Universitatea Din BucurestiFacultatea de Psihologie si

Stiintele Educatiei

Metode folosite in psihodiagnoza

Nitu Madalina Prisacaru Andreea

Psihopedagogie Speciala, Anul II

Cuprins:

1.Definitie

2.Scopul observatiei

2.1 Scopul psihodiagnostic

3.Forme ale observatiei

4.Intrebari pentru autoevaluare

5.Bibliografie

1.Definitie

Observaţia constă în urmărirea atentă şi sistematică a unor reacţii psihice cu scopul sesizării aspectelor lor esenţiale (introspecţie, extrospecţie). I. Dafinoiu (2002) (Petit Larousse, 1998) defineşte observaţia ca acţiunea de a privi cu atenţie fiinţele, lucrurile, evenimentele, fenomenele pentru a le studia, supraveghea şi a trage concluzii asupra acestora. Ca metodă stiinţifică, observaţia constă în ,,înregistrarea sistematică, prin simţuri a caracteristicilor şi transformărilor obiectului studiat” (R. Doron şiFr. Parot, 1999). Observaţia nu înseamnă a înregistra (identifica) un comportament, ci şi al clasifica, a-l introduce într-o categorie. Principalul scop al observaţiei îl constituie înţelegerea. Monica Albu arată că urmărirea atentă conform unui plan şi înregistrarea exactă, sistematică a caracteristicilor personale ori a diferitelor manifestări de comportament ale unei persoane sau grup de persoane împreună cu contextul în care au loc determină împărţirea observaţiei în externă (extrospecţia) şi internă (introspecţia). T. Kulcsar împarte observaţia în spontană şi sistematică, respectiv în observaţia de sine stătătoare şi observaţia integrată în alte metode de psihodiagnostic (convorbire, teste etc.) U. Şchiopu (1970) arată că observaţia, ca procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, constă în contemplarea metodică şi intenţională a unui subiect uman, a unui proces sau a unor manifestări ale subiectului aflat în atenţia celui care cercetează.

Observatia

-ca procedeu al cunoasterii stiintifice este necesara in orice fel de psihodiagnoza ea consta in contemplarea metodica si intentionata a unui subiect uman a unui proces sau a unor manifestari ale subiectului aflat in atentia cercetatorului .Observatia nu este numai o simpla privire ,nu este o observatie ocazionala ci o urmarire atenta si sistematica a manifestarilor psihice pentru a le fixa cat mai adecvat.In functie de obiectul observatiei putem vorbi despre o observatie directa si una indirecta.Cea directa este realizata de cercetator prin constatarea si observarea fenomenelor observate gratie unor mijloace de investigare simple sau cu ajutorul unor aparate ce amplifica capacitatile simturilor noastre.Observarea indirecta are in obiectiv caracteristici si trasaturi psihice ce nu pot fi analizate prin exprimarea lor directa si care constituie sfera variabelor dependente specific procesualitatii personalitatii umane.

Prin intermediul observatiei vom obtine date referitoare la :

-ansamblul conditiilor de mediu si a anturajului i n care traieste si se manifesta subiectul considerat

-incidentele critice ale conditiilor de mediu

-modalitatea de comunicare a subiectului

-efectele experientei trecute si influenta lor asupra prezentului

-modificarile somatice obiective

-produsele activitatii subiectului

2.Scopul observatiei

Observatia constituie o latura de baza a psihodiagnozei intrucat permite psihologului sa plaseze observatiile obtinute si sa le compare cu ansamblul informatiilor si experientei psihodiagnostice de care dispune sa confrunte datele observatiile cu anumite etaloane.

2.1 Observaţia cu scop psihodiagnostic

Constă în analiza metodică şi intenţională a comportamentului. Este un proces

de colectare, de înregistrare selectivă de informaţii. Sunt înregistrate date care au

valoare simptomatică pentru anumite caracteristici psihice ce constituie

obiective urmărite de observaţie. Observaţia trebuie să se conformeze cerinţei de

criteriu adică faptele înregistrate să aibă valoare diagnostică pentru procesele

psihice investigate în cadrul şedinţei de psihodiagnoză. Astfel, dacă dorim să

diagnosticăm conduita inteligentă a subiectului ne vom focaliza în mod selectiv

atenţia observativă pe modalitatea de abordare a sarcinii (subiectul apelează la

un plan sau procedează la întâmplare, integrează eficient, experienţa acumulată,

reuşeşte să-şi restructureze conduita de lucru în raport cu cerinţele sarcinii, etc).

3. Forme ale observatiei

Ce observăm ?

a) simptomatica stabilă (trăsăturile bioconstituţionale).

b) simptomatica labilă (multitudinea comportamentelor, conduitelor, fexibile

şi mobile (verbale, motorii, mnezice, intelectuale, emoţionale, etc).

Forme ale observaţiei - clasificare după:

a) orientarea observatorului: autoobservaţie, observaţie propriu-zisă.

b) prezenţa-absenţa intenţiei: întâmplătoare, sistematică (are un proiect).

c) prezenţa-absenţa observatorului: directă, indirectă (observator ascuns), cu

observator uitat (ignorat).

d) gradul de implicare a observatorului: pasivă, activă.

e) criteriul timp: continuă, discontinuă (prin eşantionare de timp)

f) obiectiv: integrală, selectivă.

Calitatea observaţiei depinde de :

- particularitaţile observatorului (capacit. de concentrare, tipologie, etc)

- condiţiile observării: scop precis, plan riguros, efectuarea unui nr. optim

de observaţii.

- repere de control=concepte psihologice operaţionale.

g) Observator participant (participant observation, Vadum şi Rankin, 1989).

Termenul a fost introdus de sociologul american Eduard Linderman (Univ.

Chicago) pentru a desemna indivizii care aparţin grupului dar care raportează

despre grup celor care efectuează investigaţii. Termenul a fost între timp

consacrat să desemneze acei cercetători care intercaţionează cu grupul în scopul

de a-l cerceta.

Ei pot participa ca observatori deghizaţi sau ca membrii care şi-au deconspirat

identitatea cu speranţa că vor fi acceptaţi de grupul ţintă. În ambele cazuri

nivelul de implicare poate fi foarte diferit de la o cercetare la alta.

4. Întrebări pentru autoevaluare

-Cum explicaţi oportunitatea acestor metode şi tehnici atât de diferite în

psihodiagnoză ?

-Care dintre tehnicile prezentate vi se pare cea mai valoroasă ? Argumentaţi.

-Ce semnifică noţiunea de criteriu pentru metodele discutate ? Care este

importanţa sa ?

-Cum putem realiza observaţii psihodiagnostice cât mai valoroase ?.

5. Bibiliografie

Cretu Verginia, Incluziunea Sociala si Scolara a persoanelor cu handicap. Strategii si metode de cercetare, Bucuresti, 2000

Rosca Mariana, Metode de psihodiagnostic,editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

Havârneanu C., Cunoaşterea psihologică a persoanei, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

Roşca, Al. - Metode şi tehnici experimentale de laborator, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971