Paul Avram Noaptea Dintre Iad Si Rai

paul avram

Noaptea dintre iad =i rai

Cum s[ re]ncepi de la zero ]n orice moment

Copyright © 2014

Copyright © 2014 EDITURA LIFESHIFT

DTP: Prosperity Exprim SRLCorectura: Violeta IeremieCoperta: Eusebiu Oprinoiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:Noaptea dintre iad și rai: cum să reîncepi de la zero în orice moment / Paul Avram - Bucureşti: Lifeshift, 2014ISBN 978-606-93867-0-5

159.9

Toate drepturile asupra versiunii în limba românã aparàin Editurii Lifeshift. Reproducerea integralã sau paràialã, sub orice formã, a textului din aceastã carte este posibilã numai cu acordul prealabil al Editurii Lifeshift.

Mobil: 0761 261 206E-mail: offi [email protected]: http://www.paulavram.ro

Printed in Romania 978-606-93867-0-5

paul avram

Noaptea dintre iad =i rai

Cum s[ re]ncepi de la zero ]n orice moment

EDITURA LIFESHIFT

4

Dedicație

De-a lungul vremii, în timp ce îmi căutam drumul, am întâlnit mulţi călători. Unii erau pragmatici, alţii cu tendinţe fl ower-power, însă cu toţii căutau adevărul. Până la urmă, aşa cum se spune în zen, important nu este pe ce drum apuci, ci să ţinteşti să ajungi la destinaţie.

Adevărul are multe feţe şi nu aparţine nimănui. Fiecare dintre noi deţine propria variantă a acestuia şi cred că este important să înţelegem acest lucru. Sunt de acord că este mai tentant să adopţi fi lozofi a altcuiva, pentru că astfel elimini necesitatea efortului propriu, însă te asigur că aceasta este doar etapă.

De aceea, dedic această carte căutătorului ce a de-păşit etapa mentalităţii „de loterie“, celui ce a înţeles că propriul adevăr poate fi găsit doar prin căutare sinceră şi perseverenţa.

Dragă cititorule, pentru a te regăsi este nevoie să îţi fi e dor de tine, de cel care eşti cu adevărat. Dacă în tine s-a trezit acest sentiment, atunci această carte îţi este dedicată.

Sper să găseşti în ea indicaţii care să te ajute să îţi faci drumul mai uşor şi în cazul în care te rătăceşti, nu te speria. Aşteaptă cu răbdare şi încredere, iar răspun-sul va veni exact la momentul potrivit.

5

Cuvânt înainte

Dragă cititorule, Înainte de a-ţi vorbi despre cartea pe care o ţii

în mână, permite-mi să îţi mulţumesc pentru alegerea pe care ai făcut-o. Sau poate a fost invers? Se spune că o carte îşi alege cititorul şi, din proprie experienţă, pot spune că este adevărat. Multe dintre cărţile pe care le-am citit de-a lungul vremii au poposit în mâinile mele exact în momentele în care aveam nevoie cel mai mult.

Oricare ar fi motivul pentru care această carte a ajuns la tine, m-ar bucura nespus să găseşti răspunsu-rile la întrebările pe care ţi le pui.

Mă simt obligat totuşi să te avertizez în legătură cu ceea ce urmează să citeşti. Nu va fi uşor să accepţi anumite lucruri şi unele dintre ele chiar îţi vor provoca stări neplăcute. Te rog să nu renunţi si nici să te spe-rii. O astfel de reacţie este semn bun, un indicator care semnalează existenţa unei suferinţe localizate intern care trebuie tratată.

Paul Avram

6

Informaţiile cuprinse în această carte sunt rezulta-tul muncii interioare şi a experienţelor personale, care au durat peste 20 de ani. În dorinţa de a găsi răspun-suri, am parcurs un drum anevoios şi nu tocmai simplu. Mi-a luat multă vreme să înţeleg că lucrurile sunt mai simple decât par şi că doar o minte liniştită poate vedea simplitatea prin care se exprimă Existenţa.

Să laşi măştile deoparte, să te vezi aşa cum eşti şi să ai curajul să te asumi din cap până în picioare, cu bune şi rele, nu este cel mai uşor lucru de făcut. Fiecare dintre noi a investit mult în aparenţe şi în poveştile pe care ni le spunem şi de aceea ni se pare foarte dificil să renunţăm la cunoscut pentru a îmbrăţişa necunoscutul.

Din acest motiv şi pentru a veni în ajutorul celor care îşi pun întrebări, am căutat să simplific şi să struc-turez experienţele prin care am trecut într-un sistem care să poate fi aplicat oricui şi în orice moment. Fiecare din-tre paşii cuprinşi în acest sistem este logic pentru a satis-face nevoile minţii, însă te ajută să cobori spre tine, spre interiorul tău pentru a face saltul către linişte.

Te asigur că nu este nevoie să deţii puteri pa-ranormale, să te ascunzi de lume fugind în peşteră sau să foloseşti cine ştie ce metode stranii pentru a te des-coperi. Este nevoie doar de atenţie orientată corect şi de practică, iar rezultatele apar necondiţionat.

Trebuie să îţi fie foarte dor de tine, de propria ta fiinţă pentru a face acest pas, iar sufletul te va duce în această direcţie, chiar fără voia ta. Dacă ai ajuns într-un

Noaptea dintre Rai si Iad

7

astfel de moment, în care simţi nevoia să te reinventezi, atunci această carte vine la momentul potrivit.

În ceea ce mă priveşte, în ultimii zece ani am repe-tat acest proces , luând lucrurile de la zero de cel puţin patru ori. Când spun de la zero, chiar asta spun. De la zero. Fără bani, fără prieteni, fără casă, doar cu câteva lucruri adunate într-o geantă de voiaj. Aşa am învăţat multe despre răbdare, umilinţă şi mai ales iubire.

În cele mai crunte momente am găsit oameni care mi-au întins o mână de ajutor, iar astăzi îi consider Ma-eştri, pentru că ei au fost cei care mi-au deschis ochii şi inima pentru lumea pe care o văd acum.

A primi ajutor înseamnă inclusiv şutul pe care îl încasezi când eşti la pământ din partea cuiva dornic să îţi plătească o poliţă veche.

Depăşind dualitatea „bun-rău“, ajungi la un mo-ment dat să înţelegi că totul este în folosul tău dacă ştii să tragi învăţăturile corecte.

Cu această ocazie doresc să le mulţumesc tuturor celor fără de care această sinteză nu ar fi putut fi posi-bilă. Lecţiile pe care le-am primit m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Datorită lor am reuşit să pun cap la cap informaţiile pe care le vei găsi răsfoind această carte.

Sper şi sunt convins că vei găsi destule puncte de reper care să te ajute să te orientezi către direcţia corectă.

În final, te rog să ai răbdare cu tine. Nimic din ceea ce eşti astăzi nu a fost clădit peste noapte. Nu sări

Paul Avram

8

peste paşi, pentru că te vei reîntoarce la punctul de ple-care chiar şi mai frustrat ca la început.

Zicătoarea „graba strică treaba“ se aplică întoc-mai, cu atât mai mult cu cât este vorba despre lumea interioară. Mecanismul intern este foarte delicat şi un pas făcut greşit poate genera daune cu efecte imprevi-zibile pe termen lung.

Ai răbdare cu tine, notează-ţi neclaritaţile şi ofe-ră-ţi timp pentru a înţelege. Te asigur că vei avea doar de câştigat.

Îţi urez o călătorie plăcută şi plină de neprevăzut!

9

Prefață

calitatea de a fi om se cunoaşte după delicate-ţea cu care tratezi tot ce te înconjoară, înce-

pând cu cea mai mică insectă până la omul care se află în preajma ta.

Cum pot să-mi dau seama dacă sunt delicat? Ui-tă-te în oglindă, mai întâi cu ochii minţii şi apoi cu ochii sufletului şi observă ce vezi şi ce simţi.

Acest lucru se repetă în fiecare zi până când omul din poveste (da, da, poţi fi chiar tu; totul se rezumă la o poveste iluzorică) crede că înnebuneşte. Totul îi iese pe dos, se simte ca şi cum ar sta în mijlocul unei camere, iar, rând pe rând, pereţii acesteia încep să se dărâme.

Se uită în jur neputincios, nu ştie ce se-ntâmplă, nu ştie cum poate opri lovitura pe care o primeşte, se simte gol şi, în acelaşi timp, murdar şi se gândeşte la gesturi extreme. Sau nu.

Acel gram de delicateţe îl opreşte, se uită în og lindă, începe să se pipăie pentru a vedea dacă este real sau nu

Paul Avram

10

şi se întreabă: „Eu contez? Pentru cine contez?“ „Pentru tine nu contezi?“ Acesta este răspunsul pe care-l aude de fiecare dată. Şi se sperie pentru că nu ştie răspunsul.

Nu-şi dă seama, pentru că nu e nimeni să-i spună ce se întâmplă, că a venit momentul să închidă uşa ia-dului şi s-o deschidă pe cea a raiului.

Ar vrea să facă ceva, dar nu ştie ce. Nu vrea să-şi facă rău, deşi are această tendinţă, deoarece situaţia a devenit de nesuportat. Însă îi este frică şi de acest lucru. Cu corpul tremurând, cu lacrimi în ochi, cu gesturi în-cete, obosit fiind să mai lupte, se uită la cer şi spune cu ardoare şi, în acelaşi timp, cu glasul stins: „Ajută-mă!“

Pentru unii, acesta este iadul cu flăcări fierbinţi şi cu multe neputinţe. Pentru alţii, precum cei care deţin cunoaşterea, acesta este momentul în care sufletul tre-saltă de bucurie că poate va fi auzit şi eliberat.

Dacă ar fi aşa uşor... Această trecere de la o stare la alta, fără o înţelegere profundă, poate avea consecinţe urâte. Ştii şi simţi că ceva se întâmplă însă nu ştii ce.

În acelaşi timp, o voce plăpândă îţi şopteşte: „Ni-ciodată nu eşti singur. Eşti cu mine“.

Cine este acel „mine“? Eu. Adică tu, dar încă nu-ţi dai seama. Iar acest dialog poate continua la nesfârşit dacă nu ştii că acesta este momentul în care începe ade-vărata descoperire a ta, a celui care eşti cu adevărat, cel care ajunge la înţelepciunea de a spune: „Eu sunt cel ce sunt“.


11

Între clipa în care simţi că înnebuneşti, neştiind ce se întâmplă, şi clipa în care ajungi să spui împăcat „Eu sunt“ ai de parcurs o călătorie cu peripeţii, care poate fi foarte dureroasă, deoarece începi să-ţi dai seama de toate lucrurile pe care le-ai adoptat şi le-ai îmbrăţişat cu drag fără să ştii că nu sunt ale tale. În tot acest timp, tu nu ai fost prezent în viaţa ta.

Atunci când spui că vrei să ştii cine eşti, dacă îi dai voie, apare maestrul care să te însoţească în această călătorie. Iar acest maestru poate fi un om, o carte, orice te ajută să înţelegi, să faci diferenţa dintre minte şi suflet.

Un astfel de maestru este şi această carte scrisă de un om care a trecut din iad, pas cu pas, spre un stil de viaţă relaxat, oprind timpul în loc şi observând ce se întâmplă în interiorul lui.

Înţeleasă, lumea interioară este atât de profundă şi de simplă, în acelaşi timp, încât tot ce-ţi rămâne de făcut este să te pleci în faţa mamei natură, cum spune autorul, şi să vezi cum lucrează.

Stilul pe care Paul l-a ales este simplu şi profund. Simplu – prin frazele deloc întortocheate, înşiruite într-un mod logic, pentru ca mintea să le înţeleagă. Profund – pentru că simplitatea dă de gândit. Un singur cuvânt poate cuprinde un întreg univers, fiind hrană pentru suflet.

Citind informaţiile pe care Paul le-a expus în carte, m-am oferit să trec prin acest proces pentru a în-

Paul Avram

12

ţelege cum funcţionează şi pentru a mai face un pic de lumină într-un ungher întunecat al fiinţei mele.

Ca însoţitor în această călătorie în lumea fragilă din interiorul meu, Paul este un sprijin pe care mă pot baza, mai ales pentru ca mintea mea să înţeleagă ce se petrece, toate transformările care au loc atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional.

Totul în natură are un fir logic. În haosul pe care poate îl percepem uneori, vezi cum deodată viaţa are un sens. Chiar şi nonsensul are sens şi fir epic.

Însă mintea are o altă cale decât inima. Deseori, are tendinţa de a citi tot ce-i iese în cale şi a acţiona fără să ştie, într-adevăr, ce face.

În tot ce înseamnă dezvoltare personală, acest mi-raj care poate fascina pentru că ne introduce într-o altă lume, ne dă iluzia că evoluăm, există şi capcane, şi anume: fie doar citim, având senzaţia că avansăm în cu noaştere şi înţelegere, însă fără a aplica, fie găsim in-formaţii disparate, fără să înţelegem momentul în care ne aflăm, sărind peste paşi importanţi.

Mi-a plăcut extraordinar de mult ce a scris Paul, la un moment dat: atunci când vrei să construieşti o casă, cu ce începi? Răspunsul ar fi: cu fundaţia. Ei bine, nu! Mai întâi cureţi terenul şi apoi începi să construieşti.

Şi peste această curăţare se trece de multe ori, mintea vrând premiul cel mare: iubire, recunoştinţă, fericire, păcălindu-ne că putem fi fericiţi, deşi nu am scăpat de fantomele trecutului. Şi, la un moment dat, vedem cum lucrurile se întâmplă la fel ca şi până acum.


13

Ne aflăm într-un cerc vicios. Acţionăm la fel, deşi avem informaţii în plus. În acest caz, sunt doar nişte informa-ţii în plus dacă nu avem înţelepciunea de a trece prin etapa dureroasă de a şterge praful.

În încheiere, vreau să-ţi spun următorul lucru: iu-beşte-te însă, în primă fază, fă-o cu măsură, lăsând la o parte modul declarativ. Fii conştient că şi întunericul, şi lumina fac parte din tine, sunt două feţe ale aceleiaşi monede.

Ai sinceritatea şi curajul de a te accepta oricum, iar acest fapt începe cu primul pas, conştientizarea.

Adu-ţi aminte că, în orice circumstanţă, tu con-tezi, iar la acest adevăr ajungi printr-o fază de durere pentru care vei mulţumi mai târziu.

Însă acest lucru se face treptat, prin conştientiza-rea momentului în care eşti. Nu sări superficial sau de-loc peste durere, întrucât, la final, vei avea doar iluzia că evoluezi.

Cu prietenie, îţi doresc o călătorie interesantă, frumoasă, din care să ieşi învingător, cu adevărat liber!

Violeta Ieremie, autor „Gramatica are suflet“

14

1Începutul

mihai se află în punctul cel mai de jos în care s-a găsit vreodată în întreaga lui viaţă. Se

simte secătuit, golit de orice urmă de energie şi tot ce îşi doreşte în acest moment este să se ascundă undeva într-o văgăună şi să dispară complet de pe faţa pământului.

Se simte epuizat de luptele pe care le-a dat în toţi aceşti ani, de zbuciumul pe care l-a trăit zi de zi. Di-vorţul a fost doar prima dintre picăturile care aveau să îi umple paharul.

După pierderea serviciului, a banilor şi a prieteni-lor, a rămas singur şi se simţea al nimănui.

În coşul pieptului i s-a instalat o durere surdă de care nu poate să scape.

Are sentimentul că toată durerea pe care o resimte la nivel psihic s-a transformat într-un bolovan care îi apasă toracele şi nu îl lasă să respire.


15

În ultimele luni a vărsat atât de multe lacrimi, în-cât acum nici putere să plângă nu mai are.

Aflat la capătul puterilor, dorinţele îi par inutile şi generatoare de suferinţă. Şi-a dorit atât de multe lu-cruri... pe multe dintre ele le-a obţinut, însă toate s-au transformat în dezamăgiri.

Totul în jurul său este acum lipsit de sens, nimic nu mai are logică şi îşi dă seama cât de inutil a fost efortul pe care l-a făcut.

Sentimentul de inutilitate este tot mai apăsător şi simte cum i se dizolvă identitatea. Şi-a dorit să ajungă cineva şi a reuşit, însă în goana după bani, după faimă şi poziţie, s-a transformat în ceva ce nu mai recunoştea că ar fi el.

După ce în toţi aceşti ani s-a agitat făcând lucruri pe care le considera importante, acum îşi dă seama că de fapt a stat pe loc. Se află în acelaşi punct din care plecase, tot ce realizase până în acel moment devenind praf şi pulbere.

A plecat de acasă devreme, de foarte tânăr, şi a început să muncească pentru a-şi câştiga propriii bani. Era hotărât să nu mai sufere de foame, aşa cum i se întâmplase de nenumărate ori în familia sa. A început de la munca de jos şi a ajuns să îşi facă propria firmă, reuşind exact aşa cum îşi propusese.

O perioadă foarte bună de timp a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de picioare şi poate că tocmai acest sentiment l-a făcut să creadă că poate face orice.

Paul Avram

16

Şi a făcut... a făcut banii pe care visa să îi aibă când era mic, şi-a cumpărat casa în care se închipuise locuind, îşi întemeiase familia cu femeia pe care o con-sidera idealul său... până aici totul părea perfect.

Şi totuşi, undeva, într-un moment pe care nu şi-l aducea aminte, ceva s-a întâmplat şi totul s-a destrămat.

Banii s-au dus odată cu afacerile care au intrat în faliment, familia s-a dezbinat din cauza certurilor frec-vente, iar prietenii l-au părăsit pentru că se comportase execrabil cu ei.

Este plin de datorii, fără familie şi fără prieteni. Acum realizează cât de meschin s-a comportat cu cei din jurul său şi cât de mult i-a făcut să sufere.

Durerea pe care o simte este copleşitoare şi, pen-tru prima dată în viaţă, are sentimentul că acolo este capătul. A mai trecut prin situaţii de criză, însă în toate acele situaţii, oricât de greu ar fi fost, mai exista o urmă de speranţă.

Acum este altceva. Nu mai are vlagă, iar focul mocnit pe care l-a simţit întotdeauna în interiorul său s-a stins.

Dacă în alte dăţi renunţa aparent, aşteptând cu un rânjet în colţul gurii momentul potrivit pentru a re-naşte, de această dată este înţepenit. Nu mai are direc-ţie, lipseşte sensul şi totul devine înceţoşat şi confuz.

„Ce rost mai are?“ gândeşte el. „De ce am făcut toate aceste lucruri? La ce am ajuns?“


17

Tot pentru prima dată în viaţa sa este sincer cu el însuşi. Intuitiv, ştie că întrebările care ies acum la suprafaţă au existat întotdeauna în interiorul său, dar că el le-a pus tot timpul pumnul în gură.

Îşi aduce aminte cum ori de câte ori vocea aceea şoptită din interior îi punea câte o întrebare, el îşi muta atenţia către altceva căutându-şi de lucru, refuzând să răspundă.

„Am făcut atâţia ani aceleaşi lucruri, repetând acelaşi tipar şi aceleaşi greşeli.

M-am învârtit în cerc având senzaţia că merg îna-inte, că fac lucrurile diferit şi de fapt m-am păcălit sin-gur. Cât de prost am putut fi...“

Nu mai are putere nici să se enerveze pe el însuşi, aşa cum s-ar fi întâmplat altă dată. Cândva, ar fi bătut cu pumnul în masă şi ar fi strigat în gura mare că aşa nu merge. Acum are sentimentul că s-ar fi comportat infantil.

Şi totuşi trăieşte o senzaţie stranie. Pe cât de trist este, pe atât este de liniştit. Cineva sau ceva din interi-orul său îi transmite că este normal ce se întâmplă, însă în virtutea obişnuinţei, refuză să creadă că este posibil aşa ceva.

Încă nu poate accepta ideea că această suferinţă are un rost. Pentru el, astfel de gânduri erau doar concepte flower-power, pe care le-a luat în derâdere întotdeauna.

Chiar îşi aduce aminte cum zâmbea dispreţuitor când, în discuţiile de pe la petreceri, se vorbea despre

Paul Avram

18

puterea gândului, despre evoluţia personală sau despre existenţa sufletului. În viziunea lui, toate acestea erau doar fantasmagorii menite să păcălească minţile slabe şi pe cei care nu aveau un scop în viaţă.

Nu putea concepe şi înţelege cum este să laşi lu-crurile să se întâmple, să sădeşti şi apoi să aştepţi să obţii rezultate. Pentru el, lucrurile erau clare: dacă do-reai ceva, trebuia să te lupţi prin orice mijoace pentru a obţine, indiferent de consecinţe.

Singurele puncte de reper după care s-a ghidat până atunci fuseseră ambiţia şi dorinţa de a învinge cu orice preţ. În viziunea sa, a câştiga era similar cu a res-pira. Nu îşi putea imagina cum cineva ar putea renunţa la victorie în favoarea unor concepte flower-power, aşa cum le numea.

Acum, în situaţia în care se află, îşi pune la îndo-ială tot sistemul de valori.

Îşi aduce aminte de una dintre frazele rostite de cineva, nu ştie exact cine:

„Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în fiecare zi şi să te aştepţi la rezultate diferite de fiecare dată.“

Realizează că această frază i se aplică întocmai. Făcuse aceeaşi greşeală de mai multe ori, repetase ace-laşi scenariu, având senzaţia că totul este nou.

Fusese pe val de câteva ori până acum şi tot de atâtea ori căzuse. De fiecare dată revenea cu şi mai multă forţă, mai ambiţios şi mai decis să reuşească. Şi


19

reuşea. Se ridica precum pasărea Phoenix, renăscând din propria cenuşă, pentru a recădea glorios.

„De ce? se întreabă Mihai. De ce se repetă acelaşi scenariu? Unde am greşit? Trebuie să existe ceva care a mers prost în toată această poveste. Eu am făcut tot ce am putut şi sunt convins că am făcut bine. Dovadă este succesul pe care l-am obţinut.“

Măcinat de întrebări, încearcă să adoarmă. Depo-sedată de ambiţie, mintea îi funcţionează în relanti. E un sentiment ciudat. Vede gândurile cum vin şi pleacă.

Le vede înlănţuindu-se şi pentru prima dată în viaţă reuşeşte să le urmărească. Este ca şi cum s-ar uita la televizor, la un film în care el este actorul principal cu care nu se mai identifică.

Cu toate că este dureros, are puterea să îşi pri-vească propriile gânduri fără să se implice. Starea de agitaţie dispăruse şi se instaura o linişte stranie. Nu îşi putea imagina vreodată că durerea şi liniştea pot co-exista. Ceea ce trăieşte acum este total nou pentru el. Îi este şi frică să se mişte, pentru a nu rupe această vrajă.

În această stare, închide ochii şi somnul îi acoperă mintea. Adoarme imediat, doborât de oboseala care se acumulase în toată această perioadă. Este pentru prima dată în viaţa sa când adoarme fără să îşi facă planuri pentru a doua zi.

20

2Mihai află ce înseamnă

„unde dai și unde crapă“

se trezeşte cu gura încleştată de sete. Încă bui-mac, se uită la ceasul de pe telefon şi nu înţe-

lege cum de dormise doar o oră. Adormise pe la şapte seara, din câte îşi aduce aminte, iar acum este opt.

Nu îi vine să creadă când îşi dă seama că, de fapt, dormise 24 de ore neîntrerupt. Îi ghiorăie stomacul de foame şi se mişcă încet spre bucătărie pentru a-şi în-cropi un sandwich.

Mestecând încet, realizează că trecuseră deja două săptămâni de când se complăcea în această situaţie. În toată această perioadă se comportase precum un zombi. Mânca, dormea şi se uita la televizor, repetând acelaşi ritual cotidian. Se minuna el însuşi de lipsa de direcţie care îl definea în ultima vreme.


21

Nu aşa se ştie că ar fi, însă nu îi mai pasă nici cât negru sub unghie. Chiar zâmbeşte gândindu-se la cât de fanatic devenise în ultimii ani în ceea ce făcea. Devenise obsedat de timp, de ordine, de termene limită şi realizări.

Acum, privind în gol în timp ce îşi savurează sandwich-ul, i se pare că este de pe altă lume. I se pare că totul fusese doar o iluzie, că văzuse un film în care a fost şi el implicat într-un mod care acum îi este străin.

Termină de mâncat, face un duş şi îşi accesează căsuţa de e-mail. O avalanşă de e-mailuri necitite, care mai de care mai urgente. I se face lehamite şi închide calculatorul, propunându-şi în premieră pentru ultimele două săptămâni să iasă din casă.

I se face dor de o cafea la terasă. Vreme este ră-co roasă, îmbiind la plimbare. Este aproape de miezul nopţii şi căldura este suportabilă.

Se îmbracă lejer şi iese la terasa din parcul din ap ropiere. Două cupluri de îndrăgostiţi tocmai îşi achită nota, pregătindu-se de plecare. Privindu-i îndepărtân-du-se, devine nostalgic, aducându-şi aminte de ultima sa relaţie care durase patru ani, pe care îi simţise ca pe o viaţă de om.

Fuseseră ani intenşi din toate punctele de vedere. Relaţia pornise tumultuos, pentru ca apoi să se piardă în noianul de lucruri de făcut, în proiectele de dezvoltat şi multe altele.

Paul Avram

22

O relaţie cu un potenţial imens care însă s-a des-trămat încetul cu încetul deoarece concentrarea a fost pe lucrurile de făcut, şi nu pe cuplu.

În timp ce amintirile i se perindă prin faţa ochi-lor, este trezit din reverie de chelnerul care venise să ia comanda.

– Bună seara, dom’ Mihai, bine aţi revenit pe la noi! Ne-aţi uitat. Nu ne-aţi mai vizitat de ceva vreme, îl întâmpină Eugen cu un surâs.

Are în jur de 50 de ani şi lui Mihai îi făcuse o impresie puternică încă de la primul contact.

Mihai devenise client fidel al localului, făcându-şi un obicei din a-şi servi cafeaua de dimineaţă pe terasa barului în timp ce lucra la ale sale.

Eugen este unul din garda veche, cum obişnuieşte el să spună. Curtoazia şi profesionalismul sunt cartea lui de vizită, iar modul în care îşi tratează clienţii îi aduce consideraţia celor care intrau în contact cu el, chiar şi numai dacă erau acolo pentru o cafea. Este calm, jovial şi atitudinea sa emană linişte. Se remarcă imediat prin deschiderea faţă de cel cu care intră în contact.

– Am fost plecat o vreme din oraş, Eugen, minte Mihai. Am avut câteva proiecte în alte oraşe şi cereau prezenţa mea. Ce mai faci tu? Cum îţi merge?

– La prăvălie, ca de obicei. Este perioada de vârf şi suntem aglomeraţi. După cum vedeţi, este aproape miezul nopţii şi încă suntem pe baricade. Eu sunt bine, slavă Domnului. Sunt sănătos şi asta e tot ce contează.


23

– Aşa este, sănătatea contează. Dacă o ai, poţi face ce doreşti.

Se aşterne un moment de linişte, timp în care Eu-gen îi aduce pe masă o scrumieră.

– Cu ce vă pot servi, dom’ Mihai? Ceva răcoritor?– Nu, Eugen! Nu beau rece la vreme de vară.

Doar apă plată pentru moment.– Imediat se rezolvă, zice Eugen şi dispare în in-

teriorul localului.Se întoarce după un minut cu o sticlă de apă şi un

pahar puse pe o tavă, desface tacticos sticla, toarnă în pahar şi în timp ce face asta, îl întreabă pe Mihai.

– Îmi permiteţi să vă pun o întrebare, dacă nu vă deranjează?

Poate că în altă situaţie, Mihai nu ar fi fost dispus să răspundă, însă ceva din atitudinea lui Eugen îi suge-rează că ar fi bine să lase garda jos.

– Da, sigur, chiar te rog...– Sunteţi bine? – De ce mă întrebi?– Vă cunosc de ceva vreme, spune Eugen... sunt

aproape doi ani de când veniţi pe la noi şi v-am vă-zut cum eraţi. Eraţi mai efervescent, mai zâmbitor şi plin de energie. Aveaţi o anumită sclipire în ochi, care acum pare să fi dispărut. Ceva s-a întâmplat între timp, pentru că nu mai sunteţi acelaşi.

Paul Avram

24

– Este aşa de vizibil? întreabă Mihai cu un zâm-bet trist în colţul gurii.

– Da, cel puţin la dumneavoastră. – Te rog să îmi spui pe nume, eşti mai în vârstă de-

cât mine. În buletin nu scrie „dumneavoastră“, ci Mihai. – În regulă, Mihai... permite-mi să repet întreba-

rea... s-a întâmplat ceva în utima vreme?Epuizat cum era, Mihai simţea că poate vorbi li-

ber despre el. Nu avusese niciodată încredere atât de mare în cineva străin, încât să îi povestească aspecte din viaţa personală.

De fapt, nici cei mai apropiaţi prieteni ai lui nu ştiau multe despre el. Acum, ceva din atitudinea lui Eu-gen îl face să se deschidă, ca şi cum s-ar fi cunoscut de-o viaţă.

Tonul cu care îi erau puse întrebările şi atitudinea degajată a lui Eugen îl fac să se simtă oarecum obligat să răspundă.

„Nu am nimic de pierdut“, îşi spune în sinea sa. „Orice s-ar întâmpla, nu poate decât să mă ajute.“

– Da, Eugen... s-a întâmplat viaţa. Nu mă aştep-tam ca lucrurile să se desfăşoare aşa. În ultimele luni s-au adunat foarte multe situaţii care, suprapuse, m-au adus unde sunt acum.

– Mihai, sper să nu fie cu supărare, însă lucrurile nu se întâmplă, ci înfloresc.

Este pentru prima dată când aude o remarcă de acest fel şi intuieşte că în spatele acestei afirmaţii se


25

află ceva ce el nu desluşeşte încă. Se consideră un om inteligent, uns cu toate alifiile. Se pricepe la oameni şi reuşeşte să citească dintr-o privire personalitatea ce-lui care se află în faţa sa însă, de această dată, ceva îi scapă. Curiozitatea îl îndeamnă să continue discuţia.

– Cum adică, înfloresc?– Ai auzit proverbul „Ce plantezi, aia culegi?“– Da, evident...– Permite-mi să îţi spun că orice acţiune de-a noas-

tră este o sămânţă care trece prin etapele specifice... în-colţeşte, devine boboc şi apoi înfloreşte. În funcţie de sămânţă, floarea poate fi utilă sau otrăvitoare.

– Adică eu am plantat un tip de seminţe otrăvi-toare, iar acum culeg roadele?

– Exact... Sper să nu te superi, însă legile naturii nu pot fi schimbate.

– Despre ce legi vorbeşti? – În niciun caz despre legile făcute de oameni,

spune zâmbind Eugen. Există câteva legi naturale care guvernează bunul mers al întregului Univers. De fapt, fără ele, Universul nu ar exista aşa cum îl ştim. Pe cât sunt de simple, pe atât sunt de ignorate şi majoritatea oamenilor nici măcar nu ştiu despre existenţa lor.

Mihai devine curios de-a binelea. Cuvintele pe care tocmai le auzise stârnesc în el o senzaţie interesantă. Pe de o parte, se simte contrariat de cele spuse de Eugen, iar, de cealaltă parte, este de acord cu ceea ce auzise.

Paul Avram

26

Ca şi cum în interiorul său ar fi fost doi oameni care se comportau diferit: cel vechi, care ar fi râs de astfel de afirmaţii, şi cel prezent, care este deschis la a încerca şi ceea ce altădată ar fi luat în derâdere.

Nu poate să nu observe că discuţia se potriveşte contextului în care se află, ca şi cum i-ar fi venit în întâmpinare. Este debusolat, confuz şi plictisit de eşe-curile suferite şi îi este cât se poate de clar că nu poate continua să repete aceeaşi greşeală la infinit şi de aceea îşi spune în gând:

„Ce am de pierdut? Am încercat atâtea în felul meu şi de fiecare dată am dat-o în bară. Este clar că ceva nu merge.“

– Şi cum pot afla mai multe despre aceste legi? îl întreabă el pe Eugen mai în glumă, mai în serios.

– Mhh... sunt prea multe de spus şi avem prea pu-ţin timp la dispoziţie. Vor fi necesare câteva ore bune pentru a-ţi putea explica în detaliu despre ele şi doar făcând o sinteză poate-poate că aş reuşi măcar să mă încadrez în timp.

– Eu nu am problema timpului, cel puţin, nu acum, spune Mihai râzând... pot sta toată noaptea la poveşti. Doar pentru tine să nu fie o problemă acest lucru. Eşti încă la serviciu şi după ce termini, bănuiesc că vei merge acasă.

Simte că a întins coarda, însă curiozitatea este mai mare decât el. Din momentul în care îl auzise pe Eugen vorbind despre seminţe şi legi, ceva din interiorul său se aprinsese şi nu îi mai dădea pace.


27

Avea sentimentul că a găsit cheia, că răspunsurile se află în omul din faţa sa şi că nu putea lăsa să îi scape un astfel de prilej.

Logica îi spune că se poate înşela, că nu este po-sibil ca un chelner să deţină informaţiile de care el are nevoie pentru a-şi rezolva problemele, însă acum este pregătit să asculte de instict.

Omul din faţa sa vorbeşte despre aceste „legi“ cu un respect vădit. Când rosteşte cuvântul, ochii săi ca-pătă o strălucire anume, iar atitudinea sa emană umi-linţă şi forţă, în acelaşi timp.

Este ceva ce Mihai nu mai văzuse niciodată şi toc-mai acest fenomen îl contraria la culme, trezind în el cu-riozitatea şi dorinţa de a rămâne pentru a afla mai multe.

Chiar dacă are sentimentul că a insistat prea mult pentru ca discuţia să aibă loc acum, simte că dacă nu fructifică ocazia, nu va mai avea o altă şansă. Insistă într-o manieră mult mai blândă şi mai serioasă.

– Eugen, uite care este baiul... realitatea este că trec printr-o perioadă extrem de confuză şi stranie. Mă confrunt cu lucruri pe care nu le-am mai experimentat niciodată şi nu ştiu în ce direcţie să merg.

Ceea ce mi-ai spus, despre legi, mi-a trezit curio-zitatea şi interesul şi aş vrea să aflu mai multe pentru că simt că este ceea ce caut. Ai putea să mă ajuţi?

Eugen se pune pe un râs zgomotos care îl cutre-mură din toate încheieturile. Râde atât de sănătos, încât îl molipseşte şi pe Mihai, care, chiar dacă nu înţelege

Paul Avram

28

de ce râde, îi ţine isonul. Când Eugen termină de râs, printre chicoteli, îi spune:

– Te-aş fi ajutat oricum, dar a fost o plăcere să văd cum renunţi la orgoliu pentru a face această cerere. Înseamnă că eşti pregătit.

– Pregătit pentru ce?– Pentru ceea ce urmează. Eşti copt, cum se spune,

iar faptul că ai lăsat deoparte mândria spune multe des-pre ceea ce ai înţeles în ultima vreme.

Pe de altă parte, chiar dacă aş fi dorit să te ajut îna-inte, nu aş fi putut să o fac.

– Cum adică?– Te ştiu de multă vreme şi te-am văzut în multe

ipostaze. Orgoliul, încăpăţânarea, dorinţa de a demons-tra celorlalţi cine eşti sunt doar câţiva dintre „viermii“ care te-au ajutat să îţi sapi groapa.

– Asta e bună... de unde ştii lucrurile acestea? – Mihai, ochii sunt oglinda sufletului, iar cel ce

are experienţa necesară nu are nevoie de cuvinte pentru a le vedea. Este suficientă o privire.

Şi apoi, chiar dacă aş fi încercat să te ajut în acele momente, aş fi încălcat una dintre legile despre care îţi vorbeam, aceea de a oferi ajutorul doar când îţi este solicitat şi doar dacă eşti în măsură să îl acorzi.

– Nu am mai auzit aşa ceva până acum. Ajută-mă să înţeleg... ce înseamnă acest lucru?


29

– Înseamnă că nu poţi intra în viaţa omului dacă nu eşti invitat. Vom vorbi despre aceste lucruri un pic mai târziu.

Deocamdată, mă duc să îmi termin treaba şi după ce închidem, rămânem cât va fi necesar să discutăm în amănunt. Ai cu ce să scrii?

– De ce mă întrebi?– Pentru că voi spune multe lucruri pe care va

trebui să le notezi, şi dacă nu faci acest lucru acum, nu vei mai avea o altă ocazie, pentru că nu le voi repeta.

– Nu, nu am... îmi poţi aduce tu ceva de scris şi o coală de hârtie?

– Doar o coală? Îţi vor fi necesare mult mai multe. Ne vedem peste 20 de minute. Până atunci, bucură-te de liniştea de aici.

În timp ce Eugen dispare în bucătăria restaurantu-lui, Mihai rămâne singur cu gândurile sale. Este uimit de întorsătura pe care o iau lucrurile şi se minunează de situaţia interesantă care tocmai se crease.

„Un chelner maestru“, îşi spune el zâmbind. „Am ieşit din casă pentru a-mi aerisi creierul şi iată cu ce mă aleg. Stranie lume... Unde dai şi unde crapă“, chico-teşte el şi continuă să se bucure de situaţia nou creată.

Se anunţă a fi o noapte lungă.

30

3Când discipolul este gata,

Maestrul apare

eugen soseşte la masă, aducând cu el un ca-iet mare de dictando şi un pix. Face un semn

unui coleg de-al său care vine spre masa lor aducând o tavă cu ceva ce fusese pregătit în prealabil. Pe un pla-tou, sunt aşezate aperitive şi o sticlă de vin, însoţite de pahare şi tacâmuri.

– Ce e cu toate acestea? întreabă Mihai.– Simplu... eu am lucrat toată ziua şi mai avem

încă de stat. Îmi este foame şi te rog să mă acompa-niezi, răspunde Eugen zâmbind. Mâncarea e mai gus-toasă când o împarţi cu cineva.

– Acum, că te văd pe tine mâncând, m-a luat şi pe mine foamea, zice Mihai... chiar o să îndrăznesc să mă înfrupt din ce ai adus.


31

În timp ce îşi alege mâncarea din platou, punând-o în farfuria sa, îl întreabă pe Eugen:

– Înainte de a pleca, spuneai ceva de legi şi invi-taţie. Ce legătură are una cu alta?

– Este cât se poate de simplu... una dintre legile naturale este să îţi vezi de treburile tale şi să intervii doar atunci când eşti solicitat şi doar dacă eşti în măsură să faci ceva.

– Cu alte cuvinte, dacă poţi face un bine, fă-l, dacă nu, vezi-ţi de ale tale.

– Adică dacă văd pe cineva suferind, nu pot in-terveni?

– Exact... poate părea o metodă dură, însă este cât se poate de pragmatică.

Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune şi acesta este un mare adevăr.

În general, oamenii dau sfaturi din două motive: „binele“ celuilalt şi dorinţa de a părea deştept.

Din dorinţa greşită de a face un bine cu forţa, ma-joritatea oamenilor îşi dau cu părerea ori de câte ori au ocazia, în orice context.

Nu pot suporta ideea că nu le ştiu pe toate şi se prefac a fi inteligenţi doar de dragul de a părea mai deştepţi decât sunt. Dar este bine să înţelegi că binele tău nu este obligatoriu şi binele celuilalt.

Imaginează-ţi că eşti pe masa de operaţie înainte de anestezie şi observi cum unul dintre vizitatorii spi-talului vine şi se apucă să te opereze. Ţi-ar conveni să se întâmple aşa ceva?

Paul Avram

32

– Clar nu... cum să mă las pe mâna unui neavenit?– Este aceeaşi situaţie... A da un sfat cuiva, în ne-

cu noştinţă de cauză sau dintr-un motiv greşit, este la fel de periculos cu a administra medicamente unui om sănătos sau, mai rău, să îi dai medicamentaţia greşită unui om bolnav.

Şi te asigur că bolile spiritului sunt mai grave de cât bolile fizice, de aceea trebuie tratate cu atenţie mărită.

Un om înţelept este asemenea unui chirurg care, înainte de a intra în viaţa ta, va căuta să vadă înainte de toate dacă te poate ajuta. Altfel, nu va intra în casa ta şi nu va încerca sub nicio formă să îşi ofere sprijinul în mod forţat.

Compasiunea şi iubirea sa sunt atât de mari, încât nu îşi poate permite să se manifeste lipsa de respect faţă de celălalt.

– Cum adică, lipsă de respect?– Este o formă de mare lipsă de respect să dai sfa-

turi cuiva, mai ales dacă nu ştii despre ce vorbeşti.Înseamnă că nu înţelegi cât de fragil este echili-

brul intern şi nu ştii cât de mult poate dăuna un cuvânt spus la întâmplare. Mai bine taci decât să strici.

– Şi ce se întâmplă atunci când ajutorul este so-licitat?

– Chiar şi atunci când este cerut, tot face o analiză a cazului pentru a vedea în ce măsură poate interveni. Uneori chiar şi ajutorul este cerut de dragul de a-l cere şi nicidecum pentru a rezolva o situaţie.


33

Foarte mulţi oameni cer ajutor ca şi cum ar vorbi cu gura altuia, atât de orgolioşi sunt şi, de aceea, este bine să evaluezi înainte dacă merită să consumi energie.

– Foarte interesant, zâmbeşte Mihai... Sper să ajung şi eu la nivelul acesta de înţelegere, pentru că îmi dau seama acum cât de mult am greşit. Am fost campion la dat sfaturi, crezând că le ştiu pe toate. De fapt, se pare că am făcut mai mult rău decât bine.

– Nu te mustra foarte aspru. Greşeli facem cu toţii, indiferent de vârstă. De fapt, doar greşelile ne ajută să progresăm. Gândeşte-te un pic... ce ai fi fost astăzi dacă nu ai fi greşit? Ce ai fi ştiut, cum ai fi putut înţelege lu-crurile dacă nu ai fi dat cu capul de pragul de sus?

– Da, înţeleg acum... aşa este, spune gânditor Mi-hai... tot ce am învăţat vine din experimentele aşa-zise greşite prin care am trecut... şi totuşi nu înţeleg un lucru.

– Care? întreabă Eugen.– Din copilărie şi până la slujbă, suntem pedepsiţi

când greşim. Nu înţeleg... dacă noi învăţăm doar din greşeli, atunci de ce greşeala este pedepsită?

– Este o poveste lungă, cu rădăcini adânci, răs-punde Eugen, în timp ce caută tacticos să prindă o măs-lină cu furculiţa.

În vechime, în vechile şcoli iniţiatice, greşelile erau privite ca fiind parte integrantă din evoluţia umană. Ştiau că este baza evoluţiei şi îşi încurajau copiii să le repete până învăţau din ele.

Era vremea când omul se afla în comuniune cu natura şi vibraţia iubirii era profundă.

Paul Avram

34

Acceptau lucrurile aşa cum erau şi lucrau în con-formitate cu legile naturale.

Nu le era frică, tocmai pentru că ştiau că Existenţa le poartă de grijă, iar dacă li se întâmplă ceva, era evi-dent că avea un scop.

Se bazau foarte mult pe experimentarea directă, iar teoria era o urmare firească a acesteia, pentru a ex-plica ce s-a întâmplat.

– Cum aşa, întâi este practica şi apoi teoria? La noi se întâmplă pe dos, răspunde Eugen la propria întrebare.

– Da, aşa este în realitate. Întâi practica şi apoi teoria. Toate marile experimente întâi au fost realizate şi apoi explicate. Însă lucrurile s-au schimbat radical din momentul în care omul nu a mai testat, ci doar a teoretizat.

Aşa s-a făcut trecerea de la simţire la logică, de la inimă la creier.

Odată cu această trecere, lucrurile au început să se schimbe. Intelectul a preluat puterea, iar oamenii au început să îi considere proşti pe cei care greşeau.

Astăzi se consideră că este o ruşine să greşeşti, că eşti incapabil şi tot aşa mai departe. Orgoliul prelevă peste bunul simţ şi orice om care nu ştie ceva este des-considerat sau privit batjocoritor, ca şi cum ar fi ciumat.

De aceea oamenilor le şi este frică să spună că nu ştiu. Sunt terorizaţi de ideea că ar putea fi priviţi ca fiind proşti. Nimeni nu vrea să fie prost. Încearcă să îţi aduci aminte de câte ori ai fost privit aşa cât timp te-ai aflat în şcoală.


35

Eu îmi aduc aminte clar cum eram privit.– Da, îmi aduc aminte... şi chiar acum simt ace-

eaşi stare ciudată. Mă făceam mic de tot, de parcă aş fi vrut să dispar din acel loc.

– Exact, starea este nesuferită la fel cum erau şi cei care te tratau astfel. Şi totuşi, ce am spune despre Edison astăzi, ştiind că a făcut peste 9.000 de încercări până a reuşit să facă primul bec cu bulb funcţional?

Sau de alţi cercetători şi oameni de ştiinţă care au făcut mii de experimente greşite şi tocmai greşelile au fă-cut ca aceştia să reuşească să găsească soluţii neaşteptate.

I-am considera proşti pe cei care au făcut lumea să evolueze, greşind de nenumărate ori? Nu ţi se pare ciu-dat ca astăzi să îi considerăm genii tocmai pe cei care au greşit mai mult?

Mihai se uită la Eugen ca şi cum ar fi trecut prin el cu privirea.

– Ce s-a întâmplat? întreabă Eugen.– M-ai zăpăcit de cap. Nu mai înţeleg mare lucru...

mi-a rămas mintea la ceva ce ai spus mai devreme. Ce înseamnă trecerea de la inimă la creier?

– Corect... scuză-mă, te-am luat prea repede. Vom ajunge şi acolo, însă nu este momentul.

Îmi place să vorbesc despre acest subiect şi mă las purtat de val, zâmbeşte larg Eugen.

Bun, hai să o luăm de la capăt, pentru că pierdem firul. Ne-am lămurit cum este cu sfaturile?

Paul Avram

36

– Da, am înţeles foarte clar, însă acum că ştiu, nu mă simt bine deloc, pentru că îmi dau seama cât de mult am greşit.

– Cu ce? Ce anume crezi că ai făcut greşit?– Mhhh... sunt foarte multe de spus, zice Mihai în-

gândurat.– Păi, nu plecăm nicăieri, nu-i aşa? Parcă spuneai

că nu ai problema timpului, îl şicanează Eugen, zâm-bind pe sub mustaţa bine tăiată care îi împodobea buza de sus.

– Nu... chiar nu am problema timpului... doar că mă doare foarte tare să vorbesc despre ce s-a întâmplat.

– Este cât se poate de normal, Mihai! Tot ceea ce ai adunat rămâne în interiorul tău până începi să scoţi voluntar la iveală. Nimic nu se pierde, totul se trans-formă; cunoşti această lege, nu-i aşa?

– Da, spune Mihai... era dintre legile fizicii. – Este o lege de la care omul nu face excepţie. În

lumea interioară energia nu se pierde. Totul se trans-formă şi vei înţelege cum se produce acest lucru pe măsură ce vei lucra cu tine.

În general, atunci când vine vorba de suferinţă, oamenii au două tipare comportamentale care se mani-festă în funcţie de personalitate şi de educaţia pe care au primit-o.

– Asta e bună... Ce legătură are educaţia cu ma-nifestarea?


37

– Are o foarte mare legătură, răspunde Eugen... Vezi tu, la naştere suntem cu toţii tabula rasa. Nu ştim nimic, nu cunoaştem nimic, doar absorbim informaţiile pe care le primim din exterior.

Nu este încă dezvoltat aşa-zisul ego, cel care ne dă senzaţia că spunem ceva în nume propriu.

Pe măsură ce creştem, educaţia pe care o primim în familie şi în şcoală îşi pune amprenta asupra modu-lui în care ne comportăm în lumea exterioară.

– Foarte interesant, răspunde Mihai gânditor... adică mare parte din felul meu de a fi la nivel compor-tamental este nimic altceva decât urmare a educaţiei primite?

– Da, eşti produsul mediului în care ai trăit. Ai primit şi ai asimilat informaţii care te-au modelat, care au pătruns adânc în inconştientul tău şi care îţi deter-mină comportamentul.

– Mă laşi fără cuvinte, spune Mihai şoptit. Am trăit cu impresia că eu fac lucrurile, când de fapt toate acţiunile mele erau doar un ecou a ceea ce mi s-a im-plementat în inconştient?

– Aşa este.. nu toate, însă cea mai mare parte din-tre acţiunile tale au fost comandate.

– Offf... e trist... zice Mihai căzând pe gânduri... foarte trist.

Pentru câteva minute se aşterne liniştea între cei doi. Mihai stă cu ochii ficşi privind în farfurie, în timp ce Eugen mănâncă tacticos, aşteptând ca acesta să îşi revină.

Paul Avram

38

Este cât se poate de evident că este în stare de şoc, încercând să asimileze ceea ce tocmai auzise.

– Care sunt tiparele? întreabă Mihai, ridicând ochii din farfurie... parcă aşa spuneai, că ne comportăm după tipare.

– Da, există două modele comportamentale atunci când vorbim despre exprimarea a ceea ce simţim.

Primul tipar este al celor care se închid în ei înşişi şi nu lasă să transpară nimic din suferinţa lor.

Îi vezi zâmbind tot timpul, caută să încurajeze pe toată lumea, sunt joviali şi sociabili şi, cu toate acestea, în interiorul lor se dă o mare luptă.

Încearcă să fie altruişti, iubitori, să ajute pe toată lumea şi se străduiesc să facă bine celor din jur.

– Cum adică? Asta mi se pare chiar ciudat. Am cunoscut foarte mulţi care se comportau aşa şi mi se părea că ceva nu se potriveşte în peisaj, dar nu puteam să îmi explic ce.

– Aşa este. Sunt oamenii pe care nu i-ai putea ni-ciodată bănui că au probleme. Sunt capabili să mas-cheze foarte bine ceea ce îi macină până când se întâm-plă ceva care îi pune la pământ.

Chiar şi atunci renunţă cu greu la deprinderile lor pentru a se putea deschide în faţa cuiva care i-ar putea ajuta să îşi rezolve problemele.

Aceştia sunt cei care fac eforturi disperate să reu-şească şi totuşi, pentru că au în interior foarte multe bagaje depozitate, nu reuşesc să facă saltul.


39

Mai târziu, îţi voi explica ce înseamnă să laşi ba-gajele în urmă.

– Chiar voiam să te întreb despre ele, zâmbeşte Mihai, bucurându-se că Eugen îi anticipase gândurile.

– Vom vorbi la momentul potrivit... să revenim la ce vorbeam mai devreme.

Al doilea tipar este al celor care se închid complet în ei, dar pe faţa cărora se vede suferinţa.

Din păcate pentru ei, cei mai mulţi devin cinici, ră mân prinşi în capcana propriei suferinţe şi se înde-părtează de lume, criticând şi judecând tot ceea ce ei nu pot atinge sau realiza.

Devin victime de profesie, spunându-şi o poveste care le permite să întreţină această stare de închidere.

– Dar primii cum sunt? Reuşesc să facă ceva în această privinţă?

– Da... datorită înclinaţiei lor naturale către pozi-tivism, au posibilitatea să iasă din capcană şi reuşesc să dizolve ancorele care îi ţin pe loc.

Bineînţeles, acest lucru se poate întâmpla doar dacă apelează la ajutor specializat sau au curajul să lu-creze intens cu ei înşişi.

– Aşa... acum am înţeles că eu mă încadrez în pri-mul tipar. Am lăsat să se vadă doar zâmbet şi relaxare când, de fapt, era cu totul altceva. Însă spuneai ceva despre transformarea energiei. Că nimic nu se pierde?

– Exact. Tot ce gândeşti şi trăieşti la nivel emoţio-nal lasă urme în interiorul tău. Aceste urme cumulate

Paul Avram

40

formează ancore care te ţin pe loc, indiferent de cât de motivat sau determinat eşti să schimbi ceva.

Cunoşti oameni cu voinţă care au încercat diverse metode şi până la urmă au ajuns de unde au plecat, ba chiar mai rău?

– Da, sigur, spune Mihai cu un zâmbet amar în colţul gurii... eu sunt unul dintre ei.

– Cei mai mulţi dintre oameni nici măcar nu rea-lizează cât de multe piedici îşi pun. Au atât de multe adunate în interior, încât cred că este normal să suferi, să fii deprimat sau să te laşi manipulat de gânduri negre.

Realitatea este că nu este normală nici una dintre acestea.

Normal ar fi să poţi trăi plin de energie, să te poţi bucura de tine şi de cei din jurul tău şi să faci lucrurile care îţi plac cu bucurie şi satisfacţie.

– Wow.. ce bine sună... ce bine ar fi să fie aşa!– Se poate, tocmai aici este secretul. Este atât de

simplu şi la îndemână însă noi suntem obişnuiţi să cre-dem că viaţa este grea şi că trebuie să faci sacrificii pentru a reuşi să te bucuri de ea. Priveşte în jurul tău şi observă.

Viaţa este simplă şi se află în mişcare continuă. Ni meni nu aşteaptă pe nimeni. Niciun arbore nu luptă cu un alt arbore. Fiecare îşi croieşte drumul său, cău-tând să obţină ce este mai bun din ceea ce i se oferă: apă, soare, aer.


41

– Am rămas fără cuvinte. Cum poţi obţine aşa ceva? Este posibil? Eu am luptat toată viaţa pentru a obţine ceea ce am dorit şi uite ce am realizat. Nimic.

– Întrebarea este... ţi-au făcut plăcere acţiunile pe care le făceai? Era ceea ce îţi doreai? Sau erau doar nişte şabloane pe care le-ai dorit transpuse în viaţă şi pentru care ai luptat din greu pentru a le obţine?

– Grea întrebare, Eugen! Este foarte grea... nu re-uşesc să fac diferenţa dintre ele. Îmi plăcea să câştig, să înving, să obţin ceea ce doream.

– Perfect, nu este nimic rău în a-ţi dori să câştigi. Dar... motivul de bază care era? Plăcerea de a face lu-crul în sine sau doar obţinerea lui pentru satisfacerea orgoliului?

– Voiam doar să mă mândresc cu reuşitele mele şi atât. Eram mândru când cei din jurul meu mă priveau cu admiraţie şi doreau şi ei să ajungă acolo unde sunt eu.

Făceam orice era necesar pentru a obţine ceea ce îmi planificam, iar ei mă apreciau pentru acest lucru.

– Excelent, Mihai, dar ce se întâmpla, în schimb, când nu reuşeai ceva? Cum te simţeai?

– Precum un ratat... parcă nu aveam niciun căpă-tâi. Mă simţeam un nimeni.

– Acum înţelegi la ce mă refer când vorbesc des-pre şabloane, educaţie şi motivele greşite?

– Sincer, nu prea. Sunt cam greu de cap, spune Mi hai în glumă.

Paul Avram

42

– Da, eşti... Ai capul plin de bazaconii, dar cel puţin eşti atât de epuizat, încât acestea nu mai au forţă să se manifeste, replică Eugen râzând.

Să îţi explic cum stau lucrurile.Prin intermediul aşa-zisei educaţii, ţi-au fost im-

plementate idei standard despre ceea ce înseamnă suc-cesul, faima, poziţia socială şi aşa mai departe.

Ori de câte ori faci ceva cu scopul de atinge dezi-deratele stabilite de alţii pentru tine şi eşuezi, te simţi incomplet, incapabil şi nevrednic de ceea ce ai.

Cu alte cuvinte, te simţi un ratat. Ideea este să în-veţi să faci lucrurile care îţi plac pentru plăcerea de a le face, nu pentru scopul final.

Echilibrul şi fericirea se obţin făcând lucrurile care îţi plac ca pe un scop în sine, nu pentru că vei ob ţine ceva. Acum înţelegi despre ce vorbesc?

– Înţeleg perfect. Am fost doar un roboţel care a executat ordinele şi atât. Ceea ce aflu acum este foarte dureros, însă are logică. Cum poţi rezolva o astfel de situaţie? Cum poţi scăpa de bolovani, de ancore, de pro-grame? Pur şi simplu mi se pare imposibil.

– Ai spus bine că ţi se pare... este o lume iluzorie, iar ceaţa poate fi împrăştiată cu o singură condiţie. Să vrei şi să te străduieşti. Pentru că am spus că este sim-plu, aceasta nu înseamnă că este şi uşor.

Nu este chiar deloc, pentru că în interior ai o lume pe care nu o cunoşti, iar când deschizi cutia Pandorei, te vei speria în prima fază. Vor ieşi la suprafaţă doar lucruri neplăcute. Eşti gata să îţi asumi un aşa risc?


43

– Eugen, am 40 de ani şi mă aflu într-o situaţie fără ieşire... Crezi că am alte opţiuni? Nu am. Vreau, îmi doresc să rezolv această situaţie pentru totdeauna. Este posibil?

– Da, Mihai! Este. Totul este posibil. Însă te aver-tizez... nu există drum de întoarcere odată ce ai început. Duci programul până la capăt sau nu începi, tu decizi.

– De ce spui asta? – Pentru că dacă începi şi renunţi pe parcurs, te

alegi cu şi mai multe probleme. Trezeşti balauri care te pot înghiţi dacă nu finalizezi ce ai început. Este clar?

– Mai vorbim mult? Să începem, spune Mihai en-tuziasmat.

Notiţele lui Mihai Ofer[ sfaturi doar dac[ ai experimentat ceea ce

doreşti s[ spui. Este lips[ de respect s[ spui cuiva s[ aplice pe el

informa\ii neverificate. Practica vine înaintea teoriei. Totul se transform[, nimic nu se pierde. Educa\ia formal[ ne condi\ioneaz[ greşit. Experien\ele trecutului r[mân depozitate în

inconştient. Dac[ lucrurile pe care le faci nu î\i aduc bucurie,

cu siguran\[, vor genera frustr[ri.

44

4Mihai face primul pas

aşteptând cu pixul în mână, Mihai este numai ochi şi urechi. Se simte entuziast şi temă-

tor, în acelaşi timp. Avertismentul lui Eugen îl pune pe gânduri, dar este decis să meargă până la capăt.

De felul său, este obişnuit să ştie în ce direcţie merge. Firea sa metodică şi precisă se reflectă în plani-ficările pe care le făcea cândva şi obţinea rezultate toc-mai pentru că aplica acest mod de lucru.

De data aceasta, nimic nu mai conta. Eugen reu-şeşte să îi trezească interesul în asemenea măsură, încât tot ce îl interesează este să îl audă vorbind.

Acesta îi releva o altă lume şi un alt mod de a gândi. Totul este diferit de ceea ce ştia el şi tocmai de aceea este pregătit să facă lucrurile diferit.

Chiar dacă nu are curajul să îl întrebe de unde ştie atâtea lucruri, Mihai întrezăreşte că în spatele acestor


45

învăţături stă o vastă experienţă de viaţă. Din blândeţea şi căldura cu care povesteşte, se vede clar că Eugen vorbeşte din proprie experienţă.

Parcă anticipându-i gândurile, Eugen îi spune:– Tot ceea ce îţi voi spune în continuare este re-

zultatul experienţelor prin care am trecut de-a lungul vieţii. Am avut de la cine să învăţ şi toate învăţătu-rile pe care le-am deprins ţi le voi spune şi ţie aşa cum le-am înţeles eu. Nu am pretenţia că le ştiu pe toate, cum de altfel nici nu îţi pot garanta că vei obţine rezul-tatele pe care eu le-am obţinut.

Ceea ce îţi pot garanta însă este că dacă vei în-cepe să aplici întocmai, te vei transforma iremediabil. Vei deveni cea mai bună variantă a ta şi vei reuşi să te descurci în orice situaţie, indiferent de complexitatea ei.

Odată ce ai bazele corect implementate, poţi clădi la orice dimensiuni doreşti, spune Eugen privindu-l pe Mihai direct în ochi.

– Eşti de acord să începem?Mihai simte această privire ca şi cum o mână i-ar

fi pătruns în suflet şi l-ar fi atins. Îl ascultă fascinat pe Eugen, încercând să se elibereze de sub vrajă şi să răs-pundă la întrebare.

– Da, sigur, sunt gata! răspunde Mihai.– Aşadar, să începem cu începutul, tinere! spune

Eugen zâmbind. Primul lucru despre care vom vorbi este tocmai etapa în care te afli în această perioadă.

Paul Avram

46

Este perioada în care eşti în confuzie, nu ştii pe ce drum să apuci, încă te mai macină resentimentele şi gândurile negre, încă îi blamezi pe cei din jurul tău şi ai ajuns la senzaţia de saturaţie. Corect?

Mihai cască ochii mari şi nu îi vine să creadă cât de clar îi este expusă situaţia în care se află.

– Da, aşa este. Dacă mai adaugi şi faptul că nu mai vreau nimic, este o descriere completă şi concisă.

– Perfect... odată ce am ajuns în acest punct, pu-tem vorbi despre primul pas, poate cel mai important dintre toate.

Este pasul fără de care nu îi poţi face pe următo-rii, oricât de inteligent sau ambiţios ai fi.

Acest pas este deschizătorul de drumuri, cel care îţi permite să intri în viaţa ta, să simţi că eşti mai mult decât lucrurile pe care le făceai până acum. Aş putea spune că este pasul care te ajută să ieşi din comă.

Tocmai pentru că este primul pas, este şi cel mai dureros. Când se deschide uşa pentru prima dată, te doare îngrozitor de rău.

– Care este acest pas atât de important? întreabă Mihai, nemaisuportând suspansul.

– Este faza în care te afli tu acum... dacă ar fi să sintetizezi toate caracteristicile pe care le-am enume-rat, cum crezi că se numeşte?

– Trezire? – Eşti pe aproape, spune Eugen... mai încearcă.– Conştientizare?


47

– Bingo, răspunde satisfăcut Eugen... Ştiam eu că eşti băiat inteligent.

Momentul în care conştientizezi unde te afli este cel în care te retrezeşti la viaţă. Poţi numi acest moment a doua naştere, pentru că este cel care te scoate din starea de amorţeală, din comă, cum spuneam mai devreme.

– Ai auzit de zombi?– Evident că am auzit, cine nu a auzit de zombi?

răspunde Mihai.– Exact aşa îşi trăiesc vieţile majoritatea oameni-

lor. Se află într-o stare de somn continuu, din care se mai trezesc uneori din cauza şocurilor pe care le pri-mesc din exterior.

– Cum adică din cauza şocurilor? Ce şocuri?– Mai devreme, dacă îţi aduci aminte, am vorbit

despre seminţe... oamenii plantează inconştient semin-ţele suferinţei, crezând că vor scăpa nepedepsiţi. Bâr-fesc, vorbesc de rău, critică, blamează, amână şi tot aşa mai departe.

După ce fac astfel de acţiuni, au senzaţia că aces-tea au fost doar evenimente izolate, pe care nu este ca-zul să le ia în considerare. Aruncă mizeria, apoi uită de ea, nebănuind ceea ce va urma. Însă realitatea este alta.

– Asta chiar este extraordinară, spune Mihai, ap roape sărind de pe scaun... aşa este... oamenii plan-tează inconştient şi cred că scapă.

– Cât se poate de adevărat. Motivul pentru care nu îşi dau seama de ce li se întâmplă anumite lucruri este acela că nu îşi aduc aminte când au plantat sămânţa.

Paul Avram

48

Din momentul plantării, poate trece foarte multă vreme până când aceasta să înflorească. De aceea, oa-menii cred că aceste evenimente sunt izolate, neînţele-gând continuitatea lor în timp şi spaţiu.

– Fenomenal... nu pot să înţeleg logic, însă o in-tuiesc. Parcă se aude o voce care îmi şopteşte că este corect ce îmi spui.

– Da, o intuieşti pentru că face parte din tine... eşti parte din natură, din Existenţă şi tot ce este în afară există şi în tine.

Legea cauzalităţii este simplă şi cât se poate de clară. Totul are o cauză, nimic nu este întâmplător. Dacă ai făcut pe cineva să sufere, vei suferi. Dacă ai ajutat pe cineva, vei fi ajutat. Şi acest principiu se aplică univer-sal, în orice aspect al vieţii.

– Cât este de simplu şi de complex, în acelaşi timp, zâmbeşte Mihai, căzând pe gânduri. Nu îmi vine să cred cât este de adevărat. Totul este conectat la totul.

– Partea distractivă este că mama natură are sim-ţul umorului, spune Eugen râzând zgomotos.

– Adică? – Există o altă lege, cea a acumulării, care spune

că primeşti înzecit ceea ce ai plantat. Combinată cu le-gea cauzalităţii, generează minuni. Ai încercat vreo dată să dai drumul unui bulgăre de zăpadă în plină iarnă, de pe vârful unui deal?

– Da, evident... când eram copil, mă distram la culme jucându-mă aşa... dădeam drumul unui bulgăre


49

cât pumnul pe pantă şi până când ajungea la baza dea-lului, se transforma într-un bulgăre imens. Aşa cons-truiam oameni de zăpadă fără efort.

– Foarte frumos şi bine exemplificat. Exact în acest mod funcţionează şi legea acumulării. Pe parcur-sul timpului, toate acţiunile, oricare ar fi ele, se acumu-lează, iar când se întorc la tine, se întorc de cel puţin zece ori mai mari şi mai puternice.

Se mai numeşte şi efectul de bumerang.Nu ştiu dacă ai auzit, însă există o frază în înţe-

lepciunea populară care sumarizează perfect fenome-nul „O nenorocire nu vine niciodată singură!“ Acum înţelegi cum funcţionează?

– Daaaa, îmi este cât se poate de clar. De aceea se spune că istoria se repetă?

– Da... oamenii au memoria scurtă. Nu cunosc le-gile şi chiar dacă uneori simt că nu este corect ceea ce fac, le ignoră, crezând că vor scăpa. Şi bineînţeles, nu scapă... Mama natură este meritocratică prin definiţie. Primeşti exact ceea ce ai plantat şi pentru că ştie de glumă şi este darnică, îţi dă mai mult decât ai plantat.

– Ce drăguţ din partea ei, răspunde Mihai râzând... Şi aceste legi să aplică în orice? Este valabilă pentru toate aspectele?

– Evident, se aplică şi în relaţii şi în cazul banilor şi în cazul lumii interioare. Peste tot, fără excepţie.

– Cum, şi în cazul banilor?

Paul Avram

50

– Sigur că da. Dar despre acest aspect vom dis-cuta mai târziu. Deocamdată, hai să revenim la oile noastre, înainte de a pierde firul. Unde rămăsesem? La conştientizare, da?

– Da, exact.. spuneai că este primul pas şi că oa-menii se trezesc cu ajutorul şocurilor.

– Aşa... Acum că ai înţeles cum funcţionează le-gile combinate, poţi înţelege şi ce înseamnă şocurile. Şo curile sunt instrumentele prin intermediul cărora Existenţa îţi dă de veste că este cazul să te trezeşti.

Unii o fac, alţii rămân prinşi în somnul greu care le cuprinde mintea. Aceste şocuri pot avea diferite forme... boală, pierderea banilor, a serviciului, un di-vorţ costisitor şi complicat, o relaţie care nu mai func-ţionează şi aşa mai departe...

Toate acestea pot fi semnale prin care îţi este atrasă atenţia. Nu puţini sunt cei care au fost treziţi la realitate cu ajutorul şocurilor.

Într-adevăr, este foarte dificil, cel puţin în prima etapă, să accepţi că toate ţi se datorează ţie şi numai ţie.

Este foarte dureros să conştientizezi un astfel de lucru, însă tocmai acest nivel de conştientizare te sal-vează de la multe lucruri neplăcute viitoare.

Ceea ce ai făcut de-a lungul timpului s-a acumu-lat şi mama natură a considerat că acum este momentul să îţi administreze şocurile. Tu eşti un exemplu conclu-dent al funcţionării legilor naturii.

– Şi ce şocuri... de foarte înaltă tensiune. M-au fă cut knock-out.


51

– Nu eşti knock-out... eşti doar ameţit. Încă stai în picioare, spune Eugen râzând în hohote... eşti bine, stai liniştit. Te afli exact la momentul de răscruce. Nu ţi-a fost luată sănătatea, ci doar lucrurile pe care le consi-derai mai importante decât tine.

Acesta este modul prin care mama natură îţi spune că este cazul să te orientezi în direcţia corectă. Din fe-ricire, tu nu eşti foarte ataşat de bunurile lumeşti şi de aceea eşti bine.

– Cum adică nu sunt ataşat de bunurile lumeşti? Am pierdut tot ce aveam şi nu mă simt bine în legătură cu acest lucru.

– Corect, însă undeva în interiorul tău ştii că poţi clădi totul din nou, nu-i aşa?

– Da, aşa este...– Tocmai acest lucru te-a salvat... dacă te-ai fi

cramponat, ar fi fost mai rău.– Nu înţeleg ce legătură are, răspunde Mihai cu o

mină întrebătoare.– În acest moment, cel în care te afli, ai de ales

între a învăţa şi a te crampona de eşecurile din trecut. Adică să cauţi să înţelegi ce anume s-a întâmplat pen-tru a nu mai repeta greşeala.

– Aha... exact ce fac acum, nu? Şi a doua variantă?– Da, exact ce faci acum. A doua variantă este să

te apuci să înjuri, să te lamentezi, să dai vina pe toţi cei implicaţi, numai pe tine nu.

Paul Avram

52

– Cu alte cuvinte, să arunc responsabilitatea asu-pra exteriorului pentru tot ce s-a întâmplat, în loc să mi-o asum... înţeleg perfect. Dar în prima fază am fost tentat să fac acest lucru.

– Normal... durerea este foarte mare şi este firesc să cauţi vinovaţii în exterior. Este foarte dureros să îţi dai seama că tu ai fost numitorul comun şi că totul a fost generat la comanda ta şi în urma acţiunilor tale.

Mă bucur însă că şocul a fost îndeajuns de puter-nic, încât să îţi lase doar atâta energie să nu mai poţi reacţiona, spune Eugen râzând.

– Râzi de mine, nu? Cu alte cuvinte, este un lucru bun ce mi s-a întâmplat? Cam greu de asimilat, însă te cred pe cuvânt.

– Nu doar că mă vei crede, ba chiar vei şi trăi acest adevăr. Vei înţelege cât de plină de compasiune a fost Existenţa când te-a oprit din drumul pe care îl apucaseşi. Dacă te-ai fi încăpăţânat să continui, în ur-mătorii ani situaţia ar fi devenit foarte gravă.

– Ce înseamnă foarte gravă? Cum poţi anticipa astfel de lucruri?

– Simplu, privesc în jurul meu şi înţeleg. Legile acţionează necontenit, indiferent de ce sau cine eşti. Se spune că prostul nu învaţă nici măcar din greşelile sale, iar înţeleptul şi din greşelile altora, nu numai dintr-ale lui.

Urmărind evoluţia unui om, poţi prevedea cu uşurinţă traiectoria pe care o va avea în viitor.

Ştii cum a fost inventat zodiacul, Mihai? Şi ora-colele?


53

– Nu, nu ştiu. Ar fi interesant de aflat, chiar dacă mi se par o mare păcăleală.

– Nu în totalitate, dar sunt folosite incorect de ma-joritatea. Omul este previzibil pentru că se comportă ca un roboţel teleghidat. Face lucrurile după tiparele spe-cifice care i-au fost implementate în inconştient şi pe această bază s-au făcut cercetări.

Înţelepţii vremurilor au studiat comportamentul uman şi au observat că acesta urmează o anumită linie.

Apoi, pentru că ştiau că omul este compus din ace leaşi elemente din care este creat Universul, au ela-borat zodiacul, cel în care sunt descrise toate semnele cu simbolurile lor, pe categorii.

– Serios? Cred că le-a luat sute de ani până să creeze aşa ceva.

– Este clar că nu au putut face acest lucru în câţiva ani, dar cred că ştii că pe vremuri munca maestrului trecea mai departe către discipol, pentru ca acesta să o completeze în cazul în care maestrul murea.

Aşa au ajuns până la noi astfel de informaţii, fo-losite de foarte mulţi oameni pentru a prevedea viitorul semenilor lor.

– Am înţeles. Şi tu poţi prevedea viitorul? în-treabă zâmbind Mihai.

– Nu folosindu-mă de zodiac sau de astrologie, ci de studiul direct asupra omului. Zodiacul este un in-strument care prezintă caracteristicile unui om născut într-o anumită perioadă, la modul general.

Paul Avram

54

Observând direct comportamentul actual al unui om, pot identifica tipare, care dacă nu sunt corectate în timp util, pot duce la repetiție. Practic, văd motivele pentru care un om are astăzi viața pe care o are și îi pot arăta concret ce are de făcut pentru a nu repeta istoria.

Am ajuns la nivelul la care să înţeleg şi să învăţ din greşelile altora. Şi crede-mă, am destul material de studiu, spune hohotind Eugen.

– Mai devreme îmi spuneai despre ceva ce m-a pus pe gânduri. De ce spui că situaţia ar fi putut deveni foarte gravă?

– Pentru că în cazul în care ai fi continuat să faci ce făceai, în următorii ani te-ai fi îmbolnăvit foarte grav. Nu numai că ai fi pierdut totul şi ai fi rămas sin-gur, ai mai fi fost şi bolnav pe deasupra.

– Asta este o afirmaţie care mă sperie, pe cuvânt. Nu prea înţeleg cum funcţionează, însă mă sperie.

– Funcţionează foarte simplu... ataşamentul faţă de lucrurile pe care le deţii te face să devii rigid şi să te împotriveşti. Începi să consumi din ce în ce mai multă energie pentru a le păstra, te străduieşti din ce în ce mai mult şi în final te epuizezi.

Cu cât ai mai puţină energie, cu atât îţi este mai greu să lupţi şi în final îţi cedează şi organismul, care oboseşte peste măsură. Seamănă cu a alerga după doi iepuri în acelaşi timp.

Ataşamentul înseamnă frică, iar frica nu este un sentiment constructiv. Ţi-e frică să pierzi şi cu cât îţi este mai frică, cu atât generezi mai multă frică. Prac-


55

tic, trăieşti într-o stare de stres negativ continuu, care îţi consumă constant bateriile până când ajungi pe rezervă.

Din acea clipă, cel mai mic dezechilibru care in-tervine te poate pune la pământ. Cel mai neînsemnat eveniment, cum ar fi să te enervezi în trafic, te poate epuiza şi scoate din funcţiune.

– Dacă înţeleg bine, noi funcţionăm ca nişte baterii?– Exact... zâmbeşte Eugen... ai descris foarte bine

cum funcţionăm. Suntem exact ca nişte baterii. Dacă doar consumăm fără să avem grijă să ne reîncărcăm, ajungem pe stocul de rezervă şi de acolo doar un mic şoc ne poate scoate din activitate.

Iar ataşamentele sunt consumatori foarte mari de energie, pentru că lucrează nonstop, indiferent că le acorzi sau nu atenţie.

Există în tine şi consumă continuu. Sunt precum ledurile de avertizare de la televizor. Chiar dacă nu vezi imaginea, consumul există.

– Bun, dar asta ce presupune? Să nu mai vrei lu-cruri sau să îţi faci planuri? Atunci de ce să mai mun-ceşti atât? Mai bine te retragi la o mănăstire şi ai scăpat de griji, nu?

Eugen izbucneşte în râs şi îi răspunde cu aceeaşi monedă:

– Parcă te şi văd în straie popeşti şi cu barbă lungă până la piept.

Nu, nu înseamnă să te izolezi de lume şi să re-nunţi la lucruri sau la a face planuri. Poţi construi ce vrei, la orice dimensiuni, poţi deţine orice lucru vrei,

Paul Avram

56

cu o singură condiţie... să înţelegi că eşti pasager în această lume şi că lucrurile nu vor veni cu tine.

Nu vei putea lua nimic pe lumea cealaltă.Când spun să renunţi, mă refer la a renunţa la ata-

şamentele interioare, la lăcomie şi sentimentul de po-sesie. Acestea sunt cele care îţi creează problemele, nu lucrurile exterioare, care au caracter neutru.

Depinde de tine cum le înţelegi sau le foloseşti. Poţi folosi un cuţit pentru a găti o masă delicioasă şi la fel de bine îl poţi folosi pentru a răni pe cineva. Acum ai priceput cum stau lucrurile?

– Mda... îmi dau acum seama că în ultima vreme trăiam din plin acest sentiment al epuizării. Mă crampo-nam să menţin totul pe plus şi aşa am ajuns să stric totul.

De ce mi-a fost frică, nu am scăpat, spune Mihai trist. Acum realizez cât de multe tâmpenii am făcut şi de ce s-au întâmplat toate acestea.

Urmează un moment de tăcere, în care Mihai pare că încearcă să depăşească părerile de rău care îl încearcă.

– Ce anume ai făcut? Ai putea să îmi spui? în-treabă Eugen, dându-i un imbold pentru a-l ajuta să se deschidă.

– Multe... mi-am jignit familia şi angajaţii, m-am certat cu partenerii, căutam gâlceavă din orice... prac-tic, acum realizez cum am ajutat la năruirea a tot ceea ce clădisem.

– Aşa a fost de la început sau s-a întâmplat pe parcurs?


57

– Nooo... la început a fost foarte bine. Obţinusem tot ce îmi propusesem, lucrurile mergeau strună, însă mi-am luat-o în cap şi am început să mă comport ca un nesimţit.

Nu mai ascultam de nimeni, devenisem arogant şi, încet-încet, am cam rămas singur.

Oamenii cu care lucrasem ani de zile au plecat pentru că nu îmi mai suportau toanele.

Ce să mai zic de familie... au răbdat cât au putut însă şi răbdarea are o limită. Îmi este clar că am meritat să plece de lângă mine.

Soţia mea a înghiţit destule mizerii şi comporta-ment mitocănesc din partea mea. Cum naiba să rezolv problema asta?

– Mihai... aceasta este partea cea mai dureroasă, aşa cum îţi spuneam la început. Ai deschis cutia Pan-dorei şi pe măsură ce înaintăm, îţi vei aduce aminte din ce în ce mai mult de astfel de situaţii care să te facă să te simţi prost.

– Bun, înţeleg acest lucru însă asta nu mă împie-dică să sufăr.

– Această suferinţă este primul pas spre vindecare. Nu vom putea rezolva situaţia într-o noapte ca aceasta, dar îţi voi da un instrument care să te ajute.

Şi cum noaptea asta va fi lungă, hai să luăm o mică pauză. Mă duc până în restaurant să reîmprospătez pro-viziile. Mă reîntorc în câteva minute şi vom continua să vorbim. Este în regulă?

Paul Avram

58

– Te aştept, spune Mihai zâmbind scurt şi cade pe gânduri în timp ce Eugen se îndepărtează de masă.

„Chiar că am deschis cutia Pandorei. Doare ca naiba“, îşi spune Mihai. „M-a luat valul, crezând că este uşor să rezolv situaţia şi iată-mă prins în capcană. Şi nici nu mai pot da înapoi, asta este clar.“

Asaltat de gânduri, rămâne cu privirea agăţată de scrumiera din faţa sa, privind cum arde ţigara pe care tocmai o aprinsese.

Vede cu ochii minţii cum ies la suprafaţă amintiri dureroase, înlănţuindu-se şi parcă trăgându-se una pe cealaltă.

Aşteaptă nerăbdător întoarcerea lui Eugen pentru a-l întreba de ce doare aşa de rău.

Notiţele lui Mihai Pentru a construi foarte înalt, ai nevoie de nişte

baze foarte adânci. Ceea ce plantezi ast[zi te va ajunge din urm[

oricât de departe ai fugi. Totul se acumuleaz[ şi se întoarce precum un

bumerang. Şocurile sunt semnale de avertizare. Dac[ nu înve\i lec\ia, eşti condamnat s[ o repe\i. Ai de ales între a da vina sau a-\i asuma respon-

sabilitatea. Rezultatele pot fi anticipate. Frica este un simptom al ataşamentului. Primul semn de vindecare este suferin\a.

59

5Mihai găsește cauzele

mihai profită de ocazia oferită de lipsa lui Eu-gen şi se ridică de pe scaun pentru a se mişca

puţin. Se uită la ceas pentru prima dată în ultimele două ore şi nu îi vine a crede cât de repede trecuse timpul.

Este atât de prins de poveste, încât uitase complet de existenţa timpului.

Este uimit şi fascinat, în acelaşi timp, de acest lu-cru. Nu îşi mai aduce aminte să i se fi întâmplat vreo-dată ca o persoană să îi menţină atenţia pentru atât de mult timp.

Pe terasă nu mai este nimeni, scaunele sunt ridi-cate pe mese, iar colegii lui Eugen se pregătesc să plece acasă după ce termină curăţenia în restaurant.

Localul este amplasat pe marginea unui lac, pe malul căruia pe timp de zi mişună sute de oameni, lă-sând senzaţia că te afli în centrul oraşului.

Paul Avram

60

În timpul zilei cu greu ai fi putut găsi o bancă li-beră sau un loc ferit în care să te bucuri de linişte.

Acum, însă, nu mai este nimeni. Doar paznicii sunt prezenţi la datorie, adunaţi lângă gheretă, fumând, ascultând muzică şi râzând zgomotos.

Mihai îşi aduce aminte de momentele în care ieşea la plimbare cu partenera sa pe marginea lacului, mer-gând mână în mână şi discutând despre ce vor să facă.

Nu de puţine ori chiar ieşiseră scântei pentru că ajunseseră să nu mai discute de altceva decât de proiec-tele pe care le aveau. De fapt, pe care le avea, pentru că el era cel care vorbea întotdeauna despre ceea ce făcea sau urma să facă, în timp ce ea ar fi vrut să tacă şi să se bucure de plimbare.

Oftând, se întoarce la masă, unde îl aşteaptă deja Eugen care reîmprospătase proviziile, umplând plato-urile cu aperitive.

– Hai că ţi-am adus să guşti ceva special, zice Eu-gen, făcându-i cu ochiul. Uite, gustă din desertul ăsta şi ia o gură de limoncello... să-mi spui ce părere ai.

– Excelent! spune Mihai după ce gustă... sunt atât de fine şi se potrivesc atât de bine!

– Sunt făcute în casă, cum se spune. Le oferim clienţilor ca semn de apreciere pentru prezenţa lor la noi în restaurant.

– Frumos gest... revenind la ale noastre... despre ce instrument îmi vorbeai mai devreme?


61

– Da, imediat după ce vom discuta despre al doi-lea pas, îţi voi spune care este şi cum se foloseşte acest instrument. Până atunci, vorbim despre un alt pas im-portant, care îţi permite să vezi clar în ce punct te afli şi astfel să îţi poţi canaliza energia în mod corect.

Şi cum deja mi-ai dovedit că îţi merge mintea, ai idee ce urmează?

– Nici prin cap nu îmi trece, răspunde Mihai zâm-bind... nu sunt Mafalda să cunosc toate răspunsurile.

– Ia spune-mi... presupunând că te afli pe punctul de a pleca într-o călătorie, cum calculezi traseul pe care urmează să îl parcurgi? Care sunt elementele de care ai nevoie?

– Păi, simplu... punctul de plecare şi cel de sosire.– Excelent răspuns... pentru aceasta îţi permit să

mai iei o gură de desert, îl îmboldeşte Eugen zâmbind.– Dacă aş fi ştiut că e concurs cu premii, mă pre-

găteam mai bine, zâmbeşte Mihai şi mai ia o felie din tarta cu lămâie adusă la masă de Eugen.

– Aşadar, avem punctele de plecare şi sosire. Ce îţi mai trebuie când pleci în călătorie?

– Tot ce este necesar... îmi fac bagajele, îmi iau lucrurile pe care le consider necesare, le împachetez, îmi fac plinul la maşină şi pornesc la drum.

– Perfect, exact despre asta urmează să vorbim acum. Primul pas care a fost? Conştientizarea, da?

– Da.– Crezi că poate fi asemuit cu punctul de plecare?

Paul Avram

62

– Sigur că da... poate fi asemuit.– Buun... acum, pentru a putea continua, avem

nevoie de celelalte date ale problemei. Îţi faci bagajele, nu-i aşa?

– Evident... încep să caut să văd ce aş putea lua cu mine, în funcţie de scopul călătoriei.

– Stop! spune Eugen... ai fost atent la ce ai spus?– La ce anume? La bagaje?– Nu, la scopul călătoriei. Ştii la ce te referi? De

ce ai spus asta?– Nu, chiar deloc... mi se pare logic şi firesc să

mă pregătesc pentru ceva anume... doar nu pot lua tot şifonierul cu mine.

– Minunat răspuns şi mă bucur că l-ai scos în evi-denţă acum. Oricum am fi vorbit despre el la un mo-ment dat. Majoritatea oamenilor nici măcar nu reali-zează acest aspect.

– Pentru ei, Viaţa este o călătorie cu destinaţii multiple. Astăzi merg într-o direcţie, mâine în alta, poi-mâine în alta. Destinaţia nu le este niciodată clar cu-noscută.

Merg la întâmplare, se adaptează la situaţiile care li se ivesc pe parcurs şi se mulţumesc cu ce li se oferă. Aceasta este mentalitatea de loterie, să îi spunem aşa.

Fac lucruri doar pentru a le face, fără sens şi fără scop şi apoi se sperie când sunt invadaţi de situaţii ne-prevăzute.

– Bun, şi ce legătură are asta cu cel de-al doilea pas?


63

– Are foarte mare legătură, Mihai, pentru că sunt corelate. Pleci în călătorie şi, în funcţie de destinaţie, va trebui să faci un inventar pentru a lua doar ce ai ne-voie să iei cu tine, corect?

– Da, corect.– Cum ar fi dacă ai căra cu tine tot şifonierul? Ai

mai ajunge la destinaţie? Sau, dacă ai ajunge, ai mai fi capabil să te bucuri de peisaj?

– Probabil că nu. Aş fi cu siguranţă atât de con-centrat la căratul bagajelor, încât nu cred că m-aş mai putea bucura de drum.

– Aceeaşi situaţie se aplică în cazul oamenilor care cară după ei bagaje interne care nu le mai sunt de folos. Pentru că sunt atât de multe, se istovesc şi în loc să se bucure de drum, se plâng întruna sau suferă în tăcere.

– La ce bagaje de referi?– La toate amintirile, problemele, ranchiuna, in-

vidia, supărarea, dorinţa de răzbunare pe care le poartă în interior. Toate acestea sunt bagaje care se transformă în bolovani, în ancore. Am mai vorbit despre ele acum vreo oră, dacă îţi aduci aminte.

– Da, îmi aduc aminte. Şi cum rezolvi acest aspect?– Pentru a ne putea face calea uşoară, este nevoie

să scăpăm de greutăţile care ne ancorează. Aici inter-vine procesul de identificare.

– Identificare? Cu alte cuvinte, pui lupa pe ele pentru a le vedea mai bine?

Paul Avram

64

– Vaaaaii, ai început să înţelegi, spune Eugen râ-zând. Te pomeneşti că nici nu mă mai laşi să vorbesc de acum încolo, pentru că deja ştii ce vreau să spun.

– Eugen, nu mă lua în râs... nu ştiu de ce, însă mi se pare atât de firesc şi de natural ceea ce spui, de parcă le-aş şti de-o viaţă. În timp ce vorbeşti, aud cuvintele tale ca pe un ecou în interior.

– Evident, Mihai... este cât se poate de firesc. Li se întâmplă multor oameni ca atunci când intră în rezo-nanţă, să aibă acel sentiment de déjà-vu, ca şi cum ar mai fi auzit aceste lucruri.

Se întâmplă chiar că unii mai aroganţi să afirme că ei oricum le ştiau şi le-ar fi spus mai bine.

Revenind la identificare, aceasta este la fel de du-reroasă ca şi conştientizare, însă este un pic mai tehnică.

Dacă în cazul conştientizării doar ai deschis ochii, înţelegând că nu se mai poate aşa, acum trecem la a pune degetul pe rană.

Trecem de la durerea confuză generată de mo-mentul trezirii la a diagnostica exact ce anume ne pro-voacă durerile. În acest mod, ajungem să şi identificăm cu precizie ce anume putem lua cu noi în călătoria pe care urmează să o facem şi ce anume nu ne foloseşte.

– Şi cum se desfăşoară acest proces?– Simplu, observăm unde ne doare şi căutăm cauza.– Adică cercetăm afecţiunea şi căutăm tratamentul. – Exact... bolile sufletului, aşa cum îţi spuneam

mai devreme, sunt cele care preced bolile fizice. Orice


65

afecţiune care se manifestă în plan fizic este generată de un dezechilibru la nivel sufletesc. Ai auzit despre cele şapte păcate?

– Da, sunt descrise în Biblie şi în toate textele re-ligioase de pe tot cuprinsul globului. Îţi spun sincer că până în acest moment, nu am avut niciodată vreo pre-ocupare legată de lumea spirituală sau cea religioasă.

Este pentru prima dată când discut mai profund despre aceste lucruri, recunoaşte spăşit Mihai.

– Stai liniştit, nimeni nu este perfect. Până să mă lovească şi pe mine şocurile, mă aflam şi eu în aceeaşi situaţie. Parcă mă văd pe mine în oglindă acum 20 de ani. Aşadar, ştii de ce sunt considerate păcate?

– Nu, chiar nu m-a interesat niciodată acest aspect.– De acum încolo te va interesa, spune Eugen râ-

zând... Sunt considerate păcate pentru că sunt consu-matori de energie. Energia necesară evoluţiei spiritului este consumată în mod vampiric de către aceste vicii şi de aceea sunt tratate ca fiind păcate.

– Da? Asta sună mai plauzibil decât cea cu arde-rea în iad a păcătoşilor, idee care nu mi-a plăcut nici-odată. Prea sună dus la extremă, replică Mihai râzând.

– Arderea în iad are şi ea o explicaţie. Atunci când eşti la cheremul viciilor, acestea te menţin în stare de suferinţă, iar tu te consumi, arzând pe interior. Practic, arzi încetul cu încetul sub influenţa lor, până când îţi este ucis sufletul şi apoi mori spiritual.

Paul Avram

66

– Acesta este adevăratul motiv pentru care sunt considerate păcate capitale în toate religiile şi în toate curentele spirituale. Pentru că, practic, te distrug prin consumarea energiei vitale pe care mama natură ţi-a pus-o la dispoziţie pentru evoluţie.

– Acum îmi este cât se poate de clar... Existenţa ne pune la dispoziţie energia necesară evoluţiei însă ţine doar de noi cum şi în ce fel o utilizăm.

– Nici eu nu o puteam spun mai clar de atât. Bravo! Ai început să înţelegi cum stau lucrurile, îl în-curajează Eugen aplaudând zgomotos.

Mai ia o felie de tartă, o meriţi, spune râzând şi îi întinse platoul cu tartă de lămâie.

În timp ce Mihai se înfrupta copios din delicioasa tartă, Eugen continuă să vorbească:

– Tinere domn, hai să ne continuăm călătoria, pentru că acuşi se face dimineaţă şi nu suntem nici mă-car la jumătate.

– Vorbeai despre identificare şi despre ce trebuie să fac.

– Aaaşa... îţi aminteşti că ţi-am spus că îţi voi da un instrument?

– Da, sigur.– Se află în faţa ta.– Unde? Caietul pe care mi l-ai dat? – Exact... scrisul este cea mai bună metodă pentru

a scoate la suprafaţă gândurile care te invadează după ce ai deschis cutia Pandorei.


67

– Cum adică cea mai bună metodă? Din câte ştiu eu, există psihologi şi preoţi care te pot ajuta când ai astfel de probleme. Mergi, plăteşti şi se rezolvă.

– Serios? Şi cum se face că problemele rămân sau se rezolvă doar parţial?

– Nu ştiu. Îmi poţi explica?– Evident... ştii că oamenii au obiceiul să mintă?

Dacă nu sunt sinceri cu ei înşişi, cum crezi că ar putea fi sinceri cu cei care le pun întrebări despre viaţa lor pri-vată? Profesionistul are tot interesul să te ajute să te eli-berezi, însă dacă nu tu eşti sincer, cum să te poată ajuta?

De aceea, dacă vrei să rezolvi cu adevărat ceea ce iese la suprafaţă, pune mâna şi scrie.

Acest lucru presupune să fii onest cu tine, să pri-veşti drept în ochi toate problemele şi să îţi asumi res-ponsabilitatea. Crezi că poate altcineva să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa ta mai bine decât o poţi face tu însuţi? Nu cred.

– Da, aşa este... Practic, dacă eviţi să te confrunţi personal şi direct cu ele, nu vei face altceva decât să le eviţi şi să amâni rezolvarea lor.

– Exact... şi mai există un alt aspect foarte impor-tant care pune scrisul la loc de cinste.

– Ce anume?– Scrisul este o formă de catharsis. – Ce înseamnă catharsis? – Este o formă de descărcare energetică. Pui cor-

pul în mişcare pentru a elimina reziduurile toxice de-

Paul Avram

68

puse în inconştient, iar scrisul este una dintre metodele mele preferate care contribuie la eliminarea lor.

Tot în acest scop se pot folosi orice alte instru-mente precum desenul, pictura, cântatul la un instru-ment oarecare şi chiar şi sportul. Însă, după cum ţi-am spus, scrisul rămâne de bază, pentru că îţi permite să şi vezi ce ai scris, nu doar să exteriorizezi.

De aceea, îţi recomand cu mare căldură caietul din faţa ta pe care îl vei folosi intensiv în următoarele luni pentru a transpune tot ceea ce gândeşti.

Fă-l să devină cel mai bun prieten al tău, cel mai bun şi discret confident şi vei observa foarte multe îm-bunătăţiri în plan personal nu după multă vreme.

– Cum adică îmbunătăţiri?– Care crezi tu că vor fi consecinţele scrisului?

Ce bănuieşti că se va întâmpla?– Mă voi simţi ca un idiot? răspunde zâmbind Mi-

hai. Nu am făcut niciodată aşa ceva... va fi foarte stra-niu să pun pe hârtie lucruri despre mine.

– Te înţeleg, Mihai, însă dă-mi voie să îţi spun un secret. Aşa cum te fereşti să scrii despre tine, aşa te şi eviţi în viaţa de zi cu zi.

Nu trebuie să îţi faci griji, pentru că nimeni nu va avea acces la acele informaţii.

Din punctul meu de vedere, fiecare om ar trebui să aibă un jurnal în care să îşi pună gândurile care îi trec prin minte, cel puţin până învaţă să îşi supună min-tea şi să îşi gestioneze gândurile.

– Ce să facă? Să îşi supună mintea?


69

– Da, nu ai mai auzit de aşa ceva? De meditaţie ai auzit?

– Am auzit, este nu ştiu ce tehnică în care trebuie să stai în lotus sau turceşte şi să te concentrezi.

Eugen se apucă de râs zgomotos auzind replica lui Mihai.

Râde atât de tare, încât se ridică în picioare pentru a se putea manifesta.

– Omule, de unde ai scos o astfel de idee?– Păi, cam aşa am văzut eu că se întâmplă. Am

vă zut oameni care stăteau nemişcaţi într-o anumită po-ziţie, privind fix la ceva sau stând cu ochii închişi şi m-am gândit că despre asta este vorba.

– Da, însă nu te-ai întrebat niciodată de ce stau aşa?– Nu, sincer... ţi-am mai spus, nu am fost nicio-

dată interesat de nimic de acest gen.– În regulă... meditaţia ajută la disciplinarea min-

ţii. În primă fază, este nevoie să îţi disciplinezi corpul, pentru ca apoi să treci la minte.

– De ce nu începi cu mintea?– Pentru un începător, este extrem de dificil să

îşi urmărească gândurile care sunt inefabile şi greu de observat pentru o minte neantrenată. Este ca şi cum ai încerca să prinzi fumul cu mâna.

Există riscuri mari şi de aceea se începe cu partea fizică, mai grosieră, care îţi permite să te antrenezi cu usurinţă.

Paul Avram

70

Poţi începe prin a observa senzaţiile din corp, ori-care ar fi ele, însă fără să te mişti şi fără să le judeci. Apoi, după o perioadă de practică, vei putea trece şi la gânduri.

– Este obligatoriu să stai în acea poziţie? Mie mi se pare foarte incomod să stai aşa.

– Nu, nu este obligatoriu. Contează să găseşti o poziţie în care să te simţi confortabil, de exemplu, să stai pe un scaun cu spătar, cu spatele drept şi cu picioa-rele lipite unul de celălalt.

– Am înţeles... deci gândurile pot fi urmărite... foarte interesant.

– Hai să nu complicăm lucrurile... deocamdată, te vei apuca de scris în jurnal. Îţi este clar ce ai de făcut?

– Da, foarte clar... chiar dacă încă nu mă simt confortabil gândindu-mă la metoda aceasta, voi trece la fapte.

– Excelent... vei face totul în propriul ritm, astfel încât să te poţi obişnui.

Vei opune rezistenţă la început, cum este şi nor-mal. Ţi se părea o mare tâmpenie să stai să scrii despre tine şi despre ceea ce îţi trece prin cap sau simţi. Există şi motive pentru acest lucru.

– Ce motive?– În primul rând, este necesar să înţelegi că toate

frânele pe care ţi le pui sunt o consecinţă a educaţiei pe care ai primit-o.


71

– Ce legătură este între educaţie şi ce vreau eu să scriu? Nu prea înţeleg...

– Îţi aduci aminte că la un moment dat vorbeam despre tipare, da?

– Da, sigur...– Primul motiv pentru care îţi este greu să scrii

este judecata. Te judeci prea aspru şi orice decizie ai lua legată de explorarea lumii interioare ţi se va părea stupidă. Acest lucru se întâmplă pentru că am fost în-văţaţi să ne evităm, să căutăm acul în afară, şi nu în casă, acolo unde l-am scăpat.

– Despre ce ac vorbeşti?– Nu ştii parabola cu maestra sufită, care îşi căuta

acul în afara casei?– Nu...– Acum circa 1.500 de ani, trăia o maestră sufită

care obişnuia să facă tot felul de giumbuşlucuri stranii pentru a atrage atenţia oamenilor asupra stupidităţii în care trăiau. Unul dintre acestea era cel în care se afla în faţa casei, căutând de zor în mijlocul zilei ceva ce numai ea ştia.

Trecătorii, cei care o cunoşteau, se opreau lângă ea şi văzând-o bătrână, încercau să îi dea o mână de ajutor.

O întrebau ce anume caută şi ea le răspundea:„Mi-am pierdut acul şi nu pot să termin de cusut

ce am început.“În dorinţa lor de a ajuta, oamenii se apucau să

caute alături de ea.

Paul Avram

72

După ce au căutat o bună bucată de vreme, unuia dintre ei îi pică fisa şi o întreabă:

„Auzi, Rashida, dar unde ai pierdut acul?“„În casă“, răspunde Rashida.Cu toţii, uimiţi, au ridicat privirile din pământ şi

au strigat în gura mare la ea, în cor:„Şi de ce nu îl cauţi în casă, dacă acolo l-ai pierdut?“„Pentru că afară este mai multă lumină.“– Ha, ha... Ce frumos... adică ea încerca să le

atragă atenţia că lumina se află în ei.– Exact, tinere... lumina se află în noi, însă când

deschizi pentru prima dată uşile, ce crezi că va ieşi? Lumină? În niciun caz.

Primele care vor ieşi la iveală sunt problemele, stările şi emoţiile negative, sentimentele de răzbunare, de ură, de ranchiună. Toate acestea s-au adunat de-a lungul timpul şi stau comprimate în interior, aşteptând un moment prielnic să iasă.

Cât se poate de interesant este faptul că atunci când doreşti în mod voit să le faci să iasă, nu vor cola-bora cu tine.

Să presupunem că începi să meditezi şi te aştepţi ca aceste stări să poată fi rezolvate imediat, în câteva şedinţe.

Crezi că vor ieşi aşa cum îţi doreşti tu? În niciun caz. Se vor piti în cele mai ascunse unghere ale minţii tale şi vor încerca să se facă nevăzute.


73

Doar după multă practică în mod conştient vei ajunge să le observi.

În cazul omului care nu practică, partea neplăcută este că acestea ies la suprafaţă doar când vor ele, atunci când îl surprind neatent. Cum le scapi din vedere o clipă, vor izbucni şi îşi vor croi cu repeziciune drum la suprafaţă.

Prima problemă cu care te confrunţi este că te spe-rii când se întâmplă fenomenul. Te sperii foarte tare, pentru că nu eşti obişnuit cu aşa ceva.

Ceea ce ştii despre tine este în cea mai mare parte deformat, iar când gunoaiele vor ieşi la suprafaţă, pur şi simplu te vor pune la pământ.

În toată perioada în care au fost depozitate, ele au crescut, s-au hrănit cu energia ta şi au devenit foarte puternice.

Modul în care se hrănesc este similar cu cel al pa-raziţilor care se alimentează cu energia plantei pe care poposesc până când reuşesc să o sufoce prin consuma-rea energiei vitale.

– Bună explicaţia asta cu paraziţii... parcă îi şi văd cum stau lipiţi de tulpină şi îşi introduc trompa pentru a extrage seva.

– Aşa se şi întâmplă, Mihai... de aceea este dificil să scapi de ei şi pentru asta ai nevoie de disciplină şi perseverenţă. În primă fază, vei avea mai mult de lu-cru, apoi lucrurile se vor aşeza, pe măsură ce le scade puterea.

Paul Avram

74

– Cum adică le scade puterea? Se dezumflă? în-treabă Mihai râzând.

– Da, poţi spune şi aşa... practic, aceşti balauri sunt puternici doar atâta timp cât nu le acorzi atenţie. Odată ce ai început să îi observi, încep să se domesti-cească. De aceea îţi spun că ai nevoie de disciplină şi perseverenţă. Nu se rezolvă dacă te ocupi de ei doar simptomatic. Este nevoie de efort personal zilnic.

– Nu pot să cred că se întâmplă aşa ceva... mă gândeam că este mai simplu de atât.

– La ce te gândeai?– Credeam că este suficient să spui nişte rugă-

ciuni sau să îngăimi nişte cuvinte sfinte şi se rezolvă.– Nu, Mihai... nu se rezolvă. Din acest motiv, vei

vedea oameni care repetă toată ziua mantre sau rugă-ciuni şi tot neschimbaţi rămân. Tot plini de frustrări, ură şi ranchiună vor fi, indiferent de cât de mult vor repeta.

Adevărata transformare presupune ca tu să îţi asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce ţi se întâm-plă. Rugăciunile şi mantrele au rolul lor, însă funcţio-nează până la un punct sau, mai bine zis, de la un punct.

Despre acest aspect vom discuta când vom ajunge la creaţie. Până atunci, răbdare, spune Eugen zâmbind şăgalnic.

– Am înţeles... să ne rugăm zic, poate că ne va fi mai uşor, marşează Mihai glumind pe seama remarci-lor lui Eugen.


75

– Da, să ne rugăm să scapi cu bine din etapa asta, râde şi Eugen, ţinându-i isonul.

Poţi face toate cele pe care doreşti să le faci, însă nu vei mai râde când vei începe să vezi cât este de difi-cil să scrii fără să te judeci.

Vei vedea cum începe mintea să o ia razna şi să caute motive, care mai de care mai puerile să nu scrii.

Vei auzi o voce care îţi şopteşte în ureche: „Hai, fii serios, ce naiba... eşti om matur, te descurci doar gândind“ sau... „eşti atât de prost încât să te apuci de scris? Este o inutilă pierdere de timp“.

Iar când vei ignora vocea şi vei reuşi să treci la scris, vei şterge şi vei rescrie de multe ori până să te hotărăşti.

– Serios? Ce poate fi aşa de complicat la a scrie ceva despre tine? Doar nu inventezi nimic, scrii despre propria persoană.

– Eeee... dacă ar fi aşa de simplu, am vedea mai mulţi oameni fericiţi... se întâmplă că omul refuză să vadă adevărul, să deschidă ochii asupra suferinţei care există în interiorul său.

Ai auzit de fraza „Adevărul te va elibera“?– Da, sigur că am auzit.– Ştii ce înseamnă? – Să spui doar adevărul?– Nu, în niciun caz... dacă ai spune numai adevărul,

ţi-ai face foarte mulţi duşmani, hohoteşte Eugen... este vorba despre adevărata ta faţă, cea pe care încerci să o eviţi şi pe care o poţi cunoaşte prin intermediul scrisului.

Paul Avram

76

Însă apare o foarte mare provocare: aceea de a nu interveni în procesul scrierii, ceea ce nu este foarte uşor.

– Să nu intervii? Adică să nu mai faci altceva sau cum? Mai poţi face altceva în timp ce scrii? Doar nu ai şapte mâini, râde Mihai.

– Ştiu că e glumă, altfel te-aş trage de urechi... vorbim despre lumea interioară şi primul motiv pentru care nu reuşim să scriem deschis despre noi este din cauză că noi suntem obişnuiţi să catalogăm totul în „alb şi negru“ sau „bun şi rău“ pentru că aşa am fost educaţi.

Împărţim lumea în două, când de fapt ea este una singură. Aş vrea să te întreb... dacă nu ai fi avut expe-rienţele negative, ai mai fi fost astăzi aici?

– Sub nicio formă... am ajuns aici pentru că le-am avut.

– Aşa este... în aceste condiţii, ai putea spune că ce a fost rău a avut efecte pozitive?

– Sigur, chiar a avut...– Bun... urmăreşte acest raţionament... dacă răul

ţi-a făcut bine, mai poate fi considerat rău?– Nu, în niciun caz.– Eşti de acord că zicătoarea „tot răul spre bine“

are sens?– Da, şi chiar are... Înţeleg că multe dintre lucru-

rile negative de atunci m-au ajutat să evoluez, de fapt.– Excelent... înseamnă că nu vei mai putea îm-

părţi lumea în două, pentru că ai înţeles că, în esenţă,


77

totul este de ajutor şi că nu există bine sau rău, ci doar experienţe din care poţi învăţa sau nu.

– Aşa este... privind mai atent la ce mi s-a întâm-plat până acum, cam aşa este.

– Bun... al doilea motiv pentru care ne vine greu să scriem despre noi este faptul că nu suntem în rela-ţii bune cu noi înşine. Scriem, recitim şi apoi ştergem, pentru că ceea ce iese la suprafaţă nu concordă cu ima-ginea noastră despre noi înşine.

Însă despre acest aspect vom vorbi un pic mai târziu. Până atunci, îţi recomand să începi să scrii, in-diferent de cât de ciudat sau de greu ţi se va părea la început.

Poţi să înveţi mai multe despre tine doar scriind fără să judeci ceea ce ai pus pe hârtie. Aici poţi folosi un truc foarte simplu, şi anume să te comporţi ca şi cum ai citi scrisul altcuiva.

– Foarte bun trucul acesta şi uşor de utilizat... Dar asta nu înseamnă să te păcăleşti? Nu înseamnă să te eviţi?

– Deloc... chiar dacă poate părea schizofrenic, nu este... aici aplici una dintre cel mai simple şi frumoase metode pe care le utilizează în general copiii... ai văzut copii jucându-se şi vorbind singuri?

– Sigur că am văzut...– Ai observat că au obiceiul să creeze dialoguri

cu prieteni imaginari? – Da.

Paul Avram

78

– Ai putea spune despre un astfel de copil că este nebun?

– Nu, sub nicio formă... aş lua-o ca pe ceva na-tural.

– Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul scrisului... ai un prieten imaginar, pe care vrei să îl ajuţi şi o faci prin intermediul caietului.

Diferenţa dintre tine şi copil este faptul că tu ştii că este ceva imaginar cu scop terapeutic.

– Ca şi cum aş vorbi singur, doar că de data aceasta scriu.

– Este simplu, nu-i aşa?– Foarte simplu... Scriu şi spun că a scris altci-

neva... Pot să mai pun o întrebare? – Sigur... – Pot să scriu pe calculator? Sunt mai obişnuit cu

laptopul decât cu hârtia.– Nu am nimic împotriva scrisului pe laptop, însă

revin la catharsis... când scrii utilizând tastele, nu este unul şi acelaşi lucru cu a scrie pe hârtie. Este vorba despre transferul de energie care se produce atunci când scrii în mod clasic.

Scrisul pe hârtie este vibraţie, este plin de tine, te conţine. Fiecare cuvinţel pe care îl scrii folosind pixul sau creionul este încărcat cu amprenta ta.

În cazul laptopului nu se produce acelaşi efect, pentru că intervine senzaţia de separare. Ai înţeles de ce îţi spun să scrii pe hârtie?


79

– Da, acum am înţeles... Atunci când scrii pe laptop, se produce separarea. Interesant concept. M-ai convins, voi începe să folosesc caietul. Trebuie să ţi le arăt după ce scriu?

– Sub nicio formă. Jurnalul este prietenul tău şi doar tu vei şti ce ai scris în el. Nu îl arăţi nimănui, ori-cine ar fi. Este seiful în care te pui în siguranţă pe tine, cel real, care iese la suprafaţă.

– După ce termini şi treci de această etapă, mă anunţi şi îţi spun ce să faci cu el, dar mai ai până acolo, îi răspunde Eugen misterios. Mai luăm o pauză? Eu aş spune că merităm.

– Da, chiar simt nevoia să mă mişc.Amândoi se ridică de la masă în acelaşi timp şi fie-

care începe să se mişte în felul său pentru a se dezmorţi.În timp ce se plimbă cu paşi mici pe terasa restau-

rantului, Mihai îşi dă seama că are o stare ciudată.Se simte mulţumit, relaxat şi are senzaţia că du-

rerea dispare.Chiar dacă nu mai ţine minte mare lucru din ceea

ce vorbise cu Eugen, sentimentul de claritate este evi-dent. Vede mai clar ceea ce i se întâmplase, iar resenti-mentele par să îşi fi pierdut din forţă.

„Parcă sunt drogat“, zâmbeşte el în sinea lui. „Omul acesta are un efect foarte puternic asupra mea. Fiecare cuvânt pe care îl spune are greutate şi în timp ce îl rosteşte, nu mă pot îndoi o clipă de veridicitatea a ceea ce spune.“

Paul Avram

80

Este pentru prima dată când nu mai judeca spu-sele cuiva, iar acest lucru i se părea ieşit din comun.

Se reaşază la masă, aruncă o privire peste notiţele pe care le luase până atunci şi aşteaptă ca Eugen să se reîntoarcă.

Notiţele lui Mihai Orice c[l[torie are un punct de plecare şi o des-

tina\ie. În c[l[torie iei cu tine doar bagajele necesare. Sup[r[rile depozitate devin ancore. Frica, frustarea, sup[rarea – sunt consumatori

de energie. Scrisul este o form[ de catharsis. De scris de

mân[. Responsabilitatea înseamn[ s[ fiu onest cu mine. Medita\ia te ajut[ s[ î\i disciplinezi corpul şi

mintea. Prima dat[ vor ieşi la suprafa\[ problemele. Nu exist[ „bun“ şi „r[u“, ci doar experien\e din

care înv[\.

81

6Mihai lasă bolovanii în urmă

trecuseră mai bine de zece minute când Eugen vine spre masă sprinten, ţopăind în timp ce îi

strigă lui Mihai:– Mişcă-te, tinere! Pune sângele în mişcare.– M-am mişcat, stai liniştit... acum studiam ce am

notat şi îţi fac o mărturisire. Este pentru prima dată când ascult pe cineva fără să analizez mental ce îmi spune.

– Acesta este un lucru foarte bun... în sfârşit, ai ajuns în starea potrivită învăţării. Nu eşti singurul că-ruia i se întâmplă aşa ceva, zâmbeşte Eugen.

Orice învăţăcel îşi judecă învăţătorul şi îi trebuie ceva vreme până când autoritatea experienţei personale a acestuia să îi facă mintea să tacă.

– Ce vrei să spui? Că până acum nu am învăţat? – Ştii câte tipuri de învăţare există?– Câte tipuri? Eu ştiu de unul singur.– Există două tipuri... învăţarea intelectuală şi cea

autentică.

Paul Avram

82

– Şi care este diferenţa dintre ele?– Diferenţele sunt foarte mari, Mihai. Prima se

adresează minţii, cea de-a doua inimii, iar tu tocmai ai trecut la a doua.

– Nu prea înţeleg... nu înveţi cu mintea? Nu îţi foloseşti logica?

– Da, însă acesta este doar un mod de a învăţa. Se adresează lumii externe, adică învăţării lucrurilor care te ajută să supravieţuieşti. Este foarte limitată. Şi mai mult de atât, îţi creează probleme de-a lungul timpului dacă nu înveţi să o utilizezi atunci când trebuie.

– Cu asta m-ai dat gata... chiar nu înţeleg ce di-ferenţe sunt între cele două. Pentru mine, a învăţa în-seamnă să memorezi lucruri şi apoi să le utilizezi unde ai nevoie.

– Da, aşa cred majoritatea, din păcate. Se pune mult prea mare accent pe memorie şi mai puţin pe trăire.

Transmisia informaţiilor se face în mod logic şi atât, iar aceasta a devenit o mare problemă în timp.

Oamenilor începe să le dispară capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe şi este foarte trist, pentru că în natură logica nu prea are sorţi de izbândă.

Vezi tu, Mihai... Dacă oamenii ar asculta mai mult de inimă şi mai puţin de minte, această lume ar fi cu totul schimbată.

– Inclusiv în afaceri? – Nu o să îţi vină să crezi, dar cei mai mari dintre

oamenii de afaceri au dezvoltat ceea ce se numeşte fler sau instinct, care îi ajută să ia decizii foarte bune.


83

Bineînţeles că nu reuşesc în 100% din cazuri, dar au o rată mult mai mare de succes în comparaţie cu cei care se bazează doar pe calcule şi pronosticuri logice.

– Foarte interesant... foarte... te rog să îmi spui mai multe, chiar am nevoie să înţeleg cum funcţionează.

– Nu te grăbi, tinere domn! Acesta este doar un aspect dintre cele pe care le vom discuta. Este o rezul-tantă, nicidecum un scop în sine. Ajungem şi acolo, deocamdată să ne ocupăm de tine.

– Da, corect... râde Mihai... mă grăbesc precum mireasa la pat. Mintea o ia razna, vrea mai mult.

– Exact... Şi aşa revenim la ce spuneam, că cele două tipuri de învăţare sunt foarte diferite. Şi să nu în-ţelegi cumva greşit, nu desconsider învăţarea logică, din contră, o apreciez foarte mult.

Memoria are rolul ei în toată această poveste. Însă să îţi construieşti viaţa bazându-te doar pe memo-rie este distructiv.

Priveşte în jurul tău şi încearcă să observi un lucru.Câţi dintre oamenii pe care îi cunoşti a fi aşa-zis

inteligenţi au vieţi pline de bucurie şi trăiesc din plin? Câţi dintre cei care se bazează pe intelect sunt fericiţi şi cu adevărat prosperi?

– Acum că mă întrebi, chiar este interesant să constat că nu prea cunosc astfel de cazuri. Mulţi dintre ei au bani, dar nu sunt fericiţi. Au relaţii deficitare, să-nătatea le este la pământ şi aşa mai departe.

Paul Avram

84

Şi în cazul prietenilor mei mai puţin avuţi este aceeaşi situaţie. Au multă informaţie şi cam atât. Nu sunt la nivelul la care ar dori să fie.

– Acum înţelegi la ce mă refer? Poţi avea succes într-un domeniu sau într-un aspect al vieţii tale, dar nu vei fi prosper dacă vei folosi doar intelectul. Este ne-voie de ceva mai mult de atât, spune Eugen zâmbind enigmatic.

– Există o diferenţă între succes şi prosperitate? Pentru mine sunt unul şi acelaşi lucru.

– Da, există. Mintea omului de succes nu este una şi aceeaşi cu cea a omului prosper. Tu, de exemplu, ai fost un om de succes. Erai fericit? Te puteai bucura din plin de tine, de familia ta şi de realizările tale?

– Nu, chiar deloc... munceam de dimineaţă până seara şi întotdeauna doream mai mult.

– Acesta este tiparul de comportament al omului de succes... vreau mai mult.

Omul prosper are cu totul şi cu totul o altă per-spectivă, pentru că a înţeles că este necesar ca lucrurile să fie făcute astfel încât să se păstreze un echilibru. Nu este tocmai uşor, dar este posibil.

– Am înţeles... şi cum este posibil? întreabă Mihai.– Totul devine posibil când eşti dispus să treci

graniţa egoului şi să te deschizi la a învăţa cu adevărat. Adică ceea ce ţi se întâmplă ţie acum.

După ce ai dat cu capul de pragul de sus, ai ajuns în punctul în care să pricepi că mai există ceva ce tu nu poţi înţelege încă.


85

Învăţarea autentică presupune ca tu să deschizi nu doar urechile, ci şi inima. Este exact ceea ce faci acum.

Din clipa în care care ai renunţat la a mai judeca ce spun, te afli în faza de învăţare autentică. Adică trans-misia nu se mai face logic, ci la nivel subtil. Comuni-căm la un nivel superior.

– Bună treabă, zâmbeşte Mihai... Suntem extrate-reştri, folosim telepatia.

– Ai înţeles foarte bine... acest tip de transmitere a informaţiei este net superior transmisiei de tip inte-lectual.

Acum înţelegi nu doar cuvintele, ci şi parfumul emanat de ele. Nu mai sunt cuvinte seci, ci conţin ele-mente pe care doar le intuieşti.

– Daaaa... aşa este. Chiar înainte de a a rosti ceva, anticipez ceea ce îmi vei spune. Practic, nu faci altceva decât să îmi confirmi ceea ce simt.

– Frumos spus, Mihai! Simt... acest cuvânt face diferenţa dintre cele două tipuri de învăţare. Când eşti în cea de-a doua, nu doar auzi, ci simţi cuvintele. Inima ta înţelege, nu interpretează.

Ştie exact ce vreau să spun încă dinainte de a rosti cuvintele. Este o diferenţă de calitate enormă.

Din păcate, sistemul nostru de învăţământ a dis-trus în totalitate acest mod de a transminte informaţia.

Singurele locuri în care se mai învaţă corect sunt locurile unde se practică învăţătura spirituală reală, în şcolile iniţiatice.

Paul Avram

86

În şcoala de tip formal se predă doar informaţie seacă fără aplicabilitate reală în viaţa de zi cu zi. De aceea vezi peste tot oameni frustraţi, închistaţi şi obosiţi.

Şcoala formală le închide inimile, îi limitează şi le blochează căile de acces la adevărata învăţare.

– Adică şcoala nu este utilă? – Ba da... este utilă, pentru că ai nevoie să înveţi

să scrii şi să faci calcule. Însă este mult prea mult. În prezent, se pune accent doar pe învăţarea logică şi pe utilizarea memoriei.

În acest context, cei care reuşesc să memoreze cea mai mare cantitate de informaţie şi să o redea în-tocmai sunt consideraţi inteligenţi.

Mai mult decât atât, există şi un sistem de notare care face diferenţa dintre cei aşa-zişi inteligenţi şi cei mai puţin inteligenţi.

Cu alte cuvinte, cu cât eşti capabil să memorezi mai multă informaţie, cu atât vei fi notat mai bine.

Aşa se dezvoltă egoul şi apare dispreţul faţă de cei pe care îi consideri inferiori ţie. Şi de aici se dezlăn-ţuie iadul.

Încurajăm tipare de comportament care dezvoltă aroganţa, judecata şi dispreţul şi apoi ne mirăm că lu-mea a luat-o razna.

Realitatea este că memoria nu este una şi acelaşi lucru cu inteligenţa. Un om inteligent ştie să îşi folo-sească atât mintea, cât şi inima. Foloseşte inima pentru a-şi desena viaţa şi apoi pune mintea la treabă pentru a concretiza ceea ce a desenat.


87

Apropo, îţi plac maşinile? întreabă Eugen.– Ooo, da... foarte mult. Mai ales cele sport, spune

Mihai entuziasmat.– Ştii cum este creată o maşină?– Sigur... cineva o desenează şi apoi se trece la

producţie.– Excelent... şi acest lucru este valabil pentru tot

ce se întâmplă în natură. De ce viaţa ta ar face excepţie?– Nu înţeleg ce legătură există între maşină şi

viaţa mea.– Simplu, Mihai... întâi se pune pe planşă, da?

Adică un artist, un designer pun pe planşă ceea ce cred ei că ar trebui să fie maşina. Visează, cum ar spune unii.

Apoi vin inginerii, iau planşa şi încearcă să adap-teze piesele la desenul făcut pentru a construi o maşină funcţională.

– Ce frumos! Ai dreptate în totalitate. Întâi dese-nul şi apoi partea tehnică. Adică întâi îţi desenezi viaţa şi apoi utilizezi logica pentru a găsi soluţii care să se încadreze în tiparul creat.

Simplu, râde Mihai, gândindu-se la cât de banală este soluţia prezentată de Eugen.

– Simplu, dar nu uşor. Pentru a putea desena cu adevărat o viaţă nouă, ai nevoie să înţelegi câteva lucruri esenţiale, iar despre primele două tocmai am discutat.

– Conştientizarea şi identificarea?

Paul Avram

88

– Da... aceştia sunt primii paşi, doi dintre cei cinci. Următorul despre care vom discuta este detaşa-rea sau dezicerea.

Oricum i-ai spune, esenţa este să laşi în spate tot ce ai fost până acum, pentru a putea evolua într-un nou tu.

– Sună bine, Eugen, dar chiar nu îmi dau seama cum poţi crea un nou tu. Mi se pare un lucru ieşit din comun să spui că poţi fi altcineva decât ceea ce eşti.

– Mihai, nu am spus că vei fi altcineva, surâde Eugen... Vei fi acelaşi dintr-un anumit punct de vedere, însă vei fi şi nou în acelaşi timp.

– Asta chiar mă pune pe gânduri, pentru că nu reuşesc să văd dincolo, cum ai spune tu.

– Stai fără grijă, vei vedea la momentul potrivit. Îţi voi arăta cum funcţionează şi vei înţelege că este mai simplu decât credeai. Noi trăim experienţe care ră-mân în noi sub două aspecte.

Primul este memoria şi al doilea sentimentele sau emoţiile legate de evenimentele memorate. Este bine să înţelegi diferenţa, pentru ca pe viitor să ştii cum să prelucrezi astfel de situaţii.

Aşadar, ceea ce îţi rămâne în memorie este ataşat de o emoţie sau de un sentiment, altfel nu ar putea ră-mâne imprimat în inconştientul tău.

Acesta funcţionează precum o bandă de mag-netofon care înregistrează nonstop evenimentele prin care tu treci pe parcursul unei zile.

– Cum adică, tot ce fac eu într-o zi rămâne im-primat?


89

– Nu chiar. Creierul nostru are o capacitate uriaşă de stocare, însă va permite accesul către depozit doar informaţiilor pe care el le consideră cu adevărat utile sau care au o influenţă emoţională asupra sa.

Creierul poate prelucra până la două milioane de biţi de informaţie pe secundă, însă ceea ce rămâne după selecţie sunt doar 135 de biţi.

Selecţia este foarte dură tocmai pentru a ne pro-teja de suprasolicitare. Multe dintre informaţiile pe care le prelucrează sunt repetiţii, de aceea nu le ia în calcul.

Adică identifică şi selecţionează doar ce este nou sau cu adevărat important şi le păstrează în fişiere.

Apoi, chiar şi dintre aceştia rămân foarte puţini, respectiv între cinci şi nouă biţi. Adică, aproape nimic în comparaţie cu punctul de plecare. Şi ce informaţie crezi că rămâne?

– Nu ştiu... ce este mai important?– Da, dar cum crezi că este selecţionat acest „im-

portant“?– Încerc să îmi dau seama, dar nu reuşesc, face

Mihai o grimasă ridicând din umeri.– Cât timp ai fost în şcoala primară, ai avut vreun

profesor preferat sau pe care nu îl sufereai?– Evident că am avut, ca orice copil... mai ales

nesuferiţi.– De ce îţi aduci aminte de cei nesuferiţi? – Pentru că se comportau mizerabil şi mă făceau

să sufăr. Nu doar pe mine, ci şi pe toţi colegii mei. Ţi-

Paul Avram

90

petele erau la ordinea zilei, uneori ne şi băteau şi nu mai vorbesc de notele proaste şi de felul în care ne fă-ceau să ne simţim.

– Şi de ce îi ţii minte pe aceştia?– Aaaa... acum înţeleg rostul întrebării... adică îi

ţin minte pentru că au trezit ceva în mine. O emoţie, un sentiment care a rămas ancorat în inconştientul meu şi este corelat cu memoria, răspunde Mihai cât se poate de satisfăcut.

– Excelent răspuns, tinere! Exact aşa este. Îi ţii minte pentru că în memoria ta există şi o componentă emoţională.

Noi vom ţine minte întotdeauna orice aspect care întruneşte cele două cerinţe.

De aceea, în cazul unor situaţii sau a unor oa-meni, vom face eforturi disperate să ne aducem aminte, iar altele vor răbufni în mintea noastră exact în clipa în care vorbim sau dorim să ne aducem aminte de ele.

Tot ceea ce ţinem noi minte este imprimat în am-bele planuri. Ştii foarte bine cât este de dificil să eli-mini o amintire neplăcută.

Mulţi oameni încearcă să facă acest lucru în ne-cunoştinţă de cauză.

Încearcă orice fel de metode pentru a reuşi să scape de amintirile neplăcute, cele care îi fac să sufere cel mai mult, dar nu reuşesc în pofida încercărilor disperate.

Ar fi mult prea simplu să iei nişte pastile pentru a-ţi curăţa inconştientul. Din fericire, încă nu s-a in-ventat aşa ceva.


91

– De ce spui din fericire? Mie mi s-ar părea un lucru foarte bun să poţi să îţi ştergi memoria pentru a trăi mai bine, spune Mihai nelămurit.

– Da, Mihai... poate că este bine pe de o parte, pentru că nu mai ai coşmaruri, însă odată cu durerea provocată de coşmaruri, elimini şi potenţialul oferit de această suferinţă.

– Ce vrei să spui? Că suferinţa este bună?– Da, foarte bună. Spun că omul trebuie să plă-

tească prin suferinţa lui pentru posibilitatea de a creşte. În condiţiile în care ai fi avut posibilitatea să îţi anulezi complet suferinţa prin intermediul unui medicament sau drog, ai mai fi fost astăzi aici?

– Nu, cu siguranţă nu, răspunde Mihai gânditor.– Ai mai fi avut posibilitatea să ceri ajutor şi să

cauţi să înţelegi ce ţi s-a întâmplat? – Sub nicio formă, aşa este.– Atunci înţelegi la ce mă refer. În cazul în care ai

fi luat pilula, ai fi dispărut şi tu. Ai fi devenit un zombi care doar ar fi consumat oxigen şi atât. Nu cred că se va inventa vreodată aşa ceva, iar chiar dacă se va inventa, va fi apanajul celor laşi, care vor alege comoditatea în locul evoluţiei.

– Ca şi în cazul sinuciderii, nu?– Da, ar fi similar cu a te sinucide. Doar că aici nu

vei ucide corpul, ci spiritul. – Mda, aşa este... vei fi doar o carcasă umblătoare

şi atât. Un robot.

Paul Avram

92

– Da, vei ucide ce este mai frumos în tine, adică spiritul care are capacitatea să te ducă spre fericirea pe care o doreşti, dacă îi dai voie să o facă. Trebuie doar să te dai din calea sa, să laşi în urmă bagajele şi el va avea forţa necesară să te ducă acolo unde doreşti să fii.

– Bun, şi cum se poate întâmpla acest lucru? în-treabă Mihai nerăbdător.

– Notezi? Pentru că începem să vorbim despre cel de-al treilea pas, esenţial în procesul de transformare, detaşarea sau dezicerea.

– În ce constă? – Nu te grăbi, pentru că sunt multe de spus. Să le

luăm pe rând, astfel încât să poţi nota şi apoi să poţi utiliza notiţele pentru a controla singur evoluţia.

Primul pas este acceptarea care are trei niveluri. Primul nivel este cel al acceptării situaţiei în care te afli.

– Nu este de ajuns că le-am conştientizat şi iden-tificat?

– Nu, tinere... La conştientizare, ţi-ai dat seama că ai ajuns într-un punct din care nu mai ai scăpare. Corect?

– Foarte, răspunde prompt Mihai.– Al doilea este identificarea... după ce ai conştien-

tizat că „aşa nu se mai poate“, ai început să cauţi sursele, să vezi cine şi ce anume generează problemele, da?

– Aşa este...– Bun... acum, că ai reuşit să le identifici, ce sen-

timente îţi trezesc aceste lucruri?


93

– Nu prea bune, sincer... mă cam doare.– Este şi normal să te doară, pentru că ai identi-

ficat rana. Nu doar ai identificat-o, ba şi mai mult, ai în-ceput să o zgâncileşti, să bagi cuţitul în ea. Cam doare, nu-i aşa?

– Da, doare, recunosc, răspunde Mihai gânditor.– Exact aşa şi trebuie. Este nevoie de durere pen-

tru a creşte. Orice sămânţă care cade în pământ, la un moment dat, va trece prin aceeaşi durere prin care treci şi tu acum pentru a încolţi.

Bineînţeles, această durere este la scară foarte mică, însă există. Nimic nu se naşte pe pământ fără durere.

Revenim la acceptare, despre care spuneam că are trei niveluri de înţelegere.

Primul nivel... acceptă situaţia exact aşa cum este!– Acceptă situaţia exact aşa cum este, repetă Mi-

hai precum un ecou... sună foarte bine.– Da, exact aşa cum este... noi, când aflăm că

avem vreo problemă, încercăm din instinct să acţio-năm pentru a o îndepărta. Din păcate, nu îndepărtăm şi cauza şi din acest motiv suferim atunci când vedem că lucrurile nu se rezolvă, ba mai mult, se accentuează.

Ori de câte ori reacţionăm, ne trezim că generăm şi mai multe probleme.

– Reacţionăm? Nu acţionăm?– Nu, Mihai... foarte puţini oameni acţionează...

majoritatea reacţionează. – Adică, acţionează după tipare.

Paul Avram

94

– Ai învăţat, tinere... uite cum deja le intuieşti. Da, aşa este. Reacţiile sunt generate de şabloane. Un om care acţionează este conştient de tot ceea ce există în el, de ceea ce face şi alege să facă sau să nu facă.

La polul opus, omul care reacţionează este incon-ştient controlat de ceea ce îi spun programele să facă.

De exemplu, reacţia la o jignire este de obicei o altă jignire. Este ca şi cum ai turna gaz pe foc în încer-carea de a stinge incendiul.

Ce se întâmplă dacă foloseşti apă? Focul se stinge. Reacţiunea este gazul, iar acţiunea este apa.

Ori de câte ori reacţionezi, generezi un lanţ de re-acţii al căror rezultat final este greu de prevăzut sau de anticipat.

Chiar şi cuiva cu experienţă îi este destul de greu să anticipeze ce rezultate poate avea o reacţie.

Variabilele sunt prea multe pentru a şti ce va urma.Cel mai indicat este să te educi pentru a învăţa să

acţionezi.Mihai îl priveşte întrebător, neştiind ce să spună.

Se vede clar că în interiorul său se dă o luptă.– Ce s-a întâmplat? – Îmi vine greu să accept că tot ce am generat

până acum a fost declanşat de reacţiile provocate de şabloane.

– Da, Mihai, aşa s-a întâmplat. Dar să nu cumva să crezi că eşti singurul în această situaţie. Este un as-pect generalizat, pentru că aşa am fost educaţi.


95

Lucrurile încep să se schimbe doar când începi să accepţi lucrurile aşa cum sunt şi le laşi să treacă prin tine.

– Să treacă prin mine? Cum vine asta?– Ţi-am vorbit deja despre ce înseamnă a reac-

ţiona. A acţiona înseamnă să nu te mai laşi manipulat de tipare şi să decizi cum vei proceda. Atunci când ob-servi că ai tendinţa să reacţionezi, să iei decizia de a lăsa lucrurile să se petreacă de la sine.

– Mhhh... foarte dificil de făcut. Mi se pare dificil de acceptat înainte de toate, ce să mai spun de pus în practică.

– Ştiu, Mihai... este nevoie de multă muncă de des-coperire interioară, de atenţie permanentă asupra pro-priei persoane, însă este posibil.

Vei înţelege cum funcţionează aceste lucruri pe măsură ce înaintăm, dar acum vreau să înţelegi cât este de simplu să accepţi.

– Ei, simplu... de unde atât de simplu? zâmbeşte Mihai făcând haz de necaz.

– Da, este simplu, ca orice lucru în natură. Doar noi obişnuim să le complicăm. Hai să presupunem că ai în mână o minge de tenis pe care urmează să o arunci către un perete care se află în faţa ta. Dacă o arunci în-cet, care va fi comportamentul mingii?

– Se va întoarce lent către mine, nu?– Da... ce se întâmplă, în schimb, când o arunci

cu putere?– Va veni către mine cu forţă şi viteză.

Paul Avram

96

– Exact aşa se întâmplă în cazul acţiunii şi reac-ţiunii. Dacă peretele ricoşează mingea către tine şi tu răspunzi, crezi că forţa mingii va creşte?

– Este clar că da, presupunând că are o traiectorie perfectă.

– Da, are... doar teoretizăm... cu cât loveşti mai cu forţă, cu atât răspunsul va fi pe măsură. Înţelegi fe-nomenul?

– Da, cred că înţeleg... cu cât opui mai multă re-zistenţă, cu atât vei fi lovit mai tare.

– Ai înţeles perfect. De aceea este necesar să în-văţăm să acceptăm. Când accepţi, energia se disipă şi dispar efectele secundare. Reacţiunea are o cauză, iar tu, prin acceptare, o anihilezi.

– Cu alte cuvinte, întoarce şi celălalt obraz, cum ar spune Biblia.

– Minunat exemplificat... a întoarce obrazul celă-lalt nu se referă doar la conflictul dintre doi oameni, ci la reacţiile oamenilor în faţa propriilor experienţe de viaţă.

Cei mai mulţi dintre oameni fug de ei înşişi şi de situaţiile pe care tocmai ei le-au creat. Fug din calea lor. Se evită cât mai mult posibil, crezând că în final vor scăpa de responsabilitate.

Iar când un rezultat generat natural de una dintre reacţiile lor se întoarce către ei, nu acceptă că ei au fă-cut aşa ceva şi începe lupta.

De aceea, vorbim despre prima etapă a acceptării care sună cam aşa:

„Acceptă lucrurile exact aşa cum sunt!“


97

Ştii care sunt cuvintele-cheie din acest îndemn?– „Acceptare“ şi „exact“, nu-i aşa?– Da, şi mă bucur că le-ai identificat corect. A ac-

cepta lucrurile exact aşa cum sunt presupune şi implică o anumită doză de maturitate.

Majoritatea oamenilor fac greşeala ca atunci când găsesc ceva ce nu le convine în interiorul lor, să caute să îl modifice imediat, pentru că nu le place ce văd.

Bineînţeles că efectele secundare sunt inevitabile şi în timp se generează multă suferinţă.

– Ce înseamnă efecte secundare?– Ştii că la un moment dat am vorbit despre faptul

că nimic nu se pierde, totul se transformă.– Îmi aduc aminte, răspunde Mihai.– Ori de câte ori intervii asupra unui aspect, îl

de turnezi de la traiectoria sa şi obţii o altă formă. Să presupunem că nu îţi place că eşti furios în anumite momente şi că intervii ori de câte ori se iveşte furia, forţându-te să râzi.

Cu alte cuvinte, vrei cu tot dinadinsul să pari o persoană fericită, chiar dacă pe interior te macină furia.

Eşti de acord că ai intervenit?– Mi s-a întâmplat de multe ori să procedez aşa.– Şi ce ai observat că se întâmplă? Nu ai observat

un tipar?– Nu îmi aduc aminte, sincer să fiu... sau poate nu

le-am acordat atenţie.

Paul Avram

98

– Nu aveai momente de aparent calm care erau tulburate de nimicuri care declanşau starea de nervi? De exemplu, erai surâzător şi binedispus şi pentru că cineva te-a claxonat în trafic, te transformai deodată într-o bestie fără să înţelegi de ce.

Nu ţi s-a întâmplat?– Ooo, cum să nu... chiar de foarte multe ori.– De unde crezi că provenea o asemenea cantitate

de energie?– De la furia acumulată prin schimbarea compor-

tamentului? – Da... tot ce tu reprimai îşi găsea un alt traseu pen-

tru a se exprima. Şi la cel mai mic semn de slăbiciune ie şea la suprafaţă, manifestându-se violent. Mihai, îţi aduci aminte cum te simţeai după o astfel de explozie?

– Foarte clar chiar. Mă simţeam epuizat complet... practic, îmi consumam toată energia, nu mai eram în stare de nimic după un astfel de puseu.

Îmi dau seama cât de multă energie consumam în astfel de situaţii care, între noi fie spus, au fost dese. Foarte dese.

– Erau dese pentru că ai adunat multă furie şi multe frustrări în tine şi nu ştiai cum să le rezolvi.

– Cum rezolvi astfel de lucruri, Eugen? Există vreo soluţie, pentru că, sincer, mi se pare foarte dificil.

– Este dificil, Mihai. Nu spun că este uşor, dar este posibil. Este vorba despre a nu mai interveni în astfel de momente şi de a lăsa lucrurile aşa cum sunt.


99

Procedeul se numeşte observare şi îl poţi aplica doar după ce ai îndepărtat şabloanele care te ţin pe loc.

Este singura metodă eficientă prin care să ajuţi la îndepărtarea lor şi care te poate ajuta real să te matu-rizezi.

– Nu prea înţeleg cum te poate ajuta observarea să te maturizezi, Eugen.

– Ştii că oamenii caută să evite durerea?– Da, asta ştiu. Şi caută plăcerea sub toate for-

mele ei.– Bravo, Mihai! Aşa este. În aceste condiţii, ce

crezi că se întâmplă când intri în interiorul tău? Ce ai observat la tine până acum?

Mihai râde zgomotos, răspunzând întrebării puse de Eugen:

– Am găsit balauri, care mai de care mai urâţi. M-am speriat, drept să îţi spun, şi dacă nu erai tu, nu ştiu dacă aş fi avut puterea şi curajul să continui.

– Maturitatea presupune să îţi asumi această etapă cu toate durerile şi bucuriile deopotrivă. Sunt ale tale, sunt responsabilitatea ta, chiar dacă nu îţi aparţin decât într-o mică măsură. Presupune să le accepţi exact aşa cum sunt şi să cauţi să le rezolvi.

– Am înţeles... în concluzie, acum că am găsit ce anume mă doare, trebuie să accept exact aşa cum este, fără să judec.

– Da, perfect concluzionat. Prima etapă a accep-tării se referă la acest aspect: sunt unde sunt acum cu

Paul Avram

100

bune şi rele, aceasta este situaţia, o accept exact aşa cum este. Nimic nu mai poate fi schimbat, oricât de mult mi-aş dori eu. Ai înţeles care este esenţa?

– Am înţeles, asta e clar... însă am înţeles şi că dacă nu mă mişc de pe scaun, îmi voi face nişte prieteni păianjeni. Am nevoie să mă mai mişc puţin şi să merg la toaletă, râde Mihai zgomotos.

– Ai dreptate. Ne-am luat cu vorba şi ne amorţesc fesele pe scaune. Hai să ne dezmorţim.

Mă duc să reîmprospătez rezerva de mâncare, pen-tru că m-a luat iarăşi foamea, răspunde Eugen strân-gând deja de pe masă farfuriile goale.

Rămas singur, Mihai se îndepărtează de terasă în timp ce se gândeşte la cât de mult luptase cu el însuşi în ultimii cinci ani. Refuzase cu încăpăţânare să cedeze, oricât de multe semne i-au apărut în cale, semne care îi arătau că mergea în direcţia greşită.

Luptase până la ultima picătură de energie cre-zând că aceasta este calea care merită urmată. Voise cu tot dinadinsul să demonstreze că este un luptător înnăscut care nu cedează în faţa greutăţilor.

După discuţia cu Eugen, înţelesese că pentru a câştiga un război, uneori trebuie să pierzi conştient o luptă pentru a te repoziţiona şi a reconsidera strategia.

Îşi dă seama că făcuse eforturi supraomeneşti doar pentru a păstra aparenţele, pentru a da bine în ochii lu-mii. „Cât de infantil m-am putut comporta“, îşi spune în sinea lui.


101

„Exact cum se comportă un copil încăpăţânat când nu obţine ce vrea. Sunt mulţumit că nu mi s-au satisfă-cut cererile şi mă bucur că am ajuns în această situaţie. Chiar mă bucur.“

O stare de linişte şi mulţumire îl cuprinsese, făcân-du-l să se simtă împăcat cu el însuşi.

Cu aceste gânduri, se îndreaptă spre terasă, îşi aprinde o ţigară şi aşteaptă să se întoarcă Eugen din restaurant.

Notiţele lui Mihai Exist[ dou[ tipuri de înv[\are: autentic[ şi inte-

lectual[. Memoria nu este egal[ cu inteligen\a. S[ înv[\ s[ fiu prosper, nu doar de succes. Intelectul este limitat. Un om inteligent îşi foloseşte şi inima, şi mintea. S[ îmi construiesc propria viziune. Emo\iile fixeaz[ mai bine informa\iile în incon-

ştient. S[ înv[\ s[ ac\ionez în loc s[ reac\ionez.

102

7Mihai învață să accepte

În timp ce se deplasează către masă, Eugen îl în-treabă pe Mihai:

– Hei, tinere... îmi dai o mână de ajutor? Mai am de adus ceva din bucătărie şi nu mă descurc singur.

– Cum să nu, răspunde Mihai... unde este bucă-tăria?

– Urmează-mă. Ai fost vreodată în bucătăria unui restaurant?

– Nu am avut nici ocazia, nici curiozitatea. Nu m-a preocupat niciodată ce mi se pune în farfurie. Mă-nânc ce este şi atât.

– Mare greşeală, tinere domn! râde Eugen. Foarte mulţi oameni desconsideră importanţa alimentaţiei şi apoi se miră că nu le merge bine.

Mâncarea este energie şi de aceea este foarte im-portant să ştii ce şi cum mănânci.


103

– Îmi place să mănânc, spune Mihai, dar nu am acordat atenţie specială mâncării. Pentru mine, mânca-rea era doar ceva care îţi umple stomacul când îţi este foame şi atât.

– Cândva poate vom vorbi şi despre ce înseamnă alimentaţie, deocamdată să ne reîntoarcem la ale noastre. Ai avut timp să te gândeşti la primul pas din acceptare?

– Da, chiar am avut şi am înţeles în mare parte la ce anume te refereai când vorbeai despre a accepta lucru-rile aşa cum sunt. Nu îmi este foarte clar, probabil pentru că sunt încă la jumătatea drumului, însă cred că intuiesc destul de bine ce spuneai. Care este al doilea pas?

– Acest pas este un pic mai dur decât primul, pen-tru că se referă strict la tine şi la modul în care ai fost educat. S-ar putea să te doară un pic mai tare.

– Mi-ai spus destule care m-au făcut să simt dure-rea. Cu ce ar putea fi acesta special?

– Ascultă cum sună şi apoi îmi spui cum te simţi: „Accept că tot ce am făcut am făcut în stare de

inconştienţă, pentru că nu am fost eu. Erau doar şabloa-nele mele, nu eu, cel de astăzi.“

Aşa sună cea de-a doua etapă a acceptării.Auzind aceste cuvinte, Mihai rămâne stană. Preţ

de câteva secunde nu schiţează niciun semn pentru ca apoi să îl privească pe Eugen şi să îi spună:

– Asta doare rău de tot. Ai dreptate, chiar că e mult mai dureroasă decât celelalte.

Paul Avram

104

Cum să îi spui unui om de 40 de ani că tot ce a făcut până acum a fost greşit şi că toată viaţa sa este doar o repetiţie a ceea ce i-a fost transmis de către alţii?

– Da, tinere! Este foarte dur să te afli la o anumită vârstă şi să îţi spui aşa ceva. Mintea ta nu poate accepta că tu nu ai făcut nimic. Dar gândeşte-te...

Cine a luat decizii până acum? Tu sau educaţia pe care ai primit-o?

– Dacă e să pui problema aşa, cam ai dreptate. Cel care a făcut lucrurile nu am fost eu, ci cel care cre-deam că sunt.

– Şi cel care credeai că eşti cine este? Îl cunoşti?– Acum nu mai am curajul să afirm aşa ceva, răs-

punde Mihai.– Înainte ce spuneai? Ce răspundeai când erai în-

trebat cine eşti? Te-a întrebat cineva aşa ceva?– Da, m-a întrebat, iar eu i-am răspuns cine eram:

cel ce făcea lucruri. Eram administratorul firmei mele, soţ, om de afaceri şi aşa mai departe.

– Aici e una dintre cele mai mari probleme, Mi-hai. Din cauza educaţiei, oamenii ajung să facă o foarte mare confuzie între activităţile pe care le fac şi ei înşişi ca persoane.

Vrei să vezi cât de departe merge egoul omului în acest tip de abordare?

– Da, sigur că vreau.– Fă o vizită într-un cimitir şi vei găsi pietre de

mormânt pe care sunt trecute nu doar numele celor care


105

sunt îngropaţi acolo, ci şi funcţiile pe care le-au avut cândva. Crezi că mai are vreo importanţă ce funcţie ai avut în timpul vieţii tale?

– Absolut niciuna, răspunde Mihai. Doar nu vei duce diplomele dincolo de mormânt. Dar ştii ce? Poate că dacă există lumea de apoi, mă gândesc că vor fi utile, glumeşte el. Cum ar fi să ţi se ofere un post de manager în iad sau în rai? Cum ţi-ar sta?

– Foarte bine... te şi văd aşezat pe un scaun într-un birou, gestionând fluxul de nou-veniţi, râde Eu-gen, amuzându-se de imaginea pe care o crease Mihai.

Lucrurile sunt foarte simple odată ce ai înţeles că ceea ce contează este să laşi în urmă ataşamentele şi să te foloseşti de ceea ce ai, exact aşa cum te foloseşti de lucrurile pe care le găseşti într-un hotel.

– Precum un călător. – Da, Mihai, precum un călător. Hotelul rămâne

acolo şi te poţi caza ori de câte ori doreşti, însă nu poţi lua lucrurile din el când pleci.

Poţi lua un prosop sau un săpun, dar nu poţi căra după tine cabina de duş sau televizorul, oricât de mult ţi-ar plăcea, nu-i aşa?

– Aşa este. Înţeleg ce vrei să spui. Noi credem că avem însă când dezvoltăm ataşamentul faţă de acel ceva, devenim posedaţi, nu mai posedăm.

– Nici eu nu o puteam spune mai bine, domnule! Corect exprimat.

Paul Avram

106

Acesta este un alt aspect care face diferenţa dintre mentalitatea de om sărac şi cea de om prosper, care este dată de modul în care cineva priveşte lucrurile pe care le utilizează. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul identităţii.

Ai senzaţia că eşti cineva, dar cine eşti?Te ataşezi de aşa-zisa imagine creată sau doar o

foloseşti în diferite contexte? Una este să te confunzi cu imaginea de profesor, să zicem, şi alta este să fii con-ştient de faptul că eşti un individ de sine stătător care doar practică această nobilă îndeletnicire.

Ia gândeşte-te un pic... dacă dispare funcţia sau profesiunea, cine rămâne?

– De aceea am suferit foarte mult când am pierdut totul? Mă simţeam un nimeni când am pierdut firma şi nu mă mai numeam administrator.

– Da, acesta este motivul. Ai ajuns să te identifici atât de mult cu ceea ce făceai, încât tu ai dispărut com-plet. De fapt, tu nu ai fost niciodată, pentru că dacă ai fi fost, nu ai fi permis să se întâmple aşa ceva.

– Îţi spun cu mâna pe inimă că mă bucur că s-a întâmplat aşa. Îmi dau seama cât de ataşat eram de tot ceea ce aveam şi ce influenţă avea asupra mea senzaţia că îmi aparţin.

– Şi eu mă bucur, Mihai! Îţi spuneam mai de-vreme că oamenii învaţă din greşeli, dar mai există o caracteristică a procesului de învăţare despre care nu ţi-am vorbit până acum.

– Care anume? întreabă Mihai curios.


107

– Existenţa îţi oferă două metode prin intermediul cărora poţi învăţa un lucru: cea simplă şi cea complicată.

Cea simplă este metoda care presupune ca tu să înveţi totul fără efort şi fără suferinţă. Ai observat cât de repede învaţă copiii să facă lucrurile pe care le văd pentru prima dată?

– Da, am observat... au o capacitate fantastică de absorbţie şi pun în practică imediat, fără nici cel mai mic efort.

– Aşa este. Ei se află încă în contact cu natura, nu au dezvoltat ceea ce noi numim personalitate şi, im-pli cit, nu au egoul dezvoltat. La un moment dat, vor pierde şi ei Paradisul şi vor trece prin acelaşi proces prin care trecem cu toţii.

– Cum adică vor pierde Paradisul? Vorbeşti des-pre Paradisul biblic?

– Tinere, surâde Eugen, Paradisul este starea în care trăim atunci când suntem în comuniune cu natura. Atunci suntem relaxaţi, învăţăm rapid, acceptăm în mod natural lucrurile care vin spre noi şi nu opunem rezistenţă.

Starea naturală este iubirea cu care suntem im-pregnaţi încă de la naştere.

Pierderea Paradisului survine odată cu dezvolta-rea aşa-zisei personalităţi şi cu cea a egoului individual.

Atunci se produce separarea.Pierdem contactul cu natura, această separare pro-

vocând foarte multă suferinţă.

Paul Avram

108

Şi eu şi tu şi miliardele de oameni de pe faţa Pă-mântului trecem prin acelaşi proces. Prima fază este pierderea contactului, devenind fii rătăcitori.

Urmează rătăcirea prin deşertul generat de pro-pria noastră ignoranţă, care ne orbeşte şi ne face să cre-dem că noi le ştim pe toate.

Apoi, ne asaltează şocurile despre care am mai vorbit, care au rolul de a ne trezi şi de a ne determina să ne reîntoarcem către destinaţia corectă.

Din păcate, doar puţini mai găsesc drumul către ei înşişi şi atunci se numeşte că fiul rătăcitor s-a reîntors acasă.

Cei mai mulţi se pierd pe drum şi aceasta se în-tâmplă pentru că aleg să înveţe prin a doua metodă, cea complicată. Se încăpăţânează să lupte, să creadă că sunt separaţi de existenţă şi nu înţeleg că tot ceea ce li se întâmplă are un singur scop: acela de a-i ajuta să se regăsească.

– Mda... eu îmi aduc aminte foarte clar cum aveam convingerea că le ştiu pe toate şi că lucrurile se pot face doar în felul meu, ignorând că poate am foarte multe de învăţat. Refuzam să accept aşa ceva. Este dificil să accepţi că nu eşti tu „l’ombelico del Mondo“.

– Este dificil, pentru că suntem cu toţii însetaţi de recunoaştere, de vizibilitate şi ne dorim să ieşim din monotonie. De aceea unii acceptă să fie implicaţi chiar şi în cele mai stupide şi jenante situaţii doar pentru a ieşi în evidenţă. Sunt atât de goi pe interior, încât caută prin orice mijloace sa umple spatiul cu ceva.


109

Este dificil, de asemenea, să accepţi că tot ce eşti acum este doar un ecou a ceea ce ţi-au implantat alţii în inconştient. Că eşti doar o umbră şi nicidecum stejarul care te credeai.

– Cum poţi să accepţi cu uşurinţă aşa ceva? Ce trebuie să fac?

– Nu trebuie să faci nimic. Însuşi acest „trebuie“ este o piedică pentru că implică luptă. Acceptarea pre-supune eliminarea luptei. Depinde de starea pe care ţi-o creează în interior folosirea acestui cuvânt. Dacă îl fo-loseşti contextual, pentru a sublinia ceva şi rămâi rela-xat, este perfect.

Însă, de cele mai multe ori, este folosit imperativ şi automat starea generată este una de agitaţie.

Cuvintele au o forţă fantastică nu pentru că indică ce este de făcut sau subliniază ceva anume, ci pentru că sună sau generează un anumit efect în interiorul nostru.

Cuvântul „luptă“, de exemplu. Pronunţă-l şi, în acelaşi timp, fii atent la ce stare generează în interior.

– Aaaa, ce interesant! răspunde Mihai entuziasmat. Ia să vedem ce reacţie produce repetiţia acestui cu vinţel.

„Luptă, luptă, luptă!“ repetă el sincopat şi lent, fi-ind atent la ceea ce se întâmplă în timp ce îl rostea.

– Aşadar?– Stranie senzaţie. Chiar funcţionează. Mă simt

ca şi cum aş fi pe baricade, gata de atac. – Înţelegi cum funcţionează? Cuvintele pe care

le utilizăm sunt foarte puternice, pentru că vibraţia lor este întipărită în subconştientul nostru.

Paul Avram

110

Chiar dacă îl rostim calm şi relaxat, cuvântul „luptă“ va genera acelaşi tip de reacţie şi automat ne va transpune în starea specifică.

Când vorbim despre acceptare, „trebuie“ nu are ce căuta.

Acceptarea este o stare, nu un cuvânt. A accepta înseamnă să nu intervii în niciun mod şi sub nicio formă. Nu are legătură cu logica, ci cu a simţi.

– Îmi este clar, Eugen! Ori de câte ori folosesc mintea, chiar şi atunci când spun „accept“, tot în stare de „trebuie“ mă aflu, pentru că vreau să se întâmple.

În schimb, când las să fie de la sine, se creează o stare internă de linişte şi bucurie. Nu există dialogul specific minţii, ci doar trăire.

– Mihai dragă, ţin să te felicit! Ai înţeles foarte bine diferenţele dintre cele două tipuri de abordare. Este minunat să văd cum ai început să intuieşti funcţi-onarea corectă a lucrurilor.

– Mulţumesc, Eugen! Ajutorul tău este nepreţuit în această situaţie. Puteam să mă dau eu cu capul de pe-reţi, nu aş fi reuşit să înţeleg cât de simplu este, de fapt.

– Şi eu îţi mulţumesc pentru încredere, Mihai! Hai să trecem mai departe şi să vorbim despre cea de-a treia etapă a acceptării. Până atunci, hai să facem o pa-uză, pentru că se pare că mai avem puţin şi devenim una cu scaunele, zâmbeşte Eugen şi se pune în mişcare, ridicându-se de pe scaun.

Nu ai vrea să dăm o tură de parc?


111

– Să ştii că nu este o idee rea. Chiar cred că ar ajuta să ne mişcăm un pic mai mult. Dar cum faci cu terasa? întreabă Mihai gânditor.

– Simplu, tinere! Avem pază angajată, nu avem de ce să ne facem probleme.

Stai să îmi iau telefonul la mine şi să vorbesc cu omul de la pază.

– Sigur, te aştept aici, Eugen! Fă ce ai de făcut.Mihai se aşază pe una dintre treptele de la coborâ-

rea spre parc şi rămâne în aşteptare, gândindu-se la cele câteva lucruri pe care şi le aducea aminte din discuţie.

Este relaxat, calm şi chiar dacă încă are multe ne-clarităţi, ştie că această ceaţă va dispărea în curând.

Îşi aduce aminte cum atunci când încă era în acti-vitate, îşi stabilea clar viziunea pe care o avea de urmat şi o urmărea foarte precis. Când lucrurile nu mai erau foarte clare, se simţea cuprins de panică şi căuta ime-diat să clarifice lucrurile.

Îi fusese întotdeauna frică de necunoscut şi făcea tot posibilul să elimine acest factor din activităţile sale.

Acum totul este diferit. Nu îi este frică de incerti-tudine, ba din contră.

Este foarte liniştit, pentru că ştie că este pe dru-mul cel bun. Zâmbind, se ridică de pe treaptă exact în momentul în care Eugen îşi face apariţia sărind câte două trepte odată.

Paul Avram

112

Notiţele lui Mihai Diplomele nu arat[ cine sunt, de fapt. Sunt un c[l[tor în aceast[ lume. Exist[ dou[ metode pentru a înv[\a: simplu sau

complicat. Acceptarea nu este logic[, ci tr[it[. Eu nu sunt şabloanele. Lucrurile se înva\[ mai uşor în stare de relaxare. Lupta genereaz[ probleme, acceptarea le rezolv[.

113

8Mihai își asumă responsabilitatea

parcul este luminat de lămpile de neon care pun în valoare luciul apei care clipocea lo-

vindu-se de marginea de beton a bazinului.Cei doi îşi târâie picioarele agale, fără să se gră-

bească, vorbind lent şi aproape în şoaptă, ca şi cum nu ar fi vrut să tulbure somnul păsărilor care se odihneau pe lac. Din când în când, se mai aude câte un peştişor care sărea, făcând apa să producă mici valuri care ajun-geau până la mal.

– Este pentru prima dată în ultimii zece ani când mă plimb la o oră aşa de târzie în parc, spune Mihai pe un ton care aducea a părere de rău.

– De ce aşa de rar? Să te plimbi noaptea în parc poate fi una dintre cele mai frumoase experienţe. Mai ales în nopţile cu lună plină cum este aceasta.

Paul Avram

114

– Mă plimbam împreună cu fosta mea soţie, atunci când eram la începuturi şi încă nu eram posedat de lu-crurile de făcut şi de dobândit.

Încet-încet, acest obicei a dispărut şi tot aşa a dis-părut şi relaţia noastră. Am devenit din ce în ce mai preocupat de ceea ce aveam de făcut la muncă, de ter-mene, de furnizori şi uite aşa am lăsat să moară o parte frumoasă din mine.

– Şi nu ţi-a spus niciodată să te mai relaxezi, să mai laşi şi altora lucruri de făcut?

– Ba da, cum să nu... ba chiar foarte des, însă eu îi spuneam că fac pentru noi şi mă afundam şi mai mult în muncă.

– Cu alte cuvinte, ai pus pe primul loc munca, de venind astfel sclavul propriei afaceri, spune Eugen.

– Da... şi când te gândeşti că eu gândeam că mun-cind mai mult, voi deveni mai liber. M-am înşelat amar-nic, răspunde Mihai trist.

– Nu e cazul să te întristezi, tinere. Nu eşti singu-rul care a trecut prin acest proces. Şi eu am fost în ace-laşi loc în care te afli tu acum, nu doar o singură dată.

Ultima dată însă am avut fericirea să întâlnesc pe cineva care mi-a deschis ochii la timp. Altfel, aş fi con-tinuat să repet aceeaşi istorie şi astăzi, cu siguranţă, nu am mai fi purtat acest dialog.

– Cum ai reuşit? Ce anume s-a întâmplat? întreabă Mihai curios să afle mai multe despre Eugen care până acum fusese destul de discret în a vorbi despre experi-enţele personale.


115

– Eee... istorie lungă însă, pe scurt, am trecut prin acelaşi proces. În urma acestor experienţe, am înţeles că, de fapt, libertatea nu înseamnă să posezi lucruri ex-terne, ci să te ai pe tine.

Poţi avea toate lucrurile din lume, însă dacă nu te ai pe tine, pierzi totul. Şi acum am ajuns la ultima etapă din acceptare, cea care îţi va permite să faci saltul la un nivel superior de înţelegere.

Este etapa care îţi va permite să faci primul pas către adevărata libertate, cea interioară. Odată ce îţi asumi această etapă sută la sută, nimic din această lume nu te va mai putea deturna de la scopul tău.

– Nu mai este cazul să torni gaz pe foc, Eugen, spune Mihai râzând. Sunt deja mai mult decât curios. Cum se numeşte această etapă?

– Asumarea totală a responsabilităţii. Adică tot ce vei face, vei primi sau da de acum încolo va fi în totali-tate responsabilitatea ta. Indiferent de unde sau sub ce formă vine, va fi doar a ta şi numai a ta.

– Serios? Cum vine asta? Pentru tot ce mi se în-tâmplă trebuie să îmi asum respnsabilitatea?

– Da, tinere, în totalitate şi fără excepţie. Poţi face acest lucru? Nu înseamnă să pui povara pe umerii tăi, să ne înţelegem, ci doar să accepţi că eşti responsabil.

– Nu înţeleg cum vine acest lucru. Să îmi asum responsabilitatea, dar să nu pun povara. Este straniu rău de tot.

– De ce spui că este straniu, Mihai?

Paul Avram

116

– Pentru că, după mine, a-ţi asuma responsabili-tatea implică şi asumarea poverii. Nu ştiu cum pot fi separate. Mi se pare imposibil să le separi.

Eugen râde misterios şi îl întreabă pe Mihai:– Să presupunem că un chirurg, unul dintre cei

mai buni în domeniul său, intră în sala în care îl aşteaptă pacientul şi se pregăteşte să înceapă operaţia, care este una dintre cele mai dificile din întreaga sa carieră.

– Cum crezi că se simte în această situaţie?– Mhh... stresat? Tensionat? Preocupat?– Dacă ţi-aş spune că nu este niciuna dintre vari-

antele expuse de tine?– Cum aşa?– Gândeşte-te un pic. Este cel mai bun în dome-

niul său şi ştie exact ce face. Dacă ar fi stresat sau ten-sionat, ar mai putea performa la cel mai înalt nivel?

– Cu siguranţă, nu. I-ar fi afectată capacitatea de a se concentra asupra operaţiei.

– Exact. De ce crezi că este relaxat?– Nu ştiu. Pentru că nu îi pasă?– Chiar este foarte pasionat de ceea ce face şi este

foarte implicat în munca sa. Îi pasă de pacientul din faţa sa foarte mult, însă este conştient că are de făcut un singur lucru: să lase anii de experienţă să se vadă în munca lui, iar el să presteze la cel mai înalt nivel.

Ştie foarte clar că nu poate să îşi asume responsa-bilitatea decât pentru ceea ce face el, nu şi pentru ceea ce urmează să se întâmple.


117

Există foarte multe variabile, iar după ce el ter-mină operaţia, se pot întâmpla o mie şi unul de lucruri care să scape de sub control. Care este singurul lucru pe care îl poate controla?

– Doar pe el însuşi, nu? – Doar pe el însuşi. Nu poate controla nimic alt-

ceva în afară de propria persoană. De aceea, va fi foarte relaxat şi va face lucrurile cum ştie el mai bine, asu-mându-şi responsabilitatea pentru execuţia la cel mai înalt nivel al operaţiei.

În schimb, nu îşi va asuma povara lucrurilor care pot merge rău, pentru că este conştient de faptul că nu poate controla lumea.

Aceasta înseamnă să îţi asumi responsabilitatea în mod autentic.

– Înţeleg. Nu poţi controla lumea, aceasta este cât se poate de adevărat, pentru că am simţit-o pe pielea mea. Nu poţi controla pe nimeni, indiferent cine este. Eu am încercat să procedez aşa atât în familia, cât şi în firma mea, iar rezultatul a fost cel pe care îl vezi. Am pierdut tot.

– Aşa se întâmplă, Mihai! Cu cât încerci să strângi mai mult cureaua, cu atât îţi scapă mai multe. Îţi con-sumi energia inutil şi te alegi cu praful de pe tobă, cum se spune pe la noi.

A fi responsabil înseamnă să fii atent la tine, in-diferent de circumstanţele în care se derulează eveni-mentele.

– Este valabil în orice domeniu?

Paul Avram

118

– Sigur că da, Mihai! În orice domeniu eşti im-plicat tu. Nu are importanţă care este acesta. Odată ce intri în contact cu oameni sau cu situaţii care te implică şi pe tine, eşti responsabil pentru ce se întâmplă.

Aceasta presupune să faci lucrurile de calitate şi la cel mai înalt nivel, atunci când depinde de tine să faci ceva. Practicând acest mod de lucru, cu siguranţă şi rezultatele vor fi pe măsură, iar relaţiile cu cei din jurul tău vor evolua la un alt nivel.

– Foarte interesant. Şi de ce este aşa de dificil to tuşi să îţi asumi responsabilitatea? Oamenii fug de acest lucru ca dracul de tămâie.

– Pentru că le este frică, Mihai! Cred că dacă îţi asumi responsabilitatea, devii sclav. Simt că pierd aşa-zisa libertate pe care cred că o deţin. De aceea, ori de câte ori pot, dau vina pe ceilalţi, pe situaţii, pe guvern, pe familie şi aşa mai departe.

Ceea ce nu înţeleg ei este faptul că asumarea res-ponsabilităţii este poate cel mai intim şi mai personal act pe care l-ar putea face cineva pentru el şi nu se re-feră la lumea exterioară. Se aplică doar lumii interioare şi odată făcut pasul, devii cu adevărat un om liber, unul dintre puţinii de pe această planetă.

– Ce să înţeleg de aici, Eugen? Că adevărata liber-tate se obţine ca urmare a asumării responsabilităţii?

– Ţi se pare ciudat, nu-i aşa?– Da, şi nu prea înţeleg cum ar putea asumarea

responsabilităţii să te ajute să devii liber. Mi se pare


119

prea mult, pentru că o asociez imediat cu povara despre care vorbeam mai devreme.

– Este cât se poate de simplu, Mihai! Odată ce de-vii conştient de faptele tale şi îţi asumi responsabilita-tea pentru ele, nimeni nu mai poate decide în locul tău.

Tu decizi dacă ceva îţi place sau nu, dacă accepţi sau nu o situaţie. Practic, devii stăpân pe tine.

Bineînţeles că nu se întâmplă peste noapte, dar acesta este un pas important. Ideea este să ai curajul să îţi asumi interior responsabilitatea.

Nu trebuie să răstorni ordinea lumii exterioare, ci pe cea a lumii interioare. Acolo sunt generate şi create toate cele pe care le ştii astăzi că fac parte din viaţa ta.

Iar în ceea ce priveşte povara, te asigur că nu există lucru care să te facă să te simţi mai lejer ca asu-marea responsabilităţii.

Oricât de grea ar fi povara despre care vorbeşti, odată asumată, îţi va părea uşor de dus şi aceasta pentru că nu mai lupţi cu ea, refuzând să ţi-o asumi.

Unul dintre cele mai elocvente exemple este Iisus când vorbeşte despre purtarea crucii.

Fiecare dintre noi are ceva de împlinit pe faţa pă-mântului, fiecare este menit să ajungă să înflorească, bineînţeles, dacă îşi dă voie.

Iar a-ţi purta crucea înseamnă exact acest lucru.Să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce eşti,

ceea ce ai făcut şi pentru ce vei face de acum încolo. Nu mai dai vina pe nimeni pentru nimic, pentru că ştii că totul depinde de tine şi de modul în care vei acţiona de acum încolo.

Paul Avram

120

– Mi se pare foarte greu, Eugen! Este o muncă titanică, pentru că din punctul meu de vedere, cel mai greu lucru de făcut este să îţi asumi responsabilitatea pentru trecut.

– Ajungem şi acolo, Mihai! Cu răbdarea, treci ma-rea, cum spune proverbul. Îţi voi arăta în curând că nu este atât de dificil pe cât pare. Încă nu ai toate informaţi-ile, zâmbeşte Eugen, mustăcind precum un copil jucăuş.

– Te joci cu mine, ticălosule! spune Mihai râzând. Îţi face plăcere să mă vezi chinuindu-mă să înţeleg des-pre ce vorbeşti.

– Deloc, însă nu îţi pot spune lucrurile aşa, la voia întâmplării. Toate au un rost şi mă bucură nespus că ai început să intuieşti elementele lipsă din poveste.

Stai fără grijă, toate vin la timpul lor.Acum eşti pe drumul cel bun.– Zici? întreabă Mihai zâmbind, cu o mină neîn-

crezătoare.– Ştiu cum este, te asigur. Eşti încă în faza de con-

fuzie. Îţi place ce auzi, ai vrea să le poţi implementa şi totuşi există încă ceva ce te mai chinuie, aşa e?

– M-ai prins... ceva în mintea mea îmi spune că nu se poate că lucrurile să se rezolve atât de simplu. Trebuie să fie ceva mai complicat, cel puţin aşa aud eu în interior: „E prea simplu, e prea uşor“.

– Da, Mihai, este cât se poate de firesc! Cum să poţi elimina o viaţă de condiţionări cu câteva ore de discuţii?


121

Mintea nu poate concepe aşa ceva.Pentru ea, totul trebuie să fie complicat, dificil şi

să ceară mult timp. Este mai degrabă obişnuită cu amâ-narea rezolvării problemelor, nicidecum cu rezolvarea lor imediată.

De aceea este aşa de greu de crezut. Chiar şi în înţelepciunea populară este exprimată această formă de manifestare a neîncrederii prin proverbul „este prea fru-mos să fie adevărat“, pe care cu siguranţă l-ai mai auzit.

Această afirmaţie generalizată se aplică majorităţii oamenilor, care vieţuiesc în umbra fricilor care trăiesc în ei. Ori de câte ori ceva este simplu, se naşte semnul întrebării.

Realitatea este că doar mintea le complică, inima nu. În inimă este totul cât se poate de clar. Inima ştie dacă iubeşti sau urăşti, dacă respecţi sau dispreţuieşti.

Mintea ce face? Caută să contracareze ce simţi cu argumente provenite din tiparele de educaţie pe care le-ai primit.

Cineva te-a enervat? Inima este calmă, doar or-goliul face spume de nervi. Dacă ai avea curajul şi in-teligenţa să priveşti în inima ta în acel moment, mintea nu ar mai avea nicio putere şi nu te-ai mai putea enerva sub nicio formă.

– Ce bine ar fi să nu mă mai enervez! zâmbeşte Mihai într-o doară. Aş scăpa de o mare problemă. Ner-vii mi-au creat o mulţime de neajunsuri de-a lungul timpului.

Paul Avram

122

– Nu nervii au fost cei care ţi-au creat probleme, te asigur. Au fost doar orgoliul şi şabloanele. Ele au lucrat. Tu nici măcar nu erai prin preajmă, pentru că dacă ai fi fost, cu siguranţă nu ai fi permis să se întâmple aşa ceva.

Nervii sunt doar efectul a ceva ce este cauzat de ceva mult mai profund, ceva care există în tine şi de care încă nu eşti conştient.

Noi avem o falsă idee despre ceea ce credem că suntem. Avem senzaţia că dacă prin minte ne trec anu-mite gânduri, înseamnă că gândim. Diferenţa este însă colosală, pentru că dacă ai gânduri, nu înseamnă că şi gândeşti.

– Fantastic... să nu îmi spui că nici măcar gându-rile nu îmi aparţin. Atunci ceea ce aud în capul meu ce sunt? Nu sunt gânduri?

– Ba da, Mihai! Sunt gânduri însă nu sunt ale tale. Cel puţin asta se întâmplă la majoritatea oamenilor. Şi îţi explic imediat cum funcţionează, zâmbeşte Eugen. Nu te speria.

Ai auzit de subconştientul colectiv?– Vag, doar câteva informaţii pe care le-am igno-

rat complet, răspunde Mihai.– În regulă. Maeştrii, din cele mai vechi timpuri,

au făcut afirmaţii care astăzi sunt confirmate de cerce-tările ştiinţifice până în cele mai mici amănunte.

De exemplu, Buddha vorbea despre atomi şi ener-gie acum 2.500 de ani, însă nu făcea decât să confirme „cercetările“ maeştrilor dinaintea sa. În acele timpuri,


123

în şcolile iniţiatice, se ştia deja despre energie şi despre cum funcţionează.

Ei au fost primii care au afirmat că tot ce mişcă în jurul nostru este energie şi că noi avem capacitatea să creăm lumea cu mintea noastră, cu ceea ce emitem sub formă de gânduri.

– Serios? Se ştia despre aceste lucruri acum mii de ani? De unde naiba ştiau? Aveau aparatură de labo-rator?

Eugen începe să râdă bătând din palme ca un copil.– Asta este bună. Nu, Mihai, au făcut cercetări

asupra lumii interioare.– Hai să fim serioşi, da? Cum adică?– Descoperirile pe care le-au făcut au fost posibile

prin meditaţie profundă. Au realizat că tot ce mişcă în universul exterior există şi în noi, începând de la partea grosieră până la energie. De fapt, este invers, pentru că din această energie este creată şi partea grosieră.

– Putem spune că erau nişte genii, zâmbeşte Mihai.– Erau, să ştii. Aşa au descoperit că gândurile sunt

energie şi că din ele este creată lumea externă şi că ele, odată create, nu dispar niciodată, ci rămân în eter, plim-bându-se de colo-colo. Acest ocean de gânduri se nu-meşte inconştient colectiv şi acolo se depozitează toate gândurile emise vreodată de oameni.

– Adică ele sunt, practic, fiinţe vii?

Paul Avram

124

– Da, Mihai... orice gând este o fiinţă vie şi se com-portă ca atare. Se hrăneşte cu energie şi se deplasează acolo unde este chemat.

– Unde este chemat, răspunde Mihai ca un ecou. Ce înseamnă acest lucru?

– Tu ai fost vreodată să îţi faci un RMN?– Da, am fost o singură dată. Am avut un acci-

dent de maşină şi a trebuit să îmi fac o verificare, ca nu cumva să am vreo contuzie la neuron, zâmbeşte Mihai.

– Bun... ai idee ce înseamnă RMN?– Evident... rezonanţă magnetică nucleară.– Excelent... ia spune-mi, cum crezi că funcţio-

nează şi ce crezi că scanează ei atunci când tu te afli în tunel?

– Din câte ştiu eu, sunt emise nişte radiaţii care îţi „citesc“ organismul, apoi datele pe care le recepţi-onează aparatul sunt interpretate de către medicii de specialitate.

– Adevărat, dar incomplet, zâmbeşte Eugen. Ştii care este cuvântul-cheie din această sofisticată titula-tură dată metodei de lucru?

– Nuclear? întreabă Mihai.– Răspuns greşit... cuvântul-cheie este rezonanţă.

Aparatul trimite nişte unde sub formă de pulsaţii, care apoi sunt recepţionate de aparat sub formă de ecou. Este un fel de sonar.

Organismul tău are un câmp electromagnetic de o anumită frecvenţă când este sănătos. În momentul


125

în care apar tulburări, frecvenţa se schimbă şi aparatul identifică anomaliile care au loc în interiorul tău şi le fotografiază. Ştii ce spune asta despre tine?

– Ce, că sunt fotogenic şi din interior? glumeşte Mihai, privind şmechereşte la Eugen.

– Exact despre asta este vorba. Iar medicul va des-chide o expoziţie de artă cu fotografiile pe care le obţine după ce îţi face ţie rezonanţă, replică hâtru Eugen.

Lăsând glumă la o parte, asta demonstrează că tu eşti un magnet viu. Că ai un câmp care îşi schimbă frec-venţa şi acest aspect îţi influenţează foarte mult modul în care îţi trăieşti viaţa.

În funcţie de cât de înaltă şi de pură îţi este frec-venţa, ai un anumit nivel de percepţie, trăire şi, mai ales, gândire.

În baza frecvenţei pe care o ai, atragi un anumit tip de gânduri din masa celor existente în subconşti-entul colectiv. Cu cât vibraţia este mai înaltă, cu atât atragi gânduri mai elevate, lucru care se reflectă în tot ceea ce te înconjoară: oamenii pe care îi ai în preajma ta, muzica pe care o asculţi, mâncarea pe care o mă-nânci, partenera pe care ţi-o alegi şi aşa mai departe.

– Am înţeles perfect, însă tot nu îmi este clar un aspect.

– Ce aspect?– Afirmaţia pe care ai făcut-o despre gânduri. Că

majoritatea oamenilor au gânduri, nu gândesc.

Paul Avram

126

– Da, este cât se poate de precisă. Mark Twain avea obiceiul să spună că „Gânditul este o meserie foarte grea, de aceea o şi fac foarte puţini oameni“.

– Hahahaha, ce bună este asta! Sună extraordinar, râde din tot sufletul Mihai.

– Este o afirmaţie supărătoare, ca orice adevăr. Gândurile plutesc în jurul nostru şi fiecare atragem ce anume ni se potriveşte.

– În regulă, dar cum este cu gânditul? Nu gân-deşte nimeni?

– Mihai, gânditorii sunt oameni creatori, sunt cei ce au avut curajul să iasă din zona lor de confort şi să înceapă să se avânte pe propria lor cale. Sunt cei care şi-au asumat responsabilitatea şi au început să caute în ei răspunsurile.

A gândi este o formă de creaţie, o formă de artă care implică mai mult decât să te mulţumeşti cu ce îţi aruncă alţii. Înseamnă să prelucrezi tot ce auzi şi treci prin filtrul propriu, pentru ca apoi să elaborezi ceva ce poartă amprenta personală. Te cam sperie asta, nu-i aşa?

– Mă sperii, pentru că tot ce îmi spui mă face să mă simt ca şi cum mi-aş pierde în totalitatea identita-tea. Dacă ceea ce am făcut până acum a fost condiţionat, dacă ceea ce gândesc nu este al meu, atunci eu cine sunt?

Este normal să fiu speriat.– Acesta este primul pas spre adevăratul tu. Doar

lăsând în spate ceea ce credeai că eşti poţi deveni ceea


127

ce eşti, de fapt. Tu ştii prin ce dureri trece o omidă până să iasă din cocon şi să ajungă fluture?

– Nu ştiu, însă îmi imaginez că nu îi este uşor, zice Mihai gânditor.

– Nu îi este uşor. În percepţia noastră, omida este o târâtoare urâtă şi lacomă care roade tot ce întâlneşte şi distruge recoltele.

Dar aceasta este prima ei fază de evoluţie. Se hră-neşte pentru a putea rezista procesului prin care va trece. Nu ar putea evolua dacă nu ar trece prin această etapă.

Apoi, ştii ce se întâmplă?– Da, se îmbracă într-un cocon şi după ceva vreme

iese un fluture.– Corect. Dar ce se întâmplă cu învelişul în care

a stat atâta vreme?– Îl lasă în urmă, răspunde Mihai.– Exact aşa se întâmplă şi cu oamenii. Diferenţa

constă în faptul că omul este inconştient de potenţialul pe care îl are şi nu se foloseşte de el.

În prima fază, este doar un consumator, o omidă.Dacă însă are curajul să se învelească în cocon,

la un moment dat, va ieşi la suprafaţă o minunată fiinţă umană care poate să transforme lumea în care trăieşte.

Incubarea în starea de cocon este procesul prin care treci şi tu acum. Ai avut nevoie de aceste experi-enţe pentru a ajunge în această fază de evoluţie.

Acum, va trebui să le laşi în urmă pentru a putea trece la nivelul următor. Este nevoie să laşi în urmă coconul pentru a-ţi putea folosi aripile.

Paul Avram

128

Cea mai mare problemă în evoluţia unui om o re-prezintă faza de cocon, care îi oferă acestuia o anumită stare de siguranţă.

Aici se pierd cei mai mulţi dintre oameni. Încep să se complacă, având senzaţia că sunt în siguranţă şi nu îşi mai asumă riscuri. Devin comuni, trăiesc mono-ton şi apoi se plâng că viaţa nu le-a oferit mai mult.

– Şi rămân aşa toată viaţa? Cu toţii?– Nu, evident că nu. Am vorbit mai devreme despre

şocurile pe care ni le dă mama natură pentru a ne trezi. Pentru unii, acestea nu au niciun efect. Sunt atât de

anesteziaţi, încât totul trece pe lângă ei fără să îi scoată din starea în care se află. Suportă durerea şi atât, dar nu vor fi capabili să înţeleagă importanţa acestor şocuri.

Vor crede că cineva are ceva cu ei şi că tot ceea ce li se întâmplă este destinul pe care trebuie să îl suporte, fără să caute soluţii la problemele lor.

– Parcă am mai auzit vorbindu-se despre această stare şi i se spunea victimizare. După cum expui tu tră-săturile acestui tip de comportament, cam despre ea este vorba, nu?

– Victimizare, aşa este. Este un cuvânt dur, pe care prefer să nu îl folosesc.

– De ce nu? Doar reflectă starea de lucruri.– Da, însă repetat de prea multe ori, începe să

placă, spune Eugen.– Cum să îţi placă să fii o victimă? Pe asta chiar

nu o înţeleg. Cui să îi placă să trăiască în această stare? întreabă Mihai mirat.


129

– Tinere, priveşte bine în jurul tău şi ia aminte! Oamenii sunt controlaţi de minţile lor şi nu realizează acest lucru. Mintea se foloseşte de orgoliu pentru a se hrăni. Ia spune-mi, ai avut vreodată ocazia să stai la vreun rând unde se aflau oameni în vârstă? Sau pe o bancă în parc, în preajma lor?

– Sigur că am avut.– Şi cum ai constatat că se derulează o discuţie,

în general?– Nu am acordat atenţie, sincer să fiu. Nu prea îmi

plac oamenii în vârstă pentru că cei mai mulţi dintre ei sunt fixişti, cârcotaşi şi te judecă în funcţie de vârstă, considerând că ei sunt mai înţelepţi şi mai inteligenţi decât cei mai tineri.

Rar am întâlnit oameni de vârstă mai înaintată care să fie echilibraţi şi care să aibă înţelepciunea vârstei pe care o poartă.

– Ai pus punctul pe „i“. Cei mai mulţi dintre ei sunt frustraţi pentru că au început să simtă povara ani-lor şi îşi dau seama că nu prea au realizat mare lucru din ceea ce şi-au propus.

Dacă îi întrebi, fiecare dintre ei îţi va spune cât de superb era în tinereţe şi câte planuri măreţe avea.

Iar dacă mergi şi mai departe şi îi întrebi de ce nu şi-au realizat visurile, unii îţi vor descrie cu lux de amă-nunte toate piedicile pe care le-au întâlnit, dând vina pe factorii externi. Cu alte cuvinte, nici la această vârstă nu îşi asumă responsabilitatea.

Paul Avram

130

Aceştia sunt cei pe care îi vezi adunaţi în mici grupuri şi vorbesc doar despre probleme: despre cât de grea este viaţa, despre guvernul care le-a luat banii şi nu le dă o pensie mai mare acum la bătrâneţe, despre bolile pe care le au şi aşa mai departe.

– Acum că îmi spui aceste lucruri, mi-am adus aminte de o situaţie de acest fel. În faţa blocului meu se adunau oamenii mai în vârstă, se aşezau pe scaune şi stă-teau aşa ore în întregi, discutând despre vrute şi nevrute.

Odată, am surprins o discuţie în care două femei îşi comparau bolile de care sufereau şi, sincer, m-a amuzat situaţia.

Fiecare dintre ele încerca să îi demonstreze ce-leilalte că ea este mai suferindă şi că boala sa este mai gravă decât cea a concurentei. Oare de ce fac acest lu-cru? întreabă Mihai curios.

– Poate că o să ţi se pară ciudat, însă aceşti oa-meni suferă de lipsă de atenţie. Problema este un pic mai complexă decât pare şi se rezumă la lipsa de iubire din viaţa lor şi înţelegerea greşită a acestui sentiment.

– Asta este bună. Ce legătură are iubirea cu victi-mizarea? Chiar nu înţeleg, spune Mihai încruntându-se.

– Aici sunt foarte multe de spus, însă voi căuta să fiu cât mai succint.

– Nu, nu... Eugen, chiar te rog, intră în detalii, pentru că acest subiect mă interesează foarte mult din considerente personale. Simt că am de rezolvat câteva aspecte referitoare la acest aspect şi aş vrea să aflu cât mai multe posibil.


131

– În regulă atunci. Hai să ne clătim cu apă rece pe faţă şi să reîncepem, glumeşte Eugen. Despre iubire s-au spus şi se vor spune multe şi, din păcate, cam tot ce crezi că ştii despre acest subiect, cel puţin din surse externe, este deformat.

Încă din faza de sarcină, copiii încep să primească informaţii care îi pregătesc pentru viaţa pe care urmează să o trăiască.

Dacă mama este iubitoare şi atentă, copilul se va dezvolta armonios. Va fi relaxat, jucăuş, va face gălă-gie aşa cum numai cei mici ştiu să facă şi, în general, va fi atât fizic, cât şi psihic sănătos. Se va simţi iubit şi se va manifesta ca atare.

Dacă însă mama este frustrată, depresivă, neliniş-tită şi nervoasă, toate aceste stări se vor depozita în in-conştientul nou-născutului şi îl vor urma pe tot parcursul vieţii, provocându-i mari probleme. Copilul va fi timid, lipsit de forţă interioară şi, mai ales, va fi dependent.

– Deci mama este prima care influenţează com-portamentul viitor al copilului? Are logică, doar este cea care îl poartă, zice Mihai ca pentru el.

– Are logică, Mihai! Legătura dintre mamă şi făt este nu doar fizică. Este o conexiune profundă, pornind de la fizic şi terminând cu spiritul. Copilul simte ace-leaşi stări pe care le simte şi mama, iar toate aceste stări îi influenţează comportamentul.

– Ce se întâmplă după naştere? Pentru că am văzut copii care par să nu copieze comportamentul părinţilor.

Paul Avram

132

– Este doar o fază de moment şi se datorează fap-tului că juniorul este rebel şi energic şi, bineînţeles, răz vrătit. Cu toate că părinţii vor încerca să îl ţină pe loc, aşa cum procedează majoritatea, copilul va ţopăi şi va face cam cum îl va duce mintea. Cât timp va face mişcare, prin intermediul catharsisului, va putea să eli-mine o mare parte din toxinele pe care părinţii încearcă să i le implementeze în minte şi în suflet.

– Ce este catharsisul? – Este procedeul prin care foloseşti mişcarea fi-

zică pentru a elimina „depunerile“ toxice din inconşti-ent. Ai văzut vreodată o exorcizare?

– Da, doar în filme. Ce legătură are cu catharsisul?– Este unul şi acelaşi lucru. Exorcizarea presupune

să te foloseşti de un anumit de vibraţie sonoră pentru a debloca inconştientul. Odată deblocat, corpul începe să se manifeste violent, transpunând în mişcări fizice ha-otice depunerile informaţionale toxice din inconştient.

– Şi ce legătură are cu discuţia despre copii?– Legătura este catharsisul, pe care copiii îl folo-

sesc în mod natural, pentru că ei sunt conectaţi încă la energia universală. Aceasta îi ajută să elimine, cum spuneam, o mare parte din influenţele externe prove-nite de la părinţi, profesori şi aşa mai departe.

Tragedia începe când copilul intră în şcoală şi este obligat să stea în bancă ore întregi fără să aibă voie să se mişte. Abia de acolo începe condiţionarea reală.


133

Este crimă curată să obligi un copil care doreşte să se mişte să stea într-un loc, fără să aibă posibilitatea să se exprime prin mişcare. Practic, îi amputezi spiritul.

Dacă până la şcoală copilul mai are o şansă, în-cepând de aici, lucrurile se transformă radical. Copilul devine o victimă fără drepturi. Este obligat să suporte cerinţele nefireşti impuse de către cei mari, care au conceput un sistem rigid care nu serveşte interesele co-pilului, ci ale societăţii.

– Bun, înţeleg acest lucru, dar se pare că tu eşti împotriva sistemului, râde Mihai.

– Deloc, Mihai! Consider util sistemul, atâta timp cât se adaptează cerinţelor naturale. Dacă metodele de predare ar fi altele, am avea o cu totul altă societate.

Aşa ajungem la lipsa de iubire din viaţa oame-nilor. Părinţii sunt ocupaţi să îşi câştige existenţa şi să ofere copiilor lor o viaţă mai bună, dar pentru că sluj-bele în mare parte presupun să fie acolo toată ziua, în-cep să îi neglijeze.

Apoi, încep să se simtă vinovaţi pentru această stare de lucruri şi pentru a compensa, caută să umple golul sentimental cu lucruri, mâncare şi altele asemenea.

Copilul începe, aşadar, să asocieze iubirea cu lu-crurile sau cu mâncarea şi ori de câte ori i se dă ceva, va considera că este firesc.

Problema este că această lipsă de iubire se ampli-fică pe măsură ce devine adult, pentru că va înţelege că nici mâncarea şi nici lucrurile nu pot umple acest gol.

Paul Avram

134

De aici încep frustrările, depresiile, demotivarea şi aşa mai departe.

În timp, aceşti tineri devin nişte acrituri de oa-meni, care încep să dea vina pe orice şi oricine pentru nefericirea lor, mai puţin pe ei înşişi.

Devin victime de profesie, împroşcând peste tot cu nefericirea lor. Pentru că nu ştiu ce este iubirea re-ală, devin geloşi, posesivi, paranoici, dependenţi şi îi şantajează emoţional pe cei de lângă ei.

Au nevoie permanent de atenţia cuiva, pentru că ei nu sunt în stare să şi-o acorde. Nu au învăţat să se iubească pe ei înşişi şi de aceea caută în exterior con-firmarea că sunt iubiţi.

– Este valabilă şi pentru relaţiile sentimentale?– Evident că se aplică şi aici aceleaşi reguli. Iubi-

rea autentică este bazată pe relaxare, acceptare şi co-municare, în timp ce dependenţa este dovedită de simp-tomele despre care vorbeam. Gelozia, de exemplu, este una dintre cele mai frecvente manifestări.

– Păi, din câte ştiu eu, se spune că dacă nu eşti gelos, nu iubeşti cu adevărat.

– Cunosc, cunosc... este trist să vezi cum gelozia este asociată cu iubirea, când de fapt este semn de neîn-credere în partenerul tău. Cum poţi iubi cu adevărat pe cineva în care nu ai încredere? Ce fel de iubire este asta?

Nu mai vorbim de faptul că gelozia merge mână în mână cu posesivitatea, un alt simptom care scoate la iveală frica şi lăcomia.

Şi apoi te miri că relaţiile merg aşa cum merg.


135

Devii gelos, apoi posesiv şi te uimeşte când cel de lângă tine simte că nu mai are spaţiu suficient pentru a se exprima liber.

Consecinţa firească a unui astfel de comporta-ment este despărţirea, pentru că nu poţi obliga pe ni-meni să stea lângă tine cu forţa.

– Mda... spune Mihai gânditor. Am observat şi eu acest lucru ca urmare a analizei pe care am făcut-o asu-pra relaţiei mele. Mi-a devenit foarte clar că am greşit grav în ceea ce priveşte comportamentul faţă de soţie.

În puţinul timp pe care îl aveam la dispoziţie, nu îi acordam atenţie suficientă, iar când se întâmpla vor-beam doar despre proiectele mele.

Nu mă mir că m-a părăsit.– Tu eşti un caz fericit, Mihai, pentru că te-a pără-

sit după ce a încercat în fel şi chip să te aducă pe calea cea bună, însă ai refuzat să vezi evidentul.

Partea tristă este că iubirea în cuplu ajunge să se-mene a contract. Ceva de tipul: „Dacă suntem împre-ună, eşti obligat să mă iubeşti“.

Milioane de cupluri fac această greşeală, să creadă că partenerul este obligat să răspundă în acelaşi mod.

Astfel, iubirea se transformă într-o clauză con trac-tuală şi încet-încet dispare, fiind înlocuită de obişnuinţă, de monotonie şi, mai rău, de obligativitate şi dependenţă.

Partenerii ajung să stea împreună din motive gre-şite şi apoi se miră că micile fisuri apărute în timp se transformă în crevase imposibil de lipit la loc.

Paul Avram

136

– Aşa mi s-a întâmplat şi mie, spune Mihai îngân-durat. Ne-am luat din iubire, iar spre final eram doar doi străini care încă locuiau împreună, având senzaţia că sunt un cuplu.

– Nu este doar cazul tău, Mihai! Foarte multe cu-pluri trăiesc în această situaţie de compromis. Iubirea moare încet, iar ei nu sunt capabili să accepte acest lucru.

– Dar ce se întâmplă? Se pierde ceva pe traseu, undeva se întâmplă ceva şi nu înţeleg unde.

– Nu este aşa de greu de înţeles, Mihai! Când îţi vei forma capacitatea de a gândi în ansamblu, vei ob-serva fiecare piesă din acest joc. Este vorba despre ace-leaşi seminţe care se dezvoltă încet-încet sub ochii tăi, seminţe cărora tu nu le acorzi atenţia cuvenită.

– Adică veşnica inconştienţă, răspunde Mihai zâmbind.

– Da, exact. Oamenii cred că dacă s-au îndrăgos-tit, acest sentiment îi va ţine toată viaţa. Confundă „flu-turii“ pe care îi simt atunci când le place cineva cu sen-timentul de iubire.

– Ce diferenţă este între acestea două? Fluturii nu sunt semn de iubire?

– Nu, tinere! Fluturii din stomac pe care îi simţi atunci când îţi place cineva sunt o reacţie chimică. De fapt, este o combinaţie între şabloanele tale mentale în ceea ce priveşte partenerul şi eliberarea de hormoni. Această reacţie generează starea de fluturi în stomac şi cei mai mulţi oameni nu fac diferenţa dintre acest tip de atracţie şi iubire.


137

– Am înţeles. Deci atracţia fizică este confundată cu iubirea şi, apoi, se miră că pe măsură ce scade atrac-ţia, dispar şi sentimentele.

– Ai înţeles foarte bine esenţa. Nu realizează că iubirea nou-născută este dincolo de atracţia fizică pri-mară şi că este un sentiment fragil, care are nevoie de îngrijire şi atenţie continuă din partea amândurora.

Este nevoie de multă grijă, implicare, pasiune, răbdare. Amândoi trebuie să contribuie în aceeaşi mă-sură la îngrijirea acestei seminţe. Trebuie să îţi asumi partea ta de responsabilitate în acest proces, indepen-dent de manifestările partenerului.

– Cum adică? Pe asta nu o mai înţeleg. Nu con-tează ce face celălalt?

– Contează, evident, însă când vine vorba de sen-timente, nu poţi obliga pe nimeni să facă ce nu poate face. Nu e ca şi cum ai spune „du-te şi spală vasele“.

Prea mulţi oameni fac greşeala să creadă că dacă ei oferă iubire, partenerul este obligat să facă acelaşi lucru. Până când nu depăşeşti această etapă, vei suferi întotdeauna.

Iubirea pe care o simţi pentru celălalt îţi aparţine şi alegi să o împărtăşeşti, pentru că aşa îţi vine natu-ral. Aceasta nu înseamnă că celălalt va trebui să îţi răs-pundă în acelaşi fel. la fel. O va face dacă simte la fel.

Din păcate, lucrurile se întâmplă exact invers. Credem că iubirea noastră este dependentă de manifes-tările partenerului şi uite aşa ajungem să ne provocăm suferinţa ori de câte ori nu ni se răspunde la fel.

Paul Avram

138

În acest caz, noi nu oferim iubire reală, ci doar încercăm să atragem atenţia asupra sentimentelor noas-tre, încercând să obţinem ceva similar în schimb. Este un troc, un joc al sentimentelor şi de aici sunt generate foarte multe nenorociri.

– Înţeleg la ce te referi. Şi totuşi iubirea autentică ce înseamnă? întreabă Mihai curios.

– Mihai, înseamnă, în primul rând, să îţi asumi riscul de a iubi fără să aştepţi să ţi se răspundă. Să poţi iubi fără să te aştepţi la ceva în schimb, să dăruieşti din ceea ce eşti fără să obligi pe cineva să te răsplătească pentru asta.

Înseamnă să te expui şi să îţi manifeşti sentimen-tele chiar cu riscul de a fi rănit. Şi chiar dacă eşti rănit, iubirea este un sentiment atât de puternic, încât proce-sul de vindecare interior este extraordinar de rapid.

Un om care iubeşte autentic nu va suferi, ci se va bucura de oportunitatea pe care i-o oferă celălalt de a exprima ceea ce simte.

Va fi recunoscător că se poate deschide, că poate împărtăşi din ceea ce este şi, paradoxal, tocmai pentru că nu cere nimic în schimb, îi este întotdeauna oferit ceva. Iubirea se întoarce înzecit.

Maeştrii sunt exemple vii ale acestui proces. Sunt atât de plini de iubire pentru propria lor fiinţă şi o îm-părtăşesc fără să ceară nimic în schimb, încât Existenţa îi răsplăteşte înmiit.

Mihai rămăsese cu privirea aţintită la Eugen, as-cultând fascinat cuvintele care îi ieşeau acestuia din


139

gură. Nu le auzea, ci le simţea efectiv lovindu-i inima. Era pur şi simplu fermecat de iubirea pe care o mani-festa acesta în timp ce vorbea. Era pentru prima dată în viaţa lui când auzea pe cineva să vorbească atât de firesc şi de congruent despre ceva.

– Ce frumos sună şi cât de dificil este de pus în practică, spune el liniştit, sub efectul a ceea ce tocmai auzise.

– Dificil? Deloc, Mihai! Doar că implică un anu-mit tip de educaţie, pe care noi nu o primim când sun-tem mici. Ceea ce văd majoritatea copiilor la părinţii lor reprezintă dependenţă, gelozie, compromisuri, posesi-vitate şi multe alte minunate sentimente şi manifestări.

Nu este de mirare că lucrurile o iau în direcţia greşită.

Tinerii se transformă în maturi care transmit ace-laşi tipar de comportament copiilor lor.

Mai târziu, se întâmplă că devin nişte zbiri în re-laţiile cu ai lor copii, pe care îi şantajează la propriu, aruncându-le în faţă tot felul de lucruri precum: „Eu te-am făcut şi merit să fiu respectat“, „Eu sunt părintele tău şi trebuie să mă asculţi“, „Îţi vreau binele şi tu nu mă iubeşti“ şi aşa mai departe.

– Offf... este foarte trist ce spui. Este chiar sum-bru, spune Mihai trist. Mă deprimă discuţia asta, însă cred că mă ajută să îmi clarific câteva aspecte legate de relaţia cu părinţii mei.

– Mă bucur dacă te ajută, cel puţin în această fază.

Paul Avram

140

Este un cerc vicios din care există o singură cale de scăpare.

– Aaaa, chiar doream să te întrerup pentru a te în-treba dacă există vreo şansă să scapi din acest cerc vicios, dar uite că mi-ai răspuns. Care este această metodă?

– Nu te grăbi, tinere, ajungem şi acolo imediat. Până atunci, hai să mai ronţăim ceva pentru că m-a luat foamea din nou.

– Mai am o întrebare referitoare la subiectul acesta, spune Mihai în timp de Eugen îşi pregătea un sandwich.

– Da, spune, te rog!– Vorbeam mai devreme despre lipsa de atenţie

şi iubire. Nu îmi este foarte clar care este conexiunea dintre ele.

– Tinere, un om care nu a primit iubire suficientă va fi toată viaţa dependent de ceilalţi. Va rămâne un cerşetor care va solicita milă din partea celor ce sunt dispuşi să i-o acorde. Confundă mila cu iubirea, ceea ce este o mare greşeală.

Este ca şi cum ai sta la colţul blocului şi ai cere trecătorilor bani să îţi iei o pâine.

Ei nu ştiu altă limbă şi cred că sunt iubiţi doar atunci când cineva le acordă atenţie directă. În rest, se simt neîmpliniţi şi nefericiţi, făcând şi viaţa altora un coşmar şi este o rezultantă cât se poate de normală, pen-tru că acolo unde te duci, te iei şi pe tine.

Sunt fricoşi, egoişti, răutăcioşi, iar când au o rela-ţie, devin extrem de posesivi şi geloşi.


141

– Trist, foarte trist... acum îmi dau seama că foarte mulţi oameni trăiesc în această situaţie. Cum este cu iubirea, în schimb?

– Aceasta este partea despre care ador să vorbesc, răspunde Eugen fericit. Este starea noastră naturală, este ceea ce ne defineşte ca fiinţe umane.

Un copil iubit şi acceptat aşa cum este va creşte puternic şi independent. Va avea forţa interioară pentru a face faţă provocărilor vieţii şi va reuşi să le depă-şească. Pe măsură ce va creşte, va împărtăşi din ceea ce este cu bucurie, încercând să le facă şi altora viaţa frumoasă aşa cum este a lui.

– Parcă e prea frumos să fie adevărat. Păi, nu va avea şi el supărări şi griji?

– Evident că va avea, doar trăieşte aici, pe Pă-mânt. Diferenţa este dată însă de modul în care va privi lucrurile. Un om care a fost iubit, chiar şi când este trist, arată altfel decât un om lipsit de iubire.

Este fericit chiar şi în tristeţea care l-a cuprins. Este precum ploaia de vară în care apare curcubeul.

– Da, aşa este... se pare că eu am avut fericirea să fiu iubit cu adevărat de către părinţii mei. Of, şi cât i-am mai judecat, zâmbeşte Mihai trist.

– Stai liniştit, tinere! Este cât se poate de normal ca un copil să îşi supere sau să îşi judece părinţii. Face parte din procesul de maturizare. Un copil care nu se revoltă împotriva părinţilor are o problemă de atitu-dine. Un copil sănătos va dori să facă lucrurile în felul său, nu după canoanele considerate vechi ale părinţilor.

Paul Avram

142

– Cum adică, dacă un adolescent se răzvrăteşte este normal?

– Da, este cât se poate de normal. Aceasta de-monstrează că are încă spiritul viu şi că se poate opune regulilor care nu îl reprezintă.

Aici depinde de părinţi cum ştiu să îl educe, astfel încât să înţeleagă că are şi drepturi, şi obligaţii şi că este alegerea lui să facă ce este corect. Dacă îl iubesc cu ade-vărat, îl vor lăsa să greşească, să dea cu capul de pragul de sus şi să se zgârie în genunchi, astfel încât să poată creşte puternic atât emoţional, cât şi spiritual. Din pă-cate, rari sunt părinţii care au acest grad de maturitate.

– Să ştii că ai dreptate sută la sută. Acum îmi aduc aminte de câteva aspecte pe care le-am văzut la părinţii mei şi pe care le identific şi la prietenii mei care sunt părinţi şi ei. Practic, nu îşi lasă copiii să se manifeste. Îi protejează excesiv.

– Acesta este procesul prin care fricile lor sunt transferate asupra copiilor. Toate angoasele, temerile şi frustrările lor sunt exprimate prin modul în care îşi educă propriii copii.

Bineînţeles că aceştia din urmă, simţind nevoia de libertate, la un moment dat se răzvrătesc, dar de multe ori este mult prea târziu. Efectele unei astfel de educaţii lasă urme adânci pe termen lung.

În sfârşit, am putea vorbi despre acest subiect la nesfârşit, zâmbeşte Eugen.


143

Pentru a schimba ceva în această privinţă, este nevoie de efort personal şi de foarte mulţi oameni care să meargă în această direcţie.

– Chiar aşa, nu se poate face ceva mai concen-trat pentru a produce schimbări la nivel mare? Eu ştiu, poate vreun program guvernamental prin care să se im-plementeze asemenea schimbări la nivel de societate. Nu am fi mai fericiţi aşa? întreabă Mihai entuziasmat parcă de propria idee.

– Ba da, cu siguranţă, însă vezi tu... un om care iubeşte este un om liber, care nu mai cunoaşte frica. În condiţiile în care frica ar fi eliminată din viaţa omului, ce crezi că s-ar schimba?

– Oooo, foarte multe. Oamenii ar deveni mai în-ţelegători, mai sănătoşi şi ar face cu siguranţă lucrurile la un alt nivel.

– Corect, însă există şi un alt aspect pe care nu l-ai luat în calcul, Mihai! Un astfel de om nu poate fi condiţionat, pentru că nu ştie ce este frica. Nu va mai vota cu cine trebuie, nu va mai munci la comandă, va refuza compromisurile şi aşa mai departe.

După cum vezi, nu numai că nu există interesul să se întâmple aşa ceva, ba chiar este încurajată această stare de lucruri, pentru că există beneficii imense pen-tru cei care au interesul ca lucrurile să nu se schimbe.

– Mda... încurcată situaţie, răspunde ca pentru sine Mihai. Este clar că nu se vor produce prea curând schimbări.

Paul Avram

144

– Mihai, am o întrebare pentru tine! Spune-mi, te rog, cum se produce schimbarea. Sau mai bine spus, unde trebuie să se producă schimbarea înainte de toate?

– Cred că la mine, Eugen! Mă gândesc că, deve-nind fiecare responsabil pentru el, la un moment dat se va produce un efect de masă critică, aceasta implicân-du-i încet-încet şi pe cei ce fac pasul mai greu.

– Perfect, Mihai! Acesta este răspunsul corect. Odată ce tu îţi asumi responsabilitatea, vei deveni un exemplu viu pentru ceilalţi şi în acest mod vor avea curajul să facă şi ei pasul, pentru că te văd pe tine.

Noi avem un proverb care spune că „omul sfinţeşte locul“ care sintetizează cât se poate de simplu adevărul din spatele acestei munci de transformare interioară.

Lucrând cu tine, la un moment dat, vei transmite această energie şi în exterior, care, fiind pusă în lucruri concrete, este uşor de observat.

Oamenii iubesc dovezile şi faptele concrete pen-tru că sunt tangibile.

În această mică lume există foarte mulţi Toma ne-credinciosul, care, înainte de a crede, au nevoie să vadă.

Scopul tău în această privinţă trebuie să fie unul singur: să te aşezi pe bazele corecte şi să faci munca interioară înainte de a arăta ce sau cine eşti.

– Eugen, ceea ce îmi descrii tu aici pare a fi un proces de lungă durată şi nici pe departe uşor. Cine mai are răbdare să facă aşa ceva astăzi, când lucrurile se fac pe repede înainte, de cele mai multe ori fără să se ţină cont de reguli, principii sau valori?


145

– Tocmai aici e marele secret. Că nu îţi ia aşa de mult pe cât pare. Totul este conţinut în tine, nu trebuie să cauţi în exterior. Până acum ţi-am descris cele două etape, conştientizarea şi identificarea. Vorbeam despre conştientizarea şi identificarea a ce? A vreunui lucru extern?

– Nu, răspunde Mihai gânditor. Nu, toate erau în mine. Am înţeles că este doar o chestiune de redirecţi-onare a concentrării şi a energiei.

– Ai înţeles foarte bine, dragul meu! Totul se află în interior. Dacă toate acestea ar fi în exterior, nu cred că ţi-ar ajunge o viaţă pentru a le găsi.

Ar fi imposibil să le găseşti, pentru că ar exista mult prea multe variabile şi necunoscute. Şi totuşi cei mai mulţi oameni preferă să muncească din greu în ex-terior decât să caute unde trebuie.

– Fantastic de simplu aş spune, zise Mihai râzând şi se ridică de pe scaun. Am înţepenit, acum îmi dau seama că mi-a amorţi piciorul cât timp te-am ascultat.

E fascinantă lumea asta interioară. Am trecut la polul opus, de la a o ignora complet la a fi profund im-presionat de câte se pot spune despre ea, continuă el călcând uşor pe picior pentru a pune sângele în mişcare.

– Este, nu-i aşa? Stai că încă nu am ajuns la ce este mai interesant. Abia de acum începe distracţia. Până acum am vorbit despre dureri, despre suferinţă şi despre cum să le găseşti pentru a le putea rezolva.

Paul Avram

146

Vom trece la partea frumoasă a lucrurilor, în care vom discuta despre cum să îţi eliberezi sufletul, astfel încât să ajungi creator.

– Abia aştept. Până atunci, hai să mai aducem ceva de băut, pentru că mi s-a făcut sete de la atâtea ron ţănele câte am mâncat.

– Bine, tinere! Hai să mai facem o pauză, pentru că merităm. Auzi, nu crezi că am merita şi noi să bem câte o cafea? Sau nu simţi nevoia?

– Ba da, cum să nu, chiar ar fi binevenită. Nu simt somnul, dar mi-ar prinde bine să beau una.

– Perfect. Atunci, însoţeşte-mă în bucătărie şi cât prepar eu cafeaua, mai stăm de vorbă.

– Eugen, te deranjează dacă rămân puţin aici pen-tru a revizui ce am scris? Aşa îmi vine mai uşor să mi le fixez în minte. Ştii cum e, bate fierul cât e cald.

– Sigur, stai liniştit aici şi fă ce ai de făcut. Mă duc să prepar cafeaua. Cum îţi place?

– Simplă, stil italian, fără zahăr. Amară ca viaţa, cum se spune în Italia. Am stat pe acolo câţiva ani şi m-am obişnuit aşa.

– Ooo, frumoasă ţară! Poate vom avea ocazia să îmi povesteşti câte ceva despre ce ai făcut pe acolo. Hai, te las... vin imediat cu cafeaua, spune Eugen şi dispare în bucătărie.

Mihai rămâne în picioare, cu caietul în mână şi răsfoieşte paginile pe care le scrisese până acum. Îşi doreşte să fi avut la el un reportofon pentru a înregis-


147

tra tot acest dialog, pentru a-l reasculta mai târziu. Tot ce notase era important, însă tot trăieşte cu senzaţia că ceva îi scapă.

„Nu-i bai, îşi spune el, poate că până la sfârşitul discuţiei voi identifica ce îmi scapă. Norocul meu că am notat, pentru că nu mai ţin minte aproape nimic din ce mi-a spus. Însă îmi este clar că nu mai sunt acelaşi ca acum câteva ore. Parcă am trăit câţiva ani conden-saţi în câteva ore.“

Cu aceste gânduri, Mihai se aşază pe scaun şi se relaxează, aşteptând ca Eugen să revină din bucătărie.

Notiţele lui Mihai Asumarea responsabilit[\ii î\i ofer[ libertate

total[. Nu pot controla pe nimeni în afar[ de mine. Solu\iile simple sunt cele mai eficiente. Mintea caut[ argumente, inima are încredere. Gândurile sunt energie. A gândi înseamn[ s[ î\i asumi responsabilitatea. Catharsisul fizic ajut[ la eliminarea toxinelor

din inconştient. A iubi înseamn[ s[ ai încredere. Îi pot influen\a pe ceilal\i prin exemplul personal.

148

9Mihai se detașează

– Am revenit! strigă Eugen în timp ce se apropie cu o tavă pe care erau puse ceştile de cafea. Iată-ţi ca-feaua amară, tinere! Să vedem cum îţi place.

Eugen îi aşază ceaşca în faţă, iar Mihai o ia re-pede şi gustă tacticos din ea.

– Foarte reuşită. Exact aşa cum trebuie. Simplă şi amară, zâmbeşte el către Eugen.

– Mă bucur că îţi place. Şi eu beam cafeaua tot aşa cum o bei tu, dar de ceva vreme mi s-au schimbat gusturile şi prefer o cafea mai puţin agresivă. Pun un pic de lapte şi miere, doar aşa ca să o înmoi puţin.

Oricum, beau mai mult ca să îţi ţin companie, pentru că am cam renunţat la cafea.

– De ce? Vreun motiv anume? întreabă Mihai.– Nu, doar că nu mai simt nevoia. Beau doar ca

să mă alint, cum s-ar spune. Am destulă energie şi nu consider necesar să mai suplimentez.


149

– Asta este altceva. Eu am avut ani de zile când beam câte 4-5 pe zi şi tot îmi era somn. Eram epui-zat total şi încercam să compensez alimentându-mă cu energizante. Rezultatul a fost şi mai multă oboseală.

– Da, este firesc. Organismul are şi el nişte li-mite, iar cafeaua în exces îl suprasolicită. Şi eu am avut câţiva ani în care alergam de dimineaţă până seara şi credeam că o pot duce aşa la infinit.

M-am suprasolicitat până când, într-o bună zi, corpul meu a refuzat să mai colaboreze.

În acele momente, stând la pat, am realizat că în-tinsesem coarda prea mult. Bine că nu a fost decât o cădere energetică, şi nu altceva mai grav.

Dar din acel moment, am lua decizia să mă de-taşez de lucrurile care îmi făceau rău.

Deodată, Eugen se pune pe râs ca şi cum ar fi auzit o poantă bună.

– Ce s-a întâmplat? întreabă Mihai curios.– Nimic deosebit, dar uite cum de la o cafea am

ajuns să vorbim tocmai despre pasul următor.– Adică? Ce pas?– Cel de-a treilea pas din procesul de curăţare.

De taşarea.– Aaaa, acum înţeleg, zâmbeşte Mihai privind la

Eugen cu încântare.– Îţi spuneam că urmează cel de-al treilea pas, cel

care face trecerea către partea frumoasă a lucrurilor.

Paul Avram

150

Este pasul care îţi permite să arunci bagajele şi să treci la un alt nivel de înţelegere.

Dar acest pas pe cât este de frumos, pe atât este de greu, pentru că aici intervin câteva aspecte despre care vom vorbi pe măsură ce înaintăm.

– Perfect, spune Mihai. Dacă începe să fie fru-mos, nu mai contează că este dificil. Măcar nu mai doare ca în primele faze.

– Aici e şi paradoxul. Este frumos, însă va durea la fel de tare. Poate chiar mai tare, pentru că aici inter-vii tu. Vei fi direct implicat în ceea ce urmează.

– Dar până acum nu am fost?– Ba da, dar era vorba de lucruri şi stări care exis-

tau în tine şi asupra cărora nu ai avut control. Până acum, am vorbit despre ceea ce ţi s-a întâmplat fără voia ta, însă de acum încolo va fi diferit.

Tu vei fi factorul de decizie aici şi progresul va depinde doar de tine. De aici începe asumarea respon-sabilităţii despre care am vorbit anterior.

– Am înţeles. Dacă tot am ajuns până aici, doar nu o să ne oprim. Suntem abia la jumătatea drumului.

– Perfect! Mă bucur că eşti la fel de decis ca atunci cand am inceput discutia.

– De fapt, la început aveam dubii. Acum sunt de o sută de ori mai decis, pentru că am început să văd deja schimbări. Mi s-a mai clarificat mintea de când tot vorbim.


151

– Este şi normal, Mihai! Şi gândeşte-te că abia ai început. Ai identificat doar câteva aspecte. Atunci când vei sta în linişte cu gândurile tale, vei simţi diferenţa, răspunde Eugen. Nu le poţi aduce în memoria conşti-entă pe toate dintr-odată.

Acest lucru va lua ceva vreme şi este foarte bine conectat cu ceea ce urmează să facem acum. Acceptarea cu cele trei niveluri ale sale se aplică aici în prima fază.

Şi în această etapă vom vorbi despre trei compo-nente importante, iar acceptarea este cea care ne ajută să introducem aceşti paşi.

– Şi care ar fi următorul pas după acceptare? – Nu ştiu dacă este corect să spunem că este ur-

mătorul, pentru că merg mână în mână.Însă pentru că deja ştii despre acceptare, îţi va fi

mai uşor să treci la următorul nivel compus şi el din trei etape.

Prima etapă din detaşare este iertarea şi spun că este strâns legată de acceptare, pentru că nu poţi ierta ceva ce nu ai acceptat, orice ar fi acest lucru.

– Cum adică nu pot ierta? Este un pic cam prea complicat pentru mine. Nu îmi este clar.

Eugen se pune pe râs şi îi răspunde lui Mihai.– Tinere, ţi-am spus că lucrurile se complică. Da,

acceptarea oricărei situaţii sau lucru, bun sau rău, îţi permite să ierţi... Nu poţi ierta ceva ce nu ai acceptat.

Şi acest fapt este reciproc valabil şi în cazul situa-ţiilor neplăcute. Te poţi enerva pe cineva doar după ce

Paul Avram

152

ai acceptat că te-a jignit sau supărat cu ceva. Altmin-teri, îţi va rămâne indiferent.

Acum ai înţeles cum funcţionează?– Am înţeles... „acceptă lucrurile aşa cum sunt“,

recită el zâmbind.– Exact şi de aceea repet. Iertarea poate fi posi-

bilă doar prin existenţa acceptării.– Da, îmi este cât se poate de clar acum. Oricare

ar fi situaţia, bună sau rea, putem schimba ceva doar dacă acceptăm că există.

– Perfect. În acest caz, ca urmare a acceptării, ai două variante din care poţi alege doar una: te enervezi sau ierţi.

– Aha... nu pot fi amândouă în acelaşi timp.– Evident că nu... este ca şi cum i-ai spune iubitei

tale că o iubeşti, apoi îi dai o palmă din cauza nervilor, îl şicanează Eugen. Ai putea face aşa ceva?

– Este clar că nu... cum să o lovesc în timp ce îi spun că o iubesc? Ce sunt, sadic? Nicidecum.

– Perfect, înseamnă că eşti de acord cu faptul că lucrurile au sens în acest mod. Întâi acceptarea şi apoi iertarea... De fapt, după acceptare vin toate celelalte. Şi hai să începem cu începutul. Ce înseamnă pentru tine iertarea?

– Mhhh, acum că mă întrebi, parcă nu mai pare aşa de simplu, zâmbeşte Mihai. Este mai uşor de pro-nunţat decât de explicat. Înseamnă să laşi deoparte


153

ceva, să foloseşti altruismul şi să uiţi că anumite per-soane sau situaţii ţi-au creat probleme.

– De ce să uiţi? Nu poţi ierta dacă nu uiţi? îl în-treabă Eugen.

– Nu prea, pentru că dacă îţi aduci aminte, poate că nu reuşeşti să îl mai ierţi.

– Uite aşa fac majoritatea oamenilor. Cred că ier-tarea înseamnă şi uitare. E atât de simplu şi totuşi atât de complicat, replică Eugen calm.

– Despre ce vorbeşti, Eugen? Cum adică să nu uiţi? Păi, altfel cum ai putea să ierţi?

– Ai mai auzit de vorba „iert, dar nu uit“?– Nu, este pentru prima dată când o aud. Mi se

pare stranie afirmaţia asta. – Este stranie pentru minte, însă ea conţine un

mare adevăr. Doar un om puternic, care s-a vindecat, poate vorbi despre boală cu uşurinţă.

În cazul nostru, nu poţi vorbi despre lucrurile care te dor încă dacă nu ai iertat, iar acesta cred că este cel mai greu lucru de făcut dintre toate.

Oamenii cred că ştiu să ierte, însă cei mai mulţi dintre ei doar se conformează unor şabloane sociale, pentru a nu li se vedea adevărata faţă. Majoritatea poartă măşti atât de bine construite, încât nu se mai recunosc pe ei înşişi nici în oglindă.

– Mda, cred că ai dreptate. Am observat şi eu ade-sea acest fenomen la cei din jurul meu. Am văzut de multe ori zâmbete condescendente, impregnate de ură,

Paul Avram

154

în timp ce rosteau „Te iert“, vorbeşte Mihai ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva supărător.

– Se pare că ai avut destule situaţii de acest fel care te-au deranjat.

– Da, am avut destule, răspunde Mihai.– În acest caz, cred că ai mai observat şi faptul

că această ură sau tensiune continuă şi după ce au fost rostite cuvintele. De fapt, cuvintele sunt rostite doar de ochii lumii şi nicidecum pentru că au intenţia să treacă la fapte.

– Chiar aşa. Am avut ocazia să văd cum unul din-tre colaboratorii mei îi spusese cuiva că îl iartă şi după ce acel om a ieşit pe uşă, acesta a izbucnit ca şi cum ar fi vrut să îi dea cu ceva în cap.

Nu înţeleg cum vine treaba asta.Chiar şi mie mi s-a părut ciudat comportamentul.

Odată ce ai zis că îl ierţi, închei cazul şi uiţi, nu?– Da şi nu, Mihai! Lucrurile sunt un pic mai în-

curcate decât ar părea la prima vedere. Aici avem de-a face, în primul rând, cu educaţia şi apoi cu problemele de ordin intern.

– Iar educaţia? întreabă Mihai râzând. Ce legă-tură are educaţia cu iertarea?

– Are o foarte mare legătură. Modul în care sun-tem educaţi acţionează pe mai multe planuri, iar rela-ţiile interumane sunt afectate drastic de ea.

Unul dintre lucrurile care au efect asupra noastră este că ni se spune că dacă nu iertăm, suntem persoane


155

rele. Practic, ni se implementează idei prefabricate des-pre ceea ce înseamnă bine şi rău. Este primul pas spre condiţionare.

Al doilea este faptul că ni se transmite ideea că dacă vrem să fie bine, trebuie să avem grijă de ceilalţi, şi nu de noi. Adică întâi alţii şi pe urmă noi.

Dacă îndrăznim să ne ocupăm mai mult de pro-pria noastră viaţă, ni se spune că suntem egoişti.

Iar al treilea, să lăsăm de la noi orice s-ar întâm-pla, pentru că aşa este corect şi bine. Adică să întoarcem obrazul, chiar dacă ne sunt călcate în picioare valorile şi principiile. Ţi se pare corect să se procedeze aşa?

– Nu ştiu ce să spun, sincer. Sunt uimit de cât de insidioase sunt programele care ne sunt implementate. Este fantastic de greu să le identifici şi să le îndepăr-tezi. Dacă nu mi le-ai fi evidenţiat tu, nu cred că aş fi avut vreodată ocazia să deschid ochii.

– De aceea şi este aşa de dificil să lucrezi cu tine, pentru că presupune o capacitate de introspecţie foarte profundă, iar pentru a o obţine, este necesar să treci prin acest proces despre care noi vorbim acum.

Vei ajunge şi tu acolo în curând, tinere, îţi promit. Dacă vei face paşii aşa cum ţi-i descriu, nu poţi rata.

– Îi urmez, Eugen! Doar nu mai pot da înapoi, nu? M-ar mânca balaurii, nu aşa spuneai?

– Da, exact. Te vor ronţăi cu tot cu pantaloni. Pă-cat de ei, zâmbeşte Eugen.

Paul Avram

156

– Nu, te rog, nu este nevoie de ameninţări. Voi continua de bunăvoie. Îmi explici pe rând paşii condi-ţionării să îi notez?

– Da, sigur. Hai să vorbim despre primul, în care ni se impune să iertăm, indiferent de context şi condiţii. Îmi spuneai că ai observat cum unii iartă doar din gură şi apoi se manifestă violent.

– Da, chiar am observat acest lucru. – Se întâmplă frecvent să observi aşa ceva. După

ce te vei mai instrui, vei avea posibilitatea să citeşti furia direct în ochii oamenilor, ascunsă sub o mască de bunăvoinţă. Îţi vor strânge mâna zâmbind, iar în ochii lor vei citi multă furie.

Ştii de ce se întâmplă acest lucru?– Nu chiar. Bănuiesc că aşa sunt ei, prefăcuţi?– Chiar crezi că sunt conştienţi de acest lucru? Te

asigur că nu. Sunt manipulaţi de programele pe care le au în interior. Mihai, suntem înconjuraţi de oameni bolnavi sufleteşte şi te asigur că nu este vina lor. Ei sunt victimele şi nici măcar nu realizează acest lucru.

Singura lor vină este că se complac în această si-tuaţie. Nu sunt oameni răi deloc, ba chiar, din punctul lor de vedere, fac tot posibilul să fie bine, însă nefiind stăpâni pe minţile lor, se manifestă ca atare.

– Cum adică sunt victime? – Am discutat mai devreme, dacă îţi aduci aminte.

Am vorbit despre sistemul educaţional şi despre condi-ţionarea copiilor. Mulţi dintre adulţi sunt doar nişte


157

copii mai mari şi se comportă conform standardelor impuse de către părinţii şi profesorii lor.

Câţi dintre adulţii pe care îi cunoşti crezi că au tre-cut de acest nivel? Câţi dintre ei crezi că au avut curaj să se îndrepte spre ei şi să înceapă să lucreze cu ei înşişi?

– Cred că nu mulţi. De fapt, sunt sigur că nu mulţi, pentru că dacă ar fi fost aşa, poate că am fi văzut ceva schimbări în jurul nostru.

– Exact, Mihai! De aceea spun că iertarea este dincolo de tipare şi condiţionări şi funcţionează diferit faţă de ceea ce ştim că este. În primul rând, iertarea porneşte din interior şi se adresează exteriorului.

Dacă eşti plin de frustrări, ură şi invidie, poţi cumva să ierţi cu adevărat? Sau doar dai din gură pentru a da senzaţia că o faci şi pentru a da bine în ochii lumii?

– Cu siguranţă, doar pentru a părea altceva decât ceea ce eşti, răspunde Mihai. Bun, şi care ar fi soluţia? Care este metoda corectă?

– Răbdare, tinere, pentru că aşa ajungem la al doi-lea pas, cel în care ni se spune să avem grijă de ceilalţi. Ştii de ce suntem sfătuiţi să procedăm aşa?

– Nu ştiu, cel puţin, nu ştiu încă.– Pentru că aşa suntem îndepărtaţi de noi înşine.

În acest mod, suntem învăţaţi să ne direcţionăm atenţia către exterior, şi nu spre interior. Dacă am fi instruiţi să ne orientăm către interior, regulile exterioare nu ar mai conta şi am face aşa cum credem noi că este corect. Am fi capabili să creăm o lume a noastră, cu reguli proprii, în care noi am fi centrul.

Paul Avram

158

– Sună foarte bine, însă am o întrebare. Aceasta nu înseamnă să ignorăm ce se întâmplă în jurul nostru? Ce înseamnă să avem propriile noastre reguli?

– Deloc, Mihai! Tocmai aici e paradoxul. Noi fa-cem parte din Univers şi, în mod natural, i-am urma legile. Odată ce eşti orientat spre interior, nu poţi face altceva decât lucruri corecte.

În primul rând, nu vei mai putea să îţi faci rău şi, implicit, nu vei putea face rău nici celor din jurul tău. „Ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face“ ar deveni literă de lege.

În al doilea rând, nu mă refer la legile societăţii, precum codul civil sau regulile de circulaţie, ci doar la lumea internă. Legile şi regulile externe trebuie urmate aşa cum sunt concepute, chiar dacă sunt incomplete sau nesatisfăcătoare.

Persoana ta ar fi cea mai importantă din lume şi ai reuşi să devii ceea ce meriţi să fii.

Însă pentru că ni se spune că exteriorul este mai important, începem să consumăm energie inutil, încer-când să părem ceea ce nu suntem, doar-doar vom fi apreciaţi.

Şi aici intervin alţi factori extrem de nocivi care ne transformă vieţile într-un calvar. Cred că dintre tot ce am discutat până acum, aceştia sunt cei mai pericu-loşi şi responsabili pentru cele mai multe dintre sufe-rinţele noastre, spune Eugen încruntându-se.

Era pentru prima dată în toată discuţia când Eu-gen pare furios. Mihai este uimit, nu îi vine să creadă că un om ca el se poate înfuria. Până acum, dialogul


159

fusese relaxat şi presărat cu şicanele lui Eugen la care Mihai răspundea şi el în aceeaşi manieră.

Însă acum, dintr-odată, parcă veniseră nori de fur-tună în mintea lui Eugen.

– Despre ce factori vorbeşti, Eugen? Par extrem de importanţi după modul în care vorbeşti despre ei şi dă-mi voie să te întreb: te-ai enervat sau mi se pare mie?

– Nu m-am enervat, Mihai! M-am întristat, pen-tru că milioane de oameni cad victime. Provoacă daune foarte mari, iremediabile în cele mai multe cazuri.

Imaginează-ţi că dacă ar dispărea doar aceşti trei factori din educaţie, lumea ar fi cu 70% mai bună.

– Fantastic şi m-ai făcut extrem de curios. Care sunt aceşti factori?

– Să vorbim despre primul, care este capul răută-ţilor. Este vorba despre judecată. Tu ai văzut vreodată cum se comportă părinţii şi profesorii cu un copil, din acest punct de vedere?

– Da, am văzut destule, te asigur, şi chiar le-am simţit pe propria-mi piele. Am fost diferit de mic şi ori de câte ori încercam să fac altceva decât ce mi se spu-nea, eram aspru criticat.

– Nu eşti singurul căruia i s-a întâmplat aşa. Cu toţii suntem obligaţi să trecem prin asta. Suntem ju-decaţi după unitatea de măsură a altcuiva, nicidecum după a noastră. Ni se evaluează comportamentul, hai-nele, fizicul, poziţia socială şi aşa mai departe.

Paul Avram

160

Toate sunt măsurate după etaloane care sunt im-plementate profund în minţile oamenilor şi cum nu ne încadrăm în tipare, cum devenim paria.

Al doilea factor este comparaţia, care este folosită ca pârghie pentru a ne determina să facem mai mult de-cât alţii, mai ales când suntem în şcoală.

Părinţii cred că dacă ne compară cu alţii care au note mai mari, ne vor impulsiona şi pe noi să facem la fel. Cu alte cuvinte, alţii sunt mai buni decât tine şi tu trebuie să faci mai mult pentru a ajunge măcar la acel nivel.

Şi de aici mai e un pas până la competiţie, cel de-al treilea factor. Fiecare e în competiţie cu fiecare, iar lumea s-a transformat într-un spital de nebuni.

– Îmi aduc aminte cum mama mă dădea ca exem-plu fraţilor mei şi cum mă critica atunci când la şe-dinţa cu părinţii vedea copii cu note mai bune. Îşi do-rea foarte mult să reuşesc, să nu ajung să muncesc în fabrică aşa cum făcea ea.

– Îţi dorea binele, cu siguranţă, însă metodele fo-losite nu erau cele mai bune. Ori de câte ori suntem judecaţi şi criticaţi în mod negativ, sufletul nostru se strânge, se închide şi devenim din ce în ce mai neîncre-zători în forţele proprii. Începem să ne pierdem curajul, energia şi devenim plaţi, comuni şi monotoni.

Începem să credem că ceea ce auzim este ade-vărul despre noi şi începem să ne construim realitatea bazată pe el.


161

Realitatea este că suntem diferiţi cu toţii, fiecare este croit altfel decât ceilalţi, iar când încerci să îi aduci pe toţi la acelaşi numitor comun, se întâmplă tragedii.

Majoritatea oamenilor sunt handicapaţi sufleteşte şi le este ruşine să recunoască. Nu au fost învăţaţi să aibă grijă de ei şi uite aşa ajung să trăiască vieţi pe care nu şi le doresc.

Din aceste motive, încrederea în sine scade şi fa-cem compromisuri mizerabile a căror consecinţă sun-tem apoi nevoiţi să o suportăm.

– Adică vorbeşti de cel de-al treilea pas, cel legat de întoarcerea obrazului.

– Da, exact. Este unul dintre conceptele poate cel mai greşit înţelese, pentru că începi să accepţi lucruri care nu îţi convin doar pentru a te conforma şi pentru a nu deranja aşa-zisul bun mers al lucrurilor.

Din nefericire, în exterior totul pare în regulă, iar în interior, unde ar trebui să fie linişte, este furtună. Totul este pe dos, Mihai! De aceea m-am întristat. Ce bine ar fi dacă fiecare ar putea avea grijă de el însuşi cu adevărat.

Ştii în ce situaţie sunt majoritatea oamenilor? În-cearcă să dăruiască din ceea ce nu au. Sunt exact pre-cum un Moş Crăciun care vine cu sacul gol. Ce să dă-ru ieşti când tu nu ai nici pentru tine?

– Mda, aşa este. Practic, nu ai ce împărtăşi în afară de suferinţa mascată. Înţeleg ce vrei să spui. Ai reuşit să mă faci şi pe mine să mă întristez, Eugen.

Ce este de făcut în această situaţie?

Paul Avram

162

– Crede-mă, nu era în intenţia mea să te fac să te întristezi. Doar aş vrea ca fiecare om să înţeleagă cât de special este şi că nu ai nevoie de acordul nimănui pentru a-ţi trăi viaţa aşa cum vrei.

Dacă Existenţa ţi-a permis să te naşti în acest corp şi te acceptă aşa cum eşti, nu ai de ce să încerci să fii pe placul cuiva. Este suficient să fii bine cu tine şi să te accepţi aşa cum eşti. Aşa ne întoarcem la iertare, care este elementul-cheie în toată această poveste.

– În sfârşit, revenim la punctul de plecare. Înce-pusem să mă pierd în detalii. Nu mai reuşeam să iden-tific firul din poveste, zice Mihai zâmbind.

– A fost nevoie de acest deraiaj pentru a te ajuta să înţelegi cu ce te confrunţi. Ca să repet, nu poţi ierta pe cineva când eşti plin de gunoaie. Iar pentru a scăpa de aceste gunoaie, este necesar să te ierţi pe tine înainte de toate, ceea ce nu este tocmai uşor când eşti condiţio-nat de factorii pe care tocmai i-am explicat.

– Aaaa, acum înţeleg. Mi-ai explicat cum este cu judecata, comparaţia şi competiţia pentru a mă ajuta să văd că doar eliminându-i pot să iert.

Şi ce să iert?– Nu să ierţi, ci să te ierţi. Nu are nicio legătură cu

exteriorul. De aici începe totul. De la tine. Spune-mi, te rog, ce lucru extrem de grav ai făcut pentru care nu te poţi ierta?

– Cu care să încep? Ar fi multe cele pentru care nu mă pot ierta.


163

– Spune-mi doar unul. Vreau să îţi dau un exem-plu, astfel încât să înţelegi cum funcţionează. Este un instrument pe care îl poţi aplica pe oricare dintre cele pe care le consideri de neiertat.

– Mi-am supărat mama foarte mult când eram mic. Şi mă doare că nu mai pot face nimic în această privinţă.

– De ce crezi că nu mai poţi face?– A murit şi nu îi mai pot cere iertare, chiar dacă

îmi doresc foarte mult.– Condoleanţe, Mihai! Îmi pare rău să aud, însă

tocmai de aceea vreau să îţi dau acest instrument, pen-tru a înţelege că se poate.

Din ce motiv a murit şi la ce vârstă?– Foarte tânără. Încă nu avea 50 de ani şi a murit

din motive de sănătate. Toată viaţa ei a muncit până când şi-a ruinat sănătatea.

– Am înţeles. Ai făcut intenţionat ce spui că ai făcut?

– Nu, sub nicio formă. Eram doar foarte tânăr şi nu îmi păsa de nimic. Voiam doar bani, lucruri fru-moase şi libertate. Altceva nu mă interesa.

– În regulă. Când ţi-ai dat seama de greşelile pe care le-ai făcut?

– După moartea ei. Mi-am adus aminte de multe lucruri şi situaţii în care prin comportamentul meu am supărat-o.

– Spune-mi, Mihai, crezi că ai putea să te întorci în timp pentru a rezolva situaţiile respective?

Paul Avram

164

– S-a inventat maşina timpului în timp ce vor-beam noi şi vrei să îmi faci o surpriză? glumeşte Mihai. Acum plec.

– Nu, tinere! Încă nu s-a inventat sau, cel puţin, eu nu am aflat încă. Zi, te poţi întoarce în timp?

– Nu, sigur că nu. Ar fi grozav dacă s-ar putea, dar nu.

– Crezi că te-ai maturizat după moartea mamei? – Ooo, da... fără dar şi poate a fost un şoc. M-a

afectat foarte mult, într-adevăr.– Am putea spune că te consideri responsabil

pentru moartea ei? Măcar parţial, dacă nu în totalitate?– Da, clar. Am avut şi eu o contribuţie însemnată. – Eşti singur la părinţi?– Nu, eram patru fraţi.– Mihai, cum era mama ta? Îmi poţi povesti ceva

despre ea?– Sigur. Era o luptătoare, o femeie cu un caracter

foarte puternic. Putea rezolva orice, în orice situaţie. Avea grijă de noi, era foarte dedicată, însă acum îmi aduc aminte că ţinea mult şi la ce spunea lumea. Imagi-nea era foarte importantă şi nu dorea ca lumea să râdă de noi. De aceea, se supăra foarte tare când noi făceam câte o boacănă sau nu luam notele pe care şi le dorea la şcoală.

– Înţelegi că şi-a creat foarte multă suferinţă sin-gură?


165

– Cum adică? – Dorea ca voi să vă comportaţi după anumite şa-

bloane pentru a se mândri cu voi. Însă ceea ce dorea ea nu era ceea ce vă doreaţi voi. Comportamentul vostru era cel al unor copii normali şi sănătoşi. Ea vă dorea binele însă, în acelaşi timp, ar fi vrut să fiţi perfecţi, conform dorinţelor ei. Înţelegi asta?

– Da, înţeleg foarte clar. Şi ce legătură are asta cu sentimentul meu de vinovăţie?

– Are, Mihai, pentru că tu îţi asumi o povară pe care nu o meriţi. Tu erai doar un copil care se comporta ca atare, iar sentimentul de vină l-ai creat mai târziu, când ai început să pui cap la cap nişte informaţii.

Acest sentiment are legătură doar cu ceea ce crezi tu, nu cu realitatea. Şi acum, spune-mi, unde se află acest sentiment?

– În mine. – Mama ta era un om bun, nu-i aşa?– Da, foarte bun. Era bună de pus la rană. – În aceste condiţii, crezi că te-ar fi iertat pentru

ceea ce ai făcut?– Cu siguranţă ar fi făcut-o şi de această dată, aşa

cum a făcut-o de multe ori. – În aceast caz, cine poartă încă povara cu el?Mihai cască ochii mari de parcă îl lovise cineva în

moalele capului. Este uimit de cât de simplă era soluţia.

Paul Avram

166

– Înţelegi că porţi cu tine o greutate de care nu te poate ajuta nimeni să scapi în afară de tine? întreabă Eugen.

– Da, acum îmi este clar. Povara este la mine, nu în altă parte. Eu am creat-o din neant, asumându-mi-o pe baza a ceea ce credeam eu că am greşit.

Cum pot scăpa de această povară?– Simplu, Mihai! Dându-i drumul să plece şi fo-

losind iertarea. Iartă-te întâi pe tine pentru că ţi-ai făcut rău şi apoi iartă-ţi şi mama că te-a condiţionat să faci ceea ce dorea ea, şi nu ce doreai tu.

– Aşa de simplu e? Mi se pare prea simplu.– Tocmai pentru că este aşa de simplu este atât de

greu de făcut. Purtăm în noi povara trecutului şi cre-dem că rezolvăm ceva cărând-o după noi tot timpul. Aşa ne provocăm suferinţa care ne afectează pe toate planurile, apoi ne mirăm că la un moment dat nu mai putem înainta.

Iertarea este cel mai eficient instrument pentru astfel de situaţii. Iartă-te pe tine şi pe cei implicaţi în situaţia respectivă şi se rezolvă de la sine.

Trecutul nu mai poate fi schimbat, însă poţi schimba ceva astăzi. Iertarea este punctul de plecare.

– Cât de simplu şi de eficient, dar, într-adevăr, nu poţi ierta până nu ştii exact despre ce este vorba.

– Nu trebuie să ştii exact, cu mare precizie. Mai im-portant este ce simţi decât ce gândeşti. De aceea, există două metode prin care poţi rezolva această situaţie.


167

Prima este să ierţi total, dar este mai dificil pentru că presupune să fi curăţat sufletul de răni.

A doua este să începi sistematic, folosind proce-sul pe care ţi l-am descris până acum.

– Şi de ce nu pot folosi prima metodă din start? întreabă Mihai. Mi se pare mai uşor de folosit şi mai eficientă.

– Da, ai dreptate. Este şi mai uşoară, şi mai efici-entă, însă poţi lăsa egoul, ambiţia şi trecutul deoparte în acelaşi moment? Majoritatea oamenilor iartă doar din gură, nu şi din suflet. Au prea multe bagaje adunate şi oricât de mult şi-ar dori să ierte, nu o pot face complet.

Să poţi ierta total presupune ca în tine să nu mai rămână nicio urmă de supărare, ranchiună sau resenti-ment. Înţelegi de ce nu este tocmai uşoară?

– Îmi este foarte clar. Este ca şi cum ai băga gu-noiul sub covor cu pretenţia că ai terminat curăţenia. Undeva tot rămâne ceva ce va începe să miroasă la un moment dat. Este cât se poate de clar.

– În primul rând, curăţă ce ai în interior şi apoi vei observa o mare diferenţă atunci când vei ierta pe cineva. O vei face din tot sufletul, cu zâmbetul pe buze, fără nici cea mai mică urmă de resentiment.

Se va întâmpla pentru că vei înţelege exact prin ce trec acei oameni şi, mai degrabă, îi vei compătimi decât judeca. Este ceea ce spun maeştrii când vorbesc despre aruncarea pietrei. Privind la propriile tale gre-şeli, nu vei mai putea arunca în nimeni.

Paul Avram

168

– Îmi este destul de greu să cred că nu voi mai arunca în nimeni, pentru că, din câte ştii, în lumea asta ai de-a face cu mulţi oameni care nu sunt tocmai uşă de biserică. Îţi fac rău doar de plăcere unii dintre ei. Cum te descurci în astfel de situaţii?

– Vorbeam noi mai devreme despre acţiune şi re-acţiune, îţi aduci aminte? Ţi-ai şi notat câteva idei.

Mihai începe să răsfoiască printre paginile scrise pentru a găsi ceea ce notase despre subiect. Urmărind cu pixul ceea ce scrisese, îl întreabă pe Eugen.

– Am găsit. Ce legătură au cu iertarea?– Ia gândeşte tu cu propria ta minte. Ce legătură

crezi că există? Gândeşte un pic pe dos şi vei observa legătura.

– Mhh... pe dos. Să mă gândesc.Eugen îl lasă să proceseze informaţiile şi dispare

în restaurant. Reapare după câteva minute şi îl găseşte pe Mihai în aceeaşi postură, încercând încruntat să gă-sească soluţia.

– Ce faci, tinere? Nu ai găsit încă rezultatul la ecuaţie?

– Aş spune că da, însă nu prea am curaj. – Hai, lasă timiditatea şi vorbeşte, îl încurajează

Eugen.– Dacă am înţeles bine, a ierta înseamnă să eli-

mini definitiv gunoaiele din sistemul intern.– Exact.


169

– Odată ce te-ai iertat pe tine, îi poţi ierta şi pe cei care consideri că ţi-au greşit sau ţi-au făcut rău. În acest fel, golit tomberonul, nu mai ai de ce să te agăţi când ai de-a face cu persoanele respective şi nu mai poţi reac-ţiona la ceea ce ţi-au făcut.

Devii conştient şi acţionezi.– Braaavoo, bravooo... excelent! Bravo, tinere!

Sunt extrem de încântat să văd că înveţi să simplifici lucrurile. Sunt foarte mândru de tine, spune Eugen ra-diind de bucurie.

Ai văzut cât e de simplu? Pare întortocheat, însă atunci când faci curăţenie, totul devine clar şi uşor de aplicat.

– Am înţeles, însă tot am o problemă, zâmbeşte Mi hai. Tot nu înţeleg cum este cu memoria. Să ierţi, dar să nu uiţi, parcă aşa spuneai.

– Acum este momentul perfect pentru o explica-ţie. Trebuie să îţi aduci aminte de tot pentru a te pu-tea proteja, dar trebuie să ierţi pentru a înainta. Pricepi cum vine asta?

Nu poţi repeta aceeaşi greşeală de două ori, pen-tru că aceasta ar însemna că nu ai învăţat nimic din experienţele anterioare.

Memoria este foarte utilă, însă gunoaiele interi-oare, nu. Pentru a te păstra proaspăt, trebuie să cureţi sufletul de povara adunată în ani, astfel încât atunci când îţi aduci aminte, să nu mai reacţionezi.

Paul Avram

170

Doar le vei privi şi atât. Vei avea lecţia învăţată fără să mai suferi. Nimeni nu îţi va mai putea face rău fără voia ta, chiar dacă va încerca.

– Sună a înţelepciune ce îmi spui tu, Eugen! Este parcă prea simplu şi prea frumos pentru a funcţiona.

– Te asigur că aşa funcţionează. Trebuie doar să înveţi să îţi păzeşti casa de hoţii pe care îi ai în interior, mai degrabă, decât de cei care vin din exterior. Când stăpânul se întoarce acasă, hoţii dispar de la sine.

– Mda, ar cam trebui să îmi pun un sistem de alarmă ca să nu mai poată intra. Prea m-au jefuit în toţi aceşti ani.

– Sistemul de alarmă este însăşi atenţia. Fiind atent la tine, nu va putea intra şi ieşi nimic fără voia ta. Aici e marele secret al iertării. Când te eliberezi de lu-crurile care îţi făceau rău, devii foarte vigilent, pentru că acum ştii exact cât rău îţi pot provoca.

Devii mult mai atent cu tine, cu corpul, cu min-tea şi cu sufletul tău. Te împaci cu tine şi, automat, pe cei care vor dori să îţi facă rău îi vei privi cu multă compasiune, însă nu le vei mai permite să te rănească. Aceasta este forţa iertării.

– Parcă iertarea ar fi un tărâm mirific, după cum îl prezinţi. Încă mi se pare dificil de acceptat că lucrurile pot fi rezolvate atât de simplu. Ori greşesc?

– Nu greşeşti, însă faci confuzie între simplu şi uşor. Nu este uşor, pentru că pentru a atinge acest tă-râm mirific, aşa cum îi spui tu, este nevoie să laşi deo-parte mintea.


171

Iertarea nu vine din minte, ci din tine. Tu nu eşti mintea, eşti sufletul tău. Suntem capabili să iertăm doar pentru că avem suflet. După cum vezi, tocmai pentru că folosim prea mult mintea avem atâtea probleme în lume.

Dacă fiecare individ s-ar ierta pe sine şi pe cei care i-au greşit, cu siguranţă lumea ar fi un loc para-disiac. S-ar transforma în grădina divină pe care Exis-tenţa o doreşte pentru noi.

– Şi asta ce presupune? Să nu îmi mai folosesc mintea deloc?

Eugen pufneşte în râs şi îl bate pe umăr pe Mihai.– Te rog să o foloseşti, pentru că de aceea o ai.

Doar nu o folosi la interior. Foloseşte-o pentru a face calcule, pentru a-ţi organiza munca sau pentru orice altceva presupune programare şi planificare.

Însă în interior lasă inima să îşi facă treaba. Aici este una dintre cele mai mari probleme. Oamenii folo-sesc mintea, inclusiv în iubire, şi apoi se miră că lucru-rile o iau razna.

Nu, dragul meu, avem nevoie de minte. Toate lu-crurile externe au fost create cu ajutorul minţii şi cu multă pasiune din partea celor care le-au conceput.

Cei ce au realizat aceste lucruri s-au folosit de forţa magnifică a minţii, însă nu poţi cere minţii să ierte sau să iubească.

Acestea sunt atributele naturale ale inimii. Când mintea şi inima se găsesc în echilibru, se naşte geniul cu care mama natură ne-a înzestrat.

– Adică fiecare dintre noi este genial?

Paul Avram

172

– Da, sigur. Dar nu este definiţia geniului aşa cum o cunoşti. Este ceea ce suntem noi prin definiţie: opere de artă ale Creaţiei. Noi, fiinţele umane, suntem apogeul, suntem maximum de exprimare a Existenţei.

Din păcate, avem sânge imperial în vene şi ne comportăm precum nişte sclavi, pentru că nu conşti-entizăm cât de mulţumită este Existenţa de noi. Ne plânge de milă când ne vede cât de orbi suntem şi cum ne batem joc de ceea ce ne-a oferit.

Mihai rămâne mut, fără cuvinte. În timp ce Eu-gen vorbea cu calm, umilinţă şi pasiune despre condiţia umană, el constata că îi oferea acestuia credit sută la sută.

Simte cum adevărul din ceea ce spunea Eugen îl loveşte direct în interior, trecând de urechi şi de logică. Parcă cineva îi deschide inima şi îi şopteşte că totul este adevărat.

Notiţele lui Mihai Po\i ierta doar dac[ ai acceptat. Iart[, dar nu uita. Îmi pot construi propriile legi interne. Pentru a schimba ceva, trebuie s[ înv[\ s[ m[

pun pe primul loc. M[ iert pe mine pentru a-i putea ierta pe ceilal\i. Iubirea şi ura sunt fa\etele aceleiaşi energii.

173

10Mihai învață despre recunoștință

Se trezeşte brusc mişcat de mâna lui Eugen.– Hei, tinere, nu adormi! Încă nu am terminat de

vorbit. Ai de gând să mă laşi să vorbesc singur? îl în-treabă Eugen hohotind.

– Nicidecum, însă ceea ce spuneai mai devreme m-a prins atât de bine, încât eram plecat pe altă lume.

– Aşa se întâmplă când începi să auzi cu inima. Când treci de logică, nu doar auzi, dar şi simţi adevărul de dincolo de cuvinte. Aceasta este o alta dintre pute-rile vindecătoare ale iertării.

Când îndepărtezi gunoaiele, ţi se desfundă şi ure-chile sufletului, zâmbeşte Eugen.

Hai să trecem mai departe şi să dezbatem despre pasul următor din această etapă.

Vom vorbi despre una dintre cele mai frumoase forme de manifestare a energiei sufletului uman, care survine în mod natural iertării.

Paul Avram

174

Este cea care îţi permite să treci în mod real, pragmatic, de la postura de victimă la cea de om care îşi manifestă liberul arbitru, care alege să transforme energia în mod conştient.

Chiar dacă încă nu realizezi, pentru că sunt prea multe informaţii, însă îţi vei da seama curând ce forţă extraordinară ascunde această formă de manifestare, spune Eugen misterios.

– Hai că m-ai făcut mai mult decât curios. Scă-păm de suferinţă?

– Ooo, da... odată cu iertarea, suferinţa rămâne doar o amintire. Percepţia ta despre trecut şi evenimen-tele prin care ai trecut se schimbă la 180 de grade.

Dacă până acum înjurai, acum vei râde şi vei mulţumi pentru orice lucru care se manifestă în viaţa ta, pentru că înţelegi că toate îţi sunt de folos, indife-rent de modul în care se manifestă.

Vorbim despre recunoştinţă şi apropo de sufe-rinţă... Nu ai putea, nu ai avea cum să o manifeşti dacă în interiorul tău ar mai exista vreo urmă de suferinţă.

Din acest moment, putem vorbi despre a dărui fără să ceri nimic în schimb.

Totuşi, până să vorbim despre acest aspect, este recomandat să facem o trecere în revistă a trecutului tău.

– Vrei să îţi povestesc despre trecutul meu? Cu dragă inimă, doar întreabă ce vrei să ştii.

– Nu vreau să aflu detalii, ci doar să scot în evi-denţă câteva lucruri cu ajutorul tău. Şi de acolo, vei trage singur concluziile de rigoare.


175

Spune-mi, te rog, ce simţi când îţi aminteşti lu-cruri sau evenimente triste din viaţa ta?

– Mhh... am destul de multe adunate şi cred că mi-ar lua multă vreme să vorbesc despre ele.

– Mihai, repet... nu vreau să ştiu detalii, pentru că încă nu eşti în faza aceea, în care să vorbeşti despre ele. Acest lucru se va întâmpla mai târziu, după ce vei începe să pui în aplicare ceea ce am discutat în această noapte. Te întreb doar ce simţi.

– Am destul de multe frustrări şi multă ură adu-nate. De când am început să vorbim, tot mi-au venit în minte diverse situaţii şi am început să observ cum se manifestă. Da, am adunat multă ură, furie, frustrări, păreri de rău. Sunt toate acolo.

– În regulă, nu este nicio problemă. Aşa se întâm-plă oricărui om „gospodar“ care, neştiind ce să facă în astfel de situaţii, le depozitează în cămara sufletului, aşteptând ca ele să treacă de la sine. Din păcate, nu trec, ba din contră, se dezvoltă în timp.

Când va veni momentul potrivit şi vei începe să aplici acest sistem, vei ajunge în mod firesc şi la această etapă, în care te vei desprinde de ceea ce ai adunat prin intermediul iertării.

Apoi, va urma recunoştinţa care, după cum îţi spuneam deja, este pasul natural pe care îl face fiinţa ta interioară care, odată scăpată de povară, îţi permite să vezi cât de bine ţi-au prins toate aceste lucruri. Tot ceea ce ai întâlnit ţi-a folosit.

Paul Avram

176

– La fel de sincer îţi spun că încă nu mă simt ca-pabil să mă gândesc la acest pas. Am de plătit multe poliţe, cel puţin, aşa cred că este corect. Să plăteşti cu aceeaşi monedă celor care ţi-au făcut rău intenţionat.

Poate voi fi capabil să iert doar o parte dintre ei, dar recunoscător? Mă cam îndoiesc, zice Mihai încruntat.

Eugen îl bate împăciuitor pe umăr şi îl întreabă:– Cât timp ţi-ar lua să plăteşti cu aceeaşi monedă

tuturor celor care ţi-au provocat suferinţă? – Nu ştiu şi cred că nu are niciun fel de impor-

tanţă. Ştiu doar că merită să păţească la fel. Sunt oa-meni care mi-au zâmbit, pe care i-am ajutat cu tot ce am avut la dispoziţie şi nu au pregetat nicio clipă să mă înjunghie pe la spate atunci când au avut ocazia.

– Mă bucur să văd că eşti încă furios. Este semn bun, tinere! Înseamnă că te vei vindeca repede şi fără să rămână cicatrici.

Mihai rămâne cu ochii aţintiţi asupra lui Eugen, nevenindu-i parcă să creadă ce auzea.

– Ce s-a întâmplat? De ce ai rămas aşa surprins? întreabă Eugen, voind să îl provoace pe Mihai la discuţie.

– Este pentru prima dată când aud pe cineva spu-nând că furia este bună. De obicei, mi se spunea să mă calmez şi ori de câte ori aveam câte un acces de furie, mă simţeam foarte vinovat după aceea.

– Dacă cineva îţi spune să te calmezi în timp ce eşti nervos este ca şi cum ar pune paie pe foc şi ar mai turna şi nişte benzină, râde Eugen.


177

Cum reacţionai când te aflai în mijlocul unei crize de nervi şi erai sfătuit să te calmezi?

– Luam foc şi mai tare, zâmbeşte Mihai. – Este o reacţie firească, pentru că este opusul a

ceea ce manifeşti. Energia ta a pornit într-o direcţie şi este normal ca atunci când ţi se opune ceva să răspunzi prin rezistenţă. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă în acele momente ai fi sfătuit să te enervezi şi mai tare sau ai lua decizia conştientă de a o amplifica?

– Nu prea înţeleg ce vrei să spui. Nu am văzut pe nimeni să mă sfătuiască să mă enervez şi mai tare.

– Încearcă totuşi să îţi imaginezi ce reacţie s-ar fi produs în mintea ta, îl încurajează Eugen.

– Cred că nu aş fi făcut-o, ba chiar din contră, m-aş fi potolit.

– Înţelegi la ce mă refer? – Nu prea, dar intuiesc cam la ce te gândeşti. Adică

dacă vei căuta să amplifici ceea ce ai creat, se va con-suma sau se va opri de la sine.

– Excelent! zice Eugen. Există şi o explicaţie pentru acest lucru. Atunci când mintea îţi dă ordin să te enervezi, ea reacţionează în mod obişnuit, pentru că aşa face de multă vreme.

Te manipulează şi apoi se opreşte când vrea ea sau atunci când o forţezi.

Ambele metode au efecte secundare nocive. În pri mul caz, te epuizează, în al doilea, rămân urme de

Paul Avram

178

furie în tine, care apoi cresc în interiorul tău, aşteptând momentul potrivit să se manifeste.

– Şi atunci cum este corect să procedezi?– Simplu... În primul caz, nu te enervezi şi vei

căuta să observi doar cum urcă nivelul de furie în tine, însă această operaţiune cere destul de mult antrena-ment până să reuşeşti.

Ori, al doilea caz, dacă totuşi te-ai enervat, du-o până la capăt, forţând nota. Adică atunci când te-ai enervat, amplifică în mod conştient manifestarea.

Efectul va fi că te va apuca râsul, observând cât de ridicol poţi fi. Vei observa cum orgoliul se joacă, practic, cu tine şi te manipulează în astfel de situaţii.

– Foarte bună metoda pe care mi-o recomanzi, Eugen! În acest fel pot să elimin multe dintre cele adu-nate, nu-i aşa?

– Da, este o altă formă de catharsis, un pic mai violentă decât scrisul, dar foarte eficace. Noi suntem sfătuiţi ani de-a rândul să ne reprimăm furia şi toate sentimentele negative pe care le avem. Cum este şi normal, unde crezi că se depozitează acestea?

– În noi, nu?– Păi, unde altundeva? În casa noastră, în interio-

rul nostru. Şi uite aşa apar bolile. Tot ce se cheamă su-ferinţă reprimată se depozitează în noi şi se transformă în materie. De aceea vezi atâţia oameni bolnavi.

Pentru că nu ştiu cum să vindece aceste energii, cum să le transforme înainte de a lua forma fizică.


179

Ştii că este o vorbă la noi care spune că „după vâr-sta de 50 de ani, fiecare primeşte faţa pe care o merită“?

– Nu, nu ştiam. Sună foarte bine şi pare-se că e adevărată. Văd mulţi oameni schimonosiţi de suferinţă interioară. Se citeşte pe feţele lor.

– Exact, tinere! Cât sunt în floarea vârstei, orga-nismul are putere să lupte, iar orgoliul este îndeajuns de ambiţios şi de puternic pentru a construi măşti. De la o anumită vârstă, însă, aceste măşti încep să iasă la suprafaţă, încep să se vadă semnele interioare ale ade-văratului om care locuieşte în acel corp.

Iar pentru cel care are ochiul format este uşor să identifice şi să interpreteze aceste semne.

Cred că nu vrei să ajungi şi tu în această situaţie, nu-i aşa?

– Acum că îmi spui, nu. Îmi dau seama că nu este tocmai ce îmi doresc să mi se întâmple.

– Ca să nu ţi se întâmple, ia aminte la ce am vor-bit până acum despre iertare şi recunoştinţă. Nu este cazul să insistăm pentru că acum suntem încă la faza de teoretizare.

Când vei pune în practică toţi paşii pe care ţi i-am sugerat, rezultatul firesc va veni de la sine.

Vei lăsa în urmă totul şi te vei vindeca, iar dorinţa ta de răzbunare va fi transformată în ceva cu mult mai constructiv.

Ceea ce îţi spun este testat şi verificat şi nu tre-buie să mă crezi pe cuvânt. Tot ce ai de făcut este să îl pui în practică şi restul vine natural.

Paul Avram

180

Şi dacă nu se întâmplă aşa, te las îmi tunzi mus-taţa, râde Eugen, mângâind frumuseţea de mustaţă ce îi străjuia buza de sus.

– Oo, în acest caz, voi face tot posibilul să dau greş! glumeşte Mihai.

– Sunt în siguranţă, tinere! Legile sufletului nu ţin cont de voinţa noastră. Dacă acţionezi corect, mustaţa mea va rămâne aici, unde îi este locul.

– Am înţeles. Şi ce se întâmplă după recunoştinţă? – Nu te grăbi, pentru că ar mai fi ceva de spus

despre furie şi ură. Ambele sunt bune şi spun ceva des-pre tine.

Mihai deschide ochii mari, curios să afle ce ur-mează să spună Eugen.

– Nu îţi vine a crede urechilor, aşa-i? – Chiar nu îmi vine, surâde Mihai. Este ciudat ce

aud. Mi s-a spus tot timpul că ura şi furia sunt aspecte urâte, care trebuie să dispară din comportamentul meu.

– Ştiu, Mihai... ştiu. Suntem cu toţii educaţi aşa. Este o mare lipsă de înţelegere în privinţa acestor as-pecte. Dacă ni s-ar explica de mici lucrurile acestea, până la maturitate am reuşi să canalizăm această ener-gie în mod corect.

Ori de câte ori ne enervam când eram mici, ni se impunea să încetăm, să reprimăm manifestările în acest fel. În loc să se exprime natural, ele s-au depo-zitat în interior, formând răni care se activează în mo-mente neaşteptate.


181

Ai idee câte surse de energie avem noi în interior?– Nu ştiu. Două? – De ce crezi că sunt două? – Mă gândesc la energia iubirii şi cea a urii sau

furiei. Nu sunt două?Eugen îl priveşte cu multă înţelegere şi îl bate

uşurel pe mână.– Mihai, avem o singură sursă de energie care se

manifestă în moduri diferite. Energia pe care o mani-feşti iubind este aceeaşi cu cea pe care o manifeşti când urăşti. Este aceeaşi monedă cu două faţete.

– Cum este posibil aşa ceva? Pentru mine sunt diametral opuse.

– Sunt de acord cu tine, însă manifestarea este doar aspectul exterior. La bază, avem acelaşi punct de plecare. Imaginează-ţi un râu care poate fi utilizat pen-tru a uda recoltele dacă este diguit sau le poate distruge dacă este lăsat liber.

Când vine furtuna, diferenţa este semnificativă.Aşa se întâmplă şi în cazul energiei. Când iubeşti

sau urăşti, energia se manifestă năvalnic, diferenţa fă-când-o doar modul în care o gestionezi sau nu.

– Dacă e după cum spui tu, am o întrebare. Sunt ambele bune?

– Şi rele, în acelaşi timp. Poţi să îţi manifeşti iu-birea sufocând pe cineva cu ea sau poţi să îţi manifeşti furia protejându-ţi viaţa.

Paul Avram

182

– După cum vezi, orice lucru în acest Univers funcţionează pe bază de polaritate. Include în sine am-bele manifestări, altfel nu ar putea exista.

– Sunt din ce în ce mai confuz. Înţeleg ceea ce îmi spui, însă mintea mea spune că furia este ceva greşit.

– Este greşită atunci când este folosită inconşti-ent. Ajungi să te răzbuni sau să îţi descarci nervii pe oameni care poate nu ţi-au făcut nimic.

– Am înţeles. A fost clar exemplul cu manifesta-rea nervilor în trafic. Am adunat multe şi mă descăr-cam oriunde, fără să ţin cont de nimic. Era de ajuns să mă provoace ceva sau cineva.

– Exact aşa funcţionează. Însă există şi soluţia care este conştientă. Prin practică, vei ajunge să observi ce tipare te condiţionează şi de unde începe furtuna.

– Adică pot controla furia?– Da, o poţi controla. Însă nu prin metoda repri-

mării, ci prin intermediul observării. Vei vedea cum se ridică furia în tine şi vei fi capabil să o manifeşti sau nu, în funcţie de dorinţa ta. Iar în cazul urii, este ima-ginea în oglindă a iubirii, doar că se află la polul opus.

– De câte ori ai auzit persoane care se iubeau la nebunie până când ceva i-a determinat să se urască de moarte şi să nu se mai suporte reciproc?

– De multe ori. Şi chiar mă întrebam ce naiba s-a întâmplat. Până ieri se iubeau şi dintr-odată se urau atât de intens, încât şi-ar fi dat cu ceva în cap. Care este explicaţia?


183

– Aşteptările, Mihai! Aşteptările sunt cele care ge-nerează acest tip de comportament. Atunci când ne îndră-gostim, pe baza şabloanelor pe care le avem, construim nişte aşteptări în ceea ce îl priveşte pe partenerul nostru.

Multe dintre ele sunt nerealiste, pentru că sunt creaţia fantastică a minţii noastre.

Pe măsură ce înaintăm în relaţie, realizăm că ceea ce se întâmplă nu este conform cu aşteptările noastre şi începem să suferim.

Şi de aici, mai este doar un pas până la a pasa responsabilitatea şi distrugerea relaţiei.

– Asta ce înseamnă? Că trebuie să mă desprind de viitor?

– Emoţional, da. Poţi planifica însă fără să te ata-şezi de rezultatul final. Aceasta presupune să înveţi să rămâi cu emoţia în prezent şi să laşi doar mintea să lu creze strategic în viitor fără să te implici emoţional.

– Ceea ce îmi spui tu, Eugen, mi se pare imposibil de realizat! Este ca şi cum nu ai trăi pe această lume. Ca şi cum ai fi un ascet care s-a izolat, trăind în lume, dar fără să interfereze cu ea.

– Nu, Mihai! Nu trebuie să fii ascet. Disciplina se poate deprinde oriunde, nu trebuie să fugi în India sau să te ascunzi în peşteră pentru a fi capabil să faci aceste lucruri. Este nevoie doar de puţin antrenament, bunăvoinţă şi răbdare. Ideea este să faci parte din lume, dar să nu laşi lumea să facă parte din tine.

– Ha-ha! Cum sună această frază. Cum adică „lu-mea să nu facă parte din tine“?

Paul Avram

184

– Să nu laşi legile general acceptate de societate să te transforme într-un robot care se conformează. Pentru a fi viu, este nevoie de tine, de propria ta filozo-fie, de propria ta viziune.

Şi, automat, aceasta implică crearea propriilor legi după care să te ghidezi. Este vorba despre un set de principii şi valori adaptate sau create după nevoile tale şi pe care le foloseşti în raport cu lumea exterioară.

– Aceasta nu înseamnă să fiu în conflict cu lumea? – Deloc, Mihai! Tu eşti o insulă într-un mare ocean

şi ai dreptul să te protejezi. Cei care te vor înţelege îţi vor respecta decizia, iar ceilalţi oricum vor comenta, orice ai face.

Aşa că este dreptul şi obligaţia ta să îţi croieşti propria lume interioară, în conformitate cu legile Uni-versului.

Vom discuta la momentul potrivit despre creaţia propriei viziuni şi despre ce înseamnă să devii stăpân pe lumea ta.

– Aşa voi face, îţi promit. Abia aştept să ajungem acolo. Până atunci, arată-mi ce am de făcut în continu-are. Care era următorul pas?

– Pentru că tot l-ai adus în discuţie, să vorbim despre ultimul pas din cea de-a treia etapă.

Acest pas este detaşarea.– Detaşarea de ce?


185

– De trecut, de poveştile pe care ţi le-ai spus până în acel moment, de tot ceea ce ai fost până când se pro-duce fenomenul.

– De ce îl numeşti fenomen?– Pentru că asta şi este. Un fenomen care îţi va

reorienta viaţa la 180 de grade. De aici începi din nou să fii tu. Laşi bagajele în spate, iei cu tine doar ce îţi este util şi începi să te reconstruieşti.

– Cu ce uşurinţă vorbeşti, Eugen! De parcă asta ai fi făcut toată viaţa.

– Râzi tu, zâmbeşte Eugen, însă îţi pot spune că am trecut prin acest proces de cel puţin patru ori în ul-timii zece ani. Şi de fiecare dată era mai dureros.

Cu timpul însă, cu multă atenţie şi răbdare, am învăţat să nu mai acumulez şi să mă vindec imediat.

– Şi voi ajunge şi eu la acest nivel, nu-i aşa? – Nu îţi promit că se va întâmpla, Mihai, pentru

că depinde de tine să treci de faza de entuziasm iniţial şi să începi să munceşti cu adevărat cu tine.

Să laşi trecutul în urmă este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi vei face.

Când va veni momentul, vei mulţumi cerului şi pământului pentru trecutul tău şi pentru lecţiile pe care le-ai primit.

Sunt de acord că este dificil, pentru că suntem foarte ataşaţi de ceea ce credem că suntem.

Avem nenumărate poveşti ascunse în inconştien-tul nostru, pe care ni le repetăm neîncetat ori de câte ori avem ocazia. „Nu pot“, „nu ştiu“, „aşa mi s-a spus să

Paul Avram

186

fac“, „nu sunt în stare“, „eu sunt asta şi asta“, „mi-au spus că nu merge“ şi tot aşa mai departe.

Suntem atât de ataşaţi de suferinţa noastră, încât atunci când vine vremea să renunţăm la ea, ni se pare imposibil.

Ne-am legat de noi înşine, de poveştile şi istoriile din trecut şi despre ceea ce am fabricat în mintea noas-tră despre noi.

De ce crezi că cei mai mulţi oameni nu reuşesc să aibă ceea ce îşi doresc? Pentru că nu au potenţial sau resurse sau pentru că nu ar şti ce au de făcut?

– Nu ştiu. De ce se întâmplă asta?– Pentru că sunt atât de ataşaţi de trecutul lor, care

este impregnat de durere, încât s-au transformat in con-ştient în victime.

Creierul nostru învaţă prin repetiţie şi inconştien-tul nostru transpune în realitate ceea ce noi construim în interior. Am repetat atât de mult aceste greşeli, încât au devenit parte din noi.

De ce accepţi o relaţie toxică? De ce nu ai bani? De ce trăieşti înconjurat de oameni care te consumă? Pentru că trecutul acţionează asupra ta în fiecare clipă.

– Fenomenal! Toate piedicile pe care mi le-am pus sunt în mine, nu au existat factori exteriori? Cum vine asta? Te întreb pentru că multe lucruri mi s-au întâm-plat din neant, fără ca eu să fi avut vreo contribuţie.

– Nu există „din neant“. Lucrurile despre care vorbeşti sunt atât de bine înfipte în tine, încât îţi vine foarte greu să crezi că vin spre tine pentru că le chemi.


187

– Este foarte greu de crezut că am chemat în jurul meu oameni care să mă saboteze sau care să îmi înfigă cuţitul pe la spate. Chiar îmi este greu să cred aşa ceva.

Eugen îl priveşte direct în ochi şi îl întreabă:– Eşti sigur?– 100%, pot pune şi pariu pe asta.– Nu îţi recomand pentru că ai pierde. – Îmi poţi spune un lucru? Cum te comportai în

firmă? Îţi plăcea să pari cel care face totul, le ştie pe toate şi care se sacrifică pentru angajaţii săi?

Mihai deschide gura să protesteze, însă îşi dă seama că nu şi-a găsit omul.

Răspunde molcom:– Da, spune el spăşit. Exact aşa mă comportam.

De unde naiba ştii?– O altă întrebare, pentru a lămuri încă un aspect.

Te eschivai de la anumite activităţi importante, pasân-du-le angajaţilor tăi, chiar dacă aceştia nu erau pregătiţi să le execute la acelaşi nivel?

– Da, uneori îmi luam mâinile pentru că eram foarte obosit.

– În regulă. Iată explicaţia în mare a ceea ce ţi s-a „întâmplat“.

Poate că nu o să îţi vină să crezi, însă în tine există un program de victimizare combinat cu sindromul ero-ului. Vrei să fii apreciat pentru munca ta şi pentru sa-crificiile pe care le faci, însă ai nevoie să eşuezi, pentru a da vina pe cineva pentru lipsa de implicare sau aten-

Paul Avram

188

ţie în unele situaţii. Practic, le permiţi celor din jurul tău să te înjunghie pentru a justifica acest tip de com-portament. Ai nevoie să te plângi, să simţi că cineva îţi acordă atenţie şi ţie.

În ochii lui Mihai se citeşte stupoarea generată de un astfel de răspuns. Nu îi vine să creadă că primeşte un astfel de şut.

– Nu pot să cred. Realizez că este cât se poate de adevărat. Aveam momente în care eram atât de obosit, încât nu mai suportam să fac nimic. Şi atunci, cu toate riscurile, lăsam lucrurile pe seama cuiva, chiar dacă ştiam că nu ar fi putut să descurce sau să rezolve situaţia.

Apoi, mai rău, îi criticam aspru, ba chiar mai mult, îi şi penalizam.

– Cam aşa funcţionează lucrurile, tinere! De aceea spun că nu există „din neant“. Atragem circumstanţele pe care le-am creat, acesta este purul şi durerosul adevăr.

– Mda... îţi mulţumesc pentru această palmă, Eu-gen! O meritam. Aş fi pierdut pariul, zâmbeşte el, bă-tându-l pe Eugen pe umăr.

– Ar fi trebuit să îl accept, aşa te puneam la plată. Ne-am lămurit, tinere? Îţi este clar cum funcţionează?

– Da, îmi este cât se poate de clar. După cum ob-serv, factorii se cumulează. Sunt corelaţi între ei, parcă formând un cerc.

– Foarte bună observaţie, tinere! Aşa este, un cerc complet. Fiecare dintre aceste elemente este le-gat strâns de ceilalţi. Dacă lipseşte doar şi unul singur,


189

procesul nu mai are efect. Este nevoie ca aceşti paşi să fie parcurşi în ordine şi cu discernământ, pentru că sunt riscanţi. De aceea ai nevoie de supraveghere.

– Nu îi pot face singur? De ce nu aş putea, doar am toate elementele la îndemână?

– Îi poţi face, cu siguranţă, însă riscurile sunt foarte mari. Încă nu ştii să interpretezi manifestările minţii, nu ai idee despre ceea ce urmează şi, pe deasupra, eşti implicat, deci eşti subiectiv.

Ai nevoie de un martor extern, obiectiv, care să cunoască traseul şi te poate ghida corect. De ce crezi că în şcolile iniţiatice există raportul maestru-discipol?

– Aha... maestrul are rol de ghid, de îndrumător. Are logică, evident. Doar unul care a fost în iad te poate scoate de acolo.

– Exact, Eugen! Sunt de acord cu ce spunea Bu-ddha: „Fii propriul tău maestru!“ însă măcar în primele etape ai nevoie de ajutor. Cel puţin, pentru a te ajuta să depăşeşti momentele de deznădejde şi de frică pe care le poţi manifesta în primele două etape.

După iertare, lucrurile devin mai simple, adică poţi lucra deja singur. De acolo, poţi alege să experi-mentezi independent ceea ce urmează.

Totuşi, de preferat este să rămâi în preajma celui care te îndrumă până în momentul în care ai trecut de ultima fază şi ai devenit creator.

– Deja sună interesant. Ce este un creator?– Graba strică treaba, tinere! Ajungem şi acolo

imediat. Până atunci, hai să mai luăm o pauză şi să ne

Paul Avram

190

mai mişcăm, pentru că mi-au înţepenit fesele pe scaun. Ne mai dezmorţim puţin? Măcar aşa, să mai punem sângele în mişcare.

– Da, ai dreptate. Tot ascultându-te, m-am lipit de scaun. Ştii ce? A mai rămas ceva din tarta aia din care mi-ai dat când am venit? Parcă mi s-a făcut poftă de un pic de dulce.

– Da, sigur, a mai rămas. Hai să mergem până în bucătărie să îţi dau platoul să îl aduci tu la masă, până mai fac şi eu ceva ordine pe aici.

– Hai, că poate te ajut şi eu la ceva. Măcar la spă-lat vase şi tot mă pricep, spune Mihai râzând.

– Păi, tinere... ce credeai, că pleci acasă până nu lăsăm curăţenie pe aici? Nu scăpai, stai fără grijă! Dacă tot ai zis, hai să facem acum ce este de făcut, apoi ne aşezăm pentru ultima parte, bine?

– Da, excelent! Chiar e binevenită pauza asta. Aşa am timp să mai aşez lucrurile un pic în minte. Îmi place să lucrez cu mâinile, mă ajută să mă relaxez şi să îmi pun gândurile în ordine.

– Că tot mi-ai adus aminte. Tu ştii de ce este con-siderată lenea un păcat? De ce în mănăstiri toţi călu-gării muncesc sau fac activităţi care implică lucrul cu mâinile?

– Nu ştiu. Are vreo legătură cu energia, nu?– Cam aşa ceva. Este o formă de catharsis care te

ajută să elimini toxinele emoţionale din inconştient. De aceea, lenea era considerată un păcat, pentru că atunci


191

când laşi corpul în paragină, energia stagnează şi se transformă într-o baltă care, la un moment dat, începe să miroasă urât. Când corpul tău se află în mişcare, energia devine un flux care se reîmprospătează mereu. De aceea se spunea că celor ce au li se dă, iar celor ce nu au li se ia şi ceea ce au.

– Chiar mi se părea stupidă această afirmaţie. Nu puteam înţelege sub nicio formă cum este posibil să iei de la cel care nu are şi să îi dai mai mult celui care are deja. Pentru mine, sună a nedreptate.

– Este cazul să îţi repet că natura nu funcţionează după legile umane? Dacă nu dai drumul energiei să cir-cule prin tine, nu este vina Existenţei. Când plouă, apa este pentru toată lumea.

Dacă tu îţi pui umbrela în cap să nu te uzi, nu mai e problema ploii. Exact la fel este şi cu energia. Este peste tot, dacă nu o foloseşti, nu este problema ei, ci a ta.

Şi pentru că tot veni vorba, de ce ţi se pare corect să iei de la cel bogat şi să dai celui sărac?

– Pentru că cel bogat are şi trebuie să îl ajute pe cel sărac. Mi se pare o chestiune de bun simţ.

– Spune-mi, te rog! Cel sărac a muncit cot la cot cu cel bogat?

– Nu.– Atunci de ce să fie ajutat? Cine îl opreşte să

devină şi el bogat, dacă are tot două mâini, un cap şi două picioare?

Paul Avram

192

– Poate că nu are resurse sau nu ştie cum să facă. Nu ştiu, cred că trebuie ajutat.

– Tinere, hai să îţi spun un lucru! Tocmai pentru că tot ajutăm, lucrurile rămân aşa cum sunt şi nu se schimbă nimic. Cei bogaţi sunt dispreţuiţi pentru ce au, însă doar cei care sunt acolo îţi pot spune câtă muncă se află în spatele avuţiei lor.

Dacă din educaţia noastră ar dispărea aversiunea faţă de aceşti oameni şi am fi învăţaţi să facem în aşa fel încât să câştigăm mai mult, te asigur că am avea o societate mult mai sănătoasă.

Atât timp cât vom încuraja mâna întinsă şi taxa-rea celor care au, vom rămâne în acelaşi stadiu.

– Se pare că şi aici mai am de învăţat, spune Mi-hai spăşit. Cred că am făcut şi aici nişte greşeli grave în ceea ce priveşte raportul meu cu angajaţii. Cred că le-am făcut prea mult pe plac pentru că îmi era milă de ei. Şi după cum se vede, am greşit.

– E în regulă, Mihai! Aşa înveţi. Ştiu că te miră faptul că tocmai un chelner îţi spune acest lucru, însă hai să îţi mărturisesc ceva. Fac această meserie pentru că îmi place, iar localul îmi aparţine.

Mihai rămâne stană de piatră, nevenindu-i să creadă ce auzea. I se pare că nu a auzit bine, însă în acelaşi timp înţelege că a auzit foarte bine.

– Ai spus că este localul tău? întreabă el mirat.– Da, este al meu. Şi nu este singurul. Am un lanţ

de localuri, împânzite în toată ţara.


193

– Şi de ce totuşi eşti îmbrăcat în ţinută de chelner şi îi serveşti pe oameni?

– Este foarte simplu. Am primit un sfat de la ma-estrul meu pe vremea când învăţam şi eu la fel ca tine.

Mi-a spus în felul următor: „Tinere, când vezi că orgoliul ţi-o ia la trap, întoarce-te la baze, de acolo de unde ai plecat. Răspunsul va fi întotdeauna acolo şi te va aştepta“.

A fost cea mai importantă lecţie pe care am pri-mit-o de la el şi pe care o aplic cu sfinţenie.

După cum vezi, formula de adresare îi aparţine, zâmbeşte el aducându-și aminte.

Şi ori de câte ori simt că pierd contactul cu mine şi cu lumea, mă reîntorc la ce ştiu mai bine să fac: să mă pun în slujba celor care îmi calcă pragul. Aşa îmi păstrez capul limpede şi inima umilă.

– Eugen, tot ce mi-ai spus în noaptea aceasta este fantastic, însă ceea ce îmi spui acum este ieşit din co-mun. Este pentru prima dată când aud ca un om avut să gândească în acest mod.

Este o lecţie uriaşă pentru mine şi acum realizez de ce mi s-au întâmplat multe lucruri.

Am pierdut contactul cu pasiunea mea şi am în-ceput să mă cred superior celor pe care îi aveam în preajmă.

– Aşa se întâmplă multora, stai fără grijă! Impor-tant este ca în final să găseşti calea, iar tu eşti pe drumul cel bun. Munca fizică este importantă pentru minte, iar umilinţa este bună pentru suflet.

Paul Avram

194

Nu mă refer la umilinţa fariseului, cel care face gesturile pentru ochii lumii. Mă refer la a dezvolta ati-tudinea corectă faţă de ceea ce te înconjoară, astfel în-cât să te păstrezi în echilibru.

– Am înţeles. Umilinţa celui care are de învăţat.– Ai înţeles foarte bine. Hai să ne întoarcem pe

terasă. Ia platoul cu tarta, că mi-ai făcut şi mie poftă. Fiecare cu câte ceva în mână se reîntoarce pe te-

rasă şi se aşază pe scaunul lui. Mihai îşi taie o felie de tartă şi începe să mănânce în linişte şi, în timp ce mes-tecă, îşi notează ce tocmai auzise de la Eugen.

Eugen îşi scoate pipa din buzunar şi o îndeasă cu tutunul frumos mirositor. O aprinde şi rămâne pe scaun pufăind lejer din ea, suflând fire lungi de fum.

Aerul de noapte şi liniştea din preajmă parcă îm-bie la meditaţie.

Rămân amândoi aşa, în linişte, de parcă fiecare dintre ei şi-ar fi refăcut forţele pentru ultima rundă din această lungă întâlnire.

Notiţele lui Mihai Po\i fi cu adev[rat recunosc[tor doar dup[ ce ai

dep[şit suferin\a. Am reprimat st[ri care mi-au creat r[ni interioare. Devenind conştient, furia nu m[ mai poate con-

trola. Planific mental şi m[ detaşez emo\ional. Povestea pe care mi-o spun îmi blocheaz[ sau îmi

permite evolu\ia.

195

11Mihai primește

ultimele îndrumări

Trezindu-se din reverie, Eugen îl întreabă pe Mihai.– Ai terminat de notat? – Da, Eugen, tocmai am terminat de scris ce mi-ai

spus. Nu totul, ci sinteza, ceea ce este relevant pentru mine.

– Acesta este încă un lucru pe care un om inteli-gent îl face, zâmbeşte Eugen. Nu are nevoie decât de esenţă, de ceea ce înţelege la acel moment şi trece la a pune în practică. ŞI tu eşti un om foarte inteligent.

– Mulţumesc, apreciez complimentul. Mi s-a spus foarte des aceste lucru şi îţi spun că la un moment dat se producea efectul invers.

– Cum adică, efectul invers?– Făcusem atât de multe prostii şi atât de multe

greşeli, încât ori câte ori auzeam această frază mă adân-ceam şi mai mult în suferinţa mea.

Paul Avram

196

Ajunsesem să consider inteligenţa un blestem, nici decum o calitate.

– Ştii ce este bine în toată această poveste?– Nu, ce anume? întreabă Mihai.– Este bine că orgoliul tău nu a fost atât de puter-

nic încât să cazi în panta grandomaniei şi a automulţu-mirii. Bunul simţ te-a salvat de la ridicol, cu siguranţă. Se pare că părinţii tăi au făcut treabă bună învăţându-te să rămâi cât de cât modest.

– Da, cred că ai dreptate. Cel puţin, mama a avut o foarte mare influenţă în această privinţă. Poate că era mult prea modestă, pentru că lăsa prea mult de la ea şi se subaprecia foarte mult, însă cred că acesta era nive-lul de educaţie pe care l-a primit.

Nu a avut cine să o ajute să depăşească aceste lacune, spre deosebire de mine.

– Nici tu nu eşti mai breaz, Mihai! Şi tu ai fost su-pus aceluiaşi proces, diferenţa e dată doar de perioada în care se desfăşurau evenimentele. Cu siguranţă, dacă ai fi trăit în acea perioadă, ai fi păţit acelaşi lucru.

Acum înţelegi că ai pentru ce să fii recunoscă-tor? Că trăieşti într-o perioadă din istorie în care ai mai multă libertate de mişcare decât în orice altă perioadă din istoria omenirii?

Mihai rămâne pe gânduri şi analizează ce spune Eugen. Se pare că procesează informaţia şi că în min-tea lui se produc nişte declicuri care îl ajută să unească informaţiile între ele şi să tragă concluzii.


197

Dintr-odată, se ridică de pe scaun şi se îndepăr-tează de masă, întorcându-se cu spatele. Eugen, parcă ştiind ce urma să se întâmple, îl lasă în pace.

După câteva minute, Mihai se reîntoarce la masă, ştergându-se la ochi.

– Scuză-mă, Eugen! Mi-am dat seama de câteva lucruri şi mi-au dat lacrimile fără să vreau.

– Stai liniştit, tinere! Acesta este doar începutul. Îmi poţi spune despre ce era vorba?

– Mi-am adus aminte de mama mea. S-a căsătorit devreme, a făcut primul copil la 19 ani şi, practic, după aceea ea nu a mai avut viaţă. Şi îmi dau seama cât de multă suferinţă a adunat în ea pentru că nu a putut să îşi manifeste dorinţele. Ştii că nu a mers niciodată într-o vacanţă? Că avea aceleaşi haine de ani de zile, pe care le curăţa, le spăla şi le purta pentru că nu avea niciodată bani pentru ea?

– Şi de ce te supără lucrurile acestea, Mihai?– Pentru că înţeleg ce am eu pe mână şi totuşi mă

plâng. Sunt viu, sunt sănătos, am resursele de care am nevoie şi totuşi îmi plâng de milă. Cred că ar fi cazul să termin cu această formă de victimizare.

– O vei face, te asigur. După ce vei pune în prac-tică acest sistem, vei fi capabil să te bucuri de fiecare clipă trăită, de fiecare secundă de care dispui şi vei fo-losi tot ce ai la îndemână pentru a progresa.

Paul Avram

198

Vei face lucruri pentru prima dată, vei avea cura-jul să începi orice îţi trece prin minte şi vei face totul aşa cum îţi place, când şi dacă îţi place.

– Sună grozav, Eugen! Abia aştept să trec prin acest proces. Însă nu e complet, nu-i aşa?

Mai lipseşte ceva.– Sigur că nu este complet, abia am terminat de

vorbit despre cea de-a treia etapă. Acum trecem la ul-tima, care este corolarul celorlalte trei. Acest pas te va ajuta să te ridici peste nivelul a tot ce ai trecut până acum. Este vorba despre decizie. Şi nu orice fel de de-cizie, ci una reală, conştientă şi responsabilă.

– Decizia să faci ce? întreabă Mihai nelămurit.– Să trăieşti, tinere! Nu să faci ceva anume, ci

doar să decizi să trăieşti. – Păi, de ce este nevoie să decizi să trăieşti? Nu

trăieşti oricum?Eugen se pune pe râs de parcă auzise o glumă

foarte bună.– Tu ai impresia că ai trăit până acum? Sau ai fost

trăit de evenimentele care au trecut peste tine?– Mhhh... bună întrebare. Se pare că am fost trăit,

nu că am trăit. Doar am reacţionat.– Exact, tinere! Ai luat vreodată decizia conşti-

entă să nu mai vegetezi, ci să trăieşti? Te-ai trezit vre-odată cu sentimentul că astăzi este o zi care merită tră-ită? Sau ai zis: „Iar o luăm de la capăt şi astăzi“?


199

– Recunosc, de cele mai multe ori abia deschi-deam ochii de somn şi după ce mă puneam în mişcare, îmi doream foarte mult să se sfârşească ziua. Nu, nu mi-am spus niciodată aşa ceva.

– Ştiu şi te asigur că nu eşti singurul. Majoritatea oamenilor trăiesc acest coşmar. Foarte puţini iau deci-zia conştientă de a trăi, de a respira şi de a face lucru-rile pe care le fac. Cei mai mulţi acţionează în virtutea inerţiei şi atât.

Când decizi să trăieşti, lucrurile se schimbă ra-dical. Începi să înţelegi valoarea singurei resurse limi-tate pe care o avem la dispoziţie şi pe care de cele mai multe ori o cheltuim pe nimicuri. Ştii care este această resursă?

Mihai răspunde glumind:– După ce mi-ai spus atâtea lucruri, nu mai am

curaj să răspund la întrebări. Însă cred că este vorba despre timp. Ştiu că este singura resursă reală de care dispunem şi că odată pierdută, nu o mai putem recicla.

– Uite că ai dat un răspuns corect la una dintre cele mai importante întrebări din această noapte. Într-ade-văr, timpul este cea mai importantă resursă de care dis-punem. Este unică şi este păcat că atât de puţină lume îi înţelege importanţa. Nu ştiu dacă ai observat, dar majo-ritatea trăiesc ca şi cum timpul nu ar fi o problemă.

– Da, am văzut. Se comportă ca şi cum ar avea timp berechet la dispoziţie. Şi eu sunt la fel.

– Aşa eşti acum, însă în curând vei modifica această paradigmă. Vei începe să simţi fiecare secundă

Paul Avram

200

care trece prin tine. Nu vei amâna să faci lucrurile şi vei învăţa să te bucuri de viaţă. Dar, repet, nu poţi ajunge la acest ivel dacă nu ai decis să trăieşti.

– Şi cum pot decide? Ce înseamnă să iau decizia de a trăi?

– Dragul meu, acest lucru implică factorii pe care noi i-am discutat mai devreme. Decizia este pasul spre creaţie. Din acest moment, Existenţa începe să asculte ceea ce spui.

– Dar până acum nu asculta? – Nu, tinere! Nu avea cum să asculte o minte con-

fuză şi un suflet zbuciumat. Ceea ce tu ceri este incoe-rent, ai prea multe dorinţe care se bat cap în cap şi încă nu ai o cale a ta.

Eşti prins în vâltoarea gândurilor, te laşi manipu-lat de minte şi pentru a te proteja, mama natură nu te ascultă. Şi este bine că se întâmplă aşa, pentru că dacă ţi-ar da tot ce vrei în aceste condiţii, te-ar bulversa şi mai mult.

– Iar sunt în ceaţă, zâmbeşte Mihai. Şi până acum mi-a dat, dar mi-a dat ce nu mi-a plăcut.

– Ţi-a dat ceea ce ai plantat inconştient şi dezor-donat de-a lungul timpului. Odată ce ai devenit con-ştient, vei planta în cu totul alte condiţii şi vei primi rezultate pe măsură.

– Am înţeles. Şi cum să iau decizia totuşi? – O vei lua la momentul potrivit, după ce vei fi

parcurs toţi paşii.


201

– De ce nu o pot lua acum? – Simplu. Încă ai mărăcini în tine şi o decizie luată

acum va fi lipsită de claritate. Trecutul te va condiţiona şi vei face greşeala să încerci să îl repari în prezent. Viitorul tău va fi la fel ca şi trecutul. Pentru a schimba real ceva, ataşamentul de trecut trebuie să dispară.

După ce te vindeci, va dispărea dorinţa de a mai face ceva pentru a-l schimba şi vei începe să foloseşti autentic momentul prezent.

– Mhhh, spune Mihai gânditor... Vreau să îmi clarific un lucru. Până acum am acţionat condiţionat de trecut, nu-i aşa? Şi toate deciziile pe care le-am luat au pornit din dorinţa de a modifica vreo greşeală făcută cândva.

– Evident. Când greşim, din cauza educaţiei, ne acu zăm şi astfel se generează o rană emoţională.

Apoi, ori de câte ori luăm o decizie, aceasta va fi practic condiţionată de ancorele emoţionale şi, cum este şi normal, va fi o decizie subiectivă.

O decizie autentică este independentă de orice co nexiune. Ea este luată în timpul prezent şi va genera la rândul ei doar situaţii pozitive. Este de sine stătă-toare, dacă am putea spune aşa.

– Îmi este clar. Şi acest lucru se poate întâmpla doar după ce termin de făcut curăţenia interioară, spune Mihai ca vorbind pentru sine. Abia aştept să încep.

– Ştiu şi te şi înţeleg, dar va trebui să ai mare grijă. Graba strică treaba. În dorinţa ta de a scăpa de ba-

Paul Avram

202

gaje, vei dori să faci repede paşii, astfel încât să ajungi să devii creator.

Nu funcţionează deloc aşa. Cu cât de grăbeşti mai tare, cu atât întârzii mai mult procesul.

– Cum aşa? întreabă Mihai curios. Mi se pare stra niu. De când mă ştiu, cu cât mă grăbeam, cu atât fă ceam mai multe lucruri.

Eugen începe să râdă încetişor şi îl bate de câteva ori pe mână pe Mihai.

– Tinere, tinere... ce ţi-e şi cu graba asta. Încă nu ai învăţat să faci diferenţa dintre lumea internă şi cea externă. În interior, legile sunt naturale, în exterior sunt cele făcute de om.

Greşeala intervine din momentul în care încerci să aplici legile lumeşti în interior. Te grăbeşti, nu mai ai răbdare cu tine şi pierzi esenţialul.

Orice urmă de violenţă interioară provoacă răni pe termen lung, răni adânci şi greu de tratat.

Ar fi cazul să începi să dezvolţi virtutea numită răbdare dacă vrei să te vindeci.

– Recunosc, Eugen, că nu am fost nicidecum un om răbdător. După cum ţi-am povestit deja, a trebuit să mă zbat de mic pentru a reuşi.

Ceea ce îmi recomanzi tu acum este dificil de pus în practică, cel puţin, pentru mine.

– Ţi se pare dificil acum, Mihai, însă vei vedea ce simplu va fi, îi răspunde Eugen încurajându-l.


203

– Nu prea cred, zice Mihai cu un ton îndoielnic. Îţi mulţumesc pentru încurajări, dar chiar mă simt ne-vrednic la acest capitol.

– Te asigur că va fi aşa cum îţi spun eu. Nerăbda-rea este legată de suferinţa din trecut şi de visurile tale legate de viitor. Acum, în acest moment, există doar răbdare. Şi pentru a-ţi demonstra că este simplu, îţi propun să faci un mic exerciţiu.

– Ce exerciţiu? Chiar sunt curios.– Te rog să faci două lucruri. Primul, prinde-ţi în-

cheietura mâinii stângi, ca şi cum ai vrea să iei pulsul. Al doilea, centrează-ţi atenţia pe pulsaţiile pe care

le simţi.Mihai execută urmând paşii indicaţi de Eugen.

Timp de aproape un minut rămâne în linişte, urmărin-du-şi pulsul.

– În regulă, este suficient, îl opreşte Eugen. Acum spune-mi... Unde era mintea ta în timp ce

făceai exerciţiul?– Unde să fie? întreabă Mihai râzând. La mână şi

la puls. – Perfect. Unde erau trecutul şi viitorul? Le-ai mai

văzut? Le-ai mai acordat atenţie?Mihai deschise ochii mari, de parcă atunci înţele-

sese ce vrea să spună Eugen.– Aşa este, nu mai erau. Ce grozavă tehnică! Ce

simplă este! exclamă el entuziasmat. Chiar funcţionează.

Paul Avram

204

– Da, funcţionează. Ce ai mai constatat în acel moment?

– Că exerciţiul mi-a dat o stare de linişte.– Era şi normal. Când dispar trecutul şi viitorul şi

ataşamentul faţă de ele, devii calm. Ce vreau, în schimb, să observi este faptul că practicând un astfel de exerci-ţiu, devii mai răbdător. Fiind centrat pe tine şi pe mo-mentul prezent, nu te mai grăbeşti nicăieri.

– Daaa, să ştii că ai dreptate. Chiar nu mă mai grăbeam nicăieri. Totul dispăruse şi eu eram aici. Tre-buie să îl mai încerc.

– Tinere, nu trebuie! Îl vei practica în mod natural după ce vei depăşi etapele despre care am vorbit până acum. Va veni totul în mod firesc, începând să respecţi legile lumii interne.

Şi nu va mai fi nevoie să îţi iei pulsul, pentru că vei crea mecanismul care se va autoactiva ori de câte ori vei intra în starea de agitaţie.

– Învăţăm prin repetiţie, ce spuneai tu la început, Eugen! Îl voi repeta până va intra în sistem, spune Mi-hai bucuros, de parcă descoperise secretul pe care îl căuta de multă vreme.

– Aceasta este una dintre metodele practicate în artele marţiale sau în orice domeniu care presupune dobândirea unui grad înalt de măiestrie.

Se spune că pentru a implementa o mişcare auto-mată în inconştient, este nevoie de minimum 10.000 de repetiţii. Odată trasformată în automatism, inconştien-tul o va activa ori de câte ori este nevoie de ea.


205

– Inclusiv luarea de decizii se poate transforma în automatism? întreabă Mihai.

– Da, cu siguranţă. Marii lideri iau decizii instant, bazându-se tocmai pe această deprindere formată în ani de antrenament.

– Eugen, ne-am luat cu vorba şi am uitat să îmi notez despre decizie. Vrei să îmi repeţi, te rog, care sunt caracteristicile unei decizii?

– Fără nicio problemă. Decizia este caracterizată de cele trei componente ale sale: este luată în prezent, este adaptată la nevoile tale şi are întotdeauna conse-cinţe pozitive pentru tine.

Dacă deciziile tale sunt luate după aceşti parame-tri, lumea va fi influenţată în mod pozitiv.

– Bun, dar ce se întâmplă când o decizie de-a mea, să spunem în business, generează nemulţumiri?

– Este o întrebare foarte bună, Mihai! Vezi tu, foarte mulţi oameni de afaceri fac greşeala să confunde afacerea cu ei înşişi şi automat se implică emoţional.

O afacere este un instrument prin care tu obţii nişte beneficii. Dacă la un moment dat ceva nu funcţionează corespunzător, cauţi cauza şi aplici metoda potrivită.

Dacă ai avea o tumoare care îţi influenţează bunul mers al corpului, ai merge la chirurgul despre care vor-beam să ţi-o extirpe? Sau ai căuta un tratament potrivit?

– Fără dar şi poate, Eugen! Am observat ce în-seamnă să laşi un rău să prolifereze şi mi-am învăţat lecţia.

Paul Avram

206

Şi totuşi ce fac cu oamenii? Am avut această pro-blemă şi nu m-am descurcat foarte bine.

– Dacă decizia ta este justificată şi bazată pe cal-cule de eficienţă şi randament, atunci nu ai nicio pro-blemă. Le dai compensaţiile de rigoare şi îi ajuţi să îşi caute un alt loc de muncă. Din păcate, în această lume nu toţi pot fi antreprenori. Unii vor fi dependenţi de salariu toată viaţa.

Dacă, în schimb, decizia este luată emoţional, ba-zată pe frică sau pe presupuneri, atunci este o greşeală şi ar fi cazul să înveţi să gestionezi mai bine astfel de situaţii. Cum a fost în cazul tău?

– Acum că stau de vorbă cu tine, cred că m-am grăbit şi am luat decizii bazate pe frică, pe furie şi pe faptul că eram obosit.

De aici nervii şi alte probleme. Nu am făcut ni-ciun calcul, ci doar am considerat că este timpul să în-chid şi să scap de afaceri.

Am impresia că am făcut o mare greşeală, pentru că afacerile erau profitabile.

– Nu-i bai, tinere! Ai mai învăţat ceva despre tine. După cum bine ştii, timpul nu mai poate fi dat înapoi. Vei construi altele, mult mai puternice. După ce vei trece prin acest proces, vei reuşi la un alt nivel, atât pe profi-tabilitate şi eficienţă, cât şi în relaţia cu cei din jurul tău.

Te vor iubi şi respecta ca om, nu ca şef sau patron şi vor accepta deciziile pe care le vei lua, pentru că vor înţelege că nu o faci intenţionat, ci cu un scop bine de-finit. Cum s-ar spune, vei fi sever, dar corect.


207

– Îţi mărturisesc că acum nu am nicio tragere de inimă să încep să construiesc altceva. Sunt încă sub im-pactul celor petrecute în ultimul an şi mă resimt. Am nevoie de o pauză.

– Te cred, este firesc. Ai cărat după tine toate aceste lucruri şi ai obosit. Însă îţi garantez că în interval de 90 de zile de acum încolo, vei fi pus pe fapte mari.

Mihai zâmbeşte, privindu-l pe Eugen îndoielnic, ca şi cum ar fi pus la îndoială ceea ce spunea acesta.

– Văd în privirea ta neîncredere, tinere! zice Eu-gen. Sunt de acord cu tine, dar nu uita că am fost acolo unde eşti tu. Tu nu te îndoieşti de ceea ce spun, ci de însăşi capacitatea ta de a o lua de la zero.

Crede-mă, ai resurse pe care nici măcar nu le bă-nuieşti. Sufletul tău are o forţă de regenerare fantastică, doar să îi permiţi să te ajute. De aceea se spune că noi suntem propriii noştri duşmani.

Pentru că punem întotdeauna sub semnul îndoie-lii propriul nostru potenţial.

– Te cred pe cuvânt, Eugen! Chiar dacă îmi este frică de ceea ce voi găsi când voi începe să pun în prac-tică, sunt hotărât să duc la bun sfârşit acest proces. Acesta a fost ultimul pas, nu este aşa?

– Da, a fost ultimul, cel referitor la decizie, dar nu se termină aici discuţia.

Acum este momentul să îţi notezi ceva. Este vorba despre o frază-cheie, pe care o vei spune la momentul potrivit.

– Ce frază?

Paul Avram

208

– Este vorba despre o mantră, să îi spun aşa. Este fraza prin intermediul căreia declari Existenţei că eşti pregătit să îţi asumi responsabilitatea pentru ce va urma.

– O declaraţie? Dar de ce este nevoie de aşa ceva?– Este foarte mare nevoie. Existenţa vrea să vadă

din partea ta că te angajezi pe acest drum, iar ca răs-plată te va ajuta să obţii ceea ce ţi-ai propus. Tu ai ob-servat că din cele mai vechi timpuri toate jurămintele sau incantaţiile se fac cu glas tare?

De ce crezi că se întâmplă acest lucru?– Nu ştiu. Drept să îţi spun, mi se pare ciudată

metoda.– Ştiu că ţi se pare ciudată, însă puterea intenţiei

este foarte mare. Odată declarată public, mai ales în faţa Existenţei, aceasta capătă o forţă uriaşă. Îţi iei un anga-jament formal faţă de tot ceea ce ne înconjoară.

Este ca şi cum i-ai da de ştire că eşti gata să por-neşti la drum. Mintea îţi va spune că este o mare pros-tie, însă asta e doar o piedică ce te limitează.

Energia pe care tu o emani prin declararea inten-ţiei tale este susţinută apoi de energia din jurul tău care îţi va veni în ajutor ori de câte ori ai nevoie.

Aici nu mai vorbim de logică, ci de încredere. Mintea se va îndoi întotdeauna, dar asta este natura ei.

– Am încredere în ceea ce îmi spui şi voi găsi curajul să las mintea deoparte când va veni momentul.

– Cu siguranţă o vei lăsa, pentru că vei simţi pe pielea ta cum va creşte încrederea în tine pe măsură ce laşi bagajele în spate.


209

– Care este această frază, să mi-o notez?– Era să uit de ea. Scrie, te rog!„Din acest moment, decid să îmi asum responsa-

bilitatea pentru toate câte se petrec în viaţa mea şi fac tot ce îmi stă în puteri pentru a crea binele în mine şi în jurul meu.“

– Am scris. E cam dură. Mi se pare că este totuşi greu să ajungi la acest nivel.

– Stai fără grijă, Mihai! Vei ajunge acolo cu răb-dare. Totul se va întâmpla natural, chiar dacă acum ai îndoieli. Încă nu ai început călătoria şi de aceea este fi-resc să te temi sau să nu ai curajul necesar pentru a face o astfel de declaraţie. Te asigur că la momentul potrivit o vei face cu inima plină şi din proprie iniţiativă.

– Înţeleg. Spuneai că mai urmează ceva după de-cizie?

– Da, mai urmează. Trebuie să mai discutăm des-pre câteva aspecte importante legate de anumite ele-mente ajutătoare, care îţi vor simplifica drumul.

– Însă până atunci cred că este cazul să facem o ul-timă pauză pentru a ne reîmprospăta forţele. Cred că am început şi eu să resimt oboseala, zâmbeşte Eugen. No-roc că astăzi am zi liberă de la şeful meu, hohoteşte el.

– De la tine, adică. Îţi dai liber astăzi, nu-i aşa? – Îmi iau liber după o săptămână de lucru intensă.

Mi-a prins bine să mă întorc la baze. Am mai învăţat câte ceva despre oameni şi despre mine în această săp-

Paul Avram

210

tămână. Şi, bineînţeles, discuţia noastră este punctul culminant, cireaşa de pe tort, cum se spune.

Hai să mai facem o pauză. Vrei să mai facem o cafea? Eu chiar am nevoie.

– Şi eu aş vrea una, chiar mi-ar prinde bine. Se face simţită oboseala. Discuţia este foarte plăcută şi in-structivă şi nu aş vrea să pierd nimic din ea.

– Nu te las eu, stai fără grijă. Dacă adormi, te ajut eu să te trezeşti. Aduc o găleată de apă rece şi te pun în mişcare instantaneu, glumeşte Eugen râzând.

– Mulţumesc, Eugen! Foarte drăguţ din partea ta, dar parcă aş prefera o cafea în locul găleţii cu apă, râde Mihai la rândul său.

– În regulă, tinere! Aşteaptă-mă aici, vin în câ-teva minute.

Mihai rămâne pe scaun, gândindu-se la întorsă-tura pe care o luaseră lucrurile. Nu numai că aflase des-tule informaţii pentru a face pasul către un nou nivel de înţelegere, ba îşi găsise şi un îndrumător pe măsură. Îşi aduce aminte că în ultima vreme ceruse de multe ori ajutorul providenţei, dar nu se aşteptase să primească şi răspuns. Este uimit şi mulţumit în acelaşi timp de modul în care se desfăşurau lucrurile. Se îndoise întotdeauna de aceste manifestări şi nu avusese încredere în cei care îi povesteau că li se întâmplă diverse lucruri din senin.

Zâmbeşte în sinea lui şi se gândeşte că Existenţa chiar are simţul umorului, aşa cum spunea Eugen. „A fost de ajuns să cer şi uite că am primit. Cum era să primesc dacă eu nu făcusem niciodată o cerere?


211

Eram precum cel care îi cerea lui Dumnezeu să câştige la loto fără să cumpere un bilet de loterie“, chi-coteşte el zâmbind larg.

Rămâne cu acest zâmbet pe faţă aşteptând întoar-cerea lui Eugen.

Acesta se apropie cu paşi repezi de masă, adu-când cafeaua aburindă, şi îl ia la întrebări pe Mihai.

– Ce ai, tinere, de rânjeşti aşa satisfăcut? Ce îţi trece prin minte?

– Tocmai mă gândeam la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă şi mi-am adus aminte că inconştient am cerut ajutor.

– Adică? Ce înseamnă că ai cerut ajutor?– În ultima lună, pentru că nu mai suportam no-

ianul de gânduri care îmi treceau prin cap, am cerut în repetate rânduri să primesc ajutor. Chiar aşa spuneam: „Oare nu mă poate şi pe mine ajuta cineva să înţeleg ce naiba se întâmplă?“

Şi uite că am primit răspuns. Ai apărut tu.– Cere şi ţi se va da, nu aşa se spune? Se pare că a

funcţionat chiar şi în cazul tău, Toma ce eşti! râde Eugen.Probabil erai prea îndurerat ca să îţi mai pese de

ceea ce credeai înainte, iar Existenţa a considerat că a sosit momentul să te ajute.

– Aşa se pare şi mă bucur că s-a potrivit să fii tu cel care să mă ajute.

– Şi eu mă bucur că s-a întâmplat aşa şi că mama natură are grijă să mă trimită în misiune.

Paul Avram

212

– Cum adică te trimite în misiune? Ce înseamnă asta?

– Oamenii pe care îi întâlnesc apar cu un anumit motiv în viaţa mea. Eu trebuie să am destulă răbdare să aflu care este acesta, pentru că este posibil ca eu să îi pot ajuta sau, invers, să primesc ajutor de la ei.

– Am înţeles, funcţionează şi în sens invers. Prac-tic eşti în misiune tot timpul, nu-i aşa?

– Da, cam aşa ceva. Fiecare dintre noi îşi ajută se-menii în felul său: unii sunt medici dedicaţi, alţii artişti, alţii bucătari şi tot aşa mai departe. Odată ce ţi-ai des-coperit menirea, îţi canalizezi conştient energia, astfel încât să îi poţi influenţa şi ajuta pe cei din jurul tău.

Vei ajunge şi tu în curând să poţi face acest lucru în mod conştient.

– Ce anume să fac? Să îmi descopăr misiunea? – Nu doar asta. Ţii minte că vorbeam la un mo-

ment dat despre rezonanţă magnetică? – Da, îmi aduc aminte. Am şi notat că sunt un mag-

net în mişcare şi că atrag ceea ce gândesc. – Nu doar atât, Mihai! Îţi voi mai spune câteva lu-

cruri care te vor ajuta să obţii rezultate mult mai rapid. – Mai rapid în ce sens? Voi grăbi procesul de vin-

decare?– Nu, procesul intern nu poate fi grăbit, însă poţi

obţine rezultate mai rapid în lumea exterioară dacă ştii să utilizezi aceste informaţii.


213

– Sunt curios să le aud, spune Mihai, aşteptând nerăbdător ca Eugen să înceapă să vorbească.

– Am spus că atragi ceea ce gândeşti, aşa este, însă noi mai avem o caracteristică foarte importantă. Inima noastră este cea care decide ce primim, nu mintea.

– Cum adică? Parcă spuneai ceva despre frecven-ţele gândurilor şi de modul în care ele vin spre noi în funcţie de ceea ce gândim.

– Da, şi acum vin să completez informaţia pentru ca tu să aplici corect ce auzi.

Nu ştiu dacă ai mai auzit despre „Legea Atrac-ţiei“, însă este una dintre legile foarte în vogă în ultimii ani şi despre care se discută foarte mult.

– Nu, este prima dată când aud de aşa ceva. Ce este cu această lege?

– Îţi explic imediat. După cum îţi spuneam, noi suntem magneţi în mişcare şi inima noastră este cea care decide ce şi cum vom primi.

Mintea ne ajută să ne imaginăm şi să conturăm obiectul dorinţelor noastre, însă nu vom putea obţine lucrul respectiv doar gândindu-ne la el. Mai este ne-voie de încă ceva.

– Stai aşa un pic, Eugen! Stai să îmi notez, pentru că este important.

– Notează, tinere! Dacă între minte şi inimă nu există colaborare, nu obţinem nimic din ceea ce dorim. Ai notat?

– Da, am notat. Îmi explici ce înseamnă asta?

Paul Avram

214

– Sigur, asta urma să fac. Foarte mulţi oameni uti-lizează această metodă greşit, folosindu-se doar de pute-rea minţii. Îşi notează ceea ce îşi doresc, îşi imaginează şi gândesc pozitiv despre lucrul pe care vor să îl obţină.

Se concentrează intens asupra a ceea ce vor, vizu-alizându-l în cele mai mici detalii şi rămân uimiţi când nimic din ceea ce îşi doresc nu se materializează.

– Îmi aduc aminte de câţiva dintre cunoscuţii mei pe care eu îi luam în râs şi care vorbeau despre vizuali-zare şi gândire pozitivă. Râdeam de ei, pentru că oricât ar fi gândit, tot nu obţineau nimic.

– Aşa se întâmplă, pentru că lipseşte ceva. Le lip-seşte sentimentul.

– Ooo, dar erau şi din aceştia cu sentimentul. Ei spuneau că dacă doreşti ceva, trebuie să îl simţi ca şi cum l-ai avea, dar tot în aceeaşi situaţie ca şi primii erau. Erau ca un fel de hippioţi care vorbeau despre fericire, o lume mai bună şi bogăţie, însă ei erau săraci lipiţi. Ştii ce observ acum? Că niciunul dintre ei nu se afla în echi-libru. Unii erau cu logica, iar ceilalţi cu sentimentul.

– Minunată observaţie, Eugen! Ai pus punctul pe „i“. Ambele abordări sunt greşite, pentru că le lipseşte ceva foarte important. Acest ceva este echilibrul. De fapt, sunt două elemente care lipsesc: echilibrul şi de-taşarea de rezultat.

– Ce înseamnă fiecare dintre ele? Nevoia de echi-libru este de la sine înţeleasă, însă ce este detaşarea de rezultat?


215

– Hai să le luăm pe rând. A te menţine în echili-bru presupune să nu alegi niciuna dintre extreme. Lu-mea în care noi trăim există tocmai acestui echilibru fragil. Fiecare lucru din Univers este format din doi poli opuşi ca manifestare a energiei.

– Adică plus şi minus, nu?– Exact. Când alegi una dintre părţi, te afli în de-

zechilibru. De aceea există fanatici şi partizani religioşi sau politici. Fiecare dintre ei consideră că a ales partea corectă, însă realitatea este că niciunul dintre ei nu vrea să vadă doar o faţetă a aceleaşi manifestări.

Pentru a fi în echilibru în ceea ce priveşte apli-carea „Legii atracţiei“, este necesar să înveţi să creezi acest echilibru interior.

– Cum se poate realiza acest lucru? De exemplu, în cazul meu, care sunt o persoană care îşi foloseşte mintea foarte mult, ce îmi recomanzi?

– Când îţi doreşti ceva, ce se întâmplă în interio-rul tău? Nu se produce o stare emoţională?

– Ba da, evident. Se creează o emoţie pentru că îmi doresc obiectul sau lucrul respectiv. Este normal, nu?

– Sigur că este normal. Ar fi ciudat dacă nu s-ar întâmpla aşa, zâmbeşte Eugen.

Ce se întâmplă după ceva vreme? Ai avut ocazia să observi?

– Nu înţeleg la ce te referi. Să observ ce anume?– Ai observat că această stare emoţională nu du-

rează foarte mult, în schimb, ţii minte ce doreai?

Paul Avram

216

– Nu, dar acum îmi dau seama că ai dreptate. Aşa este. Îmi aduc aminte, însă este doar atât.

– Ori de câte ori îţi aduci aminte de obiectul do-rinţei tale, este indicat să retrăieşti starea emoţională pe care ţi-a creat-o la prima vedere. Combină trăirea cu memoria şi aşa generezi starea corectă. Echilibrul este starea în care visezi pragmatic, dacă îi putem spune aşa.

Îmbini materialul cu imaterialul. Imaginea din mintea ta este materială, iar ceea ce simţi este imaterial.

Şi noi suntem creaţi la fel, Mihai! Partea fizică este însufleţită de ceva imaterial, pe care noi îl numi spirit sau suflet, ambele conlucrând şi generând echili-brul care ne permită să existăm.

– Este dificil să obţii un astfel de echilibru, Eu-gen! Cel puţin, eu am fost atras de extreme. Mai ales de cea materială.

– Stai liniştit, pentru că nu eşti singurul. Fiecare dintre noi greşeşte aici, pentru că mintea este extremistă. Când te afli în echilibru, nu mai are forţă să te conducă şi de aceea alege extremele.

Dezechilibrul se produce când tu începi să te ata-şezi de rezultatul pe care ţi-l doreşti.

– Aici m-ai pierdut. Nu înţeleg cum este să îţi do-reşti ceva însă să nu te ataşezi de el sau de dorinţa de a-l obţine. Mi se pare imposibil.

– Este un paradox, Mihai! Dar Existenţa nu ştie să funcţioneze altfel. Îţi dau un exemplu simplu. Ţi s-a în-tâmplat vreodată să vrei să îţi aduci aminte ceva şi să nu reuşeşti, chiar dacă îţi stătea pe limbă ce doreai să spui?


217

– De foarte multe ori. Cu cât încercam mai tare, cu atât nu reuşeam.

– Acesta este paradoxul despre care îţi vorbesc. Cu cât îţi doreşti mai mult, cu atât se îndepărtează de tine. Ce se întâmplă când uiţi de el?

– Mi-l aduc aminte imediat, fară nici cel mai mic efort, dar la mult timp după momentul în cauză.

– Exact aşa funcţionează şi detaşarea de rezultat.Când tu începi să pui presiune, obiectul dorinţei

tale se distanţează de tine. Este important să înţelegi că doar relaxându-te îl poţi obţine.

– Adică îl desenezi în minte, simţi că îl ai, dar în acelaşi timp ai răbdare să vină el la tine?

– Perfect explicat. Despre asta vorbim aici. Aceasta este detaşarea de rezultat. Te mai întreb ceva: dacă ai plantat ceva şi îl uzi toată noaptea, va creşte mai repede?

– Nu, ba chiar îi produc şi mai mult rău. Va muri de la prea multă apă.

– Simplificat, iată ce se întâmplă: fixezi obiectul dorinţei tale, îl vizualizezi trăind emoţia posedării lui, însă te desprinzi de dorinţa de a-l poseda, lăsându-l să vină spre tine. Ai înţeles cum funcţionează?

– Simplu, dar nu uşor, cum spui tu. Dar mai am o întrebare.

– Spune, tinere!– Să presupunem că fac toţi aceşti paşi şi totuşi

ceva nu merge. Care ar fi cauza?

Paul Avram

218

– Foarte bună întrebare. Cauza ar fi polarităţile magnetului interior.

– Ha? Pe asta nu o înţeleg deloc. Eugen se pune pe râs urmărind faţa mirată a lui

Mihai, căruia îi căzuse bărbia rămânând cu gura căscată.– Ai rămas ca la dentist, zice Eugen râzând. Nu te

aşteptai la aşa ceva.– La ce să mă aştept? Nu înţeleg nimic din ceea

ce vrei să îmi spui.– Ai răbdare, că te lămuresc imediat.Am spus că fiecare dintre noi este un magnet în

mişcare. Ştii care sunt polii magnetului?– Inima şi creierul?– Acestea sunt organele cu care noi asociem de

obicei sufletul şi mintea. Însă poţi spune că ai suflet doar în inimă? Sau minte doar în creier?

Le poţi localiza?– Nu, aşa este. Nu le pot localiza.– Aceasta este doar accepţia generală referitoare

la amplasarea lor în corpul nostru, însă este doar o pă-rere generală. În realitate, ele sunt prezente peste tot în noi. Aşadar, mintea şi sufletul au şi ele însele polari-tatea lor. Mintea poate fi negativă sau pozitivă, acest lucru fiind valabil şi pentru suflet.

Când îţi doreşti un lucru, trebuie să fii foarte atent la ce se întâmplă în interior. Se poate întâmpla ca în mintea ta obiectul să fie deja în posesia ta, în timp ce în interior să simţi starea de lipsă.


219

– Stai aşa. Mai spune încă o dată, pentru că nu îmi este clar. Ce înseamnă starea de lipsă?

– Este punctul la care urma să ajungem, zâmbeşte Eugen. Îţi dau un exemplu. Să presupunem că îţi doreşti foarte mult o maşină. Ai deja imaginea ei în minte, ai fost şi la test drive, o simţi ca şi cum ar fi a ta şi totuşi trec ani şi tu încă nu ai obţinut-o. Unde crezi că este problema?

– Nu ştiu. – Există două posibilităţi: ori ceea ce simţi, ori

ceea ce gândeşti este pus sub semnul îndoielii. – Ce înseamnă asta?– Înseamnă că undeva în interiorul tău îţi spui că

nu este posibil să o obţii pentru că nu ai bani sau pentru că nu o meriţi. Sau, pur şi simplu, ţi se pare prea mult pentru tine.

– Şi de unde să îmi dau seama de unde vin aceste neajunsuri?

– Ne reîntoarcem la educaţie, la şabloanele şi tipa-rele pe care le-am acumulat prin intermediul ei. Acolo există explicaţia pentru care noi nu putem obţine ceea ce dorim. Şi uite aşa, ne reîntoarcem la baze.

– Trebuie curăţate bazele şi abia apoi poţi să în-cepi să ceri fără frică, nu-i aşa?

– Este cât se poate de logic. Altfel, te vei întoarce întotdeauna de unde ai plecat şi mai frustrat, şi mai obosit decât erai.

Paul Avram

220

Când ai bazele curăţate, îţi poţi seta cu uşurinţă magnetul interior pe polaritatea care îţi convine.

– Eugen, spune-mi dacă am înţeles bine. Dacă îmi doresc ceva şi nu se întâmplă, înseamnă că unul dintre polii magnetului este setat greşit?

– Da. Dacă în minte ai imaginea şi-ţi doreşti obiec-tul, dar în suflet simţi că nu îl meriţi, este clar că nu îl vei obţine. Este valabil şi invers. Dacă ţi-l doreşti foarte mult, însă mintea îţi spune că nu ai suficienţi bani, rezultatul va fi acelaşi.

– Deci, trebuie să fie ambele poziţionate pe plus şi să fie direcţionate către acelaşi obiectiv.

– Exact. Doar aşa poţi obţine ceea ce doreşti.– Acum îmi este foarte clar. Stai să scriu acest lu-

cru să nu îl uit. Mihai îşi notează preţ de câteva minute ceea ce

vorbiseră până în acel moment. Apoi, ridică privirea din caiet şi îl întreabă pe Eugen:

– De ce am impresia că sistemul este doar începu-tul? Informaţiile pe care mi le spui acum sunt poate chiar mai importante decât paşii pe care îi am de făcut.

– Tinere, nu face greşeala să desconsideri nici măcar una dintre aceste informaţii. Toate au aceeaşi va-loare. Scoate una dintre ele din context şi îşi va pierde utilitatea. Ia gândeşte-te un pic: la ce îţi foloseşte să ştii despre magnetismul interior dacă tu nu ţi-ai curăţat bazele? Sau la ce îţi foloseşte să îţi fi curăţat bazele,


221

dacă nu ştii nimic despre cum să elimini competitivita-tea din tine şi să devii creator?

– Despre acest subiect nu am vorbit, Eugen! Cum adică să elimini competitivitatea?

– Nu am vorbit încă despre ea?– Încă nu, zâmbeşte Mihai.– Uite că vorbim acum, dacă tot s-a potrivit mo-

mentul.Când vorbeam despre educaţia pe care o primim

de la părinţi, am amintit despre competiţie, unul din-tre factorii care ne creează probleme pe tot parcursul vieţii. Ne este implementată în sistem şi ajungem să fim manipulaţi de ea tot timpul. Este prezentă peste tot, de acasă la slujbă, de la familie la necunoscuţi. Fie-care trăieşte în competiţie cu fiecare şi uite aşa, această lume a ajuns un spital de nebuni fără gratii.

– Şi asta din cauza competiţiei? – Nu numai, mai sunt şi alţi factori, însă compe-

tiţia este cea care a deteminat aceste consecinţe. Pentru a scăpa de ea, este nevoie să o elimini din sistemul tău intern. Până când nu vei înceta să mai fii în competiţie cu cineva, nu vei fi liber cu adevărat.

– Să înţeleg că este ceva rău să fii competitiv? – Nu, deloc. Doar să o direcţionezi corect către

tine. Fii în competiţie cu tine, nu cu ceilalţi. Fă lucru-rile de astăzi mai bine decât le făceai ieri şi este sufici-ent. Nu trebuie să dovedeşti nimănui nimic.

Paul Avram

222

– Mhhh... şi cum pui asta în practică? întreabă Mihai.

– Ne reîntoarcem din nou la baze, Mihai! Cu-răţăm toxinele, eliminăm părerea proastă despre noi înşine, nu ne mai judecăm şi autocriticăm şi automat dispare şi competiţia cu ceilalţi.

Aceasta intervine natural când tu înţelegi că eşti unic şi că tot ce ai de făcut este să îţi alegi o cale şi să o urmezi, fără să îţi pese de părerile altora.

– Indiferent de ceea ce faci? Nu contează cu ce te ocupi?

– Indiferent de ce faci. Odată ce eşti bine cu tine, nu contează ce faci, ci doar cum faci. Dacă eşti mătură-tor, vei mătura ca şi cum ar trece Dumnezeu pe strada ta, dacă eşti pictor, vei picta pentru Existenţă.

În final, vei fi răsplătit pentru munca ta, banii fiind o consecinţă firească a valorii pe care tu o aduci în lume.

– Iar nu înţeleg ceva. Nu lucrezi pentru bani? Doar avem nevoie de ei, nu?

– Dacă scopul tău este să faci bani, atunci vei ră-mâne sclavul lor. Banii sunt foarte buni, sunt instrumen-tul care îţi permite să te bucuri de viaţă cu şi mai multă bucurie.

Însă scopul tău nu ar trebui să fie banii, ci crearea de valoare. Banii pe care îi vei primi vor fi expresia fizică a energiei care se întoarce la tine ca recompensă pentru valoarea pe care ai creat-o şi lansat-o în lume.

– Am înţeles. Atunci, trebuie să învăţ să creez, ast fel încât să devin multimilionar, râde Mihai.


223

– Vei deveni fără dar şi poate dacă lucrezi detaşat de rezultat şi ai răbdare să creezi ceva de valoare de care lumea are nevoie.

– Off, iar răbdare. Peste tot este nevoie de răbdare.– Este, este. Ai făcut primul pas şi ai avut răbdare

în noaptea asta să afli informaţiile de care ai nevoie pentru a te reaşeza şi a o lua de la zero. Răbdarea va deveni parte din tine, stai fără grijă.

– Mda, îmi va lua ceva vreme, dar îmi este clar că nu există altă metodă. Cu răbdare înainte pentru că înapoi am văzut cum era şi nu mi-a plăcut cum a ieşit.

– Ştii care este partea frumoasă a acestui proces? Odată ce ai făcut primul pas şi ai conştientizat în ce si-tuaţie eşti, nu mai ai cale de întoarcere.

Ai de ales între a trăi cu frustrări sau a rezolva situaţia apelând la sistemul pe care tocmai ţi l-am des-cris. Şi aici ţine de tine cât de implicat eşti. Cu cât eşti mai implicat, cu atât liniştea va interveni mai repede.

– Eugen, îmi permiţi să te întreb ceva?– Evident, poţi întreba orice doreşti.– Cât timp ţi-a luat să pui la punct acest sistem?

De unde ai început?– Mă aşteptam la o asemenea întrebare, tinere!

To tul a început acum 15 ani când mi-a murit mama. A fost o perioadă lungă de rătăcire în beznă care a luat sfârşit acum patru ani, răspunde Eugen.

– Se vede că ai ţinut mult la ea.

Paul Avram

224

– Foarte mult. Ea a fost primul meu mentor de la care am învăţat despre răbdare, perseverenţă şi com-pasiune. Cum era şi normal, nu prea am înţeles mare lucru atunci, însă ceea ce mi-a transmis a prins rădăcini şi acestea au înflorit mai târziu. Mi-au fost necesari ani buni pentru a înţelege ce se ascundea în spatele învăţă-turilor pe care le-am primit de la ea.

Am tot testat şi după nenumărate greşeli şi eşe-curi dure, am decis că a sosit momentul să schimb ceva şi am început să caut cauzele la sursă.

– Şi aceşti ultimi patru ani ce au însemnat?– Practic, aceşti ultimi ani au fost încoronarea

muncii din spate. Aşa funcţionează adevărata muncă. Ştii ce mi-a spus un bun prieten atunci când mă

aflam la începuturi? În timp ce discutam câte în lună şi-n stele – îmi plăcea mult să stau la taclale, filozofând despre meandrele vieţii – mă întreabă pe neaşteptate: „Auzi, ia răspunde-mi la o întrebare. Cu ce începi con-strucţia unei case?“

Bineînţeles, eu am răspuns prompt: cu temelia. Construieşti întâi fundaţia şi apoi ridici casa.

„Eşti sigur?“ mă întreabă el. „Foarte sigur“, i-am răspuns.

„Te anunţ că te înşeli, Eugen! Începi întotdeauna prin a curăţa terenul şi apoi prin a săpa gaura pentru fundaţie. Fundaţia este al treilea pas.“

Avea dreptate. I-am dat dreptate atunci aşa cum îi dau şi acum.

– La ce te referi?


225

– Adevărata muncă rămâne aproape întotdeauna nevăzută. Majoritatea oamenilor privesc doar rezultatele fără să înţeleagă că acestea sunt de fapt doar fructele.

Te vor invidia pentru rezultatele pe care le vei ob-ţine, dar nu vor fi dispuşi să facă munca din spate. Vor râvni la rezultate, însă nu vor dori să treacă prin ceea ce ai trecut tu.

– Cred că ai dreptate. În perioada în care lucram, aveam destui cunoscuţi care mă băteau pe umăr spu-nându-mi că mă invidiază pentru norocul meu.

Însă, aşa cum spui tu, nu a fost deloc noroc. A fost muncă asiduă şi multe sacrificii până să ajung acolo unde mă aflam în acel moment.

– Aşa este. Puţini oameni sunt dispuşi să facă munca murdară însă cu toţii vor rezultate. Şi se aplică în orice domeniu. Cum se spune pe la noi? „La plăcinte înainte, la război înapoi!“ Şi eu, la rândul meu, sunt invidiat de mulţi dintre cunoscuţii mei pentru nivelul de echilibru la care am ajuns însă nu am cum să îi ajut decât dacă se lasă ajutaţi.

Le ofer ajutor doar celor care îl cer şi înţeleg că în spatele acestor rezultate se află muncă şi implicare.

– Şi în aceşti ultimi ani ce spuneai că ai făcut?– Muncă de cercetare, Mihai! Am decis că a sosit

momentul să schimb cu adevărat ceva în viaţa mea. Mă săturasem să repet aceleaşi greşeli la nesfârşit şi să mă aleg doar cu dureri de cap şi cucuie.

– Adică ai fost şi cobaiul, şi cercetătorul în acelaşi timp, nu?

Paul Avram

226

– Exact, Mihai! Ştii cum am procedat? Mi-am pro-pus să repet conştient aceleaşi greşeli până când ajung să le înţeleg toate aspectele.

– Masochist, râde Mihai.– Da, însă crede-mă că este de preferat suferin-

ţei lente pe termen lung. A fost într-adevăr o perioadă dureroasă, însă acum este linişte exact aşa cum mi-am dorit. Mama natură are un mod foarte straniu de a lu-cra. Ştii ce vorbeam despre acceptare?

– Da, îmi aduc aminte.– În regulă. Ştii cum funcţionează? Dacă accepţi

să plăteşti la intrare şi anticipat, primeşti un discount. În schimb, dacă te codeşti şi amâni, la sfârşit, plăteşti cu dobândă foarte mare. Îţi este clar cum funcţionează?

– Foarte. Îmi este clar ca lumina zilei. Adică ai de ales să te supui voluntar unei dureri temporare sau să accepţi inconştient durerea pe parcursul întregii vieţi.

– Cam aşa stau lucrurile şi când acest lucru mi-a devenit clar, am ales conştient să mă supun durerii. Aşa am scăpat de ea şi acum îmi pot permite să recomand acest sistem oricui are curajul să îl folosească.

– Chiar doream să te întreb la un moment dat. Poate fi folosit de către oricine? Oricine poate aplica pe propria persoană ce spui tu?

– Da, atât timp cât nu are afecţiuni care necesită tratament psihiatric.

Poate fi folosit de oameni ca mine şi ca tine, care se află într-un moment de criză şi care nu reuşesc să mai


227

găsească ieşirea. Indiferent de vârstă, sex, pregătire pro-fesională sau poziţie socială, suntem cu toţii cam la fel.

Avem aceleaşi probleme, chiar dacă avem senza-ţia că nu este aşa.

Suferim şi ne bucurăm din aceleaşi motive, chiar dacă ne manifestăm diferit. De aceea am curaj să îl re-comand oricui are suficient curaj pentru a-l folosi.

Dacă îţi aduci aminte, am început cu un avertis-ment înainte de a vorbi despre sistem.

– Da, îmi aduc aminte. Ai spus că odată început, trebuie continuat până la capăt.

Şi că nu este recomandat să parcurgi primele trei etape fără îndrumător, pentru că există riscul să te rătă-ceşti în propria durere.

Eugen se pune pe râs încetişor.– Mă bucur că ai reţinut. Se pare că ameninţările

lucrează la fel de bine ca şi promisiunile. Recomand prezenţa unui mentor sau îndrumător care ştie ce face din motive evidente. Cunoaşte drumul şi dacă te rătă-ceşti, ştie să te aducă înapoi.

Cel puţin pentru primele trei etape, cele care te solicită emoţional, ai nevoie de supraveghere. Durerea te poate determina să renunţi sau să faci paşi greşiţi, iar ajutorul extern este necesar.

– Aceasta ce presupune? Ca noi să menţinem le-gătura până când ajung în punctul de trecere?

– Da, este evident că vom ţine legătura. Chiar dacă nu vei avea nevoie de mine, faptul că mă ştii aproape te va ajuta foarte mult să depăşeşti momentele de slăbiciune.

Paul Avram

228

– În acest caz, dragă Eugen, voi apela fără dar şi poate la ajutorul tău ori de câte ori va apărea ceva ce nu ştiu.

– Mihai, despre aceste lucruri doream să vorbim până se face ziuă. Despre câteva dintre lucrurile care se vor întâmpla pe măsură ce vei folosi sistemul, dar mai ales despre cele care te vor ajuta să îl foloseşti mai eficient. Sau, mai bine zis, care merg mână în mână cu etapele pe care le-am parcurs până acum. Primul dintre acestea este minunata stare de confuzie.

– Ce vrei să spui? Că este în regulă dacă voi fi confuz?

– Da, tinere! Confuzia este elementul de legătură dintre etape. După ce vei ieşi dintr-una dintre etape, vei trece printr-o stare de confuzie. Să nu te sperii, este doar o fază de reaşezare a lucrurilor. Este semn al schimbă-rii, al evoluţiei. Ar fi un semn de îngrijorare dacă nu s-ar întâmpla nimic.

– Şi ce să fac în această situaţie? – Aici e secretul, Mihai! Majoritate oamenilor se

sperie când sunt confuzi, însă nu înţeleg că aceasta este un semn bun. Confuzia intervine ca urmare a faptului că tu ai început să produci agitaţie printre depunerile vechi. Este la fel ca în cazul fabricării vinului.

După stoarcerea strugurilor, lichidul care iese este tulbure şi după ceva vreme se aşază, lăsând depu-nerile de drojdie la fundul butoiului.


229

– Aha. Eu voi începe să tulbur depozitele şi con-secinţa este confuzia. Este clar.

– Durează puţin până se reaşază, însă nu trebuie să îţi faci griji. Îmbrăţişează starea şi va dispărea de la sine. După ce o vei depăşi, vei intra în faza de cristali-zare. Se vor sedimenta noile informaţii şi claritatea va redeveni starea ta normală.

Cel de-al doilea lucru pe care trebuie să îl ştii este că vei fi tentat ori să amâni, ori să grăbeşti procesul din cauza durerii.

Vei resimţi durerea până la nivel fizic şi încă vei avea momente în care îţi vei fi dorit să nu fi intrat în joc. Te asigur că este doar jocul minţii care caută mo-tive în orice pentru a te determina să nu o mai supui la chinuri.

– Cum adică să nu o mai supun la chinuri? Ea mă supune pe mine, nu eu pe ea.

– Aşa este, însă până acum ea a fost stăpân şi a făcut regulile. Când vei începe să lucrezi cu tine, se va comporta precum un cal nărăvaş pe care vrei să îl do-mesticeşti.

Va sări în toate părţile, doar-doar te va convinge să renunţi. Dacă scopul tău final este acela de a scăpa de suferinţă, atunci vei găsi puterea să nu îi faci jocul.

– Aş spune că sunt destul de încăpăţânat. Atunci când îmi pun ceva în cap, de obicei, duc la bun sfârşit.

– Ştiu, însă aici vorbim de cu totul altă lume. În lumea exterioară poţi folosi ambiţia şi încăpăţânarea, însă în interior poţi folosi doar răbdarea şi atenţia.

Paul Avram

230

– Aici mai am mult de lucru. Chiar voi avea ne-voie de ajutorul tău la acest capitol. Sper să reuşesc să depăşesc momentele dificile.

– Le vei depăşi, Mihai! Ai un caracter puternic şi acesta te va ajuta să treci cu uşurinţă prin etapele dureroase.

Iar cel de-al treilea şi ultimul lucru pe care este bine să îl ştii: pe parcursul acestui proces, nu ai voie să vorbeşti cu nimeni prin ce treci, în afară de mentorul sau îndrumătorul tău.

– Adică doar cu tine. De ce, dacă îmi permiţi să întreb?

– Pentru simplul motiv că sunt puţini cei care în-ţeleg prin ce treci şi apoi pentru că nu cunosc etapele pe care le ai de parcurs. În perioada de detoxifiere, orice influenţă din afară te poate afecta serios în mod negativ. Tu ai observat că un alcoolic, după ce s-a lăsat de bău-tură, caută să evite mediile în care se consumă alcool?

– Da, am observat. Cred că este pentru a nu re-trezi monstrul din interior.

– Cam aşa ceva. De aceea, în perioada de purifi-care, este recomandat să eviţi contactul cu oameni care se plâng, care se lamentează sau care se află în suferinţă. Acest lucru este necesar până când tu vei fi bine ancorat în noua ta lume şi abia apoi îi vei putea ajuta şi pe ei.

– Nu îi pot ajuta, nu-i aşa?– Nu. Şi te rog să fii atent la această greşeală pe

care o fac foarte mulţi oameni, care cred că dacă deţin


231

informaţia, au şi suficientă experienţă pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi. Diferenţa dintre informaţie şi punerea ei în practică este foarte mare şi are implicaţii serioase.

Abia după ce ai testat pe tine şi ai devenit stăpân pe lumea ta interioară, îţi poţi permite să le dai îndru-mări celor care au nevoie de ajutor. Altfel, ar fi ca şi cum doi orbi s-ar afla într-o barcă şi vor să ajungă la destinaţia pe care nu o vede niciunul dintre ei.

– Voi avea grijă să îţi urmez sfatul, Eugen! Chiar se potriveşte momentul, pentru că mă aflu într-o pe-rioadă în care nu îmi doresc să am de-a face cu restul lumii. Asta mă va ajuta să lucrez concentrat pe mine, fără influenţe din afară.

– Tinere, nu trebuie să te izolezi! Nu este nevoie de aşa ceva, însă trebuie să îţi acorzi timp să scrii şi să fii atent la tine. Altfel, acest proces nu are niciun efect. Doar vei avea senzaţia că faci ceva, însă vei sta pe loc.

De aceea, îţi recomand să ţinem legătura pentru a te ajuta să te menţii concentrat. Este uşor să îţi pierzi direcţia şi concentrarea când eşti în durere şi te cople-şesc amintirile. Chiar este dureros.

– Am înţeles, Eugen! Îmi este cât se poate de clar că am nevoie de ajutorul tău şi te asigur că voi apela la el ori de câte ori voi simţi că ceva nu merge.

– Perfect, tinere! Asta a fost tot ce aveam să îţi spun. Pe măsură ce înaintezi, vom discuta mai multe aspecte, însă pentru acum este suficient.

Uite că ne-a prins dimineaţa vorbind.

Paul Avram

232

– Chiar aşa, uite că apar zorii. Eugen, nu am cuvinte să îţi mulţumesc pentru ceea ce mi-ai oferit în această noapte. Este cu mult peste ceea ce mă aşteptam să fie.

– Mihai, şi eu îţi mulţumesc pentru răbdare şi în-credere, însă ţine cont de faptul că distracţia s-a teminat şi că de acum începe munca adevărată. Păstrează-ţi mul-ţumirile pentru mai târziu, când vei fi ieşit deja din iad.

Până atunci, dă-mi voie să te îmbrăţişez şi să îţi urez să ai curajul de a pune în practică ceea ce ai notat şi auzit. Hai, scoală fundul de pe scaun şi vino să îţi ofer o îmbrăţişare de încurajare.

Mihai se ridică de pe scaun vizibil emoţionat şi îl cuprinde în braţe pe Eugen.

– Mulţumesc, Eugen! Mulţumesc. Lăsându-l din braţe, Eugen îl bate pe umăr şi îi

spune:– Curaj, răbdare şi practică, tinere! Şi mai vorbim

după. Uite, deja au început să apară colegii mei. Dacă vrei să mai rămâi, te las pe mâna lor. Eu am plecat la odihnă. Ai grijă de tine şi aştept veşti.

Strângându-şi mâinile, Eugen se îndepărtează.Îşi salută colegii, le predă cheile restaurantului şi

dispare în parcare unde se urcă într-un Range Rover Sport. Demarează la fel de lin cum îi era felul şi dispare după prima curbă.

Mihai urmăreşte cu privirea dispariţia maşinii şi se aşază pe scaun, privind la soarele care se ridică ma-iestuos printre copacii din parc, lansându-şi razele ju-căuşe pe apa lacului.


233

Păsările reîncep să cânte vesele, bucurându-se de apariţia unei noi zile.

Stând pe scaun, Mihai are mintea goală de orice gând. Se contopeşte cu scaunul şi se bucură de razele soarelui care tocmai dădea startul unei noi zile.

Este sfârşitul vechii vieţi şi începutul celei pe care şi-o dorise dintotdeauna.

Notiţele lui Mihai Doar prin decizie con=tient[ pot ]ncepe s[ tr[iesc. Pun în mişcare for\ele Universului prin

declara\ia formal[ de angajament. Primesc ceea ce simt, nu ceea ce gândesc. Lucrurile bune vin spre tine dac[ eşti în stare

de relaxare. Detaşarea de rezultat gr[beşte ob\inerea

rezultatelor. Eliminarea competi\iei aduce bucurie şi eficien\[. Confuzia m[ ajut[ s[ m[ reaşez pe bazele nou

formate.

234

Despre autor

Urmând calea mentorilor şi Maeştrilor săi, Paul Avram a decis că adevărata educaţie nu are legătură cu anii petrecuţi pe băncile şcolii, ci cu învăţarea directă şi practica asiduă. A petrecut ultimii 15 ani din viaţa căutând răspunsuri la întrebările pe care ni le punem cu toţii: ce am de făcut, care este rostul meu, de ce greşesc şi cum să repar aceste greşeli, ce pot îmbunătăţi?

Ghidându-se după îndemnul „fii propria ta lumină“ a trecut prin filtrul personal informaţiile găsite, reuşind astfel să le sintetizeze într-o manieră proprie.

Astăzi, aplică aceste învăţături în propria sa viaţă, obţinând rezultate concrete pe mai multe planuri, atât în viaţa personală cât şi în afaceri. A dezvoltat şi dezvoltă în continuare proiecte bazate pe educaţia nonformală, căutând să vină în ajutorul oamenilor care îşi caută pro-priul drum.

„Un om echilibrat este un Zorba-Buddha, aşa cum spune Osho, unul dintre Maeştrii mei. Te poţi bucura de tot ceea ce te înconjoară, doar dacă începi să te bu-curi de tine. Odată ce ai creat bucuria în interiorul tău, viaţa îţi întinde covorul roşu, iar tu devii actorul princi-pal în acest film care este propria ta viaţă. Înveţi astfel să devii în acelaşi timp şi umil şi puternic, pentru că în-ţelegi nu doar cât de vulnerabil eşti ci şi cât de puternic poţi fi. Acordă-ţi mai multă atenţie şi viaţa va începe să îţi zâmbească.“

235

Cuprins

Cuvânt înainte ....................................................... 5Prefaţă ................................................................... 9Capitolul 1. Începutul ......................................... 14Capitolul 2. Mihai află ce înseamnă „unde dai şi unde crapă“ ..................................................... 20Capitolul 3. Când discipolul este gata, Maestrul apare .................................................... 30Capitolul 4. Mihai face primul pas ..................... 44Capitolul 5. Mihai găseşte cauzele ..................... 59Capitolul 6. Mihai lasă bolovanii în urmă .......... 81Capitolul 7. Mihai învaţă să accepte ................. 102Capitolul 8. Mihai îşi asumă responsabilitatea....113Capitolul 9. Mihai se detaşează ........................ 148Capitolul 10. Mihai învaţă despre recunoştinţă .. 173Capitolul 11. Mihai primeşte ultimele îndrumări .......................................................... 195Despre autor ...................................................... 234

Tipărit la Tipografia Solacost Trade SRL

Paul Avram Noaptea Dintre Iad Si Rai

Documents

Transcript of Paul Avram Noaptea Dintre Iad Si Rai