NORMALIŞTII REVISTĂ EDITATĂ DE ŞCOALA NORMALĂ “VASILE LUPU” IAŞI

REVISTĂ EDITATĂ DE ŞCOALA NORMALĂ “VASILE LUPU” IAŞI

NORMALIŞTII NR. 6—APRILIE 2005

Preluare din Revista TINERETE—septembrie 1939

Şcoala Normală—vedere de sus

Editorial - Despre politicile educaţionale

Viaţa şcolii – Trecut şi prezent Castelul Vasilian – Grigore Sturzu

Lecţia de comunicare – prof. Alexandru Sebastian

Căminul nostru, casa noastră – ped. Carmen Ristea

Ecoul unei activităţi ştiinţifice

Portrete Profesorul, dirigintele, omul – Înv. Maria Ababei

Un mesager al păcii – prof. Mariana Georgeta Purţuc

Pagini metodice Proiect de activitate extraşcolară

Accente Să avem mai mare grijă de noi înşine – prof. Lucia Gabriela Munteanu

Fascinaţia ideilor O întâlnire memorabilă – Ala Iachim, cl. a XI-a C

Educaţia muzicii moderne – Mihaela Loredana Costan, cl. a X-a B

EDITORIAL

Despre politicile educaţionale

Dezvoltarea economică a unei ţări îşi pune amprenta atât pe calitatea nivelului de trai al familiei în general, dar şi pe calitatea serviciului educaţional,, ambele constituind mediul de formare şi dezvoltare al copilului. Factori precum mediul socio-educaţional al elevilor nu pot fi transformaţi în model direct şi radical de şcoală, dar şcoala este cea care trebuie să fie capabilă să iniţieze şi să dezvolte politici de compensare a efectelor dezavantajelor de tip opoziţional: rural/urban, dotare/lipsă de resurse pentru dotări; echitate/inechitate în distribuirea resurselor etc.

Rezultatele studiului integrat Programului internaţional O.E.C.D. - raportul PISA, considerat ca având un potenţial important pentru orientarea deciziilor de politică educaţională, ne arată diferenţe foarte mari şi inegalităţi inter-state în ceea cu priveşte resursele. Cu cât cheltuielile/elev în cadrul instituţiilor educaţionale cresc, dezvoltarea performanţei elevilor este progresivă. Factorii legaţi de profesori, care influenţează negativ climatul social (cum ar absenteismul de la ore etc.), moralul profesorilor şi extinderea autonomiei în cadrul şcolii au avut tendinţa specifică de asociere şi corelare cu rezultatele elevilor. Rezultatele acestui studiu sugerează că politica şcolară şi şcoala însăşi pot juca un rol crucial în moderarea impactului dezavantajelor sociale asupra performanţelor elevilor. Gradul şi maniera în care elevii utilizează resursele şcolii şi disponibilitatea asigurării profesorilor calificaţi pot avea un impact puternic.

Performanţele, în general, sunt asociate unei constelaţii de factori care cuprind: resursele şcolii, politicile şi practica şcolii, practicile profesorilor la clase, utilizarea şi rentabilizarea resurselor, flexibilitatea politicilor în funcţie de cerinţa pieţei educaţionale (plierea pe cerinţele momentului etc.). Nu există încă un factor unic care să explice de ce anumite şcoli obţin rezultate mai bune decât altele, cum sunt stabilite criteriile distincte pentru şcolile considerate elitiste.

Am menţionat anterior că rezultatele de la PISA sugerează că politica şcolară şi şcoala însăşi pot juca un rol crucial în moderarea impactului dezavantajelor sociale asupra performanţelor elevilor. Şcoala continuă să fie emblema dezvoltării economice a societăţii şi comunităţii pe care o reprezintă şi arătată de calitatea serviciului educaţional.

Pornind de la îndemnurile desprinse din politicile educaţionale enunţate de Simion Mehedinţi* şi Ştefan Bârsănescu**, şcoala normală trebuie să rămâne locul unde “tinerimea - fie ea chiar majoritar rurală - să aibă acces neîngrădit la luminare”, iar comunitatea să facă eforturile care se impun pentru asigurarea resurselor şi echităţii distribuirii acestora către şcoli. Echitatea în politicile publice trebuie să devină doctrină de bază a relansării învăţământului românesc şi poziţionarea şcolii ca instituţie apolitică respectată şi ajutată de comunitate. Şcoala noastră este un model în atenuarea până la dispariţie a dezavantajelor opoziţionale, inclusiv cele care ţin de minorităţi (etnice sau confesionale).

Suntem acel model de şcoală care ne opunem elitismului afişat de alţii, care ne raportăm cu respect la cei 150 de ani de tradiţie educaţională şi care privim cu optimism spre un viitor integrator european spre valorile căruia tindem şi dorim să ne alăturăm.

Prof. drd. Viorel A. PARASCHIV, directorul Şcolii Normale “Vasile Lupu”

* - Şcoala poporului (1918) şi Altă creştere - Şcoala muncii (1919). **- Politica culturii în România contemporană. Studiu de pedagogie(1937), reeditată la Polirom, Iaşi, 2003.

1

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

CASTELUL VASILIAN (continuare din numărul anterior)

Viaţa dusă de viitorii luminători şi

purtători ai cuvântului de bine de la „Vasile Lupu” era ceva asemănător cu o viaţă militară, dintr-o şcoală de cadeţi, mai ales când, în timpul din urmă, se introdusese şi instrucţia militară şi când pădurea de la Pester purta din poiană în poiană, până hăt departe, spre Breazu, ecoul glasului de goarnă. Ea curgea cu regularitatea unui cronometru, cu orele de lecţiuni care începeau de la opt dimineaţa şi se terminau la ora douăsprezece, cu masa ce se lua în vasta sală a sufrageriei, pavată cu mozaic, având deoparte şi de alta cele două rânduri de mese mari, cu feţele de marmoră albă, cu pereţii împodobiţi cu ramele ce încadrau figurile

marilor cugetători ai lumii; cu icoana aşezată pe peretele răsăritului, deasupra uşii. Urmau orele dexterităţilor de după-amiază, apoi meditaţia până la ora şase, când începea ora

de violină. În ora de violină

virtuozii se retrăgeau prin colţuri tăinuite şi acolo studiau bucăţi clasice ori se adunau în sala de gimnastică cu viorile, violele, violoncelele şi contrabasul, făcând exerciţii de ansamblu, studiind repertoriile orchestrei.

Venea apoi masa de seară, la ora şase, când cele unsprezece plutoane de elevi se adunau la pătrat, de unde, în cea mai desăvârşită ordine, în pas cadenţat, pe aşternutul lucios de mozaic al coridoarelor, se îndreptau spre sufrageria spaţioasă.

Pătratul . Mărginit la apus de meditaţii şi arhivă, la sud de cancelaria profesorilor, cabinetul directorului şi vorbitor, la răsărit de biblioteca mare a şcolii, de sălile de fanfară şi litografie şi la nord de sala de fizică, se afla pătratul. Aici, pe pavajul din lespezi pătrate, având o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi, se făceau adunările elevilor, când anotimpul şi vremea o permiteau. In recreaţii şi orele libere aici elevii, doi câte doi, plimbându-se, discutau chestii şcolăreşti, repetau lecţiile, încingeau dispute, povesteau amintiri, îşi destăinuiau intimităţi, fredonau melodii şoptite. Unii, solitari, retraşi pe marginile pătratului, îşi recitau (a câta oară ?) scrisorile de la cine ştie ce fată dragă, primite pe adresa Cofetăriei Cazacu, de pa strada Carola, vis-à-vis de Liceul Militar. Orarul. Ora cinci dimineaţa: soneriile zbârnâie a panică şi goarna sună deşteptarea.

Ora cinci şi jumătate: elevii se află de acum în meditaţia de dimineaţă. Ora şapte: periatul hainelor şi curăţatul încălţămintei, cu inspecţia şefilor de meditaţii, fiecare la plutonul său. Ora şapte şi un sfert: ceaiul. Ora şapte şi trei sferturi: elevii aşteaptă sosirea profesorilor la lecţii. Ora opt fix: încep lecţiile în atmosferă de seriozitate academică.

Când viforniţa iernii frământa lumea şi izbea vrăjmaş în zidurile groase, elevii îşi făceau recreaţiile pe lungile coridoare, în atmosfera îndulcită de caloriferele aşezate în lungul nesfârşitului labirint. Apelul, ruga de dimineaţă şi ruga de seară tot aici se făceau.

2

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

Când sosea primăvara, cu verdele covor al ierbii din parc şi plesneau mugurii, când veneau rândunelele, când stupărie ieşeau albinele, când boschetele de liliac se îmbrăcau în minunata lor floare ca cerul, când seara ieşeau privighetorile, iar castanii aleilor se prefăceau în candelabre, viaţa la Castel se transforma în baladă… Ce divină era primăvara la Castel ! Ea intra plină de negrăită poezie, prin ferestrele deschise, în sălile de cursuri, pe coridoare, în vasta sufragerie, ne urmărea pretutindeni şi o simţeam cum cântă în fiinţa noastră întreagă.

…Timpul împărţit în ore şi minute era întrebuinţat cu cea mai mare stricteţe, după programul stabilit. Şi cine ar fi cutezat să frângă ordinea după care se desfăşura viaţa la castel, acela risca să se expună unor prea severe sancţiuni. De asemenea, cine ar fi nesocotit stricta curăţenie, cine ar fi avut dezordine în pupitru, ori un cât de mic petec de hârtie în dreptul băncii sale, cine nu şi-ar fi aşezat mantaua la cuierul de pe coridor în dreptul numărului său, cine s-ar fi strecurat din meditaţie şi ar fi umblat fără rost pe coridoare, era trecut numaidecât, de elevul de serviciu, în Raport. Tot astfel, cine s-ar fi arătat cât de puţin ireverenţios faţă de colegul din clasa imediat superioară, era trecut fără cruţare pe acelaşi raport. Raportul elevului de serviciu era oglinda stării de lucruri pe o săptămână întreagă, pe tot internatul, iar cei căzuţi vinovaţi erau obligaţi să se prezinte în faţa Cabinetului, să-şi ia osânda: ore de carceră, schimb de gardă când somnul era mai dulce, planton în faţa cancelariei profesorilor, admonestare severă, statul în picioare la masă, eliminarea din toate şcolile, pe o săptămână, pe o lună, după gravitatea faptelor elevului. Sancţiunea era minuţios cântărită, ţinându-se seama de intenţie, de gravitatea abaterii, de recidivă, de împrejurările care au determinat abaterea. La Castel viaţa se desfăşura într-o disciplină mai mult decât militară. Elevul din clasa inferioară trebuia să poarte cela mai desăvârşit respect celui mai mare, adăugându-i înaintea numelui cuvântul Domnule.

Felul cum se desfăşura viaţa aici şi perfecta ordine ce domnea la acest institut îi crease un prestigiu de prim rang, fiind clasificat întâiul pe ţară, între instituţiile similare. Şi nu era persoană importantă din ţară care să viziteze Iaşul şi să nu treacă pe la Pester ! Nu era misiune străină care să vină în Moldova şi să nu fie adusă aici, în atmosfera pitorească da la Şcoala Vasiliană ! În viaţa noastră de perfectă ordine pe care o trăiam la Castel, exista, însă, o zi pe an, o zi când elevul din anul întâi mergea braţ la braţ cu cel din ultimul an, când elevii aveau învoire în oraş până după ora douăsprezece noaptea !!! Această zi era 30 Ianuarie, când se sărbătorea patronul spiritual al Şcolii Vasiliene. Atunci Castelul era inundat de lumină, coridoarele se aşterneau cu preşuri persane, până sus, la sala de festivităţi ale cărei candelabre electrice se aprindeau până la ultimul bec, luminând ca într-o sală de recepţii domneşti. Serbarea care se desfăşura atunci în faţa profesorilor şi a celor mai renumite personalităţi ale Iaşului era tot ce se poate închipui mai măreţ. Serbarea era pregătită de către cei mai talentaţi elevi, având ca îndrumători actori de la Teatrul Naţional din oraş. Mi-aduc aminte că artistul care venea cel mai des la noi era Vernescu, unul dintre cei mai de seamă actori români. Pentru Iaşi, 30 Ianuarie era un adevărat eveniment. Masa de la prânz şi seara, din această zi, era masa banchetelor alese. A doua zi, în orele dimineţii, nu se ţineau cursuri. Elevii se sculau la ora nouă, iar după-amiaza se făceau dor câteva ore de dexterităţi. Iar când venea vara, elevii luau drumul spre casele părinteşti, lăsând Castelul în plină frumuseţe şi poezie…Vacanţele! Vacanţele cu plecările şi revenirile… Vacanţele cu sclipiri de fericire în ochi, cu izbucniri tinereşti şi… întoarcerile potolite, melancolice.( continuarea în numărul viitor)

Grigore Sturzu, absolvent al Şcolii Normale, promoţia 1919

3

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

LECŢIA DE COMUNICARE - FORMA ORALĂ

Obiectul: Istoria (Şcolii Normale „Vasile Lupu” Iaşi) Subiectul: Învăţământul normalist al anilor '40 Locul desfăşurării: Şcoala Normală „Vasile Lupu” Iaşi Prilejul: Aniversarea -150 de ani de activitate la Şcoala Normală „Vasile Lupu” Iaşi „Material didactic”: Absolvenţii promoţiilor de după război

Desfăşurarea lecţiei: - pregătirea pentru lecţie: cu câteva zile înaintea evenimentului, singuri, apoi în grupuri mici,

apoi mai mulţi, veneau să viziteze curtea şcolii, capela, centrul de resurse (fosta locuinţă a directorilor) azi muzeu al tapiseriei cu exponate ale Gabrielei Moga-Lazăr, fostă profesoară la această şcoală, împrejurimile, apoi, încet-încet, au intrat în muzeul de istorie, cultură şi artă populară al şcolii. Vorbeau molcom, explicau cu gesturi ample, priveau atenţi, emoţionaţi, făceau un efort vizibil sa-şi amintească, întrebau şi nu voiau să deranjeze;

- erau printre ei foşti elevi absolvenţi ai şcolii, elevi deveniţi apoi profesori în aceeaşi şcoală, profesori ai şcolii, foşti directori, inspectori, astăzi pensionari, fiecare purtând cu ei istoria lui împletită cu istoria şcolii de suflet;

- am organizat, pentru toţi, activităţi metodico-ştiinţifice cu foşti profesori ai şcolii - astăzi profesori universitari, întruniri ale profesorilor de ieri cu profesorii de azi, evocări Ion Creangă , Titu Maiorescu şi spiritul normalist, slujbă la capela şcolii şi evocarea Sf. Vasile cel Mare - patronul Şcolii Normale, întruniri ale generaţiilor de absolvenţi, un spectacol aniversar şi o masă festivă;

- era normal ca la masa festivă, după un pahar de vin, să li se dezlege limba şi să-şi depene fiecare amintirile în prezenţa celor mai tineri. Aşa am aflat câteva poveşti adevărate.

Priveau Anuarul şcolii şi-şi căutau numele în lista promoţiei. Deodată, unul din ei se întristează brusc: „Eu nu sunt trecut aici..., deşi am fost coleg cu ei, dar ştiu de ce. Era în anul 1940. Cu o lună înainte de terminarea liceului, m-a exmatriculat pe motiv că tata era chiabur..., avea bodegă la capătul liniei de tramvai. Aveam să mă reînscriu doi ani mai târziu şi să termin şcoala, totuşi, după care am predat ca învăţător toată viaţa în satul Chicerea din Judeţul Iaşi. Alţi colegi de-ai mei, în aceeaşi situaţie, au fost „scăpaţi” prin diverse metode de profesorii care „i-au făcut absenţi””.

Palpitante mi s-au părut povestirile anului 1940, momentele în care elemente ale Gărzii de Fier au venit în şcoală înarmaţi cu pistoale, hotărâţi să aresteze profesori. Discursul dezarmant al directorului de atunci (Petrovanu) i-a impresionat şi marcat pe mulţi.

Muzicologul, dirijorul şi compozitorul Constantin Arvinte povestea de profesorul său de fizică ce avea obiceiul să stimuleze gândirea şi participarea elevului la dialog în timpul predării lecţiei, începând cuvântul pe care elevii trebuiau să-l finalizeze. Aşa s-a ajuns la un dialog de genul: „Considerăm un tub al lui Tori...- celli (completau elevii); acesta este plin cu mercur..., adăugau aceiaşi..., râzând”).

Ne-au delectat cu amintiri despre Sadoveanu, care avea casa la câteva sute de metri de Şcoala Normală şi, adesea, era văzut de elevi plimbându-se prin Copou. «Unii i se adresau cu „domnule scriitor”, alţii cu „maestre scriitor”. Într-una din zile, privind peste gardul grădinii lui Sadoveanu pe lângă care treceam zilnic, văd pe „maestru” în gradină lucrând. Ne-având ce face, băieţii remarcă

4

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

ofensiva de după ploaie a buruienilor şi cerem voie maestrului să-l ajutăm să plivească via. Acesta încuviinţă şi în câteva minute grădina era curată. Atunci „maestrul” ne-a întins mâna, ne-a mângâiat şi ne-a strâns în braţe, mulţumindu-ne. Nu vă puteţi închipui ce onoare a fost pe noi, copii de la ţară, să ne îmbrăţişeze Sadoveanu. Povesteam oricui aveam ocazia, această întâmplare...”», avea să spună prof. univ. dr. de la Universitatea Bucureşti, după care adăugă: «la câteva luni, apoi, aveam să păţesc o întâmplare în care „maestrul” m-a ajutat. Eram la ora de fizică, dădeam o lucrare cu un profesor foarte exigent, care mi-a găsit cartea deschisă (dar la altă lecţie) în bancă. Am luat nota 3 pe loc, m-a trimis să mă tund şi riscam să pierd bursa. Atunci m-am dus la „maestru”, i-am povestit îngrijorarea mea, m-a întrebat dacă am copiat, i-am răspuns clar NU, după care m-a sfătuit să merg duminecă dimineaţă la slujbă în capela şcolii, acolo îşi va da întâlnire şi cu directorul şcolii (fără să ştie acesta de scenariu), ocazie cu care m-a sfătuit ca la sfârşitul slujbei să-i cer acolo iertare în genunchi directorului. Aşa am şi făcut, apoi am învăţat şi-am luat nota 7 şi aşa am şi scăpat cu bursă».

Sunt multe de povestit, iar cuvintele sunt sărace în a cuprinde emoţia trăită la spectacolul aniversar de la Teatrul pentru copii "Luceafărul", unde s-a văzut armonia „dialogului între generaţii”. - Au spus snoave, au recitat „Sunt sănătos TUN”, şi-au revăzut locurile unde şi-au petrecut anii adolescenţei, unii au dansat, alţii au cântat, şi-au reîncărcat bateriile şi, plini de emoţie, şi-au dorit să revină... „ la anu’ ”.

Povestite parţial de un spectator, întâmplător profesor la această şcoală. Alexandru Sevastian

5

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

EVALUARE LA RECE A ZILELOR ŞCOLII VASILIENE

Apreciez:

- Că oamenii acestei instituţii s-au adunat, că nu şi-au drămuit eforturile: personal administrativ, tehnic, etc., învăţătoare, profesori, directori, copii, de la ciclul primar, până la clasele terminale, inclusiv absolvenţii (în sesiune) cărora le-a fost solicitat ajutorul ; - că aceste manifestări complexe, variate, au fost onorate de personalităţi culturale, plăcut impresionate, emoţionate pozitiv ; - că, inclusiv în cea de-a patra zi de la încheierea festivităţilor mai primim ecouri extrem de favorabile de la oameni demni de luat în seamă ; - că s-au realizat ANUAR, REVISTĂ, CĂRŢI; - că momentele culturale lansare de carte, expoziţii, conferinţe) au fost bine organizate ; - că momentul final, cel artistic, a reuşit din nou să unească toate vârstele, de la cei micuţi,

îmbrăcaţi în alb, până la cei din deceniul al optulea al existenţei, într-o mare horă, într-o trăire emoţionantă, de înalt rafinament, de aleasă nobleţe ; - că nu au existat diferenţe de vârstă între cei ce au pregătit acest moment: nici între prof. Alina Nistor şi Gh. Honciuc, nici între Mihaela Ungureanu, Maria Borş, Elena Mănucă, Mimi Manolache, Marcela Râpanu Şi Lucian Moraru ori Dan Plăeşu ; - că momentele poetice realizate de profesorul Dan Plăeşu au fost necesare, au fost deosebite şi foarte bine prezentate ; - că avem în jurul nostru oameni deosebiţi ; - că avem copii frumoşi, talentaţi, educaţi; - că a fost o masă bună, că a fost un vin bun şi că au fost frumos prezentate.

CRED CĂ NI SE CUVINE ŞI NOUĂ SĂ NE BUCURĂM DE CEEA CE S-A REALIZAT

AICI, LA NOI, DE NOI, CU ACEASTĂ OCAZIE ! Profesor Viorel BÂRLEANU

6

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

NOI DESPRE NOI la 150 DE ANI

*Toate activităţile desfăşurate şi-au avut rostul, şi-au atins scopul şi au atins corzile sensibile ale celor care au dorit acest lucru. Felicitări tuturor celor care au muncit înainte şi după ZILELE ŞCOLII NORMALE : organizatori, elevi, profesori, personal şi mulţumiri colaboratorilor, dar şi celor care nu au « împiedicat » în vreun fel desfăşurarea frumoasă a activităţilor.

Din ecouri :

- doamna Emilia Pavel apreciază conducerea şcolii, anuarul, revista Normaliştii şi îi felicită pe toţi cei implicaţi ;

- doamna inst. Eugenia Apetroi felicită pe toţi cei care au contribuit la reuşita sărbătorii Şcolii Vasiliene ;

- doamna P. Tudorachi îşi declară mulţumirea şi încântarea pentru ceea ce s-a realizat şi se vede - anuar, revistă (Revista Normaliştii este şi o imagine vie a spiritului normalist actual şi constituie, evident, un punct tare).

Prof. Doina BALAN

*Bine gândit Anuarul şi serioasă revista Normaliştii! Felicitări pentru momentelor artistice ale claselor I-IV, d-rei Alina Nistor şi şefilor de coruri, precum şi şefei de la dansuri populare.

Prof. Maria AGAPI

* Sunt mândră că sunt profesor al Şcolii Normale, că am avut şansa de a trăi în mijlocul acestor oameni - colegi de cancelarie, elevi - această deosebită sărbătorire a şcolii - 150 de ani de la înfiinţare !

Prof. Luminiţa POPA.

*Aprecieri deosebite pentru desfăşurarea tuturor activităţilor prilejuite de Zilele Şcolii: activităţile sportive, sesiunea de comunicări, recompesarea participanţilor, întâlnirile cu foştii absolvenţi şi colegi, prezentările de carte şi Anuarul, conferinţele, întâlnirile cu scriitorii în cadrul Serilor deschise, precum şi spectacolul festiv care a produs fiori de emoţie tuturor celor ce simt apartenenţa la Şcoala Normală,, întâlnirea şi bufetul rece din holul şcolii, fotografiile realizate. S-a simţit la modul pozitiv participarea permanentă a directorilor şi al personalului administrativ al şcolii…Toate au constituit un mare succes, realizat cu concursul elevilor şi al întregului personal al şcolii !

Prof. Ştefania PÂNZARU

*Felicitări tuturor celor care au luat parte la aceste manifestări ! A fost o reuşită din toate punctele de vedere (faţă de anul trecut a fost mai bine, mult mai bine). Revista Normaliştii constituie un punct forte în cadrul acestor zile de sărbătoare pentru profesori şi elevi. BRAVO pentru conducerea şcolii, care a trudit alături de colegi! Un grup de colegi

7

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

CĂMINUL NOSTRU – CASA NOASTRĂ

Îmi amintesc cu plăcere prima zi la Şcoala Normală “Vasile Lupu” din Iaşi, în primăvara

anului 2001. Când am intrat în secretariatul şcolii mi s-a spus că trebuie să vorbesc mai întâi cu domnul director adj. Mircea Agrigoroaie, care răspundea de internatul şcolii. Ştiind funcţia pe care mi-o încredinţa, aceea de pedagog, mă gândeam că nu poate fi chiar atât de greu, că doar nu-i ţin nici în braţe pe copii şi nici nu-i legăn pe picioare. După discuţia avută cu domnul director mi-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum păreau şi că, de fapt, copiii de azi nu mai seamănă cu cei care eram noi, odată. Într-adevăr, cu timpul, am înţeles că munca de pedagog implică o mare responsabilitate, că o mare parte din educaţia lor o primesc aici, de la noi. Problemele copiilor din internat sunt diverse şi unele chiar grave, având în vedere că provin din medii familiale diferite, cu stil de viaţă şi concepţii din cele mai variate. Indiferent de aceste aspecte, însă, un lucru este cert: toţi au nevoie de afecţiune, de bunătate şi înţelegere din partea noastră. Dacă aţi fost vreodată departe de casă, printre oameni pe care nu-i cunoaşteţi şi v-aţi simţit străin şi pierdut, atunci îi înţelegeţi, cu siguranţă, pe elevii din cămin, înţelegeţi cât de mult contează pentru ei o vorbă bună, un cuvânt de mângâiere. Cu atât mai mult, cu cât sunt unii care vin din clasa a V-a la noi, încredinţându-şi mica lor viaţă interioară în mâinile noastre. Dacă aţi vedea cât sunt de drăgălaşe fetiţele din clasa a V-a, când merg, dimineaţa, somnoroase, la baie, cu prosopelele şi periuţele de dinţi! Sunt ca nişte păpuşele care, deşi suferă de dor de casă, se bucură nespus atunci când li se răspunde cu dragoste la salut.

Probleme complicate apar abia la elevii de liceu, care, adolescenţi fiind, au tot felul de preocupări şi de intenţii: de ce trebuie făcut curat în cameră, de ce să fiu la meditaţii dacă nu am chef, de ce să nu plec în oraş, la ce e bun biletul de voie...? Încercând să-i facem să înţeleagă importanţa respectării Regulamentului de ordine interioară, le creăm totodată şi momente de destindere: merg la teatru şi la operă, organizăm cu prilejul Sărbătorilor de iarnă Balul de Crăciun, iar de Ziua îndrăgostiţilor se organizează spectacole reuşite. O activitate care trebuie evidenţiată, pentru că le face mare plăcere, este sărbătorirea zilelor de naştere, care se desfăşoară în fiecare lună în amfiteatrul “Ştefan Bârsănescu”, unde sărbătoriţii acelei luni primesc cadouri şi felicitări. Ar mai trebui spus că, în mare parte, ansamblurile corale şi artistice din şcoala noastră provin din elevii căminişti, care au dovedit în repetate rânduri că sunt deosebit de talentaţi şi foarte serioşi. Ne mândrim cu ei! Tocmai de aceea, le suntem şi recunoscători că există, că sunt copii buni, care acceptă viaţa aşa cum este, că sunt serioşi şi respectuoşi.

Pedagog, Carmen Ristea

8

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

Biblioteca se prezintă...

Crez profesional: biblioteca şcolară este instituţia –cheie pentru accesul elevilor la INFORMAŢIE. Bibliotecarul este cea mai bună interfaţă între elevi şi informaţie.

Nelinişte profesională: autorităţile ar putea să nu înţeleagă la timp adevărata valoare a problemelor sociale şi educţionale legate de acest domeniu.

O contribuţie remarcabilă în realizarea profilului intelectual al elevilor o are şi biblioteca liceului nostru. Biblioteca dispune de un număr de aproximativ 32.000 de volume profilate pe domenii după clasificarea zecimală universală. Sala de lectură şi cele trei săli – depozit stau la dispoziţia celor 925 de cititori, elevi şi cadre didactice. Prezenţa elevilor în sala de lectură, printre rafturile cu cărţi depinde în mare parte de calitatea bibliotecarului care trebuie să fie un formator al gustului pentru lectură. Munca lui trebuie să fie întotdeauna însoţită de cuvântul calitate. Este vorba de calitatea achiziţiilor, a informaţiilor ce le deţine, dar şi de calitatea comportamentală, în care se includ competenţa, răbdarea, tactul, talentul pedagogic, căldura sufletească.

Din păcate, trebuie spus că fondul alocat bibliotecii pentru achiziţiile de carte este extrem de redus. Într-o societate ca a noastră în care numărul de edituri este din ce în ce mai mare, iar cărţile publicate sunt din ce în ce mai numeroase, este nefiresc să rămânem la acelaşi fond de carte ca acum zece ani în urmă... Biblioteca şcolii supravieţuieşte prin donaţii, care sunt binevenite, dar nu acoperă nevoia actuală de informaţie. Principalii donatori sunt:

- foşti profesori ai şcolii: Florica Bart, Olga Bojoi, Ştefania Burlacu, Ileana Dăscălescu, Vasile Fetescu, Veronica Morăraşu, Veronica Păduraru, Constantin Petrovici, Mihai Stanciu şi alţii

- actuali profesori ai şcolii: Maria Agapi, Maria Borş, Viorica Codreanu, Viorel Paraschiv, Ioan Marinescu, Lucia - Gabriela Munteanu, Mariana Purţuc, Bogdan Sterpu

- absolvenţi: Mihai Zaborilă, Dumitru Pruneanu, Mihai Cobzac şi alţii. Mulţumim pe această cale tuturor celor care au donat cărţi bibliotecii. Bibliotecara şcolii, inginer Elena SILIAN, vă aşteaptă cu plăcere, pentru a vă pune la

dispoziţie informaţiile solicitate.

9

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

Ecoul unei activităţi ştiinţifice

Activitatea desfăşurată Luni, 14 martie 2005, în şcoala noastră a avut loc prima sesiune din cadrul proiectului ştiinţific «2005 Anul Einstein».

Cine a participat ? La sesiune au participat 28 de elevi din clasele: 9A, 9C, 9E, 10F şi 11E prezidaţi de către profesorii catedrei de fizică din şcoală.

Titlul şi scopul sesiunii «Omul Einstein»- cunoaşterea biografiei lui Albert Einstein, descoperirea unor evenimente inedite din viaţa acestuia, evenimente ce şi-au lăsat amprenta asupra viitorului om de ştiinţă. Rezumatele biografice susţinute:

Naşterea, copilăria şi adolescenţa Sora sa, Maja Elevul şi studentul Einstein Muzica în viaţa lui Einstein - vioara Academia Olympia Mileva Maric – prima soţie Elsa Löwenthal – a doua soţie Caracteristicile gândirii lui Einstein Cetăţean al lumii- recunoaşterea

internaţională Părăsirea Germaniei, cetăţenia

americană Bomba atomică Ultimii ani de viaţă Reflecţii existenţiale Mărturii despre Einstein Timeline of Einstein (evenimentele

importante din viaţa lui Einstein) Pe urmele lui Einstein – hartă cu oraşele

lumii prin care a trecut Einstein

10

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

Impresii ale elevilor

.

Andreea Onichi 10 F «Mi-a plăcut că a fost o atmosferă relaxantă şi am aflat lucruri noi într-un mod inedit. O recomandare - unele eseuri biografice puteau fi centrate mai mult pe subiectul sesiunii »

Horia Curteanu 9 C « Jocurile ce au alternat cu rezumatele biografice au destins atmosfera, au creat o legătură invizibilă între toţi participanţii la sesiune. »

Cristina Cerevatîi 9 E - «Mă pregătisem sufleteşte pentru două ore plictisitoare dar ceea ce s-a prezentat a fost interesant şi captivant în acelaşi timp. »

Ionel Perju 10 F «Atmosfera mi-a plăcut cel mai mult la fel de mult şi ciocolata primită ca premiu la unul din jocurile dintre referatele sesiunii. »

Veleşcu Loredana 10 F « Am cunoscut şi alte persoane din liceu şi am petrecut două ore deosebite. Era loc pentru mai mulţi spectatori în sală mai ales că aceştia au participat activ la lucrările sesiunii. »

Frunză Teodora 9 E «Mi-a plăcut în mod deosebit albumul cu fotografii din viaţa marelui savant şi m-a impresionat faptul că am avut şansa de a auzii vocea lui Einstein. »

Impresii ale profesorilor

Prof. Mirela Mihalache «Sesiunea de comunicări Omul Einstein şi-a atins scopul principal de atragere a elevilor către cunoaşterea ştiinţifică, în special a fizicii, prin prezentarea unor aspecte inedite din biografia unei personalităţi de excepţie a acestui domeniu. Elevii s-au implicat cu entuziasm în activitatea de documentare şi prezentare a sesiunii, folosind numeroase cărţi şi site-uri web de specialitate. »

Prof. Luminiţa Popa « Cu siguranţă această sesiune biografică a închegat Grupul Einstein, grup ce va pregăti şi celelalte activităţi din calendarul proiectu-lui. Entuziasmul, mulţumirea şi bucuria manifestate de către elevi la sfârşitul primei sesiuni a fost cea mai mare răsplată pentru noi, profesorii organizatori. Sper ca această energie să ne mobilizeze şi să realizăm în continuare activităţi pe măsura celei de astăzi. »

Vă aşteptăm la următoarele activităţi ale proiectului „ 2005 Anul Einstein”!

11

VIAŢA ŞCOLII – TRECUT ŞI PREZENT

Mici, dar geniali!

În ultimii ani, elevii de gimnaziu ai şcolii noastre au avut posibilitatea să participe la un concurs interdisciplinar, concurs care să evidenţieze atât cunoştinţele, cat şi spiritul lor de echipă.

În Anul Jubiliar al Şcolii Normale “V. Lupu”, competiţia s-a desfăşurat sub titlul “Mici, dar geniali!”. Patru echipe formate din elevi ai claselor a VI-a au dovedit pe 15 martie 2005 ca, deşi sunt mici, cunoştinţele lor sunt temeinice. Competitorii s-au întrecut la mai multe discipline (limba şi literatura română, limba engleza, istorie, matematică, geografie şi educaţie tehnologica) încurajaţi fiind de galerii inimoase. Efortul “micilor genii” a fost răsplătit în final prin acordarea de premii. Premiul I a fost atribuit echipei cu cel mai mare punctaj din fiecare clasa:

• Clasa a VI-a A: Anca Ancuţa, Mihaela Cichi, Alexandru Irasoc, Ancuţa Popa

• Clasa a VI-a B: Ştefan Albu, Marius Boghin, Claudiu Harţanu, Ionut Mihalache

Premiul II: • Clasa a VI-a A: Alexandra Beraru,

Mirela Moraru, Daniel Straton, Andreea Teodorescu

• Clasa a VI-a B: Madalina Melinte, Raluca Munteanu, Laura Potlog, Alina Radu Nu a fost uitata nici galeria care a

sărbătorit împreună cu premianţii succesul colegilor lor.

În organizarea şi desfăşurarea concursului s-au implicat următorii profesori: Elena Axinte, Eugenia Drişcu, Paula Gheorghiu, Raluca Apetrei, Adrian Timofti, Laura Stanciu, Amalia Romila, Oana Niculiţă, Maria Borş, Reta Costin, precum şi conducerea şcolii care a sprijinit premierea concurenţilor.

Speram ca acest concurs să reprezinte şi pe viitor o provocare pentru elevii de gimnaziu, o modalitate de a-şi verifica cunoştinţele, intuiţia, creativitatea şi spontaneitatea.

prof. Amalia ROMILA

Participă!

„Lăsaţi-mă să câştig! Dar dacă nu pot câştiga, lăsaţi-mă să fiu brav în încercarea mea!” este motto-ul Special Olympics – programul de competiţii sportive care se desfăşoară pe durata întregului an şi care este dezvoltat în peste 160 de ţări, destinat persoanelor cu retard mental ce au vârsta de cel puţin 8 ani.

Participă! este un proiect ce se desfăşoară la nivel naţional în cadrul acestui

program, iar elevii şi cadrele didactice ale Şcolii Normale „Vasile Lupu” sunt implicaţi încă din vara anului 2004. Acţiunile se derulează pe bază de voluntariat, iar cei care participă dau dovadă de talent, curaj, bucurie.

Pe 8 aprilie, reprezentanţi ai claselor în care a fost implementat programul au luat parte la concursul de proiecte „Participă!”, ce a avut loc la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din

12

PORTRETE

Piatra-Neamţ. Concursul a urmărit nivelul de implicare şi cunoştinţe ale tinerilor cu privire la filosofia Special Olympics şi s-a desfăşurat pe patru secţiuni – desen, eseu-interviu-dialog, baze de date, idei de proiecte. De la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi au participat elevi din clasele I-IV, a V-a, a VII-a A şi B, a VIII-a A, a X-a D, a XI-a B şi E, coordonaţi de doamnele profesoare Doina Balan, Anca Daniela Ciobanu, Irina Ofelia Cosovanu, Mimia Manolache, Oana Niculiţă, Viorica Oişte, Daniela Popescu, într-un parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Şcoala nr. 23 „Titu Maiorescu” – locaţie B „Tudor Arghezi” şi Şcoala Particulară „Funny English Century” din Iaşi.

Şcoala Normală „Vasile Lupu” a primit

astfel Certificat de Recunoaştere pentru implementarea programului şi Premiul II pentru cea mai bună prezentare, iar elevii au primit doar premii I, II şi III: Iustiniana Potur, clasa I,

Premiul I la secţiunea desen, George Huţanu, clasa a IV-a, Premiul II la secţiunea desen, Adelina Gângă, a III-a, Premiul I la poezie – „Imnul Special Olympics”, Ioana Saraiman, a VIII-a A – Premiul I la secţiunea eseu-interviu – discuţii cu prietenii, Mariana Cociug, a VIII-a A – Premiul II la secţiunea eseu - dialog cu o persoană adultă despre discriminare, Ioana Andreea Dulgheru, a VIII-a A, Premiul III la secţiunea eseu-interviu, Cătălina Borcilă, a XI-a E, Premiul II la secţiunea eseu, Andreea Ailoaie, Cătălina Borcilă, Gina Meşteru şi Dana Câşlaru, a XI-a E, Premiul II la secţiunea desen-afişe.

În cadrul aceluiaşi program, pe 15 aprilie a avut loc un meci de întâlnire al elevilor din cele 4 şcoli partenere cu copii de la Şcoala Specială din Iaşi, iar în perioada 23 aprilie – 1 mai se va desfăşura o „competiţie fotbalistică” în cadrul Săptămânii Fotbalului European.

Prof. gr. I, dr. Doina BALAN

13

PORTRETE

Gabriela Moga-Lazăr,

o creatoare de marcă a artei tapiseriei româneşti

La jubileul de 150 de ani (1855 – 2005)

al uneia dintre cele mai vechi şi renumite instituţii de învăţământ pedagogic şi de cultură din România, Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, care şi-a păstrat prestigiul până azi, s-a organizat expoziţia de tapiserie a eminentei artiste Gabriela Moga-Lazăr.

Gabriela Moga-Lazăr s-a născut într-o localitate din Transilvania, a făcut studiile de specialitate la Cluj-Napoca, specializându-se în arta tapiseriei şi, de la un timp, activând şi ca profesor de artă la Şcoala Populară de Artă şi la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi.

În activitatea sa artistică, Gabriela Moga- Lazăr, colaborează de peste un sfert de secol cu Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi, colaborare care a fost benefică pentru Gabriela Moga-Lazăr, atât în apariţia unui nou curent în arta tapiseriei, asigurând îmbinarea armonioasă şi creativă a artei populare autentice cu arta modernă, cât şi în formarea multor generaţii de elevi, viitori învăţători, care apreciază şi promovează, la rândul lor, arta tradiţională populară românească, îndeosebi cea a tapiseriei.

Ca admirator şi consumator constant de artă autentică populară românească, am fost puternic impresionat de frumuseţea cromatică şi combinările ei, de sensibilitatea, armonia şi rafinamentul creaţiei Gabrielei Moga-Lazăr în

arta tapiseriei, fiindu-mi dificil să-mi desprind privirea de pe exponatele întâlnite în expoziţie. Exponatele confirmă atât existenţa geniului creator al poporului român, cât şi spiritul artistei, care a reuşit să îmbine arta populară cu arta modernă la un înalt nivel estetic.

Gabriela Moga-Lazăr a realizat multe expoziţii de arta tapiseriei, obţinând premii şi bucurându-se de aprecieri elogioase în ţară şi peste hotare.

Prof. univ. dr. Ioan BONTAŞ

Profesori care rămân

E toamnă şi sunt trist. Acest anotimp e tot mai prezent în sufletul meu. Am depăşit un sfert de veac de când, înflăcărat, cântam „Gaudeamus”, semn al despărţirii de anii adolescenţei. Nu ştiam atunci că “Liceu, cimitir al tinereţii mele” (Bacovia), versuri pe care le repetam obsedant, mai apoi le voi parafraza, liceu, leagăn al tinereţii mele. Gânduri, gânduri care zboară!

Urc spre Institutul Agronomic ”Ion Ionescu de la Brad” şi, imediat după sensul giratoriu, pe dreapta, este o construcţie. Am aflat de mult că e casa părinţilor doamnei profesoare Rodica Măcăreanu. Ceva mă îndeamnă să-mi scot pălăria şi să fac un gest elegant de respect. Poate, de acolo, de sus, de foarte sus, ne priveşte şi i-ar plăcea să ştie că cei de aici n-am uitat-o. Şi nu numai noi, cei pe care ne-a modelat, ne-a ocrotit părinteşte, ne-a povăţuit, dar şi cei cărora le dăm noi aripi astăzi îi vor fi recunoscători, chiar fără ca ei să ştie.

Cu părul scurt, blond, cu faţa senină, intra zâmbind, pregătită să continue ce-a început. Pas cu pas, cu blândeţe şi înţelegere ne îndemna să ne străduim mai cu ardoare întru formarea noastră.

14

PORTRETE Dar noi eram mulţi băieţi veseli şi sturlubatici “ca vremea cea bună” şi nu de puţine ori am supărat-o. Ştiu că ne-a iertat!

Avea o expresie plină de căldură “măi copilaşi”, cu care ne întâmpina, izvorâtă din experienţă, din tact pedagogic, din pregătire superioară şi, mai mult de-atât, din sufletul larg şi primitor. Nu ne-a bruscat niciodată. Ne-a acceptat aşa cum eram, cu deprinderile şi comportările noastre, aduse din toate colţurile judeţului. Ştia, desigur, că are nevoie de răbdare şi tact ca să le corecteze. Când mai crescusem, începuse să se nască în noi răzvrătirea faţă de toate regulile şi obligaţiile de elev. Un coleg, pe care doamna îl iubea pentru înclinaţiile lui literare, a făcut o temă care a determinat-o pe doamna profesoară să spună: „Ce cap bun ai, măi Mihai, şi ce păcat că nu-l foloseşti în scopuri mai bune!” În probleme de gramatică se năşteau, deseori, controverse între noi, elevii.

Doamna ne urmărea, ne incita, îi plăcea că vedea în noi dorinţă şi pasiune şi vedea că aveam curaj să spunem ce gândim! (Bănuia ceva ?) Ne asculta, ne încuraja, ne respecta părerile. Nu ne-a dat niciodată impresia profesorului atotştiutor. În diverse chestiuni controversate, de gramatică, ne cerea permisiunea să se consulte şi venea cu răspunsul ora următoare. Noi eram mari şi înţelegeam exact situaţia. Am înţeles de atunci că e nevoie să fii sincer, să te sfătuieşti şi că elevii trebuie să-ţi fie parteneri în munca de educare. Astfel, doamna profesoară, s-a ridicat pe scara sufletelor noastre până unde nu mulţi au reuşit. Noi, cei cărora şi-a dedicat pasiunea şi priceperea, purtăm un regret în suflet: nu ne-am arătat respectul şi mulţumirea când a fost momentul.

Dar doamna profesoară rămâne, prin noi şi prin generaţiile pe care noi le dăm satelor şi oraşelor, spre a împrăştia lumină.

Înv. Ion CONDURACHE

Profesorul, dirigintele, omul „Dimineaţa îmi trezesc amintirile” - multe

dintre ele, poate cele mai frumoase, vin din adolescenţă când, pornită în căutarea unei speranţe, păşeam într-o nouă ipostază: aceea de elevă de liceu.

Septembrie 1974, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi. Revăd cu ochii sufletului tot felul de copii ca şi mine, cu ochii mari, uimiţi, larg deschişi către o lume pe care o plăsmuiau, o doreau, voiau să o atingă. Cei care erau deja în anii mai mari aruncau ”şopârle” printre noi, bobocii:

“- Matematica! Loghin! Jale, copii!” Printre elevi, matematica singură

împrăştie „fiori de gheaţă”. Asociată cu spaimele inerente începutului, cu ironia socratică „ştiu că nu ştiu nimic”, nu ne rămânea decât să trăim şi să vedem ce şi cum.

Un domn tânăr, foarte elegant, bine dispus şi cu un aer uşor enigmatic, ne alungă primele temeri. Este domnul diriginte, profesorul de matematică - Loghin Ovidiu. Câtă siguranţă, câtă exigenţă venea dintr-un corp înalt şi subţire, aparent firav, dar mai ales din ochii de un albastru cenuşiu cum rareori se poate vedea. În ochii aceştia îi erau concentrate toată puterea, toată

forţa cu care ţinea în frâu 34 de mânji tineri, fără să fie agresiv şi fără să ne jignească.

Când lucrurile mergeau bine, ochii erau albaştri, senini şi răspândeau în jur căldură, compasiune, înţelegere, multă şi profundă înţelegere faţă de stângăciile, năzbâtiile, greşelile noastre de copii scăpaţi de sub tutela părinţilor. În clasă se făcea lumină, în suflet răsărea, ca o floricică firavă, speranţa că distanţa de la elev la profesor ar putea să fie egală cu aceea de la copil la părinte. N-a trecut mult şi ne-am convins că ele chiar erau egale. Alergam la domnul diriginte cu orice problemă căreia nu-i găseam singuri soluţia: eram nedreptăţiţi de unii profesori, comiteam gafe mari faţă de alţii, aveam eşecuri în dragoste, toate treceau pe la domnul diriginte şi primeau de la el un sfat, un punct de sprijin în vederea unei bune rezolvări. Încrederea noastră îi făcea mare plăcere şi un zâmbet minunat îi lumina chipul. Era bucuria omului care culegea roadele muncii sale.

Când, dimpotrivă, întreceam măsura, dinspre cenuşiul aceloraşi ochi, cobora, înnegurată, toamna. Un singur cuvânt însoţea răceala lor: „băieţaşi!” („băieţaşi“ eram noi toţi, în egală măsură fete şi băieţi, noi, vinovaţii). Ţ-ul şi Ş-ul prevesteau crivăţul! Puţine cuvinte mai urmau. Era cea mai grea vorbă pe care ne-o adresa,

15

PORTRETE dar când ajungeam aici, însemna că lucrurile erau cu adevărat grave. Toţi căpătam pe loc acelaşi nume: bre!

„-Eu, bre, v-am crezut oameni mari şi serioşi! În cel mai scurt timp să remediaţi situaţia, altfel vă buşesc de nu vă vedeţi!”

Buşeala era maxima ameninţare, căci de buşit nu buşea pe nimeni, nici la modul real, fizic, nici la note (cum se obişnuia şi se obişnuieşte încă şi astăzi). La domnul diriginte primeai la matematică notă pentru cât ştiai acolo, celelalte întâmplări n-o influenţau. Orele începeau şi se terminau totdeauna la fix şi mereu avea impresia că sunt prea scurte, că n-a făcut tot ce ar fi vrut să facă. Orele de matematică erau numai de matematică, dar nu înlocuiau niciodată dirigenţia. Venea pregătit în egală măsură pentru ambele sarcini,

dar orele de dirigenţie aveau un farmec cu totul deosebit. Ele ne-au dezvăluit, pas cu pas, personalitatea OMULUI, a PROFESORULUI-DIRIGINTE.

Atunci şi acolo am deprins însuşirile esenţiale ale dascălului: profesionalismul, corectitudinea, modestia, punctualitatea, principialitatea şi, mai presus de toate acestea, omenia.

Vă mulţumesc, Domnule Diriginte! Şi dacă sufletul păstrează mult mai multe

amintiri, condeiul nu e atât de vrednic pe cât aş fi vrut.

Înv., Maria ABABEI (CONDURACHE)

Un mesager al păcii

16 octombrie 1978. “Nu vă fie teamă!”- primele cuvinte ale lui Karol Wojtyla, adresate în calitate de suveran pontif, urmaş al lui Petru. Nu vă fie teamă să deschideţi larg porţile inimii lui Dumnezeu şi iubirii sale de oameni. Nu vă fie teamă să construiţi o lume mai bună cu Cristos şi prin Cristos. Aceste cuvinte au caracterizat întregul său pontificat. A bătut la porţile lumii pentru a-l face cunoscut pe Cristos, pentru a fi un mesager al păcii, al carităţii, un neobosit luptător pentru demnitatea umană.

1989. Anul căderii comunismului - “Când pronunţ minunatul cuvânt libertate, spunea Ioan Paul al II-lea, îl pronunţ cu toată iubirea şi cu toată fervoarea inimii mele. Îl pronunţ ca pe mărturisirea mea d credinţă în om şi în demnitatea sa.(...) Astăzi ne găsim în faţa ruinelor unuia dintre atâtea turnuri Babel ale istoriei omeneşti (...). Pretenţia de a construi o lume fără Dumnezeu s-a dovedit iluzorie.”

Karol Wojtyla rămâne în faţa posterităţii ca un papă sedus de Dumnezeu, cufundat în rugăciune, dar şi ca un aprig apărător al oamenilor, un adevărat rug arzând care emană infinită iubire. Există o asemănare izbitoare între tânărul şi mai apoi bătrânul, şubredul şi neobositul pontif, vestitor al Evangheliei şi Cristos care-şi poartă crucea. Papa a fost un Cristos al timpurilor noastre. În cei 59 de ani de sacerdoţiu şi 26 de pontificat, Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea) nu a încetat să descopere lumii lucrul cel mai măreţ din câte există pe pământ: iubirea lui Dumnezeu. Deşi fragil în ultimii ani ai existenţei sale, nu a încetat să fie un vestitor neobosit al

Evangheliei, “vagabond al lui Dumnezeu”, să se considere ca fiind un călător pasionat de personalitatea Sfintei Tereza de Avila, contemplativă şi itinerantă deopotrivă: “Sunt un călător pe peronul îngust al pământului.”

Asemenea sfinţilor apostoli a străbătut pământul în lung şi lat, mergând la popoare şi naţiuni, la creştini şi necreştini, în ţări prospere, mai puţin prospere sau osândite la mizerie, din iubire pentru Cristos.

Papa Ioan Paul al II-lea a luptat neobosit pentru unitatea creştinilor, pentru ca toţi să fie una (Ut unum sint), a chemat la Assisi pe reprezentantul tuturor religiilor pentru a implora de la Dumnezeu pacea.

Anul 1999 rămâne o dată memorabilă în istoria bimilenară creştină: vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, ţară majoritar ortodoxă pe care a numit-o „grădina Maicii Domnului”.

În anul 2000, cu ocazia Jubileului, în Bazilica Sfântului Petru, cea mai mare biserică a creştinismului, încovoiat în rugăciune, înaintea unui Crucifix, a cerut iertare pentru toate păcatele şi nelegiuirile săvârşite de creştini în decursul istoriei. La începutul noului veac, le-a încredinţat tinerilor pe care i-a iubit până în ultima clipă o misiune dificilă: „Nu acceptaţi să fiţi instrumente de violenţă şi de distrugere, apăraţi pacea, plătind cu propria viaţă, dacă e nevoie... Străduiţi-vă cu întreaga energie să faceţi acest pământ mai ospitalier pentru toţi...şi spuneţi da lui Cristos. Sunteţi sarea pământului şi lumina lumii! Nu vă fie teamă!

Prof. drd. Mariana PURŢUC

16

PORTRETE

Cel mai iubit dintre pământeni

Karol Josef Wojtyła, s-a născut la 18 mai 1920 la Wadovice, un mic orăşel din sudul Poloniei. În anul 1938 se înscrie la Universitatea Jagiellone din Cracovia şi în paralel la o şcoală de actorie, dar nu reuşeşte să le absolve, din considerentele specifice politice ale vremii. În timpul ocupaţiei germane, universitatea este interzisă şi tânărul Wojtyła este angajat la o carieră, ca tăietor de piatră, iar mai apoi devine muncitor la o fabrică chimică. Adept al « rezistenţei prin cultură » împotriva nazismului, organizează în timpul liber împreună cu câţiva prieteni, un teatru clandestin rapsodic în care abordau teme naţionale.

La vârsta de 21 de ani, rămâne orfan şi de tată, după ce la doar 9 ani îl părăsise mama. E posibil ca acest din urmă eveniment nefericit din viaţa sa, să-l fi determinat hotărâtor să-şi urmeze vocaţia de preot, înscriindu-se la seminarul clandestin organizat de către

mentorul său spiritual, Cardinalul Sapieha. În anul 1946, este sfinţit preot şi îşi începe cariera apostolică ca preot rural iar mai apoi de

capelan al Universităţii din Cracovia. În anul 1964, devine arhiepiscop de Cracovia iar în anul 1967 este ales Cardinal al Bisericii

Catolice. Din această ultimă funcţie, se angajează alături de Primatul Bisericii Poloneze, Cardinalul Wyszynski, în lupta discretă împotriva regimului comunist.

În anul 1978 este ales papă, luând numele de Ioan Paul al II-lea. Adresându-se mulţimii la instalarea la Vatican, a rostit următorul mesaj « NU VĂ TEMEŢI ! », considerate cuvintele-program ale pontificatului său. Dotat cu abilităţi deosebite de actor şi sportiv practicant, este considerat unul dintre cei mai charismatici suverani de la Vatican. S-a implicat exemplar în organizarea Bisericii catolice, determinând cu multă abilitate păstrarea tradiţiilor specifice cultului catolic, într-o lume aflată într-o perpetuă schimbare şi modernizare.

Preocupat de educaţia tinerilor, pe care şi i-a apropiat foarte mult, a încurajat asociativitatea acestora dar şi creşterea rolului bisericii catolice în cadrul mişcărilor de tineret, cum ar fi scoutul. În iulie 2002 cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului de la Toronto – Canada a spus « Dacă îl iubiţi pe Hristos, iubiţi Biserica. Nu fiţi descurajaţi de păcatele şi greşelile unor membri ai Bisericii… ». Era o recunoaştere a numeroaselor probleme cu care se confruntă Biserica în general, dar şi un îndemn la rezolvarea împreună a acestor probleme specifice unei societăţi extrem de dinamice.

În anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea vizitează România, prima ţară predominant ortodoxă în care a fost invitat de către Preafericitul Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A fost un prilej deosebit de a-şi arăta respectul pentru populaţia unei ţări majoritar ortodoxă, căreia i s-a adresat în limba română. Dan Ciachir la BBC România îl numea pe Papă, «Omul secolului XX». Pe 2 aprilie 2005, Papa Ioan Paul al II-lea a plecat spre Paradis, înconjurat de Îngeri la chemarea protectoarei Sale, Fecioara Maria, care i-a călăuzit paşii toată viaţa.

Considerăm că şcoala noastră a pierdut un mare prieten, care ne-a fost mereu alături prin binecuvântarea apostolică. Suntem alături de preoţii, profesorii şi elevii de confesiune romano-catolică, în aceste momente grele, în care şi-au pierdut modelul lor spiritual.

Ne exprimăm bucuria că am putut fi contemporani cu această mare personalitate a lumii care a fost Papa Ioan Paul al II-lea.

Încheiem cu ultimul cuvânt al Papei pentru noi, muritorii: AMEN! Prof. drd. Viorel A. Paraschiv

17

PORTRETE PAGINI METODICE

PROIECT DE ACTIVITATE EXTRAŞCOLARĂ

INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Tema proiectului educativ: „Să cunoaştem o parte din ţinuturile Bucovinei, Năsăudului şi

Neamţului” Durata activităţii: 3 zile. Traseul excursiei: Iaşi – Erbiceni – Podu Iloaiei – Paşcani – Vatra Dornei – Bistriţa – Sîngeorz-Băi – Reghin – Gheorghieni – Cheile Bicazului – Potoci – Durău – Tg. Neamţ – Erbiceni – Iaşi.

Mijlocul de transport: autocar Scopul proiectului educativ: prin prezentul proiect se va urmări observarea şi analiza unor trăsături specifice cadrului natural şi antropic bucovinean, năsăudean şi nemţean, culegând date şi informaţii direct de pe teren, efectuând caracterizări comparative între regiunile vizitate şi studiate. Obiectivele proiectului:

O1 – să-şi însuşească corect informaţiile de pe teren O2 – să analizeze elementele naturale şi antropice specifice traseului parcurs; O3 – să raporteze cunoştinţele asimilate cu cele percepute în teren cu referire la cadrul

natural; O4 – să sesizeze diferenţieri regionale ale peisajelor naturale şi antropice; O5 – să facă observaţii asupra particularităţilor socio-umane din ţinuturile parcurse; O6 – să construiască schiţe cartografice simple şi scurte prezentări cu caracter geografic de

pe traseul excursiei, O7 – să observe schimbările din anumite ecosisteme datorită influenţelor active ale omului; O8 – să înţeleagă rolul excursiei geografice ca metodă analitică a peisajului geografic; Organizarea excursiei: Pregătirea excursiei: profesorul (-rii) stabileşte obiectivele care vor fi atinse prin excursie, alege traseul, obiectivele care vor fi vizitate. Profesorul va întocmi o schiţă a traseului cu toate punctele ce vor fi atinse şi vizitate. Fiecare elev va primi o schiţă a itinerariului. Se va stabili programul pe zile şi costul excursiei, făcându-se de asemenea recomandări asupra echipamentului şi alimentelor şi a măsurilor de comportament. Pentru efectuarea excursiei este necesară aprobarea din partea inspectoratului şcolar. Alegerea traseului: profesorul a stabilit lungimea, gradul de dificultate şi complexitatea traseului în funcţie de scopul instructiv–educativ. Traseul cuprinde obiective variate care să trezească şi să menţină interesul elevilor. Traseul propus este de aproximativ 1000 km. Dificultatea traseului respectă particularităţile de vârstă ale elevului. Traseul ca fi realizat în trei zile pentru a permite atingerea obiectivelor propuse. Cazarea se va face în spaţii ale Ministerul Educaţiei şi Cercetării (tabere) unde sunt asigurate condiţii de igienă şi securitate a participanţilor. Desfăşurarea excursiei: profesorul (-rii) şi elevii sau întâlnit la şcoală de unde s-a făcut deplasarea spre itinerariul fixat. Grupul de elevi care parcurg itinerariul, trebuie să cunoască unele reguli elementare de disciplină necesare şi obligatorii desfăşurării unei excursii. Sub îndrumarea profesorilor s-a format un grup unit care să menţină o atmosferă plăcută pe tot parcursul excursiei (jocuri, concursuri, cântece şi altele). Profesorul a prezentat o caracterizare fizico - geografică şi economică a traseului parcurs pe zile. Elevii vor studia harta traseului şi hărţile turistice puse la dispoziţie de către profesor de la începutul pregătirii excursiei. Elevilor le-au fost împărţite sarcini de lucru concrete, primind îndrumări cu privire la realizarea corectă a acestora (citirea şi

18

PORTRETE PAGINI METODICE

interpretarea hărţilor, observarea directă a peisajelor, interpretarea şi corelarea informaţiilor, să colecteze roci şi minerale, plante, date cu referire la folclor şi să structureze informaţiile culese). S-au urmărit atât modalităţile de lucru individuale dar şi în echipă, pentru a stimula coeziunea grupului.

Valorificarea instructiv-educativ a excursiei: după efectuarea itinerariului la sfârşitul excursiei se recomandă prelucrarea, conservarea şi prezentarea tuturor informaţiilor culese. Prezentarea rezultatelor excursiei se poate realiza prin mijloace verbale (conferinţe, descrieri, referate), prin realizarea unor proiecte educative şi mijloace vizuale (hărţi simple, desene fotografii, albume etc.). Evaluarea excursiei se poate face în prima oră la clasă sau în cadrul unei activităţi mai ample la care să participe şi alţi elevi din alte clase. Produsele finale vor fi păstrate în cabinetul de geografie sau în bibliotecă, fiind utilizate ca material de referinţă pentru alte activităţi asemănătoare.

IMPRESIILE EXCURSIEI

În dimineaţa zilei de 29 aprilie 2003, am plecat cu mult entuziasm, dar şi cu emoţii în excursie, pentru a cunoaşte noi locuri ale ţării. Am vizitat Mănăstirea Voroneţ, ceea ce m-a impresionat foarte mult au fost picturile exterioare, iar fondul albastru al mănăstirii îţi dădeau o linişte interioară. Urmând traseul excursiei am trecut încet, încet spre Obcinile Bucovinei, traversând depresiunile Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, scăldându-mi privirea cu păşunile întinse, ceea ce mi-a amintit de balada Mioriţa. Am trecut prin frumoase sate bucovinene, printre care Pojorâta, Vama, Mestecăniş, Iacobeni, fiind impresionată de frumuseţea caselor construite din piatră şi lemn, decorate fie prin picturi, şindrilă cu diferite aspecte, vopsite în culori vii.

Urcând cu greu cu autocarul prin serpentinele munţilor am avut bucuria de a vedea privelişti de neuitat. Cât vedeai cu ochii erau brazi înalţi şi drepţi pajişti alpine o linişte continuă şi plăcută, având impresia că sunt cu totul în altă lume, o lume a visurilor.

Am ajuns la pasul Tihuţa care face legătura între Moldova şi Transilvania, vizitând hotelul cu denumirea ,,Castelul Dracula ”. Ajunşi pe meleagurile Năsăudului, m-a frapat diferenţa dintre construcţia şi aspectul caselor bucovinene şi năsăudene. Casele năsăudene au geamurile ,,ascunse” de obloane, pereţii caselor sunt la stradă, iar curţile sunt în spatele construcţiilor, mascate de porţi înalte. Spre seară am ajuns în staţiunea Sângeorz–Băi, unde după vizitarea staţiunii am fost cazaţi la vila ,, Sindi”, petrecând o seară minunată şi pregătindu-ne pentru o nouă zi de excursie. O dimineaţă frumoasă de primăvară, cu mult soare şi aer curat suntem pregătiţi pentru drum. Am revăzut cu mare plăcere Lacul Roşu şi sub îndrumarea profesorilor am plecat spre Cheile Bicazului, pe care le-am străbătut cu piciorul. Pot să spun că m-a încercat şi un sentiment de teamă văzând serpentinele înguste şi strânse, dar şi pereţii muntelui care în unele locuri ale cheilor se apropiau foarte mult. O deosebită plăcere am avut atunci când am ajuns la staţiunea de cercetări piscicole Potoci, pe care o mai vizitasem cu ocazia altei excursii, unde cu mic cu mare am contribuit la focul de tabără şi la jocurile distractive. A treia zi am avut parte de o mică drumeţie spre cabana Fântânele (M. Ceahlău). Greu, cu toţii la drum, dar ajunşi la cabană ne-am bucurat de frumoasa panoramă a Durăului. Vizitând şi obiectivele propuse din zona Neamţului, spre seară am ajuns în localitatea natală, obosiţi, dar totodată şi bucuroşi fiindcă am trecut printr-o experienţă din care am învăţat să iubim plaiurile acestei părţi a ţării binecuvântate de Dumnezeu.

Prof. Alina AXINTE

Prof.drd. Viorel A. PARASCHIV – Şcoala Normală ,,Vasile Lupu ” Elev Ioana Gabriela NANTU

19

PORTRETE ACCENTE

SĂ AVEM MAI MARE GRIJĂ DE NOI ÎNŞINE! A doua scrisoare deschisă către normalişti

Dragi elevi, am vorbit data trecută despre suferinţa în care se află limba

română vorbită şi scrisă în zilele noastre, despre posibilitatea de a ocoli şi sancţiona greşelile, despre faptul că noi suntem ceea ce suntem şi prin limba pe care o vorbim. O limbă atinge o culme înaltă, spune Emil Cioran, când în ea sunt traduşi Homer, Biblia şi Shakespeare. Limba română a trecut această probă de câteva ori şi o trece în continuare cu mare succes. Ea constituie permanent o provocare: dacă vorbitorii sunt la înălţimea limbii înseamnă că societatea este sănătoasă cultural şi poate intra, cum spune Gabriel Liiceanu, în dialog cu celelalte culturi; dacă vorbitorii nu răspund provocărilor pe care le implică bogăţia şi frumuseţea limbii înseamnă că ei se situează la periferia culturii române. Iată o problemă la care vă invit să meditaţi… Acum vă aduc aminte că în prima epistolă am trecut în revistă şi am

comentat câteva greşeli tipice; cred că încercaţi, cu o politeţe firească, să-i determinaţi pe amicii voştri să le excludă din obişnuinţele lor lingvistice. Iată câteva dintre aceste exprimări greşite pe care le-am semnalat în scrisoarea trecută: Ca şi partener, pot spune…, Nu mă pronunţ vizavi de problema votului., Cartea care ai ales-o nu-ţi place., soluţii îndelungi discutate, oameni destui de simpatici, dinţi strălucitori de albi sau probleme grele de rezolvat. Am vorbit şi despre folosirea incorectă a unor paronime, despre pleonasme şi clişee lingvistice. Haideţi să continuăm discuţia, să “vânăm” şi alte greşeli şi astfel să scăpăm de ele.

De frica unui dezacord şi crezând că substantivele din enunţ sunt subiecte, unii vorbitori spun: Ce-s cu pretenţiile astea ? sau Ce sunt cu hârtiile acelea aruncate peste tot? Subiectul din enunţul de tipul celui de mai sus este pronumele interogativ ce, corect fiind Ce este cu pretenţiile astea ? sau Ce este cu hârtiile acelea aruncate peste tot?, ca în propoziţia mai des auzită Ce este cu tine aici? O situaţie asemănătoare, încadrabilă în categoria hipercorectitudine, este şi greşeala din enunţul În ceea ce privesc părinţii, nu mă pronunţ.; corect este În ceea ce priveşte părinţii (sau oricare substantiv la singular sau plural: fratele, cărţile, nişte bilete,etc.), nu mă pronunţ.

Spunem corect Îmi trebuie lămâi. şi nu Îmi trebuiesc lămâi., Elevilor acestora le pun note. şi nu Elevilor aceştia le pun note., Primiţi expresia sentimentelor mele celor mai distinse. şi nu Primiţi expresia sentimentelor mele cele mai distinse., ora douăsprezece şi nu ora doisprezece .În aceste din urmă cazuri, avem grijă să facem acordul adjectivului cu substantivul determinat, nu numai în gen şi număr, ci şi în caz. Auzim redactori la radio şi la televizor spunând Vă rugăm să ne apelaţi...sau Puteţi apela numerele de telefon...; aceste exprimări sunt eronate pentru că folosesc verbul neologic a apela cu regim tranzitiv, pe când el este intranzitiv şi cere un complement cu prepoziţia la: Vă rugăm să apelaţi la numerele de telefon... Aceste greşeli au la bază ignorarea normelor gramaticale ale limbii române; altele se produc din cauza comodităţii. Vedem scris pe etichete comerciale aplicate produselor următoarele denumiri: carne porc, pijamale băieţi, brânză vaci, şuncă Praga etc. Este oare greu şi incomod să se scrie corect folosind prepoziţiile corespunzătoare? Cultivarea limbii materne înseamnă respectarea normelor şi o grijă deosebită pentru discursul public; aşadar, spunem: carne de porc, pijamale pentru băieţi, brânză de vaci, şuncă de Praga etc. Alte greşeli frecvente au drept cauză tendinţa, manifestată în orice limbă, de a simplifica şi uniformiza. Imperativul negativ, la persoana a II-a singular, are în limba română, în multe cazuri, forme diferite faţă de cele afirmative: cântă (tu)!, nu cânta (tu), fă (tu), nu face (tu), zi (tu)!, nu zice (tu)! La imperativ negativ, după cum se observă din exemplele de mai sus, forma verbală este omonimă cu infinitivul. Şi totuşi, auzim foarte des întrebuinţate formele nu fă, nu zi, nu du, în loc de nu face, nu zi, nu duce.

Alteori, greşeala vine din dorinţa vorbitorului de a fi mai elegant, de a fi mai atent la selectarea termenilor. Dintr-o astfel de tendinţă folosesc vorbitorii substantivul multitudine în structuri de tipul: Avem la dispoziţie o multitudine de texte. sau Voi da o multitudine de exemple., în locul substantivului mai vechi mulţime, care este cel mai potrivit semanticii discursului. Substantivul neologic multitudine este un termen filosofic şi desemnează calitatea unui lucru de a fi multiplu; are ca antonime substantivele individualitate, singularitate. Uzul actual tinde să transfere sensul cuvântului mulţime substantivului multitudine. Aşadar, vom spune corect: Avem la dispoziţie o mulţime de texte. sau Voi da o mulţime de exemple.

Dacă sunteţi nerăbdători şi curioşi să vă informaţi despre capcanele limbii de azi, răsfoiţi cartea Valeriei Guţu-Romalo, Corectitudine şi greşeală, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000. Vă urez să vorbiţi şi să scrieţi bine româneşte! Vom vorbi data viitoare despre argou şi exprimarea în limbaj familiar.

Prof. gr. I, dr. LUCIA-GABRIELA MUNTEANU

20

PORTRETE

FASCINAŢIA IDEILOR

O întâlnire memorabilă

Într-o zi de iarnă în care puterea gerului îmi genera o stare de exuberanţă, aşteptam cu emoţie şi nerăbdare întâlnirea cu oaspeţii de onoare, invitaţi la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi unui veac şi jumătate de la întemeierea Şcolii Normale. M-am îndreptat către cabinetul de limba şi literatura, română unde, alături de colegi urma să-i întâlnesc pe invitaţi. Cei trei scriitori au venit pentru a-şi prezenta cărţile recent lansate. O lansare de carte…? O cale spre necunoscut, o modalitate de pătrundere într-un spaţiu enigmatic…? Este o întrebare dificilă, la care este imposibil să George Bălăiţă găseşti doar un răspuns…

Întâlnirea cu oaspeţii de onoare, scriitorii Nichita Danilov, George Bălăiţă şi Liviu Apetroaie, însoţiţi de doamna profesoară Cristina Chiprian de la Liceul «Garabet Ibrăileanu», a fost aşteptată cu multă nerăbdare şi emoţie.

Cine sunt ei? Nichita Danilov, născut la 8 aprilie 1952, în judeţul Suceava, este membru al Uniunii

Scriitorilor din România, membru al PEN Club European, director al Casei de Cultură a Municipiului Iaşi, sub egida căreia a înfiinţat în anul 2001 Clubul de Lectură pentru Profesionişti, colaborator permanent al cotidianului «Ziarul de Iaşi». Dintre numeroasele volume publicate, amintim: Fântâni carteziene, Urechea de cârpă, Apocalipsa de carton, Mirele Orb.

George Bălăiţă s-a născut în 1935, la Bacău. Este licenţiat în Litere, scrie romane, eseuri, poezie şi a fost bursier Fullbright (SUA, Iowa University, 1980). Cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi.

În ciuda spaţiului limitat şi a oboselii după o lungă zi de şcoală, cei prezenţi au manifestat interes şi curiozitate, adresând oaspeţilor întrebări.

Există un secret al succesului? «Fiecare dintre noi merge pe un drum al său şi la orice cotitură găseşte o cheie», ne

răspunde George Bălăiţă. Astfel descoperim tainele vieţii şi ale succesului. Succesul este unul dintre conceptele cel mai greu de definit. În viziunea scriitorului, secretul constă în lipsa cauzei şi a motivaţiei, dar în prezenţa pasiunii. Romancierul ne-a mărturisit: nu scriu pentru un cititor anume, scriu pentru cei pasionaţi de cărţi, pentru cei care ştiu să guste o carte. Cartea sa, Lumea în două zile, menţine o stare de tensiune, deoarece spaţiul epic se desfăşoară între două somnuri ale eroului (Antipa). Trecutul se amestecă cu viitorul şi prezentul într-o compoziţie ce pare imposibilă: prezentul care se referă la trecut, este întrerupt de viitorul care , de fapt, e prezent…Cum trebuie citită o astfel de carte, în ce cheie de lectură ? «Cititul permanent, iată singura cale de înţelegere a oricărei cărţi», ne explică autorul, căci adevărata cheie de lectură se află în consecvenţă. Privitor la modelele pe care le-a avut, George Bălăiţă a subliniat: Modelul e ceea ce te modelează… A avea un model înseamnă a călca pe o urmă, a reintra în continuitatea unei tradiţii.

Autor al romanului Tălpi, Nichita Danilov are o predilecţie pentru opera lui Gogol şi Flaubert, în timp ce G. Bălăiţă îl preferă pe Stendhal, mărturisind că, de multe ori, realitatea merge pe urmele ficţiunii. În romanul lui Nichita Danilov sunt prezente personaje surprinzătoare, capabile să stârnească râsul sau să provoace compasiune. Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea nu este un Iaşi tradiţional. Oraşul e contorsionat, la fel ca lumea halucinantă a personajelor. Titlul romanului trezeşte, copleşitor, întrebări al căror răspuns numai autorul îl cunoaşte. De ce Tălpi ? Pentru că e, de fapt, o călătorie simbolică, printr-un oraş imaginar, prin lume, prin viaţă, ne răspunde scriitorul. E simbolul vieţii înseşi.

Autor al unui album despre Mihail Sadoveanu, Liviu Apetroaie, directorul Muzeului «Mihail Sadovean », subliniază importanţa relaţiei dintre scriitor şi cititor, afirmând că cititorul vine în completarea intenţiei scriitorului, prin lectură.

Întâlnirea cu cei trei scriitori a fost o experienţă care va stărui multă vreme în amintirea noastră.

Ala IACHIM, clasa a XI-a C

21

PORTRETE FASCINAŢIA IDEILOR

SCÂNTEIE DIVINĂ

Cu siguranţă, cuvântul DRAGOSTE nu ne este necunoscut. Acesta sintetizează, de fapt, valoarea fiecărui om, căci se detaşează automat de oricare alt termen, prin ecoul pe care-l produce atunci când este pronunţat: DRAGOSTE… acest cuvânt deosebit este spus din inimă pentru… inimă. Doar aici se întâlnesc cele mai frumoase şi mai profunde trăiri, sentimente ale unui om. Oricine aude acest cuvânt se gândeşte instantaneu la fericirea şi armonia ce domnesc într-un cuplu, la grija şi devotamentul unei mame faţă de copilul său, la recunoştinţa şi admiraţia dusă până la divinizare a copiilor faţă de părinţii lor. Deci, fiecare persoană are sădită în inimă rădăcina dragostei, încă de la naştere. Dragostea nu are voie să se vestejească ori să moară în inimile noastre, altfel, devenim automat roboţii perfecţi ai secolului al XXI-lea, dominaţi de material şi superficial. Dragostea umanizează, înfrumuseţează, oferă viaţă şi speranţă, fericire şi satisfacţii spirituale inestimabile.

«De ce să-i iubesc pe cei din jurul meu, care nu fac altceva decât să comploteze împotriva mea, să mă trădeze şi să îmi

plătească binele făcut ieri cu un rău pe care îl voi ţine minte toată viaţa ?» pare a se întreba astăzi multă lume. Însă, dacă fiecare persoană şi-ar hrăni sufletul în permanenţă cu doza zilnică de dragoste, am fi cu toţii mai fericiţi, mai uniţi, am trăi mai mult. Fericirea nu se măsoară nici în contul din bancă, nici în hainele scumpe din şifonier, nici în numărul nopţilor petrecute în baruri. Fericirea se măsoară în Dragoste. Un simplu gest de afecţiune din partea unei persoane dragi, un zâmbet primit din inimă, o floare oferită cu dragoste cu dragoste, care îţi mulţumeşte cu o strălucire deosebită în ochi, sunt lucruri simple, dar contează mult pentru oricine. Poate că dragostea, faptul de a iubi totul din jur e o artă ce nu se învaţă în nici o şcoală din lume, nu este nevoie să o învăţăm de undeva, căci ne naştem cu ea, trăim cu ea. De aceea, într-o lume în care singurele valori par a deveni cele materiale, să căutăm adânc în fiinţa noastră şi să-i descoperim prezenţa: e scânteia pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare om. Căci fiecare dintre noi e o fiinţă minunată!

Raisa ANDREI, clasa a XII-a C

Educaţia muzicii moderne

Ce este muzica? Care este rolul ei? Ce muzică ascultăm? Acestea sunt unele dintre multele întrebări pe care cred că unii dintre adolescenţi şi le pun. Muzica poate reprezenta, în mijlocul unei lumi egoiste, tulburată de conflicte şi incertitudini, o oază de libertate, onestitate şi sensibilitate. Poate că acesta este şi rolul muzicii, acest nepreţuit dar pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor, acela de a oferi oamenilor o altă lume, în care să se regăsească pe ei înşişi. Este firesc ca muzica să reprezinte o modalitate de izolare, mai ales în rândul adolescenţilor sau a tinerilor care dau piept cu ipocrizia lumii. Majoritatea tinerilor se ataşează de muzică şi fac din aceasta un mediu de comunicare şi un limbaj de exprimare. Muzica modernă, fie ea pop, rock, rap, alternativ sau alte genuri a fost adesea etichetată ca fiind satanistă, acuzată că sfidează morala creştină. Nu negăm că există astfel de genuri, cel mai adesea rockul scăpând lucrurile de sub control şi promovând un stil anti... orice. În

ultimul timp, un mare avânt au luat manelele, pe care le ascultăm, în special vara, pe toate drumurile: fie că eşti în maxi-taxi, fie că treci pe lângă vreun magazin, te inundă ritmurile legănate şi tânguitoare ale lui Guţă, Florin Salam ori Adi Copilul Minune de Vito sau cum l-o mai fi chemând în ultimul timp. Nu-i vorbă, unele dintre melodii au ceva care îţi atrage atenţia, iar dacă ar rămâne numai la frazele melodice, ar putea trece chiar drept reuşite. Păcat, însă că melodia are şi versuri, care vorbesc despre nefericire, suferinţă,duşmani şi răzbunare… Nu neapărat în această ordine.

Fiecare cu gustul lui, e adevărat, însă nu putem să nu observăm că s-au înmulţit îngrijorător de mult tinerii cu gusturi îndoielnice. Ce putem învăţa din textele manelelor ? Ce modele demne de urmat transmit ei generaţiilor fragede care încă nu au destul discernământ şi iau drept bune versurile cântecelor pe care le ascultă ? Nu putem decât să ne întrebăm şi să privim cu îngrijorare spre viitor.

Mihaela Loredana COSTAN, clasa a X-a B

22

PORTRETE FASCINAŢIA IDEILOR

Primeşte ruga mea!

Doamne, primeşte ruga mea Azi când mă căiesc în suferinţă.

Mă rog, Iisuse, la icoana Ta, Iar inima-i izvor de suferinţă.

De jos m-ai ridicat, Iisuse bun, Când tot în jurul meu se năruia

Şi,Dumnezeul meu, din nou îţi spun: Sunt fericită sub privirea Ta.

Mă-nfrupt din timpul Tău, ca dintr-o pâine,

Şi timpul abureşte liniştit, Torcându-şi caierul de clipe către mâine.

Trăiesc în el, sau poate, am murit.

Primeşte, Doamne, rugăciunea mea, Şi iartă-mă că plâng când îmi e greu...

Roxana Osoianu, cl. a X-a F

Meditaţie

Alunec spre simţuri necunoscute, Mă înec în marea moartă de vise Şi mor, gândindu-mă la viaţă. Aceeaşi melodie când visez, Aceeaşi când adorm. Melodia necunoscutului, nelumescului. Melodia mută, ce-mi asurzeşte fiinţa. De ce trebuie să pier pentru a-nvia În lumeasca persoană şi nu în cea visată ? De ce învii pentru a muri în aceleaşi vise, Unde melodia nelumescului îmi asurzeşte fiinţa ? De ce ?

În umbra amarului Apocalipticul vânt îmi răscoleşte amarul Mi-l înalţ, îl coboară şi-l aprinde. Există şi-şi flutură prezenţa calvarul… Nu lasă pe altul să-şi lepede zarul. Stăpân pe făptura-mi, idila destinului, Nu lasă din mână ce-a prins.

Mă zbat pe uscatul meu suflet, Mă sfâşii în gânduri şi plec. Şi nu mă opreşte Mă lasă să m-ascund după sine.

Garofiţa CĂŞUNEANU, clasa a XI-a A

23

PORTRETE

FELICITĂRI, MESAJE

Felicitări Participanţii şcolii noastre la Olimpiada naţională de Pedagogie şi Psihologie organizată în acest an la Colegiul Pedagogic Mihai Eminescu din Suceava, s-au întors cu două menţiuni, prin elevele Marcu Maria-Nimfodora din clasa a XI-a A la disciplina Teoria educaţiei, îndrumată de doamna profesor Elena Covrig şi Veleşcu Andreea-Alexandra din clasa a XI-a E la disciplina Teoria educaţiei, coordonată de doamna profesor Ciobanu Anca-Daniela.Şi ceilalţi membri ai delegaţiei judeţului nostru participanţi la olimpiadă au avut prestaţii lăudabile. Lotul a fost însoţit de doamna profesor Maria Borş, cea care în ultimii ani s-a achitat foarte bine de această misiune. La Olimpiada Naţională de Limba rromani, desfăşurată în localitatea Ciorogârla, jud. Ilfov, elevii noştri au înregistrat următoarele rezultate: premiul al II-lea – Bogdan Panţiru-Andrei, clasa a X-a C, menţiune – Ecaterina Trifan, clasa a IX-a B. Lotul olimpic a fost coordonat de profesor, Elena Motaş. La faza zonală a Concursului naţional şcolar de muzică de la Vaslui s-a calificat şi corul de fete pe voci egale Strop de ler a şcolii noastre, coordonat de profesorul Viorel Bârleanu şi dirijat de profesor Dorina Iuşcă. După o prestaţie excelentă pe scena sălii de spectacole a Casei de cultură a sindicatelor Constantin Tănase, corul nostru nu a reuşit promovarea la faza finală, în ciuda faptului că majoritatea juriului şi a specialiştilor prezenţi au apreciat unanim prestaţia noastră. Se pare că în ultimii ani, jocurile de culise sunt cele care hotărăsc premianţii şi nu valoarea reală, lucru care s-a văzut şi la faza finală pentru cei care au fost acolo…. Din nefericire pentru noi, astfel de balcanisme ieftine sunt o frână reală a progresului societăţii în general.

Un pios ultim mesaj pentru preşedintele juriului concursului de la Vaslui,

prof.univ. dr. VASILE SPĂTĂRELU, care a trecut în lumea drepţilor. Fie-ţi ţărâna uşoară, MAESTRE!…

Redacţia Stimate şi iubite Domnule Director,

Vă rog să primiţi cele mai alese mulţumiri pentru invitaţia adresată de a participa la festivităţile

organizate cu ocazia impresionantului jubileu al prestigioasei instituţii, ce cu deosebită onoare şi chemare o conduceţi. Regret profund pentru faptul că starea destul de precară a sănătăţii nu-mi permite să fiu şi eu de faţă. În acelaşi timp, vă asigur că, în aceste momente înălţătoare, de aleasă cinstire şi aducere aminte, întreaga mea fiinţă vibrează la unison cu a Dumneavoastră şi a distinşilor participanţi. Vă felicit cu admiraţie şi căldură, vă doresc sănătate deplină, succes în nobila Dumneavoastră activitate şi satisfacţii deosebite. La mulţi ani!

Aceleaşi alese urări şi distinşilor participanţi. Tinereţe fără bătrâneţe acestui redutabil aşezământ de cultură şi educaţie!

Prof. Ion ION

Stimate Domnule Director,

Colectivul de organizare vă mulţumeşte că aţi dat curs invitaţiei noastre şi aţi participat, în ziua de 29 mai 2004, la întâlnirea absolvenţilor Şcolii Normale „Vasile Lupu”, promoţia 1959. Prezenţa dumneavoastră la acest eveniment deosebit din viaţa noastră a fost, pentru toţi, o bucurie imensă. Am petrecut clipe de neuitat, iar atmosfera revederii a fost cât se poate de plăcută şi de emoţionantă.

Ne vom aminti cu drag de întâlnirea de anul acesta, ocazie cu care ne-am simţit din nou ca într-o adevărată familie. Rămâne valabilă invitaţia noastră de a ne revedea în anul 2009, când vom aniversa o jumătate de secol de la absolvire.

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Anul Nou, să vă aducă multă fericire, sănătate, prosperitate şi împliniri depline!

Comitetul de organizare: Elena LĂSCĂRESCU (COBILIŢĂ) Elvira NICA (POPESCU)

Florin DUMITRACHE Alexandru MINGIUC

24

Redactor şef: prof. Eugenia Drişcu

Secretar de redacţie: prof. dr. Doina Balan,

Responsabil număr: prof. Viorel Paraschiv

Redactori:

Elevi: Raisa Andrei, Cătălina Borcilă, Dana Lungu, Oana Miron, Valentina Munteanu, Roxana Osoianu, Paula Scânteianu, Carmen Vrabie

Profesori: Sebastian Alexandru, Petru Asaftei, dr. Doina Balan, Eugenia Drişcu, Elena Mănucă, dr. Gabriela-Lucia Munteanu, Viorel Paraschiv

Foto: prof. Adrian Timofte

Editare: Adelina Lupan

Tehnoredactare: Cătălin Gheorghiu

C O L E C T I V U L R E D A C Ţ I O N A L

Misiunea şcolii:

Valorificarea tradiţiei normaliste şi a

achiziţiilor recente din domeniul ştiinţelor

educaţiei în vederea calificării elevilor pentru

meserii cerute în contextul actual (învăţători,

educatori, instructori de educaţie), cât şi în

vederea asigurării accesului absolvenţilor

noştri în învăţământul superior.

ISSN 1841 - 0022