Obiectul si problemele Psihologiei scolare 

Obiectul Psihologiei scolare 

Psihologia scolara este o ramura aplicativa a psihologiei generale, stiinta,

care, asa cum desprindem din 

analiza etimologica a cuvântului psihologie (psyche = psihic, suflet, spirit si

logos =cuvânt, cunoastere), este centrata pe 

studierea activitatii psihice (regasita în procese, însusiri, mecanisme si

capacitati) în scopul explicarii si optimizarii 

existentei umane. Psihologia scolara studiaza legile aparitiei si dezvoltarii

proceselor si însusirilor psihice ale 

personalitatii umane aflate în interactiune activa cu sistemul cerintelor

externe si în conditiile exercitarii influientelor 

instructiv -educative. Psihologia scolara studiaza procesul instructiv-

educativ din punct de vedere psihologic, în 

perspectiva îmbunatatirii activitatii profesionale a cadrului didactic si

favorizarii autorealizarii personalitatii elevului. 

Principalele probleme care configureaza obiectul psihologiei scolare sunt: 

-legile activitatii psihice si psihosociale ale elevilor, caracteristicile

dezvoltarii acestora de-a-lungul vârstelor 

scolare; 

-formele specifice de manifestare a proceselor, functiilor, însusirilor,

trairilor psihice, în raport cu continuturile 

învatarii si cu particularitatile înfluentelor educationale; 

-fundamentarea teoretico-aplicativa a metodelor de studiere a fenomenelor

psiho-pedagogice, a personalitatii 

elevilor, precum si valorificarea generalizarilor validate în activitatea

didactica; 

-analiza psihologica a metodelor de predare-învatare, de educatie; 

-evolutia comportamentelor si a variabilelor educationale în relatia

profesor-elev, în grupul scolar si la nivelul 

activitatilor cu caracter integrativ (sociale, cultural-artistice, profesionale); 

-dinamica si importanta conduitei didactice ca modalitate specifica de

autoprezentare si totodatã de influentare 

a altora în raport cu competenta profesionala; 

Oricât de complete si actuale sunt pregatirea de specialitate si cea

metodologica, în mod curent, conduita 

didactica apeleaza atât la dimensiunea intrapersonala, de interioritate

psihica a personalitatii (dispozitii, inteligenta, etc.) 

cât si la cea interpersonala (elev-cadru didactic, grup, clasa-cadru

didactic). 

O pregatire psihopedagogica institutionalizata devine

un argument profitabil în favoarea tezei de evidenta 

actualitate ca profesorul trebuie sa fie, prin definitie, o personalitate

eficienta. 

Sarcinile Psihologiei scolare 

Pe fondul obiectivelor enuntate, Psihologia scolara are de urmarit un

ansamblu de sarcini, dintre care cele mai 

semnificative sunt: 

-dezvaluirea complexitatii si dificultatii activitatii instructiv-educative,

nuantarea acesteia în functie de factori, 

situatii, nivele de vârsta, particularitati individuale ; 

-delimitarea influentelor favorabile activitatii scolare, ordonarea si

asigurarea succesiunii acestora, în raport cu 

rolul lor pentru evolutia personalitatii elevilor; 

-cunoasterea, de catre fiecare cadru didactic, a avantajelor si riscurilor

oricarui tip de influenta asupra devenirii 

în plan psihologic a elevilor, de la încarcatura privind programul zilnic,

continuturile pe discipline, la metoda, cuvânt, 

atitudine; 

-structurarea unor modele de influenta constructiva, lansarea lor în fluxul

dezvoltarii psihice a scolarului prin 

unitati de învatamânt pilot si valorificarea consecintelor în dinamica

aplicarii lor; 

-anticiparea efectelor interventiilor scolii asupra activizarii potentialului

psiho-somatic al elevilor si rezistenta 

acestora la factori solicitanti (echilibru, stress, oboseala, esec scolar); 

-promovarea reusitelor de natura sa sporeasca forta mobilizatoare a

argumentului potrivit caruia, activitatea 

didactica din punct de vedere psihologic este un echilibru continuu între

pregatirea, educatia altora si autopregatire, 

autoeducatie. 

Locul Psihologiei scolare în cadrul stiintelor psihologice 

Orientarea interdisciplinara a deschis largi perspective cercetarii

stiintifice pentru aprofundarea studiilor 

comparative si, treptat, a contribuit la conturarea unor stiinte de granita. 

Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele

pedagogice s-a constituit un ansamblu de comparative si, treptat, a

contribuit la conturarea unor stiinte de granita. 

Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele

pedagogice s-a constituit un ansamblu de 

stiinte reprezentat de: psihologia educatiei, psihologia scolara,

psihopedagogia speciala, psihologia orientarii scolare si 

profesionale etc. 

Psihologia scolara îsi dezvolta problematica apelând la o serie de concepte,

constatari, norme din psihologia 

generala, psihologia copilului, psihologia sociala, ergonomie scolara,

psihosomatica, psihologia clinica si medicala, 

psihoterapie. 

Psihologia scolara se anunta ca o stiinta cu identitate bine delimitata, ce

porneste de la psihologia generala, 

interactioneaza cu stiintele mai sus mentionate, este deschisa noilor

elaborari din teoria informatiei, teoria sistemelor, 

teoria deciziei, în sensul unificarii sale si consolidarii statutului propriu. 

Studiind un segment distinct al realitatii sociale si anume modul de

manifestare a activitatii psihice în 

conditiile procesului instructiv-educativ scolar, psihologia scolara

promoveaza concepte, argumente si norme teoretice 

specifice. 

Necesitatea formatiei psihologice a viitoarelor cadre didactice 

Necesitatea studierii Psihologiei scolare se impune din mai multe

considerente: 

-activitatea de instruire si educare a elevilor nu are o evolutie

unidirectionala, ci trebuie sa se adapteze la o 

infinitate de reactii, manifestari, trairi, relatii interpersonale, generate de

unicitatea sistemului psihic uman al 

protagonistilor implicati si de specificul situatiei concrete în care are loc; 

-importanta actiunii în constituirea si activarea mecanismelor tuturor

proceselor, însusirilor, starilor psihice ale 

elevilor. 

Numerosi psihologi au ajuns la concluzia ca obiectul psihologiei îl constituie

activitatea cu elementul ei de 

baza, actiunea, ceea ce a condus la aparitia unei orientari distincte,

cunoscuta sub denumirea de psihologia actiunii 

reprezentata de Pierre Janet, Daniel Lagache, Valeriu Ceausu , Henry

Gleitman . 

În acest sens, Paul Popescu- Neveanu arata ca, asa cum în fizica unitatea de

baza este atomul sau cuanta, în 

chimie molecula, în biologie celula, în ordinea psihocomportamentala,

unitatea reprezentativa este actiunea. Autorul se 

refera nu numai la actiunile efective, externe, ci si la cele mintale,

intelectuale. 

La nivelul stiintelor educatiei, pedagogia actiunii este o orientare cu o

îndelungata istorie. 

Dupa aparitia unei discipline noi, praxiologia, stiinta a eficientei actiunii, al

carui fondator este T. Kotarbinski, 

pentru realizarea si desavârsirea personalitatii, educatia în si prin stiinta

actiunilor bine facute, eficiente este considerata 

de reprezentantii contemporani ai orientarii amintite, principalul factor. 

Pentru ca întelegerea principiilor implicate în situatia concreta reprezinta o

garantie în solutionarea punctelor 

nodale dar si a celor modificabile le vom analiza pe cele care genereaza

sistemul psihic uman si actiunea eficienta: 

-principiul ambilateralitatii sustinut de faptul ca sistemul psihic uman

dezvolta concomitent si continuu relatii 

informationale cu lumea externa si cu propria fiinta, întretinând la nivelul

normalului, un echilibru între cunoasterea de 

sine si cunoasterea realitatii; 

-principiul antiredundantei în baza caruia informatia inutila, de prisos,

redundanta, este selectata, filtrata, ceea 

ce usureaza stabilirea indicatorilor de identitate, de clasificare, de

surprindere a relatiilor esentiale. Antiredundanta 

contribuie la selectia trairilor launtrice, a motivelor, intereselor, la

anticiparea si realizarea scopurilor. 

-principiul activismului antialeatoriu, orientat împotriva întâmplarii.

Apelând la ratiune, forma de organizare 

intelectuala superioara, subiectul devine un factor determinant pentru

evolutia sa si chiar de autodeterminare. 

Din punct de vedere al activitatilor educationale eficiente se impun cu

precadere: 

-principiul actiunii pozitive care promoveaza necesitatea precautiei,

prudentei, în cazul situatiilor care pot 

evolua spre imprevizibilul negativ si al optimismului pedagogic; 

-principiul actiunii complementare identificabil atât în cazul sistemului

psihic uman, cât si al situatiilor 

concrete, educationale este prezent atunci cînd se semnaleaza întârzieri,

restante, absente între componentele 

ansamblului, prin mobilizarea, energizarea celorlalte în scopul acoperirii

deficitului si stabilirii echilibrului; 

-principiul utilizarii prioritatilor exprima cerinta valorificarii criteriilor ce

stau la baza ierarhizarilor, 

ordonarilor actiunilor în functie de însemnatatea lor; sunt situatii în care se

impune evidentierea unui detaliu, a unui 

eveniment particular, pentru situatia de ansamblu, acestea fiind prioritare. 

-principiul optimalitatii sau a efortului proportional cu efectele

atentioneaza asupra necesitatii urmaririi 

raportarii eforturilor la natura rezultatelor obtinute. În psihologie, acest

principiu se regaseste în optimum perceptiv, 

optimum afectiv, volitiv, motivational, atitudinal.

_________________