Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina

Veterinara Bucuresti

PERSONALITATEA ELEVULUI

Student: Stroiu Ana-Maria

Facultate: Zootehnie

Specializare:T.P.P.A

1

Cuprins

1. Notiuni introductive 3

2. Structura personalitatii 3

3. Temperamentul 4

4. Aptitudinile 8

5. Caracterul 9

6. Dinamica personalitatii 11

7. Coordonate metodologice referitoare la

personalitatea elevului

12

8. Metode şi tehnici de cunoaştere a personalităţii

elevului

12

2

1. Notiuni introductive

Personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi

explicării la nivelul teoriei ştiinţifice , a modalităţii de infiinţare şi funcţionare ce caracterizează

organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. Personalitatea cuiva este constituită

din ansamblul de caracteristici care permite descrierea acestei persoane, identificarea ei printre

celelalte. Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită,

prin operaţionalizarea conceptelor sale, descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din

orice fiinţă umană un exemplar unic.Cele mai accesibile, uşor de observat şi identificat trăsături de

personalitate sunt cele temperamentale. Ele se referă la nivelul energetic al acţiunii, la modul de

descărcare a energiei şi la dinamica acţiunii. În mod obişnuit, temperamentul se referă la

dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă atât în particularităţi ale activităţii

intelectuale şi afectivităţii, cât şi în comportamentul exterior (motricitate şi, mai ales, vorbire)

2. Structura personalitatii

Structura personalităţii poate fi determinata în conformitate cu mai multe criterii.Facem

referinţă la două criterii:

a) raportul dintre planul general-particular concret;

b) natura conţinutului organizat,exprimat la nivel de trăsături generale.

Dupa primul criteriu de analiză ,structura personalităţii se referă la laturile acesteia.Identificam

astfel 3 laturi ale personalităţii: a) latura generala a personalităţii; b) latura particulara a

personalităţii; c) latura individuala a personalităţii.

Latura generala a personalităţii- include caracteristicile comune a omului ca specie. Ele sunt

considerate atribute categoriale general-umane (aici incluzând si capacitatea de învăţare a

omului,resursă de educabilitate,de dezvoltare psihică permanentă a acestuia) .Calitatea lor este

foarte importantă pentru desfăşurarea activităţilor specific umane,inclusiv a celei de educaţie şi de

3

instruire.Din acest unghi de vedere,latura generală a personalităţii este o sursă de optimism

pedagogic,constituind o premisă psihologică pentru realizarea unui învăţamânt frontal eficient.

Latura particulară a personalităţii - este în legătura cu anumite component

interne-aptitudini, atitudini,convingeri,sentimente,mentalităţi etc,comune unui

anumit grup,determinat din punct de vedere social ,profesional,istoric. Astfel,în

structura fiecărei personalităţi există un set de însuşiri prin care personalitatea

respectivă se aseamănă cu cea tipică altor personalităţi aparţinând aceluiaşi

grup sau microgrup social,profesional,comunitar etc.Această structură

tipologică a personalităţii constituie o premisă psihologica pentru realizarea

unui mod specific de organizare a procesului de învăţământ si ne referim la

învăţământul pe grupe.

Profesorul care practica un astfel de mod de organizare va identifica la

nivelul clasei anumite caracteristici tipologice unei grupe şi/sau microgrupe de

elevi depistate şi stimulate în cadrul clasei dar şi în afara clasei.

Latura individuală a personalitaţii - exprima însuşirile unice ale fiecarei

persoane, pe fondul unor caracteristici tipice şi generale care sunt comune

unor grupe, respectiv omului ca specie.Această latură trebuie conoscută de

profesor prin analiza caracteristicilor psihice cognitive, afective, volitive,

motivaţionale, concentrate aptitudinal si atitudinal , caracteristici care conferă

fiecărui elev individualitate,nerepetabilitate.

Din acest unghi de vedere ,latura individuală a personalităţii constituie o

premisă psihologica pentru organizarea si realizarea unui învăţământ individual

eficient.

Dupa cel de-al doilea criteriu de analiză ,structura personalităţii se referă

la

conţinutul psihologic al acesteia,organizat la nivelul următoarelor 3 însuşiri

generale :

a) temperamentul

b) aptitudinile

c) caracterul.

Noţiunea operaţională de însuşire (sau trasătură) generală de

personalitate defineşte şi desemnează rezultante care concentrează

modalităţle de integrare a diferitelor funcţii şi procese psihice şi psihofiziologice

specifice,particulare.

4

Identificăm 3 astfel de rezultante care concentrează o triplă latură sau

dimensiune generală a personalităţii :

a) latura dinamico-energetică (temperamentul);

b) latura eficientă (aptitudinile );

c) latura relaţională (caracterul).

Vom analiza aceste laturi din perspectiva problematicii lor psihologice,

dar şi din unghiul de vedere al consecinţelor pedagogice implicate direct şi

indirect.

3. Temperamentul

Temperamentul care trebuie cunoscut şi din perspectiva resurselor sale

valabile in domeniul psihologiei educaţiei,constituie subsistemul

dinamicoenergetic al personalităţii.Aspectul dinamic se referă la faptul că

temperamental oferă informaţii în legătură cu rapiditatea sau desfăşurarea

lentă a unor acţiuni, mobilitatea sau imobilitatea acestora, caracterul accelerat

sau domol al unor comportamente sau conduite ale personalităţii respective .

Temperamentul este cel mai pregnant exprimat la nivelul conduitei unei

personalităţi exteriorizată prin: ritmul si viteza desfăşurării trăirilor psihice,

intensitatea vieţii psihice,modul cum se asigură ”intrarea “ şi “ieşirea“ în

acţiune; capacitatea de adaptare la situaţii noi; impresionabilitatea şi

impulsivitatea.

Aceste aspecte temperamentale au un caracter înnăscut in determinarea

caracteristicilor acestora, un rol important revine sistemului nervos central

( SNC ) care asigură coordonarea integrală a proceselor organice.

Activitatea SNC este o activitate nervoasă superioară (ANS) care implică

3 însuşiri fundamentale :

a) forţa sau energia ,dependentă de substanţele ce alcătuiesc neuronul ;

5

b) mobilitatea dată de viteza cu care se consumă şi se refac substanţele

respective ;

c) echilibrul,rezultat,în diferite grade ,prin repartiţia egală sau inegală a

forţei între cele 2 procese nervoase fundamentale ,excitaţia şi inhibiţia, în cazul

neechilibrului predominând procesul de excitaţie.

Cercetările moderne ,preluate şi în domeniul psihologiei educaţiei, pleacă

de la schema de bază a temperamentelor : coleric ,sangvinic ,flegmatic,

melancholic.

Cele 4 temperamente corespund la 4 tipuri de SNC ,respective de ANC :

1) tipul puternic neechilibrat excitabil –temperament coleric ;

2) tipul puternic echilibrat mobil –temperament sangvinic;

3) tipul puternic echilibrat inert – temperament flegmatic ;

4) tipul slab –temperamentul melancolic .

Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de îmbunătăţiri, a

rezistat până în zilele noastre este cea propusă de cunoscuţii medici ai

antichităţii, Hipocrate şi Galenus. Aceştia, în concordanţă cu filosofia epocii

care considera că întreaga natură este compusă din patru elemente

fundamentale – aer, pământ, foc şi apă – au afirmat că în corpul omenesc

amestecul „umorilor” (hormones) ce reprezintă aceste elemente determină

temperamentul. În funcţie de dominant uneia din cele patru „umori” (sânge,

bilă neagră, bilă galbenă, flegmă) rezultă şi cele 4 tipuri de temperament.

3.1 Tipuri de temperament

3.1.1 Coleric

este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm si decepţie, cu

tendinţă de exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă, uşor „de citit”,

gândurile şi emoţiile i se succed cu repeziciune.

3.1.2 Sagvinicul

se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru, au in general o bună

dispoziţie, se adaptează uşor şi economic. Uneori marea lor mobilitate se

apropie de nestatornicie, periclitând persistenţa în acţiuni şi relaţii.

3.1.3 Flegmaticul

6

este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă. Puţin

comunicativă, greu adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite în muncile

de lungă durată.

3.1.4 Melancolicul

este la fel de lent şi inexpresiv ca flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi

vigoarea acestuia; emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor

exigenţe faţă de sine şi a unei încrederi reduse în forţele proprii.

Totuşi, nu trebuie să punem semnul egalităţii între tipurile temperamentale şi

tipurile de sistem nervos. Acestea din urmă rămân, de-a lungul vieţii,

neschimbate, in timp ce temperamentul se construieşte în cadrul interacţiunii

individului cu mediul fizic şi socio-cultural, suportând în acelaşi timp şi

influenţele celorlalte subsisteme ale personalităţii. Am putea spune că

temperamentul este expresia..

Cu o bază ştiinţifică incontestabilă, teoria lui Pavlov este, totuşi, mai puţin utilă

educatorilor care nu dispun de mijloacele necesare pentru identificarea tipurilor

de sistem nervos. După şcoala caracteriologică franceză, caracterul este

„ansamblul dispoziţiilor înnăscute, care formează scheletul mintal al

individului.” În baza cercetărilor efectuate de psihologi, caracteriologii descriu

opt tipuri

temperamentale, prin combinare a trei factori: emotivitatea, activitatea şi

„răsunetul” (ecoul). Astfel, oamenii pot fi caracterizaţi conform acestor

dimensiuni ale căror extreme sunt: emotivitate (E) – non-emotivitate (nE);

activitate (A) ; inactivitate (nA); primaritate (P), tendinţa de a trăi puternic

prezentul, extraversiune – secundaritate (S), tendinţa de a rămâne sub

influenţa

impresiilor trecute, introversive.

Cele opt tipuri temperamentale ce rezultă din combinarea acestordimensiuni

sunt: tipul pasionat (E.A.S.), tipul coleric (E.A.P.), tipul sentimental(E.nA.S.),

tipul nervos (E.nA.P.), tipul flegmatic (nE.A.S.), tipul sangvinic (nE.A.P.), tipul

apatic (nE.nA.S.), tipul amorf (nE.nA.P.). Emotivitatea şi

activitatea, strâns legate de „forţa” şi „echilibrul” proceselor nervoase, sunt

caracteristici evidente şi relativ uşor de diagnosticat. Reţinând doar

emotivitatea şi activitatea, putem reduce cele opt tipuri la jumătate:

7

Emotivii inactivi – adică nervoşii, care reacţionează rapid la evenimente,

şi

sentimentalii, care reacţionează lent.

Emotivii activi – în care se încadrează colericii, cu reacţii rapide,

explozive,

şi pasionaţii, care au reacţii lente.

Neemotivii activi – adică sangvinicii, cu reacţii echilibrate, rapide, şi

flegmaticii, cu mai multă forţă dar lenţi.

Neemotivii inactivi – care îi cuprinde pe amorfi, care, deşi cu mai puţină

energie, sunt bine ancoraţi în prezent, si pe apatici, a căror lipsă de energie

este

dublată de in ritm lent al reacţiilor.

Această simplificare este importantă pentru un educator (profesor,

părinte) pentru a putea stabili dacă un copil este activ sau nu, şi dacă este

emotiv sau nu.

Astfel dacă un copil este activ, al ar putea fi harnic, energic, indiferent de

gradul de emotivitate, iar dacă este inactiv, ar putea fi lent, leneş, fără

iniţiativă. De asemenea, dacă este emotiv va avea reacţii emoţionale

puternice, va fi implicat afectiv în tot ceea ce face, iar dacă este non-emotiv,

astfel de manifestări vor fi minime.Deoarece aceste caracteristici sunt destul

de evidente in comportamentul copiilor încă de la vârste mici, educatorii pot

lua măsurile necesare stimulării,

utilizării şi controlului acestora. Astfel, pentru copii activi este necesară

orientarea spre activităţi utile, valorizate social şi temperarea tendinţei de a lua

hotărâri pripite, în timp cei inactivii au nevoie de o stimulare constantă, bine

dozată, şi de un program de lucru strict supravegheat. De asemenea este

subliniată valoarea muncii în grup pentru temperamentele neemotive şi

inactive, în timp ce pentru alte tipuri efectele muncii în echipă sunt discutabile;

sentimentalii, de exemplu, se integrează mai greu în grup şi preferă să lucreze

singuri.

În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al

personalităţii se referă la o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care,

neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi valorizate moral, dar sunt

premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane.

8

Din unghiul de vedere al psihologiei educaţiei,trebuie reţinut faptul că

poate temperamentele fiind înnascute au un potenţial formative care trebuie

însă recunoscut şi valorificat în mod adecvat de professor . Acesta trebuie sa

ţină seama de faptul că temperamentul este o formaţiune mai complexă decât

SNC având o manifestare specific psihologică şi o deschidere pedagogică

largă ,

valorificabilă în cadrul procesului de învăţământ. Aceasta valoriyare

pedagogica ;

a) exclude orice manieră de abordare polară (pozitiv-negativ);

b) permite orice tip de ameliorare prin intervenţie educaţională eficientă ,prin

mecanismecompensatorii adecvate .

Din unghiuil de vedere al psihologiei educaţiei se impune studiul

pedagogic altipurior temperamentale,privite separat şi în interdependenţa

lor.Acest studiu care vizează cunoaşterea personalităţii elevului trebuie sa se

bazeze pe următoarele coordonate metodologice : a) valorificarea resurselor

pozitive pe care le conţine orice tip de temperament în măsura în cunoaşterii

acestora şi a adaptării lor la specificul procesului de învăţământ ; b) raportarea

aspectelor temperamentale la cele superioare legate de manifestarea

caracterială şi aptitudinală a personalităţii

elevului realizată în condiţiile concrete ale fiecarei trepte şi discipline de

învăţământ; c) raportarea laturii dinamico-energetice a personalităţii elevului la

toate structurile sistemului psihic uman în perspectiva valorificării pedagogice

depline a acestora intr-un cadru şcolar şi didactic determinat.

4.Aptitudinile

Aptitudinile reprezintă latura instrumental-operaţională a personalităţii care

vizează eficienţa activităţii şi a acţiunilor desfăşurate de aceasta în diferite

contexte,într-un cadrudeterminat din punct de vedere psihosocial şi istoric.

Pentru a putea cunoaşte şi evalua aptitudinile necesare elevului în

mediul şcolar şi extraşcolar vom face apel la următoarele criterii:

- aptitudinile trebuie private atât ca produs ( după rezultatul

activităţii depuse) cât şi ca process (calitatea parcursului ân

9

termini de durată,viteză,originalitate,pregnanţă a

gândirii,memoriei etc.);

- aptitudinile trebuie private din unghiul de vedere al laturii lor

structuralfuncţionale care vizează componentele şi modul de

relaţionare al acestora (organizarea internă a

însuşirilor ,capacitatea de îmbinare ,de sinteză originală ,de

reacţie rapidă şi oprtună ,de eficientizare la nivel înalt a

activităţii

- aptitudinile trebuie privite din perspectiva locului şi al rolului lor

în structura personalităţii ,în raport de procesele

psihice ,deprinderile motivaţiile ,stările affective şi volitive etc.

implicate în reuşita activităţii.

4.1 Clasificarea aptitudinilor in functie de complexitate:

- aptitudini elementare(simple) - mijlocesc acţiunile şi

condiţionează reuşita acestora la nivelul activităţii ,în cazul nostrum a activităţii

de învăţare.

-aptitudini complexe. – integrează în structure superioare

aptitudinile simple care contribuie la realizarea unei activităţi didactice

eficiente.

Aptitudinle complexe se divid la rândul lor în două categorii : aptitudini

generale şi aptitudini speciale .

Aptitudinile generale - sunt cele care asigură ,pe fond ,eficienţa activităţii

şcolare .Ele sunt considerate în acest sens aptitudini de învăţare ,la baza lor

situându-se inteligenţa generală..

Aptitudinile speciale -se referă atât la atitudinile armistice şi sportive ,cât şi la

cele pentru anumite domenii şcolare şi de cunoaştere care devin cu timpul

chiar aptitudini profesionale sau socio-profesionale .O specializare largă

permite elevului,studentului adaptarea la noi solocitări socio-profesionale.

5.Caracterul

Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii.În sens restrîns

”noţiunea de caracter desemnează un ansamblu închegat de atitudini care

10

determină în mod relativ stabil de orientare şi raportare a omului la ceilalţi

semeni ,la societate ,la ansamblu şi la sine ”.

Pentru professor,cunoaşterea caracterului constituie un obiectiv care

depăşeşte zona obiectivelor educaţiei morale.Cunoaşterea caracterului permite

de fapt cunoaşterea potenţialului general al elevului .Iar calea cea mai eficientă

o constituie analiza conduitei elevului în activitatea de învăţare în mediul şcolar

şi extraşcolar dar şi în alte ipostaze ( familie ,grup de prieteni etc.) Important

este să se observe măsura în care conduita sau comportamentul elevului este

orientat consecvent în direcţia atingerii unui scop.

Structura psihologică a caracterlui confirmă importanţa

majoră ,determinate chiar a acestei însuşiri generale a personalităţii ,datorată

faptului că ea “este rezultatul unui şir de integrări a funcţiilor şi proceselor

psihice particulare din perspective relaţionării omului cu semenii -dar şi cu sine

– şi a adaptării sale la mediul socio-cultural în care trăieşte “.

În domeniile psihologiei educaţiei este important să sesizăm evoluţiile

care au loc în timp ,la acest nivel de referinţă. De exemplu , “ la vârstele

mici ,integrarea caracterială se realizează preponderant pe dimensiunile

afectivă şi motivaţională (…) ; la vârstele mai mari ,începând mai ales cu

adolescent ,integrarea caracterială se realizează cu precădere pe dimensiunile

cognitivă şi

volitivă ( autodeterminarea ,angajarea pe o direcţie sau alta a orientării şi

modului de conduită”.

Pe de altă parte ,există o diferenţiere a structurii caracterului în raport de

particularităţile fiecărei personalităţi ,inclusive în cadrul aceleiaşi vârste şcolare

şi psihologice.Această diferenţiere depinde de ponderea pe care o are ,în

structura caracterului ,un anumit element . Pornim de la faptul că în structura

caracterului se află elemente de natură : afectivă ( emoţii, sentimente,pasiuni )

; motivaţională ( trebuinţe ,interese, idealuri) ; cognitivă ( reprezentări,

concepte judecăţi ,proiecte

construite la diferite niveluri ale imaginaţiei etc.) ; volitivă ( însuşiri, trăsături

care exprimă capacitatea de reflectare corectă a obstacolului şi de realizare a

eforului voluntar necesar pentru depăşirea acestuia .Rezultă deci 4 tipuri de

structure caracteriale în funcţie de ponderea unui anumit element psihologic.

11

Identificarea tipului permite profesorului să aleagă strategii de instruire

adecvate, aplicabile nu numai în plan moral ,ci şi intelectual ,estetic tehnologic

etc.

O altă interpretare a structurii, pe care profesorul trebuie să o aibă în

vedere atunci când observă caracterul elevului este cea referitoare la “gradul

de elaborare” . Plecând de la cercetările intreprinse de K. Lewin , , Mihai Golu

identifică 3 niveluri de elaborare :

a)elementar (incipient);

b) mediu;

c) superior;

– ultimul nivel asigurând o “înaltă diferenţiere şi integrare a tuturor

componentelor “.

Din unghiul de vedere al psihologiei educaţiei trebuie să analizăm

structura caracterială din perspectivă funcţională ,identificând , în acest sens ,

două “ blocuri funcţionale “:

1) blocul de comandă care include :

a) structură cognitivă de receptare ,filtrare ,evaluare a situaţiilor sociale

şi individuale ;

b)structură motivaţională ; c) structură afectivă ;

2) blocul de execuţie care include :

a) operatori de conectare ;

b) operatorii de activare care generează atitudinea necesară într-un

anumit context social şi pedagogic ;

c ) operatorii de declanşare (răspunsuri de tip verbal,psihomotor etc) ;

d) operatorii conexiunii inverse.

Legătura dinte cele 2 blocuri este absolute necesară pentru realizarea

unor activităţi eficiente..Un rol special revine atitudinii,subsistem care

constituie “interfaţa între structura internă profundă a caracterului şi conduita

manifestă”.

Atitudinea elevului va reflecta deci poyiţia sa internă în raport de situaţia

pedagogică şi psihosociala în care se află el în mediul clasei şi al şcolii şi în

afara şcolii . Atitudinea trebuie judecată în funcţie de 2 coordonate care privesc

12

“obiectul de referinţă”.Profesorul va trebui sa identifice la elev 2 categorii

deatitudini :

1- atitudinea faţă de realitatea socială ( şcolară,comunitară ,economică,

civică etc faţă de colectivul clasei,familie grupul de prieteni etc )

2- atitudinea faţă de sine ( de subestimare,supraestimare echilibrată

etc )

Aceste aspecte atitudinale sunt foarte importante în perspective

cunoaşterii globale

a elevilor,pentru caracterizarea acestora prin intermediul fişelor scolare .

6.Dinamica personalitatii

Dinamica personalităţii se referă la transformările care au loc pe fondulunei

anumite stabilităţi care există la nivellul structurii personalităţii. Literatura de

specialitate evidenţiază doua laturi ale dinamicii personalităţii :

1 ) dinamica înplan individual ;

2) dinamica în plan social

Dinamica personalităţii apare ca o însuşire complementară. Ea se află

înlegătură cu caracterul stabil dar şi cu caracterul deschis al personalităţii. Pe

de altăparte , este urmarea unui caracter foarte important din unghiul de

vedere al psihologiei educaţiei - ne referim la caracterul flexibil şi la relative

plasticitate a personalităţii care reacţionează adecvat în funcţie de cerinţele

interne şi mai ales de cele externe ale mediului social .

Profesorul, preocupat de cunoaşterea elevului,trebuie trebuie să aibă

învedere atât dimensiunea stabilă cât şi dimensiunea dinamică a

personalităţii..Eltrebuie sa ţină seama de interdependenţa substructurilor

analitate anterior temperamental , aptitudinile ,caracterul – aflate în continuă

evoluţie .

Pentru perfecţionarea activităţii de educaţie şi de instruire trebuie avute

în vedere procesele de evoluţie dinamică a personalităţii realizate printr-o

autoregrlare continuă la nivel :

1) psihic

2) social

13

În plan pedagogic a tinde la modelul de “personalitate optimă” înseamnă

a) a şti să alegi priorităţile la nivelul obiectivelor educaţiei şi ale instruirii.; b) a

cultiva imaginaţia creatoare ; c) a învăţa systematic ; d) a deţine şi perfection

continuu tehnicile muncii intelectuale eficiente ; e ) a elabora decizii corecte în

contexte sociale aflate în continuă schimbare.

În psihologie , “ personalitatea de bază este rezultatul acţiunii instituţiilor

şi modelelor culturale ale societăţii şi se formează începând din copilărie prin

condiţionarea comportamentului şi învăţare în mediul familial şi educativ şi

reflectă condiţiile biologice , ecologice , demografice şi sociale ale grupului

Personalitatea de bază a elevilor se construieşte în instituţiile şcolare

organizate în cadrul învăţămîntului secundar inferior (general şi obligatoriu )

prin a) dobândirea culturii generale ; b) proiectarea , realizarea evaluarea şi

dezvoltarea procesului de instruire ( învăţare în sens deschis curricular ; c)

accentuarea dimenisiunii formative a acestui process de instruire –învăţare ;

d)asimilarea conceptelor şi metodologiilor fundamentale dar şi a celor

operaţionale care permit rezolvarea unor proble importante la nivelul fiecarei

discipline şi vârste şcolare ; e ) interiorizarea acestor concepte şi metodologii

fundamentale care au efecte formative durabile la nivelul personalităţii fiecarui

elev .

7.Coordonate metodologice referitoare la personalitatea elevului

În cadrul psihologiei educaţiei pot fi sesizate mai multe repere

metodologice folosite pentru analiza personalităţii elevului .Vom face referinţă

la trei asemenea repere sau coordonate metodologice .

1) Coordonata stadialităţii psihologice care permite analiza personalităţii

elevului în evoluţia şi dinamica sa ,pe aprcursul mai multor perioade de vârstă

psihologică şi şcolară : perioada micii şcolarităţi ( 6/7 ani -10/11 ani) ; perioada

şcolarităţii medii ( 11/12 ani -14/15 ani ;) perioada şcolarităţii mari (15/16 ani -

18/19 ani )

2) Coordonata de natură etnometodologică folosită de Adrian Neculau .

Dintre aspectele speciale abordate de autor vom face referinţă la a) rol –status-

ul elevului în colectivitatea şcolară ; b) evaluarea elevilor –o problemă

psihosocială .

14

3)Procesul formative ce integrează influenţe şi determinări multiple

“valabile ân cazul personalităţii elevului : a) relaţiile genetice între elev şi

părinţi ,fraţi ,bunici ; b) relaţiile educaţionale familiale c ) relaţiile psihosociale

şcolare d )relaţiile extraşcolare e ) relaţiile interumane generale f ) relaţiile

transpersonale (legate de atitudinile ,aspiraţiile interogaţiile elevului , valabile

pe termen scurt, mediu,lung ).

8.Metode şi tehnici de cunoaştere a personalităţii elevului

Cunoaşterea elevului constituie o temă majoră în cadrul psihologiei

educaţiei. O identifică 3 categorii mari de metode de cunoaştere a elevului care

sunt utilizabile în mod separate şi în toată complementaritatea lor:

1. Metode de cunoaştere a personalităţii elevului utilizate pentru

obţinerea unor informaţii semnificative :

1.1 metode de conaştere prin analiza conduitei şi activităţii

elevului : a) observaţia ; b) analiza psihologică a procesului de integrare

socială ; c ) analiza psihopedagogica a activităţii şi a rezultatelor elevului

în activitate ;

1.2 metode de cunoaştere bazate pe colaborarea cu elevul :

a)anameza ; b) autobiografia c) caracterizarea d) convorbirea e )

chestionarul ; f) psihanaliza ;

1.3 metode de cunoaştere prin intermediul grupului social : a)

ancheta ; b )ancheta cu scop de asistenţă socială ; c) metoda aprecierii

obiective ; d) tehnicile sociometrice ; e ) testul sociometric de

personalitate;

1.4 metode de cunoaştere prin intermediul laboratorului – metoda

testelor de personalitate

2.Metode de cunoaştere a personalităţii elevului utilizate pentru prelucrarea

informaţiei :

2.1 metoda interpretativă

2.2 metoda biografică

2.3 metoda intercorelaţiei psihologice dintre probe;

2.4 metoda statistică.

15

3) Metode de cunoaştere a personalităţii elevului utilizate pentru organizarea

informaţiei

3.1 caracterizarea liberă;

3.2 fişa pentru studiul individualităţii;

3.3 fişa pedagogică ;

3.4 fişa pentru urmărirea progresului şcolar;

3.5 tehnici grafice de prezentare a informaţiei ;

3.6 dosarul individual

Caracterizările formulate cu privire la copil în urma experienţei zilnice,

dar intâmplătoare trebuie considerate simple ipoteze care urmează a fi supuse

acţiunii de verificare. Observaţiile profesorului trebuie confruntate cu părerile

celorlalţi profesori, cu familia, cu elevii clasei. Aceste informaţii urmează a fi

prelucrate, comparate, analizate, supuse unor deducţii, confruntări, indicaţii.

Cu valoare deosebită în diagnosticul nivelului de dezvoltare a

aptitudinilor unui elev, al nivelului de relizare atins sub diverse aspecte, al

intereselor este metoda analizei lucrărilor pe care le realizează elevul în cadrul

activităţii şcolare sau extraşcolare. Produsul activităţii exprimă prin funcţiile

implicate o sinteză între fondul nativ si cel formativ, între îndemanare şi interes

sau pasiune, între posibilităţi şi voinţa.

Conversaţia reprezintă un mijloc de a cunoaşte motivaţia intimă a actelor

savârşite de elevi, a preferinţelor stărilor emoţionale, a nivelului sau de

informative Corecta desfaşurare conversatiei presupune o anumitălegatura

intre elev si profesor: încredere, apreciere, intimitate, dupa cum necesită şi un

anumit cadru în care să se desfăşoare.

Chestionarul ca metodă de investigaţie solicită subiectul să dezvăluie

modurile sale constante de conduită, interese, forme de reacţiune, aspiraţii,

aspect structurale ale personalităţii.

Autobiografia este o metodă simplă la îndemâna oricărui cadru didactic,

care oferă posibilitatea de a cunoaşte evenimentele mai importante din viaţa

elevilor.

Cu o valoare echivalentă pot fi folosite autocaracterizările. Ele permit

distingerea atitudinii elevului faţă de el însuşi, trăsăturile sale de personalitate,

modul de apreciere a capacităţilor sale, a felului propriu de conduita in relaţiile

sociale.

16

Ancheta permite obţinerea de la colegi, părinţi, profesori, date

importante despre elevi fie cu referire la modurile de conduită ale acestuia fie

aprecieri asupra anumitor caracterisitici de personalitate.

Testul sociometric de personalitate îşi propune să realizeze investigaţii

asupra caracterisiticilor de personalitate ale elevilor prin intermediul tehnicilor

sociometrice care permit relevarea dominantelor psihice.

Utilizate cu discernământ, testele sunt considerate instrumente ale

metodei experimentale, necesare stabilirii unui diagnostic psihologic.

Dintre categoriile de teste existente menţionăm:

teste de inteligenţă, (verbal sau neverbal) oferă posibilitatea de a

stabili nivelul capacităţilor intelectuale ale elevilor. Apreciind că

inteligenţa constituie factorul principal care decide accesul copilului in

diferite forme de instruire ( fără a subaprecia rolul caracterului,

instruirii, etc.) se impune acordarea unei atenţii deosebite

diagnosticului acestei variante.

teste analitice de diagnostic al unor aptitudini sau posibilităţi.

teste de alegere care diagnostică Varietatea intereselor

teste de cunoştinţe care fără posibilitatea de a aprecia nivelul de

pregătire al unui elev prin raportarea la nivelul de pregătire al tuturor

elevilor care se gasesc pe acelaşi plan de şcolarizare.

Bibliografie

1.http://covaciovidiu.blogspot.ro/2008/05/

personalitatea-elevilor.html

2.http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/

PERSONALITATEA-ELEVULUI64.php

17