Model de analiză a corelaţiei dintre masa monetară şi...

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 1 / 2020 79

Model de analiză a corelaţiei dintre masa monetară şi tranzacţiile pe piaţăLector univ. dr. Ștefan Virgil Iacob ([email protected])Universitatea ,,Artifex” din București

Abstract Între masa monetară și tranzacțiile de piață există o strânsă corelație în senul că, cu cât tranzacțiile sunt mai mari, cantitativ și valoric, cu atât masa monetară în circulație trebuie să fie mai mare. În altă ordine de idei, între tranzacțiile de piață sau tranzacțiile realizate fie de o firmă, fie de un concern, fie de o multinațională sau de economia unei țări și masa monetară trebuie să se asigure această concordanță. Desigur, masa monetară atunci când discutăm despre o firmă se poate numi și suma în bani de care dispune societatea respectivă pentru a putea asigura realizarea de tranzacții de piață, singurele care oferă posibilitatea de a obține profit. Masa monetară, trebuie să fie, în cazul unei economii naționale bine corelată, așa încât, să nu se întâmple depășirea nevoii de masă în circulație deoarece la nivel macroeconomic aceasta va conduce în mod cert la inflație. Masa monetară este importantă și din punct de vedere al resurselor care trebuie asigurat la nivelul economiei naționale. De cele mai multe ori, când masa monetară (în cazul unei societăți comerciale - suma disponibilă) nu asigură posibilitatea realizării tranzacțiilor se recurge la împrumuturi, la credite, la tranzacții pe bază de credit, la strategii de plată a importurilor , dar și a desfacerii mărfurilor. De aceea, suma de bani de pe piață trebuie să fie strâns corelată cu tranzacțiile de piață. O societate comercială care dispune de sume suplimentare peste excedentul de a face față tranzacțiilor de piață trebuie să se gândească la o formă de valorificare a acestui surplus valoric pe care îl are. Cuvinte cheie: masă monetară, tranzacții, piață, profit, inflație, deflație. Clasificare JEL: C50, E22, E40

Introducere În articolul Model de analiză a corelației între masa monetară și tranzacțiile de piață, autorii au urmărit să analizeze în mod succesiv principalele aspecte pe care le presupun suma de bani în circulație, alocarea sumelor de bani și în ultimă instanță masa monetară care există pe piață. În acest sens, aspectele menționate au fost prezentate, interpretate și analizate

Romanian Statistical Review - Supplement nr. 1 / 202080

în fiecare parte mergând progresiv spre a stabili nevoile financiare de care trebuie să dispună o societate comercială pentru a își armoniza relațiile de piață în care trebuie să fie angrenată. Pe de altă parte, referindu-ne la masa monetară gândim că la nivel macroeconomic trebuie să existe o corelație strânsă între masa monetară în circulație și cererea de masă necesară pe piața respectivă. În acest sens pentru a prognoza și a identifica nevoia de surse financiare (masă monetară) se recurge la un model care ține seama de aceste variabile din care să se desprindă strategia care trebuie urmată în scopul de a menține o corelație între cele două variabile menționate. Sunt prezentate exemple succinte pentru a se înțelege demersul pe care îl au în vedere autorii acestui studiu concretizat în articolul de față.

Literature review Anghel (2015) a realizat un studiu referitor la evoluția indicatorilor de masa monetară în România. O temă relativ similară este tratat de Anghelache, Anghel, Avram și Burea (2018). Anghel (2015) a evidențiat pricipalele aspecte ale analizei monetare. Anghelache, Burea și Ursache (2017) au analizat principalele interconexiuni între indicatorii balanței de plăți și agregatele macroeconomice. Anghelache, Prodan, Dumitrescu, Soare și Bardașu (2015) au studiat și au prezentat principalele modele utilizate în analizele macroeconomice. Blake și Kirsanova (2011) au analizat corelația dintre inflație și politica monetară-fiscală. Doepke și Schneider (2017) au cercetat moneda din perspectiva funcției acesteia de unitate de cont. Gali și Gambetti (2015) au studiat impactul politicii monetare asupra activității pieței de capital. Eichenbaum, Johannsen și Rebelo (2017) au studiat corelația dintre politica monetară și ratelor de schimb, în timp ce Van der Ghote (2016) a abordat aspecte privind coordonarea politicilor monetare.

Metodologie, date, discuții, rezultate Deoarece măsurarea este în esență un proces abstract și este notabilă legată în mod necesar de orice obiect fizic ca măsură, nu este surprinzător să aflăm în cursul dezvoltării cărora măsurile concrete dau mărimi abstracte de măsură. Acest lucru se datorează în principal faptului că toate măsurile concrete sunt capabile să varieze în funcție de calitatea măsurată. Apare ideea unui măsurător „standard”. În mod similar, apare o măsură abstractă a valorii sub forma unei unități monetare, „euro”, „lira” sau „francul”. „Euro”, ca unitate de măsură nu este o marfă, nici măcar o anumită greutate de aur. În esență, este o unitate abstractă prin care sunt comparate valorile sau echivalențele de schimb ale activelor.


• Banii ca mijloc de schimb Este posibil ca o societate să aibă o unitate de cont sau o măsură de valoare, care este pur abstractă și nu este reprezentată sub nici o formă fizică. De exemplu, prețul articolelor de lux este adesea cotat în Euro actualizat. Unitatea de cont este încorporată într-un obiect sau activ fizic, caz în care se spune că este un mediu de schimb sau un depozit de valori. În societățile în care o marfă este folosită ca unitate de cont, precum aurul sau tutunul, aceeași marfă în forma sa fizică devine, de asemenea, în general, un mijloc de schimb, adică un intermediar între schimburile finale. Muncitorul își schimbă forța de muncă pentru salariu, pentru a putea cumpăra bunurile de care are nevoie. Schimbul său final este forța de muncă pentru bani. Acesta este împărțită în două seturi de schimburi, forță de muncă pentru bani și bani pentru bunuri. Mediul de schimb într-o societate este acel activ sau grup de active care este dorit în primul rând pentru că este ușor schimbabil. Acest atribut al schimbării este numit „lichiditate”.

• Lichiditate Este important să prezentăm că lichiditatea este o calitate a activelor pe care o pot deține într-o măsură mai mare sau mai mică. Lichiditatea nu este un concept foarte clar sau ușor măsurabil. Totuși este de cea mai mare importanță în înțelegerea naturii banilor. De exemplu, diferența dintre un automobil în valoare de 2000 de euro și un volum de facturi de douăzeci de sute de euro. Ambele obiecte sunt în valoare de 2000 euro. Ceea ce înseamnă acest lucru este că fiecare dintre aceste obiecte ar putea fi schimbat direct sau indirect, pentru o valoare de 2000 euro pentru orice altă marfă sau grup de mărfuri care sunt oferite pe piață. Suma în ambele cazuri reprezintă o „creanță” asupra celorlalte bunuri și servicii ale societății. În ambele cazuri există o înțelegere implicită în întregul sistem al relații de schimb și evaluări, ceea ce înseamnă că pot găsi pe cineva care să-mi ofere în valoare de 2000 de euro în schimbul a ceea ce am. Diferența constă, însă, în faptul că facturile de 2000 de euro ar putea fi schimbate rapid și ușor pentru orice este oferit spre vânzare, în timp ce automobilul nu putea fi schimbat cu ușurință, cu excepția banilor. Adică, facturile de 2000 de euro au o anumită calitate de comoditate și ușurință în schimbul pe care mașina nu îl deține. • Definiția arbitrară a banilor Valoarea din vârful acestei exprimări se numește „bani”. Calitatea de a fi bani este mai degrabă o problemă decât una, iar în anumite circumstanțe chiar și lucruri precum diamantele se comportă ca niște bani. Majoritatea persoanelor nu s-ar gândi niciodată să meargă la magazin cu aur pentru a


face cumpărături. Pe de altă parte, răscumpărarea cu banii de hârtie îi conferă lichiditate, pentru că majoritatea banilor din hârtie nu sunt compatibili în aur, ci doar mijlocesc schimbul în produse echivalente valoric. Putem da o definiție brută a banilor ca acele active care sunt schimbate în mod obișnuit pentru o mare varietate de alte active, fiind acceptate datorită capacității de a asigura în mod acceptat schimburile. Atributul banilor ca echivalent valoric este strâns legat de utilizarea acestora ca unitate de schimb, având anumite particularități. O primă proprietate este cea a durabilității în puterea de cumpărare, fiind un element important în determinarea alegerii activelor ca bani. Siguranța metalelor prețioase pentru agonisirea valorii este determinată de ideea de a înlătura fluctuația. Nici o marfă sau instrument financiar nu s-a dovedit complet satisfăcător ca depozit de valori, deoarece chiar și acele active care nu se descompun, în sens fizic, sunt supuse unor modificări determinate de puterea de cumpărare. Se putea ajunge la o situație perfectă de valoare, care ar fi o obligațiune sau o obligație financiară cu o clauză a indicelui de preț, care ar avea o putere de cumpărare constantă într-un interval de timp. Cu toate acestea, nu ar fi mai sigur pentru emitent și nici un indice de preț nu poate da o măsură satisfăcătoare a modificărilor puterii de cumpărare.

• Modificarea nivelului prețurilor sub efectul ratei dobânzii Aspectul de valoare al masei monetare are o importanță deosebită în perioadele de inflație și deflație, atunci când nivelul prețurilor se modifică rapid. Când prețurile cresc, masa monetară împreună cu orice alt activ care este exprimat într-o sumă constantă de euro, scade puterea de cumpărare. Astfel, dacă nivelul prețurilor se dublează într-un interval cu 100 euro se va cumpăra doar jumătate din mărfuri la sfârșitul anului. Prin urmare, o creștere a nivelului prețurilor este echivalentă cu o rată negativă a dobânzii, din punct de vedere al puterii de cumpărare, pentru toate activele a căror valoare este fixată în funcție de unitatea monetară. În mod similar, o scădere a nivelului prețurilor determină o creștere a puterii de cumpărare a acestor active și este echivalentă cu o rată reală de dobândă pozitivă. Dacă nivelul prețurilor este înjumătățit pe parcursul unui an, 100 euro valorează de două ori mai mult în ceea ce privește cantitatea mărfurilor la sfârșitul anului decât a fost la început. Abordând acest aspect, în mod diferit, proprietarul ar putea consuma 50 de cu același efect în puterea de cumpărare la sfârșitul anului, egală cu cea de la început. Este clar că în cazul creșterii prețurilor va scădea interesul în a deține bani și anticiparea unei scăderi a prețurilor îi va face pe investitori (consumatori) mai preocupați să dețină bani. Dacă vom analiza forțele care stau la baza circulației banilor și volumul schimburilor, trebuie să fie concepută o metodă pentru descrierea și


definirea nu numai a cantității masei monetare și a altor active relevante, ci și pentru măsurarea disponibilității de acumulare financiară. Există mai multe metode pentru a rezolva acest aspect. O metodă brută, dar foarte utilă, este cea bazată pe viteza de circulație a banilor. Dacă vom definii fondul de bani al unei societăți, M. Volumul total de plăți în societate, E, este apoi definit ca suma cantităților de bani care schimbă proprietarii într-o perioadă de timp unitară, rezultă ca fiind transferul dreptului de proprietate asupra banilor din contul A în contul B, fiind înregistrată ca o cheltuială către A și ca o încasare de către B. Cheltuielile și chitanța aferentă, sunt doar cele două „capete” ale aceleiași plăți. Totalul tuturor acestor plăți este volumul total al plăților, E. Viteza circulației, V este raportul dintre volumul total al plăților și funcția totală de bani, respectiv:

(1)

Identitățile, așa cum am văzut, au o semnificație numai dacă variabilele pe care le conțin au o anumită validitate independentă ca „parametri de comportament”. Viteza de circulație este o măsură bruscă a dorinței de a deține bani. O creștere a preocupării de a deține bani va diminua viteza de circulație. Se poate porni de la numărul mediu de ,,câte ori” pe an că un euro își schimbă deținătorul. Dacă „euro mediu” se schimbă de 20 de ori pe an și dacă suma de bani este de un milion de euro, volumul total al plăților va fi de 20 de milioane de euro pe an. Reciproca vitezei de circulație poate fi denumită „perioada cifrei de afaceri”. Aceasta este perioada medie de timp care trece între plățile succesive ale unui singur euro. Astfel, dacă viteza de circulație este de 20 de ori pe an, perioada cifrei de afaceri va fi de 365/20, adică 18.25 zile. Pentru a înțelege ritmul acestei circulații, imaginați-vă o societate formată din 30 de persoane, fiecare având în bancă un euro. Suma de bani din societate este de 30 de euro. De fiecare dată când se face o tranzacție, fiecare persoană printr-o factură în euro face o plată și primește la rândul ei un euro din altă tranzacție. Acceptarea facturii în euro reprezintă încasări; cedarea facturii în euro reprezintă cheltuieli. Să presupunem că această tranzacție se realizează în fiecare minut. Încasările și cheltuielile fiecărei persoane sunt de 1 euro pe minut, rezultând încasări de 60 euro pe oră. Totalul încasărilor din societatea era de 30 de euro pe minut, sau de 1800 euro pe oră. Dacă viteza de circulație se dublează, adică dacă tranzacțiile se realizează la fiecare 30 de secunde în loc de fiecare 60 de secunde, perioada de timp pentru care fiecare persoană ține factura în euro este redusă la jumătate.


Încasările și cheltuielile fiecărei persoane sunt acum de 2 euro pe minut; încasările societății sunt de 60 de euro pe minut, respectiv 3600 de euro pe oră. Încasările societății s-au dublat, deși în cont există doar aceeași sumă de bani, doar pentru că viteza de circulație s-a dublat. Să considerăm acum că tranzacțiile au loc doar o dată pe minut, astfel încât viteza de circulație să fie din nou o dată pe minut. Dacă fiecare persoană are două facturi în euro în loc de una, încasările fiecăruia vor fi de 2 euro pe minut. Suma s-a dublat, deși viteza de circulație a rămas aceeași. În consecință, încasările societății s-au dublat. Dacă vom dubla cantitatea de bani, fiind la două facturi de euro de persoană, viteza de circulație se reduce la jumătate, fiind o dată la două minute. În această situație, încasările vor fi aceleași de 30 euro pe oră.

• Viteza de circulație și comportamentul uman Semnificația conceptului de viteză a circulației constă în faptul că este ceva mai mult decât un raport statistic convenabil, fiind o adevărată medie a vitezei individuale de circulație, fiecare dintre ele reprezentând trăsătura comportamentului individual. Viteza medie a circulației poate fi considerată ca o medie socială a tiparelor individuale de comportament. Dacă o persoană cu încasări anuale de 10.000 euro deține suma de bani de 500 de euro, viteza sa de circulație este de 20 de ori pe an. Acest lucru poate fi vizualizat ca număr ,,de ori” pe an în care soldul contului ar trebui să fie golit și completat prin efectuarea plăților. Perioada de ,,cifră de afaceri” este de 18,25 zile, aceasta putând fi vizualizată ca durata medie de timp în care un euro rămâne în cont sau ca intervalul mediu dintre încasări și cheltuieli.

• Influența schimbării vitezei de circulație a banilor Viteza medie a circulației este o cifră determinată de decizii individuale. Fiecare persoană este liberă să decidă cât de mare dorește ca suma de bani să fie proporțională cu încasările sale totale. Rezultatul tuturor acestor decizii determină volumul total al încasărilor. O persoană care dorește să-și reducă viteza sau să-și crească ,,perioada cifrei de afaceri” o face prin creșterea sumei de bani pe care o deține și prin reducerea cheltuielilor sale. Persoana este conștientă de capacitatea sa de a-și regla viteza individuală prin schimbarea cantității de bani utilizată. Efectul deciziei sale asupra societății va consta în modificarea volumului total de plăți, cu excepția cazului în care există efecte secundare asupra sumei de bani. Banii nu pot fi distruși prin cheltuială, deoarece ceea ce cheltuiește un agent, altul primește.


• Noțiuni privind identitatea lui Fisher În continuare vom considerarea o ecuație sau o identitate cunoscută sub denumirea de „ecuația de schimb” sau, de la autorul său, „identitatea lui Fisher”. Identitatea Fisher se bazează pe presupunerea că fiecare plată este efectuată pentru ceva și că valoarea în euro a ceea ce este cumpărat și vândut cu sau pentru o plată trebuie să fie egală cu plata propriu-zisă. Valoarea euro-ului a oricărui bun cumpărat sau vândut este egal cu prețul bunului înmulțit cu cantitatea. Dacă vom considera o tranzacție în care 1000 unități își schimbă proprietarul la 2 euro pe unitate. Valoarea bunurilor este de 2000 euro. Plata care se face pentru aceste bunuri este de două mii de euro. Dacă notăm prețul cu p, cantitatea tranzacționată cu q și suma de bani plătită cu V, atunci va satisface relația:

(2)

Această identitate este definiția prețului ca raportul dintre banii plătiți pentru orice și cantitatea de bunuri cumpărată. Dacă definim indicii pentru nivelul de preț P și nivelul de cantitate Q pentru toate bunurile pentru care se efectuează plăți, astfel definite încât P reprezintă prețul bunurilor pentru care se efectuează plăți, rezultă relația:

(3) unde E este volumul total de plăți.

Această identitate evidențiază faptul că prețul a tot ceea ce a fost schimbat, înmulțit cu cantitatea, trebuie să fie egal cu suma totală plătită (sau primită) pentru ceea ce a fost schimbat. Punând ecuațiile (3) și (1) împreună, obținem:

(4) Aceasta este ecuația de schimb sau identitatea Fisher. Identitatea Fisher poate fi folosită și într-o altă formă cunoscută sub numele de formular de venit. Dacă P’ reprezintă nivelul prețului de ieșire, iar Q’ reprezintă volumul, P’Q’ este valoarea totală a producției sau a venitului exprimat în bani. Dacă definim V’, „viteza venitului” ca medie raportul dintre veniturile individuale și suma de bani, venitul trebuie să fie egal cu MV’. Identitatea venitului se scrie sub forma:

(5)


• Model de identitate Fisher Identitatea Fisher este un instrument în analiza problemelor monetare. Această identitate separă cele trei elemente principale care influențează nivelul general al prețurilor. Modelul cel mai simplu este acela care presupune că M este dat de M1 în orice moment de procesele de acumulare a masei monetare, V este dat de V1, iar Q este dat de Q1 prin dezvoltarea capacității productive. Aceasta ne oferă trei ecuații simple, care atunci când sunt combinate oferă o soluție unică pentru nivelul prețurilor,

(6) Acest model, pe cât este de simplu, ilustrează condițiile în care teoria cantității de bani este valabilă. Teoria cantității, în forma sa cea mai simplă, precizează că nivelul prețurilor variază în proporție directă cu suma de bani, sau

. Constatăm imediat din identitatea Fisher că această relație este valabilă doar dacă raportul este o constantă. O creștere a sumei de bani nu va determina o creștere a prețurilor dacă este compensată fie printr-o scădere a lui V sau o creștere a lui Q. Utilitatea teoriei cantității, ca o explicație a modificărilor mari ale nivelului prețurilor, constă în faptul că pe perioade scurte, posibilitățile de variație în V și Q sunt mult mai mici decât posibilitatea variației în M.

• Modelul Fisher extins Modelul Fisher poate fi extins prin asumarea diferitelor relații empirice între variabile. Vom considera că suma de bani este ea însăși o funcție a nivelului prețurilor și că o creștere a prețurilor la un nou nivel va solicita o cantitate suplimentară de bani. Înlocuim ecuația din primul model cu ecuația . Figura 1 este soluția grafică a acestui model. Suma de bani, M, se măsoară pe axa verticală, iar nivelul prețului pe axa orizontală. Curba AB exprimă relația dintre nivelul prețului și cantitatea de bani pe care o solicită fiecare nivel de preț, . Dreapta OB este identitatea de bază . Panta acesteia nu este neapărat o pantă de 450, ca în figura analogă modelului de bază. Punctul de intersecție dintre AB și OB este poziția de echilibru, sau nivelul prețurilor de echilibru. RB este suma de bani de echilibru. Dacă nivelul prețurilor este sub nivelul echilibrului, în punctul OH, se va solicita o cantitate de bani HL, ceea ce va forța nivelul prețurilor până la LG și așa mai departe. În mod similar, dacă nivelul prețurilor este peste echilibru, va solicita o sumă de bani care va determina scăderea nivelului prețurilor. Prin urmare, echilibrul este stabil atâta timp cât AB intersectează OB, adică creșterea sumei de bani solicitat de o creștere unitară a prețurilor trebuie să fie mai mică decât .


Modelul FisherFigura 1

Acest model evidențiază evoluția inflației și a hiperinflației. Dacă suma de bani este elastică în raport cu nivelul prețurilor, echilibrul va fi stabilit numai la un nivel dat de prețuri. Dacă elasticitatea sumei de bani, în raport cu nivelul prețurilor, este mai mare decât raportul , nu este posibil un echilibru, deoarece liniile AB și OB nu se vor intersecta. Constatăm că evoluția inflației este probabil să sporească viteza de circulație, deoarece banii își pierd apoi capacitatea de a fi un echivalent de valoare. Inflația, presupunând o angajare completă și nici o creștere a Q, va crește V și va scădea raportul

. Linia OB se va mișca spre P, iar poziția de echilibru se va muta la niveluri de preț mai mari. De aceea, mișcarea spre echilibru împinge punctul de echilibru departe de poziția normală. În mod similar, deflația tinde să deplaseze linia OB către M, iar poziția de echilibru va scădea. Este evident că, dacă se atinge echilibrul, deplasarea liniei OB (adică reducerea sau creșterea V) trebuie să încetinească. Când echilibrul este atins, linia OB se va reveni la poziția inițială. O caracteristică importantă a sistemului economic la care identitatea Fisher atrage atenția este relația reciprocă dintre P și Q. Dacă valoarea totală a tranzacțiilor scade ca urmare a unei modificări a lui M sau V, sau a ambelor, această scădere a valorii trebuie să se reflecte fie într-o scădere a P, fie într-o


scădere a Q. Cu cât P oscilează cu atât Q va scădea, și invers. Această apreciere este importantă în interpretarea comportamentului diferitelor sectoare ale economiei pe parcursul ciclului de afaceri. Astfel, o depresie duce în general la o scădere a valorii totale a producției tuturor industriilor. Cu toate acestea, în unele industrii, această scădere a volumului producției se realizează în principal printr-o scădere a prețurilor, caz în care producția nu va fi mult schimbată. În alte industrii, scăderea valorii producției se realizează în principal printr-o scădere a producției fizice, caz în care prețurile nu sunt mult modificate. Identitatea Fisher este, în esență, o relație între „fluxurile” sistemului. De asemenea, poate fi dezvoltată o identitate care exprimă un nivel de preț într-o relație între stocuri. Aceasta este „identitatea de piață”. Constatăm că identitatea este valabilă și pentru orice grup de mărfuri schimbabile sau pentru toate acestea. Presupunem că este nivelul prețurilor tuturor activelor nemonetare, iar Qa este cantitatea fizică totală a activelor nemonetare. Aceste cantități trebuie definite ca numere de index și trebuie definite astfel încât produsul să fie egal cu valoarea totală a activelor, . Atunci, dacă M este cantitatea de bani, iar r este raportul de lichiditate, adică proporția din valoarea totală a activelor pe care investitorii doresc să le dețină sub formă de bani, ajungem la relația:

(7)

Ceea ce înseamnă că,

(8)

Aceasta este o identitate utilă în mișcările nivelului prețurilor, deoarece atât M, cât și Qa pot fi considerate istoric determinate în orice moment, iar Pa devine o funcție simplă a raportului de lichiditate preferat sau „preferință de lichiditate”. Dacă crește, investitorii simt că la prețurile existente dețin puțini bani. În acest context se vor strădui individual să-și crească deținerea de bani prin vânzarea de active. Oferta ridicată de a vinde active necombinate va duce la o scădere a nivelului prețurilor. Pe măsură ce nivelul prețurilor scade, valoarea totală a activelor scade și suma de bani va crește, întrucât valoarea în euro a sumei de bani este constantă. Scăderea prețurilor va continua până când investitorii vor fi mulțumiți de suma mai mare de bani față de activele totale. În mod similar, dacă r scade, investitorii încearcă să valorifice banii cumpărând alte active. În acest context, prețurile cresc, iar valoarea totală a activelor crește până când investitorii sunt din nou mulțumiți de suma de bani deținută.


Concluzii Studiul care a stat la baza articolului Model de analiză a corelației între masa monetară și tranzacțiile de piață conduce la unele concluzii teoretice și practice. Prima este aceea că tranzacționarea pe piața internă sau externă presupune existența unei sume sau unei surse financiare, iar la nivel macroeconomic a unei mase monetare, care trebuie să se afle în circulație. Pentru a putea asigura această corelație este necesar un studiu al interdependenței dintre cele două variabile, astfel încât să se asigure ceea ce am spus, corelația între acestea. Un model explicit este acela care asigură perspectiva corelării variabilelor despre care am menționat, dar ținând seama în context mai larg de întreaga caracteristică pe care o prezintă piața internă și externă la care ne referim. Din scurtele exemple care s-au prezentat în acest articol se desprinde concluzia că acestea pot fi de natură să asigure creșterea sau descreșterea economică, apariția unor dificultăți datorită surselor de finanțare sau a masei monetare în surplus față de nevoile și cerințele pieței interne. Acest model rezultat poate fi extins pentru o analiză completă pe baza unei regresii multiple ținând seama de mai multe variabile, pentru că, atât fondul pieței cu produse și servicii este influențat de alți factori servicii, producție realizată, structura acestora, iar masa monetară sau sursa de finanțare trebuie să fie în strânsă concordanță .

Bibliografie 1. Anghel, M.G. (2015). Analysis on the Indicators related to the structuring of the

Monetary Mass in Romania after the adhesion to the European Union. Romanian Statistical Review Supplement, 63 (6), 26-33

2. Anghel, M.G. (2015). Analiză financiar-monetară, Editura Economică, Bucureşti 3. Anghelache, C., Anghel, M.G., Avram, D., Burea, D. (2018). Concepts on the

Appearance and Evolution of the Money-Currency Market. Romanian Statistical Review, Supplement, 3, 134-143

4. Anghelache, C., Burea, D. and Ursache, A. (2017). The main interconnections between balance of payments indicators and the macroeconomic aggregates results. Romanian Statistical Review, Supplement, 3, 189-196

5. Anghelache, C., Prodan, L., Dumitrescu, D., Soare, D.V., Bardaşu, G. (2015). Models used in Macroeconomic Analyses. Romanian Statistical Review Supplement, 4, 53-57

6. Belongia, M. and Ireland, P. (2015). Interest Rates and Money in the Measurement of Monetary Policy. Journal of Business & Economic Statistics, 33 (2), Taylor & Francis Journals, 255-269

7. Blake, A.P., Kirsanova, T. (2011). Inflation Conservatism and Monetary-Fiscal Policy Interactions, International Journal of Central Banking, 7 (2), 41–83

8. Doepke, M. and Schneider, M. (2017). Money as a Unit of Account. Econometrica, 85, Econometric Society, pages 1537-1574


9. Gali, J., Gambetti, L. (2015). The effects of monetary policy on stock market bubbles: Some evidence. American Economic Journal: Macroeconomics, 7 (1), 233–257

10. Eichenbaum, M., Johannsen, B., Rebelo, S. (2017). Monetary policy and the predictability of nominal exchange rates, National Bureau Of Economic Research, Cambridge, Working Paper no. 23158

11. Van der Ghote, A. (2016). Coordinating Monetary and Financial Regulatory Policies, Tech. rep., Princeton University

Model de analiză a corelaţiei dintre masa monetară şi...

Documents

Transcript of Model de analiză a corelaţiei dintre masa monetară şi...