Personalitatea, temperamentul, aptitudini, inteligenta, creativitate

REFERAT

1

PROBLEMA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII

TEMPERAMENTUL

CARACTERIZARE GENERALA

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a Personalităţii.Dinamica deoarece ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului.Energetica deoarece ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta.GOLU:,,Daca insusirile dinamico-energetice sunt innascute, determinate genetic, integrarea lor in plan psihocomportamental, adica in dinamica proceselor psihice si a actelor motorii, se realizeaza in ontogeneza. Intrucat, insa, aceste insusiri bioenergetice se imprima ca atare pe tabloul comportamental, ce se elaboreaza stadial in cursul vietii individului, structura temperamentala si, respectiv, tipul temperamental este innascut reprezentand astfel, alaturi de predispozitii, ,,elementul” ereditar in organizarea interna a Personalităţii”. Cand vorbim de T in plan psihologic, noi nu ne gandim direct la constitutia fizica sau la procesele neuroendocrine sau metabolice care au loc in organism, ci la modul cum reactioneaza si se manifesta sb., sub aspect dinamico-energetic, in diverse situatii: rapiditatea perceptiei; • a raspunsurilor verbale la intrebari a reactiilor motorii; • intensitatea trairilor emotionale si durata lor intensitatea sau forta actiunilor voluntare echilibrul sau impulsivitatea derularii raspunsurilor la succesiunea stimularii externe directia orientarii dominante- extraversie sau introversie locul controlului (dependenta de stimularea externa sau dependenta de activismul

intern propriu) disponibilitatea la comunicarea interpersonala ascendenta sau obedienta relationala, etc.

Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental.

Temperamentul se manifesta in orice situatie, fiind prima determinatie a Personalităţii care se impune nemijlocit observatiei. Asa se explica de ce, primele descrieri si clasificari ale lui dateaza inca din antichitate (Hippocrate, Gallenus).Temperamentul este innascut sau dobandit ?Cvaziunanimitatea psihologilor au considerat Temperamentul ca fiind innascut.Allport, in 1961 arata ca Temperamentul este ,,materia prima” din care se constituie Personalitatea, “Temperamentul se bazeaza foarte mult pe determinarea genetica” arata el.Buss si Plomin (1975): ,,ceea ce mostenim nu este un grad specific sau o cantitate de temperament, ci, mai degraba un raspuns potential, aflat la un nivel inalt, mediu sau scazut a scaderii raspunsurilor.Cel care reactualizeaza aceste raspunsuri este mediul.”Prin temperament omul influenteaza mediul social care la randul lui afecteaza temperamentul.

2

Dar, chiar daca mediul influenteaza unele manifestari temperamentale, in esenta, el este innascut.Psihologii americani au sustinut ca unele trebuinte sunt innascute, dar nu au afirmat niciodata ca tendintele personale ar fi mostenite.Temperamentul ca structura psihica, desi larg determinata genetic este, in expresia lui finala si mai ales functionala, modelat de conditiile socio-culturale existentiale ale individului.Influenta ereditarului asupra psihocomportamentului nu este directa, ci mediata, filtrata de sociocultural.

Asa cum se observa in cartile de specialitate, in dreptul temperamentului apare urmatoare caracterizare: latura dinamico-energetica a personalitatii. In acest caz este firesc sa dezvoltam putin subiectul. Se spune "dinamica" deoarece aceasta latura a noastra ne furnizeaza informatii cu privire la cat de iute sau lenta, mobila sau rigida, accelerata sau domoala, uniforma sau neuniforma este conduita individului; "energetica" vine de la faptul ca ne arata care este cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul in care este consumata aceasta.

Unele persoane dispun de un surplus energetic, altele se descarca exploziv, violent; unele isi consuma energia, se descarca fac chiar economie, altele isi risipesc energia. Toate aceste diferente psiho-comportamentale existente intre oameni sunt, de fapt diferente temperamentale.

Temperamentul este una dintre laturile personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament (msicari, reactii afective, vorbire, etc.). De aceea s-au indentificat o serie de indicatori psiho-comportamentali care ne pot ajuta sa identificam cu usurinta temperamentele. Va oferim aici cativa din acesti indicatori:

- ritmul si viteza desfasurarii trairilor si starilor psihice;- vivacitatea sau intesitatea vietii psihice;- durabilitatea manifestarilor psiho-comportamentale;- intrarea, persistenta si "iesirea" din actiune;- impresionabilitatea si impulsivitatea;- tempoul (frecventa pe unitatea de timp a trairilor psihice);- egalitatea sau inegalitatea manifestarilor psihice;- capacitatea de adaptare la situatii noi;- modul de folosire, de consumare al energiei disponibile.

Acesti indicatori nu apartin doar unui singur proces psihic, unei anumite conduite, ci intregii personalitati. De asemenea, ei nu se manifesta sporadic, accidental, ci sunt stabili, avand manifestari continui.

Pornesc in clasificarea temperamentelor de la constitutia corporala, morfologia a individului, considerand ca o anumita constitutie predispune la un anumit comportament.

Psihologul care va fundamenta din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor in perechi de trasaturi polare va fi Carl Gustav Jung. El arata ca asa cum in viata, in natura, in societate intalnim fenomene polare (viata-moarte, sanatate-boala, zi-noate) tot asa si personalitatea umana este diferit orientata; fie spre afara, spre exterior, fie spre propria sa interioritate subiectiva, primii fiind numiti extravertiti, iar ceilalti introvertiti. Persoanele la care aceste orientari nu sunt evidente, echilibrul lor fiind nota lor distinctiva, poarta denumirea de ambivert.

Extravertitii sunt inclinati catre dinamismul vietii practice, catre circumstantele externe, fiind de aceea mai sociabili, comunicativi si usor adaptabili, vioi si expresivi.

3

Intovertitii se indeparteaza de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu, de unde tendinta de izolare, de inchidere in sine.

Mai sunt dezbatute si alte clasificari, dar ramane ca punct de referinta aceasta a lui C.G.Jung.

De-a lungul timpului s-a incercat si chair s-au stabilit mai multe tipuri temperamentale, s-au facut clasificari si s-a incercat incadrarea oamenilor intr-o anumita tipologie, relativ dominanta. De aceea ne propunem si noi sa facem o incursiune in randul acestor tipologii pe care speram sa le gasiti daca nu folositoare, macar interesante.

Tipologii Temperamentale

Aceste tipologii pornesc de la luarea in considerare a unor substante existente in corpul omenesc. Dar fiind faptul ca aceste substante pot fi lichide sau solide, au fost elaborate tipologii corespunzatoare. Hipocrate si Galenus au pus bazele clasificarii temperamentelor diferitele umori prezente in corpul omenesc (sange,limfa, bila galbena, bila neagra). Ei credeau ca amestecul potrivit, temperat (de unde si termenul de temperament) al acestor substante duce la o stare perfecta de sanatate, implicit la temperament perfect, in timp ce excesul unei umori produce temperamete imperfecte.

Daca la o persoana predomina singele, deci irigatia bogata, vasele dilatate, pulsul amplu si plin, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare, fericita, va fi destinsa, satisfacuta, optimista.

Cand predomina limfa cu functii incetinite si amortite, fata va avea trasaturi rotunjite, va fi letargica, apatica, iar psihocomportamental persoana respectiva va fi lenta, rabadatoare, inerta.

Predominanta bilei galbene, produsa de ficat, revarsata in sange, se asociaza cu fata rigida, cu proeminenta oaselor fruntii, arcadelor, nasului, persoanele respective fiind violente, pasionante, impulsive.

La pesroanele la care organismul este impregnat de bila neagra care genereaza intensitatea si profunzimea reactiilor nervoase, fata va fi svelta, delicata, ochii plecati, gura amara, iar psihocomportamental acestea vor fi predispuse spre interiorizare, autoanaliza, concentrare.

Cele de mai sus sunt temperamentele descrise de Hipocrate si Galenus: SANGUIN, FLEGMATIC, COLERIC, MELANCOLIC. Denumira lor s-a pastrat pana azi, nu insa si criteriul dupa care au fost stabilite.

Tipologiile "solide" iau in considerare in clasificarea temperamentelor, elemente ca: porozitatea tesuturilor, constitutia sangelui, largirea vaselor, marimea creierului, puterea nervilor, densitatea lor. Se considera, de exemplu, ca la sanguin si coleric constitutia sangelui este subtire, in timp ce la flegmatic si melancolic densa, sangele este gros-negru. Primele doua categorii temperamentale au creierul mare, nervii puternici, densi, sensibilitate mare, pe cand celelalte doua categorii, creierul mic, nervii subtiri, simturi greoaie.

Aceste doua clasificari sunt foarte importante mai ales din doua motive: in primul rand ca sunt primele din punct de vedere istoric si in al doilea rand ele contin unele intuitii de geniu ale lui Hipocrate si Galenus: inturirea naturii afective si biochimice a temperamentelor; intuirea cauzelor unor tulburari psihocomportamentale (umorile sunt "radacina" unor boli: prea multa bila galbena produce febra; prea multa bila neagra duce la depresie si slabiciune, etc.).

Deci, temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalitatii care se exprima cel mai pregnant in conduita.

4

Psihologul roman Nicolae Margineanu a considerat ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane.

Tipologia lui Hippocrate

Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitatii, Hippocrate si Galenus. Ei au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru „umori” (sange, limfa, bila neagra si bila galbena) determina temperamentul. Pe aceasta baza ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric. Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze. Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa, schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane. Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire inchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale. Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

Tipologia lui Pavlov

Explicare diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central:

Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezisetnta mai mare sau maica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puernic si sistem nervos slab;

Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sisetmul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximaiv egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibtrat.

Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia. Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:

1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu tetmperamentul coleric)2. tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

Gheorghe Zapan a determinat patru niveluri ale sistemului temperamentatl: nivelul motor general (de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal

5

(al gandirii). Fiecare nivel se caracterizeaza prin indicii temperamentali: forta, echilibru, mobilitate, persistenta, tonus afectiv (stenic si astenic) si directie (extravertit sau introvertit). Gh. Zapan a elaborat o metoda de educare a capaciatii de interapreciere, numita metoda aprecierii obiective a personalitatii.

Tipologia lui Jung si Eysenck

Psihiatrul elvetian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili. Psihologul englez Hans Eysenck reia aceasta distinctie a lui Jung, amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima stabilittatea sau instabilitateta emotionala a subiectului. Eysenck a reprezentat cele doua dimensiuni pe doua axe perpendiculare, obtinand tipurile extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit – stabil si introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.

Tipologia scolii franco – olandeze

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mul mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul. Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale. Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente. Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu. Rasunetul se refera la ecoul pe care il auasupra noastra diferite evenimente, impresii. Acele persoane la care evenimentele, chiar neinsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane secundare. Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic este numite persoane primare. Exista opt tipuri de temperament: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi,primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

6

EUL CA NUCLEU AL PERSONALITATII

De-a lungul timpului, asupra personalitatii au fost elaborate o multitudine de teorii. Fie ca se numesc pozitiviste, psihanalitice, personaliste, existentialiste, umaniste, dinamiste, factoriale, socioculturale, fie ca interpreteaza omul ca fiinta re-activa sau pro-activa, fie ca se concentreaza asupra descoperirii si inventarierii elementelor compoente ale personalitatii sau ca au o deschidere mai mare spre social, spre ceilalti oameni, toate incearca sa surprinda esenta personalitatii, originalitatea si unicitatea sa. In personalitatea integrala a omului, perceputa ca personalitate concreta si ca ideal al realizarii, semnificatie au nu atit insusirile, ci modul particular de integrare si utilizare comportamentala a acestora.

O mare importanta are ce este omul in realitate, ce crede el ca este, ce doreste sa fie, ce gindeste despre altii, ce considera ca gindesc altii despre el, comportamentul sau manifestat fiind in functie de unul sau altul dintre aceste elemente sau de modul particular de integrare si functionare a acestora.In personalitatea totala a omului exista mai multe fatete:

1. personalitatea reala PR2. personalitatea autoevaluta PA3. personalitatea ideala PI4. personalitatea perceputa PP5. personalitatea proiectata Ppro6. personalitatea manifestata PM

1. Personalitatea reala PR ansamblul proceselor, functiilor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul

la un moment dat si pe care le poate pune oricind in disponibilitate totalitatea elementelor biologice, psihologice si sociale, relationate si integrate

intre ele – fiinta biopsihosociala 2 dimensiuni:

o dim. Intrapersonala, psihoindividuala – totalitatea insusirilor, predispozitiilor, atitudinilor, gindurilor si montajelor psihice proprii

o dim. Interpersonala, psihosociala – ansamblu de insusiri rezultate prin interiorizare, din confruntarea individului cu alte personalitati, cu alte stiluri cmportamentale

2. Personalitatea autoevaluata PA totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa

personalitate – imaginea de sine imaginea de sine se origineaza nu doar in personalitatea sa reala, ci si in alte

fatete ale ei – personalitatea ideala, manifestata sau proiectata imaginea de sine este in functie de capacitatea de cunoastere de sine a omului exista situatii de suprapareciere si de subapreciere a propriilor insusiri si trasaturi,

de dilatare sau de ingustare a lor3. Personalitatea ideala PI

cea pe care individul doreste sa o obtina se refera la ceea ce ar dori individul sa fie, cum ar dori sa fie reprezinta personalitatea proiectata in viitor, idealul ce trebuie atins, modelul pe

care individul si-l propune sa-l construiasca in decursul vietii sale il impulsioneaza pe individ spre cautare are valoare de scop si mai ales de ghid orientativ in raport cu conduita individului discrepanta marcata intre real si dorit, intre existent si dezirabil, ara putea duce,

in timp, la instalarea unor dereglari si perturbari psihocomportamentale

7

4. Personalitatea perceputa PP ansambul reprezentarilor, ideilor cu privire la altii – imaginea despre altii imaginea despre altul si mai ales corectitudinea sau incorectitudinea acesteia sint

in functie de capacitatea persoanei cunoscute de a se exterioriza si de capacitatea persoanei cunoscatoare de a descifra esentialul in informatiile care I se ofera

imaginea despre altii este o creatie proprie a persoanei cunoscatoare, deci ea va fi influentata si va depinde maximal de posibilitatile si limitele psihofiziologice ale celui ce cunoaste, de scopul, motivatiile, de felul de selectionare si structurare a indicilor perceptivi, de cliseele si stereotipiile perceptive ce deformeaza judecata personala.

5. Personalitatea proiectata PPro ansamblul gindurilor, sentimentleor, aprecierilor pe care crede un individ ca le

au ceilalti asupra sa ce cred eu ca gindesc altii despre mine implica ghicirea alegerilor sau respingerilor facuta de o alta persoana sau de

intregul grup referitoare la sine, pp. un gen de empatie, de transpunere in starile psihice ale altcuiva

este imaginea cea mai nesigura, mai neverificabila ca valoare de cunoastere6. Personalitatea manifestata PM

ansamblul trasaturilor si insusirilor ce-si gasesc expresia in modalitatile particulare, proprii, specifice de exteriorizare si obiectivare comportamentala

cuprinde aspecte din fiecare fateta a personalitatii, fie toate fatetele articulate si integrate intre ele

manifestarea personalitatii este dictata atiti de interioritatea psihica a individului cit de de particularitatile si cerintele situationale in care acesta actioneaza

este punctul de intersectie intre individual si social, intre interioritatea psihica a individului si normativitatea societatii; se pot produce confluente, armonizari, dar si disocieri, dezacorduri

In urma procesului de cristalizare si solidificare a fatetelor personalitatii apar urmatoarele tipuri de personalitate :

1. Tipul unitar si armonios dezvoltat2. tipul instabil3. tipul dedublat4. tipul accentuat

1. Tipul unitar si armonios dezvoltat se caracterizeaza prin coerenta si concordanta de sens a tuturor fatetelor

personalitatii omul a carui personalitate autoevaluata este in concordanta cu cea reala, isi

elaboreaza imagini corecte, foarte apropiate de adevar, despre ceilalti2. Tipul instabil

se caracterizeaza prin actiunea independenta, necorelata si nesistematica a fatetelor personalitatii

instabilitate generalizata intre fatetele personalitatii si in interiorul fiecareia dintre ele

uneori personalitatea ideala este intr-un mare decalaj fata de cea reala, alteori se apropie de aceasta

imaignea despre altii se schimba destul de frecvent, fara motive intemeiate

8

uneori imaginea de sine este mult si nejustificat dilatata, alteori este nepermis de ingustata, tendintele de supraapreciere si cele de subapreicere inlocuindu-se cu rapiditate unele pe altele

isi traieste dramatic propria sa existenta, fiind, in acelasi timp, greu acceptat si tolerat de ceilalti, creindu-si siesi si celorlalti grave probleme de adaptare si integrare sociala

3. Tipul dedublat marcante discrepante intre interior si exterior, latent si manifest, real si imaginar,

esenta si aparenta dedublarea se poate realiza atit in interiorul fiecarei fatete a personalitatii, cit si

intre acestea: o una poate sa fie imaginea de sine a individului pe care acesta si-o atribuie

in mod efectiv, cu care se identifica, in care crede, cu care este de acord si cu totul alta imaginea de sine pe care, dintr-un motiv sau altul, o afiseaza

o una poate sa fie imaginea intima despre cineva si cu totul alta cea facuta cunoscuta acestuia

o sint oamenii care una gindesc si alta spun, una gindesc, spun si alta fac4. Tipul accentuat- se caracterizeaza prin accentuarea uneia sau alteia dintre fatetele personalitatii, care uneori le subordoneaza pe toate celelalte, alteori le anuleaza

o sint persoane la care conteaza ce sint in realitate, nu ce cred altii despre aceastao la alte persoane, imaginea de sine mult hipertrofiata absoarbe si subordoneaza

toate celelalte aspecte ale personalitatiio exista persoane care isi atribuie insusiri pe care nu le au si nici altii nu I le

recunosco sint si persoane care neglijindu-se pe sine, se comporta asa cum cred ele ca

asteapta altii sa se comporteo se ajunge la o saracire, simplificare si unilateralizare a personalitatii, la

inchistarea ei intr-o serie de scheme comportamentale rigide, stereotipe care accentueaza si uneori chiar falsifica personalitatea.

Una dintre probleme cu care se confrunta psihologia este descoperirea elementului central, fundamental al personalitatii, care determina unitatea, instabilitatea, dedublarea si accentuarea personalitatii.

S-a ajuns la concluzia ca ‘’nucleul’’ personalitatii il reprezinta Eu-l, cu toate laturile lui: Mine, Sine, Sinea.

In abordarea istorica a Eului, conceptiile despre Eu au parcurs 4 etape:1. etapa psihofilozifica (pina la 1900)2. etapa psihanalitica si interactionista (1900-1940)3. etapa autonomista si umanista (1940-1980)4. etapa psihosociala (din 1980 pina in prezent)

1. Etapa psihofilozoficaBergson

o Exista 2 forme de multiplicitate a starilor de constiinta – numerica si calitativao Exista 2 aprecieri distincte ale duratei – omogena si heterogenao Exista un Eu profund, fundamental – nu este in nici un raport cu cantitatea,

starile de constiinta din care este compus fiind calitati pureo Eul secund , eul social – raportat la exigentele vietii sociale, umbra Eului

fundamental

9

o Dat fiind faptul ca mare parte din timp noi traim exterior noua insine, mai mult in spatiu decit in timp, mai mult pentru lumea exterioara decit pentru cea interioara, perceprea propriului nostru Eu fundamental devine extrem de dificila, acesta fiind perceput ca Eu socialJames

o Eul ca obiect al cunoasteriio Eul ca subiect al cunoasteriio Eul este analizat dupa urm. schema:

o Elementele sale integrante: Eul material, Eul social, Eul spiritualo Sentimentele si emotiile provocate de Eu sau constiinta valorii sale –

multumire, nemultumire, orgoliu, suficienta, vanitate, amor propriu, modestie, umilinta

o Actele prin care Eul tinde sa se afirme si sa se apere – instinctele de conservare, de expansiune, de aparare

2. Etapa psihanalitica si interactionistaFreud

o Eul apare prin diferentierea SINELUI in contact cu realitatea exterioara, este o excrescenta a Sinelui

o Eul este o veriga intermediara intre Sine si realitate – pe de o parte, Eul tine sub control tendintele instinctive, brutale ale sielui, iar pe de alta observa lumea exterioara si cauta cele mai propice ocazii de satisfacere a tendintelor inconstiente

Meado Originea sociala a Eului – eul nu exista de la nastere, ci se constituie progresiv in

experienta si activitatile socialeo Comunicarea este cel mai important mecanism psihologic prin care se

construieste Eulo Proprietatile Eului:

o Obiect pentru el insusi, fapt care il diferentiaza de alte obiecte si corpurio Relational – nu exista decit in relatie cu ceilalti membri ai grupului cu care

interactioneazao Ansamblu de atitudini sociale preluate de la ceilaltio Unicitate

o Operarea distinctiei dintre Mine, Eu, Sine Minele

este fiinta biologica a omului, ansamblul de atitudini bine organizat si strucutrat in individ ca urmare a contactelor sale interpersonale

personaj conventional care exista intotdeauna si permite individului sa intre in experienta altora

Eul este reactia organismului (a Minelui) la atitudinile altora o forma de adaptare a Minelui la solicitarile sociale

Reactia Eului poate fi comuna, conformista dar si noua, deosebita, novatoare in raport cu cele de pina atunic

Eul poate dispune de Mine, dar nu la intimplare Minele si Eul sint aspecte distincte, dar corelative: Minele este structura ca

se exprima prin EU, iar Eul este expreisa structurii Minele si Eul constituie impreuna Sinele, adica personalitatea individului

10

Conceptul de Eu total, unificator, complet este compus dintr-o serie de parti sau Euri complementare

Structura Eului reflecta structura societatii De regula, se exprima acea fateta care este necesara, corespondenta

tipului de relatii sociale in care este implicat individul Cind unitatea Eului complet se distruge, cind Eul se disociaza sau se

dedubleaza in Euri complementare, asistam la degradarea personalitatii3. Etapa autonomista si umanista Eul dispune de autonomie in raport cu celelalte fatete ale personalitatii si cu mediul

inconjurator Eul este autonom atit prin originea, dar si prin functionarea sa Eul este innascut, ca si Sinele, dar se va diferentia treptat de el Accent pus pe adaptareMaslow

Redimensionarea locului si rolului Eului in structura personalitatii Se ia in considerare Eul omului normal, care este membru intr-o anumita

societate, este implicat si tb. Sa faca fata unei multitudini de relatii sociale, politice, economice etc.

Se ajunge la forme superioare de Euri Eul autoactualizat, care ajunge la realizarea de sine

Rogers Eul autentic, netrucat, nemascat

4. Etapa psihosociala Expansiune extraordinara a problematicii Eului in perimetrul preocuparilor

stiintifice Redescoperirea Eului a fost impulsionata de:

o Necesitatea interpretarii situationale si interrelationale a uluio Nevoia plasarii centrului de greutate spre implicatiile practice ce vizeaza

direct existenta concreta a oameniloro Necesitatea iesirii din propria matca si raportarea la alte domenii de

cercetare.In definirea Eului, domeniul cel mai controversat il constituie natura psihica a

Eului, eul fiind considerat in acelasi timp simtire sau gindire, emotie sau reflextie.Opinii comune mai multor curente:

Eul este considerat ca un fapt de constiinta, o constiinta reflexiva, insotita deci de gindire

Desi se vorbeste de constiinta imediata sau de cea superioara, in cazul Eului este vorba de constiinta de sine

Esential pentru individ este intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor

Momentul alegerii, al deciziei implica ratiuneaTendinta generala este aceea de a conserva constiinta si gindirea instructura psihica

a Eului.Gindirea, reflexivitatea, intentionalitatea sint procese prin care omul se cunoaste pe

sine si apar ca elemente primordiale ale omului.In momentul de fata, Eul este conceput ca ca organizator al cunoasterii si ca reglator

al conduitei dispunind insa de o puternica baza afectiva-emotionala.

11

Eul este un construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima in conduita, fiind sustinut permanent afectiv-motivational.

Prin intermediul unui asemenea construct, individul se conceptualizeaza pe sine insusi, se evalueaza si isi anticipa comportamentul.

Constiinta este infrastructura Eului, in timp ce Eul este suprastructura constiintei; constiinta duce la aparitia Eului, reprezentind una dintre premisele sale fundamentale, Eul este creator de o noua constiinta, in sensul ca o data aparut ridica constiinta la un nivel superior de vivacitate, optimalitate si adaptabilitate.

Eul isi trage seva din constiinta, gesteaza in cadrul ei, isi sudeaza treptat propriile-I componente, dar o si controleaza, introduce ordinea, ii integreaza starile, experientele, ii da un sens, o directioneaza, iar in cele din urma o depaseste.

GOLU"Termenul de ‘’Eu’’ are un sens diferit de cel in care este utilizat in psihanaliza; daca in psihanaliza el semnifica o instanta particulara a personalitatii, in contextul de fata el desemneaza chintesenta intregului proces de devenire si integrare a personalitatii.Eul este ceea ce diferentiaza, individualizeaza, da consistenta ontologica si delimitare, prin autodeterminare si autoinchidere, personalitatii in raport cu mediul."Trasaturile Eului sint:

Reflexivitatea – Eu sint Eu, nu tu, el sau ei Adresabilitatea – eu ma raportez la cei dion jur, la lume, ca Eu Transpozabilitatea – Eu ma compar cu altii si ma transpun in situatia lor Teleonomia – orientarea spre scopuriStructurarea personalitatii la nivelul Eului se realizeaza printr-o corelare dinamica si

complexa a constiintei despre lumea externa si a constiintei de sine, in tot cursul ontogenezei.

Ca nivel functional-specific, Eul incepe sa se manifeste in jurul virstei de 3 ani, cind in plan psihologic intern se produce o restructurare calitativa care face posibila autoraportarea (reflexivitatea).

Pina la virsta de 3 ani, copilul se raporteaza la sine ca la o alta persoana, vorbeste despre sinte la persoana a treia.

Prima manifestare a Eului va consta in trecerea copilului din ipostaza pasiva de obiect in cea activa de subiect; se accentueaza propria identitate.

Dpdv structural, Eul include 3 compoenente intercorelate si reciproc integrate: Eul corporal – imaginea valorizanta a mediului intern al organismului si a

constitutiei fizice, trairile afective legate de acestea Eul psihologic – imaginea despre propria organizare psihica interna, trairile

afective legate de aceasta, motivatia – nevoia de autorealizare, de autoperfectionare

Eul social – imaginea despre locul si rolul propriu in societate, sistemul valorilor sociale interiorizate si integrate, motivele sociale, motivele de statut, sentimentele sociale, vointa de integrare sociala

Golu – in functie de gradul de elaborare a acestor trei componente, rezulta 4 profile de baza ale Eului:1. somatic – dominanta in cadrul Eului a componentei bioconstitutionale,

narcisismul fiind o forma particulara a acestei relatii;2. spiritual – dominanta in cadrul Eului a componentei psihice, a centrarii pe

cunoastere, creatie;

12

3. social – dominanta in cadrul Eului a componentei sociale, cu centrarea pe nevoia de statut, prestigiu sau pe motivatia supraordonata binelui general;

4. mixt – relativ echilibrata integrare a 1, 2, 3.

Clasificarea tipurilor de personalitate

Oamenii au fost conştienţi din cele mai vechi timpuri de varietatea şi de pluralitatea comportamentelor umane. În anul 450 î.Cr., Hipocrate distingea patru temperamente diferite – o ipoteză pe care mai târziu au preluat-o şi alţi specialişti. Însă abia C. G. Jung a adus argumente mai consistente în sprijinul acestei teorii, în cartea sa Tipuri psihologice.

Savantul elveţian susţinea că oamenii au anumite trăsături specifice care pot fi identificate cu uşurinţă. Cartea lui Jung, deşi acoperă o mică parte din preocupările sale, a reprezentat o bază solidă pentru diversele studii de mai târziu.

Printre cei care au recunoscut valoarea ei s-a numărat şi Katherine Myers din Statele Unite, care a găsit acolo confirmarea propriilor ei teorii. Katherine Myers era de multă vreme fascinată de diferenţele psihologice dintre indivizi, iar teoriile lui Jung au încurajat-o şi stimulat-o să-şi continue cercetările.

Deşi nu erau psihologi, Katherine şi fiica ei Isabel au studiat teoriile lei Jung timp de patruzeci de ani, cu atenţie şi răbdare, în ciuda dificultăţilor şi lipsei de recunoaştere. La sfârşitul acestei perioade, în 1962, au formulat un chestionar care permitea clasificarea şi identificarea a şaisprezece tipuri de personalitate. Chestionarul a fost numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs (Myers-Briggs Type Indicator – MBTI).

La început, ideea tipurilor nu a fost primită cu prea mare entuziasm, dar în 1972 s-a înfiinţat în Florida un centru oficial de cercetare în domeniu, numit Center for the Application of Psychological Type (CAPT). Această instituţie, care îşi propune să strângă informaţii şi date despre tipuri de personalitate, s-a constituit cu vremea într-un centru mondial. Din 1975 Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este publicat în Statele Unite de către Consulting Psychologists Press. Treptat, el a fost unanim recunoscut, iar interesul în privinţa informaţiilor pe care le conţine a crescut considerabil, mai ales în perioada anilor ’60. Tipologia respectivă se poate aplica oricărui individ, indiferent de zona culturală din care provine.

În ultimii ani, profesorul american David Keirsey a adus cea mai substanţială contribuţie la studiul tipurilor. Urmând, timp de aproape patruzeci de ani o metodă proprie de investigaţie, el a conceput o teorie despre temperament care simplifică mult Indicatorul Myers-Briggs. Keirsey susţine că cele şaisprezece tipuri iniţiale – altminteri greu de reţinut – pot fi grupate în patru temperamente de bază şi dă indicaţii precise pentru identificarea acestora.

Nota distinctivă a oricărei personalităţi este dată de caracteristicile ei dominante. Dintre toate caracteristicile pe care le deţine un individ, el preferă să le folosească în mod constant pe cele mai bine conturate, numite predispoziţii. Celelalte caracteristici, mai puţin dezvoltate, sunt oarecum neglijate în comparaţie cu acestea. Predispoziţiile definesc variatele aspecte (sau funcţii) pe care le îmbracă interacţia individului cu lumea. Următoarele patru perechi de caracteristici (sau predispoziţii) vor forma tipul de personalitate pe care îl reprezintă persoana respectivă.

Caracteristicile de bază ale personalităţii:Extravertirea (e) şi introvertirea (i)– legate de preferinţa noastră pentru lumea

exterioară, respectiv interioară.Funcţia senzorială (S) şi cea intuitivă (I)– legate de modul în care asimilăm informaţii

despre lumea înconjurătoare.Funcţia reflexivă (R) şi cea afectivă (A) – legate de procesul prin care luăm decizii.

13

Funcţia juducativă (J) şi cea perceptivă (P) – legate de preferinţa noastră pentru un stil de viaţă mai organizat, respectiv mai flexibil.

Extravertitul Introvertitul-- Preferă să lucreze împreună cu alţi -- Îi place, din când în când, companiaoameni şi se simte nefericit când e singur. oamenilor, dar are nevoie şi de momen-Doreşte compania oamenilor şi în momen- te de singurătate în care să citească, sătele de destindere. mediteze sau pur şi simplu să aibă

linişte.-- Se simte bine într-un grup şi este în ge- -- Preferă grupurile mici şi contacteleneral vorbăreţ şi prietenos. Perioadele prea cu câte un singur om. O companie prealungi de singurătate pot să-l deprime. numeroasă îl oboseşte şi-l vlăguieşte.-- Cere noutăţi despre toată lumea; este -- Aşteaptă să primească noutăţi de lainteresat de tot ce înseamnă lume exteri- ceilalţi. E mai interesat de lumea interi-oară. oară a reflecţiei decăt de lumea exteri-oară.-- Este de obicei deschis şi se împrieteneş- -- Este rezervat şi are uneori dificultăţite uşor; cunoaşte multă lume. de comunicare. Îşi face mai greu priete-ni, dar se simte foarte legat de ei.-- Acumulează energie din contactele cu -- Se “realimentează” din surse interi-oamenii, dar îşi epuizează repede rezervele. oare de energie; are tendinţa să-şi eco-

nomisească energia în s-o cheltuiască.-- De obicei, discută deschis cu cei din jur, -- Când se află într-un grup, are nevoieîşi exprimă sentimentele şi vorbeşte cu de timp de gândire înainte de a-şi spu-plăcere la telefon. ne opinia. În general nu intervine înconversaţia celorlalţi. Este posibil sănu-i placă să vorbească la telefon.-- Este impulsiv; întâi acţionează, apoi -- Preferă să gândească înainte de agândeşte. acţiona; uneori nu acţionează la mo-

mentul oportun.-- Vorbeşte cu uşurinţă despre el însuşi şi -- Este mai greu de cunoscut, căci îşiîşi exprimă părerile fără reţineri. Compania ascunde calităţile. Compania extrover-introvertiţilor îi produce o senzaţie de dis- tiţilor îi trezeşte un sentiment dureros.confort, întrucât îi displace tăcerea.

Senzorialul Intuitivul-- Realist, cu simţ practic, rezonabil. – Are imaginaţie, e închlinat spre reflec-ţie.-- Se conformează instrucţiunilor; atent la -- Uneori nu se conformează instrucţi-detalii. unilor; acţionează pe neaşteptate; nu e

atent la detalii.-- Ia lucrurile aşa cum sunt; face uz de -- Inventiv; îi plac schimbările şi varie-metode deja verificate. tatea.-- Dă mare importanţă trecutului, crede că --Dă mare importanţă viitorului şi credeorice decizie trebuie să se bazeze pe expe- că deciziile trebuie luate în funcţie derienţa trecută. posibilităţile ulterioare.-- Se implică în tot ce se întâmplă acum şi --Poate părea absent. Căci nu e intersat

14

este “cu picioarele pe pământ”; ştie să se de ce se întâmplă acum, ci de ceea cebucure de clipa prezentă. s-ar putea întâmpla; are “capul în nori”.-- Crede că datele concrete sunt impor- -- Interesat mai ales de idei şi posibilită-tante şi trebuie exploatate; în general, do- ţi; se întâmplă să neglijeze date concretemeniul posibilului nu-l interesează. importante.-- Are tot timpul ceva de făcut şi asta îl --Are tot timpul în minte idei şi proiecte.relaxează.-- Esenţial pentru el este să se simtă util. – Esenţial pentru el este să creeze.-- Observă detaliile, dar uneori nu are -- Vede mai curând întregul decâtperspectiva întregului. detaliile şi poate să nu aibă simţ de ob-servaţie.-- Adesea, îi consideră pe intuitivi cam -- Adesea, îi consideră pe senzorialiinconsecvenţi, lipsiţi de simţ practic şi cam plicticoşi şi incapabili să priceapănerealişti. o idee.

Reflexivul Afectivul-- Ia decizii sub influenţa raţiunii; este -- Ia decizii sub influenţa sentimentelor;impersonal şi obiectiv când alege. ţine cont de valorile subiective şi perso-nale când alege.-- Priveşte lucrurile din unghi logic şi raţio- --Priveşte lucrurile din unghiul nevoilornal. umane; crede că acestea trebuie să pri-ze întodeauna.-- Bun analist, are principii ferme. – Simpatia şi armonia dintre oamenisunt pentru el esenţiale.-- Reacţionează emoţional la fel ca un afec- -- Îsi exteriorizează sentimentele.tiv, dar pentru că nu se exteriorizeazămulţi îl cred insensibil.-- E devotat firmei sau companiei în cadrul -- Este devotat şefului şi colegilor decăreia lucrează; este capabil să facă faţă serviciu; se simte implicat în majorita-oricărei situaţii fără să se implice emoţio- tea situaţiilor şi încercă să menţină ar-nal. monia în relaţiile umane.-- În majoritatea cazurilor, rămâne ferm pe -- În majoritatea cazurilor, se lasăpoziţie. convins de doleanţele oamenilor.-- Crede de obicei că afectivii sunt cofuzi şi -- Crede de obicei că reflexivii suntilogici. Calculaţi şi fără inimă.

Judicativul Perceptivul-- Preferă să ducă lucrurile la bun sfârşit. – Preferă să lase lucrurile să decurgăfiresc, o dată cu fluxul vieţii.-- Îşi fixează termene-limită şi le respectă; -- Termenele-limită nu-i folosesc decâtse conformează programului stabilit. ca să-şi amintească ce-ar trebui făcut;aduce frecvent schimbări programului iniţial.-- Are un sentiment de uşurare după ce -- Amână deseori luarea unei deciziis-a luat o decizie, căci poate trece la pentru a strânge cât mai multe infor-treabă maţii; are un sentiment de disconfortcând s-a luat o hotărâre definitivă.

15

-- Lucrează mult şi face lucrurile temeinic; -- Nu se fereşte de muncă, dar preferăse pregăteşte serios pentru orice însărci- să lucreze când are dispoziţia necesară;nare şi lasă lucrurile în ordine când a ter- nu-i place să se pregătească din timp şiminat; de obicei nu se poate relaxa câtă nici să lase lucrurile în ordine. E gata săvreme are ceva de făcut. se relaxeze sau să se distreze chiar dacămai are treburi de făcut.--Îşi planifică şi îşi structurează viaţa, --E mai flexibil şi refuză programele fixeaşteptându-se ca şi cei din jur să procede- se adaptează cu uşurinţă la oriceze astfel; schimbările îl derutează. schimbare.-- Adesea se simte presat de timp şi vrea -- Consideră că are timp berechet; pre-să încheie ce a început. feră sa stea şi să vadă ce se mai întâm-plă.-- Îi consideră pe cei perceptivi nehotă- -- Îi consideră pe judicativi mărginiţi,râţi, verstili şi lipsiţi de ţel. Rigizi şi încăpăţânaţi.

Aceste caracteristici alcătiuesc cele şaisprezece tipuri de personalitate: eSRJ, iIAP, eIAJ, iIAJ, eIAP, etc. O persoană de tip eSRJ, de pildă, este sociabilă, acordă importanţă faptelor reale, face uz de logică şi este bine organizată. Un iIAP este reţinut, creativ, dă multă atenţie problemelor oamenilor şi este flexibil.

Criteriile care au stat la baza schemelor de clasificare pot fi impartite in 3 categorii:1. criterii morfologice sau bioconstitutionale2. criterii fiziologice3. criterii psihologice1. TIPOLOGIILE MORFOLOGICECriteriile de ordin morfologic, bioconstitutional au fost identificate si utilizate pentru prima data de Hippocrate. El a folosit notiunea de tip corporal, determinat de:- aspectul constitutional exterior- raportul dintre tesutul musculos si cel osos- dintre cutia toracica si abdomen- tipul corporal ftizic – caracterizat prin aspect scheletic, fragil, alungit,

temperamental rece, calculat, tacut, reflexiv; medical predispus la tuberculoza- tipul apoplectic – aspect musculos-obez, statura mijlocie sau mica, temperamental

jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emotional, necontrolat; medical, predispus la tulburari circulatorii si digestive.

2. TIPOLOGIILE FIZIOLOGICE SI PSIHOFIZIOLOGICECea mai cunoscuta tipologie fundamentata fiziologic se leaga de I.P. Pavlov. In clasificarea sa porneste de la:1. principiul nevrismului – cf. caruia rolul principal in reglarea raporturilor

organismului cu mediul extern si a functionarii organelor interne, inclusiv a sistemului endocrin, il joaca creierul;

2. teza de baza a neuropsihologiei si psihologiei stiintifice – psihicul este functie a creierului.

Pavlov studiind tipul de activitate nervoasa superiara dupa 3 propietati (forta, echilibrul, mobilitatea) apartinand proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) a stabilit existenta a 4 tipuri de activitate nervoasa superioara:

16

1. tipul puternic-echilibrat-mobil (caracterizat prin valori ridicate ale tuturor celor 3 insusiri)

2. tipul puternic-echilibrat-inert (valori ridicate ale fortei si echilibrului si prin valori scazute ale mobilitatii)

3. tipul puternic-neechilibrat-excitabil (valori ridicate ale fortei, valori scazute ale echilibrului, cu predominarea excitatiei asupra inhibitiei)

4. tipul slab (valori scazute ale fortei si insuficienta individualizare a mobilitatii si echilibrului: sensibilitate emotionala crescuta, emotivitate, tensiune prelungita, rezistenta scazuta la stres si frustratie)

Clasificarea potrivit grupelor sanguineMedicul francez Bernard Montain (1992) a elaborat o noua tipologie fiziologica a T, bazata pe grupele sanguine. Clasificarea pune in corespondenta fiecare grupa sanguina cu un tip temperamental distinct. Astfel:

1. gr. sang. A ii corespunde T armonic (cautarea permanenta a armoniei cu anturajul lor, neputandu-se dezvolta si realiza decat in aceste conditii)

2. gr. sang. O – T melancolic (se afla intotdeauna in ,,consonanta” cu mediul extern, adaptativi)

3. gr. sang. B – T ritmic (slab sensibili la mediu, traind in ritmul propriu, independenti de variatiile ambiantei)

4. gr. sang. AB – T complex (dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator, reuneste trasaturile celorlalte 3 T)

Clasificarea bazata pe asimetria functionala a emisferelor cerebraleNed Herman (1976) pornind de la pornind de la cercetarile lui Mac Lean si W. Sperry a pus la punct o clasificare a T luand drept criteriu gradul de folosire in rezolvarea diferitelor genuri de sarcini a celor 2 emisfere.Au fost identificate 4 tipuri cerebrale functionale, carora le corespund tablouri temperamentale distincte:1. tipul cortical stang (C.S.): organizat, logic, determinat, stabil, conservator2. tipul cortical drept (C.D.): ingenios, intuitiv, emotional, creativ, instabil, deschis3. tipul limbic stang (L.S.): sigur pe sine, rezistent la frustratii, activ4. tipul limbic drept (L.D.): serviabil, amabil, comunicativ, afectuos

3. TIPOLOGIILE PSIHOLOGICECu toate ca tipologiile fiziologice deschid posibilitati mai largi pentru analiza psihologica a T decat tipologiile morfologice, nici ele nu satisfac toate exigentele. Sub motivul ca un fenomen trebuie identificat si analizat pe baza unor dimensiuni de aceeasi natura calitativa, s-a trecut la elaborarea unor tipologii temperamentale specific psihologice Tipologiile psihanaliticeFreuda elaborat o tipologie pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii. A stabilit urmatoarele tipuri de baza: oral, anal, uretral, falic si genital.Tipul oral este caracterizat prin ,,nevoia” de a depinde excesiv de altii pentru a-si putea mentine respectul de sine.Tipul anal se distinge prin 3 trasaturi principale: parcimonie, iritabilitate, pedanterie.Tipul uretral: ambitia si dorinta de competitie.Tipul falic: temeritate, determinare, siguranta, ceea ce reprezinta in mare masura realizarii dorintei in raport cu angoasa de castrare.Tipul genital corespunde ,,normalitatii ideale” a P. El este intruchipat de sb. care parcurg fara probleme toate stadiile evolutiei libidinale. Tipologii psihosociologice

17

Au aparut ca urmare a raportarii omului la mediul social-cultural existential, la sistemul valorilor.Dilthey, Spranger, Allport, Vernon pornind de la premisa ca valorile determina anumite tipuri umane deoarece omul are o anumita atitudine fata de ele, au distins 6 tipuri umane diferentiate intre ele prin atitudinea dominanta fata de valori: 1. teoretic (orientat spre cunoasterea obiectiva a realitatii, traind doar pentru o idee)2. economic (dominat de dorinta de a obtine maximul de randament, cu minimul de

efort, lupta pentru a dobandi avutii )3. estetic (manifesta interes pentru viata sentimentala, subiectiva)4. social (se dedica binelui altuia)5. politic (aspira spre conducere, la el totul devine mijloc pentru atingerea scopului)6. religios (orientat spre spiritualitate elevata)Valorile implicate in aceste atitudini sunt: adevar, utilitate, armonie, altruism, putere, unitate.Allport, Vernon si Lindsey (1960) au propus chiar o scala de testare a acestor valori folosind twhnica alegerii fortate.4. TIPOLOGIILE CLINICESistemul cel mai cunoscut este cel elaborat de KURT SCHNEIDER si are avantajul de a include principalele tipuri descrise de majoritatea autorilor.Sunt delimitate 10 tipuri:1. tipul hipertimic sau hipomaniac caracterizat printr-o stare permanent deviata spre

euforie si hiperactivitate maniaca. Desi esre vorba de o stare permanenta, cu hipomanie la limita inferioara, aceasta nu este o psihoza.

2. Tipul depresiv (umoare permanent deviata spre depresie si durere morala; este vorba de o stare permanenta, prezentand la minimul trasaturile melancoliei)

3. Tipul nelinistit cuprinde 2 subtipuri: a) subtipul senzitiv (sensibilitate crescuta

si incapabil de descarcare) b) tipul anancastic (obsesional sau compulsiv)4. tipul fanatic (paranoic) caracterizat prin rigiditate, hipertrofia Eului (orgoliu) si

paralogism (rationament hiperlogic pe baza unor premise false, falsitatea spiritului, in limbaj comun)

5. tipul insteroid, histrionic sau mitomaniac (egocentrism, superficialitatea sentimentelor contrastand cu aspectul zgomotos al expresiei lor, tendinta spre fabulatie si mitomanie)

6. tipul instabil (oscilatie emotionala). In forma sa patologica tipul instabil corespunde dezechilibrului mintal descris de psihiatria franceza.

7. Tipul explosiv (reactii emotionale violente, agresive)8. Tipul apatic (insensibilitate si raceala afectiva). In expresia sa patologica

corespunde unor varietati ale ,,nebuniei morale” si ,,perversiunii constitutionale”.9. Tipul abulic (def. Prin trasatura influentabilitatii si prin ,,maleabilitatea vointei”)10.Tipul astenic (fragibilitate neuropsihica la inf. situatiilor tensionate, fatigabilitate)

Tipologiile temperamentale prezentate mai sus ne permit stabilirea unor concluzii: cele bazate pe un singur criteriu (morfologic, psihologic) sunt mai simple, relativ mai

saracacioase decat cele la care criteriile de clasificare se dubleaza (psihofiziologice, psihosociologice, clinice), acestea din urma reusind sa ofere tablouri mai variate si totodata mai realiste.

18

Ele se diferentiaza unele de altele nu doar prin natura si numarul criteriilor folosite, ci si prin numarul tipurilor stabilite; recent in psihologia personalitatii s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna descriere a P s-ar putea face prin integrarea factoriala a criteriilor.

In ciuda diversitatii lor, chiar a denumirilor diferite folosite, unele tipologii se aseamana intre ele; astfel, viscerotonul din clasificarea lui Sheldon nu este altcineva decat picnicul lui Kretschmer; cerebrotonul primului este leptosomul celuilalt, fapt care demonstreaza validitatea cercetarilor.

Pe masura ridicarii de la biologic spre psihologic si apoi spre psihosocial , tipologiile isi pierd oarecum din specificitatea lor temperamentala apropiindu-se mai mult de tipologiile caracteriale sau chiar cele ale P luata in ansamblul ei.

Desi tipologiile au o mare valoare operationala usurand cunoasterea omului, unele dintre ele dispun si de o serie de limite: afirma mai mult decat pot dovedi, sunt mai degraba constructii teoretice; desi au pretentia unor modele atotcuprinzatoare, ele prezinta aspecte partiale ale personalitatii.

APTITUDINEA - CA LATURĂ INSTRUMENTALĂ A PERSONALITĂŢII

Definirea aptitudinilor

Golu:Aptitudinea ne da masura gradului de organizare a sistemului personalitatii sub

aspect adaptativ-instrumental concret.Zlate:Oricât ar părea de ciudat, definirea aptitudinilor nu este simpla. In literatura de

specialitate vis-â-vis de conceptul de aptitudine, s-a manifestat atitudini extrem de diverse.

In unele manuale de psihologie, prin aptitudine sunt denumite:- o serie de alte "realităţi" psihice si chiar psihofiziologice, cum ar fi predispoziţiile sau

capacităţile. Zlate considera ca ieşirea din impas s-ar putea obţine printr-o definiţie generală şi

sintetică a aptitudinilor, însoţită însă de o serie de explicitări suplimentare. Aptitudinile reprezintă un complex de procese şi însuşiri psihice individuale,

structurate într-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activităţi.

Zlate:• Nu orice însuşire psihică este o aptitudine, ci numai cea care îi diferenţiază pe

oameni în privinţa posibilităţii de a atinge performanţe superioare în diverse activităţi. • Este aptitudine doar însuşirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a

activităţilor. • Numai însuşirea care asigură îndeplinirea activităţii la un nivel calitativ superior

poate fi considerată aptitudine Unele însuşiri sau componente psihice ale persoanei (cunoştinţe, priceperi,

deprinderi) asigură şi ele îndeplinirea activităţii însă la un nivel mediu, obişnuit, uneori chiar automatizat şi stereotipizat, de aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile.

• Sunt aptitudini însuşirile dispuse într-o anumită configuraţie în virtutea căreia dispun şi de un mare grad de operaţionalitate.

Nu însusirile izolate, separate unele de altele, constituie aptitudini, ci doar cele care se leagă unele de altele, se îmbină şi se sintetizează într-un tot unitar.

19

Aşadar, pentru ca o însuşire psihică să fie aptitudine trebuie sa satisfacă o serie de cerinţe:

- să fie individuală, diferenţiatoare in planul randamentului activităţii; - să asigure efectiv finalitatea activităţii; - să contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activităţii;- să dispună de un mare grad de operaţionalitate şi eficienta.Forma calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul. El se deosebeşte de aptitudine prin gradul înalt de dezvoltare a aptitudinilor şi mai

ales prin îmbinarea lor corespunzătoare, ceea ce face posibilă creaţia de valori noi şi originale.

Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor o reprezintă geniul. Structura aptitudinii ae un caracter dinamic, ceea ce face ca obiectivarea ei in cadrul

aceleiasi activitati si la acelasi individ sa capete un caracter inalt variabil, atat in functie de natura sarcinilor si situatiilor, cat si de varsta, produsele realizate nesituandu-se toate la acelasi nivel valoric si neavand aceeasi frecventa pe toata cooordonata timpului.

►Daca luam viata omului in ansamblul ei, putem constata ca atitudinea are o istorie, pe care o putem rezuma in 3 stadii:1. de structurare si maturizare2. de optimum functional;3. de regresieLuate in acceptiunea restransa, aptitudinile au, in general, o aparitie precoce. Viteza

lor de dezvoltare nu este identica la toti indivizii.Evolutia aptitudinilor nu are un caracter rectiliniu. Exista varste critice, cand aparitia

unor noi nevoi, a unor tendinte, se acompaniaza cu trecerea in stare latenta sau cu regresia temporara a aptitudinilor manifestate anterior.

Ritmul dezvoltarii depinde de conditii multiple:1. biologice, geografice, sociale.Pe durata maturitatii, aptitudinea amane la un nivel relativ constant, daca nu intervin

anumite conditii patologice care pot sa duca la o deviatie brusca si la o modificare profunda a personalitatii, asa cum se intampla in dementa precoce.

2.Incepand, insa, cu o anumita varsta (dupa 70 de ani), isi face aparitia diminuarea acuitatii senzoriale, slabirea memoriei, cu reducerea capacitatii de achizitie, slabirea capacitatii de concentrare, etc.

3.Dar dezvoltarea aptitudinilor nu se supune doar legilor varstei, ea fiin influentata si de mediu.

Zlate: Concluzie:In procesul formării aptitudinilor contează nu atât ereditatea sau mediul, cat calitatea

lor. O ereditate precară, asociată cu condiţii sociale extrem de favorabile, nu va putea

conduce la formarea unor aptitudini. O ereditate superioară va fi neputincioasă dacă condiţiile de mediu sunt

nesatisfăcătoare. Când calitatea celor două categorii de factori (ereditari şi de mediu) este mult prea

diferită, polarizala chiar, efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile. In anumite limite însă, diferenţele de calitate a celor două categorii de factori pot

duce la efecte benefice, aceasta ca urmare a intrării în funcţiune a fenomenului compensării.

Ideal ar fi ca factorii ereditari şi cei sociali sa coincida din punct de vedere al calităţii lor, atunci performanţele fiind maxime.

20

Clasificarea aptitudinilor

Criteriul cel mai larg acceptat in acest scop este sfera de solicitare si implicare in cadrul activitatii.

Pe baza lui, au fost delimitate:1) aptitudini generale2) aptitudini speciale

1) Aptitudinea generala este socotita acea aptitudine care este solicitata si intervine in orice fel de activitate a omului sau in rezolvarea unor clase diferite de sarcini.

Aptitudinile generale alcatuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ, care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditii variabile ale mediului.

Ele pot fi impartite senzorio-motorii si intelectuale.2) Aptitudini speciale sunt structuri instrumentale ale personalitatii care asigura

obtinerea unor performante deasupra mediei in anumite sfere particulare de activitatea profesionala. Dupa obiectul de referinta, atitudinile se impart in 2 categorii:

1. atitudinile fata de sine2. atitudinile fata de societate

Atitudinile fata de sine reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza:1. autoperceptiei si autoevaluarii2. a perceptiei si evaluarii celor din jur

Ele se diferentiaza si se structureaza la 2 niveluri:a) segmentarb) global.

In primul caz vom avea atitudinea fata de Eul fizic, de Eul psihic si cea fata de Eul social.

In cazul al doilea, este vorba de pozitia globala pe care o adoptam fata de propria P in unitatea componentelor sale bio-psiho-sociale.

La diferiti indivizi, ea se poate structura pe grade de autoevaluare diferite:- autoevaluare obiectiv-realista, asigura cele mai bune premise

psihologice de relationare;- autoevaluare in hiper (supraestimare), induce trasaturi etichetate de cei

din jur ca negative – aroganta, dispret, complex de superioritate – si creeaza serioase probleme de adaptare la grup;

- autoevaluare in hipo (subestimare), favorizeaza trasaturi caracteriale nefavorabile pentru sb. – modestie exagerata, neincredere in sine, complex de inferioritate.

Atitudinile fata de societate se diferentiaza si se individualizeaza potrivit diversitatii ,,obiectelor” si ,,situatiilor” generate de realitate.

Astfel putem delimita:- atitudinea fata de munca- atitudinea fata de normele, principiile si etaloanele morale;- atitudinile fata de diferitele institutii (familie, scoala, armata)

21

- atitudinea fata de structura si forma organizarii politice;- atitudinea fata de ceilalti semeni.

Semnul si intensitatea acestor atitudini determina valoarea caracterului si potentialul adaptativ al P in sfera vietii sociale.

INTELIGENŢA - CA LATURĂ REZOLUTIV-PRODUCTIVĂ A PERSONALITĂŢIl

Inteligenţa: delimitări conceptualeShopenhauer vedea inteligenţa ca fiind subordonată voinţei, singurul element

primar şi fundamental. Dominarea inteligenţei de către voinţâ este incontestabilă, inteligenţa fiind absolut secundară, condiţionată. Toate aceste poziţii contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligenţei şi asupra stabilirii componentelor şi funcţiilor ei.

Se pare ca definiţia cea mai apropiată de înţelegerea modernă a inteligenţei a fost dată de Descartes. Filosoful francez definea inteligenţa ca fiind mijlocul de a achiziţiona o ştiinţă perfectă privitoare la o infinitate de lucruri. Găsim în aceasta definiţie intuirea celor doua poziţii actuale ale noţiunii de inteligenţă: ca sistem complex de operaţii; ca aptitudine generală.

Relaţia dintre inteligenţă şi personalitateDeşi inteligenţa este o parte, o latură a personalităţii ea intră în interactiune nu

doar cu fiecare dintre celelalte părţi sau laturi ale personalităţii, ci şi cu întregul, care este însăşi personalitatea.

Inteligenta este motorul evoluţiei, generale şi individuale, care apare în situatiile vitale ce presupun subordonarea ei unei duble necesităţi:

1. de a evita ce este vătămător,2. de a reţine ceea ce este bun, util. Alegerea între util şi vătamător, între bine şi rău, specifica inteligenţei, devine pe

scara evolutivă din ce in ce mai perfectionată, pentru ca la om să fie total deliberată. Prescripţiile sunt impuse din exterior, rezultatul este însă un răspuns venit din interior.

Acest răspuns venit din interior care nu este altul decat raspunsul inteligenţei, este accelerat sau obstrucţionat de o multituditudine de factori de personalitate (dorinţe, temeri, satisfacţii, nemulţumiri, entuziasm, descurajare etc.).

Aceste idei aparţin psihologului francez Alain SartonRelaţiile mai semnificative desprinse de Sarton:1. Precizia îndeplinirii unei activităţi depinde de inteligenţă, în timp ce

calitatea rezultatului, de personalitate: tendinţele caracteriale sunt cele care îl fac pe om să prefere spontan fie securitatea verificarii, fie riscul progresului; aceasta explică de ce unii oameni inteligenti fac erori, pe când alţii, cu nivel de inteligenţă mediu, nu comit erori;

2. Rapiditatea depinde de inteligenţă, efortul depinde de personalitate: inteligenta este cea care determină formularea corectă a unei sarcini (probleme), în schimb, voinţa, perseverenţa, capacitatea de atasare de sarcină, de a-i consacra cea mai mare parte a timpului vor asigura finalizarea ei corespunzătoare; astfel se explica de ce unii oameni care au făcut mari descoperiri n-au fost in mod necesar inteligenţi, în timp ce alţii extrem de inteligenti, nu şi-au dus până la capat descoperirile, lăsându-le doar schitate.

Asocierea imaginilor sau ideilor depinde de inteligenţă, supleţea sau rigurozitatea asocierilor depinde de personalitate, de stilul său.

22

La unii oameni există un flux de operaţii mintale nereglate de ordinea sau de necesităţile faptelor obiective, pe când la alţii întâlnim un lanţ ordonat de operaţii fără de care operaţia particulară rămâne sterilă;Nivelul de dezvoltare al inteligenţei (înalt, mediu, scăzut) este o trăsătură intrinsecă inteligenţei, modul de utilizare al lui este influenţat de personalitate;

Sunt persoane cu nivel înalt de inteligenţa pe care îl folosesc, însa, în sarcini minore; altii, cu nivel mai scăzut de inteligenţă, conştienţi însă de aceste limite, se orientează spre activităţile pe care le pot îndeplini şi de aceea sunt mult mai productivi decât primii;

• tulburările personalităţii au ecouri asupra inteligenţentei. Se consideră chiar, dintr-o perspectivă psihanalitică, că aberaţiile functionării

intelectuale sunt simptome sau travestiuri ale unor aberaţii foarte profunde personalităţii;• dezechilibrările dintre intellgenţă si personalitate duc la regresiunea

ambelor, tirania personalităţii duce la caderea în sclavie a inteligenţei, personalitatea închizându-se deliberat într-o subiectivitate unde toate erorile şi toate excesele sunt posibile; tirania inteligenţei se repercutează atât asupra ei înşişi (deprivată de orientarea ce vine de la personalitate, ea este debusolată), cât şi asupra personalităţii care nu mai are dreptul sâ-şi exprime trebuinţele, ci doar de a şi le camufla; inteligenţa fără personalitate devine un fel de rege marionetă, iar personalitatea fără inteligenţa, un despot.

CREATIVITATEA – CA LATURA TRANSFORMATIV - CONSTRUCTIVA

A PERSONALITATII

Creativitatea ca dimensiune complexa a personalitatiiCreativitatea integreaza in sine intreaga personalitate si activitate psihica a

individului iar la randul ei, se subsumeaza si integreaza organic in structurile de personalitate devenind astfel una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalitatii.Creativitatea este o dimensiune de sine statatoare a P, integrata organic in ea.

Dupa Guilford personalitatea creatoare se distinge prin:- fluiditate- flexibilitate- originalitate- elaborare- sensibilitate fata de probleme- capacitate de redefinire.

Lowenfeld stabilea unele caracteristici relativ asemanatoare:- sensibilitatea pentru probleme- receptivitatea pentru orice- identificarea cu problemele altor oameni si culturi- variabilitatea ideilor- capacitatea rapida de adaptare la orice situatie- originalitatea

Taylor : anumite trasaturi ale P cum ar fi :- lipsa de ingamfare- toleranta fata de situatiile ambigui- incredere in propria activitate creatoare

23

- sunt definitorii pentru personalitatile creatoarePentru caracterizarea persoanelor inalt creative, in afara metodei descrierii si

autodescrierii, s-a utilizat si metoda studierii familiilor cu persoane creative.S-a descoperit ca oamenii creativi nu-si petrec de obicei copilaria intr-un climat

de dragoste si caldura paterna, dimpotriva relatiile dintre ei si parintii lor sunt reci si distante, bazate pe incurajarea gandirii si actiunii independente.

Studiul a 100 de persoane exceptionale intre 17-35 ani (matematicieni, olimpici) a demonstrat ca acestea au fost de timpuriu absorbite de lumea stiintei, sportului, multe cazuri parintii practicand profesiunile respective.

Prin creativitate, P umana se inscrie intr-un orizont axiologic, omul valorindu-se pe sine insusi.

Factorii creativitatiiFiind o dimensiune a personalitatii atat de complexa, creativitatea este nu numai

plurifazica, ci si multidimensionala.Factori extrem de diversi ca natura, structura si valoare actioneaza asupra

individului pentru a genera contextul propice functionarii ei.Factorii interiori-structurali sunt de natura psihologica.Se subdivid in 3 categorii:

- intelectuali (se refera la inteligenta si la gandirea creatoare, cu forma ei sentiala gandirea divergenta, orientata spre solutii)

- afectiv-motivationali (dezlantuie, sustin si orienteaza creativitatea; curiozitatea, pasiunea, cresterea tensiunii motivationale, tendinta de autorealizare, tendinta de a comunica sau nevoia de nou si de claritate impulsioneaza creatia)

- de personalitate (atitudinali, aptitudinali, temperamentali – cresc sau franeaza potentele creatoare ale individului; initiativa, tenacitatea, atitudinea activa fata de dificultati, asumarea riscului, indrazneala in gandire faciliteaza creatia, pe cand indecizia, audescurajarea, timiditatea excesiva, frica de critica sau de esec o inhiba)

Factorii exterior-conjuncturali sau socioculturali sunt legati de particularitatile sociale, istorice, de oranduirea, clasa sociala, de grupul caruia apartine individul, de conditiile materiale favorabile sau precare, ca si de ceea ce am putea numi ,,spiritul timpului”.

Factorii psihosociali se refera la ambianta relationala, la climatul psihosocial in care traieste individul.

Climatele destinse, cooperatoare bazate pe incurajarea schimbului de idei favorizeaza creatia, in timp ce cele tensionale, conflictuale, rigide, conformiste o franeaza.

Factorii socio-educationali sunt legati de nivelul educational, de prezenta sau absenta influentelor educative ale familiei, procesului de invatamant, colectivelor de munca, etc.

Analiza globala a acestor factori ne duce la cateva concluzii:1. Creativitatea nu poate fi redusa la factorii psihologici. Acestia desi

indispensabili prin ei insisi nu conduc automat la creatie.2. Nici in interiorul factorilor psihologici nu pot fi facute reductii unilaterale la

factorii intelectuali, cei mai desi invocati in legatura cu creativitatea, ci este necesara considerarea multitudinilor.

3. Ceea ce conteaza in actul creator este nu atat prezenta in sine a tuturor factorilor, ci configuratia lor. Se pare ca raporturile dintre factori sunt mult mai importante decat valoarea absoluta a fiecaruia in parte.

24

4. Cele 4 categorii de factori ar putea fi regrupate si dupa alte criterii:- dupa gradul lor de generalitate – in factori generali si speciali; - dupa rolul lor – factori stimulativi si inhibitivi

Analiza factorilor creativitatii indeamna spre distingerea neta a potentialului creator de creatia ca atare.

RELATIA DINTRE APTITUDINI SI CARACTER

Faptul ca intre A-C exista o stransa legatura a fost remarcat de multa vreme. El se releva chiar in descrierea a oamenilor dupa cele componente ale P. De ex, despre un om se poate spune ca este inteligent dar si bun, cinstit si harnic, in timp ce despre un altul ca este inteligent, dar rau, incorect, lenes.

Din corelarea variabilelor de mai sus apar 4 situatii tipice:1. oameni cu aptitudini si cu trasaturi pozitive de caracter (cu ,,caracter”)2. fara A dar si fara C (cu trasaturi negative de caracter)3. cu A dar ,,fara C”4. fara A dar cu C

1+2 = sunt situatii de congruenta (acord)3+4 = sunt situatii de noncongruentaEle conduc in plan psihologic la efecte diferite:

- de consonanta - disonanta, fiind traite ca o stare neplacuta, de discomfort psihic, se cer

a fi eliminate sau macar reduse.Personalitatea va fi afectata cu atat mai mult cu cat dezacordul dintre A si C este mai

profund; de asemenea, cu cat posibilitatile de compensare reciproca sunt exprem de reduse.

Importante sunt relatiile de interinfluentare reciproca.C, prin sistemul sau atitudinal, favorizeaza sau defavorizeaza punerea in valoare a

capacitatilor. C valorizeaza aptitudinile.La randul lor A modifica atitudinile caracteriale.Acest fapt are loc atunci cand ele sunt integrate in C, cand mijloacele actiunii sunt

convertite in scopuri de viata, cand ele intra in sfera preocuparilor si eforturilor permanente ale sb.

Relatiile dintre A si C (atitudini) pot fi evaluate dupa urmatoarele criterii:- nivelul la care se situeaza cele 2 variabile (in chip absolut: superior,

mediu, inferior; in chip relativ: prevazand posibilitatea echilibrarii sau dezechilibrarii, a surclasarii aptitudinilor prin atitudini si invers)

- sensul in care se manifesta interactiunile (pozitiv si reciproc stimulativ; negativ-univoc sau biunivoc; cvazineutral)

- caracterul raporturilor dintre A si atitudini (direct sau indirect)

RELATIA DINTRE TEMPERAMENT SI APTITUDINI (T-A)

T ca latura dinamico-energetica a P constituie doar o premisa extrem de generala in raport cu A.

El nu predetermina A.T joaca, raportat la A, rol de predispozitie.T poate avantaja sau provoca dificultati in formarea A, aceste dificultati fiind depasite

prin antrenament/compensare.

25

Modificarea manifestarilor temperamentale este in masura sa conduca la modificarea A.

DEVENIREA PERSONALITATII

Omul nu se naste Personalitate, ci devine Personalitate. La nastere el este un canditat pentru dobandirea acestui atribut, dobandire care se realizeaza in timp sub influenta nenumaratilor factori.

Procesul constituirii personalităţii incepe din primele zile ale copilariei si continua toata viata omului. El nu are loc intotdeauna uniform si continuu, ci si cu zig-zaguri, sacadat, discontinuu, cu salturi spectaculoase dar si cu plafonari.

Desi procesul structurarii si reimprospatarii personalităţii se produce de-a lungul vietii individului, exista, totusi, unele perioade, unele vaste, cand el cunoaste o mai mare accentuare.Specialistii considera ca in jurul varstei de 3 ani (prescolaritate) sunt puse marea

majoritate a premiselor personalităţii, pentru ca in adolescenta personalitatea sa fie in linii mari constituita, deoarece dispune de toate laturile si chiar de maturizarea relatiilor dintre ele.

Procesul transformativ al personalităţii este indelungat, complex, multifazic si plurifactorial, el dispune de:1. niveluri calitativ distincte deosebite intre ele prin:

- diferentierea- specializarea interioara a componentelor P

2. relatii de interactiune si interdependenta realizate intre:- structura interna

- factorii externi, de mediu

26

BIBLIOGRAFIE:

1. Patricia Hedges – "Personalitate şi temperament"2. Andrei Cosmovici – "Psihologie şcolară", Editura Polirom, Iaşi, 1999.3. M. Zlate, C. Zlate - " Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare”, Editura

Politică, Bucureşti, 1982.4. Dumitru Cristea - " Tratat de psihohlogie sociala”, Editura ProTransilvania,

Bucuresti, 2000.

5. Francois Parot - "Dicţionar de psihologie", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999.

6. Ionescu C. Popescu - "Elemente de psihologie şi epistemologie genetică", Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981.

7. Daniel Goleman - "Inteligenţa emoţională", Editura Curtea veche, Bucureşti, 2001.

8. Howard Gardner - "Frames of mind",1983.9. P. Golu - "Fundamentele psihologiei sociale", Editura Politică, Bucureşti,

1982.10.M. Zlate, Popescu- Neveanu - "Psihologie şcolară", Editura Universităţii,

Bucureşti, 1987.

27