Test 17I Teorii criminologice contemporane de orinetare bioantropologica.1.1 Relatati formele de inadaptare sociala a infractorului.Cel mai de vază reprezentant al acestei orientări estecriminologul suedez Olof Kinberg, care susţine teoriainadaptării sociale cu privire la criminal. El şi-a prezentatprincipalele idei în lucrarea sa “Basic problems of Criminology”, apărută la Copenhaga în a. 1935.Potrivit acestei concepţii, infracţiunea este considerată ca unprodus natural al unor trăsături biologice individuale,anormale, criminalul reacţionând sub influenţa obiectivă aacestor factori, fără a dispune de posibilitatea alegerii altuicomportament.Inadaptarea socială declanşează comportamentul criminal, înspecial când acest lucru este favorizat de concurenţa unorfactori sociali.Teoria inadaptării sociale afirmă teza că predispoziţiile biologice ori psihice prin ele însele nu sunt suficiente pentrudeclanşarea comportamentului criminal, ultimul depinzând şide interacţiunea unor factori sociali şi individuali. Printrefactorii criminogeni individuali am evidenţia surmenajul,afecţiunile cerebrale, anumite dificultăţi legate de viaţasexuală, deficitul mintal ş.a.Dacă adaptarea înseamnă întotdeauna ataşarea faţă de unobiect, valoare, atunci dezadaptarea se înscrie în sensuldivergenţei tendinţelor individului cu cerinţele normelor deconvieţuire socială.Pentru a desemna personalitatea ca atare, Kinberg propunetermenul de structură biologică actuală, având în vederemodalităţile prin care părţile unui întreg sunt îmbinatepentru a realiza funcţia.În concepţia unor autori, Kinberg relevă cîteva modalităţiprincipale de dezadaptare:1) Dezadaptarea fizică ce este legată de tulburărilefuncţionale ca defectele de auz, vedere, tulburări endocrineale dezvoltării având ca consecinţă gigantismul oriinfantilismul etc. Prin urmare, toate aceste stări diminueazăşansele individului în viaţă, punându-l în stări de izolaredureroasă ce se soldează cu recurgerea la comportamenteilicite;2)dezadaptarea psihică este şi mai importantă,afectând echilibrul mintal. Persoana suferă de un dezacordemoţional, fiind supusă unei presiuni interioare nefasteasupra proceselor intelectuale, favorizând tendinţa sprecrimă. Acest dezechilibru împiedică persoana de a maiexamina calm şi critic lucrurile;3)dezadaptarea psihologicăse produce, de regulă, laindivizi normali, reprezentând un ansamblu de reacţiineadecvate, generate de către un conflict între schemele decomportament.Cu toată apartenenţa teoriei la teorii de orientare bioantropologică, Kinberg evidenţiază un şir de factori sociali,care favorizează comportamentul criminal: sărăcia,alcoolismul şi stupefiantele, atmosfera socială, presa şi opinia publică etc.În plan profilactic O.Kinberg propune o profilaxie mixtă:-medico-higienică şi-morală. Autorul recomandă combaterea factorilor negativi ca:prostituţia, alcoolismul, parazitismul social, vagabondajul,cenzura subiectelor de scandal şi violenţă din presă. În caz desăvârşire a unei crime de către un bolnav – aplicarea terapieimedicale cu izolarea specială, chiar de lungă durată aindividului.Meritul lui O.Kinberg în dezvoltarea criminologiei ca ştiinţăeste destul de mare. El a situat omul ca fiinţă biologică încentrul preocupărilor criminologice, a analizat profundproblemele legate de fiinţa umană, arătându-iindividualitatea. A arătat că ar fi o gravă greşeală de a crede căindivizii care comit sporadic sau chiar frecvent acte criminalear fi în mod necesar diferiţi de cei care nu le comit.1.2. Comparaţi teoria constituţiei predispozant delincvenţialeşi teoria constituţiei delincvente.

Promotorii t. constituţiei predispozant delincvenţiale(Kretschmer, Scheldon, Hooton), continuatori ailombrozianismului, consideră că la baza comiterii crimei seaflă constituţia anatomică a omului în calitate de unitatemorfologică şi funcţională. În concepţia reprezentanţilor t.constituţiei delincvente (Benigno di Tullio), constituţiacuprinde, pe de o parte, elemente ereditare şi congenitale, iarpe de altă parte, elemente dobîndite în timpul vieţii, în special în prima ei parte. Astfel, tendinţele ereditare nu suntconsiderate a conduce automat la săvîrşirea crimei, ci doar cafiind favorizante, conferind “vocaţia crimei”.Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologicori exclusiv sociologic, ci întotdeauna biosociologic. În acelaşitimp biologicul nu poate fi desprins de psihic, deoarece “înrealitatea organică a corpului uman nu există nici o funcţie,afară de cele pur vegetative, care să se poată detaşa deactivitatea psihică”. “Predispoziţia pentru crimă este expresiaunui ansamblu de condiţii organice şi psihice, ereditare saudobîndite care, diminuînd rezistenţa individului la instigăricriminogene, permite individului, cu mai multă probabilitate,să devină criminal” (Benigno di Tullio “ Manuel

danthropologie criminelle”). Reprezentanţii t. consituţieipredispozant delincvenţiale, însă, s-au axat pe cercetăriexperimentale care să demonstreze corelaţia între activitateacriminală şi biotip (tipul biologic); corelaţia stabilindu-se fie în raport cu structura corpului (morfo-caracterologice), fie înraport cu somatotipul (tipul corpului avut în vedere, plecîndde la embrion), fie în raport cu tipul endocrinian. Astfel,Kretschmer în “Structura corpului şi caracterul” a distinspatru categorii de indivizi cu o constituţie corporală şistructură psihică distinctă şi, corespunzător, inclinaţie maiputernică spre comiterea unor infracţiuni specifice (de ex.tipul atletic – infracţiuni contra persoanelor şi bunurilor,tipul picnic – fraude, escrocherii). Scheldon a stabilitexperimental – în baza unui eşantion de 200 delincvenţi – căcele mai multe cazuri de delincvenţă apar în cazul tipului mezomorf (cu o dezvoltare puternică a musculaturii). Hooton,efectuînd cercetări antropologice ale criminalilor, măsurînd volumul cutiei toracice, dimensiunile craniului şi ale altororgane la mai mult de 13 mii condamnaţi, a ajuns la concluziaexistenţei tipului criminal cu o constituţie predispozantcriminală.Observăm că di Tullio face o analiză minuţioasă afactorilor sociali ori fizici, exteriori individului, considerîndcă au o influenţă reală în măsura în care întîlnesc o constituţiecriminală preexistentă ori contribuie la formarea unei astfelde personalităţi: “De unde convingerea noastră că mediul nudevine un factor criminogen decît dacă, prin grava sapersistenţă, poate exersa asupra individului o influenţăperiorativă, degenerativă sau patologică, şi să provoace astfelun “supra-eu” imoral, un dezechilibru psihic acompaniat deinstigări criminogene, sau dacă operează asupra unor indivizi în mod particular receptivi, ca urmare a constituţiilor biopsihice”. Deşi, reprezentanţii t. constituţiei predispozantcriminale, din aceeaşi perspectivă, nu o consideră drept odeterminare absolută, ci ca o probabilitate sporită - inclinaţie,totuşi aceştia nu pun în valoare interconexiunea cu factoriisociali şi psihici, precum o face di Tullio. Meritul celui dinurmă constă şi în stabilirea noţiunii de “prag”, adică de limităspecifică pentru individ predispus biologic la comiterea unorinfracţiuni (declanşarea reacţiei antisociale depinzînd de odiferită intensitate a stimulului în funcţie 1.3.Evaluaţi importanţa criminologiei clinice în tratamentulinfractorului.

 După cum precizează J.Pinatel în lucrarea sa “Lacriminologie”, din care două treimi sunt consacratecriminologiei clinice, aceasta este o ştiinţă organizatămetodologic după modelul clinicii medicale, care are în finalscopul pregătirii unui aviz  cu privire la individul criminal. Acest aviz include un:1)diagnostic;2) prognostic şi 3)tratamentul eventual.Deci, potrivit acestei teorii, infractorul este unbolnav, iarcriminalitatea îşi are sursa principală în patologie.J.Pinatel aacceptat şi caracterul social al criminalităţii clinice.Rezultatele observaţiilor şi constatărilor de ordin clinic sunt în final comparate cu indicii sociali şi numai pe această bazăse recurge la diagnosticul criminologic. Anume de aceea,susţinătorii acestei şcoli pretind că criminologia clinică nueste un simplu capitol al clinicii medicale, ci are un accentuatcaracter social.Criminologia clinică utilizează o gamă variată de investigaţii,inclusiv cele de ordin medical, psihiatric şi psihologic.Sunt foarte interesante recomandările criminologiei clinice îndomeniul profilaxiei criminale, cum ar fi:-extragerea chirurgicală a zonelor presupuse a fizone de agresivitate;-utilizarea tranchilizantelor şi antidepresivelor încazul delincvenţilor psihopaţi;-castrarea în scopuri terapeutice a delincvenţilorsexuali;-practicarea psihanalizei pentru înlăturarearăbufnirilor criminale;-utilizarea narcodiagnosticului ş.a.Deci, criminologia clinică include un program de măsuriclinice în scopul preîntâmpinării săvârşirii de către individ aunor noi infracţiuni.De o popularitate enormă s-a bucurat criminologia clinică începând cu anul 1970. Pe primul loc se află Franţa şi Italia,unde promotorii acestui curent se bucurau de o mareautoritate şi şi-au adus vaste contribuţii în procesul dereabilitare a condamnaţilor. Spre exemplu în Franţa, în urmareformei penitenciare din august a.1985 s-au îmbunătăţitconsiderabil condiţiile de executare a pedepselor. Înpenitenciarele franceze a fost creat un vast serviciu social –educativ. Condamnaţii au obţinut dreptul de a primi studiiprofesionale, de a învăţa în diferite instituţii de învăţământ,precum şi posibilitatea asistenţei medicale în afarainstituţiilor penitenciare fără un control permanent dinpartea administraţiei.Criminologia clinică este o ştiinţă aplicată, care se concretizează în examinarea multidisciplinară a cazului individual,formularea unui diagnostic, a unei ipoteze asupra conduiteiulterioare (prognostic) şi luarea unei decizii asupratratamentului ce se va aplica infractorului, în scopulresocializării acestuia şi prevenirii recidivei. Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ, în Franţa, înanul 1959, în cadrul art. 81 alin.4 C.proc.pen. Acesta are unconţinut complex, care cuprinde:59

 

- un examen cu privire la personalitatea inculpatului şi oanchetă referitoare la situaţia socială materială şi familială aacestuia;- un examen medical;- un examen medico-psihologic;- o r i c e a l t e m ă s u r i u t i l e . Examenul de personalitate şi ancheta socială sunt obligatorii în materie criminală şi facultative în materie corecţională.Examenul medico- psihologic este facultativ în ambelesituaţii.Dosarul de personalitate al infractorului serveşte laindividualizarea sancţiunii. După rămânerea definitivă ahotărârii judecătoreşti, dosarul se transmite administraţieipenitenciare, iar ulterior, comitetului de reinserţie post-penală.Fiind o ştiinţă aplicată, organizată metodic în maniera uneiclinici medicale, criminologia clinică îşi orientează eforturileasupra infractorului concret, formulând un diagnostic, unprognostic şi, eventual, un tratament.Totodată, criminologia clinică nu este un capitol alcriminologiei medicale, întrucât nu ia în considerare doarelementele bio-psihologice;ea are un caracter socialaccentuat. Elementele sociale şi bio-psihologice sunt unite decriminologia clinică într-o perspectivă sintetizatoare,dominată de conceptul de stare periculoasă. Starea periculoasă Aprecierea criminologică a "stării periculoase" presupuneevaluarea capacităţii infracţionale şi a posibilităţii dede individ).

Criminalitatea in RM1.1. Definiti cauzele criminalitatii in RM

1.2. Stabiliti rolul criminalităţii orgnizate şi a corupţiei înR.M. 

Ambele joacă nişte roluri negative.Criminalitatea organizatăare un character secret şi bine organizat din care cauza  realizează un impact social negative ,care vlăgueşte putereasocietăţii,ameninţă integritatea guvernului,determinăcreşterea taxelor care se adaugă la preţulmărfurilor,periclitează siguranţa şi locurile de muncă acetăţenilor,adduce daune agenţilor economici în finalrealizînd o puternică influenţă în sferaeconomiculuu,socialului şi politicului.La rîndul său surselecorupţiei sunt alimentate de perpetuarea unor structureeconomice politice şi sociale deficitare care sunt incapabile săatenueze în anumite momente ,dificultăţi economice,conflicteşi tensiuni sociale,crize economice.inflaţie,sărăcie şişomaj,inegalitate ţi inechitate între indivizi.Corupţia este caun flagel care subminează puternic starea socială,economicăşi politică.

1.3. Formulati masuri de prevenire si combatere acriminalitatii economic-financiare