“Oamenii de geniu vor fi totdeauna obiect de admiratie si invidie”, afirma locotenentul Bonaparte. “Ce roman a fost viata mea!”, spunea imparatul Napoleon. Intre cele doua afirmatii se afla o intreaga Epopee urmata de Martiriul prizonieratului si incheiata de Apoteoza repatrierii ramasitelor pamantesti in 1840. Astfel ca, in goana unei vieti, nu se pot citi toate lucrarile scrise despre fenomenul Napoleon. Napoleon Bonaparte s-a nascut la 15 august 1769, la Ajaccio in Corsica, fiind fiul lui Carlo Buonaparte si al Mariei Letizia, familie nobila corsicana, raliata la necesitatile vremii ale politicii filofranceze. Pana la varsta de 10 ani, va avea o copilarie obisnuita in sanul familiei. Tatal sau, Charles Bonaparte obtine o bursa regala pentru fiul sau Napolione, pentru a studia la scoala militara din Brienne. Noul bursier este taciturn, incapatanat, certaret si bataus, nu exceleaza la invatatura, cu exceptia matematicilor. In octombrie 1784 pleaca la Paris pentru a urma Scoala militara de artilerie. Si aici se remarca prin studiul matematicilor, istoriei si a problemelor legate de arta artileriei. Ca urmare, la 16 ani este avansat locotenent de artilerie si este repartizat intr-un oras din sudul Frantei, Valence. Isi indeplineste in mod constiincios serviciul militar, iar in timpul liber, citea foarte mult, acumuland un volum impresionant de cunostinte. Revolutia franceza il va gasi locotenent de artilerie la varsta de 20 de ani. Era adept al ideilor inaintate si valul revolutionar avea sa-l aduca pe culme. Intre 1789 si 1793 isi imparte activitatea intre Corsica si Franta, fara a se remarca in mod deosebit, iar pentru rezolvarea problemelor familiale solicita mai multe concedii. In 1793, armatele franceze luptau la frontiera de NE cu trupele Prusiei, iar la cea de E si SE cu cele habsburgice. Orasul Toulon, poarta navala de S a Frantei, fusese predat englezilor de contrarevolutionari. O grupare de trupe franceze comandata de generali nehotarati stationa in fata orasului. Din randurile acestei grupari s-a detasat figura putin stranie a unui tanar ofiter de artilerie, cu privire arzatoare, cu haine modeste si cu o sabie ce parea prea mare pentru trupu-i putintel, ce avea sa joace un rol insemnat la eliberarea acestui oras, in istoria Frantei, a Europei si a lumii. La 19 decembrie 1793 este cucerit Toulon-ul, iar la 23 decembrie Napoleon este avansat general de brigada. Anul 1794 aduce caderea lui Robespierre si arestarea lui Bonaparte ca sustinator al acestuia. Absolvit de acuzatii, este numit comandant secund al Armatei

de Interior, la 5 octombrie 1795. La aceeasi data, reprima cu duritate incercarea regalistilor de a cuceri puterea politica. La 26 octombrie 1795 este numit comandant sef al Armatei de Interior. Avand in vedere situatia de pe frontul de SE, planul sau de campanie pe acest front si datorita faptului ca putea deveni incomod pentru conducerea politica a Frantei, la 23 februarie 1796 este numit comandant al Armatei de Italia. Se casatoreste cu Josephine de Beauharnais la 9 martie 1796. Soseste la comandamentul Armatei de Italia de la Nisa la data de 26 martie 1796. Incepe campania impotriva trupelor austro-sarde si debuseaza prin trecatorile Alpilor Maritimi catre Campia Padului. Urmeaza o succesiune de batalii: Dego-15 aprilie, Mondovi-22 aprilie, Lodi-11 mai, Castiglione-5 august si Arcole-15/17 septembrie 1796. Anul 1797 debuteaza cu formidabila batalie de la Rivoli, marcand o noua victorie a geniului militar al lui Napoleon. Intr-un singur an, trei armate austriece si una piemonteza fusesera nimicite, iar ultima ofensiva victorioasa l-a dus pe generalul Bonaparte aproape de portile Vienei. La 18 aprilie 1797 sunt semnate preliminariile de pace de la Loeben, urmate de incheierea pacii de la Campo Formio la 17 octombrie1797. La sfarsitul anului 1797, Bonaparte se intoarce la Paris in glorie, aclamat de masele populare, care credeau ca le va aduce pacea mult dorita si temut de Directorat pentru marea lui popularitate. La receptia oficiala organizata la Paris in cinstea sa, el afima vizionar: ”Cand fericirea poporului francez va fi intemeiata pe legi mai bune, Europa intreaga va fi libera”. Insa tratatul de la Campo Formio nu va aduce linstea si pacea asteptata de poporul francez: Anglia se simtea amenintata in interesele economice si militare, Austria era infranta si dorea sa se revanseze, iar Prusia era obligata sa se retraga, asteptand reintrarea in lupta. Neputand ataca Anglia metropolitana, Bonaparte propune un plan ce urmarea eliminarea Angliei din Mediterana si anume ocuparea Maltei si a Egiptului. Armata franceza, sub conducerea lui Bonaparte porneste in campanie la 19 mai 1798 din Toulon. Ocupa Malta la 12 iunie, iar la 1 iulie 1798 debarca la Alexandria. La 21 iulie11798 se da marea batalie de la Piramide, unde cavaleria celebrilor mameluci a fost spulberata de artileria si tragerile de flanc ale careurilor franceze. Inselat initial de stirea privind debarcarea in Anglia a lui Bonaparte, amiralul Nelson ajunge in cele din urma in Egipt, unde surprinde flota franceza, distrugand-o in rada portului Abukir(1 august 1798). Prizonier in Egiptul ocupat, Bonaparte desfasoara o activitate febrila pentru a reorganiza politic, economic si administrativ acesta tara. In acest timp, Imperiul Otoman pregate doua armate pentru recucerirea Egiptului: una urma sa atace dinspre V, iar cealalta urmand sa debarce in spatele lui Bonaparte. Pentru a preveni atacul, Bonaparte trece la ofensiva ocupand garnizoanele turcesti de pe tarmul estic al Mediteranei, ajungand in fata cetatii Accra la 19 martie 1799. Puternic aparata, iar cum lui Bonaparte ii lipsea artileria de asediu, fortareata Accra este primul esec al viitorului imparat. Bonaparte hotareste sa se retraga in Egipt, tocmai la timp pentru a castiga, dupa o crancena inclestare cea de-a doua batalie de la Abukir. Bonaparte si oamenii sai nu cunosteau faptul ca Franta se afla intr-o situatie grava, deoarece trupe engleze debarcasera in Olanda, trupe rusesti operau in Elvetia

si Bavaria, iar trupele austriece atacau in Italia si la frontiera Rhinului. Bonaparte hotareste sa se intoaca in Franta, lasand la comanda Armatei de Egipt pe generalul Kleber.Se imbarca pentru Franta la 27 august 1799, luand cu el cei mai buni generali si debarca la Toulon la 8 octombrie 1799. Gasind tara falimentata, atacata din trei directii de inamici, Bonaparte, cu acordul tacit al Directoratului si cu sprijinul armatei, forteaza situatia politica printr-o lovitura de stat la 18 Brumar (18 noiembrie). Se instituie o noua forma de conducere colectiva, sub denumirea de Consulat, provizoriu la 11 noiembrie si definitiv la 24 decembrie, cu Bonaparte in prim rol. Este promulgata Constitutia Consulara(25 decembrie) si se creaza Consiliul de Stat (26 decembrie). Intr-un timp foarte scurt, Bonaparte a luat ample masuri de redresare economica, asanare financiara, organizare administrativa a tarii si de intarire a armatei. In acesta perioada, Bonaparte a desfasurat o ampla activitate organizatorica datorita faptului ca era inzestrat cu o neobisnuita putere de munca, o inteligenta iesita din comun si o vasta cultura, fiind un profund cunoscator al oamenilor, dovedindu-se capabil sa abordeze si sa rezolve cele mai dificile probleme. Rezultatele obtinute au fost remarcabile astfel incat in martie 1800, Bonaparte scria: “Sper ca intr-o luna, Franta va fi in sfarsit un stat organizat”. O alta masura luata de Bonaparte este organizarea armatei de rezerva. Datorita situatiei complexe din Italia, decide si executa o a doua campanie in Campia Padului. Trece prin surpridere Alpii si ajunge cu trupele armatei de rezerva in spatele trupelor austriece si sustine batalia hotaratoare la Marengo la 14 iunie 1800. Aceasta victorie, amplificata de succesele armatei Rhinului sileste Austria sa se recunoasca invinsa. La 9 februarie 1801 se incheie Pacea de la Luneville, iar la 16 iulie 1801 se incheie Concordatul cu Papalitatea. In perioada Consulatului, Bonaparte are un aport decisiv pentru elaborarea Codului Civil. La 30 august 1801, Menou capituleaza in Egipt. Stabilizand sistemul politic interior, eliminandu-si adversarii, Bonaparte initiaza tratative de pace cu Anglia. La 26 ianuarie 1802 este proclamat presedinte al Republicii Italiene, iar la 23 martie 1802 se incheie la Amiens pacea cu Anglia. La 19 mai 1802 se infiinteaza Ordinul Legiunii de Onoare. Datorita prestigiului imens pe care si l-a creat, la 2 august 1802, este numit consul pe viata. Anul 1803 aduce esuarea complotului regalist organizat de Pichegru si Cadoudal, urmat de ruperea pacii de la Amiens. Ca urmare a acestui complot, la 20 martie 1804 este executat ducele d’Enghien. La 21 martie 1804 este promulgat Codul Civil. In ciuda imensului prestigiu, Bonaparte avea foarte multi dusmani. Pentru a contracara actiunea acestora si pentru a da stabilitate sistemului politic si administrativ instaurat, Bonaparte primeste titlul de Imparat al Republicii Franceze. Odata proclamat Imperiul, la 2 decembrie 1804 are loc incoronarea imparatului Napoleon I. La 26 mai 1805 se incoroneaza ca rege al Italiei si decreteaza anexarea Genovei. Pacea cu Anglia a fost o iluzie. Dezvoltarea rapida pe toate planurile si proclamarea lui Napoleon ca imparat, precum si piedicile pe care acesta le punea patrunderii marfurilor englezesti pe continent, duc la refuzul Angliei de a evacua Malta conform tratatului de la Amiens.Napoleon i-a raspuns prin ocuparea Hanovrei,

posesiune britanica pe continent; imparatul va decide invadarea Angliei si instaureaza tabara Marii Armate de la Boulogne, asigurandu-si in acelasi timp alianta Spaniei si concursul flotei acesteia. Il numeste pe amiralul Villeneuve la comanda flotelor intrunite si ii ordona deplasarea unitatilor navale in Marea Manecii pentru invadarea Angliei. Imposibilitatea obtinerii suprematiei navale in Marea Manecii il obliga pe Napoleon sa schimbe planul de campanie si sa atace Austria, care incepuse ostilitatile pe Rhin. Pe patru directii independente, Marea Armata trece frontiera Rhinului (septembrie-octombrie 1805), la 14 octombrie castigand batalia de la Elkingen, iar la 20 octombrie feldmaresalul Mack capituleaza la Ulm. Aproape concomitent, flotele reunite franco-spaniole erau zdrobite la Trafalgar de amiralul Nelson la 21 octombrie 1805, insa la 13 noiembrie este ocupata Viena, capitala Imperiului Habsburgic. Napoleon hotaraste urmarirea trupelor austriece, care intentionau sa faca jonctiunea cu trupele rusesti conduse de tarul Alexandru I. La 2 decembrie 1805, pe Platoul Pratzen de langa Austerlitz are loc marea batalie a celor trei imparati, castigata magistral de Napoleon. Datorita acestei victorii se incheie la 26 decembrie Pacea de la Presbourg. Armata Prusiei, ramasa in asteptare, pierde ocazia de a intra hotarator in razboi. Anul 1806 aduce ruptura dintre Napoleon si Papalitate si numirea lui Joseph Bonaparte ca rege al Italiei. Urmeaza numirea lui Louis Bonaparte ca rege al Olandei. Atitudinea deosebit de ostila din prima jumatate a lui 1806 a Prusiei fata de Franta il face pe Napoleon sa ia hotararea de a intra in campanie contra Prusiei in septembrie 1806. La 14 octombrie corpurile de armata franceze sustin si castiga bataliile de la Jena si Auerstadt, care duc la nimicirea armatei prusace. La 27 octombrie este ocupat Berlinul, iar la 21 noiembrie Napoleon decreteaza Blocul continental. Urmarind resturile trupelor prusace in retragere, Napoleon intra in campanie impotriva trupelor rusesti si ocupa Varsovia la 27 noiembrie. La 8 februarie 1807 are loc sangeroasa batalie de la Eylau, incheiata nedecis. Dupa regruparea si restructurarea fortelor, la 14 iunie 1807 Napoleon ii infrange hotarator pe rusi la Friedland. Ca urmare a acestei victorii, Napoleon se intalneste cu tarul Alexandru I(26 iunie) si este incheiat Tratatul de la Tilsit. Anul 1808 este marcat de refacera potentialului militar si de crearea Universitatii din Paris. Pentru intarirea sistemului de aliante, are loc intrevederea de la Erfurt (septembrie-octombrie 1808). In ciuda promisiunilor facute, Austria are o atitudine ostila Frantei. Napoleon hotaraste in 1809 o alta campanie impotriva Austriei. Castiga bataliile de la Eckmull (22 aprilie), Essling (21 mai) si Wagram (6 iulie). Doar inteligenta politica a diplomatiei austriece condusa de contele Metternich salveaza monarhia habsburgica. Pacea de la Viena (14 octombrie 1809) aduce o solutie de compromis si titlul de print pentru Metternich. La 16 decembrie 1809, Napoleon divorteaza de imparateasa Josephine, iar anul 1810 aduce casatoria lui Napoleon cu arhiducesa Maria Luiza, casatorie ce se dorea a fi un argument pentru alianta cu Austria. Perioada 1808-1810 a fost marcata fatal de conflictul spaniol in care Napoleon si-a angrenat cele mai bune trupe. In final, Napoleon va trebui sa-si retraga pana in 1814 trupele invinse din Spania.

Incepand cu 1809, cand anexeaza Statele Pontificale si-l aresteaza pe Papa Pius VII, ajungand pana la internarea acestuia la Fontainbleau, se deruleaza un alt conflict care duce la stirbirea prestigiului politic al lui Napoleon. Anul 1811 ii aduce lui Napoleon bucuria nasterii fiului sau, regele Romei, dar si necazurile legate de pozitia nesigura a tarului Alexandru I fata de prevederile Tratatului de la Tilsit. Denuntarea prevederilor Tratatului de la Tilsit de catre tarul Alexandru il convinge pe Napoleon de necesitatea campaniei impotriva Rusiei. Marea Armata trece raul Niemen la 24 iunie 1812, iar la 17 august castiga prima batalie la Smolensk, rusii retragandu-se. La 17 septembrie 1812, Napoleon sustine si castiga sangeroasa batalie pentru Moscova de la Borodino. La 14 septembrie ocupa Moscova. Considerand ca poate infrange decisiv armatele rusesti intr-o o campanie de toamna-iarna, Napoleon porneste in urmarirea acestora la 18 octombrie, parasind Moscova. Campania de urmarire se transforma datorita situatiei militare si conditiilor climaterice deosebit de aspre in retragerea dezastruoasa din Rusia. Intre 25-29 octombrie 1812, resturile Marii Armate trec Berezina dupa lupte eroice. La 16 decembrie 1812 armata franceza trece Niemen-ul, frontiera vestica a Imperiului Rus. Infrant, Napoleon se intoarce la Paris, unde situatia politica evoluase defavorabil pentru el si familia sa. Incearca sa redreseze situatia prin masuri extreme si cauta sa refaca potentialul militar prin noi recrutari. Comandantii militari lasati la comanda trupelor franceze la granita rusa decid retragerea pe linia Vistulei si apoi pe Elba, fara aprobarea imparatului. Pentru contracararea acestor retrageri, Napoleon hotaraste concentrarea noii armate in zona Germaniei de Est. Cu mari eforturi si pierderi castiga bataliile de la Lutzen(2 mai) si Bautzen(19 mai), incercand astfel sa redreseze situati politico-militara a imperiului sau. In perioada 12 iulie-10 august 1813 are loc Congresul de la Praga, unde aliatii stabilesc modul de colaborare si actiune impotriva lui Napoleon. Campania din Germania continua cu bataliile de la Dresda(26 august) si Leipzig(16-19 octombrie), supranumita batalia natiunilor. Situatia creata in urma acestor batalii duce la retragerea trupelor franceze la sfarsitul anului 1813 in interiorul frontierei Rhinului. La inceputul lui 1814, Franta este invadata de trupe rusesti, austriece si prusace. Pana la 20 martie 1814, trupele franceze conduse de imparat sustin mai multe batalii impotriva aliatilor, care, in final, ajung in vecinatatea Parisului. Pasivitatea maresalilor, neexecutarea ordinelor, tradarea maresalului Marmont il hotarasc pe Napoleon, la cererea maresalilor, sa abdice la 6 aprilie 1814. Conform intelegerilor stabilite de catre aliati, Napoleon este recunoscut suveran al insulei Elba, iar dinastia Bourbonilor revenea la Paris sub protectia armelor straine. La 20 aprilie, cand isi lua ramas bun de la soldatii din Garda Imperiala, le-a spus acestora:”Am consimtit sa traiesc numai pentru a servi la gloria voastra; vreau sa scriu despre marile fapte pe care le-am savarsit impreuna”. Soseste pe Elba impreuna cu un batalion al Garzii Imperiale. Restaurarea Buorbonilor, incercarea de reveni la vechile randuieli, lichidarea cuceririlor revolutiei creaza o stare de nemultumire profunda in randurile populatiei. Prevederile Congresului de la Viena din octombrie 1814 fac ca nadejdile francezilor sa se indrepte catre exilatul de pe Elba.

La inceputul anului 1815, fiind informat de situatia din Franta, stiind ca este amenintat cu deportarea sau moartea, Napoleon hotaraste revenirea in Franta. Insotit de mica sa garda si de enormul sau prestigiu, a debarcat in sudul Frantei, pornind spre Paris. Primit cu un entuziasm de nedescris, a fost dus in triumf de catre trupele trimise sa-l aresteze. Vestea debarcarii lui Napoleon a cazut ca un traznet la Viena. Suveranii Europei, intruniti la Congres hotarasc invadarea Frantei si lichidarea lui Napoleon. Reinstalat la conducerea Frantei, Napoleon incearca sa redreseze armata pentru a face fata armatelor monarhilor europeni. Considerand ca primul pericol venea de la armata engleza din Belgia, comandata de ducele Wellington, Napoleon hotaraste sa intre in campanie impotriva acesteia si ataca, trecand granita in Belgia. Dupa bataliile secundare castigate la Ligny si Quatre-Bras impotriva prusacilor care il sprijineau pe Wellington, Napoleon se indreapta spre Waterloo. Aici, la 18 iunie 1815, Napoleon sustine ultima sa batalie din bogata sa cariera militara. Lupte aprige, cu mari pierderi de ambele parti, s-au dat pana seara, cand trupele engleze erau in mare dificultate. Cand nimeni nu se astepta, in flancul trupelor franceze, au aparut trupele prusace ale maresalului Blucher, partial invinse in bataliile anterioare si pe care maresalul francez Grouchy n-a reusit sa ale impiedice sa ajunga pe campul de batalie. Rezistenta armatei franceze a fost inversunata, dar pana la urma a fost nevoita sa cedeze. Napoleon a abdicat a doua oara la 22 iunie 1815, iar la 1 iulie trupele aliate intra in Paris. Imparatul a cerut azil guvernului englez, care insa l-a tratat ca prizonier de razboi si l-a deportat in insula Sfanta Elena. Napoleon soseste la locul deportarii pe 17 octombrie 1815 si are parte de o primire demna din partea garnizoanei din Sf. Elena. Datorita acestei primiri demne si respectului aratat de comandant ilustrului sau captiv, in postul de guvernator este numit Hudson Lowe, un om meschin si general mediocru. Acesta ii repartizeaza lui Napoleon si suitei sale o resedinta modesta si ii restrange toate facilitatile necesare unui trai decent. Resedinta se afla la Longwood, in apropierea capitalei Jamestown, intr-o zona cu clima improprie sanatatii fostului imparat. Inactivitatea impusa, sicanele permanente ale guvernatorului, clima nefavorabila, dar si alte cauze fac ca sanatatea lui Napoleon sa fie deficitara. Zi de zi, luna de luna, an de an, acestea au macinat organismul lui Napoleon; singurele bucurii au fost gradinaritul, plimbarile, lectura si discutiile cu cei din suita sa. Realizarea cea mai importanta din acesti ani de captivitate au fost memoriile sale si in final, testamentul sau. Dupa sase ani de chinuri morale, de sicane permanente, de clima nefavorabila, la 5 mai 1821 Imparatul Napoleon pleca dintre cei vii. Banuielile de asasinat nu au incetat nici astazi. In ciuda ultimei sale dorinte de a fi inmormantat in Franta, autoritatile engleze se opun categoric: o alta greseala ce continua Martiriul si va conduce la Apoteoza. Meschinul guvernator Hudson Lowe refuza ca pe mormant sa fie inscriptionat Napoleon, asa ca mormantul va ramane fara nume. Imparatul Napoleon se va odihni vreme de 25 ani sub salciile plangatoare din Valea Muscatelor de pe Sfanta Elena. In 1840 Louis-Phillippe, regele cetatean, la propunerea parlamentului hotaraste reparierea ramasitelor pamantesti ale imparatului. Pentru aceasta este

trimisa o misiune militara ce cuprindea si membrii din suita lui Napoleon pe Sfanta Elena, sub comanda printului de Joinville, fiul regelui. Fesivitati deosebite, la care iau parte cei care l-au insotit pe Napoleon in Marea Epopee, incununeza Apoteoza imperiala. Napoleon se intorsese la Paris.

BIBLIOGRAFIE: Andre Castelot – “Bonaparte” Andre Castelot – “Napoleon” Gheorghe Eminescu – “Napoleon Bonaparte” Manole Neagoe – “Napoleon” Las Cases – “Memorialul din Sfanta Elena” Napoleon – “Memorii”

NICOLAE LIDIA IULIA ADRIANA CLASA A X-A B