3.1 Rolul AM in profilaxia ulcerului gastricGreutatile pe care le intampina oamenii de stiinta in descoperirea tuturor cauzelor de imbolnavire, precum si elaborarea de noi substante care sa distruga aceste cauze au dus la dezvoltarea unor mijloace de prevenire a bolilor. N eputem feri de boala ulceroasa numai daca sunt cunoscute cauzele care o pot determina.Acestea se impart in: cauze determinante, favorizante si predispozante. Cauzele determinante constau in: traumatism psihic grv si de lunga durata emotii puternice, viata agiata suprasolicitari fizice si psihice Cauzele favorizante sunt reprezentate de: alimentatie neigienica, nesatisfacatoare calitativ si cantitativ medicatie iritanta focare de infectii in organism ingestia de substante caustice boli ale SN si ale arterelor O viata ordonata, lipsita de incordare nervoasa, de suprasolicitare fizica si psihica reprezinta importante masuri pentru inlaturarea cauzelor mentionate. Fiecare persoana de-a lungul existentei sale si-a stabilit un anumit program de masa, stomacul fiind solicitat in acest fel sa-si indeplineasca functiile sale de digerare a alimentelor la anumite ore.

Regimul alimentar - desi exista prea putine dovezi ca mancarea poate provoca aparitia unui ulcer, nu incape indoiala ca o data ce acesta a aparut, anumite mancaruri pot ameliora sau agrava evolutia acestuia. Numerosi oameni care sufera de ulcer banuiesc sau se plang ca mancarurile condimentate sau fierbinti le accentueaza simptomele. De fapt, nu exista dovezi clinice ca asemenea mancaruri ar influenta evolutia ulcerului, dar daca o persoana cu ulcer are dureri si o stare de disconfort abdominal dupa ce le consuma, este preferabil sa renunte la ele. Se considera ca laptele si produsele lactate pot captusi stomacul, inlaturand durerea ulceroasa. Totodata, se considera ca laptele poate neutraliza aciditatea gastrica si ca un pahar cu lapte usureaza orice durere, mai ales pe aceea care apare noaptea. In urma unor cercetari efectuate, s-a ajuns la concluzia ca un consum sporit de alimente cu continut de celuloza, paine integrala, cereale, fructe si legume, poate contribui la prevenirea recidivei ulcerului duodenal. Alcoolul - ingestia de alcool poate intensifica durerile ulceroase. Alcoolul lezeaza ulcerul deschis, care este o rana, provocand astfel durerea specifica.

Pericolele consumului de alcool De asemenea, este recomandat sa se evite ingrasarea pentru a nu suprasolicita organismul. Fumatul este de asemenea foarte periculos, acesta incetinind procesul de inchidere a ulcerului. Aceasta se constata chiar la pacientii care iau medicamente antiulceroase eficiente, de exemplu, H2-antagonisti. Fumatul creste si riscul recidivarii ulcerului. Studii recente au demonstrat ca fumatorii sunt mai receptivi la infectia cu Helicobacter pylori, despre care se stie ca este responsabil de aparitia marii majoritati a ulcerelor. Un alt factor in determinarea ulcerului este si stres-ul, care poate intensifica durerile ulceroase sau poate provoca o indigestie asociata cu ulcerul. De aceea, in profilaxia acestei boli

este foarte importanta o viata normala, echilibrata, cu evitarea stresului, a eforturilor fizice precum si educarea pacientilor pentru evitarea factorilor favorizanti, cum este fumatul si alcoolul.

3.2 Rolul AM in asigurarea conditiilor de ingrijireBoala duce la pierderea calitatii vietii, modifica relatiile sociale la nivel de familie, profesional, timp liber si genereaza anumite probleme sociale, motive care impun asistentei medicale si celorlalte cadre medicale un efort deosebit in realizarea unui mediu de ingrijire optim. Intr-un spital, indiferent de sistemul de constructie - pavilionar / monobloc, functioneaza mai multe servicii (sectii) in raport cu structura acestuia. Sectia de gastroenterologie are o structura speciala care confera o functionalitate aparte si cuprinde : saloane cu paturi, sala de tratamente, cabinete pentru investigatii paraclinice,anexe strict necesare pentru desfasurarea activitatii - iar unele spitale avand chiar bloc operator si sala de terapie intensiva la nivelul sectiei pentru a se putea interveni in cazul unei urgente majore, cum este hemoragia digestiva, sau pentru a evita transferul pacientului pe sectia de chirurgie, lucru care poate creea o stare majora de teama si anxietate acestuia.

Sectie spital Atunci cand sectia are in componenta bloc operator, acesta trebuie sa reprezinte compartimentul specific si de baza al sectiei fiind o unitate functionala aparte - el fiind izolat de restul sectiei, avand circuite separate pentru septic si aseptic - construit din materiale ce pot fi dezinfectate usor. Structura blocului operator trebuie sa cuprinda mai multe incaperi care sa-i asigure functionalitatea:

camera "filtru" in care personalul medical se dezbraca de tinuta de spital si imbraca alta curata si sterilizata.

camera de pregatire a medicilor chirurgi care cuprinde un spatiu pentru spalarea mainilor, dotat cu 2-3 chiuvete cu robinete speciale, apa sterile, sapun si solutii pentru sterilizarea mainilor.

camera de imbracare a lenjeriei sterile pentru operatie, prevazuta cu o masa pe care se gasesc halate, masti si manusi sterile.

sali de operatie (cel putin 3-4 pentru fiecare bloc operator), complet izolate de exterior, climatizate cu trecerea aerului prin filtre speciale, care sa asigure sterilizarea aerului, cu o temparatura intre 180-220 si umiditatea de 50-70%. Mobilierul unei sali de operatie trebuie sa fie redus la strictul necesar si va cuprinde:

-

masa de operatie de constructie speciala cu lampa scialitica mese pentru instrumentele necesare interventiei mese / polite pentru depozitarea casoletelor cu campuri sterile si a cutiilor cu instrumentar aparatul pentru anestezie generala si masuta cu medicamente

-

aspiratoare, bisturie electrice, aparate de chirurgie celioscopica, aparatul Roentgen mobil, lampi mobile cu picior, lampi pentru US, electrocauterizator, taburete rotative

camera de preanestezie si de trezire, in care se face pregatirea anestezica si se asigura trezirea completa a bolnavului operat.

camera de spalare a instrumentarului folosit in timpul interventiei (de obicei o camera pentru 2 sali de operatie).

camera de depozitare a lenjeriei murdare, magazia cu aparatura si instrumentar de rezerva, grup sanitar, o camera de repaus pentru medici si personal Sala de tratament serveste la pansarea bolnavilor precum si la efectuarea unor examene

clinice (tusee rectale / vaginale, anoscopii), a unor proceduri speciale (spalaturi vaginale, clisme, punctii) sau la recoltarea de analize. In principiu trebuie sa fie o sala aseptica si alta pentru bolnavii septici. Intr-o sala de pansamente trebuie sa existe in mod obligatoriu o canapea, o masa pentru examinare, caruciorul cu solutii, instrumente, comprese pentru pansat, dulapuri pentru instrumente (sterile si nesterile), chiuvete pentru spalat instrumente, cuve pentru dezinfectia unor instrumente, seringi, ace, lame, eprubete pentru recoltat produse biologice. Sala de raport si cancelaria medicilor Sala asistentelor din tura, unde isi rezolva problemele administrative, de supraveghere si tratare a bolnavilor. Grupuri sanitare pentru bolnavi si personalul medico-sanitar. Magazia de lenjerie si alte obiecte de inventar se gaseste sub administratia asistentei sefe.

Sala de tratamente Saloanele pentru bolnavi, sunt amenajate, in asa fel, pentru a corespunde cerintelor de ingrijire a acestora. Intr-un salon se gasesc 6-8 paturi, dar ideal ar fi ca un salon sa nu fie mai mare de 2-3 paturi, ceea ce ar asigura o mai buna ingrijire a bolnavilor in raport cu gravitatea bolii. Suprafata pentru un pat de adult este stabilita la 5-6 m2. In salon trebuie sa fie asigurata o temperatura de 200-220C si umiditate de 40-50% si sa fie luminoase, pentru a diminua starea de anxietate a bolnavului canceros.

Patul bolnavului

Asistenta medicala asigura si mentine aceste conditii si le imbunatateste, oferind un confort optim bolnavului, cu luminozitate buna a salonului si cu dotari tehnice moderne.

Salon Paturile trebuie asezate astfel incat sa permita abordul bolnavului pe trei laturi, iar la fiecare pat sa existe lampa de noapte si sistem de semnalizare pentru asistente. Pentru bolnavii septici (cu plagi infectate, infectii cutanate, supuratii, gangrene) trebuie sa existe saloane separate, izolate de cele aseptice, iar bolnavii gravi se izoleaza in rezerve cu 1-2 paturi, care vor fi dotate cu sisteme de aspiratie, monitorizare si oxigen. Patul este mobilierul cu cea mai mare importanta din salon, acesta fiind astfel confectionat incat sa asigure pozitii comode pentru pacient si usurinta in manevrarea de catre personalul sanitar. Patul cu somiera mobila, denumit si pat universal este confectionat din mai multe bucati articulate intre ele, permitand asezarea pacientului in pozitii variate: semisezand, pozitie cu picioarele flectate, pozitia Trendelenburg, poate fi actionat pana la o inclinatie de 300, acesta este prevazut si cu roti cauciucate pentru deplasare si cu tampoane pentru imobilizare - manevrarea facandu-se printr-o pedala. Acest pat este prevazut cu o planseta proprie, care serveste la servirea mesei, scris sau citit putand fi inclinata in diferite unghiuri, iar dupa utilizare poate fi introdusa sub somiera.

Accesoriile patului sunt reprezentate de: saltea, perna, patura, lenjerie, musama si aleza. Salteaua, tinand cont de gravitatea interventiei chirurgicale si de perioada lunga de spitalizare, tinde sa fie confectionata din plastic cu structura de burete sau umplute cu apa / aer, compartimentate, oferind posibilitatea de a schimba frecvent suprafata de sprijin a corpului pentru evitarea escarelor de decubit. Se intretin mai usor, deoarece nu absorb dejectiile si sunt mai usor de curatat.

Pat cu somiera mobila Conform normativelor in vigoare, masa bolnavilor se serveste de catre asistenta medicala, ajutata de infirmiera, respectand regimurile de pe FO pentru fiecare bolnav, dupa ce a primit aprobarea asistentei sefe sau a medicului de garda - care precizeaza obligatoriu calitatile organoleptice ale hranei. La bolnavii nedeplasabili, masa se serveste de catre asistenta medicala la pat, pe o masuta de constructie speciala. In unele spitale exista sali de explorari imagistice, probe functionale chiar in incinta sectiei - fiind astfel usurat foarte mult procesul de diagnosticare si evaluare a rezultatelor terapeutice. In imediata apropiere se asigura butonul soneriei pentru apelarea asistentei medicale la nevoie, sonerie cu semnal luminos si / sau acustic la camera asistentelor.

Pentru obtinerea unor rezultate terapeutice bune, asistenta medicala trebuie sa asigure un climat adecvat, sa castige increderea bolnavului, sa dea dovada de o competenta deosebita, sa acorde importanta asigurarii conditiilor de confort ale pacientilor, mai ales in cazurile cand acestia sunt imobilizati la pat timp indelungat.

Igiena generala si corporalaAsistenta medicala are un rol deosebit in realizarea si asigurarea igienei bolnavului, un element primordial referindu-se la:

aerisirea salonului (in perioadele reci se va avea in vedere ca pacientul sa fie intors cu spatele catre fereastra deschisa, sau va fi bine acoperit cu patura pe spate si cap); se va evita asezarea in zone expuse curentilor de aer.

mentinerea curateniei riguroase a saloanelor si dezinfectia periodica, aplicand masuri de asepsie si antisepsie.

curatenia asternuturilor si a lenjeriei de corp - schimbarea ei de cate ori este nevoie, sau protejarea patului cu musama si aleza. Se urmareste ca lenjeria sa nu fie stransa si mototolita - favorizeaza escarele de decubit. Toaleta bolnavului se va face la pat sub forma de bai partiale sau complete. In masura in

care bolnavul poate fi mobilizat. Asistenta medicala va lua masuri de precautie in timpul baii, pentru ca bolnavii sa nu fie expusi curentilor de aer. Curatarea tegumentelor intregului corp se efectueaza pe regiuni, descoperindu-se treptat numai zonele care se spala. Scopul efectuarii toaletei este indepartarea de pe suprafata pielii a stratului cornos, descuamat si impregnat cu secretiile glandelor sebacee sau sudoripare, a microbilor sau a altor substante straine care adera la piele, avand ca efect activarea circulatiei cutanate, crearea unei satri de confort pentru bolnav. Pentru efectuarea toaletei, asistenta medicala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

-

sa convinga pacientul cu mult tact si delicatete sa menajeze pacientul, protejandu-l cu un paravan fata de ceilalti bolnavi sa asigure o temperatura adecvata in salon, pentru a-l feri de raceala sa pregateasca materialul necesar in prealabil, pentru ca ingrijirile sa fie cat mai operative sa actioneze rapid, sigur dar cu blandete pentru a scuti bolnavul de alte suferinte si de efort sau oboseala. Indiferent de regiunea careia i se face toaleta, patul este protejat cu musama si aleza. Daca

bolnavul se poate deplasa, se prefera efectuarea baii generale in sala de dus. Alimentatia se poate efectua activ sau pasiv in functie de starea bolnavului, asigurandu-se o pozitie cat mai comoda (se aseaza un prosop pe marginea patului), pacientul fiind asezat sprijinit (daca este posibil), fie prin ridicarea patului, fie pe 2-3 perne, pe piept i se aseaza vasul cu mancarea, iar asistenta medicala sta alaturi, il supravegheaza sau il ajuta. Daca alimentatia se face pasiv, asistenta medicala trebuie sa manifeste calm si rabdare, sa nu incarce lingura prea mult, sa nu il zoreasca pe pacient si de asemenea sa verifice temperatura alimentelor. Se va avea grija ca firimiturile sa nu se imprastie sub pacient. Se va supraveghea si efectua aranjarea patului si intinderea lenjeriei - deoarece favorizeaza formarea escarelor. Indiferent de modul de administrare al alimentelor, asistenta medicala va avea in vedere orarul meselor, prezentarea alimentelor cat mai estetic si pe cat posibil va tine cont de preferintele pacientului, in limita restrictiilor impuse de medic. Asistenta medicala va respecta numarul de calorii necesare, pentru a nu fi supraalimentat (problemele de tranzit fiind prezente in marea majoritate a cazurilor de cancer de colon, precum si evitarea obezitatii).

Fructe Pacientul trebuie educat de catre asistenta medicala in privinta unei alimentatii sanatoase, cu rol deosebit de important in cazul afectiunilor canceroase. Comportarea personalului fata de bolnavii imobilizati trebuie sa fie cat se poate de atenta, deoarece acestia sunt anxiosi, irascibili, capriciosi. Asistenta medicala va tine cont de starea psihica a bolnavului, avand o comportare plina de blandete, calm, sa fie preocupata de programul zilnic, sa-l scoata la aer (cu caruciorul sau eventual cu patul) - atentia cu care este inconjurat contribuind la intarirea increderii in personalul sanitar precum si la suportarea cu usurinta a perioadei de spitalizare de catre bolnav. In cazul pacientilor cu ulcer gastro-duodenal asigurarea regimului igieno-dietetic are un rol primordial. Se va administra un regim cat mai complet posibil care sa contina alimente cu toti factorii nutritivi, cu pregatire corecta si sub toate formele de pregatire, suficient ca aport caloric, in functie de varsta pacientului si solicitarile energetice si neuropsihice profesionale si extraprofesionale ale acestuia. Asistenta medicala asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive ale bolii, alimentatia fiind repartizata in 5 mese pe zi, precum si repausul fizic si psihic

al pacientului, mai ales postprandial in perioada dureroasa. Inaintea fiecarei mese intreaba pacientul daca a prezentat dureri epigastrice si se asigura ca acestea au disparut dupa consumul de alimente. Va cantari bolnavul o data pe sapatamana, pentru a observa din timp scaderile in greutate.

Alimente permise Atunci cand pacietul prezinta inapetenta datorata simptomelor de greata si varsaturi si alimentatia si hidratarea este afectata prin deficit, asistenta medicala alimenteaza pacientul parenteral pentru ca acesta sa fie echilibrat hidroelectrolitic si nutritional, instituind perfuzii cu glucoza 5%,10%; hidrolizate de proteine si amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine si electroliti dupa indicatia medicului. Aceasta calculeaza numarul de calorii in functie de diferite stari patologice, adaugand 13% pentru fiecare grad de temperatura peste 370C; 20-30% pentru agitatie, convulsii, distructii celulare. Dupa incetarea varsaturilor, rehidrateaza pacientul treptat, cu cantitati mici de lichide reci, oderite cu lingurita.

Asistenta medicala exploreaza gusturile si obieceiurile alimentare ale pacientului si constientizeaza pacientul asupra importantei regimului alimentar in mentinerea sanatatii. Face bilantul lichidelor ingerate si eliminate. Serveste pacientul cu alimente la o temperatura moderata, la ore regulate si prezentate atragator. Invata pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar si echivalentele calitative si cantitative ale principiilor alimentare, in vederea inlocuirii unui aliment care declanseaza anumite simptome cu altul. Echilibrarea psihica o face asigurand un climat cald, confortabil, explicandu-i scopul interventiilor si incurajand pacientul.

3.3 Rolul AM in stabilirea diagnosticuluiPentru stabilirea dignosticului de certitudine, a cauzei acestuia precum si a tratamentului necesar, se foloseste :

anamneza examenul clinic / obiectiv examenele paraclinice si de laborator Anamneza sau interogatoriul este deosebit de valoroasa pentru orientarea diagnosticului

etiologic. Anamneza este metoda de investigatie clinica prin care medicul cunoaste, din relatarile bolnavului, starea sa de sanatate, suferintele, senzatiile dureroase, tulburarile psihice precum si istoricul bolii (anamnesis morbi), istoricul vietii (anamnesis vitae) si a antecedentelor heredocolaterale. Notiunea de anamneza deriva de la cuvantul grecesc anamnesis care inseamna aducere aminte. Anamneza cuprinde, deci, toate informatiile de care bolnavul "isi aminteste" in legatura cu inceputul, cauzele si evolutia bolii sale, care il determina sa consulte medicul. Operatia prin

care se obtin "datele anamnestice" se numeste interogatoriu. In cadrul anamnezei obtinem in primul rand informatii de ordin subiectiv - bolnavul relateaza diferitele tulburari pe care le prezinta, in special ceea ce simte si inainte de toate de ceea ce sufera. Ofera datele privind fenomenele care apar brusc si care surprind bolnavul, precum si debutul bolilor cronice, a stadiilor de evolutie a unor boli cu rol important in conturarea tabloului clinic si in stabilirea diagnosticului: aparitia si succesiunea diferitelor simptome; ce simtome au aparut la inceputul bolii, cum au evoluat in timp; ce modificari au intervenit in intensitatea si durata lor. Anamneza are o mare pondere in "diagnosticul presimptomatic" al unor stari care preced aparitia unor boli. In contextul progreselor deosebite ale medicinei contemporane, anamneza isi pastreaza importanta si valoarea sa inestimabila in elaborarea diagnosticului. Acumularea de informatii, in scopul intocmirii anamnezei se efectueaza de catre medicul curant pe parcursul primului contact, de obicei in camera de garda, dar si pe parcursul internarii. Rolul asistentei medicale este de a asista la interviu si de a ajuta uneori pacientul sa inteleaga intrebarea; mai intervine in dirijarea discutiei atunci cand raspunsurile pacientilor se abat de la subiect. Medicul inscrie in FO datele culese in rubricile: antecedente personale fiziologice si patologice, antecedente heredocolaterale precum si conditiile de munca si viata. Pe parcursul anamnezei se obtin date despre:

datele biografice ale pacientului - numele, varsta, sexul, ocupatia, starea civila, adresa motivele internarii cuprind: simptomele majore care l-au determinat pe bolnav sa se adreseze medicului (durere, febra, tuse, ameteli,etc). Aceste acuze principale care reprezinta motivele internarii nu trebuie sa cuprinda termeni de diagnostic sau entitati de boala. In evaluarea gravitatii bolii este important de a se consemna in FO, conditiile in care a fost internat bolnavul: din proprie initiativa, la indicatia medicului de familie sau prin servicul de urgenta-salvare.

istoricul bolii actuale are o imensa valoare diagnostica si incumba o mare responsabilitate profesionala, acesta va cuprinde descrierea amanuntita si precisa a tuturor simptomelor si semnelor bolii, de la inceputul ei, din cursul evolutiei si pana in momentul prezentarii bolnavului la medic. Istoricul bolii va cuprinde nu numai descrierea "izolata" a simptomelor si semnelor bolii

pentru care bolnavul se adreseaza medicului, ci si istoria vietii pacientului, ca "fiinta sociala" (St. Stanca 1891) in totalitate, cu intreg complexul factorilor de mediu, cu rolul conditiilor de munca si de viata (familie, ocupatie, probleme socio-economice), cu rolul "stresului vietii cotidiene", al "stresului psiho-social" in procesul imbolnavirii. In raport cu caracterele semiologice (frecventa, circumstante de aparitie, localizare, mod de debut, intensitate) si cu valoarea lor diagnostica, simptomele se impart, in mod conventional, in:

simptome de ordin general - care nu sunt caracteristice pentru o boala simptome de ordin local - reprezentate de manifestari clinice bine conturate, cu anumite particularitati semiologice care le confera calitatea de a fi caracteristice anumitor boli. Privind prin aceasta prisma, pentru a valorifica datele anamnestice cat mai eficient, in

elaborarea diagnosticului se va preciza: data inceputului bolii - astfel se disting boli acute / cronice modul de debut - debut acut, brusc, cu caracter brutal (cazul fracturilor) / debut lent insidios, caracteristic bolilor cronice (cum este si cazul bolilor canceroase in perioada asipmtomatica) localizarea simptomelor intensitatea simptomelor - orienteaza adeseori asupra gravitatii bolii evolutia simptomelor - continua, progresiva, intermitenta, ciclica sau regresiva.

Este important de a preciza circumstantele si factorii care declanseaza, amelioreaza sau agraveaza simptomele, precum si asocierea altor simptome. antecedentele heredocolaterale - prezinta un interes deosebit datorita faptului ca se pot distinge:

boli in care exista o predispozitie ereditara boli determinate "strict" genetic - bolile ereditare boli conditionate de o contagiune familiara

antecedentele personale, fiziologice si patologice - obtinem informatii in legatura cu bolile de care a suferit bolnavul din copilarie si pana in prezent. In contextul patologiei neonatale si a patologiei endocrino-viscerale a femeii, se vor obtine informatii referitoare la varsta la care a aparut menstruatia, comportamentul ciclului menstrual, termenele nasterilor, avorturi spontane sau provocate, copii nascuti morti, data instalarii climacteriului.

conditiile de munca si viata - vor fi analizate si interpretate in contextul factorilor de risc si al factorilor stresanti.

factori de risc - stresul, alimentatia, alcoolismul, tabagismul, poluarea mediului inconjurator, "sindromul general de adaptare". Examenul clinic / obiectiv - cu toate ca in marea majoritatea cazurilor, datele

anamnestice ne orienteaza si pot sugera existenta unei boli, totusi ele nu sunt suficiente pentru a elabora un diagnostic. Intotdeauna se va respecta si aplica, una din legile fundamentale ale clinicei "diagnosticul se elaboreaza numai pe baza anamnezei si a unui examen obiectiv sistematic, complet, riguros si minutios". Astfel anamneza si examenul obiectiv se succed, se completeaza , reprezentand o unitate a examenului clinic. In prima etapa, se va efectua un examen general de ansamblu, care se va orienta si va premite sa apreciem starea generala a bolnavului: modificari ale starii de constienta, gradul de

slabire - ca marturie a severitatii unei boli, anumite deformatii ale sistemului osos, prezenta unor cicatrice - orienteaza asupra trecutului patologic al bolnavului (apendicectomie, colecistectomie, histerectomie). In a doua etapa a examenului obiectiv detaliat, vom explora in mod sistematic diferitele aparate si organe: aparat respirator, cardio-vascular, locomotor, digestiv. Examenul obiectiv cuprinde cele patru metode clasice de explorare semiologica: inspectia palparea percutia auscultatia

Manifestarile de ordin fizic, pe care la constatam la examenul obiectiv, reprezinta semnele clinice prin care se exteriorizeaza o boala. Semnele clinice puse in evidenta prin aceste metode ale examenului obiectiv vor fi corelate cu datele anamnestice si interpretate in raport cu mecanismul lor fiziopatologic, in cadrul procesului de sinteza al rationamentului clinic. Examenul obiectiv va fi practicat in conditii adecvate, privind spatiul necesar, patul / masa de examinare, pentru a evita pozitii incomode care ar putea impiedica explorarea anumitor regiuni. Este necesar asigurarea unui climat si confort adecvat in ce priveste buna iluminare si temperatura a camerei. Rolul asistentei medicale este foarte important in aceasta etapa de diagnostic - aceasta ajutand bolnavul sa se dezbrace si explicandu-i acestuia scopul acestui examen, il ajuta la schimbarea pozitiilor de examinare cerute de medic si il sustine fizic si psihic pe tot parcursul examinarii.

Dezbracarea pacientului pentru consult De asemenea AM in serviciul de gastroenterologie trebuie sa cunoasca semnele si simptomele afectiunilor dar si reactiile pacientului in timpul examinarii, incercand sa-l linisteasca, sa-l incurajeze, stiut fiind ca acesta sub influenta simptomelor bolii este foarte anxios. Pentru afectiunile digestive, metodele examenului clinic, pot orienta medicul asupra diagnosticului dar si catre alte investigatii suplimentare care sa dea certitudinea diagnosticului. Inspectia reprezinta prima si cea mai simpla metoda obiectiva de investigatie semiologica. In cadrul inspectiei se vor observa modificarile generale: distensia abdomenului, faciesul pacientului (daca este palid, incercanat, facies ulceros cu pometii proeminenti), pozitii antalgice. Palparea poate evidentia durere pe linia xifoombilicala, la 2-3 cm deasupra ombilicului.

Palparea abdomenului Diagnosticul clinic in cazul ulcerului gastro-duodenal se bazeaza pe anamneza: durerea (caracterul, sediul, debutul, evolutia), fenoimene insotitoare, consum de AINS. Confirmarea suspiciunii clinice de ulcer gastro-duodenal se efectueaza prin mijloace paraclinice. Investigatiile paraclinice Examenele paraclinice imagistice si de laborator completeaza obligatoriu examenul clinic. Exiata doua tipuri de teste sau investigatii pentru duagnosticul de ulcer: radiografia dupa administrarea de bariu si endoscopia. Examen radiologic - este fundamental pentru diagnostic. Examenul radiologic este cea mai veche si mai frecvent utilizata explorare imagistica. Aparatele moderne de radiologie efectueaza atat radiografii cat si radioscopii (fluoroscopii) si sunt prevazute cu intensificator electronic de imagine si un sistem de televizare a acestora. Avantajele principale tin de imaginile anatomice foarte bune, costul relativ moderat (comparativ cu alte explorari imagistice), montarea in spatii relativ mici si posibilitatea realizarii sub forme utilizabile: la patul bolnavului, in sali de

operatie, camera de garda ca si existenta unui numar suficient de specialisti care sa le poata folosi in diferite tipuri de localitati si aglomerari urbane. Principalul dezavantaj este reprezentat de radiatia ionozanta la care este expus bolnavul si personalul tehnic si medical. Radiografia precizeaza forma anatomopatologica, etiologia si este un mijloc de prognostic prin aprecierea imaginilor in perspectiva. Este, de asemenea, indispensabila pentru formularea indicatiilor terapeutice cat si pentru verificarea eficientei acestora, mai ales in ceea ce priveste tratamentul chirurgical. Permite inregistrarea unor detalii structurale de finete, oferind o mare cantitate de informatii, iar obiectivarea pe filmul radiologic a imaginii permite urmarirea evolutiei unui proces patologic. Imaginile obtinute vor fi citite fie direct pe cliseu, fie indirect prin masurarea unor parametrii (axe, unghiuri, distante) cu ajutorul unui goniometru sau a unei rigle. Semnele pentru ulcer apar la nivelul micii curburi si in regiunea cardiei si bulbul duodenal. Semnul de certitudine este nisa, o umbra in plus data de bariul ingerat. In absenta nisei se cauta semne radiologice indirecte: pliuri convergente ale mucoasei spre nisa, spasme persistente, tranzit bulbar accelerat. Daca durerea este semnul clinic cardinal, nisa ca semn direct are aceeasi importanta in diagnosticul radiologic. Expresie a substantei baritate la nivelul ulceratiei, nisa poate imbraca aspecte diferite in functie de localizare (curburi, fete), dimensiuni si profunzime. Localizata cel mai ades pe mica curbura este vazuta din profil "in afara conturului gastric", ceea ce o diferentiaza de nisa maligna (incastrata, dispusa in conturul gastric). Morfologic nisa de profil (curbura) poate sa apara sub mai multe forme: nisa mica triunghiulara sub forma unui spicul; nisa de talie medie cu sau fara halou clar in jur; nisa pediculara, care apare ca un diverticul la nivelul micii curburi, legat de stomac printr-un pedicul subtire (are intotdeauna semnificatia unui ulcer penetrant); nisa Haudek tipica cu cele 3 nivele (bariu lichid de secretie si aer, proprie numai ulcerului gastric); nisa giganta, al carui diametru depaseste 5 cm care este de obicei expresia unei penetratii vechi cu distructia peretelui gastric, astfel incat fundul ulcerului este constituit din parenchimul organului penetrat (ficat, pancreas, regiunea celiaca). Astfel de nise se intalnesc la oameni varstnici si apar pe fondul unor defecte

importante de irigatie (pe fond ateromatos), ridicand mari probleme de diagnostic diferential cu cancerul.

Rx cu bariu

Sala radiologie Rolul asistentei medicale in efectuarea radiografiilor, este acela de a anunta pacientul asupra importantei examinarii si de a-l informa ca este o proba nedureroasa si a carei reusita rezulta din buna colaborare a pacientului cu medicul radiolog. Este avertizat asupra necesitatii mentinerii unor pozitii speciale ale membrelor inferioare si corpului, pe timp limitat, fara a executa miscari in acest timp. Asistenta medicala intervine in situatii speciale, prin imobilizarea pacientului in pozitia ceruta de medic, cand capacitatea de intelegere a acestuia este afectata. Asistenta medicala are deci rol in pregatirea psihica si fizica a pacientului. AM din sectie,

asigura transportul si ajuta pacientul la serviciul de radiologie, in raport cu posibilitatile acestuia de deplasare si mobilizare. Daca acest lucru nu este posibil, pregateste materialul necesar si radiografia se va executa la patul bolnavului, cu aparatele portabile, asigurand conditii optime si protejand ceilalti bolnavi prin folosirea paravanelor. Transportul se face cu caruciorul / brancarda, in functie de gravitatea afectiunii sale, trecerea din acestea pe masa de examinare facandu-se cu atentie si blandete pentru a nu creea alte suferinte bolnavului. In timpul examinarii asistenta medicala va purta echipament de protectie. Filmele vor fi pastrate in conditii care sa le protejeze de zgarieturi sau deteriorari si atasate la FO a bolnavului.

Examen radiologic Cu toate ca examenul cu bariu este mai ieftin decat endoscopia si mai putin agresiv, el prezinta unele dezavantaje importante, ca instrument de diagnostic. In primul rand, examenul cu bariu nu furnizeaza date atat de exacte ca endoscopia. Nu este eficace mai ales in evidentierea unor ulceratii foarte mici, nici pentru precizarea dimensiunii si a profunzimii unui ulcer. Durata iradierii depinde de tipul de ulcer suspectat de radiolog, totusi intreaga procedura nu va depasi 10-15 minute. Deoarece sulfatul de bariu poate produce constipatie, se recomanda de catre medic administrarea de laxative, sau se recomanda consumarea de alimente bogate in tesut fibros pentru a evita constipatia si ingerarea unor cantitati mai mari de lichide.

Endoscopia digestiva superioara - introducerea si extinderea endoscopiei au vizat in primul rand diagnosticarea ulcerului. Endoscopia este o metoda care permite vizionarea directa a diferitelor zone interioare ale corpului. Se foloseste pentru diagnostic si, uneori, in scop terapeutic.

Endoscop

Endoscopie Noua generatie de endoscoape nu mai utilizeaza fibre optice, in locul acestora, endoscopul este prevazut, la capatul lui, cu un minuscul video-cip. Acest cip trimite retrosemnale

spre monitor, unde acestea se transforma in imagini ale interiorului gastric sau duodenal, pe care le poate vedea specialistul. Pentru examenul endoscopic, la recomandarea medicului, asistenta medicala va administra anestezicul, va pozitiona pacientul pe masa de examinare, va pregati materialele si instrumentele sterile, va efectua clisma evacuatorie in seara precedenta examenului. Endoscopia utilizata astazi si la noi mai frecvent este practic explorarea indispensabila in ulcerul gastric, din urmatoarele ratiuni:

ingaduie examinarea directa (vizualizarea) leziunii, oferind pretioase informatii asupra morfologiei leziunii, a peretelui si a pliurilor gastrice din vecinatate;

permite prelevarea biopsiilor multiple dirijate din marginile si fundul ulceratiei; face posibila explorarea in intregime a stomacului chiar si a pilorului cu bulbul duodenal, relevand astfel o serie de leziuni asociate sau concomitente. Explorarea bolnavilor ulcerosi a castigat foarte mult in ultimele decenii prin introducerea

procedeelor endoscopice. Gradul de fiabilitate ridicat (95%) cu posibilitatea vizualizarii leziunilor superficiale, obtinerea unui diagnostic rapid in conditii de urgenta ca si posibila asociere a unui gest terapeutic, fac ca examenul endoscopic sa fie considerat de multi clinicieni ca primordial in explorarea bolnavilor cu o suferinta gastro-duodenala. Indiferent de afectiunea pacientului, examenele de laborator curente sunt obligatorii pentru completarea examenului clinic si aprecierea exacta a starii de sanatate a pacientului: HLG, glicemie, VSH, examen sumar de urina. Examinarile de laborator efectuate produselor biologice si patologice completeaza simptomatologia bolilor cu elemente obiective, exprimand modificarile aparute in morfologia, fiziologia si biochimia organismului. Aceste elemente confirma / infirma diagnosticul clinic, reflecta evolutia bolii si eficacitatea tratamentului, confirma vindecarea sau semnaleaza aparitia unor complicatii. Utilitatea si obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de modul de recoltare al produselor care se analizeaza si de modul cum se efectueaza examenul.

Recoltarea produselor este efectuata de asistenta medicala, in majoritatea situatiilor. Pentru a se realiza in conditii optime, asistenta medicala trebuie sa respecte urmatoarele norme generale: orarul recoltarilor efectuarea pregatirii psihice si fizice a bolnavului pregatirea instrumentarului si materialelor necesare pentru recoltare tehnica recoltarii propriu-zise si interventiile in cazul accidentelor si incidentelor completarea buletinului de trimitere la laborator si etichetarea produsului recoltat

respectarea regulilor de asepsie.

Recoltarea prin punctie venoasa

3.4 Rolul AM si interventii in semiologia boliiCel mai important semn al ulcerului gastro-duodenal este durerea sau epigastralgia. Este localizata in epigastru, este intensa si insotita de arsuri, uneori poate iradia in spate. Intensitatea

este mai mare in ulcerele vechi care intereseaza si seroasa. Caracterul cel mai pretios este periodicitatea (durerile apr in perioade de 1-3 saptamani, separate prin perioade de liniste, in care bolnavul nu se plange de dureri, chiar daca nu respecta regimul alimentar. Cel mai adesea apar toamna si primavara, dar pot apare si in alte sezoane pe masura ce se cronicizeaza si, devin mai lungi si mai dese). Durerea care survine in momentul cand stomacul este gol, se numeste "foame dureroasa", ea in general este calmata odata cu ingerarea alimentelor neiritabile si neacide. Foamea dureroasa sau durerea pe gol este caracteristica pentru ulcerul duodenal (daca apare mai ales noaptea intre orele 0-4). Aparitia durerii are un orar relativ fix, in legatura cu masa: Durerea precoce - imediat dupa masa, la 1-1,5 ore, in ulcerul gastric si se calmeaza inainte de masa urmatoare; este numita durere in 4 timpi: masa - calm - durere - calm. Durerea semitardiva - la 1-2 ore dupa masa Durerea tardiva - la 2-3 ore dupa masa si dureaza, in mod obisnuit pana la masa urmatoare; durerea in 3 timpi: masa - calm - durere. Durerea hipertardiva - foamea dureroasa, la 4-5 ore dupa masa. In perioada dureroasa, asistenta medicala asigura repausul fizic si psihic al pacientului mai ales postprandial, educa pacientul si asigura dieta de protectie gastric, administrand 5 mese pe zi. Alimente permise: lapte dulce, fainoase fierte in lapte, ou fiert moale sau sub forma de ochiuri romanesti, carne de vitel, pasare fiarta sau la gratar, paine veche de o zi, supe de zarzavat, legume, fructe. Alimente interzise: lapte batut, iaurt, carne grasa, legume tari, cafea, ciocolata, supe de carne, sosuri sau prajeli, alimente reci sau fierbinti, conserve.

In functie de caracterul si evolutia durerii , putem observa unele situatii deosebite: cand durerea devine constanta si nu se mai calmeaza la ingestia alimentara sau la administrarea de antiacide, insotita de iradiere posterioara, ne putem gandi la un ulcer penetrant in pancreas (a erodat peretele gastric pana la nivelul subseroasei, determinand reatia inflamatorie a pancreasului); cand durerea este accentuata de alimente si este insotita de varsaturi, sugereaza o stenoza pilorica; o durere extrem de severa, cuprinzand intregul abdomen, cu contractura abdomenului, sugereaza ulcer perforat in marea cavitate peritoneala

Dureri abdominale Varsaturile - sunt de obicei postprandiale, precoce sau tardive, in functie de localizarea ulcerului, fiind determinate de mese copioase, de abateri de la dieta, alcool. Ele contin alimente, sunt abundente, au miros acid sau contin numai suc gastric. In functie de starea pacientului, asistenta medicala il aseaza in pozitie semisezand, sezand sau in decubit dorsal, cu capul intr-o parte, aproape de marginea patului. Il linisteste din punct de

vedere psihic, il ajuta in timpul varsaturii si pastreaza produsul eliminat, ii ofera un pahar de apa sa-si clateasca gura dupa varsatura. La indicatia medicului ii administreaza medicatie simptomatica, suprima alimentatia pe gura si alimenteaza pacientul parenteral, prin perfuzii cu glucoza hipertona, hidrolizate proteice, amestecuri de aminoacizi, vitamine si electroliti. Pentru ingrijirea pacientilor inapetenti, asistenta medicala trebuie sa urmareasca cateva aspecte: observarea apetitului pacientului urmareste descoperirea si combatrea inapetentie sau anorexiei, apetitul putand fi un indiciu in stabilirea diagnosticului unor afectiuni (bolnavii cu cancer gastric refuza carnea de vaca, in hepatita epidemica faza preicterica, refuza grasimile, etc.). Pentru combaterea inapetentei, se vor avea in vedere urmatoarele: se verifica daca inapetenta este totala sau repulsia se manifesta numai fata de alimentele din regim in comparatie cu cele preferate; se inlocuiesc in functie de preferintele bolnavului in cadrul limitelor permise de prescriptia medicala. Hemoragia digestiva superioara - trebuie sa primeasca o ingrijire deosebita din partea asistentei medicale. Echilibrarea hemodinamica se realizeaza prin: instalarea unei linii venoase; introducerea rapida de ser fiziologic 0,9%; transfuzie de sange pentru mentinerea Hb in jur de 10 g/dl; TA sistolica < 100 mmHg indica o pierdere de cca 20% din volumul sangvin; Un test Tilt pozitiv, definit prin cresterea TA sistolice cu >10 mmHg sau a pulsului cu > 20 batai/minut la schimbarea pozitiei din ortostatism in clinostatism indica o pierdere acuta de sange de cel putin 1 litru.

Masurarea TA Localizarea sediului hemoragiei se realizeaza dupa stabilizarea bolnavului, prin anamneza si endoscopie. In caz de sangerare activa, cheag aderent sau vas sangvin vizibil, se afectueaza tratamentul endoscopic al hemoragiei prin injectare de alcool, substante sclerozante ori adrenalina sau prin electrocauterizare. Daca nu se opreste hemoragia pe cale endoscopica, atunci este indicata interventia chirurgicala.

Electrocoagulare

Dezobstruarea unui vas de sange Alte masuri: Introducerea unei sonde nazogastrice; Administrarea de inhibitori H2 i.v. in perfuzie continua; Interzicerea alimentarii orale.

Instalarea unei linii venoase Pentru a evita calea de administrare difestiva in cazul varsaturilor se utilizeaza alimentarea artificiala, care se poate realiza prin urmatoarele procedee:

sonda gastrica sau intestinala gastrostoma sau fistula pe cale parenterala (i.v.) clisma Alimentatia artificiala are ca scop hranirea pacientilor incostienti, cu tulburari de

deglutitie, cu intoleranta sau hemoragii digestive, operatii pe tubul digestiv si glandele anexe, cu stricturi esofagiene sau ale cardiei, in stare grava, negativism alimentar.

Nutritie parenterala Alimentarea parenterala se face cu substante care au valoare calorica ridicata, pot fi utilizate direct de tesuturi, nu au proprietati antigenige, nu au actiune iritanta sau necrozanta asupra tesuturilor. Pe cale i.v. pot fi introduse solutii izo- sau hipertone (glucoza 10-20-33-40%, fructoza 20%, solutie dextran, hidrolizate proteice). Planul de alimentare se face dupa calcularea

necesarului de calorii pe 24 de ore si a ratiei de lichide in care pot fi dizolvate principiile nutritive. Nevoia de lichide este completata cu ser fiziologic sau solutii glucozate si proteice. Alimentarea prin gastrostoma:

Sonda de alimentare

3.5 Rolul AM in aplicarea tratamentuluiTratamentul are ca obiective: ameliorarea durerii; vindecarea ulcerului; prevenirea recidivelor; prevenirea complicatiilor; tratamentul complicatiilor.

Daca in stabilirea diagnosticului prin etapele sale rolul major il are medicul, asistenta medicala doar ajutandu-l pe acesta sau pe pacient, in aplicarea tratamentului medical sarcina revine aproape in totalitate acesteia. In cazul ulcerului gastro-duodenal pot fi aplicate urmatoarele tipuri de tratament:

regim de viata si igieno-dietetic tratament medical tratament chirurgical Regim de viata si igieno-dietetic

-

renuntarea la fumat reducerea consumului de alcool interzicerea utilizarii de AIND sau asocierea acestora cu administrarea de prostaglandine - daca nu se poate renunta la ele, cazul poliartritei, spondilitei

-

dieta va exclude alimentele care produc dureri: sosuri, tocaturi, carnati, mezeluri, conserve, condimente si muraturi. Tratament medical Durerea in ulcerul duodenal este datorata atat tulburarilor de motilitate, cat si stimularii

acide a chemoreceptorilor. Pentru ameliorarea durerii si vindecarea ulcerului pot fi utilizate urmatoarele clase de medicamente: antiacide (Maalox, Gelusil, Almagel, Calmogastrin, Dicarbocalm - acestea amelioreaza simptomatologia, imbunatatesc vindecarea si reduc recurentele), antagonisti H2 (Cimetidina -Tagamet; Ranitidina, Famotidina - sunt utili atat in calmarea durerii, cat si in vindecarea ulcerului si in scaderea recurentelor), anticolinergice (Pirenzepina, Telenzepina - sunt mai rar utilizate in prezent, din cauza efectelor adverse multiple, unele interferand cu functia gastrointestinala), inhibitorii pompei de protoni (Omeprazol, Lansoprazol - sunt cei mai puternici antiacizi, blocand ATP-aza H+-K+ a membranei celulei parietale gastrice, avand o durata lunga de actiune), protectoare ale mucoasei - prostaglandine

(Enprostil, Misoprostol, Riboprostil - acestea cresc secretia de mucus gastric, cresc secretia de bicarbonat, cresc fluxul sangvin prin mucoasa gastrica, stimuleaza refacerea mucoasei) - agenti activi topici (Sucralfat - Carafate - la pH acid devine polar si se leaga la suprafata craterului ulceros, creand o bariera protectoare, leaga si inactiveaza pepsina si acizii biliari; Ulcogant; Bismut coloidal - formeaza un film protector pe suprafata craterului ulceros si previne contactul cu factorii de agresiune intraluminali, stimuleaza sinteza de prostaglandine, stimuleaza sinteza glicoproteinelor din mucus, rol bactericid fata de Helicobacter pylori; Carbenoxolona stimuleaza sinteza de mucus si de prostaglandine, dar este mai putin folosita din cauza efectelor secundare: retentie hidrosalina, hipokaliemie, HTA), antibiotice (Amoxicilina, Tetraciclina, Metronidazol, Claritromicina - se adauga in primele 7-14 zile ale tratamentului antisecretor). Asistenta medicala trebuie sa cunoasca mecanismul de actiune al AINS, pentru a putea efectua educatia pacientului la care ulcerul s-a produs pe fondul consumului acestora. AINS reprezinta un grup de substante care actioneaza asupra unor etape ale raspunsului inflamator vizand diminuarea acestuia. Cele mai frecvente efecte secundare sunt: digestive renale hepatice hematologice reactii alergice

Tulburarile digestive sunt urmarea inhibitiei rolului protector al PG asupra mucoasei gastrice. In mod normal PG scad secretia acida si o cresc pe cea de mucus. Inhibitia lor prin AINS duce la cresterea secretiei acide si la distrugerea barierei de mucus, favorizand aparitia / reactivarea ulcerului gastroduodenal.

Tulburarile renale se produc prin anularea efectului normal vasodilatator produs de PG; de aceea, la bolnavii cu flux sangvin renal scazut (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica cu ascita) AINS pot produce IRA. Tulburarile hepatice sunt reversibile si se manifesta prin cresterea enzimelor (TGP) si uneori prin cresterea bilirubinei si a timpului de protrombina. Modificarile hematologice cele mai frecvente sunt: agranulocitoza, anemia aplastica sau tulburari ale hemostazei, iar cele alergice: rinita, astm, reactii cutanate. Pot apare si tulburari neurologice: cefalee, vertij. Calea de administrare a medicamentelor este indicata de medic in functie de: rapiditatea asimilarii medicamentului de catre organism resorbtia si metabolizarea medicamentului interactiuni medicamentoase compatibilitatea tesuturilor fata de substanta administrata Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii de igiena, asepsie, dezinfectie, sterilizare si mentinere a masurilor de supraveghere si control a infectiilor nosocomiale sau intraspitalicesti.

Pregatirea injectiei Asistenta medicala are obligatia sa supravegheze si sa participle activ la administrarea medicatiei, cunoscand foarte bine regulile generale de administrare a medicamentelor precum si efectele secundare ale acestora, pentru a putea invata pacientul sa nu se sperie la aparitia lor, fapt care ar putea declansa starea de anxietate a acestuia. Deosebit de importanta este cunoasterea de catre asistenta medicala a cailor de administrare a medicamentelor, aceasta putand fi orala sau enterala si parenterala (ocoleste tractul digestiv, are efect mai rapid), precum si a tehnicilor de efectuare a tratamentului medicamentos parenteral (injectii s.c., i.m., i.v.) cu respectarea regulilor de asepsie si antisepsie. Va urmari functiile vitale si va nota in FO valorile acestora, pentru a putea constata efectul medicatiei si diminuarea simptomelor bolii.

Pastrarea medicamentelor Medicamentele sunt substante folosite in scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile, extrase sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substante minerale. Actiunea lor asupra organismului depinde de structura lor chimica, de doza administrata si de calea de administrare. Aceeasi substanta poate functiona ca aliment, medicament sau toxic, dupa cantitatile introduse in organism, asistenta medicala avand rolul de a cunoaste foarte bine prezentarea medicamentelor, cantitatea de substanta continuta, dozarea si timpul de actiune al acestora. Diferentierea actiunii medicamentelor asupra organismului este in functie de dozele de administrare. Se deosebesc: doza terapeutica - doza utilizata pentru obtinerea efectului terapeutic dorit, fara ca prin aceasta sa se produca vreo actiune toxica asupra organismului; doza maxima - este doza cea mai mare suportata de organism fara sa apara fenomene toxice reactionale; doza toxica - este cantitatea care, introdusa in organism, provoaca o reactie toxica periculoasa; doza letala - este doza care produce exitus-ul.

In vederea urmaririi efectului medicamentelor, asistenta medicala trebuie sa cunoasca: efectul ce se asteapta de la medicamentul respectiv, pentru care a fost de fapt administrat, timpul necesar dupa care poate fi asteptat efectul, efectele secundare ale medicamentelor, fenomenele de obisnuinta si de acumulare, fenomenele de hipersensibilitate. Administrarea medicamentelor se face tinand cont de anumite reguli, dintre care amintim: respectarea intocmai a medicamentului prescris, identificarea medicamentelor prin citirea etichetei si a datei valabilitatii, verificarea calitatii acestora, respectarea cailor de administrare, a dozajului prescris si a orarului de administrare, respectarea somnului pacientului, evitarea incompatibilitatii intre medicamente, administrarea imediata a medicamentelor deschise, respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor (solutii, picaturi, injectii, ovule vaginale, supozitoare), administrarea medicamentelor in prezenta asistentei, servirea bolnavului cu doze unice de medicament, respectarea asepsiei si antisepsiei la administrarea parenterala, pentru evitarea infectiilor nozocomiale. Caile de administrare ale medicamentelor sunt: respiratorie, orala / bucala, percutana, rectala, parenterala, prin aplicatii locale. Calea orala sau bucala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putand fi introduse sub diverse forme: lichide (solutii, infuzii, decocturi, tincturi, uleiuri, extracte) sau solide (prafuri, tablete, granule, substante mucilaginoase). Se renunta la aceasta cale de administrare cand:

medicamentul se descompune sub influenta sucurilor gastrice sau este inactivat de acestea;

bolnavul refuza luarea medicamentelor pe aceasta cale; medicamentul are proprietati iritante asupra mucoasei digestive; bolnavul este inconstient (coma, are trismus) medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva; medicul doreste sa ocoleasca sistemul venei porte. Medicamentele astfel introduse au efect: - local sau general, acestea se resorb la nivelul

mucoasei digestive, patrund in sange desfasurandu-si efectul asupra intregului organism sau doar asupra unor anumite organe. Medicamentele lichide se pot administra ca atare sau diluate cu apa, ceai, lapte, iar pentru mascarea gustului dezagreabil pot fi indulcite cu mire, siropuri. Cand medicamentele solide nu pot fi inghitite ca atare, se mojareaza (se piseaza) apoi pot fi diluate cu apa sau ceai. Administrarea medicamentelor pe cale parenterala ofera anumite avantaje ce nu pot fi neglijate: absorbtia este usoara, iar efectul se instaleaza rapid; dozajul este precis, absorbtia nefiind in functie de conditiile speciale ale tubului digestiv; medicamentele sensibile la actiunea sucurilor digestive, nu sunt alterate sau modificate in stomac sau intestin; se pot introduce medicamente si in caz de intoleranta digestiva sau cand calea enterala este contraindicata.

Prin calea parenterala se intelege de obicei ocolirea tubului digestiv si administrarea medicamentelor prin injectare. Injectia reprezinta introducerea substantelor in stare lichida in organism prin intermediul unui ac ce traverseaza tesuturile. Prin calea parenterala se intelege de obicei ocolirea tubului digestiv si administrarea medicamentelor prin injectare. Injectia reprezinta introducerea substantelor in stare lichida in organism prin intermediul unui ac ce traverseaza tesuturile. Astfel: se utilizeaza calea subcutana cand substantele sunt usor resorbabile, au densitate mica si presiune osmotica apropiata cu cea a organismului, nu provoaca iritatia sau lipoliza tesutului celular adipos de sub piele;

Injectia s.c. se recurge la calea intramusculara daca densitatea medicamentului este mai mare, daca prin stagnarea in tesuturi ar provoca iritatia acestora, iar efectul urmarit trebuie sa se instaleze rapid sau daca intarzierea absorbtiei ar produce modificari in compozitia medicamentului injectat;

calea intravenoasa se foloseste cand se asteapta o actiune prompta si cand substanta medicamentoasa introdusa printre tesuturi ar provoca distructii tisulare, nefiind suportata de celulele tesuturilor moi. Asistenta medicala are un rol deosebit de important in administrarea medicamentelor pe

cale parenterala, de aceea ea trebuie sa cunoasca fiecare tehnica foarte bine, locurile de electie, tipul solutiilor care pot fi injectate pe cale s.c., i.m. sau i.v.,regulile de asepsie precum si modalitatea de a interveni in cazul unor accidente sau incidente, dintre care amintim: durere vie prin lezarea nervului sciatic (situatie in care se impune retragerea acului), hematom prin inteparea unui vas (se evita aceasta situatie printr-o aspirare dupa introducerea acului - daca apare sange se retrage sau se introduce acul mai profund,pana trece de vasul de sange respectiv), supuratie aseptica datorita unor substante ce nu sunt resorbite, ruperea acului ce impune extractia chirurgicala (toate acestea pentru injectia intramusculara); injectarea solutiei in tesutul perivenos, manifestata prin tumefierea tesuturilor si durere, flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante iritante, hematom prin strapungerea venei, ameteli, lipotimie sau colaps (toate acestea in cazul injectiei i.v.); Perfuzia endovenoasa urmareste introducerea in circuitul sangvin, picatura cu picatura a unor solutii izotone, hipertone sau hipotone cu scopul de a sustine aportul necesar de lichide si electroliti sau pentru reechilibrare hidroelectrolitica, hidroionica si volemica si introducerea unor medicamente prin care se urmareste efectul prelungit. Pe langa administrarea tratamentului asistenta medicala are rolul de a monitoriza functiile vitale: respiratia, tensiunea arteriala, temperatura, pulsul, diureza si scaunul.

Masurarea pulsului la carotida si artera radiala

Masurarea TA Tratament chirurgical Numeroase sunt consideratiile ce se fac pe seama tratamentului ulcerului gastric si mai ales a stabilirii indicatiei operatorii. Teoretic instituirea unui tratament medicamentos in cazul ulcerului gastric necomplicat si verificat endoscopic si biotic este logica si lipsita de risc. Cea mai corecta atitudine terapeutica este: toti bolnavii cu ulcer sa fie spitalizati si supusi tuturor explorarilor capabile sa precizeze diagnosticul de certitudine in acest timp se incepe tratamentul antiulceros daca rezultatele explorarilor converg catre o leziune dubioasa, transformata sau chiar maligna se stabileste imediat indicatia operatorie daca aceste rezultate atesta existenta unui ulcer benign, se poate continua tratamentul medicamentos 3-6 saptamani, dar sub urmarire radiologica si endoscopica la fiecare 3 saptamani. Ulcerul gastric este indicat sa fie operat, pentru a scoate leziunea si a o cerceta histologic, in timp ce ulcerul duodenal trebuie tratat medical, cu exceptia formelor complicate sau rezistente la tratament.

Obiectivele operatiei pentru ulcerul gastric sunt: ablatia leziunii in vederea cercetarii histologice intreruperea lantului patogenic pentru a preveni recidiva refacerea circuitului digestiv Indicatiile tratamentului chirurgical pentru ulcerul duodenal: ulcerul complicat prin perforatie, penetratie, stenoza (indicatii absolute), hemoragie (indicatii diferentiate in functie de caz). ulcerul rezistent la tratament medical corect condus 6-8 saptamani. De obicei astfel de cazuri au ca substrat ulcere penetrante, prepilorice sau postbulbare, ulcere endocrine. De mentionat de asemenea rezistenta relativ frecventa la tratament medical a ulcerului aparut la adultul tanar sau varstnic, sau in cazurile in care in antecedente exista un episod hemoragic sau perforativ. O indicatie relativa este constituita de imposibilitatea bolnavului de a suporta costul ridicat al unui tratament medical eficient care trebuie sa fie de lunga durata pentru prevenirea recaderilor. Obiectivul principal al interventiei chirurgicale este reducerea secretiei clorhidropeptice, factor patogenic esential in determinismul ulcerului duodenal. In masura in care este posibil, operatia va ridica si leziunea ulceroasa. Interventia chirurgicala implica - pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii. Pregatirea preoperatorie Se efectueaza diferentiat in functie de terenul bolnavului (varsta, tare biologice), de gravitatea bolii si complexitatea operatiei care va trebui practicata .

Inaintea executarii interventiei chirurgicale, indiferent de varsta pacientului, de afectiunea pentru care se interneaza si de durata actului operator, bolnavii trebuie pregatiti psihic, biologic si chirurgical. Pregatirea psihica a bolnavului incepe din momentul internarii si are drept scop adaptarea bolnavului la noile conditii de viata, obtinerea increderii in personalul medical si restabilirea echilibrului sau psihic. Asistenta medicala are un rol foarte important in asigurarea confortului - care este unul din factorii care ajuta bolnavul sa-si mentina un tonus psihic optim - astfel saloanele vor fi bine aerisite si luminate, cu temperatura de 200-220C. Aceasta va cuceri increderea bolnavului printrun comportament corect si binevoitor, va calma teama care-l domina la gandul ca va suferi o interventie chirurgicala cu posibile urmari nefaste, ii va explica, in termeni simpli, in ce consta boala sa si ce posibilitati terapeutice exista, va combate anxietatea acestuia prin administrare de tranchilizante usoare / barbiturice (Fenobarbital, Diazepam). Pregatirea biologica difera in functie de varsta, afectiune, stare generala, natura interventiei si vizeaza atat cercetarea constantelor hemostatice, cat si tratarea unor eventuale tare biologice, ce ar putea ingreuna evolutia postoperatorie favorabila. Pregatirea preoperatorie presupune realizarea unui bilant biologic riguros. In afara HLG, a VSH-ului, a probelor hepatice si a celorlalte constante sangvine, se recomanda si efectuarea unei radiografii pulmonare si

EKG. O urocultura de rutina se va efectua la cea mai mica suspiciune de infectie urinara.

Recoltare venoasa si electrocardiograma (EKG)

Examenul fizic si istoricul medical al pacientului pot impune necesitatea efectuarii unor teste suplimentare sangvine si de alta natura cum ar fi: grup sangvin si Rh, timp de sangerare si coagulare, uree sangvina, proteinemie, colesterol, EAB pentru intregirea investigatiilor si in cazul unei operatii mai mari. Evaluarea preoperatorie corecta este importanta si pentru anticiparea complicatiilor generate de substantele anestezice / alte medicamente, mai ales cand coexista afectiuni cardiace, pulmonare, hepatice sau renale grave. Anemia si nivelul scazut de K trebuie corectate. Medicatia antiinflamatoare trebuie intrerupta cu cateva zile inaintea interventiei chirurgicale. Interventia chirurgicala se realizeaza de obicei cu anestezie generala i.v. / intubatie orotraheala, dar se poate efectua si anestezie rahidiana / bloc epidural. Alegerea ii apartine anestezistului si se bazeaza pe existenta unor probleme medicale specifice.

Rahianestezie

Aparat anestezie generala

Pregatirea chirurgicala a bolnavului, presupune aplicarea unor masuri care sa asigure desfasurarea actului chirurgical in conditii optime.

Igiena bolnavului trebuie avuta in vedere inca de la internare, cand se face baie generala, apoi acesta va imbraca rufe curate. De la aceasta regula fac exceptie doar urgentele majore a caror igiena va fi facuta de asistenta medicala pe portiunea de interes chirugical. In seara premergatoare interventiei bolnavul este din nou invitat sa faca baie generala, imbraca lenjerie curata, tegumentele paroase din zona de interes chirurgical vor fi rase apoi dezinfectate cu alcool si derivati de iod si pansate steril. Clisma preoperatorie nu este intotdeauna necesara - acelasi efect se poate obtine prin administrarea cu 12-24 ore inainte de operatie, de laxative usoare cu efect mai putin brutal si consumativ si cu un mai mic efect psihologic neplacut asupra bolnavului. In cazul persoanelor de sex feminine se indeparteaza machiajul si lacul de unghii, pentru observarea corecta si atenta a circulatiei. Preanestezie-premedicatie Examenul preanestezic reprezinta momentul contactului direct al anestezistului cu bolnavul, ocazie cu care ia cunostinta de boala de fond si indicatia operatorie, pe de o parte, si terenul bolnavului, pe de alta parte. Anamneza are rolul de a decela eventualele disfunctii invalidante cardio-vasculare, pulmonare, hepatice, renale, neuropsihice, metabolice, endocrine, alergii care pot interfera cu actul anestezic. De asemenea, anamneza se va extinde asupra medicatiei curente a bolnavului care poate interfera cu drogurile anestezice (neuroleptice, beta-blocante,etc). Se vor cere informatii asupra eventualelor anestezii si interventii anterioare, evolutie, modul in care au fost tolerate, noxe profesionale, alcool, fumat. La sfarsitul consultului preanestezic se prescrie premedicatia. Premedicatia are doua componente: premedicatia diferita, compusa din droguri sedative, tranchilizante, eventual hipnotice, care se aplica in seara premergatoare operatiei, dar poate sa preceada si cu cateva zile momentul operator si se administreaza de regula oral;

premedicatia imediata (care precede interventia cu cel mult 1 ora) si trebuie administrata injectabil (la copii si intrarectal). Aceasta premedicatie constituie de multe ori chiar inceputul anesteziei. Se aplica in vecinatatea blocului operator de catre personal calificat. Ea poate avea un caracter superficial / profund si se compune din droguri tranchilizante,

neuroleptice, in asociatie de multe ori cu analgetice opiacee, avand nu numai rol sedativ ci constituind chiar un fond de analgezie pentru combinatiile anestezice care vor urma. Scheme uzuale de premedicatie imediata: Mialgin 100mg + Hidroxizin 100mg Droperidol 5mg i.m. + Fentanyl 0,05mg i.m. Diazepam 10mg i.m. / i.v. Droperidol 5mg i.m. Ketamina 8-10mg/kgc i.m. la copil Midazolam 0,5-2mg i.v.

Dupa sedare asistenta medicala interzice pacientului mobilizarea, rugandu-l sa ramana la pat. Medicatia este administrata in timpii si etapele prescrise, efectul trebuind sa se instaleze pana la transportul in sala de operatie. Transportul pacientului in sala de operatie este efectuat in functie de afectiune, fiind insotit de asistenta medicala impreuna cu documentatia medicala. Odata preluat de personalul din sala de operatii, pacientul va fi asezat pe masa de operatie cu multa grija, pentru a nu perturba efectul medicatiei preanestezice. Pozitia pacientului este determinata de cerintele interventiei pentru regiunea anatomica interesata. Dupa toaleta cu apa si sapun este obligatorie dubla dezinfectie a campului operator cu tinctura de iod, dupa care aceasta zona este acoperita cu campuri sterile, iar uneori pentru a impiedica diseminarea florei cutanate, este acoperit cu folie sterila adeziva transparenta.

Asepsia salii de operatie in care se va efectua artroplastia este cruciala din urmatoarele motive:

infectiile postoperatorii dupa artroplastii totale sunt catastrofale contaminarea prin aer / prin contact, a plagii operatorii, poate fi mai grava in aceste cazuri in pacient ramane o mare cantitate de material strain implantat Prin definitie, sursa de contaminare bacteriana endogena o reprezinta chiar pacientul, de

aceea prepararea bolnavului preoperator trebuie sa fie dubla: generala, prin detectarea si eradicarea cu cateva saptamani inainte de interventie a focarelor infectioase (infectii cutanate, stomatologice, ORL, ginecologice, urinare, digestive) locala prin spalarea si dezinfectarea pielii, baie, barbierit al zonei operatorii. Antiseptizarea intregului membru inferior, in momentul interventiei, completeaza gama masurilor preventive pentru combaterea contaminarii, in acelasi scop se badijoneaza cu iod sau Betadina. Sursele de contaminare bacteriana exogena sunt reprezentate de personalul salii de operatie, instrumentar contaminat, manusi perforate si chiar aerul din sala de operatie. Sala de operatie se dezinfecteaza cu solutii si metode moderne de antiseptizare si lampi bacteriostatice si bactericide cu radiatii UV. Rata infectiei postoperatorii s-a redus la max.1% dupa ca s-a trecut la utilizarea sistemelor de ventilatie a aerului folosind flux laminar vertical / orizontal si a incintelor sterile Charnley, cu echipament tip "scafandru". Un capitol important in anestezie este monitorizarea bolnavului. Se monitorizeaza obligatoriu functiile: respiratorie, hemodinamica si excretorie. Clinic se vor urmari:

culoarea tegumentelor turgescenta jugularelor dimensiunile pupilei

pozitionarea pe masa de operatie sangerarea la nivelul plagii functionarea aparatului de ventilatie, a perfuziei si ritmul solutiilor perfuzate timpii operatori Substantele utilizate in prezent in anestezie reprezinta un grup destul de mare si

heterogen: gaze, lichide volatile, substante solubile. Exista mai multe clasificari ale drogurilor anestezice:

substante anestezico-analgetice locale anestezice generale - inhalatorii volatile (Eter, Halotan, Izofluran, Enfluran, Sevofluran) si gazoase (Protoxid de azot) i.v. (hipnotice, analgezice majore-opioide, neuroleptice si tranchilizante, relaxante musculare, droguri cu actiune pe SNC. Orice anestezie cuprinde urmatoarele etape, la care cadrele medii (asistenta medicala)

participa efectiv: examen preanestezic - premedicatie inductia anesteziei mentinere trezire postoperator imediat, supravegherea bolnavului si terapia durerii

Inaintea oricarei anestezii asistenta medicala are obligatia de a verifica si pregati:

sursele de oxigen, N2O2, calce sodata, aspiratii, circuit functionarea respiratorului, vaporizatorului masa de intubatie: laringoscop, sonde de intubatie, mandren, pipe Guedel, Magyl

reglarea valvelor de suprapresiune, umidificator pregatirea drogurilor pentru anestezie (dilutii, etichetaj) Asistenta medicala efectueaza punctie venoasa si monteaza perfuzia, monitorizeaza TA,

AV, EKG, pulsoximetrie. Se aproximeaza pierderile sangvine si lichidiene si se inlocuiesc prin perfuzie de solutii volemice. La trezire - decurarizare (Miostin + Atropina), la finele anesteziei dupa reaparitia respiratiei spontane, transport supravegheat catre camera de trezire, unde bolnavul va fi in continuare urmarit (TA, AV, culoarea tegumentelor, puls, sangerare plaga, etc), terapia durerii postoperatorii.

Salon trezire postoperator Orice modificare in starea generala a pacientului este adusa la cunostinta medicului anestezist, pentru a putea interveni cat mai rapid pana la instalarea unor complicatii, deoarece se stie ca este mult mai usor sa previi decat sa vindeci. Ingrijiri postoperatorii

Scopul ingrijirilor in perioada postoperatorie este recuperarea rapida a pacientului, prevenirea sau, dupa caz, recunoasterea si tratarea complicatiilor, precum si asigurarea confortului pacientului pana la externarea sa din spital. In perioada postoperatorie ingrijirile acordate de asistenta medicala joaca un rol foarte important in evolutia favorabila a pacientului. Dupa operatie, pacientul va fi transportat, fie la salonul de trezire, fie la sectia de terapie intensiva sau la salon, in functie de tipul de interventie chirurgicala si de anestezie la care a fost supus si de tarele asociate de care sufera. Transportul din sala de operatie se face cu brancardul. Este indicat ca pe timpul transportului sa fie insotit de medicul anestezist, care sa-i asigure o ventilatie optima. Asistenta medicala din sectia in care este adus pacientul trebuie sa ceara informatii despre tipul de operatie, pierderea de sange estimata, tuburile de dren, diagnosticul postoperator si complicatiile intraoperatorii. Patul trebuie sa fie curat si incalzit, iar in sectia de terapie intensiva, cand pacientul se afla inca sub efectul anesteziei, este indicat ca acesta sa fie dotat cu bare de protectie laterala care sa impiedice caderea. In apropierea patului trebuie sa se gaseasca: tensiometru, stetoscop, aspirator, apasator de limba, pipa impotriva inghitirii limbii, tavita renala, set de traheostomie, sursa de oxigen.

Pat cu bare de protectie Pozitia bolnavului in pat trebuie sa permita miscarile respiratorii si eliminarea secretiilor. Pozitia trebuie sa fie schimbata obligatoriu odata la maximum 2 ore.

Asistenta medicala va fi pregatita sa dea date despre starea pacientului, valorile pulsului, TA, temperaturii, drenajului, diurezei precum si despre eventualele alterari ale semnelor vitale, iar aceste date le va nota in FO. Asistenta medicala trebuie sa urmareasca continuu pacientul in aceasta faza si sa semnaleze oricare din modificarile ce pot surveni in starea acestuia. O atentie deosebita trebuie acordata calmarii durerilor si a agitatiei de dupa trezire, existand acum posibilitatea de control asupra durerii prin PCA sistem (patient control analgezic). Acest sistem este deosebit de util in primele 6 ore dupa o interventie chirurgicala, putand fi monitorizata durerea pacientului si efectul analgezicelor administrate. Asigurarea aportului de lichide se realizeaza prin perfuzii i.v. in perioada imediat postoperatorie, administrarea per os facandu-se imediat ce toleranta digestiva o permite, in prima zi dandu-i apa, ceai neindulcit, limonada, zeama de compot, iar din a doua zi se poate da supa de legume strecurata. Pacientul fara sonda urinara trebuie sa urineze in primele 6-12 ore de la operatie, iar primul scaun trebuie sa apara la 48-72 ore postoperator. Pentru urmarirea evolutiei pacientului in perioada de convalescenta asistenta medicala trebuie sa cunoasca o serie de date clinice: faciesul trebuie sa revina treptat la normal. Paloarea, cianoza, faciesul vultuos trebuie sa ridice problema unor complicatii circulatorii sau de alta natura. limba uscata denota o proasta hidratare. temperatura moderat crescuta (37,50-380) din primele trei zile postoperator, denota o buna reactivitate a pacientului. Febra care se mentine sau apare dupa trei zile de la operatie, poate fi expresia unei infectii la plaga, a unor complicatii respiratorii, circulatorii sau a unei reactii alergice. diureza se evalueaza cantitativ si calitativ, notand eventualele modificari de culoare si transparenta, VN fiind de ~ 1500 ml/zi.

PCA sistem Un rol deosebit de important are asistenta medicala in profilaxia complicatiilor postoperatorii. Aceste complicatii pot fi: precoce (infectia, tromboza venoasa profunda, hemoragia) tardive Profilaxia infectiilor in perioada postoperatorie se refera la prevenirea infectiilor unor aparate si sisteme, cat si la mentinerea asepsiei plagii operatorii. Aceasta se realizeaza prin mijloace medicamentoase (antibioterapie profilactica cu spectru larg, intra- si postoperator pentru 3-5 zile) si prin schimbarea pansamentului steril ori de cate ori acesta este patat cu secretii sau sange. Daca nu apar dureri locale, tumefactie, febra sau patarea pansamentului acesta nu va fi schimbat in primele 4 zile. La plagile cu potential septic, pansamentul se schimba zilnic. Infectia poate fi superficiala sau profunda. Profilaxia trombozei venoase se realizeaza prin administrarea pre- si postoperatorie a medicatiei anticoagulante. Factorii de risc ai TVP la pacientii spitalizati tin de:

pacienti - varsta, obezitatea, varice, imobilizarea la pat mai mult de 4 zile, terapia cu estrogeni in doze mari boli cu procedee chirurgicale - traumatisme sau operatii pe pelvis, sold, member inferioare, boli cardiace, durata operatiei mai mare de 30 minute, tipul anesteziei (anestezia generala este mai trombogena decat cea regionala), AVC, sindrom nefrotic, disfunctii respiratorii, sepsisul, paralizia de membru inferior. Se folosesc heparine cu masa moleculara mica (Fraxiparine si Clivarine), care au ca

indicatii utilizarea in profilaxia trombozelor si tromboembolismului venos, precum si in tratamentul acestora. Fraxiparine - pentru pacientii cu G=50-70 kg:0,3 ml in preziua operatiei, cu 12 ore inainte si zilele 1,2 si 3 iar apoi 0,4 ml pana in ziua a 10-a postoperator. Pentru pacientii cu G >70 kg: 0,4 ml in preziua operatiei si zilele 1,2 si 3 iar apoi 0,6 ml pana in ziua a 10a postoperator. Clivarine - 0,6 ml incepand din preziua operatiei pana in a 10-a zi postoperator. In ultimele 3 zile din cele 10 se adauga o tableta Sintrom (ACO), iar din ziua a 10-a se utilizeaza numai Sintrom in doza optima, tinand cont de INR, care trebuie sa fie in zona terapeutica de 2,0-3,0, cu monitorizare din doua in doua saptamani, de catre medicul de familie, dupa externarea bolnavului.

Heparina cu molecula mica

Profilaxia hemoragiei - in mod obisnuit, folosirea electrocauterului previne aparitia hemoragiei postoperatorii, fiind posibil, destul de rar, persistenta unor surse apartinand in special arterelor circumflexe. O alta cauza o poate reprezenta supradozarea medicatiei antitrombotice. In general, prin repaus sau, dupa caz, reducerea administrarii anticoagulantelor, hemoragia se opreste, foarte rar necesitand reinterventia in scop hemostatic. Pe langa aceste complicatii, un rol redutabil prezinta si escarele de decubit - urmare a imobilizarii pacientilor un timp mai indelungat. Pentru prevenirea acestora asistenta medicala detine rolul primordial, cunoscand rapiditatea lor de aparitie si gravitatea pe care o creaza starii bolnvului. Escara este o necroza cutanata ce se formeaza in punctele de presiune si de iritatie ale corpului, la bolnavi imobilizati la pat de multa vreme.

Localizarea escarelor

Distrugerea tesuturilor in caz de escara Riscurile de aparitie a escarelor sunt in functie de: starea nutritionala, capacitatea de mobilizare, incontinenta de urina sau fecale, starea cutanata. Cauzele aparitiei escarelor sunt: determinante /generale - paralizii, pareze, casexie, subnutritie, adinamie favorizante / locale - lipsa igienei corporale, lenjerie cutata sau umeda, prezenta firimiturilor in pat, mentinerea indelungata in aceeasi pozitie. Semnele de escare sunt: subiective: prurit, usturime, durere obiective: eritem, flictena, plaga Ca obiective in prevenirea escarelor, asistenta medicala are: schimbarea pozitiei la 2-3 ore max., asigurandu-se pozitia care sa nu jeneze cu nimic bolnavul si sa nu fie afectata zona interventiei chirurgicale. Manevra se executa cu 1-2 persoane, cu multa blandete. Se urmareste aspectul cutanat si de fiecare data cand se schimba pozitia se face frectie cu alcool si masaj, pentru reactivarea circulatiei, urmate de pudraj cu talc. asigurarea confortului si mentinerea bolnavului intr-o stare de igiena optima (evitarea cutelor lenjeriei de pat si de corp, toaleta locala de cate ori este nevoie, ungerea pielii expuse umezelii, scuturarea patului dupa fiecare masa sau de cate ori este nevoie). folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenire - saltele speciale antiescare, perne de diferite dimensiuni si forme, colaci de cauciuc.

alimentatie si hidratare echilibrata (alimentatie bogata in proteine - lapte, branza, oua), hidratarea prin perfuzii - lichid 2l/zi. Se va urmari raportul dintre lichidele ingerate si cele excretate. Administrare de Vitamina C si A- care au rol trofic (fortifica pielea)

favorizarea vascularizatiei in zonele comprimate prin masaj, utilizarea alternativa de cald si rece.

Tratamentul escarelor, tinand cont de complicatiile acestora (infectia locala a plagii si septicemia), este: local, in functie de stadiu:

- masaj, unguent, violet de gentiana (st.I), -cald si rece, Bioxiteracor (contine AB+Vitamina E si A), - pansament cald, la diabetici se administreaza insulina (st.II), pansament (st.III si IV). general:

- alimentatie bogata in proteine si vitamine - antibiotice si tratamentul starii generale

Capitolul 4Prezentare de cazuriBibliografie

Patologie chirurgicala - Florea Ticmeanu, Sorin Simion, Editura Medicala, Bucuresti 2000

Chirurgie - Mircea Constantinescu, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti - 1996 Ghid de nursing - Lucretia Titirca, Editura Viata medicala romaneasca, Bucuresti - 1998 Anatomia si fiziologia omului - I.C.Voiculescu, I.C.Petricu, editia IV, Bucuresti - 1998 Tehnica ingrijirii bolnavului - Carol Mozes, Editura Medicala, Bucuresti - 1999

Substante medicamentoase - Agenda medicala - 2000 Boli interne - Prof.dr. Dan Georgescu, Editura National, Bucuresti - 1998 Patologie chirurgicala - Prof.dr.Nicolae Angelescu, Editura Celsius, Bucuresti - 1997 Ingrijirea bolnavului - Karl Heinz Kristel, Editura All, Bucuresti - 1998 Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistenta medicala - Lucretia Titirca, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti - 2000

Urgente medico-chirurgicale - Lucretia Titirca, Editura medicala, Bucuresti - 1999 Chirurgie - Silvian Daschievici si Mihai Mihailescu, Editura Medicala, Bucuresti - 1999 Biologie - Manual pentru clasa a XI-a - I.T. Exarcu, Ileana Ciuhat, Silvia Gherghescu, Maria Soigan, Editura Ministerului Invatamantului, Bucuresti - 1996

Atlas de anatomie - Trevor Weston Cursuri de nursing - Profesor instructor Maria Szabo