Motivaţia ca funcţie a managementului

,,Munca unui om se poate plăti.Caracterul,cultura lui nici gând.”

~Mihai Eminescu

Am dorit să încep cu acest citat pentru a scoate în evidenţă şi importanţa altor lucruri în

afară de bani.Reuşita profesională constă şi în satisfacţia care o ai la locul de muncă, nu numai

banii efectivi care ii primeşti în schimbul muncii prestate.Un întreprinzător de succes este acela

care are o relaţie de cooperare cu angajaţii săi,pune mare accent pe feedback-ul lor şi nu în

ultimul rând să aibă abilităţi manageriale.

Primul cercetător care a delimitat clar funcţiile managementului a fost Henry Fayol, care

a pus în evidenţă funcţiile esenţiale ale managementului şi anume:

1. Funcţia previzională

2. Funcţia de organizare

3. Funcţia de coordonare

4. Funcţia de antrenare

5. Funcţia de control

Motivaţia face parte din definirea funcţiei de antrenare care este formată din ansamblul

proceselor de muncă prin care este determinat personalul firmei să desfăşoare, să realizeze şi să

contribuie la atingerea obiectivelor previzionate. Procesul de antrenare se realizează prin

intermediul motivării. Motivarea constă în stabilirea unei corelaţii între atingerea unor satisfacţii

şi realizarea obiectivelor.

Motivarea poate fi:

- pozitivă – când în schimbul realizării obiectivelor sunt amplificate satisfacţii personale;

- negativă – când realizarea sarcinilor este condiţionată de reducerea satisfacţiilor

personale.

1

Pentru realizarea unei antrenări eficiente este necesar ca procesul motivaţional să aibă

următoarele caracteristici:

a) să fie complex;

b) să fie diferenţiat;

c) să fie gradual.

Munca reprezintă un efort pe care omul îl face cu scopul de a-şi satisfice anumite

dorinţe.Dacă omul şi-a împlinit dorinţele pe care le-a avut ,apare şi satisfacţia în muncă.Totul

începe de la motivaţie.Pentru a obţine satisfacţia,prima dată trebuie sa fi motivat.

Ce este motivaţia?

Prin termenul de ,,motivaţie” se desemnează starea internă de necesitate a

organismului care orientează şi dirijează comportamentul pe direcţia satisfacerii şi,deci,a

înlăturarii ei.Esential pentru motivaţie este faptul că ea impulsionează şi declanşează

acţiunea.Totodata,ea nu numai că stimulează,dinamizează organismul ,dar îl direcţionează spre

un anumit mod de satisfacere,spre anumite obiecte capabile de a o satisface.Omul, prin natura sa,

când o nevoie a fost satisfăcută îşi proiectează alte nevoi pentru satisfacerea cărora va continua

să acţioneze prin diferite mijloace.

Necesităţile (nevoile) sunt dorinţele sau trebuinţele fizice şi psihice ale unei persoane. Se

apreciază că nevoile neîmplinite sunt energizante comportamentului uman şi cum omul îşi

creează continuu nevoi este continuu motivat să muncească mai bine ca să-şi asigure

posibilitatea satisfacerii nevoilor.

Atitudinea persoanei faţă de muncă este strâns legată de motivaţie, astfel o persoană care

are atitudine pozitivă, crede în forţele sale fizice, psihice şi profesionale, va munci mai bine

pentru că are încredere în posibilitatea atingerii scopurilor, respectiv a satisfacerii nevoilor. O

persoană care consideră că munca pe care o prestează este nedemnă de ea va avea o motivaţie

scăzută şi performanţă minimă.

Manageri trebuie să urmărească continuu nevoile şi gradul de motivaţie a persoanei

deoarece numai personalul motivat face cu rsponsabilitate ceea ce i se cere şi îşi face munca fără

un control direct şi permanent.

2

Satisfacţia în muncă poate fi analizată pe mai multe dimensiuni:

a)Satisfacţia economică:produsă de stimuli financiari şi importanţa pentru intrare,ramânerea în

profesiune sau părăsirea ei.Ea conferă sentimentul securităţii,satisfăcând nevoile de stimă,de

putere,de prestigiu şi de poziţie socială.

b)Satisfacţia legată de muncă:munca în sine are o serie de caracteristici relevante pentru

satisfacţia umană,incluzând aici condiţiile muncii,dotarea tehnică şi conţinutul efectiv al muncii.

c)Satisfacţia psihosocială:în procesul muncii omul se raportează nu numai la activitatea sa ,ci şi

la semenii săi ,la colegi ,la grupul din care face parte,la partenerii de muncă.

Consider că factorii obiectivi ai fiecărui om sunt un loc de muncă sigur,o recompensă

bună,recunoaşterea muncii prestate,un mediu plăcut de muncă şi nu în ultimul rând posibilităţi de

promovare.Există modalităţi de creştere a satisfacţiei muncii cum ar fi:

alegerea locului de muncă şi a profesiei ,în cazul nostru,de funcţionar public, în funcţie

de propriile aptitudini şi cunoaşterea vocaţiei.

îmbunătăţirea condiţiilor estetice de la locul de muncă

participarea la rezolvarea problemelor în organizaţie

dezvoltarea unor relaţii de prietenie,colegialitate între membrii grupului de muncă

Pentru unii oameni,munca este ceva ce îî crează o stare de bine, omul se simte util pentru

societate,este fericit atunci când reuşeşte sa-i ajute pe alţii în rezolvarea problemelor. Respectul

de sine rezultă din muncă.Pe de altă parte ,multor angajaţi munca le produce stres,griji şi

neplăceri,astfel satisfacţia angajatului dispare.Sunt nenumărate exemple unde satisfacţia lipseşte

la locul de muncă,cum ar fi: reducerea personalului duce la responsabilităţi suplimentare a

angajatului, un şef care nu are abilităţi manageriale,creativitate şi spirit de inovaţie ,optimism

creaza o atmosferă neplacută la locul de muncă ceea ce duce la insatisfacţie.

3