7/28/2019 Ostrom,capitol1

1/2

Elinor Ostrom

GUVERNAREA BUNURILOR COMUNEEvolutia institutiilor pentru actiunea colectiva

capitol I

Reflectii asupra bunurlor comune.- discuii privind cea mai buna metoda de a guverna resursele naturale folositein comun de un numar mare de indivizi- unele articole stiintifice sugereaza ca statul ar trebui sa controleze majoritatea resurselor naturale pentru a impiedica distrugerea lor, altele dimpotrivarecomanda privatizarea exploatarii resurselor- "tragedia bunurilor comune" semnifica acea degradare a mediului inconjuratorce are loc atunci cand mai multe persoane utilizeaza in comun o resursa insuficienta.

Garrett Hardin (1968) revista Science - "proprietatea tuturor este, de fapt,proprietatea nimanui" "toti se indreapta cu repeziciune spre aceeasi destinatie-si anume ruina - in timp ce fiecare isi urmareste interesele proprii, in cadrul unei societati care crede in libertatea de a folosi bunurile comune". Hardin foloseste pasunea in calitate de bun comun ca metafora pentru problema suprapopularii.

Marcus Olson pune sub semnul intrebarii teoria grupurilor, care sustine ca persoanele cu interese comune actioneaza de bunavoie astfel incat sa promovezeacest tip de interese. Daca numarul membrilor nu este foarte mic sau daca nu exista nici o constrangere sau modalitate de a-i determina pe acestia sa actioneze in numele interesului lor comun, atunci indivizii rationali care isi urmaresc propriul interes nu vor actiona astfel incat sa-si atinga interesele comune sau ale grupului.

Tragedia bunurilor comune , dilema prizonierului si logica actiunii colectivereprezinta concepte strans legate de modelele care au definit modul acceptat dea privi multe dintre problemele cu care se confrunta indivizii atunci cand incearca sa obtina beneficii colective. La baza fiecarui model se afla problema pasa

gerului clandestin.Atunci cand o persoana nu poate fi privata de beneficiile asigurate de ceilalti , ea isi pierde motivatia de a mai contribui la efortul comun, profitand astfel clandestin de eforturile celorlalti. Daca toti participantiis-ar hotari sa profite clandestin , nu s-ar mai obtine avantajul colectiv. Asadar aceste modele sunt extrem de utile in incercarea de a explica de ce indiviziperfect rationali pot sa produca, in unele circumstante, rezultate "irationale"din perspectiva tuturor celor implicati.

Ophus - admite ca singura alternativa la dilema bunurilor comune era ceea ceHardin numea, pe de o parte, "un sistem privat de antrepriza" sau pe de alta parte "socialismul". Cu alte cuvinte, " intr-o lume supraaglomerata, pentru a evita distrugerea, oamenii trebuie sa raspunda unei forte coercitive ce vine din afara lor, un , pentru a folosi termenul lui Hobbes".

Heilbroner era de parere ca vor fi necesare "guverne de fier", poate chiar militare , pentru ca problemele ecologice sa poata fi tinute sub control.

Ehrenfeld sugera ca atat timp cat "nu ne putem astepta ca interesele privatesa protejeze domeniul public, raman necesare reglementari externe din partea autoritatilor publice, a guvernelor sau a autoritatilor internationale". Concluzia era ca "resursele comune trebuie sa fie supuse unui control public, pentru cadezvoltarea lor sa aiba ca rezultat eficienta economica". Recomandarea centralizarii atat a controlului , cat si a reglementarii resurselor naturale a fost ur

7/28/2019 Ostrom,capitol1

2/2

mata mai ales in tarile din Lumea a Treia. Sustinatorii controlului centralizatisi doresc o autoritate guvernamentala care sa decida ce strategie specificade pasunat este considerata ca fiind cea mai buna in aceasta situatie de catreautoritatile centrale.Robert J.Smith - "singura modalitate de a evita tragedia bunurilor comune d

in perspectiva resurselor naturale, precum si a animalelor si plantelor salbatice este de a pune capat sistemului de proprietate comuna prin crearea unuia de drepturi asupra proprietatii private."

Welch a afirmat ca privatizarea bunurilor comune reprezinta solutia optima pentru toate problemele generate de acestea.

Un grup de sustinatori afirma ca este nevoie de o autoritate centrala caresa-si asume responsabilitatea constanta de a lua decizii unitare in privinta unei anumite resurse. Un alt grup sustine ca autoritatea centrala trebuie mai intai sa aloce drepturile de proprietate asupra resursei si abia apoi sa le ingaduie indivizilor sa-si urmareasca propriile interese in limita drepturilor de proprietate bine stabilite. Insa atat cei ce sustin centralizarea , cat si cei in favoarea privatizarii considera ca principiu de baza faptul ca schimbareainstitutionala trebuie sa vina din exterior si trebuie impusa indivizilor implicati.

Rareori exista institutii care sunt doar "private" sau doar "piblice", "de piata" sau "de stat".Multe dintre institutiile insarcinate cu problema bunurilorcomune reprezinta amestecuri complexe de institutii "asemanatoare celor private si celor publice" , care sfideaza incercarea de a le clasifica intr-o dihotomie sterila. O piata competitiva - sinteza institutiilor private- este un bun public in sine. Odata ce este asigurata o piata competitiva, indivizii pot alege sa intre sau sa iasa din ea, fie ca participa la costul de deschidere si intretinere a acesteia sau nu . Nici o piata nu poate sa existe fara institutiile publice de baza care s-o sustina.

Bunurile comune analizate in lucrarea de fata au anumite limite.;este vorbade : 1. resurse regenerabile mai curand decat neregenerabile , 2. situatii caracterizate prin deficit mai curand decat prin abundenta, 3. situatii in care ut

ilizatorii bunurilor efectiv isi pot face rau unii altora dar nu si celor din afara.