Personali Lui Cuza

7/29/2019 Personali Lui Cuza

http://slidepdf.com/reader/full/personali-lui-cuza 1/7

Alexandru Ioan Cuza – Viaţa, Domnia şi Reformele

Alexandru Ioan Cuza, (n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15mai 1873, Heidelberg, Germania), om politic, primul şef de stat al României,Domnitorul Moldovei, Domnitorul Ţării Româneşti, apoi Domnitorul Principatelor Unite Române.

Descendent al unei familii de dregători moldoveni, Alexandru Ioan Cuza a primit oeducaţie europeană. Exponent al generaţiei paşoptiste, a luptat pentru reformă şi

modernizare în mişcarea din primăvara anului 1848, apoi a desfăşurat o bogatăactivitate unionistă. Prin dubla alegere a lui Cuza, ca Domn al Moldovei şi ca Domnal Ţării Româneşti, s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române. Reformele adoptatesub domnia sa au pus bazele organizării instituţionale şi constituirii statului românmodern. O coaliţie nefirească îl îndepărtează de la putere, acuzând abuzurile de putereale domnitorului. Se stinge din viaţă în exil, întotdeauna cu gândul la România.

Primii ani din viaţă

Alexandru Ioan Cuza provine dintr-o veche familie boierească din judeţul Fălciu(astăzi în judeţul Vaslui), mari propietari de pământ cu diverse ranguri în

administraţiile domneşti din Moldova. Se naşte pe 20 martie 1820, la Huşi, iar primiiani din viaţă, până în 1834, îi petrece studiind la pensionul francez Sachetti din Galaţi,apoi la Iaşi, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde îi are colegi,

printre alţii, pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Alexandru primeşte oeducaţie europeană, obţinând diploma de bacalaureat în litere la Paris, în 1835 [1].Urmează studii universitare de drept şi medicină, dar nu le finalizează, căci este atrasmai mult de economie, urmând studii în acest domeniu la Paris şi în Belgia. Revinedefinitiv în ţară la sfârşitul anului 1839 şi devine ofiţer în armata moldovenească curangul de cadet, urmând în paralel studii de matematică la Iaşi. În 1842 demisioneazădin armată şi este numit Preşedinte al Judecătoriei din Covurlui, post în care varamâne până în 1845. În 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, fiica unui moşier din

Vaslui [2]. Cu aceasta, Cuza nu a avut copii, dar Elena va avea grijă de cei doi copii aisoţului, Dimitrie (1865 – 1888) şi Alexandru Ioan (1864 – 1889), avuţi cu amanta lui,Elena Maria Catargiu-Obrenović.

Revoluţia de la 1848

În anul 1848 participă activ la mişcarea revoluţionară din Moldova, fiind unul dintreliderii acesteia alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Pe 27 martie1848, la hotelul Petersburg din Iaşi, semnează „Petiţiunea-Proclamaţiune”, documentadresat domnitorului Mihail Sturdza, ce sintetiza idealurile de reformă şi modernizareale boierilor şi elitei moldovene. Domnitorul Sturdza ordonă represiunea mişcării, iar Cuza este rănit în înfruntarea ce a urmat. Tentativa revoluţionară este înăbuşită, iar viitorul domn este arestat, dar cu ajutor britanic reuşeşte să evite deportarea şi pleacă

http://www.napocanews.ro/2010/01/alexandru-ioan-cuza-viata-domnia-si-reformele.html

http://www.napocanews.ro/2010/01/alexandru-ioan-cuza-viata-domnia-si-reformele.html



în exil, cu vaporul pe Dunăre [3]. Ajunge la Pesta, iar de aici se îndreaptă la Blaj,unde participă la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii, din 3 mai 1848.Fiind lider al Comitetului revoluţionar moldovean, redactează şi publică la Cernăuţi„Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, idei ce vor fi preluate şi în „Prinţipiilenoastre pentru reformarea patriei”, document revoluţionar din Transilvania.

Unirea Principatelor

Premisele

După un lung şi uneori traumatizant periplu la Pesta, Viena, Paris şi Constantinopol,Alexandru Ioan Cuza revine în ţară în iulie 1849, în timpul domniei lui GrigoreAlexandru Ghica. Imediat el îşi reia funcţia de Preşedinte al Judecătoriei Covurlui, iar din 1851 ocupă postul de director al Ministerului de Interne, la Iaşi [4], devenind un

bun cunoscător al problematicilor administrative ale ţării. În 1856 este numit pârcălab(prefect) al judeţului Covurlui (astăzi Galaţi), funcţie din care va desfăşura o

importantă activitate unionistă, iar un mai târziu reintră în armată, fiind mai apoiînaintat la gradul de colonel. Cuza va fi numit şi hatman, practic comandant al întregiiarmate moldoveneşti. Se remarcă prin cinste şi onoare dându-şi demisia din funcţia de

pârcălab [5], în momentul când este deconspirată falsificarea alegerilor de cătrecaimacamul Nicolae Vogoride pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei, iar reluareaalegerilor, decisă de Marile Puteri, a dat câştig de cauză taberei unioniste. Astfel, dinaugust 1858 Cuza reprezintă Galaţiul în Divanul Ad-hoc de la Iaşi, fiind un fermsusţinător al Uniunii între Moldova şi Valahia. În timpul consultărilor ce au avut loc,este remarcat pentru calităţile de excelent om politic, astfel că în decembrie 1858 esteales Vicepreşedinte a Adunării Elective, cea care va alege noul domn al Moldovei.

Dubla alegere

Clădirea Hotelului Concordia din Bucureşti în care s-a hotărât dubla alegere a luiCuza (astăzi în stare avansată de degradare; foto: octombrie 2008)După îndelungidezbateri, Cuza este nominalizat de Partida Naţională drept candidat la domniaMoldovei [6], în defavoarea unui prinţ străin, cum anterior se pronunţaseră înRezoluţia Divanurilor Ad-hoc. În ziua de 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuzaîntruneşte unanimitatea voturilor, astfel că devine noul Domnitor al Moldovei [7].Această victorie a avut un puternic răsunet, astfel că mişcările radicale unioniste dinŢara Românească apelează la sprijin popular ca soluţie pentru a asigura victoria

cauzei naţionale. Dezbaterile Adunării Elective s-au ţinut sub presiunea mulţimilor care manifestau pentru unire, astfel că într-o şedinţă secretă se propune alegereadomnitorului Moldovei [8], profitându-se de ambiguitatea Convenţiei de la Paris, carenu preciza că domnii aleşi în cele două Principate Române să fie diferiţi. Într-oşedinţă publică, plină de entuziasm patriotic, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859Adunarea Electivă din Ţara Românească îl alege în unanimitate Domnnitor peAlexandru Ioan Cuza [9]. Astfel, prin dubla alegere se înfăptuieşte UnireaPrincipatelor Române.

Domnia lui Cuza

Consolidarea unirii



Pe plan intern, Cuza demarează iniţiază un amplu program de consolidare a unirii,unificând poşta, administraţia, cursul monetar şi armata, centralizând administraţiatelegrafului şi contopind serviciile de vamă. Totodată se formează Comisia Centrală şiÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie [10]. Pe plan extern, domnitorul întreprinde primeledemersuri pentru recunoaşterea oficială a unirii din partea Marilor Puteri garantate şi

puterii suzerane, Imperiul Otoman. Dmnitorul trimite misiuni diplomatice încapitalele puterilor garantate, cu scopul recunoaşterii dublei alegeri şi a unirii deplinea Principatelor Unite. Astfel, pe 1 aprilie 1859, la Conferinţa de la Paris, Anglia,Franţa Rusia şi Sardinia recunosc „faptul împlinit” la 24 ianuarie, iar în august 1859,Imperiul Austriac şi Înalta Poartă recunosc, la rândul lor, dubla alegere a lui Cuza[11]. Având susţinere occidentală, în special a Împăratului Franţei, Napoleon al III-lea, însuşi Alexandru Ioan Cuza se deplasează la Constantinopol, în toamna anului1860, unde pledează în mod direct pentru realizarea unirii depline. După eforturidiplomatice dure, la Conferinţa de la Constantinopol (septembrie-decembrie 1861)Turcia emite firmanul pentru unire, dar recunoaşte Unirea Principatelor, numai petimpul domniei lui Cuza [12] . În aceste condiţii, pe 11 decembrie 1861 Domnitorul

Alexandru Ioan Cuza emite „Proclamaţia Unirii”, unde exclamă:

„Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată…alesul vostru vă dăastăzi o singură Românie. Vă iubiţi patria, veţi şti dar a o întări!Să trăiască România![13]”

Pe 22 ianuarie 1862 se formează primul guvern unic, sub conducerea lui BarbuCatargiu, iar la 24 ianuarie 1862 îşi deschide lucrările prima Adunare Legislativăunică, Bucureşti fiind desemnat capitala întregii ţări. Astfel, Unirea Principatelor Române este desăvârşită.

Reformele

Următoarea sarcină a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza era modernizarea statuluiromân după model occidental, cu instituţii şi cadre legislative moderne, prin adoptareaunor serii ample de reforme, care să pună baza constituirii statului român modern. Înacest sens în decembrie 1863 se adoptă legea secularizării averilor mănăstireşti, prinefectul căreia 25% din suprafaţa arabilă a ţării intră în sfera fondului funciar al statuluiromân [14]. În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei.Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comuneformau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a

comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în frunteaadministraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar [15]. Una din cele mai importanteînfăptuiri a domnitorului a fost reorganizarea justiţiei. Astfel, au luat fiinţă

judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curteade Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs. Adoptarea Codurilor penal, civil şicomercial, ce au intrat în vigoare din anul 1865, au însemnat modernizarea sistemului

judiciar [16]. O importantă reformă politică a fost Legea electorală, ce scădea censulşi sporea considerabil numărul alegătorilor, împărţiţi în alegători direcţi (plăteau ocotribuţie de 4 galbeni, ştiau carte, aveau vârsta de cel puţin 25 de ani) şi alegători

primari (votau prin delegaţi, formaţi din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi

alese persoanele în vârstă de cel puţin 30 de ani) [17]. În domeniul învăţământului,Cuza a întreprins numeroase reforme prin înfiinţarea Universităţilor de stat de la Iaşi



(1860) şi Bucureşti (1864), si a unor Şcoli Naţionale, precum cea de MedicinăVeterinară şi cea de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman, prin extindereareţelei şcolare sau prin Legea instrucţiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864.Acesta din urmă stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, cel

primar fiind obligatoriu şi gratuit [18]. Cele mai aprigi dezbateri cu Adunarea

legislativă a fost în jurul reformei agrare. Deputaţii, mari proprietari de pământ, seopuneau ferm împroprietăririi a peste 400.000 de familii de ţărani. În acest sens, Cuzadă o lovitură de stat pe 2 mai 1864 şi dizolvă Adunarea Legislativă, elaborând o nouăconstituţie denumită Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris [19], unde domnulîşi arogă largi prerogative legislative şi executive, având drept de veto, de iniţiativălegislativă şi putea numi unii membrii din Senat şi Preşedintele Adunării. Prin aceastănouă lege fundamentală, Parlamentul devine bicameral ( Corpul Ponderator sauSenatul şi Adunarea Deputaţilor ) şi se formează Consiliul de Stat, care elabora

proiecte de legi pe baza iniţiativelor domnului [20]. În noile condiţii, pe 14 august1864 este adoptată Legea rurală, cel mai imortant act legislativ pentru constituireastatului modern român. Potrivit acesteia claca este desfiinţată, iar sătenii clăcaşi devin

pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţiîn: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie deaceastă împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau

proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani [21]. Prin reforma agrară lui Cuza au fostîmproprietărite aprox. 463 554 de familii. Totodată, în timpul domniei lui Cuza, s-a

proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Române faţă de Patriarhia de laConstantinopol [22].

Abdicarea

Abdicarea lui Cuza. Gravură contemporanăDupă lovitura de stat şi instaurareadomniei autoritare Cuza îşi atrage treptat antipatii pe întreaga scenă politică din ţară,fiind suspectat că intenţionează să instaureze un regim personal. Acest fapt determinăapropierea dintre cele două grupări politice din ţară, liberalii şi conservatorii, învederea înlăturării domnitorului, ce a rămas cunoscută în istorie sub numele de„Monstruasa coaliţie”. În conjuraţie au fost atraşi şi unii lideri importanţi ai armatei şiai gărzii personale a domnitorului [23]. Pentru a înşela vigilenţa poliţiei, esteorganizată o recepţie în seara zilei de 10 spre 11 februarie 1866, seară în care Cuzacina la palat cu doamna Elena. Din partea unui gazetar, domnitorului îi este adusă otelegramă, prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor

sili să abdice [24]. În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maioruluiLecca, membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul esteliniştit. Spre dimineaţă, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda, comandată demaiorul Lecca, îi aştepta. Ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentuldomnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării ce stipula:

„Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luatla suirea mea pe Tron , depun astăzi 11 Fevruarie 1866, cârma guvernului în mânaunei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor [25]”({{{2}}})Este urcat într-o trăsură şi trimis la locuinţa lui Costache Ciocârlan, apoi, a doua zi,

este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara. Înaintede a pleca, Cuza şi-a exprimat dorinţa că numai un prinţ străin va avea grijă de



viitorul României [26] şi dând dovadă de patriotism a urat: „Să dea Dumnezeu sămeargă ţării mai bine fără mine decât cu mine” şi a încheiat prin cuvintele: „Sătrăiască România!” [27].

Ultimii ani din viaţă în exil

Palatul lui Cuza de la Ruginoasa, judeţul IaşiPlecat în exil, Cuza ajunge la Viena, apoila Paris [28], unde îşi manifestă interesul de a lucra în continuare în interesul ţării,

pentru aducerea unui principe străin, aşa cum făgăduise şi să nu se lase dominat desentimentul de răzbunare, pe care i-l provocase faptul de la 11 februarie [29]. Ulterior,este acuzat de unele gazete vieneze şi pariziene că încearcă să comploteze cu Rusia

pentru reîntoarcerea lui în România [30], total fals după cum îi măturisea chiar într-oscrisoare adresată lui Carol I pe 20 aprilie 1867 [31]. Deşi Cuza a dorit întotdeauna sărevină în ţară, principele Carol a considerat că nu este oportun, din cauza situaţiei

politice din cel moment [32]. După o perioadă petrecută într-o localitate de lângăViena, Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa [33], dar treptat boala se

agraveză mult din cauza supărărilor pe care le-a avut. Aflând despre un renumitspecialist se deplasează în Heidelberg, Germania [34], dar va fi prea târziu, căciAlexandru Ioan Cuza încetează din viaţă pe 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Esteînmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conformdorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate laBiserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Bibliografie

A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă vol. I, Tipografia Editore „Dacia”, P. Iliescu şiD. Grossu, Iaşi, 1903, la Biblioteca Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti,varianta de consultare online la [1]A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă vol. II, Tipografia Editore „Dacia”, P. Iliescuşi D. Grossu, Iaşi, 1903, la Biblioteca Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti,varianta de consultare online la [2]Beatrice Marinescu, Valeriu Stan, Institutul de Istorie “N. Iorga”, Documente externe

privitoare la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Editura Academiei Române, Bucureşti,2001. ISBN 973270795X, 9732707941,Constantin C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1966. ISBN 973-8120-19-5Dan Berindei, Elisabeta Oprescu, Valeriu Stan, Documente privind domnia lui

Alexandru Ioan Cuza (1859-1861), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989.ISBN 9732700408Ioan Scurtu, Marian Curculescu, Constantin Dincă, Aurel Constantin Soare, IstoriaRomânilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, Manual pentru clasa a XII-a,ediţia a II-a, Editura Petrion, Bucureşti, 2000. ISBN 973-9116-95-7

Nicoleta Dumitrescu, Mihai Manea, Cristian Niţă, Adrian Pascu, Aurel Trandafir,Mădălina Trandafir, Istoria Românilor, Manual pentru clasa a XII-a, EdituraHumanitas, Bucureşti, 2004. ISBN 973-99807-1-5Valeriu Stan, Alexandru Ioan Cuza, 1820-1873, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 1984.Florian Tucă, Constantin Ucrain – Locuri şi monumente paşoptiste, Editura Sport-

Turism, Bucureşti, 1988Bibliografie recomandată



Cătălin Ţurliuc, „Memoria socială şi momentul 11 februarie în istoria modernă aRomâniei” în revista Xenopoliana, 1998, 6, nr. 3-4, pp.92-100.Dan Berindei, „Dubla alegere din 24 ianuarie/5 februarie 1859”, în revista Historia,2003, 2, nr. 15, pp.38-40.Dorina N. Rusu, „Acţiuni diplomatice ale României în vremea domniei lui Alexandru

Ioan Cuza” în Concepte şi metodologii în studiul relaţiilor internaţionale, Iaşi, 1997, pp.241-253.Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa posterităţii, Editura Junimea,Iaşi, 2001.Dumitru Ivănescu, „Preliminariile diplomatice ale loviturii de stat din 2/14 mai 1864”,în Itinerarii istoriografice, Iaşi, 1996, pp.155-166.Gheorghe Cliveti, Premisele externe ale abdicării domnitorului Alexandru Ioan Cuza,în M.N., 1997, 9, pp.47-79Grigore Chiriţă, De la domnia pământeană la dinastia de Hohenzollern (1859-1866).Prerogativele şi însemnările domniei în edificarea statului român modern, în R.I.,1994, 5, nr. 7-8, pp.729-741 ; 1995, 6, nr. 1-2, pp.89-106.

Leonid Boicu, Din istoria diplomaţiei europene. Anul 1859 la români, Iaşi, InstitutulEuropean, 1996Mihai Cojocaru, „O “ipoteză” privind dubla alegere ca domn a colonelului AlexandruIoan Cuza”, în Itinerarii istoriografice, Iaşi, 1996, pp.439-448.Mihai Cojocaru, Partida Naţională şi constituirea statului român (1856-1859), Iaşi,Universitatea “Al. I. Cuza”, 1995, p.432

Nichita Adăniloaie, „Cuza Vodă şi problema agrară”, în Cuza Vodă.In memoriam,Editura Junimea, Iaşi, 1973, volum de Academia de ştiinţe sociale şi politice a R.S.R.Ştefan Ştefănescu, „Unirea – idee structurantă a istoriei românilor” în revistaAcademica, 1999, 9, nr. 4, p.5.

Monumente dedicate lui Alexandru Ioan Cuza

Bustul lui Al. I. Cuza, operă a sculptorului Lucaci, din cadrul Ansambluluimonumental Gloria de pe Câmpia Libertăţii din oraşul Blaj, judeţul Alba.

Note

↑ Xenopol, Vol.I, cap. I, p.19↑ Xenopol, Vol.I, cap. I, p.19↑ Xenopol, Vol.I, cap. I, p.20

↑ Xenopol, Vol.I, cap. I, p.21↑ Xenopol, Vol.I, cap. I, pp.22-23↑ Xenopol, Vol.I, cap. II, p.33↑ Xenopol, Vol.I, cap. II, p.38↑ Xenopol, Vol.I, cap. II, p.49↑ Xenopol, Vol.I, cap. II, p.50-51↑ Istoria Românilor, ed. Petrion, p.93↑ Istoria Românilor, ed. Petrion, p.92↑ Xenopol, Vol.I, cap. V, p.221↑ Xenopol, Vol.I, cap. V, p.224↑ Istoria Românilor, ed. Humanitas, p.74

↑ Istoria Românilor, ed. Petrion, p.94↑ Ibidem



↑ Istoria Românilor, ed. Humanitas, p.74↑ Istoria Românilor, ed. Humanitas, p.75↑ Istoria Românilor, ed. Humanitas, p.74↑ Istoria Românilor, ed. Petrion, p.93↑ Istoria Românilor, ed. Humanitas, p.75

↑ Istoria Românilor, ed. Petrion, p.94↑ Xenopol, Vol.II, cap. XIII, pp.79-80↑ Xenopol, Vol.II, cap. XIII, p.81↑ Xenopol, Vol.II, cap. XIII, p.82↑ Xenopol, Vol.II, cap. XIII, p.82↑ Xenopol, Vol.II, cap. XIII, p.82↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.235↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.235↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.236↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, pp.237-243↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.246

↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.251↑ Xenopol, Vol.II, cap. XVII, p.256

Enciclopedia României

Personali Lui Cuza

Documents

Transcript of Personali Lui Cuza