Academia de Studii EconomiceFacultatea de Relatii Economice Internationale

Modelul japonez de dezvoltare

Cuprins

1. Revolutia MeijiReformeRelatii InternationaleCultura

2. Dezvoltarea capitalista3. Japonia moderna4. Invatamantul japonez5. Sistemul de munca6. . Bibliografie

StudentiAndrei Tanase

Andreea BitanuGrupa 922

1. REVOLUTIA MEIJI

Perioada Meiji este considerata inceputul epocii moderne a Japoniei. Denumirea provine de la numele Imparatului Meiji. Acesta a fost propulsat la conducerea Japoniei, in urma evenimentelor ce poarta denumirea de Restaurarea Meiji. Regimul Meiji a inceput ca o alianta intre provinciile Satsuma si Choshu, sustinute de Tosa si Hizen. Scopul acestei aliante a fost restituirea puterii in mainile imparatului, considerat conducatorul de drept al Japoniei si eliberarea Japoniei de influentele “barbare” (straine). Intre ianuarie 1968 si iunie 1869 a avut loc razboiul civil Boshin intre fortele imperiale (Meiji) si ramasitele vechiului shogunat Tokugawa. Orasul Edo a fost redenumit Tokyo in 1868, si a fost declarat noua capitala.  Perioada imediat urmatoare acestor evenimente, pana in zilele noastre este considerata epoca moderna, fiind impartita in 4 perioade, dupa numele purtat de imparati: Meiji (1868-1912); Taisho (1912-1926); Showa (1926-1989) si Heisei (1989-...). 1.1 Reforme

Imediat cu instalarea regimului Meiji, au inceput o serie de reforme pentru reorganizarea puterii in stat. Inceputul  este marcat de un juramant prin care in 1868, imparatul se angajeaza sa preia puterea, sa acorde tuturor cetatenilor posibilitatea de decizie, precum si sa abandoneze vechile obiceiuri rele.  Sistemul prefectural a luat nastere in 1871, tranzitia spre acesta incepand insa in 1869, cand patru lorzi locali (daimyo) au fost convinsi sa-si cedeze pamanturile curtii. Acestia au fost numiti guvernatori ai vechilor lor pamanturi. Multi au urmat acest exemplu, ajungand ca in 1871 toate domeniile sa revina in mana imparatului, acesta reimpartindu-le in prefecturi. Prin aceasta s-a renuntat la domeniile feudale si privilegii, samuraii pierzandu-si astfel drepturile si privilegiile.  Aceasta a produs o schimbare majora a claselor sociale. Astfel in 1873, populatia Japoniei se ridica la cifra de 33 milioane, iar clasele sociale cele mai predominante fiind: kazoku (aristocrati); shizoku

1

(samurai - 5.5% impreuna cu aristocratii); heimin (oamenii de rand - 93,6%) si altii (preoti etc. - 0.9%).  In 1871-1873, o mare parte din persoanele la putere au facut un tur in America si Europa pentru a invata despre sistemele moderne de administratie si guvernare. Acest tur poarta denumirea de “misiunea Iwakura”. In urma acestei experiente a fost schimbata modalitatea de taxare din procente pe productie (orez) in procente pe pamantul detinut (3% pentru inceput, iar apoi au redus la 2.5% din valoarea pamantului aflat in gestiune).  Imediat cu aceasta reforma a aparut problema inflatiei, odata cu introducerea banilor tipariti. Capitalul era putin, iar industriei ii lipsea infrastructura: sisteme de distributie, transport, comunicatie si publicitate. In acest sens a pornit o campanie sub conducerea lui Matukata Masayoshi. Acesta a introdus noua taxa pe pamant, a stabilit regulile pentru stabilizarea monezii nationale, a infiintat Banca Japoniei in 1882, a adoptat standardele internationale cu privire la aur, si a privatizat primele institutii guvernamentale, rezultand astfel un “boom” industrial. Corporatiile de comert infiintate in perioadele anterioare si-au schimbat sistemul de structurare, adaptandu-se la noile cerinte economice (Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Yasuda, Furukawa etc.). Reformele acestuia au adus in scurt timp o stabilitate economica necesara dezvoltarii rapide, insa acestea au afectat negativ sectorul agrar. Pretul orezului si a matasii au coborat, fermierii in datorii si-au pierdut pamantul pe fundalul unui numar crescand de tarani. In 1884 a avut loc incidentul Chichibu, cand fermierii in datorii au cerut rezolvarea acestor probleme, atacand camatarii si statiile de politie.  Totodata a fost introdus invatamantul obligatoriu, pentru inceput in 1879 la 4 ani (16 luni), iar in 1907 stacheta a fost ridicata la 6 ani de invatamant obligatorie. Se noteaza ca in acest an (dupa razboiul ruso-japonez), 97% din tineri urmau cei 6 ani de invatamant obligatoriu. In 1873 a fost introdus un nou sistem militar, cu stagiu militar obligatoriu de 3 ani in serviciu activ si 4 ani in rezerva. Astfel in 1877, 82.0% din barbatii in varsta de 20 ani erau racolati in acest sistem, iar forta militara in perioada de pace era de 31.680 de oameni, iar in timp de razboi: 46.350. Schimbarea sistemului militar a condus la pierderea semnificatiei cuvantului samurai si la desfintarea acestei clase sociale. Totodata clasa samurailor si-a pierdut sursa de venituri, mai mult, in 1873, guvernul a decis sa taxeze fermele acestora cu 30% din cheltuielile anuale, deci sa puna un sfarsit acestei clase sociale. Chiar si samurai care sustinusera restaurarea Meiji au fost complet dezamagiti de aceasta decizie, initiand o serie de revolte pe tot intinsul tarii. Cea mai serioasa a fost cea din provincia Satsuma in 1877, cand armata fostilor samurai a fost infranta de catre noua armata imperiala dotata cu arme moderne.

2

  Pe fundalul aparitiei a numeroase partide politice si directii de guvernare, intr-un final a fost abrogata constitutia Japoniei, in 1889, preluata dupa modelul german. Aceasta constitutie acorda imparatului puterea absoluta (sacru si inviolabil). Imparatul era comandantul suprem al armatei, putea incheia pace si initia razboi, putea dizolva guvernul si sa ceara noi alegeri. Dieta era impartita in doua: partea superioara si cea inferioara (parlament). Parlamentul era responsabil de initierea si propunerea legilor, dar pentru ca acestea sa fie puse in practica era necesar acordul intregii camere. Un consiliu special (Privy Council) a fost infiintat cu rolul de a revizui si apara constitutia. In 1890 au loc primele alegeri parlamentare. 1.2 Relatii internationale

In perioada Meiji, Japonia a luat parte la doua mari razboaie: primul cu China (1894-1895), apoi cu Rusia (1904-1905). In 1910 Japonia anexeaza Coreea. Pana in 1911 toate tratatele inegale semnate la sfarsitul perioadei Edo au fost terminate sau inlocuite.  Inca din 1858 au fost conflicte intre Rusia si Japonia in legatura cu posesia insulelor Sakhalin din nord. La aceea data, s-a semnat un tratat pentru posesia in comun a acestora, dar acesta a fost refacut in 1875, cand insulele Kurile au fost oferite in schimbul acestora. In 1878, Japonia anexeaza si insulele Bonins.  Insulele Okinawa au fost cucerite de Japonia in 1609, insa acest fapt nu a fost declarat international, populatia ryukyu platind inca tribut Chinei si intrand in relatii independente cu puterile vestice. Odata cu 1871, cand sistemul prefectural a fost stabilit, Okinawa a fost pusa sub juristictia prefecturii Kagoshima. Incepand cu 1875, s-a incetat plata tributului pentru insulele Okinawa Chinei, si s-au luat o serie de masuri pentru implementarea unui sistem de administratie compatibil cu cel al Japoniei, aceasta investind o multime de resurse in acest scop. Totodata, aici si-a amplasat cateva garnizoane militare. In 1879, China cedeaza intr-un final.  In aceasta perioada, Korea se consituia ca un stat slab in interioar, aflat inca sub suveranitatea Chinei. In 1874, cu toate ca Korea acceptase schimbul de convoaie cu Japonia, unui convoi i s-a refuzat o audienta imperiala. Doi ani mai tarziu, in urma demonstratiilor fortei navale nipone, a fost semnat tratatul Kanhwa prin care era recunoscuta independenta Koreei. Totusi, in perioada imediat ulterioara 1876-1885 in Koreea a izbucnit un razboi rece intre China si Japonia.  Intre 1894 si 1895 are loc razboiul Sino-japonez. Regele Koreei cere asistenta in terminarea rebelilor Chinei. Japonia insa il captureaza si il forteaza sa ceara asistenta Japoniei. Aceasta a permis o lupta tacita intre Japonia si China purtata pe teritoriul Koreei, pretul fiind care

3

dintre acestea doua sa asiste la modernizarea Koreei. Japonia a distrus capabilitatiile militare ale Chinei din Korea, iar la conferinta de pace a cerut Taiwan-ul si peninsula Liaodong (din Koreea). Germania, Franta si Rusia au cerut insa retrocedarea Koreei peninsula Liaodong.  Dupa incheierea acestui conflict, China a fost inlocuita cu Rusia ca inamic al intereselor Japoniei in Asia continentala de nord-est. Intre 1895 si 1904 influenta Rusiei a crescut atat in Manciuria cat si in Koreea. Odata cu terminarea constructiei liniei de cale ferata trans-siberiana, parea inevitabil controlul Rusiei asupra sudului Manciuriei si Koreei. In 1902 se semneaza pactul intre Anglia si Japonia, care s-a dovedit extrem de fructuos pentru interesele ambelor parti, iar in 1904-1905 are loc razboiul ruso-japonez, initiat de cei din urma. Cu toate ca acest razboi s-a dovedit foarte costisitor pentru Japonia din punct de vedere finanicar cat si al vietilor omenesti, prin tratatul de la Portsmouth din 1905, Japoniei i-au fost recunoscutele interesele in Koreea, eliberand de sub dominatia rusa sudul Manciuriei, Koreea si partea de sud a arhipeleagului Sakhalin. Totusi Koreea a fost anexata Japoniei de abia in 1910...  Greselile facute in semnarea tratatelor de la sfarsitul perioadei Edo, au fost sterse prin semnarea tratatului comercial anglo-japonez (1894), completat ulterior in 1899, respectiv 1911, cand a Japonia si-a recastigat intreaga putere diplomatica si comerciala. 1.3 Cultura

Economia Japoniei era deja in crestere. In 1900, agricultura a produs mai putin de jumatate din produsul intern, iar ponderea industriei (pentru inceput fabricile de textile) era in continua crestere. Aceasta cresterea a condus la cresterea oraselor si la nepopularea zonelor rurale. Ferindu-se de liberalismul vestic si radicalism, guvernul Meiji s-a concentrat pe intarirea traditiilor nationale, cultivand spre exemplu religia shinto.  Odata cu instalarea regimului Meiji, s-a oprit folosirea limbii chineze in redactarea documentelor oficiale. A aparut astfel un nou stil “oficial” in scrierea japoneza a luat nastere, elaborat de Futabatei Shimei. Acesta a aparut deoarece scrisul traditional nipon s-a dovedit depasit in exprimarea noilor ideei ale epoci, rezultand din incercarea acestuia de a traduce literatura rusa in japoneza. Okubo Toshimichi, unul din liderii politici ai Japoniei imediat dupa restaurarea Meiji, crezand ca pentru atingerea stabilitatii interne este necesara concentrarea pe probleme domestice a realizat urmatoarele reforme sociale: in 1871 a incurajat oamenii sa-si schimbe frezele si culoarea parului; in 1876 a incurajat oamenii sa nu mai poarte sabii; a introdus si popularizat servicile telegrafice in 1870, postale in 1871; a

4

introdus calendarul georgian in 1873 si a inceput constructia de cai ferate in 1873.

2. DEZVOLTAREA CAPITALISTA

Aceasta societate rigida, cu o structura de clasa specifica - daimio, samuraii, taranii, meseriasii si negustorii -, s-a prabusit pentru totdeauna sub loviturile din ce in ce mai puternice venite din interior, ca si sub presiunile mari exercitate din afara.Din acest moment Japonia intra intr-o perioada de modernizare, care a facut din ea, in scurt timp, un stat capitalist dezvoltat. Unul din fenomenele caracteristice ale restaurarii Meiji si ale perioadei care I-a urmat este graba cu care s-a facut trecerea de la societatea feudala la cea moderna si industriala. Evolutia ulterioara a evenimentelor a dovedit ca imperiul nipon a fost cladit in decursul a numai 35 de ani, perioada in care Japonia, abia iesita din feudalism, a ajuns un stat capitalist dezvoltat, care pe plan extern a inceput sa promoveze o politica expansionista, ce marca trecerea la imperialism. Intr-o perioada scurta (1894-1918) ea a purtat trei razboaie victorioase:intre 1894 si 1895 cu China, intre 1904 si 1905 cu Rusia tarista si intre 1914 si 1918 , in cursul primului razboi mondial, de partea Antantei, in urma carora a cucerit importante pozitii economice, politice si militare in Asia.Aproximativ la fel au decurs lucrurile si intre 1930 si 1933, cand Japonia a cucerit Manciuria in urma agresiunii savarsite impotriva Chinei. Pionerii restaurarii Meiji au avut, in actiunea lor de modernizare a tarii, mai putine alternative decat alte state feudale datorita izolarii indelungate si mostenirii unei societati feudalo- militariste, profund disciplinata si deci usor de orientat spre razboaie de cotropire.In acelasi timp, Japonia trebuia ca arhipelag sa parcurga cu viteza maxima o perioada indelungata pentru a ajunge din urma statele cele mai avansate ale lumii, asa cum isi propusesera imparatul Meiji si oamenii lui. Zorul in toate a imprimat un dinamism neobisnuit pentru ochiul iscoditor al Occidentului, si a determinat pe ziaristii straini veniti in sa vorbeasca tot mai insistent despre "miracolul" japonez inca de la sfarsitul secolului. Ca atare, viteza in dezvoltarea fortelor de productie si a relatiilor capitaliste corespunzatoare lor, a bazei societatii noi a fost prea accelerata pentru a se putea modela concomitent si suprastructura, iar din aceasta in primul rand deprinderile etice ale japonezilor si conceptia lor despre societatea noua in care traiesc. Foamea de modernizare a determinat pe diriguitorii din perioada Meiji sa aduca din afara nu numai tehnica avansata a timpului, ci si institutiile social-politice si culturale pentru a fi implantate in arhipelag o data cu tehnica. Niciodata insa acestea nu au putut sa se intrepatrunda in intregime cu traditiile locale, ci ele s-au suprapus doar, au coexistat, tocmai datorita rapiditatii cu care se inainta pe linia

5

industrializarii capitaliste pe baza unei rate ridicate a acumularii, largirii pietei interne, introducerii tehnicii noi, mentinerii unor salarii reduse si dirijarii directe a economiei de catre stat. Promotorii revolutiei Meiji au alcatuit un grup de oameni remarcabili si ambitiosi, ai caror urmasi conduc si astazi Japonia. Pentru ei tehnica si ideile Occidentului au avut o mare atractie. In majoritatea lor, tineri samurai, ei au intreprins calatorii in Occident pentru a lua contact direct cu realitatile lumii de afara, dar prin fiinta si educatia lor au ramas puternic implantati in societatea traditionala nipona. Ei au continuat sa-i priveasca pe straini cu suspiciune, ceea ce se intampla, si nu in mica masura, chiar si astazi. Prima perioada a modernizarii Japoniei poate fi considerata perioada 1870-1905, cand au fost puse bazele unei industrii nationale construite pe fundamentul mestesugurilor traditionale din arhipelag, dar si pe importul din afara, in primul rand de tehnica. In numai 30 de ani japonia avea deja un sistem de invatamant general si obligatoriu prin care devenea prima tara asiatica cu o populatie stiutoare de carte, un sistem financiar si bancar evoluat si o industrie care o facea sa fie inclusa in sistemul economic mondial al lumii capitaliste. Infrangerea armatei Rusiei tariste in razboiul din 1904-1905, venita spre surprinderea intregii lumi, a consacrat Japonia ca forta militara de prim rang, cu mare putere imperialista.Samuraii au stiut sa imbine spiritul lor militar cu tehnica moderna. O alta etapa a modernizarii este cuprinsa intre 1905 si 1940, cand economia Japoniei creste de 12 ori, inaintand cu o viteza de trei ori mai mare decat economia oricarei altei tari a lumii.Pentru a imprima o asemenea viteza s-au facut eforturi mari, mentinand veniturile populatiei la un nivel foarte scazut. In aceasta perioada, economia nipona s-a integrat cu sinuozitatile ciclice ale capitalismului imperialist, inregistrand un boom care a continuat pana in 1929 cand a intrat in marea criza economica de supraproductie. Japonia a trecut apoi printr-un interval foarte dificil pe plan politic si militar intre anii 1931 si 1937, cand economia a continuat sa se dezvolte, datorita insa orientarii sale catre pregatirile de razboi. Marfurile japoneze exportate in acest timp pe pietele straine erau inca slabe din punct de vedere calitativ in comparatie cu cele oferite de Occident, intrucat cele mai bune produse ale industriei nipone, nu paraseau tara, fiind folosite in productia de armament, care a evoluat cantitativ si calitativ mult mai repede decat banuiau statele occidentale.Asa se si explica faptul ca, in timpul ultimului razboi mondial, cei care au luat contact cu unitatile de lupta japoneze aveau sa fie surprinsi de calitatea vaselor si cunoscutelor avioane "Zero", din care Japonia producea annual circa 28 000 de aparate, cifra foarte mare pentru acele vremuri. Constitutia crea pentru prima oara cadrul juridic fundamental pe baza caruia se admitea activitatea legala a tuturor partidelor politice, inclusiv a Partidului Comunist din Japonia, care iese din legalitate si se

6

afirma ca unul din partidele politice principale ale tarii. In general, dupa razboi fortele progresiste din Japonia au obtinut libertati de a actiona la care inainte de razboi nici nu se gandeau. Incetul cu incetul aparea o noua Japonie, diferita de cea militara si in numeroase privinte avea loc o noua reinviere, o copiere revizuita a perioadei Meiji, inlaturandu-se inconvenientele si greselile savarsite pana atunci. Japonia era chemata sa invete din propriile greseli pentru a evita pe viitor reeditarea unei catastrofe. Este rationamentul pe care se bazeaza politica de astazi a Japoniei, a carei evolutie spre modernism si progres nu a incetat in nici un fel. Efectul unor contacte şi schimburi comerciale tot mai intense cu Europa şi S.U.A., deşi impuse prin violenţă, a fost rapid şi spectaculos, chiar benefic pe diferite planuri pentru societatea japoneză. Sosirea masivă a negustorilor străini, îndeosebi după anul 1858, a dus la transformarea portului Yokohama într-un însemnat centru comercial, din ale cărui antrepozite cantităţi mari de mărfuri invadau piaţa japoneză. Între anii 1859 şi 1868 valoarea comerţului exterior japonez a crescut de la numai 2 milioane la 35 milioane dolari. Străinii cumpărau din Japonia mătase, bumbac, hârtie, ceai, uleiuri, cupru etc. şi le vindeau japonezilor nave, arme, maşini şi diferite obiecte metalice, stofe din lână, ţesături din bumbac şi cânepă, unelte de pescuit etc. Preponderenţa accentuată a importului faţă de export a cauzat scurgerea aurului în afara graniţelor Japoniei. Această pierdere de aur şi dezechilibrarea sistemului monetar au provocat o gravă inflaţie. Totodată, concurenţa mărfurilor străine a dus şi la ruinarea producţiei manufacturiere şi meşteşugăreşti autohtone. De asemenea, modificări însemnate s-au produs şi în producţia agricolă datorită solicitărilor externe masive de ceai, mătase şi a altor produse. Pe de altă parte, însă, s-a constatat apariţia, în număr din ce în ce mai mare, a unor întreprinderi industriale în ramurile industriei uşoare, a arsenalelor şi şantierelor navale, a unor întreprinderi metalurgice etc., ceea ce a însemnat constituirea şi creşterea puterii burgheziei japoneze. Cele trei decenii de guvernare Meiji transformaseră Japonia într-un stat capitalist modern atât datorită propriilor eforturi, cât şi împrejurărilor internaţionale favorabile: marile puteri europene şi Statele Unite fuseseră antrenate în conflicte interne şi externe care le-au ţinut departe de arhipelagul nipon. Preocupările conducătorilor regimului Meji vizau modificarea statutului internaţional al Japoniei prin anularea tratatelor inegale care-i fuseseră impuse, întărirea forţelor sale armate terestre şi navale, angrenarea ţării în competiţia marilor puteri pentru acaparări de zone de influenţă şi pieţe de desfacere a produselor industriale şi dobândirea unor resurse de materii prime. Pentru toate acestea era necesară o puternică bază militară care a fost sistematic creată.

7

3. JAPONIA MODERNA

Parlamentarism si cooperare internationala

La inceputul perioadei Showa, Japonia parea ca se apropie de convergenta cu democratiile vestice, un exemplu concludent fiind pactul Kellog-Brian, un tratat anti-razboi. Insa, pe fundalul unei dezvoltari pozitive aparente, initiate in perioada Taisho, se ascundeau altfel de probleme. Cresterea economica avea loc numai in cadrul clasei sociale a negustorilor, si colateral a muncitorilor, deci in zonele urbane, zonele rurale si micile intreprinderi fiind lasate in urma. Astfel, evenimente de genul: criza financiara din 1927, Depresia Showa din 1929, concomitent cu caderea bursei de valori din New York, dar si problemele agriculturale din Tohoku si Hokkaido din 1931.  Politica guvernului in aceste momente grele a fost total gresita, sustinand ministerele militare si birocratice, reducand bugetul domenilor cheie pentru redresarea economica. Acest fapt a atras dupa sine pierderea increderii populatiei in parlament si in guvernarea bazata pe partide. 

Militarism: razboiul Sino-Japonez

Incetul cu incetul, incepand din 1920, Japonia s-a indepartat de parlamentarism si internationalizare inspre militarism si individualism politic in Asia. In 1930 la Conferinta Navala de la Londra apar primele semne ale indreptarii Japoniei spre militarism. Un an mai tarziu, in septembrie 1931 are loc Incidentul din Machuria, in urma caruia, in 1932 este creat statul Manchukuo sub supravegherea Japoniei, ca un stat marioneta sub controlul acestora. Tot in 1932 este asasinat primul ministru japonez Inukai Tsuyoshi de cativa tineri ofiteri in marina, terminand in acest mod sitemul de guvernare prin intermediul partidelor, initiat in 1924.  In 1933, Japonia se retrage din Liga Natiunilor, cu pretextul de exprimare a nemultumirii cu privire la criticile aduse de comisia Lytton asupra agresiunilor japoneze in Manchiuria.   In 1936, pe 26 februarie are loc o lovitura de stat in Japonia. Trupe apartinand marinei, sub conducerea unor tineri ofiteri, in numar de 1400 incearca sa ”fure” puterea din mainile politicienilor, insa, de

8

aceasta data nu reusesc. Imediat dupa acest incident, puterea aluneca usor din mainile politicienilor. Paralel cu aceasta, China se pregateste sa ia masuri impotriva agresiunilor japoneze in Asia.  In 1937, un conflict in suburbiile Beijingului se transforma intr-un razboi in adevaratul sens al cuvantului intre China si Japonia. Totodata, in 1939 incepe cel de-al doilea razboi mondial, cu invazia Poloniei si Cehiei de catre Germania. Al doilea razboi mondial – Pacific

Imediat dupa invazia Cehiei si Poloniei, in 1940, Franta capituleaza si pe frontul asiatic, Japonia invadeaza partea de nord a coloniei franceze Indochina (Vietnam). Tot in 1940 se semneaza alianta intre Germania, Italia si Japonia.  In 1941, pe fundalul continuarii invaziei in Indochina si cuceriri partii de sud, se semneaza pactul de neutralitate intre Rusia si Japonia. Pe celalalt front, America, Anglia si Olanda initializeaza o blocada economica asupra Japoniei, iar in decembrie 1941 sunt deschise ostilitatiile in Pacific, odata cu atacul Japoniei asupra bazelor americane din Pearl Harbour (Hawaii) si peninsula Malay.   Seria succeselor militare japoneze continua cu ocuparea Singapore (colonie engleza), Filipine (colonie americana), Indonezia (colonie daneza) si Burma (colonie engleza). In ciuda acestor cuceriri, in timpul campaniei din Guadalcanal, a devenit clar ca Japonia nu detinea forta necesara pentru controlul noilor teritorii cucerite, si totodata nici resursele materiale si logistice pentru sustinerea efortului militar continuu.  Astfel, in 1944, roata incepe sa se invarta in sens invers. Japonia pierde Saipai, si incepe sa fie masiv bombardata de americani, situatia devenind disperata la inceputul anului 1945. In iunie 1945, Japonia pierde insulele Okinawa, iar in iulie Japonia este “invitata” sa capituleze neconditionat. In urma ezitarii raspunsului, Rusia declara razboi Japoniei, iar americani arunca bombele atomice in Hiroshima si Nagasaki. Pe 15 august 1945 Japonia capituleaza si cel de-al doilea razboi mondial i-a sfarsit. Japonia sub ocupatia americana (august 1945 - aprilie 1952)

In aceasta perioada, guvernul japonez se subordoneaza direct autoritatii SCAP (Supreme Commander for the Allied Powers). Inca din primele zile de ocupatie, guvernul a fost fortat sa impuna o serie de reforme. Acestea cuprind: un tribunal international militar pentru estul indepartat a fost infiintat in Tokyo; s-a revizuit constitutia Japoniei ( imparatul a devenit simbol al statului, guvernarea isi are puterea in

9

locuitori, sunt garantate drepturile la viata, egalitate, libertate academica si se tinteste pentru un inalt standard de viata, precum si specificarea faptului ca se renunta la razboi ca un intrument al politicii nationale), reforme educationale, cu privire la pamant, precum si schimbari complexe la nivel juridic pentru a acorda drepturi egale fiecarui sex si a submina autoritatatea sistemului patriarhal al familiei.  Aceste reforme au zguduit politicienii si adeptii conservatorismului, dar progresistii au fost dezamagiti ca nu au fost luate decizii mai drastice.  Ocupatia a luat sfarsit oficial in aprilie 1952, odata cu implementarea tratatului de pace din San Francisco, semnat de Japonia impreuna cu alte 48 de state non-comuniste, in septembrie 1951. In acelasi timp, Japonia a semnat un tratat de securitate cu SUA. Imediat dupa acest pas, s-a inceput restabilirea relatiilor diplomatice cu restul lumii, semnandu-se tratate de pace cu: India (1952), Burma (1954), Uniunea Sovietica (1956, an in care Japonia adera la Natiunile Unite), Korea (1965) si China (in doi pasi, 1972 si 1978).  In 1953, insulele Amami sunt returnate Japoniei, in 1963 insulele Ogasawara (Bonin), iar in 1972 Okinawa. Independenta si dezvoltare economica

O serie de factori interni si externi au reusit sa refaca imaginea Japoniei precum si sa ridice rata de crestere economica anuala de la 8.6% in 1951-1955, imediat dupa redobandirea independentei, la peste 9.1% in 1955-1960. Printre acesti factori se pot enumera: ajutorul acordat de SUA, o rata stabila de schimb valutar yen/dolar de 360Y/1$ si suportul acordat Americii si Natiunilor Unite in Razboiul din Koreea. Totusi, a fost relativ dificila mentinerea relatiilor calme intre SUA si Japonia, in special in jurul anilor 1960, cand a fost revizuit tratatul de securitate in cele doua state. Pentru a indrepta privirea tarii spre alte lucruri, urmatorii prim-ministrii dupa Kishi (ce a demisionat in 1960) si-au concentrat puterea spre cresterea economica, cu scopul “venituri duble”.  Alte evenimente ce marcheaza Japonia post-razboi si merita mentionate sunt: introducerea primului tren de mare viteza (Shinkansen) intre Tokyo si Osaka si al 18-lea eveniment al Jocurilor Olimpice de vara in Tokyo in 1964.   Odata cu anii ‘70 apar primele semne de poluare. In 1973 este sfarsitul perioadei de crestere economica spectaculoasa, marcat de Criza Petrolului (al 4-lea razboi intre Arabia si Israel). In 1987-1991 apare efectul de “bubble economy” (crestere economica brusca, aparente, urmata de recesiune dramatica), si evident dupa 1991, recesiunea economica.

10

Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut in 1933.

 

4. INVATAMANTUL JAPONEZ

Sistemul de invatamant nipon are o structura 6-3-3-4 (adica 6 ani scoala elementara, 3 ani gimnaziu, 3 ani liceu si 4 invatamant superior). Obligatoriu sunt 9 ani, adica scoala elementara si gimnaziul. In ceea ce priveste performantele, japonezii se situeaza pe primele locuri cu 100% din populatie avand educatia obligatorie de 9 ani, si foarte aproape de 0%, procentul de analfabeti. Cu toate ca nu este obligatoriu, liceul se bucura de prezenta a 96% din populatie, in marile orase acest procent ajungand la 100%. Acest lucru nu inseamna ca fiecare isi permite luxul de a alege liceul, majoritatea multumindu-se cu  a doua sau a treia varianta din lista preferintelor. In ceea ce priveste universitatiile, in 1998 erau 98 de universitati de stat, 53 universitati publice (finantate partial de stat) si 425 de universitati private. 46,2% din studentii care termina liceul sunt acceptati la facultate (comparativ: 48.6% in S.U.A.; 56.4% Marea Britanie, 34.3% in Germania). Anul scolar incepe in aprilie, si cel putin in licee si universitati este structurat in 2 semestre, cu vacante de 6 saptamani in perioada de vara, una de anul nou si 2-4 saptamanii vacanta de primavara, de sfarsit de an scolar. Cu toate acestea, raportat la restul lumii, studentii japonezii sunt nevoiti sa faca o multime de teme in aceste perioade. Un aspect foarte diferit fata de universitatiile din intreaga lume este ca, in Japonia, admiterea la facultate joaca un rol foarte important, fiind considerata foarte grea, un slogan la moda acum cativa ani fiind: “4 intra, 5 pica”. Se spune de asemenea, ca cei care dorm mai mult de 4 ore pe noapte in perioada admiterii nu vor intra. Examenele de admitere consta in doua probe (examene distincte), unul identic la nivel national (se poate echivala cu bacalaureatul la noi), dar si examinarea institutiilor in parte (de profil). Concurenta pentru a intra in universitatiile de prestigiu este foarte acerba, iar foarte multi tineri inceraca 2-4 ani la rand. In aceasta perioada acestia invata in scoli suplimentare (fenomen ce se asemana cu meditatiile particulare la noi, insa putin mai organizat, despre care voi discuta putin mai jos). De asemenea, din 1985 a inceput sa functioneze si sistemul de invatamant la distanta, prin infiintarea unei universitati (University of the Air) de catre fundatia British Open University, fiind finantata in proportie de 70% de catre stat.  Studiile superioare se platesc. Taxele sunt mult mai mici insa in cazul universitatiilor de stat, in raport cu cele particulare. Exista de asemenea si scoli primare, gimnazii si licee particulare care necesita

11

taxe de scolarizare. Taxele la o universitate de stat variaza in jurul sumei de 500.000Y (5.000$) pe an, iar in cazul universitatilor private pot ajunge la dublul acestei sume. Un procent infim de studenti de la universitatiile de stat beneficiaza de burse sau scutirea taxei de studii, binenteles pe principiul performantei.  Cu un an inainte de terminarea universitatii, incepe febra cautarii slujbei (job hunting). Asta conduce ca majoritatea studentiilor sa-si stie locul de lucru inainte de terminarea facultatii. Surprinzator este ca un procent de aproape 100% se angajeaza in cadrul companiilor, nici unul nu indraznind sa porneasca o afacere sau sa considere alt drum in viata. Aceasta mod de viata este foarte asemanator de adevaratul “vis american”: o slujba, o nevasta, o casa, 2 copii si o masina. Probleme in sistemul de invatamant nipon

Sistemul de invatamant nipon a fost astfel structurat incat sa produca indivizi calificatii pentru productie de calitate. Cu toate ca la prima impresie pare un scop justificat, exista foarte multe aspecte negative cu care a inceput sa se confrunte Japonia. Sistemul de invatamant la ora actuala este in stadiul de reforma.   Partile negative a stucturarii actuale sunt ca indivizii produsi au devenit mai putin capabili sa judece si sa i-a decizii singuri, au devenit mai putin inovativi si setea de cunoastere s-a diminuat, cunoasterea devenind o povara, o obligatie. Aceste aspecte, se manifesta prin refularile adolescentiilor: violenta in scoli crescand simtitor in ultimii ani, ajungandu-se deseori la crime. Primele decizii au fost deja luate, insa nu se pot observa inca imbunatatiri. Spre exemplu, s-a scurtat saptamana la 5 zile de scoala, iar numarul de ore s-a redus si el la o medie de 6 ore/zi. Totusi, studentii si elevii, sunt fortati de societate sa invete pentru a ajunge in universitati, deci dupa 6 ore pe zi de scoala, acestia mai studiaza la scoli suplimentare (“cram schools”) de 2 pana la 5 zile pe saptamana cate 2 sau 3 ore.   Aceste scoli suplimentare (juku) s-au dezvoltat enorm de mult in ultima perioada. Cu toate ca exista intr-o forma legala, oricine poate infiinta o asemenea scoala, nimeni la ora actuala nu are o statistica a numarului acestora. Aceste scoli isi propun sa pregateasca studentii pentru examenele de admitere ale universitatilor si a inceput sa devina o afacere foarte profitabila. Profesorii clasici sustin ca studentii nu sunt atenti la ore, de aceea este nevoie de ore suplimentare, iar parintii considera ca sunt necesare orele suplimentare pentru ca ei nu au timp sa controleze temele copiilor.  Cu toate ca admiterea la universitati necesita un efort exagerat, terminarea acestora necesita uneori numai prezenta. Binenteles ca exista o oarecare libertate a profesorilor de stabilire a metodelor de examinare, insa, asa cum spuneam in majoritatea cazurilor prezenta

12

este punctul forte. Este o priveliste normala ca 15% din studentii care iau parte la un curs sa doarma...  Societatea japoneza se confrunta cu o majora problema in ultimii 10 ani. Si anume scaderea natalitatii. Aceasta se rasfrange asupra invatamantului, deja fiind necesara inchiderea a numeroase scolii. Universitati nu au fost inca inchise, dar a scazut concurenta la examenele la admitere. Nu este inca o problema majora in acest caz, dar profesorii sunt ingrijorati de faptul ca prestigiul universitatilor si, implicit calitatea indivizilor rezultati va scade.

5. SISTEMUL DE MUNCA

In Japonia, viata profesionala este mult diferita de cea intalnita in Europa sau America. Vom incerca in urmatoarele randuri o analiza a felului in care ea se desfasoara aici, in tara soarelui rasare, insistand putin pe diferentele de ceea ce suntem noi obisnuiti.  Probabil stiti ca economia Japoniei a cunoscut un apogeu in 1992, efect economic cunoscut sub numele de “bubble economy”. Acest efect, experimentat in mai multe locuri pe glob presupune o crestere economica rapida, urmata apoi de o cadere inevitabila la fel de rapida. In 1992 in Japonia, rata somajului era la procent de 2.2%, iar in ultima decada acesta a crescut brusc la 5.4% in 2002. De abia in 2003, acest indicator arata o oarecare imbunatatire (scadere) la un procent de 5.1%. Dar, analizand putin distributia acestei cifre, rata de somaj in randul tinerilor este de 10%, cifra ingrijoratoare aici in Japonia.  Un factor binecunoscut care a sustinut ridicarea Japoniei dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost cariera pe termen lung intr-o singura companie, ce oferea un mediu stabil, calitatea locului de munca, si un sistem de salariare pe baza vechimii. Acesta este o puternica diferenta fata de Europe de astazi, unde este valabila afirmatia “cu cat iti schimbi mai des locul de munca cu atat vei avea o cariera mai stralucita”. Acum insa, productia se muta in statele in care salariul mediu pe economie este mult mai mic, companiile japoneze se straduiesc sa-si mentina competitivitatea pe piata, deci se produc numeroase restructurari de personal. Totodata, numarul de proaspat absolventi angajati de companii anual este in continua scadere, iar bonusurile salariale ce veneau odata cu vechimea devin tot mai mici. Urmand acest rationament, un important rol in gasirea unei slujbe este nivelul de cunostinte - specializare, fiind mult mai usor de gasit o slujba ca expert intr-un anumit domeniu.  Un aspect din ce in ce mai important in bursa muncii in Japonia il joaca asa numitii “freeters”. Acest cuvant, format din englezul “free” (liber) si germanul “arbeiter” (muncitor), defineste acele persoane care nu au un loc de munca stabil, ci lucreaza in diverse pozitii si in diverse locuri. Potrivit unei statistici, in 2002 erau in jur de 2.1 milioane de

13

astfel de lucratori in limita de varsta de 15-24 de ani. Fenomenul “freeters” caracterizeaza in primul rand studentii, care se angajeaza ca ospatari, vanzatori, soferi, urmandu-si in acelasi timp aspiratiile academice. Totusi, lucrurile nu stau asa de frumos. In 2003, statistici mai exacte facute de Ministerul Muncii japonez, gaseste un numar de 4.17 milioane de astfel de lucratori, cu varsta intre 15 si 34 (incluzand studenti si gospodine). Urmand studiul, s-a constantat ca un procent de 72,2% ar vrea un post de munca sigur, dar nu il gasesc. Cu toate ca majoritatea “freeter”-ilor sunt tineri, exista cazuri in care pe unii japonezi ii prinde batranetea in asemenea pozitie. Problema apare din faptul ca, de la o anumita varsta, aceasta forma de munca nu mai este rentabila, iar multi dintre acestia ajung “cersetori”. In 2001 cel mai mare numar de “freeters” se gasea in grupa de varste 25-29 - un numar de 1.52 milioane, fata de 1998 cand era doar 1.01 milioane, la aceea vreme majoritatea situandu-se in grupa de varsta 20-24. A se face distinctia dintre termenul de “freeters” si termenul de “freelancer”. Cu toate ca au in comun modul de lucru in diverse companii, de obicei “freelancers” sunt profesionisti intr-un anumit domeniu, pozitia ramanand de obicei aceeiasi. Acestia din urma sunt numai o mica parte din “freeters”.  Ca absolvent de universitate (asa cum explicam in aricolul cu privire la sistemul de invatamant, la ora actuala, un procent de 45% din tineri urmeaza cursuri universitare), in gasirea unei slujbe se urmeaza un “ritual” putin neobisnuit pentru ochii unui strain. Este denumit “job-hunting” (vanatoarea de slujbe), chiar daca nu este un cuvant japonez. Cu un an inainte de absolvire, toti studentii sunt prinsi de aceasta febra timp de cateva luni bune, in cel mai bun caz. Pentru ei sunt organizate targuri de slujbe, unde diverse companii isi prezinta realizarile si domeniile de activitate. Cand au ales compania (daca se poate spune asa), studentii aplica pentru anumite posturi, urmeaza interviurile si in final acceptarea. Cei mai buni prind posturi bune dupa preferinte, cei de la mijloc se aleg cu restul, dar binenteles ca sunt multi care nu prind nimic. Acestia se concentreaza asupra unei cariere de “freeters” in afara domeniului. Din ce in ce mai multe femei urmeaza aceeasi cale in cariera ca un barbat, insa multe vor renunta la ea in urma casatoriei.  Pentru straini in Japonia angajarea pe termen lung la o companie japoneza este greoaie. Poate ca s-ar reusi obtinerea unui post, insa mentinerea va fi mult mai grea. Diferentele de mentalitate sunt imense, modul de lucru este un alt impediment, dar nu in ultimul rand nationalismul japonezilor. In ultima perioada, datorita faptului ca viata incepe sa se ingreuneze pentru japonezii de rand, strainii in Japonia sunt priviti oarecum cu invidie, cel putin in posturi fixe. Insa, o adevarata industrie incepe sa se dezvolte in domeniul invatarii limbii engleze. Exista numeroase scoli private de limba engleza, iar in ultima perioada scolile nationale incep si ele sa apeleze la profesori de limba

14

engleza straini, de preferinta nativi. Acest tip de slujba este foarte cautata atat ca si cariera (full-time) cat si cu norma scazuta (part-time) si foarte bine platita, pentru nivelul de calificare necesar. Exista, de asemenea un interes crescut pentru lucru sub forma de contract pe o anumita perioada, in diverse domenii, dar aceasta posibilitate este valabila numai in cazul profesionistilor (activitate cunoscuta uneori sub numele de “freelancer”). In asemenea cazuri, japonezii sunt fericiti sa aibe ceva de invatat de la straini (de-a lungul istoriei acesta a fost modul in care au avansat - invatand de la altii) si de ce nu, orice companie ar fi interesat de costurile reduse ale acestor contracte, in contrast cu investitiile intr-o slujba fixa. Pentru majoritatea tipurilor de slujbe explicate mai sus este necesara cunoasterea cel putin la nivel de incepator a limbii japoneze. Insa, o alta varianta ar fi gasirea unei companii straine in Japonia, caci au inceput sa apara destule, dar majoritatea au doar birouri pentru obtinerea de contracte si cateva servicii de baza. In acest caz, in aceea firma vor fi majoritatea straini, sau cel putin, se va vorbi engleza.

6. BIBLIOGRAFIE

1. Sophie Bessis, Occidentul si ceilalti, ed. Runa 2004

2. Sorin Mitu, Istoria Asiei moderne, ed. Corint 2003

3. Ana Bal, Sterian Dumitrescu, Economie Mondiala, ed. Economica 2002

4. Japonia – ghid complet; ed Aquilla 2001

5. Henry Kissinger, Diplomatia, ed.All 2002

6. Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Japonia un secol de istorie 1853-1945, ed. Humanitas, Bucureşti, 1990.

7. Vadime şi Danielle Elisseeff, Civilizaţia japoneză, ed.Meridiane, Bucureşti, 1996.

8. Mihnea Voicu Simandan, “Restauratia Meiji (1868-1912)”, in „Jurnal studentesc” (An V, nr. 5, septembrie 2000)

15