Universitatea Transilvania Brașov Fundamentele psihologieiPlantos Laura-Gabriela Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Anul I, Grupa 2, Semestrul II

PERSONALITATEA

Personalitatea ca sistemPersonalitatea reprezintă un capitol impotant din viața omului, pentru că se referă la

toți oamenii, ca fiecare având o personalitate unică sau la toți oamenii cu rezultate peste medie, recunoscută de ceilalți oameni. Personalitatea este definită de trăsături fizice, psihologice și sociale cu o stabilitate mare între ele.

"Personalitatea este un element stabil al conduitei unei persoane. Este ceea ce o caracterizează și o diferențiază de o altă persoană. Fiecare individ are particularitățile sale intelectuale, afective și conative, al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalți membri ai grupului și diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. Singularitatea sa, fracțiunea cea mai originală a Eului său, constituie esența personalității sale. După unii autori, aceasta ar fi determinată după constituția fizică, ereditară (E. Kretschmer, W. H. Sheldon), după alții, de influențele sociale (E. Guthrie). În realitate, ansamblul structurat al dispozițiilor înnăscute (ereditate, construcție) și donândite (mediu, educație si reacțiile la aceste influențe) este acela care determină adaptarea originală a individului la anturajul său. Această organizare se elaborează și se transformă continuu sub influența maturizării biologice (vârstă, pubertate, menopauză ...) și a experiențelor personale (condiții socioculturale și afective). Mai mult decât factorul biologic, căruia nu trebuie să-i minimalizăm importanța, condițiile psihologice joacă un rol considerabil în elaborarea personalității.

Personalitatea de bază este nucleul de atitudini și de sentimente comune tuturor membrilor unei societăți. Trăsăturile de caracter depind în mod strict de influențele culturale și de modul de viață al colectivității. După americanii A. Kardiner și R. Linton, personalitatea de bază se elaborează în copilărie în mediul familial și educativ. Învățarea este aceea care condiționează comportamentul și permite adaptarea instituțiilor sociale care continuă să îi structureze și să-i modeleze pe indivizi. Ca urmare a legăturilor reciproce strânse pe care le întrețin, este posibil să se înțeleagă conduitele psihosociale ale persoanelor cu ajutorul studierii instituțiilor. La fel, se poate prevede natura și evoluția acestora prin cunoașterea exactă a personalității de bază. Acest concept tinde însă să fie înlocuit cu acela de personalitate culturală." (Sillamy, 2009)

"Dar, termeul de "personalitate" este utilizat într-o multitudine de sensuri, deși, potrivit accepției comune este o ppersonalitate acel individ uman care se distinge prin rezultate de excepție în diferite domenii ale acțiunii umane. Desigur, un astfel de punct de vedere asupra personalității nu este și cel propriu psihologiei, în cadrul acesteia personalitatea reprezentând în primul rând o calitate, sau, mai precis, un sistem interogator care pune în discuție individul uman cu toate caracteristicile și particularitățile sale. "(Lupșa, Bratu, 2005)

1

Universitatea Transilvania Brașov Fundamentele psihologieiPlantos Laura-Gabriela Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Anul I, Grupa 2, Semestrul II

"Sistemul psihc uman este cel mai complex sistem energetico-funcțional, dotat și constituit în baza unor mecanisme de autoorganizare și autoreglaj, antiredundante și autodeterminante.

Se poate constata de altfel, cu destul de mare ușurință că deși există numeroase asemănări între indivizii umani, ceea ce îi face să aparțină aceleiași specii, fiecare dintre noi are un mod propriu de a acționa, de a reacționa, de a se raporta la ceilalți, etc. Este evident, de asemenea, că modul particular în care fiecare se inserează în spațiul social nu ține doar de un anumit proces sau fenomen psihic sau de întreaga ființă a celui în cauză, având ca atare un caracter sintetic. Un astfel de caracter arată simultan că ceea ce se poate numi personalitate nu este un alt proces au un fenimen psihic sau rezultatul însumării tuturor acestora, ci ține de funcționarea ca întreg a ființei umane. Simultan trebuie atunci să se vorbească de un caracter stabil dar, de aemenea, flexibil al personalității în măsura în care se păstrează o anume constantă a reacțiilor, fără ca aceasta să împiedice ființa umană să se adapteze la modificările din mediu.

Aceste caracteristici ale ființei umane considerată ca întreg în manifestările sale comportamentale ne permit să afirmăm un caracter sistemic al personalității, respectiv personalitatea reprezintă un sistem bio-psiho-socio-cultural:-dimensiunea biologică este relativă la potențialul uman nativ, la ereditatea fiecărei ființe umane-dimensiunea socio-culturala este un produs al procesului de socializare , respectiv intervenția mediului socio-cultural asupra potențialului ereditar disponibil-dimensiunea psihologică se constituie în zona de intersecție a nativului cu dobânditul, pe măsura constituirii sale, personalitatea dobândind autonomie și capacitate de autoevoluție.

Personalitatea se identifică astfel cu subiectul uman concret considerat în trăsăturile sale definitorii, anume ca subiect al acțiunii, cunoașterii și valorizării propriei ființe umane și a mediului în care trăiește. " (Lupșa, Bratu, 2005)

În calitate de obiect de studiu psihologic, personalitatea trebuie pusă în legătură cu ansamblul sistemului psihiv uman, fără însă să se identifice cu acesta. Astfel, în timp ce sistemul psihic uman dă seama de toate manifestările psihocomportamentale, inclusiv cele cu carcter accidental sau trecător, personalitatea, în calitate de element stabil al conduitei, poate fi abordată printr-un set de factori care, după G. Kelly, se numesc constructe personale și au ca trăsături caracteristice următoarele:

- caracterul integrator care este sintetic în raport cu celelalte procese și funcții psihice

- caracterul stabil este relevat de manifestarea constantă în conduită- caracterul sistemic implică ființa umană concretă în ansamblul său și nu numai într-

un anumit raport concret.

Modelele de personalitateStudiul personalității se dovedește ca fiind una dintre cele mai abordate teme sub o

multitudine de aspecte, astfel încât, în urma cercetărilor au fost construite mai multe modele:

2

Universitatea Transilvania Brașov Fundamentele psihologieiPlantos Laura-Gabriela Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Anul I, Grupa 2, Semestrul II

- Modelul psihanalitic constituie cel mai vechi model, fiind datorat lui Sigismund Freud, supranumit și părintele psihanalizei. Acesta a constata faptul că psihicul uman are o organizare nivelară și anume inconștient, conștient și preconștient. Inconștientul este cel mai profund nivel al psihicului uman, care nu ne este accesibil direct, motiv al instinctelor sexuale, al agresivității, dorințelor si actelor refulate, etc. Preconștientul este sediul deprinderilor și informațiilor, putând fi actualizate în funcție de necesitățile subiectului uman concret. Conștientul supranumit și suprafața psihicului nostru, este construit dintr-un flux continuu de informații și trăiri emoționale, cu un rol important în modulul specific de a fi, al ființei umane. -Modelul trăsăturilor este o cercetare a existenței umane concrete ce pune în evidență o constanță a actelor, acțiunilor, reacțiilor etc. acestuia, având un caracter unitar. În acest context, constantele pot fi interpretate ca trăsături psihice, care sunt puse în evidență de particularitățile sau însuțirile relativ-stabile ale unei persoane (corectm sincer, emotiv etc ). -Modelul factorial spune că pshologia este o știință căreia aspectele de ordin calitativ se îmbină cu cele de ordin calitativ. Cel mai cunoscut model factorial este cel al psihologului american Raymond B. Cattell, care a identificat 16 factori ai personalității care, corelați, permit furnizarea personalității fiecărui om. Individ. Persoană. Personalitate.

În cartea lui, "Fundamentele psihologiei" din anul 2000, Mielu Zlate afirmă că raporturile persoană-personalitate se clarifică mai bine prin opoziţie la un alt cuplu terminologic, anume individ-individualitate.

"Astfel, individul produs în întregime determinat biologic, reprezintă specia (indiferent de natura ei vegetală, animală sau umană), are o accepţiune extrem de largă, fără conotaţii evaluative sau descriptive. Prin opoziţie, conceptul de individualitate se foloseşte pentru a desemna organizări complexe, care apar pe parcursul existenţei individuale, prin diferenţierea structurilor şi a funcţiilor, la capătul căreia integrarea produce ierarhizările ce-i conferă unicitate şi originalitate.

Persoana este individul luat în accepţiunea psihologică, definit de ansamblul însuşirilor psihice care-i asigură adaptarea la mediul social-istoric. Definindu-şi conştient atitudinea faţă de realitate, persoana desemnează omul ca membru al societăţii. Calitatea de persoană nu poate fi atribuită copiilor sau defectivilor mintal, pentru că ea presupune raportarea conştientă la lume.

Personalitatea implică organizarea superioară a persoanei, la acest nivel operând deja în mod clar criteriul axiologic. Deoarece persoana are referinţe foarte largi, ea trebuie să fie studiată de psihologia generală, în timp ce personalitatea, referindu-se la particularităţile psihice individuale, prin care se detaşează comparativ de ceilalţi (în sens valoric), este mai degrabă obiectul psihologiei diferenţiale.

Personajul este persoana care joacă un rol social şi cum fiecare om vine în contact cu mulţi semeni, el construieşte de fapt mai multe personaje, care sunt rolurile şi faţetele sale. El reprezintă faţa socială a lui Holland sau eurile integrate de personalitatea totală a lui Allport. Corespunde cel mai mult ideii de persoană ca mască, ce oferă aparenţa, învelişul, dar şi mecanismul de apărare al personalităţii. Deşi se presupun, persoana şi personajul pot fi congruente, armonice sau aflate în disonanţă. Personalităţile multiple, dedublarea sau

3

Universitatea Transilvania Brașov Fundamentele psihologieiPlantos Laura-Gabriela Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Anul I, Grupa 2, Semestrul II

regresia marchează disfuncţiile ce pot apărea atunci când predomină disonanţa. " (suport curs)

Descrierea tipologică a personalităţii "„Noţiunea de tip derivă direct din sensul etimologic al lui persona, mască” (Delay şi

Pichot, 1984, p. 335), aceasta impunând un număr limitat de roluri, fiecare corespunzând unui anume tip de comportament. Tipul poate fi definit fie printr-un ansamblu de reacţii particulare, fie prin structura specifică a personalităţii. Dacă vom considera trăsăturile de personalitate ca variind într-o manieră continuă, zonele de la extremele variaţiei pot reprezenta tipuri (introvert-extravert, neinteligent-inteligent), individul concret plasându-se la o anumită distanţă de aceşti poli. În sens statistic, reprezentarea grafică a trăsăturilor dă aglomerări în anumite zone ale spaţiului, similar zonelor aglomerate în galaxii, aceste condensări de trăsături fiind cele ce definesc tipul. Tipologiile sunt, după punctul lor de plecare şi modul de alcătuire, de o mare diversitate: morfologice (Kretschmer, Sheldon, Pende), psihofiziologice (Pavlov, Heymans şi Wiersma) şi psihologice pure (cea psihanalitică a lui Freud, sau cea bazată pe atitudinea faţă de lume, a lui Jung sau Rorschach, tipologiile perceptive ca cea a lui Jaensch, tipologiile clinice, ca cea despre psihopatii a lui Schneider). Au fost propuse şi tipologii mixte, în care caracteristicile morfo-, fizio- şi psihologice se combină, rezultând tipologii care sunt cel mai adesea utilizate în medicină." (Suport curs)

Etaptele dezvoltării personalitățiiPsihologia modernă subliniază dimensiunea genetică a psihicului. Dezvoltarea

personalității se desfășoară în faze aflate în stadii, caracterizându-se printr-o organizare proprie a însușirilor, simultan fiecare stadiu fiind considerat ca rezultantă a etapelor anterioare și ca premisă a celor viitoare. Criteriile în funcție care se stabilesc stadiile sunt activitatea dominantă desfășurată, sistemul de relații socio-culturale și structurile psihice.

În funcție de aceste criterii, sunt diferențiate stadiile:- vârstele mici 3-11 ani- preadolescența 12-15 ani- adolescența 15 - 19 ani- tinerețea 19-30 ani- maturitatea 30-55/60 ani- bătrânețea 55/60 ani ...

"Vârstele mici : se caracterizează printr-o dezvoltare fizică cognitivă intensă cantitativă. Atenția trece treptat de la forma involuntară la cea voluntară, de la cea puțin stabilă la cea stabilă. Este prezent spiritul de imitație, fiind imitate actele celor mari fără discernământ. Procesele afective se caracterizează prin simțiri, trăiri și sensibilitate. Comportamentul se leagă de o intensă nevoie de mișcare, acțiune, datorită procesului intern de dezvoltare fizică.

Preadolescența : este caracterizată prin marile schimbări anatomo-fiziologice, semnul declanșării constituindu-l puseul de creștere. Organele interne se dezvoltă în ritmuri diferite: inima

4

Universitatea Transilvania Brașov Fundamentele psihologieiPlantos Laura-Gabriela Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Anul I, Grupa 2, Semestrul II

crește mai repede decât arterele. Toate transformările solicită un consum de energie mare datorită căruia se manifestă dureri de cap, abdominale, amețeli, oboseală, etc.

Adolescența începe după 14 ani și se caracterizează printr-un ritm mai lent de creștere. Procesele cognitive se perfecționează, adolescentul fiind capabil să gîndească fără un suport concret. Devine mai echilibrat afectiv și aspiră spre autonomie și originalitate. Această etapă din viașa adolescentului se caracterizează prin așa-numita 'criza de originalitate'.

Tinerețea este etapa de vârstă în care sub raport fizic se perfecționează calitativ componentelor tuturor sistemului organismelor. Prin procesele psihice cognitive, atenția este puternic voluntară și stabilă, memoriapreponderent logică, iar imaginația se stabilește pe un echilibru între visare și acțiune. Procesele afective se caracterizează printr-o îmbinare armonioasă cu actele raționale și logice.

Maturitatea poate fi abordată printr-un aspect biofiziologic (definitivarea procesului de creștere), psihic (maturizare intelectuală) și social ( adaptare la condițiile vieții). Atenția operează selectiv și orientează activitatea specifică.

Bătrânețea cele mai mari schimbări se remarcă sub aspect fizic, manifestată printr-o scădere stabilă a aptitudinilor senzorio-motorii. La vârste înaintate apare teama în fața morții. Unii oameni se lamentează la nesfârșit pe tema morții sau o tratează frizând indiferența față de aceasta. Alții pur și simplu se resemnează în fața vieții și a morții. " (Lupșa, Bratu, 2005)

Bibliografie:1. Sillamy, N., (2009). Dicționar de psihologie. Editura: Univers Enciclopedic Gold, București. p. 2252. Lupșa, E., Bratu, V., (2005). Psihologie. Manual pentru clasa a X-a. Editura Corvin, Deva. p. 62-643. Suportul de curs.

5