Patru lectii despre apostolii Pavel, Petru si lucrul in echipa

Împreună pentru ceilalțțțți

Calendar de Studiu Biblic 2014

Patru lecţii ale apostolilor Petru şi Pavel despre viaţa de rugăciune şi despre lucrul în echipă

Pastor dr. Octavian D. Baban

bis. Sfânta Treime, Bucureşti

2. Rolul rugăciunii în misiune, Fapte 10:9-24, Luca 10:2

Tema: Petru şi curajul de a vesti evanghelia păgânilor, sau cum răspunde Dumnezeu la rugăciunile celor care îl caută. Verset de aur: Luca 10.2 Şi le-a spus: „Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui”. Idee centrală: Dumnezeu răspunde rugăciunilor, coordonează destinele oamenilor ca să se întâlnească şi să se vestească evanghelia, aduce un legământ nou cu oamenii – legământul prin Hristos, şi îşi revelează tot mai mult planurile de mântuire în Scriptură şi în istorie. Explicaţii Textul lecţiei face parte dintr-un pasaj pivot din cartea Fapte, anume, Fapte 8-12, în care se schimbă direcţia vestirii evangheliei, de la Iudei la neamuri. Până în Fapte 8 evanghelia a fost vestită cu succes în Ierusalim şi Samaria, a crescut mult numărul credincioşilor, dar a început şi persecutarea creştinilor. În Fapte 8 se converteşte famenul etiopian, ministru de finanţe la curtea reginei Etiopiei, prin evanghelizarea făcută de Filip, apoi în Fapte 9 se converteşte Saul persecutorul, prin intervenţia lui Isus cel înviat în glorie, apoi Corneliu, căpitanul roman, prin evanghelizarea făcută de Petru. Apostolul Petru este pregătit de Dumnezeu în mod special şi chemat să vestească evanghelia şi păgânilor. El ştia porunca Domnului de a merge să vestească evanghelia tuturor neamurilor (Matei 28.28), dar şi el şi alţi iudei aveau mari reţineri, deoarece

2 Ghid de studiu Februarie 2014

nu le era clar în ce fel puteau păgănii să creadă în Hristos cel promis evreilor, şi se întrebau dacă trebuia ca păgânii să devină evrei ca să fie mântuiţi sau nu; de asemena, nu ştiau cum le va da Dumnezeu şi lor pocăinţa şi darul Duhului Sfânt. Pasajul din Fapte 10-12 răspunde la toate aceste întrebări (vezi şi Fapte 15). Dumnezeu răspunde rugăciunilor lui Corneliu şi îi dă o confirmare clară şi călăuzire printr-un înger, ca să îl caute pe Petru şi să îl cheme la Caesarea. De asemenea, Dumnezeu îl pregăteşte pe Petru printr-o viziune şi o intervenţie directă a Duhului Sfânt. Prin viziunea repetată de trei ori, ca să îi sublinieze importanţa, Dumnezeu îl convinge pe Petru că Dumnezeu este acela care schimbă istoria şi hotărăşte statutul oamenilor: păgânii nu sunt necuraţi sau întinaţi, deoarece Dumnezeu are de gând să îi primească, să îi mântuiască prin Hristos, şi să le dea şi lor harul pocăinţei şi Duhul Sfânt. Atât Petru cât şi Corneliu au o vie şi reală relaţie personală cu Dumnezeu prin rugăciune, şi ambilor Dumnezeu le răspunde cu claritate şi în mod coordonat. Dumnezeu conduce cu mână sigură istoria Bisericii şi răspunde rugăciunilor oamenilor evlavioşi în aşa fel încât voia lui să fie bine înţeleasă şi dusă la îndeplinire, prin misiune şi slujire. Aplicaţii: Întâmplarea istorisită aici este o încurajare pentru noi că Domnul răspunde la rugăciunile noastre. Domnul lucrează în viaţa celor care îl caută şi în viaţa celor care se pun la dispoziţia lui. Corneliu îl caută pe Dumnezeu şi se roagă fierbinte, adesea, iar Dumnezeu îi răspunde. Coordonarea răspunsurilor arată că Dumnezeu este cel care conduce misiunea. Dacă dorim să vestim evanghelia şi ne rugăm lui, el poate să aducă împreună „cererea” şi „oferta”, şi ne ajutăm să îi întâlnim pe acei oameni care îl caută pe Dumnezeu şi sunt pregătiţi să îl primească ca Domn în viaţa lor. Responsabilitatea creştinilor se vede, de asemenea, cu claritate. Răspunsurile la rugăciuni sunt date dat printr-un înger şi prin

Ghid de studiu Februarie 2014 3

viziune, dar acestea nu ţin loc de vestirea evangheliei. Evanghelia trebuie vestită de oameni. În plus, în viziunea lui Petru, Dumnezeu apare ca fiind sursa legămintelor şi a regulilor. Dacă el a spus în trecut că anumite animale sunt hrană interzisă, a făcut-o din cauză că dorea să îi înveţe pe evrei – dar şi pe noi, anumite simboluri şi reguli etice de sfinţenie şi curăţie. Tot el însă poate să liberalizeze hrana şi să desfiinţeze regulile vechi despre animale curate şi necurate, dacă doreşte să ne înveţe alte învăţături, alte simboluri. În viziunea dată lui Petru învăţătura este aceea că, dacă Dumnezeu face lucrurile curate, ele sunt curate, şi nimeni nu are dreptul să le numească altfel. Cu alte cuvinte, şi neamurile au acces la mântuire, Hristos este şi mântuitorul lor. Concluziile pot merge şi mai departe, însă: acum se poate înţelege mai bine de ce legământul vechi, a Legii de pe Sinai, a trecut şi nu mai este în vigoare: Dumnezeu l-a înlocuit prin legământul lui Hristos, prin jertfa lui Hristos şi prin coborârea Duhului Sfânt asupra credincioşilor (naşterea din nou). Domnul ne-a chemat la o realitate nouă, mântuirea tuturor neamurilor, de aceea inimile ar trebui să ne fie înflăcărate de dragul lor şi a vestirii evangheliei, de dragul misiunii. Merită să ne rugăm cu căldura pentru mântuirea oamenilor şi să fim gata să mergem acolo unde ne trimite Dumnezeu. Întrebări: 1.Ce prejudecăţi ai tu faţă de alţii, în legătură cu vestirea evangheliei: merită sau nu merită oamenii să fie mântuiţi, merită sau nu merită să le spui despre Hristos? 2.Crezi că explicaţia dată de Domnul în cadrul viziunii lui Petru atrage atenţia că revelaţia este progresivă (se face treptat, şi din ce în ce mai profund)? 3.Ce loc are tradiţionalismul în viaţa ta? 4.Înţelegi autoritatea Domnului în definirea misiunii, în coordonarea destinelor oamenilor, în trimiterea misionarilor? 5.Ce loc are rugăciunea în viaţa ta, eşti un om al rugăciunii?


9. Importanțțțța onestitățțțții în misiune, Gal.2:11-20, Gal.2:3-5

Tema: Pavel şi onestitatea în prietenie, în fapte, în teologie Vers de aur Gal. 2:3-5, 3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur 4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; 5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Idee centrală Hristos schimbă viaţa tuturor credincioşilor, trebuie să ne acceptăm unii pe alţii, din orice cultură am veni, şi să trăim cu aceleaşi standarde, prin puterea dată de Hristos, pentru Împărăţia lui. Explicaţii În prima parte, Galateni 2.11-14, de tip autobiografic, vedem că Petru (Chifa) a vizitat Antiohia (anii 49-50, probabil după convertirea lui Cornelius şi după conferinţa de la Ierusalim, cf. Fapte 15). În Antiohia erau deja păstori Barnaba şi Pavel, împreună cu alţi trei lideri (Fapte 13.1). Petru era apostol şi îi reprezenta pe creştinii iudei conservatori din Ierusalim. Este foarte probabil că el a venit să verifice cum merg lucrurile în Antiohia şi dacă evanghelia vestită acolo era cea apostolică. La fel au făcut Petru şi Ioan şi în alte locuri, de exemplu, când au vizitat Samaria (Fapte 8.5-25). Petru s-a integrat bine în biserica din Antiochia, unde erau mulţi creştini dintre neamuri. Se pare că era exact după ce căpitanul roman Cornelius fusese convertit (Fapte 10-12), iar Petru ştia că şi neamurile pot fi mântuite. Problema care a apărut a fost aceea că, în momentul când au venit nişte creştini iudei din Ierusalim, unde avea influenţă mare Iacov, fratele Domnului Isus, care avea un mare respect pentru Lege, Petru a cedat în faţa lor şi, intimidat, a început să mânânce la o masă separată, doar cu iudeii, şi să îi lase deoparte pe creştinii


dintre neamuri, ca şi cum aceştia ar mai fi fost în vreun fel, nedemni sau necuraţi. Pavel scrie că până şi Barnaba, un levit de caracter, pastor coordonator în Biserica din Antiohia, a căzut în această capcană a timidităţii şi a ipocriziei. Reacţia lui Pavel arată onestitatea şi principialitatea lui, autonomia şi independenţa sa în gândire, cât şi energia lui debordantă cu care apăra adevărul (energia cu care a apărat iudaismul, altădată, şi îi aresta pe creştini, devenise acum motorul sfinţit cu care apăra adevărul lui Hristos; intelectul lui Pavel era strălucit, curajul lui era remarcabil, şi vehemenţa cu care îşi demonstra şi apăra punctul de vedere era arhicunoscută). Mustrarea lui Pavel către toţi, inclusiv către Petru şi Barnaba este limpede: dacă iudeii, care vor să îi înveţe evanghelia pe păgâni, sunt ipocriţi şi cu două feţe, la fel ca păgânii cei necredincioşi, de ce mai îndrăznesc să îi înveţe pe păgâni să devină credincioşi ca iudeii, să creadă în Mesia – Hristos, deoarece toţi sunt, de fapt, la fel de păcătoşi şi prefăcuţi. În partea a doua a relatării, Galateni 2.15-20, Pavel ne arată esenţa evangheliei, plecând de la considerarea statutului iudeilor. Iudeii, într-adevăr, pot înţelege cel mai bine evanghelia, deoarece ei au o istorie sfântă şi o Lege sfântă, totuşi, nu Legea îi mântuieşte, ci Hristos. Şi exact aceeaşi credinţă în Hristos îi mântuieşte şi pe păgânii care devin creştini, şi nu aderenţa la Legea iudaică. Pavel continuă să lămurească lucrurile despre mântuire. El spune că Legea nu mântuieşte, ci noi fiind toţi păcătoşi, nu putem fi mântuiţi decât de Hristos. Aici Pavel răspunde unei obiecţii interesante cu care se pare că îi acuzau uneii iudei conservatori pe creştini: aceştia spunea că dacă Hristos se ocupă de păcătoşi, iar nu de iudeii neprihăniţi, atunci Hristos slujeşte păcatul şi păcătoşii şi nu vine în ajutorul celor aflaţi deja pe calea sfinţeniei, iar o asemenea slujbă este degradantă, nu are valoare... Pavel subliniază însă că Hristos ne eliberează de păcat, el nu slujeşte păcatul. De fapt, Hristos confirmă că Legea ne condamnă la moarte, însă prin Hristos noi murim faţă de Lege, conform condamnării date de Lege şi totuşi trăim, prin puterea şi iertarea lui Hristos, care a


murit pentru noi faţă de Lege. Astfel, Pavel subliniază că avem o viaţă nou, care nu mai depinde de Legea de pe Sinai, căci Legea condamnă la moarte. Viaţa pe care o avem nu mai este pe deplin a noastră, ci, de fapt, este viaţa lui Hristos trăită în noi. Declaraţia din Galateni 2.20 este una din cele mai frumoase declaraţii de credinţă şi unire cu Hristos. Aplicaţii Descoperim în această episod autobiografic şi în argumentul care îi urmează mai multe principii ale onestităţii şi credinţei creştine. Mai întâi, observăm forţa presiunii sociale, a tradiţiei, a obiceiurilor, asupra misionarilor şi asupra libertăţii în Hristos a creştinilor. Relaţiile de prietenie într-o biserică vie pot fi stricate de forţa legalismului, de ipocrizie, de frica de ce vor spune ceilalţi, de frica forurilor centrale sau de frica creştinilor conservatori. Însă evanghelia vestită neamurilor, trebuie să fie vestită cu principialitate, cu generozitate, cu dragoste, cu prietenie. Hristos trebuie vestit cu onestitate şi cu dragoste. Ce este drept este drept pentru toţi, nu doar pentru cei mai tineri în credinţă. Standardele onestităţii şi sfinţeniei sunt aceleaşi pentru toţi. Pavel arată că trebuie să înţelegem forţa onestităţii şi în altfel: nu putem cere echilibru şi standard înalt altora, dacă nu le dovedim noi, mai întâi. Altfel, dacă tocmai creştinii vechi au două feţe, sunt ipocriţi, de ce îi mai înveţe pe alţii să fie drepţi? În privinţa aceasta, credincioşii evanghelici ar trebui să se verifice bine, ce fel de evanghelie şi ce fel de credinţă vestesc altora. Dacă creştinismul nostru nu este mai viu şi mai biblic, şi mai plin de iubire frăţească şi de cinste, decât al celor din alte credinţe sau denominaţii creştine – sau necreştine, atunci de ce să devină cineva un bun creştin baptist? Ca să nu se deosebească în nimic de păcatele, de corupţia, de legalismul celor de acasă, de dinainte de pocăinţă? Onestitatea şi credinţa curată, plină de viaţă adevărată, sunt valuri majore ale creştinismului, şi în particular, ale creştinismului baptist. Onestitatea credinţei îl face pe Pavel să înţeleagă şi să sublinize clar limitele între legământul vechi, al Legii de pe Sinai, şi


legământul nou, al crucii lui Hristos. Există şi astăzi mulţi credincioşi care ar vrea să îmbine Legea şi credinţa în Hristos. Unii propun că trebuie să ţii Sabatul şi să crezi în Hristos. Alţii că trebuie să ţii regimul alimentar din Lege, împreună cu credinţa în Hristos. Alţii spun că, în ce priveşte dărnicia, zeciuiala din legământul Legii este valabilă şi în timpul Noul Testament, deşi Pavel, de exemplu, în 1 Corinteni şi în 2 Corinteni, sau în Filipeni, vorbeşte clar despre dărnicie şi dă regulile dărniciei creştine, dar nu foloseşte deloc cuvântul sau teologia zeciuielii din Vechiul Testament. Ca simbol sau metaforă şi creştinii pot folosi cuvântul zeciuială, dar pentru ei nu mai înseamnă o taxă către statul teocratic, ca în Israel, ci dărnicie pentru lucrarea Domnului, pentru ajutorarea celor lipsiţi, a fraţilor care trec prin nevoi, pentru misiune. În cele din urmă, găsim onestitatea şi cinstea vieţii de credinţă în Hristos. Pavel ne ajută să vedem că trăim din cauza lui Hristos şi, de aceea, avem viaţă doar prin el şi doar împreună cu el. Ceea ce pare a fi o afirmaţie mistică, de pierdere a identităţii, este de fapt o afirmare a unirii adânci cu Hristos, şi a unei vieţi înnoite, dusă prin puterea lui Hristos, pe care ar fi bine să o putem mărturisi cu toţi, ca pe un adevăr personal, Galateni 2.20. Întrebări 1.Ai părtăşie cu creştinii veniţi din alte culturi sau te fereşti de ei? 2.Există temeri sau influenţe de tip legalist care te ispitesc să fii un om cu două feţe, să te comporţi într-un fel când eşti cu unii, şi altfel, în prezenţa altor fraţi? Ce crezi că este de făcut? 3.Recunoşti că viaţa ta nu mai este a ta, ci o trăieşti prin viaţa şi puterea lui Hristos? Cum se vede lucrul acesta? 4.Crezi că este bine că Pavel l-a mustrat atât de puternic pe Petru, în public? Existau şi alte metode? 5.Crezi că toţi credincioşii trebuie să aibă aceleaşi standarde de sfinţenie?


16. Importanțțțța chemării în misiunea mondială, Rom. 1:1-6, Fapte 22:21

Tema: Pavel, conştiinţa chemării, puterea contextualizării, importanţa nădejdii evangheliei şi pregătirea pentru transmiterea ştafetei Verset de aur: Fapte 22.21, 21. Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri...” Explicaţii Întreaga epistolă către Romani îşi propune să prezinte evanghelia, aşa cum o predica Pavel. Animozitatea tradiţională dintre evrei şi păgâni ajunsese să îşi facă loc şi în Biserică şi luase forma, în Roma, a unei confruntări între neamurile (romani şi greci) care se considerau alese în locul evreilor ca popor al lui Dumnezeu şi îi acuzau pe aceştia că s-au lepădat ca naţiune de Mesia şi iudeii care insistau că ei încă au primul loc în planul lui Dumnezeu, deoarece Legea este revelaţia dată lor de Dumnezeu, iar Mesia la fel, este al lor (considerau că Legea este superioară legilor romane şi este sursa învăţăturii despre mântuire).

Ca pastor, Pavel doreşte să îi ajute spiritual prin trei măsuri distincte: Mai întâi, îşi programează o vizită ca să îi înveţe mai multe. Apoi, le prezintă evanghelia ca să înţeleagă rolul şi locul evreilor şi al neamurilor în planul de mântuire al lui Dumnezeu (şi le arată că şi unii şi alţii, cu Legea de pe Sinai sau cu legea conştiinţei sunt vinovaţi şi nu pot fi mântuiţi decât prin credinţă în Isus). Apoi, Pavel le prezintă viziunea sa misionară cu scopul de a le propune o alternativă: în loc să se certe şi să se respingă reciproc, mai bine să mulţumească Domnului pentru mântuire şi darul credinţei, şi să îl ajute la misiune, la vestirea evangheliei până la marginea pământului (astfel, îi anunţă despre planurile sale de a ajunge până în Spania, Romani 15).

În introducerea epistolei Pavel le prezintă romanilor datele esenţiale ale evangheliei şi ale chemării sale ca apostol. Astfel, el se consideră de la bun început şi se prezintă ca „rob al lui


Hristos”, prin paralelism cu Robul Domnului, din Isaia, adică le spune că statutul său este acela al unui slujitor, al unui profet ca în Vechiul Testament, care a primit o slujire din partea lui Dumnezeu. Apoi, el subliniază că a fost chemat să fie apostol, şi arată prin aceasta că slujba şi poziţia lui nu sunt prin proprie iniţiativă, ci prin chemarea şi trimiterea expresă a lui Dumnezeu (apostol înseamnă „trimis”). Scopul slujirii lui este să vestească evanghelia cea făgăduită încă din Vechiul Testament. Evanghelia şi misiunea continuă de fapt profeţia din vechime şi istoria Bisericii continuă istoria lui Israel. Felul în care Pavel prezintă evanghelia ne prezintă o frumoasă înţelegere a întrupării Fiului divin şi a misiunii internaţionale. De la bun început, Pavel arată şi particularitatea şi generalitatea (divinitatea) caracteristicilor lui Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu, născut după trup ca evreu, în Israel, din genealogia lui David (aceasta subliniază ce fel de Mesia este Isus, un Mesia davidic, şi arată că în el s-au împlinit profeţiile despre Fiul lui David). Puţin mai dificil este versetul 4 pentru că în greacă sună altfel decât în traducerea Cornilescu: „cel dovedit ca Fiu al lui Dumnezeu în (sau: „cu”) putere potrivit Duhului sfinţeniei, prin învierea morţilor”. Cu alte cuvinte, învierea lui Isus, făcută prin Duhul Sfânt care a arătat că Isus este pus deoparte, sfinţit, l-a confirmat că este Fiul lui Dumnezeu, cu putere. Despre acest Isus este evanghelia, el este subiectul evangheliei. De la teologia evangheliei, Pavel trece la teologia misiunii. Prin Isus Hristos, el a primit şi harul şi apostolia, şi darul misiunii şi autoritatea trimiterii, ca să aducă la auzirea (şi ascultarea) credinţei pe toate neamurile. Aici este şi adresa credincioşilor din Roma: între neamurile evanghelizate şi chemate să fie poporul lui Isus Hristos. Aplicaţii Începutul epistolei către romani ne atrage atenţia asupra conştiinţei de sine a lucrătorului, asupra cunoaşterii evangheliei şi asupra viziunii de ansamblu asupra misiunii.


Ca să porneşti în misiune ai nevoie de conştiinţa chemării. Să ştii că eşti slujitorul (robul) Domnului, că eşti chemat şi că eşti sfinţit (pus deoparte) ca să vesteşti evanghelia. Poate suna oarecum poetic, dar o conştiinţă înaltă a chemării este de mare preţ când treci prin încercări, când trebuie să priveşti înainte cu curaj, când trebuie să adopţi soluţii noi, de avangardă, în situaţii neaşteptate, neobişnuite. De asemenea, cunoaşterea esenţei evangheliei este de mare preţ. Isus însuşi este om, şi în dimensiunea sa umană a ştiut toate greutăţile neamului său, şi speranţele şi nevoile, şi defectele şi idealurile, profeţiile. După trup Isus este evreu din genealogia lui David. Are istorie, are neamuri, are un context dat, chiar dacă prin divinitatea sa el depăşeşte (transcende) orice context. În acest context a adus Hristos vestea bună. La fel, şi misionarii, ei trăiesc într-un context dat şi trebuie să îl cunoască bine, cu problemele sale, cu nevoile, cu idealurile sale, ca să ştie cum prezintă adevărul mântuirii într-un mod contextualizat. În al doilea rând, esenţa evangheliei nu are de a face doar cu contextualizarea la o societate dată, ci cu transpunerea adevărului veşnic în haină culturală. Mesajul eangheliei este despre divinitatea lui Isus, care prin întrupare şi mântuire afectează natura umană, aducând aici mărturia şi puterea învierii, a umanităţii pe cale de restaurare şi glorificare. Misionarul aduce cea mai bună veste, despre cel mai valoros şi curat om, Dumnezeu întrupat, despre cea mai mare speranţă, cea a puterii învierii care poate schimba destinul omenirii pentru eternitate. În final, misionarul nu poate să nu ia în considerare dimensiunea orizontală a evanghelizării. Misiunea sa este să ducă evanghelia până la marginea lumii, să aducă toate neamurile la ascultarea de Hristos. Asta implică strategie, viziune largă, gândire dinamică. Problema transmiterii ştafetei misiunii apare în ultimul verset. Între neamurile mântuite sunt şi romanii, chemaţi să fie ai lui Isus Hristos. Adică, aici se închide cercul şi se poate începe iar cu primul verset: „romanii, robi ai lui Hristos, chemaţi să ducă evanghelia, puşi deoparte etc.”.


Întrebări 1.Ai conştiinţa chemării la slujire creştină? 2.Ai înţelegerea nevoiei de a contextualiza cultural şi social predicarea evangheliei? 3.Ai înţelegerea divinităţii lui Isus şi forţa, încurajarea puterii învierii lui Isus pentru destinul tău, pentru destinul omenirii? 4. Ai dimensiunea planificării pe orizontală şi în timp a misiunii, pe întreaga planetă? Participi la acest efort? În ce fel? 5. Eşti pregătit să predai ştafeta misiunii către generaţia următoare? Cum te implici în aceasta privinţă?


23. Necesitatea lucrului în echipă, Marcu 10:42-45; Fapte 18:1-5; Efeseni 4:11.

Temă: Isus şi teologia slujirii prin dăruire de sine, Pavel şi frumuseţea echipei care creează colaboratori de mare valoare. Efeseni 4.11-12. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, profeţi; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12. pentru echiparea sfinţilor, pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.

Explicaţii Mântuitorul Isus intervine pe subiectul conducerii într-o discuţie despre poziţii ierarhice începută de Ioan şi Iacov. Ei i-au cerut lui Isus, spre supărarea lui Petru şi a celorlalţi, să stea la dreapta şi la stânga lui Isus când va fi Isus „îmbrăcat în gloria sa”. Ucenicii înţeleseseră că Isus va veni, în cele din urmă, şi ca rege glorios, şi credeau că lucrul acesta se va întâmpla imediat după ameninţarea cu moartea pe cruce (Marcu 10:32-35); de aceea, au căzut în capcana asigurării unui viitor prin promiterea de poziţii de onoare la dreapta şi stanga tronului lui Isus. Reacţia de supărare a ucenicilor celorlalţi atrage atenţia că şi ei doreau, de fapt, acelaşi lucru şi că erau dezamăgiţi că Ioan şi Iacov le-au luat-o înainte. Isus le-a atras atenţia că practica liderilor în societate este să îi subordoneze pe oameni în ascultare de tronul lor (domnii) şi să îi supună cu autoritatea lor (liderii). Domnul Isus le propune un alt model, cel al slujitorului care, fiind cel mai mare, le slujeşte şi le este de folos celorlalţi. Exemplul personal al lui Isus este exact de acest tip: fiind cel mai mare, Dumnezeu întrupat, Fiul omului vine să slujească, să răscumpere, să le dea o şansă de restaurare oamenilor, să îşi dea viaţa pentru ei. Într-un fel, Isus face echipă cu ei – şi cu noi (suntem numiţi „împreună lucrători cu Dumnezeu”, sau chiar „fraţi” ai lui Isus), în alt fel, Isus este unic în slujirea sa de mântuitor, deoarece este Cap al Bisericii, singurul care s-a dat pe sine ca Jertfă curată pentru ispăşirea păcatelor omenirii, singurul care este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat.


Mai departe, istorisirea mersului misiunii în Corint, din Fapte 18, constituie o bună ilustraţie a felului în care trebuie să funcţioneze o echipă de învăţători şi misionari creştini. Pavel a plecat din Atena şi a început o misiune în Corint. Aici a căutat şi a găsit o familie de evrei deveniţi credincioşi, pe Acuila şi Priscila, de origine din Efes. Ca să poată avea mijloace de a trăi şi de a prezenta evanghelia corintenilor, Pavel a început să lucreze cu această familie la confecţionarea corturilor, afacerea lor de familie. Formula aceasta de organizare ţinea cont de nevoia de subsistenţă, de asigurare a cooperării cu o familie locală, a condus la creşterea spirituală a familiei lui Acuila şi Priscila (care vor fi în stare să îl înveţe mai târziu pe Apolo), i-a asigurat lui Pavel o bază, o comuniune, o sursă de venit, un mijloc de integrare în societatea din Corint, ca să poată prezenta evanghelia şi să îi convingă pe corinteni de adevărul credinţei în Isus. Pavel a început cu cele mai abordabile locuri şi persoane, adică mergea în fiecare sâmbătă la sinagoga locală şi discuta acolo cu iudeii şi cu grecii interesaţi de iudaism. Este interesant ce s-a întâmplat în continuare. Pavel îi chemase pe Timotei şi Sila din Macedonia să îl ajute, iar când aceştia au venit, modul de funcţionare al echipei misionare s-a schimbat. Se pare că Sila şi Timotei au intrat în schema începută de Pavel (muncă şi susţinere, apoi evanghelizare şi misiune), iar Pavel s-a dedicat doar predicării evangheliei. Aceasta arată sprijin reciproc, armonie în lucrul în echipă, punerea în valoare a darurilor fiecăruia, răspundere şi dedicare. Echipa este pe deplin funcţională. Aplicaţii În mod general, s-ar putea încerca o definire a echipei ca o formă de colaborare între participanţi egali în decizie, cel puţin iniţial, şi specializaţi divers, care consimt să coopereze pentru un scop comun şi acceptă, pentru atingerea scopului, un plan comun de acţiune şi o structurare ierarhică simplă şi funcţională, care să îi ajute să acţioneze în diversitate şi unitate, în armonie, dinamic şi adaptabil, spre atingerea cu eficienţă a scopului propus (îndeplinirea programului de activitate adoptat). Echipa este esenţială pentru funcţionarea unei comunităţi. Chiar şi Biserica este un fel de echipă, imaginile consacrate fiind însă aceea de


Trup, Trupul lui Hristos, sau aceea de Templu – Templul Duhului Sfânt, format din pietre vii. Din punct de vedere al Bisericii şi al misiunii, exemplul Domnului Isus atrage atenţia că Dumnezeu este interesat în recuperarea şi restaurarea oamenilor, în mântuirea lor. De aceea, echipele de misionari, evanghelişti, pastori, trebuie să vadă că şi ele lucrează în cadrul aceluiaşi plan de mântuire început de Isus. De aceea nu subordonarea altora sau faţă de alţii trebuie să fie scopul sau metoda de misiune, ci cooperarea şi supunerea reciprocă (supuneţi-vă unii altora) în vederea vestirii evangheliei. Ilustraţia echipei lui Pavel din Fapte 18 ne conduce la o analiză a lucrării noastre proprii în Biserică, a slujirii proprii. Fără nici un fel de conflict, Timotei şi Sila preiau nevoile lui Pavel şi îi acordă timpul necesar pentru o implicare deplină în evanghelizare. În momentul acesta amândoi au o implicare de tip diaconal. Este foarte interesant că în acest mediu de slujire, Timotei va deveni el însuşi un păstor important, de mare impact, foarte bun în formarea de echipe pastorale. Felul în care ştie Pavel să colaboreze îşi mai arată şi altfel efectele: Aquila şi Priscila învaţă şi ei să prezinte evanghelia alături de Pavel, vor găzdui biserici la ei acasă, în Efes, şi îl vor învăţa pe Apolo mai profund tainele credinţei, în Corint. O echipă bună naşte colaboratori de valoare, ucenici bine pregătiţi. Întrebări: 1.Ştim să apreciem darurile noastre? Ce daruri ai? Ce daruri nu ai? Ce defecte ai? 2. Eşti gata să cauţi oameni cu talente şi abilităţi complementare pentru echipa ta, ca echipa să meargă bine? Ai astfel de oameni ca prieteni? 3. Ştim să fim adaptabili şi să folosim alternativ diverse feluri de lucru şi de echipă? 4. Cresc şi se dezvoltă în jurul nostru coechipierii noştri sau sunt oprimaţi de stilul nostru de conducere ori sunt împiedicaţi de obiecţiile noastre la lucrul în echipă?


5. Ce forme şi rol au ierarhiile în echipa ta? Cum asiguri armonia, colaborarea şi respectul reciproc?

Patru lectii despre apostolii Pavel, Petru si lucrul in echipa

Documents

Transcript of Patru lectii despre apostolii Pavel, Petru si lucrul in echipa