ORDINE SOCIALĂ ŞI ORDINE SOCIALĂ ŞI COMPORTAMENT DEVIANTCOMPORTAMENT DEVIANT

Definirea conceptului de ordine socială

În accepţiune comună ordinea socială se referă lapţdesfăşurarea normală a vieţii sociale, adică evitareaconflictelor, manifestărilor, protestelor,

bă il d i iperturbărilor de orice tip.

Ansamblu de norme, valori, reguli,obligaţii, interdicţii şi practici sociale

di i lă= ordinea socială.

P.S. Cohen “Modern Social Theory”

Consemnează că noţiunea de ordine socială a suscitat mai multe definiţiişi accepţiuni fiecare dintre ele accentuând anumite elemente ale acesteia:şi accepţiuni, fiecare dintre ele accentuând anumite elemente ale acesteia:

Sistem de restrângeri şi constrângeri ale indivizilorId d i it t i t lit tIdeea de reciprocitate şi mutualitateElementul de predictibilitateCompatibilitatea, ceea ce presupune îndeplinirea corelativă adrepturilor şi obligaţiilordrepturilor şi obligaţiilorPersistenţa spaţială şi temporală a anumitor valori şi norme.

Fiecare sens implică şi contrariul său pe acela de de ordine sauFiecare sens implică şi contrariul său, pe acela de dezordine saudezorganizare socialăNu există o ordine socială “imuabilă” şi “veşnică”, întrucât societateaînsăşi reprezintă un sistem dinamic.însăşi reprezintă un sistem dinamic.

Perspective de abordare a ordinii sociale

Orientări teoretice principale:a) perspectiva constrângerii, care concepe ordineasocială ca emanaţie a autorităţii, ce pune accentul pesocială ca emanaţie a autorităţii, ce pune accentul pe"controlul social instituit din afară" asupra conduitelor,în scopul reglării acestora pentru respectareafundamentelor legale ale ordinii stabilite;fundamentelor legale ale ordinii stabilite;

b) perspectiva consensului, conform căreia ordineai lă t tă d l t t lităţii dsocială este concepută ca produs al totalităţii de

acţiune întreprinse de actorii sociali, care evidenţiazăcu prioritate, rolul "autocontrolului".

a) Orientările "voluntariste"

"Codului lui Manu“ - dacă n-ar exista puterea psuveranului "lumea ar fi răscolită de frică“

"Codul babilonian al lui Hammurabi“ - legeaşi autoritatea sunt indispensabile convieţuirii

ti î t ât l " h t iomeneşti întrucât omul "nesupravegheat şineconstrâns este predispus, prin natura sa, să uzezede forţă"de forţă

Thomas Hobbes (1588-1679) - "contract social” întreindivid şi stat în cadrul căruia fiecare individ renunţă la oindivid şi stat, în cadrul căruia fiecare individ renunţă la oparte din libertatea sa în schimbul protecţiei care i se asigurăcontra agresivităţii şi ameninţării permanente căruia esteexpus.p

Teoria marxistă – Ordinea socială = formă de raţionalizarea vieţii sociale, care presupune renunţarea la "libertateaţ , p p ţnaturală” a individului în favoarea instituirii unei autorităţi,care menţine coeziunea grupului şi asigură realizareafinalităţilor, a obiectivelor cu caracter general. Revoluţia estesoluţia prin care se înlătură ordinea socială bazată pesoluţia prin care se înlătură ordinea socială bazată peconstrângere şi se inaugurează una nouă, în care să fieasigurată egalitatea indivizilor.

b) Ordinea socială- efect al unui proces de internalizare a normelor şi valorilor grupului social de către indivizi

Emil Durkheim

“conştiinţa colectivă" - "ansamblul credinţelor şi sentimentelor comune mediei membrilor aceleaşi societăţi”.

Ceea ce reglementează viaţa socială a oamenilor este t tii ţ i f t l d puterea conştiinţei comune, ce are efectul de

"regulă morală".

Lucrarea "Diviziunea muncii sociale" (1893)

sursa ordinii sociale o constituie solidaritatea membrilorsocietăţiisocietăţii.

"solidaritatea mecanică", sau tipul colectiv, caracteristicsocietăţilor tradiţionale care derivă din asemănareasocietăţilor tradiţionale, care derivă din asemănareamembrilor ei şi a comportamentelor acestora, "un ansamblumai mult sau mai puţin organizat de credinţe şi sentimentecomune tuturor membrilor grupului".g p

"solidaritatea organică" derivă din diviziunea muncii, dinsepararea activităţilor, şi nu din asemănarea lor. "Din contră,p ţ , ş ,în al doilea caz, societatea denumeşte un sistem de funcţiidiferite şi speciale, legate între ele prin raporturi diferite(Durkheim, 1893, p.47)

Crima= ofensă a sentimentelor colective

Pedeapsa = răzbunare a societăţii împotriva individului care aîncălcat regulile

Cauza "anomiei”= o diminuare a "autorităţii regulii", oscădere a rolului conştiinţei colective, ce se concretizează în"societătile inferioare" în tradiţiesocietătile inferioare în tradiţie.

Soluţia = constituirea şi organizarea grupurilor profesionalesub formă de solidaritate socială astfel de grupuri fiind însub formă de solidaritate socială, astfel de grupuri fiind înmăsură a se înzestra cu o "putere morală", care ar putea fisursă pentru noua legitimare a ordinii sociale.

T. Parsons

Ordinea socială se asigură prin internalizarea g pnormelor şi valorilor în procesul de socializare al indivizilor.

Teorii care se referă la societatea postmodernă (D. Bell, A. Giddens, Fukuyama) - marea ruptură în ordinea socială

în noua societate postmodernă caracterizată prin pătrunderea în noua societate, postmodernă, caracterizată prin pătrunderea informaticii (calculatorul, internetul) s-au produs modificări în viaţa socială. Valoarea fundamentală a devenit individualismulindividualismul

cea mai importantă valoare = contestarea oricărei valori

Sunt contestate toate intituţiile tradiţionale (familia, intituţiile puterii publice-Preşedenţile Parlament Justiţie etc )puterii publice Preşedenţile, Parlament, Justiţie etc.)

Normativitate socială şi comportament deviant Cultura – sunt peste 200 de definiţii ale conceptuluiCultura sunt peste 200 de definiţii ale conceptului

Cultura unei societăţi semnifică în generalţ gansamblul valorilor materiale şi spirituale de caredispune o societate la un moment dat, valori createî l ti ii i l i t i i t i diîn procesul practicii social-istorice şi transmise dingeneraţie în generaţie prin socializare.

Se face distincţie între cultura materială şiSe face distincţie între cultura materială şicultura spirituală a unei societăţi.

Elemente importante ale culturii sunt valorile şiElemente importante ale culturii sunt valorile şinormele sociale.

Cercetările au demonstrat că în societate există:

“Diversitate culturală", cultura fiecărei societăţi fiind o îmbinare unică de norme şi valori;

“ i lii l l " l î âl î l l l“Universalii culturale", trăsături generale întâlnite în toate culturile, cum sunt sporturileatletice, gătitul mâncării, cooperarea în muncă, folclorul, ceremoniile funerare, muzica,medicina etc. ). Evident că aceste elemente reprezintă doar trăsături generale, conţinutul lordiferind de la o cultură la alta.

”Etnocentrism cultural", care constă în tendinţa de a judeca celelalte culturi prin prismaculturii proprii (considerând întotdeauna că moralitatea lor, tipul de familie specific culturii lor,modul lor de a se îmbrăca etc., sunt cele mai bune din toate atitudinile posibile).

Opus etnocentismului este conceptul de "relativism cultural", care semnifică recunoaştereaOpus etnocentismului este conceptul de relativism cultural , care semnifică recunoaştereafaptului că o cultură nu poate fi judecată în mod arbitrar, conform standardelor altei culturi şică practicile unei societăţi nu pot fi înţelese decât în contextul propriilor ei norme şi valori.

Subculturile – subdiviziuni de modele culturale la care participă o parte din grupurile sociale.Teoriile sociologice utilizează conceptele de subculturi delincvente subcultura claseiTeoriile sociologice utilizează conceptele de subculturi delincvente, subcultura claseimijlocii (Cohen-etica responsabilităţii), subcultura populară (etica reciprocităţii), culturadominantă, societatea de la coluţul străzii.

Procesul de socializare

Definiţie: “transmiterea şi însuşirea unor modele cultural-normative prin intermediul cărora indivizii dobândescnormative prin intermediul cărora indivizii dobândescconduite socialmente dezirabile şi îşi însuşesc procedurile şiregulile necesare pentru a putea dezvolta acţiuni aşteptate,predictibile pentru aşteptările colectivităţii” (Rădulescu S).p p ş p ţ ( )

Rezultanta procesului = personalitatea socialăModelul cultural pe care se sprijină = sociotip sau

personalitate de bază (Cardiner A.) = o configuraţie psiho-p ( ) g ţ psocio-culturală comună membrilor unei anumite societăţi carereprezintă un tip ideal, în jurul căruia se manifestă varianteleparticulare ale personalităţilor concrete.

P li d (Li R ) fi ii dPersonalitatea de status (Linton R.) = configuraţii derăspunsuri legate de statusurile sociale (nobil, sclav,conducător, subordonat, tată, fiu etc.)

Tipuri de socializareTipuri de socializare

A. După factorii socializatori şi vârsta la carep şare loc procesul:

Socializare primară – se desfăşoară în perioada copilărieitimpurii sub influenţele formative ale părinţilor, internalizate profundîn structura personalităţii indivizilor.

Socializarea secundară – însuşirea normelor careSoc a a ea secu da ă suş ea o e o ca ereglementează relaţiile copilului cu egalii săi (fraţi, surori, prieteni,colegi, rude etc.). Se realizează în şcoală, având caracteristici de“instrumentalitate şi neutralitate afectivă”.ş

Socializarea continuă (a adultului) – se realizeazăpe tot parcursul vieţii, individul dobândind noi experienţe de viaţă.

B. După modul de evaluare al societăţii:p ţ

Socializare pozitivă sau concordantă –pinteriorizarea modelelor cultural-normative socialmente dezirabile.

Socializare negativă sau discordantă –i i i l i l il d l l i interiorizarea normelor şi valorilor opuse modelului cultural normativ dominant

C. În funcţie de modul de conştientizare al ţ şprocesului: (Vlăsceanu L.)

Socializare formală – se suprapune integral cu învăţământul

Socializare informală – procesul de asimilare de atitudini, valori, modele de comportare dobândite în mediul personal de viaţă mediul personal de viaţă.

D. În funcţie de finalitatea urmărită, de efectele dejaproduse: (Di ţi l d i l i 1998)produse: (Dicţionarul de sociologie, 1998)Socializare adaptativă sau integrativă – are ca efectconfigurarea acelor caracteristici sau capacităţi personale carefacilitează integrarea într-un cadru instituţionalizat datfacilitează integrarea într un cadru instituţionalizat dat.Socializarea anticipatoare - integrarea într-un cadruorganizaţional nou.

Corelat cu socializarea se desfăşoară procesele de:desocializare - presupune izolarea fizică şi socială a uneipersoane sau îndepărtarea ei de contextele în care s-a format,persoane sau îndepărtarea ei de contextele în care s a format,resocializarea – se realizează concomitent cu desocializareaşi constă în orientarea învăţării spre asimilarea şi manifestarea decomportamente compatibile cu valorile şi atitudinile nouluzi sistemintegratorintegrator.

Valorile sociale

Definiţie: “idei împărtăşite social, cu privire la ceea ce eb d f i d i ” ( ih )bun, drept, frumos şi dorit”. (Mihu A.)Bunuri şi idei preţuite în mod deosebit de membrii unui

grup social sau a unei societăţi (valori materiale: clădiri,grup social sau a unei societăţi (valori materiale: clădiri,tablouri, maşini, obiecte de artă etc.; valori spirituale:dreptate, egalitate, corectitudine, cinste, viaţa, integritatecorporală)corporală)Valorile au caracter abstract reprezentând conceptegenerale mai dificil de identificat decât normele sociale.D î t di l l il i l i t f tDe aceea, în studiul valorilor sociologia porneşte frecventde la interpretarea conduitei indivizilor în viaţacotidiană, adică de la interpretarea normelor sociale.