Universitatea Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice

Omul în concepţia lui John Stuart Mill

Istoria ideilor politice, prof. Raluca Alexandrescu

Autor: I. T., SPR1

1. Introducere

Omul în concepţia lui John Stuart Mill este cu necesitate omul modern. Acest fapt simplu are semnificaţii multiple, sugerând nu doar observaţia evidentă că Mill(1806-1873) e un gânditor modern, dar şi aceea că el a contribuit semnificativ la dezvoltarea modernităţii aşa cum o cunoaştem astăzi. Diferenţa esenţială dintre modernitatea de dinainte de Mill şi cea de după constă în conturarea mult mai clară a ideii de individualitate ca valoare în sine şi condiţie indispensabilă a fericirii umane. Aparţinând în mod oficial unei tradiţii utilitariste, dar fiind un adept înfocat al principiilor liberale precum libertatea, toleranţa, diversitatea, individualitatea, autorul a încercat să ofere o soluţie problemei fericirii prin împăcarea celor două curente. Deşi unii critici sunt de părere că proiectul său de armonizare a scopului utilitarist al bunăstării generale cu idealul de libertate a eşuat, putem spune cu siguranţă că el a reuşit, în schimb, să contureze o imagine reală a dorinţelor şi aspiraţiilor umane, a efectelor periculoase ale dorinţei de uniformizare socială, fapt care îl menţine actual chiar şi în ziua de azi. Lucrarea sa cea mai cunoscută tratează relaţia dintre individ şi societate cu scopul de a formula un principiu general care să o guverneze. Este vorba de eseul „Despre libertate”, apărut in 1859, din care reies atât viziunea sa generală despre natura umană, cât şi modul în care societatea ar trebui să reacţioneze faţă de afirmarea ei. Indicii semnificative despre ideile milliene cu privire la subiectele de mai sus se află şi în scrieri precum „Utilitarismul”, „Sistemul de logică”, „Consideraţii despre guvernământul reprezentativ” sau „Supunerea femeilor”. Mă voi folosi de unele informaţii din aceste lucrări păstrând drept punct de reper principal opera „Despre libertate”, pe care o consider cea mai relevantă deoarece conţine referiri explicite la natura obiectului studiat, omul modern ca individualitate.

2. Între utilitate şi libertate

„Consider utilitatea ca instanţă ultimă în toate chestiunile etice” 1 afirma categoric Mill încă din primul capitol al cărţii sale, pentru a adăuga apoi că este vorba de o utilitate în sens larg, bazată pe interesele omului ca fiinţă capabilă să progreseze. Ce înseamnă deci această optică utilitaristă? Reprezentanţii curentului, - aflat la apogeul său în jurul sfârşitului de secol XVIII, - printre care şi profesorul său Bentham, susţineau că fericirea este unicul ţel al existenţei, iar ea merită atinsă prin orice mijloace. Pentru definirea fericirii, Bentham lua în considerare doar aspectele practice ale vieţii, cu scopul de a obţine un maxim de satisfacţie, lucru realizabil pe căi raţionale, prin cântărirea avantajelor, a dezavantajelor precum şi a cantităţii de plăcere rezultată dintr-o acţiune sau alta. Vizând mai degrabă masele decât individul, principiul utilitarist putea solicita îngrădiri ale libertăţii personale dacă acest fapt aducea o fericire colectivă superioară. Însă astfel de îngrădiri nu ar fi fost niciodată acceptate de liberalii clasici.

1 MILL, John Stuart – „Despre libertate”, ed. Humanitas 2005, P. 56-57;

2

Noi ştim că John Stuart Mill nu a fost nici un liberal clasic, nici un utilitarist ortodox. Evelyne Pisier observa caracteristica poziţiei sale ca fiind „un utilitarism temperat de exigenţele libertăţii prin elemente etice care vizează restabilirea principiilor statului de drept.”2 După cum remarca Isaiah Berlin3, dacă filosofului i s-ar fi oferit posibilitatea de a atinge beatitudinea prin simpla înghiţire a unei pastile, el ar fi refuzat categoric o astfel de soluţie, considerând că ea ar aduce atingere facultăţilor esenţiale ale naturii umane, printre care libertatea sau capacitatea de a alege. Constatăm astfel că devierea sa de la normele utilitarismului consta îndeosebi în afirmarea libertăţii ca valoare ultimă şi a prevalenţei individului în raport cu colectivitatea.

3. Individul şi limitele libertăţii

La începutul eseului „Despre libertate”, Mill încearcă să dea o definiţie a libertăţii: în trecut, ea însemna împiedicarea tiraniei conducătorilor politici, percepuţi ca personaje cu interese opuse celor ale oamenilor de rând. Datorită unui proces treptat de evoluţie socială, oamenii au început să îi vadă pe conducători ca angajaţi şi delegaţi ai lor, care sunt revocabili, temporari şi au interese identice cu cele ale poporului. Libertatea a început să fie înţeleasă ca posibilitatea oamenilor de a se emancipa nu de sub tirania unui despot, ci de sub ceea ce avea să fie numit „tirania majorităţii”. Ce înseamnă tirania majorităţii şi cum interferează ea cu libertatea individului? În momentul imediat următor apariţiei unui sistem democratic, puterea este exercitată de „popor”; curând se constată că acest „popor” care deţine puterea este de fapt doar o parte din acela asupra căruia ea se exercită, riscându-se deci o tiranie a majorităţii oamenilor asupra celor diferiţi, generată de anumite înclinaţii sau aversiuni ale societăţii care ţin întotdeauna de preferinţe subiective, nejustificate logic. Aceste cazuri sunt nenumărate în decursul istoriei, când oameni cu credinţe, stiluri de viaţă, idei sau aspiraţii neconcordante cu cele ale mulţimii au fost persecutaţi sau suprimaţi. Toate acestea s-au produs datorită interesului exagerat al societăţii faţă de ceea ce Mill numeşte „sfera potrivită libertăţii umane”, adică partea din viaţa şi conduita unui om care îl priveşte doar pe el însuşi. Această sferă cuprinde conştiinţa, înclinaţiile, năzuinţele personale dar şi dreptul la liberă asociere asupra cărora societatea nu are dreptul să intervină prin corecţii legislative, ci doar, în unele cazuri extreme, prin condamnare morală şi oprobriu public. Pentru a da o soluţie conflictului dintre libertatea individuală şi –uneori necesara- intervenţie a statului sau a societăţii, Mill formulează principiul conform căruia singurul motiv pentru care se poate interveni în sfera de libertate a unui individ este împiedicarea vătămării celorlalţi sau autoapărarea. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât nu dăunează nimănui, individul este propriul său suveran. Acceptat în ziua de azi ca principiu de bun simţ, rămâne problema stabilirii clare a limitelor de la care o persoană începe să dăuneze celorlalţi prin acţiunile sale. În cazurile când acţiunile lor nu dăunează, fiecare trebuie lăsat să trăiască aşa cum crede că e mai

2 PISIER, Evelyne – „Istoria ideilor politice”, ed. Amarcord, Timişoara, 2000, trad. Iolanda Iaworski, p. 155;3 BERLIN, Isaiah – „John Stuart Mill şi finalităţile vieţii”, în „Patru eseuri despre libertate”, ed. Humanitas, Buc. 1996, trad. Laurenţiu Ştefan Scarlat;

3

bine, această libertate având şi o utilitate socială prin faptul că, după Mill, societatea are mai mult de câştigat de pe urma celor diferiţi şi creativi decât de pe urma celor conformişti.

4. Individualitatea omului modernităţii Modul de gândire al lui Mill era foarte aplicat. El era un foarte fin observator al realităţilor epocii sale; condiţiile de viaţă şi tendinţele societăţii primei jumătăţi a secolului al XIX-lea nu-i erau deci străine. Statutul individului uman se schimbase radical datorită revoluţiei industriale. Situaţia iniţială, când populaţia era relativ puţină, ocupându-se în cea mai mare parte de agricultură şi locuind în mediul rural, a evoluat spre un model de civilizaţie caracterizat prin urbanism, industrializare, mişcări demografice de amploare cum ar fi migraţia din mediul rural înspre oraşe sau creşterea demografică rapidă, prin democratizare, răspândirea educaţiei şi o tendinţă de atenuare a diferenţelor dintre clasele sociale. Tot acum îşi face apariţia naţionalismul, care alături de industrialism „exalta puterea şi gloria marilor mase disciplinate”4. John Stuart Mill este înspăimântat de efectele acestor schimbări, care au dus la uniformizarea oamenilor, la transformarea lor într-o masă cenuşie de „animale industrioase”, supuse „mediocrităţii colective”. Ca răspuns la aceste evoluţii sumbre, Mill se declară de partea unei maxime varietăţi, a unicităţii fiecărui individ, a principiului progresului prin voinţă individuală. Datoria oamenilor era să se autoperfecţioneze în conformitate cu propria natură pentru a putea deveni stăpânii propriilor vieţi şi a ieşi din acea turmă cenuşie creată de societate în scopul controlării individului. Se punea deci problema caracteristicilor naturii umane, a felului în care aceasta poate fi dezvoltată, deci a acţiunilor care trebuiau întreprinse pentru progresul individului (şi, în consecinţă, al societăţii), dar şi a principiilor după care trebuia să se ghideze căutarea fericirii Spre deosebire de concepţia antică a unei naturi umane determinate, tipizate, previzibile, cognoscibile, cu nevoi şi finalităţi unice şi descifrabile în toţi oamenii, filosoful susţine că temperamentele şi caracterele sunt extrem de distincte unele de altele, iar fiecare persoană are nevoi şi aspiraţii diferite. Pentru a fi fericiţi, oamenilor trebuie să li se îngăduie desfăşurarea propriei personalităţi: „Acolo unde nu caracterul propriu al individului, ci tradiţiile şi obiceiurile altor oameni sunt cele care călăuzesc comportarea, lipseşte unul dintre principalele ingrediente ale fericirii umane”5 Exprimarea individualităţii înseamnă, în concepţia lui Mill diversitate, originalitate, spontaneitate dar şi actul alegerii, deoarece omul este prin natura lui o fiinţă spontană, posesoare a libertăţii de alegere, capabilă de a-şi modela singur caracterul şi aflată într-o transformare continuă. Progresul societăţii depinde de progresul individului, iar acţiunile ce trebuie întreprinse în virtutea lui constau într-o asigurare a maximei libertăţi din partea statului şi într-o dorinţă de perfecţionare continuă şi asiduitate în autoeducare din partea individului. Merită să subliniem că Mill era şi un empirist, considerând că adevărurile nu sunt şi nu pot fi stabilite raţional decât pe baza observaţiilor. Dar având în vedere că observaţii noi pot să infirme concluziile obţinute din cele precedente, noi nu putem cunoaşte niciodată o

4 BERLIN, Isaiah – op. cit.;5Citat din Mill dat de Roger Crisp în „Utilitarism şi libertate: despre libertate”, din ENE, George (coord.) – „Filosofia politică a lui John Stuart Mill”, ed. Polirom, Buc., 2000;

4

formă finală a adevărului, căci ştiinţa nu poate să descopere cum e lumea cu necesitate, ci doar cum e ea la un moment dat. De aici rezultă necesitatea dezbaterii permanente, a luptei argumentelor, dar şi a toleranţei opiniilor cu care nu suntem de acord şi a libertăţii de exprimare a oricăror păreri contrare celor dominante, fapt care încurajează creativitatea, descoperirea de soluţii alternative şi progresul societăţii în genere.

5. Concluzii

Ne răspund toate aceste expuneri de idei şi explicaţii la întrebarea iniţială implicită „Prin ce se caracterizează omul modern al lui Mill?”. Aş spune că, în mare, da: ceea ce am aflat este că pentru acest filosof, a fi om înseamnă în primul rând a fi o individualitate. Cu toate consecinţele acestui fapt: a avea propriile facultăţi, dorinţe, aspiraţii, propriul ideal de fericire şi a acţiona cum crezi de cuviinţă pentru a-l obţine, a fi spontan, original, a te îndepărta de „masa cenuşie” a oamenilor mediocri printr-un efort autodidact, a fi tolerant cu oamenii din jurul tău, a beneficia de o „atmosferă de libertate”. Filosofia liberală a lui John Stuart Mill se bazează deci „pe o filozofie melioristă a istoriei şi pe o concepţie a omului ca fiinţă progresistă”6, stăpână a propriului destin.

6 TǍNǍSESCU, Gabriela -„John Stuart Mill(1806-1873)-<Despre libertate>” în „Enciclopedia operelor fundamentale ale filosofiei politice moderne” – Ed. Institutului de Teorie Socială, Buc., 2001.

5

Bibliografie:

MILL, John Stuart – „Despre libertate”, ed. Humanitas, Buc., 2005, trad. Adrian-Paul Iliescu;

PISIER Evelyne – „Istoria ideilor politice”, ed. Amarcord, Timişoara, 200, trad. Iolanda Iaworski;

MILLER, David (coord.) – „Enciclopedia Blackwell a gândirii politice”, ed. Humanitas, Buc. 2002, trad. Drăgan Stoianovici;

„Enciclopedia operelor fundamentale ale filosofiei politice moderne”, ed. Institutului de Teorie Socială, Buc., 2001;

BERLIN, Isaiah – „Patru eseuri despre libertate”, ed. Humanitas, Buc., 1996, trad. Laurenţiu Ştefan – Scarlat;

ENE, George (coord.) – „Filosofia politică a lui John Stuart Mill”, ed. Polirom, Buc., 2000;

PREDA, Cristian – „Mic dicţionar de gândire politică liberală”, ed. Humanitas, Buc., 2004.

6