MODULUL 1SISTEME DE PRODUCŢIE GENERALITĂŢI

Profesor:dr. ing. Bungau Constantin

1Ingineria sistemelor de productie

Un sistem de producţie (S.P) este o entitate economică caracterizată printr-un complex de activităţi care, prin desfăşurarea unor procese de mişcare şi transformare asupra obiectului muncii (elementele de intrare în sistem), într-un anumit interval de timp, duce la crearea de bunuri şi/sau servicii (elemente de ieşire din sistem). Pe baza definiţiei de mai sus pot fi identificate ca şi sisteme de producţie: Întreprinderea industrială, este un sistem de producţie ce are ca scop transformarea unor elemente materiale de intrare în sistem (materii prime, materiale, semifabricate, energie, combustibil etc.) în elemente materiale de ieşire din sistem (produse finite, piese de schimb, semifabricate destinate livrării etc.) şi/sau în servicii, respectiv lucrări. În mod similar pe baza definiţiei S.P, pot fi identificate ca sisteme de producţie o multitudine de alte entităţi economice, cum ar fi: - o întreprindere comercială ce transformă produsul disponibil de la producător într-un produs disponibil la consumator; - o unitate de reparaţii (service) ce transformă un bun afectat de defecţiuni într-un bun remediat.

2Ingineria sistemelor de productie

 Un model de principiu, structura şi fluxurile unui

sistem de producţie (S.P), este prezentat în figura 1.1. Produsele rezultate (elementele de ieşire) din sistem

pot fi dorite (materiale, servicii) sau nedorite (deşeuri). 

După cum se constată, sistemul de producţie este străbătut de fluxuri de materii prime (F.M.), fluxuri de energie (F.E.) şi fluxuri de informaţii (F.I.), acestea constituind intrările sistemului.

Principala componentă a sistemului de producţie este subsistemul de fabricaţie (S.F.), acesta fiind „înconjurat” de celelalte subsisteme ce îi asigură buna funcţionare.

3Ingineria sistemelor de productie

- legături de subordonare faţă de sisteme de producţie de nivel ierarhic superior sau inferior;- legături de colaborare cu sisteme de producţie de acelaşi nivel ierarhic; S.C.O. – subsistem de conducere şi organizare; F.M. – fluxuri materiale;S.F. – subsistem de fabricaţie; F.I. – fluxuri de informaţii; S.Proi. – subsistem de proiectare; F.E. – fluxuri de energie;S.R.U. – subsistem resurse umane; P.F. – produse finite.S.F.C. – subsistem financiar – contabil;S.A.D. – subsistem de aprovizionare – desfacere;S.Într. – subsistem de întreţinere.  

4Ingineria sistemelor de productie

Subsistemul de fabricaţie constituie un proces parţial al producţiei de bunuri prin care se realizează configuraţia şi proprietăţile finale ale produsului. Dacă analizăm tipologia subsistemului de fabricaţie specific industriei constructoare de maşini, se poate pune în evidenţă o structură minimă, ce conţine patru componente: - Componenta de prelucrare (efectoare) – are funcţia de a realiza modificări ale proprietăţilor obiectului muncii, combinînd nemijlocit fluxurile de materiale şi cel de informaţii, prin intermediul fluxurilor de energie. Acest subsistem are caracteristici specifice fiecărui proces tehnologic în parte şi constituie elementul determinant al subsistemului de fabricaţie (S.F.). - Componenta logistică – realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi transfer în timp (depozitare) a materialelor supuse procesului de prelucrare. Importanţa deosebită a acestui subsistem rezidă din faptul, constatat statistic, că 65÷85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic (manipulare, transport, depozitare). 5Ingineria sistemelor de productie

-Componenta de comandă – realizează funcţia de transformare şi distribuţie a fluxurilor informaţionale, astfel încât prin realizarea unei interacţiuni coordonate a tuturor subsistemelor să se îndeplineasc ă funcţia generală a subsistemului de fabricaţie (S.F.).

- Componenta de control – are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valori prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica informaţiile rezultate sistemului efector şi de comandă.

Ingineria sistemelor de productie 6

Prima etapă în dezvoltarea SISTEMELOR de PRODUCŢIE, a ştiinţei organizării şi conducerii, se caracterizează prin SISTEME de PRODUCŢIE de tip MANUFACTURIER, organizate şi conduse EMPIRIC.

Încă din evul mediu, au existat cunoştinţe privind organizarea şi implicit conducerea, aceste noţiuni nefiind însă integrate într-un sistem (vezi realizările marilor monumente ale antichităţii ce au implicat folosirea a mii de oameni, ale căror capacităţi trebuiau dirijate spre acela şi obiectiv). Nivelul forţelor de producţie a crescut, s-au dezvoltat şi s-au înfiinţat organizaţii meşteşugăreşti şi comerciale – în primul rând.

Spre sfârşitul acestei perioade au apărut primii germeni ai capitalismului – manufacturile (forme primitive ale întreprinderilor industriale) .

În acest timp, cunoştinţele de organizare şi conducere erau sub formă de „sfaturi” sau „poveţe”, transmise de către părinţi urmaşilor, în vederea administrării averii moştenite, dar şi sub forma unor reguli interne, obiceiuri sau etode de lucru proprii funcţionării unei organizaţii. Ulterior acestor etape, au început să apară primele lucrări ce cuprindeau cunoştinţe economice şi comerciale (1558 - Lorenz Weber, 1615 - Antoine de Momutehretien).

7Ingineria sistemelor de productie

Etapa a II-a în dezvoltarea organizării şi conducerii sistemelor de producţie are ca şi graniţă anii 1900, când apare ŞTIINŢA ORGANIZĂRII şi SISTEMELE DE PRODUCŢIE de tip MAŞINIST.

Fondatorii ştiinţei organizării şi conducerii întreprinderilor industriale pot fi consideraţi: americanii Frederick W. Taylor (18561915), Henry Ford (1863-1947) şi francezul Henry Fayol (1841-1925).

Aceştia au concentrat cunoştinţele de organizare şi conducere într-un sistem, debarasându-se de metodele şi concepţiile de organizare pe tentă empirică.

Se poate deci afirma că naşterea ca ştiinţă a organizării şi conducerii întreprinderii este localizată la sfârşitul secolului XIX.

8Ingineria sistemelor de productie

Frederick W. Taylor are următoarele contribuţii: Lucrarea „Principiile Managementului Ştiinţific”, 1911; A studiat metodele de încărcare şi manipulare a minereului de fier; A contribuit la descoperirea oţelului rapid; A studiat vitezele mari de aşchiere;Contribuţii în domeniul organizării şi conducerii întreprinderii. H. Ford a completat şi aplicat cunoştinţele lui Taylor.

De la Hanri Fayol (Europa) ne-a rămas împărţirea activităţii unei întreprinderi în funcţii: tehnică, comercială, financiară, de protecţie şi securitate, contabilă, administrativă.

Tot el a fundamentat teoria subordonării unice a oamenilor în cadrul unei organizaţii, principii expuse în cartea sa „Administraţia industrială şi generală” – 1916.

Ingineria sistemelor de productie 9

La noi în ţară, întreprinderile industriale iau naştere cu peste 100 de ani în urmă: • La Iaşi, în 1844, apare prima maşină de cărămizi din sud-estul Europei (1500 buc./oră); • Cluj, 1840, Uzinele Unirea – Ateliere Semănătoarea; • În Munţii Apuseni sunt folosite instalaţii de flotaţie la extragerea minereului de aur; • 1842 – apare prima ma şină de treierat;• 1841 – morile mecanice (Iaşi); • 1841 – apar fabricile de hârtie (Bacău);• La Berlin este expusă „moara cu cupe”, considerată strămoşul turbinei Pelton, şi „vagonetul pe şine”, acţionat cu troliu, folosit în sec. XIV în minele din Bârlad şi considerat cel mai vechi vehicul pe şine; • Până şi paternitatea stiloului aparţine unui român, Petrache Poenaru, brevet de invenţie la Paris - „condeiul portăreţ fără sfârşit”;

10Ingineria sistemelor de productie

• Se exploatează ţiţeiul, folosind sonde încă din 1864; • La Reşiţa se introduce (pentru prima dată în sud-estul Europei) procesul Bessemer de producere a oţelului; • România este prima ţară din Europa care a folosit petrolul lampant la iluminat (Bucureşti, 1857);• 1857 - la Ploieşti, prima rafinărie din ţară (a treia din lume); utilaje de la Hamburg;• 1864 - prima întreprindere străină de exploatare a ţiţeiului (în România), cu capital englez;• 1882 – construcţia la Hunedoara a trei cuptoare Siemens-Martin; • 1890 - începe construcţia podului de la Cernavodă, realizare unică la acea vreme în Europa – ing. Anghel Saligny; • 1907 - la ţesătoriile române de bumbac din Piteşti s-au aplicat, întâia oara în Europa, principiile taylorismului şi organizarea producţiei, principii şi metode aplicate de multe firme după primul război mondial.

Ingineria sistemelor de productie 11

Etapa a III-a în evoluţia sistemelor de producţie are ca şi graniţă anii 1990-2000, când apar SISTEMELE AVANSATE de PRODUCŢIE, iar ştiinţa organizării şi conducerii beneficiază de TEHNICI AVANSATE ŞI MODERNE DE MANAGEMENT.

Pentru a supravieţui în secolul XXI, întreprinderile producătoare vor trebui să se adapteze la tehnicile de fabricaţie integrate. Acest fapt implică o metamorfoză majoră a tuturor proceselor din sistem.

Constituirea sistemelor avansate de producţie s-a realizat doar în cadrul unor economii puternic industrializate (Japonia, SUA,Germania etc.), prefigurând mutaţii profunde, similare cu cele provocate în economia mondială de sistemele de tip maşinist.

Sistemele avansate de producţie au apărut datorită transformărilor în mediul economic, prin apariţia nevoilor strict individuale şi au fost realizate datorită unei adevărate infuzii de progres tehnic. Sistemele avansate de producţie au avantajul adaptabilităţii aproape totale la modificarea mediului economic în care activează. Consecinţa este o competiţie înaltă ce nu poate fi atinsă pe alte căi.

Conceptele CIM (Computer Integrated Manufacturing), Firma Holonică, Firma Virtuală sunt doar câteva din sistemele avansate de producţie.

Dintre conceptele de management modern se pot menţiona: Reengineering-ul Întreprinderi, JIT (Just-In-Time), Kanban, Lean Manufacturing, Kaizen, Tehnici de Organizare Bazate pe Inteligenţă Artificială etc.

12Ingineria sistemelor de productie