NECESITATEA ADOPTĂRII NOULUI CONCEPT STRATEGIC AL NATO ÎN CONTEXTUL PROVOCĂRILOR

MEDIULUI DE SECURITATE CONTEMPORAN

Mediul de securitate actual este marcat de modificări profunde în principalele domenii ale existenţei sociale, ca rezultat al amplului proces de globalizare specific secolului XXI. În această situaţie, NATO se confruntă cu o multitudine de probleme apărute în urma schimbărilor survenite în mediul de securitate, care atrag după sine o nouă abordare în viziunea organizaţiei şi anume necesitatea transformării acesteia într-o organizaţie mai anticipativă. Cu o istorie de peste șase decenii, NATO are astăzi o sarcină dificilă, cu implicații în autodepășirea și reinventarea sa ca organizație de securitate. Pentru a-şi atinge obiectivele, NATO trebuie să găsească modalitatea cea mai bună de transpunere a teoriei în practică şi totodată cele mai bune metode de aplicare a sarcinilor fundamentale enunţate în noul concept strategic de la Lisabona: apărarea colectivă, managementul crizelor şi securitatea cooperativă și întărite recent prin Declaraţia Summit-ului din Ţara Galilor adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor. Menţinerea unei atitudini deschise dar totuşi prudente, din partea Alianţei Nord-Atlantice, bazată pe o colaborare permanentă cu celelalte organisme internaţionale, reprezintă o atitudine actuală şi în concordanţă cu cerinţele mediului de securitate, în ceea ce priveşte perspectivele ulterioare ale NATO.

-Pagină albă-

Conceptul de securitate – aspecte generaleDesi este destul de des uzitat, conceptul de securitate este apreciat de către

specialiști ca fiind unul încă in curs de definire iar acest lucru se datorează și utilizării lui într-o multitudine de contexte, determinate de o mare varietate de interese, care, de cele mai multe ori, sunt prezentate ca fiind interese de securitate.

În esență, însă, există un anumit consens, potrivit căruia “securitatea” se circumscrie asigurării integrității teritoriale si bunăstării materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securității, iar al doilea la supraviețuirea pe termen mediu si lung a actorului în cauză. Pentru că, in fond, “securitatea” unui actor reprezintă capacitatea sa de a supraviețui ca atare în sistemul internațional.1

De-a lungul întregii sale istorii, omul a simţit permanent nevoia de stabilitate şi s-a preocupat să-şi asigure agoniseala, proprietatea, hrana şi propria viaţă, de altfel chiar și în piramida nevoilor formulată de Abraham Maslow nevoia de securitate este plasată pe al doilea nivel de importanţă, imediat după nevoile fiziologice . Prin urmare, faţă de această realitate, singurul concept care poate răspunde nevoilor de siguranţă şi stabilitate, este conceptul de securitate.

Potrivit abordărilor tradiționale ”conceptul de securitate a fost asociat cu apărarea, organismul militar, armamentele, raportul de forţe, strategiile şi tacticile”2.

Unii autori conferă securităţii accepţiunea de rezultantă a proceselor ce se produc, în mod corelat, pe plan obiectiv, în care există realmente posibilitatea de a fi la adăpost de orice pericol, precum şi pe plan subiectiv, care se referă la sentimentul generat de percepţia lipsei de ameninţare.3

În opinia lui Barry Buzan, Ole Weaver și Jaap de Wilde, conceptul modern de securitate include cinci factori cumulativi iar securitatea unei entităţi statale este asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre aceștia: componenta politică a securităţii, componenta militară, componenta economică, componenta societală şi cea ecologică. Problematica securităţii nu se confundă cu funcţionarea normală a statului pe aceste dimensiuni, ci se referă numai la ameninţările care, prin dimensiunile menţionate, pun în pericol însăşi existenţa statului. Securitatea politică se referă la stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernământ şi a ideologiilor care le legitimează. Componenta militară a securităţii priveşte interconexiunea următoarelor două niveluri: al armelor ofensive şi al capacităţilor defensive ale statelor, împreună cu percepţia statelor despre intenţiile celorlalţi participanţi la viaţa internaţională. Securitatea economică priveşte accesul la resurse, finanţare şi pieţe necesare pentru a susţine nivele acceptabile ale dezvoltării şi puterii statului. 4

1 https://bogdanmandru.wordpress.com/relatii-internationale-conceptul-de-securitate (accesat iulie 2015)2 Troncotă Cristian, Studii de securitate, Sibiu , 20083 Codiţa C., Cursa înarmărilor. Determinări şi implicaţii social-politice, Bucureşti, Editura Militară, 19894 Barry Buzan, Ole Weaver, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for Analysis, Lynne Reiner Publishers Inc., Londra, 1998, p. 7-8.

Într-o altă accepţiune, securitatea naţională este atât o stare, cât şi un proces ce are o componentă internă, ce depinde de ordinea de drept ce guvernează sistemul şi una externă, geopolitică şi strategic.5

Simion Boncu oferă un sens mai general conceptului de securitate printr-o derivare de la teoria organizațională, conform căruia securitatea desemnează starea de echilibru dinamic macrostructural intra- şi inter-socioorganizării de acelaşi nivel (stat-stat, structură suprastatală-structură suprastatală) şi cu sfere diferite de cuprindere, realizată prin corelarea proceselor organizante şi dezorganizante şi managementul schimbării într-o asemenea modalitate încât să nu fie afectate obiectivele (valorile) lor fundamentale, general acceptate, existenţa lor ca entităţi şi posibilităţilor lor de reproducere.6

Evolutia conceptului de securitateLumea modernă este într-o continuă schimbare și stimulate de sfârșitul

Războiului Rece, numărul si importanța schimbărilor la care am participat sau la care am fost martori în ultimii ani au fost copleșitoare. Conflictul dintre Statele Unite si U.R.S.S., care practic a dat culoare dimensiunilor aspectelor politice, economice si sociale ale politicii internationale timp de o jumatate de secol, a luat sfârșit. Zidul Berlinului a căzut, Uniunea Sovietică s-a destrămat, comunismul s-a prăbusit, Germania s-a reunificat iar Uniunea Europeană si NATO sunt in proces de expansiune. Mai mult, democratia s-a extins în multe părti ale lumii, schimbările economice în plan internațional au sporit si s-au intensificat, ajungând la un nivel de neatins.

Cu toate acestea însă speranța că lumea de după Războiului Rece va fi mai pacifistă s-a năruit, multe conflicte izbucnind sau reactivându-se în diferite zone de război, în special în țările în curs de dezvoltare. De aici apar și unele întrebări cum ar fi: cum putem întelege mai bine convulsiile politice ale sistemului internațional cu care ne confruntăm în fiecare zi? cum am putea anticipa însemnătatea lor ulterioară?. Pentru aceasta, ar fi bine sa începem cu evaluarea interacțiunii dintre ideile si teoriile mai vechi si teoriile si evenimentele recente sau în curs de derulare. După cum afirma filozoful George Santayana “Cei care nu isi pot aminti trecutul ii pot repeta greselile”. In acelasi mod, fostul prim ministru britanic Winston Churchil remarca: “Cu cât privesti în urmă, cu atât vei vedea mai mult înainte”.

De aceea, pentru a înțelege mai bine schimbările ce au loc în zilele noastre în lumea politică și modul în care acestea vor modela viitorul din punct de vedere al securității, trebuie sa le examinăm evoluția într-un context mai larg, analizând modul în care sistemul politic internațional s-a schimbat comparativ cu modul în care trăsăturile sale caracteristice au rezistat schimbărilor.

5 Ilie, Gh., Securitatea sistemelor militare, Bucureşti, Editura Militară, 1995.6 Boncu, S., Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii, Bucureşti, Editura AMCO PRESS, 1995.

Politica internaționala actuală este caracterizată de 3 termeni : continuitate, schimbare și ciclicitate.

Fiecare perioada istorică este marcată de schimbări, de altfel, expertul în strategie Bernard Brodie, afirma: „în comparaţie cu schimbările pe care le luăm acum în considerare, cele ale trecutului, măsurate de la un război la celălalt, erau aproape triviale. Şi aproape întotdeauna exista timp în trecut, pentru înţelegerea şi evaluarea schimbărilor tehnologice, chiar şi după încetarea ostilităţilor. Acest timp nu va mai exista în orice formă de război restrâns al viitorului“7, diferența fiind că acum ritmul schimbărilor pare mult mai rapid si consecințele sunt mai profunde ca oricând, datorită sfârșitului perioadei de stabilitate, instituită prin distribuirea bipolară a puterii între cele două mari puteri și aliații acestora, dar și proliferării armamentului convențional, neconvențional și a celui de distrugere în masă, deteriorării mediului înconjurător, reapariției și intensificării naționalismului și a conflictelor etnice, toate aceste lucruri conducând către o imagine a reorganizării pe baza dezorganizării. Totodată, prezența simultană a celor două viziuni total opuse, una integrativă și cealaltă dezintegrativă, sugerează o transformare a politicilor și viziunilor la nivel mondial, la fel de importantă ca cele care au urmat primului și respectiv, celui de-al doilea Război Mondial, schimbând radical sistemul politic anterior.

”Cauzalitatea acestei instabilităţi se situează pe tărâmul rivalităţilor etnice, teritoriale şi religioase, revitalizării naţionalismului şi a tendinţelor revizioniste. În acelaşi timp, uriaşul potenţial al arsenalelor militare, concomitent cu proliferarea şi larga răspândire a armelor de nimicire în masă constituie sursă de dezechilibrare, pericole şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale.”8

Încă din cele mai vechi timpuri, securitatea s-a bazat pe capacitatea fiecărui actor de a supravieţui într-un conflict armat, iar aceasta se materializează în expresii precum: „Dacă cineva doreşte pacea, atunci trebuie să se pregătească de război“, sau definiția războiului ca fiind o „continuare a politicii cu alte mijloace“.

Cu toate acestea după evenimentele de Hiroshima si Nagasaki din cel de-al doilea război mondial a apărut întrebarea paradoxală: dacă războiul nuclear pe scară largă ameninţă cu distrugerea globală, cum poate războiul să ajute la supravieţuire ? Această întrebare a scuturat unele principii ale securităţii tradiţionale care în mod oficial, acorda armelor de nimicire în masă ipostaza de treaptă pe scara ridicării gradului de letalitate al armelor.

Tot după sfârșitul celui de-al doilea război mondial a apărut si o noua doctrină, aceea a distrugerii reciproce asigurate, care presupune că ”orice entitate (țară / alianță) care are destulă putere nucleară de a distruge o alta entitate și este atacată din orice motiv de către aceasta din urmă, ar contraataca (direct și imediat) cu putere egală sau mai mare. Rezultatul obținut ar fi ireversibil, asigurând ambelor părți distrugere reciprocă totală. Doctrina precizează în continuare că nici o entitate 7 Brodie, B., Strategy in the Missilee Age, Princeton, Princeton University Press, 1959, p. 409.8 Neculai Stoina,Evoluția paradigmei securității de la tradiție la contemporaneitate

nu ar îndrăzni să lanseze un prim atac de frica contraatacului, iar rezultatul ar fi distrugerea ambelor părți” 9 iar tot în acest context, în Arta războiului, Sun Tzu afirma: „Arta războiului ne învață, să nu ne bazăm pe posibilitatea ca inamicul nu va ataca, ci pe faptul că ne-am făcut poziția de necucerit".

Această doctrină a început să își găsească aplicabilitatea, în decursul războiului Rece, descurajând astfel, prevenirea unui conflict de scară largă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, în aceeași perioada ,s-a constatat că armele nucleare în producţie mică, erau folosite şi controlate fără a se masca escaladarea nucleară pe scară largă iar folosirea acestora, era considerată de unii, ca fiind, o cale viabilă de soluționare a unui conflict în mod favorabil pentru una din părți. Desigur, toate aceste considerente erau pur teoretice, la fel ca și contraargumentele ,dar din aceste dezbateri s-a desprins un aspect important – acela că, armele nucleare reprezintă mult mai mult decât doar o nouă treaptă în creşterea letalităţii armamentului de foc recunoscându-se oficial că: „războiul nuclear nu poate fi câştigat şi că nu trebuie niciodată generat“.

Tot datorită acestei posibile escaladări nucleare pe scară largă, care includea,totodată, pericolul izbucniri unei noi conflagrații mondiale a apărut necesitatea imediată de prevenire a acesteia sau de reglementare a unor reguli în cazul declanșării acesteia, constituindu-se astfel Organizaţia Naţiunilor Unite.

Conform Cartei, ONU a reprezentat expresia hotărârii de a preveni o nouă conflagrație mondială, de a menține pacea și securitatea internațională, de a dezvolta relatii între state, de a realiza cooperarea pentru soluționarea problemelor economice, sociale, culturale și umanitare cu care se confrunta omenirea și de a promova și încuraja respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbaj sau religie.

Treptat, în locul războiului ce periclitează instituţiile pe care ar trebui să le protejeze, politicile securităţii logice şi coerente, fixează ca scop prevenirea războiului şi a antecedentelor lui asemănătoare. Confruntat cu ameninţarea greu de stăvilit a armelor de nimicire în masă, securitatea nu poate fi realizată prin dezvoltarea fără restricţii a puterii militare, ci prin controlul ei strict. Deci, forţele militare trebuie folosite nu pentru a duce, ci pentru a preveni războiul .10 Astfel noile concepții apărute în domeniul securității au început să aibă ca principiu de bază asigurarea securității reciproce, care presupunea ca națiunile, pe baza amenințărilor existente, sau posibile, să își adapteze nevoile de securitate la coordonatele securității reciproce.

Cu toate acestea, punerea în practică a principiului asigurării securității reciproce , nu se putea face decât treptat, el vizând menţinerea unor niveluri reciproc acceptate și reglementate conform acordurilor internaționale, a forţelor și intențiilor militare neagresive în scopul clădirii în timp a încrederii reciproce între

9 https://ro.wikipedia.org/wiki/Distrugere_reciproc%C4%83_asigurat%C4%83 (accesat iulie 2015)10 Neculai Stoina,Evoluția paradigmei securității de la tradiție la contemporaneitate (sursa http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2004/a6.pdf accesat iulie 2015)

state, astfel încât ”nici o naţiune să nu se simtă ameninţată de acţiunile de autoapărare ale celorlalte.”11

N.A.T.O. – cauzele și importanța formării Alianței Nord-AtlanticeDatorită politicii si metodelor expansioniste uilizate de U.R.S.S. în perioada

1945-1949, țările din Europa Occidentală și aliații acestora din America de Nord, respectiv S.U.A. și Canada s-au confruntat cu nevoia urgentă de restructurare economică.

Totodată, guvernele occidentale erau din ce in ce mai preocupate de faptul că Uniunea Sovietică intenționa să-și mențină nediminuată capabilitatea forțelor sale armate, în condițiile în care trupelor statelor occidentale li se redusese capacitatea combativă, ca urmare a înțelegerilor dintre statele Națiunilor Unite din timpul si de la sfârsitul celui de-al doilea război mondial și având in vedere ideologia declarată a partidului comunist sovietic, era din ce în ce mai evident că apelurile pentru respectarea Cartei O.N.U. și a înțelegerilor internaționale, încheiate la terminarea războiului, nu puteau garanta suveranitatea și independența țărilor democratice, confruntate atât cu amenințarea unei agresiuni externe cât și cu aceea a subversiunii interne.

Toate aceste amenințări au culminat parcă cu o serie de evenimente periculoase care au accelerat procesul de luare a unor măsuri politice și militare.Printre aceste evenimente putem enumera lovitura de stat din 1948 din Cehoslovacia, sau blocada ilegală a Berlinului din luna iunie a aceluiași an de către U.R.S.S..

În martie 1948, pentru a își constitui un sistem comun de apărare și a își întări relațiile, astfel încât să poată rezista unor posibile amenințări de natură ideologică, politică, dar și militară la adresa lor, cinci state din Europa Occidentală s-au reunit și au semnat Tratatul de la Bruxelles.

În perioada imediat următoare au urmat negocieri cu S.U.A. si Canada în scopul de a crea o alianta unica a Atlanticului de Nord, fondata pe garanții de securitate si angajamente mutuale între Europa si America de Nord. Alte state europene, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia si Portugalia au fost invitate de puterile semnatare ale Tratatului de la Bruxelles sa participe la acest proces.

Negocierile s-au finalizat in aprilie 1949, prin semnarea Tratatului de la Washington, care instituia un regim de securitate comun, bazat pe un parteneriat intre cele 12 tari. Grecia si Turcia au aderat la tratat in anul 1952, Republica Federala Germania in 1955, Spania in 1982, iar Republica Ceha, Polonia si Ungaria in 1999.

Alianta Atlanticului de Nord a fost intemeiată pe baza unui tratat la care statele au aderat in mod liber, dupa dezbatere publică și ratificare de către parlamentele naționale. Tratatul precizează drepturile acestor state, precum și

11 Ibidem.

obligațiile lor internaționale, conform Cartei O.N.U.. Țările membre se angajează să împartă riscurile, responsabilitățile, dar și avantajele ce decurg din securitatea colectivă, și să nu incheie nici o înțelegere internațională care sa fie incompatibilă cu Tratatul.

Căderea zidului Berlinului, în noiembrie 1989, reunificarea Germaniei in octombrie 1990, dezintegrarea Uniunii Sovietice în decembrie 1991 și schimbările spectaculoase survenite în Europa Centrală și de Est au marcat sfârșitul Războiului Rece, ce a modificat situatia politica din Europa si a schimbat fundamental imperativele de securitate ale membrilor NATO, însă, evenimentele ce au avut loc ulterior, au dovedit că pericolele și amenințările la adresa păcii și stabilității se mențin.

În urma hotărârilor luate de către șefii de state si de guverne ale țărilor membre NATO, în cadrul reuniunilor la vârf de la Londra (iulie 1990), Roma (noiembrie 1991), Bruxelles (ianuarie 1994), Madrid (iulie 1997) și Washington (aprilie 1999), Alianța Atlanticului de Nord și-a adaptat strategia sa globală, în raport cu schimbările produse în contextul strategic și politic. În urma deciziilor luate la Madrid, trei state central europene, și anume: Polonia, Cehia si Ungaria, au fost invitate oficial să se alăture alianței, fapt finalizat prin deciziile luate la Summit-ul de la Washington care, nu numai că a marcat aniversarea a cincizeci de ani de la crearea Aliantei Nord-Atlantice, dar pentru prima dată în istoria acesteia, a admis includerea de noi membri din rândul statelor ce, în urmă cu nu mai mult de zece ani, erau considerate adversare ale acesteia.

Agenda NATO- o agendă sensibilă la începutul secolului XXIMediul de securitate actual este marcat de modificări profunde în

principalele domenii ale existenţei sociale, ca rezultat al amplului proces de globalizare specific secolului XXI. Războiul rece s-a sfârşit în 1990 -1991, URSS și Iugoslavia s-au dezmembrat, NATO și UE s-au extins spre Est, către bazinul Mării Negre, Caucaz și Orientul Apropiat. Pe de altă parte, Federația Rusă și-a redus influența politico-militară dar aspiră la o poziție internațională deosebită. China și India nutresc la rândul lor ambiții de superputeri politico-economice, iar SUA rămane deocamdată singura hiperputere. În tot acest context, globalizarea înregistrează progrese notabile.12

În această situaţie, NATO se confruntă cu o multitudine de probleme apărute în urma schimbărilor survenite datorită mediului actual de securitate care este caracterizat de schimbări rapide din punct de vedere social, economic și militar care au ca rezultat generarea unei profunde insecurități. ”Gama largă de riscuri și amenințări pe care le generează noul mediu strategic atrage după sine atât un nou dialog strategic transatlantic, cât și un nou dialog strategic intraeuropean.”13

Prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă12Teodor FRUNZETI, Vladimir ZODIAN - ˮLumea 2009. Enciclopedie politică și militară. ( Studii strategice și de securitate)ˮ, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, p.78.

Proliferearea armelor nucleare și a celor de distrugere în masă și a mijloacelor de răspândire, amenință enorm stabilitatea globală și prosperitatea. În decursul deceniului următor proliferea va reprezenta una dintre cele mai acute amenințări în zonele cele mai instabile.14

Cursa înarmărilor este o sursă de amenințare generată de competiția militară deschisă sau disimulată dintre state, fie că vorbim despre arme de distrugere în masă cât și despre cele convenționale; acestea constituie o amenințare demnă de luat în seamă în actuala configurație a mediului de securitate.

În momentul de față, atât armele de distrugere în masă cât și cele convenționale pot constitui o amenințare majoră dacă ajung în posesia rețelelor teroriste sau a statelor inamice, ceea ce face necesară elaborarea unei strategii adecvate de prevenire.15

În aprilie 2009, membrii NATO au aprobat o „politică de nivel strategic pentru prevenirea proliferării ADM și apărarea împotriva amenințărilor CBRN”16.Această politică recunoaşte că Alianţa se confruntă acum cu o gamă întreagă de provocări complexe şi ameninţări la adresa securității sale, care sunt semnificativ diferite de cele cu care se confruntau anterior. Totodată, NATO, afirmă în noul concept strategic: ”amenințarea îndreptată împotriva populației statelor NATO, reprezentată de proliferearea rachetelor balistice este în continuă creștere”17.

În consecință, una din măsurile luate în vederea contracarării amenințării, a fost înființarea în 2010, a Centrului ADM (acum Centrul de non-proliferare a ADM), ce are ca rol întărirea dialogului, înțelegerea comună și îmbunătățirea consultațiilor pe tema proliferării ADM printre membrii NATO, controlul armamentelor, dezarmarea și totodată sprijinirea capacității de apărare a NATO împotriva riscurilor aferente proliferării ADM.

Lupta împotriva terorismuluiCombaterea eficientă a terorismului internaţional implică: utilizarea maximă

de instrumente financiare pentru stoparea fluxurilor de fonduri, cooperarea substanţială la frontiere, schimbul fără restricţii de informaţii cu toţi partenerii şi uniformizarea legislaţiei interne şi internaţionale.18

Încă de la atacurile teroriste din New York și Washington, 2001, lupta împotriva terorismului a fost un punct cheie pe agenda NATO și a comunității internaționale. La fel cum a fost menționat și în noul Concept Strategic: ” 13Dan STROESCU, George PELEȘTEANU - ˮNATO, Europa și actualul mediu de securitate internaționalˮ, revista ˮGândirea Militară Romaneascăˮ, nr. 2/2009, serie nouă, anul XX, p. 53.14 Noul Concept Strategic al NATO.15Dr. Teodor FRUNZETI, Dr. Vladimir ZODIAN - ˮLumea 2009. Enciclopedie politică și militară. (Studii strategice și de securitate)ˮ, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, pg.88.16 http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_57218.htm, (accesat iulie 2015)17 Declarația Summit-ului de la Lisabona, 2010.18Conceptul Strategic al NATO și noile provocări de securitate (disponibil la http://www.scribd.com/doc/40166105/Conceptul-Strategic-Al-NATO-Si-Noile-Provocari-Securitare(accesat iulie 2015)

terorismul reprezintă o amenințare directă la adresa securății cetățenilor statelor NATO...grupurile extremiste continuă să se răspândească și în zone de importanță strategică pentru NATO, iar tehnologia modernă crește amenințarea și potențialul impact pe care îl pot avea atacurile teroriste”19

Imediat după incidentul din septembrie, NATO a lansat o serie de operațiuni militare cum ar fi: Operațiunea Active Endeavour20, prima operațiune militară având ca suport legitim articolul 5 (clauza ”apărării colective”), sau operațiunea ISAF(International Security Assistance Force-Forța internațională de asistență pentru securitate), care a fost, de altfel, cea mai mare operațiune militară sub comanda NATO, în scopul extinderii securității în zone favorabile desfășurării de activități teroriste

O altă măsură luată în lupta împotriva terorismului fost constituirea Planului de Acţiune împotriva terorismului, care a fost aprobat la summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002)21. În cadrul acestui plan națiuni individuale, beneficiind de sprijinul altor state aliate, conduc programe pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate necesare luptei împotriva amenințărilor adresate securității.

Întărirea securității cibernetice”Atacurile cibernetice care pot constitui o reală amenințare la adresa unui

stat nu mai sunt un scenariu SF” 22

Creşterea dependenţei societăţii de spațiul cibernetic a creat vulnerabilităţi şi oportunităţi ce pot fi exploatate de către actori fără scrupule. Riscurile reprezentate de atacuri cibernetice sunt în creştere fie că discutăm despre fraudă financiară, spionaj sau război cibernetic ; aceste amenințări au devenit o reală provocare la adresa securității internaţionale şi naţionale. Cu toate acestea, securitatea cibernetică nu este doar preocupare a guvernelor şi a întreprinderilor comerciale. Este o problemă care vizează toate societăţile, acestea devenind tot mai dependente de infrastructura globală de informații și comunicații.23

După atacurile îndreptate asupra Estoniei în 2007, NATO și-a revizuit politica de apărare împotriva amenintărilor cibernetice. În 2010, Noul Concept Strategic plasează apărarea împotriva amenințărilor cibernetice ca fiind o sarcină de bază ”atacurile cibernetice sunt tot mai frecvente, mai organizate și mai dăunatoare administrațiilor guvernamentale și economiei” . În urma summit-ului din Lisabona, a luat nastere un nou concept de apărare cibernetică, care definește protejarea rețelelor NATO ca fiind obiectivul fundamental al apărării cibernetice.

Întărirea securității energetice

19 Noul Concept Strategic, 2010.20 http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_7932.htm , (accesat iulie 2015)21NATO, The Prague Summit and NATO’s transformation, Bruxelles, 2003, pp. 87-93.22Declarația ministrului de apărare estonian Jaak Aaviksoo.23 Raportul anual 2010-2011 Chatham House, Royal Insititule of International Affairs, p. 13.

”Economiile noastre sunt din ce în ce mai dependente de aprovizionarea din întreaga lume, ceea ce înseamnă un atac asupra liniilor de aprovizionare poate avea efecte dramatice pentru securitatea noastră”24

Liderii NATO au recunoscut că o dezorganizare a fluxului de resurse ar putea afecta negativ interesele de securitate ale Alianţei. Majoritatea țărilor membre sunt din ce în ce mai dependente de rutele de comunicare, de transport si de tranzit și prin urmare, în noul Concept Strategic, aliaţii au convenit că sunt necesare eforturi internaționale din ce în ce mai mari pentru a securiza aceste rute împotriva atacurilor sau breșelor.

NATO lucrează cu partenerii săi pentru dezvoltarea capacității securității energetice, concentrându-se pe cinci domenii-cheie, convenite la Summitul de la București, din 2008 : fuzionarea informațiilor şi distribuirea lor, proiectarea stabilităţii, dezvoltarea cooperării internaţionale şi regionale, sprijinirea managementul consecinţelor și sprijinirea protecţiei infrastructurii critice.

Noul Concept StrategicSummit-ul NATO de la Lisabona, desfășurat în perioada 19-20 noiembrie

2010 este un eveniment istoric, fiind încununat de adoptarea noului Concept Strategic al Alianței Nord-Atlantice, în vederea transformării alianței în direcția dezvoltării relațiilor cu organizațiile internaționale și cu statele partenere și de a face față cu succes noilor provocări de securitate ale acestui secol.

Precedentul Concept Strategic al NATO datează din 1999, an în care Alianţa nu avea decât 16 membri, un prim motiv pentru care acesta a fost considerat lipsit de actualitate. Drept urmare, membrii NATO au convenit la summit-ul din aprilie 2009 de la Kehl-Strasbourg să revizuiască documentul, ţinându-se cont de ameninţările prezente şi de riscurile viitoare, fiind amintite, în acest sens: rachetele balistice, proliferarea armelor de distrugere în masă, atacurile cibernetice.

Secretarul General Anders Fogh Rasmussen a ales o procedură diferită față de cea în care conceptele strategice anterioare au fost dezvoltate. Înloc să opteze pentru lungi negocieri între ţările membre, care rezultau în texte cu formulări diplomatice, limbaj compromis şi ambiguități constructive, Rasmussen a iniţiat un proces public şi participativ.25 Astfel, a fost format un grup de 12 experți, sub îndrumarea fostului secretar de stat al S.U.A, Madeline Albright și după o serie de seminarii și consultări, în mai 2010, acesta a prezentat raportul „NATO 2020: Assured Security; Dynamic Engagement”. Documentul care reflecta angajamentul comun al membrilor grupului, deși acest lucru nu asigură consensul între cei 28 de membri. Trebuie subliniat însă, faptul că, statele membre NATO, pe parcursul elaborării conceptului au trebuit să reflecte nu numai asupra politicii lor de

24 Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General NATO.25 Per Concordiam, NATOs Post-Lisbon Challenge(Smarter Defense in an age of austerity),vol. 2, nr. 3, Journal of European Security and Defense Issues, p. 25.

securitate, a intereselor şi priorităţilor, dar și asupra cererilor și solidarității Alianţei.

În raportul "NATO 2020- securitate asigurată, angajament dinamic", apar mai multe sugestii legate de viitorul concept strategic al Alianţei26 ,iar una dintre acestea, este transformarea NATO, pe baza lecţiilor învăţate în Afganistan, într-o organizaţie cu puteri sporite şi cu numeroşi parteneri - sugestie care ridică, însă, problema intervenţiilor NATO în afara spaţiului tradiţional, euro-atlantic.

Noul Concept Strategic a fost adoptat la data de 19 noiembrie 2010, în cadrul Summit-ului de la Lisabona de către şefii de stat și de guvern sub titlul, „Angajament activ, apărare modernă”.

Conceptul strategic adoptat la Lisabona în 2010 este în multe privinţe un document ambiţios. Acesta delimitează cadrul comprehensiv pentru transformare şi introduce o serie largă de iniţiative adaptate pentru a asigura dezvoltarea de noi instrumente civile, politice şi militare, de unde rezidă caracterul activist şi progresiv al Noului Concept Strategic”27.

Noul Concept Strategic are tendința de a deveni mai politic şi global. Conceptul globalizează gândirea din spatele articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic: NATO trebuie întotdeauna„să protejeze și să apere interesele națiunilor” dar acum împotriva ameninţărilor precum terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi războaiele cibernetice care nu cunosc limitele convenționale această trecere către globalizare este probabil mai notabilă în prezentarea celor 3 sarcini esențiale NATO28: apărarea colectivă, managementul crizelor și securitatea prin cooperare . Acestă afirmație a fost confirmată și în cadrul Declaraţiei Summit-ului din Ţara Galilor adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor din 4-5 septembrie 2014 : „astăzi ne reafirmăm angajamentul de a îndeplini toate cele trei sarcini de bază definite în Conceptul nostru Strategic: apărarea colectivă, managementul crizelor şi securitatea prin cooperare. Aici, în Ţara Galilor, am adoptat decizii pentru a face faţă provocărilor de azi şi de mâine. Reafirmăm angajamentul nostru ferm pentru apărarea colectivă şi pentru garantarea securităţii şi asigurării pentru toţi Aliaţii; ne adaptăm operaţiile, inclusiv în Afganistan, luând în considerare progresele obţinute şi provocările rămase; şi ne întărim parteneriatele cu statele şi organizaţiile din întreaga lume, pentru a construi mai bine securitatea împreună.”29

Apărarea colectivă: membrii NATO vor beneficia de asistență mutuală în cazul unui atac, în conformitate cu articolul 5 al Tratatului de la Washington. Sarcina apărării colective se află într-o strânsă corelare cu generarea securității aliaților, pentru că Alianța s-a angajat la Lisabona, să ia măsuri ferme „de 26 Declaraţia secretarului-general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen din 27 sept. 2010 (sursa: http://www.evz.ro, accesată iulie 2015)27 Ibidem. p. 30. 28Manualul NATO, Office of Information and Press NATO, 1110 Brussels, Belgium, 2001, p.43.29 DECLARAŢIA SUMMIT-ULUI DIN ŢARA GALILOR adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor. 4-5 septembrie 2014

descurajare si de apărare împotriva oricărei amenințări cu agresiunea și împotriva oricăror provocări de securitate emergente care compromit securitatea fundamentală a unuia sau a mai multora dintre aliați ori a Alianței ca întreg“.30

Apărarea colectivă se aplică astfel întregii game de provocări de securitate premergătoare introducerii Noului Concept Strategic, dar iau în calcul si provocarile emergente: „amenințarile convenţionale nu pot fi ignorate”31, este citatul regăsit în această secțiune a documentului.Urmează ca documentul să delimiteze ameninţările neconvenţionale – începând cu arme nucleare și terorism, instabilitate, atacurile cibernetice şi ameninţări adresate canalelor de comunicare, de transport și de tranzit, cât și amenințări conventionale, cunoscute anterior.

Managementul crizelor:în privința managementului crizelor, NATO posedă un set set unic și puternic de capabilități politice și militare, „necesare și suficiente în acțiunile specifice oricăror crize (pre-conflict, pe timpul conflictului și post-conflict)”32.

NATO contribuie la gestionarea crizelor care ar putea afecta securitatea statelor membre prin utilizarea unui set adecvat de instrumente politice și militare, înainte ca acele crize să degenereze în conflicte; având ca efect consolidarea stabilității în situațiile post-conflict.

Realizarea acestei sarcini presupune un efort comun din partea aliaților, realizarea consensului necesitând multă inițiativă și hotărâre pentru stabilirea capabilităților într-o maniera oportună și optimă pentru fiecare situație concretă în parte.

Securitatea prin cooperare: Această sarcină centrală regăsită în Noul Concept Strategic, nu reprezintă un element de noutate pe agenda NATO, însă evoluțiile politico-militare și de securitate din afara teritoriului Alianței îi conferă o impotanță deosebită în actuala configurație a mediului de securitate.

NATO întreprinde acțiuni active pentru consolidarea securității internaționale prin parteneriate cu state membre, organizații internaționale, sau cu state partenere în vederea controlului armamentelor, neproliferarea armelor de distrugere în masă, menținând totodată politica ușilor deschise pentru toate democrațiile europene care își exprimă dorința de a deveni membri ai organizației.

Adoptarea Noului Concept Strategic aduce elemente de noutate în activitatea NATO. Printre acestea se află:33

- securitatea prin cooperare (dezvoltarea în plan politic și securitare în vederea soluționării crizelor și conflictelor internaționale din zone greu accesibile) ;

30Mirela ATANASIU, Conceptul Strategic pentru apărare si securitate al statelor membre ale Organizației Tratatului Nord-Atlantic, adoptat de șefii de stat si guverne, la Lisabona, traducere și adaptare, Impact Strategic Nr. 4/2010.31 Noul Concept Strategic adoptat la Lisabona, 2010.32 Eugen BĂDĂLAN, Eugen SITEANU, Noul Concept Strategic pentru apărare și securitate al NATO, adoptat la Lisabona, în luna noiembrie 2010, Revista de științe militare, editată de Secția de științe militare a Academiei Oamenilor de știință din România, p.12.33 Noul Concept Strategic, Lisabona, 2010.

- aprecierea că terorismul este o amenințare directă pentru securitatea cetățenilor statelor membre NATO și pentru prosperitatea și stabilitatea internațională ;

- contribuția activă, responsabilă și eficace la securitatea energetică (protecția infrastructurilor critice energetice și a căilor de tranzit critice – prin cooperare și consultare cu partenerii sau membrii NATO) ;

- angajarea NATO în prevenirea și gestionarea crizelor, sau stabilizarea situațiilor post-conflict ;

- îmbunătățirea spiritului anticipativ, prin supravegherea și analiza constantă a mediului internațional ;

- îmbunătățirea capacităților de stabilizare și reconstrucție ;- promovarea unei vaste rețele de parteneriat cu tări și organizații din întreaga

lume;- îmbunătățirea instrumentelor politice, diplomatice în vederea soluționării

crizelor și conflictelor internaționale.”În ansamblul său, textul noului concept strategic NATO oferă imaginea

unei organizații politico-militare robuste, flexibile, determinată și capabilă să-și îndeplinească obiectivele și răspunderile asumate în materie de apărare și securitate colectivă, pe de o parte, și securitate internațională, pe de altă parte. În acest sens, Alianța dispune de suficiente resurse – financiare, militare și umane – pentru a-și îndeplini misiunile asumate.”34

34 Teodor FRUNZETI, „Conceptele strategice ale NATO. Actualul concept strategic- o abordare pentru viitor” , Revista de Ștințe Militare, Editată de Secția de Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Nr. 1, 2011, p. 23.

CONCLUZIIÎncă de la origini, Alianța Nord-Atlantică a fost influențată profund de

dinamica mediului internațional de securitate, cu implicaţii substantiale asupra procesului de transformare permanentă a acestei organizaţii de securitate. În decursul existenței sale, NATO s-a adaptat și remodelat continuu, făcând faţă cu succes schimbărilor în mediul global de securitate. Transformarea continuă a mediului de securitate a presupus ca răspunsurile la riscuri şi ameninţări să fie permanent adaptate la tendinţele de evoluţie ale acestuia, generând în aceeași măsură modificări structurale și în perspectiva misiunilor NATO.

Mediul de securitate actual este marcat de modificări profunde în principalele domenii ale existenţei sociale, ca rezultat al amplului proces de globalizare specific secolului XXI dar și situațiilor de conflict și post-conflict existente pe glob. În această situaţie, NATO se confruntă cu o multitudine de probleme apărute în urma schimbărilor survenite în mediul de securitate, care atrag după sine o nouă abordare în viziunea organizaţiei şi anume necesitatea transformării acesteia într-o organizaţie mai anticipativă.

Conceptul strategic adoptat la Lisabona în Noiembrie 2010 a marcat şase decenii de apărare comună a zonei şi a intereselor euro-atlantice. Într-o perioadă a austerităţii cu un mediu securitar dificil de anticipat şi cu ameninţări greu de contracarat, NATO încearcă să-şi păstreze renumele de cea mai longevivă şi de succes organizaţie internaţională de securitate şi să gasească soluţii viabile în vederea furnizării securităţii pentru cetaţenii statelor membre.

În actuala configuraţie a relaţiilor internaţionale, sistemul de apărare antirachetă are un rol deosebit de semnificativ, captând multă atenţie din partea statelor aliate, partenere şi a potenţialelor state care ameninţă securitatea Aliaţilor. Eforturile NATO de a materializa conceptul de Smart Defence în acțiuni concrete începe să fie materializat prin modalitatea de abordare a problematicii protecției anti-balistice, dovadă a faptului că Alianța se adaptează și ține pasul cu provocările adresate securității membrilor săi.

Totodată, prin adoptarea „Planului de acţiune al NATO pentru creşterea nivelului de reacţie”, în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor din 4-5 septembrie 2014, Alianța încearcă să stabilizeze oarecum situația „fierbinte” din zona de Est a Europei prin stabilirea unor măsuri care să sporească capacitatea acesteia de a răspunde unei eventuale amenințări.

Cel mai semnificativ aspect al perspective Alianţei Nord-Atlantice rămâne promovarea unui dialog politic sporit, atât în interiorul său cât şi în relaţia cu ceilalţi actori importanţi la nivel mondial, mai ales în funcţie de poziţionarea geopolitică şi geostrategică a acestora. Aliaţii, trebuie să facă faţă permanent provocărilor oferite de tot mai controversatele aspecte politice, economico-sociale şi de securitate globală.

BIBLIOGRAFIE ATANASIU Mirela, Conceptul Strategic pentru apărare si securitate al statelor membre

ale Organizației Tratatului Nord-Atlantic, adoptat de șefii de stat si guverne, la Lisabona, traducere și adaptare, Impact Strategic Nr. 4/2010.

BĂDĂLAN Eugen, SITEANU Eugen, Noul Concept Strategic pentru apărare și securitate al NATO, adoptat la Lisabona, în luna noiembrie 2010, Revista de științe militare, editată de Secția de științe militare a Academiei Oamenilor de știință din România

BONCU Simion., Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii, Bucureşti, Editura AMCO PRESS, 1995.

BRODIE Bernard., Strategy in the Missilee Age, Princeton, Princeton University Press, 1959

BUZAN Barry, Ole WEAVER, Jaap de WILDE, Security. A New Framework for Analysis, Lynne Reiner Publishers Inc., Londra, 1998,

CODIŢA Cornel., Cursa înarmărilor. Determinări şi implicaţii social-politice, Bucureşti, Editura Militară, 1989.

FRUNZETI Teodor, Vladimir ZODIAN - ˮLumea 2009. Enciclopedie politică și militară. ( Studii strategice și de securitate)ˮ, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009

FRUNZETI Teodor, „Conceptele strategice ale NATO. Actualul concept strategic- o abordare pentru viitor” , Revista de Ștințe Militare, Editată de Secția de Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Nr. 1, 2011

ILIE Gheorghe., Securitatea sistemelor militare, Bucureşti, Editura Militară, 1995. STOINA Neculai,Evoluția paradigmei securității de la tradiție la contemporaneitate STROESCU Dan, George PELEȘTEANU - ˮNATO, Europa și actualul mediu de

securitate internaționalˮ, revista ˮGândirea Militară Romaneascăˮ, nr. 2/2009, serie nouă, anul XX

TRONCOTĂ Cristian, Studii de securitate, Sibiu , 2008 Conceptul Strategic al NATO și noile provocări de securitate Declarația ministrului de apărare estonian Jaak Aaviksoo. Declaraţia secretarului-general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen din

27 sept. 2010 Declarația Summit-ului de la Lisabona, 2010. DECLARAŢIA SUMMIT-ULUI DIN ŢARA GALILOR adoptată de şefii de stat şi de

guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor. 4-5 septembrie 2014

Manualul NATO, Office of Information and Press NATO, 1110 Brussels, Belgium, 2001 NATO, The Prague Summit and NATO’s transformation, Bruxelles, 2003 Noul Concept Strategic al NATO. Per Concordiam, NATOs Post-Lisbon Challenge(Smarter Defense in an age of

austerity),vol. 2, nr. 3, Journal of European Security and Defense Issues Raportul anual 2010-2011 Chatham House, Royal Insititule of International Affairs https://bogdanmandru.wordpress.com/relatii-internationale-conceptul-de-securitate http://www.nato.int https://ro.wikipedia.org/wiki/Distrugere_reciproc%C4%83_asigurat%C4%83 http://www.scribd.com/doc/40166105/Conceptul-Strategic-Al-NATO-Si-Noile-

Provocari-Securitare, accesat iulie 2013)