Ortop an 4raspuns La Ex

1.Definitie “ocluzie centrica”. Semnele o. c. Caracteristica celor doua componente fundamentale ale o. c.

Este un contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de raportul mandibulocranian. Un raport dintre arcadele dntareo in plan sagital, transversal shi vertical, cind mandibula ocupa o pozitie centrica fata de baza craniului si maxila. Semnele – dentar, articular, muscular, faringoglandular. Semne de ocluzie centrica: a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali inferiori shi ultimii molari superiori b) linia mediana a fetei se gaseshte intrun plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali sup shi infer c) arcada dentara super este mai mare shi o acopera pe cea inferioara d) primul molar superior contacteza cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul il acopera cu aproxim 2/3 iar pe al 2 cu ?.

2.Definitie “tip de ocluzie”. Tipurile de ocluzie fiziologice si patologice.

Tip de ocluzie interdentara este raportul dintre arcadele dentare in ocluzie centrica(sau obisnuita)

Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer,

O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din zona frontala dupa tipul cap la cap.

.

O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o inclinare usoara in directie orala.

Patologice: Prognatia(ocl distala)- protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu ne inocluzie in plan sagittal

Progenia- deplasareaa anterioara a mandibulei shi ca rezultat instalare unui raport de inocluzie

Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.

Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3 iar marginile lor incizivale vin in contact cu tuberculii incisivilor superiori.

Ocluzie incrucisata-dereglare a acadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei incisivale dintre incis cent sup shi inf

3.Definitie “relatii de postura mandibulara”. Testele functionale la determinarea relatiei de postura mandibulara. Importanta practica.

Este starea de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate shi sub influienta gavitatii, mandibula se deplaseaza in jos oprinduse la o anumita distanta de maxila. Relatia de postura- este starea de echilibru intre mushchii ridicatori shi cobiritori ai mandibulei cind ei se afla iintro stare de relaxare fiziologica relativa, care estecaracteristic printrun spatiu de inocluzie individualizat egal in mediu 2-3 mm. Wild- test fonetic prin pronuntarea cuv ce contin fonema (a), silverman (s), robinson(f) sau numaratoarea de la 60-70, testul functional al actului de deglutitie.

4.Definitie “spatiul fiziologic de inocluzie” si “spatiul liber de vorbire”. Importanta practica.

In stare de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate si ib influenta gravitatii, mandibula se deplaseaza in jos oprindu-se la " anumita distanta fata de maxila. Asemenea relaxare musculara estE considerata drept o relaxare relativa, deoarece muschii isi pastreaza tonusul functional necesar pentru mentinerea mandibulei in aceasta pozitie. Acest fenomen de pozitionare a mandibulei a fost apreciat ca pozitia de repaus fiziologic relativ sau de postura a mandibulei. In asa rela(ii mandibulocraniene intre arcadele dentare exista un spatiu de inocluzie numit spatiul de inocluzie fiziologic care este individual si variaza de la 1—6 mm, iar in mediu constituie 2—3 mm. Prin ur¬inare, prin relatia de postura subintelegem starea de echilibru dintre muschii ridicatori si coboritori ai mandibulei cind ei se gasesc intr-o stare de relaxare fiziologica relativa, care se evidentiaza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie individualizat, egal in mediu cu 2—3 mm. In afara de spatiul de inocluzie fiziologic mai exista spatiu liber pentru functia fonetica a sistemului stomatognat, care este individu¬al ca si spatiul de inocluzie fiziologic si marimea lui va varia in ra-port de caracterul fonatiei. Maximal el se va manifesta la pronunta rea vocalei |a|, iar minimal — la pronuntarea consoanei [sj). Nu exi¬sta vreo independenta a marimii acestui spatiu de varietatea de ra¬poarte normale dintre arcadele dentare (ocluzie), insa pe parcursul vie(ii el poate fi supus diferitelor modificari, ba chiar si pe parcur-sul zilei, in dependenta de starea sistemului nervos

5.Definitie “D V O”. Metodele de detrminare.

Cu un creion chimic pe treimea mediana a fetei in zona proiectarii linie mediene se noteaza 2 puncte: unul subnazal, altul pe proieminenta mentonului.propunindui pacientului sa relaxeze si aplicinnd unul din testele functionale pentru relatie de postura, apoi masuram cu rigla distanta dintre puncte shi apreciem dimensiune verticala de postura. Pacientul opoi sa inchida gura in o.c. shi deasemenea

masuram distanta. Diferenta dintre aceste 2 dimensiuni constituie marimea spatiului de inocluzie in relatia mandibulei de postura.

6.Definitie “pozitia neutra a mandibulei”. Metodele de determinare.

Starea de echilibru dintre musc.ridicatori si musc.coboritori cind acestea se afla intr-o stare de relaxare relativ fiziologica,care se individualizraza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie egal cu 2-3mm.

7.Semnele de o. c. caracteristice pentru toti dintii in ocluzia ortognatica.

a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali inferiori shi ultimii molari superiori b) linia mediana a fetei se gaseshte intrun plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali sup shi infer c) dintii centrali super ii acopera pe cei inferiori cu o treime d) primul molar superior contacteza cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul il acopera cu aproxim 2/3 iar pe al 2 cu ?. E) fiecare cuspid al dintilor sup se incadreaza intre 2 cuspizi inferiori creind astfel o intercuspidare maxima.

8.Definitie “ocluzia dinamica sau functionala“. Varietati.

Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La examenul miscarilor de lateralitatc medicul propune pacien- 'ului sa deplaseze mandibula din pozitia ocluziei ccntrice spre dreapta sau stinga pina la pozitia de cap-la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor vestibulari ai dintilor laterali. In acest timp este necesar de observa caracterul de conducere al mandibulei: canina (ocluzic Ic protectie canina) sau de grup (ocluzc de protectie de grup). In 1/. de ocluzie de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala tl.i contactul cap-la-cap al caninilor), iar in caz de

ocluzie de pro¬stie de grup, la asa un grad de latcralitate al mandibulei, se va in- cgistra o inocluzie pe hemiarcada inactiva (de balan(a) si un con¬tact virf-la-virf a cuspiziior vestibulari dintre arcadele dentare pe liemiarcada activa (lucratoare).

9.Consecutivitatea examenului clinic a pacientului.

Datele personale,

Examenul subiectiv- motivatia(acuze), istoria acualei maladii, istoria vietii

Examenul obiectiv- ex. Exobucal, endobucal, ex dintilor.

10.Consecutivitatea examenului clinic endobucal. Ordinea si criteriile examenului dintilor. Sistemul de notare a dintilor FDI. Exemple.

1)Reportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii shi mobilitatea muschiului orbicular al buzelor

2)Dintii

3)Arcadele dentare

4)Raportul dintre arcadele dentare, tipul ocluziei

5)Mucoasa cav bucale

6)Apofizele alveolare si maxilarele

Se incepe cu incisivii centrali la mandibula trecind in stinga apoi in dreapta, la maxila la fel. FDI 1.1, 1.2,1.3……

11.Examenul clinic al apofizelor alveolare edentate partial si al fibromucoasei cavitatii bucale. Trei tipuri ale

fibromucoasei dupa caracterul mobilitatii. Formatiunile anatomice.

Este inspectie si palpare digitala ce ne permite sa precizam limitele breselor dentare, inaltimea, forma, latimea si directia apofizelor. Se ia in cosideratie retentivitatea versantilor vestibulari shi orali, prezenta marginilor ascutite, exostoaze, chisturi.

Sunt 3 tipuri de mucoasa: a)activ mobila-buzele,limba,obrajii, planseul bucal b) pasiv mobile- are o latime de 1,5-2mm situata la trecere mucoasei imobile in cea activ mobila c) imobila- acopera apofizele alveolare, versantele lor vestibulare si orale si bolta palatina.

12.Examenul clinic al ocluziei statice si dinamice. Inregistrarea contactelor dento-dentare.

Statica-Pozitiile mandibu¬lei fata de maxila pot fi centrice, excentrice cu contact intre arcade¬le dentare si fara contact. Reiesind din acestea, initial se va deter¬mina tipul de ocluzie. Pacientului, la care mandibula se gaseste m siare de postura, i se propune de a inchide cavitatea bucala in oclu zia centrica, folosind diverse probe (deglutitia, miscarea dc in¬chidere rapida a cavitatii bucale, inchiderea cavitatii bucale cu rea lizarea contactului bilateral din zona primilor molari s. a.) si me¬tode de ghidare unimanuala sau bimanuala a mandibulei in ocluzi centrica fara a provoca presum puternice asupra ei. Ulterior vom exa¬mina relatiile ocluzale in intercuspidare maxima pentru care este carac¬teristic asa un raport interdental cin i intre suprafetele ocluzale ale dinti¬lor se stabileste un contact intercus- pidian si fiecare dinte se gaseste in ocluzie cu doi antagonisti, afara do incisivii centrali inferiori si ultimii molari superiori.

Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La examenul miscarilor de lateralitatc medicul propune pacien- 'ului sa deplaseze mandibula din pozitia ocluziei ccntrice spre dreapta sau stinga pina la pozitia de cap-la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor vestibulari ai dintilor laterali. In acest timp este necesar de observa caracterul de conducere al mandibulei: canina (ocluzic Ic protectie canina) sau de grup (ocluzc de protectie de grup). In 1/. de ocluzie de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala tl.i contactul cap-la-cap al caninilor), iar in caz de ocluzie de pro¬stie de grup, la asa un grad de latcralitate al mandibulei, se va in- cgistra o inocluzie pe hemiarcada inactiva (de balan(a) si un con¬tact virf-la-virf a cuspiziior vestibulari dintre arcadele dentare pe liemiarcada activa (lucratoare).

13.Examenul clinic si paraclinic al musculaturii sistemului stomatognat.

Inspectia ne da posibilitatea de a constata absenta sau prezenta asimetriei fetei, caurmare a unei hipertrofii sau atrofii musculare. Palparea se face bilateral pentru comparare partea dreapta de cea stinga. Palparea se face extraoral apoi intraoral.

14.Metoda electroodontometriei si termodiagnosticul starii pulpei dentare. Indicati parametrele normei.

Electroodontodiagnosticul ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate a sistemului nervos dentar care indica starea pulpei si a periodontiului. Se izoleaza dintele, se amplaseaza elecrodul activ pe marginea incisivala, ocluzala, care transmite curent electric la dinte. La momentul aparitiei sensibilitatii se fixeaza cifra care indica marimea curentului. Pragul dintilor sanatoshi este de 2-6 mkA, la inflamatia pulpei poate fi 40 ….

Termodiagnosticul determina reactia pulpei la excitanti termici, rece,fierbinte.se aplica un bulete de vata inbibat in apa rece sau fierbinte.

15.Definitie “eficienta masticatorie”. Enumerati metodele statice de determinare. Indicati coeficienti dupa Agapov.

Eficienta masticatoare poate fi determinata in procente prin comparatie cu cea a sistemului stomatognat sanatos, considerata egala cu 100%. La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obtinute la determinarea presiunii masticatoare cu aju¬torul gnatodinamometrului, comparind indicii de rezistenta a di¬versilor dinti la procesul de masticatie luindu-se drept unitate de ma¬sura valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind com¬parata cu valoarea celorlalti dinti. Dupa Agapov: 2134465- total 25.

16.Metodele dinamice de determinare a eficientei masticatorie. Determinati gradul de pierdere a functiei masticatorie dupa Rubinov daca in sita au ramas 200 mg.

Rubinov a ajuns la concluzia ca proba de masticatie dupa Ghel¬man nu corespunde indicilor fiziologici, deoarece in conditii de nor¬ma nimeni nu rumega odata 5 miezuri de nuca (I miez = l g). Re- iesind din aceasta, Rubinov a elaborat proba de masticatie numita fiziologica. In acest scop i se da pacientului un miez de alune (migdala), greutatea caruia in mediu este egala cu 800 mg, mar- cind timpul de la inceperea masticatiei pina la aparitia actului de deglutitie. In conditii de integritate a arcadelor dentare pentru acest act e nevoie de 14 sec. In caz de edentatie partiala timpul ne¬cesar pentru masticatie creste in raport cu intinderea si localizarea breselor, iar marimea particulelor la momentul aparitiei actului de deglutitie creste. Calculul acestei probe este analogic cu cel al probei dupa Ghelman. Prin urmare, aceasta proba ne permite sa determinam eficienta masticatoare in conditii fiziologice.

La baza calcularii gradului de pierdere a eficientei masticatorii conform metodei lui Rubinov este greutatea resturilor din sita cintarite dupa o masticatie, litnp de 14 sec. De exemplu, daca la unul si acelasi pacient am determina eficienta masticatoare propu- uindu-i un miez de nuca cu o greutate de 800 mg, efectuind masti¬catia pina la aparitia actului de deglutitie, iar a doua proba am efectua-o la un act de masticatie de 14 sec.,

17.Scimbarile starii functionale a parodontului dintilor in dependenta de gradul de rezorbtie a tesutului osos alveolar dupa Kurleandschi. Odontoparodontograma.

Parodontograma este o me¬toda statica de evidenta a starii functionale a dintilor si nu este o parte componenta a metodelor de determinare a eficientei mastica¬toare,ea ne reda starea functio¬nala a sistemului dentar in pozitie statica si medicul indirect isi imagineaza eficienta functionala a sistemului stomatognat. Paro¬dontograma prezinta o schema a formulei dentare unde se noteaza date despre starea fiecarui dinte.Schema este completata onform datelor examenului clinic, radiologie si gnatodinamometriei prin semne conditionale: N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbtia tesutului osos de gradul I; 1/2 — resorbtia tesutului osos de gradul II; 3/4 — resorbtia tesutului osos de gradul III. Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat ab¬sent.

18.Indicatii si contraindicatii generale, locale la tratamentul protetic.

Generale: Dereglarile actului de mastica¬tie pot provoca sau excerba asa maladii a tractului gastrointesti¬nal cum sint gastritele, colitele, ulcerul gastric si duodenal etc. Afara de aceasta hrana farimitata insuficient duce si la o micro- traumatizare a mucoasei esophagului si stomacului.

pierderea eficacitatii masticatoare cu 50% si mai mult constituie o indicatie generala absoluta catre tratamentul protetic. Locale: necesita un examen clinic si paraclinic minutios, depind de tabloul clinic si de posibilitatile lichidarii le¬ziunilor prin metode terapeutice. daca in cazul unor brese unidentare, din zo¬nele laterale cind dintii care marginesc bresa au tesuturile dure, parodontul sanatos si raportul interdentar in aceasta zona permi¬te ca dintele care si-a pierdut antagonistul sa contacteze cu 2/3 a coroanei antagonistului, si deci nu exista pericolul dezvoltarii dezechilibrului articular, tratamentul protetic prevede aplicarea implanturilor sau este contraindicat. Lipsa acestui dinte nu va in¬fluenta considerabil functia masticatoare, fiind declansate meca¬nismele de compensare, pe cind confectionarea unei lucrari prote¬tice va cere prepararea dintilor-stilpi sanatosi cu toate consecintele ce vor urma. Prin urmare, indicatiile si contraindicatiile catre tratamentul protetic vor fi individualizate in dependenta de tabloul clinic al leziunii, de dereglarile functionale si influenta lor asupra orga¬nismului in general si a starii sistemului stomatognat in parti¬cul

19.Pregatirea pre- si proprotetica catre tratamentul protetic.

Pregatirea preprotetica- Pregatirea generala a organismului poarta un caracter indivi¬dual si va depinde de afectiunile generale care sint considerate ca contraindicatii in tratamentul protetic-maladii infectioase, accese cardiovascular sau care pot influenta planifi¬carea si realizarea acestui tratament (epilepsia, diabetul zaharat,alergii). tratament antiinflamator al parodontului marginal, extractia radacinilor dentare ce nu pot fi supu¬se tratamentului conservativ sau folosite la cel protetic. Pregatirea proprotetica- Aceasta metoda include masuri speciale terapeutice, chirurgicale, ortopedice, ortodontice si mixte, care suc¬ceda masurile preprotetice. fiind realizate in

dependenta de planul tratamentului protetic individual si includerea pregatirii psihice a pacientului.

20.Doua metode ale amprentei intr-un timp. Indicati materialele si tehnica.

Amprenta este copia negativa si fidela a cimpului protetic. Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de amprentare si presarea lui di¬rect pe cimpul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la apli¬carea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul viscos si altul fluid. in acest scop ambele materiale sint preparate concomitent, dupa aceea materialul viscos se depune in lingura amprentara, iar cel fluid luat intr-o seringa se injecteaza impreju¬rul dintilor preparati, fiind concomitent inglobat in materialul viscos.

21.Metoda amprentarii in ocluzie. Clasificarea materialelor amprentare dupa I. Postolachi – Birsa. Exemple.

Amprenta in ocluzie este executata folosind lingura amprentara speciala, care permite obtinerea imaginilor ambelor arcade dentare in pozitie de ocluzie centrica. Asemenea amprenta poate fi la fel obti¬nuta in doi timpi. Dupa obtinerea primei amprente (portamprenta) pe ea se aplica un strat subtire de material amprentar fluid, se reintroduce din nou in cavitatea bucala si se mentine sub actiunea presiunii ocluzale. Elastice(hidrocoloizi reversibili, ireversibi, elastomeri de sinteza, siliconice) Dure(materiale termoplastice, gipsul, paste din oxid de zinc si eugenol)

22.Etiologia edentatiei partiale. Enumerati factorii de care depinde tabloul clinic al edenttiei partiale. Simptomele exobucale.

Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, con¬ditional pot fi repartizati in 2 grupe: I) factorii congenitali si 2) factorii postnatali. Edentatia partiala congenitala se caracterizea¬za prin lipsa mugurilor dentari sau al distructiei lor in stadiile in¬cipiente de dezvoltare. Daca lipsesc toti dintii — avem o anodontie. iar daca citiva — o hipodontie (oligodontie). factorii postnatali (dobindita) care se mai numeste edentatie secundara apare ca urmare a afec¬tiunilor odontale, parodontale, a proceselor inflamatoare (osteomi- elita.), interventiilor chirurgicale (inlaturarea tumorilor benig¬ne sau maligne), traumatismului.In caz de lipsa a unui numar mare de dinti, cind bresele arcadelor dentare sint intinse sau cind este pierduta dimensiunea verticala de ocluzie, vor surve¬ni diferite simptome exobucale. La lipsa dintilor frontali superiori simptomul facial va fi exprimat prin prabusirea buzei superioare spre oral. Lipsa dintilor laterali va duce la prabusirea obrajilor creind aspectul de «obraji supt», pe cind lipsa acestui grup de dinti unilateral, din cauza prabusirii obrazului corespunzator, va duce la o asimetrie a fetei. in caz de pierdere a dimensiunii verti¬cale de ocluzie, se va observa micsorarea treimii inferioare a fetei, pronuntarea plicilor nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gu¬rii vor fi coborite.

23.Simptomele endobucale ale edentatiei partiale. Caracteristica dimensiunelor spatiilor edentate si a apofizei alveolare.

La examenul endobucal vom observa urmatoarele simptome:

1)dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare;

2)dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti: a) grupa care functioneaza si b) grupa care nu functionea¬za. Din grupa functionala fac parte dintii care si-

au pastrat anta- gonistii si participa la actul de masticatie. Dupa dimensiunile spatilor edentate deosebim: edentatii mici: cind lipsesc pina la 3 dinti; mijlocii — de la 4 pina la 6 dinti si edentajii mari, cind lipsesc mai mult de 6 dinti. Dupa forma apo-fizei alveolare edentate deosebim: model ingust — pina Ia 5,0 mm mediu —de la 5,0 pina la 8,0 mm si lat —mai mult de 8,0 mm.

24.Clasificarea edentatiei partiale dupa Kennedy si Kennedy-Applegate. Diagnosticul edentatiei partiale. Exemple.

Kennedy

Cl I.Arcadele den¬tare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor bilaterale terminale, adica marginite de dinti numai mezial.

Cl Il-a prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita de dinti numai mezial.

lll-a obligatorie a bresei laterale intercalate, adica margini¬ta si mezial, si distal de dinti.

IV-a arcade¬le dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona frontala.

Primele 3 clase Kennedy le imparte in cite 4 subdiviziuni, fie¬care, in dependenta de numarul breselor in zona dintilor restanti. Daca in aceasta zona este prezenta o bresa, edentatia este clasata in prima subdiviziune, daca sint doua brese — subdiviziunea a ll-a etc. In caz daca avem o combinare de brese care nu poate fi dis¬tribuita nici la o clasa sau subdiviziune, atunci ea se plaseaza la clasa si subdiviziunea corespunzatoare mai mica

Kennedy-Applegate

/ cuprinde edentatiile terminale bilaterale ale arcadei, in cadrul careia toti dintii restanti sint plasati anterior fata de spati¬ile edentate si este identica clasei I Kennedy.

ll-a include edentatiile terminale unilaterale in care din(ii restanti sint plasati anterior fata de spatiul edentat si cores¬punde clasei a ll-a Kennedy.

lll-a numara edenta(iile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori deficitari din punct de vedere functional, incapabili sa suporte o lucrare pro¬tetica fixa.

IV-a inglobeaza edentatiile in regiunea frontala a arca¬dei dentare, care poate sa se intinda din ambele parti ale liniei me¬diane. dintii restanti fiind capabili sau nu sa ofere sprijin prote¬zei fixe.

V-a cuprinde edentatiile laterale intercalate, bresele fi¬ind marginite de dinti restanti anteriori si posteriori, dar limita an¬terioara este reprezentata de un dinte care din punct de vedere functional (cum este, de exemplu, incisivul lateral) nu poate oferi sprijin suficient de rezistenta unei constructii protetice fixe.

Vl-a include edentatiile laterale intercalate cu brese marginite de dinti restanti anteriori si posteriori capabili sa supor¬te sprijinul protezei fixe.

25.Indicatii generale si locale la tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare. Avantajele si dezavantajele puntilor dentare.

Sint indicate pentru inlocui¬rea a 1, 2, 4 din(i pierduti la nivelul unei singure brese si, in cazuri exceptionale, pentru inlocuirea a 4 dinti, de exemplu, la lipsa celor 4 incisivi. . Puntile dentare sint indicate si in edentatiile multiple,

intercalate si in foarte rare cazuri, ca exceptie, in edentatiile terminale.Avantaje: sint constructii rigide, nedeformabile rezistente la rupere, capabile sa restabileasca eficacitatea masticatoare pina la 85—100%. Formele suprafetelor vestibulare si orale ale corpului puntilor dentare sint asemanatoare cu a dintilor natu¬rali, iar folosirea materialelor contemporane de construire (acrilate, composite, portelan) permit si restabilirea aspectului fizionomic. Dezavantaje: necesitatea prepararii dintilor-stilpi cu redarea para¬lelismului dintre ei, posibilitatea suprasolicitarii functionale, apari¬tia eroziunilor sub corpul puntii, complicatii survenite din partea elementelor d^ agregare in legatura cu actiunea lor negativa asup¬ra parodontului marginal, manifestari alergice

26.Caracterizati cele doua grupe de elemente ale cimpului protetic edentat partial. Importanta practica.

Elemen¬tele de structura ale puntii dentare sint reprezentate de:

1)elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si care contribuie la fixarea (agregarea) de dintii-stilpi a intregii proteze;

2)corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si inlocuieste din(ii pierduti de pe arcada dentara.

Elementele de agregare sint prezentate de microproteze prin care puntea se fixeaza pe dintii- stilpi. Corpul de punte prezinta un bloc de dinti artificiali ce inlocu¬iesc dintii absenti din spatiul edentat care restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile dereglate ale sistemului stomatognat. Corpul de punte preia fortele masticatorii de la din¬tii antagonisti la nivelul suprafetei ocluzale si le transmite elemen-telor de agregare. Corpul de

punte si elementele de agregare for¬meaza o singura piesa protetica — puntea dentara.

27.

28.Clasificarea fibromucoasei cimpului protetic edentat partial dupa Supple.Importanta practica.

Clasa l. Fibromucoasa sanatoasa cu grosime si rezilienta mo¬derata, amortizeaza socurile care rezulta in timpul masticatiei si reduce tendintele de deplasare a protezelor.

Clasa a ll-a. Fibromucoasa atrofiata, subtire, cu un grad de re¬zilienta redus, inapta sa suporte presiuni ce influenteaza nefavora¬bil realizarea actului de masticatie.

Clasa a lil a. Fibromucoasa groasa friabila, cu un grad mare de rezilienta care va favoriza deplasarea protezelor.

Clasa a IV-a. Fibromucoasa hipertrofiata, mobila; din aceasta clasa face parte si fibromucoasa flotanta sau in creasta de cocos, care trebuie indepartata chirurgical pentru a putea asigura stabili¬tatea si eficienta protezelor.

29.Clasificarea fibromucoasei la maxila dupa Liund si gradul de rezilienta a fibromucoasei dupa Kulajenko, Steiger si importanta practica.

—zona fibroasa periferica situata pe coama apofizelor alveo¬lare cu un grad de rezilienta scazut;

—zona fibroasa mediana, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subtire si aderenta, sensibila la presiuni;

—zona rugelor palatine transverse in treimea anterioara a toltii palatinale, acoperita de o mucoasa cu un grad de

rezilienta medie, datorita stratului de tesut adipos subiacent;

—zona glandulara situata in treimea posterioara a boltii pa¬latinale, din ambele parti a liniei mediane cu un grad mare de rezilienta (zonele Schroder).

Rezilienta mucoasei dupa V. Kulajenko este de 0,5—2,5 mm, dupa Steigher — de 0,4—2,0mm

30.Clasificarea suportului osos a tuberozitatilor maxilare in edentatia partiala la maxila dupa Lejoyeux. Indicati clasa nefavorabila.

La maxila apofizele alveolare sint grupate in patru clase:

I— apofize inalte, retentive, cu versante vestibulare si lingua¬le extinse, paralele intre ele, fara exostoze;

II—apofize medii, cu versante vestibulare usor oblice, prin pierderea de substanta osoasa si resorbtie centripeta;

III—apofize cu valoare protetica slaba, afectate prin resorbtie accentuata, determinata in special de proteze necorespunzatoare;

IV— apofize cu valoare protetica negativa, denivelate, disparu¬te partial sau total prin purtarea unor proteze vechi, cu suprafata mucozala redusa si incongruente.

Tuberozitatile maxilare:

a)favorabile, retentive cu versante paralele intre ele;

b)de valoare medie, acceptabile, cu un relief perceptibil, utili¬zabile in favoarea stabilitatii protezelor;

c)tuberozitati cu valoare negativa, caracterizate prin absenta oricarui relief, inapte sa asigure stabilitatea protezelor;

d)tuberozitati care impun o modelare plastica chirurgicala, pentru a inlatura retentivitatile exagerate, care impiedica protezarea sau creeaza interferenta cu arcada antogonis

31.Clasificarea suportului osos in edentatia partiala dupa Lejoyeux la mandibula. Indicati clasa nefavorabila. Clasificarea tuberculilor piriformi mandibulari si importanta practica.

Clasificarea suportului osos dupa Lejoyeux :

I. apofize inaqlte,retentive,cu versante vestibulare si linguale extinse,paralele intre ele,fara oxostoze.

II.apofize medii,cu versante vestibulare usor oblice,prin pierderea de substanta si resorbtie centripeta.

III.apofize cu valoare protetica slaba,afectate prin resorbtie accentuata,determinata in special de proteze necorespunzatoare.

VI.apofize cu valoare protetica negativa,denivelate,disparute partial sau total prin purtarea unor proteze vechi,cu suprafata mucozala redusa si incongruente.

Tuberculii periformi sint impartiti in:

-tuberculi periformi favorabili stabilizarii si mentinerii protezelor,fermi,aderenti la planul profund,convecsi si acoperiti cu o mucoasa sanatoasa.

-tuberculi periformi mai putin favorabili stabilizarii si mentinerii protezelor,dar inca apti de a fi utilizati protetic;mai putin convecsi,mai mobili,mai depresibili.

-tuberculi periformi cu valoare protetica foarte scazuta,fie datorita existentei unui legament pterigo-mandibular accentuat,cu o insertie nefavorabila,fie calitati deficitare a tesut submucos sau unei deformari consecutive purtarii prelungite a unei proteze neechilibrate.

-tuberculii piriformi cu o valoare negativa,ei fiind inutilizabili pentru sprijinul si stabilirea protezelor

32.Expuneti formele apofizelor alveolare dupa Pietrakovski. Importanta practica.

Pietrokovski dupa profilul in sec(iune al apofizei alveolare, la maxila si mandibula deosebeste apofize triunghiulare, paraboli¬ce si trapezoidale.

Afara de cele expuse la aprecierea bazei osoase, trebuie sa se ia in consideratie doi factori importanti: relieful si structura osoasa.

Relieful osos al cimpului protetic este usor de apreciat prin in¬spectie. In ceea ce priveste structura osoasa, ea poate fi apreciata radiografie, prin constatarea gradului de densitate.

Structura osoasa are un rol important in suportarea presiunilor masticatoare care revin de la proteza mobilizabila. Se stie ca osul este un tesut rigid datorita elementelor minerale, este flexibil da¬torita substantei organice si este tenace datorita tesutului conjunc¬tiv.

33.Tipurile crosetelor folosite in P.P.M. Liniile crosetare. Indicatii.

1. Crosetul cervico-oeluzal deschis dental. Prezinta un croset cu un singur bra( elastic, care este in contact cu toata suprafata vestibulara a dintelui-stilp in zona subecuatoriala reten¬tiva. Este recomandat pe dlntii-stilpi care nu au ecuator accentuat atit la maxila, cit si la mandibula.

2.Crosetul cervieo-alveolar deschis dental. Prezin¬ta un dispozitiv cu un singur brat de o elasticitate marita, care es¬te in contact cu suprafata vestibulara a dintelui-stilp in zona sub¬ecuatoriala retentiva.

3.Crosetul cervico-ocluzal intors. Segmentul dentar este aplicat pe suprafata vestibulara supraecuatoriala, iar extremi¬tatea libera a bratului, facind o bucla, este intoarsa spre zona sub¬ecuatoriala orientata spre edentatie.

4.Crosetul inelar Jackson Adams. Jac¬kson, pentru ancorarea protezelor mobilizabile, cit si a aparatelor ortodontice pe dintii 6 ai hemiareadei intregi, a propus un croset inelar. Segmentul dentar este situat orizontal In zona subecuatoriala, Indreptindu-se spre marginile proximale, mezial si distal, si transversind suprafata ocluzala prin nisele masticatoare se coboa¬ra pe suprafata orala a dintelui si se include cu segmentele retentive in baza protezei.

Adams, pentru marirea elasticitatii acestui croset, a realizat la extremitatile proximale ale ansei vestibulare doua bucle.

5.Crosetul mucoalveolar. Acest croset este realizat in edentatiile terminale si nu prezinta contact cu dintii-stilpi, deoarece este aplicat pe versantul vestibular al apofizei alveolare. Este indicat in situatiile clnd apofiza alveolara anterior este bine dezvoltata si are un profil retentiv. Se realizeaza dintr-o ansa dubla de sirma sub forma unei bucle, ale carei capete pornesc si se intorc in sa¬ua protezei.

6.Crosetul dento-gingival Kemeny. Este asemanator cu crosetul mucoalveolar, insa el partial cuprinde si o portiune a dintelui din partea vestibulara in zona subecuatoriala. Este indicat in aceleasi situatii clinice ca si crosetul mucoalveolar.

7.Crosetul telescopic. Este compus din doua elemen¬te protetice; o capa cilindrica, care este cementata pe dintele-ancora si nu reda forma lui anatomica; o coroana artificiala realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe bont si fixata sta¬bil in saua protezei. Coroana poate sa redea in intregime forma anatomica si morfologia dintelui-stilp si sa fie montata in baza pro¬tezei sau poate fi fixata numai in saua protezei, iar deasupra ei sa fie montati dintii artificiali.

34.Limitele bazei protezei partiale mobilizabile acrilice la maxila si mandibula.

Baza protezei la maxila este alcatuita din seile protezei si placa palatinala care vin in contact cu suprafata mucozala a cimpului protetic, cit si cu dintii restanti. Placa acopera bolta palatinala, seile-apofizele alveolare edentate in intregime. Marginile vestibulare ale seilor ajung pina la fundul sacului vestibular, in zona mucoasei neutre, aflindu-se intr-un con¬tact intim. Marginile palatinale ale placii prezinta contact cu coletul din¬tilor restanti frontali, iar in zona laterala se termina pe suprafete¬le orale ale dintilor restanti pina in zona supraecuatoriala.

Limitele bazei protezei la mandibula. Seile protezei vor acope¬ri suprafata mucozala a cimpului protetic edentat, iar marginile vestibulare in aceste zone ajung pina la fundul sacului vestibular, la nivelul mucoasei neutre. Posterior, in functie de valoarea prote¬tica a tuberculului periform, seile acopera treimea anterioara a acestuia, coborindu-se pina la linia oblica interna intinzindu-se ori¬zontal pe fundul de sac lingual. Seile sint unite cu placa linguala, care in zona

dintilor restanti se intinde pe suprafetele lor orale pi¬na in zona supraecuatoriala.

35.Indicatii la confectionarea P.P.M. acrilice cu baza metalica si cu captusala. Materiale folosite.

Baza metalica este indicata, cind se fractureaza frecvent baza acrilica la pacientii cu o musculatura masticatoare puternica, in caz de bruxism, la pacientii cu alergie de la acrilate si in cazurile de ocluzie adinca.

Materialul elastic contribuie la compensarea rezilientei fibromu¬coasei si micsorarea presiunii masticatoare asupra cimpului prote¬tic, prin intermediul amortizarii. El poate fi aplicat pe suprafata mucozala a bazei acrilice partial sau total.

Actualmente sint utilizate materiale elastice sub denumirea de «Ortosil», «Ortosil—M», «Eladent—100»

36.Biomecanica P.P.M. acrilice. Enumerati factorii de care depinde gradul de deplasare a protezei.

Factorii care se opun desprinderii protezelor vor fi: adeziunea si succesiunea; rctentivitatile anatomice ale cimpului protetic: apofizele alveolare cu volum si forma pronuntate, bolta palatinala mus¬culatura orofaciala; segmentele dentare ale crosetelor plasate in zona subecuatoriala; sistemele de culisare, telescoapc si bare care actioneaza prin frictiune.

Factorii care se opun deplasarii posterioanterioare: tubcrozita- tile retentive ale cimpului protetic, versantele orale anterioare ale apofizelor alveolare, numarul dintilor restanti, crosetele cu deschi¬dere dentala etc.Factorii care se opun deplasarii anterioposterior sint prezentati de tuberculii piriformi mandibulari, versantele

orale si vestibulare ale apofizelor alveolare, numarul dintilor restanti, crosetele cu des¬chidere edentala.

Factorii de opunere a deplasarii laterale: versantele vestibulare si orale ale apofizelor alveolare, bolta palatinala, dintii laterali montati la mijlocul apofizei alveolare si elementele de mentinere a protezelor.

37.Enumerati etapele clinico-tehnice la confectionarea P.P.M. acrilice in ocluzia stabila si instabila.

1.Clinic. Examinarea pacientului si ainprentarea ciinpului pro¬tetic.

2.Laborator. Realizarea modelelor. Daca amprenta a fost obti¬nuta cu o lingura standard, ulterior, pentru a realiza proteza, se vor confectiona din ceara sabloanele cu bordurile de ocluzie. Da¬ca tabloul clinic reclama o amprentare functionala (edentatii subtotale, terminale ete.), dupa realizarea modelelor de pe amprenta obtinuta cu o lingura standard, se confectioneaza lingura individu¬ala. Dupa amprentarea cu lingura individuala se realizeaza mode¬lul si se va confectiona din ceara sablonul cu bordura de ocluzie.

3.Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare.

4.Laborator. Fixarea modelelor in ocluzor sau articulator si montarea dintilor artificiali.

5.Clinic. Proba machetei protezei in cavitatea bucala.

6.Laborator. Modelarea definitiva a machetei, ambalarea in chiuveta si realizarea tiparului, introducerea acrilatului in tipar si polimerizare^, dezambalarea si prelucrarea protezei.

7.Clinic. Aplicarea si adaptarea protezei la cimpul protetic.

38. Caracteristica situatiei clinice la absenta ocluziei si etapele clinico- tehnice la confectionarea P.P.M acrilice.

Etapele clinico-tehnice la confectionarea protezelor acrilice mobilizabile partiale. Confectionarea protezelor partiale mobilizabilc acrilice, ca si orice lucrare protetica impune respectarea consecuti- vitatii anumitor etape clinico-tehnicc. In ordinea necesara aceste etape se efectueaza astfel:

8.Clinic. Examinarea pacientului si ainprentarea ciinpului pro¬tetic.

9.Laborator. Realizarea modelelor. Daca amprenta a fost obti¬nuta cu o lingura standard, ulterior, pentru a realiza proteza, se vor confectiona din ceara sabloanele cu bordurile de ocluzie. Da¬ca tabloul clinic reclama o amprentare functionala (edentatii subtotale, terminale ete.), dupa realizarea modelelor de pe amprenta obtinuta cu o lingura standard, se confectioneaza lingura individu¬ala. Dupa amprentarea cu lingura individuala se realizeaza mode¬lul si se va confectiona din ceara sablonul cu bordura de ocluzie.

10.Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare.

11.Laborator. Fixarea modelelor in ocluzor sau articulator si montarea dintilor artificiali.

12.Clinic. Proba machetei protezei in cavitatea bucala.

13.Laborator. Modelarea definitiva a machetei, ambalarea in chiuveta si realizarea tiparului, introducerea acrilatului in tipar si polimerizare^, dezambalarea si prelucrarea protezei.

14.Clinic. Aplicarea si adaptarea protezei la cimpul protetic.

39.Indicati etapele si tipurile amprentelor la confectionarea P.P.M. acrilice. Complicatiile posibile si profilaxia lor. Materialele amprentare elastice.

Amprentarea cimpului protetic. Amprentele realizate pentru con¬fectionarea protezelor partiale mobilizabile trebuie sa redea cu o mare fidelitate forma si intinderea cimpului protetic. Pentru aceas¬ta sint folosite urmatoarele tipuri de amprente: a) anatomica si b) functionala.

Amprenta anatomica reproduce In negativ copia tuturor elemen¬telor topografo-anatomice ale cimpului protetic si este realizata cu ajutorul lingurilor standarde universale. Aceasta amprenta nu re¬da cu precizie relieful fibromucoasei cimpului protetic din zona trecerii fibromucoasei imobile in activ mobila din cauza supraextinderii sau micsorarii marginilor amprentei in zona mu¬coasei pasiv mobile.

Protezele realizate dupa astfel de amprente adeseori necesita retusari numeroase la nivelul suprafetei mucozale si ca rezultat in unele cazuri este nevoie de a le reface.

Amprenta functionala, reprezentind copia negativa a cimpului protetic, reda cu mare fidelitate forma si intinderea lui In depen¬denta de func(ia tesuturilor moi.

Amprentele functionale se realizeaza prin doua tehnici: In doi timpi si intr-un singur timp.

Amprenta functionala in doi timpi este realizata dupa tehnica amprentelor duble, pe cind intr-un singur timp prevede amprenta¬rea dupa confectionarea unei linguri individuale din acrilat sau alt material pe modelul realizat dupa amprenta anatomica. In depen¬denta de metoda amprentarii ea poate fi clasificata in:

a)amprenta functionala necompresiva, care se recomanda pen¬tru edentatiile partiale de clasele I si a ll-a dupa Kennedy, la tratamentul carora se prevede realizarea bazei protezei cu captu¬seala elastica. Pentru realizarea ei se recomanda material elastic de o fluiditate marita, care nu va permite exercitarea presiunilor pe suprafata cimpului protetic;

b)amprenta functionala compresiva, care se recomanda in eden¬tatiile partiale, in care fibromucoasa cimpului protetic are un grad de rezilienta marita. Ea este realizata prin exercitarea presiunilor digitale asupra lingurii individuale sau ocluzale, de la bordurile de ocluzie, confectionate pe o baza rigida, care concomitent inre¬gistreaza si relatiile intermaxilare.

Hindels a propus realizarea unei amprente functionale la ince¬put in zonele edentate, fara aplicarea presiunii. In zonele molari¬lor, pe suprafata lingurii individuale sint montati butoni. Conco¬mitent se ia o supraamprenta cu o lingura standard perforata in dreptul butonilor, ce permite sa se exercite o presiune uniforma asu¬pra lingurii individuale, adica asupra primei amprente.

40.Enumerati metodele de determinare a DVO si indicati in ce situatii clinice se determina.

1)a)intraorale si b)extraorale

2)antropometrice, anatomofiziologice, functionale

Antropometrica- cu un compass,format din2compase unul mic si unul mare.pacientul deschide gura la maxim,si I se aplica compasul pe menton si virful nasului.apoi el inchide gura pina ajunge la virful intermediary al compasului la virful nasului.inaltimea va corespunde cu pozitia de repaos

fiziologic al mandibulei care va fi cu 2-3mm mai mare decit DVO.

Anatomofiziologica-cu sabloane cu bordure de ocluzie,tehnica-se aplica cu creionul 2 puncte unul pe suprafata inferioara a spinei nazale anterioare,altul pe suprafata inferioara a mentonului.dimensiunea determinate se transfer ape placa de ceara.sabloanele cu bordure de ocluzie sunt introduce in cavitatea bucala si pacientul inchide gura.prin adaogarea sau razuirea cerii se determina DVO care e mai mic cu 2-3mm decit dimensiunea verticala a pozitiei de repaos a mandibulei

Functionala-cu aparatul ADOC cu un dispozitiv intraoral care permite determinarea relatiilor intramaxilare centrice cu precizie de + - 0,5mm.se confect linguri individuale, la mandibula paralele cu linia bipupilara se aplica o placa cu un detector.se introduce in cav.bucala si in detectorul de forta se aplica pivoti care corespund dimensiunii verticale a relatiei de postura.se inregistreaza semnall,si cind el se va micsora se va folosi criteriul de relatie intermaxilare centrice.

41.In ce situatii clinice se va determina pozitia neutra a mandibulei la determinarea o.c. in edentatia partiala si caracterizati aceste metodele.

42.Enumerati particularitatile etapelor clinico-tehnice si de determinare a relatiilor centrice intermaxilare in edentatiile subtotale ale ambelor maxilare.

43.Metoda probei machetei P.P.M. acrilice. Ce greseli pot fi evidentiate la proba machetei P.P.M. acrilice in plan vertical.

Verificarea se face in 2etape- pe model,si in cavitatea bucala. Pe model consta in verificarea contactelor

intercuspidiene in ocluzor sau articulator cu hirtia de articulatie,controlul montarii dintilor pe apof.alveolare edentate care in zonele laterale trebuie sa fie montati in mijloc si perpendicular,in z.frontale in raport de ocluzie.In cav.bucala se atrage atnetia la contactele dentodentare in pozitie de intercuspidare maxima,care trebuie sa fie multiple.apoi la culoarea dintilor alesi,montarea lor in bresele edentate,prevazind gr.de vizibilitatea,linia surisului si linia mediana.se atrage atentia la DVO prin teste fiziologice si fonetice,prnuntind “s”.In timpul probei machetei din ceara,care trebuie intarita cu un dispozitiv de sirma,machete se scoate din cavitatea bucala si se raceste la fiecare 1-2minute

44.Enumerati simptomele endobucale la proba machetei P.P.M. acrilice daca la determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice mandibula s-a deplasat anterior. Tactica medicului.

45.Cum se va proceda daca P.P.M. acrilica finalizata nu insera la cimpul protetic, cum se efectuiaza corectia planului de ocluzie.

46.Enumerati dezavantajele P.P.M. acrilice si avantajele protezelor scheletate.

Utilizarea protezelor partiale mobilizabile acrilice in tratamen¬tul edentatiei partiale rezolva in prealabil restabilirea functiei or¬ganelor pierdute din punct de vedere functional, mecanic si bio- profilactic. Desi au un rol favorabil pentru multe forme de edentatie, ele reprezinta o solutie de tratament greu acceptata datorita urma¬toarelor dezavantaje:

1)tesutul mucoosos al cimpului protetic nu este adaptat pentru suportarea presiunilor masticatoare si ca rezultat se agraveaza procesul de atrofie a acestui substrat;

2)aplicarea protezei pe cimpul protetic provoaca tendinta de inflamatie a mucoasei sau chiar si aparitia eroziunii cronice a epi- teliului pe intreaga suprafata de sprijin;

3)marginea protezei transmite forte orizontale nocive asupra dintilor restanti;

4)la infundarea protezei pe cimpul protetic crosetele pot tra¬umatiza festonul gingival, cit si smaltul dintilor-stilpi;

5)baza protezei este voluminoasa, ocupa o suprafata intinsa a mucoasei si poate aduce la dereglarea functiilor sensorice si fonetice.

47.Caracteristica elementelor componente ale P.P.M. scheletate.Doua variante ale seilor P.P.M. scheletate.

PPMscheletata-eare urmatoarele elemente componenteseile protezei amplasate in spatiile edentate pe care se monteaza dintii artificiali, elementele de legatura dintre sei- concetorii principali, elemente de ancorare,mentinere,sprijin si stabilizare realizate pe dintii stilpi, elemente de legatura dintre partile mucozale si cele dentare ale scheletului- concetorii secundari.

2variante ale sailor protezei scheletate-a)intreg metalice la care suprafat mucozala prezinta contact cu mucoasa apofizei alveolare a spatiului edentate,pe suprafat protetica se realizeaza elemnte retentive ca bonturi,gile ,anse sau ciupercute folosite pt retentia acrilatului cu dintii artificiali

b)partial metalice inglobate in acrilat,saua metalica e perforate fiind situate la 1-2mm de mucoasa cimpului protetic

48.Care sunt dimensiunile conectorilor principali prezentate prin arcuri ale P.P.M. scheletate pentru mandibula si maxila si topografia lor.

Conectorii principali sunt realizati in forme de bare(arcuri) avind o forma rotunda,semirotunda,ovala,semiovala,atipica.dimensiunile la mandibula-latimea nu mai mica de 3mm, grosimea 1,5-2,0mm. la maxilla- latimea:6-8mm, grosimea:0,8-10mm.Barele trebuie sa fie situate la 0,5-1,0mm de la mucoasa in dependenta de rezilienta ei.sa fie plasate in zone cu functionalitate scazyta,san u impiedice miscarile limbii in timpul masticatiei si fonatiei

Plasarea: la maxilla-in z.palatinala posterioara in 1/3anterioara,in edentatii frontale in zona medie anterioara.

La mandibula:intre dintii restanti si zona de reflexive a mucoasei,superior la 3-4mm de festoul gingival, extremitatea inferioara- cu 2mm de la fundul de sac lingual si frenul limbii.

49.Ce prezinta conectorii secundari in P.P.M. scheletate. Clasificarea in raport de modul de consolidare a elementelor dentare cu cele mucosale dupa Rindasu, si scoala nationala.

Conectorii secundari-sunt dispozitive care unesc partile mucozale si dentare ale protezei,cu functie de transferare a presiunii masticatoare de la dintii artificiali asupra cimpului protetic.Din punct de vedere morfofunctional,sint situati pe suprafetele proximale ale dintilor ce delimiteaza spatial edentate sau pot fi plasati interdentar.dupa Rindasu sunt individualizati din punct de vedere al rigiditatii: rigizi si elastici.cei rigizi-au support dentoparodontal, semilabili- support mixt dentoparodontal si mucoosos, labile-mucosos.

50.Clasificarea si indicatiile crosetelor utilizate in P.P.M. scheletata dupa Rindasu.

1dupa nr dintilor pe care se aplica:monodentare,bidentare,tridentare

2dupa nr total al bratelor din care se compun crosetele: cu 2brate, cu 3brate, cu 4brate, cu 6brate

3dupa nr bratelor active elastice: cu un singur brat (monoactive), cu 2brate (bioactive), cu 3brate (triactive), cu 4brate (tetraactive)

4 dupa nr conectorilor secundari si dupa pozitia lor topografica : cu un singur concetor secundar, cu 2conectori secundari, cu 3conectori secundari

51.Cerintele catre crosetele turnate ale P.P.M. scheletate dupa Lejoyeux. Crosetul Ackers. Componentele si plasarea lor pe dintele stilp.

1)sa contribuie la retentia si stabilizarea protezei,fara sa actioneze nefavorabil asupra tesuturilor de sprijin

2)lungimea crosetului trebuie sa permita incercuirea a mai mult din jumatatea celei mai mari circumferintea dintelui ancora,fiind continua sau discontinua

3)la orice portiune retentive elastica a crosetului trebuie sa I se opuna o portiune rigida a acestui,pentru a rezista fortelor ce tind sa desprinda proteza,extremitatea retentive elastica a crosetului trebuie sa fie pasiva din momentul aplicarii protezei si s anu devina active decit pentru a se opune deplasarii protezei

4)partile componente ale crosetuui trebuie sa se situeze mai aproape de 1/3cervicala pt a reduce fortele care ar actiona in sensului torsionarii dintelui-ancora

5)partile retentive ale crosetelor situate pe fiecare heniarcada trebuie sa fie simteric dispuse

6)pt a evita orice actiune imediata sau secundara a crosetului asupra dintelui ancora se recomanda ca dintii limitanti sa fie solidarizati in conditii favorabile cite doi,iar in situatii nefavorabile in grup.

Crosetul Ackers-circular turnat.este alcatuit dintrun corp de la care pornesc 3brate- retentive,opozant si pintenul ocluzal, inconjurind dintele in intregime.este indicat la premolari si molari,cind ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui ancora,avind in zone subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5mm.

Corpul e asezat in zona proximala,neretentiva.Bratul retentive-porneste spre suprf.vestibulara traversind ecuatorul protetic si se termina in zona retentivaare 2portiuni-supraecuatoriala (rigida), subecuatoriala (elastica).

52.Caracteristica crosetului Bonwill, Raichelman.Adams. Indicatii la utilizare.

Bonwill-este circular,are 6brate:2retentive,2opozante, 2pinteni ocluzali aplicati pe 2dinti..el este unit cu scheletul metallic prin conectorii secundari rigizi, si e considerat dublu croset Ackers.este plasat pe premolari si molar,intre care exista trema,in edentatii uniterminale,cu rol antibasculant.

53.Ce prezinta crosetele divizate Roach. Caracteristica fiecarei grupe. Indicatii.

Sunt crosete divizate in 2grupe: 1grupa:are contact redus cu dintele-ancora in z.retentiva subecuatoriala care este mai putni sau delok vizibila.sunt 7 la numar si au brate elastice,forma carora imita literele :C,L,U,S,T,I,R.sunt aplicati pe dintii posteriori cu grad de retentivitate marita si implantare dificila.sunt compuse din:corpul,pintenul,bratul opozant, bratul retentive,2conectori secundari (unul al bratului retentive,altul uneste bratu opozant si pintinele ocluzal de scheletul metallic).corpul crosetelor e o portiune asezata pe suprafata proximala a dintilor stilpi limitrofa spatiului edentat.in zona supraecuatoriala este unit rigid prin conectorul secundar cu saua scheletului metallic,la nivelul paradontului marginal,la o distanta de 1,5mm.din corpul crosetului pornesc pintenul ocluzal si bratul opozant.

2grupa:fac parte crosete cu bratele aplicate supraecuatorial asigurind sprijinul protezei scheletate pe cimpul protetic.pot fi simple,cu un brat ce are contact partial sau total cu dintele, si compuse aplicate uni- sau bidentar.bratele crosetului bidentar inconjoara inelar suprafetele dintelui,fiind cunoscut ca croset inelar continuu.sunt indicate pe dintii frontali,si pe cei laterali cu zone retentive neinsemnate si inaltime mica,precum dintii conici.

54.Sistemul crosetar Ney. Indicatii catre fiecare tip.

Crosetele Ney au fost imaginate pentru forme si implantare diferite ale dintilor stilpi care in genere nu sunt acoperite cu microproteze.poseda caracteristici proprii crosetelor circulare si crosetelor divizate.sunt in nr de 6.

NEY nr1- asemanator cu crosetul Ackers,insa bratul opozant,ca si retentive este elastic situate in zona subecuatoriala retentive.ambele brate asigura o mentinere dubla si reciproca,fiind aplicate pe suprf.vestibulara si orala ale dintelui ancora.

NEY nr2-deriva din crosetul Roach cu bratul elastic T,ambele brate sunt elastice divizat in T si au cite un conector secundar propriu. E indicat pe premolari si molarii cu retractie gingivala si cu retentivitati marite, sip e dintii la care ecuatorul protetic trece in apropierea suprafetei ocluzale.elementele elastice sunt aplicate in zona gingivala.se aplica mai rational in edentatiile terminale

Crosetul Ney nr. 3. Prezinta o combinare dintre crosetul nr. I nr. 2, avind doua brate rctentive; unul mai putin elastic unit ri¬gid cu corpul crosetului, avind forma bratului de la crosetul nr. 1 si altul cu un grad de elasticitate marita (unit prin conectorul se-

cundar cu saua protezei) fiind reprezentat de un «T». Bratele sint aplicate in dependenta de retentivitatea dintelui-ancora astfel: bratul mai putin elastic nr. 1 este aplicat pe suprafata vestibulara sau orala a dintelui cu retentivitate mai mica, iar bratul elastic nr. 2 — pe suprafata cu retentivitate marita.

Acest crosct este indicat in edenta(iile terminale, cind dintii- stilpi au inclinatie orala sau vestibulara, iar ecuatorul protetic are direcjii diferite pe suprafetele orala si vestibulara

Crosetul Ney nr. 4. Acest croset este realizat prin metoda de turnare si lipire: corpul si pintenele ocluzal sint turnate, iar bra¬tele sint confectionate din sirma prin indoire; fiind aplicate pe suprafetele vestibulara si orala, se lipesc de corp. Acest croset es¬te indicat pe dintii cu retentivitate situata in apropierea marginii ocluzale a suprafetelor vestibulare si orale. Crosetul Ney nr. 4 nu este utilizat in practica datorita proprietatilor mecanice scazute, care nu permit mentinerea satisfacatoare a protezei pe cimpul pro¬tetic

Crosetul Ney nr. 5. Este cunoscut sub numele de croset inelar cu actiune inversa posterioara si deriva din crosetele circulare. Acest croset este alcatuit dintr-un conector secundar excentric unit rigid cu saua sau placuta protezei, pozitionat, mai ales, me- ziooral pe dintele-stilp. Bratul crosetului porneste din corp, avind doua portiuni: una rigida, aplicata supraecuatorial, din care por¬neste pintenul ocluzal asezat in foseta distala sau meziala, pre- lungindu-se cu bratul elastic, care transversind ecuatorul prote¬tic se termina in zona retentiva meziala sau distala. Acest croset este indicat in edentatiile terminale, cind dintii-stilpi au inclina¬tie vestibulara sau orala, cit si pe dinti cu coroane clinice mici sau cu forma conica

Crosetul Ney nr. 6. Este asemanator cu crosetul precedent, are aceleasi caracteristici si se deosebeste prin prezenta a doi pinteni ocluzali situati distal si mezial. Fiind unit rigid cu saua protezei prin intermediul conectorului secundar, incepe cu doua apofize duble de la saua sau bara protezei, care continua in bratele cro¬setului. Crosetul Ney nr. 6 este indicat pe molari inclinati, cu ecu¬atorul protetic ridicat in partea inclinarii si lasat in jos in cea opusa. Are cel mai lung brat din toate crosetele si este des numit croset inelar circular

55.Indicatiile si caracteristica sistemelor speciale de mentinere , sprijin si stabilizare a P.P.M. scheletate.

56.Indicatiile catre folosirea sistemelor Dolder- Rumpel in protezele PM scheletate.

Barele cu calareti. Sint compuse din piese dentare fixe alcatu¬ite dintr-o bara solidarizata la coroanele care acopera dintii-stilpi sau la dispozitivele radiculare ale acestor dinti si o gutiera apli¬cata in saua protezei scheletate care incaleca bara.

Bara are dimensiuni si forme variate; ea poate fi: rotunda, ovo- idala, dreptunghiulara etc., iar dimensiunile depind de numarul dintilor care lipsesc si de topografia edentatiei; grosimea barei variaza de la 1,5—4 mm. Bara este solidarizata de elemen¬tele fixe in asa mod ca sa urmeze profilul apofizei alveolare la o distanta de aproximativ 1—2 mm. Pentru realizarea frictiunii intre bara si gutiera, polul mic al barei este orientat inspre apo fiza alveolara.

Gutiera se mai numeste si calaret, fiind o copie de forma si dimensiuni externe ale barei. In dependenta de situarea calaretu¬lui pe polul superior al barei, Dolder descrie doua variante: 1) sistem rigid, in care gutiera are contact intim cu polul superi¬or al barei sj nu permite infundarea protezei in fibromucoasa cimpului protetic; este indicat in protezele cu sprijin dentoparodontal; 2) sistem rezilient, realizat cu un spatiu intre calareti si po¬lul superior al barei, dependent de gradul de rezilienta a fibromucoasei, ce permite infundarea protezei, realizind un sprijin mixt, dentomucozal.

Sistemele de bare cu calareti au fost concepute de Schroder si Rumpel, perfectionate si descrise de mai multi cercetatori, printre care Dolder, Ackerman, Cilimone, Lipsit..

Barele sint indicate in edentatiile frontale, laterale si subtotale cu inaltimea spatiului protetic corespunzator pentru utilizarea barei, seii cu calaret S< a dintilor artificiali. inaltimea minimala intre apofiza alveolara edentata si dintii antagonisti trebuie sa fie in jurul la 6 mm pentru a asigura mentinerea, sprijinul si sta¬bilizarea protezei. Asa proteze au aspect fizionomie optim si sint bine tolerate de pacienti

57.Indicatiile catre folosirea in protezele PM scheletate tipului de crosete din sistemul Ney.

Ney1- ca si crosetul Ackers,indicat pe premolari si molari cind ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul

coroanei dintelui ancora,avind in zona subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5 mm

Ney2-se aplica in zona gingiva, in edentatii terminale

Ney3-in edentatii terminale cind dintii stilpi au inclinatie orala sau vestibulara,iar ecuatorul protetic directii diferite pe suprafetele orala si vestibulara.

Ney4-nu este utilizat in practica datorita proprietatilor mecanice scazute care nu permit mentinerea satisfacatoare a protezei pe cimpul protetic

Ney5-indicat in edentatiile terminale,cind dintii stilpi au inclinatie vestibulara sau orala,cit si pe dintii cu coroane clinice mici sau cu forma conica

Ney6-indicat pe molarii inclinati cu ecuatorul protetic ridicat in partea inclinarii si lasat in jos in cea opusa.

58.Ce prezinta disjunctoarele de forta. Indicatii.

Disjunctoare de forfe. Aceste dispozitive au fost elaborate pen¬tru protezele scheletate terminale, avind ca scop sa permita mis¬carea seilor protezei fata de dintii-ancora si sint cunoscute ca sisteme articulare. Acestea se impart in disjunctoare de forte- amortizatori si balamale, si sint reprezentate de dispozitive meca¬nice complexe, fabricate sau confectionate in laborator.

Disjunctoarele de forte permit seilor protezei miscari de infun- dare in plan vertical si de revenire dupa incetarea presiunii masti¬catoare datorita modului de consolidare dintre cele doua parti com¬ponente ale disjunctoarelor- dalbo,sistemul telescopic egert.

Balamalele sint folosite ca elemente de legatura intre crosete si seile prote¬zelor fiind compuse dintr-o parte solidari¬zata de croset, iar alta — de saua pro¬tezei, fiind articulate cu un ax transver¬sal.Balamalele sint indicate in edentatiile mandibulare terminale cind lipsesc molarii

59.Particularitatile planificarii

si biomecanica protezelor scheletate in edentatia partiala clasa I .

Sub actiunea fortelor masti¬catoare protezele scheletate, ca si protezele partial mobilizabile acrilice, se deplaseaza in diferite directii. Gradul de deplasare de¬pinde de factorii care o provoaca si de cei care se opun deplasarii.

60.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor scheletate in edentatia partiala clasa I subdiviziunea 2,3 Kennedy.

61.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor PM scheletate in edentatia partiala clasa I Kennedy.

62.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor PM scheletate in edentatia partiala clasa II Kenedy.

63.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor PM scheletate in edentatia partiala clasa II subdiviziunea I Kenedy localizata in zona laterala a arcadei dentare.

64.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor PM scheletate in edentatia partiala clasa III Kennedy.

65.Fixarea, stabilizarea si echilibrul protezelor mobilizabile partiale, caracteristica factorilor determinanti

66.Prin ce este prezentata P.P.M. scheletata in edentatia partiala cl.IV Kennedy, in ce consta alegerea numarului dintilor stilpi, ce tipuri de crosete vor fi utilizate.

67.Paralelograful. Structura.Argumentati necesitatea studiului modelului la confectionarea P.P.M. scheletate.

Studiul modelului la paralelograf. Daca modelul de studiu este • oufectionat din ghips obisnuit, atunci cel definitiv — din ghips pccial, dur (superghips). Modelul definitiv este studiat Ia paralelograf. Paralelograful este alcatuit din soclul stabilizator reprezentat de un dispozitiv metalic, cu o anumita greutate care confera stabilitatea aparatului; suportul pentru modelul din ghips cu articulatia reglabila multidirectionala cu o masuta de lucru reg¬labila inzestrata cu sisteme pentru fixarea modelului. Suportul este asezat pe dispozitivul soclului stabilizator si permite plasarea lui in toate directiile pe toata suprafata dispozitivului. Stilpul vertical al paralelografului solidarizat lateral la soclul stabilizator, printr-un dispozitiv special permite realizarea miscarilor in plan verti¬cal la diferit nivel; la extremitatea superioara a stilpului vertical; este solidarizat (sau articulat) bratul orizontal; la cealalta ex¬tremitate a bratului orizontal, este articulata tija verticala fiind paralela cu stilpul vertical si inzestrata cu un sistem de menghina, in care sint fixate piesele anexe reprezentate de: a) tija detectoare, asemanatoare cu un cilindru plin, cu ajutorul careia se orienteaza inclinarea masutei de lucru pe care este fixat modelul pina se sta¬bileste axul comun al dintilor-stilpi purtatori de crosete; b) tija portcreion, care are la extremitate un grafit, cu ajutorul caruia se traseaza ecuatorul tuturor dintilor restanti; c) tijele retentivometre, in numar de trei, sub forma de cilindru, asemanatoare cu tija de¬tectoare, dar la o extremitate prezentata de un disc cu raza de 0,25 mm, 0,50 mm si 0,75 mm, cu ajutorul carora se masoara retentivitatea subecuatoriala coronara fata de axul comun; d) tija razu- sa, reprezentata de o lama cu o

extremitate in muchie — bizou, care poate fi coborEta manual pentru a razui ceara de pe model si a reveni la pozitia initiala automat, datorita actiunii unui resort.

Cu ajutorul paralelografului se executa urmatoarele operatiuni: determinarea axului de insertie si dezinsertie al protezei; fixarea pozitiei alese a axului de insertie si dezinsertie al protezei pentru reproducerea ei; determinarea si trasarea ecuatorului protetic; de¬terminarea zonelor retentive unde vor fi situate extremitatile brate¬lor elastice ale crosetelor; alegerea constructiei protezei si trasarea proiectului pe model.

68.Metodele de determinare a axului de insertie si dezinsertie a P.P.M. scheletate.Descrieti metoda libera si dupa Novac.

Determinarea axuriior de insertie si dezinserfie ale protezei. Axul de insertie si dezinsertie al protezei, dupa E. Gavrilov, este apreciat drept directie de aplicare si inlaturare a protezei, care pre¬vede miscarea protezei de la primul contact al elementelor de an¬corare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului prote¬tic cind pintenii ocluzali sint situati in locasurile lor, iar seile sint amplasate cu precizie pe suprafata cimpului protetic. inlatura¬rea protezei este apreciata ca miscare in directie opusa, adica de la momentul desprinderii seilor de pe fibromucoasa cimpului protetic pina la pierderea contactului elementelor de ancorare cu dintii-stilpi.

Autorii manualului respectiv considera ca axurile de insertie si dezinsertie ale protezei prezinta o traiectorie bine determinata, care permite aplicarea si inlaturarea protezei de pe cimpul protetic fara

obstacol.

Axul dc insertie si dezinsertie al protezei poate fi: 1) strict ver¬tical (cind proteza este aplicata concomitent pe toti dintii-stilpi in plan vertical); 2) vertical spre dreapta (cind proteza este aplicata la inceput pe dintii-stilpi din partea dreapta si apoi pe cei din stin¬ga); 3) vertical spre stinga; 4) vertical — posterior; 5) vertical — interior.

Determinarea corecta a axului de insertie si axului de dezinser- tic al protezei depinde de alegerea pozitiei modelului in paralelograf. Aceasta operatiune este realizata prin una din cele trei me¬tode cunoscute: a) libera; b) apreciere a inclinarii medii a axelor ilintilor-stilpi; c) de alegere.

Metoda libera. In cazul acestei metode modelul se fixeaza pe masu(a reglabila in asa fel ca suprafata ocluzala a dintilor-stilpi

fie perpendiculara cu tija detectoare. Dupa blocarea masutei reg- Iabile, tija detectoare este inlocuita cu tija portereion care arc un grafit, cu ajutorul caruia se traseaza ecuatorul protetic la fiecare «linte-stilp. Aceasta metoda era practicata in trecut la confectiona¬rea protezelor schcletate cu crosete din sirma, cind erau prezenti ' 3 dinti-stilpi relativ paraleli intre ei. La folosirea acestei metode < eu a torul protetic ocupa o pozitie nefavorabila creind o situatie dificila pentru aplicarea crosetelor si fixarea protezelor.

69.Metodele de determinare a axului de insertie si dezinsertie a P.P.M. scheletate. Desrieti metoda de alegere.

Determinarea axuriior de insertie si dezinserfie ale protezei. Axul de insertie si dezinsertie al protezei, dupa E. Gavrilov, este apreciat drept directie de aplicare si inlaturare a protezei, care pre¬vede miscarea protezei de la primul contact al elementelor de an¬corare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului prote¬tic cind pintenii ocluzali sint

situati in locasurile lor, iar seile sint amplasate cu precizie pe suprafata cimpului protetic. inlatura¬rea protezei este apreciata ca miscare in directie opusa, adica de la momentul desprinderii seilor de pe fibromucoasa cimpului protetic pina la pierderea contactului elementelor de ancorare cu dintii-

stilpi.

Autorii manualului respectiv considera ca axurile de insertie si dezinsertie ale protezei prezinta o traiectorie bine determinata, care permite aplicarea si inlaturarea protezei de pe cimpul protetic fara

obstacol.

Axul dc insertie si dezinsertie al protezei poate fi: 1) strict ver¬tical (cind proteza este aplicata concomitent pe toti dintii-stilpi in plan vertical); 2) vertical spre dreapta (cind proteza este aplicata la inceput pe dintii-stilpi din partea dreapta si apoi pe cei din stin¬ga); 3) vertical spre stinga; 4) vertical — posterior; 5) vertical — interior.

Determinarea corecta a axului de insertie si axului de dezinser- tic al protezei depinde de alegerea pozitiei modelului in paralelograf. Aceasta operatiune este realizata prin una din cele trei me¬tode cunoscute: a) libera; b) apreciere a inclinarii medii a axelor ilintilor-stilpi; c) de alegere.

Metoda de alegere. Conform acestei metode pozitia modelului pe masuta reglabila se stabileste fn asa fel ca dintii-stilpi sa prezinte retentivitati favorabile pentru plasarea bratelor elastice ale crose¬telor. Pentru a da modelului o pozitie favorabila, se foloseste tija detectoare inelinind masuta reglabila pina la un contact puncti¬form al tijei cu portiunea cea mai convexa a dintelui, clnd spre colet apare un spatiu de forma triunghiulara (fig. 137).

In acest scop modelul fixat pe masuta reglabila se inclina de mai multe ori in toate directiile pina ce la contactul dintilor cu tija detectoare apar zone retentive pe suprafetele verticale ale dintilor-stilpi. Se poate intimpla, ca la unul sau mai multi dinti-stilpi sa fie zone retentive favorabile pentru plasarea bratelor elastice ale crosetelor, iar pe altii — nesatisfacatoare. Prin usoara inclinare in jos a modelului cu partea unde sint dinti cu zone retentive nesa-tisfacatoare, apar zone retentive. Determinarea pozitiei in care toti dintii-stilpi prezinta retentivitati favorabile este realizata in urma mai multor inclinari. Determinarea acestei pozitii va coincide si cu axele de insertie si dezinsertie ale protezei, iar masuta reglabila ^e blocheaza pentru ca toate operatiile urmatoare sa se execute in aceasta pozitie.

F. Graddock (1956), I. Osborne, L. Lammine (1974) socot ca o rationala alegere a elementelor retentive poate fi efectuata in de¬pendenta de topografia breselor arcadei dentare. Fi propun ca in edentatiile terminale si frontale modelul sa fie inclinat cu segmen¬tul edentat in jos. Daca avem doua sau mai multe brese (in zone¬le frontale si laterale), modelul se inclina in jos cu partea care reprezinta o stabilizare mai insuficienta. In cazurile de edentatii laterale intercalate modelul se va inclina in directia dintilor mai stabili. in unele cazuri pentru o aplicare mai fizionomica a crose¬telor la edentatia frontala se recomanda de a inclina modelul pos¬terior.

70.In ce consta determinarea si trasarea ecuatorului protetic.In ce zone imparte ecuatorul coroana dintelui.

Pentru tratamentele protetice, ne intereseaza ecuatorul protetic, care este linia care uneste convexitatile cele mai mari ale dintilor stalpi. Traiectul ecuatorului protetic poate coincide cu celal ecuatorului de implicare sau de malpozitie, sau poate fi creeat prin pregatiri proprotetice.(proteze

unidentare, punti). Este utilizat pentru proiectarea protezei partiale scheletate dar si pentru cea acrilica. Ecuatorul protetic este ecuatorul comun al dintilor stalpi si poate fideterminat cu ajutorul unui aparat numit paralelograf.Tresarea ecuatorului protetic pe fetele laterale coronare, le imparte in 2 zone distincte, cuutilizarea protetica diferita:- zona subecuatoriala: situata intre colet si ecuatorul protetic, este partea retentive a coroanei. Inaceasta zona se aplica bratele elastice ale crosetelor. Aceste brate sunt asezate numai dup acesunt cunoscute urmatoarele elemente:1. pozitia zonelor retentive.2. Gradul de retentivitate, determinat de forma coroanei si pozitia de implantare a dintelui.3. Valoare de implantare morfo – functionala a dintilor.- Zona supraecuatoriala : este cuprinsa intre ecuator si extremitatea libera a coroanei si reprezinta partea neretentiva a coroanei. In aceasta zona se afla marginea dentara a placii protetice la proteza acrilica sau elementele rigide ale crosetelor turnate la proteza scheletata.Caracteristici privind retentivitatea:- la molariui superiori, retentivitatile favorabile sunt situate pe fetele vestibulare.- La molarii inferiori, retentivitatile favorabile sunt pe fetele linguale.- Premolarii, datorita pozitiei de implantare verticala, prezinta zone retentive pe fetele vestibularesi orale.- Gradul de retentivitate este mai mare la coroanele inalte cu forme globuloase si mai mic lacoroanele scurte cu forme cilindrice, dar care sunt destul de rare.- Coroanele cu retentivitati reduse, indica a fi acoperite cu coroane de invelis prevazute cu zoneretentive pe ambele fete.6. Valoarea parodontala a dintilor stalpi: este caracteristica fiecarui dinte si consta in gradul derezistenta al dintilor fata de fortele care intend sa-i deplaseze din alveole. Ea este determinata de:- Implantarea osoasa.- Morfologia radiculara( lungimea, grosimea si numarul radacinilor).- Starea de sanatate a tesuturilor parodontale.Implantarea dintilor in alveole nu este rigida ci are un grad de elasticitate datorat ligamentelor alveolo – dentare, care permit infundarea fiziologica a dintilor (0,1 –

0,2 mm) sub actiuneafortelor ocluzale, numita rezilienta parodontala. In ansamblu, suportul dento – parodontal, prindintii restanti, contribuie essential la stabilizarea, mentinerea si sprijinul protezelor partialeacrilice.In conditii normale, parodontiul fiecarui dinte dintr-o arcada intacta, este solicitat de presiunilemasticatorii cu numai jumatate din forta lui de rezistenta, restul rezistentei ramanand potentiala.In cazul suprasolicitarilor se manifesta insa si aceasta rezistenta latenta. Este necesar a secunoaste posibilitatea de compensare a dintilor de sprijin si gradul de rezistenta la presiunilemasticatorii fortate. Se recomanda sa se tina cont si sa se foloseasca in evaluarea valorii proteticea dintilor stalpi, tabelele coeficientilor masticatori recomandate de literature de specialitate.Astfel, in unitati de raport aproximative, valoarea masticatorie a fiecarui dinte este: central – 2,lateral – 1, canin – 3, premolar – 4, molarii de 6 ani – 6, molarii de 12 ani – 5.Suportul muco – ososProtezele partiale sunt in contact intim cu suportul muco – osos, care impreuna cu dintii restanti, preiau presiunile ocluzale. Suportul muco – osos este constituit din:1. Oasele maxilare care alcatuiesc suportul osos al campului protetic, suport format din:a) Creasta alveolara: formatiunea ce rezulta prin transformarea proceselor alveolare in urmaextractiei dintilor. Dimensiunea si forma crestei alveolare sunt infinit de variate , variabilitatedata de:- cauzele extractiilor dentare71.Din ce motiv ecuatorul anatomic nu coincide cu ecuatorul protetic. Varietati de topografie a ecuatorului protetic. Metoda determinarii zonelor retentive ale dintilor in P.P.M. scheletata .

Determinarea si trasarea ecuatorului protetic. Dupa determina¬rea pozitiei modelului si blocarea masutei reglabile, tija detectoa¬re este inlocuita cu tija portereion cu grafit care, fiind adusa la fiecare dinte-stilp si plasata in jos pina la nivelul coletului pastrind contactul cu dintele, inscrie ecuatorul protetic cu partea laterala a grafitului; de

avut grija ca extremitatea grifului sa treaca intre festonul gingival si colet.

Noi consideram ca cel mai reusit este termenul de ecuator pro¬tetic, care in majoritatea cazurilor nu coincide cu pozitia ecuato¬rului anatomic al dintelui. Totodata, ecuatorul protetic imparte dintele in doua zone: zona subecuatoriala cuprinsa intre ecuatorul protetic si colet, numita ca zona retentiva; zona supraecuatoriala situata intre ecuatorul protetic si marginea ocluzala a dintelui, numita ca zoma neretentiva, de sprijin. Aceste zone, in dependenta de pozitionarea lor, vor servi la alegerea tipurilor de crosete. L. Blattcrfein a stabilit unele caractere ale traseului ecuatoru¬lui protctic in dependenta de inclinarea modelului, deosebind cinci varietati dc amplasare a lui pc suprafetele dintelui si de atitu¬dine fa(a de edenta(ie (fig. 138).

In realitate traseul ecuatorului protetic nu este epuizat numai prin aceste variante si poate sa fie reprezentat printr-o topografie variata dependenta de pozitia de inclinare a modelului, de migrari¬le si forma anatomica a dinti lor-stl 1 pi. In unele situatii traseul ecua¬torului protetic este reprezentat de o curba deformata atipica, care permite ca limitele zonelor rctentive si neretentive sa fie dc o con¬figuratie compusa, ce prezinta dificultati pentru aplicarea elemen-telor crosetului.

Varietati de topografie a ecuatorului protetic: a — mediu: b. c—diagonal; d — inalt: e—jos; / — zona apropiata de baza pro¬tezei (I) si zona indepartata (2)

Determinarea zonelor retentive. Pentru accasta operatie, tija portereion cu grafit este inlocuita cu tija retentivometrica de di¬mensiuni corespunzatoare formei crosetului si starea parodontului dintelui-stilp. Retentivomctrele de 0,25 mm sint folosite pentru cro¬setele rigide, iar cele de 0,50 si 0,75 mm — pentru crosetele

elas¬tice. Tija retentivometrica trebuie sa vina in contact cu linia ecuato¬rului protetic, iar circumferinta discului va fi ridicata sau coborita in zona retentiva pina si ea va intra in contact cu suprafata subecuatoriala a dintelui (fig. 139).

Locul in care discul atinge dintele, reprezinta zona de retentie care se inseamna cu creionul, unde si va fi plasat bratul retentiv (extremitatea elastica) al crosetului.

72.Indicatii le tratamentul protetic cu P.P.M. cu fixare telescopata.

Sistemul de telescoape ca si in protezele partiale mobilizabile acrilice este constituit din cape cilindrice sau cilindroconice, cementate pe dintii de ancora si coroane de invelis care restabilesc forma anatomica a dintilor-stilpi fiind solidarizate cu saua protezei scheletate (fig. 126).

Sistemul de telescoape are o suprafata de frictiune mare care se creeaza intre aceste doua elemente, ceea ce reprezinta o conditie favorabila pentru mentinerea si stabilizarea prote¬zei pe cimpul protetic.

Telescoapele pot fi utilizate atit pentru sprijinul mixt rigid al protezelor scheletate terminale, cit si pen¬tru sprijinul dento-parodontal al protezelor scheleta¬te intercalate. Telescoapele au fost elaborate, perfec¬tionate si descrise de Bottger si Engelhart.

Capsele sint formate din doua parti componente ca si culisele si pot fi considerate ca matrice si patrice. Sint indicate pe dintii cu distructii coronare masi¬ve, dar cu radacini recuperabile (fig. 127).

La prima etapa a confectionarii capselor pe dintii atacati sint realizate cape radiculare cu patrice cilin¬drice sau ovale cementate pe dintii-stilpi. La a doua etapa se confectioneaza

matriceie solidarizate de seile protezei scheletate cu forma corespunzatoare patricu si sectionata (lamelata) partial in sens axial (pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legatura dintre ambele parti ale capsei. Matriceie sint solidarizate la seile protezei scheletate conform situarii patricclor pe dintii-stilpi.

73.Etapele clinico-tehnice la confectionarea P.P.M. scheletate prin confectionarea scheletului metalic intreg turnat.

Aceste etape sint dependente de tehnica de confectionare a sche- J letului metalic. Din punct de vedere tehnic, scheletul metalic poate fi realizat prin doua tehnici: 1) din elemente fabricate pentru dife¬rite parti ale protezei (bare, arcuri, crosete, sei etc.) sau modelate separat si dupa aceea lipite intre ele. Procedeul este simplu si poa¬te fi reprezentat ca o metoda clasica; 2) prin turnarea intregului

schelet metalic. Turnarea poate fi realizata pe modele dublicate si in afara lor. Procedeul este reprezentat ca o metoda moderna.

Etapele clinice pentru ambele tehnici sint identice, iar cele de laborator — diferite.

Etapele clinico-tehnice Ia confectionarea protezei scheletate prin lipire:

Clinic. Amprentarea cimpului protetic;

Laborator. Realizarea modelelor si confectionarea sabloanelor cu bordurile de ocluzie;

Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare;

Clinic-laborator. Analiza modelelor la paralelograf si schita¬rea elementelor protezei scheletate. Daca vor fi folosite piese fab¬ricate, atunci ele dupa schema realizata vor fi ajustate pe model si pe urma lipite (sudate). In lipsa pieselor fabricate ele se vor con- fcctiona din sirma sau se vor modela segmentar din ceara specia¬la, iar dupa turnarea din aliaje se va face adaptarea pe model si lipirea.

Clinic. Proba scheletului metalic.

Laborator. Prelucrarea scheletului metalic, lustruirea si po- leirea, montarea dintilor artificiali.

Clinic. Proba machetei protezei.

Laborator. inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea si lustrui¬rea protezei.

Clinic. Aplicarea protezei pe cimpul protetic.

Etapele clinico-tehnice la confectionarea protezei scheletate in¬tegru turnate (metoda moderna):

Clinic. Amprentarea cimpului protetic.

Laborator. Realizarea modelelor. Daca conform tabloului cli¬nic este necesar de a obtine o amprenta functionala, atunci pe mo¬del se confectioneaza lingura individuala, iar in clinica se obtine o amprenta functionala de pe care in laborator se va confectiona modelul definitiv. Pe modelele definitive se confectioneaza sablonul eu bordurile de ocluzie.

Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor inter- inaxilare.

Clinic-laborator. Analiza modelelor la paralelograf si schita¬rea elementelor protezei scheletate, realizarea

modelului dublicat si modelarea machetei scheletului din ceara speciala, turnarea lui din aliaje, prelucrarea si lustruirea.

Clinic. Proba scheletului metalic.

Laborator. Montarea dintilor artificiali.

Clinic. Proba machetei protezei.

Laborator. inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea si lustrui- rca protezei.

Clinic. Aplicarea protezei pe cimpul protetic.

Metoda probei scheletului metalic al P.P.M. scheletate.Cerintele.

Proba scheletului metalic si a machetei protezei scheletate.

Scheletul metalic lustruit si adaptat pe model se aplica pe cimpul protetic. Aceasta operatiune se realizeaza prin doua momente: a) examenul scheletului pe model; 2) proba in cavitatea bucala.

Examenul scheletului pe model urmareste scopul de a controla: integritatea modelului la nivelul dintilor restanti, calitatea prelucra¬rii mecanice si electrochimice, forma elementelor componente si plasarea lor pe cimpul protetic, tipul axelor de insertie si dezinsertie.

Proba in cavitatea bucala se face dupa o toaleta perfecta a ca¬vitatii bucale, iar scheletul este prelucrat cu solutii antiseptice. Du¬pa ce scheletul este introdus pe cimpul protetic, atragem atentia la urmatoarele obiective: verificarea rapoartelor elementelor de sta¬bilizare cu dintii restanti, in special a pintenilor ocluzali si a ghe¬rlelor

incizale, a bratelor opozante si retentive, a relatiilor de oclu¬zie, raportului conectorului principal si ai celor secundari cu mucoa¬sa cfmpului protetic. Se controleaza, in special, suprafetele mucozale ale acestora si raportul lor cu mucoasa.

Daca este necesar, se efectueaza corectarea prin slefuirea punc¬telor evidentiate cu hirtia de articulatie.

Dupa proba scheletului, tehnica moderna de confectionare a pro¬tezelor scheletate, in cazurile edentatiilor terminale, vizeaza ne¬cesitatea amprentarii functionale pentru o echilibrare mai armoni¬oasa a presiunilor masticatoare.

74.Proba si aplicarea P.P.M. scheletate finisate in cavitatea bucala.

Aplicarea protezei scheletate finite in cavitatea bucala. Aceasta operatiune consta in verificarea extrabucala si intrabucala a pro¬tezei. La verificarea extrabucala a protezei se controleaza prezen¬ta surplusurilor de aerilat pe suprafetele interne ale crosetelor, ca¬re ar putea sa ingreuieze insertia protezei, se verifica calitatea fi¬nisarii si a lustruirii.

Aplicarea protezei in cavitatea bucala se efectueaza prin inser¬tia ei pe cimpul protetic dupa axul de insertie determinat, asa ca in cazul probei scheletului metalic. Dupa aceasta se verifica stabili¬tatea si mentinerea protezei. La controlul stabilitatii se aplica pre¬siuni digitale pe arcadele dentare, atragind atentia la posibilitatea aparitiei fenomenului de basculare, apreciind totodata cauza.Gradul dc mentinere a protezei se verifica prin incercarea de desprindere, ca regula, prin tractiune verticala in axul de dezinsertie. Mentinerea se considera suficienta daca in timpul miscarilor functionale proteza nu se desprinde de pe cimpul protetic. Dupa aceasta obligatoriu se efectueaza

individualizarea ocluziei conform principiilor functionale, urmarind realizarea contactelor simultane stabile si multiple pe toti dintii artificiali si naturali in ocluzia centrica si de intercuspidare maxima, atragind atentia Ia aspectul fizionomie si fonetic

75.Etiologia edentatiei totale. Simptomele exobucale si endobucale. Legitatile atrofiei maxilarelor in edentatia totala.

2. CLASIFICAREA E.T. a) Dupa teritoriul afectat unimaxilara

bimaxilara

b) Dupa cauzele care au determinat-o

– congenitala

– dobindita

FACTORI DETERMINANTI

3. ETIOLOGIA E.T. – a) cauze congenitale – anodontia

– b) cauze dobindite – caria dentara i

complicatiile ei

– parodontopatia marginala

cronica

– osteopatii inflamatorii

– traumatisme complexe

dento-prodontale i ale

masivului osos

– tumori benigne i maligne

ale maxilarelor

– iatrogenia

FACTORI FAVORIZANTI

a) factori intrinseci ce tin de – virsta

– teren

– circumstante

fiziopatologice

– sex

b) factori extrinseci – conditii de viata i de

mediu social

– nivelul socio-economic

– profesie

– consumul de alcool, tutun,

cafea

4. FRECVENTA E.T. – este in functie de:

a) virsta

b) sex

c) domiciliul urban

rural

institutionalizat.

* SIMPTOMATOLOGIA SUBIECTIVA

1. Durerea in E.T.

a) hiperestezie alveolara

LA NIVEL LOCAL b) durerea fantoma

la E.T. neprotezati c) sindromul de bont dureros

e) durerea generata de procese inflamatorii, tumori,

resturi radiculare, corpi straini.

La E.T. protezati a) dureri la nivelul zonelor de sprijin i periferice ale C.P.

b) senzatii de arsura, de uscaciune a mucoasei

LA NIVEL LOCO-REGIONAL a) dureri articulare

b) dureri musculare

3. TULBURARI FUNCTIONALE

a) tulburari masticatorii la edentatul total neprotezat

la edentatul total protezat

b) tulburari de deglutitie

c) tulburari de fonatie

d) tulburari fizionomice

e) tulburari ale functiei homeostazice

f) tulburari generale – psihice

– digestive

* SIMPTOMATOLOGIA OBIECTIVA

1. SIMPTOME FACIALE

a) modificari de antropometrie faciala

b) modificari ale morfologiei faciale

c) modificari tisulare faciale.

76.Zonele de sprijin si functionale la maxilarul superior in edentatia totala.Ce prezinta punga Eisering. Formele torusului palatin dupa Landa.

Din formatiunile anatomice ale maxeilei fac parte si tuberozi- ln|ilc, carc sint situate in zonele distale ale apofizelor alveolare si care reprezinta proeminente osoase, carora li se acorda un rol deosebit in obtinerea stabilitatii protezei totale. Aspectele ce lc pot avea in rezultatul atrofiei, le confera si lor atributul de retentive sau neretentive. In ce priveste volumul ele pot fi medii, mici sau mari, iar in unele cazuri exagerat de dezvoltate.

Bolta palatina reprezinta o suprafata de sprijin pentru proteza maxilara. Conform gradului de atrofie, atit

suprafata, cit si forma boitei palatine poate varia de la individ la individ. Datorita atro¬fiei apofizei alveolare are loc micsorarea inaltimii boitei palatine (fig. 165).

Palatul dur poate prezenta pe linia de sutura a celor doua apofize palatine a maxilei o proeminenta numita torus de marime, for¬ma si localizare diferita. Conform clasificarii propuse de Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) se disting urmatoarele tipuri de torus:

1) torus posterior de forma rotunjita; 2) torus posterior extins de forma alungita; 3) torus anteromedian de forma elipsoidala, vo¬luminos si proeminent, 4) torus anterior de forma alungita rela¬tiv ingust; 5) torus anteroposterior extins.

L. Ene (1970) considera ca torusul mai frecvent este situat in treimea mijlocie a palatului dur, cu mici varietati atit in sens ante¬rior, cit si in sens posterior. O mare importanta protetica o are ra¬portul torusului cu limita distala a cimpului protetic. In caz ca torusul palatin intersecteaza linia de reflexie a valului palatin, Sur¬vin dificultati in obtinerea unei succesiuni functionale la acest ni¬vel. In asa cazuri se recomanda ca marginea protezei sa ajunga pina la torusul palatinat.

77.Zonele de sprijin si functionale la mandibula in edentatia totala.

Mandibula are o suprafata de sprijin mult mai mica, aproxi¬mativ de 6—12 cm2. Apofiza alveolara la fel poate prezenta carac¬teristici enuntate la descrierea apofizei alveolare de pe maxila. De obicei, atrofia apofizei alveolare mandibulare este mai accentuata decit a apofizei de pe maxila.

Formatiunile anatomice de pe mandibula care reprezinta inte¬res protetic sint: tuberculii piriformi, torusul mandibular, liniile oblica interna si externa.

Tuberculii piriformi reprezinta formatiunea fibromucoasei re- tromolare bilaterale fiind situati in triunghiul retromolar, si indi cind limita distala a bazei protezei.

Torusul mandibular este localizat in dreptul premolarilor, bila teral, deasupra liniei oblice interne si reprezinta o proeminenta osoasa de forma rotunda. In cazul cind torusul este exprimat, el impiedica tratamentul protetic. Aceasta zona permanent este trau matizata de marginea protezei, implicind corijari multiple.

Linia oblica interna apare ca o proeminenta ascutita si durero.i sa la presiuni. La acest nivel are loc insertia muschiului milohi oidean si constrictorului superior al faringelui si astfel delimiteaza marginile posteroinferioare ale protezei.

Linia oblica externa reprezinta locul de insertie a muschiului buccinator. Uneori atrofia apofizei alveolare se reflecta si asupra acestei linii. In caz de o atrofie pronuntata, cind nivelul apofizei

alveolare se gaseste la nivelul orifieiului mentonier, la compresia liazei protezei pot aparea dureri

78.Muschii din vecinatatea cimpului protetic maxilar si mandibular in edentatia totala. Importanta practica.

79.Caracterizati zonele functionale. Tipuri de versante vestibulare maxilare edentate total. Importanta practica..

Campul protetic reprezinta totalitatea tesuturilor pe care se sprijina proteza sicu care proteza vine in contact.Se disting

doua zone ale campului protetic:Zona de sprijin. Este reprezentata de componenta campului protetic caresuporta presiunile exercitate in timpul masticatiei si deglutitiei, fiind adaptatastructural in acest sens. Este compusa din substratul osos ce reprezinta bazade sprijin pentru protezele totale si din mucoasa fixa care acopera structurileosoase.Zona de succiune. Delimiteaza la periferie si in exterior campul protetic. Estealcatuita din zona de mucoasa pasiv mobila, (mucoasa fundurilor de sacvestibulare, fundul de sac lingual), si din mucoasa mobila de la nivelulobrajilor, buzelor si limbii care vine in contact cu suprafata lustruita a protezei.

80.Tipuri de creste alveolare edentate total dupa Schroder, Koller si tipuri de mucoasa dupa gradul de rezilienta (Suplle, Liund).

Schroder deosebeste trei tipuri de atrofii ale maxilei;

Tipul I. Acest tip de atrofie se caracterizeaza prin prezenta unei ipofize alveolare pronuntate, semiovale, care uniform este acoperi- la cu o mucoasa normala depasind cu mult nivelul boltii palatine, ivind tuberozitati bine exprimate, iar torusul palatin mai putin ex¬primat sau chiar lipsa. Plica trecatoare si locul de insertie a mus¬chilor se gasesc la distanta destul de mare de la suprafata apofi¬zei alveolare. Acest tip de atrofie este cel mai favorabil pentru tra- Uinentul protetic, fiindca formatiunile anatomice de retentie sint destul de exprimate si nu impiedica fixarea protezei.

Tipul II. Pentru acest tip de atrofie este caracteristic prezenta unei apofize alveolare late, din cauza atrofiei medii, depasind cu piijin nivelul boltii palatine. Tuberozitatile maxilare sint mai pu- 1 in exprimate, plica trecatoare si locul de insertie a muschilor se U-isesc mai aproape de suprafata apofizei alveolare, comparativ cu lipul I.

Conditii pentru tratamentul protetic, de obicei, avem bune, insa

<Mitractia brusca a muschilor in unele cazuri poate duce la un esec.

Tipul III. Caracteristic pentru acest tip de atrofie este dispari- |i.i apofizei alveolare si prezenta unei bolii palatine aproape plata. I uherozitatile maxilare sint atrofiate esential. Plica trecatoare si locul de insertie a frenumului buzei superioare si a muschilor se

Ha la nivelul coamei apofizei alveolare. Pentru tratamentul pro¬tetic acest tip de atrofie este cel mai nefavorabil, fiindca lipsesc lormatiunile anatomice retentive, iar insertia joasa a fibrelor mus- ¦ «ilare contribuie la detasarea protezei

In literatura contemporana mai des este descrisa clasificarea dupa Koller care deosebeste urmatoarele tipuri de atrofie a apofizei al¬veolare mandibulare.

Tipul I. Apofiza alveolara prezinta o inaltime bine exprimata, egala pe toata intinderea, rezorbtia producindu-se intr-o mica ma¬sura. Aceasta situatie clinica se intilneste foarte rar si se presupu¬ne ca ea poate surveni doar in cazul cind pierderea dintilor s-a produs simultan. Creasta apofizei alveolare este rotunjita si favo¬rabila pentru baza protezei, deoarece impiedica microexcursia pro¬tezei ce poate avea loc la miscarea mandibulei. Locul de insertie a muschilor si plica trecatoare a mucoasei sint situate la o distan ta considerabila de virful apofizei alveolare. Aceasta forma a apo fizei alveolare este cea mai favorabila pentru tratamentul protetic.

Tipul II. Atrofia apofizei alveolare este uniforma pe toata intin derea, insa este destul de avansata, afectind in unele

cazuri si cor pul mandibulei. Pe masura ce procesul de rezorb|ie se accentuea/.i si ajunge pina la linia oblica interna si externa, apofiza se transfor¬ma intr-o depresiune. Apofiza alveolara in zona frontala deseoricapata o forma ascutita, ce impiedica protezarea. Locul de insertie ;i muschilor este situat aproape de marginea crestei. Astfel de tip a apofizei alveolare reprezinta mari dificultati pentru protezare, fiindca lipsesc formatiunile anatomice retentive, iar insertia fasci¬culelor musculare aproape de virful crestei alveolare duce la mis- i ;irea protezei. Prin urmare, si stabilitatea protezei este compromi- a, deci trebuie cautate posibilitati de a folosi orice formatiune re- lentiva a cimpului protetic, oricit de redusa ar fi ca intindere.

Tipul III. Apofiza alveolara este atrofiata esential in sens late- i.il si mai putin frontal, datorita faptului ca dintii laterali au fost pierduti mai timpuriu decit cei frontali. Acest tip de atrofie este idativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindca atrofia apo- li/.ei alveolare in zonele laterale nu impiedica microexcursia prote¬zei in plan transversal. Zona de retentie este prezenta numai in icgiunea frontala care si impiedica miscarea protezei in plan sagi- 1.1 — in directia anterio-posterioara.

Tipul IV. Atrofia apofizei alveolare este accentuata in zona Irontala si mai putin exprimata in regiunile laterale. In asa situa¬tie stabilitatea protezei este asigurata numai in directia transver- ala, pe cind in plan sagital este foarte slaba datorita posibilitatii de alunecare a protezei inainte

81.Examenul clinic- instrumental si complimentar a pacientilor edentati total. Diagnosticul.

Particularitatile examenului clinic si diagnosticul edentatiei totale

Pacientii cu edentatie totala se examineaza dupa aceeasi sche¬ma, ca si toti pacientii ce necesita un tratament ortopedoprotetic. I>c rind cu concretizarea acuzelor care sint tipice pentru pacicn- |ii cu edentatie partiala sau totala (absenta totala a dintilor pe inii sau ambele maxilare, imposibilitatea actului de masticatie, ••reglari de fonatie, degluti(ie, fizionomice etc.), examenul subiec- i\ prevede depistarea posibilelor acuze ca urmare a dereglarilor imctionale din partea celorlalte verigi ale sistemului stomatognat I \ T.M., complexul muscular, glandele salivare etc) si a sistemului digestiv. Adunind datele anamnezei actualei maladii, se va atrage lentia la factorii etiologici ce au adus la pierderea totala a dinti¬lor (complicatiile cariei dentare, afectiunile parodontului, interven¬tii chirurgicale etc.), la evolutia si caracterul procesului patologic (cronic, acut), timpul ce s-a scurs de la prima si ultima extractii. Se noteaza caracterul si eficienta tratamentului protetic, daca a lost intreprins, p

Particularitatile anamnezei vietii prevede depistarea maladiilor cnerale ale organismului care posibil au influentat pierderea din¬tilor: disfunctiile glandelor endocrine, maladiile cardiovasculare, sangvine, a sistemului nervos, a tradului gastrointestinal s. a. In cadrul anamnezei vietii la fel se va acorda atentie la factorii nocivi profesionali si a obiceiurilor vicioase ce au putut influenta pierde-rea dintilor.

Particularitatile examenului exobucal constau intr-un examen minutios ce va scoate la iveala modificarile de structura a regiunii inaxilofaciale, folosind metodele cunoscute.

O atentie deosebita se atrage studierii tonicitatii musculare pri palparea muschilor orofaciali, deoarece tonusul muscular ne inii ca starea functionala a muschilor.

Examenul endobucal se efectueaza in ordinea cunoscuta. Min (ios se examineaza apofizele alveolare si fibroinucoasa cimpulu protetic. La palpare se determina prezenta sau absenta exostozelor marginilor ascutite, relieful apofizelor, forma versantelor. Ia fel J starea fibromucoasei (gradul de mobilitate, rezilienta, sensibilitu te etc.) in diferite zone ale cimpului protetic. Este necesar de deter minat gradul de exprimare si topografia torusului palatinal, form si adincimea boitei palatine, gradul de atrofie si forma apofizelor alveolare, ceea ce joaca un rol important la fixarea protezelor total Concomitent cu examenul vizual si palparea organelor si a ; suturilor cavitatii bucale, dupa necesitate si conform indicatiilor utilizeaza si metode de examinare paraclinice dintre care cele ma uzuale sint: radiografia panoramica, tomografia A.T.M., analizJ modelelor de studiu, electromiografia muschilor, inscrierea miscari¬lor mandibulare, examenul citologic, micologic, bacteriologic, ana- tomo-patologic, stomatoscopic, determinarea PH-ului salivei.

Asa, de exemplu, examenul micologic si bacteriologic ne va da po¬sibilitate sa determinam care dintre microorganisme au provocat starea de inflamare a fibromucoasei, pentru a aplica un tratauiQnt preprotetic corespunzator. Examenul citologic nc va da posibilita¬te sa determinam gradul de keratinizare a fibromucoasei si posi¬bilitatea fibromucoasei de a suporta presiuni.

Datele obtinute in urma examenului medical sint folosite pentru determinarea diagnosticului care include dereglarile morfologice, topografia afectiunii (unimaxilare, bimaxilare), factorul etiologic, dereglarile functionale si complicatiile posibile. Particularitatile formularii diagnosticului la pacientii cu edenta(ie totala prevede indicarea gradului de atrofie a apofizelor alveolare si a fibromu¬coasei cimpului protetic dupa una din clasificarile respective.

in asa mod diagnosticul va orienta medicul la alcatuirea pla¬nului de tratament si a pronosticului.

Pregatirea pacientului edentat total pentru tratamentul protetic. Pregatirea generala a pacientului are scopul de compensare a unor maladii generale, care prin gravitatea lor constituie un motiv de aminare a tratamentului protetic. in procesul de pregatire a paci¬entilor vor fi antrenati si medicii de alte specialitati.

Pregatirea speciala a pacientilor cu edentatie totala catre tra¬tamentul protetic include un sir de interventii chirurgicale, indica¬tiile carora reies din tabloul clinic individual. Deosebim: interven¬tii chirurgicale in vederea crearii unei forme necesare a apofizei alveolare; plastia apofizei alveolare; formarea alveolei artificiale; inlaturarea tuberozitatilor exprimate ce impiedica protezarea; inla-turarea torusului palatinal; implantarea implanturilor, inlaturarea cicatricelor fibromucoasei cimpului protetic; adincirea locului de insertie a tesuturilor moi din partile vestibulara si orala ale apo¬i l alveolare la mandibula pentru a crea un cimp protetic mai

mc.

Daca examenul cimpului protetic, in special al fibromucoasei, • l<\ a unele modificari patologice acute sau cronice, se indica in- ("iscnjii cu caracter curativ in scopul ameliorarii acestor stari, du- |'ii > c se incepe confectionarea protezei total

82.Mentinerea si stabilitatea protezelor totale. Succiunea si adeziunea.

Mentinerea protezei, respectiv contracararea fortelor verticale dislocatoare se realizeaza prin mijloace fizice:

- adeziunea,

- succiunea,

- presiunea atmosferica

si fiziologice:

- deglutitia,

- tonicitatea musculara (Ene).

a). Adeziunea

- prin adeziune intelegem atractia intre doua suprafete aflate in contact foarte strans datorita fortelor intermoleculare, care actioneaza la distante relativ mici.

- adeziunea propriu-zisa reprezinta atractia ce apare intre moleculele de tip diferit (ale placii si ale mucoasei), puse in contact foarte strans si constituie un factor de mentinere a protezelor chiar si in absenta salivei.

- prin interpunerea unei pelicule subtiri de lichid (saliva), adeziunea creste in intensitate direct proportional cu marimea suprafetelor in contact si cu cat stratul de saliva este mai subtire.

- fenomenele fizice moleculare care contribuie la cresterea adeziunii si care au loc la acest nivel sunt: - aderenta,

- coeziunea,

- tensiunea superficiala

- capilaritatea.

Concluzie:

- adeziunea pretinde existenta unor suprafete orizontale cat mai intinse, un paralelism perfect intre placa protetica si suprafata de sprijin, si prezenta unui film salivar subtire - consistenta salivei trebuind sa fie nici prea fluida, dar nici prea vascoasa.

- intinderea suprafetelor de contact determina gradul adeziunii, motiv pentru care o proteza totala maxilara, prezinta o adeziune mai buna decat una mandibulara.

- adeziunea este mai buna in cazul suprafetelor ce tind spre orizontalizare (cu retentivitati sterse) si dimpotriva, scade in cazul unor creste alveolare pronuntate, cu bolti palatine adanci, la care, desi suprafata totala de sprijin este mai mare, adeziunea nu este favorizata. Totusi, in mentinerea protezei prin adeziune este oportun sa intervina si obstacole, cum sunt aclea oferite de relieful crestelor edentate, care se opun alunecarii protezei. in absenta lor, tendinta de glisare a placii creste, trebuind sa intervina musculatura periprotetica pentru a limita deplasarile orizontale ale protezei.

- eficienta adeziunii este determinata de precizia amprentarii.

b). Succiunea si presiunea atmosferica

- intervine in mentinerea protezelor totale numai atunci cand conturul lor perifieric se transforma in inchidere ermetica si cand, in cursul usoarelor deplasari functionale, se produce o scadere a presiunii din interiorul filmului salivar, prezent intre suprafata mucozala a protezei si mucoasa de sprijin.

- marginile protezei trebuie sa se situeze pana la limita maxima a campul protetic, la zona de trecere intre mucoasa fixa si cea mobila (pe mucoasa pasiv mobila).

- marginea protezei trebuie sa ocoleasca si sa permita jocul formatiunilor mobile de la periferia campul protetic, pentru ca aceste formatiuni sa nu actioneze in sens dislocant. in acest fel se realizeaza succiunea interna.

- marginile protezelor si versantele acestora trebuie astfel modelate, incat tesuturile moi periprotetice ale buzelor, obrajilor si limbii sa se aplice intim si sa le inveleasca, astfel se realizeaza si succiunea externa.

83.Linguri individuale, materiale si metode de confectionare. Tehnica confectionarii lingurii individuale in clinica si laborator.

Lingura individuala. Actualmente, in orice situatii clinice, de pe naxilarul edentat total este necesar de a obtine numai amprente functionale de succiune cu ajutorul lingurii individuale.

Lingurile individuale pot fi confectionate din materiale metalice (aluminiu), materiale amprentare termoplasticc (stensul), ceara, acrilate auto, si t^rmopolimerizabile etc. Alegerea unui sau altui mate- ial depinde de materialul folosit pentru amprentare si de morfologia impului protetic.

Lingurile individuale se confectioneaza prin metoda de laborator sau direct in cavitatea bucala. in primul caz cu ajutorul lingurii stan dard se ob(ine amprenta anatomica, pe care medicul cu ajutorul crei¬onului chimic contureaza limitele cimpului protetic, apoi in laborator se realizeaza modelul din ghips dupa care se modeleaza lingura din cara, fiind transformata prin metoda obisnuita in acrilat. Pentru con¬fectionarea lingurii metalice se realizeaza initial din

aliaj usor fuzi- l)il patricea si matricea metalica, folosite apoi la stantarea lingurii.Din varietatea lingurilor rigide o utilizare larga au capatat lingurii-, din acrilat, deoarece tehnologia confectionarii este simpla; aceste lin guri nu se deformeaza in cavitatea bucala si in caz de esec procedeul de obtinere a amprentei poate fi repetat.

Lingurile individuale la fel pot fi realizate din placute acrilice standard, care se confectioneaza industrial. Aceste placute, fiind in calzite, se aplica pe modelul de ghips si se modeleaza lingura inlatu rind surplusurile.

Brahman a elaborat o metoda de confectionare a lingurilor indivi¬duale din ceara care a primit denumirea de metoda I.C.T.O. (Institu¬tul Central de Traumatologie si Ortopedie, Moscova). In cazul utili¬zarii acestei metode, pentru confectionarea lingurii individuale la maxila, dintr-o placa de ceara standard se inlatura 1/3 din lungime si du¬pa ramolire placa de ceara se indoaie in doua, introdueindu-se in ca-vitatea bucala unde lingura se modeleaza direct pe maxila.

Pentru confectionarea lingurilor individuale la mandibula se in¬latura 1/3 din latimea placii de ceara standard, dupa ce se incalzes¬te la flacara, se indoaie in trei in lungime dindu-i-se forma de potcoa¬va, se introduce in cavitatea bucala modelindu-se dupa forma apofA zei alveolare, inlaturindu-se surplusurile.

Particularitatile confectionarii lingurilor individuale din ceara dupa aceasta metoda constau in corespunderea intocmai a limitelor lingurii cu viitoarele margini ale protezei. Pentru aceasta medicul cu spatula fierbinte ramoleaza cite un sector al marginii lingurii si de- plasind anterior si in jos tesuturile moi pe linia intermaxilara prelu¬creaza marginile lingurii. Daca este necesar se

adauga ceara, iar daca marginea este inalta, ea se modeleaza in timpul deplasarii tesuturilor moi. Aceasta manopera este greu de efectuat, cere mult timp si este obositoare pentru pacient. Dupa adaptarea marginilor, lingurile se intaresc exterior cu sirma de aluminiu din care si se indoaie mine¬rul lingurii.

Z. Vasilenko, reiesind din dificultatile metodei de confectionare a lingurilor individuale dupa I.C.T.O., a propus urmatoarea modifica¬re. In timpul confectionarii marginile lingurilor se termina la nivelul mucoasei pasiv mobile si deci nu este necesar de a le modela dupa li¬mitele viitoarei proteze, deoarece ele vor fi corectate de materialul am prentar. Pentru a obtine imprimarea corecta a cimpului protetic in zo¬na liniei A Z. Vasilenko recomanda de a lungi lingura cu 0.5 cm, iar oentru o repartizare uniforma a presiunii pe cimpul protetic lingura la maxila se perforeaza la mijloc, ca prin cele 1—2 gauri formate sa iasa surplusurile materialului amprentar. Lingura la maxila se con¬solideaza din partea exterioara cu un strat subtire de ghios, iar 1-j mandibula cu o handoleta din material amprentar termoplastic. D« mentionat ca lingurile individuale din ceara din cauza dezavantajelor (se deformeaza, nu permit obtinerea amprentelor de compresie s. a.) actualmente se folosesc rar. Cele mai frecvent utilizate sint lingurile confectionate din materiale rigide.

Amprentarea. inainte de a obtine o amprenta functionala orice lin¬gura individuala necesita o adaptare in cavitatea bucala cu ajutorul lobelor functionale, care se repeta si la amprentare. Totodata vom nhlinia ca marginile amprentei pot fi formate pasiv (de medic), cu jutorul probelor functionale si cu ajutorul miscarilor functionale pro- i'i iu-zise (masticatie, deglutitie, vorbire etc.).

Formarea marginilor amprentei cu detasarea tesuturilor moi ds .itre medic se caracterizeaza prin aceea ca amplituda si

durata inis- arilor sint determinate de medic, care nu poate sa individualizeze ceste criterii, si deci miscarile sint standarde. Afara de aceasta, mar ¦.•mea linguala a amprentei ramine inaccesibila pentru medic si acest procedeu se completeaza de catre miscarile active ale limbii. Deoare- c miscarile pasive n-au o argumentare anatomofunctionala buna, me¬toda respectiva este utilizata rar.

Fiscli in anul 1937, Slack in 1946 si Swenson in 1948 au aplicat diferite probe functionale pentru formarea marginilor amprentei sau a marginilor protezelor totale. Insa in anul 1956 Herbst a descris un complex de probe functionale in vederea formarii marginilor lingurii individuale si a amprentei functionale. Putin mai tirziu complexe analogice de probe au fost propuse de catre B. Boianov, Langerom, /ingerom si altii.

Probele functionale reprezinta un complex de miscari, care prevad: miscarile buzelor, limbii, deschiderea gurii, deglutitie. Fiecare proba functionala duce la oscilatia tesuturilor mobile din anumite zone pe marginea amprentei, care se indeplineste intr-o directie respectiva de o anumita durata si amplitudine. in afara de aceasta probele functio¬nale prevad unele exercitii in timpul carora tesuturile moi cu o mobi¬litate activa, situate la limitele cimpului protetic, se afla in cele mai favorabile pozitii pentru a forma supapa de inchidere. S-a observat ca asemenea pozitie a tesuturilor moi din partea vestibulara a cimpu¬lui protetic apare la deschiderea maximala a gurii, iar din partea lin¬guala — la o deschidere de un grad mediu. Valoarea probelor functio¬nale consta in aceea ca ele permit, prin intermediul formarii margini¬lor amprentei, de a crea o supapa marginala de jur imprejur.

Prezinta neajunsuri si probele functionale, fiindca amplituda ocsi- latiilor diferitor tesuturi mobile la marginea cu proteza

difera de la pacient la pacient, iar probele functionale ramin standarde. De aceea apare necesitatea de a modifica probele functionale corespunzator ti¬purilor de atrofii ale maxilarelor edentate. Alt neajuns al probelor functionale consta si in faptul ca in cadrul lor se folosesc doar doua functii ale sistemului stomatognat: masticatia si dcglutitia, dar este necesar dc a include in componenta probelor si exercitii de pronun¬tare a diferitor sunete. Pe baza acestui criteriu au fost elaborate am¬prentele fonetice propuse jje M. Devin in anul 1958. Aceste ampren¬te necesita o cunoastere aprofundata a elementelor anatomice si fi¬ziologice care intervin in cadrnl acestei functii.

84.Probele Herbst pentru ajustarea lingurii individuale la ambele maxilare si amprentarea .

Verificarea adaptarii dinamice – se efectueaza pe baza testelor Herbst, mentinind

u or p.a. pe cimp. Retu rile intereseaza zona corespunzatoare testului efectuat. Testele

se realizeaza pe rind, in ordinea stabilita, cu revenire pe testul anterior pentru zonele de

trecere de la unul la altul, pina la obtinerea unei stabilitati maxime p.a.

a) testele Herbst pentru maxilar:

– deschiderea u oara a gurii – se mobilizeaza periferia C.P. de la nivelul PM2–M1.

– deschiderea larga a gurii – realizind modelarea la nivelul pungii Ginsenring

prin punerea in tensiune a lig. pterigo-Md.

– surisul fortat – realizind modelarea la nivelul zonei V laterale i tractiune

post. a

plicilor alveolo-jugale.

– sugere, suflat, fluierat, sarut – modeleaza marginile p.a. la nivelul z.v.

frontale i

tractioneaza spre anterior plicile alveolo-jugale.

– manevra Valsalva, pronuntia fonemei “Ah” – modeleaza zona Ah.

– aceste teste se completeaza cu balansarea Md dr-st = modelarea zonei distale a

pungi Ginsenring prin intermediul apofizei

coronoide.

b) testele Herbst pentru mandibula:

– deschiderea u oara a gurii – modeleaza zona meziala a pungii lui Fisch.

– deschiderea larga a gurii – modeleaza zona distala a pungii Fisch, versantul V

al t.p. prin contractia marginii anterioara a

mosterului; pune in tensiune lig. pterio-Md.

– umezirea ro ului buzelor (de la comisura la alta) – zona enilahbioidiana in

dreptul molarilor.

– virful limbii intr-un obraz i in celalalt – zona enilohioidiana intre C-PM

– limba catre nas – modeleaza z.l. centrala anterior de C (z. genioglasului)

– sugere, fluierat – zona V. centrala.

– deglutitie – tona ni ei lui Neil i Bowen.

85.Varietati de amprente functionale dupa inaltimea si modul de formare a marginii amprentei si dupa gradul de compresie a mucoasei cimpului protetic.Indicatii.

Ia baza clasificarii amprentelor functionale au fost puse urmatoa- I» criterii: inaltimea marginilor amprentei: modul de formare a mar¬inilor amprentei si gradul de compresie a mucoasei cimpului pro-

Dupa inaltimea marginilor deosebim amprente functionale cu mar- nea in zona mucoasei cu mobilitate pasiva (zona neutra), care in li- ¦ itura se mai numesc amprente functionale propriu-zis si amprente- iiiiu'tionale la care marginea depaseste zona neutra cu 1—2 mm, fiind noscute ca amprente functionale de succiune. Pentru crearea supa-pei de inchidere marginala a protezei avem nevoie de o amprenta func¬tionala de succiune, pe cind cea functionala propriu-zis nu ne va asiguraa inchiderea marginala perfecta a protezei in timpul functiei si ' te indicata in caz de confectionare a protezelor partiale mobilizabile in anumite situatii clinice.

Dupa metoda de formare a marginilor amprentei deosebim: ain- i ente functionale la care marginile sint formate prin miscari pasive lt mucoasei; amprente functionale la care marginile sint formate ca /uitat al miscarilor active ale mucoasei obtinute prin aplicarea pro- ' lor functionale; amprente functionale la care marginile sint forma¬lii ajutorul miscarilor active ale mucoasei in timpul masticatiei si iltor functii ale sistemului stoinatognat; amprente cu formarea mix- a marginilor;

Dupa gradul de compresie a mucoasei cimpului protetic amprente- functionale se impart in: amprente cu compresia cimpului protetic i ub presiunea manuala a medicului, sub presiunea masticatoare si ozata); b) decompresive; c) diferentiate.

Indicatiile aplicarii acestor amprente in parte depind de starea mu- • >asei cimpului protetic

86.Particularitatile modelarii curbei vestibulare si determinarii inaltimii verticale a bordurii de ocluzie la maxilarul superior in edentatia totala. Determinarea planului protetic.

Modelarea curburii vestibulare a sablonului cu bordura de oclu-

ie la maxila. Dupa aprecierea calitatii confectionarii sabloanelor cu bordurile de ocluzie, medicul le supune unei prelucrari aseptice, le in¬troduce in cavitatea bucala, situindu-le corespunzator pe maxilare. Prin presiuni alternative pe suprafata bordurilor, in zona premolarilor, se constata absenta bascularii sabloanelor. Manipulata cu sab¬loanele inzestrate cu borduri de ocluzie in cavitatea bucala trebuie executata intr-un timp scurt, de cel mult 1—2 minute, pentru a preveni deformarea sabloanelor. Tot in

scopul prevenirii deformarii se luc¬reaza cu sabloanele numai fiind asezate pe model.

Curbura vestibulara a bordurii confectionata din ceara la maxila se afla putin mai vestibular, fata de centrul apofizei alveolare. Con¬comitent, in caz de necesitate, este modificata si bordura de ocluzie de la mandibula.

Stabilirea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila. inaltimea bor¬durilor de ocluzie se determina o data cu determinarea nivelului si directiei planului de ocluzie. Ca regula, marginea bordurii de oclu¬zie la maxila trebuie sa fie cu 1,0—1,5 mm mai jos de marginea bu¬zei, iar la mandibula — tot cu aceeasi marime si tot mai jos de mar¬ginea buzei inferioare. De mentionat ca acest element este relativ, depinde de gradul de atrofie a apofizelor alveolare, activitatea func¬tionala a buzelor si deci este individual.

Stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie. Suprafetele orizontale ale bordurilor de ocluzie la ambele maxilare, fiind netede, trebuie sa corespunda intre ele si intilnindu-se sa solidarizeze ambele sabloane. Locul de intilnire a suprafetelor orizontale ale bordurile, de ocluzie reprezinta planul de ocluzie, unde vor fi situate marginile incizale ale dintilor frontali superiori si suprafetele ocluzale ale din¬tilor laterali. Nivelul si directia planului de ocluzie este stabilit indi¬vidual avind o orientare specifica pentru zona frontala si cea laterala.

Camper in anul 1870 a stabilit ca linia ce uneste centrul conduc tului auditiv extern cu spina nazala anterioara este paralela cu planul de ocluzie care trece tangent la marginea incisivilor centrali superi¬ori si virful cuspidului distal palatinat al celui de al doilea molar su¬perior. Prin urmare, planul de ocluzie este un planconventional. In re¬alitate cind arcadele dentare sint integre, planul de ocluzie nu-i ne¬ted, dar este un plan multiondulat in sens sagital si

transversal, de¬terminat de curburile de ocluzie — sagitala (Spee) si transversala (Monson-Willson). Deoarece acest plan real, fiind individualizat, nu a putut fi utilizat in practica ca model in confectionarea protezelor totale, s-a recurs la folosirea planului de ocluzie conventional denumit si plan protetic, care nu corespunde cu cel real. Dupa Costa planul de..ocluzie conventional uneste extremitatile curburii sagitale reprezen- late de cuspizii distali ai ultimilor molari si virfurile caninilor inferi¬ori. In zona frontala acest plan are o orientare paralela cu linia bipupilara, iar in zona laterala este paralel cu pianul Campcr. Cunoas¬terea acestor indici permite determinarea nivelului si orientarii co¬respunzatoare a bordurilor de ocluzie necesare la realizarea corecta a rcadelor dentare.

In clinica stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie se re- ilizeaza intr-o anumita consecutivitate. Initial se determina nivelul >i orientarea segmentului frontal, apoi a celor laterale. Pentru acea¬sta sablonul cu bordura

de ocluzie este introdus in cavitatea bucala <i fixat pe maxila, iar pacientul este rugat sa inchida buzele. In acea¬sta pozitie se controleaza inaltimea bordurii, trasind o linie corespun¬zatoare liniei de inchidere a buzelor care trebuie sa coincida cu mar¬ginea bordurii sablonului;

in caz de necoincidenta, se efectueaza co¬rectarile necesare. Planul de ocluzie in zona frontala este paralel cu linia bipupilara. Aceasta orientare se efectueaza cu ajutorul a doua rigle: una asezata pe linia bipupilara, cind privirea pacientului este indreptata spre infinit, si alta asezata pe suprafata orizontala a bor¬durii de ocluzie in zona frontala. Daca riglele nu sint paralele, atunci se inlatura sau se adauga ceara pentru a corecta deficienta.

In zonele laterale determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza cu aceleasi doua rigle: una asezata pe linia ce

uneste mij¬locul tragusului urechii cu spina nazala anterioara, iar a doua riglii asezata pe suprafata orizontala a bordurii de ocluzie din stinga sau dreapta obtinind prin taierea sau adaosul cerii un paralelism intrerigle.Determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza mai intii intr-o parte si apoi in partea opusa. O determinare mai precisa si un control mai sigur al nivelului planului de ocluzie se efectueaza prin utilizarea unui dispozitiv special propus de Fox (fig. 174). Por¬tiunea intraorala a dispozitivului este aplicata pe suprafata'orizontala a bordurii de ocluzie in cavitatea bucala. Portiunea extraorala a dispozitivului in asa situatie trebuie sa coincida cu linia trago-nazala din ambele parti si linia bipupilara. In cadrul manoperei pentru a capata o suprafata neteda a bordurii de ocluzie ne folosim de un aparat cu curent electric, care prezinta o masuta inclinata sub un unghi de 45°

La absen(a acestui aparat ne putem folosi de o placuta din sticla sau metalica pe care o presam pe suprafata bordurii de ocluzie pina la obtinerea unui relief neted.

N. Larin a propus un aparat special pentru formarea planului de ocluzie si determinarea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila (fig. 176). Aparatul este alcatuit din placa ocluzala si prelungiri le extraorale care prin deplasare in plan vertical, datorita unui surub, ne indica linia trago-nazala. Metoda de determinare consta in urmatoarele: pe fata pacientului cu creionul se indica linia trago-na¬zala; sablonul cu bordura de ocluzie confectionata numai in zona fron¬tala, se fixeaza pe maxila si cu spatula se traseaza linia de contact a buzelor. Dupa acest nivel se determina inaltimea bordurii de ocluzie. In zonele laterale ale sablonului se aplica un val de ceara in stare plastica. Nivelul ocluzal trebuie sa fie cu 2—3 mm mai exprimat decit in zona frontala. Sablonul de ceara se reintroduce in cavitatea bu¬cala si se fixeaza pe maxila. Pe bordura de ocluzie se aplica aparatul Larin si se apasa in

zona laterala pina cind prelungirile extraorale corespund cu liniile trasate cu creionul pe faja pacientului. Pe par¬curs aparatul este scos din cavitatea bucala, apoi de pe sablonul de ocluzie se inlatura surplusurile de ceara, netnodificind planul de oc¬luzie.

87.Definitii: ”relatii intermaxilare centrice”, “DVO”, “spatiul liber de vorbire”, “spatiul de inocluzie fiziologica”. Etapele determinarii relatiilor intermaxilare centrice la pacientii edentati total.

Dimensiunea verticala a etajului inferior al fetei (D.V.) este distanta dintre cele doua puncte limita ale acestui etaj, respectiv subnasion pe maxilar si gnation pe mandibula.

Dimensiunea variaza intre inchiderea gurii in intercuspidare maxima (IM); mai precis intre IM si deschiderea maxima a gurii (medie 4 cm).

Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste si dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de etajul inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o dimensiune constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.

Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand mandibula se afla in pozitie de repaus (raport relativ constant care se poate masura).

1. Metoda unimanuala – conducere unimanuala -

- scopul ghidarii manuale este acela de a conduce mandibula pe traseul terminal al miscarii de inchidere,

respectiv cel de axa balama terminala. Diagrama lui Posselt este edificatoare in acest sens.

Diagrama lui Posselt

a. Aria miscarilor limita a punctului interincisiv in cazul unui dentat. Miscarile verticale din schema sunt valabile si la edentatul total

b. Miscarea functionala de inchidere-deschidere a mandibulei se face in interiorul acestei arii prin pozitia de repaus (R). Traseul limita posterior nu poate fi parcurs de pacient (nu este functional pentru miscarea de inchidere)

- ea reprezinta traseul pe care il parcurge in sens sagital si vertical punctul interincisiv in cazul miscarilor limita ale mandibulei (miscari maxime). Se poate observa pe ura ca RC se plaseaza in pozitia cea mai posterioara dintre pozitiile limita superioare. intr-o pozitie usor anterioara fata de RC se afla intercuspidarea maxima (IM). De asemenea se observa ca RC este pozitia terminala a miscarii limita posterioara de inchidere. in interiorul miscarilor limita se gaseste un traseu ce uneste pozitiile de IM cu deschiderea maxima (DM). Pe acest traseu se plaseaza pozitia de postura a mandibulei (pozitia de repaus).

- daca invitam pacientul sa inchida gura, el va urma traiectoria acestui traseu interior deoarece acesta este cel functional. Dar in loc sa ajunga in RC, el va inchide in IM, deci intr-o pozitie anterioara. Pentru a ajunge in RC va trebui sa urmam calea traseului limita posterior. Intrucat acesta nu este functional, pacientul nu-l poate urma. Din acest motiv se impune conducerea manuala a mandibulei. Intrucat pe traseul limita posterior se afla axa balama terminala, tehnicile de determinare a RC vor urmari dirijarea mandibulei in axa balama terminala. Vom reaminti cateva

notiuni strict necesare cu privire la axa balama terminala (ABT).

- daca urmarim pe diagrama traiectoria punctului interincisiv pornind din pozitia de RC vom constata ca miscarea de deschidere se face in doi timpi. intr-un prim timp, la o deschidere de maximum 20 mm, punctul interincisiv descrie un prim arc de cerc. in timpul acestei miscari, condilii fac o miscare de rotatie pura. Rotatia pura a condililor se face in jurul unei axe numita axa balama terminala. Rotatia pura a condililor se realizeaza numai cand acestia se afla in pozitia de relatie centrica. Pozitia de relatie centrica se mai numeste pozitie terminala, motiv pentru care aceasta axa balama se numeste terminala.

Axa balama terminala este definita ca o axa imaginara care trece prin cei doi condili atunci cand acestia realizeaza o miscare de rotatie pura. Ea corespunde unei amplitudini a deschiderii gurii de maximum 20 mm.(. 6.17).

ura 6.17 Miscari de coborare si ridicare a mandibulei f3ra propulsie (in jurul axei balama terminale). Condilii ocupa pozitia de R.C.

Putem spune ca RC este determinata in momentul in care vom reusi sa conducem mandibula in axa blama terminala iar cele doua borduri de ocluzie intra in contact.

Tehnica de conducere unimanuala

- ambele sabloane sunt in gura corect. Pacientul este in stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere mobilizarea sabloanelor -> deschideri ale cavitatii bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de balansare).

- cu mana dreapta facem balansarile in sus si in joc – vom simti balansarea musculara -> vom ridica mandibula, dar

fara bruscare pana cand simtim contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta pozitie fara a deschide gura.

- vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce trec de la bordura superioara la cea inferioara.

- scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor pentru a vedea coincidenta liniilor trasate de noi.

Metode de verificare:

- deglutitia este o alta metoda;

- relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si verificam liniile trasate.

- reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona molarilor iar pacientul este invitat sa 'muste pe molari'. Se trezeste astfel vechiul reflex de olcuzie molara, in care contractia musculara maxima, plaseaza condilii in R.C. Se cunoaste faptul ca triturarea alimentelor dure se face pe molari, intrucat aici forta musculara e maxima. In aceasta pozitie condilii au nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca zdrobirea alimentelor se face pe premolari, mandibula ocupa o pozitie

mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului articular si nu in RC.

88.Metode de determinare a DVO si a relatiilor intermaxilare centrice la pacientii edentati total.

Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste si dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de etajul inferior care poate avea dimensiuni

multiple, DVO are o dimensiune constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.

Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este distanta dintre punctele subnasion si gnation cand mandibula se afla in pozitie de repaus (raport relativ constant care se poate masura).

Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate fi masurata:

DVR – 2-3 mm = DVO

Practic, se procedeaza in felul urmator:

- pacientul cu sabloanele in cavitatea bucala;

- portiunea posterioara a bordurii mandibulare este prea inalta – se stabilesc contactele numai posterior – radiem din ceara pana avem contacte pe toata intinderea.

- scoatem sabloanele (sau numai cel mandibular) si vom masura DVR.

- avem nevoie de ocluzometru

Pregatirea pacientului in vederea determinarii DVO:

- pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie sezanda, cu spatele drept, musculatura cat mai relaxata posibil, capul drept, pozitionat natural in raport cu centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.

- privirea va fi indreptata inainte;

- pacientului trebuie sa i se creeze conditiile psihice cat mai favorabile pentru a preveni o eventuala contractie

musculara a muschilor ridicatori ai mandibulei. Efectul de calm si de liniste poate fi marita prin inchiderea ochilor, antrenand in felul acesta relaxarea musculara.

- se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R. Sablonul maxilar va fi introdus in gura pentru a oferi partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei proteze.

- Noi recomandam relaxarea naturala.

- dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat mai sus, creindu-i cele mai bune conditii de

confort, il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o stare de relaxare completa. Va pastra un contact lejer al buzelor, stabilizator asupra pozitiei de repaus.

- se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate trasaturile fetei, insotita de o infatisare relaxata.

- in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion - gnation cu ajutorul ocluzometrului. Din distanta gasita vom scadea 2-3 mm pentru a ajunge in felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o determinam in continuare.

- in lipsa ocluzometrului, masurarea se poate face si cu ajutorul unui compas (distanta compasului se masoara cu rigla), luandu-se de data aceasta doua puncte de reper mai proeminente (de exemplu: varful nasului si proeminenta barbiei). Si din aceasta distanta vom scadea 2-3 mm.

- daca determinarea se face fara sablonul introdus in gura, va trebui sa fim atenti asupra posibilitatii unei subevaluari a D.V.R Apropierea mandibulei fata de maxilar se poate explica prin modificarea pozitiei limbii cu ridicarea sa si

aspirarea tesuturilor moi peribucale spre interiorul cavitatii bucale.

- odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea verticala de ocluzie, vom introduce in gura ambele sabloane, bine centrate pe zona de sprijin. La inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in contact pe toata intinderea lor sau contactul se realizeaza numai in anumite zone. Cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga ceara pe bordura mandibulara, pana cand dimensiunea verticala de ocluzie prestabilita de noi este asigurata iar bordurile vin in contact pe toata intinderea.

- este o metoda functionala cu larga raspandire in practica, care ne va permite obtinerea unei dimensiuni verticale de ocluzie situata in limite acceptabile functional.

- se impune ca intotdeauna sa se coroboreze cel putin 2-3 metode intre ele.

Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (Rc)

RC – pozitia condililor fata de cavitatea glenoida in care acestia ocupa cea mai inalta si nefortata pozitie.

Pentru a obtine cea mai inalta si nefortata pozitie a condililor in cavitatea glenoida, corelata cu o dimensiune verticala optima (stabilita deja), nu ne-a mai ramas decat sa pozitionam corect mandibula in sagital (cat mai posterior dar nefortat) si in transversal (medial, de asemenea nefortat).

Determinarea relatiei centrice ridica mult mai multe dificultati decat determinarea dimensiunii verticale de repaus si implicit a D.V.O.

DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila mandibulei, in schimb relatia centrica nu este o pozitie spre care mandibula sa se deplaseze foarte confortabil, de la sine: pacientul singur nu va reusi sa inchida gura in cea mai retrudata pozitie; el va trebui sa execute o serie de miscari (teste functionale) iar medicul sa-i ghideze mandibula intr-o miscare de retruzie, pana cand condilii ajung in pozitia cea mai inalta, posterioara si nefortata.

- IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;

- moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce priveste stabilitatea protezelor.

89.Tehnica inregistrarii extraorale si intraorale a miscarilor mandibulare la pacientii edentati total. Importanta practica. Tehnica montarii dintilor artificiali in protezele totale dupa Gizy

inscrierea extraorala a miscarilor mandibulare. Aceasta procedu- r.i se efectueaza cu ajutorul unor dispozitive speciale, care sint repre¬zentate de arcuri faciale. Aceste dispozitive au fost propuse de Gysi si llanau. Mai frecvent utilizat este arcul Gysi, in componenta caruia de¬osebim doua parti: intraorala si extraorala. Partea intraorala o repre¬zinta o placuta metalica in forma de «U» care se lipeste de bordura de ocluzie inferioara in zona frontala dupa determinarea relatiilor in- tcrmaxilare centrice. Partea orala prin intermediul a doua prelungiri >e fixeaza la arcul facial (partea extraorala) care se afla in acelasi plan. La extremitatile partii extraorale sint montate tije pentru fixa rea dispozitivelor de scris (creion) care se pozitioneaza perpendicu¬lar pielii in zona articulatiei din stinga sau dreapta. Concomitent pe obrazul pacientului in aceasta zona se aplica o foaie din carton avind indoiata 1/4 din la(ime, partea indoita fiind perpendiculara fetei si paralela cu arcul facial, reprezentind in asa fel planul protetic. Crei¬oanele se

fixeaza la nivelul condililor, centrul carora se proiecteaza la 1 —1,3 cm inaintea tragusului urechii. Pentru a fi executata inscrie¬rea traiectoriei articulare sagitale pacientul este rugat sa deplaseze mandibula anterior, concomitent si arcul facial cu mecanismul de in-scriere realizeaza aceeasi miscare, inscriind gradul de deplasare a condililor articulari. Unghiul format de linia inscrisa si marginea in¬ferioara a foii de carton va forma unghiul sagital al traiectoriei arti¬culare sagitale.

inscrierea miscarilor laterale ale condililor mandibulei se obtine in felul urmator. Creionul se instaleaza inaintea tragusului, indreptindu-i virful in jos. Foaia de carton se aplica in plan orizontal la ni¬velul tragusului. La miscarile laterale ale mandibulei se inregistrea-

za miscarea laterala a condililor articulari. Unghiul care se forme.i- za intre linia inscrisa si pozitia initiala a virfului creionului formeazl unghiul traiectoriei articulare transversale — unghiul Benncil (fig. 182).

Pentru inregistrarea traiectoriei incisivale sagitale partea intra.> rala a arcului facial se lipeste la bordura ocluzala inferioara sub un unghi drept in zona frontala intre comisura gurii si linia medie Inci- sivala. La capatul extraoral al dispozitivului se fixeaza creionul in pozitie orizontala, paralel cu planul de ocluzie. Virful creionului h instaleaza contra punctului incisiv, iar foaia de carton se fixeaza Iti dispozitiv in plan sagital. Dupa indeplinirea acestor cerinte, pacieu tul deplaseaza mandibula anterior, iar creionul traseaza pe foaia dr carton traiectoria de miscare a punctului incisiv. Unghiul care se for mcaza intre linia trasata si linia de contact dintre bordurile de oclu zie reprezinta unghiul traiectoriei incisivale sagitale.

La inscrierea traiectoriei incisivale transversale pe fiecare bordu ra de ocluzie se fixeaza cite o tija metalica, iar la

virfurile lor extrao< rale se fixeaza sistemul de inscriere. Pe tija inferioara la capatul ex traoral este fixata in plan orizontal, o placuta din metal, acoperita cu ceara de culoare neagra. De tija superioara, la capatul extraoral, est«' fixat un pivot, virful caruia este situat in centrul placutei metalice i tijei inferioare si contacteaza cu ea. La efectuarea miscarii de lateri litate, virful pivotului lasa linii in ceara de pe placuta metalica, dup* care se determina unghiul traiectoriei incisivale transversale. Po/.i tia initiala a pivotului, care se afla la virful unghiului, corespunde re Iatiloir centrice. Aceasta metoda poate fi utilizata si pentru revizii determinarii precise a relatiilor intermaxilare centrice.

inregistrarea intraorala a miscarilor mandibulare. La inregis trarea miscarilor mandibulare dupa aceasta metoda se foloseste fenomenul Cristhensen. Autorul a constatat ca la deplasarea mim dibulei anterior, intre suprafetele ocluzale

1. Conceptia mecano-geometrica Gysi – elaborata initial pentru dentitia naturala

este valabila i in cazul ocluziei artificiale realizate prin ap. g-p. amovibil.

Principiul de baza de la care se porne te este cel de a realiza un contact tripodal

intre suprafetele ocluzale ale arcadelor dentare artificiale.

Conform conceptiei mecano-geometrice, in I.M. arcadele trebuie sa realizeze

maximum de contact pe toata suprafata arcadei. In mi carea de propulsie, contactul

dento-dentar trebuie sa se realizeze atit in zona anterioara, cit si in zonele laterale,

posterioare sub forma contactului stabilizator in trei puncte.

In miscarile de lateralitate de asemenea trebuie sa existe trei puncte de montare

– dintii artificiali se monteaza pe mijlocul crestei

– cuspijii palatinali ai dintilor superiori sa patrunda in antul M-D ai celor

inferiori

– montarea sa refacca curbele sagitale si transversale de compensatie.

Gysi a elaborat si o serie de reguli individuale (pentru fiecare dinte) de montare a

dintilor artificiali cu scopul de a usura si standardiza montarea. Urmeaza individualizarea,

mai ales in zona frontala pentru redarea unui aspect cit mai fizionomic si individual. Existenta unor contacte intre dintii artificiali in numar mai mic de trei sau

distribuite necorespunzator, nu realizeaza principiul contactului tripodal – instabilitatea

statica si dinamica a ap. g-p. amovibile.

Pentru stabilizarea acestor aparate se impune realizarea si a unor contacte

simetrice in zonele distale. Existenta a doua puncte de contact plasate unilateral vor

determina bascularea in jurul axei ce une te contactul. Realizarea a 3 puncte de contact

distribuite pentru a realiza contactul tripodal va determina 3 forte de basculare a caror

rezultanta va deplasa ap. g-p. de pe C.P.

Realizarea contactelor tripodale in rapoartele de ocluzie centrica se pot obtine

destul de usor. In ocluzia dinamica realizarea contactului tripodal impune conceperea

curbelor de compensatie in sens sagital pentru deplasarile anterioare i in sens transversal

pentru deplasarile laterale ale ap. g-p. amovibile.

In mi carea de propulsie contactele dentare artificiale se realizeaza la nivelul

ghidajului anterior prin unul sau mai multe puncte ce vor determina momente de

rasturnare ale protezei. Evitarea destabilizarii protezei se va realiza prin intermediul

curbei sagitale de compensatie ce va permite pastrarea contactului in zona anterioara i

aparitia contactelor simetrice in zonele distale.

a) metoda de montare a lui Gysi utilizeaza:

– dinti anatomorfi, cu morfologie apropiata de cea a dintilor naturali;

– montarea se realizeaza intii pe maxilar i apoi pe mandibula;

– se urmare te realizarea curbelor de compensatie sagitala i transm. cu realizarea

contactelor tripodale statice i dinamice;

– pe linga montarea normala se poate realiza i montarea inversa sau incruci ata

in functie de axul interalveolar.

90.Tehnica controlului exobucal si intrabucal a machetei protezei totale. Greseli posibile la etara determinarii DVO. Simptomele clinice. Tactica medicului.

Verificari asupra corectitudinii determinarii D.V.O.

• Dupa ce consideram terminata manopera de determinare a DVO, vom verifica in final stabilitatea sabloanelor pe suprafata de sprijin a campului protetic, in timp ce bordurile sunt in contact. Este o proba clinica deosebit de importanta. La inchiderea gurii, ambele borduri trebuie sa fie in contact, iar baza sabloanelor in contact intim cu zona de sprijin. Verificarea se face prin proba spatulei sau prin exercitarea unor presiuni digitale, pe baza ambelor sabloane in vestibul. Daca la aceasta proba apare o spatiere intre cele doua borduri fie la stanga, fie la dreapta, insemneaza ca determinarea s-a facut gresit, cu bascularea sabloanelor pe campul protetic, respectiv prin desprinderea bazei sabloanelor sau numai al unuia dintre ele de pe campul protetic.

Cauza este conformarea gresita a bordurii mandibulare dupa cea maxilara, cu intilnirea in contact prematur pe o parte fata de cealalta. Corectarea se face fie prin adaus de ceara la nivelul bordurii prea reduse (in subdimensionare), fie prin radierea unui strat de ceara din partea supradimensionata.

Pe langa proba spatulei pozitiva, contactul prematur la nivelul unei hemiarcade se poate manifesta si prin deraparea sabloanelor cu devierea liniei mediane.

Proba spatulei – cand ceara este bine racita, introducem sabloanele si vom incerca sa introducem spatula intre bordurile de ocluzie din dreapta. Daca nu intra, sabloanele sunt in contact. Daca intra avem proba spatulei pozitiva. Pentru a evita deformarea cerii – presiuni verticale digitale si pe stanga si pe dreapta. Este metoda functionala si de baza. Nu ne putem baza doar pe o singura metoda.

Alte metode:

- aspectul faciesului cu sabloanele in gura;

- ar trebui sa se observe o ameliorare a faciesului;

- sa existe o concordata intre cele 3 taje;

- baza superioara si inferioara sa aiba o pozitie normala;

- buzele sa aiba pozitia de relaxare;

- santurile nazo-labiale, peribucale sa fie usor ameliorate, iar cavitatea bucala sa ne relateze ca simte un confort in aceasta pozitie.

Supraevaluarea D.V.O

Este o greseala grava, cauzata de regula de neglijenta si graba practicianului.

Supradimensionarea se manifesta prin :

- aspect facial nefiresc: facies crispat, buze contractate tensionate care se apropie cu efort;

- proportia dintre etajele fetei e modificata, cu etajul inferior marit;

- disparitia spatiului de inocluzie (nu se departeaza sabloanele – se reduce din sablonul mandibular);

- etajul inferior al fetei > decat celelalte 2 etaje.

Semnele unei D.V.O mai reduse decat normal sunt:

- persistenta modificarilor fizionomice caracteristice faciesului de edentat total: santuri peri si paraiabiale accentuate, vizibilitatea redusa a rosului de buze, aspect imbatranit. Se mai verifica odata DVR.

Redimensionarea va trebui facuta cu prudenta, prin tatonare, fara a depasi 2 mm, pentru a permite tesuturilor moi sa se acomodeze cu usurinta la noua situatie.

91.Greseli posibile le determinarea pozitiei neutre a mandibulei la pacientii edentati total. Simptomele clinice. Tactica medicului.

92.Recomandari pacientilor dupa aplicarea protezelor mobilizabile pe cimpul protetic. Ingrijirea igienica a protezelor. Etapele de adaptare.

V. Kurleandski deosebeste trei faze de adaptare fata de prote¬zele dentare.

Faza I, numita faza de excitare, apare in primele zile dupa apli carea protezelor si este caracterizata printr-o salivatie abundenta, reflexul exprimat de voma, modificari de fonatie, o micsorare a efi cacitatii masticatoare si o dinamica necoordonata a mandibulei.

Faza a Il-a, numita faza de inhibitie partiala, apare in a do¬ua zi si continua pina la a 5-a zi dupa aplicarea protezelor. In aceasta perioada are loc restabilirea partiala a functiei, se micso reaza salivatia, dispare reflexul de voma. iar miscarile mandi bulei devin mai coordonate. La pacient apare o incredere in posi bilitatea de a se adapta catre proteze.

Faza a lll-a, numita faza de inhibitie totala se stabileste pe parcursul primei luni. In aceasta perioada dispar senzatiile nega¬tive si proteza nu mai este acceptata ca un corp strain, dar, dim¬potriva, lipsa aduce la un disconfort in cavitatea bucala. La pa¬cientii care se reprotezeaza perioada de adaptare va fi mai mica fiind la fel influentata de calitatea lucrarilor, de gradul de fixa¬re, stabilizare si lipsa durerilor.

In perioada de adaptare medicul efectueaza corectarile nece¬sare recomandind pacientului sa se adreseze medicului periodic. In aceste sedinte se examineaza cimpul protetic si in cazul pre¬zentei unor leziuni proteza este supusa corectarii prin slefuire si se recomanda pacientului o respectare riguroasa a igienei cavita¬tii bucale. Dupa adaptarea pacientului fata de proteze, se reco¬manda de a vizita medicul de 2 ori pe an.

93.Cauzele posibile de fixare insuficienta a protezelor totale .Regulile de corectare.

94.Limitele protezelor totale la maxila si mandibula.

95.Indicatii si etapele clinico-tehnice la confectionarea protezelor totale cu captusala si baza metalica.

Tratamentul protetic al edentatei totale reclama realizarea conse- • utiva a etapelor clinico-tehnice respective.

Clinic — amprentarea preliminara (anatomica).

Laborator — realizarea modelului preliminar si confectionarea lingurii individuale.

Clinic — amprentarea functionala (finala).

Laborator —realizarea modelului de lucru (final) si confectiona¬rea sabloanelor cu bordurile de ocluzie.

Clinic — determinarea relatiilor intermaxilare.

Laborator — fixarea complexului model-sablon in ocluzor sau ar- culator si realizarea arcadelor dentare.

Clinic — proba machetei protezei totale.

Laborator — transformarea machetei in proteza, prelucrarea, sle- inirea si lustruirea.

Clinic — aplicarea protezei pe cimpul protetic.

Protezele totale cu baza metalica sint indicate in cazurile cind are loc fracturarea frecventa a protezelor din acrilat, uneori ca o metoda de ingrelare a protezelor de pe mandibula pentru a asi¬gura o fixare mai efectiva, la pacientii ce sufera de bruxism, in cazurile de insuportabilitate sau alergii fata de acrilate. Totoda¬ta baza metalica este un bun conducator de temperatura, si deci

receptorii mucoasei cimpului protetic au posibilitatea de a-si men¬tine func(ia.

Confectionarea ba<ei protezei cu captuseala

Sporirea capacitatii functionale, ameliorarea metodelor de fi¬ne si micsorare a perioadei de adaptare prezinta o problema iluala in tratamentul protetic al pacientilor cu edentatie totala. Realizarea tratamentului intr-o mare masura depinde de invoieli¬le anatomotopografice ale cimpului protetic, materialele din care • confectioneaza protezele, starea fibromucoasei, sensibilitatea «•I etc.

S-a constatat*, ca aplicarea acrilatelor obisnuite nu totdeauna ne permite sa atingem scopul scontat. M. Napadov (1955), A. Doi- mkov (1961), E. Kopit (1967), V. Visotki (1975), W. Sehmidt (l<)83) etc. recomanda in asa cazuri ca baza protezei sa se con- icctioneze din doua straturi, adica cu o captuseala din material la st ic. Aceasta va permite sa repartizam uniform presiunile mas- inatoare, amortizind presiunile in zonele necesare. Asemenea pro- le/.e sint indicate in cazurile cind avem o fibromucoasa cu rezili- < nta scazuta, la o atrofie exprimata a apofizelor alveolare, in temei la mandibula sau la o forma atipica a lor (piriforma, ascutita), prezenta exostozelor, proeminentelor sau a formatiunilor anatomi¬ce exprimate (torusul palatinal, tuberozitati exagerate), la o into¬leranta a fibromucoasei cimpului protetic fata de acrilatul obis¬nuit, la o sensibilitate marita a fibromucoasei catre presiunea mas- licatoare, in maladii cronice ale fibromucoasei cavitatii bucale etc. Y Kalinina, V. Zagorski (1990) au constatat ca protezele cu cap¬tuseala din materiale elastice (Ortosil — M., Eladent-100, Elas- oplast etc.) maresc eficacitatea masticatoare cu 17—20%.Baza din metal poate fi confectionata prin metode de stantare din placi de otel inoxidabil cu grosimea de 0,3—0,4 mm sau tur¬nate din aliajele tip crom-cobalt aur platinat.Metoda de stantare nu

este efectiva din cauza lipsei de preci¬zie si in prezent este utilizata rareori. Cel mai frecvent este uti¬lizata metoda prin turnare. Realizarea acestei metode consta in dublarea modelului cu masa refractara de tipul Silamin, modela¬rea bazei din ceara creind pe centrul apofizei alveolare puncte de retentie in forma de «T», anse, butoane etc. Concomitent la mij¬locul versantelor orale a apofizelor alveolare se creeaza un sant ca¬re ne va da posibilitatea sa asiguram o trecere lenta a acrilatului din zona dintilor artificiali spre baza metalica. Dupa modelare se efectueaza turnarea si realizarea protezelor conform proceselor clinico- tehnice cunoscute.

96.Indicatiile catre reconditionarea protezelor mobilizabile. Tehnica metodelor directa si indirecta

97.Indicatiile si tehnica confectionarii protezelor totale cu baza armata. Materiale folosite.

98.Tehnologia confectionarii protezelor dentare mobilizabile din mase plastice elastice tip Volpast prin metoda injectarii. Avantaje.

99.Indicatii si tehnologia confectionarii protezelor totale pe implante.

Ortop an 4raspuns La Ex

Documents

Transcript of Ortop an 4raspuns La Ex