Introducere

Omul in natura sa este dihotomic, alcatuit din trup si suflet, iar ca orice fiinta supusa

legilor naturii este predispus la boala.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au interesat de metode care sa aute la extirparea

bolii sau cel putin sa-i reduca simptomele. Medicina a evoluat progresiv ca orice ramura a

stiintei, si a ajuns in zilele noastre la un nivel, poate de neimaginat acum doua-trei sute de ani.

Cu toate ca medicina a atins un standard ridicat, omul se confrunta din ce in ce mai mult

cu boala, si nu atat cu cea trupeasca, cat cu cea mintala. Boala mintala este cu mult mai grava

decat cea care se rasfrange asupra trupului, pentru ca afecteaza dreapta judecata, iar omul cand nu

mai gandeste lucid poate ajunge foarte usor sa se confrunte si cu o boala trupeasca. Boala

mintala, este asemenea petelor de petrol in apa, se extinde rapid si acopera o suprafata foarte

mare, dar folosind termenul de boala mintala nu fac referire la shizofrenii, ci la neputinta de a te

controla in situatii relativ usor de stapanit, obsesii cotidiene, incapacitatea de a socializa etc.

Acest fel de boala mintala se extinde si asupra sufletului facandu-l pe om, sclav al bolii, o boala

pe care incearca sa o extirpe Spiritualitatea Ortodoxa si Psihoterapia.

In lucrarea de fata voi face o paralela intre Spiritualitatea Ortodoxa si Psihoterapie,

incercad sa arat cum vede fiecare problema bolii, cum se raporteaza la ea si care sunt metodele

specifice fiecareia pentru a invinge boala.

Psihoterapia

Introducere

Termenul de psihoterapie este compus din doua cuvinte grecesti, ψυχή care inseamna

suflet si θεραπεία care inseamna a vindeca.

Psihoterapia este prezentata ca un punct de sprijin, care cu ajutorul psihologiei incearca

schimbarea sau influentarea comportamentului uman, pornind de la premisa ca oamenii au

capacitatea de a-si schimba comportamentul, pentru ca subiectul sa se adapteze la mediul

exterior, si imbunatatirea trairii subiective a persoanei1.

Psihoterapia se contureaza ca disciplina incepand cu secolul XX, dar interesul pentru

starea de sanatate a omului din punct de vedere fizic si mintal, s-a manifestat din cele mai vechi

timpuri.

Anticii aveau credinta conform careia, manifestarile neobisnuite ale omului se datoreaza

spiritelor rele, iar calea de repunere a lui (a omului) in normal, era exorcizarea.2 Exorcizarea se

facea prin rugaciuni, incantatii, magie sau prin administrarea de halicinogene.

Primul care a exclus ipoteza conform careia spiritele rele sunt cele care afecteaza

comportamentul omului, a fost Hipocrate (460-377 i.Hr.), subliniind existenta unor disfunctii ale

corpului. Hipocrate a incercat sa excluda conceptiile conform carora, boala este strans legata de

relatia cu spiritele rele, si a pus accentul pe faptul ca trebuie cunoscut corpul omenesc si

tulburarile ce apar, trebuie sa avem cunostinte despre cauzele care produc aceste tulburari, apoi

trebuie adunate date despre constitutia fizica, despre psihic si despre mediul fizic si social in care

traieste bolnavul, pentru a putea intelege intr-o oarecare masura cauza tulburarilor sale mintale.

Un alt renumit medic al antichitatii, Galenus, s-a departat de latura spirituala in ceea ce

priveste bolile, si considera ca manifestarile psihice, in special cele de ordin pulsional, sunt o

consecinta a combinarii in proportii variabile a celor patru umori fundamentale (sange, bila,

flegma, limfa). Amestecul potrivit (temperat) al celor patru substante duce la o stare de sanatate,

la temperamentul perfect. In schimb, excesul sau insuficienta lor pot perturba starea psihica.3

1 Irina Heldovici, Valentina NEACSU, Sisteme de psihoterapie si consiliere psihologica, Editura KULLUSYS, Bucuresti, 2008, p. 8.2 Angela Ionescu, Psihoterapie: notiuni introductive, editia a doua, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005, p.61.3 Ibidem, p.65.

Primele incercari de tratare sistematica a bolnavilor psihici au aparut in secolul XVII,

cand acestia erau inchisi in azile, legati in lanturi si tinuti in camere care erau mai degraba celule,

murdare si intunecoase. In 1792 Philippe Pinel a preluat un azil din Paris unde a inceput sa

imbunatateasca traiul pacientilor, iar unii si-au revenit complet.

In aceasta perioada a secolelor XVII – XVIII, s-a practicat intens hipnoza ca metoda de

tarapie psihica, dar au fost si multi sceptici care afirmau ca prin aplicarea hipnozei in tratarea

bolilor psihice se revine la practicile antice de exorcizare. O figura remarcanta a acestei tehnici de

tratare a bolilor psihice a fost Franz Anton Mesmer (1734-1815), care a elaborat teza

magnetismului animal. Aceasta metoda, a magnetismului animal, este numita astazi sugestie

hipnotica. Hipnoza a inceput sa fie discreditata datorita incapacitatii oamenilor de stiinta de a

oferi o teorie, o definire corecta a hipnozei.

Abia in secolul XX psihoterapia isi face aparatia pe scena stiintei, atunci cand incepe

treptat sa se desprinda de filosofie. Termenul de psihoterapie, a fost formulat de D.H. Tuke,

medic englez care era promotorul unui curent de gandire medico-psihologica4.

Psihanaliza a fost prima forma de psihoterapie. Sigmund Freu a pus bazele psihanalizei

inlocuind hipnoza pe care o utiliza Josef Breuer, cu asociatiile libere5.

Psihanaliza se va dezvolta spectaculos atat ca o teorie noua asupra psihicului uman, cat si

ca o modalitate de interventie psihoterapeutica si de restructurare a personalitatii6. Psihoterapia s-

a dezvoltat foarte mult in secolul XX, formandu-se multe orientari, ca de exemplu :

- Psihanaliza

-Terapiile cognitiv - comportamentale – formeaza un curent in cadrul orientarii

comportamentaliste, utilizand tehnici de modificare comportamentala7.

- Psihodrama – este o forma de terapie teatrala in care pacientii isi pun in scena propriile

conflicte si joaca diferite roluri8.

- Psihoterapia transpersonala - isi propune sa exploreze supraconstientul.

In zilele noastre, psihoterapia, alaturi de consilierea psihologica, este foarte apreciata in

occident, punadu-se un mare accent pe valoarea medicala a acesteia.

4 Angela Ionescu, Psihoterapie: notiuni introductive, editia a doua, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005, p.70.5 Ibidem, p.73.6 Ibidem, p.73.7 Ibidem, p.77.8 Ibidem, p.193.

Sfera de influenta

Boala psihica sau mintala este un termen care desemneaza un grup de tulburari ce

cauzeaza o severa disturbare in gandire, in afectivitate si in relatiile sociale. Trebuie facuta o

distinctie foarte clara intre bolile psihice si framantarile interioare ale individului. De bolile

psihice se ocupa psihiatria, iar de framantarile interioare psihoterapia. Unele tulburari care se

gasesc in sfera de influenta a psihiatriei precum, nevrozele, tulburarile afactive, tulburarile de

adaptare, se gasesc si in sfera de influenta a psihoterapiei. Dar diferenta consta in faptul ca

psihoterapia trateaza aceste tulburari in faza lor incipienta, iar psihiatria le trateaza cand ajung

intr-un punct foarte avansat.

Alte probleme majore cu care se prezinta oamenii la psihoterapeut sunt starile de anxietate

(neliniste), despresie, fobii, obsesii.

Psihoterapia se ocupa si de persoane normale, lucru care iese din sfera de influenta a

psihiatriei, persoane care au succes financiar, familii bine organizate, dar care vin la psihoterapie

pentru ca nu se simt pe deplin multumite, nu traiesc la nivelul asteptarilor lor, nu si-au realizat

potentialul psihic pana la nivelul maxim. Psihoterapia se prezinta pentru acestia ca o mana intinsa

spre indeplinirea idealurilor maxime, asta si pentru faptul ca problemele lor nu sunt foarte grave9.

Psihoterapia incearca intarirea eului, incearca sa-l faca pe subiect sa aiba incredere in

sine si sa iasa din incordare. Tulburarile afactive si de adaptare sunt foarte frecvente in zilele

noastre, pentru ca omul cotidian si-a dezvoltat foarte mult capacitatea de comunicare prin

metodele ce le ofera tehnologia si acest lucru-l pune in impas sau chiar in imposibilitatea de a

avea capacitatea sa comunice verbal si/sau sa dezvolte noi relatii de socializare. De asemenea

folosirea computerului inca din primii ani ai vietii, duce la o percepere gresita a realitatii, iar

atunci cand individul este pus in fata unei probleme nu o poate rezolva, asta pentru ca viziunea

lui despre realitate este distorsionata, lucru ce duce la tulburari de adaptare.

O alta ramura a psihologiei cu care psihoterapia interactioneaza, este consilierea

psihologica. Aceasta din urma interactioneaza foarte mult cu psihoterapiile scurte10.

9 Irina HOLDEVICI, Valentina NEACSU, Sisteme de psihoterapie si consiliere psihologica, Editura KULLUSYS, Bucuresti, 2008, p. 6.10 Ibidem, p. 28.

Desi este o asemanare foarte puternica intre psihoterapie si consiliere psihologica, exista si parti

foarte bine conturate care la separa. Consilierea se ocupa in special de cazurile mai putin severe

sau de persoanele sanatoase, incercand sa-i ajute in utilizarea la capacitate maxima a propriilor

resure, in timp ce psihoterapia se axeaza pe modificarea personalitatii subiectului pentru ca acesta

sa se poata adapta la mediul familial, social si profesional. In consilierea psihologica subiectul

este numit client, iar in psihoterapie si in psihiatrie este numit pacient.

Psihoterapia este mediana intre consilierea psihologica si psihiatrie. Consilierea face

demersuri pentru a evita aparitia problemelor comportamentale prin, suport, constientizare,

vocatie, revolvarea problemelor, iar daca probleme apar si se manifesta pregnant, atunci

psihoterapia incearca diminuarea sau stingerea simptomului, restructurarea personalitatii,

intarirea eu-lui si echilibrarea identitatii personale11, iar ultimul pas in rezolvarea problemelor

psihologico-comportamentale consta in aplicarea tratamentului psihiatric.

Tratarea tulburarilor

Tratamentul pe care-l impune psihoterapia este foarte divers, asta pentru ca are foarte

multe ramuri. Voi prezenta doar trei din aceste ramuri, pentru a se vedea diversitatea modelelor

psihoterapeutice si modul in care actioneaza fiecare.

Psihoterapia comportamentalista – pune accentul pe tehnici de modificare directa a

comportamentului, ignorandu-se gandurile si ideile pacientului.

Psihodrama – este o forma de terapie teatrala in care pacientii isi pun in scena propriile

conflicte si joaca diferite roluri.

Hipnoterapia – face parte din terapiile sugestive si utilizeaza tehnici de relaxare si

hipnotice pe baza carora, psihoterapeutul induce sugestii care sa produca schimbari

comportamentale, cognitive si la nivel subiectiv.

Cu toate ca exista o gama larga de psihoterapii, toate au aceleasi obiective:

1. Dezvoltarea personala si promovarea sanatatii psihice – care permite pacientilor sa-

si descopere punctele slabe si punctele tari, pentru a se raporta in mod eficient la realitatea fizica,

psihica si sociala.

11 Matei Georgescu, Introducere în consilierea psihologică, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004 pg. 22.

2. Prevenirea tulburarilor – se realizeaza prin dezvoltarea unor programe de preventie.

3. Tratamentul sau terapia tulburarilor deja manifestate – iar aici se urmaresc opt

pasi:

a. scoaterea pacientului din criza existentiala in care se afla;

b. eliminarea sau reducerea simptomelor;

c. intarirea eu-lui si a capacitatii de integrare a pacientului;

d. rezolvarea sau reconstruirea conflictelor intra-psihice;

e. modificarea structurii personalitatii in vederea obtinerii unei functionari mai mature, cu

o capacitate mai mare de adaptare la mediu;

f. reducerea sau inlaturarea acelor conditii de mediu care produc sau mentin

comportamente de tip dezadaptat;

g. modificarea opiniilor eronate pe care le are pacientul despre el si despre lumea

inconjuratoare;

h. dezvoltarea unui sistem clar al identitatii personale.

4. Reabilitarea – urmareste diminuarea sau impiedicarea consecintelor unei boli deja

instalate.

Succesul terapiei se constata in :

1. Disparitia simptomelor;

2. Constatarea unor progrese in mediul familial si social;

3. Materializarea asteptarilor terepautului in ceea ce preveste modificarile realizate in

sfera personalitatii si comportamentului pacientului;

Marea majoritate a psihoterapeutilor sunt de acord cu faptul ca succesul terapiei, depinde

in cea mai mare masura de pacient12, cat este de puternic psihic si cat de mult isi doreste

schimbarea.

Etapele demersului terapeutic

1. Stabilirea contactului si relatiei psihoterapeut – pacient

12 Irina Holdevici, Valentina Neacsu, Sisteme de psihoterapie si consiliere psihologica, Editura KULLUSYS, Bucuresti, 2008, p. 20.

Relatia dintre psihoterapeut si pacient incepe sa se contureze din primul moment,

asemenea oricarei relatii nou incepute de amicitie, dar este mai profunda de-a atat, pentru ca

trebuie sa fie din prima clipa bazata pe incredere si respect reciproc.

2. Diagnosticarea

In cea de-a doua etapa se pune accentul pe acumularea informatiilor, atingand urmatoarele

arii de interes:

- abilitati fizice si intelectuale, emotionale si sociale

- relatiile pacientului cu ceilalti

- istoricul relatiilor cu ceilalti

- aspectele care tin de bunastarea fizica si psihica a pacinetului

- problema din care pacientul a ajuns la terapie

Pe baza acestor informatii se contureaza :

- punctele vulnerabile

- punctele tari

- anumiti factori care pot juca rolul punctelor slabe si anumiti factori care pot juca rolul

punctelor tari.

In etapa de analiza si evaluare se formuleaza punctele nevralgice ale situatiei, problemele,

nevoile care se manifesta si se incearca identificarea tipului de problema.

3. Stabilirea scopurilor

- Cresterea increderii in sine, a sentimentului capacitatii, a intelegerii relatiilor sociale, a

capacitatii de reflectie asupra evenimentelor trecute si de planificare a celor viitoare, a

autonomiei;

- Dezvoltarea unor relatii sociale cu ceilalti;

- Scaderea factorilor de stres – depresii, consumul de droguri si/sau alcool, violenta

domestica;

- Cresterea factorilor de sprijin si protectie - abilitatea de a solutiona probleme , placerea

de a fi impreuna cu altii, viata de familie armonioasa ;

- Conturarea unor sisteme de sprijin care sa incurajeze si sa intareasca eforturile persoanei

de a face fata tulburarilor comportamentale;

Aceste scopuri sunt stabilite impreuna cu pacientul.

4. Planificarea interventiei:

- centrata pe individ

- centrata pe grup

5. Interventia

Interventia propriu-zisa presupune punerea in practica a planului stabilit tinand cont de

conditiile concrete (de mediu, de persoanele implicate si de relatiile dintre acestea), de obiectivele

stabilite si de informatiile care pot aparea pe parcurs.

6. Etapa de evaluare

Rolul evaluarii pentru client este dublu – pe de o parte permite acestora sa isi

constientizeze progresele (ceea ce se va solda cu efecte pozitive in planul increderii in sine si a

stimei de sine) si pe de alta, evaluarea finala marcheaza terminarea consilierii, permitand

clientului sa se desprinda din aceasta relatie.13

Este de maxima importanta ca interventiile pe care terapeutul le considera esecuri sa fie

analizate cu multa atentie. Numai astfel acesta va reusi sa invete din greseli, adica sa acumuleze

experienta.

De asemenea trebuie evaluate interventiile considerate reusite pentru stabilirea

elementelor care au condus la succes si pentru gasirea unor modalitati de transfer a acestora si

pentru alte interventii viitoare.14

Relatia psihoterapeul – pacient

Intai de toate relatia dintre pacient si psihoterapeut este una inter-personala, menita sa

investigheze tulburarile pacientului si sa-l elibereze pe acesta de suferinta.15

Dupa cum am precizat in capitolul precedent, relatia psihoterapeut-pacient trebuie sa se

contureze din primul moment, asemenea oricarei relatii nou incepute de amicitie, dar este mai

profunda decat atat, pentru ca trebuie sa fie din prima clipa bazata pe incredere si respect

reciproc. Psihoterapeutul nu poate sa ia dezicii de unul singur fara sa se consulte cu

pacientul.Este o etapa importanta a relatiei pentru ca impunand un plan de tratament care nu-i

13 Valentina Neacsu, Introducere in psihoterapie, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti, 2007, p.9.14 Valentina Neacsu, Introducere in psihoterapie, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti, 2007, p. 10.15 Irina HOLDEVICI, Valentina NEACSU, Sisteme de psihoterapie si consiliere psihologica, Editura KULLUSYS, Bucuresti, 2008, p. 6.

este favorabil pacientului, atunci relatia se rupe si bine-nteles nici tratamentul nu se poate duce la

bun sfarsit.

De asemenea psihoterapeutul trebuie sa fie foarte atent in timpul unei consultatii, nimic

nu trebuie sa intrerupa sedinta, toata atentia trebuie sa fie asupra pacientului pentru a nu se simti

exclus, neimportant16.

Aceasta relatie este una unidirectionala, pentru ca singurul beneficiar direct este pacientul,

iar psihoterapeutul se afla-n pozitia de a oferi ajutor fara a astepta reciprocitate17. Desi

psihoterapeutul nu asteapta ca si pacientul sa-i ofere sprijin, ajutor, totusi ca in orice

interactionare umana si psihoterapeutul invata din expierienta pacientului, iar aceasta se poate

considera un ajutor pentru formarea si experienta lui.

Pentru ca o relatie de tipul acesta sa se consolideze temeinic, trebuie ca pacientul sa aiba

o motivatie majora, sa nu cedeze usor si sa-si duca pana la capat terapia.

Din cele spuse mai sus, putem trage concluzia ca relatia psihoterapeut pacient este una de

prietenie profunda, bazata pe incredere reciproca, care trebuie sa dea pacientului incredere, si

convingerea ca este inteles.

Spiritualitatea ortodoxa

16 Angela Ionescu, Psihoterapie: notiuni introductive, editia a doua, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005, p.33.17 Ibidem, p.33.

Introducere

Spiritualitatea ortodoxa-l prezinta pe om ca si creatie a lui Dumnezeu, cununa creatiei,

creat dupa chipul Lui “Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea

Noastra18”. Omul nu e opera naturii, desi e legat de ea19. Dumnezeu L-a pus pe om stapan peste

toata natura, dupa cum arata continuarea, voii, dorintei de a face om dupa chipul si asemanarea

Sa, “ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se

tarasc pe pamant si tot pamantul”20!

Caderea-n pacat l-a facut pe om sa-si intoarca sufletul de la Dumnezeu, fiind lipsit de

viata dumnezeiasca, s-a intunecat si s-a facut mort, fiind afectata buna randuiala a facultatilor

sale, care-l faceau pe om intreg21.

Obiectivul venirii Mantuitorului pe pamant este scoaterea omului din pacat, dandu-i

posibilitatea de a se indumnezeii, aducandu-l pe acesta la starea de incepul a lui, starea dinainte

de a cadea in pacat, caci insusi Hristos spune: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel

ceresc desavarsit este22, dar exista o marturie si in Vechiul Testament care intareste ceea ce a spus

Mantuitorul si care arata ca asta-i rolul, menirea omului, indumnezeirea, “Dumnezei sunteti23”.

Rostul omului pe pamant este indumnezeirea, iar aceasta nu se poate face decat in Hristos. In fara

lui Hristos, omul nu este cu adevarat si deplin om24. El fiind chemat sa ajunga desavarsit dupa

chipul si asemanarea (Col. 1,28; Evr. 14, 10; 12, 2; 12, 23; Iac. 1, 4) lui Hristos si in Hristos,

astfel omul facandu-se partas indumnezeirii. Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai

inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati

(Rom. 8, 23)25. “Sfintii Parintin accentueaza si ei faptul ca singura metoda de vindecare a omului

este calea ascetica, si cand ne referim la cale ascetica, intelegem pazirea porincilor lui Hristos” 26,

“iar poruncile lui Hrisots ne arata firescul si desavarsitul mod de viata, si precum recomandarile

18 Facere 1, 26;19 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 266.20 Facere 1, 26;21 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p. 37.22 Matei 5, 48;23 Psalmi 81, 6;24 Jean-Claude Larchet, op.cit., p. 2525 Ibidem, p.28.26 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 9

medicului au in vedere insanatosirea omului, tot asa si porincile au lui Hristos au in vedere

insanatorirea omului”27.

“Sanatatea si desavarsirea omului, trup, minte si suflet, o constituie asemanarea cu

Hristos, dupa cum Sfantul Grigorie Palama spune, iar Sfantul Simeon Noul Teolog, spune dintr-

un alt punct de vedere, dar in acelasi sens, ca sanatatea sufletului este venirea si prezenta in el a

Sfantului Duh: Venind Acela fiindca alunga toata boala si toata neputinta sufleteasca, Se numeste

sanatate, ca Unul ce ne daruieste sanatate sufletului.

Potrivit Sfintilor Parinti, pentru om, sanatatea inseamna a se afla in toate privintele in

starea corespunzatoare deplinatatii fiintei sale sau, altfel spus, intr-o totala adecvare cu adevarata

sa natura. Ori, natura sa adevarata si adevarata sa viata, cum am spus-o, este ajungerea la

desavarsirea fiintei sale, asa cum a voit-o Dumnezeu, innoindu-se dupa chipul lui Hristos in

Dhhul Sfant. Viata fireasca a omului este viata in Hristos”28.

Din toate cele de mai sus, putem spune ca boala este lipsa comuniunii cu Dumnezeu, iar

sanatatea este desavarsirea in Iisus Hristos Mantuitorul lumii.

Boala

Vorbind despre boala in conceptia spiritualitatii ortodoxe, aceasta are doua dimensiuni,

sufleteasca si trupeasca. Cum lucrarea de fata presupune o paralela intre sipitualitatea ortodoxa si

psihoterapie nu ma voi opri foarte mult asupra bolilor trupesti, ci voi incerca sa conturez viziunea

ortodoxiei asupra psihicului si a bolilor sufletesti.

Teologia ortodoxa priveste omul in integralitatea sa dihotomica. Psihicul si trupescul

exista unul in altul, dar fiecare este condus de legile sale proprii; pe cand elementul spiritual nu

formeaza o a treia sfera, sau al treilea etaj al structurii omenesti, ci este principiul care se exprima

prin psihic si prin trupesc si le spiritualizeaza.29

Pentru a defini omul cu probleme psihice, Sfanta Scriptura utilizeaza termenul de nebun.

Pe langa intelesul de bonlav psihic30, in Sfanta Scriptura, cuvantul nebun mai are intelesul de

27 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 1328 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, editura Harisma, Bucureşti, 1997, p. 2429 Paul Evdokimov, Ortodoxia, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti p.7130 I Regi 21,13;

sminteala31, om fara minte, nechibzuit32, neascultator33, iar in intelesul cotidian mai poate sa

insemne, bufon sau mascarici. Un alt inteles pe care nu l-am cuprins mai sus, si care este in

Sfanta Scriptura este acela de om care nu-L cunoaste pe Dumnezeu, care spune ca nu exista

Dumnezeu34. Pentru un astfel e om, cuvantul pacat nu are valoare in sens teologic, poate in cel

mai fericit caz are intelesul de regret35.

Dupa cum am aratat in capitolul precedent, tinta omului este indumnezeire, iar un

asemenea om, nebunul, este departe de tinta, pentru ca nu-L cunoaste, si nici nu doreste sa-L

cunoasca pe Dumnezeu. Cel ce zice “nu este Dumnezeu36”, este robit de patimi, este bonlav

sufleteste, dar nu numai acela, ci si cel ce crede dar nu face voia Domnului este bonlav sufleteste,

“pentru ca atunci cand credinta este denaturata, si vindecarea este denaturata”37.

Sfintii Parinti numesc opt pacate capitale, din care isi au izvorul toate celelalte pacate.

“Opt sunt principalele vicii care otravesc neamul, si anume : primul este lacomia la mancare, ceea

ce inseamna imbuibarea stomacului, al doilea desfranarea, al treilea arghirofilia, adica lacomia

sau dragostea pentru bani, al patrulea mania, al cincilea tristetea, al saselea lenea, adica nelinistea

si lehamitea inimii, al saptelea desertaciunea adica vanitatea sau gloria desarta si al optulea

trufia38”.

In cele ce urmeaza vom incerca sa le conturam pe scurt pentru a avea o imagine despre

ele atat din scrierile Sfintilor Parinti cat si din Sfanta Scriptura.

Lacomia la mancare

Aceasta patima are trei feluri de manifestare:primele doua manifestari sunt descrise de

Avva Dorotei, iar a treia este descrisa de Sfantul Ioan Casian. Primul mod de manifestare este

dorinta de a manca bucate alese, fine, delicate, al doilea mod de manifestare este dorinta ca

mancarurile sa fie gatite cu grija, iar al treilea mod de manifestare este acela de a manca inainte

de vreme39.

31 I Corinteni 2, 14-15; I Corinteni 3, 1932 Luca 12, 20 ;33 Pilde 22, 15;34 Psalmi 52, 1;35 http://dexonline.ro/definitie/pacat (27 noiembrie 2010)36 Psalmi 52, 1;37 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 1338 Sfantul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicesti, Conv. V:”Comunicarea Parintelui Serapion. Despre cele opt vicii principale”, trad. de Prof. Davin Popescu, prefata, studiu introd. Si note de Prof. Nicolae Chitescu, in vol. Sfantul Ioan Casian, Scrieri alese. Asezaminte manastiresti si Convorbiri duhovnicesti, in col. PSB, Vol. 57, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1990, p. 383.39 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.129.

Prin obisnuitu-i mod de a vorbi poporului, Mantuitorul ne-a lasat o pilda care contureaza

foarte bine gravitatea acestul pacat, si faptul ca aceasta patima, se substituie nebuniei40.

Desfranarea

Desfranarea este, in general, poftirea sau satisfacerea fara randuiala si nepermisa

de legea morala a placerilor sexuale. Desfranarea se poate savarsi: a) in cuget, adica prin

inchipuiri si pofte; b) prin cuvinte si fapte, c) dupa randuiala fireasca cand se face in afara

casatoriei, d) impotriva randuielii naturale, ca in pacatele sodomitilor, care este asezat intre

pacatele strigatoare la cer, e) dupa persoanele care o savarsesc, si se imparte in, desfranare

simpla, incest, adulter si sacrilegiu.41

In Sfanta Scriptura avem nenumarate cuvinte care osandesc desfranarea, dar cel mai acid

cuvant la adresa acestei nebunii este in predica de pe munte cand Mantuitorul spune: Ati auzit ca

s-a zis celor de demult: "Sa nu savarsesti adulter". Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la

femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui42, iar Solomon arata ca desfranarea este

savarsita de cei lipsiti de minte si aduce dupa sine moarte sufletului43.

Arghirofilia si pleonexia

Acestea doua sunt strans legate intre ele, deosebindu-se foarte putin.

Arghirofilia este iubirea fata de bani, manifestandu-se prin placerea de a avea bani, prin

grija de a-i pastra, prin greutatea de a te despartii de ei si prin neplacerea resimtita atunci cand ii

dai44. Iar aceasta este "radacina tuturor relelor" iar cel ce o are "e strain de trandavie" 45.

Pleonexia este placerea de a dobandi bunuri noi si de a avea cat mai multe 46. Intalnirea

Mantuitorului cu tanarul cel bogat 47 este cel mai bun exemplu care arata gravitatea acestor doua

pacate si puterea cu care subjuga inima omului. De asemenea Sfantul Apostul Pavel spune ca nici

furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui

Dumnezeu48. Si Solomon spune ca lacomia este pierderea vietii49, iar Mantuitorul intareste cele

40 Matei 12, 16-20;41 Dr. Nicolae Mladin, Orest Bucevschi, Constantin Pavel, Ioan Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă, vol. I, Morala Generală, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 425.42 Matei 5, 27-28;43 Pilde 6, 32;44 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.146.45 Sfântul Ioan Scărarul, Scara, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 25146 Jean-Claude Larchet, op.cit., p.146.47 Matei 19, 16-24; Marcu 10, 17-23; Luca 18, 18-25; 48 I Corinteni 6, 10;49 Pilde 1, 19;

spune de Solomon printr-un cuvant ce nu mai are nevoie de comentarii: Pentru ca ce-i va folosi

omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb

pentru sufletul sau? 50. Tot Mantantuitorul spune pilda despre bogatul nemilostiv si dreptul

Lazar51, in care arata ca neomenia si lacomia bogatului l-au dus pe acesta in iad.

Mania

Mania se poate descrie foarte simplu prin, agresivitate, sau pierderea controlului intr-un

mod violent.

Mania se imparte in trei. Prima forma este se amifesta atunci cand omul se manie repede

si tot repede-i trece, cea de-a doua forma este, pizma, care se manifesta prin dorinta de a nu-l lasa

“ne pedepsit” pe cel ce ti-a gresit, iar ultima forma a maniei este zavistia52, iar omul care a ajuns

in treapta a treia a maniei nu ma tine minte doua-trei zile sau o saptamana ci ani de zile 53, caci

aceasta zace mult in sufletului omului54. Sfanta Scriptura da marturie de faptul ca mania este

pornirea a nebuniei55 si cel ce se manie este vrednic de osanda56.

Tristetea

Tristetea are doua forme, prima forma este intristarea dupa Dumnezeu, si se manifesta la

omul care isi plange pacatele si se mahneste pentru starea cazuta in care se afla, aceasta forma de

tristele nu este un pacat, iar cea de-a doua forma de tristete este opusa primeia, pentru ca cel ce a

cazut in ea se intristeaza dupa cele lumesti si nu dupa Dumnezeu. Tristetea este pricinuita de lipsa

implinirii unei dorinte57, de manie58, iar uneori apare nemotivata59.

Foarte apropiata de tristete este akedia. Traditia apuseana a contopit tristetea cu akedia dar

traditia rasariteana face o distinctie destul de neta intre ele. Akedia se manifesta prin dezinteresul

fata de toate, nemai asteptand nimic de la viata.

Akedia este ca un puzzle, compusa din lene, plictiseala, descurajare, dorinta de a dormi

fara a fi obosit, sila si lehamite de toate ale vietii. Acelasi exemplu pe care l-am dat mai sus,

intalnirea Mantuitorului cu tanarul cel bogat, este reprezentativ pentru a arata iarasi, daca mai era

50 Matei 16, 26;51 Ioan 19, 16-31;52 Ne vorbeste Parintele Cleopa, editia 2, Arhimandrit Ioanichie Balan, Editura Manastirii Sihastria, p. 45.53 Ibidem, p.46 .54 Ibidem, p.48.55 Pilde 12, 16; Eclesiastul 7, 9;56 Matei 5, 22;57 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.160.58 Ibidem, p.161.59 Ibidem, p.162.

nevoie, inlantuirea acestor patimi. Atunci cand Mantuitorul ii spune tanarului ca singurul lucru

care-i mai lipseste este sa-si vanda averea si sa-I urmeze, toti cei trei Sfinti Evanghelisti care

relateaza episodul spun ca tanarul a plecat intristat.60

Lenea

Lenea este starea celui care nu doreste sa faca nimic, care se complace intr-o stare de

totala inactivitate. Ea, lenea, este sinonima cu delasarea, trandavia, indolenta. Lenea este strans

legata de primul din cele opt pacate capitale, lacomia pantecelui. In Sfanta Scriptura, cuvintele

impotriva lenii sunt multe, dar Solomon intr-u intelepciunea lui a conturat foarte bine, profilul

psihologic al lenesului si a facut legatura intre lene si nebunie zicand: Am trecut pe ogorul unui

lenes si pe la via unui om lipsit de minte, Si iata spinii cresteau in toate locurile, maracinii o

acopereau cu totul, iar zidul de pietre se prabusise61.

Tot Solomon leaga lenea de slava desarta si de mandrie cand zice: Lenesul se crede

intelept in ochii lui, mai mult decat sapte sfetnici intelepti62, si arata la ce stare de degradare duce

lenea cand spune: Lenesul baga mana in blid, dar cu mare greutate o duce la gura63. Ion Creanga,

in Povestea unui om lenes, duce pana la extrem aceasta patima, aratand ca omului lenes si sa se

hraneasca ii este lene. Deasemenea,

Mantuitorul, prin pilda talantilor64, osandeste pe cei lenesi aratand ca pedeapsa pentru cei

lenesi este aruncarea-n intunericul cel mai dinafara, unde este plansul si scrasnirea dintilor65.

Slava desarta si mandria

Aceste doua pacate le tratez impreuna pentru ca sunt foarte apropiate.

Slava desarta are doua trepte, pe care le are si mandria, prima treapta se raporteaza la

semeni sau la cele pamantesti, iar cea de-a doua treapta se raporteaza la Dumnezeu.

Prima treapta a slavei desarte este aceea prin care ne mandrim cu lucrurile materiale, iar

cea de-a doua este treapta in care ne mandrim de cele are sufletului pentru a capata lauda desarta.

Prima treapta a mandriei este, considerarea mai presus de semeni.

60 Ibidem, p.146.61 Pilde 24, 30-31;62 Pilde 26, 16;63 Pilde 26:15;64 Matei 25, 14-30;65 Matei 25, 30;

Atunci cand omul se considerea deasupra semenilor sai, inaltandu-se si trufindu-se, ii

denigreaza si ii injoseste pe acestia. Treapta cea de-a doua a mandriei este inaltarea acestuia fata

de Dumnezeu, lucru ce duce la ridicarea impotriva lui.

Mandria este considerata de Sfintii parinti, ca fiind cea mai rea patima, pentru ca din

mandrie au cazut ingerii din cer si au devenit diavoli, urmandu-l pe lucifer care a vrut sa fie

asemenea lui Dumnezeu66. Remediul impotriva mandriei este smerenia.

Smerenia, din diavoli poate sa faca ingeri si mandria din ingeri poate sa faca diavoli 67,

zice Sfantul Ioan Scararul iar Mantuitorul ne indeamna zicand: luati jugul Meu asupra voastra si

invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre68.

Pentru a arata legatura intre toate acesta patimi, Avva Dorotei spune ca mania este o

consecinta a trufiei, neputand sa rabdam niciun cuvant al fratelui “Voiti sa graim despre mandrie?

Sau despre curvie? Sau mai bine sa vorbim despre trufie, fiindca mai mult suntem biruiti de

dansa? Cel ce se afla cufundat in aceasta patima, nu poate suferi nici un cuvant al fratelui sau, ci

de aude un cuvant, se tulbura si-i zice cinci sau zece cuvinte pentru unul, iar dupa ce inceteaza

razboiul, sta socotind pentru ce sa-i zica acela ce i-a zis, se scarbeste asupra-i si cuprins de pizma,

ii pare rau ca nu i-a zis si mai multe decat cele ce i-a grait; gaseste cuvinte si mai amare ca sa-i

raspunda si zice: fiindca nu i-am zis cutare vorba, pentru ce sa-mi zica el aceasta? Deci am sa-i

zic si eu aceasta. Mereu se lupta cu acest fel de cuget, nepotolindu-si mania.

Daca suntem stapaniti de mandrie suntem stapaniti si de invidie. Si mare-i pacatul invidiei

pentru ca din invidie a fost dat Mantuitorul de arhierei in mana lui Pilat69.

Aceasta este o stare a rautatii din indelungat obicei intarita. Dumnezeu sa ne izbaveasca

de acest fel de rautate”70. Deasemenea in Sfanta Scriptura gasim referiri la faptul ca pizma si

mania se leaga foarte bine si la faptul ca acesta doua patimi sunt produse de nebunie71.

Mantuitorul i-a certat pe farisei, pe carturari si pe invatatorii de lege numindu-i

fatarnici72,iar in timpul predicii de pe munte i-a indemnat pe cei ce-L ascultau sa nu arate

66 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, Trezire duhovniceasca, vol. II, Ieroschim. Stefan Nitescu, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 61.67 Sfântul Ioan Scărarul, Scara, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 31568 Matei 11, 29;69 Matei 27,18 ; Marcu 15, 10;70 Avva Dorotei,Invataturi folositoare de suflet, Editura Bunavestire, Bacau, 1997, p.29.71 Pilde 6, 34;72 Matei 23,7;

oamenilor ca se roaga sau ca postesc sau ca fac milostenie, ci toate sa le faca-n ascuns ca sa ia

plata de la Tatal Cresc si nu cinste de la oameni73. Aceste doua patimi sunt strans legate de

Dupa cum am incercat sa arat mai sus, toate cele opt patimi capitale sunt strans legate

intre ele, iar cei ce le savarsesc sunt de foarte multe ori numiti nebuni sau fara de minte. Nebunia

aceasta este foarte pregnanta la omul care nu stie de Dumnezeu. Sfintii Parinti numesc aceste

patimi diavoli sau duhuri, duhul curviei, duhul mandriei, al slavei desarte etc.

Este de inteles de ce Sfintii Partinti numesc aceste patimi diavoli, pentru simplul fapt ca-l

departeaza pe om de Dumnezeu si nu-l lasa sa-si indeplineasca scopul, pe care l-am precizat in

introducere, acela de a se indumnezeii.

Despatimirea

Despatimirea este un proces lung si greu dupa cum arata Sfintii Parinti, un drum plin de

incercari care incepe cu Sfanta Taina a Botezului, apoi continua cu Mirungerea si cu Euharistia.

Sfintele Taine nu se rezuma doar la acestea trei, caci Biserica Ortodoxa a marturisit

intotdeauna sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocainta, Maslul, Nunta si

Hirotonia. Acum voi face o scurta prezentare a celor patru Sfinte Taine esentiale pentru

indumnezeirea omului si anume: Botezul, Mirungerea, Euharistia si Pocainta. Am putea include

si Taina Sfantului Maslu care se savarseste pentru cei bonlavi, dar cum lucrarea de fata nu pune

accentul pe boala trupului nu voi discuta despre aceasta Sfanta Taina, dupa care voi intra in

universul rugaciunii, al postului, al infranarii, al smereniei si al altor virtuti, iar pe parcurs daca va

fi nevoie voi reveni la Sfintele Taine, caci acestea sunt legate de virtuti, si nu poate fi altfel, caci

virtutile sunt opusul pacatelor, si cel ce are o virtute nu poate sa sufere de patima care-i este

opusa acelui virtuti.

Botezul

Dupa cum spuneam, viata oricarui crestin incepe cu Botezul, Sfanta Taina ce sterge

pacatul stramosesc, dupa cum este scris si in Crez: marturisesc un botez intru iertarea pacatelor.

In cazul copiilor Botezul sterge pacatul stramosesc, iar in cazul adultilor ii curateste de

toate pacatele de pana atunci. Prin Botez omul devine o fiinta noua74, fiind in intregime renascut

73 Luca 6, 1-6;74 II Corinteni 5, 17;

si indoit75, liber76 si imbracat in Hristos77, primind Duhul Sfant si prin El il primeste pe Tatal si se

intoarce in starea de fiu78. Omul nu se poate despatimi daca nu se departeaza de pacat, si in acest

sens la Botez se fac lepadarile de satana.

Daca cel ce se boteaza este prunc lepadarile le fac nasii in numele pruncului, iar daca este

adult raspunde singur. Taina Sfantului Botez are ca temei cuvintele Mantuitorului: Si apropiindu-

Se Iisus, le-a vorbit lor, zicand: Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea,

mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului

Duh79.

Mirungerea

Mirungerea este nedespartita de Taina Botezului. Cel botezat este uns pe organele

simturilor prin invocarea darului Duhului Sfant “Pecetea darului Duhului Sfant. Amin” aratandu-

se ca tot omul primeste harul datator de viata si este consfintit in unirea cu Hristos.

Temeiul scripturistic pe care este instituita Taina Sfintului Maslu este textul de la Faptele

Apostolilor 8, 14-17.

Euharistia

Euharistia este cea mai mare taina si mai presus decat oricare alta80, pentru ca acum nu se

primesc darurile Sfantului Duh, oricat de bogate ar fi ele ci pe Insusi Vistiernicul acestor daruri.

Temeiul Sfintei Euharistii a fost pus de Mantuitorul la Cina cea de Taina81. Aceasta taina este

desavarsita, iar verbele: se frange, se da si se varsa, la prezent, indica prezenta si realitatea Jertfei

Euharistice.

Euharistia il hristifica pe om 82 si ii da viata vesnica83. Sfintii Parinti nu numai ca vad in ea

leac si doctotrie ci o socotesc chiar leacul prin excelenta, care vindeca toate relele legate de

pacat84. Sfanta Taina a Euhristiei este strans legata de Taina Pocaintei, caci primind pe Hristos,

75 Tit 3, 5;76 Romani 6, 6-14;77 Galateni 3, 27;78 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.258.79 Matei 28, 18-19;80 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p. 270.81 Matei 26, 6,28; Marcu 14, 22-24;82 Ioan 6, 56;83 Ioan 6, 51-54;84 Jean-Claude Larchet, op. cit., p.271

trebuie sa fi curat sa te marturisesti, iar “Impartasamia nu este sfarsitul unei perioade de pocainta

ci inceputul unei noi pocainte”85.

Pocainta

Ca toate tainele Bisericii, si Taina Pocaintei sau spovedania, are ca baza Sfanta Scriptura

fiind instituita de Mantuirorul86. Taina Pocaintei consta in marturisirea pacatelor, marturisire ce se

face unui preot87, marturisindu-si bolile sufletesti, omul le scoate din sufletul sau, le priveste ca

straine de el si se leapada de ele88.

Prin marturisirea pacatelor, omul se simpte mai usor si stie ca are cu cine sa vorbeasca,

are cine sa-l inteleaga si cine sa-i dea un sfat. Sfanta Taina a Pocaintei are patru parti: cainta,

marturisirea pacatelor prin viu grai, implinirea canonului dat de duhovnic si dezlegarea pacatelor.

Cainta trebuie sa fie sincera nu formala, caci simpla marturisirea a pacatelor fara a fi regratate,

sau mai bine spus fara a avea dorinta de a nu le mai repeta, nu da roadele care trebuie.

Una din rugaciunile ce se rostesc la Taina Pocaintei, ne arata foarte clar ca este

medicament si-L prezinta pe Mantuitorul ca medic, rugaciunea ne sfatuieste sa fim sinceri in

marturisirea pacatelor, spunandu-ne faptul ca nesinceritatea duce la agravarea bolii. “Iar de vei

ascunde ceva de mine, sa stii ca toate pacatele indoite le vei avea, ia seama dar, de vreme ce ai

venit la doctor sa nu te intorci nevindecat”89.

Prezentand in mare Sfintele Taine esentiale pentru viata crestinului, voi trece acum la

conturarea virturiilor si a rugaciunii.

Centrul fiintei omenesti este inima. Omul robit de patimi, nu are dragoste de Dumnezeu,

ne implinind prima si cea mai importanta porunca90, si nici pe cea de-a doua91. Pazind omul

aceste doua parunci este desavarsit, caci nepazirea lor duce la “dobandirea” celor opt pacate

capitale. Daca Omul ar pazi prima porunca si l-ar iubi pe Dumnezeu din tot cugetul sau, nu ar

ajunge niciodata sa cada in desfranare, in mandrie, in lacomia pantecelui, in lacomie, in lene,dar

iubindu-se pe sine si fiind indiferent fata de Dumnezeu, este imposibil sa nu cada-n pacate

mantionate mai sus. Iar daca l-ar iubi pe aproapele sau ca pe sine insusi, nu ar cadea niciodata in

slava desarta, in manie, in tristete.

85 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 2586 Matei 18, 18;87 I Ioan 1, 9;88 Jean-Claude Larchet, op. cit., p.265.89 Agiasmatar, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1965, p. 5590 Matei 22, 37; Marcu 12, 30;91 Matei 22, 39l Marcu 12, 31;

Pazirea acestor doua porunci duce pe om la Dumnezeu, iar nepazirea lor il departeaza de

Acesta. Mantuitorul spune: acolo unde este comoara voastra, acolo este inima voastra92. Omul

care se departeaza de Dumnezeu este pironit de cele de jos, schimband libertatea cu robia,

pierzand averile ceresti, neputand gandi la cele inalte.

Poate fi oare o ticalosie mai mare93? Bine se intreaba Sfantului Ioan Gura de Aur, caci

toate pornesc de la gand.

Drumul pana la despatimire este foarte greu, caci Sfantul Ignatie Brancianinov spune

faptul ca de vom renega, vom renunta constant la propriile noastre rationamente, la voia si la

dreptatea firii noastre cazute, cu scopul de a inradacina in noi intelepciunea, voia si dreptatea pe

care Dumnezeu Insusi le invata in Sfanta Evanghelie, firea cazuta va declara in noi un razboi

inversunat impotriva Evangheliei si impotriva lui Dumnezeu, iar spiritele cazute vor veni in

ajutorul naturii cazute94.

Cel ce porneste pe cale despatimirii trebuie sa se inarmeze cu vointa, infranare, luarea-

aminte sau discernamant, ascultarea de duhovnic, pentru ca, dupa cum am spus, lupta este grea si

se da la nivelul gandurilor.

Dobandirea tututor virtutiilor se poate face doar cu post si rugaciune, dupa cum

Mantuitorul le-a spus ucenicilor atunci cand cand acestia L-au intrebat de ce nu au putut scoate

un duh necurat: acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post 95. “Pocainta

este inceput, mijloc si capat al vietuirii crestinilor”96.

Infranarea

Din neinfranare se nasc: patina defranarii, a iubirii de arginti si a lacomiei pantecelui.

Infranarea consta in stapanirea poftelor trupesti, a dorintelor patimase dar si a stapanirii

unor dorinte, pofte, care nu pot fi considereate patimase dar care satisfacute des slabesc sufletul,

si in acest sens voi da pilda Avei Macarie Alexandrinul. “Odata, Cuviosul Macarie Alexandrinul

poftise sa manince struguri proaspeti si buni, care i se trimisesera de cineva si vrind sa-si

biruiasca pofta cu infrinare, i-a trimis unui alt frate neputincios, care poftise acest fel de struguri.

Acela i-a primit cu bucurie dar vrind sa-si pazeasca infrinarea, a trimis altui frate mai neputincios,

92 Matei 6, 21; Luca 12, 34;93 Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, Dumitru Staniloae, (Parinti si Scriitori Bisericesti. Vol. 23.), Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1994, p.265.94 Ignatie Briancianinov, Farimiturile ospatului, (Isvoare duhovnicesti 8), Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2008, p. 27. 95 Matei 17, 21; Marcu 9, 29;96 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 23

care poftea acest fel de hrana; dar si acela luindu-i, a facut acelasi lucru desi era foarte flamind. Si

asa strugurii aceia fiind trimisi de la unul la altul, inconjurind pe multi frati, au venit iarasi in

miinile

Cuviosului Macarie, aducindu-se intregi de la cel mai de pe urma frate, ca un mare dar,

pentru ca nimeni n-a voit sa guste dintr-insii. Atunci cuviosul cercetind lucrul si aflind ca pe toti

fratii i-au inconjurat strugurii aceia, s-a mirat si multumind lui Dumnezeu pentru o infrinare ca

aceea a tuturor fratilor, n-a gustat nici el nici o boaba dintr-insii. Si cind auzea ca se face de

cineva vreo fapta buna, se sirguia si el cu dinadinsul s-o urmeze si s-o implineasca cu totul.”

Rostul infranarii este acela de a sugruma toate poftele patimase.

Discernamantul

Discernamantul este capacitatea omului de a-si da seamna care este voia lui Dumnezeu,

ce este de la Dumnezeu si ce este de la diavol, caci in urma caderii in pacat capacitatea de a

discerne lucrurile s-a incetosat. O alta calitatea a discernamantului este aceea de a sesiza atacurile

vicleanului, si sa distinga limpede modurile in care se produc si sa-i zadarniceasca uneltirile97.

Gandurile – postul si rugaciunea

Intai de toate trebuie sa remarc faptul ca cel ce doreste sa ajunga la liman, nu va avea

liniste prea multa si trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare. Rabdarea este esentiala, caci daca in

lucrurile lumesti trebuie foarte multa rabdare, dar mai ales in cele duhovnicesti.

Toata viata duhovniceasca se intemeiaza pe gandul cel bun. Lupta se da la nivelul mintii.

Ispitirea are sase etape:

1. Momeala – este gandul simplu

2. Insotirea – este primirea gandului sau convorbirea cu acesta

3. Consimtirea – invoirea insotita de placere, iar in aceasta etapa, omul se preda gandului

4. Robirea – odata ce gandul a fost primit si se lucreaza cu el, omul divine rob al acestuia.

5. Faptuirea – lucrarea pacatului

6. Patima – lucrarea indelung a ceea ce gandul te-a indemnat

Privegherea si smerita cugetare sunt armele impotriva gandurilor. In multe pilde

Mantuitorul vorbeste despre priveghere, aratand importanta ei98, asemenea si pe ucenici i-a

indemnat sa privegheze sa nu cada-n ispita99. Privegherea este rugaciune continua, si dovada este

97 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.385.98 Macru 13, 33-37; Luca 12, 37-38; Luca 12, 36;99 Matei 26, 41; Marcu 14, 38;

sfatul Domnului care zice: Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati

de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului100.

 O alta marturie legata de importanta privegherii in urcusul duhovnicesc este indemnul

Sfantului Apostol Petru: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un

leu, cautand pe cine sa inghita101. Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu, vlastarul

blandetii si al lipsei de manie, rodul bucuriei si al mantuirii, alungarea intristarii si a deznadejdii.

Sfintii Parinti vorbesc despre rugaciunea continua, indemnand sa-l lovim pe vrajmas cu numele

lui Iisus102. Rugaciunea mintii este, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe

mine pacatosul si este numita de Sfintii Parinti, Evanghelia pe scurt103. In rugaciune trebuie sa ne

straduim sa nu primim niciun gand, caci gandurile ne abat atentia de la rugaciune si starea de

trezie se risipeste.

Faptul ca postul este strans legat de rugaciune ni-l arata Domul104 iar Paisie Aghioritul

fiind intrebat daca este necesar sa postim atunci cand ne rugam pentru ceva important spune: Nici

nu incape discutie. Acesta este ceva ce sa impune. Postul si nevointa sunt conditii abdosul

necesare105.

Smerita cugetare si teama de a gresi in fata lui Dumnezeu, sunt mai presus decat toate

faptele bune.

Smerita cugetare este un har fara nume al sufletului, avand un nume numai pentru cei

ce au primit expierienta ei. Ea este o bogatie negraita, este numirea lui Dumnezeu si darul Lui.

Caci zice, Invatati de la Mine, deci nu de la inger, nici de la om, nici de pe hartie, ci de la Mine,

adica din salasluirea, din luminarea si din lucrarea mea in voi, caci sunt bland si smerit cu inima,

si cu gandul si cu cugetul; si veti afla odihna din partea razboaielor si usurarea de ganduri,

sufletelor voastre106. Sa vad daca pun concluzia conform careia virturiile sunt contrare paatelor si

dobandindu-le ne vindecam.

100 Luca 21, 36;101 I Petru 5,8;102 Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Harisma, Bucureşti, 1997, p.439.103 Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, editia a doua, trad. Paulin Lecca, Editura Sophia, Bucuresti, 2002, p.143.104 Matei 17, 21; Marcu 9, 29;105 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, Trezire duhovniceasca, vol. II, Ieroschim. Stefan Nitescu, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p.338.106 Scara Sfantului Ioan Scararul si invataturile lui Ava Dorotei, vol. 9, Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980, p.298.

Relatia Duhovnic – Fiul duhovnicesc

“Preotul este in primul rand terapeut, caci principala lui lucrare este cea vindecatoare”107,

“el fiind urmator al lui Hristos”108, caci Hristos a vindecat si sufletul109 si trupul110.

Inanite de a administra tratamentul, duhovnicul trebuie sa fie el insusi sanatos, dar in

medicina nu se aplica acelasi principiu, adica medicul poate sa fie bonlav si sa-l insanatoseasca

pe pacient.

Omul ce se hotaraste sa mearga pe calea nevointelor duhovnicesti este nevoitt sa-si caute

un parinte duhovnicesc care sa-l indrume si sa-l povatuiasca. Nu e nevoie sa sapam prea mult

pentru a ne face o idee asupra relatiei dintre cei doi, insasi cuvintele cu care sunt definiti, ne spun

totul. Este o relatie tata-fiu si indraznesc sa spun ca-i chiar mai mult, pentru faptul ca nu tot ceea

ce-i spui duhovicului ii spui si tatalui.

Relatia de dragoste parinteasca se bazeaza pe tot ceea ce se bazeaza relatia psihoterapeut-

pacient, indredere si respect reciproc si chiar mai mult, dragostea aceasta izvoraste din dragostea

lui Dumnezeu pentru copiii Lui.

107 Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxa, continuare si dezbateri, editura Sophia, Bucuresti, 2001, p 280108 Ibidem, p 285109 Marcu 5, 1-20; Matei 12, 22; Matei 17, 15-18;110 Ioan 5, 5-9; Matei 9, 20-22;

Concluzii

Dupa ce am analizat fiecare din cele doua domenii in parte, voi incerca sa trag cateva

concluzii relevante asupra acestei lucrari.

Psihoterapia promoveaza o metoda de tratament care are ca scop schimbarea gandurilor

“rele” care-l pun pe om in situatii de inferioritate. Psihoterapia se rezuma doar la insanatorirea

psihica, mentala a omului, lasand sanatatea trupului pentru alte discipline alte medicinei. Sufletul

nu intra in ecuatie, in sfera de influenta a psihoterapiei, cu toate ca exista diverse ramuri ale

psihoterapiei care se bazeaza pe tehnici de relaxare, yoga, dar si aceste tehnici se restrang doar la

trup, la o relaxare cat mai profunda.

Spiritualitatea Ortodoxa lupta pe toate fronturile: trupesc, mintal si sufletesc. Telul

ortodoxiei nu se reduce doar la a-l face pe om sanatos mintal si nu-si propune sa-l invete cum sa

aiba succes in cariera, ci isi propune supremul, indumnezeirea omului.

Chiar daca nu-si propune sa-l invete pe om tainele succesului material, nu inseamna ca

ortodoxia este impotriva starii materiale decente a omului. Ortodoxia considera patima goana

dupa bani, goana omului de a face cat mai multi bani, pentru ca asta-l rapeste si-l duce intr-un

neant, indepartandu-l de semeni si chiar Dumnezeu. Deja prin aceasta remarca am conturat o

diferenta majora intre Psihoterapia si Spiritualitatea Ortodoxa.

Facand parte din domeniul medicinei, psihoterapia il numeste pe om pacient. Dupa cum

am aratat, cand am facut prezentarea psihoterapiei, iar consilierea psihologica il numeste pe om

client .Acest termen este dur si nu are nimic cald in el, dezumanizand fiinta umana, pe cand

Ortodoxia si aici fac referire la parintele duhovnic, il numeste la om, fiu. Cuvantul fiu, ne duce cu

gandul la dragoste, pe cand cuvantul client, ne duce cu gandul la o persoana fata de care nu ai

sentimente, pe un client in servesti el platindu-ti serviciile. dar pe fiu il ajuti din dragoste, din

purul sentiment de iubire.

Pentru ca s-a format in deplinatatea ei si si-a conturat o indentitate proprie in secolul XX,

cand au luat un avand puternic filosofiile atee, phisoterapia l-a exclus pe Dumnezeu, excluzand si

actiunile diavolilor. In schimb ortodoxia dupa cum am spus mai sus, are ca obiectiv

indumnezeirea omului, ceea ce presupune o lupta apriga la nivelul gandului . O lupta pe care

psihopetapia o intelege in termeni de schimbare a mentalitatii iar ortodoxia in termeni de

departare de cele ale diavolului si alipirea de cele ale lui Dumnezeu.

Psihoterapia si Spiritualitatea Ortodoxa se canalizeaza cam pe aceeasi directie, vindecarea

omului, dar prin metode total diferite, metode ce le face sa nu aiba nimic in comun mai mult

decat dorinta de vindecare a omului.

Facultatea de Teologie Ortodoxa “Justinian Patriarhul” – Bucuresti

Paralela intre Spiritualitatea Ortodoxa si Psihoterapie

Materia - Morala

Coordonator : Pr. asist. drd. Georgian Paunoiu Student : Ciupitu Marius Eugen