Simturile pestilor

VazulOchiul pestelui are structura asemanatoare ochiului omenesc, fiind insa fara pleoape.Cristalinul este sferic si neacomodabil in raport cu raport cu distantele, acest neajuns,impreuna cu diminuarea luminozitatii, cu adancimea si cu gradul de tulburare al apei, reduc acuitatea vizuala la pesti. Acuitatea vizuala depinde si de dimensiunea ochilor : Somnul si anghila, cu ochi disproportionat de mici sunt printre cei mai "miopi". Retina percepe satisfacator unele culori elementare. Pestii pot face distincie intre diferitele forme ale obiectelor. Campul vizual este foarte mare, dar vederea binoculara se reduce la un unghi foarte mic si se mareste intrucatva prin micile deplasari alternative, laterale ale capului pestelui in miscare. Privind in sus, pestele percepe si imagini din mediul aerian, cand suprafata apei este linistita.

AuzulPestii nu au urechea interna si medie, de aceea ei nu percep sunetele, dar reactioneaza la variatiile lor de intensitate si tonalitate. S-a dovedit ca pestii emit ei insisi sunete, fie pentru ai speria pe dusmani, fie in timpul reproducerii - pentru apropierea sexelor. Sursele de emisie a acestor sunete sunt : vezica inotatoare, radiile inotatoarelor pectorale, dintii faringieni sau maxilari.

Mirosul si gustulLa pesti, aceste simturi dispun de organe separate. Gustul este perceput de nodulii senzoriali implantati in buze si pe cerul gurii, sau chiar pe intreaga mucoasa a cavitatii bucale. Senzorii olfactivi sunt grupati in mici cavitati, fara legatura cu cavitatea bucala, dar comunicand cu exteriorul, prin doua canale la unele specii, ce permit formarea unui curent permanent de apa, ca la stiuca si scrumbia de Dunare. La mreana, crap, lin, biban si guvid, orificiul exterior are un fel de cornet care inlesneste formarea curentului de apa.

Simtul tactilSimtul tactil nu lipseste la pesti. Ei dispun de noduli senzoriali raspanditi in piele, mai ales in zona capului, ale caror celule percep temperatura si variatiile ei, iar altele - presiunea. Unele specii sunt dotate cu organe tactile foarte sensibile - mustatile; somnul si chiar crapul percep natura obiectelor intalnite, pipaindu-le cu ajutorul lor.

Perceptia lateralaExista, in plus la pesti, un simt deosebit al perceptiei, caracteristic numai lor si important pentru orientare. Organul acestui simt este linia laterala, care la anumite specii are aspectul unei linii mai colorate, desenata punctat de-a lungul flancurilor. In afara orientarii generale, linia laterala permite localizarea prompta a prazii (pentru rapitori ), fie a eventualilor dusmani si, in acelasi timp, evitarea unui obstacol marunt, prin inregistrarea ecoului reflectat al vibratiei provocate de miscarea pestelui. Pescuitul crapului Ne propunem sa va prezentam cele mai noi si utile informatii despre crap si tehnica de pescuit a acestuia. Informatiile sunt culese in peste 50 de ani de experienta a unor pescari si oameni de stiinta. Unele trucuri sunt adoptate din lucrarile unor mari campioni de crap din strainatate si experimentate mai multi ani in sir. Cum spunea un profesor pescar, "hartia suporta orice, crapul insa nu". Asa ca vom incerca sa va spunem totul despre crap, dar fara a depasi sfera realului, cum fac din pacate multi "cunoscatori" ai genului.

Comportamntul crapilor, modul de viata si de hranire.Alte particularitatiCrapul este o specie de peste pe cat de raspandita pe atat de enigmatica si ravnita de pescari. Cum majoritatea speciilor de pesti au si un corespondent din fauna terestra, crapul este asociat de multe ori cu porcul; si ca sa fim mai aproape de adevar, sa-l asociem cu porcul mistret. Capacitatea lor de a intelege si a dejuca capcanele face ca acest peste sa fie mai degraba asociat cu vulpea sau sobolanul. Un crap odata prins si scapat (sau, ne place sa credem, eliberat) devine un adevarat expert in evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o proba de adevarata finete. Crapul este un peste de o inteligenta aparte, dublata de instincte puternice. Singurul sau defect, speculat de pescarii abili, este nevoia acuta de hrana. Desi am citit in mai multe lucrari, personal am trait experienta capturarii unui crap oglinda de doua ori in aceeasi zi, la interval de 1 h; l-am recunoscut pentru ca-i facusem un semn discret pestelui pe inotatoarea dorsala. Ceea ce este interesant, crapul a fost prins la aceeasi lanseta intr-un loc situat la maxim 2-3 m de locul primei agatari. Ca sa ne putem da seama daca intr-o zona a baltii sunt sau nu crapi, trebuie sa pornim de la observatia ca, in general, crapii fac deseori sarituri mai mult sau mai putin zgomotoase. Uneori se rasucesc energic la "oglinda" apei, alteori fac sarituri spectaculoase, precum delfinii. Insa, ce se intampla cu crapii mari ? Acestia, de cele mai multe ori, evita aglomeratia fiind iritati de prezenta "nepotilor" in zona lor de hranire. Daca nadim o suprafata mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenti in special in zonele limitrofe. Iar cand linistea se asterne, atunci se reped sa adune in graba urmele de hrana ramase in namol. Personal am observat ca atunci cand pestii mici si medii nu mai trageau iar pescarii incepeau sa se plimbe pe langa lansete, atunci apareau si "mistretii cu colti de argint". Cel mai bine este ca nadirea sa nu se faca in exces, daca vrem sa prindem numai exemplare foarte mari. O concluzie personala: sa tinem o linie cu nada putina in afara zonei de nadire intense sau pe un culoar de trecere dintre aceste zone.

O trasatura foarte interesanta este ca, in general, crapul este fricos dar curios in acelasi timp. Chiar daca speriem un crap in timpul lansarii, el fuge pe moment dar revine in scurt timp in locul cu pricina pentru cercetari. Odata am avut o experienta interesanta: am lansat la distanta un arc cat pumnul de incarcat cu mamaliga. Cand a atins apa, aceasta a facut valuri, moment in care un crap, la nici un metru distanta, a sarit in sus speriat. N-au trecut nici doua minute pana cand bambina mi-a pocnit varga la trasatura unui crap de 10 kg. Nu zic ca a fost acelasi crap.

Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal - in care se degaja metan - spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza cu mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii ... pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.

Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura "masa", in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana "crapa" dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.

Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici - care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.

Nade crap

Reteta I Compozitie: 2kg porumb uscat, 1 kg grau, 1/2 kg boabe soia, 1/2 kg seminte floarea soarelui,1/2 kg seminte canari sau pasari mici (optional), 1 kg mazarela conserva,cate 1/2 kg din urmatoarele: srot, malai, faina, apoi un plic lapte praf (cred ca are 400-500 grame) din cel ieftin, un pachet pesmet si unul de gris, 1/2kg zahar,5-6 oua, un borcan de miere. Compozitia se imparte in doua: semintele si boabele se pun impreuna la inmuiat, bine amestecate (fara mazare!). Ideal 48 de ore, se poate si cu 24 de ore. Cele de floarea soarelui sunt water-proof si daca nada nu se leaga bine ai sansa sa le vezi plutind prin apa la aruncare. Eu de multe ori am renuntat la ele, dar reteta originala le includea. Fainurile, zaharulsi laptele praf se pot amesteca separat pana la omogenizare, evident fara oua si miere. Cu o seara inainte scot semintele muiate intr-un lighean mai mare unde incep sa le amestec cu "fainurile" pe care le adaug treptat. Acum se adauga si mazarea cu tot cu zeama. Daca mai este nevoie, adaug apa din vasul unde au fost tinute la inmuiat dar, atentie, cu zgarcenie; scopul este sa se obtina o compozitie "umeda" nu una imbibata de apa. Se amesteca bine si se mai lasa ceva timp, poate fi o ora sau chiar doua pentru ca totul sa fie uniform umezit. Cel mai bine este sa se pastreze de-o parte o mica cantitate din amestecul cu faina, malai etc. care poate fi adaugat in caz ca iese o compozitie prea moale. Apoi se adauga mierea, ouale si evident se amesteca iarasi bine. Compozitia finala ideala trebuie sa arate asa: sa se vada bine boabele iar "liantul" dintre ele abia sa se ghiceasca. Si trebuie sa fie foarte tare si destul de lipicioasa. Eu momesc cu prastia si de aceea fac de seara guguloaie nu foarte mari pe care le pun separat intr-un lighean neacoperit. Daca mi-a iesit bine nada ele se mai intaresc peste noapte si pot fi usor aruncate fara sa se sfarame. O parte din nada o pastrez pentru arc. Se pune putina pe momitor, numai cat incape in interiorul arcului culisant. Tot din aceeasi compozitie mai gauresc pe balta boabe de porumb pe care le pun pe fir. Oricum, una peste alta, am observat ca nada asta atrage mai ales cteno. Crapul romanesc a venit mai rar si atunci a venit la boiles.

Reteta II - formula imbunatatita

Compozitie: 2kg porumb uscat, 1 kg grau, 1/2 kg boabe soia, 1 kg semintecanepa,1/2 kg seminte canari sau pasari mici, 1 kg mazarela conserva,cate 1/2 kg din urmatoarele: srot, malai, faina, apoi un plic lapte praf (cred ca are 400-500 grame) din cel ieftin, un pachet pesmet si unul de gris, 300-400 grame piper pisat, 300-400 grame boia iute, 1kg zahar,5-6 oua. Se fierb boabele separat, cele de canepa se fierb pana pleznesc. Se lasa la racit apoi se scurg de apa si se amesteca. Prafurile si fainurile se amesteca separat pana la omogenizare apoi se amesteca cu boabele fierte. Ideea este aceeasi, in nada finala trebuie sa se vada mai ales boabele din compozitie si mai putin "liantul". Se pare ca piperul si praful de boiasunt un puternic atractant. Daca mai e nevoie de apa evident se foloseste din cea ramasa de la fiertul boabelor. Constatarea prietenului meu a fost ca daca nadea cu boabe nefierte venea crapul si manca apoi facea o pauza mult mai mare pana sa manance iarasi. Daca nadesti prea putin locul ai sanse mai putine sa atragi pestele, daca nadesti prea mult, crapul vine, mananca si pleaca. Mierea am scos-o din formula pentru ca atragea foarte mult puiet.

Porumbul conservat - momeala ideala pentru crap

Crapul este specia de peste cu cea mai mare raspandire la noi in tara, fiind specia cea mai vizata de pescari in aproape toate anotimpurile. Asa cum se stie, dieta crapului cunoaste o evolutie in functie de sezonul de pescuit, primavara si toamna fiind preferate momelile de natura animala si continut proteic mai ridicat iar in anotimpul calduros, de vara, fiind preferate momelile de natura vegetala. Din categoria momelilor vegetale porumbul si derivatele sale se dovedesc a fi momelile cele mai productive si de succes. De altfel, in literatura de specialitate, furajele pentru hranirea crapilor contin obligatoriu porumb intre 20-30 % restul fiind completat cu srot de floarea soarelui, grau si alte ingrediente.

Porumbul folosit ca momeala se poate folosi ca atare, uscat sau inmuiat in apa cu 48 de ore inainte de partida de pescuit. Trebuie remarcat ca acest tip de momeala nu da rezultate bune decat in cazul crapilor mari, care detin o dentitie solida - dinti faringieni, asezati in 3 serii, cate 5 pe fiecare parte. In cazul exemplarelor mai mici de crap, porumbul uscat nu este recomandat, preferandu-se mamaliga, porumbul crud (de lapte) sau porumbul fiert/conservat. Conservele de porumb special pentru pescuit sunt insa relativ scumpe. Acestea pot avea arome de anason (cu cele mai bune rezultate), de miere, de scoica, de vanilie, de ciocolata etc. La nevoie se pot folosi conservele de porumb comestibile. Acestea contin diverse arome, conservant ... si par a suplini cu succes conservele speciale pentru pescuit.

Iata in continuare si cateva retete verificate, cu ajutorul carora ne putem constitui singuri rezervele necesare de porumb pentru pescuit:

1. Porumb de lapte - acesta se poate procura incepand cu sfarsitul lunii iulie, pana la inceputul lunii septembrie. In aceasta perioada putem folosi porumb proaspat cu rezultatele cele mai bune. Dupa caz, boabele se pot lasa 24-48 de ore in apa cu diverse arome (anason, miere, vanilie) dupa care se pot folosi direct;

2. Porumb congelat - este cea mai la indemana metoda de conservare a porumbului de la un an la altul. In acest caz se curata porumbul proaspat, crud, fara sa spargem boaba, dupa care acesta se pune in mai multe pungi mai mici (portii care ajung pentru o partida de pescuit) si se congeleaza. Pe tot parcursul anului boabele se pot folosi cu rezultate deosebit de bune. Observatie: boabele decongelate nu mai pot fi recongelate a doua oara pentru ca se strica; deci, vom avea grija sa luam la noi doar cantitatea de porumb de care avem nevoie intr-o partida de pescuit, cu toleranta de rigoare.

3. Porumb conservat - se curata porumbul crud (de lapte) fara sa-i spargem boaba si se pune in borcane de 200-250 g, dupa care punem apa pana acoperim porumbul complet. In functie de preferinte se adauga si arome: miere, vanilie, boabe de anason (20-30 boabe) etc. Dupa aceea se capsuleaza borcanele cu capace. Cel mai bine este sa folosim borcanele cu capace pe filet. Borcanele se pun intr-un vas cu apa (un fel de cratita mai mare, joasa) si punem apa pana le acoperim in proportie de 75-80 % ; apoi le punem sa fiarba la foc moderat. In timpul fierberii vom acoperi borcanele cu o carpa umeda pentru a le mentine in aburi fierbinti. Procesul de fierbere dureaza cam 60-90 min (valorile mici pentru porumb foarte crud).

4. Porumb fiert si conservat - daca am pierdut ocazia sa ne facem conserve cand inca se gasea porumbul crud nu ne ramane decat sa fierbem porumbul uscat intr-o oala sub presiune timp de cca. 40 -60 min. la foc normal, dupa care folosim tehnologia descrisa la punctul 3.

Utilizand metodele descrise mai sus vom fi siguri ca pe tot timpul anului vom avea propriile noastre rezerve de porumb pentru nada sau momeala, la costuri rezonabile. Retetele sunt verificate, cu precizarea ca timpii de fierbere la pct. 4) pot fi usor diferiti in functie si de soiul de porumb disponibil, de gradul sau de uscare.

Principalele specii de crap intalnite in tara noastra. Particularitati.In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de acumulare, in Dunare, Delta Dunarii, in anumite rauri cu ape domoale. Crapul este un peste de talie mare, greutatea medie a unui adult fiind de 11.5 kg; exemplarele cele mai mari pot depasi 40 kg (au o rata de crestere de 1.4 kg/an) si pot trai peste 40 de ani. Anumiti autori, citand vechi atestari documentare, atribuie romanilor meritul de a fi raspindit aceasta specie in toata Europa.Reproducerea crapilor are loc in aprilie-mai cand o "crapoaica" matura poate avea o cantitate de icre de pana la 23 % din masa sa neta. Perioada de depunere a icrelor este deosebit de grea pentru femelele crap. La depunerea icrelor, crapii masculi lovesc cu putere femela in abdomen ajutand la expulzarea icrelor. Loviturile repetate si deosebit de puternice pot provoca uneori moartea femelelor tinere. Chiar si in aceste conditii, nu intotdeauna icrele sunt eliminate in totalitate, o parte ramanad in abdomenul femelei pana anul viitor sau chiar mai mult - de unde si expresia "crap cu icre din mai multi ani". Icrele sunt depuse pe vegetatia submersa, de regula in mai multe sedinte. Acestea sunt fecundate de masculi prin stropire cu lapti. Durata eclozarii icrelor de crap depinde de temperatura apei si este de 5-6 zile la o temperatura de 20 C sau de 8-10 zile la 18-19 C. In tara noastra se intalnesc mai multe specii de crap. In continuare vom prezenta speciile cele mai raspandite la noi, fara a epuiza insa subiectul. 1. Crapul comun - denumit si crap romanesc. Se aseamana cu carasul, avand corpul acoperit in intregime cu solzi. In cazul exemplarelor de pana la 1 kg, tinerii pescari deseori pot confunda cele doua specii de pesti, respectiv crapul si carasul. Spre deosebire de caras, el prezinta la baza gurii doua mustati tactile iar spatele este curbat, intr-o masura mai mica sau mai mare. Culoarea este brun - argintie, cu nuante in functie si de particularitatile mediului in care traieste (lacuri, rauri, Dunare, Delta). Este una dintre speciile cele mai spectaculoase si ravnite de catre pescari. Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste si energice, luptand cu indarjire atunci cand sunt capturate, inExemplarele salbatice (crapul salbatic), care traiesc in lacuri neamenajate, Dunare sau Delta se deosebesc prin forma lor usor alungita, fusiforma. Acestia mai poarta numele si de crapi sui. Nu stim in ce masura acestia formeaza o specie aparte dar, cel putin din punct de vedere anatomic si al comportamentului, pot fi asimilati usor cu crapii romanesti.

Crapul romanesc (comun) are o alimentatie variata, in functie de sezon. Primavara si toamna acestia prefera hrana de origine animala spre deosebire de anotimpul verii cand se orienteaza catre hrana de natura vegetala. Perioada optima de pescuit este toamna cand consuma cantitati mari de hrana, adunand rezerve de grasime pentru iarna. Iarna acestia se retrag spre straturile de fund ale apei reducandu-si activitatea la minim. In acest sezon mananca rar, hrana preferata fiind in special larvele (viermusi, libelule).

2. Crapul oglinda - se caracterizeaza prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si linia mediana pe care sunt dispuse randuri de solzi, rari si mari. Crapul oglinda are culoare brun-galbuie, cu nuante determinate si de mediul in care acestia traiesc. Exemplarele batrane ajung la greutati impresionante, de peste 30 kg. In tara noastra acest crap mai este cunoscut si sub denumirea de crap Salonta. Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.

3. Crapul golas - este asemanator cu crapul oglinda remarcandu-se absenta totala a solzilor de pe corpul acestora. Exemplarele batrane ajung sa atinga varsta de 35 - 40 de ani si o masa de peste 40 kg. Remarcam gura orientata in jos, asemanatoare cu un sorb, prevazuta cu doua mustati. Acesti crapi pot scurma malul de pe fundul lacului, pana la adancimi de 20 cm, in cautarea larvelor. Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.

4. Amurul sau Cteno (Ctenopharyngodon idella) denumit si Ten (crap chinezesc). Este una dintre speciile de crap cele mai spectaculoase care traiesc in tara noastra, avand preferinte alimentare de natura predominant vegetala. Corpul sau zvelt si fusiform este acoperit in intregime de solzi mari, de culoare gri-argintie, cu nuante inchise pe spate. Exemplarele mari ating uzual 30 kg si peste 130 cm lungime. Acestia sunt niste pesti deosebit de vioi iar cand sunt capturati opun o mare rezistenta, in timpul drilului.

Fitofagul si Novacul (Crapi chinezesti). Sunt doua specii extrem de raspandite in tara noastra, in special in lacurile de campie (crescatorii).

Fitofag

Novac

Literatura de specialitate indica doua ramuri distincte: o specie de culoare mai deschisa (care prefera planctonul de natura vegetala) denumit uzual Fitofag si o specie de culoare marmorata (consuma plancton de origine animala) denumita Novac sau Sanger. Acesta din urma poate fi deosebit de Fitofag prin faptul ca are capul mai mare, cu branhii dezvoltate. Aceste specii de crapi chinezesti, din punct de vedere al pescarului sportiv, nu prezinta interes prea mare deoarece nu mananca momeala traditionala si deci nu pot fi capturate in mod sistematic prin procedee de pescuit sportiv. Chiar daca au fost incercari de elaborare a unor retete de momeli speciale pentru aceste specii de pesti, capturile au fost cu totul intamplatoare. Ironia soartei este ca Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depasind adesea 65 kg. Pentru pescar este o veritabila ispita. Dimensiunile mari se datoreaza si hranirii fortate; odata cu aspirarea apei acesta aduna planctonul pe care il separa prin intermediul branhiilor care prezinta o structura speciala (un veritabil filtru). Pescuitul salmonizilor

Facand o simpla cercetare descoperim ca Maria Sa Salmonid se ascunde in pielea pastravului ,a lostritei, a lipanului sau a coregonului, specii din familia Salmonidae Regan. De aici si denumirea des folosita pentru pestii din apele de munte de salmonizi/salmonide. Aceste specii sunt cele mai raspandite si probabil singurele din aceasta familie care se gasesc la noi in tara. Pastravul si lipanul sunt cei mai cunoscuti, dat fiind faptul ca, cel putin teoretic, populeaza 80-90% din apele din zona de munte.

Lipanul ocupa partea inferioara a apelor de munte insa este posibil sa fie intalnit chiar si in partea superioara, depinde in mare parte de factorii naturali.Cu o greutate de 300-400gr. si o dimensiune de 30 cm la varsta de 3 ani, rar ajungand la 50 cm si la 2,5 kg, el prefera apele mai adanci, mai linistite si cu fundul pietros.

Pastravul (lat. Salmo Truta) este cel mai nobil peste. La noi in tara se gasesc patru subspecii, de la pastravul curcubeu importat din America si de la cel fantanel, pana la cel indigen si de lac.Toti prefera apele din zona alpina, atat lacurile cat si raurile ce le alimenteaza, acestea din urma fiind preferatele si oferind mediul propice reproducerii.

Lostrita (lat. Hucho Huco) este declarata monument al naturii fiind o specie pe cale de disparitie inca de mult timp. Este un peste rapitor de talie mare care la maturitate poate atinge cativa metri buni in lungime si o greutate de 10-20 kg, un adevarat monstru ar putea zice cineva. Intr-adevar odata ajunsa la maturitate hrana ei se poate compune exclusiv din pesti ba chiar soareci de apa si uneori pasari. Principalii ei dusmani sunt parazitii, bacteriile si ciupercile, fiind un peste foarte sensibil la boli. Insa cel mai mare dusman ramane omul. Faptul ca este un peste de talie mare(in medie 3-4 kg) o face foarte vulnerabila in lunile aprilie-mai, in timpul depunerii, cand o putem intalni pe paraie si rauri mici, moment prielnic pentru braconieri, dar si pentru animalele salbatice. Este un peste misterios ce prefera locurile cu curent puternic, vartejuri, repezisuri si zone retrase de stancarii calcaroase.

Coregonul (lat. Coregonus Lavaretus) a fost introdus la noi in 1957 in Lacul Rosu si cateva lacuri din Retezat si Fagaras. Este un peste ce traieste exclusiv in ape lacustre, iar hrana sa consta in principal din plancton si nevertebrate.

Si daca lostrita si coregonul sunt mai greu de intalnit pastravul si lipanul nu. Pescuitul in apele de munte se face doar cu momeala artificiala din simplul respect ce trebuie acordat pestelui si pentru a promova sportivitatea. Un pescuit excesiv, dar mai ales o recoltare excesiva (ceea ce ar fi posibil pescuind cu momeala naturala) poate duce la scaderea densitatii si chiar la disparitia unei specii dintr-un fond de pescuit. Pescuitul la salmonide se compune din doua tipuri: flyfishing (muscarit) 80% si spinning (cu naluci) 20%. Cel putin asa tind sa credsi sa practic. Astfel un pastrav se poate prinde atat la musca cat si la linguri oscilante sau rotative, dar si la vobler. In schimb nu se poate spune acelasi lucru despre lipan, care cam greu se prinde cu naluci, lostrita careia nu-i plac decat nalucile, iar coregonul este cel mai pretentios preferand naluci de o anumita categorie prezentate intr-o forma atipica. Pentru flyfishing este necesar un studiu amanuntit al florei, faunei si al caracteristicilor apei in care se pescuieste, pe cand la spinnig elementele ce trebuie analizate sunt mult mai putine. Nu voi dezvolta subiectul spinnig din lipsa de spatiu si timp, dar sper ca o voi face intr-un articol viitor. Pentru a ajunge sa stapanesti tehnica de muscarit ai nevoie de trei lucruri esentiale: analiza, tehnica si putin noroc. Partea de analiza este cea mai importanta si se bazeaza pe simtul de observare si pe capacitatea fiecaruia de a procesa datele astfel obtinute. Tehnica nu trebuie subapreciata, prezentarea mustelor si miscarea in teren trebuie sa fie sincronizate perfect. Alaturi de o analiza si o tehnica buna mai trebuie putin noroc si totul este posibil. Daca in urma cu 30-40 de ani era foarte greu sa gasesti un carlig si un fir, nu o lanseta (in Romania), acum este foarte greu sa alegi unul. Conteaza si materialul tehnic pe care il ai la dispozitie insa nu foarte mult. Ceea ce insa s-a mentinut de-a lungul anilor, cu unele exceptii, este analiza bazata pe observarea mediului si a relatiei mediu-peste. Fara o astfel de analiza nu poti ajunge la partea tehnica, deci analiza este partea esentiala la pescuitul cu musca, fie ea uda, uscata, nimfa,etc. Ca sa poti gasi musca potrivita pentru o anumita specie-in cazul lipanului si a pastravului doi pesti foarte pretentiosi si selectivi, iar apoi o metoda de prezentare a acesteia care mai da si roade, trebuie luate in calcul mai multe aspecte la nivel morfologic si la nivelul mediului de trai al speciei vizate. Astfel trebuie luate in considerare debitul, temperatura, limpezimea, nivelul de oxigenare si fauna apei respective, mai putin flora. Este bine de stiut ca o apa difera de alta si chiar pe cursul unuei singure vai pot exista diferente majore. Evident ca "in teren" nu se pot analiza matematic si farmaceutic toate aceste aspecte, nu mergem la pescuit sa calculam si sa cantarim la nivel de microni, insa diferenta dintre muscari este facuta de viziunea fiecaruia asupra acestor aspecte si de aproximarea unor valori, apoi de modul in care fiecare isi pune in valoare tehnica de care dispune. Deci cei cu experienta sunt avantajati, insa mai exista si norocul incepatorilor care de obicei da roade, uneori descoperind unele solutii de-a dreptul uimitoare. Teoretic pare destul de greu. Practic insa un muscar cu ceva experienta are toate aceste lucruri in sange, placerea pescuitului constand intr-o analiza continua si o adaptare a tehnicii la noi si noi situatii si conditii impuse de mediu si de specia urmarita.Debitul apei are un rol important in asigurarea conditiilor de viata.Este necesar ca acesta sa fie cat mai constant sau ca oscilatia sa fie foarte mica. Se stie ca atunci cand debitul este mare pestele nu mananca la suprafata si energia consumata este si ea foarte mare. Debitul depinde de vegetatia bazinului hidrografic si de cantitatea de precipitatii. In conditiile in care versantii bazinului sunt impaduriti(de preferinta inchisi) apa provenita din precipitatii se scurge mult mai incet o mare parte din ea infiltrandu-se in sol alimentand ulterior raurile si astfel mentinand un nivel constant al debitului, deci riscul de producere a unei viituri ce poate fi devastatoare asupa intregului ecosisitem este redus la minim. In stransa legatura cu debitul este limpezimea apei, salmonizii cauta tot timpul o apa curata si limpede. De aceea vom intalni aceste specii cu preponderenta in ape a caraor albie este formata din roci dure, cu maluri si versanti impaduriti. Exista cazuri in care pastravul si lipanul ataca si in caz de turbiditate mica a apei, in general se intampla in cazul unor ploi de scurta durata sau atunci cand turbiditatea este provocata in mod spontan-de o exploatare de masa lemnoasa pe cursul raului, lucrari de regularizare a cursului etc. Totodata o limpezime excesiva corborata cu un debit crescut complica foarte mult situatia, pestele fiind in avantaj, orice mica miscare gresita fiind penalizata drastic. Sportivitatea astfel este dusa la extrem.Un alt factor ce trebuie luat in calcul este atat temperatura apei cat si a aerului. In general temperatura apei este influentata in mod direct de cea a aerului, fiind cu cateva grade mai mica. La majoritatea pestilor temperatura corpului difera cu 0,5-2C de temperatura mediului acvatic. Intensitatea metabolismului depinde de variatiile de temperatura, in munte acestea fiind de 10-16C. Astfel hranirea pastravului indigen inceteaza sub 2C si peste 20C, pe cand curcubeul mananca si la 0. Temperaturile optime de hranire sunt 14-16C la indigen, 15-19 C la curcubeu si 12-14C la fantanel.In mare masura viata salmonizilor depinde de cantitatea de oxigen dizolvata in apa, necesarul fiind undeva la 7-8 cm/l. Pentru aceasta dar si pentru a oferi un adapost se construiesc cascade fie podite, fie simple, minibaraje din piatra sau se foloseste tehnica arborilor ancorati. Odata cu cresterea temperaturii apei nivelul de oxigen scade si viceversa. Datorita defrisarilor temperatura apei creste, implicit scade nivelul de oxigen, deci salmonidul paraseste arealul respectiv, iar gasirea noii sale locatii este un test greu si pentru cel mai experimentat muscar. In cursul unei zile pe cursul unei vai aceste valori difera. Trebuie gasita atunci acea portiune echilibrata: adica cu o temperatura a mediului acvatic undeva in jur la 15C, cu un debit normal pentru panta raului respectiv si evident nu cu o limpezime excesiva.In general muscarul este si cel care face momeala-musca artificiala. Este poate impropriu zis musca. Momeala este imitatia fidela a faunei unui rau, cu inspiratie coloristica din flora, imitatie a hranei consumate de salmonizi. In hrana salmonizilor intra si viermii, molustele si insectele, acestea din urma fiind cele mai importante. Despre viermi poate fi vorba doar in urma unor viituri sau ploi torentiale de lunga durata, dar este aproape imposibil de pescuit la "viermi artificiali"-momeala naturala fiind interzisa(dupa cum am specificat mai sus), deci este un mijloc de hrana destul de sigur pentru salmonizi. Crustaceele se utilizeaza mai mult in crescatorii. In mediu natural insectele fie ele in stadiu de larva sau de adulti sunt hrana principala a salmonizilor. Avand deja imitatii sau facandu-le chiar pe malul raului nu mai ramane nimic de facut muscarului decat sa imite comportamentul uneia cu ajutorul lansestei. Aici intervine partea de tehnica a lansarii si de noroc. Lansarea se perfectioneaza pescuind si perseverand. Tehnica presupune si o integrare in natura a muscarului. Salmonidul ca si orice alt rapitor veritabil are simturile foarte dezvoltate si orice miscare sau vibratie suspecta a nu fi din mediul natural il face extrem de vigilent, iar sansele de a-l intalni devin astfel nule. De exemplu simpla proiectie a umbrei pe adapostul pastravului in momentul deplasarii sau a lansarii anuleaza orice sansa de a-l putea captura. De altfel mediu isi pune amprenta direct asupra vietii rapitorului. De exemplu pastravul ce traieste intr-un mediu cu o luminozitate scazuta(sub un mal, sub un arbore doborat pe firul apei,etc.) este mai inchis la culoare decat unul care traieste intr-un mediu mai deschis. De altfel tehnica se invata din experienta, imi place sa spun ca salmonidul te invata tehnica- de la lansare si pana la o aparitie cat mai subtila pe marginea raului si nu numai. Trebuie doar sa ai placerea de a muscari.Cu o analiza bine facuta si cu niste solutii deja testate, ce ramane de facut este sa te bucuri de minunatia naturii si de ceea ce ea iti poate oferi, totul insa in limita sportivitatii. In fond si la urma urmei pescuitul salmonizilor este un pescuit sportiv, solicitandu-ti atat mintea cat si fizicul, deplasarea in teren nefiind foarte accesibila oricui. O analiza buna si o tehnica corespunzatoare corborate cu mai mult sau mai putin noroc si cu conditii propice oferite de mediu inconjurator- temperatura, debit si limpezime pot duce deci la intalnirile mult visate. Totul depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta portiunii de apa pe care se afla la un moment dat. Pana atunci, in speranta unei hoinareli reusite, sa continuam sa visam la marea captura ...Pescuitul la pluta

Aceasta tehnica se refera in primul rand la pescuitul de finete la pestele albitura, mai marunt ca albitura, rosioara, lin, caracuda, platica etc. precum si a pestilor mari. Alegerea locului pentru pescuitul cu pluta se face pe malurile cat mai aparate de vant, adica dupa o perdea de copaci, dupa damburi sau sub maluri inalte, sub protectia stufului, in ochiuri sau lacase facute de pescar in lac sau rau. La apele curgatoare, locul trebuie ales fara vartejuri. Adancimea locului de pescuit trebuie sa se cunoasca in prealabil si se poate masura cel mai bine cu un fir cu plumb. De asemenea, este foarte important sa se cunoasca structura fundului unde va sta momeala. Fundul albiei nu trebuie sa aiba obstacole din lemn, crengi sau stuf uscat ori alta vegetatie. Obstacolele din apa vor trebui sa fie cunoscute sau inlaturate, cele mai recomandabile fiind vadurile cunoscute sau cele formate chiar de noi prin curatirea fundului albiei. Daca avem stuf in vad, acesta se taie sau se smulge si se grebleaza. In tot cazul, stuful sau papura smulsa bine si greblata nu mai lastareste in acel an. Tehnica pescuitului cu undita si pluta pare a fi foarte simpla, iar dotarea, clasica: varga, pluta, firul, plumbul, carligul, momeala, eventual mulineta. Varga: Importante sunt alegerea lungimii vergii si actiunea varfului ei. Alegerea lungimii depinde de distanta de la care pescuim, de la mal sau din barca, si de adancimea apei. Este important ca, de la varful unditei la pluta, firul sa fie cat mai intins si pe cat posibil, usor oblic. Cu cat este mai intins firul spre pluta, eventual firul sa stea pe apa, cu atat transmite mai repede miscarea de infigere la ac si cu atat este mai mica influenta vantului. Daca pestii sunt la un mal adanc (sau din barca) pescuim cu undite scurte, deoarece manipularea cu o undita lunga este totdeauna mai dificila si infigerea acului mai lenta. Un exemplu de lungime corecta a vergii - daca pescuim la o distanta de 5 m de mal si la o adancime de 1 m, ar trebui sa fie in jur de 5-6 m. Firul: La pescuitul cu pluta folosim totdeauna un fir cat mai subtire posibil (0,10-0,15 chiar mai subtire) si in functie de greutatea pestelui urmarit. Pentru prinderea pestilor mici vom lega desigur si carlige mici. Cu un nailon de 0,15 mm se poate prinde si crap, daca stim sa il obosim corect. Pentru pescuitul albiturii mici din barca lungimea firului va fi cat undita, pentru a putea fi lansata precis momeala in ochiuri si totodata pentru a aduce prin pendulare precis spre noi pestele prins. La pescuitul clasic de pe mal cu pluta lungimea firului trebuie sa depaseasca lungimea unditei cu 20-30 cm, altfel pescuitul prezinta dificultati legate de sensibilitatea si randamentul inteparii, precizia plasarii momelii si dificultatea de a scoate repede pestele in minciog. Este preferabil ca firul sa pluteasca deasupra apei si sa nu se scufunde. Un fir scufundat influenteaza sensibilitatea plutei la muscatura. De aceea, firul se unge cu o unsoare din vaselina, trecandu-se printr-o carpa imbibata. La terminarea partidei de pescuit firul se sterge obligatoriu cu o carpa uscata. La pescuitul cu mulineta, ungerea firelor, precum si stergerea lor la terminarea partidei sunt obligatorii din aceleasi motive. Pluta serveste la sustinerea momelii la o anumita adancime si la sesizarea imediata a momentului cand pestele musca. Materialul din care se confectioneaza este diferit: din varf de porumb vopsit cu lac, pluta, celuloid, material plastic spongios, plute cu antena etc. Important este ca materialul sa fie usor, sa nu se imbibe cu apa (se acopera cu un lac) si sa se poata manevra usor. Cea mai indicate forma este cea subtire, alungita, fusiforma, pentru ca in timpul muscaturii momelii si infigerii carligului opune pestelui o rezistenta minima. Marimea si greutatea plutelor se aleg in functie de greutatea, plumbul pe care il vom folosii si respectiv, de marimea pestelui scontat. Daca pescuim pesti rapitori cu ajutorul unui pestisor viu, folosim mai bine plutele mari, alungite, decat cele mici. In acest caz sunt recomandate unditele lungi, cu plute glisante. De asemenea, cu astfel de plute obisnuite se poate pescui si din barca, la distante marisoare, cu mulineta. Aici se foloseac si vergi telescopice scurte, metoda buna pentru somn, crap etc. Referitor la culoarea plutei daca avem in vedere faptul ca pe oglinda apei plutesc deseori bucatele de lemn, frunze etc., si acestea nu deranjeaza cu nimic pestii, plutele ar putea avea culori nedefinite, deci cenusii sau maro. Plutele rosii sau chiar portocalii se observa mai bine de la distanta sau in amurg ori pe ceata. Dar aceste plute mici rosii au dezavantajul in stufaris si vegetatie ca sunt confundate cu insectele de catre broaste care le ataca si pana la urma se urca pe ele, ceea ce, desigur, deranjeaza! Totusi, pentru distanta se prefera pluta portocaliu-galbuie si alba. Unii pescari care i-si confectioneaza singuri plutele, considera ca este mai bine sa vopseasca pluta numai pe partea ce iese din apa, peutru a nu starni banuieli pestelui. Partea care intra in apa se vopseste in maro, negru sau verde, dupa cum este vegetatia in acel anotimp. Plumbii: Scopul lor este sa pastreze momeala la adancimea dorita, astfel incat firul de la pluta pana la momeala sa fie intins in pozitie verticala. Se folosesc alice despicate sau tubulete mici, asa-numitii plumbi glisanti. Important este ca plumbul folosit sa fie moale, pentru ca la eventualele ajustari cu pluta sa se desprinda usor cu unghia si sa se taie cu briceagul. Formele cele mai indicate ale plumbilor sunt cele alungite la ambele capete sau ca o picatura. Greutatea plumbilor de pe o linie trebuie astfel aleasa incat pluta sa fie scufundata putin, la 3/4. La aprecierea greutatii trebuie sa tinem totdeauna cont si de greutatea momelii. Greutatea plutei mai trebuie aleasa si in functie de forta curentului apei in care pescuim sau de intensitatea valurilor, apoi in functie de marimea pestilor din apa si nu in ultimul rand, de distanta la care vrem sa aruncam momeala. Asezarea plumbilor pe fir este diferita si se face atat in functie de viteza curentului apei, cat si in functie de cat de repede vrem sa coboare momeala. Daca, de exemplu, pescuim babusca la o adancime mare sau chiar pe fundul apei si avem o greutate usoara, momeala o vor manca obletii sau rosioarele in momentul in care aceasta coboara incet. In apele curgatoare vom plasa greutatile mici grupate mai spre carlig (la fel si in apele statatoare, daca vrem ca ele sa cada repede la fund. In caz contrar, micile greutati vor fi grupate mai spre pluta. Primul plumb il fixam la o distanta de 20-30 cm de la legatura strunei. Cand pescuim chiar deasupra fundului apei, cu momeala grea, punem plumbul mai departe de ac. Tot in cazul acesta, dar cu momeli relativ usoare si pentru ca momeala sa se tina spre fundul apei, este bine sa asezam la aproxiroativ 15 cm de ac o alice foarte mica si la alti 15-20 cm de aceasta, alta, mai mare; apoi, in continuare si in directia plutei, continuam plasarea alicelor aproximativ in ordine logaritmica, cate 5-10 in grupaj. Desigur, acest grupaj este valabil la apele curgatoare, pentru a tine momeala cat mai "calma". In apele statatoare, daca pescuim la jumatatea distantei dintre suprafata si fundul albiei, greutatea mai mare se deplaseaza inspre pluta, iar ultimul plumb se afla chiar sub aceasta. In principiu, folosim o pluta cat mai mica, deci si o greutate cat mai mica, in functie de imprejurarile in care pescuim. Astfel vom avea un pescuit sensibil. Carligele: Marimea acestora depinde in primul rand de specia de peste pe care o pescuim. Evitarea rateurilor muscaturilor: Daca pluta se scufunda deodata in adanc, semnalizeaza cu mici socuri regulate, deci, in mod normal, dupa inteparea noastra, ar trebui ca prada sa fie prinsa" in carlig. Caznele rateurilor pot fi ori atacul boartei marunte care "ciuguleste" momeala, sau unele neconcordante intre volumul mare al momelii si al carligului si greutatea mica a pestelui. Experienta unor pescari consacrati si buni observatori arata ca unii pesti ciupesc chiar si firul de nailon verde, crezand ca este vegetatie. Sunt unele rateuri provocate de viteza pestilor cand se reped asupra momelii, mai ales daca sunt in grup si trag mai multi de momeala. In general, pescarul poate interpreta majoritatea rateurilor:- Cand avem o pluta (cu struna si plumb verificate) suficient de lunga, care se scufunda toata destul de brusc si nu putem agata pestele, inseamna ca avem de-a face cu un grup de pesti prea vioi (sau flamanzi), sau plumbul este prea mare. In acest caz reducem din grentatea plumbului, dar nu prea mult,- Cand pluta "zbarnaie", cum spun pescarii, adica la o muscatura de peste mic, la o apa lina, pluta floteaza elastic, scurt, in sus si in jos, inselator, dar nu se scufunda sub apa, iar momeala este mancata, inseamna ca aranjamentul pluta-struna-plumbi este nereglat. Greseala consta in volumul mare al plutei (nesensibila) fata de greutatea plumbilor. Din aceste motive pestele de talie mica, ca rosioara, etc. cand musca momeala, aceasta are socuri rigide, il determina sa scuipe imediat momeala, inainte ca pescarul sa poata intepa. Sa se retina deci ca linia pluta-plumbii-momeala trebuie sa fie in asa fel echilibrata, incat atunci cand momeala este muscata, pestele sa o poata deplasa in jos natural, fara socuri, sau, cum spun pescarii, "sa o poarte" pana o inghite suficient si se poate face inteparea. Totusi, si la o pluta sensibila, corect reglata cu plumbii si momeala mai sunt "zbarnaituri", dar ele sunt datorate boartei care, fata de volumul momelii, nu ne intereseaza. Pescarul sportiv va trebui sa discearna deci "piscaturile" de boarta de muscatura unui oblete mic, de exemplu. Sunt imprejurari cand, la un carlig nr. 10 de exemplu bine echilibrat cu plumbi si pluta, nu putem totusi agata pestele, desi simtim evident in mana muscatura. In acest caz pot fi doua situatii:a) Momeala este prea mare si pestii nu o pot inghitii si o "ciugulesc" pana o sfarama; trebuie sa punem o momeala mai mica ca volum, pentru categoria de pesti semnalati la acea adancime.Pentru a putea scapa si de concurenta boartei, se poate marii consistenta momelii la aluaturi sau amestecand momeala cu miez de paine alba, chiar pe loc in barca sau pe malul baltii.b) Carligul este prea mare si deci nu poate fi apucat de pestii mai marunti, care isi semnaleaza prezenta. Se schimba imediat acul si chiar pluta; plumbul, daca este mic si glisant, poate totusi ramane. Din cele aratate mai sus se evidentiaza faptul ca pescuitul sportiv nu este o chestiune de hazard. Marele secret al succesului este ca, aproape pentru fiecare specie de peste, pe categorii de marime, sa avem o linie carlig-plumb-pluta sensibila si o momeala adecvata cu o nadire corect facuta. La acestea se mai adauga, desigur, cunoasterea felului de viata a pestelui in functie de vreme, precum si a planctonului apei in care pestele cauta de mancare.

Secretele plutelor de pescuit

Atunci cand avem o varga si dorim s-o dotam cu o linie noua, primul lucru la care ne gadim este ce fir luam, daca acesta rezista la solicitarile capturiilor pe care ni le dorim in juvelnic; apoi urmeaza carligul: cat de mic sa fie, ce culoare. Deseori, pe ultimul plan este lasata pluta si apoi plumbii. Numai ca sunt situatii cand reusita unei partide este hotarata chiar de acest ultim element - pluta - care are rolul de semnalizator care ne avertizeaza, mai mult sau mai putin eficient, ca pestii ataca momeala.

In functie de pretentiile noastre de natura estetica sau functionala, pluta poate fi realizata din materiale primare (varful unui cocean de porumb, o pana de gasca etc.) sau materiale compozite (lemn de esenta speciala, plastic, pluta, teava de ac de seringa). Partea din pluta care ramane deasupra luciului apei se numeste antena. Mai departe, in functie de distanta la care pescuim si de acuitatea noastra vizuala, antenele plutelor vor fi viu colorate, asa incat sa existe un contrast suficient intre culoarea apei si culoarea antenei. Cand distanta este mai mare acestea pot fi prevazute in varf cu o bobita viu colorata realizata din polistiren expandat sau plastic. Cea mai importanta cerinta pe care toate plutele trebuie sa o asigure este flotabilitatea.

Odata aleasa, pluta trebuie lestata cu ajutorul unor plumbi calibrati, asa incat aceasta sa aiba o pozitie in general verticala pe luciul apei. Plutele de firma au marcate pe corp si antena o serie de repere care ne indica nivelul optim de scufundare, fiind inscrisa si greutatea plumbilor pentru lestare. Insa ce nu se stie este ca forma plutei joaca un rol esential in viteza de reactie a acesteia (durata timpului de revenire la suprafata) atunci cand pestele trage. O pluta scufundata care revine foarte repede in pozitia initiala va fi denumita "pluta rapida" iar in cazul opus, cand revine mai lent la pozitia initiala, o vom denumi "pluta lenta". O pluta rapida este caracterizeaza de o forta arhimedica mare ceea ce presupune ca la scufundare pestele trebuie sa traga serios de momeala. Daca pestele este rapitor atunci totul este in regula, acestia fiind mai agresivi; daca pestele este pasnic, este foarte probabil ca acesta sa se sperie de rezistenta ridicata opusa de pluta si sa lase imediat momeala. Ne propunem in continuare sa explicam fenomenul fizic care sta la baza proiectarii plutelor. Teoria are la baza legea lui Arhimede care spune ca asupra oricarui corp scufundat intr-un lichid actioneaza o forta de jos in jus a carei marime este data de greutatea volumului de lichid dezlocuit de acel corp.

Un model simplificat, dar destul de precis, este prezentat in fig. alaturata. In timpul pescuitului, pluta este supusa actiunii a 2 forte importante: 1. Greutatea ansamblului pluta-fir-ac-momeala-plumbi de lestare (G); 2. Forta arhimedica (A) care actioneaza asupra plutei. Diferenta dintre A si G, proiectata pe axa X (vezi figura alaturata), ne da rezultanta (N), care poate fi orientata in sus (cand A>G - lucru de dorit), in jos (pentru G > A - caz nedorit pentru pescuit) si cazul particular N=0 (cand G=A, pluta este aflata in echilibru). Primul caz (N>0) este cel vizat de orice pescar, adica atunci cand pluta invinge greutatea lestului. Marimea rezultantei N ne da tocmai acceleratia cu care pluta revine la suprafata apei. Aici intervine un paradox: vreau ca N > 0 (adica sa vad pluta deasupra apei) dar N > 0 inseamna o rezistenta opusa de pluta care ar putea fi simtita de peste, in sens nefavorabil. Daca N scade foarte aproape de zero pluta poate reveni foarte greu deasupra apei, ramanand mai mult timp scufundata desi pestele poate intre timp a lasat momeala.

Care este compromisul optim ? Aici intervine maiestria fabricantului. Analizand cele doua forte, G (greutatea) poate fi considerata constanta, in timp ce a doua (A) se modifica in momentul in care pestele trage, dupa o lege ce tine cont de forma si marimea partii nescufundate a plutei. Nu vom insista asupra partii de calcul matematic insa vom prezenta concluzia finala care arata ca forma ideala a plutei este cea a picaturii de apa aflate in cadere, prevazuta cu o antena supla, colorata pe tronsoane in mai multe culori vii (galben-rosu) - vezi fig. de mai jos.

Dupa cum observati, pluta are o forma ce se poate reduce la doua figuri geometrice: o semisfera si respectiv un con. Avantajul acestei plute este acela ca asigura o flotabilitate stabila iar volumul mic situat deasupra nivelului apei determina o crestere optima a fortei arhimedice atunci cand pestele trage, asa incat pluta nu este simtita de peste. In functie de gustul nostru, semisfera de baza poate avea un diametru mai mic incat pluta va fi mai supla, caz recomandabil pentru o lansare usoara la distante mari. O forma deosebit de eficienta este si aceea a unui elipsoid de rotatie cu raport mare intre cele doua axe ale sectiunii longitudiale (vezi prima figura). Cercetarile efectuate au demonstrat ca partea din pluta situata deasupra apei (exceptand antena) trebuie sa fie de cca. 10-15 % din inaltimea plutei (se considera ca momeala este in carlig). Pentru pestele rapitor agresiv aceste recomandari nu mai sunt valabile. Din contra, pluta se poate folosi in pozitie inversa, cu semisfera deasupra.

Ultima faza este aceea a echilibrarii plutei cu ajutorul unor bilute de plumb, fixate pe fir la cca. 5-10 mm deasupra carligului. Pentru cazul pestilor pasnici, vom adauga bilute pana cand corpul plutei va fi scufundat in proportie de cca. 85-90%. O astfel de pluta va avea o viteza de reactie suficient de buna si nu va deranja pestele in timpul atacului. Modul de lestare nu este chiar intamplator. Atunci cand pescuim pe fundul apei, pestele are tendinta sa ia momeala si sa urce spre suprafata. Spunem ca "a pus-o pe lat". In acest caz pestele ridica spre suprafata plumbii lasand pluta fara contra-greutate. Daca plumbii sunt mai grei, unele specii de pesti de talie mica ar putea simti greutatea plumbilor si deseori lasa momeala si pleaca. Pentru a atenua acest soc se recomanda o lestare graduala, in 2-3 trepte, ca in fig. alaturata. Astfel, imediat langa carlig punem un singur plumb, mai usor. Urmeaza apoi ca la 3 cm sa mai adaugam inca 1-2 plumbi si ultima treapta, de sus, restul plumbilor. Lestarea graduala este deosebit de eficienta mai ales la pescuitul caraselului, la rosioara, babusca. Un alt avantaj este acela ca pluta se inclina treptat anuntand din timp intentia pestelui. Trebuie subliniat si un mic dezavantaj al lestarii graduale si anume acela ca in timpul lansarii sau la intepaturile ratate plumbii se pot incurca intre ei formand uneori noduri.

Concluzii: - o pluta de calitate are forma corpului asemanatoare unei picaturi suple de apa aflata in cadere, cu antena subtire, eventual cu o "perla" viu colorata in capatul superior al antenei; - pentru pestii pasnici, corpul plutei de forma optima va fi scufundat in apa in cea mai mare parte (85-90%), pentru a reduce rezistenta opusa de pluta in timpul atacului; - pentru pestii rapitori pluta va fi scufundata in proportie de max. 80 %, restul de 20 % cotribuind la cresterea rezistentei opuse de pluta in timpul scufundarii, in vederea autointeparii;-lestarea eficienta se face gradual, cu mai multi plumbi plasati pe fir in mod echidistant.

Pescuitul la plumb

In scopul lansarii la distanta a momelii se folosete o lanseta cu varful mai gros si mulineta. Varga trebuie sa fie de 2-5 m cu varful mai gros, cu actiunea in functie de greutatea plumbului si a momelii. Firul unditei este in functie de pestele scontat, dar oricum peste 0,25 mm. Lungimea firului pe mulineta poate fi si de 100 m. Se pot monta si cate doua carlige cu strune, fie in acelasi loc, fie la distanta de 15-30 cm; cand legam doua strune in acelasi loc, una va fi mai scurta. Carligele, pot fi mai mari, in concordanta cu categoria de pesti din apa respectiva. Pentru pestii mari e bine sa se foloseasca si carlige cu tija mai lunga, la babaroase sau la rame serpesti ori lipitori. Plumbul trebuie sa fie suficient de greu, de cateva zeci de grame. Daca se pescuieste in ape linistite sunt buni plumbii cilindrici, iar in apele curgatoare se recomanda plumbii plati, pentru a rezista curentului. Rolul plumbilor este de a fixa momeala la locul ales. Dupa felul cum sunt amplasati plumbii pe fir, se practica doua metode :a) Meloda de pescuit cu momeala fixata inaintea plumbului. La aceasta metoda se foloseste struna. Plumbul este obligatoriu "alunecator" pe fir si nu pe struna.

Distanta de alunecare a plumbului poate fii de cca 20 cm intre doua noduri: nodul se face cu un fir de cuciuc sau plastic, care-i da grosime si fereste firul de torsionare. Unii pescari gresesc cand leaga plumbul fix pe fir iar pestele simte la muscatura rigiditatea plumbului si socul, se sperie si abandoneaza de cele mai multe ori momeala. Cu aceasta metoda se poate prinde comod si din barca, daca este fixata. Daca momeala cu firul aluneca (gliseaza) prin canalul plumbului, situatia va fi mai "calma" pentru pestii care obisnuiesc sa muste prudent. Tehnica pescuitului este simpla, lansandu-se momeala cu plumbul in locul dorit, dupa ce plumbul a ajuns la fund, se intinde usor firul prin ridicarea unditei care se asaza pe suport. La muscatura momelii de catre peste, firul va aluneca prin canalul plumbului, pentru a-i da posibilitate sa apuce bine si sa se intepe. Daca muscatura este sesizala prin miscarea varfului unditei, "bambinei" sau la sunetul clopotelului prins catre varful unditei, la momentul oportun se trage undita in sus spre corp. Vom simtii prin varga pestele cum se zbate. Desigur, o conditie obligatorie cere ca firul unditei sa fie intins pe tot timpul pescuitului, mai ales fixat si de plumbul culisant.b) Metoda de pescuit cu plumbul fixat inaintea momelii este o metoda clasica, si are aceleasi caracteristici tehnice (varga, nailon, legaturi la struna, are si eventual semnalizator). Plumbul se recomanda sa fie ceva mai usor ca la metoda precedenta si poate fi rotund in apele domoale cu fundul tare, iar in apele cu fundul prafos sau curgatoare se recomanda un plumb prismatic si greu. Plumbul este fix in capul firului, iar la distanta de cca 0,5 m de plumb se fixeaza 2-3 strune la dislanta de 15-30 cm una de alta. Lungimea strunei trebuie sa fie de 15-20 cm. Struna se recomanda a fi mai subtire fata de firul principal. La pestele mare struna poate avea acelasi diametru cu firul principal. Cu aceasta metoda se pescuieste si la crap, caras, dar si la somn sau salau cu bune rezultale. In cazul pestilor rapitori se prinde un pestisor viu pe fir, situatie care cere o varga ceva mai lunga (5-6 m). De retinut ca la metoda mentionata da bune rezultate si spirala umpluta cu mamaliga inlocuind plumbul mai ales la pescuitul crapului si carasului. Este in acelasi timp si o momeala de apel. Avantajul plasarii momelii la distante mai mari consta in faptul ca, la o distanta mai mare de mal si deci, la apa mai adanca fata de cea de la mal, se gasesc pesti mai mari. De asemenea, distanta fata de mal ofera avantajul ca pestii nu se mai sfiesc de zgomotul provocat de cei de la mal sau din barca. Pescarul dintr-o barca fixata prin ancora sau in vegetatie, are posibilitatea de a observa mai degajat nailonul, siluatie similara celei de pe mal. In ceea ce priveste marimea unei mulinete, mulinetele se folosesc in functie de distanta pe care urmarim s-o atingeam in lansare si de "calibrul" pestelui. Pentru lansari de 20-30 m vom folosi o mulineta mai mica sau una mai mare, dar pe care am pus cca 35-50 m si pentru ca mosorul taraburului sa nu ramana prea gol in prealabil pe tambur se infasoara o ata pescarcasca oarecare sau un alt material de umplutura. Mulineta nu trebuie sa aiba nici prea mult fir, de exemplu peste 100 m, caci este inutil si daunator, firul de la baza mosorului nu se va desfasura mai mult timp si numai in cateva luni va capata "memoria figurii", iar la o eventuala desfasurare mai mare, va face bucle si se va incalci. Daca pescuim cu doua-trei lansete este bine ca momeala de la o lanseta la alta sa fie totusi putin diferita: rama-aluat, rama-mamaliga etc, caci de multe ori pestele isi schimba pretentiile. Pentru pestii foarte mari somn, salau, crap mare etc, care se stie ca smucesc si tarasc lanseta, aceasta se asigura astfel: asezam lanseta pe stativ iar firul care iese din fata mulinetei il fixam la sol cu o crenguta-cracana infipta in pamint. In felul acesta se micsoreaza socul "smulgerii" lansetei. Infigerea carligului. In functie cum musca fiecare specie de peste trebuie sa ne pregatim pentru momentul in care infigem acul. Forta de infigere trebuie sa o adaptam, pe de-o parte la greutatea firului, care este in functie de distanta pana la momeala si a plumbului. Pentru o lungime mai mare de fir trebuie sa se depuna o forta mai mare, deoarece trebuie sa invingem intai curbura firului care apare totdeauna. La muscatura pestelui, firul lung amortizeaza socul si cu cat este desfasurat pe o lungime mai mare, cu atat si aceasta amortizare este mai mare. Acest fapt este valabil mai ales la firele groase si grele. Daca folosim un fir mai subtire, infigerea acului la distante mai mari este mai sigura, dar nu se poate folosi o forta suficienta din cauza riscului de a rupe firul. De aceea trebuie sa avem grija, la firele mai groase, sa mentinem firul pe apa cu "burta" cat mai mica. Uneori nu este usor sa respectam aceasta conditie, in special daca momeala se afla la o distanta mare. Iata de ce, in astfel de situatii, cand pestele a muscat, se fac repede cativa pasi inapoi ca lanseta in mana, smulgand in sus varful lansetei.

Pescuitul stationar al pestilor mari

Se stie ca pestii pasnici mari se prind aproape exclusiv cu lanseta, cu plumb greu sau momitor incarcat cu nada, pe fundul apei. Partide deosebit de atractive se pot face insa si la pluta, daca respectam cateva reguli de baza. Oricum, trebuie sa recunoastem ca pescuitul la pluta este mult mai spectaculos decat cel cu lanseta, in mare parte datorita faptului ca pescarul va sesiza toate fazele muscaturii din miscarile pe care le descrie pluta. Urmarirea atenta a plutei necesita cu siguranta un efort cu mult mai mare decat asteptarea ca clopotelul de la lanseta de fund sa sune, semnalizand o eventuala muscatura. Insa tocmai acest lucru face pescuitul la pluta pasionant. Pestii pasnici mari stau de obicei la o distanta apreciabila de mal, deci putem exclude din start pescuitul lor cu vergi fixe de 4, 5 metri. Metodele de pescuit cele mai eficiente sunt: pescuitul cu varga rubesiana(ce atinge lungimi considerabile, de 14 metri sau chiar mai mult), si pescuitul in stil sheffield (folosindu-se o lanseta de calitate in jur de 4 metri lungime). Pescuitul la rubesiana este foarte eficace la pestii pasnici mari, acesta fiind de fapt scopul pe care il urmaresc fabricantii de vergi rubesiene. Elasticul interior al rubesienei sustine greutati diferite, in cazul pestilor cu adevarat mari folosindu-se doua sau chiar trei elastice impletite. Principalul avantaj al acestui stil de pescuit consta in aceea ca montura este lansata cu precizie maxima in aceeasi zona, nadita abundent in prealabil. Distanta de pescuit este practic egala cu lungimea vergii, ceeea ce uneori este insuficient pentru a ajunge la locurile mai adanci, preferate de pestii mari.Pescuitul la sheffield are cateva puncte forte care uneori il fac mai eficient decat pescuitul la rubesiana. In primul rand, acest stil de pescuit permite lansari foarte lungi de pe mal, uneori la 30 metri. In lacurile mari si adanci, pestii respectabili ezita adesea sa se apropie prea mult de mal, si dintre stilurile de pescuit la pluta numai sheffield-ul permite lansarea momelii acolo unde circula pestii mari. Un alt avantaj este acela ca, vara sau toamna tarziu, o zi de pescuit la rubesiana poate fi foarte obositoare, fie din cauza temperaturii si necesitatii pescarului de a sta nemiscat, fie din cauza vantului. Confortul este absolut pentru pescarul de sheffield, iar pe de alta parte, in lacurile de baraj, adesea bogate in exemplare mari, numai pluta culisanta care se foloseste in stilul sheffield va face capturile posibile.Pentru a mentine momeala pe fundul apei, si in acelasi timp pentru a nu afecta sensibilitatea liniei de pescuit, este necesara o struna de cel putin 30 centimetri. In cazul pescuitului la sheffield, este neaparat necesara folosirea unei plute cu corpul ingrosat si antena lunga, care este foarte putin influentata de valuri. In afara grupului de plumbi principali, este recomandabil sa existe si plumbi intermediari, care sa poata fi eventual coborati langa ultimul plumb dinspre carlig, daca acesta nu este suficient pentru a imobiliza struna pe fund (pentru ca aici isi cauta hrana crapul, platica, babusca mare, linul). Exemplarele mari de pesti pasnici fiind foarte banuitoare si precaute, nici o miscare a liniei nu trebuie sa le trezeasca neincredere fata de momeala. Astfel, un comportament prea putin natural al momelii, de pilda miscarea acesteia pe fundul apei, starnind norisori de mal, nu are decat darul de a speria pestii. In afara unor cazuri speciale, legate de cautarea unor strate de apa cu temperaturi ideale sau datorita unei nadiri abundente de suprafata, pestii pasnici mari se hranesc pe fundul apei, cautand in mal diverse larve. De aici necesitatea lasarii strunei pe fundul apei. Imobilitatea perfecta a liniei, mai ales in conditii de vant puternic sau curenti de fund rapizi, este mai mult decit necesara. Pentru aceasta este necesara stationarea pe fund a mai multor plumbi. Nadirea abundenta inaintea partidei de pescuit este poate cel mai important factor de care trebuie tinut cont in abordarea unei partide de pescuit la pestii mari. Cu cit granulatia nadei este mai mare, cu atat aceasta va interesa pesti mai mari (lucru verificat stiintific, si datorat taliei gurii); totodata, o particula mare are un aport de energie mare, in consecinta ea va starni interesul pestilor mari. Selectarea particulelor mari de nada se face cu ajutorul unei site fine, care suprima particulele mici, inutile in cazul de fata. Un amestec bogat in lipide, proteine si glucide va fi mereu apreciat de exemplarele mari. De aceea toate fainurile grase, ca cea de arahide, sau zahazoase sunt foarte eficace. Adaugarea de turta de floarea-soarelui, de soia poate da rezultate foarte bune. Daca efectul de plutire a nadei poate in unele cazuri sa atraga si mai multi pesti in locul nadit, in cazul babustii efectul este invers, deoarece aceasta nu agreeaza compania pestilor mici, care o pot deranja. Deci, la babusca se foloseste o nada mai inchisa la culoare. Nadirea se face in functie de tipul apei. Pestilor mari, mai ales in lac, nu le place sa fie deranjati odata instalati la nada, si o singura bila de nada aruncata in cursul pescuitului ii poate pune definitiv pe fuga. De aceea este de preferat o nadire masiva la inceput (10, pana la 15 bile mari) si apoi pescuit fara nadire. O alternativa in cazul cand, dupa o anumita perioada, pestii totusi nu mai trag, este nadirea exclusiv cu viermusi, cu ajutorul unei prastii. In acest mod, perturbarea pestilor este minima. Pe de alta parte, pe rau, este imperios necesar uneori ca dupa fiecare "curgere " a carligului cu momeala sa aruncam o mana de nada, mai ales in cazul pescuitului la platica. Tot pe rau, pescuind la babusca, pentru a selectiona exemplarele cele mai mari, ideal este sa facem o nadire cu o nada usoara, de suprafata, in care inglobam casteri (pupe de viermusi). Nada usoara va fi purtata de curent spre aval, antrenand babustile mici mult in josul raului, pe cind casterii vor cobori rapid spre fundul raului, atragand in amonte babustile mari. Culoarea nadei are o importanta primordiala, mai ales in ceea ce priveste pestii rapitori. Culorile deschise, intense permit selectionarea celor mai mari pesti. Colorarea unei zone a fundului apei in galben sau alta culoare deschisa, puternica face pestisorii mult mai vizibili pradatorilor pe acest fond deschis, si de aceea indivizii de talie mai mica se aventureaza aici mai rar decat cei mari. Trebuie recunoscuta eficacitatea aditivilor, fie ei lichizi (tip Aromix) sau praf. Intre acestia, vanilia ramane unul dintre cei mai folositi si mai eficace. Ideea de baza este ca, indiferent de aditiv, faptul ca acesta este dulce determina nada sa fie foarte apreciata de pestii mari, tot timpul sensibili la aportul energetic a ceea ce ingera. La un apetit mare.momeli mari! Nu ezitati sa propuneti pestilor mari momeli voluminoase, de exemplu un cocolos de pasta, un buchet de viermusi. Unele momeli sunt parca special adaptate pescuitului pestilor mari, cum este cazul ramelor, graului sau porumbului. In plus, se poate incerca combinarea unor momeli de culori diferite, de exemplu vierme si rima, care in acelasi timp ofera un contrast ce atrage pestii mari. Cind pestele trage, este de preferat sa ii dam ragaz sa inghita momeala decat sa intepam prea repede, riscand un rateu.

Pescuitul stiucii cu peste viu

Pescuitul stiucii cu pestisori vii se practica foarte frecvent la noi in tara datorita rezultatelor bune obtinute dar si a costului relativ scazut al acestui tip de momeala. Problema folosirii optime a cirligului in muntura cu pestisor viu este cruciala in mentinerea "viului" in viata, cu mobilitate ampla, in a usura inghitirea nadei si in reusita fazei de intepare. Intotdeauna alegeti acul in raport de marimea pestisorului (pentru un triplu nr. 3 sau 4 utilizati pestisor de 8 cm).

Stiuca ataca prada lateral in 90% din cazuri, iar daca acul este prea protuberant fixat pe spatele pestisorului, inghititura poate fi refuzata. In cazul cirligului triplu se impune fixarea atenta a acestuia in spatele pestelui de obicei lasindu-se liber doar unul dintre cele 3 brate ale "ancorei". Deosebit de eficienta poate fi intrebuintarea unui ac simplu, cu un brat, de marime adecvata, mult mai discret pe spatele nadei cu conditia sa fie corect fixat. Utilizarea unui cirlig dublu cu bratele in echer cu momeala vie este de asemenea excelenta.

Pozitionarea triplului, cirligul cel mai des utilizat in pescuitul stiucii, se face in spatele capului, usor anterior innotatoarelor pectorale struna fiind scoasa in spatele aripioarei dorsale.

Procedeul de fixare a pestelui este urmatorul:

1. Se tine pestele cu capul spre noi;

2. Se inteapa ferm in punctul 1 cu un ac;

3. Se scoate acul in punctul situat in spatele aripioarei dorsale pina cind ochetele iese afara;

4. Se fixeaza ancora in corpul pestelui si se leaga struna.

Naluci compuse la pescuitul stiucii in ape curgatoareNalucile compuse se folosesc cu succes la pescuitul stiucii in riuri si fluvii. Perioada optima incepe spre sfirsitul lunii octombrie, pe oglinzi de ape usor tulburi. La primele semne de crestere stabila a apelor intra in actiune lingurile metalice. Constructia monturii cu naluci compuse este prezentata in fig. urmatoare:

Variantele de monturi sunt sugerate in fig. de mai jos.

Lingurile rotative utilizate de noi cu rezultate deosebite sunt: Aglia, Aglia Long nr. 4, 5 sau Giant Killer.

Retinem ca:

Recuperarea lenta este cheia succesului;

Schimbarea nalucilor in functie de debitul si adincimea apei:

Paletele lungi convin in ape curgatoare;

Paletele late se comporta excelent in curenti slabi;

Paletele "aripi de fluture" sunt excelente in iazuri linistite;

La capatului strunei de otel (kevlar) utilizati un virtej;

Naluci oscilante in S sau "Sinclops" Mepps nr. 3, 26 gr. model universal; pentru curenti puternici cca. 70 gr.Retinem ca:

Un pescuit corect cu naluca oscilanta inseamna a simti bataile si maturarile laterale ale nalucii;

Cercetati zonele transversale si aval - transversale in raport cu malul unde pescuiti pentru ca sunt zone cu randament maxim.

Pescuitul stiucii la lingura

In fiecare an in noiembrie, pescuiti stiuca in iazuri. Pentru ambianta, lumina superba de toamna imbratisind frunzarisul padurii sau al stufarisului face ca frumusetea pescuitului sa nu fie umbrita de risul agresiv al soarelui in prag de iarna. In iazuri cu malurile impadurite, folosind naluci metalice rotative sau oscilante bine alese ca marime si greutate, conditiile sunt extrem de favorabile.

Cutia cu linguri trebuie sa contina:

Pentru apa adinca:

-rotativa Lusox Mepps (cirlig imbracat cu lina, cu plumb vapor in cap) nr. 3 si 4.

-rotativa Aglia "foaie de salcie" Mepps nr. 3 si 4;

-Crack Wool Red Flock Daiwa 22 g;

-oscilanta Eira Rublex 30 g, Effzett DAM 22 ppina la 30 g.

Pentru suprafata:

-rotativa Aglia Mepps paleta unghie si Winner Mepps nr. 3 si 4;

-Ondex Rublex 5 si 7 g;

-oscilanta Atom ABU Garcia 12 g;

-rotative si oscilante DAM foarte colorate.

Varga: putere (actiune) 10-30 g;

Fir nylon 0.26-0.30 mm si struna de otel (kevlar ...).

Posturi in iaz: 1 si 2 - pe oglinda lacului si din foisor pe timp rece; 3 - pe linga malul insulitei pe timp rece; 4- stufaris, papura pe vreme blinda; 5 si 6 -coada lacului si la nuferi in zile caldute; 7- ponton in toate sezoanele.Ghidul pescarului sportivIn figura urmatoare vom descrie un model de naluca Mepps din care puteti constata ca produsele Mepps sunt in primul rand produse inteligente, proiectate pentru un pescuit logic si nu la intamplare.

Bucla de prindere - este realizata in prelungirea axului linguritei. Acest aliniament contribuie la echilibrul produselor Mepps si atenueaza orice efect de vibratie.Resort interior - este realizat din inox si are un invelis de suprafata care il face mat pentru evitarea sclipirilor parazite.

Distantier - impiedica lipirea paletelor si confera calitatea rotatiei produselor Mepps.Lestul-are rol de greutati si genereaza sub apa efecte proprii de rotatie.Coloristica are functii foarte precise in cadrul secventelor de atac ale rapitorilor.Calaretul-este profilat incat sa capete in apa o miscare de vibratie care insoteste si favorizeaza rotatia paletelor.

Paleta-decupata si turnata dintr-un aliaj special de cupru. Numai acest aliaj permite reproducerea armonicelor foarte clare, centrate cu precizie pe frecventa captata de rapitori.Ancora- montata in articulatie libera; are o amplitudine de aproape 360 grade. Astfel, pestele capturat nu dispune de nici un punct de sprijin care ar putea favoriza desprinderea sa.In paginile urmatoare va prezentam cateva din cele mai folosite produse Mepps si recomandarile de utilizare.

AGLIA este o piesa mecanica de mare precizie care se invarteste lin si rotund imediat ce atinge apa. Conul sau de rotatie se adapteaza constant fortei apei. Astfel, Aglia genereaza permanent efecte vibratorii precise si bine echilibrate.

Recuperare lenta? Aglia coboara fara a produce efectul frunza moarta.Recuperare mai rapida? Aglia urca continuand sa se roteasca.Doriti oprirea recuperarii? Infruntand curentul, Aglia isi gaseste singura nivelul si cadenta de echilibru. Astfel, pe toata durata cursei sale sub apa, Aglia traieste si cheama rapitorul.

Alegerea culorilor ce trebuiesc folosite:Argintie: dimineata, cand lumina este predominant albastra; cand vremea este inchisa; cand pestii care constituie momeala au flancurile argintii (oblete, balos, carasel);

Aurie: atunci cand lumina este puternica; seara, cand lumina are dominanta rosie; cand pestii momeala au flancurile aurii (biban, pietrosel, boistean);

Cupru si negru: se utilizeaza pentru a inlatura orice efect de stralucire ce ar inhiba pestele. Se recomanda cand lumina este foarte puternica (la pranz), pentru apele foarte limpezi.

AGLIA DECOREE

Punctele colorate dau un plus de viata linguritei: avand o viziune "data cu incetinitorul", pestii percep fiecare punct ca pe tot atatea paticule mobile care le excita agresivitatea.

AGLIA PLATIUM

Regimul alimentar al pestilor include si multe insecte de apa si aer. Atunci cand lumina cade peste carapace, elitre sau ochii acestora, se creeaza o fulgerare care constituie un puternic stimul vizual pentru toti pestii rapitori, declansand un atac fulgerator. Acest fenomen este reprodus de produsele Aglia Platium.

AGLIA FLUO

Stimulate de razele ultra-violete, produsele Fluo continua sa emita chiar si atunci cand toate celelalte culori sunt mate.

In figura alaturata se indica specia de peste care raspunde cel mai bine la culorile de baza ale acestor produse.

AGLIA MOUCHE

Pentru pescuitul pe timpul verii, pentru ape putin adanci si pesti dificili.

AGLIA MINI SAUMON

Exista o mare atractie pentru culoarea "ou de somon" a acestor mini-naluci; pentru pastrav, lipan, biban.

AGLIA WINNER

Lingurite cu ancora demontabila, fara lest. Permit pescuitul cu palete mari avand totodata avantajele produselor ultra usoare. Recomandat pentru stiuca si black bass deasupra bradisului.

Gama dimensionala este urmatoarea:

N

1

2

3

4

5

(g)

2

3

4

5

7

AGLIA FLAYING C.

Foarte grele in raport cu marimea paletei, traverseaza curentii cei mai rapizi fara a se opri din rotatie. Permite o exploatare foarte precisa a buloanelor si a cavitatilor. Recomandare pentru somon si pastrav de mare.

Marimi (g)

10

15

25

AGLIA TW

Gratie ancorei demontabile brevetate, modelul TW permite construirea de tandemuri. Putem astfel asocia palete avand marimi, cilori si vibratii complementare. Putem crea naluci cu volum sii greutate portivit situatiilor intalnite la pescuit. Modelul TW poate fi asociat unei naluci suple, unui streamar sau unei momeli naturale pentru a se potrivi apetitului de moment al rapitorului.

AGLIA TW MINO

Roba modelului Mino este exceptionala. Sub apa, creaza o difractie a luminii unde se impletesc sideful si auriul, rosu, albastrul si verdele. Acest carusel de culori starneste orice rapitor.

AGLIA LONG

Paleta se profileaza tip "frunza de salcie" si lestul mai greu permit modelului Aglia Long sa fie singurul care isi pastreaza o rotatie linistita si regulata in curentii cei mai puternici. Este recomandata pentru exploatarea in ape agitate, torente de apa rapide si adanci si pentru pescuitul impotriva curentului (up-stream). Poate fi utilizat si in lacuri pentru rapitori ascunsi la mare adancime si putin dispusi sa-si cheltuiasca energia pentru prazi prea rapide.

AGLIA LONG MINI RAINBO SAUMON

Pentru pescuit ultra-usor

TIMBER DOODLE

Este special conceput pentru a trece fara a se agata prin bradis, craci, stuf...

Recomandam: Nr. 0 - 8 g pentru salau;Nr.1-12 g pentru stiuca.

LUSOX

Semnal "ochi", "contra-silueta" si "tinta". Franare extrema. Vibratii puternice. Modelul este conceput pentru capturarea stiucii.

Lest demontabil: 4-7-1-13 g.

Permite adaptarea greutatii functie de tipul de pescuit.

BASS KILLER

Lingurita-momeala pentru black bass, stiuca, biban. Cumuleaza flash-ul paletelor si pulsatiile flagelatiilor din cauciuc. Este prevazut cu carlig anti-bradis.

MUSKY KILLER

Sunt naluci mari recomandate pentru:

-stiuca;-somn;-somon.

GIANT KILLER

Sunt naluci mari recomandate pentru:

-stiuca;-somn;-somon.

GIANT LUSOX

Sunt naluci mari recomandate pentru:

-stiuca;-somn;-somon.

BLACK FURY MOUCHE

In apa, musca artificiala palpita si adauga carligului un plus de viata care inlatura inhibarea din ultimul moment.

Culori: argintiu, auriu, cupru, negru.

COMET BLACK FURY

Prezinta o gama foarte variata de decoratiuni care recreaza stimulii vizuali ai prazilor cele mai dorite: greieri, lacuste, broaste, larve acvatice si terestre. Sunt recomandate pentru pescuitul in ape repezi. Pastrav, lipan, somon de fantana.

Modelele BLACK FURY au paletele de culoare neagra fiind decorate cu puncte galbene , verzi fluorescente, portocalii.

ELIX

Montat direct pe ax, modeluul ELIX se pune imediat in miscare sub actiunea unei forte lente de tractiune sau chiar sub efectul propriei sale greutati. Acest lucru permite dandine verticale si lasatul liber in cursul recuperarii. Atat la urcare cat si la coborare, Elix ramane viu, asemenea unei prazi adevarate. Este o lingurita tehnica dar si foarte de temut, care ne da posibilitatea de a surprinde pestele din unghiuri de atac diferite.

Profilul lor special conceput le confera 10 planuri de reflexie a luminii si o miscare in care alterneaza ondularile, zbaterile si bruste luciri laterale. Intocmai ca prazile naturale. Datorita conturului dublu, ele isi conserva miscarile indiferent de viteza de deplasare: lenta, normala sau accelerata. Aceasta caracteristica este destinata prospectarii rapide a apelor calme si intinse (stiuca, salau) cat si pescuitului in curenti puternici (pastrav, lipan, somon).

COMET

Mecanismul sau foarte exact ii permite sa actioneze la fel de bine atat foarte aproape cat si departe de axul sau de rotatie; astfel, trece cu o miscare permanenta similara bataii aripilor unui fluture, atat in ape agitate cat si in curenti "sparti" de numeroase pietre. Aceasta actiune vivace este totodata si un atu pentru apele linistite. Reproduce astfel zbaterea unei prazi ranite, care se stinge. Este foarte atragatoare pentru orice tip de rapitor.

Modele COMET

Ultra Leger

Intocmai ca pastravul, multi pesti au o alimentatie bazata pe prazi de dimensiuni reduse: larve, insecte mici. Acesti pesti sunt, intre altele, din ce in ce mai precauti: se feresc de montajele grosolane si de nalucile prea masive.Pentru a le insela vigilenta si pentru a ataca locurile cele mai discrete cu momeli specifice, modelul Ultra-leger este raspunsul cel mai bun.

Din clasa Ultra Leger mentionam: Aglia N. 00-1.5g, Aglia Mouche Noire N.00, Aglia Mouche Rouge N.00, Black Fury Mouche N. 00-1.5g, Comet Decorees N. 00-1.5g, Streamepps - 0.9g,

Recomandate pentru: lipan, pastrav, clean, biban.

Modelele Bug

Sunt prevazute cu semnale musca, intarite de stimulii linguritelor. Secventele excitatoare pe care le emit recreaza la rapitor cele 3 faze ale actului de atac:-reperarea prazii;-autentificarea;-atacul.

Se produc urmatoarele marimi:

No.

00

0

1

2

(g)

1.5

2.5

4

7

Gama de culori este cea cunoascuta de la celelalte modele prezentate anterior:brun de martie, rosu, olive, albastru metalic, alb, galben de mai.