorii Produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării Produselor. Această prevedere se aplică în mod corespunzător și cumpărătorilor care nu au calitatea de consumatori.

5. Condiții de ridicare a coletelor pentru retur

5.1. Colectarea Produselor pentru retur va avea loc la adresa de livrare comunicată de dumneavoastră și se va supune următoarelor condiții:

5.1.1. veți fi de acord să furnizați către IKEA cât mai multe detalii cu putință privind caracteristicile relevante ale adresei de livrare (de exemplu, dacă este nevoie de o echipă formată din mai mulți angajați sau de un mijloc de transport special, etajul de la care vor fi colectate Produsele sau dacă există căi de acces înguste etc.) pentru a ne ajuta reprezentantul să se pregătească în mod corespunzător pentru preluarea coletelor;

5.1.2. veți fi de acord să asigurați acces adecvat la locul de colectare indicat;

5.1.3. în cazul în care reprezentanții noștri consideră că în mod rezonabil ridicarea coletelor din locul indicat este de natură să provoace daune Produselor sau clădirii din care se preiau acestea, veți fi de îndată informat și această problemă va fi înregistrată în documentul care atestă colectarea/preluarea. Puteți da instrucțiuni contrare reprezentantului nostru, în sensul colectării Produselor cu ignorarea acestei probleme, însă veți fi exclusiv răspunzător pentru toate și orice daună cauzată clădirii și/sau Produselor ca o consecință a faptului că Produsele au fost ridicate conform instrucțiunilor oferite de dumneavoastră (cu condiția că Produsele vor fi colectate cu prudența și atenția datorate);

5.1.4. sunteți de acord să predați reprezentantului nostru toate Produsele pe care doriți să le returnați, incluzând toate părțile componente și toate articolele sau accesoriile aferente ale acestor Produse (inclusiv ambalajul original) care sunt incluse în prețul Produselor returnate; Produsele trebuie ambalate în așa fel încât să poată fi transportate și protejate în cursul transportului.

5.1.5. sunteți de acord să atașați la colet formularul de retur completat și semnat pentru ca IKEA să poată procesa cât mai eficient returul. Acest formular este transmis de IKEA odată cu livrarea Produselor comandate și se găsește în coletul dumneavoastră sau poate fi descărcat de pe www.IKEA.ro/ComenziOnline;

Page 4: Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori

5.1.6. Produsele vor fi păstrate sub răspunderea dumneavoastră până când vor fi colectate de agenții de la societatea noastră de curierat;

5.1.7. în cazul în care nu sunteți disponibil personal pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul articol, aveți posibilitatea să numiți un reprezentant pentru a le executa în locul dumneavoastră. Reprezentantul trebuie să fie major și să aibă capacitatea juridică necesară pentru a superviza ridicarea coletelor în numele dumneavoastră. De asemenea, sunteți de acord că vom fi îndreptățiți să ne bazăm pe instrucțiunile reprezentantului ca și cum ar fi propriile dumneavoastră instrucțiuni;

5.2. Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor de care beneficiați în temeiul legii, inclusiv posibilitatea de a alege o altă societate de curierat pentru transportul Produselor care fac obiectul returului către IKEA. Într-o asemenea situație, păstrați răspunderea pentru Produse până la momentul transmiterii posesiei fizice a acestora către IKEA. De asemenea, în cazul în care optați pentru altă companie de curierat decât cea indicată de IKEA, este necesar să vă asigurați că Produsele de returnat vor ajunge la IKEA în termen de 14 zile calendaristice de la data la care IKEA a fost informată cu privire la decizia de a vă retrage din Contract. Suma de bani va fi virată în cont numai după primirea înapoi, la sediul IKEA din Şos. București Ploiești Nr. 42A, Sector 1, București, a Produselor de returnat.

6. Costul de transport

6.1. În cazul în care alegeți să returnați Produsele prin compania de curierat rapid indicată de IKEA, costul de transport pentru returnarea Produselor către IKEA va fi calculat în funcție de greutatea Produselor, urmând a se aplica aceeași metodă de calcul și tarife ca cele avute în vedere la colectarea și livrarea acestora. Costurile de transport aferente returului se vor scădea din valoare sumei de returnat.

6.2. În cazul în care alegeți să returnați Produsele prin altă companie de curierat rapid decât cea indicată de IKEA, vă rugăm să aveți în vedere că veți plăti prețul indicat de compania respectivă pentru transport. În acest caz, Costurile de transport aferente returului vor fi plătite direct de către dumneavoastră, iar IKEA vă va returna întreaga sumă plătită pentru respectivul Produs.

6.3. În cazul în care returnați Produsele deoarece au defecte sau există orice alte erori de vânzare/livrare, costurile de transport vor fi suportate integral de către IKEA, produsele vor fi returnate prin compania de curierat indicata de către IKEA.

7. Rambursarea banilor

7.1. IKEA va rambursa contravaloarea Produselor returnate plus costul adițional aferent achiziției, precum și, după caz, contravaloarea Serviciilor, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care a fost informată cu privire la decizia de a vă retrage din Contract. Rambursarea se va face în lei prin transfer bancar într-un cont în lei indicat de dumneavoastră în formularul de retur sau pe un alt suport durabil, de exemplu prin e-mail.

7.2. Costul adițional aferent achiziției este reprezentat de costul de colectare și livrare care se rambursează numai pentru produsele returnate in termen de 14 zile de la data primirii, în felul următor:

Page 5: Politica de retur valabilă pentru serviciul IKEA Comenzi ... · PDF file• declarație neechivocă, cum ar fi, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail, ori

a) Dacă returnați toate Produsele din Comandă veți primi înapoi întreg costul aferent colectării și livrării produselor;

b) dacă returnați parțial, unul sau mai multe Produse din Comandă, iar Produsele care vă rămân nereturnate se încadrează în același interval de greutate pentru care ați plătit colectarea și livrarea Comenzii, costul aferent colectării și livrării nu se returnează;

c) Dacă returnați parțial, unul sau mai multe Produse din Comandă, iar Produsele care rămân nereturnate se încadrează într-un interval de greutate inferior celui pentru care ați plătit colectarea și livrarea Comenzii, veți primi înapoi diferența de bani până costul aferent intervalului de greutate a produselor rămase nereturnate.

7.3. Costul de transport (al Produsului de la client către magazinul IKEA) se plătește astfel: dacă returul se face prin intermediul curierului indicat de către IKEA, costul transportului la retur se scade din suma de rambursat, iar dacă returul se face printr-o altă companie de curierat decât cea indicată de către IKEA, clientul va plăti transportul, iar IKEA va returna suma integrală plătită pe Produsul/Produsele returnate.

7.4. În mod excepțional, dacă nu dispuneți de un cont bancar în care IKEA să vă poată returna banii conform articolului 7.1 de mai sus, banii vă vor fi rambursați fie direct în magazin, fie printr-o altă modalitate de plată (mandat poștal), dar cu respectarea legii nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare, în vigoare începând cu data de 9 mai 2015. Într-o asemenea situație vă rugăm să contactați IKEA pentru a agrea detaliile concrete privind rambursarea.

7.5. În toate cazurile nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a rambursării.

8. Drepturile de care beneficiați în calitate de consumator

8.1. Prezenta Politică de retur nu aduce atingere niciunui alt drept legal garantat imperativ. Pentru mai multe informații cu privire la drepturile de care beneficiați în calitate de consumator puteți contacta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau IKEA.

8.2. Prezenta Politica de retur este în conformitate cu dreptul dvs. de a va retrage dintr-un contract la distanță conform OUG 34/2014.