Ordonanta de Invinuire VITALIE MOSCALU

3
O R D O N A N Ţ Ă de punere sub învinuire mun. Chişinău 09 aprilie 2015 Procuror în Procuratura anticorupţie, jurist de rangul 1, Dorin Compan, examinând materialele cauzei penale nr. 2014970558, - C O N S T A T: Moscalu Vitalie, exercitînd funcţia de director al, IMSP (instituţiei medico-sanitare publice) Institutul de Cardiologie, fiind în conformitate cu prevederile art.123 alin.(2) din Codul Penal, persoană publică, având în virtutea acestei funcţii permanent drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice, acceptând benevol restricţiile impuse de actele normative pentru a nu fi comise acţiuni ce pot conduce la folosirea situaţiei de serviciu şi a autorităţii sale în interese personale, de grup şi în alte interese decât cele de serviciu, contrar prevederilor art. 22 alin. (1) lit. lit. a), b), d), f), g) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 -XVI din 04.07.2008, conform cărora funcţionarul public este obligat să respecte Constituţia RM, legislaţia în vigoare, să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să îndeplinească cu responsabilitate, obiectivitate şi promptitudine în spirit de iniţiativă şi colegialitate toate atribuţiile de serviciu, să respecte normele de conduită profesională prevăzută de lege, contrar prevederilor actelor naţionale şi internaţionale pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi demnităţii umane, prevăzute inclusiv în Declaraţia universală a drepturilor omului, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în Codul european de etică al poliţiei şi în alte acte internaţionale, în conformitate cu principiile legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării , acţionînd împreună şi de comun acord cu ministrul sănătăţii în exerciţiu dl.Usatîi Andrei, cet.Ceaicovschi Tudor, Grib Ghenadie, precum şi cu alte personae nestabilite, inlusiv angajaţi în cadrul Ministerului Sănătăţii , a comis infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu în următoarele circumstanţe: La data de 02.12.2014, în urma înţelegerii prealabile, persoanele nominaliz ate au organizat semnarea contractului de achiziţii nr. 14/02207-1, şi înregistrarea acestuia la Agenţia Achiziţii Publice, în baza căruia IMSP Institutul de Cardiologie a achiziţionat de la SRL „Intermed” dispozitive medicale şi anume „Sistemul RX Interventional cu detector plat pentru electrofiziologie” (angeograf), în valoare de 10685856 lei. Este de menţionat, că specificaţiile tehnice a dispozitivului medical necesar a fi procurat, incluse în caietul de sarcini de către cet. Gheorghe Mărgineanu ( care este şi membrul grupului de lucru), au fost alcătuite de acesta în strictă conformitate cu modelul „Optima CL”, care este fabricat de General Electrcic Healtcare, distribuitorul căruia pe teritoriul Republicii Moldova este SRL „Intermed”, în persoana lui Tudor Ceaicovschi. Mai mult ca atât, având cunoştinţă de cauză referitor la desemnarea în calitate de câştigător a „viitoarei licitaţii”, cet. Tudor Ceaicovschi, având acordul persoanelor publice nominalizate, a organizat iniţierea amenajării încăperii, necesare pentru instalarea

description

Dosarul licitatiilor trucate in medicina

Transcript of Ordonanta de Invinuire VITALIE MOSCALU

  • O R D O N A N

    de punere sub nvinuire

    mun. Chiinu 09 aprilie 2015

    Procuror n Procuratura anticorupie, jurist de rangul 1, Dorin Compan, examinnd

    materialele cauzei penale nr. 2014970558, -

    C O N S T A T:

    Moscalu Vitalie, exercitnd funcia de director al, IMSP (instituiei medico-sanitare

    publice) Institutul de Cardiologie, fiind n conformitate cu prevederile art.123 alin.(2) din

    Codul Penal, persoan public, avnd n virtutea acestei funcii permanent drepturi i

    obligaii n vederea exercitrii funciilor autoritii publice, acceptnd benevol restriciile

    impuse de actele normative pentru a nu fi comise aciuni ce pot conduce la folosirea

    situaiei de serviciu i a autoritii sale n interese personale, de grup i n alte interese

    dect cele de serviciu, contrar prevederilor art. 22 alin. (1) lit. lit. a), b), d), f), g) din

    Legea cu privire la funcia public i statutul funcionarului public nr. 158-XVI din

    04.07.2008, conform crora funcionarul public este obligat s respecte Constituia RM,

    legislaia n vigoare, s respecte cu strictee drepturile i libertile cetenilor, s

    ndeplineasc cu responsabilitate, obiectivitate i promptitudine n spirit de iniiativ i

    colegialitate toate atribuiile de serviciu, s respecte normele de conduit profesional

    prevzut de lege, contrar prevederilor actelor naionale i internaionale pentru aprarea

    drepturilor i libertilor fundamentale i demnitii umane, prevzute inclusiv n

    Declaraia universal a drepturilor omului, n Convenia european pentru aprarea

    drepturilor omului i libertilor fundamentale, n Codul european de etic al poliiei i

    n alte acte internaionale, n conformitate cu principiile legalitii, respectrii drepturilor

    i libertilor fundamentale ale omului, imparialitii i nediscriminrii, acionnd

    mpreun i de comun acord cu ministrul sntii n exerciiu dl.Usati Andrei,

    cet.Ceaicovschi Tudor, Grib Ghenadie, precum i cu alte personae nestabilite, inlusiv

    angajai n cadrul Ministerului Sntii, a comis infraciunea de depire a atribuiilor

    de serviciu n urmtoarele circumstane: La data de 02.12.2014, n urma nelegerii prealabile, persoanele nominalizate au

    organizat semnarea contractului de achiziii nr. 14/02207-1, i nregistrarea acestuia la

    Agenia Achiziii Publice, n baza cruia IMSP Institutul de Cardiologie a achiziionat de la

    SRL Intermed dispozitive medicale i anume Sistemul RX Interventional cu detector

    plat pentru electrofiziologie (angeograf), n valoare de 10685856 lei.

    Este de menionat, c specificaiile tehnice a dispozitivului medical necesar a fi

    procurat, incluse n caietul de sarcini de ctre cet. Gheorghe Mrgineanu (care este i

    membrul grupului de lucru), au fost alctuite de acesta n strict conformitate cu modelul

    Optima CL, care este fabricat de General Electrcic Healtcare, distribuitorul cruia pe

    teritoriul Republicii Moldova este SRL Intermed, n persoana lui Tudor Ceaicovschi.

    Mai mult ca att, avnd cunotin de cauz referitor la desemnarea n calitate de

    ctigtor a viitoarei licitaii, cet. Tudor Ceaicovschi, avnd acordul persoanelor publice

    nominalizate, a organizat iniierea amenajrii ncperii, necesare pentru instalarea

  • dispozitivului medical angeograf, cu circa 30 zile nainte de organizarea licitaiei

    propriuzise, fiind consultai n acest sens i inginerii General Electric Healtcare.

    n continuare, la 20.02.2015, directorul IMSP Institutul de Cardiologie, Vitalie

    Moscalu aflndu-se n nelegere prealabil cu ex-ministrul sntii, Andrei Usati a

    organizat o nou licitaie public nr. 14/02521, privind achiziionarea cardiostimulatoarelor.

    Astfel, n urma implementrii aceleiai scheme de trucare a procedurilor de achiziii,

    cu participarea activ a acelorai complici, a fost organizat ctigarea licitaiei respective

    de ctre SRL Intermed i semnarea la 09.03.2015 a contractului de achiziii nr. 14/02521-

    1, nregistrat la Agenia Achiziii Publice la 20.03.2015 cu ajutorul cet.Grib Ghenadie.

    Totodat, potrivit prevederilor contractului ncheiat, valoarea cardiostimulatoarelor

    necesar a fi furnizate de ctre agentul economic, constituie 1504142,40 lei, care ns potrivit

    condiiilor negociate de ctre complici a fost majorat cu 30%, adic cu peste 500000 lei,

    ceia ce constituia daunen proporii deosebit de mari bugetului de stat, adic urmri grave.

    La fel, n cadrul acelorai negocieri purtate de ctre cet. Vitalie Moscalu i Tudor

    Ceaicovschi, cu participarea cet. Gabriel Ciuperc (reprezentantul productorului din

    Romnia), n nclcarea Legii nr. 96-XVI din 13.04.2007 privind achiziiile publice i

    deci cu depirea vdit a limitelor drepturilor i atribuiilor acordate prin lege, au fost

    coordonate condiiile necesar a fi ntrunite n vederea ctigrii licitaiei respective, precum

    i specificaiile tehnicii medicale incluse ulterior n caietul de sarcini.

    Analogic, cercul de persoane nominalizate, inclusiv i specialistul coordonator n

    achiziii publice cet. Radu Cozma, n urma unei nelegeri prealabile inclusiv cu cet. Tudor

    Ceaicovschi, organizeaz o licitaie public pentru achiziionarea consumabililor pentru

    electrofiziologie.

    Mai mult ca att, continundu-i aciunile sale criminale, n scopul desemnrii

    ctigtorului licitaiei SRL Intermed, precum i a intimidrii altor ageni economici i

    obstrucionrii acestora la participarea licitaiei organizate de IMSP Institutul de

    Cardiologie, potrivit practicii formate, n mod repetat este elaborat caietul de sarcini unde

    sunt incluse specificaiile tehnice ntocmite n strict conformitate cu produsele reprezentate

    de cet. Tudor Ceaicovschi, coordonate la rndul su cu acesta.

    Astfel, prin aciunile sale intenionate, Vitalie Moscalu, acionnd mpreun i de

    comun acord cu alte persoane, a svrit depirea vdit de ctre o persoan public a

    limitelor drepturilor i atribuiilor acordate prin lege, prin ce a cauzat daune n

    proporii deosebit de mari, adic s-a soldat cu urmri grave , aciuni svrite de dou

    sau mai multe persoane, infraciune prevzut de art.328 alin.(3) lit. d) din Codul

    Penal.

    Reieind din cele expuse, conducndu-m de prevederile art. 52 alin. (1) pct. 23),

    255, 281, 282-282 din Codul de procedur penal,-

    D I S P U N:

    1. Punerea sub nvinuire n cadrul cauzei penale nr.2014970558 a cet. Moscalu

    Vitalie Diomid, nscut la 30.06.1956 n r.Rcani, studii superioare, activeaz n calitate

    de director al, IMSP (instituiei medico-sanitare publice) Institutul de Cardiologie, locuitor

    al mun. Chiinu bd. Cuza Vod 45/2 ap. 6, moldovean, cstorit, incriminndu-i

    svrirea infraciunii prevzute la art.328 alin. (3) lit. d) din Codul penal.

    2. A informa nvinuitul i aprtorul acestuia despre hotrrea emis.

  • Procuror n Procuratura anticorupie Dorin COMPAN

    Ordonana de punere sub nvinuire cu explicarea coninutului ei mi-a fost adus

    la cunotin la ____ _________________ 2015.

    Drepturile i obligaiile prevzute de art.66 CPP RM mi-au fost explicate, copia

    ordonanei de punere sub nvinuire i informaia n scris privind drepturile i obligaiile

    mi-au fost nmnate la ____ ________________ 2015.

    NVINUITUL__________________

    Confirm recepionarea actelor respective de ctre nvinuit:

    APRTORUL__________

    Ordonana am adus-o la cunotin nvinuitului drepturile le-am explicat.

    Procuror n Procuratura anticorupie