Conventia de la Geneva privind statutul refugiatilor adoptata in 1951 la Conferinta Natiunilor Unite

Pe baza ei s-a acordat pana in prezent protectie unui numar de peste 50 de milioane de persoaneConventia nu rezolva cauzele refugierii, ci ofera protectie victimelor legitime ale acestor cauze.Refugiatii au dreptul la azil lipsit de ris

Pe baza ei s-a acordat pana in prezent protectie unui numar de peste 50

de milioane de persoane

Conventia nu rezolva cauzele refugierii, ci ofera protectie victimelor legitime ale

acestor cauze.

Refugiatii au dreptul la azil lipsit de riscuri. Protectia internationala inseamna

mai mult decat securitatea fizica. Refugiatii trebuie sa beneficieze de cel putin

aceleasi drepturi si ajutor de baza ca orice strain rezident legal, inclusiv

libertatea de gandire, libertatea de miscare si de a nu fi supusi torturii si

tratamentului degradant. Refugiatii trebuie sa aiba acces la sistemul medical,

sistemul de invatamant si angajare.

In anumite cazuri, cum ar fi afluxul masiv de persoane, UNHCR si alte organizatii

ofera asistenta sub forma de alimente, adapost, bani etc.

Definitia "refugiatului"

Art. 1

Orice persoana care, datorita unei temeri bine-intemeiate de a fi persecutata pe

motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau

opinie politica, se afla in afara tarii a carei cetatenie o are si nu poate sau,

datorita acestei temeri, nu doreste sa se puna sub protectia acelei tari; sau care,

neavand cetatenia nici unei tari si aflandu-se in afara tarii in care si-a avut

resedinta ... nu poate sau, datorita acestei temeri, nu doreste sa se reintoarca in

aceasta tara...

Interdictia de expulzare sau returnare ("non-refoulement")

Art. 33.

Nici un stat contractant nu va expulza sau returna in nici un fel un refugiat peste

frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de

rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie

politica.

Cine poate si cine nu poate primi statut de refugiat

Un infractor judecat intr-un proces corect pentru un delict de drept comun, care

fuge din tara pentru a scapa de inchisoare, nu devine in mod necesar "refugiat",

cu exceptia situatiilor cand se constata ca persoana este persecutata politic sub

masca unor acuzatii nepolitice.

Homosexualii pot fi eligibili ca refugiati daca se dovedeste ca au fost persecutati

din cauza orientarii lor sexuale.

Femeile persecutate pe motive religioase sau care refuza sa se supuna

constrangerilor sociale, a codurilor sociale stricte impuse de institutii sau

guverne, au motive intemeiate pentru a primi statutul de refugiat. Violenta

sexuala, violul sunt considerate persecutie. O femeie care se teme de a fi

atacata fiindca refuza sa poarte hainele impuse sau fiindca doreste sa-si aleaga

singura sotul si sa duca o viata independenta se poate califica.

Persoanele care refuza inrolarea in armata, din motive intemeiate de constiinta

si suporta consecintele acestor obiectiuni, pot fi eligibile pentru statutul de

refugiat.

Criminalii de razboi - inclusiv cei care au practicat terorismul - sunt exclusi de la

protectia acordata refugiatilor.

Procesul de dezvoltare al unui corpus de drept, convenţii şi orientări internaţionale pentru protecţia

refugiaţilor a început în secolul al XX-lea în cadrul Ligii Naţiunilor, predecesoarea Naţiunilor Unite.

Aceasta a culminat la 28 iulie 1951, atunci când o conferinţă specială ONU a aprobat Convenţia privind

statutul refugiaţilor.

Convenţia din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecţia internaţională a refugiaţilor.

Convenţia defineşte cine este refugiat şi tipul de protecţie juridică şi asistenţă socială pe care refugiaţii ar

trebui să o primească de la statele care au ratificat-o. O prevedere cheie a Convenţiei clarifică faptul că

refugiaţii nu trebuie să fie returnaţi într-o ţară în care se tem de persecuţie. Convenţia defineşte de

asemenea, obligaţiile refugiaţilor faţă de guvernul gazdă şi pune emfază pe faptul că anumite categorii de

persoane, cum ar fi criminali de război, nu se califică pentru statutul de refugiat.

Convenţia a recunoscut aspectul internaţional al crizei de refugiaţilor, precum şi necesitatea de cooperare

internaţională şi de împărţirea responsabilităţilor între state.

Iniţial, Convenţia din 1951 a fost mai mult sau mai puţin limitată la protecţia refugiaţilor europeni în

perioada de după al doilea război mondial. Protocolul din 1967 a extins domeniul de aplicare şi a eliminat

restricţiile sale geografice şi temporale, transformând Convenţia într-un instrument cu adevărat universal,

în timp ce problema deplasării se răspândea în întreaga lume.

Convenţia din 1951 nu este concepută pentru a aborda cauzele profunde ale fugii oamenilor, încălcări ale

drepturilor omului, conflicte politice sau armate în ţara lor de origine. Aceasta a fost conceptualizată

pentru a atenua consecinţele acestor probleme, oferind victimelor un grad de protecţie juridică

internaţională şi alte forme de asistenţă, ajutându-le în cele din urmă să înceapă o nouă viaţă.

Împreună cu Protocolul său din 1967, Convenţia din 1951 a inspirat, de asemenea, crearea

instrumentelor importante regionale pentru protecţia refugiatului, cum ar fi Organizaţia Convenţiei pentru

refugiaţi a Unităţii Africane din 1969 şi din 1984 Declaratia de la Cartagena privind refugiaţii din America

Latină.