MITOLOGIA BĂRBIIApologia unei lumi profunde

Philosophum not facit barba! Dicton antic

Psihologii şi sociologii au remarcat că portul uman variază de la epocă la epocă şi de la veac la veac. Astfel, într-un anume fel se îmbrăcau bărbaţii şi femeile în antichitate şi evul mediu, în alt fel se îmbracă şi se poartă în contemporaneitate şi în modernitate. Oricum, dincolo de trecerea anilor şi a timpului, există o constantă, bărbatul este tot bărbat şi femeia rămâne tot femeie.

Biserica şi ortodoxia au elaborat în ceea ce priveşte portul uman anumite cerinţe generice care nu se modifică în funcţie de epocă. În acest sens, Biserica a recomandat femeilor să aibă părul lung în timp ce bărbaţilor li se cere să poarte barbă. În rândurile de faţă îmi propun să analizez mai mult „semnificaţia bărbilor” sau a bărbii în general. Aceasta datorită faptului că au existat mai multe personalităţi şi personaje în istorie care au purtat barbă.

Moda filosofilor antici era una a bărbilor. Astfel, primii care s-au remarcat în portul bărbii în antichitate au fost filosofii Eladei. Dintre cei mai cunoscuţi am putea enumera pe Aristotel, Alcmeon din Cretone, Damascius, Diogene Laerţiu, Diogene din Sinpone, Epicarmos, Epictet, Epicur, Hipassos, Platon, Plotin, Proclus, Socrate sau Teofrast. Un semn distincţiv al unui filosof antic îndiferent din ce şcoală filosofică făcea parte era barba.

Moda bărbilor nu a fost prezentă numai la filosofi. Marii sfinţi părinţi au fost şi ei purtători de barbă. Ştim astfel de mai mulţi sfinţi din antichitate care erau purtători de barbă. În primul rând proorocii Vechiului Testament, începând cu cei 4 mari prooroci: Isaia, Ieremia, Iezechil şi Daniil, au fost purtători de barbă. La fel de bine şi restul de ceilaţi 12 prooroci ai Vechiului Legământ au fost purtători de barbă. Mai mult decât atât se ştie că cu excepţia lui Sfântului Ioan Teologul la tinereţe toţi cei doisprezece apostoli aleşi de Domnul Iisus Hristos au fost purtători de barbă. La fel de bine purtători de barbă au fost Sfântul Dionsie Areopagitul, Sfântul Clement Romanul, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ignaţie Teoforul sau Sfântul Simon Noul Teolog.

Barba avea să devină mai mult decât orice un simbol distinctiv al aghiografiei ortodoxe deşi nu toţi marii sfinţi au fost purtători de barbă. Moda bărbilor a fost prezentă în Europa prin urmare din cele mai vechi vremuri. Oricum, specificul latin a fost un specific imberb. Barba a ajuns să fie desconsiderată în lumea latină ca fiind un semn al procesului de iudaizare a Europei.

Biserica recomandă ca bărbaţii să poarte barbă. De fapt în limba română chiar numele de bărbat provine de la barbă. În prezentele rânduri nu voi insista pe vechile teorii antice referitoare la barbă. Ştim din antichitate că mai multe personaje din mitologe au purtat barbă. Astfel, Hercule era reprezentat cu barbă la fel de bine ca şi mai multe ale zeităţi antice. A existat în antichitate un mit al bărbilor. Acest mit a fost însă ulterior în creştinat.

Care este simbolistica bărbii în ortodoxie şi de ce Biserica cere clerului şi credinşioşilor de parte bărbătească să poarte barbă? În primul rând, Biserica recomandă barba bărbaţilor după modelul Domnului Iisus Hristos care ştim foarte bine că a fost purtător de barbă. În iconografia ortodoxă Domnul Iisus Hristos este permanent reprezentat cu barbă. Barba este

astfel un simbol al înţelepciunii masculine şi nu al „viritilăţii sexuale” cum greşit este interptretată astăzi de marile celebrităţi de la Holywood sau din cinematografe.

Evident, barba nu este o condiţie a unui caracter profund sau înţelept. Totuşi, modul în care o persoană poartă barbă ne spune ceva despre cine este acea persoană. În primul rând barba trebuie purtată îngrijit şi necesită să fie curăţită şi spălată. În psihologia românească barba este simbolul omului cumsecade sau a omului de bine. Aceasta însă nu este o axiomă absolută.

Cunoaştem câteva personalităţi din lumea contemporană care poartă barbă sau care au purtat barbă? Exemplele ar fii mult prea multe. Dintre domnitorii români care au purtat barbă am putea enumera pe câţiva: Mihail Viteazu, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Constatin Brâncoveanu, Matei Basarabov şi mulţi alţii pe care scrutimea spaţiului nu îmi permite să îi enumăr pe toţi.

Mai mult decât atât mai mulţi mari duhovnici români au fost purtători de barbă. Putem să ne aducem aminte de Părintele Constatin Galeriu, Patriarhul Teoctist Arăpaşu, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Teofil Pârâian de al Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mitropolitul Antonie Plămădeală al Sibiului, Părintele Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia, Părintele Paisie Olaru sau Părintele Dionisie Ignat de la Prodromu din Muntele Athos.

Evident, barba a fost un semn distinctiv al bărbaţilor din diferite epoci. În diferite epoci barba a avut mai multe simboluri. În Elada antică barba a fost semnul sau emblema înţelepciunii, în evul mediu barba a fost semnul erudiţei în timp ce în vremurile noastre barba este un semn al demnităţii sau al profunzimii. Barba în sine este un semn exterior şi poate de mai multe ori să fie un semn trădător. Prin urmare nu putem judeca o persoană exclusiv după aparenţa facială. În general purtarea bărbii la o persoană trebuie să aducă cu sine şi anumite calităţi. Se cuvine ca persoana care poartă barbă să fie dacă este posbil şi un bun filosof, un om cum se cade [sau de treabă în accepţiunea populară], o persoană a bunei dispoziţii şi a omeniei. Barba a fost asociată în psihologia şi în psihanaiza românească începând cu regii Daciei Dromihete, Burebista şi Decebal [toţi purtători de barbă] ca şi semn al omeniei. În accepţia populară, omul de omenie era un bărbos.

Evident, nu putem vorbii în sens propriu de o „mitologie a bărbilor,” totuşi, barba este o trăsătură distinctivă a bărbaţilor şi se cuvine să fie înţeleasă în contextul ei adecvat. Aceasta mai ales fiindcă ortodoxia şi Biserica creştină recomandă bărbaţilor portul bărbii. Să fie acest îndemn o simplă „faţadă etică”? Răspunsul la această întrebare este lăsat la latitudinea cititorulului.

Teolog Radu Teodorescu