Modelul Medica Case Work)

23
MODELELE ASISTENŢEI MODELELE ASISTENŢEI SOCIALE SOCIALE Modelul medical Modelul medical (casework) (casework) Prima dintre concepţiile globale care au Prima dintre concepţiile globale care au orientat practica asistenţei sociale provine orientat practica asistenţei sociale provine din medicină. Spre sfârşitul secolului trecut, din medicină. Spre sfârşitul secolului trecut, când începea să se contureze identitatea când începea să se contureze identitatea profesiei de asistent social, exista o strânsă profesiei de asistent social, exista o strânsă înrudire între asistenţa medicală şi cea înrudire între asistenţa medicală şi cea socială. Primele asistente sociale nu erau socială. Primele asistente sociale nu erau altceva decât cadre medicale cu pregătire altceva decât cadre medicale cu pregătire medie, care urmăreau evoluţia pacientului în medie, care urmăreau evoluţia pacientului în mediul său familial şi profesional după mediul său familial şi profesional după încetarea tratamentului medical, considerând încetarea tratamentului medical, considerând (pe bună dreptate) că refacerea completă a (pe bună dreptate) că refacerea completă a pacientului presupune nu numai o bună îngrijire pacientului presupune nu numai o bună îngrijire în spital, ci şi un sprijin post-tratament în spital, ci şi un sprijin post-tratament

Transcript of Modelul Medica Case Work)

Page 1: Modelul Medica Case Work)

MODELELE ASISTENŢEI MODELELE ASISTENŢEI SOCIALE SOCIALE

Modelul medical Modelul medical (casework)(casework)

Prima dintre concepţiile globale care au orientat practica Prima dintre concepţiile globale care au orientat practica asistenţei sociale provine din medicină. Spre sfârşitul asistenţei sociale provine din medicină. Spre sfârşitul secolului trecut, când începea să se contureze identitatea secolului trecut, când începea să se contureze identitatea profesiei de asistent social, exista o strânsă înrudire între profesiei de asistent social, exista o strânsă înrudire între asistenţa medicală şi cea socială. Primele asistente sociale asistenţa medicală şi cea socială. Primele asistente sociale nu erau altceva decât cadre medicale cu pregătire medie, nu erau altceva decât cadre medicale cu pregătire medie, care urmăreau evoluţia pacientului în mediul său familial care urmăreau evoluţia pacientului în mediul său familial şi profesional după încetarea tratamentului medical, şi profesional după încetarea tratamentului medical, considerând (pe bună dreptate) că refacerea completă a considerând (pe bună dreptate) că refacerea completă a pacientului presupune nu numai o bună îngrijire în spital, pacientului presupune nu numai o bună îngrijire în spital, ci şi un sprijin post-tratament ci şi un sprijin post-tratament

Page 2: Modelul Medica Case Work)

Din acest motiv, strategiile de intervenţie, teoriile şi Din acest motiv, strategiile de intervenţie, teoriile şi limbajul medical au fost transferate în asistenţa socială. limbajul medical au fost transferate în asistenţa socială. Asistentul însuşi era considerat un fel de medic ce are Asistentul însuşi era considerat un fel de medic ce are capacitatea de a descoperi şi de a trata „maladiile capacitatea de a descoperi şi de a trata „maladiile sociale", iar serviciul social era privit ca o instituţie sociale", iar serviciul social era privit ca o instituţie care stabileşte tipologii de diagnostic şi de tratament care stabileşte tipologii de diagnostic şi de tratament pentru „bolile societăţii".pentru „bolile societăţii".

Modelul tratamentului social Modelul tratamentului social {modelul medical {modelul medical sau sau casework) casework) a fost puternic influenţat de curentele a fost puternic influenţat de curentele psihanalitice şi psihoterapeutice ale începutului de psihanalitice şi psihoterapeutice ale începutului de secol XX, fapt care a condus chiar la o „reformă termi secol XX, fapt care a condus chiar la o „reformă termi nologică" în asistenţa socială din epocă. Astfel, nologică" în asistenţa socială din epocă. Astfel, termenul de „tratament" a fost înlocuit cu cel de termenul de „tratament" a fost înlocuit cu cel de „terapie", vorbindu-se frecvent despre „terapie", vorbindu-se frecvent despre terapia socială, terapia socială, socioterapie, psihoterapie, terapie de sprijin socioterapie, psihoterapie, terapie de sprijin etc. etc.

Page 3: Modelul Medica Case Work)

Cât priveşte obiectivele urmărite prin Cât priveşte obiectivele urmărite prin asistenţa derulată după modelul medical, asistenţa derulată după modelul medical, acestea aveau tot sonorităţi specifice: acestea aveau tot sonorităţi specifice: tratament curativ tratament curativ (cel care se adresa (cel care se adresa persoanelor şi familiilor deja afectate de persoanelor şi familiilor deja afectate de disfuncţii sociale şi psihosociale), disfuncţii sociale şi psihosociale), tratament tratament preventiv preventiv (care se adresa clienţilor aflaţi în (care se adresa clienţilor aflaţi în situaţie de risc) şi situaţie de risc) şi tratament promoţional tratament promoţional (cel care, acompaniindu-le pe primele două, (cel care, acompaniindu-le pe primele două, se derula în tradiţia curentelor de educaţie se derula în tradiţia curentelor de educaţie populară în domeniul sanitar, economic, populară în domeniul sanitar, economic, social etc).social etc).

Page 4: Modelul Medica Case Work)

În primele decenii ale veacului XX, se considera În primele decenii ale veacului XX, se considera că există două forme de tratament social, în funcţie că există două forme de tratament social, în funcţie de „traseul" urmat de acţiunea asistenţială:de „traseul" urmat de acţiunea asistenţială:

1.1. tratamentul direct (numit şi psihoterapie) se adresa tratamentul direct (numit şi psihoterapie) se adresa nemijlocit clientului individual, acordându-î sprijin nemijlocit clientului individual, acordându-î sprijin psiho logic şi dezvoltându-i capacitatea înţelegerii psiho logic şi dezvoltându-i capacitatea înţelegerii de sine, ca premisă a refacerii capacităţii de de sine, ca premisă a refacerii capacităţii de funcţionare socială normală;funcţionare socială normală;

2.2. tratamentul indirect (sau socioterapia) era centrat pe tratamentul indirect (sau socioterapia) era centrat pe mediul exterior clientului; acţionând asupra mediul exterior clientului; acţionând asupra mediului familial şi profesional, asupra grupului de mediului familial şi profesional, asupra grupului de prieteni sau de vecini, asistentul social viza o prieteni sau de vecini, asistentul social viza o schimbare comportamentală la nivelul clientului schimbare comportamentală la nivelul clientului individual.individual.

Page 5: Modelul Medica Case Work)

Practica asistenţială desfăşurată după model Practica asistenţială desfăşurată după model medical pornea de la premisa că disfuncţiile medical pornea de la premisa că disfuncţiile psihosociale cu care se confruntă indivizii şi psihosociale cu care se confruntă indivizii şi familiile sunt practic nişte „boli", pe care asistenţii familiile sunt practic nişte „boli", pe care asistenţii sociali le pol diagnostica şi trata. Clientul sau sociali le pol diagnostica şi trata. Clientul sau „pacientul" nu face decât să primească „pacientul" nu face decât să primească „tratamentul" cu încredere şi să aştepte „tratamentul" cu încredere şi să aştepte „vindecarea".„vindecarea".Denumirile sub care găsim modelul medical în Denumirile sub care găsim modelul medical în prezent sunt acelea de prezent sunt acelea de casework, serviciu social casework, serviciu social individualizat individualizat sau sau metoda intervenţiei psihosociale. metoda intervenţiei psihosociale. în esenţă, modelul conservă orientarea sa iniţială în esenţă, modelul conservă orientarea sa iniţială către persoana asistatului sau/şi către microgrupul către persoana asistatului sau/şi către microgrupul de apartenenţă (în special cel familial, dar şi cel de apartenenţă (în special cel familial, dar şi cel profesional, religios, educaţional etc).profesional, religios, educaţional etc).

Page 6: Modelul Medica Case Work)

o Denumirile diferite utilizate în literatura canadiană Denumirile diferite utilizate în literatura canadiană (serviciu social individualizat sau intervenţie (serviciu social individualizat sau intervenţie personalizată) şi în cea americană şi europeană personalizată) şi în cea americană şi europeană (intervenţie psihosocială) trimit la două nuanţe ale (intervenţie psihosocială) trimit la două nuanţe ale unuia şi aceluiaşi model: „serviciul individualizat unuia şi aceluiaşi model: „serviciul individualizat este orientat, înainte de toate, către adaptarea este orientat, înainte de toate, către adaptarea persoanelor la situaţia lor şi către rezolvarea persoanelor la situaţia lor şi către rezolvarea problemelor rezultate din interacţiunea persoană-problemelor rezultate din interacţiunea persoană-situaţie, în timp ce, evoluând, intervenţia situaţie, în timp ce, evoluând, intervenţia psihosocială este preocupată mai curând de psihosocială este preocupată mai curând de problemele legate de bunăstarea personală şi de problemele legate de bunăstarea personală şi de funcţionarea socială a clienţilor" (Menthonnex, funcţionarea socială a clienţilor" (Menthonnex, 1995: 84). 1995: 84).

Page 7: Modelul Medica Case Work)

Postulatele modelului Postulatele modelului casework casework sunt următoarele:sunt următoarele: Orice persoană întâlneşte, în decursul vieţii, Orice persoană întâlneşte, în decursul vieţii,

dificultăţi, conflicte şi tensiuni legate de dificultăţi, conflicte şi tensiuni legate de specificul vieţii ca atare (spre exemplu, legate specificul vieţii ca atare (spre exemplu, legate de schimbările fiziologice proprii diferitelor de schimbările fiziologice proprii diferitelor etape de vârstă, de schimbările de rol social etape de vârstă, de schimbările de rol social etc.) sau provocate de circumstanţe ale etc.) sau provocate de circumstanţe ale mediului.mediului.

Persoana caută să rezolve situaţia problematică Persoana caută să rezolve situaţia problematică fie exclusiv prin efort propriu, fie apelând la fie exclusiv prin efort propriu, fie apelând la ajutorul altora.ajutorul altora.

Page 8: Modelul Medica Case Work)

Nu orice tensiune sau problemă resimţită de o Nu orice tensiune sau problemă resimţită de o persoană constituie o situaţie problematică de persoană constituie o situaţie problematică de care să se intereseze serviciul social. Totuşi, care să se intereseze serviciul social. Totuşi, fiecare om se poate afla, la un moment dat, în fiecare om se poate afla, la un moment dat, în situaţia de a nu-şi putea asuma de unul singur situaţia de a nu-şi putea asuma de unul singur dificultăţile şi de a avea nevoie de un ajutor, de dificultăţile şi de a avea nevoie de un ajutor, de susţinere temporară, de o relaţie de sprijin în susţinere temporară, de o relaţie de sprijin în acelaşi timp afectivă, permisivă şi competentă acelaşi timp afectivă, permisivă şi competentă profesional. Această relaţie interpersonală profesional. Această relaţie interpersonală pozitivă poate constitui esenţa intervenţiei pozitivă poate constitui esenţa intervenţiei psihosociale.psihosociale.

Page 9: Modelul Medica Case Work)

A. Menthonnex consideră că există cinci faze A. Menthonnex consideră că există cinci faze ale procesului de ajutorare.ale procesului de ajutorare.

1.1. Faza de întâlnire: Faza de întâlnire: poate fi „provocată" de către poate fi „provocată" de către asistentul social care identifică o persoană aflată asistentul social care identifică o persoană aflată într-o situaţie problematică sau poate să urmeze într-o situaţie problematică sau poate să urmeze unei cereri din partea persoanei în cauză, care unei cereri din partea persoanei în cauză, care solicităsolicită ajutor; este o etapă de cunoaştere ajutor; este o etapă de cunoaştere reciprocă, profund marcată de elemente reciprocă, profund marcată de elemente emoţionale, şi în cadrul căreia se construieşte emoţionale, şi în cadrul căreia se construieşte fundamentul relaţiei de încredere; pentru clienţii fundamentul relaţiei de încredere; pentru clienţii care recurg la asistenţa socială în urma unui care recurg la asistenţa socială în urma unui mandat tutelar sau penal, faza de întâlnire este în mandat tutelar sau penal, faza de întâlnire este în acelaşi timp şi etapa de luare în grijă.acelaşi timp şi etapa de luare în grijă.

Page 10: Modelul Medica Case Work)

2.2. Faza studiului psihosocial Faza studiului psihosocial vizează cunoaşterea aceleivizează cunoaşterea aceleielemente din viaţa clientului care îi sunt necesare elemente din viaţa clientului care îi sunt necesare asistentului social pentru a-l putea ajuta: situaţia asistentului social pentru a-l putea ajuta: situaţia familială, materială şi de habitat; activitatea familială, materială şi de habitat; activitatea profesională şi pregătirea şcolară; factorii bio -profesională şi pregătirea şcolară; factorii bio -psihosociali (sănătate, experienţe trăite, atitudini, psihosociali (sănătate, experienţe trăite, atitudini, aspiraţii, roluri jucate, apartenenţa de grup etc.); aspiraţii, roluri jucate, apartenenţa de grup etc.); elementele semnificative ale istoriei individuale; elementele semnificative ale istoriei individuale; relaţiile interpersonale fundamentale şi secundare; relaţiile interpersonale fundamentale şi secundare; factorii de presiune şi cauzele lor probabile; factorii de presiune şi cauzele lor probabile; experienţele problematice anterioare şi modul lor de experienţele problematice anterioare şi modul lor de soluţionare; resursele şi limitele (constrângerile) soluţionare; resursele şi limitele (constrângerile) clientului; identificarea problemei actuale şi evaluarea clientului; identificarea problemei actuale şi evaluarea preliminară a cauzelor ei.preliminară a cauzelor ei.

Page 11: Modelul Medica Case Work)

3.3. Faza de diagnostic psihosocial Faza de diagnostic psihosocial sau de evaluare a situaţiei sau de evaluare a situaţiei clientului. Prin diagnostic trebuie să se poată răspunde la clientului. Prin diagnostic trebuie să se poată răspunde la următoarele tipuri de întrebări: următoarele tipuri de întrebări:

cum percepe clientul (şi cum percep cei din cum percepe clientul (şi cum percep cei din proximitatea sa) situaţia problematică?, proximitatea sa) situaţia problematică?,

care sunt condiţiile de mediu care au dat naştere care sunt condiţiile de mediu care au dat naştere problemei?, care sunt elementele personale care au problemei?, care sunt elementele personale care au determinat apariţia problemei clientului?, determinat apariţia problemei clientului?,

care sunt scopurile şi aştep tările clientului în ceea ce care sunt scopurile şi aştep tările clientului în ceea ce priveşte soluţionarea?, priveşte soluţionarea?,

ce forţe facilitează şi ce forţe frânează rezolvarea ce forţe facilitează şi ce forţe frânează rezolvarea problemei? problemei? Diagnosticul psihosocial este o Diagnosticul psihosocial este o evaluare evaluare (dintr-o dublă (dintr-o dublă perspectivă: a personalităţii individului şi a mediului perspectivă: a personalităţii individului şi a mediului său social) său social) a problemei a problemei cu care se confruntă clientul şi cu care se confruntă clientul şi o o proiecţie realistă a mijloacelor de a o rezolva.proiecţie realistă a mijloacelor de a o rezolva.

Page 12: Modelul Medica Case Work)

4.4. Elaborarea planului de intervenţie, Elaborarea planului de intervenţie, adică adică stabilirea obiecti velor, a mijloacelor de stabilirea obiecti velor, a mijloacelor de realizare şi a etapelor de parcurs.realizare şi a etapelor de parcurs.

5.5. Faza de realizare a planului Faza de realizare a planului sau intervenţia sau intervenţia psihosocială propriu-zisă.psihosocială propriu-zisă.

Page 13: Modelul Medica Case Work)

În fiecare din cele cinci faze, autoarea În fiecare din cele cinci faze, autoarea menţionată indică utilizarea unor tehnici de menţionată indică utilizarea unor tehnici de comunicare (interviu) şi de sprijin pe care le comunicare (interviu) şi de sprijin pe care le grupează în trei categorii: tehnici de susţinere grupează în trei categorii: tehnici de susţinere şi dezvoltare a atuurilor clientului; tehnici de şi dezvoltare a atuurilor clientului; tehnici de ghidare şi orientare; tehnici de clarificare ghidare şi orientare; tehnici de clarificare (Menthonnex, 1995: 112-126)(Menthonnex, 1995: 112-126)

Page 14: Modelul Medica Case Work)

În categoria În categoria tehnicilor de susţinere şi dezvoltare tehnicilor de susţinere şi dezvoltare sunt incluse:sunt incluse: „„Ventilaţia": Ventilaţia": tehnică ce constă în facilitarea tehnică ce constă în facilitarea

proceselor de exteriorizare a emoţiilor, proceselor de exteriorizare a emoţiilor, sentimentelor şi experienţelor (prezente sau sentimentelor şi experienţelor (prezente sau trecute), în scopul eliberării (derulării) clien trecute), în scopul eliberării (derulării) clien tului, pentru a-l pregăti astfel în vederea tului, pentru a-l pregăti astfel în vederea reorientării energiilor către rezolvarea reorientării energiilor către rezolvarea problemei şi nicidecum către permanenta ei problemei şi nicidecum către permanenta ei retrăire mentală.retrăire mentală.

Page 15: Modelul Medica Case Work)

““ReformulareaReformularea””: : a-i expune clientului propria lui a-i expune clientului propria lui povestire, reconstruită logic în termeni cât se povestire, reconstruită logic în termeni cât se poate de clari, pentru a ne convinge că noi înşine poate de clari, pentru a ne convinge că noi înşine (în calitate de asistenţi sociali) am înţeles bine (în calitate de asistenţi sociali) am înţeles bine care este problema clientului, cât şi pentru a-l care este problema clientului, cât şi pentru a-l ajuta pe acesta să pună ordine în mecanismele ajuta pe acesta să pună ordine în mecanismele cunoaşterii de sine.cunoaşterii de sine.

“ “asigurareaasigurarea”” urmăreşte să-i demonstreze urmăreşte să-i demonstreze clientului că îi cunoaştem şi îi recunoaştem clientului că îi cunoaştem şi îi recunoaştem calităţile, capacităţile, dar şi limitele şi trebuinţele; calităţile, capacităţile, dar şi limitele şi trebuinţele; prin aceasta, îi întărim încrederea în propriile forţe prin aceasta, îi întărim încrederea în propriile forţe şi îl asigurăm că este capabil să depăşească şi îl asigurăm că este capabil să depăşească situaţia problematică, beneficiind de un ajutor situaţia problematică, beneficiind de un ajutor specializat.specializat.

Page 16: Modelul Medica Case Work)

Construcţia binomului asistent-client: Construcţia binomului asistent-client: tehnică prin care tehnică prin care lucrătorul social îi oferă asistatului certitudinea că nu este lucrătorul social îi oferă asistatului certitudinea că nu este singur în efortul de refacere a capacităţii de funcţionare singur în efortul de refacere a capacităţii de funcţionare socială normală; odată demarată relaţia de ajutorare, socială normală; odată demarată relaţia de ajutorare, problema se va pune în felul următor: în ce stare problema se va pune în felul următor: în ce stare ne ne aflăm, ce aflăm, ce vom vom urmări, ce urmări, ce vom vom întreprinde? Această întreprinde? Această tehnică îi oferă clientului un alter ego pentru a-l tehnică îi oferă clientului un alter ego pentru a-l acompania într-un moment dificil şi pentru a parcurge acompania într-un moment dificil şi pentru a parcurge împreună calea redresării psihosociale.împreună calea redresării psihosociale.

Tehnica informativă Tehnica informativă elimină carenţele de informaţie ale elimină carenţele de informaţie ale asistatului, în scopul creşterii cunoştinţelor şi asistatului, în scopul creşterii cunoştinţelor şi competenţelor sale în domenii cum ar fi: legislaţia, competenţelor sale în domenii cum ar fi: legislaţia, prestaţiile sociale, tipurile de instituţii asistenţiale, prestaţiile sociale, tipurile de instituţii asistenţiale, identificarea şi procurarea resurselor de tot felul etc.identificarea şi procurarea resurselor de tot felul etc.

Page 17: Modelul Medica Case Work)

Discuţia logică: Discuţia logică: tehnică ce utilizează şi dezvoltă tehnică ce utilizează şi dezvoltă capacitatea clientului de a raţiona în sensul unei mai bune capacitatea clientului de a raţiona în sensul unei mai bune percepţii asupra realităţii, al descoperirii alternativelor de percepţii asupra realităţii, al descoperirii alternativelor de acţiune, al înţelegerii priorităţilor etc. Scopul esenţial al acţiune, al înţelegerii priorităţilor etc. Scopul esenţial al discuţiei îl constituie formarea capacităţii clientului de a discuţiei îl constituie formarea capacităţii clientului de a analiza corectanaliza corect situaţiile problematice în termeni de situaţiile problematice în termeni de premise (cauze) .şi concluzii (efecte), astfel încât am premise (cauze) .şi concluzii (efecte), astfel încât am putea numi aceasta tehnică „silogistică asistenţială".putea numi aceasta tehnică „silogistică asistenţială".

Confruntarea: Confruntarea: este tot o tehnică „educaţională", de este tot o tehnică „educaţională", de revelarerevelare a anumitor comportamente, atitudini şi incidente a anumitor comportamente, atitudini şi incidente din viaţadin viaţa clientului, care au produs efecte negative. Prin clientului, care au produs efecte negative. Prin confruntareconfruntare nu se caută cauzele comportamentelor nu se caută cauzele comportamentelor inadecvate, ci doarinadecvate, ci doar conştientizarea existenţei lor şi aflarea conştientizarea existenţei lor şi aflarea unor alternativeunor alternative comportamental-atitudinale.comportamental-atitudinale.

Page 18: Modelul Medica Case Work)

Tehnica rememorării Tehnica rememorării urmăreşte să-l determine pe urmăreşte să-l determine pe client săclient să îşi amintească reacţiile, mijloacele de îşi amintească reacţiile, mijloacele de acţiune şi rezultateleacţiune şi rezultatele obţinute în situaţii obţinute în situaţii problematice similare cu cea pe care oproblematice similare cu cea pe care o trăieşte în trăieşte în prezent. Astfel, o manieră acţională care şi-aprezent. Astfel, o manieră acţională care şi-adovedit în trecut eficienţa poate fi reluată de către dovedit în trecut eficienţa poate fi reluată de către client.client.

Toate tehnicile din categoria celor de susţinere şi Toate tehnicile din categoria celor de susţinere şi dezvoltare a atuurilor clientului sunt modalităţi dezvoltare a atuurilor clientului sunt modalităţi specifice de aplicare a interviului (standardizat, specifice de aplicare a interviului (standardizat, semi-standardizat şi non-directiv) în asistenţa semi-standardizat şi non-directiv) în asistenţa socială.socială.

Page 19: Modelul Medica Case Work)

Printre Printre tehnicile de ghidare şi orientare tehnicile de ghidare şi orientare menţionăm:menţionăm: Intervenţia directă Intervenţia directă constă în furnizarea unui ajutor constă în furnizarea unui ajutor

imediat clientului (de exemplu: a-i găsi o locuinţă, un imediat clientului (de exemplu: a-i găsi o locuinţă, un loc de muncă. a-i acorda un sprijin material etc), pentru loc de muncă. a-i acorda un sprijin material etc), pentru a depăşi situaţia de criză şi pentru a crea premisele unor a depăşi situaţia de criză şi pentru a crea premisele unor procese adaptative viitoare.procese adaptative viitoare.

Demonstraţia prin exemplu Demonstraţia prin exemplu îi facilitează clientului îi facilitează clientului descope rirea unor tipuri de comportamente şi de descope rirea unor tipuri de comportamente şi de strategii de acţiune eficace pe care nu le-a practicat strategii de acţiune eficace pe care nu le-a practicat până în prezent, dar care i-ar permite să reintre în până în prezent, dar care i-ar permite să reintre în normalitate. Respectivele exemple nu constau în normalitate. Respectivele exemple nu constau în comportamente la îndemâna oricui, ci în gesturi comportamente la îndemâna oricui, ci în gesturi hotărâte şi curajoase - caracteristici care le conferă hotărâte şi curajoase - caracteristici care le conferă „exemplaritatea".„exemplaritatea".

Page 20: Modelul Medica Case Work)

Tehnica exemplului tipurilor obişnuite de Tehnica exemplului tipurilor obişnuite de comportament comportament caută să-i sugereze clientului o serie de caută să-i sugereze clientului o serie de modele acţionale imediat utilizabile, care nu comportă modele acţionale imediat utilizabile, care nu comportă eforturi mari de asimilare, întrucât ele sunt practici eforturi mari de asimilare, întrucât ele sunt practici cotidiene ale tuturor oamenilor „normali" (de exemplu: cotidiene ale tuturor oamenilor „normali" (de exemplu: a se îngriji de aspectul exterior al propriei persoane, a a se îngriji de aspectul exterior al propriei persoane, a pune ordine în lucruri şi în activităţi, a folosi maniere pune ordine în lucruri şi în activităţi, a folosi maniere de comunicare socialmente consacrate etc).de comunicare socialmente consacrate etc).

Consilierea sau orientarea Consilierea sau orientarea reprezintă o tehnică reprezintă o tehnică directivă ce constă în exprimarea de către asistentul directivă ce constă în exprimarea de către asistentul social a unei opinii în legătură cu situaţia clientului, în social a unei opinii în legătură cu situaţia clientului, în formularea unei recomandări motivate de formularea unei recomandări motivate de comportament sau în sugerarea unei decizii pe care comportament sau în sugerarea unei decizii pe care clientul este pus în situaţia de a o lua.clientul este pus în situaţia de a o lua.

Page 21: Modelul Medica Case Work)

Definirea limitelor rezonabile Definirea limitelor rezonabile este o tehnică de este o tehnică de întărire a supraîntărire a supra -- eului, adică de dezvoltare a eului, adică de dezvoltare a capacităţilor de auto control ale clientului, cu capacităţilor de auto control ale clientului, cu scopul ca acesta să evite sau să renunţe la anumite scopul ca acesta să evite sau să renunţe la anumite comportamente periculoase, inadecvate situaţiei în comportamente periculoase, inadecvate situaţiei în care se află. Asistentul social îi va contura clien care se află. Asistentul social îi va contura clien tului limitele rezonabile de manifestare pentru a tului limitele rezonabile de manifestare pentru a putea depăşi situaţia de criză şi a reintra în putea depăşi situaţia de criză şi a reintra în normalitatea psihosocială. Limitele rezonabile se normalitatea psihosocială. Limitele rezonabile se referă deopotrivă la ceea ce este socialmente referă deopotrivă la ceea ce este socialmente permis şi la ceea ce este strategic eficient.permis şi la ceea ce este strategic eficient.

Page 22: Modelul Medica Case Work)

După utilizarea tehnicilor de susţinere, ghidare şi orientare, se După utilizarea tehnicilor de susţinere, ghidare şi orientare, se trece la a treia categorie - aceea a trece la a treia categorie - aceea a tehnicilor de clarificare.tehnicilor de clarificare.

Acestea urmăresc „tratamentul" sau modificarea Acestea urmăresc „tratamentul" sau modificarea comportamentelor care împiedică pe client să funcţioneze comportamentelor care împiedică pe client să funcţioneze normal. Pentru aceasta, este necesar ca însuşi clientul să fi normal. Pentru aceasta, este necesar ca însuşi clientul să fi resimţit nevoia unei astfel de schimbări, conştientizându-resimţit nevoia unei astfel de schimbări, conştientizându-şi elementele de blocaj şi inadaptare. Tehnicile de şi elementele de blocaj şi inadaptare. Tehnicile de clarificare clarificare („ventilaţia", confruntarea şi clarificarea) („ventilaţia", confruntarea şi clarificarea) fac apel fac apel la arsenalul psihanalizei şi al psihoterapiei, iar pentru la arsenalul psihanalizei şi al psihoterapiei, iar pentru utilizarea lor sunt necesare nişte condiţii de garanţie din utilizarea lor sunt necesare nişte condiţii de garanţie din partea clientului: a) să aibă un Eu suficient de puternic pentru partea clientului: a) să aibă un Eu suficient de puternic pentru a suporta introspecţia; b) să fie convins de faptul că o mai a suporta introspecţia; b) să fie convins de faptul că o mai bună utilizare a anumitor mecanisme de apărare l-ar putea bună utilizare a anumitor mecanisme de apărare l-ar putea ajuta în ameliorarea conduitei; c) să posede capacităţi ajuta în ameliorarea conduitei; c) să posede capacităţi intelectuale reale şi să fie capabil de a-şi analiza şi verbaliza intelectuale reale şi să fie capabil de a-şi analiza şi verbaliza problemele şi conduitele; d) să aibă posibilitatea de a stabili problemele şi conduitele; d) să aibă posibilitatea de a stabili relaţii obiective şi constructive cu asistentul social; e) să relaţii obiective şi constructive cu asistentul social; e) să dovedească o reală capacitate de a face faţă realităţii.dovedească o reală capacitate de a face faţă realităţii.

Page 23: Modelul Medica Case Work)

Prin clarificare se urmăreşte „punerea în evidenţă a Prin clarificare se urmăreşte „punerea în evidenţă a anumitor comportamente repetitive ale clientului, care anumitor comportamente repetitive ale clientului, care îi dăunează funcţionării sociale normale şi care sunt îi dăunează funcţionării sociale normale şi care sunt manifestări ale unei utilizări abuzive a mecanismelor manifestări ale unei utilizări abuzive a mecanismelor de apărare. Se va încerca, astfel, sprijinirea clientului de apărare. Se va încerca, astfel, sprijinirea clientului pentru a-şi conştientiza atitudinile şi rolul pe care ele îl pentru a-şi conştientiza atitudinile şi rolul pe care ele îl joacă în viaţa şi în situaţia lui prezentă. De asemenea, joacă în viaţa şi în situaţia lui prezentă. De asemenea, clientul va fi ajutat să înţeleagă deopotrivă satisfacţiile clientul va fi ajutat să înţeleagă deopotrivă satisfacţiile şi insatisfacţiile conştiente pe care le are prin utilizarea şi insatisfacţiile conştiente pe care le are prin utilizarea sistematică a unor asemenea mecanisme de apărare, sistematică a unor asemenea mecanisme de apărare, astfel încât să sesizeze raportul care există între astfel încât să sesizeze raportul care există între tensiunile şi reacţiile sale fapt care îl determină să tensiunile şi reacţiile sale fapt care îl determină să realizeze o legătură mai strânsă între intelect şi realizeze o legătură mai strânsă între intelect şi afectivitate. Scopul urmărit şi explicat clientului este afectivitate. Scopul urmărit şi explicat clientului este astfel acela ca, prin conştientizare, să-şi poată astfel acela ca, prin conştientizare, să-şi poată recunoaşte atitudinile şi să le poată corija şi pentru a le recunoaşte atitudinile şi să le poată corija şi pentru a le face mai puţin dăunătoare pentru sine" (Menthonnex, face mai puţin dăunătoare pentru sine" (Menthonnex, 1995: 123-124). 1995: 123-124).