O scrisoare pierdutade I. L. Caragiale

-relatia dintre 2 personaje-

I.L.Caragiale este dupa cum numeste criticul Garabet Ibraileanu „cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura”. El a integrat psihologiile individuale in fresca societatii aparand ca un istoric, umorist, al parvenitismului autohton. „O scrisoare pierduta” este o comedie in 4 acte publicata in 1884 publicata in revista „Convorbiri literare”. Alaturi de celelalte comedii ea radiografiaza societatea romaneasca de la sfarsitul secolului XIX-lea punand accent pe spoiala de civilizatie si precaritatea institutilor democratice. Reperele spatio-temporale plaseaza actiunea in capitala unui judet de munte „in zilele noastre”. Ambiguitatea reperelor ofera caracter de generalitate intamplarilor. Incipitul piesei este brusc, anuntand intriga comediei: pierderea scrisorii de amor a prefectului Stefan Tipatescu catre amanta lui, Zoe, sotia prietenului sau Zaharia Trahanache. Finalul piesei este vesel aducand impacarea celor 2 tabere politice rivale in sunetele muzicii de fanfara. Reokuca politaiului Pristanda „curat constitutional” cu care se incheie piesa exprima ironia si amaraciunea autorului deoarece nimic din ceea ce se petrece pe scena nu este constitutional. Comedia are un final fericit, rasul are rol terapeutic, indreapta moravurile. Conflictul piesei este construit pe baza tehnicii amplificarii progresive putand fii asemanatoare cu un bulgare de zapada ce se rostogoleste de pe un munte adunand din ce in ce mai multa zapada. Exista un conflict principal intre 2 tabere politice rivale: pe de-o parte Zoe, Trahanache, Tipatescu, Farfuridi, Branzovenescu si Pristanda, iar de cealalta parte, Catavencu, un independent sprijinit de „dascalime”. In punctul culminant cand ne-am astepta ca una din cele 2 tabere sa iasa victorioasa, conflictul amplifica prin aparitia lui Agamemnon Dandanache. Alaturi de acest conflict principal se dezvolta si altele secundare, cum ar fi conflictul dintre cei 2 amanti: Zoe vrea sa sprijine candidatura lui Catavencu in timp ce Tipatescu se opune cu inversunare. Un alt conflinct se naste in interiorul aceleiasi tabere politice: Farfuridi si Branzovenescu se tem ca prefectul Tipatescu tradeaza interesele partidului din care face parte. Tipatescu si Pristanda sunt 2 dintre personajele principale ale piesei: Tipatescu reprezinta junele prim, iar Pristanda, servitorul. Statutul lor social este prezentat direct prin indicatia scenica de la inceputul piesei: Tipatescu e prefectul judetului, iar Pristanda politaiul. Relatia dintre cei doi este de tip stapan-sluga, presupunand atat o relatie de subordonare, cat si una de complicitate. Actul I, scena I ii prezinta pe cei 2 in dialog. Tipatescu este un prieten apropiat al familiei Trahanache, dejunand deseori cu acestia. Este agitat si citeste ziarul „Racnetul Carpatilor” in care este numit vampir. Ii cere lui Pristanda sa-i spuna ce a vazut cu o seara in urma in casa lui Catavencu, apoi il ironizeaza de modul in care a gestionat banii orasului pentru a cumpara steagurile. Pristanda il avertizeaza ca avocatul Catavencu se lauda in fata „dascalimei” cu o scrisoare compromitatoare. La alegeri cei doi fac parte din aceiasi grupare politica. Comportamentul prefectului il prezinta ca pe un sef autoritar, in timp ce Pristanda este un slujbas care executa ordinele. Relatia de subordonare este exprimata si de limbajul eroilor. In timp ce Pristanta foloseste limbajul umilintei, repetand mecanic vorbele sefului, Tipatescu foloseste un ton poruncitor: „nu umbla cu mofturi Ghita”, „spune o data istaria ca ma grabesc”. De asemenea, intre cei doi se stabileste si o relatie de complicitate, respectiv ce stie unul despre celalalt. Pe de-o parte Tipatescu stie „ca politaiul nu e baiat prost, daca nu-i curge, pica”. El incuvinteaza furtisagurile subalternului: „ia sa lasam steagurile Ghita”. Pe de alta

parte si Pristanda stie de relatia adulterina a sefului: „mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica”. Politaiul care are 9 suflete de intretinut si un salariu mic de 80 de lei se autocaracterizeaza: „bietul politai nu are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de sculare ca tot crestinul”. El isi dezvaluie adevarata imagine, dovedindu-se a nu fi un subordonat onest, ci disimuleaza conducandu-se dupa vorbele sotiei: „pupa-l in bot si papa tot”. Relatia de complicitate este exprimata si prin limbajul familiar al celor 2. Pristanda se adreseaza sefului cu diminutivul „coane Fanica”, iar Tipatescu subalternului, tot cu un diminutiv si anume „Ghita”. Cele doua personaje sunt construite pe baza raportului dintre esenta si aparenta. Portretele si relatia dintre ei nu se modifica pe parcursul comediei: Tipatescu ramane acelasi apropiat indispensabil familiei Trahanache, parte a aceluiasi triunghi conjugal dovada replica personajului din finalul operei: „eu n-am prefect, eu am prietin”. Pristanda ramane omul prefectului, omul care nu-si merita functia. Asadar relatia dintre Tipatescu si Pristanda nu este oficiala, nu e relatia dintre un sef si un subaltern, ci din potriva este bazata pe interese particulare cu abuzuri savarsite atat in plan social (de politai), cat si in plan moral (de prefect).