î n v i n g ă t o r u l

^ Sire, am luptat cu toţii dar am reu I m'aieg c'un afurisit de guturai ^

Cu peticu âla de hîrtte ce faci ? Mâ şterg la.,, nas î \

ş i t . ,

HTiiPiiiim'iifiiiTEi O problemă curioasă de drept inter­

naţional frâmlntă, de cîte-va zile, pe d, Goga, ministrul cultelor.

Ca să se supulc, cu lealitate, la ser­vitutea cu care ne au încărcat amicii şi aliaţii de la Conferinţa de Pace, anume aceea de a lua asupra siâtului bugetul şi personalul havrelor, mini­strul a trimis, prefecturilor, o circulară, prin care le cere să-şi procure, de la epitropiile sinagogelor, date asupra organizaţie! actuale a corn unită ţii oi" izrae­lite, pentru ca ministerul să ia cunoş­tinţă amănunţit de Starea cititului ia noii noştri „compatrioţi".

Prefe ţii, potrivit ordinului, s'au adre­sat hahamilor —dar pfnâ âzi n!cl unul n'a primit răspuns la chestionarul res­pectiv.

Ministerul, surprins de pasivitatea organelor populaţiunci care, cu Condi­ţie ca să nu ne anexrze la Palestina, a cerut, stăruitor, la Paris, să fim con­damnaţi la această servitute, a pornit corcetări. Şi iacă ce a aflat d. Goga — versiune confirmată şi de \'Orient, zia­rul care, împreună cu Luptătorul, cu Mlntiiirea, cu Adevărul şi cu d. Cocea, reprezintă poporul uns:

Ca să nu stea de vorbă cu Erusa-Jimu! întregi ministru! se adresase ra­binului Schor, d'rector de conşiiinţâ al israii ierul or din Bucureşti — căruia, ca sâ-i crească prestigiul faţă cu credin­cioşii, ii dedese, oficial, titlul de prim rabin, cum e pretutindeni pe unde hîn-tuie seminţia iui Moisc.

Odată cu caftanul, d. Goga îi încre­dinţase, primului rabin, şi însărcinarea de a se pune în contact cu toţi maca-beii ca să le dea sfaturi despre ce au să răspunză la întrebările adminîstra-p'ei.

Şi s'a executat d. Schor, dar, pînă âz ; , nici unul din ceauşii de pe la havrele comunităţilor n'a fost următor sfatului şi n'a pus pe prefecţi în cuno^triţă de tainele organizaţiei semite.

Cercetînd, atunci, de aproape, mi­nistrul de culte a aflat că rabinul Schor este singurul ovreiu căre, în timpul ale­gerilor, a minţit legei strămoşeşti şi a sprijinit candidatura numitului Jean Th. Plorescu, în loc să plimbe Tora prin ceainării ca să adune voturi pentru „bio-c u s " ~ d i n care pricină, afurisit în tem­plu, rabinul acesta este escomunicat de

tagma care tinde să stâpînească ţara d-lui Iorga.

Din pricina aceasta, nici un ovreiu din de şaptezeci de or! şaptezeci de havre cîte sunt închinate lui Israel în

• Romînia Mare nu vrea să vie în atin­gere cu m/irele rebe, proclamat triefde către logile „blocului" — şi prin urmare se pun dc-a cormezişul intenţiei guver­nului de a Introduce reforma poruncită de la Paris. Ceace văzînd d. Goga, S'a hoiărif s i ofere d-lui larga locul de prim rabin — şi, dacă belferul nu '1 va primi, de teamă să nu 'ţi p!a rză popu­laritatea Ia Orheiu, atunci să ducă eon~ flfctu! InnaJntea Ligei Naţiunilor.

Ovreii deia Jignita, dar, forînfud o-biectul unei probleme cu repercurtări internaţionale, este în.;ă unul din sem­nele cuminţeniei cu care au lucrat, la Paris, antrepenorii cari constituiau Cort lerinţa de Pace.

Te pomeneşti că conflictul din havra „blocului" dă naştere unui nou carna-gia european —- căci de cînd lumea huturuga mici răstoarnă carul mare.

Rebe Schtnock ..f t r . -r : | i»: : , ! : ,» | -J^0 . , - i«; - |v , - , .*<i*t*

MUCURI DE IDEI — ORIGINALP —

Fi ţ i mi loş i cu animalele!

Madam Popescu e o cocoană foarte cum se cade: ce mănîncă ea, dă şi servitoarei. ' •"• .1, .-/.

„Rămneşte, săraca: şi ea e om!"-?>-e scuza d-nci Popescu.

Eri la prînz, după mnsă, o' ch-amâ şi-i porunceşte:

— U!!e, Mariţo, trei lei. Du-te in co­fetărie şi cumpărâ'mi o indiană...

— Păi una e mimai un leu şi cinci­zeci. (Am uitat să vă spun că Mari [a e poate singura slujnică cinstită din Bucureşti.)

— Stai că': n'am isprăvit. — Cu un leu şi cincizeci iei una pentru mine, iar cu restul de un leu şi cincizeci cum­peri una şi 'pentru tine. Ai înţeles?

— Da, coconită. Servitoarea pleacă-Madanj Popescu o pîsîe înapoi: — Ştii tu ce e „indiană"? — Cum nu, Coconită: prăjiturile aiea

rotunde şi negre, cu e;o.;o!ără pe dea­supra.

— Bine. Fugi mai repede şf vino numai decîjt ; •

Peste cîteva minute Marfţa sWparcf mestecînd d<V !<>c şi cu mîniie ' ţoa le .

Madam Popescu o întreabă: — Ai adus prăjitura, Mariţo? — Nu, coconită, •— pune ea pe masă

un leu şi cincizeci în hîrtie murdară d'a Băncef Generale: cofetarul n'a a-vut decît una.

* :. t

E&ouH din pto-rlncte. Scena s'a petrecut la Galaţi, fnir'u-

aul din numeroasele birouri ale pre-iecrurei judeţului.

Piţigoiu, copist diurnist, intră pe u$e, salută, şi rămîne aşa, cu privirea în­dreptată spre duşumea, ca şi cum i a r curge sînge din nas.

•— Ce vrei? — se ritoefte d-nui Georgescu, cu ţigar-ea'ri gură, răsturnat, picior peste picior, pe fotoliul dela spatele biroului.

Domnule şef, — se 'odreaptă Pl-ţfgoiu — am venit să vă rog ca să'mi daţi trei zile concediu.

—- Iar vrei să te-apuci de beţie ? — Nu, d-!e şef. Ceva mai grav.- vroi

să mă însor. — Imposibil! Acum o luni l i mai

avut două săpiămîni concediu filndiâ erai bolnav de tifos: pentru ce n'ai profitat ca să te'nsori atunci?

A.;tunlttâţi.

Bucureştii duc mare lipsă de locuinţe. Războiul a pricopsit pe mulţi, buni-răi, sporindu-Ie „numerarul"; numai el, s l -racu, a rămas cu acelaş număr de csse. De undo, cri/ă — criză produsă de provincialii şi oamenii de afaceri cart, in Ioc să stea la ei acasă, vin de o-eupă casele altora. Şi sunt mulţi, puz­derie! Vorba Sofiţei, cea mai practică dirt demimondenele cari fac practică pc calea Victpriei:

Un cunose t dinainte de război in-trebînd-o:

— Sofico, cum îţi merg afacerile? Blonda copilă i-a răspuns surîzînd: — Fain, monşer! La toţi cer plata

înainte. — Trag chiulul ? — Nu. Dar sunt atiţi d e . muiţl că

dimineaţa, la deşteptare, deseori văd altă figură decît cea d'aseară!

F. şi natural ca criza de locuinţe Să dea naştere înghesuelei!

F U R N I C A " r « • " i i f i • i1 ' '"im I T I " " ' """ţ*1' • '1 1 1 • x • r 1 ?••"-"L" 1 1 • 1 • " 1 'f "'

Popeecu nu poate suferi inghesueala — nici la hotel, nici în .tramvai..- ...ni-., câeri. A hotărît să'şi găsească negreşti casă şi să se mute de Sf. Dumitru.

Sunt două săptămîni de cînd zilnic colindă Bucureştii cu „mica publicitate" a ziarelor în mînă. Sunt rare locuin­ţele libere; şi de ce's mai rare, d'ala sunt mai scumpe.

A dibuit una dincolo de şoseaua Basarab. O cameră şi un antreu. Sin­gur în curte... deavaîma cu por;ii ve­cinilor. Gard nu există.

••— Cîte parale? Proprietarul a început să !$e vaite

de parcă'l apucase burta ; — Vremuri grele, dom'le!.- Carnea

scumpă şi împuţită-. Boale pretutin­deni... Srrăcie mare... De cînd cocoşul vecinului a murit, nici o găină nu'mi mai ouă - Clinele, săracu, se topeşte de urît: toată ziua stă trist fiindcă un automobil i-a retezat coada şi nu mai are de ce să se muşce... Nevastă-mea a plecat ia cimintir sâ facă parastas mă-si şi nu s'a mai întors: cică Lache dulgheru i-ar fi mfacăi din colivă... Dar bun e Dumnezeu...

— Dovadă că m'a trimes pe mine. la spune: cit să'ţi plătesc chilie?

— Cu ziua sau cu luna? — Ba cu anu. — Aoleo, dom'ie, dar cine'mi garan­

tează mie că mai trâesc pînă ia anu ?... Vrei să muncesc pentru moştenitori?

— Atunci, pe şease luni? — Un pol pe zi....Atît îmi trebue

ca sâ mă Întreţin. Cit vine pe jease luni, faci d-ta socoteala la urmă.

— Scump. La mahala... — Asia mahala ?.„ Uite, ă'.eui ţi

tramvai- • . . . Popescu salută, sare chiar în t r a m ­

vaiul indicat de proprietar. După şease zile de căutare, se'n

toarce din nou la otîaea şi antrtul de dincolo de şoseaua Basarab.

— Poftim arvună o mie de lei pen­tru cincizeci de zile.

— Cft vine ? — Un pol pe zi: cit ai crezul... — Nu se poate. Dacă dai douăzeci

şt cinci de iei pe zî, bine; dacă nu, m u Popescu se supără, — Pentru ce cinci lei mal mult?

Slavă Domnului, casa-l tot ala d'acum o sâptămînă...

— O fi; dar s'a mărit poxiţia. Aşa am citit eu în furnale,

— Ce al citit?.

— Că de azi încolo, pe liniă, tram­vaiului care trece prin faţa proprietă-ţei mele, direcţiunea a hotărît să puie încă trei vagoane în circulaţie.

Popescu, convins, a plătit şi dife­renţa, i-a fost teamă câ mîine-poimîine să nu-i ceară alţi cinci lei în plus sub pretext că s'a mărit numărul dricuri­lor ce zilnic trec spre cimitir. E aşâ de scumpă distracţia în ziua de azi!

Dovadă sigură. — D-le negustor, eşti un hoţ!, — Pardon, d-le... — Nici un pardon; cu ştiu ce spui!

Vezi umbrela asta?. ;

Retrăglndu-se instinctiv: — O văd dija! — Nu'ţi fie frică, că nu dau! — Um­

brela asta am cumpărat-o eri deia d-ta: mi-ai luat o sută de lei, asigurîndu-mă că materia e de cea mai bună cali­tate. Nu c adevărat.

— Mă rog, cine v'a spus? — Cine bă-mi spue?... Eu nu sunt

copil, ca să mă iau după alţii! Eu singur am constatat.

— Singur?!' — Da, da... Şi cc te miri? — Vroi să ştiu cum d-ta ai putut

dija constata cc nici eu nu pot să constat

— Foarte simplu ! Aseară am fost !a cafenea, mi-âm uitat umbrela, iar azi dimineaţă m'am dus şi am găsit-o tot unde o lăsasem. Se poate o probă mai evidentă că umbrela e de proastă calitate?

Fcr«3O20na!I Castron, cunoScntul mare moşier,

mulţumit de recolta anului acesta, a venit &â „respire" cUeva^zile la Bucu­reşti, lăsîndu-şi nevasta acasă, sâ pă­zească cocenii de porumb de pe cîmp ca să nu'l fure pirliţii ăiâ de ţărani.

Prima vizită a făcul'o amicului său Boigros, de zece ori milionar, lipsit de orice griji, chiar şi de grija de a •crie, tală-său uilînd să-1 dea la şcoală pc cfnd erca copii (tjotgros iscăleşte trăgmd cu degetul)

— Şezi!— îl pofteşte milionarul a-râtîrsdu-i cu degetul cu care se Iscă leşte, un scaun. Cum ţi-au mers afa­cerile ?.

— Admirabil! Unde mai pul că anul acesta Dumnezeu mi"-» dăruit şi un copii?

3

Mă 'ntorsei în ţară Iară

După patruzeci de ani. • Atunci tînăr, azi baccea, Mă plimbai iar pe şosea Si 'n grădina Cişuiigiu Pe supt tei, pe supt castani. Ei, al dracului să fiu Dacă mi s'a arătat

Ceva schimbat. Pe străzi lume cu toptanul Si gunoi, noroi, tot anul. Lingă Capsa verde-ceapa. Şed pe scaune filfizoni, Iar colea se sc.ipâ o eapâ. Cu dungă Ia pantaloni, Cu monoclu prins în ochi Sâ-i tot scuipi să nu-i deochi-Damele aproape goale N'au nici minte, n'au nici poale. Ca sardelele'n cut e . Lumea cifculă(?) zglobie Supt vitrine, pe troloar Fără franc în buzunar. După patruzeci de ani Chiar guzganii 's tot-guzgani!

Coaspiaa

— Să-ţi trăiască! — Mersi! Un copil extraordinar.

Toată 'lumea 5e miră de aşa asemă­nare: leit tată-i,ău.

Botgros, care nici in raptul capului n'ar admite ca bădăranul de Castron să'i fie superior în ceva, ripostează:

— Păi nu şti că şi eu sunt tată de familie! Un băeţaş — să mi trăiască! — numai de două luni. Şi sâ vezi cum îmi seamănă!... Mă rog: ceva fenome­nal! Azi dimineaţă chiar, pe cînd stam cu el lungit în pat ca să i adorm, a venit doica, m'a luat în braţe şi mi-a dat mie ţiţâ, în loc să'i dea copilului

* ContrO¥8r«8.

— Sârut mîna, taica părinte, — Cu plecăciune, fiule. Apropo,

Popescu: azi a fost sfînfa Duminica şi nai venit la biserică.

— Am fost ocupat, taică părinte, m'am dus de am jucat biliard cu Io* nescu şi am pierdut douăzeci de lei.

— Vezi cum te pedepseşte Dumne­zeu, fiule ?... Dacă veneai la biserică nu perdea! ban! 1

— Mai las'o, Prea Sfinte, că nici lonescu nu cîştiga pjlul dacă vanea la biserică!

N a e D. Ţ ă r a n u

s'a făcut un leu şi 25

Desen de F. ţ i r a to

Cântecul cobzarului

Anul ăl XV. No. 79. Vineri 29 Octombrie 1920 l i — —a—— i 1 F U R N I C A

P O R C I I IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI

N O T E D E O M N E C Ă J I T

tu ai 24 — de pe

— Ce stai de vorbeşti, dumneata, domnule! Nu e p/rmis să calc eu în secţia altuia.

Şi vrea să plece. — Mă, zîc, scos din pepeni,

poruncă să duci pe Cocean la nu e treaba ta să judeci dacă, pravilă, aşa ori altfel e legiuit.

N'a fost chip, însă, să'l conving. A trebuit, ca să nu'mi scape Cocean, să mă 'ntorc la 22, cu el şi cu 'nea Tudose.

Aci, ipistatul, de pe scară: — Dar ce tăcurăţi ? — Nu vrea să meargă sergentul.

'Ci-că n'are calitate să instrumenteze. — Păi, adevărat: acolo e 24. — Ş i ? — Şi sergentul nu poate să iasă din

raion. La vorbele astea, care rezumau cea

mai ortodoxă procedură penală, maca­cul, luînd vînt, începe să mă împroşte din capul scărei:

— Şi ce mă tutuiai şi mă mămă-iai aşa?

Am înţeles. Am înţeles şi am regre­tat: văzînd, pe drum, cit de obtuz e Tudose Stan, îi zisesem „tu" şi „mă" expresiuni ireverenţioase, cari, la Paris, la Londra ori la Berlin consttuesc ceeace se chiamă ultragiu. Mi-am po­tolit mustrarea de conştiinţă, însă, gln-di-mă că la Berlin ori Ia Londra sau la Paris, gardiştii sunt oameni supe­riori, ca inteligenţă, prefectului nostru de poliţie, iar nu brute ca Ia 22 — şi ara luat pe Cocean de pielea spinărei.

Peste zece minute eram, cu el, la 24. Comisarul, la cercetare; subcomisa­

rul, la descindere; ipistatul, prin raion. Toată vajnica putere poliţienească lă­sată în grija gardistului de jurnă.

— Domnul comisar? întreb. — Pe afară, în s/rvici. — Şi domnul subcomisar ?

— Păi, cu cin' să vorbesc eu? — De! — Pe ce vreme sfirşesc, dumnealor

sfrvic/ul? — Pe Iâ 4. Acum erau 2. Aştept, cu Cocean tîrîş, pîn' la 5. — Nu vin, zic — E greu s/rv/ciul, domnule. Or fi

întlrziat — Pînă disearâ or veni ? — De! îmi vine o idee luminoasă: — Mă rog, stă departe, cu casa,

domnul comisar? — Nu. Colea, — Unde?

Cum ieşi din curte, ia dreapta.

Las pe Cocean în „bună pază de nedosire"—şi mă reped la adresă. Tres-tianu, comisarul, dormea. îmi face ha-tîrul de se îmbracă şi vine cu mine la secţie. De la uşă, ia pe Cocean la pumni. I-o fi tras vreo treizeci tot în cap.

După aceste preliminarii, care fă­cuse asupra victimei un efect lenitiv, mă întreabă de motivul care mă aduce la circumscripţie.

Ii povestesc pe şart: uit'-te, uit'-te şi uit'-te.

Comisarul îi mai trage vreo treizeci de pumni în cap, lui Cocean, şi pe urmă începe instrucţia:

— Cu cine ai mai fost mă? — Cu Lazăr Dumitrescu-Bunica. Ii povestesc pe şart: uit'-te şi uit'-te

şi uit'-te. Comisarul îi mai trage vre-o treizeci

de pu"ni în cap, Iui Cocean, şi pe urmă îucepe instrucţia:

— Cu cine ai mai fost, mă ? — Cu Lazăr Dumitrescu-Bunica. — Aşa ? Şi'i mai trage vre-o două­

zeci de pumni. Şi cu mai cine ?, — Cu Vasile Georgescu-Tîrlogea. — Din Fundătura Popa-Nan ? Şi re­

petă masagiul, — Da. Şi cu Sili Georgescu. — Tot din Popa-Nan ? Şi iar îl tra­

ge de gîlci. — Da. Şi cu Andreiu Sîrbul, — Aoleo, tot tîlhari unul şi unul I Şi

dedea cu pumnii în capul lui Cocean de răsuna duşumeaua.

Şi cu mai cine, mă? — Şi cu Niculae Movilă-Ţiganu. — Ala dela Socec? — Ala, din strada Rondă. După ce l'a mai bătut vre-o jumă­

tate de ceas, pe Cocean, comisarul s'a adresat sergentului.

— Pînă diseară să 'mi-i culegi pe toţi şi să 'mi-i aduci aici. Ai înţeles?

— 'nţeles. Şi am plecat. Seara, nu'i prinsese gardistul, de şi

toţi şed împrejurul secţiei. Şi nu'i a prins nici a doua zi, nici a treia zi.

Inţelegînd că a intervenit ceva ne­prevăzut, m'am adresat poliţiei. Poliţia a dat poruucă secţiei. Secţia 'mi a răs­puns, seara, că 'i-a trimis la 22 — de unde comisarul mi-â spus că 'i-a îna­intat prefecturei.

Dela prefectură, pentru că nu se prezintase reclamantul ca să-şi susţie pltngerea, pungaşii au fost puşi în li­bertate pînă să prind eu de veste—şi azi, Cocean şi Bunica şi Tîrlogea şi Sîrbu şi Ţiganu, sunt clădarie în cai-şii mei.

Să sperăm că va veni o zi cînd înţelegîndu-se ce efect demoralizator produce instituţia asta şi stupidă şi barbară, se va desfiinţa poliţia şi pun­gaşii, atunci, ruşinaţi de a şti că n'au nici un merit să 'şi exercite profesiu­nea, se vor apuca să învîrtească alt negoţ.

Dinastiile. — Nu voiu să vorbesc aci de a Brătienilor. Aceştia au moşte­nit privilegiul de a asuda uitîndu-se cum muncesc alţii.

E vorba de cei nebotezaţi. Carol şi Filip Adler din Buzeu, Kohn

şi alţii, escroci ori tovarăşi cu nemţii, au făcut averi fabuloase, dela intrarea germanilor şi pînă acum, în vara Iui 917, cu monopolul vinului, al rachiului, al tescovinei şi al drojdiei. Inşală pe ţăranii producători cu cîte 2-3 grade la vin şi cu 15 — 20 la sută cînd le cotesc vasele. Tescovina, graţie trecerii la etapa nemţească pe care o are Kohn, vărul lui Roller, o cumpără cu 50 de bani suta de kilograme — şi cantitatea nu se măsoară ci se judecă din ochi. Din pricina aceasta, mare parte din ţărani abandonă marfa şi se lipsesc de parale. Ţuica o rechiziţionează cu 5—6 lei vadra şi o vînd cu 120 de lei de-calitrul.

Acum două luni, nemţii vînd acestei dinastii de şnapani, între cari vărul lui Roller nu ştiu nici azi cum de nu e în puşcărie, cu 60 de bani litrul, cei 65 de bani litrul, cei 65 Ia sută din vinul rechiziţionat pe seama Komandanturei. Jidanii l-au pus în consumaţie, prin co­religionarii lor, cari îl vînd cu 6—8 lei li­trul devin iar ţuica cu 12—18. Aceştia, Ia rîndul lor, au trecut marfa altor ban­diţi, aşa încît ţuica a ajuns de se vinde azi de două ori mai scump decît Coin-treau iâr vinul de anul trecut cu preţ de Chateau Vkem.

Şi nici un romîn n'a fost admis Ia tîrgul acesta, afară de, la Focşani, un director de bancă... naţională.

Cerealele, apoi, au fost date, în mo­nopol, pentru Buzău şi Rîmnicul-Sârat, unui oare-care Glassermann, cu neamu­rile lui. Aceşti piraţi iau de la proprie­tari cîte 100 de lei comision la vagon, iar ţăranilor, fiindcă n'au de unde le lua comision, le fac aşăsnăsurătoare în cît numai că nu-i scot datori după ce le ia cel din urmă bob de grîu.

Strîngerea linei şi prepararea brînzei s'a dat tot în mîna unei bande de cir-cumcişi, deşi neam de neamul lor n'au avut oi şi n'au făcut caş, meseria lor fiind de falsificatori de vinuri.

Recolta ţuicei şi a vinului pentru anul acesta s'a octroiat unui oarecare Kri-gler. I s'a bonificat, pentru fabricarea ţuicei, cîte 15 — 25 la sută din pro-ducţiune, ceeace înseamnă privilegiul de a fura pe producători cu această cifră.

Se zice că strîngerea vinurilor s'a încredinţat, şi pentru anul ce vine, tot dinastiei lui Adler —prin urmare o nouă locmâ pentru vărul lui Roller, care nu pricep cum de n'a putrezit pînă acum în puşcărie.

G o s p o d ă r i e . — Zahăr nu se mai găseşte nici măcar plătibil în aur. AI nostru, cît mâi rămăsese, dosit de ne­gustori în urma obligaţiei de a pre-

zinta inventar pentru rechizîţia ce a-vea să urm«ze, s'a tot desfăcut, fn as­cuns, cu douăzeci de Iei kilogramul, pînă cînd n'a mai rămas un atom. Cel rechiziţionat de administraţia militară şi pus în comerţ de către ofiţerii ger­mani, prin ordonanţele respective, s'a consumat pînă Ia ultima bucăţica, cu pret de douăzeci şi cinci de Iei.

începuseră ploşniţele să aducă din Germania zahăr, pentru înlesnirea pu­blicului, în schimbul slăninei, ouelor, fasolei şi a celorlalte merinde de aici — şi'l dedeau pe piajă dela douăzeci si cinci de Iei in sus. Acum, însă, za­hărul, Ia Berlin, a ajuns Ia optsprezece mărci kilogramul -— nu mai rentează, prin urmare, sâ'I aducă la Bucureşti.

Dar se consumă, totuşi — şi se con­sumă cu un franc şi douăzeci şi cinci de bani ocaua. Iei un bileţel dela Lupu /Costate precum că eşti dintre cei cari au să se opuie. cu arma'n mînă, la invazia, în Romînia, â ceior din Moldova; cu bileţelul te duci la Pragsr, ajutorul de primar — şi Prager, pe chezăşia „ministrului de interne", îti dă zahăr din cel păstrat de muni­cipalitate pentru trebuinţele eventuale ale armatei în formaţiune.

Apropos de această armată, nu e fară interes să vă spun că azi, 15 Au­gust stilul nostru, au sosit din Germa­nia şapte trenuri, de cîte patruzeci de vagoane, încărcare cu prizonieri ro-mîni dintre cei cari, acolo, ca Pop Şerbănescu, au hotărît ca, aici, să intre sub steagul colonelului Sturdza, ca să reguleze soarta Moldovei daca nu va reuşi... literatura lui Lupu Kostake.

Dacă cei treizeci de ani de cînd fac opoziţie sistemului democratic al Iui Brătianu 'mi-ar fi dat un cît de neîn­semnat crimpeiu de drept la atenţia şefului liberalilor, 'i-aşi cere, ca fa­voare supremă, să'mi încredinţeze mie sarcina de â judeca, la vreme, pe co­lonelul Sturdza, pe căpitan Kostake Lupu şi pe Carp, ailor Budha de lemn.

Dar sunt sigur că Brătianu, după ce va consulta pe Take Ionescu, o să nu­mească judecători pe Sâveanu, pe Cli-piciu şi pe lonescu-Brăila—iar ca re­prezentant al ministerului public, o să puie pe Fermo...

Următor ordonanţei prin care, de câteva luni, s'a oprit strict comerţul de băuturi spirtoase, Weissmann a adus azf în Bucureşti douăzeci de vase cu ţuică. Pre{ul de vînzare Ia detailişti este între 80—100 de lei decalitrul, pentru că, spre a obţine autorizaţia de a'şi bate joc de ordonanţa guv ernato-ruliif, Weiăsmann plăteşte ofiţerului dela abteilung câte o mie de Iei pentru fie­care vas.

O... coincidenţă. Din ziua prohibiţiunei şi pînă azi,

s'au eliberat, pentru negoţut de spir­toase, de către autoritate* militară, doua sute de ausweisurl *» două sute

în cap. Din acestea, însă, numai zece— citiţi: zece— s'au dat comercianţilor de profesie, cari plătesc patentă pen­tru ramura aceasta; celelalte o sufă nouăzeci, s'au iiberat oamenilor streini de meserie, de preferinţă croitorilor ovrei. Mai Ia vale o să vă fac hatîrul să vă spui şi nume proprii. Deocam­dată mulţumiţi-vă cu stîta.

Preţul cu care croitorii trec cîrciu-marilor marfa, este: toate cheltuelile, filodorima ofiţerului dela statul major economic, plus patru lei rnisitie la deca de ţuică — iar pentru vin, doisprezece. Se înţelege, atunci, pentru ce, spre pildă, Niţă Schiopu, dela Moşi, ori kir Petrache dela Foişor, desfac, cu 14 Iei, nişte poşircă din care nici oţet nu se poate face ca lumea.

Dar judecata favorabilă a nemţilor pentru coreligionarii Iui Antim nu se opreşte Ia preferinţa cu care acordă croitorilor autorizaţie de a învîrti, cu ridicata, negoţ de ţuică şi de vinuri — ci merge departe rău. Aşa, ca să nu lungesc vorba, şi păsuirea de a des­chide iripouri, în cari cărţile măsluite desbracă pe naivi, âu dat-o lui Segall, tot croitor rumun. Şi Segall, e una şi una cu Caneanu — sau se concurează.

Cît o fi costat această specială a-tenţie, treaba lor. Eu ştiu una şi bună : că, adlc'telea, oameni cinstiţi că orga­nele autorităţii superioare nemţeşti, n'ai să descoperi dacă ai studia anatomia sufletului tuturor pensionarilor dela Doftana.

Dar şi cînd îi descopere mai marii, să te ţii la pedepse!

" Cazul lui Monske, cel dela Vatra Lu­minoasă, iţi sbîrleşte părul pe cap.

Pentru reputaţia lui de om emina­mente cinstit, Monske fusese pus, sub comanda unui maior, să se ocupe cu ausweisurile pentru vinuri. In patru luni, directorul Vetrei a făcut şase sute de mii de lei, partea lui — dar cînd să zică şi el: Doamne ajută! a prins de veste maiorul că subâlternu-i s'a îm­bogăţit iar el n'a văzut pară frîntă. Atunci, revoltat, fa denunţat — şi cei dela Berlin l-au chemat Ia judecată.

Două luni de zile â fost chinuit de instrucţie bietul Monske — şi n'a scă­pat de cît după ce'i s'au luat toate părăluţele!

Arhibald Aceste „note" au Început ta No. 83 . Cu tnceputut anului XV, „Porcii" apar

regulat câte două pagini 1« flecare număr.

D-nul Const. Petrescu, funcţio­nar R. M. S. Ia Spt . Gheorghe (Transilvania); Societăţile coope­rative „Solidaritatea" din Dorohoi, şi „Concordia" din Herţa, sunt ru­gaţi a ne plăti imediat sumele ce datoresc din vinzarea revistei. Vom coutinua publicarea acestui anunţ p î n ă la complecta achitare.

Un oraş nespălat? Aşa-mi porecleşte, şi-mi batjocoreşte

un ziar din Capitală, dragul meu Bu­cureşti. Nespălat, Bucureştii ? Eu, întru cît mă priveşte, am observat în acest oraş al bucuriei mai mulţi nespălaţi ai cugetării, decît ai mutrei cu care con­cetăţenii mei se prezintă în public. Dâr ziarul din Capitală îmi vorbeşte cu sta­tistica în mînă, şi sunt nevoit ori să-1 urmez, ori să dau dracului tutunul, vorba răposatului căpitan Creangă.

Tutunul, şi subiectele de articole pen­tru „Furnica", nu pot să Ie dau dra­cului, fiindcă de cel dlntîi nu pot să mă las, iar cele din urmă nu se lăsă ele de mine. Dar să aprindem o ţigara şi să examinăm statistica confratelui*

— „In medie, ne spune el, afară de zilele de vară (cînd se vede că baia face mai mult oficiu de răcoreală) nu vizitează stabilimentele particulare de băi nici 1000 de clienţi zinic Să so­cotim că 1000 de persoane au în casă şi alte 1009 cari stau Ia otelurile mari, au bae acolo".

Va să zică 3000 zilnic Continuînd cu socoteala, după aritmetica noastră, vom ajunge prin urmare la concluzia; 365X 3000=un milion şi 95 de mfl de băi anual, sau Ia 500.000 locuitori ai Ca­pitalei, 2 şi 7B băi pe an de persoană. Păi tot ar fi ceva: două băWntr'un an şi tot Ia cinci ani o baie suplimentară Mai mul;, oricum, decît obişnueşte Şu-lăin (te miri dacă n'o fi scris chiar el articolul din gazeta citată) — despre care cunoaşteţi această anecdotă;

— Câte purale u baie? întreabă el la ghişeul unui stabiliment d'astea, de spălătorie a pielei umane.

— 12 lei (i-ar răspunde astăzi). In originalul anecdotei s tă: 2.50, căci da» tează din timpuri imemorabile.

— Scump, zice Şulăm, scărpinîndu-se după ureche, şi încep înd astfel a-şi face o oarecare economie de săpun.

— Dacă luaţi un abonament de 12 băi, vă facem reducere de 20 la aută.

La care Şulăm, repetând operaţia după cealaltă ureche:

— Bine, nu zic deja... Dar cine ga­rantează că mai trăiesc iu 11 ani ?...

Cota personală a bucureşteanului se ridică astfel, dacă vom ţine seama de faptul că Şulămii au ajuns destul de numeroşi în Capitală, Ea se mâi ridică deaseraenea, dacă vom ţine cont şi d

F U R N I C A 7

m i n i s t e r . . » El stă c'un cuşăr la taifas Cel dă, eu fast şl stima, Pt-o pernă mica de atlas, La Reşiţa o primă.

ecle doua băl, necuprinse în statistica confratelui' cari pentru unii sunt sin­gurele ce le fac în viaţă (termen im­propriu, fiindcă dacă pe cea dlntîl k-o tace moaşa la eşirea spre viaţă, a doua şi ultima nu li 8e face decît la eşirea din viaţa).

Cota poate să şi scadă.— având în vedere că sunt maniaci ai curăţeniei, eărora ii s'âr putea adapta o altă a-necdotă;

— Cum, Şulăm, tu schimbi cămaşă deja numai la u lună udată?

— Da'ca Moişe, tu schimbi deja mal des ?.

— Iu nu, da buleri schimbă la o săptămămună deja. — Rotschild ala schimbă tot la u zi... Şi 'ncă să mai veri: Ală Frânte Iosef, una scoate, alta pune...

(Să nu se supere d-1 Th. D. Spe­ranţă că am rezumat în şeapte rînduri ceeace d-sa a întins într"o beltea de şapte pagini).

Astfel pot să fie şi de aceia cari nu ies dintr'o baie decît ca să intre în alta,— mai ales dacă se adevereşte observaţia, că după ce faci o baie in unele din stabilimentele din Capitală, trebue să te duci acasă de urgenţă ca să te speli.

Vorba e, că se confirmă şi aci . de-vărul. Cu statistică poţi să dovedeşti orice,— pentru bunul şi simplul cuvint că... nu poţi să dovedeşti nimica.

O observaţie a confratelui cu care polemizăm aci, n'am putea totuşi s'o contestăm: Bu:ureştenii fac, în defini­tiv, mal multe băi interne, decît externe, Astfel, la „Eforia" (băl) s'a încasat într'o zi 250 lei pentru toate soiurile de băi externe,—pe cînd la „Eforia" (bodegă, s'âu încasat în aceiaşi zi, 26,000 lei pentru un singur soi de baie internă: apa servită în îormâ de şpriţuri.

Dar rn ce priveşte porecla de „oraş nespălat" dată Bucureştilor, cerem rec­tificare: Nespălat pe dinafară, (îutre-baţi despre aceasta şi spălătoresele dela Primărie), — cel puţin nu se va putea tăgădui că e un oraş eminamente şpri-ţuit pe dinăutru.

Ion Bucureştednul

Revista „FURNICA" Primeşte anunţuri fn text

C M trai lai l inia, minimum sece linii.

Reclamai» ta versuri aau Ilustraţii cu legende, du pa învoiala.

L a n o i , l a La noi sunt mese mici de brad, Sunt călimări condeie, Trudesc slujbaşii ptnă cad, Un biet salar să 'şl iee.

Dar la o masă de stejar Stă domnul Tăzlăoanu Si Ungă dtnsal un samsar Cu franci humple ghiozdana.

La noi pe s:ări vezi aşteptind Oameni cu treburi multe, Ministrului nu 7 dă prin glnd Să'i cheme, să'l asculte.

Slaton piîîi «ii i ie Ordine Am ajuns Ia o cotitură a istoriei. Cu sistemele de pînă aci: furnituri;

permisuri; trenuri parlamentare; va­goane de lux pentru madamele func­ţionarilor răsăriţi din compania C. F. R. şi cu privilegiul, pentru unii, de a pre­schimba coroana pe un leu nou — am ajuns la o situaţie căreia nu'i se zire anarhie pentru că guvernul, de teamă să nu ram fie la coadă, se pune în fruntea celor cari operează: măreşte» mereu, leafa slujbaşilor, că să aibă, mereu, de unde stoarce geâmbaşii. Cu metoda aceasta, tot bugetul ţerei ro-mîneşti trece, ca pe un burlan, prin buzunarul funcţionarilor, şi merge, de se aşază oblu, în punga, pururea fără fund, a pungaşilor.

Şi îndreptare nu e. Generalul nici nu ştie nici nu poate pune regulă. Filnd-câ, însă, nici aşa nu poate să meargă la inîlnit, chiar dacă am vrea noi, căci, fot lărgind deficitul, ajung cre­ditorii să ne brftă toba, trebuiesc luate măsuri — şl măsurile numai noi le pu­tem lua.

Drept aceea am socotit că, deocam­dată, ne servim ţara dînd aci un fel de catechism care să cuprindă, pe scurt, datoriile cetăţeanului în perioadu asta cînd averea şi viaţa'i e pusă în cum­pănă.

Iacă, d'un par examplu, cîteva arti­cole din această nouă constituţie:

I. Nu umblaţi singuri, ci în pilc, pen­tru ca, cînd vă vor călca automobilele golanilor îmbogăţiţi, cel puţin să se răstoarne şi ele;

La noi muncesc ca robii, trişti, N'au gheată, n'au un guler, Sefi de birou, subşefl, copişti. Spre-a 'mbogăţi pe Şuier.

Ah, Gosa. cum nu 'fi-a erdpai Obrazul, cum nu 'fi arde. Ştiind că tu 'i-al inventat Pe Tăzlăoanu, barde?!?

Prinţul Ohiţa

2. Cînd veţi în'ÎIni pe prefectul de poliţie, puneţi-i-vă în cale: tăiaţi-i dru­mul şi ţlneţi-1 imobilizat pînă va sosi un Ford, ca să-l calce şi pe dînsul;

3. De cum daţi peste un golan care are permis să'şi plimbe hoitul în limu­zină, deşi chelner înainte de a se in­stala Drandarewski la Capsa, oprip-i maşina, daţi-1 jos, şi, cu un genunche la centru I de gravitate, trimiteţi-l să se rostogolească pe callarîm — iar cti automobilul lui cSraţi lemne pentru doc­torul Qheorghian;

4. Furişaţi-vâ prin băcănii, ş i , cînd vedeţi pe Rusu Abrudeanu că tlrguleşte icre moi, saumon de Rin, Cointreau ori Chateau Ykem, lăsaţi-l pînă 'i se face socoteala; ş i cînd veţi observa că plă­teşte sute de.Iei pentru un dejun, pu-neţi-i mîna în beregată şi, cu frumosul, întrebaţl-1: de unde... deputatule?

5. Dacă treceţi prin Lipscani ş i ve­deţi la vitrină, cu 399 de lei metrul ştofa dela Buhuş, stofă pe care o cum­părat cu 12 Iei înainte de a fi d. Tăz­lăoanu ministru, apucaţi bastonul de capătul cel subţire ş i , vîrtos: pac! In geam;

6. Cînd vedeţi la bodegă ţidula cu „12 lei kilogramul dc struguri" sau „8 lei merele", puneţi m'na pe pirat, tîriţi-I la primărie, şi acolo, punînd în contact căpăţîna vampirului cu devia p ă r i H t e l u i Capitalei, întreba-ţi pe plr-călab: „Ce păzeşti dumneata, dom­nule, în spelunca asta, căreia 'i se zice cnpîtâla Romitiiei Mari ?".

Şi iot aşa la d. Grigore Alcxan-drescu, care, ca să promoveze indu­stria naţională scoate 10.000 de tei de pe o iele de bivol, bivol a cărui carne

F U R N I C A 239Sb

s'a vîndut ca „vitei"; Iâ Banca Romî-nească, unde subscriu cu milioanele oameni cari au cîteva sute de lei pe lună; la Tonola, care ia pe o cără­midă preţul unei odăi dela binaua clă­dită anii trecuţi; şi la ofiţerii de ad­ministraţie, cari vînd In Obor cai ară­beşti; şi la foştii vînzâtori de alune prăjite, deveniţi proprietari ai celor mai arătoase imobile din Bucureşti; şi la Schuller, căruia, înnainte de răs-boin, 'i se protesta poliţă de zece poli — şi azi are douăzeci de întreprinderi, fiecare cu cîte zece milioane capital. Pretutindeni, la toţi: pac!

Fără această doctorie, singura eficace pentru boala de care pătimeşte socie­tatea romînească, tot ce e gologan in Romînla Mare se va încuiba, cu timpul, in punga cîtorva sute de tîlhari — şi atunci, rămaşi în sapă de lemn, va tre­bui, vrmd-nevrînd, să recurgeţi Ia ca-techismul meu; dar atunci, fiind prea tîrziu şi racila ajunsă la os, nu vă veţi mai putea tămădui pe calea blinda şi padnică pe care o preconizai în a-ceste articole — ci veţi fi sfiiţi să pro­cedaţi ca la Moscova.

Să nu ziceţi, dar, că nu v'am spus. Bolşevicescu

Un proprietar dă in judecată pe chi­riaşul său care refuza să plătească

reparaţia uneia din acele elegante evan-talli dc sticlă colorată care stau strea­şină d'asupra uşilor dela Intrarea prin­cipală a caselor şi cari poartă numele de „marchize".

Chiriaşul apâr ;ndu-se temeinic că nu dînsul este autorul pagubei cauzate, ci mal mulţi bolovani de moloz ce au căzut de sus din zidul prea vechiu al locuinţei, şi că la mutarea sa a găsit deteriorate geamurile marchizei, judecă­toria a dat următoarea hotărîre:

„Avînd în vedere că marchiza nu a fost spartă de chiriaş, cl era stricată de mai înnainte, se respinge cererea proprietarului reclamant".

Oare asemenea proză învestită cu sigiliul oficial al Statului nu ar fi fost o pornografie scandaloasă dacă s'ar fi publicat în „Furnica"?!

De sffntul Dumitru s'a confirmat prin fapte un adevăr pe care de mult

toată lumea îl prevedea.

La Bucureşti nu se maf găsesc locu­inţe. Suprapopulata este considerabilă. Cunoaştem un colonel, un brav rănit în război, care a fost nevoit să închirieze trei „şambruri separe" din etajul lăptă-riei Flora, ca să se poată adăposti cu familia. Şi încă acesta este un feri­cit, cu toate neplăcerile ce probabil îndură acest om, cu nevastă şi copii de şcoală, fiind silit să trăiască in ve­cinătatea celorlalte cabinete particulare unde cheflii şi demimondenele „o fac lată" toată noaptea. Cel puţin, bun rău, colonelul 'şi-a găsit un domiciliu. Dar cîţi alţi mulţi chiriaşi nu umblă forfota cu catrafuse, cu căţei şi purcei, în cău­tarea unuui cămin ospitalier?

Deunăzi citeam în ziare că, la o în­trunire a societăţilor filantropice din Capitală, cîţiva oratori au arătat că numărul cocotelor din Bucureşti se ri­dică la 60.000. Ţifra este enormă chiar pentru un oraş cu 800.000 locuitori, dacă se mai adaogă la numărul profe­sionalelor şi acela al onorabilelor soţii legitime şi domnitoare de familie cari frecventează casele de întîlniri clan­destine.

O idee: n'ar fi suficiente pentru uzul Bucurcştenilor zece mii de cadîne? Şi n'ar fi o adevărată operă de caritate ca celelalte 50.000 să fie permutate pen­tru a se aproviziona şi restul centrelor importante din Romînia Mare, unde sărmanii burlaci, în special ofiţerii şi funcţionarii civili, simt cumplit criza fustelor?

Aceşti ahtiaţi ai amorului sunt forţaţi adesea ori să alunece pe povîrnişul legăturilor adultere, ori să cadă în pră­pastia căsătoriei.

Salvîndu'i pe ei, salvmd pc sărmanii bărbaţi însuraţi ameninţaţi cu o încor-norare sigură, am salva în acelaş timp şi pe bieţii chiriaşi din Capitală unde dintr'o dată ar deveni vacante cincizeci de mii de apartamente.

Propunerea mea poate părea unora reacţionară, de oarece atinge libertatea graţioaselor noastre odalisce de-a'şi alege singure haremul uude 'şi exercită meseria lor de vînzătoare de plăceri. Dar, în schimb, este o soluţie şt mo­rală şl satisfăcătoare pentru interesele populaţiei muncitoare ce e obligată să domicileze la Bucureşti.

0 fostă regină a Suediei, Christina, reputată prin misoghinia sa,spunea:

„Iubesc bărbaţii nupentrucă sunt băr­baţi, dar fiindcă nu sunt femei". .

Parodiind aproximativ aceasta for­mulă, cineva spunea;

Mă înnebunesc după toate femeile, le ador, nu fiindcă sunt toate adora­bile, dar pentrucă nicitma din ele nu seamănă cu nevastă-mea şi cu soacrâ-mea!

... Sâracu, o fi ştiind el ceva. JorJ Delamizil

INFORMAŢII Am aîuns, cu proletariatul, la o co­

titura. Trotzky, nu primeşte, la Moscova,

pe Chri8tescu, de teamă să nu-i tur­bur*.... ordinea; muncitorii, au lansat un manifest inimos pe care naţiona­liştii d-lui Iorga nici cu dicţionarul în mînă nu '1 ar pricepe; şi jn vremea asta, tovii au adresat guvernului un ultimatum prin care'i spun, scurt şi lă­murit: dacă nu te scoli ca să şedem noi, ne... aşezăm peste dumneata.

Aci stăm. Ca măsura preventivă, e vorba ca

generalul Nlcolcanu să aresteze pe galbeni pentru a potoli spiritele ro­şiilor.

Şi doctorul Lupu c la Praga. Ce-o să fie cînd o veni sa căptuşească pe d. Iorga, 'mi e groază şt să cuget.

* Din infamiile regimului. Se zice că, spre a da satisfacţie celot

din Palestina, de la Sofia, din Moscova şi de la Budapesta, cari 't s'au plfns că 11 se distrag connaţionalii de la în­datoririle lor patriotice lâsîndu-i să facă politică romînească, se zice că guver­nul ar fi hotărît să reintroducă cen-sura.

De atunci, de cînd s'a lăţit svonu}; acesta, nu se mai poate înţelege romîn cu romîn din pricina găjâgiei pe care o fac ziarele ovreieşti, bulgăreşti, muş-căleşti şi ungureşti.

De ce s'ar fi emoţionînd oare con­fraţii noştri cînd aud că e vorba de o simplă operaţie chirurgicală, operaţie care priveşte numai pe cei cu... me­teahnă?

Se vede că porneşte de la un ade­văr faptic anecdota care ci-că, odată, la o baie, un glumeţ, strigînd, într'o doară: „Să iasă prostul din baie!", s'a pomenit cu unul că întîmpină:

— Da, ce, eu n'am plătit! Reporter.

Vizită de eticheta

- Acasă-i d-soara Mita ? - Doarme. - Cu cine?

Desen de F. Şlrate

10

POPESCU & Comp. — ADAPTĂRI —

Rezon! A plecat- din sat plnâ'n ziuă, pe

soare. Caic de-o po^le de Bucureşti 1-a apucat o ploae d'ai fi crezut că vrea să'l mănînce de viu — aşa de violent îl ciuguleau picăturile mari, albe, de grindină transformată în apă. Caii fugiau încreţihdu-şi pielea, pe dud Stan Boţoroagă se făcuse ghem în căruţă, subt zeghia din care biciul sta în sus asemenea unei corăbii îne­cate cu catartul rămas la suprafaţa.

Cînd au trecut bariera, ploaea, pe semne de frica autorităţilor, se mai îm­blânzise: ciuntii ca prin sită — cînd pînza e din păr de ca l . şi nesparti. Oraşul se Hmpezla de murdăria care curgea şiroae, gilgiind în marginea frotoarelor, la gura canalelor. Pe străzi, clţiva trecători grăbiţi, cu umbrelele deschise — ciuperci legrţ , vii, plecate după hrană.

Au tras deadreplul la hanul tuj To­roipan, subt şopron.

Subt şopron ca şi afară: gii-gîl i j , pic-pic dincolo, s« strecoară apa ploaei prin acoperitul de scinduri putrezite şi găurite.

Stan Boţoroa^ă scoate hamurile din capul cailor, se scutură ca un dine opărit, le dă o mină de fin, apoi por­neşte trap spre circiuma unde Toroi­pan, sfetnic credincios al Majestăţei Sale Alcoolul, serveşte supuşii, împăr-ţindu-le, pe parale,, apă amestecată cu spirt, botezată „ţuică'*.

— Bună seara, vedenie! — Bine âi venit, cumetre! — răs­

punde negustorul fâcmdu-l cu ochiui ipre sticlele de pe teşghea. De care; rece sau fiartă?

— Fiartă să fie, ca să mai nia'neăJ-aesc. Da 'ce fac bieţii cai?

— C« să faci? Ca toţi caii; trag ta ham.

— Nu aşa, vericule: ai mei sunt uzi la piele şi subt şopronul tău e ca şi cum n'ar fi. De ce nu pul să'l repare, oă plouă înăuntru?

— Săi repar pe ploae? — Nu zic eu pe ploae; dar cmd e

vremea frumoasă. — Păi cînd e vremea f r u m o s , a-

tunci nu plo^â înăuntru!

F U R N I C A

Ntciyni. De cînd „afacerile' sunt ia modă,

Bucureştii tind a se transforma fntr'un vast penitenciar ai cărui pensionari sunt liberi să facă ce vor. Icf-colo un vardist, reprezentant a! forţei publice,, îngrijeşte ca victimele să nu-, ţ}pe prea tare, turburînd liniştea vecinilor. Suni aşa de mulţi pungaşi, pe jos sau In automobil, că unii, din cauza concu­renţe!, sunt obligaţi să facă ore supli­mentare noaptea, cu preţ dublu.„ con­form regula meritului legei muticei. Un' caz:

Trecute de miezul nopţei. Popescu rentierul şi-a petrecut seara

la cd mai ciasic teatru d!n Capitală. (Artistele umblă pe Stradă goale, numai In rochii subjiri fără cămaşe, ca fe­meile antice care'ş! înfâşurau trupul fntrţun lung cearceaf). Piesă moderni!: subiect simplu dar foarte r*:eu de lă­murit.

Ca să nu-i pară rău c'a dat banii de geaba, Popcscu a pornit-o spre casă agale, ea pe drum să aibă timp de .a ghid «intenţia" autorului.

Domiciliul iul Popcscu e în apro­piere de centru: o stradă tăcută, boe-reasci — cum sunt multe in Bucureşti — pe care ziua ca şi noaptea abia dacă zăreşti la două ore o pere.he de pi­cioare omeneşti.

Un individ soseşte galop, strtcurln-du-se pe Iîngă zidurile caselor. Oprir> du-ae iii faţa lui Popescu, care mer­gea cu capul în jos, cu vocea tre-rnurîndă a omului speriat, întreabă:

**• Domnule, t t rog, nu cumva ?-i văzut vardistul de pe strada asta?

—i Nu. Eu viu tocmai dda cap şi . n'am văzut pe nimeni.

— P.epede portofelul ori te pocnesc In capi — îl ameninţă necunoscutul cu'un retevei prompt scos de subt pulpana paltonului.

Curios e că Popeecu fn noaptea a-ccea s'a culcat şi mai nedumerit decît era cînd a p'ecat dela teatru.

SanUa s i m p l l c i î a s l E dela ţară; şf cînd zici „dela ţară"

numai decît sc'nţelege un om simplu, nu atît Ia îmbrăcăminte cit la jude­cată. A făcut campania ca toţi bravii, fiind mereu faţă unde erea lucru mai mul* -•»«•*** m^j puţjas, Cînd au

început să bîntue cumplitele îipaufi dn alimente, a fost hrănii cu „conserve* aduse de franţuzi. Cutii de diferite forme şi conţinuturi.

— Ce-i asta? — a întrebat el cînd i s'a dat pentru prima oară una.

— Cutie cu conserve. Să'ţi ajungă două zile.

— Păi dacă-i vorba să mănînc ti­nichea, m'-ajunge pină-oi murii

— Nu aşa, măi Desfaci .tinicheaua şi rhănînci ce e înăuntîu.

— Şi ce e înăuntru? . \ V — Came de bou conservată, gătită

gata. — O ti veche, vericule ? — Oricît de veche o fi, nu miroase :

bou e ca şi cînd l-ai tăeat proaspăt. A mîneat şi s'a minunat — că d'aia

e dela ţară; a mîncat in fiecare zi, luni întregi, numai carne de bou con­servat.

Vine ordin de sus ca •omul dela ţară împreună cu compania lui, să pără­sească pădurea şi să se retragă la Ba­cău, războiul fiind pe sfîrşite.

Oraşul cu acoperişul găroi ciuruit de bombele aeroplanelor duşmane, era plin dc fot soiul de uniforme. Fran­ţuzi, Englezi, Americani, Rornîni şi pu­ţinii din Ruşi cari încâ nu luase calea bolcevismului, se felicitau pe stradă, invitîndu-se reciproc să ia masa îm­preună la cutare restaurant, sătuf de conservele „popotei".

O ceata de franţuzi benchetuiau a-farâ, in curtea restaurantului ale cărui porţi de lemn fusese puse pe foc încă din timpul iernei precedente. Un gra mofon rechiziţionat cine ştie de unde, rîşnea de ioc v aii i Raţionale" cintate din gură d'un vestit chitarist .ţigan.

Câtana dela ţară, care'n via-ţa lui u!d măcar nu văzuse un „gramofon",

' trecînd p'acolo şi auzind giacuî sonor ai cloarei, numai decît şi-a adus a-minte de cutiile cu conserve ,de bou şi-e exclamat: •

— Uîte ai diacuiuUiranţuzi, dom'le: au ajuns să conserve in curie şi otnu întregi

Matemattca f l t o l ndu iu i .

Profitlnd că timpul incâ nu s 'a ră­corit de tot, rinei persoane: două fe­mei şl trei bărbaţi s'au dus să ma­niace peşte proaspăt la un vestit birt din gura satului Herestrău.

Butaşul, din cauxa deverului măre de

F U R N I C A II

peste zi, n'a avut decît patru caracude, pe care Ie-a făcut „saramură", apoi Ic-a servit clienţilor, lăsîndu-î să le-împartă cum vor crede ei de cuviinţă.

Unul din bărbaţi se repede de la două caracude, restul de două rămî-nîncl peniru celelalte patru persoana Şi fiindcă aceştia se cum bosumfiase, domnul care luase două caracude, pro­fesor de matema'ică, des-chide gura şi'şi explică purtarea astfel:

—• De geaba vfi supăraţi: c t am fă­cut eu, e o simplă rreguiă de trei".

— Poftim ? — se burrulueşie şi mai râu unul din cei doi domni.

Profesorul de matematică continuă: — Fireştel Tu, Popescule, împreună,

cu nevastă ta sunteţi doi. Luînd o ca­racudă, v'uţi făcut trei. Dc-aafcmenea, tu, lonfscule, cu nevastă-tA sunteţi doi şi cu caracuda faceţi t rc . Fu însă, fiind singur, a trebuit să Iau doutl caracude, pentru că'n loial să fim cu toţl| cîte trei.

Ceeace am voit să demonstrăm^

.li:,,.

Un oai bana?.

ieri, pe înserate, nevasta lui Vaxl-lescu a fugit ru fonescu. De durere, Vaxilescu toată noaptea a căutafo prin cîrciumi.

Acum-Vaxilescu e beat inn: e tun şi se bălăngăneşte de colo prâa colo, cîte odată rămtnînd fntr'un singur pi­cior, imitind saltimbancii cînd umblă pe sîrmă şi caută să'şi restabilească

.echilibrul pierdut O durere teribilă îi împresoară capul transformat în cazan plin cu vapori de alcool.

Desperat, Vaxilescu ridică palma ca să se plesnească peste frunte... Gestul acesta, menit să'i gonească durerea din creier, fiind prea brusc, Vaxilcscu cade plăcintă pe şezut, in mijlocul trotoard-lui. Cl tace 1-a făcut să exclame, du-cînd mma spre partea cea mai căr­noasă a corpului:

— Prost . măi sunt, nejtfşonue! Eu credeam că mă doare capul şi cînd colo mă durea»* şezutul!

Nae D. Ţ£j*nti

Facem cunoscut că „FţJRfyţCA" nu are nici un amestec cu ziarul &ăpt&-minai „Opinia Publica' şl că gteşlt se trimet scrisori pe adresa mi stei noastreJ$

Ateliere] e

Nu ştiu' dacă' numeroşii noştri repor­teri v'au spus }a vreme ce s'a petrecut, la clubul lui lonescu-Brăilă, In şedinţa memorabilă cînd s'a adus în discuţie lista cadavrelor.

Daca, cu toată conştiinciozitatea ser­viciului nostru de informaţii, va ii ră­mas cumva această lacună în Furnica, purqrca în curentul faptelor, să v'o a-miutesc în două vorbe, acum: tineretul partidului liberal s t prerintas?, la club, astă primăvară, cu o iîstă - lungă de un stînjen Serbau Vodă —listă în care erau urni ţ i toţi cîţi, de a lungul vrrv mei, fuseseră răniţi In lupta pentru exi­stenţă, şi rănile, neglijate de către ser­viciul sanitar, ajunseseră, cu puroiul pe care 1 exhalau, să ameninţe sânătaiea partidului.—Şi tinorehr!, prezlntfnd lista d-lui Vintllă Brătianu, ceruse.- operaţia chirurgicală necesară în circumstanţă.

Şefid faptic al partidului a privit ră­nile cu indiferentă, ca omul obicinuit cu aspectul de spital. D. Al. Consfan-Hnescu, Insa, care ocupa loc de frunte pe lista delWalizVs'a şifonat, se vede, de Indeferenţa d-lui Brătianu, şi ă fugit din club ă Panglaise.

Atunci, unul din tineri, plin do admi­raţie pentru susceptibilitatea „fostului şi viitorului ministru", a exclamat, Ia adresa Bănc« Romîneşti:

— Cu mar-a Iul capacitate, Vintliă Brătiahu e în stare să încurce trei mi­nistere, de h S—11.

Şi lucrul r'unâsese aci,

Remăsese vremelnic, insă, pînâ se va reorganiza partidul din Turtucaia, sc vede treaba—căci, de cum s'ati în­scris în rînduŢilc patrioţilor Mehmct Aii, Mustafa Iaurt, Ivanciu Caldef şi Nencio Dovleacoff, chestiunea listei de răniU a revenit Ia ordinea zilei. 17 to­rul dc zilele trec.ite pune daravera pe tapet şl-1 dă o amploare la care sunt sigur că nu se aşteptau tinerii cînd au reclamat asanarea clubului. Anume, d. Rusu Abrudeanu scrie, în oficiosul

-liberal, din iuspiraţţa d-lui Vintilă Bră-tlrmu, un articol, sub pseudonim, arti­col în care arată, între altele, academic şi cu competinţă, cum se fură odini­oară banul Sfatului şi cum sc sîînge acum acelaş ban, ca să producă pe milionarii diletanţi.

Şl spune teoreticianul pirt-duiui, că alt'dată, mesarlâ era grea şl migăloasă:

Grafice .Tiparul Românesc

băgăl mina în visterie, ori falş flcal condicile sau ciordeai i e la construcţii — şi te trezeai la puşcărie pentru eîţi-va lei de parale; pe cînd acuşica, faci cum e bine cu ministrul dc industrie — şi pc urmă habar n'ai: deschizi tarabă de permisei, dc vagoane şi de amnis­tie, cum are Leul şi Cîrnatu! tarabă de , mititei".

Studiul acesta — amănunţit sj con»-pleci, nu cum îl enunţăm noi— are de scop, pe de o parte să explice tinere­tului din club pe ce cale onorabilă au devenit chiaburi toţi oamenii— p r a d ; d ai partidului; iar pe de altă parte, să le slujească de lecţie pentru rînd va fi să... „recapeie ţara posesie de ca îhiăşi."

N'am fi crezut ca d Abrudeanu, care se trage din ministerul de industrie cum se trag vagoanele de locomotivă,n'am fi crezut ca scriitorul acesta să aibă, sub pseudonim, aşa influenţă lenirivă asupra revoluţionarilor din dubul iibe-ral; căci, de cum a apărut, In Viitorul, studiul азирга artei de a fura, insur­genţii, cari ameninţau, pînă ad, să dă-iîme catapeteasma partidului, s'au po­tolit — ba muiţi dintre ei, reintrînd, molcom, în rinduri, au însoţit pe „ştf1-

Ia Turtucaia ca să se închine şalvari­lor lui Tuslami Agă, pe cari Ganciu Patlagicff îi flutura peste adunare în diip de balrac al liberalilor de pesie Dunăre.

D. Ai. Corist P. însă 'lela care pur­c e d e , ştiinţa economică a pseudoni­mului sub care se ascunde deputatul Moţilor, n'a luat parte la festivitatea din Tutrakan, pentru că,'şi a zis „foi­tul şi viitorul" haznatâr al d-lui RjhsH Abrudeanu, daca locul dc frunte pe lista răniţilor mi se cuvine, incontestabil^ mie — printre iuvingitori, la Turtucaia nimeni nu era mai la locul lui de cîtge-, neraiul fflescu.

Apropos de răniţi, de învingători şi de liberali, ştid câ Bonaparie, Ia o re­vistă a trupelor, în fruntea cărora de­filau invalizii dela Austerlitz, zisese, că­tre ambasadorul Austriei:

— Toţi aceştia sunt nişte bravi, — Dar cei cari 'i-au adus în starea

asta, Sire,ce sunt? a întrebat, inacciu, neamţul.

— Aceia au murit toţii a răspuns împăratul, şi'i-a întors spatele, indiscre­tului, cum a făcut, Ia Turtucaia, minis­trul permiselor, vexat de atitudinea ti­nerilor cu lista de invalizi.

Sergentul Mătrăguna.

Sft. t̂uidar Ho. 22

Hal (a curte, curte regali, curte!

Desen do Murai*

Rominio, du-te spune lui stăpînu-tău, nu ia zarzavat dela mine? Cară te, f ©Idovene». că destul ne»ai păcălit In pribegie la iasîî