MODALITATI DE CREARE A UNEI INSTITUTIIA INTERVENTIEI UMANITARE

V.6.1. ASPECTE GENERALEAr exista 3 modalitati principale de creare a unei astfel de institutii:1. prin codificare;2. prin practica;3. printr-un mandat de autorizare a organizatiilor regionale de catre Consiliul deSecuritate al ONU.1) si 2). O prima posibilitate este codificarea unor criterii în forma unui tratatinternational care sa permita interventiile umanitare (aceasta se bucura de o mai larga acceptare decât crearea în baza practicii, a precedentelor).Expertii sunt de parere ca nevoia codificarii acestui tip de interventie are ca scop evitarea oricaror riscuri si promovarea acceptarii ei pe termen lung.

În primul rând, este necesara o formulare clara a unei definitii a încalcarii drepturiloromului si a gradului la care trebuie sa ajunga aceasta înainte de întreprinderea unei actiuni interventioniste. S-a sustinut aderarea la conditii foarte stricte, pentru a reduce riscurile eventualelor abuzuri. Aceste conditii, asupra carora exista consens în rândurile specialistilor, ar fi:

a) existenta unor situatii de încalcari persistente, violente si sistematice ale drepturiloromului, cauzând o amenintare iminenta cu pierderea de vieti omenesti (prin ucideri în masa sau foamete, de exemplu);b) interventia trebuie sa fie o „solutie de ultima instanta”, dupa epuizarea mijloacelordiplomatice si coercitive (non-militare), fiind singura modalitate de evitare a unui dezastruumanitar important. În plus, Consiliul de Securitate al ONU trebuie sa se fi dovedit nonoperational.c) interventia trebuie sa fie, de preferinta, multilaterala, operatiunea (de impunere afortei) construindu-se pe baza unei coalitii multinationale, pentru a evita manifestari grave aleunor interese nationale ;d) utilizarea unui nivel minim al fortei, doar pentru a preveni escaladarea violentei;e) interventia nu trebuie sa vizeze o transformare permanenta a unor situatii juridicepreexistente (de exemplu, secesiunea unei provincii);f) statele participante ar trebui sa actioneze în strânsa coordonare cu ONU si, atunci

când este posibil, cauza sa fie înmânata ONU spre reevaluare .S-a stabilit, de asemenea, ca NATO ar putea stabili o practica a interventiei umanitare,astfel încât sa devina o parte a dreptului international cutumiar.

3) Autorizarea generala de catre Consiliul de Securitate a organizatiilor regionale.S-a sustinut147 ca operatiunea întreprinsa de NATO în provincia Kosovo ar puteadeschide calea spre interventie din partea organizatiilor regionale. Propunerea este întemeiata pe faptul ca art.53 din Carta ONU nu mentioneaza interzicerea autorizarii organizatiilor regionale de catre Consiliul de Securitate de a recurge la forta „de la caz la caz”: „Consiliul –sustine Ronzitti – ar putea da, astfel, o autorizare generala si adopta o rezolutie prin care stabileste conditiile si limitele în care o organizatie regionala sau un aranjament regional poate lua masuri.Organismul regional ar trebui sa actioneze sub controlul Consiliului de Securitate, care ar putea decide întotdeauna pentru a opri o actiune regionala, deoarece are responsabilitatea primara privind mentinerea pacii si securitatii internationale. Dar, aceasta ar însemna ca cei 5 membri permanenti ar putea exercita o putere de veto negativ, adica organizatia regionala primeste o autorizare generala care poate fi oprita printr-o rezolutie a ONU ce poate fi blocata de un membru permanent”148.