Motivaţia turistică

Motivatia pentru calatorie exista de cand lumea, sub forme usor diferite fata de cele din ziua de azi: calatoria ca expeditie, calatoria ca pelerinaj, calatoria ca initiere, calatoria ca accesare a unor locuri noi mai mult sau mai putin indepartate, calatoria ca mod de viata. Una din intruchiparile sale moderne, turismul, constituie unul din motoarele de baza ale uriasei economii mondiale. Turismul modeleaza lumea si privirile oamenilor sub diferite forme: de la "consum vizual colectiv", cum il numeste sociologii, pana la stabilirea unei relatii personale cu locul vizitat; de la turism de masa, atent planificat si dramuit prin intermediul agentiilor turistice, pana la turism alternativ, ce poate cunoaste multiple fatete.

Printre motivele care îl determină pe omul zilelor noastre să se deplaseze de la locul de reşedinţă pentru a vizita o localitate, zonă sau ţară ori să-şi petreacă un timp în mijlocul naturii se numără:

• nevoia de evadare din mediul urban poluat şi din ritmul unor activităţi cotidiene din ce în ce mai intense;

• nevoia de divertisment, agrement sau distracţie;• nevoia de contact cu 'noul';• dorinţa de a cunoaşte frumusetile unei zone, ţări sau cultură, artele, tradiţiile;• îngrijirea sănătăţii.Turismul, ca mod superior de petrecere a timpului liber, este determinat, în evoluţia sa

şi de o mulţime de condiţii care asigură satisfacerea motivaţiilor turistice.Motivaţia turistică, în esenţă, cuprinde: trebuinţe, impulsuri, intenţii şi tendinţe

specifice cu carcater subiectiv, influenţat de o serie de factori. Nivelurile piramidei motivaţionale umane, propuse de A. Maslov (1970) sunt diferite, și anume:

a) motivaţia socială (de afiliere, de adeziune, identificare cu alţii, apartenenţa la grup, comunitate culturală ) se identifică cu nevoia omului de a căuta grupul de excursionişti, de a se integra în acest grup, etc.;

b) motivaţia cognitivă (necesitatea de a şti, de a întelege, de a descoperi ) se identifică cu nevoia de cunoaştere a tradiţiilor, obiceiurilor, meşteşugurilor, istoriei, culturii, artei altor centre de civilizaţie; această nevoie creşte pe măsură ce se adânceşte specializarea activităţilor culturale;

c) motivaţia de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune contribuie la integrarea personalităţii şi se regăseşte în acţiunile turistice cu caracter coparticipativ, în nevoia contractelor cu populaţia locală, în nevoia de a găsi locuri liniştite în mijlocul naturii ş.a.

d) motivaţia de repaus şi de reconfortare, ca principala motivaţie turistică, este satisfacută printr-un complex de condiţii şi mijloace din afara reşedintei individului;

e) motivaţia estetică exprimă tendinţa spre frumos, spre artă, cultură şi civilizaţie, spre inedit etc.

Ţinând seama de experienţa mondială privind evoluţia cererii de servicii turistice, motivaţiile turistice pot fi grupate în două categorii principale:

• motivaţiile turistice decurgând din preocupările extraprofesionale de ordin general, ca de exemplu: aspiraţiile pentru destinderea fizică şi intelectuală, îngrijirea sănătăţii, participarea la unele manifestări sau evenimente culturale, sportive sau de alta natură, care oferă satisfacţii în general opuse condiţiilor existente la reşedinţa permanentă a turistului potenţial;

• motivatii decurgand din atracţiile resurselor turistice propriu-zise, ca de exemplu: atracţiile naturale (peisajul, condiţiile climaterice ş.a.) sau atracţiile social-culturale (artistice, folclorice, istorice, tehnico-ştiinţifice ş.a.)

Cele două categorii fundamentale ale motivaţiilor turistice, generează cu efecte diferite, anumite activităţi preferenţiale şi, în consecinţă, forme de turism adaptate cerererii de servicii ale clientelei potenţiale căreia i se adresează.