Pentru adolescenţi, care se află la vârsta afirmării şi a competiţiei pentru rang social, orice eşec personal poate fi deosebit de frustrant.

S-a constatat că adolescenţii agresaţi fizic vor fi mai bolnăvicioşi la maturitate (vor suferi de inflamaţii), în timp ce indivizii agresivi, din contra, vor beneficia de o stare mai bună a sănătăţii, din motive fiziologice şi graţie unei poziții ierarhice mai înalte pe care, de regulă, o obţin.

Deci, rangul social inferior și umilința cauzează o frustare cronică, având consecințe psihice și fiziologice pe termen lung; dacă frustrarea nu poate fi exprimată prin reacții comportamentale, ea se manifestă la nivel de procese ale organismului.

(fragment din ”Homo aggressivus”)

În majoritatea societăţilor contemporane nu s-a reuşit elaborarea unor metode eficiente de control al agresivităţii adolescenţilor.

Indivizii cu predispoziţie spre violenţă nu sunt supuşi vreunei educaţii specializate şi, drept urmare, ei îşi exteriorizează năravul în public (în stradă, la şcoală) şi reuşesc să-i „contamineze psihologic” pe mulţi dintre semenii lor; graţie agresivităţii și caracterului dominator, aceşti indivizi devin lideri de grup şi model de urmat.

În unele ţări tabloul criminogen a „întinerit” şi lucrurile au devenit atât de grave, încât se vorbeşte despre o „epidemie a cruzimii” printre adolescenţi; ei comit crime care în alte vremuri ar fi părut de neimaginat.

De exemplu, în oraşele din cele mai diverse ţări, ca Rusia, România, Republica Moldova, Lituania, Marea Britanie ş.a., sunt în repetate rânduri înregistrate cazuri când oamenii fără adăpost au fost hărţuiţi, torturaţi, incendiaţi de vii, omorâţi, decapitaţi de bande formate din adolescenţi (sau din copii de doar 10-12 ani).

(fragment din ”Homo aggressivus”).