Numele şi prenumele………………………………………………...................................Anul şi grupa ………………………………………………………...................................

LRC (STILISTICĂ)− colocviu, sesiunea de iarnă 2006 −

I. Răspundeţi cerinţelor:1. Indicaţi o funcţie a limbajului dintre cele şase delimitate de Roman Jakobson,

precizaţi factorul care generează funcţia respectivă, explicitaţi modul de generare şi exemplificaţi manifestarea în mesaj a funcţiei alese.

2. Indicaţi o figură de substituţie la nivel semantic; exemplificaţi (nu se punctează exemplele preluate din Anexă; aceasta se va folosi orientativ).

3. Care sînt caracteristicile expresivităţii după Charles Bally?4. Ce a preluat stilistica de la retorică şi ce a adus nou?5. Indicaţi obiectul de studiu specific semioticii.6. Indicaţi obiectul de studiu al poeticii prin opoziţie cu acela al stilisticii.7. Indicaţi promotorul stilisticii efectului şi a receptării şi modul în care defineşte acesta

faptul stilistic.8. Daţi două exemple de grafism (altele decît cele din curs).9. Se dă fragmentul:

„Dacă-ţi cer 50 lei mai mult... e că n-o să mă crezi – şi dacă n-o să mă crezi e că-ţi scriu la 6 ore dimineaţa în faţa Bulevardului, – şi dacă scriu pe Bulevard e că n-am mai putut sta în casă – şi n-am mai putut sta în casă căci m-am deşteptat la 4 ore dimineaţa cu flăcările vîlvătăi în capul meu.” (Delavrancea)

Să se identifice figura evidenţiată de formele subliniate şi să se explice mecanismul acesteia de generare.

II. Analizaţi stilistic, la alegere, unul dintre textele:

„ ... Par-fumurile unorcrinoline parfumurile unorcrini! O, linepar fumurileunor crinoli-ne...”(Şerban Foarţă Placă-puţin-defectă)

Prof. examinator:Lect. univ. dr. Ana ENE

MODEL DE REZOLVARE

I.1. Una dintre funcţiile limbajului identificate şi explicitate de R. Jakobson este funcţia

fatică. Aceasta este generată de concentrarea mesajului asupra canalului. Canalele prin care se transmit mesaje sînt diverse: aerul înconjurător (cel mai adesea, în comunicarea orală), linia telefonică, canale media (audio, video), pagina scrisă etc.În cazul liniei telefonice, de exemplu, emiţătorul va performa – în vederea verificării calităţii parametrilor de enunţare ce ţin de acest canal – mesaje de tipul: „Alo, mă mai auzi?”, „Ai auzit ce-am spus ultima oară, căci eu te aud cu întreruperi...” ş.a.m.d. Feed-back-ul (răspunsul receptorului) îi va confirma/infirma emiţătorului dacă mesajul se transmite în condiţii optime receptării.

2. Metonimia este, prin excelenţă, o figură de substituţie la nivel semantic: Mi-am cumpărat un Luchian (numele autorului pentru operă).

3. După Bally, expresivitatea este eminamente spontană, deci inconştientă (involuntară), şi are la bază un resort psihologic (emoţional) şi social. Cum Bally considera că expresivitatea operelor literare este totdeauna produsul unui act intenţionat (conştient), deci artificial, al autorului, faptul stilistic „autentic” s-ar identifica exclusiv în limba vie (limbajul comun). Numai acesta, prin urmare, trebuia analizat din perspectiva expresivităţii, în opinia lui Ch. Bally.

4. Stilistica a preluat de la retorică: teoria genurilor şi a stilurilor, conceptul de figură, înţeles ca abatere (deviere) de la limbajul comun, şi principalii operatori de clasificare a figurilor. Toate acestea au fost, bineînţeles, nuanţate şi reevaluate de-a lungul timpului. Stilistica modernă adaugă, printre altele, noţiunea de stil individual.

5. Semiotica are ca obiect de studiu geneza şi funcţionarea totalităţii semnelor existente în societate şi în natură. Însă nu toate semnele sînt interesante din punct de vedere semiotic. Un obiect (concret/abstract) are un potenţial semiotic cu atît mai mare, cu cît trimite la obiecte mai diferite decît el. Aşadar, semiotica este, în mod esenţial, o ştiinţă relaţională.

6. Poetica este una dintre ştiinţele literaturii preocupată de depistarea mecanismelor supraindividuale (generale) ale operei literare. Ea trebuie să răspundă la întrebarea „Ce face dintr-un text ca el să poată fi numit text literar?”. Stilistica este preocupată de depistarea mecanismelor individuale (particulare) ce dau expresie (formă) unui conţinut (adică unei idei), atît în cazul textelor literare, cît şi în acela al textelor/mesajelor non-literare. În virtutea faptului că generalul nu poate fi studiat fără luarea în calcul a particularului, se poate spune – aşa cum a făcut-o B. Tomaşevski – că „stilistica este o introducere necesară în poetică”.

7. Promotorul stilisticii efectului şi a receptării este Michael Riffaterre. Acesta consideră stilul o funcţie deliberată a limbajului. Prin urmare, faptul stilistic (expresiv) va fi definit ca unul conştient şi organizat, prin opoziţie cu Bally care îl considera inconştient, spontan. După Riffaterre, stilul este o abatere, dar nu de la un „grad zero al limbajului”, ci de la context. Faptul stilistic lasă „urme”, „semne marcate” în text şi cade în sarcina stilisticianului să le depisteze/interpreteze, prin raportare permanentă la context.

8. Grafismul („tectonica textului”, cum o numeşte Boris Tomaşevski) se referă la punerea expresivă în pagină a unui mesaj, în aşa fel încît, ceea ce nu poate fi exprimat prin aspectul scris standard al limbii să poată fi sugerat prin aspectul grafic (folosirea într-un anume mod sau chiar nefolosirea punctuaţiei, elemente de pictopoezie – desene, simboluri, aranjarea textului scris într-o formă sugestivă etc.).

Exemple:

a) versul lui Nichita Stănescu, „universul se făcu un cerc de-a dura”, se poate „îmbunătăţi” grafic astfel, de exemplu:

b) Verticalitatea ploii poate fi redată şi astfel:

c) Inscripţie pe o pungă de cadouri: „4 you” (four se pronunţă aproximatix ca for, „pentru”)

d) Într-o scrisoare către un apropiat, în cadrul căreia se relatează o întîmplare, se poate reda „micimea” de caracter a personajului implicat prin scrierea numelui cu minusculă la iniţială: „... şi, cum îţi spuneam, dom’ strătulescu a fost mojic cu mine, ca de obicei...”

ş.a.m.d.

9. Figura evidenţiată de formele subliniate este concatenaţia, altfel spus, o anadiploză în lanţ. Mecanismul este următorul: se reiau ca atare sau în forme flexionare diferite cuvinte şi sintagme întregi cu scopul de a asigura fluenţa comunicării – pe de o parte. Pe de altă parte, figura în cauză are şi scopul de a sublinia anumite aspecte ale mesajului, considerate de emiţător a fi importante (n-o să mă crezi – potenţiala atitudine a receptorului; în faţa Bulevardului – locul „insolit” al redactării mesajului; n-am mai putut sta în casă – starea de spirit a emiţătorului).

II. Analiza stilistică:

Întregul poem al lui Şerban Foarţă este structurat pe baza unui calambur care exploatează omofonia.

Grafismul, ca formă de expresie, este implicat şi el aici, oferind cititorului un cod de lectură: aşezarea oarecum „verticală” (dată de scurtimea versurilor) şi punctuaţia sau folosirea cratimei pentru segmentarea/fragmentarea unui cuvînt. Toate acestea trimit cititorul, alături de efectele sonore rezultate, la cheia de interpretare existentă în titlu: discursul se desfăşoară ca o „placă puţin defectă”. „Alterarea” mesajului are, aşadar, ca model, o placă (disc) zgîriată care reia melodia, fragmentînd-o, pe anumite porţiuni.

În virtutea procedeului general ce stă la baza acestui poem, omofonia, se poate spune că semnificatul depinde aici de semnificant: sensul nu poate fi descifrat în afara observării modului în care se structurează forma, cum iau naştere prin repetare/fragmentare cuvintele. Sensul este ambiguizat astfel şi cade, totodată, într-un plan secund prin intenţia ludică a poetului.

Mecanismul de generare a discursului poetic este simplu şi, totodată, ingenios. Cuvintele reluate, fragmentate, sînt „parfumurile” şi „crinoline”. Ele sînt de- şi re-construite fie prin punctuaţie (versul al cincilea: crin(i). O! line), fie prin segmentare cu cratimă (primul şi al doilea vers, de exemplu: ...Par- / fumurile [...]), fie pur şi simplu prin engabament. Legătura dintre ele, care asigură coerenţa sintactică a discursului, este articolul nehotărît (în genitiv) „unor”. Paronomaza generată de această omofonie în lanţ este responsabilă de efectul de ecou obţinut.

Se mai poate observa un anume paralelism sintactic şi morfologic. Textul nu conţine, de fapt, decît două propoziţii cu structuri sintactice aproape identice, exprimate prin aproximativ aceleaşi părţi de vorbire. Prima este: „Parfumurile unor crinoline par fumurile unor crini”. Altfel spus, mai prozaic: senzaţia olfactivă, parfumul de altădată al

crinolinelor, aceste obiecte vestimentare de epocă, se aseamănă cu parfumul unor crini, parfum greu, imperial, de aici şi conotaţia de timp apus şi încărcat de nobleţe. Cea de-a doua, care debutează cu exclamativul „O!” nu este decît reluarea primei „informaţii”, la care se adaugă epitetul verbal antepus „line” (element predicativ suplimentar, din punct de vedere gramatical). Din acest paralelism se naşte şi sinonimia poetică (deci contextuală) parfumuri – fumuri, cu semnificaţia explicată mai sus.

Punctele de suspensie de la sfîrşit fac din textul poetic un enunţ „defectuos”, neterminat intenţionat. Textul se impregnează astfel ca o obsesie incantatorie în memoria cititorului, căci el se poate relua la infinit ca o „placă-puţin-defectă”.