stagiunea2011/2012

de Thomas Bernhardtraducerea Ciprian Marinescu

ÎNAINTE DE PENSIONAREÎNAINTE DE PENSIONARE

Motto:

În fiecare om zace un infractor. Trebuie doar să-l trezim la viață. Chiar trebuie să fie așa?

Thomas Bernhard, Înainte de pensionare

Înainte de pensionare este povestea unui fost torționar,

azi judecător respectat, și a surorilor lui. Realistă și metaforică, dură și poetică, istoria

fraților Höller, uniți prin secrete, prin ură și prin negocieri maladive ale raporturilor de forță, reprezintă

o ilustrare perfectă a totalitarismului concentrat în interiorul familiei. Nostalgic, Rudolf Höller sărbătorește în fiecare an, în secret,

ziua de naștere a mentorului său din perioada regimului totalitar. Este asistat ca de fiecare dată, de surorile lui, una adorându-l până la incest, cealaltă urându-l cu

o patimă egală, captivi într-o relație sufocantă. Judecătorul Höller și sora lui luptă pe viață și pe moarte pentru a explica, pentru a justifica, pentru a înfrumuseța imaginea odioasă pe care

tăcerea acuzatoare a mezinei, singura sa formă de rezistență, le-o pune în față.

Considerat cea mai importantă voce în teatrul postbelic de limbă germană și, totodată, una dintre cele mai incomode, Thomas Bernhard (1931 – 1989) este un dramaturg, romancier și poet austriac a cărui operă se caracterizează printr-un sarcasm lipsit de menajamente, o sensibilitate specială și un umor aspru. Critica a afirmat că Bernhard a întins mereu „o oglindă societăţii în care trăia, știind prea bine că și el face parte din ea”. Cu un stil inconfun-dabil, autorul unor texte celebre și în România, cum ar fi Creatorul de teatru sau Puterea obișnuinței, Tăietorul de lemne sau Immanuel Kant propune un teatru al introspecției incomode, un teatru în care personajul principal este, de fiecare dată, Conștiința.

În al doilea minut, Ura a ajuns la demență (...) Ce este îngrozitor la cele Două Minute de Ură nu este nici măcar faptul că fiecare trebuie

să-și joace rolul, ci, dimpotrivă, că nimeni, nimeni nu se poate abține de la a intra în joc. După prima jumătate de minut, orice prefăcătorie

devine lipsită de sens. Un extaz hidos, al fricii și al dorinței de răz-bunare, pofta de a ucide, de a da lovitura (...) s-a scurs prin întregul

grup de spectatori ai Urii ca un curent electric, transformându-l pe fiecare, chiar împotriva voinței lui, într-un dement...

George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru

Există o legătură între alegerea acestui text al lui Thomas Bernhard și pregrinările tale regizorale prin Europa de Est?

Legătura dintre mine, Thomas Bernhard și Europa de Est se bazează în principal pe faptul că noi trei ne potrivim atât de bine... - nu, de fapt a fost așa: când am primit invitaţia Adei (Ada Hausvater, n.n.), atât de îmbucurătoare, să montez la Timișoara, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost ce piesă aș putea pune în scenă la un teatru naţional. Una dintre poveștile pe care le-am propus atunci a fost cea a unui bărbat care în timpul regimului totalitar a prosperat pe seama altora și care, după instaurarea democraţiei, a făcut carieră. Consider că este o temă despre care trebuie să vorbim și în România, și în alte ţări aflate în aceeași situație. Foștii slujbași ai vechiului dictator trebuie să-și câștige existenţa în continaure. Așa că azi stau lângă noi în cafenele, fără ca noi să știm cine sunt și ce au făcut înainte.În munca mea încerc mereu să creez o conexiune cu realitatea căci, din punctul meu de vedere, teatrul nu ar trebui să se detașeze de responsabilitatea sa socială. Acest lucru se referă nu doar la alegerea subiectului, ci și la modalitatea de expunere al acestuia. Pe de altă parte, percepţiile noastre, concepțiile, subiectele care ne impresionează, toate se modifică acum, mai mult ca niciodată, în funcţie de mass media. Prin urmare, o abordare hermeneutică a literaturii mi se pare cea mai potrivită. La fel cum ne identificăm cu fiecare carte citită: în ce situaţie ne aflăm în momentul respectiv? Ce ne emoționează? Care sunt fricile, visele, aspiraţiile noastre? Trebuie să încercăm să reflectăm aceste probleme în teatru, trebuie să arătăm umbrele, dar, totodată, trebuie să arătăm și lumina, să oferim răspunsuri.

În orice regim totalitarist apare figura unui tată-surogat, indiferent dacă vorbim de Hitler, de Stalin, de Ceaușescu, de Mao sau de Saddam Hussein. În piesa lui Bernhard este Himmler, dar în spectacolul tău, preferi să nuanțezi prin omisiune. De ce și cum?

Omisiunea - și asta poate fi o figură de stil. Bernhard a scris piesa Înainte de pensionare în anii ‘70, inspirându-se din realitatea germană a vremii: în landul Baden-Württemberg fusese ales prim ministru Filbinger, „pensionat” la scurt timp după aceea, imediat după ce s-a aflat despre trecutul lui naţional-socialist (Filbinger fusese în timpul celui de-al doilea Război Mondial judecător în cadrul marinei). Pentru Bernhard, în piesă este vorba despre Germania postbelică. Pentru mine, ca regizor în 2012, mai puțin. Căci textul se poate limita la crimele naziste, dar poate, de asemenea, depăși această determinare. Tema pe care o abordez eu nu este reflectarea trecutului german, austriac sau românesc. Împreună cu echipa, am prelucrat sensurile textului lui Bernhard și am estompat semnificaţia istorică referitoare strict la Germania, dezvoltând, în schimb, o metaforă general valabilă. Povestea noastră se poate juca oriunde convieţuiesc cel puţin două persoane. Dictatura își are cel mai adesea rădăcinile în cel mai mic grup social, în familie. Structurile politice supravieţuiesc doar prin ceea ce e valabil în plan uman. Sunt o persoană avidă de putere: mă comport acasă la fel ca la firma pentru care lucrez? Integrarea foștilor torţionari în societatea noastră este o problemă care trebuie discutată. Pe de altă parte, un astfel de subiect poate deveni extrem de brutal; mi se pare, deci, cu atât mai important să focusăm pe microcosmosul uman. Trebuie să fim conștienţi de faptul că realitatea ţării în care trăim nu se bazează pe politică, ci pe felul cum suntem noi, pe felul în care relaționăm cu cei din jur. Asta mă și provoacă, de altfel, să spun această poveste - Înainte de pensionare.

Hannah Arendt vorbește despre „banalitatea răului” ca tendință a indivizilor de a se supune, prin urmare de a nu-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile lor sau pentru lipsa acestora. Cum se aplică această teorie personajelor din Înainte de pensionare?

Nu de mult, într-un bar, îi povesteam unei persoane simpatice despre viața mea în Brazilia, unde am crescut. Printre altele, i-am povestit cum, într-o zi, în timp ce mă întorceam de la școală cu autobu-

Interviu cu regizorul Christian Papke: Propunerea mea este să ne gândim încă o dată împreună ce înseamnă să fii om, cum poţi să devii om și cum poţi să rămâi om.

zul, am fost atacatși jefuit de doi bărbaţi puternici. În tot acest timp, cincizeci de oameni stăteau și se uitau, comportându-se de parcă n-ar fi observat nimic. N-a intervenit nici măcar unul. În Înainte de pensionare, Bernhard a construit o relaţie în triunghi - o victimă pasivă și doi agresori activi, permanent interșanjabili. În spectacol, eu reconstruiesc în principal rolul victimei, în raport cu felul în care l-a gândit Bernhard. Încerc să ofer o soluţie de comportament în astfel de situaţii: poţi să-ţi întorci privirea și să te uiţi pe fereastră. Dar, la fel de bine, poți să opui rezistenţă. Şi nu doar una pasivă. Referitor la Hannah Arendt: ca „filosof politic”, ea susţinea democraţia directă. Dorea ca oamenii să se responsabilizeze și să participe la ce se întâmplă în jurul lor. Pentru mine, cel mai important rol din piesa lui Bernhard este Clara. Pentru că eu nu o consider o victimă. De aceea am rugat-o pe actriţa Ana-Maria Pandele (și pe Sabina Bijan, n.n.), interpreta atât de profundă a rolului Clara, să se revolte până la ultima limită împotriva celor doi fraţi brutali, împotriva agresorului și a partenerei lui, minunat interpretaţi de Doru Iosif și Ana Maria Cojocaru.Această perspectivă trece dincolo de viziunea lui Bernhard, dar pentru mine e mult mai importantă. Căci oamenii pasivi sunt cei mai periculoși. „Regele e mereu jucat de altcineva” - e o vorbă care circulă în teatru. În viaţa de zi cu zi, dictatorul e interpretat de oameni obișnuiţi. Şi în România au existat oameni curajoși care au demonstrat ce se întâmplă cînd o parte a populaţiei ia brusc atitudine; în fond, cei doi agresori din Brazilia despre care vorbeam mai devreme aveau cuţite de bucătărie și asta a fost de ajuns să determine cincizeci de adulți să se prefacă că nu văd cum un copil este atacat în plină zi. Trebuia să se întâmple așa? Nu, noi știm că nu. Sau ca să-ţi răspund la fel de punctual cum m-ai întrebat: „The only thing necessary for evil to flourish is for good men doing nothing.“ („Singurul lucru necesar pentru ca răul să ia amploare este ca oamenii de treabă să nu facă nimic.”, citat atribuit lui Edmund Burke, n.n.)

Între cele trei personaje principale ale piesei se negociază permanent raporturile de dominare. Tu ai ales ca în spectacolul tău să nu existe victime. Modifică această abordare direcția pe care o dă autorul, concluziile pe care vrea să le scoată în evidență, răspunsul la întrebările pe care le pune?

Persecutorii și persecutaţii reprezintă schema de bază a societăţii. Şi asta de la imaginea consacrată a autorităţii, de la ierarhiile învechite, până la raportarea faţă de minorităţi și, mai departe, la nivelul primar al familiei. Mi se pare că e din ce în ce mai multă violență. Şi acest lucru începe cu cele mai simple aspecte ale vieții noastre cotidiene. Întregul e cuprins în parte. Din păcate. Sau să o luăm altfel: ce simțiți atunci când faceţi dragoste? Dorinţă sau nevoie de control? Şi sunteţi sigur că faceţi distincţia între cele două? Thomas Bernhard este preocupat de teme ca opresiunea, dominarea, controlul, precum și de auto-control. Dezumanizarea care stă în spatele acestor mecanisme, funcţionalizarea și instrumentalizarea, acestea prezintă interes pentru Bernhard. Felul în care pune problema îl face pentru mine un autor interesant. În schimb, găsesc mai puţin interesante imaginea conservatoare a femeii, problematica victimei și efectele unei societăţii nedrepte asupra individului. Avem încă mult prea multe piese care ne explică cât de grea este viaţa și câte pericole ne pândesc. Din păcate, știm toate astea mult prea bine și singuri. Întrebarea este cum acţionăm în această situaţie. Ce putem face. Unde este lumina, unde este ușa prin care scăpăm de întuneric? Propunerea mea este să ne gândim încă o dată împreună ce înseamnă să fii om, cum poţi să devii om și cum poţi să rămâi om.

Ce provocări consideri că lansează Thomas Bernhard în acest text și care sunt răspunsurile tale?

Bernhard are un rol important în analizarea trecutului Germaniei. De fapt, când vine vorba de opera lui Bernhard, oamenii recepționează o privire îndreptată spre trecut, și nu li se oferă șansa să se gândească la prezent sau la viitor. Autorul își face auzită vocea critică printr-o poetică proprie. Înainte de pensionare este, într-un fel, un joc al autorului cu sine și împotriva lui. Şi în Bernhard zace un Filbinger, ca în noi toți, de altfel. Discursul depășește granița sinelui; vizează familia și, mai departe, conștiința politică. Puterea exacerbată este o temă importantă, specifică poeticii lui Bernhard. În lume funcționează un singur sistem, bazat pe substituții și constrângeri familiale: sora personajului principal masculin din piesă, fostul participant la genocid Rudolf, își consideră fratele chiar și acum, după patruzeci de ani, un copil. Această soră, Vera, își imită în permanență tatăl, încearcă să domine, exact cum făcea și el. Mezina, Clara, este o pastișă a mamei. În fond, cu toții jucăm teatru, mereu și mereu, ne asumăm funcţii ale Eu-lui care nu corespund întotdeauna ființei noastre interioare. Împreună cu echipa excelentă din fața și din spatele scenei, am încercat să găsim imagini pentru toate aceste fenomene. Teatrul poate și trebuie să producă plăcere. Sper ca în această seară să reușim. Have fun!

Interviu realizat de Codruța PopovTraducerea Mihaela Peter

regizor tehnic sufleorlumini

sonorizareproiecții

secretariat literar

ticketingcoordonator tehnic

costumerecuzitămachiajcoafură

tehnic

redactorfoto dtp

Vasile Giurgean, Cristian StanaDoina StoițaBalint Andor, Laurențiu MarinCaius Cornea, Costinel PurcaruCristian RebejilaEugen Obrad Codruța PopovMaria Manolacheing. Horațiu Nica Monica Grand Lorena Caldeș, Neli GerstenengstMariana Doboșan, Dumitru BrumarGabriela StrugaruMarcel Rusu, Lucia MoiseIosif Toth, Biro Ioan, Marius Crăciunesc, Gelu Lepa, Tiberiu Hoduț Codruța PopovAdrian Pîclișanpopljubo

scenografia

muzica

coregrafia

video

light design

Asistență de regie / Translator

regia artistică

data premierei 10.03.2012

Rudolf HöllerVera

ClaraClara tânără

ALOIS GALLÉGEORG LUKSCHCARMEN COJOCARULUCIAN MATEILUCIAN MOGACOLIN BUZOIANU

CHRISTIAN PAPKE

DORU IOSIFANA-MARIA COJOCARUANA-MARIA PANDELE / SABINA BIJANEVA-MARIA DANCIU

durata spectacolului 2h

tipar

TN

Tm_2

012

Spectacol realizat în colaborare cu Centrul Cultural Austriac

Drepturile de reprezentare aparțin SUHRKAMP VERLAG GMBH & CO. KG, Pappelalle 78-79, 10437 Berlin