MOROMETIIMARIN PREDA

Primul roman scris de Marin Preda, “Morometii”, este alcatuit din doua volume, publicate la doisprezece ani distant: volum I in 1955 și volumul II în 1967. Deși înfatiseaza epoca dinaintea si de dupa cel de-am Doilea Razboi Mondial, utilizand tehnici narrative diferite, cele doua volume alcatuiesc un ansamblu unitar, doarece reconstituie imaginea satului romanesc intr-o perioada de criza, de-a lungul unui sfert de veac si impune o tipologie noua in proga romaneasca.

Personajele reprezentative pentru proza lui Marin Preda sunt Ilie Moromete si Niculae, tatal si fiul, perosnaje-reflector in cele doua volume purtatoare a celor doua mentalitati diferite: „In Morometii, interesanta e problema lui Niculae, caci conflictul dintre el si Moromete simbolizeaza conflictul dintre doua conceptii despre taran” (Nicolae Manolescu).

Personajul Ilie Moromete reprezinta un personaj atipic pentru literatura de inspiratie rurala, cu spirit reflexiv, contemplativ, un „taran-filozof”, pentru care accentul nu mai cade pe dimnesiunea materiala a existentei, pe nevoia de posesia a pamanturilor, ci pe coordonata spirituala, pe libertatea individului de a se raporta la lume.

Romanul ilustreaza sfarsitul romanului doric, „renuntarea partiala la omniscienta” (Nicolae Manolescu), intrucat perspectiva naratorului ibiectiv, care povesteste intamplarile la persoana a III a se completeaza prin cea a reflectorilor (Ilie Moromete in volumul I si Niculae Moromete in volumul II) ca si prin cea a informatorilor. De asemenea, se observa o „contaminare” a naratorului de personajele sale, lucru care poate fi explicat prin decantarile biografice (scena taierii salcamului). Efectul este limitarea omniscientei. Focalizarea este interna,concentrata mai ales pe Ilie Moromete, care devine reflector principal.

Viziunea despre lume conturata in romanul „Morometii” surprinde dramatica iluzie a personajului principal ca viata isi poate continua cursul in tiparele arhaice si in mentalitatea traditionala. Schimbarile istorice cauzeaza rasturnari ontologice si axiologice care duc la modificarea conditiei taranului.

Tema acestui roman aduce in prim-plan conditia taranului in istorie, a familiei si a modului de existenta patriarhal, specific satului traditional romanesc. Destinul lui Ilie Moromete ilustreaza destinul categoriei sociale a taranilor sub impactul schimbarilor istorice si politice: al Doilea Razboi Mondial, colectivizarea si instaurarea regimului comunist.

O alta tema este criza comunicarii, absenta comunicarii reale intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerabdator („timpul nu mai avea rabdare”), relatia dintre individ si istorie, nuanteaza tema sociala.In primul volum exista cateva secvente narative de mare profunzime, care sustin temele cartii.

Scena cinei este considerata de Odiv. Crohmalniceanu „prima schita a psihologiei Morometilor”. Descrierea cinei se realizeaza lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar, dar „semnele” din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei, Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jruul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta destramare a familiei. Astfel, cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, „stateau spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara”. In partea cealalta a mesei, langa vatra „statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iat langa ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca, si pe Tita, copii facuti cu Moromete”. De

asemenea, se spune ca „Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era in pragul celei de-a doua odai, de parca el stapanea cu privirea pe fiecare”.

O alta scena epica cu valoare simbolica este scena taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi: „cum altceva n-aveau ce vinde, salcamul trebuia taiat”. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plangeau mortii, prefigureaza desramarea familiei, prabusirea satului traditional, respectiv risipirea iluiilor lui Moromete: „Gradina, caii, Moromete insusi aratau becisnic”. Apar ciorile, ca niste semne rau prevestitoare, iar mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, cade la ganduri intunecate. Astfel, lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea. Odata distrs arborele sacru, „axis mundi” de veghe la ordinea lumii, a microcosmosului rural si familial, haosul se instaleaza treptat.

Compozitia primului volum utilizeaza tehnice decupajului si accelerarea gradata a timpului naratiunii. Volum este structurat in trei parti, cu actiune concentrata, care se desfasoara pe parcursul verii, cu trei ani inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza viata rurala: cina (lainceput), taierea salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora, fuga Polinei cu Birica s.a. partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti si pana la serbarea scoalara cu ocazia careia Niculae ia premiul intai. Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feriocrilor. Cele trei parti confera echilibru compozitional.

In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un sfert de veac, de la inceputul anului 1938, pana la sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt selectionate, unele fapte si perioade de timp eliminate, timpul naratiunii cunoscand reveniri.Incipitul se realizeaza prin referire la tema timpului. La inceput timpul pare ingaduitor cu oamenii: „In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mnodial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari”. Verbul „se pare” sugereaza ca aceasta imagine a timpuluirabdator este insa doar o iluzie a lui Ilie Moromete care va fi contrazisa de toate intamplarile care se petrec pe parcursul primului volum, mai ales ca in familia taranului mocnesc numeroase conflicte, pe care le incearca sa le domine prin autoritate, ironie, datasare si uneori chiar prin atitudine agresiva.

Motivul timpului viclean anunta o criza ce urma sa apara, declansata fiind de istorie, care aduce modificari esentiale ale tiparului existential traditional.

Timpul rabdator, ca istorie personala, nu se suprapune peste istoria colectiva. Grijile si neovile par a fi derizorii, in masura in care ele pot fi amanate, evitate, ocolite, caci timpul nu preseaz ape nimeni: „timpula vea nesfarsita rabdare cu oamenii”. Timpul nerabdator, ca istorie colectiva, asimileaza istoria personala, iar unitatile de timp se multiplica.

Finalul primului volum este construit simetric fata de incipit. Astfel timpul (istoria colectiva) devine necrutator si intolerant, mai ales ca evenimentele istorice ce vor urma, vor supune satul unor transforma ireversibile: „Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare”. Motivul „timpului rabdator” si al „timpului nerabdator” confera sfericitate primului volum al romanului, care cuprinde o epoca incheiata in viata satului traditional romanesc.

Simetria compozitionala a primului volum al romanului “Morometii” este data de realtia incipit-final care scoate in evident modul in care timpul istoric schimba destine individuale, familial si colective si desfiinteaza modelele existential arhetipale, asa cum marturiseste Marin

Preda: “Chiar in morometii volum unu, timpul se confunda cu istoria. Acest timp cu care incepe si se incheie primul volum este o amenintare, fireste, istorica”. (Interviu de G. Arion in “Creatie si morala”).

Actiunea primului volum este strcturata pe mai multe planuri narative. In prim plan, se afla Morometii, o familie numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran din clasa de mijloc, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale, pentru a-l transmite apoi baietilor. Fiii cei mari al lui Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica. Ei sunt nedreptatiti pentru ca, dupa moartea memi lor, Ilie Moromete s-a insurat cu alta femeie, Catrina, care are si ea trei copii: Tita, Ilinca si Niculae. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, cei tri baieti pun la cale un plan distructiv, dandu-si seama ca problemele economice ale familiei nu vor putea fi depasite. Ei intentioneaza sa plece laBucuresti, fara stirea celorlalti membrii ai familiei, pentru a-si face un rost. In acest scop, ei vor sa ia oile si caii, prin vanzarea carora ar obtine un capital pentru a incepe viata la oras. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei baieti urmeaza a da o lovitura grea familie. Achim ii propune tatalui sau sa plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca la marginea orasului si sa vanda laptele si branza la un pre mai bun in capitala. Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amanand achitarea datoriei la banca si vinde o parte din lotul familiei pentru a-si putea putea plati impozitul pe pamant („fonciirea”). Insa Achim vinde oile la Bucuresti si asteapta venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur in preajma secerisului, cei doi fug cu o caii si cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este astfel nevoit savanda din nou o parte din pamant pentru a-si reface gospodaria, pentru a plati fonciirea, rata la banca asi taxele de scolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.

Planurile secundare sustin actiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca sociala sicompletand viziunea despre lume a autorului: boala lui Notoghina, revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiburului Tudor Balosul, dragostea dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan,, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic.

In volumul al doilea, actiunea se cincentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: reforma agrara din 1945 si transformarea „socialista” a agriculturii dupa 1949, perceputa ca un fenomen abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, tranforma radical structurile de viata si de gandire ale taranirlor. Satul traditional intra astfel intr-un proces de disolutie.

Volumula l doilea debuteaza cu o intrebare retorica: „In bine sau in rau se schimbase Moromete?”. Ceilalti tarani isi modificasera si ei atitudinea fata de Moromete, fostii priteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi ii par mediocrii, vechile dusmanii se sting, Tudor Balosul devine „binevoitor cu vecinul sau”, iar Guica murise, fara ca relatiile cu fratele sau sa se amelioreze.

Moromete se apuca de negot, treburile ii merg bine, castiga bani frumosi, dar il retrage peiculae de la scoala pe motiv ca „nu ii aduce niciun beneficiu”. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de –i determina pe baietii fugari sa se intoarca acasa, de aceea cumpara pamanturile vandute odinioara si pleaca la Bucuresti pentru a-i convinge sa revina in sat. Paraschiv si Nila resping incercarea de reconciliere a tatalui, iar Catrina il paraseste deoarecea aflta de propunerea facuta de Moromete fiilor sai. Destramarea familiei continua cu moartea luiNila in razboi. Paralel cu procesul de disolutie a familiei lui Moromete este prezentata destramarea satului traditional, care devine „o groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa necunoscuti”.

Personalitatea lui Ilie Moromete este evidentiata prin conflictele acre organizeaza epicul. Mai multe conflicte vor destrama familia lui Moromete si vor marca evolutia personajului: mai intai, dezacordul cu cei trei fii ai sai din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea; apoi, conflictul pentru pogonul Catrinei, sotia sa, care aduce ruptura definitiva in volumul al doilea; ura pe care i-o poarta sora lui, Maria (Guica), pentru ca s-a recasatorit, supberandu-i astfel sperantele de a avea o batranete asigurata si ura oe care aceasta le-o transmite fiilor celor mari.

Un conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele, il ironizeaza („alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem”) sau sustine ca invatatura nu aduce „niciun beneficiu”. Pentru a-si realiza dorinta de a studia, baiatul se desprine treptat de familie.

Personajul Ilie Moromete reprezinta un tip de taran aparte in literatura romana: un spirit reflexiv, contemplativ, inteligent, ironic.

Personajul este caracterizat in mod direct de catre narator in debutul capitolului al X – leadin primul volum: „Era mai mare decat Catrina (contingent ‚911, facuse razboiul) si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”.

Framantarile sale despre soarta taranilor deprinzand de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexiva. Personaj exponential, al carui destin ilustreaza moartea unei lumi, „cel din urma taran” (Nicolae Manolescu) reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si fata de familie. Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personnaj confruntat tragic cu legile implecabile ale istoriei, cu timpul nerabdator. Pana in ultimaclipa, Moromete nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie „sa dispara”. Autocaracterizarea realizata in volumul al doilea scoate in evidenta libertatea individului inciuda constrangerilor istoriei: „Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viata independenta”.

Ilie Moromete este un respectat in sat. Are prieteni, Cocosila si Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui conteaza, si este abonat la ziar. Discutiile despre politica, in poiana lui Iocan, nu incep decat in prezenta lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina, care se revolta adesea: „Lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai saturi, Ilie! Toata ziua stai de vorba si bei tutun”.

Disimularea este trasatura esentiala a lui Moromete. Semnificativa in acest sens este comedi pe care o joaca in fata agentilor fiscali, care-i strica placuta discutie de duminica. Intrand in curte, trece pe langa cei doi agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la catrina, despre care stie ca se afla la biserica si la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi ca nu are bani, le cere otigara si numai dupa ce agentii sunt gata sa-i ridice lucrurile din casa, Moromete se hotaraste sa scoata banii: „De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia ici o mie de lei, si mai incolo asa, mai discutam noi! Ce crezi ca noi fatam bani?”

Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezinta o alta trasatura esentiala a lui Ilie Moromete, iar exemplele in acest sens sunt numeroase. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, ii spune la un moment dat: „Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum statusi!”. Lui Nila i se adreseaza la fel de sarcastic, atunci cand acesta intreaba de ce taie salcamul: „Ca sa se mire prostii”.

O alta trasatura este autoiluzionarea: ca timpul are rabdare, ca familia il intelege si va ramane unita, ca baietii vor continua sa traiasca din munca pamantului, ca taxele pot fi amanate. Dimensiunea tragica a personajului provine din acest mod de reportare la lume si la istorie.Niculae, „un antimorometian ca filosofie a existentei” (Nicolae Manolescu), este fiul cel mic din cea de-a doua casatorie a lui Ilie Moromete. Pe parcursul celor doua volume ale romanului statutul lui se schimba. Astfel, in primul volum, Niculae este un copil dornic sa invete carte ca sa-si schimbe statutul social, ceea ce reuseste pentru un timp, atata vreme cat tatal este de acord sa-l lase la scoala si sa-i plateasca taxele. In volumul al doilea insa, dupa ce Ilie Moromete il retregede la scoala sub pretextul ca invatatura nu aduce „niciun beneficiu”, Niculae incepe sa isi caute sensul existentei („Eu imi caut eul meu”) si devine adeptul „unei noi religii a binelui si a raului”, cum credea ca este noua dogma, socialist.

O secventa semnificativa, din primul volum, pentru ilustrarea relatiilor dintre cele doua personaje este aceea a serbarii scolare la care Niculae ia premiul inti. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, Moromete isi cenzureaza orice manifestare de afectiune fata de ei. Neinteresat cu adevarat de preocuparile si situatia fiului mai mic, el nu stie ca baiatul e bolnav si se astepta ca Niculae, care era trimis zilnic cu oile, sa ramana repetent. Spre surprinderea lui, copilul ia premiul intai. Stinghereala lui Niculae, cand primeste premiul pe scena, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca sa recite o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie puternica, iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu stangacie.

In volumul al doilea, Ilie Moromete si Niculae apar alaturi in numeroase secvente semnificative, dar intalnirile si discutiile echivaleaza adesea cu niste confruntari. Inscrierea lui Niculae in Partidul Comunist reprezinta un prilej pentru noi dispute cu tatal sau. Tanarul este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in sau cu o sarcina de la „judeteana”, insa in urma unei agitatii agresive in care un satean moarte incecat in apele raului de la marginea satului, Niculae se retrage din viata politica si isi continua studiile.

In ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca trebuie „sa dispara”. In monologul de la sira de paie adresat unui personaj imaginar, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua, de pe pozitia „celui din urma taran”, reprezentant al unui cod etic condamnat la disparitie de timpul implacabil: „Pana in clipa din urma omule dator sa tina rostul lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el”. De asemenea, isi exprima crezul despre rolul de tata, despre ceea ce are el de transmis fiilor sai: „Macar, zise Moromete mai departe, eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata [...] dar pe tine sa te vedem daca esti in stare cel putin de-atat! [...] Or sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni...”.

Monologul este semnificativ in ansamblul romanului. Atitudinea personajului este critica fata de noua societate, care se intemeiaza pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica pe distrugerea unei civilizatii si a unui cod stravechi de comportament si intelepciune.

Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani de viata in singuratate si tacere. Mai avea slabicunea de a umbla prin sat, insa ultima oara este adus acasa cu roaba. Cazut la pat, el isi exprima crezul de viata cand ii spune medicului: „Domnule ... eu totdeauna am dus o viata independenta”.

Romanul se incheie zece ani ani tarziu. Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu o fata din sat care ajunge si ea asistenta medicala. La inmormantarea lui Moromete, Niculae afla de la Ilinca, sora lui, ca tatal se stinsese incet, fara a fi suferit de o boala, iar impacarea lor survine in visul baiatului.

Personajul principal din romanul „Morometii” reprezinta un tip atipic de taran in literatura romana, cu o serie de calitati care il facc memorabil. Dimesiunea tragica a personajului confuntat cu istoria, se proiecteaza pe doua coordonate fundamentale: „cel din urma taran” asistaneputiincios la destramarea „rostului” sau, a satului traditional, cu valorile lui, iar tatal nu poate opri instrainarea propriilor copii si destramarea familiei Morometilor. Destinul sau este simbolic pentru lumea pe care o reprezinta: „Eroul isi intelege fundalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior” (Mihai Ungureanu)