Notiunea de administratie publica

Statul, termen care sugereaza un „nucleu central”, in realitate este o retea de

organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii

si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date.

Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la

randul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala,

Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamant

asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de

„administratie publica” se poate intelege facand conexiunea intre cele mentionate

anterior cu adjectivul „public, -a” care arata apartenenta unei colectivitati sau

provenienta de la o colectivitate. Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii

diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita

dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice insa

difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe intreg teritoriu national

sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese.

Pentru a intelege mai bine notiunea de administratie publica si raporturile stabilite

de aceasta cu celelalte puteri din stat in special raportul dintre administratia publica

si executiv vom analiza titlul III din Constitutie din perspectiva principiului

separatiei si echilibrulul puterilor.Lui John Locke, filosof si jurist englez, ii revine

meritul de a fi cercetat pentru prima data, mai metodic si intr-o lumina noua,

principiul separatiei puterilor.

In lucrarea sa, “Essay on civil guvernment”, Locke sustinea existenta a trei puteri :

legislativa – trebuie sa apartina parlamentului si era considerata putere suprema

deoarece dicta reguli de conduita general obligatorii, executiva – limitata la

aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevazute si

determinate prin lege, urma sa fie incredintata monarhului, federativa – era

incredintata tot regelui si avea in competenta sa dreptul de a declara razboi, de a

face pace si de a incheia tratate. Elaborarea acestei teorii apartine, insa, lui

Montesquieu, care in lucrarea “Despre spiritul legilor”, afirma ca libertatea este

posibila numai daca cele trei puteri ale statului sunt independente.

“Atunci cand in mainile aceleiasi persoane sau aceluiasi corp de dregatori, puterea

legislativa este intrunita cu puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se poate

naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat sa faca legi tiranice pe care sa le

aplice in mod tiranic”.

In Constitutia Romaniei, Titlul III este consacrat autoritatilor publice si el are o

structura care determina concluzia ca, desi Constitutia nu consacra „expresis

verbis” principiul separatiei puterilor in stat, aspect pe nedrept criticat uneori, din

substanta reglementarilor sale deducem o consacrare implicita a acestui principiu.